ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII

LEZIUNI ELEMENTARE CUTANEO-MUCOASE cursul 1 ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII

Dermatologia tegumente şi mucoase accesibile inspecţiei

venerologia se referă la patologia infecţiilor transmisibile pe cale sexuală

dermatologia se află la intersecţia a numeroase specialităţi medicale (medicină internă, boli infecţioase, oncologie, reumatologie, chirurgie generală, neurologie...)

Organul cutanat suprafaţa: 1,5 – 2 m2, greutate: 1/15 din greutatea corpului grosime: 0,2 mm pleoape - 5 mm plantă culoare determinată de

dispersia luminii prin grosimea epidermului cantitatea de melanină din epiderm şi derm vascularizaţia dermului superficial cantitatea de caroten şi săruri biliare din piele

organ multistratificat, complex ce produce câteva structuri derivate, specializate, numite anexe: foliculi piloşi, unghii, glande sudoripare, glande sebacee

alcătuit în trei straturi: epiderm, derm, hipoderm Embriologie pielea şi anexele derivă din ectoderm

dermul derivă din mezoderm

sistemul pigmentar cutanat derivă din neuroectoderm

EPIDERMUL epiteliu stratificat ce se reînoieşte continuu şi prezintă diferenţiere progresivă dinspre bază spre

suprafaţă (procesul de keratinizare) ciclul de înlocuire totală (turn-over celular) este de 28 zile celule conţinute

keratinocite melanocite celule Langerhans celule Merkel

Keratinocitul 90-95% din celulele epidermice structura sa se modifică pe măsură ce este împins spre straturile cutanate superficiale conţine filamente intermediare de keratină grupate în fascicule care străbat citoplasma de la

membrana nucleară la desmozomii şi hemidesmozomii membranei celulare keratinele

au rol structural (citoschelet) au fost identificate 30 de tipuri

Keratinocitul keratinizarea implică:

1. pierderea capacităţii de proliferare a celulei2. creşterea dimensiunilor celulei şi aplatizarea ei3. formarea / reorganizarea / eliminarea unor organite4. sinteza unor proteine şi lipide

5. modificarea membranei celulare, a Ag şi receptorilor6. deshidratare

rezultatul final al keratinizării este corneocitul ce conţine filamente de keratină şi matrice proteică (rol de barieră)

în funcţie de stadiul de diferenţiere keratinocitele formează următoarele straturi:BAZAL SPINOS GRANULAR CORNOS

STRATUL BAZAL keratinocite mitotic active (keratinoblaste) celule columnare, flexibile se

divid şi migrează hemidesmozomi; desmozomi strat bazal -> strat cornos = 14 zile strat cornos -> descuamare = 14 zile STRATUL SPINOS

keratinocitele prezintă numeroşi desmozomi forma, structura şi proprietăţile keratinocitelor din acest strat depind de nivelul la care se găsesc:

celulele spinoase suprabazale sunt poligonale celulele din straturile superioare care sunt mai mari, mai plate şi conţin organite noi –

granulele lamelare STRATUL GRANULAR

2 – 3 straturi de celule

granule bazofile de keratohialin (caracteristice)

granule lamelare (vizibile şi la nivelul zonei superioare a stratului spinos)

celulele granulare conţin enzime necesare în distrugerea unor organite celulare proprii, inclusiv nucleul

STRATUL GRANULAR (2) granule bazofile de keratohialin (caracteristice) :

profilagrina: proteină ce se desface în filagrina (matrice proteică pentru agregarea fialmentelor de keratină)

filamente intermediare de keratină loricrina: proteină ce se va regăsi în învelisul cornos al celulei

granule lamelare(au originea în aparatul Golgi) sunt organite secretorii legate de membrana celulară conţin glicoproteine, glicolipide, fosfolipide, steroli liberi şi hidrolaze acide se asamblează la periferia celulelor granulare unde eliberează în spaţiul intercelular

precursori ai lipidelor şi formează lamele discontinue apoi continue între stratul granular şi primul strat de celule cornoase

conţin lipaze şi glicozidaze transformă lipidele în lamele bogate în lipide neutre ce îmbracă suprafaţa celulelor cornoase – rol de barieră

colesterol sulfataza va modifica lipidele, care vor căpăta rol important în hidratare şi descuamare

STRATUL CORNOS alcătuit din mai multe straturi de corneocite (celule non-viabile care păstrează câteva funcţii

metabolice) grosime: 15 straturi de celule (pe braţ) - sute de celule (palme, plante) model didactic – zid de cărămizi (celulele) şi mortar (lipidele intercelulare) corneocitul (cel mai mare keratinocit)

este plat şi poligonal alcătuit din keratine prinse într-o matrice de filagrină

celulele din zonele profunde (stratul cornos compact) sunt mai groase iar filamentele de keratină sunt mai compacte

celulele din zonele superficiale (stratul cornos disjunct) au un înveliş foarte rigid şi realizează degradarea enzimatică a desmozomilor, permiţând descuamarea celulelor ajunse în aceste zone

rol – barieră hidrică şi mecanică REGLAREA PROLIFERĂRII ŞI DIFERENŢIERII KERATINOCITARE dermul – reglează arhitectura epidermică şi specificitatea lui regională; interacţiunile dintre ţesuturile

în dezvoltare sunt reglate genetic

factorii de creştere – acţionează prin receptori specifici reglând formarea şi distrugerea keratinocitelor

Mitogeni EGF – Epidermal Growth Factor TGF - Transforming Growth Factor KGF – Keratinocyte Growth Factor

Blocanţi ai mitozei şi stimulatori ai diferenţierii celulare: TGF citokinele de origine keratinocitară (IL - 1, IL – 6, IL – 8, GM - CSF) intervin în reglare, inflamaţie şi

vindecare

receptorii superfamiliei steroid / tiroidieni şi liganzii lor (căi de acţiune pentru retinoizi şi pentru derivaţi ai vitaminei D3).

Calciu – reglarea proliferării şi diferenţieirii keratinocitare (concentraţiile joase de calciustimulează proliferarea iar concentraţiile crescute stimulează diferenţierea)

Melanocitul provine din creasta neurală şi prin migrare ajunge la nivel epidermic (strat bazal şi bulbul foliculului

pilos) se află în retină, ureche, leptomeninge, tegument arareori se divide factorii de creştere produşi de keratinocite se leagă de receptorii melanocitari ajutându-l astfel să

supravieţuiască şi să emită pseudopode care facilitează transferul de melanozomi către keratinocite celulă mare, citoplasmă clară; imunohisto: proteina S100, HMB 45 procesul său de diferenţiere are drept scop melanogeneza, arborizarea sa şi transferul de pigment

către keratinocite constituie unitatea melanică epidermică: un melanocit + 36 keratinocite (cărora le transferă

melanozomi) Melanozomul organit specific, ovoid, la nivelul căruia prin reacţii catalizate enzimatic, mediate de receptori şi

stimulate hormonal are loc producerea melaninei are formă, structură şi dimensiuni diferite în funcţie de tipul de melanină pe care îl produce:

eumelanină – sferic, feomelanină – elipsă transferul este stimulat de: UV, hormoni produşi de keratinocit (MSH) odată aflaţi la nivelul keratinocitului, melanozomii pot exista individual sau se pot asocia membranei

celulare iar distribuţia lor în interiorul keratinocitului variază cu rasa sunt degrdaţi enzimatic pe măsură ce keratinocitul se diferenţiază, dar, uneori, câţiva pot rămâne

până la nivelul stratului cornos Celula Langerhans celula prezentatoare de Ag a epidermului 2 – 8% din din celulele epidermice sunt ataşate de keratinocite prin receptori speciali (E-caderină) se formează în măduva osoasă iar migrarea lor la nivel epidermic este reglată de receptorul 6

integrină şi de TNF celulele Langerhans conţin numeroşi receptori de suprafaţă şi molecule de adeziune intercelulară

după contactul cu antigenul îl prelucrează şi îl exprimă pe suprafaţa sa împreună cu moleculele MHC. Părăsesc apoi epidermul pentru a ajunge la nivelul ganglionilor limfatici regionali unde

stimulează celulele T. După ce au prezentat antigenul prelucrat limfocitului T în ganglionul limfatic se reîntorc în aceeaşi poziţie epidermică

granule BIrbeck (organite celulare în formă de rachetă de tenis) capacitatea de prezentare a Ag este diminuată de UV – B Celula Merkel celule specializate intraepiteliale ale tegumentului şi cavităţii bucale cel mai probabil sunt keratinocite modificate în celule neuroendocrine sunt situate epidermic şi dermic secretă factori nervoşi de creştere (cele epidermice) şi exprimă receptori pentru factorii nervoşi de

creştere (cele dermice) sunt legate de keratinocite prin desmozomi se pot asocia formând discuri tactile şi funcţionează ca mecanoreceptori conţin granule asemănătoare celor neuronale, în care se află neurotransmiţători şi markeri ai

celulelor neuroendocrine Zona membranei bazale la nivelul tegumentului există două atfel de zone:

între epiderm şi derm – JDE în jurul vaselor sanguine dermice

JDE – la microscopul electronic prezintă următoarele componente: zona structurală: keratinocite bazale (membrană celulară, hemidesmozomi) - lamina lucida

(filamnete de ancorare) - lamina densa (colagen IV, heparan-sulfat) zona fibrilară sub lamina densa: filamente de ancorare (colagen VII, I, III, VI)

deoarece epidermul nu are vascularizaţie proprie, keratinocitele bazale sunt hrănite de plasma provenită din vasele dermice care traversează cele două zone; acestea trebuie să acţioneze ca bariere selective.

DERMUL componenta conjuncţivă a pielii asigurând deformabilitatea şi elasticitatea sa protejează corpul de traumatismele mecanice, leagă apa, intervine în termoreglare şi conţine

receptori nervoşi interacţionează cu epidermul în scopul menţinerii proprietăţilor ambelor ţesuturi conţine mai puţine celule decât epidermul nu este supus unor procese de diferenţiere (paralel cu cele epidermice) componente: celule şi o matrice extracelulară (fibroasă şi amorfă) organizare

derm papilar (superior) – conţine mai multe celule şi are activitate metabolică mai intensă; prezintă papilele dermice

derm reticular – inferior – fibre colagene şi elastice cu diametru mare ce formează reţele robuste, a căror talie creşte progresiv spre hipoderm

Matricea ţesutului conjunctiv dermic ţesut conjunctiv fibros colagen

componentul dermic major – 75% din gretatea uscată a pielii tip I (80-90%), III, V (derm papilar, peri- vasc, nervi, anexe), VI

fibre elastice reţea care se întinde de la lamina densa a JDE prin tot dermul până la ţesutul conjunctiv

hipodermic fibrele elastice se modifică cu vârsta şi sub acţiunea UVA

molecule non-fibroase ce aparţin ţesutului conjunctiv (constituie o fază continuă în care sunt susţinute componentele fibroase): glicoproteine, proteoglicani, glicozaminoglicani

Celulele dermice fibroblastul

sintetizează şi degradează componentele fibrilare şi nonfibrilare dermice celulă extrem de versatilă, poate sintetiza în acelaţi timp mai multe tipuri de substanţe şi

răspunde acţiunii mai multor tipuri de citokine

sistemul monocito-macrofagic al tegumentului dendrocitele sunt celule imunologic active şi au capacitate de fagocitoză foarte mare macrofagele (celule fixe) şi monocitele (celule circulante) sunt formate în măduva osoasă.

Sunt fagocite şi prezintă Ag. Sunt tumoricide şi secretă citokine implicate în diverse procese: coagulare, aterogeneză, remodelare tisulară, vindecarea rănilor

mastocitele – celule secretorii formate în măduva osoasă şi distribuite ţesutului conjunctiv din întregul organism. Sintetizează o multitudine de mediatori şi când sunt activate sunt efectorii principali ai debutului reacţiei alergice. Au rol în apărarea antiparazitară (activează eozinofilele), sunt microfagocite şi au rol în supravegherea tumorală

HIPODERMUL Roluri: izolator, rezervă de energie, protecţie mecanică, permite mobilitatea tegumentului pe

structurile subiacente, cosmetic (modelează conturul organismului) Alcătuit din ţesut adipos: adipocite grupate în lobuli delimitaţi prin septuri fibroase, la nivelul cărora

se află vase, limfatice şi nervi Leptina : hormon secretat de adipocite are rol în reglarea prin feedback a masei de ţesut adipos Dermul profund şi hipodermul sunt integrate structural şi funcţional prin reţelele vasculare şi

nervoase şi prin prezenţa anexelor: foliculi piloşi, glande sudoripare ecrine şi apocrine ANEXELE PIELII

Glandele sudoripare Glandele sebacee Se găsesc pe toată suprafaţa cutanată (NU pe palme, plante şi dorsul piciorului) Mărimea şi densitatea lor variază în funcţie de localizare. Cele mai mari se află la nivelul feţei Unitatea pilosebacee este alcătuită din glada sebacee asociată folicului pilos. Glande sebacee “libere” – situate superficial (glande Fordyce, glande Tyson, glande Meibomius şi

Zeis, tuberculii areolari Montgomery) Alcătuite din acin/acini şi ducte Secreţia este holocrină (întreaga celulă este eliminată) fiind alcătuită în principal din lipide Control hormonal al secreţiei

androgenii – stimulează activitatea glandelor sebacee şi determină mărirea lor la pubertate estrogenii – suprimă secreţia de sebum atât la femei cât şi la bărbaţi glucocorticoizii –creşterea glandelor sebacee sub acţiunea lor hormonii tiroidieni - cresc secreţia de sebum MSH – efect sebotropic

Influenţa altor factori inaniţia – scade secreţia şi-i modifică compoziţia vitamina A şi derivaţii ei – scad secreţia

Sebum – roluri: izolare termică, rezistenţă la apă, protecţie, cosmetic Părul Tipuri

lanugo – scurt şi închis la culoare, este prezent la făt velus – prezent pe majoritatea zonelor tegumentare; este scurt şi hipopigmentat intermediar – se dezvoltă pe scalpul copiilor la aproximativ 3 luni; este fragil şi la aproximativ

2 ani este înlocuit cu păr terminal terminal – cel mai gros, prezent pe scalp de la vârsta de 2 ani, pe pleoape, sprâncene de la

naştere, pe extremităţi trunchi, faţă, axile şi pubis de la pubertate Caracteristicile de culoare, formă , distribuţie sunt condiţionate de rasă Densitate – medie – 100.000 fire la nivelul scalpului Numărul foliculilor piloşi scade cu vârsta. Părul (2) Părul creşte într-un organ dermic, în interiorul unui tunel epitelial numit folicul, la care se ataşează

glandele sebacee Funcţional, foliculul are 2 zone:

permanentă - superioară, care rămâne atunci când creşterea încetează temporară - 1/3 inferioară a foliculului, care se distruge atunci când creşterea firului de păr

încetează

Părul (3) papila foliculară este o zonă dermică foarte bogată în vase capilare – zona de schimb bulbul – porţiunea epitelială – coafează papila şi reprezintă zona de regenerare; tot aici se află şi

melanocitele care vor colora firul de păr rădăcina – sistem de tuburi concentrice ce alcătuiesc părul propriu-zis şi care este înconjurat de

foliculul pilos; foliculul pilos este alcătuit din teaca epitelială internă (acompaniază firul de păr de la emergenţa sa la suprafaţă) şi cea externă (pe toată lungimea foliculului)

tija – porţiunea liberă de deasupra locului de deschidere a canalului sebaceu; este formată dintr-o masă omogenă de celule keratinizate, anucleate

Vascularizaţie – sistemul capilar intrapapilar şi o reţea perifoliculară densă Inervaţie – reţea nervoasă la baza foliculului Ciclul foliculilor piloşi Anagen – faza de creştere; sub acţiunea unor semnale este indusă formarea 1/3 inferioare a unui

folicul şi este determinată creşterea sa în jos la o adâncime predeterminată, cu formarea unui nou bulb. Lungimea firului de păr depinde de durata perioadei de creştere iar circumferinţa sa de circumferinţa bulbului. Rata de creştere a părului de pe scalp este de 0,35 mm/zi, iar durata anagenului 2 – 5 ani.

Catagen – perioadă de câteva zile în care foliculul şi bulbul involuează Telogen – perioadă pe durata căreia părul nu se produce, aproximativ 3 luni la nivelul scalpului. Pe

durata ei părul anterior produs mai poate fi prezent împreună cu bulbul său atrofiat. Unghiile Plăci cornoase situate pe faţa dorsală a extremităţilor degetelor; sunt aşezate pe patul unghial şi

protejează ultimele falange Alcătuire:

corp – porţiunea vizibilă a lamei unghiale rădăcină – aflată sub repliul unghial proximal şi inclusă în piele organul regenerator – matricea unghială, aflată la baza şanţului de implantare a rădăcinii;

partea ei vizibilă – lunula Creşterea unghiei este un proces permanent pe durata vieţii şi se face cu o viteză de 0,5-1,2

mm/săptămână

VASCULARIZAŢIA PIELII 10% din debitul cardiac Arteriole, capilare, venule, limfatice Plex orizontal dermoepidermic - se află în dermul papilar şi trimite ansele papilare Plex orizontal dermohipodermic - produs de arteriolele perforante (care traversează muşchii şi

ţesutul adipos), vascularizează anexele iar unele vase pornesc ascendent şi de anastomozează cu plexul orizontal superficial

Angiosom - regiunea tisulară deservită de un singur vas INERVAŢIA CUTANATĂ

a. fibre senzitive aferente specializate – sistem senzitiv – cu receptori pentru tact, temperatură, durere, prurit, presiuneb. ramuri nervoase eferente ale sistemului vegetativ – reglarea funcţiilor vasomotorii, activitatea pilomotorie şi secreţia glandulară

FUNCŢIILE PIELII1. protecţie 2. secreţie şi excreţie3. senzorială4. apărare – mecanism de apărare nespecifică prin integritate, pH, film lipidic5. homeostazie: hidrică, hemodinamică, hormonală6. Imunologică7. penetrabilitate – membrană semipermeabilă

LEZIUNI ELEMENTARE CUTANEO-MUCOASE

I. Modificarea coloraţiei

macula modificarea pigmentului melanic

• hiper-melanogeneză • hipo-melanogeneză

modificarea pigmentului hematic• macule vasomotorii• macule vasculare• macule purpurice

II. Leziuni cu conţinut solid superficiale

papula placa placardul

profunde nodul nodozitate gomă

tumora (sesilă / pediculată) chistul vegetaţia lichenificarea

III. Leziuni cu conţinut lichidian

vezicula bula flictena pustula

IV. Leziuni cu lipsă de substanţă

eroziunea ulceraţia ulcerul fisura / ragada escoriaţia

V. Leziuni deşeuri cutanate scuama crusta escara sfacelul

VI. Leziuni reziduale

atrofia cicatricea

VII. Leziuni neclasificabile

papula / placa / placardul urticarian comedonul şanţul acarian

godeu