Dezbateri privind biocarburanţii.

Viziunea europeană asupra viitorului în sectorul energetic a fost exprimată  clar în martie 2007. Într-un document adoptat  la Bruxelles  şi denumit  plastic „Strategia 20-20-20" se preconizează: 1) o reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră, până în 2020; 2) o cotă de 20% pentru  sursele energetice regenerabile, în 2020; 3) o reducere cu 20% a consumului energetic, în 2020. Afară de aceste obiective ambiţioase, UE a stabilit: fiecare stat membru este obligat să asigure 10% de energie regenerabilă în cazul biocarburanţilor (benzină şi motorină) folosiţi  în transport. Deşi nu reprezintă  panaceul, biocombustibilii constituie  totuşi un component esenţial  în elaborarea şi realizarea unei politici  energetice europene.

În 2005, UE a produs  circa 3,9 milioane tone de biocarburanţi, din care 3,2 milioane de biodiesel de oleaginoase  şi 0,7 milioane de bioetanol de cereale.  Această cantitate  constituie un 1% din consumul total de carburanţi al UE. Producţia mondială  de etanol destinat pieţii de combustibili a înregistrat  în 2005  circa 26 900  milioane litri (2% din consumul mondial de  benzină). În 2006 producţia de bioetanol în UE a fost de 1560 milioane litri, cu 71%  mai mult faţă de anul anterior. Consumul total, estimat pentru ţările membre în ansamblu, în 2006,  constituie 1700 milioane litri, inclusiv unele exporturi din Brazilia însumând 230 milioane litri.

UE pretinde să-şi atingă obiectivele, în principal, prin efort şi mijloace proprii.  Însă beneficiile şi riscurile inerente sunt tratate drept probleme  majore ale unei importante agende internaţionale. Liderii politici europeni sunt  dispuşi  să conducă  diverse dezbateri atribuind o dimensiune internaţională dezvoltării producţiei şi consumului de biocarburanţi.

În aprecierea experţilor  şi liderilor UE, importanţa atribuită biocombustibililor  se justifică. Aceştia, pe termen mediu, ar constitui  remediul  prin care transportul ar putea să devină mai puţin poluant. Utilizarea biocombustibililor contribuie la reducerea dependenţei Europei de sursele de energie tradiţionale,  la progresul economic general, la  creşterea   producţiei agricole şi a potenţialului de angajare.

Cu toate avantajele, statele membre   se află abia la un  început de cale. În pofida mesajelor  optimiste şi frecvente  din partea politicienilor, industria de biodiesel a UE funcţionează sub capacitatea  proiectată. Multe dintre întreprinderile europene au o piaţă de desfacere redusă din cauza lentoarei în adoptarea  măsurilor privind utilizarea biocarburanţilor. În Germania, cel mai mare producător şi consumator din UE, vânzările au scăzut odată cu adoptarea, în august 2006, a unor taxe  şi introducerea  obligatorie de biodiesel ca aditiv la motorina clasică. În alte ţări ca Spania, Italia, Anglia tergiversarea adoptării legislaţiei împiedică constituirea unor pieţe reale de biocarburanţi. Afară de fiscalitate, creşterea preţurilor la uleiurile vegetale utilizate ca materie primă au dus la diminuarea beneficiilor la producători. BioWerk Kleisthohe, una din fabricile de biodiesel din Germania, şi-a diminuat prudent producţia deoarece intrase în pierderi. La fel şi compania britanică  Biofuels şi-a redus volumul producţiei cu 25% din cauza condiţiilor de piaţă nefavorabile (http://www.foerderland.de/).

În perioada martie-iunie curent Comisia Europeană  a efectuat o consultare publică  înainte de  revizuirea Directivei 2003/30/EC  şi stabilirea unor măsuri legislative concrete. Chestionarul difuzat solicita evidenţierea  cauzelor  insuccesului  Directivei  în atingerea obiectivelor  stabilite pentru finele anului 2005 şi formularea  unor eventuale corecţii. Marea majoritate a respondenţilor au afirmat că nu se aşteptă ca proporţia de 5,75% să fie atinsă.  Astfel, Comisia a concluzionat că este puţin probabil ca obiectivul stabilit pentru 2010 să fie atins.

Aşadar, realitatea actuală a biocarburanţilor în ţările UE diferă cu mult de aprecierile şi promisiunile comisarilor de la Bruxelles. Nu a fost atins un scop  minim: penetrarea  biocarburanţilor  pe piaţa  energetică.  Transportul rutier  şi-a agravat propria poziţie de  prim responsabil, în Europa,  pentru emisiile de gaze cu efect de seră. Se ştie că  mijloacele de transport produc circa  o treime  din emisiile de CO2 şi depind de petrol în proporţie de 98%. Dacă pe viitor nu se intervine într-un mod decisiv, protocolul de la Kyoto  va rămâne o iluzie, o himeră pentru Europa.

Recent, în perioada 5-6 iulie, Comisia Europeană a organizat la Bruxelles o  prestigioasă conferinţă internaţională.  Au participat  preşedintele Consiliului UE, preşedintele CE, preşedintele Braziliei, comisarii europeni pentru  comerţ, industrie şi energie, diverşi

miniştri din ţările membre UE şi din terţe  state.  Timp de  două zile  dezbaterile s-au centrat pe cinci teme majore: politicile de susţinere a dezvoltării producţiei  şi utilizării biocarburanţilor, impulsionarea unei pieţe mondiale de etanol şi biodiesel, investigaţia ştiinţifică  în domeniul bioenergeticii, riscurile ecologice, avantajele producţiei de biocombustibili  pentru ţările în curs de dezvoltare.

Biocombustibilii reprezintă  un  vast domeniu de activitate, cu experienţe  diferite, cu diverse şi multiple priorităţi, care ar putea duce la constituirea unor  parteneriate interregionale.  Astfel, la  primul summit UE - Brazilia,  a fost  clar identificată prioritatea noii alianţe strategice transatlantice, având drept suport  experienţa şi cunoaşterea comună,  voinţa politică şi capacitatea productivă existente în Europa, America Latină şi Africa. În sectorul  energetic, cooperarea dintre UE şi Brazilia  prevede: o producţie durabilă, dezvoltarea şi utilizarea tuturor formelor de energie, în special a biocombustibililor, promovarea surselor regenerabile de energie şi a tehnologiilor energetice cu un conţinut redus de carbon, creşterea eficienţei energetice, împărţirea energiilor regenerabile în ansamblul măsurilor luate la scară mondială, cooperarea  cu alte ţări în vederea creării  unei pieţe mondiale de biocombustibili.

Desigur, exact în această direcţie avansează rapid şi alte blocuri economice de pe mapamond. De aceea UE nu vrea să piardă dinamismul vizând destinele energetice ale planetei.

Lideri mondiali

Brazilia, un lider în bioenergetică, cercetarea ştiinţifică, producţia şi utilizarea biocarburanţilor, doreşte o piaţă europeană garantată. Ea speră să obţină eliminarea taxelor vamale din partea SUA şi UE, principalii importatori de biocarburanţi. Programul brazilian de dezvoltare a biocombustibililor prevede construirea, în medie, până la finele anului 2013, a câte o fabrică de  etanol în fiecare lună, ceea ce reprezintă investiţii publice şi private de circa 11 miliarde de euro. Actualmente ţara dispune de 336 fabrici de alcool şi zahăr, urmând să atingă, în  anul 2013, cifra de 409 unităţi de producţie. Acestea vor avea o capacitate anuală  de 130 000 de milioane de litri şi peste un milion de noi angajaţi.

Grupul brazilian Odebrechet, lider naţional în construcţii civile şi petrochimie, planifică investiţii de 1,91 miliarde euro  în  producţie, logistică şi comercializarea zahărului şi etanolului, cu o producţie anuală de circa 40 milioane tone de trestie de zahăr.

Compania de stat Petrobras  investeşte circa 1,5 miliarde  de euro  în infrastructură, capabilă să garanteze exporturile de etanol.

Printre lucrări se numără construcţia unei reţele  de conducte  cu o extindere de peste 2500 km  pentru conexarea principalelor  regiuni producătoare de etanol cu porturile braziliene.  O miză puternică a întreprinderii vizând piaţa de biocombustibili. În cadrul strategiei de creare  a unei pieţe internaţionale, această infrastructură va garanta „avantaje competitive pentru etanolul brazilian în exterior", stimulând totodată  creşterea durabilă a sectorului agroindustrial.

Petrobras mai dezvoltă parteneriate  cu întreprinderi energetice din Italia, Indonezia, Venezuela, Nigeria şi Japonia pentru producerea şi exportul de bioetanol. În august curent, Petrobras  demarează exportul de biodiesel  către SUA şi ţările europene. Compania portugheză  Galp, conform unui acord semnat în iulie curent, urmează să importe  anual din Brazilia 300 000 tone de motorină verde. O cantitate egală de biodiesel brazilian va fi direcţionată către celelalte ţări din UE.

Actualmente Petrobras  investeşte în construcţia a trei centrale de  biodiesel, urmărind să atingă  o producţie de 880 milioane de litri de biomotorină începând cu ianuarie 2008. Biomotorina este utilizată în circa 40 de ţări  dar mai e drum lung până la cucerirea Europei, care pentru 2020, planifică un consum de abia 10% de etanol ca amestec în carburanţii proveniţi din petrol.

În martie 2007, Brazilia  şi SUA au semnat un acord privind promovarea utilizarea etanolului  drept sursă alternativă petrolului. Ambele ţări se numără printre  cei mai mari producători de  etanol, atingând cota de 75% din producţia mondială, urmaţi de China, India şi Franţa.

Sceptici şi oponenţi

Concomitent, ca o replică a forului de la Bruxelles, a fost lansat apelul mai multor  asociaţii şi ONG-uri. Acestea cer  instituirea imediată a unui moratoriu faţă de unele politici ale UE. E vorba de încurajarea producţiei şi utilizării agrocarburanţilor, importurile de biocombustibili şi  stimularea monoculturilor agroenergetice.  Chemarea (http://www.biodiversidadla.org/)  concordă  cu un număr crescând  de alte apeluri. Majoritate acestora porneşte din Sudul Global fiind îndreptate contra politicilor agroenergetice promovate de UE. Protestele invocă prezumtivul impact al biocombustibililor asupra mediului, suveranităţii şi securităţii alimentare globale.

Semnatarii apelurilor, pornesc evident de la unele teze bine definite. Culturile agroenergetice sunt ineficiente  pentru programele de reducere a emisiilor  de gaze cu efect de seră şi dacă la aceasta se adaugă defrişările masive, balanţa ambientală este devastatoare şi atentează direct la  sănătatea  umană şi a regnului animal. Un studiu recent publicat de Societatea de Chmie şi Industrie din Marea Britanie concluzionează că „biodieselul produs din ulei de rapiţă  nu are nici un efect pozitiv în ceea ce priveşte încălzirea globală" (http://www.physorg.com/). Dacă experţii britanici au dreptate, dispare argument politic folosit la promovarea biocarburanţilor în UE, unde rapiţa constituie principala bază de  materie primă pentru extracţia biomotorinei. În SUA şi alte ţări suportul politic al biocarburanţilor nu se axează preponderent pe o capacitate prezumtivă de diminuare a efectului de seră, ci pe reducerea dependenţei de importuri sau pe rentabilitatea lor economică.

Biocombustibilii şi monoculturile  accelerează sinergiile degenerative între schimbarea climatică  şi pierderea biodiversităţii.  Savantul german Hartmut Michel, Premiul Nobel pentru Chimie, consideră promovarea biocombustibililor „extrem de negativă" pentru mediu, cu efecte devastatoare în particular asupra pădurilor tropicale (www.neue-oz.de). În Indonezia şi Malaiezia, acestea au început să fie distruse pentru a planta  în loc culturi energetice precum  palmierul  sau trestia de zahăr, datorită cererii crescânde de biodiesel  din partea UE.

Biocarburanţii, chiar înainte  ca utilizarea lor să devină obligatorie în UE, au declanşat  o creştere a preţurilor la alimentele bazice şi a furajelor şi provoacă o reducere globală a  securităţii şi suveranităţii alimentare. În martie 2007, preţurile la porumb  în SUA au atins cel mai ridicat nivel  din ultimii zece ani deşi se prevăd recolte record  în  acest sezon. Cotaţiile se răsfrâng, în măsură mai mare sau mai mică, asupra pieţelor alimentare din toată lumea. Creşterea preţurilor la consumator este oarecum asumabilă în ţările dezvoltate pe când în cele defavorizate consecinţele ar putea fi extrem de grave. Va avea de suferit şi mediul ambiant deoarece creşterea crescândă afectează zonele sensibile sau spaţiile naturale acaparate în scopul exploatării agricole. Într-un articol publicat online, revista americană „Foreign affairs" demonstrează cum biocarburanţii îi pot înfometa pe cei săraci. Autorii, profesori ai Universităţii Minessota, avertizează asupra riscului  grav. Presiunile speculative denumite „biofuelmania" au drept scop ca fondurile de investiţii să-şi ocupe poziţiile în sectorul bioenergetic, făcând să crească şi mai mult preţurile la alimente. Drept consecinţă,  observăm o continuă fragilitate a economiei şi alimentaţiei  în ţările sărace (http://www.foreignaffairs.org/).

Biocombustibilii constituie poarta de pătrundere a organismelor modificate genetic. Apropo, România, conform comentariilor  din cotidianul francez  „Le Monde", ar fi campioana europeană a culturilor modificate genetic iar autorităţile române au închis adesea ochii la practicile companiilor multinaţionale în agricultură şi nu exercită  control cuvenit asupra OMG.

Adversarii strategiei bioenergetice consideră că biocarburanţii nu contribuie la dezvoltarea ţărilor producătoare ci agravează excluziunea socială şi expulzează ţăranii de pe pământurile acestora; biocombustibilii nu ameliorează calitatea vieţii  în ţările consumatoare  deoarece contribuie la creşterea preţurilor la petrol, terenuri agricole  şi alimente întărind dependenţa acestora  de importuri; agroenergetica este incompatibilă cu securitatea alimentară a ţărilor pauperizate dar şi cu tendinţele consumiste din  ţările relativ prospere.

Pentru  a rezolva problema  schimbării climatice nu sunt  necesare plantaţii oleaginoase din care să extragem biocombustibili. Necesităm, în schimb, o întoarcere cu 180 de grade al sistemului industrial de alimente. Necesităm politici şi strategii  pentru reducerea consumului de energie şi evitarea risipei. Asemenea politici şi strategii există deja şi

oamenii luptă pentru impunerea lor (http://www.grain/.org).  În agricultură  şi producţia de alimente  „platforma anti biocarburanţi" ne îndeamnă:  să orientăm  produsele către pieţele locale în locul  pieţelor internaţionale; să adoptăm strategii pentru menţinerea ţăranilor pe proprietăţile lor  în loc să fie expulzaţi; să promovăm abordări susţinute şi durabile pentru a readuce diversitatea biologică în agricultură; să diversificăm  sistemele de producţie agricolă, utilizând  şi  difuzând  cunoştinţele locale; să punem comunităţile locale din nou în fruntea  dezvoltării rurale.  Asemenea politici  şi strategii  implică utilizarea şi dezvoltarea posterioară  a tehnologiilor agroecologice  pentru menţinerea şi ameliorarea  fertilităţii solului. Mai cer de asemenea  o confruntare decisivă cu  un complex agroindustrial mondial, mai puternic acum ca niciodată, care îşi conduce propria agendă vizând agrocombustibilii exact în direcţia opusă.

Organizaţiile agrare europene, în special cele franceze, s-au opus în diverse ocazii liberalizării importurilor de bioetanol la negocierile acordurilor preferenţiale  cu MERCOSUR, care preconiza un anumit contingent pentru bioetanolul brazilian. Aceste negocieri ocupă  un loc important şi în cadrul OMC şi vor decide problema complicată a liberalizării comerciale a biocarburanţilor. La Forumul de la Bruxelles, conducătorii agricoli europeni au reacţionat vehement la propunerea lui Peter Mandelson, comisar pentru comerţ al UE, de a importa o mare parte a resurselor necesare de biocarburanţi dacă se respectă standardele de mediu şi de calitate. Fermierii europeni speră ca autorităţile de la Bruxelles să favorizeze utilizarea biocombustibililor produşi pe piaţa internă, să permită agricultorilor autohtoni să contribuie din plin la independenţa energetică a UE şi aceasta să constituie o nouă sursă de prosperitate în mediul rural.

Cu certitudine,  oamenii, pretutindeni, devin tot mai stresaţi, sceptici şi vulnerabili. Riscurile se multiplică inevitabil. Timpul ne va arăta dacă au sau nu dreptate adversari politicilor bioenergetice europene, nord-americane şi braziliene, dacă biocombustibilii sunt un mit  globalist ordinar sau o realitate edificatoare, o binefacere sau un dezastru. De aceea, credem, sunt imperios necesare investigaţii profesioniste a noilor imperative şi opţiuni bioenergetice, agroindustriale şi, inclusiv, a fenomenelor, tot mai vizibile, de  imperialism biologic.

Mircea Druc

Publicat în „BURSA", nr. 138, miercuri , 18 iulie 2007

Parlamentul European adoptă o decizie care satisface transportatorii şi benzinarii, dar lovește fabricile de biocombustibili și are efect de bumerang asupra fermierilor

Parlamentul European a adoptat, pe 11 septembrie a.c., o propunere legislativă care

solicită limitarea utilizării biocombustibililor tradiţionali şi tranziţia rapidă spre noi

biocombustibili generaţi din alte surse, cum ar fi algele marine şi unele deşeuri. 

Conform legislaţiei prezente, statele membre trebuie să se asigure că energia regenerabilă

reprezintă cel puţin 10% din consumul de energie din sectorul transporturilor, până în 2020.

În textul adoptat, se menţionează că biocombustibilii de primă generaţie, respectiv cei

proveniţi din recolte agricole, nu trebuie să depăşească 6% din consumul final de energie

din sectorul transporturilor, până în 2020, spre deosebire de ţinta de 10% din legislaţia

existentă.Dacă transportatorii privesc cu oarecare scepticism această decizie a UE, dorindu-și ca limita utilizării biocombustibililor să fie și mai mult coborâtă, fermierii militează pentru ridicarea acestei limite. În conformitate cu legislația existentă, au fost demarate investiții pentru majorarea capacităților de producție atât la nivelul producătorilor de biocombustibili, cât și la nivelul cultivatorilor de plante agricole. Așa cum declară Bogdan Iliescu, trader de biodiesel, foarte multe fabrici producătoare de biodiesel vor da faliment deoarece majoritatea și-au făcut planurile de investiții care prevăd creşterea capacităților de producție de la 50.000 la 200.000 de tone, iar pe noua legislație vor funcționa la sub 30% din

capacitate.

La ora actuală, piața de biodiesel din România este de 250.000 de tone pe an, din care 100.000 de tone sunt produse la Slobozia de Diester, unul din cei mai mari traderi francezi de cereale, 20.000 de tone la Lehliu de către Bunge, trader internațional de cereale fondat la Amsterdam, iar restul provine din import.  Cele două multinaționale sunt parteneri și în alte 15 fabrici producătoare de biodiesel din Uniunea Europeană.

Franța, Olanda și NiculaeÎn România, piața de bioetanol este de circa 90.000 de tone. Producția internă a ajuns la 60.000 de tone. Potrivit lui Ioan Niculae, acționar BioFuel Energy, cel mai mare producător de bioetanol de pe piața locală, „40% din producția noastră merge la export pentru că  OMV și Mol importă bioetanol, în special din Ungaria“.  Cel de-al doilea producător român este grupul de firme Marex. Trebuie precizat că limitarea pieței biocombustibililor, prin decizia UE, va repune în poziţie de concurență directă la nivelul prețului motorina clasică și motorina făcută din rapiță și soia. „Acum, de exemplu, avem cerere foarte mare de ulei de floarea-soarelui pentru consum, de pe piețele arabe. Dar avem și cerere mare de ulei pentru consum energetic“, spune Niculae. Să nu uităm că, în caz de conflict, prețul barilului de țiței crește cu circa 10 procente pe lună, în timp ce produsele vegetale nu sunt purtătoare de accize, iar emisiile toxice sunt  zero. 

6% este nivelul maximum (votat de Parlamentul European) al biocombustibililor agricoli în consumul final de energie din transporturi, până în 2020. 

Bombă cu efect întârziat

Faliment Biodieselul este produs în aproximativ 214 uzine situate în 23 de state membre UE. Consumul abia a ajuns la jumătate din capacitatea de producție existentă. Investițiile sunt departe de a fi amortizate, iar creditele la bănci, departe de a fi achitate. 

Şomaj Consumul de biocombustibili la nivelul UE a dus la crearea a 220.000 de locuri de muncă în Uniune. Scăderea consumului de biocombustibili și, implicit, a producțiilor programate va conduce la concedieri colective, odată ce producătorii estimează că vor lucra de acum la sub 30% din capacitate.

Declin agricol Măsura PE va lovi în fermierii care deja au făcut însămânțările de toamnă pentru anul viitor. Scăderea cererii la rapiță, soia, porumb va duce la o și mai mare prăbușire a prețurilor anul viitor.

Victime colaterale O tonă de biodiesel generează 1,5 tone de furaje, ajungând ca, în ultimii zece ani, să asigure 45% din necesarul de furaje pentru zootehnia europeană – adică 16,5 milioane de tone. Scăderea producției de biocombustibili va duce la scăderea producției de furaje, urmată de scumpirea acestora.

Este încă o dovadă că de multe ori Bruxelles-ul duce o politică greșită. Sper ca această decizie să nu devină lege. Abia a fost schimbată în 2009.Ioan Niculae, Interagro