UNIVESTITATEA “ ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ISTORIE SI GEOGRAFIE

Dictatul de la Viena din 30 august 1940 – consecințele teritoriale asupra României

-Referat-

Student: Aioniţoaie Florin-Daniel

MRICT, an II

1

Dictatul de la Viena a fost un act internațional încheiat la 30 august 1940, prin

care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din

teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei. „ Acest act a fost impus de Germania

Nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sub titlul de

„arbitraj”.”1

Ziua de 30 august 1940 a fost cea mai neagră zi din viaţa poporului din

Transilvania. E ziua în care, prin Dictatul de la Viena, ni s-a luat aproape jumătate din

teritoriul Transilvaniei printr-o hotărîre samavolnică, arbitrară şi odioasă, a două ţări

fasciste, Germania şi Italia, prin complicitatea Ungariei horthyste, beneficiara acestui

rapt teritorial.

Contextul internaţional în care a avut loc Dictatul de la Viena, din 30 august

1940, este cel al ascensiunii Germaniei naziste sub Führerul Hitler şi Italia fascistă sub

ducele Mussolini. Revizuirea tratatelor şi graniţelor politico-statale semnate şi stabilite

în anii 1919-1920 era ţelul principal al politicii acestora – politica dusă în comun de

Germania şi Italia, la care a aderat şi Ungaria, a dus în final la destabilizarea păcii în

Europa şi subminarea tratatelor de pace de la Versailles şi declanşarea celui de-al

doilea război mondial.

1 Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, Ed. Corint, Bucureşti, 2001

2

Încă de la declanşarea celui de-al doilea război mondial, la Budapesta se

manifestase un curent al cărui exponent era şeful Marelui Stat Major, Henrik Werth,

favorabil unei acţiuni militare împotriva României, în vederea ocupării Transilvaniei.

În vara anului 1940, ministrul de externe Csaky, a pus în vedere puterilor Axei că

intervenţia militară ungară este posibilă în următoarele cazuri: dacă România se

destramă complet; dacă în România ar avea loc mişcări revoluţionare; dacă refugiaţii

din Basarabia vor năvăli în Transilvania; dacă armata sovietică ar înainta spre Carpaţi.

Ocuparea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică, în 28 iunie

1940, a determinat Budapesta să-şi  intensifice presiunile politice şi militare asupra

României pentru revizuirea graniţelor în Transilvania.

Consiliul de Miniştri al Ungariei, întrunit la 27 iunie 1940, adoptă o declaraţie

în care se cerea ca România să fie constrînsă „să satisfacă pretenţiile ungare.

Concomitent, Consiliul Superior al Apărării Naţionale anunţa oficial mobilizarea

armatei ungare şi desfăşurarea treptată a unităţilor militare spre graniţele României,

care urma să fie atacată pe 28 august 1940.

Puterile Axei, Germania şi Italia, interesate în păstrarea păcii în Balcani, au

cerut celor două ţări, Ungaria şi România, să-şi rezolve problemele teritoriale prin

negocieri directe sau prin arbitraj.

Sub presiunea Germaniei, în zilele de 16, 19 şi 24 august 1940, la Turnu

Severin au loc discuţii româno-ungare privind diferendul  asupra Transilvaniei. Partea

ungară a prezentat un memoriu însoţit de o hartă a revendicărilor, care vizau pur şi

simplu mai mult de 2/3 din Transilvania, 69.000 km2, cu o populaţie de 3,9 milioane

de locuitori, dintre care 2,2 milioane români. Propunerea a fost respinsă de delegaţia

română, care susţine principiul schimbului de populaţie pe baza criteriului etnic, între

românii din Ungaria şi maghiarii din România, însoţit în subsidiar de unele modificări

de frontieră în zona Aradului.

Punctele de vedere a celor două părţi neputînd fi reconciliate, negocierile au

fost întrerupte la 24 august 1940.Îngrijorat de eşecul negocierilor româno-ungare, care

păreau să mute disputele dintre cele două ţări de la masa tratativelor pe cîmpul de

luptă, Hitler a propus, pentru 30 august, un arbitraj la Viena, în prezenţa miniştrilor de

externe german şi italian, cu participarea omologilor lor din România şi Ungaria.

3

“Am observat întâi cã este o harta româneascã. Am desfãcut-o cu nordul în

jos, ceea ce m-a fãcut sã nu înteleg nimic. Mi-a întors-o Schmidt. Ochii mei cãutau

tãietura de la granita de vest pe care cu totii o asteptam. Mi-am dat seama însã cã este

altceva. Am urmãrit cu ochii granita care pornea de la Oradea cãtre rãsãrit, alunecând

sub linia feratã si am înteles cã cuprindea si Clujul … Am început sã nu mai vãd. Când

mi-am dat seama cã granita coboarã în jos ca sã cuprindã secuimea am mai avut, în

disperarea mea, un singur gând: Brasovul! O micã usurare: Brasovul rãmâne la noi.

Când am privit în toatã grozãvia împãrtirea Transilvaniei, am înteles cã

puterile care îmi erau mult slãbite mã pãrãsesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a

fãcut neclar, ca un nor galben cenusiu, din cenusiu, negru …

În clipa aceea, mi-am pierdut cunostinta. Nu mai trãisem o asemenea senzatie

fizicã decât cu 22 de ani în urmã, când o injectie cu novocainã la o operatie mã fãcuse

sã trec pentru o clipã pe lumea cealaltã, de unde mi-am revenit cu ajutoare medicale

date in extremis.

4

Acum aveam pentru a doua oarã impresia netã cã am trecut dincolo. Cineva a

cerut pentru mine un pahar cu apã. Dornberg a deschis usa alergând prin multimea care

umplea sãlile strigând: “un pahar cu apã, un pahar cu apã…”

Peste un minut mi l-au adus. Valer Pop mi l-a dat în silã sã-l beau. Am început

sã vãd din nou si am avut puterea sã duc mai departe calvarul.

Mi s-au prezentat actele spre semnare. Am scos tocul meu cu cernealã verde,

cu care scrisesem atâtea lucruri frumoase si atâtea gânduri bune pentru tara mea. Am

iscãlit tot fãrã sã mai citesc. Valer Pop citea pentru mine. De altfel, nu mai era nimic

de verificat: actele erau cunoscute, harta tot asa.”2

Textul arbitrajului de la Viena, (30 august 1940) 

1. „Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de

Ungaria, va corespunde aceluia marcat pe harta geografică aici anexată. O

comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la fața locului.

2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele

românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine acesteia. Diferitele

faze ale evacuării și ale ocupării, precum și modalitățile lor vor fi fixate în

termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar și român vor veghea ca

evacuarea și ocuparea să se desfășoare în ordine completă.

3. Toți supușii români, stabiliți în această zi pe teritoriul ce urmează

a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalități naționalitatea ungară.

Ei vor fi autorizați să opteze în favoarea naționalității române într'un termen

de șase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi

teritoriul ungar într'un termen adițional de un an și vor fi primiți de România.

Ei vor putea să ia, fără nicio împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze

proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul

rezultat. Dacă lichidarea nu reușește, aceste persoane vor fi despăgubite de

Ungaria. Ungaria va rezolva într'un mod larg și acomodant toate chestiunile

relative la transplantarea optanților.

2Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena. Memorii, iulie-august 1940, Bucuresti, Editura Enciclopedicã, 1991, p. 212

5

4. Supușii români de rasă ungară, stabiliți în teritoriul cedat în 1919

de către Ungaria României și care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc

dreptul de a opta pentru naționalitatea ungară, într'un termen de șase luni.

Principiile enunțate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care

vor face uz de acest drept.

5. Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu

ceilalți supuși unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului

de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară. Pe de altă parte, guvernul

român ia același angajament solemn în ceea ce privește pe supușii de rasă

ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.

6. Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi

reglementate prin convenție directă între guvernele român și ungar.

7. În cazul în care dificultăți sau îndoieli s'ar ivi în cursul aplicării

acestui arbitraj, guvernele român și ungar se vor înțelege pe cale directă.

Dacă într'o chestiune sau alta înțelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus

guvernelor Reich-ului și Italiei, care vor adopta o soluție definitivă.”3

A doua ședință a Consiliului de Coroană român, din noaptea de 30-31 august,

a aprobat Dictatul. Guvernului maghiar s-a declarat foarte nemulțumit și „zdrobit

sufletește”, deoarece nu obținuse întregul teritoriu solicitat, ca suprafață și formă

dorită.

Prin al doilea Dictat de la Viena, Ungaria a primit 43,492 km² din teritoriul

național român, cu o populație estimată atunci la 2,609,000 locuitori. Această parte a

României a rămas în istorie cunoscută ca Transilvania de Nord. Structura populației

din această zonă este estimată diferit, fie conform recensământului din 1930 efectuat

de autoritățile române, fie conform recensământului din 1941 efectuat de noile

autorități maghiare.

3 Aurel Sergiu, Marinescu, Înainte și după Dictatul de la Viena, Ed. Vremea, 2000.

6

Consecinţele politice şi militare ale Dictatului de la Viena din 30 august 1940

constau în modificări teritorial-politice în pofida realităţilor etnico-demografice din

Transilvania de Nord, cu tot cortegiul de suferinţe, daune şi nenorociri umane şi

pierderi de bunuri materiale.

Teritoriul cedat, conform înţelegerii convenite, urma să fie predat în mod

paşnic în 9 etape şi zone, pînă la 13 septembrie 1940, la miezul nopţii, pe măsura

retragerii armatei române, iar primele trupe de ocupaţie ungare urmau să treacă

frontiera în cursul dimineţii de 5 septembrie 1940.

În aceste condiţii, la 5 septembrie 1940, armata şi autorităţile de ocupaţie

ungare au început să cotropească teritoriul românesc obţinut prin Dictatul de la Viena.

Ungaria a aruncat aici o putere militară cifrată la 300.000 de oameni, în afara poliţiei,

jandarmeriei şi a altor forţe înarmate. Dincolo de caracterul demonstrativ menit a-i

încuraja pe unguri şi a-i intimida pe români, înţelesul real al acestei desfăşurări de forţe

cu totul disproporţionate a fost acela al unei adevărate expediţii de pedepsire a

populaţiei româneşti din acest teritoriu.

Tot în ziua de 5 septembrie 1940, Horthy Miklós şi Pál Teleki, primul ministru

al Ungariei, intră în Satu Mare în fruntea unei coloane a armatei ungare, într-un

ceremonial întreţinut cu multă grijă.

Guvernul britanic a refuzat să recunoască dictatul, la fel și S.U.A., conform

politicii lor de a nu recunoaște nici un teritoriu ocupat de la începutul războiului.

„Dictatul de la Viena a produs o gravă criză politică în România. La 4

septembrie 1940, guvernul Gigurtu a fost forțat să demisioneze, între altele sub

presiunea legionarilor. Armata ungară a intrat în teritoriul cedat al Transilvaniei la 5

septembrie 1940. Populația maghiară a întâmpinat cu entuziasm trupele și a considerat

separarea de România ca o eliberare.”4

După răsturnarea guvernului Antonescu la 23 august 1944 și întoarcerea

armelor contra Germaniei naziste, armata română a participat în toamna anului 1944 la

luptele pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Uniunea Sovietică a acceptat ca

Transilvania de Nord să revină României, cu condiția instaurării la București a unui

4 Olimpiu Matichescu, Opinia publică internațională despre Dictatul de la Viena, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1975

7

guvern procomunist. Administrația civilă română a revenit în Transilvania abia în

martie 1945, după formarea guvernului condus de Petru Groza.

„În decursul Conferinței de Pace de la Paris, guvernul Ungariei a urmărit să

păstreze o parte a teritoriului primit prin Dictatul de la Viena. Demersul a rămas fără

rezultat, încât articolul 1, punctul 2, al tratatului de pace cu Ungaria și articolul 2 al

tratatului de pace cu România prevăd nulitatea acordului încheiat prin „arbitrajul” de

la Viena, din 30 august 1940, și restabilirea frontierei existente la 1 ianuarie 1938 între

România și Ungaria.”5

5 Ioan Scurtu, Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu, Istoria Românilor între anii 1918–1940, Ed. Universității, București, 2001

8

Bibliografie

1. Aurel Sergiu, Marinescu, Înainte și după Dictatul de la Viena, Ed.

Vremea, 2000

2. Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, Ed. Corint, Bucureşti,

2001

3. Ioan Scurtu, Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta

Scurtu, Istoria Românilor între anii 1918–1940, Ed. Universității,

București, 2001

4. Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena. Memorii, iulie-august 1940,

Bucuresti, Editura Enciclopedicã, 1991

5. Olimpiu Matichescu, Opinia publică internațională despre Dictatul

de la Viena, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1975

9