Capitolul II Cercetarea sistemelor de direcţie

2.1 Generalități în sistemul de direcție

În cazul autovehiculelor, conducătorul auto trebuie să menţină direcţia de deplasare

prin intermediul modificării unghiului de rotaţie al volanului. Cu toate acestea, nu putem

spune că există o relaţie între unghiul de rotaţie al volanului şi modificarea efectivă a direcţiei

de deplasare a autovehiculului, deoarece corelarea următorilor factori nu este definită de o

funcţie liniară. În figura 2.1 se prezintă răspunsul întârziat al roţii dreapta, atunci când volanul

se brachează cu 100° în timp de 0.2 secunde, cunoscut ca pas de virare. La roţi se generează

unghiul de alunecare αf = 7° la ambele roţi. Se ţine cont şi de un unghi α r foarte mic la roţile

punţii spate. Pe parcursul perioadei de măsurare, acest unghi este mai mic decât αf.:

-Revenirea la poziţia neutră a volanului;

-Modificarea unghiului de bracare al roţilor de direcţie;

-Dezvoltarea forţelor laterale la nivelul pneului;

-Modificarea direcţiei de deplasare.

Figura 2.1

Acestea rezultă din caracteristica elastică a componentelor structurii autovehiculului. Pentru a

menţine sau schimba poziţia de deplasare a unui autovehicul, conducătorul auto trebuie să

corecteze în permanenţă un-ghiul de rotaţie a volanului. Pentru a face acest lucru,

conducătorul auto va trebui să ţină seama de o serie de informaţii, altele decât percepţia

vizuală (modificarea vizibilă a direcţiei de deplasare). Aceşti factori, includ spre exemplu

mişcările caroseriei (masa suspendată), percepţia referitoare la propria poziţie în scaun

(acceleraţia transversală) şi momentul de rotaţie în raport cu centrul de masă. Conducătorul

auto primeşte cea mai importantă informaţie de la momentul de giraţie, moment care îi

furnizează un feedback al consecinţelor forţelor care acţionează asupra roţilor.

Prin urmare, funcţia sistemului de direcţie este de a converti unghiul de virare al volanului

într-o corespondenţă cât mai fidelă cu unghiul de bracare al roţilor, şi în aceeaşi măsură de a

realiza o interdependenţă între poziţia roţilor directoare şi unghiul la volan. Aceasta se

manifestă prin momentul de actualizare aplicat de conducătorul auto, prin intermediul

mecanismului de direcţie figura 2.16, care transformă momentul de antrenare de la un capăt în

forţă de împingere la celălalt capăt, forţă ce se aplică braţului fuzetei 4 prin intermediul

bieletelor 5. Acestea sunt fixate la ambele extremităţi prin articulaţii sferice şi realizează

momentul de rotaţie comandat prin intermediul coloanei volan. Rotaţia se realizează în jurul

axei EG, numită axa pivotului.