Despre liceeni şi filosofie sau de ce citesc filosofie sau că antiteza e procedeu romantic a luat la română aproape zece, iar alții care s‐ au pregătit cel puțin la română
34
1 Revista noatră Nr. 1 / 2006 SIC COGITO… Despre liceeni şi filosofie sau de ce citesc filosofie? Dacă sunt mândră de un lucru, acela e că niciodată nu am luat drept cuvânt scris părerile celorlalți. Aşa a fost şi cu filosofia. La început mă intriga felul în care se vorbea de filosofie: ca despre ceva atât de înalt, atât de imposibil de atins…şi cei care se resemnaseră sau pe care pur şi simplu nu îi interesa ar fi vrut să îți refuze şi ție dreptul de a vedea măcar despre ce este vorba. Acum…nu mă mai miră să mi se atribuie – de cele mai multe ori, nu personal – o anumită superioritate pe care aş afişa‐o şi pe care, evident, nu o am…serios, de ce aş fi altfel decât colega care stă ore întregi vorbind despre haine, vopsele de păr, noile cuceriri sau ultimele oferte din nu ştiu care catalog de produse cosmetice?*... Dar cum să nu fie aşa… atât timp cât eşti ca toți– şi vorbind despre elevi mă voi referi fie la sistemul şcoală‐ note‐teme‐medie, fie la cel şcoală(opțional, desigur)‐ chiul‐baruri‐prieten(ul/a); ori unul, ori altul, cam asta înseamnă normalitatea la elevi – totul e bine. Când însă începi să vezi lucrurile altfel, să gândeşti altfel…e altceva. Lucrurile se schimbă. E de neiertat păcatul acesta…şi asta mă revoltă. M‐am săturat de mahalagioaice şi de cele care afirmă cu nonşalanță „I hate dreaming”, m‐am săturat de atâta pragmatism şi de atâtea interese mărunte… cui o să îi pese că tu în liceu ai avut şapte sau zece la fizică sau matematică, de ce fuga asta după note, uneori cu prețul demnității (e ruşinos totuşi ca după fiecare lucrare să mergi la profesor să mai cerşeşti un punct, câteva sutimi, oricât), de ce atâta invidie şi interes pentru ce e în curtea vecinului? Asta nu mi se pare normal. Şi dacă colega mea care nu ştie care sunt mărcile eului liric într‐o poezie sau că antiteza e procedeu romantic a luat la română aproape zece, iar alții care s‐ au pregătit cel puțin la română din pasiune doar nouă, bravo ei! Nu e corect, dar se întâmplă. Nu fac o tragedie din asta. În balanță cu filosofia, toate celelalte devin detalii. Cred că filosofia are un rol foarte important în formarea personalității şi a caracterului. Mă întreb cum aş fi gândit dacă nu aveam curiozitatea de a vedea ce e cu filosofia… probabil că aş fi acordat o importanță mai mare detaliilor. Aşa, le iau drept ceea ce sunt şi nimic mai mult: detalii, mai mult sau mai puțin importante. „Căpătăm obişnuința de a trăi înainte de a o căpăta pe aceea de a gândi”(A. Camus). Cam aşa e… şi, sincer, nu îmi este de ajuns să rămân cu obişnuința de a trăi şi atât. Nu pot şi nu vreau să cred că mă aşteaptă o slujbă monotonă, un soț, copii, şi mereu drumul muncă‐domiciliu, mereu fuga după bani şi interese, mereu griji… Serios: merg câteodată pe stradăşi analizez oamenii – sunt atât de cufundați în grijile lor, încât nu te mai privesc. Par orbi. Blaga spunea că a filosofa înseamnă arăspunde cu mijloace supermature la întrebări pe care şi le pun copiii… Şi‐atunci, de ce filosofie? Pentru că îmi menține atenția trează,mă face să nu uit că sunt om înainte de toate şimă învață că omul nu e doar creatura aceea copleşită de muncă şi griji. Pentru că îmi permite să explorez ceea ce este dincolo – dincolo de aparențe, de spiritul gregar, de banal. Şi pentru că e atâta poezie în filosofie… Iar elevii… sunt unii
