Despre câini vii

şi lei morţi

Există viaţă după moarte?

2

O istorie ciudată

„Era un om bogat care se îmbrăca în

porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o

viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa

lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de

bube, şi el dorea mult să se sature cu

firimiturile care cădeau de la masa

bogatului; până şi câinii veneau

şi-i lingeau bubele.

Cu vremea, săracul a murit şi a fost dus de

îngeri alături de Avraam. A murit şi

bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în

Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat

ochii sus, a văzut de departe pe Avraam şi

pe Lazăr lângă el. Şi a zis: ,Părinte Avraam,

fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi

înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi

răcorească limba; căci grozav sunt chinuit

în văpaia aceasta.’

Dar Avraam i-a răspuns: ,Fiule, adu-ţi

aminte că în viaţa ta tu ţi-ai luat lucrurile

bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum

aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit.

3

Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi

este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea

să treacă de aici la voi nu pot, şi nici de

acolo la noi nu se poate.’

Bogatul a zis: ‚Rogu-te, dar, părinte

Avraam, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui

meu; căci am cinci fraţi. Să-i avertizeze ca

să nu vină şi ei în acest loc de chin.’

Avraam a răspuns: ‚Au pe Moise şi pe

proroci; să asculte de ei.’

‚Nu, părinte Avraam’, a zis el, ‚ci dacă se va

duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.’

Şi Avraam i-a răspuns: ‚Dacă nu ascultă pe

Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar

dacă ar învia cineva din morţi.’”

Luca 16,19–31 (Conform cu NIV).

4

Staţi puţin …

Este aceasta în realitate o istorie adevărată? Nu,

nu este adevărată. Isus s-a folosit pur şi simplu

de superstiţiile ascultătorilor Săi pentru a îndruma

gândurile lor spre un punct important: există o

mare prăpastie ce nu poate fi trecută odată ce am

murit – oricât de mult ne-am dori să o trecem.

În viaţa aceasta trebuie să luăm o hotărâre.

5

Ce se întâmplă după ce moare cineva? Despre câini vii şi lei morţi

„Căci cine este scutit? Oricine trăieşte tot mai trage

nădejde; căci un câine viu face mai mult decât un leu mort.

Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi

nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până

şi pomenirea li se uită.” Eclesiastul 9,4.5.

În timpurile biblice un câine era un gunoier – un

animal dispreţuit. Pe de altă parte, leul era un

rege – o creatură maiestuoasă în mijlocul animalelor.

Dar odată mort, totul s-a terminat. Chiar şi un leu nu

ştie nimic; nu mai poate nici să alerge, nici să

mănânce, nu mai poate vedea şi simţi nimic. Pur şi

simplu este mort. În timp ce un câine viu poate încă

să facă toate aceste lucruri.

La fel stau lucrurile şi cu noi. Odată ce am murit,

suntem morţi. Nu mai există gândire, nici acţiuni, nici

simţăminte – nimic. Suntem ca un leu mort.

6

Atunci de ce ne-a spus Isus această istorie?

Un mesaj nepopular

Nu este un mesaj pe care oamenii doresc să-l audă.

Sunt nenumărate teorii cu privire la ceea ce se

întâmplă după moarte. Şi mulţi oameni sunt

satisfăcuţi cu astfel de speculaţii. „Cumva, viaţa

trebuie să continue după moarte. Nu se poate ca

totul să se termine după ce mori.”

Tocmai împotriva unei astfel de atitudini şi a unei

asemenea erori a vrut să ne avertizeze Isus. De

aceea a spus istoria cu bogatul şi sărmanul Lazăr.

Există două părţi, şi între ele se află o mare prăpastie

ce nu poate fi trecută.

7

Eva a îngăduit să fie înşelată

Biblia ne oferă o scurtă relatare despre modul cum

a fost înşelată Eva:

„Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe

care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii:

‚Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: Să nu mâncaţi din

toţi pomii din grădină?’ Femeia a răspuns şarpelui:

‚Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din

grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul

grădinii, Dumnezeu a zis: Să nu mâncaţi din el şi nici

să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.’ Atunci şarpele

a zis femeii: ,Hotărât că nu veţi muri.’” Geneza 3,1–4.

Mesajul şarpelui a fost foarte simplu: „Nu veţi muri;

lucrurile vor continua aşa cum sunt. Nu vă

îngrijoraţi.” Ce înşelare teribilă! Eva a trebuit să

moară fizic, după cum au trebuit să moară toţi cei

care au urmat după ea. Iar după aceea nu a mai fost

nimic. Eva era moartă.

8

„Când totul s-a terminat, s-a terminat!

Este în regulă în ce mă priveşte.”

Un prieten de-al meu mi-a spus odată: „Mi-am trăit

viaţa. Când voi muri totul s-a încheiat. Este în regulă

în ce mă priveşte.”

Totul s-a încheiat în privinţa marii prăpăstii ce nu

poate fi trecută – ca şi cea dintre omul bogat şi

sărmanul Lazăr. Decizia de o parte sau de alta trebuie

luată în timpul vieţii. Moartea pune capăt timpului

când se mai pot lua decizii.

În această privinţă prietenul meu avea dreptate.

Dar el nu a înţeles lucrurile astfel.

9

„Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri;

dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o

răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.

Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor de mult

au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte

de tot ce se face sub soare.”

Eclesiastul 9,5.

„Suflarea lor trece, se întorc în pământ, şi în

aceeaşi zi le pier şi planurile lor.”

Psalmi 46,4.

10

Dar nu s-a încheiat totul: „Căci toţi trebuie să ne

înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos,

pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele

sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”

2 Corinteni 5,10. Chiar dacă murim, vom fi înviaţi în

mod fizic – unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru

moarte veşnică. Vom putea din nou să gândim, să

simţim şi să acţionăm. Vom vedea cu toţii ce decizie

am luat în viaţă – pentru sau împotriva binelui. Şi apoi

prăpastia va fi teribil de evidentă pentru fiecare.

Conştienţa pierderii vieţii veşnice, pierderea a tot ce

ne-a fost drag şi preţios, va fi insuportabil de

dureroasă pentru cei ce sunt de aceeaşi parte cu

omul bogat din pildă.

Bogatul din istoria noastră şi-a dat seama ce a

pierdut, şi simţea o dorinţă inexprimabilă de a fi de

partea cealaltă a prăpastiei. Această dorinţă nu a

încetat – era de nestins şi îl ardea asemenea unui foc.

Această suferinţă avea să ia sfârşit doar odată cu

moartea a doua, care este şi cea de pe urmă.

(Vezi Apocalipsa 20,5.6.)

11

Prietenul meu nu şi-a dat seama de acest lucru!

Această greşeală aduce cu sine consecinţe teribile!

Dumnezeu vrea să ne protejeze de ele, motiv pentru

care Moise s-a rugat: „Învaţă-ne să ne numărăm bine

zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă.” Psalmii

90,12. Cu alte cuvinte, „Doamne, învaţă-ne că zilele

vieţii noastre pământeşti vor avea un sfârşit, ca să ne

pregătim pentru veşnicie acum.”

12

Ce este prăpastia?

Prăpastia este diferenţa dintre omul bogat şi Lazăr

cel sărac. Nu este vorba de bani, ci de caracter.

Bogatul nu a fost deosebit de rău. Nu l-a alungat pe

Lazăr din casa sa. I-a permis să mănânce din resturile

care rămâneau de la masă. Dar el a trăit pentru sine.

Nu-l preocupa veşnicia. De aceea nici nu s-a pregătit

pentru ea. Nevoile semenilor săi nu l-au condus să-şi

schimbe inima. A fost egoist şi a rămas astfel. El a

ales să meargă pe această cale.

Lazăr era sărac. El era recunoscător pentru resturile

de la masa bogatului. Nu s-a plâns lui Dumnezeu din

cauza soartei sale şi a nedreptăţii care există între

bogaţi şi săraci. El s-a pregătit pentru veşnicie.

Inima sa era plină de iubire – chiar şi faţă de bogatul

care folosea atât de egoist toate bunurile sale.

13

14

Prăpastia poate fi trecută – atâta timp cât

nu este prea târziu

Odată un tânăr a venit la Isus cu o întrebare.

„Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis:

,Învăţătorule, ce bine să fac ca să am viaţa

veşnică?’ ,Dacă vrei să fii desăvârşit’, i-a zis Isus,

,du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o

comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.’

Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat

foarte întristat; pentru că avea multe avuţii.”

Matei 19,16.21.22. Acest tânăr bogat nu era

pregătit pentru veşnicie.

Vameşul bogat, Zacheu, a reacţionat foarte

diferit. „Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi

I-a zis: ‚Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o

dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu

ceva, îi dau înapoi împătrit.’” Luca 19,8. Deşi

dispreţuit, acest om şi-a dăruit inima lui

Dumnezeu şi semenilor săi. I-a îngăduit lui

Dumnezeu să-i schimbe natura lui egoistă. I-a

îngăduit să-l pregătească pentru veşnicie.

În pilda spusă de Isus, bogatul a luat o decizie în

timpul vieţii sale – aceea de a trăi pentru sine. La

înviere el va învia cu acelaşi caracter pe care l-a

15

avut pe pământ. Va vedea că toate deciziile sale

au fost egoiste. Dar în acelaşi timp, el va voi să

continue în felul acesta. El vede că a pierdut

totul, dar nu vrea să se schimbe. Prăpastia nu

poate fi trecută. Bogatul suferă o agonie teribilă.

Biserica Adventă Odihna de Sabat

Germania

Waldstraße 37 57520 Dickendorf

Website: www.srac.info E‐mail: sabbath@srac.info

România

Tel: 0722 706 115 E-mail: baos1960@yahoo.com

Sursa imaginilor:

Coperta: Paweł Czerniakiewicz - sxc.hu Pagina 2 Julia Starr - sxc.hu Pagina 4 Yurok Aleksandrovich - fotolia.com Pagina 5 Andreas Wivestad, clix - sxc.hu Pagina 6 PixMedia - fotolia.com Pagina 8 Peter Atkins - Fotolia.com Pagina 11 Conny Hagen - Fotolia.com Pagina 15 James Steidl - Fotolia.com