despre ascultare(i)

3
Despre ascultare (I) Arhim. Efrem Xiropotamitul Când îmi aduc aminte de primii mei pași în viața monahală și de acea binecuvântată perioadă, mă gândesc la sfaturile pe care mi le dădea Starețul meu, la acele simple îndrumări, însă pline de noime adânci, scoase din trăirea și experiența sa. Când mi le aduc în minte, văd ce temelie puternică au devenit ele pentru călătoria mea duhovnicească. Erau niște sfaturi simple referitoare la subiectele de bază ale vieții monahale și mai ales despre ascultare, cum ar fi: „Ai odihnit pe Starețul tău, L-ai odihnit pe Dumnezeu. Nu l-ai odihnit pe Starețul tău, nu L-ai odihnit nici pe Dumnezeu”; sau: „Începutul pe care l-ai pus, pe acela îl vei urma: început bun, sfârșit și mai bun; început rău, sfârșit și mai rău”, precum și alte sfaturi duhovnicești de felul acesta, care au fost pentru noi, în prima fază a vieții noastre monahale, dar și pentru cea care a urmat, putere duhovnicească, busolă care ne-a povățuit cu siguranță pe calea monahală, această călătorie pe viață. Și cu adevărat, în viața de după aceea am văzut cât adevăr aveau aceste cuvinte simple. Avva Palamon spune următoarele: „Ascultătorul desăvârșit nu trebuie să ia aminte la poruncile Domnului” . Adică ascultarea înlocuiește toate poruncile lui Dumnezeu. Iar acesta este un mare adevăr și o realitate, căci adevăratul ascultător nu are nevoie să ia aminte la nimic altceva, pentru că ascultarea, ca o virtute cuprinzătoare, le are pe toate cuprinse în ea. Oamenii lumești, judecând cu rațiunea lor și mintea lor mândră, spun că ascultarea în monahism este suspendarea progresului, a acțiunii, a inițiativei, pentru că nu există libertatea de a acționa, libertatea de a face ceea ce vrea și astfel monahul suportă o scopire duhovnicească. Acești oameni, care nu au gustat viața duhovnicească, care nu au avut parte de cunoașterea trăirii și a experienței Sfinților Părinți, judecând numai cu rațiunea și mândria, nu pot intra în duhul și în noima ascultării și spun că prin această robie monahul se distruge. Cât de greșit este însă raționamentul lor și cât de departe sunt de adevărul lucrurilor! Când cineva se robește cu adevărat pe sine pentru Hristos, dobândește o dimensiune duhovnicescă, dobândește o întreagă filozofie duhovnicescă înlăuntrul său, dobândește o adevărată libertate. Cel care robește voii sale, este rob patimilor sale. Priviți la omul lumesc și vedeți cât de bolnav sufletește este. Prin așa zisa libertate exterioară a sa se face rob patimilor și neputințelor sale. Și uită-te la nebunia din afară! Nu te poți atinge de nimeni, căci îndată începe să țipe, să hulească, să se tulbure și să se enerveze. Atâtea și atâtea patimi lovesc inima omului în numele pretinsei libertăți.

Upload: gianinaturea1155

Post on 14-Sep-2015

216 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

Despre ascultare (I)

TRANSCRIPT

Despre ascultare (I)Arhim. Efrem XiropotamitulCnd mi aduc aminte de primii mei pai n viaa monahal i de acea binecuvntat perioad, m gndesc la sfaturile pe care mi le ddea Stareul meu, la acele simple ndrumri, ns pline de noime adnci, scoase din trirea i experiena sa. Cnd mi le aduc n minte, vd ce temelie puternic au devenit ele pentru cltoria mea duhovniceasc. Erau nite sfaturi simple referitoare la subiectele de baz ale vieii monahale i mai ales despre ascultare, cum ar fi: Ai odihnit pe Stareul tu, L-ai odihnit pe Dumnezeu. Nu l-ai odihnit pe Stareul tu, nu L-ai odihnit nici pe Dumnezeu; sau: nceputul pe care l-ai pus, pe acela l vei urma: nceput bun, sfrit i mai bun; nceput ru, sfrit i mai ru, precum i alte sfaturi duhovniceti de felul acesta, care au fost pentru noi, n prima faz a vieii noastre monahale, dar i pentru cea care a urmat, putere duhovniceasc, busol care ne-a povuit cu siguran pe calea monahal, aceast cltorie pe via. i cu adevrat, n viaa de dup aceea am vzut ct adevr aveau aceste cuvinte simple. Avva Palamon spune urmtoarele: Asculttorul desvrit nu trebuie s ia aminte la poruncile Domnului . Adic ascultarea nlocuiete toate poruncile lui Dumnezeu. Iar acesta este un mare adevr i o realitate, cci adevratul asculttor nu are nevoie s ia aminte la nimic altceva, pentru c ascultarea, ca o virtute cuprinztoare, le are pe toate cuprinse n ea.Oamenii lumeti, judecnd cu raiunea lor i mintea lor mndr, spun c ascultarea n monahism este suspendarea progresului, a aciunii, a iniiativei, pentru c nu exist libertatea de a aciona, libertatea de a face ceea ce vrea i astfel monahul suport o scopire duhovniceasc. Aceti oameni, care nu au gustat viaa duhovniceasc, care nu au avut parte de cunoaterea tririi i a experienei Sfinilor Prini, judecnd numai cu raiunea i mndria, nu pot intra n duhul i n noima ascultrii i spun c prin aceast robie monahul se distruge.Ct de greit este ns raionamentul lor i ct de departe sunt de adevrul lucrurilor! Cnd cineva se robete cu adevrat pe sine pentru Hristos, dobndete o dimensiune duhovnicesc, dobndete o ntreag filozofie duhovnicesc nluntrul su, dobndete o adevrat libertate. Cel care robete voii sale, este rob patimilor sale.Privii la omul lumesc i vedei ct de bolnav sufletete este. Prin aa zisa libertate exterioar a sa se face rob patimilor i neputinelor sale. i uit-te la nebunia din afar! Nu te poi atinge de nimeni, cci ndat ncepe s ipe, s huleasc, s se tulbure i s se enerveze. Attea i attea patimi lovesc inima omului n numele pretinsei liberti.Dimpotriv, aparenta robire fa de voia lui Dumnezeu, prin stare, d ucenicului adevrata libertate de patimi, i aduce sntate n suflet, unete puterile sufleteti, care s-au dezbinat din pricina iraionalei liberti, i-l face s fie mai presus de neputinele care supr i chinuiesc sufletul. Unul ca acesta devine liber n duh, liber n cugetri i n gnduri, evit aceast tiranie. Cu Harul lui Dumnezeu i cel al ascultrii, i se elibereaz inima i chiar i trupul de imoralitate. Devine stpn peste patimi, iar nu rob al lor.V voi spune o pild din Pateric, pe care se poate s-o tii, despre un adevrat asculttor cu o puternic personalitate duhovniceasc. Este una din nenumratele, din miile de pilde care dovedesc ce face ascultarea.A fost un tnr care avea chemare pentru viaa monahal i, aflnd un btrnel, a intrat sub ascultarea sa. A considerat c aceasta este voia lui Dumnezeu. ns acel Stare, dei era stare, ns nu avea o via bun. Asculttorul a nvat drept lucru de mn s fac conie mpletite. n timpul zilei mpletea conie, a doua zi dimineaa Stareul le lua i mergea la primul sat i le vindea, dup care mergea la o cafenea, unde mnca i bea, cheltuind acolo toi banii. La sfrit cumpra puin pine i o ducea ucenicului su. Acest lucru nu s-a fcut numai o zi dou, ci ani ntregi.Era firesc ca n mintea ucenicului s apar gnduri ca acestea: Omul acesta nu merge cum trebuie. mi ia osteneala i o risipete, pierzndu-i sufletul. ns el nu s-a oprit la aceste gnduri, ci s-a fcut mai presus de ele, pentru c a neles scopul su: Eu nu am venit s robesc unui om, gndea el, ci am venit s robesc lui Dumnezeu i s m mntuiesc. Pe mine m intereseaz s fac ascultare i aceasta m va mntui. Aadar, f-i ascultarea ta i nu te uita ce face Stareul. Desigur aceast ascultare a sa, aceast desvrit ascultare, l-a mbogit cu mult Har i cu mult lucrare luntric i contemplaie, astfel nct se ruga i pentru Stareul su.Dup mai muli ani, ntr-o diminea, asculttorul i spuse cu mult smerenie Stareului su: Gheronda, te rog foarte mult s nu pleci nicieri, pentru c astzi vor veni nite oameni de-ai mei i vreau s fii i tu aici!i Stareul a rmas la chilie. A trecut dimineaa, a sosit amiaza, i stareul a nceput s se neliniteasc, pentru c ncepuse s lucreze patima. Atia ani l robise aceast patim i acum nu putea nici o zi fr s-i slujeasc. La un moment dat i-a spus ucenicului: Fiule, nu vd pe nimeni venind. Eu am plecat.A vzut c ucenicul terminase i coniele i voia s le ia i s mearg acolo unde obinuia. Atunci ucenicul i-a spus: Gheronda, te rog, f puin rbdare! Sigur vor veni.i astfel, la rugmintea ucenicului, Stareul a mai rmas. Dup amiaz chipul ucenicului a strlucit i i-a spus Stareului su: Gheronda, au venit oamenii mei!ns Stareul nu vedea nimic, nu nelegea nimic. Oamenii si, prietenii si cu care se ntreinea gnditor erau ngerii lui Dumnezeu, care l-au ntiinat din ziua precedent c aveau s vin s-l ia. Fiul meu, dar nu vd nimic!, a spus Stareul.Vedea numai chipul ucenicului su care strlucea. Dup puin ucenicul i-a pus minile cruci i cu aceast strlucire i senintate i-a dat sufletul n minile ngerilor, ca s-l duc la Tronul lui Dumnezeu.Atunci Stareul a neles ce se ntmplase i a nceput s-l mustre contiina: Ce am fcut? L-am omort pe ucenicul meu. Atia ani l-am chinuit l-am lsat singur, flmnd, i m-am purtat urt cu el. Ce am fcut eu, ticlosul? Sunt un uciga i multe altele pe care tie s le spun contiina cnd ncepe s te mustre.Un oarecare pustnic, cunoscut al ucenicului su, l-a vzut ntr-o zi, n vedenie, pe ucenic ngenuncheat naintea tronului lui Dumnezeu, rugndu-se i spunnd: Dac m-am mntuit, m-am mntuit prin acest om, pentru c el, prin toate pe care mi le-a fcut, a sdit i a ntrit nluntrul meu rbdarea, ascultarea, ngduina i attea alte virtui, fcndu-se astfel pricin ca s m mntuiesc. De aceea, Te rog, Doamne, arunc o privire iubitoare de oameni i asupra acestui om i druiete-i pocin. i ntr-adevr, Stareul a venit ntr-o mare i adnc pocin. i a zidit o chiliu lng mormntul ucenicul su i dup o vreme a adormit i a mers lng ucenicul su .