divortul

9
DIVORŢUL DIN CULPĂ Cererea de divorţ trebuie să aibă conţinutul prevăzut de art.194 C.pr.civ. pentru cererea de chemare în judecată şi – în plus – să menţioneze numele copiilor minori născuţi din căsătorie sau care se bucură de starea legală de copii legitimi faţă de ambii soţi ori faptul că nu sunt copii minori, după caz (art.915 alin.1, 2 C.pr.civ). De asemenea, în procesele cu minori, este necesară indicarea locurilor de muncă ale părţilor (pentru a se solicita situaţia veniturilor fiecăruia). La cerere se anexează certificatul de căsătorie şi certificatele de naştere ale copiilor minori, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dovada achitării taxei judiciare de timbru, eventuala înţelegere rezultată din mediere. Se urmează procedura obişnuită de regularizare prevăzută de C.pr.civ. Dacă la primul termen de judecată procedura de citare a pârâtului se îndeplineşte prin afişare, iar acesta nu se prezintă, instanţa va cere reclamantului să facă dovada că pârâtul locuieşte la adresa indicată sau va dispune cercetări pentru a verifica dacă pârâtul locuieşte la adresa indicată în cerere (citare prin agent procedural cu menţiunea de a face cercetări, relaţii de la asociaţia de proprietari, verificare în baza de date a Serviciului de evidenţă informatizată a persoanei etc.) - art.922 Cpc (E recomandabil să aplicam aceasta dispozitie, prin analogie, inca din procedura regularizarii) Dacă se reuşeşte aflarea locuinţei reale, efective, pârâtul va fi citat acolo, precum şi - dacă este cazul - la locul de muncă. Dacă nu se reuşeşte aflarea domiciliului pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanţa va putea încuviinţa citarea acestuia prin publicitate, respectiv afişându-se citaţia la uşa instanţei, pe portalul instanţei de judecată competente şi la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat, iar în cazul în care instanţa apreciază că este necesar, şi prin publicarea citaţiei în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar central de largă circulaţie cu

Upload: ioana-alexandra-d

Post on 28-Jan-2016

5 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

divortul

TRANSCRIPT

Page 1: Divortul

DIVORŢUL DIN CULPĂ

Cererea de divorţ trebuie să aibă conţinutul prevăzut de art.194 C.pr.civ. pentru cererea de chemare în judecată şi – în plus – să menţioneze numele copiilor minori născuţi din căsătorie sau care se bucură de starea legală de copii legitimi faţă de ambii soţi ori faptul că nu sunt copii minori, după caz (art.915 alin.1, 2 C.pr.civ). De asemenea, în procesele cu minori, este necesară indicarea locurilor de muncă ale părţilor (pentru a se solicita situaţia veniturilor fiecăruia).

La cerere se anexează certificatul de căsătorie şi certificatele de naştere ale copiilor minori, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dovada achitării taxei judiciare de timbru, eventuala înţelegere rezultată din mediere.

Se urmează procedura obişnuită de regularizare prevăzută de C.pr.civ. Dacă la primul termen de judecată procedura de citare a pârâtului se îndeplineşte

prin afişare, iar acesta nu se prezintă, instanţa va cere reclamantului să facă dovada că pârâtul locuieşte la adresa indicată sau va dispune cercetări pentru a verifica dacă pârâtul locuieşte la adresa indicată în cerere (citare prin agent procedural cu menţiunea de a face cercetări, relaţii de la asociaţia de proprietari, verificare în baza de date a Serviciului de evidenţă informatizată a persoanei etc.) - art.922 Cpc (E recomandabil să aplicam aceasta dispozitie, prin analogie, inca din procedura regularizarii)

Dacă se reuşeşte aflarea locuinţei reale, efective, pârâtul va fi citat acolo, precum şi - dacă este cazul - la locul de muncă.

Dacă nu se reuşeşte aflarea domiciliului pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanţa va putea încuviinţa citarea acestuia prin publicitate, respectiv afişându-se citaţia la uşa instanţei, pe portalul instanţei de judecată competente şi la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat, iar în cazul în care instanţa apreciază că este necesar, şi prin publicarea citaţiei în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar central de largă circulaţie cu cel puţin 15 zile înainte de termenul de judecată (art.167 C.pr.civ.).

Odată cu încuviinţarea citării prin publicitate, instanţa va numi un curator dintre avocaţii baroului (din lista comunicata la instanta sau afisata pe site de catre barou), potrivit art. 58 C.pr.civ., care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, judecătorul:- îşi va verifica din oficiu competenţa generală, materială şi teritorială,

consemnând în încheierea de şedinţă temeiurile de drept pentru care se constată competent (art.131 alin.1 C.pr.civ.);

- va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare (art.21 alin.2, art.227 alin.1 C.pr.civ., 920 alin.2 C.pr.civ.- pe tot parcursul procesului);

- dacă părţile nu se împacă, va putea recomanda medierea (cu excepţia cazului când părţile învederează că au încercat medierea înainte de introducerea acţiunii), iar dacă părţile o acceptă, le va acorda un termen de cel puţin 15 zile, pentru ca părţile să se prezinte la mediator în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii şi să depună procesul verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare – art.227 alin.2-5 C.pr.civ. Prin mediere poate interveni acordul nu numai cu privire la cererile accesorii, ci

şi cu privire la neînţelegerile dintre soţi privind continuarea căsătoriei şi „la orice alte

Page 2: Divortul

neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune, potrivit legii” (art.64 alin.1 din Legea nr.192/2006)

Se procedeaza la estimarea duratei procesului – art.238 Cpc. Întâmpinarea este obligatorie şi în materia divorţului, nemaifiind prevăzută vreo

dispoziţie expresă contrară, derogatorie. (Pentru solutionarea cererilor accesorii este necesara, oricum, exprimarea pozitiei părților).

Cererea reconvenţională de divort poate fi făcută – sub sancţiunea decăderii pârâtului din dreptul de a cere divorţul (art.916 Cpc):

- până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, pentru motive anterioare acestei date;

- până la intrarea în dezbateri, pentru motive ulterioare acestui moment;- în instanţa de apel, pentru motive ulterioare intrării în dezbateri la prima instanţă.Cererea reconvenţională se judecă împreună cu acţiunea principală, neputând fi

disjunsă atunci când are ca obiect desfacerea căsătoriei (art.916 alin.2 Cpc).Procesul de divorţ se poate judeca în prezent în Camera de consiliu, dacă instanţa

apreciază că astfel se asigură o mai bună judecare sau administrare a probelor (de exemplu, dacă se audiază martori pe motive de divorţ care aduc atingere pudoarei sau sunt de natură să afecteze grav imaginea unei persoane publice ori persoana minorului etc.). Hotărârea se pronunţă întotdeauna în şedinţă publică.

Dacă la un termen de judecată în faţa primei instanţe lipseşte nejustificat reclamantul, dar se prezintă pârâtul, acţiunea se respinge ca nesusţinută (art.921 Cpc).

Dacă lipseşte doar pârâtul, judecata nu este împiedicată. În măsura în care există cerere reconvenţională de divorţ, însă, aceasta va fi respinsă ca nesusţinută pe acelaşi temei legal – art.921 Cpc (pârâtul având, practic, calitate de reclamant în această cerere).

Dacă la un termen de judecată în faţa instanţelor de fond lipsesc ambele părţi şi nu se face dovada imposibilităţii de prezentare a părţilor (nu există o cerere de amânare întemeiată, dovedită), judecata se suspendă în baza art.411 pct.2 Cpc.

Nu se poate cere judecarea cauzei în lipsă la divort.În cazul decesului reclamantului dintr-o acţiune de divorţ întemeiată pe culpa

exclusivă a pârâtului, acţiunea poate fi continuată de moştenitori în condiţiile art.925 C.pr.civ. + art.380 NCC.

Temeiul de drept pentru soluţionarea divorţului din culpă (pentru motive temeinice): art.259 alin.6 + art.373 lit.b şi art.379 alin.1 NCC + art.933 alin.1, 2 C.pr.civ.

Art.42 din Legea nr.71/2011 pentru legea aplicabila

Motive temeinice de divorţ au fost considerate, în practica instanţelor:- separarea în fapt imputabilă celuilalt soţ (în prezent, separarea în fapt mai mare

de 2 ani, chiar imputabilă reclamantului constituie caz special de divorţ – art.373 lit.c NCC + art.934 C.pr.civ.);

- boala gravă, incurabilă a unuia dintre soţi (în prezent, starea de sănătate a soţului reclamant este caz special de divorţ art.373 lit.d, art.381 NCC. Art.932 C.pr.civ. se referă la starea de sănătate a unuia dintre soţi, dar face trimitere la Codul civil! - infidelitatea (în prezent, încălcarea art.309 alin.1 NCC – obl. de fidelitate);- actele de violenţă (fizică, verbală, morală);- nepotrivirile de ordin fiziologic care afectează raporturile intime dintre soţi;

Page 3: Divortul

- relele purtări de ordin moral ce conduc la destrămarea vieţii de familie (viciul băuturii, al jocurilor de noroc, consumul de droguri, comiterea de infracţiuni) etc.

Probe (raportate la motivele de divorţ invocate, dar şi cele necesare pentru soluţionarea capetelor de cerere accesorii, mai ales cele privitoare la minori, inclusiv pentru situaţia cand instanţa trebuie sa se pronunte din oficiu):

- înscrisuri (obligatoriu certificat casatorie, certificate nastere copii, raport de ancheta psihosociala)- martori (şi rude/afini gr.III, dar nu descendenţi – 316 C.pr.civ.) - interogatoriu - expertiză medico-legală, dacă este cazul

Măsuri vremelnice – pe cale de ordonanţă preşedinţială - 919 + 996 si urm. C.pr.civ. – se formează dosar separat

Hotărârea

În ceea ce priveşte divorţul, instanta poate sa admită cererea, stabilind:1.culpă comună (chiar fără cerere reconvenţională) – art.379 alin.1 NCC2.culpă exclusivă pârât3.culpă exclusivă reclamant: - dacă există reconvenţională de divorţ (pârâtul având dreptul la despăgubiri în condiţiile art.388 NCC + art.42 din Legea nr.71/2011 rap. la art.379 alin.1 teza a III-a NCC) sau - dacă nu există reconvenţională de divorţ, dar motivul invocat este separaţia în fapt mai mare de 2 ani şi soţul pârât nu doreşte desfacerea căsătoriei prin acord, dar isi asuma culpa (art.934 C.pr.civ.).

În celelalte cazuri când nu există reconvenţională de divorţ, acţiunea reclamantului culpabil exclusiv se respinge ca neîntemeiată (art.933 alin.3 C.pr.civ.).

Hotărârea se dă nemotivată, dacă ambele părţi cer şi doar cu privire la capătul de cerere privind divorţul (art.926 C.pr.civ.). Se menţionează însă culpa !

I. Efecte între foştii soţi:

Consecinţele stabilirii culpei – art.384 NCC (+388, 389 NCC)

Cu privire la nume– art.383 NCC (chiar din oficiu - art.918 alin.3 C.pr.civ. + art.383 alin.3 NCC)

Cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi

- încetarea regimului matrimonial – art.43 L.71/2011 + art.385 alin.1, 2 NCC

- dreptul la despăgubiri – art.45 L.71/2011 + 388 NCC (se pot cumula cu prestaţia sau pensia)

Page 4: Divortul

- dreptul la prestaţie compensatorie – art.390 NCC (nu se poate cumula cu pensia)

- obligaţia de întreţinere între foştii soţi – art.389 NCC (nu se poate cumula cu prestaţia compensatorie) Atentie art.526 NCC!

II. Efecte faţă de terţi:

- de la data efectuării formalităţilor de publicitate – art.387 NCC

III. Efecte între părinţi şi copiii lor minori:

Principiu fundamental cu caracter complex – interesul superior al minorului Art.263 NCC, art.2, 6 lit.a L 272/2004Alte principii: al asigurării stabilităţii şi continuităţii în îngrijire şi educare (art.6 lit.i L 272/2004 rep.; al neseparării fraţilor (care decurge din art.64 alin.3 lit.b din Legea nr.272/2004) etc.

- opinia părinţilor (in sedinta sau prin cererile depuse la dosar) art.396 alin.1 NCC- opinia copilului (audiere in Camera de consiliu) - art.920 alin.3 + art.226 C.pr.civ., art.264 NCC, art.29 alin.2 din Legea nr.272/2004- opinia Autorităţii tutelare – raportul de anchetă psihosocială - art.396 alin.1 NCC (orientativ, pentru conţinut, coroborare cu art.139 alin.1 din Legea nr.272/2004), Decizia de îndrumare nr.19/1962 a Plenului fostului Tribunal Suprem

1. Stabilirea exerciţiului autorităţii părinteşti (instanţa se pronunţă chiar din oficiu – art.918 alin.2 C.pr.civ.)

Noţiune – art.483 NCCConţinut – 487 şi urm. NCCExercitare: - posibilă învoiala – art.396 NCC, dar învoiala este subordonată justificării

motivelor temeinice pentru abaterea de la regulă - art.398 alin.1 NCCRegula la divorţ – art.504 + 397 alin.1 NCCExcepţii – art.398 alin.1, 399 alin.1 NCC

- Criterii: modul în care părinţii îşi exercită îndatoririle faţă de copil; profilul lor socio-moral; posibilitatea concretă de a se ocupa personal de minor, de bunurile acestuia, de a-şi exercita corespunzător drepturile şi obligaţiile faţă de minor, responsabilitatea fiecăruia (capacitatea de a lua decizii importante cu privire la persoana si bunurile minorului), disponibilitatea de comunicare, de colaborare în luarea deciziilor privind persoana şi bunurile copilului etc.

2. Stabilirea locuinţei minorului (instanţa se pronunţă chiar din oficiu)a. Noţiunea de locuinţă a minorului

Regula – 400 alin.1 NCC (Atentie la art.497 NCC!)Excepţii – art.400 alin.2, 3 NCC

b. Învoiala este posibilă – art.396 – art.400 alin.1 NCC

Page 5: Divortul

c. Criterii:- vârsta şi sexul copilului;- starea sănătăţii părinţilor şi copilului;- modul în care părinţii îşi exercită îndatoririle faţă de copil;- legăturile de afecţiune stabilite între copil şi părinte;- profesia părinţilor; profilul lor socio-moral;- posibilitatea concretă de a se ocupa personal de minor;

- posibilităţile materiale ale părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copilului; Atentie! Legaturile personale se stabilesc doar la cerere !

3. Obligaţia de întreţinere a copilului minor (instanţa se pronunţă chiar din oficiu)

- existenţa obligaţiei – art.516 alin.1 + art.499 alin.1 NCC (iniţial, obligaţie solidară; la divorţ, hotărăşte instanţa contribuţia fiecăruia - art.402 NCC) - art.524-525 şi urm. NCC

- art.51 din Legea nr.71/2011 – reglementarea se aplică şi pensiilor stabilite anterior intrarii in vigoare a NCC

- competenţa instanţei de a stabili modalitatea şi cuantumul contribuţiei – art.396 + art.402 NCC- stabilirea – modalităţii de executare – art.499 alin.4, art.530 alin.2, 3; art.533 NCC - cuantumului pensiei - art.529 NCC - HG 1091/2014 (975 lei in sectorul bugetar; de la 1.07.2015 – 1050 lei), cand se aplica art.527 alin.2 NCC- data de la care se acordă pensia: Regula – art.532 alin.1 NCC (de la data cererii) Excepţii – art.532 alin.2 NCC (+ situaţiile de excepţie în care jurisprudenţa a stabilit că se acordă de la data pronunţării: 1. cand instanţa se pronunţă din oficiu; 2. cand s-a prestat intretinerea benevol inclusiv pe durata procesului de divort; 3. cand părtile se inteleg ca pensia sa fie acordata de la data pronuntarii si nu e vatamat interesul copilului)

- data până la care se acordă – 18 ani Atentie! Pentru copilul major aflat în continuare de studii avem o obligaţie nouă, distinctă, întemeiată pe art.499 alin.3 NCC, care nu se soluţionează în cadrul divorţului!

Se stabileşte concret suma pentru fiecare copil şi data până la care este datorată; se motivează în fapt şi în drept cu privire la cuantum, inclusiv atunci când se acordă mai puţin decât plafonul maxim („până la”) sau când se acordă sume egale minorilor – Decizia de îndrumare nr.17/1965 a Plenului fostului TS

ATENŢIE!- art.499 alin.4 NCC – raport anchetă psiho-socială, inclusiv pentru stabilirea

pensiei (mai precis pentru evaluarea nevoilor minorului/mijloacelor parintilor);- art.531 alin.2 – indexare trimestrială de drept doar pentru pensia stabilită în sumă

fixă de bani (in practica, mentiunea indexarii se trece in dispozitiv);- art.514- 515 – inadmisibilitatea cedării dreptului la întreţinere sau renunţării la

drept.