Transcript
Page 1: Analiza_psihicului_instabil

1

Analiza psihicului instabil din perspectivă literară și

psihologică Lecție realizată în echipă didactică

Prof. Marioara Novac Prof. Vasilica Varga

Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius”, Brăila Lucrarea de față a pornit din necesități practice. Din colaborarea cu psihologul școlii, îndreptată spre consilierea elevilor în situații emoționale dificile, cu potențial de abandon școlar sau chiar de tentativă de suicid, am pus la punct o colaborare cu multiple obiective: a) aprofundarea analizei literare, facilitând pătrunderea în intimitatea mecanismelor psihologice ale personajelor; b) comunicarea și conștientizarea de sine a stărilor conflictuale de către adolescenți - aflați la o vârstă dificilă și indefinită; c) sesizarea unor soluții viabile în existența reală și compararea lor cu cele ficționale, oferite de scriitori. De aceea, lecția propusă pentru analiză (una dintr-o serie de activități) a fost concepută pe dialogul Literatură - Psihologie, fără invaziunea agresivă a intimității. Elementul - joc, lucrul în echipă, dar mai ales moderarea discretă a discuțiilor au fost gândite pentru o lecție activă, de construire a unui alt demers. 1. Activitatea pregătitoare: - selectarea clasei a X-a, pentru că este de profil pedagogic (pregătirea pentru eventuale lecții); - reactualizarea individuală de către elevi a informațiilor despre / din “Patul lui Procust”, “Ion”, “Ițic }trul, dezertor”, “Veronika se hotărăște să moară”; - clasa a X-a este anul în care se studiază (încă) proza; - trecerea de la clasa a X-a la clasa a XI-a e marcată, psihologic, de mari conflicte, de obicei.

Page 2: Analiza_psihicului_instabil

2

Argument: Abordarea temei atât din perspectiva literară cat si din perspectiva

psihologica ofera elevilor o imagine mai clara asupra temei formulate. Pentru echipa de profesori este o experienta didactica moderna ce

merita a fi implementata in scoala zilelor noastre. Obiective cadru: · Dezvoltarea personalitatii prin cunoasterea altora si autocunoastere · Formare de priceperi si deprinderi de analiza si autoanaliza Obiective de referinta: · Identificarea unor stari sufletesti in operele literare si in alte forme de

arta · Descrierea starilor folosind limbajul precizat de autori · Descrierea unor stari sufletesti proprii · Alcatuirea profilului psihologic al persoanei instabile afectiv

Resursele proiectului Umane: elevii clasei a X-a A, profesor Limba si literatura româna Marioara Novac, profesor psihosociolog Vasilica Varga Materiale: sala de clasa, hârtie A4, creioane, fise de lucru Temporale: 50 minute Procedurale (metode si procedee): conversatia euristica, dialogul, exemplul, expunerea, demonstratia Tipul lectiei: Formativa ( Formare de priceperi si deprinderi) Data si locul de desfasurare: 13 aprilie, 2005 - Liceul Pedagogic “D.P.Perpessicius” Braila Scenariu didactic

Momentele lectiei 1.Organizarea grupului clasa, pentru activitate 2. Captarea atentiei elevilor Prezinta un citat din Borges (analizeaza fisa

propusa, conform anexei 1) 3. Formare de priceperi si deprinderi

– a) Se defineste psihicul labil, se enumera modalitati de aparare a eului – b) Analiza a doua situatii din literatura, conform fiselor de lucru (se

lucreaza cu doua grupe, conform anexei 2): enunta sarcinile de lucru, modereaza discutiile

– c) Realizarea unui profil psihologic al persoanei cu instabilitate afectiva (Ana)- folosind opera literara ”Ion” de Liviu Rebreanu (contureaza profilul psihologic conform anexei 3)

– d) Analiza factorilor care favorizeaza suicidul 4. Evaluarea activitatii – formativa Enunta sarcinile: fiecare elev se va defini folosind 4 adjective Feed-back-ul (se aplica un chestionar pe puncte tari si slabe ale lectiei,

conform anexei 5) Jorge Luis Borges, unul dintre cei mai importanţi scriitori sud-americani şi

universali, nota într-o povestire:

Page 3: Analiza_psihicului_instabil

3

“Am visat că eram într-un turn. Am încercat, pipăind, să găsesc iesirea. M-am târât zadarnic. Turnul nu avea nici uşi nici ferestre” 1. Defineşte starea sufletească pe care ai simţi-o într-un asemenea spaţiu 2. Poate fi “turnul fără uşi şi fără ferestre” un simbol? 3. Regăseşti un asemenea simbol în operele literare studiate?

Captarea atentiei elevilor

Anexa 2

Grupa I de lucru “Merse repede după dânsul, mutându-şi puşca în răstimpuri de pe un umăr pe celălalt. Tăcerea îi posomora din ce în ce mai mult, silindu-i să se gândească. Era vorbăreţ din fire şi mai cu seamă acuma simţea o nevoie dureroasă să vorbească, poate fiindcă don căprar era morocănos şi avea o privire atât de neobişnuită.” (Liviu Rebreanu – Itic Strul, dezertor) Cerinte

1. Încadrează fragmentul în operă 2. Ce semnificaţii are timpul verbului “era”? 3. Dovedeşte că fragmentul surprinde o transformare sufletească.

Grupa a II-a de lucru “Dar în cadrul uşii albe s-a oprit, şi-a frământat buzele ca şi când ar fi luat o hotărâre definitivă şi pe urmă a revenit lângă căpătâiul meu. Mi-a pronunţat numele cu o voce muzicală şi înmuiată în lacrimi.” (Camil Petrescu, Patul lui Procust) Cerinte

1. Încadrează fragmentul în operă 2. Ce rol are verbul “şi-a frământat” în fragment 3. Dovedeşte că fragmentul surprinde o transformare sufletească.

Page 4: Analiza_psihicului_instabil

4

Anexa nr 3

Factorul relevant Note Factorul relevant

Extraversiune Sociabil, vorbaret, jovial, entuziast

. . . . . . . . . Introversiune Retras, tacut, inchistat, sobru, rezervat, singuratic

Agreabilitate Simpatic, saritor, bun

. . . . . . . . . Inchistat Suspicios, rece, dur, neiertator

Constiinciozitate Ordonat, disciplinat, responsabil, atent

. . . . . . . . . Constiinta tulbure Dezordonat, iresponsabil, neatent, nepasator

Stabilitate emotionala Calm, controlat, matur

. . . . . . . . . Anxietate Nelinistit, nervos, tensionat, frustrare prelungita

Imaginativ, pasionat, interese culturale

. . . . . . . . . Intelect scazut Practic, conformist, prefera rutina, interese restranse

Conservator Respecta traditiile, normele, valorile

. . . . . . . . . Inovator Liberal, radical, iese din tipare

Analiza psihologica

Page 5: Analiza_psihicului_instabil

5

Anexa 4 Analizati factorii individuali si sociali care pot favoriza suicidul si gasiti alternative la acestia (cum ar trebui sa procedeze cineva pentru a nu se ajunge la un astfel de gest) Nr crt Factorul Alternative – cu trimiteri la operele

literare cunoscute (personaje, secventa narative)

1 Temperament bolnavicios / interiorizat

2 Boli incurabile

3 Singuratate

4 Zgomot (constructiile din zona, petreceri, fabrici)

5 Tristete, depresie,

6 Lipsa suportului afectiv din partea familiei

7 Lipsa unui partener stabil

8 Sicanele altora

9 Nereusitele (frustrarea)

Page 6: Analiza_psihicului_instabil

6

Formare de priceperi si deprinderi

Aspecte psihologice: definirea psihicului instabil; mecanisme de aparare a eului

Stabilitatea afectiva este starea de echilibru (trairea) subiectiva care reflecta

concordanta dintre necesitatile interne ale omului si fenomenele lumii externe Instabilitatea afectiva considerata o stare de dezechilibru sau imaturitate

psihica poate influenta major viata si activitatea omului. Multe dintre faptele necugetate ale acestuia sunt puse pe seama instabilitatii afective.

Procesele afective alcatuiesc fondul si latura energetica a vietii psihice si a comportamentului uman.

In cazul unui psihic obosit, incarcat de stres sau anxietate se cunosc mai multe modalitati de aparare a eului intre care:

Refularea-mecanism primar de aparare prin care impiedicam manifestarea constienta a dorintelor si gandurilor dezagreabile, a amintirilor neplacute, dureroase, a experientelor triste;

Negarea sau refuzul de a accepta realitatea; spunem cateodata despre fiintele dragi care au facut marea trecere ca sunt printre ingeri

Proiectia- mecanism prin care atribuim propriile ganduri sau sentimente celor din jurul nostru

Sublimarea –mecanism prin care impulsurile sexuale sau agresive sunt exprimate intr-o forma acceptata de societate; o persoana foarte agresiva isi poate folosi agresivitatea intr-o meserie ex: taietor de lemne, macelar etc

Atunci cand tensiunea interioara care apare ca urmare a nesatisfacerii unor dorinte, creste foarte mult, iar noi nu gasim o supapa de refulare a acestei tensiuni, se poate crea un dezechilibru. Daca apelam la unul dintre mecanismele descrise mai sus putem depasi situatia de criza. In literatura, sunt numeroase exemple in care autorii si-au sublimat trairile ex: Bacovia-” Plumb”; Eminescu -“Luceafarul”, dar

Page 7: Analiza_psihicului_instabil

7

exista si numeroase exemple in care unele personaje nu reusesc sa restabileasca echilibrul interior si recurg la gesturi extreme; ex: Ana din “Ion” de Liviu Rebreanu. Unul dintre secretele vietii este mentinerea contactului cu lumea. Nu degeaba

se spune: “comunicarea vindeca rani” De-a lungul vietii, noi parcurgem mai multe stadii intre care adolescenta,

considerata de multi, si pe buna dreptate, cea mai dificila datorita conflictelor de tot felul.

Adolescentul in cateva cuvinte: Este deosebit de critic cu ceilalti, dar extrem de ingaduitor cu el insusi. Este avid in ceea ce priveste noutatea, stiintificul, iubeste oamenii inteligenti

si se identifica lor. Iubeste (si doreste sa fie iubit) uneori (de) persoane nepotrivite. Raporteaza totul la ideal Din punct de vedere al productivitatii de idei si imagini, rareori poate fi

intrecut. Doreste sa fie original, dar imita pe oricine i se pare interesant.

Dezbatere

Page 8: Analiza_psihicului_instabil

8

Anexa 5

Chestionar pentru cadrele didactice participante la activitatea desfasurata in echipa multidisciplinara

Vă rugăm, citiţi itemii de mai jos şi completaţi spaţiile libere sau, după caz,

bifaţi varianta corespunzătoare opţiunii dumneavoastră. 1. Apreciaţi că elevii au adoptat rolurile conform obiectivelor proiectului:

In foarte mare măsură In mare măsură Parţial Deloc Altele (menţionaţi) ………………………………………………….

2. Dacă aţi promova dumneavoastră un proiect similar aţi îmbunătăţi ……………………………………………………..………………………………………………………………………………….............................……….. 3. Punctele tari ale activităţii au fost ……………………………………..…… ……………………………………………………………………………......…

Feed-back-ul lectiei in parteneriat

Aprecierile colegilor, cadrele didactice care au asistat la lectie La activitate au participat sase cadre didactice, intre care si conducerea scolii. La primul item, se apreciaza ca elevii au raspuns sarcinilor formulate in cadrul lectiilor in foarte mare masura: 60% si in mare masura: 40%. Am dorit sa stim ce ar imbunatati colegii nostri daca ar sustine dumnealor un proiect similar, si raspunsurile au fost: nimic -in proportie de 60%; ritmul in proportie de 20%; am aduce mai multe exemple din viata: 20%. Grafic, am putea reprezenta acestea astfel:

Chestionar pentru elevii participanti la activitatea in echipa multidisciplinara

Va rugam cititi itemii de mai jos si completati spatiile libere sau, dupa caz, bifati varianta corespunzatoare parerii voastre.

1. Mentioneaza ce moment al lectiei ti s-a parut mai greu ………...............………..

……………………………………………………………………..................…… ……………………………………………………………………..........................

totul a fost bine

as imbunatati ritmul

as aduce mai multeexemople din viata

Page 9: Analiza_psihicului_instabil

9

2. Ai dori sa urmezi o cariera didactica? Da, deoarece………………………………………..........................………… Nu, deoarece……………………………………............................…………. 3. Pentru a alege cariera didactica, experimentul de astazi (lectia in echipa) te-

a influentat: In foarte mare masura In mare masura Deloc M-a descurajat Nu stiu /nehotarat 4. Care moment al lectiei ti-a placut cel mai mult si de ce? ..............…………

…………………………………………………………………………...…..................

Aprecierile elevilor cu privire la lectie

Lectia a fost relaxanta, am facut conexiuni cu realitatea, nimic nu a fost greu Inceputul a fost cel mai greu, deoarece am avut emotii Momentul dificil a fost cand am facut profilul psihologic al Anei Mi s-a parut interesanta asocierea elementelor reale cu literatura Mi-au placut conexiunile cu psihologia

La itemul al II-lea am cerut elevilor sa precizeze daca doresc si ei sa urmeze o cariera didactica, clasa avand profil pedagogic. Repondentii au spus “Da” in proportie de 93%, in timp ce 7% dintre ei se gandesc la alta meserie. Am dorit sa stim in ce masura considera ca i-a influentat, au avut de invatat din aceasta experienta, si raspunsurile au fost:

Page 10: Analiza_psihicului_instabil

10

in foarte mare masura 37 % in mare masura 48 % deloc 3 % nu stiu / nehotarat 12 % La ultimul item, am rugat colegii sa aprecieze lectia din punct de vedere al punctelor tari si raspunsurile au fost: Aprecierea Procent % Modul in care au reusit sa se mobilizeze elevii pentru a raspunde sarcinilor cerute de profesori si lucrul acestora in echipa 40 Colaborarea culturala si didactica 20 Metodele moderne, materialul didactic bogat si divers, echipa didactica s-a completat foarte bine, adaptarea bibliografiei la obiectivle lectiei 20 Ilustrarea factorilor stiintifici relevanti pentru psihicul instabil, corelarea cu personajele din literatura studiata de elevi, intrepatrunderea disciplinara 20

Momentul cel mai placut al lectiei Aprecierea Procentul Sfarsitul lectiei, ca ne-am autoapreciat 6 Mi-a placut sa am doi profesori 3 Cand am vorbit despre psihicul labil si am facut portretul Anei 36 Toate momentele lectiei 52 Inceputul lectiei 3

Page 11: Analiza_psihicului_instabil

11

Concluzii

“Literatura mi s-a parut cel mai placut obiect de studiu din liceu, pentru ca am facut cunostinta cu diferite tipologii umane care au constituit un punct de reper in formarea personalitatii mele. Am gasit, de multe ori, in operele literare, raspunsul la intrebarile care ma framantau.” Acesta nu este un citat dintr-o celebra carte de critica literara, ori de memorii, ci sunt cuvintele unui elev de clasa a XII-a. Remarcam atitudinea activa fata de temuta Limba si literatura romana, studiata in liceu si dubla proba de examen la bacalaureat. Desi disciplina in speta incumba un volum imens de informatii, tehnici speciale de lucru si presupune LECTURA – intr-o tentanta lume virtual – vizuala – ea nu este vazuta, asadar, contrar asteptarilor, ca o povara. Conform chestionarelor aplicate la clase terminale din Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius”, adolescentul apreciaza ora de Limba si literatura romana, pentru ca:

1. “imi ofera o alta perspectiva asupra vietii” 2. “ma ajuta sa ma cunosc” 3. “m-a ajutat mult sa devin mai matura, sa inteleg mai bine realitatea” 4. “m-a facut sa inteleg anumite aspecte ale vietii pe care nu le-as putea trai, de

exemplu, razboiul” 5. “mi-a facut placere sa citesc literatura” 6. “capitolul Poezie a fost preferatul meu” 7. “studiul Literaturii romane constituie o baza pentru cultura mea generala”

Lectia de Literatura romana nu ofera doar informatiile necesare promovarii examenului de bacalaureat, ci este – sau ar trebui sa fie – o modalitate prin care adolescentul sa se “vada”, sa constientizeze propriile dileme, sa gaseasca solutii, cu atat mai mult cu cat adolescenta este o varsta tumultuoasa, cu treceri emotionale de la o extrema la alta, iar consilierea poate fi facuta si prin modele estetice. Aceste perspective l-ar putea indeparta pe elev, pe de o parte, de gesturi extreme, dar si de comentariile literare gata confectionate de pe Net sau din carti de analize literare care se substituie lecturii active. Lectia de Literatura romana este “un punct de vedere” (Jaap Lintvelt) care releva faptul ca orice opera literara este “deschisa” (Umberto Eco) dar, mai ales, este o oglinda in care se releva sinele intr-o infinitate de ipostaze in care te regasesti sau cu care ai dori sa te identifici, este un “joc secund” (Ion Barbu). De aceea, lecturile suplimentare, atent selectate de profesor, chiar discutarea textelor “la moda” printre adolescenti, nu trebuie neglijate, pentru ca ofera necesare comparatii, alte orizonturi “de asteptare” (Doina Curticapean). In aceeasi directie, se inscrie un alt tip de demers didactic – deloc nou in tarile occidentale – lectia in echipa didactica. Varianta noastra a propus asocierea Literatura romana – Psihologie, fara a fi excluse alte colaborari cu: Religia (pentru texte literare, precum Psalmii arghezieni sau blagieni, nuvelistica fantastica eminesciana...), cu Artele plastice (pentru teme

Page 12: Analiza_psihicului_instabil

12

precum: realismul, expresionismul, motive literare si vizuale) si seria exemplelor ar putea continua. Propuneri de teme ce pot fi predate/ studiate in echipa pedagogica literatura

si psihologie

1. Stari deprimante si controlul lor, in operele autorilor: George Bacovia si Camil Petrescu

2. Culpa din perspectiva autoanalizei in ”Ion” - Liviu Rebreanu 3. Tiparul familiei si rolul acesteia in cresterea si educarea copiilor –”Baltagul”

de Mihail Sadoveanu; “Enigma Otiliei” de George Calinescu 4. Personalitati deviante - analiza literara si psihologica-”Enigma Otiliei” de

George Calinescu 5. Asteptarea si tensiunea afectiva in “Itic Strul, dezertor” – Liviu Rebreanu

6. Dilemele artistului - om in “Mesterul Manole”-Lucian Blaga 7. Treptele formarii si maturizarea afectiva in “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga

Bibliografie 1. Coelho Paulo, “Veronika se hotaraste sa moara”, Editura Humanitas, 1997 2.Golu Pantelimon, “Dinamica personalitatii”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997 3.Liiceanu Gabriel, “Despre limita”, Editura Humanitas, 1994 4.Manolescu Nicolae, “Arca lui Noe”, Editura Minerva, 1980 5. Orell Sue si Nicky Hayens, “Introducere in psihologie”, Editura Trei, 1994 6.Rebreanu Liviu, “Ion”, Editura Cartea Romaneasca, 1986 7.Rebreanu Liviu, “Nuvele”, Editura Minerva, 1983 8.Petrescu Camil, “Patul lui Procust”, Editura Minerva, 1982 9.Luminita Iacob si colaboratorii, Psihologie, manual pentru clasa a X-a, Editura Polirom, 2003


Top Related