„La o vârstă fragedă copiii nu au capacitatea de analiză, ei „aruncă" gândurile şi evenimentele rele în

inconştient, unde acestea rămân şi le dăunează", spune Ana Chirsanov. Psihanalistul este acela care,

la şedinţe, îi propune copilului să se joace şi astfel începe recuperarea.

Când un copil vine prima oară la un psihanalist...

...el este un pic speriat şi intimidat. Dânsul nu prea ştie ce înseamnă un psiholog. „Însă când îi spun că

va trebui doar să se joace, copilul se relaxează şi terapia începe".

„În cabinetul meu, copiii se joacă pentru a se însănătoşi. Au multe jucării, pot să deseneze, să

modeleze din plastilină, să taie sfori, carton şi alte materiale. Se joacă cu atâta plăcere şi pasiune,

încât uită şi unde se află. Uneori nici pe mine nu mă observă. Cele 45 minute trec atât de repede

pentru ei, încât cel mai ades sunt dezamăgiţi când ora lor se termină".

„De obicei mă aşez pe covoraş, lângă micii mei pacienţi. Pentru ei sunt un partener de joacă receptiv,

dar discret şi atent. Un partener de joacă „cu antene", explică Ana Chirsanov.

De ce părinţii îşi încredinţează copilul unui psihanalist?

Părinţii vin cu copilul la psihanalist pentru că de cele mai multe ori ei nu ştiu cauza suferinţei lui şi cum

să-i facă faţă. Psihanalistul este acela care, observând în ce mod se joacă un copil, înţelege motivele şi

îl ajută să-şi depăşească problema.

Ce se întâmplă la şedinţele de psihanaliză?

Copiii, spre deosebire de adulţi, nu pot verbaliza anumite sentimente, emoţii, trăiri. Prin joc ei

recreează situaţii din viaţă, iar specialistul este acolo ca să le înţeleagă sensul şi să le spună pe nume.

„Celor mici le este frică de puterea gândurilor. Ei cred că acestea se pot materializa. Atunci când un

copil le aude spuse cu voce tare, de către psihoterapeut, într-un cadru în care se simte în siguranţă, el

depăşeşte spaima. Simptomele dispar şi copilul se schimbă spre bine.

„De exemplu, el nu ştie de ce vrea cu toată fiinţa lui să murdărească faţa păpuşii cu carioca, să-i taie

părul ori să-i rupă gâtul. Îi spun atunci că s-ar putea să fie supărat pe mama, sau pe tata, sau pe

altcineva în funcţie de situaţie. În momentul în care conflictul este verbalizat, se face conexiunea cu

inconştientul copilului şi el se simte uşurat şi absolvit de orice sentiment de vină", spune psihanalistul

Ana Chirsanov.

„Copiii proiectează asupra mea, la nivel inconştient, imaginea persoanelor importante din viaţa lor:

mamă, tată, soră, frate, bunică, educatoare etc. Eu trebuie să joc rolul ce mi se atribuie. Când ghicesc

sau, mai bine zis, nimeresc, copilul îşi schimbă dispoziţia, schimbă rolurile şi maniera de joc. Dacă

interpretarea mea nu i se potriveşte, micul pacient continuă şi aşa ne jucăm până când găsim

împreună adevărul. Este ca şi cum ai adăuga inelul lipsă într-un lanţ care s-a rupt".

„Fiecare şedinţă este ca şi cum am juca într-o piesă de teatru sau într-un film, dar fără să cunoaştem

scenariul. Niciodată nu ştiu ce o să-mi ofere copilul într-o zi sau alta".

Câteva exemple?

„Interpretările sunt foarte diferite, iar replicile - neaşteptate şi chiar haioase. Iată două", povesteşte

psihanalistul.

„O fetiţă cu care lucrez este dintr-o familie bilingvă, în care tata vorbeşte limba rusă, iar mama - limba

română. Când vine şi mi se adresează în română, înţeleg că este în relaţii bune cu mama. Când vine şi

declară că „azi vreau să discutăm în rusă", înţeleg că este supărată rău pe mama. În aceste momente

evident că ea îmi atribuie rolul mamei sale".