despre rita craita in gala galaction (ioana grecu's conflicted copy 2013-08-08)

2
Gala Galaction – “Jurnal II” – Editura Minerva, 1977 Pagina 406-407 – Despre “Rița Crăița” Piesa mea, fantezia mea dramatică Rița Crăița a fost respinsă de comitetul de lectură al Teatrului Național. Nici azi nu știu exact cum au motivat scumpii mei confrați osândirea piesei mele. Cred că avem de-a face cu o intrigă, cu o nedreptate, cu ceva ascuns și viclean, care își va primi pedeapsa mai târziu. Îmi pare rău că trebuie să transcriu numele celor din comitetul de lectură. Ei se numesc: Liviu Rebreanu, Nicolae Herescu, Ionel Teodoreanu, Dem. Teodorescu, Corneliu Moldoveanu (sau Moldovanu)... Cu Dem. Teodorescu situația este aproape dureroasă. Acest confrate este un om de duh, un strălucit ziarist și o forță intelectuală. De ce nu mi-a trimis, după verdict, nici o explicație, nici un semn de viață? Despre ceilalți, n-am nici o pretenție. Liviu Rebreanu este omul fără nici o altă demnitate și tărie decât talentul său epic. Herescu și Teodoreanu sunt figurine depărtate si ipocrit amabile. Ce sunt eu pentru ei, ce sunt ei pentru mine! În ce privește pe Corneliu Moldovanu, ăsta este o javră arhaică, o lichea franco-filă, care m-a defăimat adeseori prin ziarele cari apăreau în Iașii exilului, prin anii 1917-1918. A mai fost în comitetul de lectură și artistul Pop-Marțian, care a citit (am auzit) piesa mea într-un chip magistral. Acestui om pe care nu știu dacă îl cunosc îi trimit, în taină, recunoștința și binecuvântările mele. Văzusem, înainte de verdict, pe Liviu Rebreanu. Unsuros, dezolat, gata să moară pentru mine și pentru fiica mea, laș și puturos de simpatic! Ne-am despărțit reconciliați. Cum s-o fi simțit el, sufletește, când s-a hotărât respingerea piesei mele? Mi-a dat, însă, să înțeleg că deși piesa a plăcut și are susținători, totuși s-ar putea să fie respinsă. De ce? Fiindcă... (neauzit argument!) piesa mea este o apologie a țiganilor și, dacă piesa are succes, ungurii de la Budapesta, cari nu ne scot din țigani, o să izbucnească triumfători: Iată, dreptatea noastră a ieșit la lumină. Bucureștenii aplaudă această aplogie a țiganilor! Vocea sângelui!... Se poate... Vremile pe cari le trăim sunt atât de degradate, încât orice năzdrăvănie poate să fie viabilă. Bănuiesc, însă că, peste această teamă de ironia ungurească, s-a așternut cu plăcere și oarecare perfidie națională.

Upload: ioana-grecu

Post on 28-Oct-2015

15 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

citate din opere

TRANSCRIPT

Page 1: Despre Rita Craita in Gala Galaction (Ioana Grecu's Conflicted Copy 2013-08-08)

Gala Galaction – “Jurnal II” – Editura Minerva, 1977

Pagina 406-407 – Despre “Rița Crăița”

Piesa mea, fantezia mea dramatică Rița Crăița a fost respinsă de comitetul de lectură al Teatrului Național. Nici azi nu știu exact cum au motivat scumpii mei confrați osândirea piesei mele. Cred că avem de-a face cu o intrigă, cu o nedreptate, cu ceva ascuns și viclean, care își va primi pedeapsa mai târziu. Îmi pare rău că trebuie să transcriu numele celor din comitetul de lectură. Ei se numesc: Liviu Rebreanu, Nicolae Herescu, Ionel Teodoreanu, Dem. Teodorescu, Corneliu Moldoveanu (sau Moldovanu)... Cu Dem. Teodorescu situația este aproape dureroasă. Acest confrate este un om de duh, un strălucit ziarist și o forță intelectuală. De ce nu mi-a trimis, după verdict, nici o explicație, nici un semn de viață? Despre ceilalți, n-am nici o pretenție. Liviu Rebreanu este omul fără nici o altă demnitate și tărie decât talentul său epic. Herescu și Teodoreanu sunt figurine depărtate si ipocrit amabile. Ce sunt eu pentru ei, ce sunt ei pentru mine! În ce privește pe Corneliu Moldovanu, ăsta este o javră arhaică, o lichea franco-filă, care m-a defăimat adeseori prin ziarele cari apăreau în Iașii exilului, prin anii 1917-1918.A mai fost în comitetul de lectură și artistul Pop-Marțian, care a citit (am auzit) piesa mea într-un chip magistral. Acestui om pe care nu știu dacă îl cunosc îi trimit, în taină, recunoștința și binecuvântările mele.Văzusem, înainte de verdict, pe Liviu Rebreanu. Unsuros, dezolat, gata să moară pentru mine și pentru fiica mea, laș și puturos de simpatic! Ne-am despărțit reconciliați. Cum s-o fi simțit el, sufletește, când s-a hotărât respingerea piesei mele? Mi-a dat, însă, să înțeleg că deși piesa a plăcut și are susținători, totuși s-ar putea să fie respinsă. De ce? Fiindcă... (neauzit argument!) piesa mea este o apologie a țiganilor și, dacă piesa are succes, ungurii de la Budapesta, cari nu ne scot din țigani, o să izbucnească triumfători: Iată, dreptatea noastră a ieșit la lumină. Bucureștenii aplaudă această aplogie a țiganilor! Vocea sângelui!...Se poate... Vremile pe cari le trăim sunt atât de degradate, încât orice năzdrăvănie poate să fie viabilă. Bănuiesc, însă că, peste această teamă de ironia ungurească, s-a așternut cu plăcere și oarecare perfidie națională.Răspunsul meu, dat lui Rebreanu, a fost acesta: “Tu știi că am scris piesa asta numai pentru fiica mea Elena Galaction... N-am nici o ambiție de autor dramatic!... Respingeți Rița Crăița, dar dați fiicei mele alt rol să-l interpreteze!...”