divortul
DESCRIPTION
fTRANSCRIPT
Cuplul este definit ca o structură bipolară, de tip biopsihosocial, bazată pe
interdeterminism mutual – partenerii, bărbat și femeie, se susțin, se dezvoltă, se
stimulează, se satisfac, se realizează ca individualități biologice, afective și sociale, unul
prin intermediul celuilalt (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998).
Cuplul poate fi armonic, satisfăcător, stabilizator, avînd mari șanse de a se transforma
într-o căsătorie, sau, din contră, dizarmonic, nesatisfăcător, distorsionant, tinzând la
disociere/dizolvare.
Odata cu trecerea timpului, observăm la nivelul cuplului modificări majore în ceea ce
privește interacțiunea dintre parteneri. Relațiile de cuplu se leagă mai ușor, dar și divorțul
apare cu o frecvență mai mare. In multe căsnicii, unul sau chiar ambii parteneri au trecut
deja printr-un divorț și în majoritatea cazurilor sunt implicați și copii ai acestora.
În ceea ce privește frecvența fenomenului, Birch (2000) susține că din 3 căsătorii una
ajunge la divorț.
După opinia lui Reiss, cele mai frecvente divorțuri survin în primii 7 ani de la încheierea
căsătoriei. În plus, cuplurile care s-au căsătorit înainte de 20 de ani sunt mai expuse la
divorț. (Munteanu, Anca; 2004)
Motivele ce pot conduce la desfacerea căsătoriei prin divorţ, sunt:
infidelitatea unuia dintre soţi;
actele de violenţă exercitate de către unul din soţi împotriva celuilalt;
despărţirea în fapt în baza culpei unuia dintre ei.
P. Hauck (1995, Apud Munteanu A) menționează câteva cauze ce pot genera un divorț:
obiceiul unui partener de a da prea mult și a celuilalt de a primi în exces; incompabilitatea
esențială (de exemplu, unul e foarte religios, celălalt ateu); ignorarea diferențelor subtile,
dar profunde dintre bărbat și femeie; incapacitatea de a te cenzura la mânie; tendință de
aservire a partenerului; ignorarea schimbării ce afectează fiecare membru al cuplului ( cu
o periodicitate de 5-10 ani) și inaptitudinea de a te mula flexibil la aceste transformări.
Există în dreptul modern două forme de încetare a căsătoriei prin divorţ :
divorţul prin consinţământ mutual;
divorţul pentru motive temeinice.
Infidelitatea, disfunțiile sexual-afective, alcoolismul, conflictualitatea patogenă nu
sunt cauze prime ale divorțialității, ci sunt consecințe ale unui frecvent proces de
inadaptare maritală. Cauzele acestui proces trebuie căutate în miezul formării
personalității în dificultățile ei de maturizare afectivă, socială și moral-spirituală; în
ignoranța sa relațională; în absența unei minimale culturi a relațiilor satisfăcătore și
civilizate între sexe. Adesea, precaritatea condiției soio-economice sub nivelul satisfacerii
nevoilor bazale de siguranță și sănătate biologică și psihologică, corelate cu un sistem
instrucțional-educativ incomplet sau deficitar, sunt de natură să accentueze, să întrețină și
să agraveze deficitele adaptative socio-familiale de azi și de mîine. Nu putem ignora
faptul că o familie “bolnavă” din punct de vedere interpersonal generează în perspectivă o
societate fragilă din punct de vedere psihosocial. (Mitrofan)
Consecințele divorțului
În trecut se considera că cuplurile cu căsătorii nefericite trebuie să ramînă împreună
de dragul copiilor, în vreme ce în prezent multă lume crede că este mai bine pentru copii
dacă părinţii se despart, în loc să-i supună unui permanent conflict în familie.
O consecință gravă în ceea ce privește divorțul este faptul că mereu copii vor avea de
suferit. De multe ori cînd vine vorba de divorț copii trăiesc cu impresia că ei sunt cei care
au cauzat problema, că din cauza lor părinții s-au despărțit. Această gândire poate fi
bazată pe faptul că în trecut copiii au surprins o cearta intre părinți, iar copii erau
subiectul de ceartă. În aceste cazuri copilul se confruntă cu sentimente cum ar fi vinovăția
și frica de abandonat.
În funcție de vârstă și nivelul lor de dezvoltare copiii, își exprimă sau nu trăirile
interioare verbal. Atunci când aceștia nu o fac, se pot confrunta cu o stare depresivă sau o
stare de furie și ostilitate.
Copii care au trecut printr-un divorț, dar și printr-un proces de custodie prezintă o
varietate de probleme psihologice cum ar fi: negare, furie, șoc, sentimente de vinovăție,
depresie, probleme fizice, comportament antisocial și o stimă de sine scăzută. La mulți
dintre copii aceste efecte se manifestă pe termen lung.
De multe ori separarea şi divorţul părinţilor nu sunt acceptate de către copii, deoarece ei
contiunuă să spere la reîntregirea familiei, la refacerea cuplului parental şi la restabilirea
echilibrului familial, chiar dacă cei doi părinţi s-au recăsătorit. De multe ori aceștia,
conștient sau inconștient încearcă să-și reunească din nou părinții, chiar dacă sunt
conștienți că vor suferi.
Mulţi copii şi tineri, care s-au adaptat situaţiei de divorţ, nu vor să repete experienţa
părinţilor lor.
Atunci când un copil pierde contactul cu unul dintre părinți se întâmplă să piardă sau să
se înrăutățească legătura cu diferite rudenii cum ar fi bunici sau unchi.
De cate ori este posibil, e bine să oferim o perspectivă pozitivă a copilului asupra
ambilor părinți. Este foarte important pentru copil să creadă în ambii părinți! Numai în
acest mod va putea să aibă încredere în sine și în forțele proprii