Divortul a devenit un fenomen din ce in ce mai intalnit atat in strainatate, cat si in Romania. Daca in trecut numarul desfacerilor de casatorie era destul de mic, cuplurile gasind solutii sau resemnandu-se situatiei respective, acum, persoanele implicate intr-o astfel de relatie considera, probabil, ca viata este mult prea scurta pentru a suferi in tacere.

Articole similareCum se realizeaza partajul la divort ?Casatoria - runda a doua?Viata dupa divortCe presupune si cum se desfasoara actiunea de incredintare a minoruluiImportanta unui psiholog in viata unui copil

Chiar daca pare cea mai la indemana solutie, nu trebuie uitat faptul ca divortul poate lasa urme adanci in vietile celor doi soti: frica de esec si nereusirea inchegarii unei alte familii pe viitor, depresie, caderea in diverse vicii menite de a “atenua” durerea provocata, pierderea locului de munca etc.

Studiile ce au ca obiect divortul au semnalat faptul ca nici Romania nu a scapat de aceasta noua “moda”. Nu se stie foarte clar ce a dus la acest rezultat, cert este ca din anul 2000 numarul divorturilor pe rol a crescut din ce in ce mai mult, in 2007 inregistrandu-se 167 765 astfel de cazuri. Statististicile spun ca locuitorii Bucurestiului, Iasiului si Timisoarei sunt printre cei care lupta cel mai putin pentru pastrarea unei casnicii sau care se confrunta cu cele mai grave cauze ale divortului.

De asemenea, se pare ca printre cei ce divorteaza cel mai des se regasesc varstnicii si cei cu varsta cuprinsa intre 30-35 de ani.

Pentru a evita un astfel de eveniment traumatizant in viata oricarui om, trebuie analizate motivele ce duc la acest rezultat. Psihologii spun ca problemele nu apar peste noapte, ci, de regula, le poti sesiza inainte de casatorie. Din cauza dificultatilor de comunicare, la un moment dat rabufnesc fara a mai putea fi remediate.

Iata cele mai intalnite 10 cauze ale divortului. Poate ca si tu te-ai lovit uneori de ele, in mai mica sau mai mare masura. Asadar, acum este momentul sa iti analizezi relatia si sa nu lasi situatia sa scape de sub control.

1.Lipsa de comunicare.

Poate suna banal sau prea pompos, dar o comunicare defectuoasa duce deseori la divort. Odata ce ati inceput sa locuiti impreuna, sa aveti aceleasi preocupari casnice, sa va loviti de aceleasi probleme financiare, legate de copil etc, este normal sa apare si divergente. Daca nu stiti cum sa treceti peste aceste episoade izolate, iar unul dintre voi ramane cu frustrari sau nemultumiri, acestea se vor adanci in timp, ducand la ruperea relatiei. Comunicand cu celalalt, incercand sa afli ce anume l-a nemultumit, va lamuri orice neclaritate.

2.Violenta

Cea mai intalnita cauza in ceea ce ii priveste pe romani, violenta nu trebuie privita strict ca una fizica. Aceasta forma de agresiune poate lua diverse forme: violenta fizica, verbala, emotionala, psihologica etc. Daca in cazul celorlalte motive exista solutii viabile ce pot salva casnicia, in cazul violentei, este putin probabil ca un partener obisnuit sa loveasca, sa arunce cu vorbe grele sau sa santajeze, sa isi schimbe comportamentul. Ciudat este ca, in unele cazuri, astfel de manifestari au existat chiar inainte de casatorie, dar speranta ca situatia se va ameliora, a condus probabil la oficializarea relatiei.

3.Infidelitatea

Traim in secolul vitezei si, probabil, in cel al tuturor posibilitatilor. Ceea ce inseamna ca o alta iubire adevarata sau falsa poate rasari oricand. Infidelitatea poate veni ca o consecinta a lipsei de comunicare sau a altor probleme din cuplu sau poate fi rezultatul faptului ca unul dintre soti s-a casatorit fara sa iubeasca. La fel de bine, insa, nu trebuie sa ignoram faptul ca institutiei casatoriei nu i se mai acorda acelasi respect, ceea ce face ca partenerii sa se aventureze in diverse relatii de conjunctura, doar pentru ca situatia materiala le permite si, mai apoi, din diverse motive, ajung sa renunte la casatorie.

4.Dependenta de alcool

Cea mai frecventa consecinta a dependentei de alcool este violenta, dar nu este si singulara. Atunci cand unul dintre parteneri bea foarte mult deja nu mai este parte al acelui camin pentru ca nu se mai poate implica in viata de familie. Partenerul si copiii nu se pot baza pe el, existand riscul ca alte probleme sa apara: cel dependent de alcool sa se indatoreze prea mult, sa produca pagube altcuiva, sa vanda lucruri din casa doar pentru a-si cumpara alcool, sa-si piarda serviciul etc.

5.Diferentele de conceptii, de educatie sau de teluri

Un studiu recent a aratat faptul ca educatia similara este benefica, familiile in care cei doi parteneri au studii superioare rezistand mai mult. De altfel, atunci cand sotul si sotia evolueaza diferit, au alte asteptari de la viata si ajung sa aiba prieteni din cercuri mult diferite, ruptura este iminenta.

6.Lipsa de maturitate

Daca mariajul incepe la o varsta frageda, este posibil ca problemele ce apar pe parcurs sa fie prea mult pentru cei doi , iar acestia sa nu reuseasca sa le rezolve. Imaturitatea si orgoliul nu isi au locul atunci cand intemeiezi o familie, dar, uneori, varsta isi spune cuvantul si poate desparti doi oameni ce se iubesc foarte mult.

7.Incompatibilitatea sexuala

O coordonata importanta a oricarei relatii de iubire poate fi neglijata inainte de casatorie. Fie ca ajungi sa iti doresti altceva si viata sexuala nu te mai multumeste, fie ca dinainte nu era tocmai asa cum te asteptai, dar ai sperat in tacere ca va fi mai bine, intimitatea in cuplu este foarte importanta. In cazul in care nici aici comunicarea nu functioneaza, atunci divortul este din ce in ce mai aproape.

8.Interventia “inspirata” a parintilor sau a socrilor

Dupa casatorie, orice cuplu ar trebui sa se mute in casa proprie, fara a mai accepta ajutorul parintilor sau al socrilor. Si asta pentru ca aceasta etapa presupune in viata oricarui om o responsabilitate in plus si acomodarea cu un nou stil de viata. Prea multe sfaturi sau remarce mai mult sau mai putin binevoitoare din partea parintilor/ socrilor nu vor face altceva decat sa ingreuneze sarcina celor doi si sa creeze tensiune in cuplu.

9.Cand iubirea moare

Desi te casatoresti pentru o viata, cel putin in conceptia religioasa, se spune ca dragostea nu dureaza o vesnicie, ci... trei ani. Totusi, in realitate este un pic diferit, asa ca iubirea voastra ar putea sa nu se masoare in luni, dar sa aiba totusi, o finalitate. La acest rezultat conlucreaza mai multi factori, si, chiar daca schimbarea are loc de o singura parte, divortul este la fel de dureros.

10.Plecarea unuia dintre soti in strainatate

Am lasat la urma cel mai recent motiv invocat de cei care divorteaza. Plecarea in strainatate pentru studii, dar mai ales pentru a aduce noi venituri familiei, afecteaza in mod iremediabil relatia partenerilor, dar si modul de dezvoltare al copiilor. Instrainarea de cei dragi si golul

ramas in urma unui sot sau parinte ce doreste sa se sacrifice in folosul familiei, nu pot fi trecute cu vederea, nici macar cu ajutorul unor sume mari de bani.

Divorţul – drama familiei

Divorţul – fenomen psihosocial complex

Disoluţia familiei sau divorţul este un fenomen psihosocial complex care în forma sa finală se soldează cu desfacerea unei căsătorii.

În procesul de divorţ sunt angrenaţi partenerii de cuplu – soţul şi soţia – dar, după caz, şi terţe persoane precum descendenţii acestora (copii), părinţi, rude, colegi de serviciu, prieteni sau vecini (în calitate de martori). In comunităţile tradiţionale şi la anumite etnii divorţul este o problemă care implică neamuri sau chiar întreaga comunitaţe.

După caz, pe lângă instanţele judecătoreşti, divorţul antamează acţiunea şi altor instituţii ale statului care se ocupă de protecţia mamei şi copilului, ocrotirea minorilor, organe de stabilirea ordinei şi linistei publice şi altele.

De regulă fenomenul de divorţ în toate fazele sale, latente sau manifeste, anterior sau după pronuţarea instanţei judecătoreşti, este acompaniat de stări tensionale, conflicte, frustări şi

insatisfacţii, un adevărat război între parteneri. Puţine sunt acele divorţuri care, cel puţin în aparenţă, sunt “amiabile”.

Divorţul este un fenomen psihosocial complex, determinat de trăsăturile de personalitate ale partenerilor, dar şi de o serie de factori economici, sociali, politici şi culturali.

Divorţul afecteză în plan psihologic şi social cuplul, copiii, părinţii, în general întreaga familie, consecinţele acestuia fiind de cele mai multe ori dramatice.

Cauzele divorţului

Cazuistica din domeniu şi cercetările multidiscipliare evidenţiază ca principale cauze de divorţ următoarele:

►Violenţa. Aceasta poate fi fizică (lovire, mutilare), de natură sexuală (violul marital, perversiuni sexuale), psihologică (şantaj, denigrare, umilire, ignorare, abandon, izolare, calomie, persecuţie), verbală (insultă, calomnie, injurii, ameninţare) sau economică (lăsarea partenerului fără mijloace şi bunuri vitale de trai).

► Viciul. Cel mai frecvent viciu invocat ca motiv de divorţ este alcoolismul şi consecinţele acestuia, care se pot concretiza adesea în acte de violenţă, irosirea mijlocelor de subzistenţă ale familiei, afectarea relaţiilor intime de cuplu şi de familie, lipsa de comunicare si altele.

Alte vicii cu efecte negative asupra vieţii de familie pot fi consumul de droguri sau jocurile de noroc.

► Infidelitatea. Situaţia de infidelitate cea mai gravă este adulterul, comis de soţ sau de soţie, determinată de o complexitate de factori care ţin în primul rând de trăsăturile de personalitate ale partenerilor.

Nu sunt puţine cazurile în care acuzaţia de infidelitate este rodul bănuielilor, suspiciunilor şi geloziei exacerbate, aceste manifestări fiind generate de lipsa de încredere şi de comunicare a celor doi soţi.

Adulterul aduce în ecuaţie o a treia persoană, importanta in procesul de divort, amantul sau amanta.

► Motivaţia căsătoriei. Este o cauză de divorţ la cuplul în care căsătoria s-a realizat din interese materiale sau a fost impusă, situaţie în care familia nu este întemeiată pe afecţiune şi sentimente. Astfel de căsătorii sunt numite generic “căsătorii de consum” şi sunt de cele mai multe ori caracterizate prin diferenţe mari de vârstă între parteneri, nepotriviri de caracter, incompatibilităţi de ordin sexual. Familia se destramă atunci când interesul a fost satisfăcut, când nu se intrevăd şanse că va fi satisfăcut sau când se acutizează una din diferenţele dintre cei doi parteneri.

► Cunoaşterea premaritală superficială. Este o cauză de divorţ pentru cea mai mare parte a căsătoriilor bazate pe “dragoste la prima vedere”, cînd în scurta perioadă de la cunoaştere, la căsătorie, partenerii nu reuşesc să se cunoască pe deplin, iar pe parcurs realizează că nu se potrivesc.

Necunoaşterea partenerilor este specifică şi căsătoriilor “cu peţitori” din comunităţile profund tradiţionaliste, precum şi la anumite etnii, însă rata de divorţialitate este încă redusă, datorită cutumelor şi presiunilor impuse de familie.

► Erodarea sentimentelor. Este situaţia în care deşi cuplul s-a întemeiat pe sentimente de iubire, stimă şi respect, pe parcurs acestea au dispărut şi relaţia s-a transformat în plictiseală şi monotonie. Studiile de sociologia familiei au relevat faptul că în multe familii există o astfel de convieţuire, pe tot parcursul vieţii, din varii motive. Totuşi atunci când apare “singuratate în doi”, după unii cercetatori mai dramatică decât singuratatea în sine, partenerii ajung la divorţ şi au curajul să “ia viaţa de la început”.

► Sărăcia. Cercetările relevă faptul că familiile cu nejunsuri materiale se destramă într-o proporţie mai mare decât cele care au mijloace decente de existenţă, la care tensiunile generate de astfel de probleme sunt mult diminuate.

In condiţiile actuale când o mare parte a populaţiei trăieşte sub pragul de sărăcie, supravieţuirea unei familii a devenit o problema vitală, în special la cele care au în întreţinere copii. Starea de sărăcie, grijile materiale generează în familiile celor mai mulţi români stres, stări conflictuale, migrarea unuia din parteneri în occident pentru un loc de muncă, recurgerea la gesturi disperate (vinderea copiilor, sinuciderea, furtul din proprietatea privată şi publică, tâlharii şi altele). Toate acestea conduc la o instabilitate accentuată a cuplului, care, în multe cazuri, se finalizează cu separarea partenerilor şi ajungerea la divorţ. Din cauza imposibilităţii plăţii taxelor de divorţ şi a avocaţilor, multe cupluri deşi efectiv sunt separate, oficial rămân căsătorite.

Din cauza stării de sărăcie, dar nu numai, mulţi români trăiesc în concubinaj, renunţând la a-şi mai oficia legal căsătoria. Acest gen de legatură exonerează partenerii de obligaţiile reciproce impuse de legitimarea căsătoriei, inclusiv cele faţă de copiii născuţi din acest tip de mariaj.

► Incompatibilităţi generate de disfuncţionalităţi sexuale. Este o problemă a vieţii de cuplu frecvent abordată în zilele noastre de o nouă ramură ştiinţifică “sexologia”, care încearcă să deceleze cauzele fizice, fiziologice şi psihologice ale unor astfel de fenomene şi să găsească soluţii pentru ameliorarea lor. De regulă aceste anomalii induc alţi factori care pot să favorizeze opţiunea pentru divorţ.

Multe dintre cauzele care determină disfuncţionalităţile sexuale sunt tratabile, dar din păcate există o “jenă” a românilor de a se prezenta la medic sau la psiholog cu astfel de afecţiuni.

► Incompatibilităţi de personalitate. Acestea sunt definite prin diferenţele de temperament, caracter, atitudini şi aspiraţii ale partenerilor. Este un domeniu vizat cu obstinenţă de specialiştii în psihosociologia familiei.

A devenit o cauză generică, utilizată frecvent în sentinţele judecatoreşti de divorţ, nepotrivirea de caracter, invocată şi în situaţiile in care partenerii vor să ascundă opiniei publice adevăratele cauze.

► Alte cauze, cu o frecvenţă mai redusă în cazuistica, divorţurilor sunt:

- Bolile fizice sau psihice. Sunt situaţii în care unul dintre soţi suferă de o boală gravă fizică sau psihică, care face imposibilă continuarea căsătoriei. Potrivit unor opinii, gestul de divorţ din partea partenerului sănătos este unul de laşitate şi egoism. Sunt însă situaţii obiective, în special la bolile psihice grave (paranoia, schizofrenie) când viaţa de cuplu nu mai poate continua.

- Infertilitatea. Este cazul în care cuplul, din motive obiective sau subiective, nu poate avea copii, deşi unul din parteneri are aceasta dorinţă.

- Diferenţe de ordin religios. Pot fi o cauză de divorţ în familiile mixte din punct de vedere al apartenenţei la un cult religios, în special când la unul dintre soţi credinţa ia forme paroxistice, fanatice sau se exprimă în cadrul unor colectivităţi interzise legal (secte).

- Separarea. Este situaţia în care familia există din punct de vedere juridic, dar în fapt cei doi soţi sunt separaţi, prin părăsirea domiciliului de către unul din ei. Fenomenul poate fi favorizat şi de job-ul unuia dintre parteneri, care face ca soţii să fie despărţiţi efectiv perioade lungi de timp.

- Situaţia locativă a familiei. Este o cauză care se regăseşte în situaţia cuplurilor care nu au o locuinţă a lor, stau cu părinţii şi (sau) cu alte rude. Lipsa de intimitate, conflictele între generaţii şi gestionarea comună a resurselor poate duce la părăsirea locuinţei de către unul din parteneri şi la crearea premizelor de divorţ.

- Situaţii de ilegalitate. Unul dintre parteneri încalcă în mod frecvent şi grav normele legale şi este pedepsit cu privarea de libertate.

- Influenţe exterioare cuplului. Este cazul în care căsătoria se destramă ca urmare a influenţelor negative ale părinţilor, rudelor, prietenilor, colegilor, anturajului. Este mai frecvent în cazul cuplurilor tinere, de cele mai multe ori supuse unor fenomene de manipulare.

- Migraţia. Este o cauză de divorţ specifică familiilor din ţările slab dezvoltate, din cauza sărăciei unul din parteneri migrând în ţările dezvoltate pentru un câştig mai bun. Este şi cazul României, după anul 1990, câteva milioane de români plecând la muncă în Spania, Italia, Franţa, Germania, Anglia sau alte ţări. Sunt frecvente cazurile partenerilor separaţi în fapt perioade lungi de timp, la care relaţiile conjugale sunt compromise, chiar dacă divorţul nu este hotărât de o instanţă de judecată.

- Menţinerea locului de muncă. Este o “inovaţie” de ultim moment, a unor familii din ţările Europei de Est (Bulgaria, România) pentru menţinerea locului de muncă, în cazul concedierilor colective. Legislaţia de protecţie socială din aceste tari pun in ultima instanta pe listele de concedieri salariatii divortati care au copii in ingrijire.

Stabilitatea familiei şi rata de divorţialitate sunt influenţate şi de factorii politici, macroeconomici, macrosociali, de obiceiuri, tradiţii, norme şi cutume. Este motivul pentru care fenomenul are conotaţii diverse la nivel regional şi statal şi a avut varii evoluţii de-alungul timpului.

Implicaţii psihosociale ale divorţului.

Studiile din domeniu relevă următoarele aspecte privind profilul psihologic postdivorţ al fostului soţ (soţie):

• Persoana divorţată manifestă teama de viitor, de o noua relaţie, de un nou eşec. De altfel din situatiile statistice rezultă că 55 – 60% din familiile formate din parteneri aflaţi la a doua căsătorie eşuează. Din disperare, din lipsa mijloacelor materiale de trai, din orgoliu sau poate din teama de singurătate se intră fără discernământ într-o altă relaţie;

• La unele persoane apar sentimente de ură faţă de sexul opus;

• Sentimentele de iubire se îndreaptă mai mult ca înainte spre copii, spre părinţi. In cazul în care cuplul nu a avut urmaşi, pe primul plan trec nepoţii (copiii fraţilor, surorilor);

• Singuratatea este apăsătoare şi este resimţită mai mult în week-end-uri şi la sărbători;

• Relatiile sociale sunt afectate, dispar o parte din foştii prieteni de familie, aceştia rămân simple cunoştinţe, iar cu unii chiar se întrerupe orice legătură;

• Dispar o serie de obiceiuri, preocupări, tabieturi şi hobby-uri avute în timpul vieţii de familie;

• In unele cazuri apare sentimentul de autoinvinovăţire pentru situaţia creată, faţă de copii, păriniţi, rude, colegi. In altele, din contră, persoana se martirizează, etalând la rude, colegi, vecini toate relele îndurate în timpul căsniciei;

• Apare grija şi teama pentru nerezolvarea în totalitate a problemelor gospodăreşti, anterior divorţului existind o oarecare diviziune a rolurilor în acest sens;

• La unele persoane apare sentimentul de jenă, generat de faptul că în etapele desfăşurării procesului de divorţ a trebuit să îşi expună, mai mult sau mai puţin public, o parte din viaţa intimă ;

• Sunt situaţii în care se convieţuieşte după divorţ cu fostul (a) soţ (soţie) din cauza lipsei locuinţei, care generează în continuare stări tensionate;

• Viata intimă este afectată, pot aparea boli provocate de stress;

• Unele persoane se apleacă mai mult spre biserică, iar în unele cazuri aceasta se transformă în fanatism;

• Persoana poate fi “roasă” de amintiri, regrete, coşmaruri;

• Chiar şi schimbarea numelui poate fi un element de stress;

• In mare masură este afectată activitatea profesională : scade randamentul în muncă, creşte numărul de învoiri sau chiar zile de incapacitate temporară de muncă, colegii te ocolesc sau te denigrează;

• Sunt situaţii în care divorţul este perceput ca o eliberare dintr-un mariaj ratat şi ca premiză pentru un nou început sub auspicii mai bune. Nu sunt însă eliminate o serie de traume, care pot acţiona sub formă latentă sau subconştientă.

Divorţul are un impact negativ, de cele mai multe ori deosebit de grav, pentru copiii cuplului. Aceştia sunt “martori tăcuţi” la toată disputa dintre părintii lor, pre şi post divorţ. La un moment dat ei devin obiect de negociere între părinţi şi sunt “ademeniţi” pentru a trece într-o tabără sau alta. In viitor, fără unul dintre părinţi, ei vor avea mijloacele de existenţă diminuate, vor avea cu un educator mai puţin. Devin mai liberi, mai nesupravegheaţi, mai atraşi de alte medii exterioare familiei, dar şi mai expusi la vicisitudinile vieţii de zi cu zi.

Angrenarea părintelui care îl are în încredintare într-o altă relaţie poate genera alte traume psihice sau chiar fizice, generate de relaţiile cu mama, tata, sora sau fratele vitreg.

Relaţiile cu părintele cu care nu mai locuieşte sunt rare, sporadice, de cele mai multe ori după programul impus de instanţa de judecată. Sunt şi situaţii mai grave în care dispare orice contact cu acesta. Din statistici rezultă că în 50% din cazuri unul dintre părinţi se va distanţa tot mai mult de propriul copil.

Statistici triste.

Statisticile ne indică faptul că în Europa divorţurile s-au dublat în ultimii 30 de ani. Au crescut în special în Danemarca, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, Elvetia, Olanda, Ungaria, Rusia, Polonia.

Pondere mare o au divorţurile la familiile care au 2 ani de căsătorie şi la famillile cu parteneri în vârstă, după ce nu mai au nicio obligaţie faţă de copii.

Rate foarte ridicate de divortialitate se înregistrează în următoarele ţări:

- Belgia 71%;

- Olanda 70%;

- Austria 66%;

- Polonia 33%;

- Irlanda 17%;

- Italia 17%.

In Statele Unite ale Americii una din două căsătorii nu rezistă şi se finalizează cu divorţ.

Chiar şi în ţările cu religie musulmană se manifestă o creştere exponenţială a divorţurilor, fenomen care era destul de redus până în urmă cu câţiva ani, datorită faptului că femeiile erau lipsite de drepturi şi fără cale de a ieşi dintr-o relaţie de abuz fizic, psihic şi emoţional.

In România, deşi rata divorţurilor este pe departe mai mică decât în alte state europene, tendinţa este de creştere, studiile evidenţiind că una din patru căsătorii sfârşeşte în divorţ. Din statisticile Consiliului Superior al Magistraturii rezultă următoarele:

- 335.420 de procese de divorţ aflate pe rolul instanţelor de judecată în perioada 2000 - 2008;

- In anul 2007 s-a înregistrat un record în materie de divorţuri în România, înregistrându-se tot atatea dosare de divorţ ca şi în perioada 2000-2006;

- Anul 2008 s-a caracterizat printr-o evoluţie a proceselor de divorţ în limite normale;

- Bucureştiul şi judeţele Iaşi şi Timiş sunt zonele din România în care se înregistrează cele mai multe divorţuri;

- Cele mai puţine divorţuri sunt în judeţele Harghita şi Covasna, la populaţia de etnie maghiară ;

Cercetări realizate în România.

European Values Survey şi World Values Survey realizează periodc la un interval de 5 ani sondaje de opinie privind modul cum percep oamenii propria viaţa lor personală. In România cercetarea European Values Survey 2008 a avut în vedere un esantion de 1488 repondenţi, investigaţia fiind realizată în perioada aprilie - iunie 2008, în parteneriat cu MetroMedia Transilvania, Fundaţia Soros şi Agenţia pentru Strategii Guvernamentale.

Sondajul de opinie realizat in ţara noastră pe problematica familiei relevă următoarele:

- 75% dintre români nu sunt de acord cu avortul;

- 63% se pronunţă împotriva divorţului ;

- 91% nu sunt de acord cu homosexualitatea.

Potrivit datelor European Values Survey 2008, centralizate de Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii, în România se manifestă o intoleranţă radicală faţă de aceste fenomene, în comparaţie cu restul ţărilor din Uniunea Europeană.

Deşi 63% dintre români s-au pronunţat împotriva divorţului datele Institutului Naţional de Statistică arată că în 2007 rata divorţialităţii era de 1,69 la mia de locuitori, în condiţiile în care au fost înregistrate 8 căsătorii la mia de locuitori. Astfel anual se înregistrează în medie 37.000 de divorţuri.

Sondajele arată că românii rămân în continuare adepţii căsătoriei, 75% dintre ei fiind în prezent căsătoriţi sau divortaţi, deşi în anul 2007 statistica consemna 1,8 divorţuri la o căsătorie.

Românii, spre deosebire de Europa occidentală, nu agrează concubinajul, doar 5,7% dintre ei aflându-se în această situaţie, potrivit studiului “Viaţa de familie – 2008” realizat de Fundaţia Soros Romania.

Dintre subiecţii care au participat la realizarea studiului 57% au răspuns că sunt decişi să se căsătorească, iar 19% au fost căsătoriţi şi sunt în prezent separaţi, divortaţi sau văduvi. Motivele pentru care este preferat concubinajul sunt: dificultăţile financiare, lipsa unei locuinţe proprii (90% dintre repondenţi), comoditatea şi lipsa de încredere în relaţie.

Pentru majoritatea românilor foarte importante sunt familia, munca şi religia, conform aceluiaşi studiu.

Principalele cauze de divorţ rezultate din cercetările efectuate sunt următoarele:

- Infidelitatea – pentru 27% dintre subiecţi;

- Neînţelegerile în familie – 18%;

- Abuzul fizic sau emoţional – 17%;

- Alte cauze – criza de la mijlocul vieţii, dependenţa de alcool, munca în exces.

In urma proceselor de divorţ 60% dintre femei obţin hotărâri favorabile, în schimb doar 10% sunt favorabile bărbaţilor, iar în 30% din cazuri culpa este comună.

Din statistici reiese că femeile intentează acţiuni de divorţ dublu faţă de bărbaţi, iar în 90% din cazuri copiii rămân în îngrijirea lor.

Se estimează că 60% dintre persoanele care trăiesc sub limita sărăciei sunt mamele divorţate şi copii acestora.

Bărbăţii se recăsătoresc de două ori mai repede decât femeile după divorţ, fiind mai dipuşi de a se implica într-o nouă relaţie conjugală.

O mare parte dintre românii divortaţi (60%) recunosc că nu au făcut suficient pentru a-şi salva mariajul, iar 25% dintre persoanele divortaţe rămân necăsătorie pentru tot restul vieţii.

Sociolog Gheorghe Geantă

Bibliografie selectivă

1. Ciupercă Niculina: “Cuplul modern: între emancipare şi disoluţie”, Alexandria 2000;

2. Ciupercă Niculina: “Tradiţional şi modern în cuplul contemporan”, Sociologia familiei, anul III (2003/2004), U. Bucureşti, Fac. de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei;

3. Ciupercă Niculina: “Divorţialitatea, un fenomen demografic cu implicaţii majore”, în “Psihologie Generală” (coord. Catalin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu), Bucureşti, 2004;

4. Mitrofan J.: “Cuplul conjugal – armonie şi dizarmonie”, Bucureşti 1998;

5. Maria Voinea: “Familia şi evoluţia sa istorică”, Bucureşti, 1978;

6. Maria Voinea: “Sociologia Familiei”, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1993;

7. Maria Voinea: “Sociologia familiei” Editura Universitară Bucureşti , 1995

8. Dan Batar: “Modele culturale în familia românească. Tradiţie şi actualitate în familiile tinere”, Ed. Universităţii “Lucian Blaga”. Sibiu, 2001;

9. Dan Batar: “Familia în dinamica societăţii”, Ed. Universităţii “Lucian Blaga”. Sibiu, 2001;

10. Petru Iluţ.: “Sociologia familiei”, Ed. Universităţii Cluj – Napoca, 1993;

11. Petru Iluţ: “Sociopsihologia şi antropologia familiei”, Editura Polirom ,

2005;

12. Popescu Raluca: “Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană”, Ed. Polirom, Iasi, 2009.

13. Anthony Gidens: “Sociologie” , Editura BIC ALL, Bucureşti, 2001;

14. Elisabeta Stănciulescu: “Sociologia educaţiei familiale” ( volumul I si II ) ,

Editura Polirom , 2002;

15. Georgeta Ghebrea “Factori ce afecteaza stabilitatea cuplului marital” - ,

www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf;

16. Georgeta Ghebrea: “Regim politic şi viaţa privată ( familia şi politica

familială în România )”, Universitatea Bucureşti , 2003;

17. Xenia Costa-Foru: “Cercetarea monografică a familiei” , Editura Tritonic,

Bucureşti , 2004

18. Cătălin Zamfir , Lazăr Vlăsceanu (coordonatori): “Dicţionar de sociologie”,

Editura Babel , Bucureşti , 1993;

19. Institutul Naţional de Statistică : site-ul oficial de pe Google;

20. Consiliul Superior al Magistraturii: site-ul oficial de pe Google.

Divortul este o etapa in viata de cuplu, dificil de gestionat. De obicei ideea divortului incolteste atunci cand partenerii ajung la concluzia ca nu mai pot trai impreuna, fie datorita asteptarilor diferite, a lipsei de comunicare, a deselor neintelegeri sau datorita faptului ca iubirea lor a luat o alta forma de-a lungul timpului.

Fiecare dintre noi atunci cand se gandeste la divort, se gandeste in primul rand la divortul din punct de vedere legal. Putem vorbi, de asemenea, despre un divort din punct de vedere economic, el urmeaza celui legal si se refera la partajarea bunurilor acumulate de-a lungul casatoriei. Se poate vorbi si despre un divort parental, din punctul de vedere al parintilor, pentru ca se ajunge la un moment dat la reorganizarea drepturilor parentale. Evident putem aduce in discutie chiar si divortul social, deoarece se ajunge la impartirea prietenilor, a relatiilor sociale in general. Cel mai mare impact il are insa divortul psihologic, emotional in care fiecare dintre partile implicate direct sau indirect (ea, el, copii, familiile, prietenii etc) traieste in mod subiectiv experienta separarii.

Sentimentele traite se pot desfasura pe un continuum de la confuzie, furie, ambivalenta, in unele cazuri pana la eliberare. Din punct de vedere emotional este interesanta tipologia persoanelor care hotarasc sa divorteze. In majoritatea cazurilor exista o diferenta intre partenerul care hotaraste sa iasa din relatie, care hotaraste sa se rupa si cel care incearca sa

ramana in relatie, tragand cat de mult se poate de situatia actuala, chiar daca de multe ori aceasta nu-i mai este benefica.

Din punct de vedere al comunicarii, persoana care paraseste devine mai putin interesata de comunicare deoarece a luat deja o decizie si este interesata ca divortul sa se termine cat mai repede. Este mai rece, mai distanta si atunci cand se insista pe acest subiect, este usor iritabila.

In schimb daca vorbim despre caracteristicile partenerului care este parasit, din cauza socului, a temerilor personale, acesta poate sa caute diferite modalitati de a anula sau intarzia decizia de separare, ajungandu-se chiar la comportamente bizare. Persoana parasita se poate confrunta cu gestionarea dificila a propriilor emotii, asteptari legate de viitorul apropiat.

Aria larga a emotiilor traite de fiecare in parte de-a lungul etapelor divortului poate influenta adoptarea unor decizii rationale, facand ca situatia sa fie si mai dificil de gestionat. Intelegerea acestor stadii de interiorizare a divortului poate fi foarte utila atunci cand te afli fata in fata cu tine si te intrebi care pot fi motivele pentru care simti atat de acut durerea sufleteasca.

Prima faza este cea de negare: „nu pot sa cred ca mi se intampla tocmai mie”, „de ce am ajuns in situatia asta” sau “ce as fi putut sa fac altfel”. Dupa care se trece la etapa de furie, in care emotiile negative se intorc de cele mai multe ori, impotriva partenerului: „el este de vina pentru ca…si mai putin eu” sau impotriva mamei sau a unei persoane colaterale pentru ca “s-a bagat” in relatia celor doi etc. Urmeaza negocierea, moment in care partenerul parasit incepe sa scoata asii din maneca si sa vada ce si daca se mai poate face pe cale amiabila, si chiar sa revina la sentimente mai bune fata de partenerul care decide sa iasa din relatie. Pe finalul acestei exeperiente, a divortului, urmeaza o perioada mai trista, de depresie, in care energia scade, exista convigerea ca nu se mai poate face nimic, ca totul s-a terminat, etapa in care suferi pentru ce ai avut sau poate pentru ce ai fi putut avea, iar imediat dupa aceasta perioada vine acceptarea. Acesta este de fapt momentul in care viata este vazuta din alt punct de vedere, al adaptarii la noul statut.

Desi pare greu de crezut, exista totusi o parte pozitiva a divortului: aceea de a te redescoperi pe tine si de a incepe o viata noua. Divortul nu este un esec, ci este decizia matura de a incheia o

relatie care nu mai functioneaza, insa acest lucru nu inseamna ca nu mai ai voie sa fii fericit si sa te indragostesti din nou. Din acest motiv este de preferat sa te redescoperi, sa te uiti in oglinda si sa vezi care sunt calitatile tale si care sunt resursele cu care pleci pe noul drum.

Divortul si situatia copilului

Una din doua casatorii in zilele noastre se sfarseste prin divort sau separare si multe familii divortate au copii. Parintii care divorteaza sunt frecvent ingrijorati in legatura cu efectul divortului asupra copilului. In aceasta perioada dificila parintii pot fi preocupati de propriile probleme, dar ei continua sa fie cele mai importante persoane din viata copiiilor lor.

In timp ce parinti pot fi ravasiti sau dimpotriva usurati ca urmare a divortului, copiii sunt invariabil speriati si confuzi datorita amenintarii securitatii lor. Unii parinti sunt atat de raniti sau coplesiti de divort incat pot cauta alinarea la copilul propriu. Divortul poate fi interpretat gresit de catre copil daca parintii nu ii spun ce se intampla, cum este si cum nu este implicat copilul si ce se va intampla cu el.

Copilul poate crede destul de des ca el este cauza conflictului intre mama si tata. Multi copii isi asuma responsabilitatea de a-si impaca parintii, uneori prin propriul sacrificiu. Vulnerabilitatea la bolile fizice si mentale la copil poate apare datorita pierderii unuia sau ambilor parinti ca urmare a divortului. Oricum, cu grija si atentie, forta familiei poate fi mobilizata in cursul divortului, si copiii pot fi ajutati sa se adapteze constructiv la conflictul parental.

Cum discutam despre divort cu copilul

Este uneori dificil sa discutam cu copilul despre divort. Urmatoarele principii pot ajuta atat copilul cat si parintele:

nu tineti divortul secret si nu asteptati pana in ultimul moment

spuneti copilului vestea despre divort impreuna

vorbiti simplu

admiteti faptul ca divortul este un lucru trist si suparator pentru toata lumea

reasigurati-va copilul ca amandoi il iubiti si ca ii veti fi parinti intotdeauna, indiferent ce se intampla

nu discutati despre greselile sau problemele celuilalt cu copilul

Semne de stress la copil in caz de divort al parintilor

Parintii trebuie sa urmareasca semnele de stress la copil. Copilul mic poate reactiona la divort prin agresivitate si comportament necooperant sau prin retragere. Copiii mai mari pot sa devina foarte tristi. Performantele scoalre pot ave de suferit si tulburarile de comportament sunt ceva obisnuit la acesti copii. La adolescenta si in perioada de adult copiii din familiile divortate pot avea probleme in propria relatie si probleme de stima de sine.

Copiii se descurca cel mai bine in caz de divort daca stiu ca mama si tata vor continua sa ramana parintii lor si vor continua sa se implice in viata lor, chiar daca casatoria parintilor ia sfarsit si parintii nu mai locuiesc impreuna. Disputele prelungite asupra custodiei sau cererea adresata copilului de a alege unul dintre parinti pot fi daunatoare. Cercetarile arata ca copiii se descurca bine in caz de divort daca parintii coopereaza in ceea ce ii priveste pe ei.

Este vitala implicarea parintilor spre binele copilului.

Tratamentul si psihoterapia copilului in caz de divort al parintilor

Daca copilul prezinta semne de stress, medicul de familie sau pediatrul poate trimite parintii la un psihiatru sau psihoterapeut pentru evaluare si tratament. In plus, psihiatrul sau psihoterapeutul se poate intalni cu parintii pentru a-i invata cum sa diminueze stressul produs de divort in intreaga familie. Psihoterapia poate ajuta atat copilului, cat si parintilor implicati in divort.

Copilul are nevoie de o modalitate prin care să se înţeleagă pe sine în lumea complexă în care trăieşte. De obicei copilul găseşte înţelesuri în basme. Basmele comunică cu copilul la mai multe niveluri. Conform modelului psihanalitic al personalităţii umane basmele poartă mesaje importante la nivel conştient, subconştient şi inconştient.

Copiii, indiferent de nivelul lor intelectual şi de vârsta pe care o au, par să prefere basmele populare oricăror alte poveşti. Aceste basme fac referire la presiunile interne pe care copilul le înţelege automat în mod inconştient şi oferă soluţii temporare şi permanente la problemele sale.

Problemele cu care copiii se confruntă sunt multiple: dezamăgiri, dileme, rivalităţi între fraţi, achiziţionarea unei valori proprii, realizarea existenţei sinelui, depăşirea dependenţelor.

Copilul nu poate înţelege mediul său în mod raţional, ci prin intermediul viselor cu ochii dechişi, fanteziei şi jocului. Astfel, conţinutul inconştient este încorporat în fanteziile conştiente. Basmele oferă noi dimensiuni imaginaţiei copilului, pe care probabil i-ar fi dificil să le descopere de unul singur. Mai important chiar, forma şi structura basmelor sugerează copilului imagini prin intermediul cărora îşi poate structura fanteziile şi îşi poate găsi un drum în viaţă.

Atât la copil, cât şi la adult, inconştientul este un determinant important al comportamentului inconştient. Conform teoriei psihanalitice dacă materialului inconştient îi este permis să ajungă la nivel conştient şi să fie prelucrat prin intermediul imaginaţiei, potenţialul său dăunător (prin reprimare presupunându-se că duce la personalităţi rigide, obsesiv-compulsive) este mult redus, şi are, dimpotrivă, un efect pozitiv.

Copilul are nevoie de sugestii în formă simbolică despre cum poate depăşi diverse probleme şi poate ajunge la maturitate. Poveştile „corecte politic” nu menţionează îmbătrânirea sau moartea, limitele existenţei noastre, sau dorinţa de viaţă eternă.

Basmele prezintă la modul imaginar procesul dezvoltării umane şi fac acest proces mai atractiv pentru copil. Pe lângă înţelesul lor profund psihologic, basmele sunt o operă de artă. Basmele nu ar putea avea impact dacă nu ar fi o formă de artă. Şi în acest sens basmele sunt unice, fiind o formă de artă pe care copilul o poate înţelege.

În basm este exprimată şi moştenirea noastră culturală. În funcţie de punctul de vedere asupra basmului, putem găsi în el înţelesuri diferite. De exemplu în „Scufiţa Roşie” faptul că este înghiţită de lup este privit ca temă pentru:

– noaptea care devorează ziua

– iarna care înlocuieşte anotimpurile calde

– zeul care înghite victima sacrificată.

Basmele abundă şi în elemente religioase, şi multe poveşti biblice au o structură asemănătoare basmelor. De exemplu „1001 de Nopţi” este plină de referinţe la religia islamică. Multe din poveştile fraţilor Grimm fac referire la Dumnezeu.

Basmele sunt terapeutice pentru că pacientul îşi găseşte propriile soluţii prin contemplarea a ceea ce basmul pare că implică despre sine însuşi şi conflictele sale interne în acel moment al vieţii.

Basmele nu au pretenţia să descrie lumea aşa cum este, şi nici nu ne dau sfaturi referitoare la ceea ce ar trebui să facem. De obicei basmul nu are nimic de-a face cu viaţa exterioară a pacientului, ci cu problemele sale interioare. Natura nerealistă a basmului este foarte importantă pentru că devine clar că el nu conţine informaţii despre lumea externă, ci despre procesele interne.

Miturile au multe lucruri comune cu basmele, dar în mituri eroul principal este frecvent prezentat ca personaj demn de urmat.

Basmele răspund în mod sugestiv la întrebări eterne:

– Cum este lumea cu adevărat?

– Cum îmi voi trăi viaţa în această lume?

– Cum pot fi eu însumi?

Basmul este o experienţă de viaţă pentru copil, şi adolescenţii care nu au parte de basme în copilărie încearcă să compenseze acest lucru în adolescenţă, prin credinţa în astrologie, vrăjitorie, droguri, aderarea la un cult condus de un guru, etc. (Bettelheim, 1976). Basmele sunt o etapă prin care omul trebuie să treacă.

Cu cât o persoană se simte mai sigură în mediul său, cu atât mai puţin are nevoie de proiecţiile infantile (basme, religie, mituri, etc.).

Basmele seamănă de altfel cu visele. Prin intermediul basmului persoana se distanţează de conţinutul inconştientului, pe care-l poate vedea exterior lui, şi asupra căruia poate dobândi controlul.

Când copilul spune despre un basm „îmi place”, înseamnă că are ceva să îi spună şi basmul trebuie repetat.

Oamenii de stiinta au demonstrat ca niciun incident din viata de adult nu ne descurajeaza mai mult in privinta relatiilor interumane decat divortul.

Poate de aceea foarte multe publicatii nu se mai concentreaza asupra felului in care poti avea o casnicie fericita, ci prezinta modalitati cat mai diverse de a trece de un divort, suferind cat mai putin. Divortul pare a fi un examen nedorit al maturitatii noastre, dar si o dovada ca putem lupta cu noi insine pentru a incerca sa fim din nou fericiti.

Efectele divortului la nivel psihologic sunt extrem de complexe, cele mai importante fiind urmatoarele:

1. Neincrederea

Oamenii divortati pun mai des sub semnul intrebarii decat cei necasatoriti necesitatea legalizarii unei relatii de cuplu. Acestia vor trai mereu cu indoiala in suflet ca noua familie ar putea fi devastata de noi probleme.

Daca aceste persoane ajung sa se recasatoreasca, de obicei, o fac deoarece se simt constranse social sau economic si nu pentru ca isi doresc cu adevarat.

2. Generalizarea

Una dintre cele mai longevive si fixiste prejudecati ale persoanelor divortate este aceea conform careia toti oamenii de acelasi sex cu partenerul de care au divortat sunt la fel. De asemenea, acestia sunt convinsi ca problemele din trecut se vor repeta in viitor.

Adesea se intampla ca, din nevoia de a ne verifica ipotezele sau asteptarile, in mod inconstient, ne provocam partenerul de cuplu sa se comporte in directia profetizata. Ceea ce obtinem este confirmarea credintelor noastre prin prisma neincrederii acordate unei relatii care, in alte conditii, ar fi fost una fericita si implinita.

3. Inflexibilitatea

De obicei, persoana divortata nu mai este dispusa sa recurga la compromisuri intr-o noua relatie de cuplu. Motivatia sa consta in teama de a nu regreta din nou sacrificiile facute, asa cum s-a intamplat cu fosta relatie.

Insa ceea ce nu realizeaza este faptul ca, adoptand o pozitie rigida, nu face decat sa il indeparteze pe noul partener si sa ii demonstreze acestuia ca nu poate tine cont si de nevoile celuilalt.

4. Neimplicarea

Deceptia divortului aduce dupa sine si decizia constienta sau nu ca pe viitor sa se implice sentimental mai putin in potentiale relatii de cuplu. Este bine de stiut ca stresul psihic al unei separari reduce disponibilitatea crescuta de la inceput de a oferi afectiune si pasiune.

Este de dorit ca noii parteneri sa aiba mai multa rabdare cu sentimentele ranite ale celor care au trecut printr-un divort.

5. Compararea

Majoritatea celor divortati au tendinta de a face comparatii intre fostul si actualul partener de cuplu.

Ar fi bine sa inteleaga faptul ca fiecare om este unic, cu personalitatea sa si, implicit, are de oferit mereu altceva. Esential este sa invatam sa apreciem calitatile partenerului de cuplu, fara a le raporta la ceva ce apartine deja trecutului.

6. Resemnarea

Exista cazuri in care divortul poate genera stari profunde de resemnare, indiferenta fata de tot ceea ce inseamna dragoste, pasiune, casatorie, copii etc.

Aceste persoane pot alege sa se retraga in sine pentru a-si gasi linistea interioara sau isi pot canaliza intreaga energie in cariera profesionala, perceputa ca fiind unica sursa de satisfactii.