Download - Curba Laffer .docx
Curba Laffer la nivel european - presiunea fiscală
ROMÂNIA ŞI FRANŢA
Viitorul oricărui stat modern este de neconceput fără un sistem fiscal performant prin
randament şi suportabilitatea din partea contribuabililor. Starea prezentă de prosperitate a unui
stat contemporan este dependenţa, în mare măsură, de istoria propriului sistem fiscal, de felul
cum a fost conceput şi a funcționat. Ceea ce deosebește o ţară aflată în progres de una aflată în
declin este, în bună măsură, preferința arătată construirii viitorului. Această preferință se măsoară
prin impozite, împrumuturi şi rata dobânzii. Sistemul fiscal este, în general, rezultatul apariției şi
înmulțirii trebuințelor publice ale comunităţilor umane. De aceea finanțele unui stat sunt în
strânsă legătură cu situația lui politică, socială şi economică, între regimul politic şi finanțe
existând o puternică interdependenţă.
Politica fiscală a statului reprezintă o anumită concepție a acestuia, precum şi un
ansamblu de masuri şi acțiuni privind rolul impozitelor şi sistemul veniturilor bugetare,tipurile
de impozite, perceperea şi modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a creșterii
economice, felul în care este gândită eficacitatea fiscală în ţara respectivă. Impozitele şi taxele
asimilate pe de o parte, veniturile pe de altă parte sunt cele două coordonate principale care
stimulează creația, munca şi civilizația. În ultimele doua decenii majoritatea sistemelor fiscale
ale ţărilor dezvoltate au suferit transformări semnificative, pe fondul adoptării unei noi
accepțiuni pe plan fiscal. Crizele economice mondiale, creșterea excesivă a gradului de
complexitate a sistemelor fiscale, influenţa negativă pe care impozitele şi taxele o aveau asupra
creșterii economice reprezintă principalii factori care au determinat reformele fiscale.
Presiunea fiscală este definită ca raportul dintre veniturile şi impozitele ce trebuie
achitate. În absenţa impozitelor societatea nu poate există. Impozitele sunt statuate prin
Constituție şi totodată necesitatea lor este demonstrata de realitatea istorică. Indiferent că se
folosește termenul de impunere, povară fiscală, coeficient fiscal, presiune fiscală, rata
prelevărilor obligatorii etc., ideea generală este aceea a obligației faţă de stat cu consecința
diminuării veniturilor particulare. Presiunea fiscală, în sens strict, se referă la raportul dintre
mărimea impozitelor încasate şi produsul intern brut. Rata presiunii fiscale sau rata prelevărilor
obligatorii este raportul dintre totalul impozitelor şi contribuțiilor sociale efectiv încasate de
1
administrația publică şi produsul intern brut. Rata presiunii fiscale evidențiază aspectul
confiscător al prelevărilor obligatorii, fără a ţine cont de faptul că acestea sunt reinjectate în
circuitul economic sub forma cheltuielilor publice.
În literatura de specialitate se întâlnesc numeroase accepţiuni, majoritatea fundamentând
acest indicator ca raport între veniturile încasate din impozite şi taxe (inclusiv contribuţii sociale)
într-o perioadă de timp determinată şi produsul intern brut realizat în aceeaşi perioadă. Evident,
este vorba de presiunea fiscală la nivel naţional, fiind posibilă însă şi stabilirea acestuia la nivelul
agenţilor economici sau la nivelul indivizilor. Aparent, gradul de fiscalitate poate fi determinat
cu uşurinţă şi nu ar trebui să se înregistrez impedimente în realizarea unor analize comparative la
nivelul unor ţări diferite.
Nivelul presiunii fiscale este un element important în determinarea comportamentului
contribuabililor. Astfel, realizarea plăţii de bună voie este posibilă până la o anumită limită, peste
aceasta contribuabilul încercând să eludeze o parte a veniturilor impozabile pentru a obţine o
diminuare a presiunii fiscale. În consecinţă, deciziile contribuabilului cu privire la utilizarea
venitului sunt influenţate de fluctuaţiile presiunii fiscale. Creşterea presiunii fiscale descurajează
economisirea şi investiţiile, deoarece impozitul pe venit loveşte suma totală economisită şi
venitul viitor rezultat din utilizarea economisirii. În acest context, pe fondul unei rate de
impozitare ridicată, contribuabilul poate decide diminuarea nivelului efortului depus în favoarea
unei perioade mai mari afectată timpului liber sau majorarea consumurilor în detrimentul
economiilor. De asemenea, opţiunea pentru evaziunea fiscală pare să fie o rezolvare a
problemelor generate de o fiscalitate excesivă pentru mulţi contribuabili (deşi manifestarea
evaziunii fiscale este o realitate la nivelul tuturor economiilor din totdeauna, practica a evidenţiat
faptul că aceasta se manifestă cu pregnanţă pe fondul unor rate de impozitare ridicate). Nu
trebuie neglijată nici influenţa pe care o are fiscalitatea asupra inflaţiei.
Fiscalitatea este unul dintre domeniile care a suferit cele mai multe transformări în
ultimele două decenii în ţara noastră. Din păcate, aceste transformări au fost fie prea dese, fie
prea lente, fie prea bruşte, astfel încât mediul fiscal românesc este perceput de către toţi
contribuabilii ca fiind un factor de instabilitate în dezvoltarea economiei româneşti. Este adevărat
că s-au înregistrat şi unele progrese în materie legislativă, precum armonizarea cu cadrul de
reglementare european sau introducerea cotei unice, însă capacitatea administrativă deficitară
face ca sistemul fiscal românesc să reprezinte un punct slab al economiei naţionale. Asigurarea
2
unui cadru legislativ unitar (Codul Fiscal) a fost umbrită de incapacitatea statului de a respecta
principiile fundamentale asumate precum eficienţa şi certitudinea impunerii, stabilitatea şi
predictibilitatea, principii esenţiale pe care un sistem fiscal trebuie să le îndeplinească într-o
economie viabilă.
Plata impozitelor şi presiunea fiscală suferită este, pentru contribuabilii la bugetul de stat
al României, de cele mai multe ori sufocantă. Contribuabilul consimte la plata impozitului şi se
supune de bunăvoie acestei poveri, dar la un moment dat, când impozitele depăşesc anumite
limite ale suportabilităţii, se produc fenomene care aduc grave deservicii capacităţii statului de a
colecta aceste venituri. Dorinţa contribuabililor de a-şi asigura veniturile realizate înainte de
creşterea presiunii fiscale, fără un efort suplimentar, contribuie la dezvoltarea economiei paralele
care, treptat, înlocuieşte activităţile din economia reală, făcând loc apariţiei economiei paralele
(economia subterană). Consecinţele acestui fapt sunt scăderea numărului de contribuabili, scad
materiei şi a bazei impozabile şi ineficienţa politicilor macroeconomice în domeniu.
Presiunea fiscală exprimă intensitatea cu care sunt prelevate venituri de la persoane fizice
sau juridice prin intermediul impozitării. Un alt termen, care poate fi utilizat pentru a exprima
presiunea fiscală este gradul de fiscalitate.
Presiunea fiscală poate fi interpretată:
1) Din perspectiva plătitorului de impozite
Presiunea fiscală exprimă gradul de supunere a contribuabilului la suportarea sarcinii
fiscale stabilite prin lege. Mărimea presiunii fiscale, în acest caz, arată ce parte procentuală din
venitul, care constituie materia impozabilă, va fi sustrasă pentru nevoile generale ale societăţii.
Creşterea coeficientului presiunii fiscale indică o creştere a prelevărilor relative la bugetul
statului şi, respectiv, o reducere relativă a venitului rămas la dispoziţia contribuabilului.
2) Din perspectiva statului, încasator de impozite
Mărimea presiunii fiscale indică ce parte din venitul naţional creat de către agenţii
economici (persoane fizice şi juridice) urmează să se constituie ca venituri bugetare pe calea
impozitării. Pentru stat, creşterea presiunii fiscale semnifică o îmbunătăţire a mecanismului de
finanţare a cheltuielilor publice, în timp ce o scădere a presiunii fiscale influenţează nivelul
deficitului bugetar.
Pentru determinarea nivelului presiunii fiscale, statul se conduce de obiectivele politicii
fiscale, care stabileşte principalele direcţii de influenţă pe plan economic şi social.
3
Efectele presiunii fiscale:
- Efecte economice
- Efecte sociale
Efectele economice apar la nivelul modificării cererii agregate la nivelul societăţii,
precum şi la nivelul individual. La nivelul agregat, creşterea presiunii fiscale conduce la
reducerea cererii globale prin preluarea unei părţi mai mari din venitul nominal la dispoziţia
statului. Scăderea cererii agregate pentru consumul privat este, într-o oarecare măsură,
compensată prin creşterea consumului de bunuri publice. Dimpotrivă, scăderea presiunii fiscale
are ca urmare creşterea părţii venitului nominal lăsat la dispoziţia agenţilor economici, ceea ce
măreşte cererea de bunuri private.
Aceste efecte sunt luate în vedere la elaborarea politicii fiscale, şi anume: pentru
relansarea economică se va reduce presiunea fiscală, iar pentru stoparea fenomenelor
inflaţioniste se va spori presiunea fiscală.
Trebuie de avut în vedere şi faptul că manevrarea presiunii fiscale din perspectiva
necesităţilor de finanţarea a deficitului bugetar are unele restricţii descrise de curba Laffer şi
anume: există un grad optim al presiunii fiscale, la care veniturile bugetare sunt maxime.
Creşterea presiunii fiscale peste acest prag are ca efect scăderea veniturilor bugetare, ca urmare a
descurajării contribuabililor.
Efectele economice se manifestă nu numai la nivel global, ci şi la nivelul structurii cererii
agregate. Astfel, în funcţie de tipul de impozitare, veniturile mai mari sunt, de regulă, impozitate
mai mult decât cele mai mici. Pe de altă parte, contribuabilii cu venituri mici primesc mai mult
din resursele bugetare decât cei cu venituri mari, ceea ce are ca efect modificarea
comportamentelor de consum, de acumulare şi de investiţii la nivelul societăţii.
Efectele sociale se manifestă prin scăderea capacităţii de cumpărare la nivelul venitului
real. Totuşi, acest efect este contradictoriu, întrucât cei cu venituri mici sunt compensaţi prin
politica de protecţie socială, asigurată prin intermediul bugetului de stat.
Ca un efect al presiunii fiscale exagerate mai poate fi considerat fenomenul „rezistenţei la
impozite”, care se manifestă prin următoarele riscuri:
- Abstinenţa fiscală, care constă în evitarea îndeplinirii anumitor operaţiuni în scopul de a
evita impozitele aferente acestora. Este vorba de o rezistenţă pasivă, prin care o persoană activă
caută să limiteze sau să reducă activitatea sa pentru a nu atinge un anumit plafon de impozitare
4
sau un consumator nu consumă produse care sunt impozitate cu mai multe impozite (importate,
accizabile).
- Riscul evaziunii şi fraudei fiscale. În acest sens capătă amploare două procedee deosebit
de periculoase: economia tenebră şi evaziunea internaţională (delocalizarea producţiei anumitor
întreprinderi spre ţări cu o legislaţie fiscală mai favorabilă);
- Riscul inflaţiei prin fiscalitate, deoarece majorarea impozitelor are tendinţa de a se
răsfrânge asupra proceselor de determinare a preţurilor şi salariilor şi de a alimenta astfel inflaţia
- Riscul diminuării competitivităţii internaţionale a produselor autohtone sau a micşorării
capacităţii de investire şi modernizare.
Presiunea fiscală aferentă impozitelor directe în România şi Franţa în perioada
1996-2009 (%)
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Rom-
ânia
- - 11,3 12,3 12,2 11,4 11,6 12,3 11,7 12,9 12,7 12,8 11,7 11,0
Franţa 9,0 9,7 11,8 12,4 12,5 12,6 11,8 11,4 11,6 11,8 12,2 11,9 11,5 9,7
Sursă: www.europa.eu.int, Statistica Eurostat Prelucrări proprii pe baza datelor de pe
Eurostat.
România are o creştere între 4-10% pe când Franţa între 10-15%.
Presiunea fiscală aferentă impozitelor indirecte în România şi Franţa în perioada
1996-2009 (%)
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Rom-
ânia
- - 8,3 7,9 7,0 6,4 5,8 6,0 6,4 5,3 6,1 6,8 6,7 6,6
Franţa 16,6 16,6 16,4 16,4 15,8 15,4 15,4 15,3 15,5 15,6 15,5 15,3 14,8 14,8
În cazul presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte diferenţa nu mai este atât de mare,
România având un procent între11-12%, iar Franţa între 12-14%.
5
Curba Laffer evidențiază legătura dintre rata presiunii fiscale si fluxul încasărilor fiscale.
Pentru Laffer, legătura dintre venitul fiscal si rata de impozitare este reprezentata prin funcția:
VF=Rf * Baza imp
Unde : VF= venituri fiscale;
Rf= rata fiscalității;
Baza imp.= baza impozabila.
Aceasta legătură a fost remarcată pentru prima dată în 1776 când A. Smith exprima o
idee conform căreia rate ale fiscalității prea ridicate distrug baza de impozitare. Acest concept
este formulat concret de economistul Laffer în anii 1980, folosindu-se de o “curba” ce va pune în
relație rata fiscalității (presiunea fiscala) si volumul veniturilor fiscale. Ideea de baza de la care a
pornit Laffer a fost aceea conform căreia modificările ratei de fiscalitate pot avea doua efecte
asupra veniturilor fiscale:
- efectul aritmetic;
- efectul economic.
Efectul aritmetic se refera la faptul ca atunci când rata fiscalității scade si veniturile
fiscale(exprimate pe unitate de venit impozabil) vor scădea. În caz contrar, când rata fiscalității
creste,efectul aritmetic va face ca veniturile fiscale colectate pe unitate de venit impozabil sa
crească.
Conceptul de curba Laffer se reprezintă grafic în Figură.
Unde Rf optim = rata fiscalității optime.
Astfel, la o rata a fiscalității de 0%, datorita efectului aritmetic veniturile fiscale vor fi
zero. La o rata a fiscalității de 100%, datorita efectului economic veniturile fiscale vor fi tot zero.
6
Nivelul de venituri fiscale obținut între aceste doua extreme ale ratei fiscalității este greu de
precizat, însa putem spune ca pentru a atrage același nivel de venituri fiscale putem utiliza doua
rate ale fiscalității: o rata de fiscalitate mare aplicata la o baza impozabila mica (în zona B) au o
rată de fiscalitate mică aplicată la o bază impozabilă mare (zona A). Ca urmare, dacă ne situăm
în zona A, orice creştere a ratei fiscalităţii până la Rf optim va genera creşterea veniturilor fiscale
(efectul aritmetic fiind deci mai puternic decât cel economic), dacă ne situăm în zona B orice
creştere a ratei fiscalităţii va genera scăderea veniturilor fiscale (în acest caz efectul economic
fiind mai puternic decât efectul aritmetic). De aceea considerăm zona A ca fiind zona tolerabilă
sau admisibilă a curbei Laffer iar zona B ca fiind zona intolerabilă sau inadmisibilă.
Zona A sau admisibilă este zona în care subiecţii economici “acceptă” creşterea presiunii
fiscale, deoarece doresc o cantitate superioară de utilităţi publice. Încasă rile fiscale cresc de şi se
produce o reducere treptată a materiei impozabile.
Zona B sau inadmisibilă este zona în care o parte tot mai importantă din veniturile
factorilor este preluată de stat. În consecinţă, subiecţii din economie îşi restrâng activităţile
impozabile şi în mod direct materia impozabilă se reduce.
Subiecţii din economie resping noi utilităţi publice preferând utilităţile private.
Pe măsură ce presiunea fiscal creşte se produce o scădere a producției şi implicit a
încasărilor fiscale.
Presiunea fiscal din zona inadmisibilă determină redistribuiri inutile de venit, egalizarea
prin constrângerea publică a subiecţilor şi descurajarea activităţilor economice, a inițiativelor
individuale şi asumării riscurilor.
Astfel, teoria recomandă că o politică de impozitare optima trebuie să mențină presiunea
fiscal în zona admisibilă
A.
Pentru aceasta însă trebuie determinat acel punct de optim, respectiv presiunea fiscal
optimă, lucru considerat de major
Impozitele constituie “un rău” pentru cei care le suportă şi un “necesar” pentru
alimentarea bugetului public, fiind cea mai importantă sursă în acest sens.
Contribuabilul cinstit consimte la plata impozitului şi se supune de bună voie acestei
poveri, dar la un moment dat, când impozitele depăşesc anumite limite ale suportabilităţii, se
produc fenomene care aduc grave deservicii capacităţii statului de a colecta aceste venituri.
7
Comportamentul contribuabilului devine anormal, el încercând pe orice cale să se
sustragă impozitului sperând la o diminuare a presiunii fiscale ce devine uneori sufocantă.
Creşterea sau descreşterea presiunii fiscale pe o anumită perioadă este legată cu certitudine de
rolul economic şi social al statului, de intervenția acestuia în scopul asigurării sursei de acoperire
a cheltuielilor publice.
Dezbaterile generate de intervenţia, excesivă uneori, a statului în economie au generat o
nouă gândire economică, liberală, gândire pe care o observăm şi la economistul american Arthur
Laffer.
Analizând contribuabilul, persoană fizică, Laffer acordă prioritate individului şi caută să
găsească soluţii în vederea elaborării unei politici capabile să rezolve mai bine problemele cu
care se confruntă economiile contemporane.
Venitul realizat de factorul uman este diminuat de două ori, respectiv în momentul
recompensării muncii şi ulterior în momentul utilizării venitului (fie în momentul consumului
imediat, fie în momentul consumului viitor), astfel încât fluctuaţiile presiunii fiscale vor influenţa
cu siguranţă deciziile contribuabililor cu privire la utilizarea venitului. Nivelurile ridicate ale
ratelor de impozitare sunt considerate că favorizează timpul liber în detrimentul muncii şi
consumul în detrimentul economisirii, deoarece modifică comportamentul subiecţilor din
economie.
În cele ce urmează vom încerca să determinăm forma curbei Laffer pentru veniturile
fiscale ale bugetului general consolidat al României. Analizând efectele creşterii sau scăderii
poverii fiscale brute, se poate descoperi pe care parte a curbei se situează economia românească:
în zona admisibilă sau în cea prohibită.
Variabilele luate în considerare pentru stabilirea curbei Laffer în România, în perioada
2000-2010, sunt:
- veniturile fiscale realizate în preţuri curente;
- PIB în preţuri curente;
- deflatorul PIB;
- veniturile fiscale reale, transformate cu ajutorul deflatorului PIB;
- PIB real;
- presiunea fiscală brută, calculată cu ajutorul veniturilor fiscale reale şi a
PIB real.
8
În perioada analizată valorile acestor variabile sunt după cum urmează:
Variabilele care modelează curba Laffer pentru bugetul general consolidat al României
pentru veniturile fiscale în perioada 2000-2010
AnVF reale (mil.lei)
PIB real (mil.lei) PF brută (%) ΔPFb(%) ΔVFR (mil.lei)
2000 10177.4 7206014.123511
2 - -
200123033.0
5 19797111.634559
5 -2.48895 12855.65156
200222948.4
3 20806811.029291
8 -0.60527 -84.62687869
200326166.6
3 218887.911.954351
8 0.92506 3218.202899
200429201.4
5 23870012.233534
9 0.279183 3034.818165
200534325.2
5 28728611.948110
4 -0.28542 5123.800632
200637636.7
4 34241810.991461
6 -0.95665 3311.494291
200743693.2
9 40470010.796463
5 -0.195 6056.545137
200853946.7
7 50370010.710099
5 -0.08636 10253.4831
200943629.0
9 4913008.8803363
9 -1.82976 -10317.67834
201054771.1
1 499652.1 10.961849 2.081513 11142.01625Sursa: Date preluate din Anuarele Statistice ale României (www.insse.ro)
Pe baza datelor din tabelul anterior s-a construit curba Laffer pentru veniturile fiscale realizate.
Rezultatele analizei arată faptul că panta curbei Laffer, pe întreaga perioadă, situează
economia românească în zona inadmisibilă sau prohibită, zonă în care o parte tot mai importantă
din veniturile factorilor este preluată de către stat. În consecinţă, subiecţii din economie îşi
restrâng activitățile impozabile şi materia impozabilă se reduce. Analizând optimalitatea politicii
9
fiscale româneşti, în perioada dată, în anul 2010 se atinge punctul maxim al veniturilor fiscale
realizate, la o presiune fiscală brută de 10, 96%.
Panta curbei Laffer diferă de la an la altul, fapt ce a condus la construirea acesteia pe
fiecare an în parte obţinând următoarele rezultate: în anii 2000, 2001, 2004, 2005, 2006, 2007,
2008, 2009, aceasta s-a situat în zona inadmisibilă.
Panta curbei Laffer pentru bugetul general consolidat al României în zona prohibită îşi
găseşte explicaţia şi în instabilitatea domeniului fiscal, în capacitatea administrativă deficitară a
autorităţilor române şi în faptul că, de cele mai multe ori, acest domeniu a fost folosit ca
instrument politic. Pe măsură ce presiunea fiscală creşte se produce o scădere a producţiei şi
implicit a încasărilor fiscale. Presiunea fiscală din zona inadmisibilă determină redistribuiri
inutile de venit, egalizare prin constrângere publică a subiecților şi descurajarea activităţilor
economice, a iniţiativelor individuale şi asumării riscurilor.
În toată această perioadă PIB-ul a crescut cu 34%, veniturile din toate taxele obligatorii
au crescut cu 32% manieră foarte comparabil în timp ce cheltuielile, ei, ponderea acestora a
crescut la 46%. Între 2000 și 2007, cheltuielile cu salariile publice și pensiile a trei servicii
publice (a se vedea tabelul de la Curtea de Conturi de mai jos) a crescut de la 227.6 miliarde de
287.9 (+ 26% în 7 ani). În timp ce prestațiile sociale plătite în numerar a crescut cu 273.3 la 398
10
miliarde de euro între 2000 și 2009 (+ 46% în 9 ani) și că cheltuielile comunitățile crescut cu
60% între 2000 și 2009, de la 133,7 miliarde Euro la 213.8.
Potrivit unei publicări OCDE, Franța se află pe locul al doilea în ceea ce privește
presiunea fiscală. Impozitele și taxele, reprezentând 45% din PIB, Franța s-a bucurat de acest
procent pentru scurt timp, în 2010 ajunsese la 44,6%. Astfel, Franța este acum situat 10.9 puncte
peste media OECD.
În detaliu, cifrele însă nu ezită să uimească impozitelor curente, Franța este în mod
paradoxal, la nivelul sau chiar mai jos, standardul OCDE. Bunurile și serviciile impozitate nu
mai mult în altă parte.
În ceea ce privește impozitarea veniturilor și a profitului, de exemplu, veniturile franceze
reprezintă 10,9% din PIB, față de 11,4% în medie în OCDE.
În ceea ce privește impozitarea bunurilor și serviciilor (inclusiv prin TVA) încasările
corespund 10,8% din PIB în Franța, la fel ca în restul OCDE. Greutatea securitate și de
impozitare patrimoniului social.
Impozitarea patrimoniului poate fi citat, limitat la 1,8% din PIB în țările OCDE, ajungând
3,8% din PIB în Franța. Un decalaj este, de asemenea vizibil pe salarii (1,6% în Franța la 0,4% în
OCDE).
Dar diferența cheie de fapt vine de la securitate socială. În Franța, contribuțiile se ridică
la 16,8% din PIB, în timp ce în alte țări OCDE sunt doar 9% în medie.
Creşterea sau descreşterea presiunii fiscale pe o anumită perioadă este legată cu
certitudine de rolul economic şi social al statului, de intervenţie acestuia în scopul asigurării
sursei de acoperire a cheltuielilor publice.
Dezbaterile generate de intervenţia excesivă a statului în economie au generat o nouă
gândire economică, gândire pe care o observăm şi la economistul american Arthur Laffer, care a
utilizat ca bază de analiză economia de piaţă a SUA, evidenţiind prin intermediul unei curbe
legătura dintre rata presiunii fiscale şi fluxul încasărilor fiscale.
În secţiunea anterioară am construit curba Laffer pentru economia românească pe baza
veniturilor fiscale realizate în perioada 2000-2010.
Rezultatele analizei arată faptul că panta curbei Laffer, pe întreaga perioadă, situează
economia românească în zona inadmisibilă sau prohibită, zonă în care o parte tot mai importantă
din veniturile factorilor este preluată de către stat. În consecinţă, subiecţii din economie îşi
11
restrâng activităţile impozabile şi, în consecinţă, materia impozabilă se reduce. Subiecţii din
economie resping utilităţile publice, preferând utilităţile private. Acest rezultat reflectă realităţile
economice româneşti. Analizând optimalitatea politicii fiscale româneşti, în perioada dată, în
anul 2010 se atinge punctul de maxim al veniturilor fiscale reale realizate, la o presiune fiscală
brută de 10,96%.
Panta curbei Laffer pentru bugetul general consolidat al României în zona prohibită îşi
găseşte explicaţia şi în instabilitatea domeniului fiscal, în capacitatea administrativă deficitară a
autorităţilor române şi în faptul că, de cele mai multe ori, acest domeniu a fost folosit ca
instrument politic.
Pe măsură ce presiunea fiscală creşte se produce o scădere a producţiei şi implicit a
încasărilor fiscale. Presiunea fiscală din zona inadmisibilă determină redistribuiri inutile de venit,
egalizare prin constrângerea publică a subiecţilor şi descurajarea activităţilor economice, a
iniţiativelor individuale şi asumării riscurilor.
Analiza efectuată pe elementele structurale componente ale presiunii fiscale globale,
pentru acelaşi eşantion şi aceeaşi perioadă de analiză a permis reliefarea următoarelor aspecte
care caracterizează sistemele fiscale europene:
- presiunea fiscală aferentă impozitelor directe tinde să fie mai ridicată în ţările în care
redistribuirea veniturilor constituie un obiectiv important al autorităţilor guvernamentale;
- valoarea medie a presiunii fiscale aferente impozitelor directe oscilează în perioada de
analiză în jurul valorii de 12%;
- valoarea medie a presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte nu mai există o
discrepanţă între ţările dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate;
- valorile presiunilor aferente contribuţiilor sociale sunt relativ dispersate în jurul mediei,
care este destul de stabilă, situându-se în fiecare an al perioadei de analiză foarte aproape
de nivelul de 12%;
- niveluri înalte ale presiunii aferente contribuţiilor sociale se înregistrează în ţări
dezvoltate, vechi state membre ale Uniunii Europene.
12
Bibliografie:
- Conceptul de „curbă Laffer”, a fost introdus de Jude Wanniski, care în 1974 a publicat un articol în The Public Interest, intitulat „Taxes, Revenues, and the „Laffer Curve”.- Laffer, A.B., „The Laffer Curve: Past, Present, and Future”, The Heritage Foundation, 1765, 2004, Malcolmson, J.M., „Some analytics of the Laffer curve”, Journal of Public Economics, 29, 1986- http://oeconomica.org.ro/files/pdf/112.pdf
- http://store.ectap.ro/articole/624_ro.pdf
- http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/finante/presiunea-fiscala-75406.html?ref=doc3
- http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2011-01/13_GABRIELA_DOBROTA.pdf
- https://www.banque-france.fr/uploads/tx_bdfdocumentstravail/DT-438.pdf
- http://opee.unistra.fr/spip.php?article315
- http://www.memoireonline.com/02/13/6931/la-pression-fiscale-quels-impacts-sur-les-entreprises-marocaines-Cas-des-entreprises-de-la-region.html
- http://www.google.fr/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=4&cad=rja&uact=8&ved=0CDoQFjAD&url=http%3A%2F%2Fwww.theses.fr%2F2012GRENE014%2Fabes&ei=lFJcVa98g67KA7LfgIgM&usg=AFQjCNH_O1GObZnfMnMmpnGcZNDdvKA6ew&bvm=bv.93756505,d.bGQ
- http://blogs.mediapart.fr/blog/yves-besancon/151012/le-syndrome-de-l-aversion-fiscale
- http://www.cerom-outremer.fr/IMG/pdf/cerom_les_entreprises_a_la_reunion_2000-2008_avril.2011.pdf
- http://www.ifrap.org/etat-et-collectivites/comme-la-grece-la-france-depense-sans-compter
- http://argent.boursier.com/impots/actualites/pression-fiscale-pourquoi-la-france-est-dans-le-groupe-de-tete-au-sein-de-l-ocde-2076.html
13