descoperire in marea piramida

Upload: emip

Post on 08-Jul-2018

249 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

  • 8/19/2019 Descoperire in Marea Piramida

    1/12

    Descoperire in Marea Piramidă

    SCHELETUL UNEI CREATURIJUMĂTATE OM, JUMĂTATE

    FELINĂ

    DESCOPERIT ÎN MAREA

    PIRAMIDĂ DIN EGIPT

     

    Acum trei ani, o echipă de arheologi egiptenia scos la lumină rămășițele unei ființe cu

  • 8/19/2019 Descoperire in Marea Piramida

    2/12

    corp de pisică și craniu de om. Scheletul,perfect prezervat, a fost găsit la intrarea uneicamere ascunse, care fusese recentdescoperită în partea superioară a Piramideilui Keops. Acesta ar fi fost ulterior expus înMuzeul național de istorie din Cairo. Aceastăștire a fost dată publicității la scurt timp dupăeveniment, de către publicațiaThe NationalReporter. Iată ce relatau reporterii americanipe 19 decembrie 2009:

    «Oameni de știință din lumea întreagă auajuns în Egipt, pentru a studia ciudatulschelet, multora dintre ei nevenindu-le săcreadă că e real. „Cunoaștem faptul că

    egiptenii antici erau, printre altele, șitaxidermiști desăvârșiți. Ceea ce vedemacum este cel mai probabil una din creațiilelor, menită să sperie eventualii hoți”, nespune dr. Jason Hendley, de la UniversitateaOxford.

    Unii dintre cercetătorii care s-au aflat la fațalocului împărtășesc opinia dr. Hendley, întimp ce alții sunt mai puțin sceptici: „Ceea cemă nedumerește este faptul că coloana

    http://aceflashman.wordpress.com/2009/12/19/skeletal-remains-of-half-cat-half-human-now-on-display-in-cairo-museum/http://aceflashman.wordpress.com/2009/12/19/skeletal-remains-of-half-cat-half-human-now-on-display-in-cairo-museum/http://aceflashman.wordpress.com/2009/12/19/skeletal-remains-of-half-cat-half-human-now-on-display-in-cairo-museum/http://aceflashman.wordpress.com/2009/12/19/skeletal-remains-of-half-cat-half-human-now-on-display-in-cairo-museum/

  • 8/19/2019 Descoperire in Marea Piramida

    3/12

    vertebrală a acestei creaturi este atașată decraniu în mod natural, explică dr. WinstonGorjone. Dacă ceea ce vedem acum ar ficreația unui taxidermist antic, metoda deatașare a craniului la coloană ar fi vizibilă. Arexista sârme care să le țină împreună. Încazul de față, ele nu există. Vedem clar căoasele se îmbină în mod natural, ceea aratăcă acest schelet ar putea fi, într-adevăr,rămășițele unei specii de animale de multdispărute. Să nu uităm că tradițiile vechiloregipteni abundă în ființe jumătate om,

     jumătate animal, mai spune dr. Gorjone. Întrebarea la care suntem provocați să

    răspundem acum este dacă acestea chiar aufost rodul imaginației sau au existat înrealitate”.

  • 8/19/2019 Descoperire in Marea Piramida

    4/12

    Reporterul: Ce ne puteți spune despre

    misterioasa sferă plutitoare găsită în camerasecretă?

    Dr. Gorjone: Nu am voie să discut publicdespre ea. În momentul de față, sfera aurieeste considerată secret de stat de cătreguvernul egiptean și ni s-a interzis să

    discutăm despre ea.

    Reporterul: După părerea dumneavoastră, încât timp ar putea fi aflat secretul bileiplutitoare, și dacă s-ar reuși acest lucru,

  • 8/19/2019 Descoperire in Marea Piramida

    5/12

    această informație ar fi adusă la cunoștințapublicului?

    Dr. Gorjone: În momentul de față, sfera seaflă încă în Marea Piramidă. Din ceea ce mis-a spus, nu poate fi mișcată. Tehnicienii au

     încercat s-o disloce din poziția actualăfolosind pistoane hidraulice, dar câmpul deforță generat de sferă este prea puternic. Ce

    este ea și cum a reușit să rămânăsuspendată timp de mii de ani este încă unmister.

  • 8/19/2019 Descoperire in Marea Piramida

    6/12

    Poziția încăperii secrete, descoperită înPiramida lui Keops

     În 1993, o sondă robot a fost direcționatăprintr-o gură de aerisire. După ce a parcursun traseu întortocheat, cu multe cotituri,aceasta s-a oprit în fața unei uși demarmură. Ce se afla dincolo de această ușăa rămas un mister până luna trecută, când

    oamenii de știință au primit aprobarea săcontinue explorarea prin forarea unei găuride mică dimensiune, atât cât să intre prin eafibra optică a sondei.

  • 8/19/2019 Descoperire in Marea Piramida

    7/12

    Zis și făcut. Sonda și-a continuat drumul,

    luând-o în sus câțiva metri, până când aintrat într-o cameră deschisă, lungă de cca 3metri și înaltă de 1 metru și jumătate. Ceeace au revelat imaginile a fost de-a dreptulșocant. În mijlocul încăperii și în fața celeide-a doua uși stătea scheletul unui animal.

    Dar nu al vreunui animal cunoscut. Părea săfie o pisică de dimensiuni mari cu un capuman, având craniul alungit. Acesta părea căstă de pază în fața intrării în ce-a de-a doua

  • 8/19/2019 Descoperire in Marea Piramida

    8/12

  • 8/19/2019 Descoperire in Marea Piramida

    9/12

    imaginile fiind transmise în direct în lumea întreagă, la mai multe universități deprestigiu. Ce este acest animal a rămas încontinuare un mister, dar un lucru a fostatunci stabilit unanim: este vorba de unschelet real, nu de o sculptură și nici decreația vreunui taxidermist antic.

    Apoi sonda și-a continuat explorarea,

    făcându-și drum prin a doua deschidere, încamera principală. Luminița emisă de fibraoptică a scanat timp de mai multe încăperea

     întunecată, ce părea a fi goală. Dar încăperea era mult prea mare pentru miculfascicul de lumină, așa că s-a decis

    trimiterea unui al doilea fascicul, mai eficient,pentru a mări zona de vizibilitate a camereivideo. Odată făcut și acest pas, s-a pututdetermina că încăperea era mult maispațioasă decât prima. Atunci când sondavideo s-a îndreptat direct spre mijlocul

    camerei, o imagine și mai șocantă li s-aarătat oamenilor de știință: chiar în mijlocul

     încăperii de piatră se afla o sferă aurie, cu un

  • 8/19/2019 Descoperire in Marea Piramida

    10/12

    diametru de cca 30 de centimetri, plutind înaer cam la 40 de centimetri de sol.

     

    Sfera aurie, plutind în aer în cea de-adoua cameră.

    Ceea ce se vede sub ea ca fiind o umbrăeste de fapt o decolorare provenită de lasursa de energie radiind de la glob.

    Aceeași forță împinge de sub glob șiexcrementele liliecilor.

    Membrii echipei de cercetare erau uluiți deceea ce vedeau. Sfera pur și simplu plana în

  • 8/19/2019 Descoperire in Marea Piramida

    11/12

    spațiul din mijlocul camerei. Nu existau firecare s-o țină în sus și nu era o iluzie optică.După primele estimări, sfera plutitoare erapoziționată pe aceeași linie cu vârfulpiramidei.

    Când vestea despre misterioasa sferăplutitoare a ajuns la Departamentul de istorieantică egiptean, echipei de explorare i s-a

    ordonat să înceteze orice activitate și să-șiretragă sonda imediat. Caseta video a fostconfiscată, iar membrilor echipei li s-a cerutsă părăsească piramida. A doua zi, guvernulegiptean a emis un ordin de confidențialitate,care interzicea orice divulgare de informații

    privind scheletul pisică/om și mai ales sferaplutitoare. Acestea urmau să rămână unsecret de stat, până când avea să fie stabilitcu exactitate ce erau acestea.

    Din fericire, întreaga povestea a ajuns laTheNational Reporter înainte ca acest ordin să

    fie emis și iată, ne asumăm un mare riscaducând la cunoștința întregii lumi acestedescoperiri uimitoare. Ce explicații vor da înviitor oamenii de știință în legătură cu aceste

  • 8/19/2019 Descoperire in Marea Piramida

    12/12

    obiecte stranii nu știm, dar vă asigurăm căThe National Reporter va fi prima agenție deștiri care le va publica.»

    Sursa: material prezentat în DocSlide, 24 oct. 2015