Descantecul, cu sonoritatile lui melodioase, ca o poezie a puritatii inefabile, constituie acum o invocare a fiintei sa iasa din nefiinta, amintindu-ne de mitul oului sau al increatului si, de asemenea, de cel al genezei/Functiile descantecului in folclor, asociat de obicei cu anumite ritualuri magice, tin de indepartarea raului, a bolii, a necazurilor din familie, a calamitatilor naturale, de dobandirea dragostei, de anularea unui blestem, de readucerea in prezent a unui disparut etc. Descantecul copilului, rostit in inconstienta varstei, are de aceasta data un rol revitalizant, de trezire la viata a unei vietati adormite, ascunsa de frigul iernii. El este si un elogiu adus primaverii prin metaforele sublime in simplitatea lor: "Si agata la festile/ Ciufulite de zambile/ Sau la fir de margarim/ inzauatul tau argint" ; "Tipareste brau de bale". Asezat in genunchi pe pamantul reavan, copilul asteapta ivirea melcului, insa pe seara se porneste vantul, joimaritele sunt prezente, nalucirile noptii se inghesuie si "o gusata" fioroasa se apropie, speriindu-1 pe baiatul care fuge acasa: "Mi-a fost frica si am fugit". E o lume a miturilor cosmice, nedescifrate inca, ca si in cazul Dochiei cu multele ei cojoace. Cuvintele vrajesc, amagesc, aparentele sunt inselatoare, astfel incat mintea cruda a copilului inventeaza fiinte ciudate, ireale, terifiante, care ii coplesesc imaginatia si-1 inspaimanta. Copilul bucuros de gasirea melcului din padure,se intinde de-a lungul,pe pamant alaturi de el.Curiozitatea si dorinta de al vedea iesit din cochilie il indeamna la incantatia unui descantec.Acest descantec incepe cu o alintare adusa acelui melc.Pentru a obtine rezultatul dorit copilul,incerca sa-l convinga sa iasa din cochilie spunandu-i ca nu e bine sa stea singur in ’’casuta sa’’,folosind diverse personificari precum :’’Iarna leapada cojoace/Si tu,singur,in gaoace !’’.De asemeni,face referire la ’’cornitele’’ ’’umede si mici’’ sugerandu-i sa-si gaseasca drum prin flori,garduri sau pe campuri.

Spre deosebire de descantecul din poezia “Dupa melci” de Ion Barbu, in descantecul “traditional” cunoscut din jocurile copilariei, melcul este sfatuit sa mearga la balta, sa bea apa calda, sa mearga la Dunare sa bea apa tulbure si sa se urce pe bustean sa manance leustean: “Melc, melc, codobelc, scoate coarne bouresti,Si te du la balta si bea apa calda, Si te du la Dunare si bea apa tulbure, Si te urca pe bustean si mananca leustean.” nefiind specificat anotimpul. O alta deosebire este este faptul ca descantecul din poezie este mai lung si se vorbeste despre primavara si iarna pe cand descantecul traditional are numai patru versuri.