1

TESTUL SZONDI ŞI CUNOAŞTEREA PSIHOLOGICĂ A PERSONALULUI DIN COMUNITATEA DE INFORMAŢII

Psiholog drd. Monica Licu Academia Naţională de Informaţii

psimona@k.ro Psiholog mrd. Florin Rovenţa

Asociaţia Szondi din România florin.rovenţa@gmail.com

Motto: Albert Einstein

“Nu poate fi măsurat tot ce conteaza şi nu contează tot ce poate fi măsurat”

Abstract I. Projection and projective techniques.

II. Brief introduction in the Szondian system. III. Advantages and disadvantages in the Szondi Test. IV. Ideal Profile – a concise psychological characterization. V. Conclusions.

VI. Bibliography.

Cunoaşterea psihologică aprofundată a personalului din comunitatea de informaţii presupune utilizarea unui complex de metode de investigaţie de natură diferită, de la metode cantitative, calitative şi continuând cu tehnici proiective sau chiar de detectare a comportamentelor simulate.Ştiinţa psihodiagnosticianului constă în a asambla într-o reţea informaţii care să servească comunicării armonioase cu instanţe diferite ale relaţiei profesionale, adică cu beneficiarii competenţei sale, cu managerii de resurse umane din sistemul sau instituţia în care îşi desfăşoară activitatea, dar şi cu asociaţiile profesionale. Iar arta sa nu înseamnă nicidecum rigiditate, ci creativitate şi eficacitate profesională.

Lucrarea îşi propune să abordeze această tehnică proiectivă dintr-o perspectivă mai largă, aceea a psihologiei clinice, a sănătăţii şi a muncii, iar apoi într-un demers asemănător unei clepsidre, recurge la descrierea testului Szondi, ca apoi să revină la un anumit grad de generalitate, ce permite extragerea unor concluzii. Sperăm ca demersul nostru să fie o intervenţie în direcţia depăşirii blocajului cognitiv al profesioniştilor în legătură cu necesitatea completării datelor obţinute prin intermediul metodele predominant cantitative cu cele de ,,provenienţă proiectivă”.

Modelul szondian în psihodiagnoză şi intervenţie psihologică este unul util şi aplicabil în demersul ambiţios de cunoaştere psihologică, ce este o obligaţie profesională pe de o parte, dar şi un privilegiu al psihologilor din domeniul de apărare şi nu numai. Desigur că acesta, ca orice paradigmă în psihologie, necesită un efort continuu şi susţinut de formare în supervizarea unor specialişti recunoscuţi în domeniu, ca şi accesarea permanentă a noutăţilor, fără să se piardă din vedere totuşi informaţiile originare, provenite deci de la autorul acestei concepţii.

Ne ataşăm aserţiunilor dnei. Prof. univ. dr. Mihaela Minulescu ce apreciază că metoda pusă de noi în discuţie se situează pe un continuum între tehnicile testării psihometrice propriu-zise şi tehnicile terapeutice clinice, între examenul psihometric cu regulile sale de standardizare şi sistematizare, care îi conferă principala sa calitate, cea a obiectivităţii materiale, şi examenul clinic, care oferă în esenţă o individualizare a cunoaşterii personalităţii subiectului examinat. Am putea continua cu faptul că prin apelul la această tehnică depăşim biasările rezultate din dorinţa subiectului de a se pune într-o lumină favorabilă şi de aici distorsiunile apărute în rezultatele obţinute de aceştia la chestionare.

2

I. Proiecţia şi tehnicile proiective

Termenul de proiecţie a fost folosit pentru prima dată în psihologie de Freud în lucrarea psihonevrozele de apărare (1894). El îl utilizează la început pentru a explica diferite tulburări psihopatologice (fobii, paranoia) din perspectivă psihanalitică, afirmând că proiecţia este o operaţie prin care subiectul expulzează din sine şi localizează în altul calităţi, sentimente, dorinţe şi chiar obiecte pe care nu le cunoaşte sau le refuză în sine însuşi. Cu timpul, Freud ajunge să considere proiecţia un mecanism implicat în multe aspecte ale vieţii umane, inclusiv în apariţia miturilor, în artă şi religie. Au fost propuse şi alte accepţiuni ale termenului; prezenta lucrare îl utilizează în sensul operaţional introdus de Frank în 1939, care afirma că ,,proiecţia este tendinţa oamenilor de a fi influenţaţi de trebuinţele, emoţiile şi structura lor psihologică de ansamblu în interpretarea realităţii, ori de câte ori câmpul perceptiv prezintă o anumită ambiguitate”. Ca fenomen psihologic, întâlnim proiecţia la aproape toate nivelurile comportamentului nostru: în sfera relaţiilor interpersonale, în alegerea profesiei, în joc, în boala mentală, în plan macro-social, în artă. Putem spune că ori de câte ori ne exprimăm într-un anumit mod ceva din conţinuturile noastre subiective, le proiectăm de fapt asupra lumii; aceasta având loc în grade variabile şi intensitatea ei variază pe o axă începând cu gradul zero, adică înţelegerea obiectivă a realităţii, până la gradul maxim, adică pierderea limitelor personale şi invazia spre exterior a fantasmelor1 noastre care deformează flagrant realitatea. Factorii care determină intensitatea proiecţiei sunt: intensitatea emoţiilor sau a trebuinţelor, gradul de ambiguitate a situaţiei, forţa şi integritatea Eului, substanţele cu efect puternic asupra sistemului nervos (droguri, alcool, medicamente psihotrope) din cauza slăbirii cenzurilor adaptative. Există o varietate de situaţii în care proiecţia joacă un rol adaptativ firesc, de exemplu, în psihologie, o doză moderată de proiecţie nu alterează, ci îmbunătăţeşte relaţia inter-subiectivă dintre psiholog şi clientul său.

Ca urmare a importanţei cunoaşterii proiecţiilor individului, în psihologia aplicată au început să se utilizeze, începând cu anii 30, o serie de metode de evaluare psihologică „neconvenţionale”, constând în sarcini oarecum nestructurate şi ambigue, care îl fac pe individ să se trădeze proiectiv. Metodele proiective se situează pe un continuum între tehnicile testării psihometrice propriu-zise şi tehnicile terapeutice clinice, între examenul psihometric cu regulile sale de standardizare şi sistematizare şi examenul clinic care conferă în esenţă o individualizare a cunoaşterii personalităţii subiectului examinat. Termenul de tehnici agreat pentru aceste probe indică fineţea şi complexitatea abordării, ca şi distanţarea de condiţia propriu-zisă a unui test psihologic. Caracteristicile acestora sunt următoarele:

Sunt nişte sarcini mai ambigue ca cerinţe sau mai slab structurate ca natură, permiţând multiple răspunsuri din partea subiectului (vom sublinia alegerea fotografiilor);

Subiectul nu cunoaşte semnificaţia răspunsurilor sale şi de regulă nu i se comunică modul în care răspunsurile lui vor fi codificate şi interpretate;

Codificarea şi interpretarea răspunsurilor conţin în grade variabile o anumită implicare subiectivă din partea subiectului.

II. Introducere în sistemul szondian

Lucrarea se vrea o prezentare a unui instrument de uz psihodiagnostic altul decât cele clasice sau metrice ca predictor valid al performanţei profesionale.

Diagnoza proiectivă szondiană (Testul Szondi) trebuie luată în considerare ca instrument specific de evaluare psihologică a funcţiilor bazale ale persoanei oferindu-ne un prognostic sub aspect calitativ, prin care se explică “de ce subiectul este aşa şi ce poate deveni”, depăşind astfel interpretarea de ordin statistico-metric a scalelor, chestionarelor, inventarelor care surprind aspectul cantitativ, în sensul diagnosticării acelui “cum este subiectul”.

Deşi poartă denumirea de test, autorul acestuia nu l-a recomandat niciodată ca un instrument în stabilirea unui diagnostic. El nu poate fi folosit la nivel de cunoaştere psihologică decât în urma unei formări structurate, fără o deplasare de la concepţia autorului. Există încă psihologi care folosesc greşit testul Szondi la stabilirea psiho-diagnosticului comiţând erori impardonabile, aceasta prin neacoperirea formării clinice cu informaţii ale autorului sau provenind de la specialişti recunoscuţi de Institutul Szondi.

Lucrarea are la bază teoria dezvoltată de Leopold Szondi (1893-1986) cu privire la modalitatea de devenire umana prin mecanismul alegerii simpatetice ce acţioneaza spontan şi în viaţă. Cu ocazia discutării noţiunii de pulsiune în raport cu aceea de instinct, Szondi preia observaţia freudiană că în instinct ca şi în

1 Fantasma- la intersecţia viziunii tradiţionale asupra imaginaţiei ca proces psihic, corespunde mai ales procesului de reverie, visării în stare de veghe, condiţie în care elementul activ sunt dorinţele, aşteptările, pulsiunile uneori neverbalizabile ale persoanei, realizându-se o satisfacere fictivă, virtuală a acestora şi o reducere a tensiunii psihice generate de acestea (Minulescu, 2001).

3

pulsiune este vorba de "reproducerea unei stări anterioare", în instinct având loc o reproducere "desăvârşită", închisă, iar în pulsiune una deschisă către o multitudine de manifestări comportamentale. Cu toate acestea, Freud a lăsat fără răspuns o întrebare fundamentală, şi anume: "Care este sursa acestei reproductivităţi?". Freud sugerează această sursă, dar nu o studiază. Szondi arată că sursa primară a necesităţii unei reproduceri a unor comportamente anterioare mai mult sau mai putin fixe, prestabilite, este de natură genetica. Szondi introduce noţiunea de "genă pulsională" pe care o defineşte ca fiind o particulă specifică aflată în zestrea nativă a individului şi alcătuită după principiul, deja statutat în genetica timpului, al "alelei multiple" cu participarea celor doi genitori în proporţii diverse de homo si heterozigotism.

L. Szondi va teoretiza aşa-zisa "genetică umană duală" bazată pe principiul inalienabilităţii participaţiei, al aspiraţiei de "a fi unul şi acelaşi" cu altul, regăsind principiul participaţiei perene din filozofia antică şi medievală, în teologie, etnopsihologie ("participation mystique" ilustrată de Levy-Bruhl) şi pe principiul unităţii dialectice a contrariilor (opozitelor). Dezvoltând mai departe acest raţionament, Szondi ajunge la ideea unei "anancologii dialectice" (ananke [gr] = soartă, destin). Această destinologie dialectică înlătură fatalismul absolut (destinul ca "fatum"). Există o multitudine de posibilităţi de destin care se pot manifesta în viaţa individului, dar acestea sunt totuşi limitate, pe de o parte prin apartenenţa la un "neam", la o familie (în sens genealogic), iar pe de altă parte, de opţiunile efective în sistemul relaţiilor individului cu lumea. De aceea, Szondi vorbeşte de dialectica unui destin obligat, forţat, impus, în opoziţie cu un destin ales. Alegerea, este astfel un mecanism destinologic, dar şi un limbaj al inconştientului familial, după cum simptomul este limbajul inconştientului individual, iar simbolul cel al inconştientului ancestral (arhetipal).

Referindu-se la profunzimea observaţiilor lui Goethe asupra "afinităţilor elective", Szondi arată cum propensiunea spre alegerile în iubire (libidotropism), prietenie (sociotropism, idealotropism), carieră (ergotropism), boală (morbotropism) si moarte (thanatotropism), cu dublul ei determinism structurat dialectic, genotipic şi fenotipic, stă la baza mersului individual în existenţă. Factorii conjuncturali, "întâmplările" nu sunt chiar indeterminanţi şi absolut determinanţi. Factorii sociali "exteriori" individului nu îi sunt chiar aşa de străini, ei sunt întrucâtva "căutaţi" de factori interiori greu decelabili prin observaţia obişnuită sau chiar instrumentată sofisticat.

Ideea autorului răspunde la întrebarea: “Ce stă la baza oricărei alegeri?”. De asemenea, Eul individului, ca nucleu al personalităţii, poate să conştientizeze, să respingă sau să temporizeze virtualităţile elective unele prefigurate în gene, iar altele prefigurate de împrejurări externe şi astfel să aleagă liber domeniile cu valoare de destin: în iubire (care se va instituţionaliza în căsătorie), în prietenie (în virtutea unui ideal social care uneşte un grup), în profesie (conform unei vocaţii care va sta la baza unei cariere), în boală (o anumită electivitate pentru o categorie de afecţiuni somatice sau psihice), în moarte (un anume mod de a muri: lent, violent, brusc, prin folosirea unor anumite mijloace suicidare). Omul este motivat atât de educaţie, cât şi de moştenirea sa în posibilităţi de existenţa, posibil de cunoscut prin analiza arborelui genealogic.

Deceniile de cercetări întreprinse de Szondi l-au dus la concluzia existenţei unui inconştient familiar, ca un depozitar al unor exigenţe ancestrale specific familiei de origine. În demersul său, psihologul nu face decât să confrunte, indirect şi treptat, individul, cu posibilităţile inconştiente ale destinului său în alegerea unei mai bune forme de existenţă personală. Astfel destinul este in concepţia lui Szondi “totalitatea posibilităţilor existenţiale moştenite şi care pot fi liber alese”.

Punctul de plecare al investigaţiilor a fost că modul cum se naşte, trăieşte şi moare un individ se datorează unui plan individual special, şi acesta nu curge la întâmplare. El crede că acest plan al vieţii este de fapt croit de stramoşii recesivi, ascunşi şi reprimaţi în individ. Astfel, sistemul genelor recesive latente determină cantitatea, cursul dezvoltării, tendinţa de manifestare şi forma intinctelor individului. Genele recesive latente şi circumstanţele de împrejurări constituie un sistem funcţional elastic şi dinamic, care permite mai mult decât o singură posibilitate de manifestare la cantitatea, cursul şi forma instinctelor unui individ. III. Avantajele şi dezavantajele Testului Szondi Avantaje:

• Prin natura opacă, nestructurată a sarcinii este aproape imposibil ca subiectul ,,să trişeze”; • Simplitatea instructajului şi a situaţiei de testare face ca alegerile să se desfăşoare rapid şi fără

dificultăţi; • Utilizabilă atât în clinică, cât şi în selecţie, asistenţă psihologică şi psihologie judiciară; • Se pot dezvălui aspecte mai profunde ale personalităţii subiectului (temeri, dorinţe, conflicte

inconştiente); • Sarcini nestructurate, ,,culture free”, nu apelează la elemente de limbaj, astfel că pot fi aplicate

subiecţilor cu un nivel redus de instruire sau cu aptitudini verbale reduse, sau puţin dispuşi să se dezvăluie, eventual disimulanţi;

4

• Timp redus de aplicare şi scorare (câteva minute); putându-se aplica pe calculator, ulterior aprofundându-se (se poate trece deci cu uşurinţă de la faza de triere la cea de cunoaştere psihologică aprofundată);

• Proba de asociaţie factorială poate fi folosită în scopul de a separa nevrozele de psihoze şi psihopatii; se pot decela anumite tendinţe sau trăsături pe care individul le respinge sau pe care le valorizează, preocupări, obsesii sau conflicte inconştiente, tonusul afectiv general, bogăţia ideilor, cursivitatea şi claritatea gândirii;

• Abilitarea în utilizarea sa este asigurată de specialişti din ţară, recunoscuţi de Institutul Szondi; • Permite un psihodiagnostic diferenţial de fineţe; • Permite extragerea unor indici matematici de tipul coeficientul de tensiune a tendinţelor, indicele psiho-

sexual,indicele psihosocial, uşor de interpretat; • Informaţiile obţinute prin intermediul său completează în mod fericit metodologia de examinare

psihologică. Dezavantaje:

• Necesită un efort îndelungat de învăţare şi o experienţă clinică bogată, o specializare intensivă care să ducă la ceea ce Murray denumea ,,intuiţie antrenată”;

• Pentru a pune un diagnostic psihologic sau a avea o imagine consistentă despre subiect, testul trebuie aplicat de cel puţin 6 ori; dar se recomandă să obţinem 10 profile prin testarea subiectului la 24 ore;

• Există o oarecare dificultate de a face trecerea de la semnificaţia de bază a reacţiilor pulsionale la anumite trăsături de personalitate sau comportamente.

IV. Profilul ideal – o succintă caracterizare psihologică

Interpretarea psihologică a Testului Szondi trebuie să ia în calcul şi celelalte instrumente de măsurare a personalităţii subiectului, accentul punăndu-se pe o anamneză detaliată şi un interviu structurat sau semistructurat, astfel încât să obţinem date cât mai concludente privind mediul din care provine subiectul, stilul său de viaţă, motivaţia actuală în alegerea carierei.

Plecând de la un cumul ideal de calităţi de natură psihologică pe care trebuie să le găsim în mod manifest in structura personalităţii profesionostului din comunitatea de informaţii, redăm mai jos, într-o formă ne-exhaustivă, un profil pulsional după care se poate ghida psihologul în cadrul evaluării pe care o face. Szondi consideră ca normalitatea poate fi întâlnită numai în statistică, iar stabilirea corectă, pe baza ştiinţifică a unui diagnostic cu valoare prognostică şi orientativă, revine psihologului, dincolo de instrumentul psihologic de care face uz în determinările sale; el referindu-se la faptul că „face mai mult un psiholog fără teste, decât mai multe teste fără un psiholog”.

Fără a intra în detalii de ordin tehnic, prezentăm în continuare esenţa şi modalitatea de interpretare a testului. Materialul testului este compus din 48 de fotografii ale unor bolnavi psihici, grupate în 6 serii a câte 8 fotografii. Subiectului i se cere să aleagă cât mai natural şi cât poate el de spontan, într-o formă extremizată, două persoane care i se par cele mai simpatice şi două persoane care i se par cele mai antipatice. Se repetă operaţiunea de alegere şi cu restul fotografiilor rămase, de data aceasta instructajul fiind ca subiectul să aleagă două persoane care i se par relativ antipatice. Întregul demers nu poate depăşi 10 minute. Este recomandabil ca pe parcurs, până se face o însuşire adecvată a instructajului să fie amintită, de fiecare dată, modalitatea în care a ales. Alegerile se cuantifică sub forma reacţiilor pulsionale. Prezentăm mai jos o serie din cele 6 şi profilul grafic formalizat de noi pentru a scoate în evidenţă un portret psihologic cvasi-ideal al persoanei care doreşte sa urmeze o carieră în domeniul culegerii de informaţii.

5

S P Sch C h s e hy k p d m

S P Sch C

h s e hy k p d m

Calculând reacţiile pulsionale, această priză de test arată astfel: P: – + + – – + + – E: – ± + – – + ± – T: + – – + + – – + ____________________________ K: – +/– + – – + +/– –

În urma unei asemenea operaţiuni se obţine un profil de concordanţă (K) cu valoare de prognostic. Acesta poate fi tradus sub formă de atitudini şi manifestări comportamentale, însă nu trebuie interpretat decât sub forma lor virtuală.

Temperament echilibrat, cu un potenţial energetic ridicat, cu un dinamism de înalt nivel, rezistent la efort si suprasolicitari. Are trăsături stabile, repetabile si definitorii. Este o persoana promptă, rapidă în reacţii şi decizii, flexibil, adaptativ, sociabil, receptiv la ceilalţi, empatic. Este ferm, hotărât, cu iniţiativă, dar şi calm, ponderat în manifestări, care nu doreşte sa iasă în evidenţă. Este conştiincios în ceea ce face, care poate să domine, persuasiv, combativ, este tipul de persoană care stapâneşte tehnici de manipulare, cu calităţi de lider evidente, dar şi capabil să lucreze individual, să fie rezistent la monotonie, atent la detalii, cu spirit de observaţie bine dezvoltat, meticulos, analitic, dar şi sintetic. Este tipul de persoană deschisă la nou, cu un orizont larg al intereselor şi cunoştinţelor. Are mare încredere în sine, este obiectiv şi realist în aprecieri şi aşteptări.

6

V. Concluzii Testul Szondi este util în cunoaşterea psihologică aprofundată a personalului vizat, la toate nivelurile sale: de la interviurile de selecţie şi continuând cu activitatea de asistenţă psihologică a personalului din comunitatea de informaţii. Acesta surprinde concomitent aspecte legate de stare-trăsătură, manifest-latent, prin studii longitudinale, unde, datorită aspectului său nestructurat nu apar efectele datorate învăţării probei, ci, dimpotrivă, obişnuinţa cu sarcina uşurează fenomenul proiecţiei şi îmbunătăţeşte materialul rezultat.

VI. Bibliografie:

1. Anzieu D., Chambert C., 1992, Les methodes projectives, PUF, Paris; 2. Beaune D., Reveillere C., 1996, Psychologie clinique et pathologique, Gaetan Morin Editeur Europe, Paris; 3. Bruchon-Schweitzer M., 2002, Psychologie de la sante, Dunod, Paris; 4. Colegiul Psihologilor din România, 2005, Acte normative, Fedprint, Bucureşti; 5. Deri S., 1991, Introduction au test Szondi, Editions Universitaires, Bruxelles; 6. Ionescu Ş., Jacquet M.M., Lhote C., 2002, Mecanismele de apărare-teorie şi aspecte clinice, Editura Polirom,

Iaşi; 7. Ivana Dumitru: „Aspecte ale contribuţiilor specifice ale psihanalizei freudiene, destinologiei dialectice

szondiene şi psihologiei analitice jungiene la edificarea psihologiei abisale”, www.leopoldszondi.ro (site-ul Asociaţiei Szondi din România)

8. Jaako G. Borg: Szondi’s personality theory in the year 2000, Pylot-kustannus Oy, 2003 9. Minulescu M., 2004, Psihodiagnoza modernă-chestionarele de personalitate, Editura Fundaţiei România de

Mâine, Bucureşti, 10. Minulescu M., 2001, Tehnici proiective, Editura Titu Maiorescu, Bucureşti; 11. Netchine S. coord, 2002, Psychologie clinique, Breal, Paris; 12. Philippe Lekeuche & Jean Melon: Dialectique des pulsion, Bibliotheque de pathoanalyse, 1990 13. Pichot P., 1967, Les tests metaux, PUF, Paris; 14. Richard A. Huges: Return of the ancestor, Peter Lang, New York 1992 15. Schotte J., 1990, Szondi avec Freud – sur la voie d’une psychiatrie pulsionnelle, Editions Universitaires,

Bruxelles. 16. Szondi L., 1952, Diagnostic experimentale des pulsions, PUF, Paris; 17. Szondi L., 1975, Liberte et contrainte dans le destin des individus, Desclee de Brouwer, Berne. 18. Szondi L., 1937, Analysis of Marriages, The Hague – M. Nijhoff.