descriere

6
Descrierea campaniei Strategia a fost concepută pentru a scoate în evidenţă că fiecare personă în parte poate să vină cu idei strălucite şi unice pe care le poate împărtăşi cu ceilalţi, pentru a alunga monotonia cât şi pentru a fi in jurul prietenilor. Spotul cu zorbingul este destul de sugestiv şi de asemenea foarte inovativ. Ideea „oriunde ai internet ai inspiraţie” a fost introdusă de către agenţia de publicitate Publicis . Obiectivele comunicaţionale sunt dezvolatrea notorietăţii companiei şi consolidarea imaginii Orange. Ţinta campaniei sunt utilizatorii cu vârsta cuprinsă între 25 – 35 de ani , la nivel potenţial utilizatori de telefonie mobilă cu vârstele cuprinse între 20 – 24 de ani cât şi 36 – 37 de ani. Utilizatorii ţintă sunt persoane comunicative, cu o puternică nevoie şi pasiune pentru tehnologie şi distracţie. Aceştia au un serviciu stabil care le asigură un venit sigur şi care îşi petrec suficient timp cu prietenii cât să scape de cotidian, să se relaxeze şi să se distreze. Utilizatorii potenţiali sunt tineri, atraşi de noutate şi mereu în căutare de distracţii. Orange are spoturi personalizate, în funcţie de tipul de serviciu promovat. Astfel că aproape fiecare tip de abonament, este promivat separat, pe sezoane. Orange are abonamente Colibri, Delfin, Fluture şi Panteră. Se poate observa încă de la denumirea tipului de abonament tendinţa de personalizare a acestora pentru ca publicul sa le reţină mai uşor.

Upload: ioana-sabrina

Post on 02-Oct-2015

217 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Orange

TRANSCRIPT

Descrierea campanieiStrategia a fost conceput pentru a scoate n eviden c fiecare person n parte poate s vin cu idei strlucite i unice pe care le poate mprti cu ceilali, pentru a alunga monotonia ct i pentru a fi in jurul prietenilor. Spotul cu zorbingul este destul de sugestiv i de asemenea foarte inovativ.

Ideea oriunde ai internet ai inspiraie a fost introdus de ctre agenia de publicitate Publicis . Obiectivele comunicaionale sunt dezvolatrea notorietii companiei i consolidarea imaginii Orange.inta campaniei sunt utilizatorii cu vrsta cuprins ntre 25 35 de ani , la nivel potenial utilizatori de telefonie mobil cu vrstele cuprinse ntre 20 24 de ani ct i 36 37 de ani.

Utilizatorii int sunt persoane comunicative, cu o puternic nevoie i pasiune pentru tehnologie i distracie. Acetia au un serviciu stabil care le asigur un venit sigur i care i petrec suficient timp cu prietenii ct s scape de cotidian, s se relaxeze i s se distreze.

Utilizatorii poteniali sunt tineri, atrai de noutate i mereu n cutare de distracii.

Orange are spoturi personalizate, n funcie de tipul de serviciu promovat. Astfel c aproape fiecare tip de abonament, este promivat separat, pe sezoane. Orange are abonamente Colibri, Delfin, Fluture i Panter. Se poate observa nc de la denumirea tipului de abonament tendina de personalizare a acestora pentru ca publicul sa le rein mai uor.

n perioada octombrie a fost lanast noua campanie de comunicare a abonamentelor Colibri realizat de Publicis care continu ideea oriunde ai internet, ai inspiraie. Aceasta scoate n eviden ntr-un mod spectaculos cum internetul mobil te inspir s evii rutina i s faci lucrurile altfel. Campania promoveaz o modalitate inedit de distracie : zorbingul (rostogolirea unei persoane aflate ntr-o sfera transparent de mari dimensiuni pe un teren in pant )

n jurul zorbingului se dezvolt nu numai povestea spotului , dar i o activare online: i anume Tabra de Zorbing o aplicaie de Facebook dezvoltat cu rolul unei introduceri rapide n lumea zorbingului. Utilizatorii au fost nscrii ntr-o tabr virtual , unde au avut de parcurs apte probe timp de dou sptmni. Dup un intens antrenament online, la finalul Taberei de Zorbing, utilizatorii au avut ansa s pun n practic tot ce-au nvat, marele premiu fiind chiar una dintre mingile de zorbing din spotul TV.

Cu acest spot, ne-am dorit s ilustrm ct mai spectaculos sursa de inspiraie pe care o reprezint internetul mobil. Felul cum ideile pot lua form atunci cnd eti permanent conectat la universul online. Zorbingul este n acest caz un bun prilej de a iniia o competiie unic i n aceeai msur,o scen cu adevrat memorabil i cinematografic,spune Siviu Nedelschi , Group Creative Director la Publicis.

Regia este semnat de Ohav Flantz , iar casa de producie este Mitra Film.

Prin aceast nou campanie ne-am propus s artm ct mai clar modul n care online-ul poate transforma experienele offline. i, cu siguran, tinerii aventuroi, deschii la experiene noi, precum personajul din spotul nostru, se vor lsa inspirai i vor cuta i ei la rndul lor soluii noi, creative care s aduc un plus de savoare experienelor de zi cu zi. Acesta este, de fapt, rolul internetului mobil: s te surprind, oriunde te-ai afla, a consfitmat Crina Tenovici Head of Data&B2B Communications la Orange.

Prin acest spot s-a ncercat s se promoveze i s se ntreasc marca Orange.

Tot n octombrie , ncepnd cu data de 4, Orange i dezvoltatorul de aplicaii Clever Tech au propus clienilor Orange o aplicaie inovatoare, prin care acetia pot comanda direct de pe mobil, printr-un singur click, cel mai apropiat taxi disponibil din zona n care se afl. Mesajul este transmis taximetritilor din cadrul companiilor de taximetrie din Bucureti participante la program. Comenzile sunt preluate de un numr de 2 700 taximetriti, ce vor confirma cu prioritate cererile venite prin intermediul acestei aplicaii.

Clever Taxi este o aplicaie gratuit dezvoltat pentru telefoanele mobile cu sisteme de operare iOS,Android i Windows Mobile i este disponibil pentru descrcare n magazinele de aplicaii App Store, Google Play i Windows Marketplace. Pentru perioada 28 noiembrie 2012- 15 ianuarie 2013 BRD Finance Groupe Societe Generale n parteneritat cu Orange ofer o prmoie, i anume Se beneficiaz de 24 de rate cu dobnd 0% prin card BRD Finance MaterCard pentru cumprarea oricrei tablete iPad+ abonament Colibri 14 sau tableta Samsung Galaxy Tab 2 + abonament Colibri 15, 20, 25 sau 35 . Condiiile de valabilitate fiind n Regulament.

Pentru decembrie au fost realizate spoturi care s scoat n eviden spiritul srbtorilor de iarn. Orange a adus i n anul 2012 jocurile i activitile preferate la Via Sport, ntr-un spaiu neconvenional dedicat sportului i divertismentului, pe Bulevardul Kiseleff din Bucureti. Evenimentul s-a aflat la a treia ediie i a avut loc pe toat perioada verii. Indiferent de vrst, bucuretenii au fost invitai n fiecare weekend pn la data de 26 august, s faca micare i s se distreze n timp ce fac sport. Au avut la dispoziie 10 km de terenuri de baschet, tenis de mas, tenis de picior, precum i biciclete la discreie. Zborurile cu balonul cu aer cald au avut loc ntre orele 16:00 si 23:00. Tot in cadrul evenimentului "Via Sport", organizatorii au pus la dispoziia bucuretenilor biciclete, trotinete, mese de ping pong, couri de baschet, terenuri de tenis cu piciorul i de badminton.

Cei peste 9000 de participani din weekendul care a ncheiat cea de-a treia ediie (25-26 august) au putut admira balonul Orange cu aer cald, iar cei mai curajoi au avut chiar ocazia s se ridice cu balonul de la sol. n plus, ca n fiecare weekend, n cadrul evenimentului au avut loc demonstraii de utilizare a aplicaiilor de Augmented Reality, precum Scrie pe cer i Orange Explorer, disponibile pentru smartphone-urile cu Android i iOS.

Evenimentul, susinut de Orange i organizat de Primria Municipiului Bucureti i Eventness, a avut ca scop ncurajarea bucuretenilor s practice sport pentru a avea un stil de via sntos.

Via Sport s-a aflat la a treia ediie i a avut loc pe toat perioada verii, din 30 iunie pn pe 26 august. ntregul echipament logistic a fost donat mai multor coli din capital.

HYPERLINK "http://www.revistabiz.ro/o-noua-campanie-publicis-de-comunicare-a-abonamentelor-colibri-736.html" http://www.revistabiz.ro/o-noua-campanie-publicis-de-comunicare-a-abonamentelor-colibri-736.html

HYPERLINK "http://marketingportal.manager.ro/articole/ultima-ora-66/zorbingul-centrul-noi-campanii-de-comunicare-orange-5579.html" http://marketingportal.manager.ro/articole/ultima-ora-66/zorbingul-centrul-noi-campanii-de-comunicare-orange-5579.html

HYPERLINK " https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=5&ved=0CFAQFjAE&url=http%3A%2F%2Fwww.orange.ro%2Fshops%2Fcontent%2FRegulament_campanie_Orange_24_rate.doc&ei=4JHMULzYAcjptQazl4HIAQ&usg=AFQjCNGOpZ4U2ZrsRGsA4q7k82_dj8v0rg&sig2=mzjkemWzYsr-ArG3cyIbvg&bvm=bv.1355325884,d.Yms&cad=rja" https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=5&ved=0CFAQFjAE&url=http%3A%2F%2Fwww.orange.ro%2Fshops%2Fcontent%2FRegulament_campanie_Orange_24_rate.doc&ei=4JHMULzYAcjptQazl4HIAQ&usg=AFQjCNGOpZ4U2ZrsRGsA4q7k82_dj8v0rg&sig2=mzjkemWzYsr-ArG3cyIbvg&bvm=bv.1355325884,d.Yms&cad=rja