din ceas dedus

Hrapsa Iona 25.11.2014

[Din ceas, dedus...] de Ion Barbu este o arta poetica

I

Traind intre 1895 si 1961, Ion Barbu pe numele sau adevarat de Dan Barbilian a

fost un matematician si unul dintre cei mai importanti poeti romani interbelici. Alaturi

de Tudor Arghezi si de Lucian Blaga, Ion Barbu da conceptului modern de poezie noi

valori, impunand o viziune poetica originala

Debutul său artistic a fost declanşat de un pariu cu Tudor Vianu.Acesta sustinand

ca spiritul artistic se afla in fiecare. Din acest"pariu", Dan Barbilian îşi descoperă talentul

şi iubirea faţă de poezie. Dan Barbilian spunea că poezia şi geometria sunt

complementare în viaţa sa: acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont

spre cunoaştere şi imaginaţie.

Tudor Vianu imparte creatia barbiana in 3 etape: parnasiana, baladic-orientala si

ermetica. Prima etapa, cea parnasiana este cuprinsa intre 1919-1920 si cuprinde poezii

precum: “Lava”, “Muntii”, “Copacul”, “Banchizele” etc. Ciclul baladic oriental cuprinde

poeziile publicate intre anii 1920-1924, precum: “Dupa melci”, “Riga Crypto si lapona

Enigel”, “Domnisoara His”, “Nastratin Hogea la Isarlak”. Ultima etapa, ermetica, este

reprezentata de poezii precum: “Oul dogmatic”, “Ritmuri pentru nuntile necesare” si mai

tarziu, [Din ceas, dedus...] sau Timbru, acestea din urma putand fi considerate adevarata

arte poetice.

II

Ilustrativa pentru ermetismul poetului este poezia [Din ceas, dedus...] ce deschide

volumul “Joc secund” publicat in 1930. Poezia are caracter de arta poetica si apartine

modernismului barbian. Discursul liric propune o conceptie moderna despre poezie dar

si un limbaj ermetic, incifrat si o sinteza poetica dificila.

III

Arta poetica este o specie a genului liric in care autorul isi exprima propriile

convingeri despre arta literara despre menirea literaturii si despre rolul artistului in

societate.

Poezia este o autentica arta poetica in care sunt sintetizate principiile artei

creatoare barbiene. Poetul vede arta in mai multe ipostaze: ca pe o “prelungire a

geometriei” (dupa cum si marturiseste), ca pe un joc secund, creator al universului ideal,

imaginar cat si ca un cantec. Barbu respinge canoanele si sabloanele traditionaliste in

ceea ce priveste sintaxa, valorifica dislocarile sintactice, prefera limbajul criptat,


abstract, metafora revelatorie, orfismul, ermetismul, structurile antitetice(zenit-nadir,

creste calme cirezi agreste) cat si neologismele(termeni din domeniul matematicii si

astronomiei: dedus, insumarea, nadir etc)

Poetul crează astfel un univers imaterial pur, o lume reflectată, oglindită, pledând

pentru raţiunea pură, pentru latenţa ideilor şi a lirismului intelectualizat.

In aceasta poezie pot fi intalnite si particularitati moderniste. In opera apare o noua

viziune asupra artei, discursul poetic pledand pentru un lirism absolut. Ambigauitatea,

intelectualizarea lirismului si cunoscutul ermetism barbian constituie caracteristici ale

acestei orientari. Nu in lultimul rand, Tot de orientarea modernista tin metaforele greu

de descifrat(“calma creasta”, “mantuit azur”, “nadir latent”, “harfe resfirate”, metafora

oglinzii etc.) sau comparatiile socante in alcatuirea carora intra termenii din matematica

sau astronomie.

IV

Tema poeziei o reprezinta ideea lumii purificate prin reflectarea in oglinda.

Deoarece, poezia, in viziunea barbiana este o oglindire a realitatii obiective, o iesire din

timpul fluid, curgator si captarea eternitatii, aproape de sacru(: “Din ceas”, “mantuit

azur”)

Poetul valorifica trei motive fundamentale: motivul timpului, al oglinzii si al

cantecului orfic.

Motivul timpului, regasit in incipit sugereaza idea ca poezia (arta in general)

inseamna abstragere din contingent, iesirea din timp si proiectarea in temporal.

Motivul oglinzii constituie motivul central al poeziei este sustinut de termenii

“oglinda”, “apa” si sugereaza viziudea poetului in care creatia, lumea ideilor este o

reflexie a realitatii (o copie a copiei). Asa cum elementele materiale se pot reflecta intr-o

oglinda sau pe suprafata apei, lumea in totalitatea ei se rasfrange , dupa propriile legi in

constiinta umana.

Motivul cantecului orfic sustinut de termenii “harfe”, “cantecul”, “clopotele”sugereaza

universul ideilor. Rolul poetului fiind acela de a le aduna(“insuma”) si de a ordona

“harfele resfirate”. Lumea precum si viata sunt vazute prin cantare, insa acest cantec

ramane “ascuns” accesibil doar initiatilor.

V

Titlul se constituie dintr-o constructie abstracta si puternic ambiguizata ce

reprezinta doar un fragment al primului vers in care descoperim elipsa predicatului si


doua structuri aflate in inversiune “Din ceas dedus, adancul acestei calme creste” vers

care putea fi reconstituit in felul urmator: “Adancul este dedus din ceasul acestei calme

creste”

Metafora “dedus” apartine domeniului matematic facand referire la imaginarea

unor forme posibile de existenta , celalalt termen “ceas” sugereaza universul real unde

timpul este curgator pentru omul obisnuit in schimb poetul impreuna cu a sa creatie

iese din contingent situandu-se in atemporalitate

Punctele de suspensie marcheaza suprimarea ideilor poetice abstracte

intelectualizate dar transfigurate printr-o serie de simboluri greu descifrabile,

evidentiind caracterul criptic al mesajului poetic care fiind ermetizat necesita un

receptor initiat pentru a putea fi decodat

Intre titlu si continutul poeziei se realizeaza mai degraba o relatie de continuitate

a ideilor pure, abstracte, incepute in titlu si revarsate spiralat in compozitia poeziei.

Deoarece actul poetic in viziunea barbiana este similar cu cel geometric prin care se

realizeaza o forma de cunoastere poetica, iar aceasta actiune se petrece intr-o durata

“dedusa” din “ceas” adica in ipostaza statica, oprita din ciclicitate si rasfranta in sine. Cu

alte cuvinte, subiectul creator (poetul) se desprinde din planul real pentru a contempla

in clipa (in ceas) eternitatea.

VI

Incipitul este constituit din primul vers al poeziei deflectand o lume a ideilor pure.

Acest vers este construit dintr-o serie de termeni ce provin din registre lingvistice

diferite: matematica (“dedus”) si celalalt colocvial (“ceas”, “adancul acestei calme

creste”) care in plan artistic capata valente de metafora revelatorie aflata in inversiune.

Iar doua din cuvintele primului vers (ceas si adancul) devin simboluri pentru universul

ideilor pure ce alcatuiesc produsul artistic-poezia si prin care poetul se sustrage din

contingent intrand in eternitate.

Finalul poeziei prezinta imaginea creatiei ce oglindeste, transfigurand realul intr-

un cantec ascuns al fiintei “cum numai marea/ Meduzele cand plimba sub clopotele

verzi”

Finalul operei este reprezentat de o continuare a comparatiei din penultimul vers,

unde meduzele devin un simbol al aparentului ideatic, o forma intermediara intre

cunoastere si necunoastere, intre lumina si intuneric, intre abstract si concret.

Atat incipitul cat si finalul poeziei reflecta negatia lumii, sublimarea ei in idee, un

joc desfasurat pe un plan izolat de viata, “un joc secund”


Intre incipitul si finalul poeziei se fixeaza o relatie stransa inrucat ambele

elemente de structura ale totalului poetic exprima prin limbaj ambiguizat viziunea

poetului despre arta, literatura si poezie care e perceputa ca o continuare a geometriei,

ca o constiinta latenta din care oricand poate iesi la suprafata ideea pura.

VII

La nivelul poeziei descoperim anumite relatii de opozitie care se realizeaza intre

sintagmele:”clama creasta”=abstractul si “cirezile agreste”=concretul. Ambele structuri

alcatuiesc doua imagini artistice vizuale care coexista prim ainfatisand spatiul inalt,

celest, iar cealalta , cadrul teluric, realul.

O alta opozitie se realizeaza intre nadir si zenit. Poetul nu traieste in zenit, simbol

al existentei fortuite (intamplatoare, accidentale) ci in nadir, adica in acea lume

interioara reprezentata de eul absolut aflat in ipostaza latenta.

VIII

La nivel formal poezia este alcatuita din doua catrene. Din punct de vedere

compoziţional, textul este alcătuit din două secvenţe corespunzătoare fiecăruia dintre

cele două catrene: primul conţine o definiţie ermetică a poeziei, al doilea sugerează rolul

poetului însuşi.

In prima strofa, incipitul, ce reia titlul, sugerează ideea de timp fără curgere, parcă neclintit şi plasează expresia artistică în atemporal;

Poetul caută în real din ceas, frumosul ca obiect al creaţiei, al meditaţiei lirice adâncul acestei calme creste, care se răsfrânge în sine însuşi ca într-o oglindă intrată prin oglindă în mântuit azur. Aşa cum îl concepe Barbu, ceasul creator devine însăşi negarea timpului.

Arta devine un joc secund, mai pur, nu în sensul moral al cuvântului, ci în sens

intelectual, deoarece poezia este înţeleasă ca o formă de a trăi ”sub semnul minţii”. E

adevărat că arta se inspiră din realitatea care formează jocul prim al existenţei, pe care

omul o interpretează nemijlocit, ori prin intermediul creaţiei artistice.

Există o subtilă antiteză între calme creste, simbol al lumii ideilor în sensul lui

Platon (care considera arta o copie a lucrurilor reale, dar pe ele înseşi le numea nişte

copii ale ideilor eterne, creând o răsfrângere la puterea a doua a realităţii) şi cirezile

agreste (realul)care în jocul artei nu se exclud, ci coexistă.

Strofa a doua exprimă o altă viziune despre poezie, care este nadir latenta(nadir = punct imaginar pe bolta cerească, diametral opus zenitului, aflat la intersecţia dintre verticala locului, de unde priveşte observatorul, cu bolta cerească din emisfera opusă) sugerând concepţia matematică a lui Barbu despre creaţia lirică.


“Poetul ridică însumarea” calculează un punct imaginar al ideilor în înaltul infinit

al spaţiului exterior şi întâlneşte poezia simbolizată prin metafora “harfe răsturnate”,

aflată în “zbor invers” spre esenţele nevăzute şi neştiute ale universului.

Epitetul metaforic invers sugerează ideea că pentru Barbu arta nu e înălţare în

real, ci coborâre în imaginar spre profunzimile fiinţei şi ale gândului.

Ca şi la Arghezi, actul creator înseamnă trudă, eul liric istoveşte pentru cântec, iar

creaţia îşi are riscurile ei, căci inţelesurile se pot pierde uneori, ele neputând ajunge

desăvârşit la cititor.

Simboluri : - apa e un simbol prezent în ambele strofe, dar cu conotaţii diferite: In

strofa I - reflectare prin care se transcende lumea reală, obiectivă spre un univers

imaginar iar in strofa II - marea este asociată cu geneza poetică a creaţiei, locul undese

naşte un univers secund, mai pur, cel al poeziei

Oglinda miraculoasă a apei, în care se reflectă lumea obiectivă, este conştiinţa

poetului; reflectarea este poezia însăşi; harfa este simbol al ideilor artistice, al

universului ideal.

IX

Organizarea metrica a poemului este de o mare simplitate, poetul evitand efectele

muzicale si urmarind o cadenta linistita, mereu egala cu sine. Versurile sunt de 13-14

silabe, iambul fiind singura unitate metrica a poemului. Rima poeziei este incrucisata.

X

In concluzie, poezia [Din ceas, dedus...] de Ion Barbu este o arta poetica

apartinand modernismului/ ermetismului barbian, prin conseptie si limbaj incifrat,

accesibila doar cititorilor initiati.

din ceas dedus

Documents