3. Democraţia socială

Giovani SantoriSe pun în discuţie două modalităţi de a înţelege democraţia socială:

a) Starea unei societăţi în tranziţie, cu importante clivaje sociale, cu mecanisme în curs de aşezare, unde cadru instituţional democratic are rol activ, stimulator pentru aşezarea comportamentului dintre oameni, pentru socializarea lor democratică.

b) Utilizat în legătură cu regimuri democratice consolidate, conceptul de democraţie socială este menit să pună în lumină problemele, disfuncţionalităţile din societate, determinând mecanismul instituţional să găsească soluţii pe baza dialogului democratic.Ambele ipoteze ale democraţiei sociale urmăresc să asigure o legătură de

substanţă între societate şi suprastructurile ei, ca bază a funcţionării statului de drept.

Conceptul de democraţie socială obligă atât societatea civilă, cât şi sistemul instituţional la un dialog real, pe baza căruia să se asigure funcţionarea regimului democratic.

În numele acestei poziţii, J. Habermas a elaborat teoria restructurării critice a societăţii. El porneşte de la premisa că într-o societate democratică structurile sociale, precum şi locul şi rolul individului în cadrul lor sunt stabilizate. Societatea, în ansamblul ei, funcţionează echilibrat, întrucât există canale prin care societatea îşi transmite problemele ei factorilor de decizie. La rândul lor, aceştia pot declanşa, pe baza unui examen critic, raţional, cele mai potrivite soluţii. O societate democratică, pluralistă, liberală nu e supusă restructurărilor violente. Epoca luptelor ideologice, de clasă e depăşită. Problema mecanismului democratic e de a asigura realizarea optimă a acstor funcţii critice. În acest sens principalul obiectiv îl constituie echilibrarea raportului dintre puteri, respectiv dintre putere şi opoziţie.

Statul de drept e un stat al raţionalităţii reciproce.

Aspectul sociologic al democraţieiAnaliza critică a societăţii trebuie să aibă în vedere şi starea acesteia.Conceptul de pluralism – Ideea pluralismului porneşte de la consolidarea

individului în structurile societăţii. Există un mecanism general de respectare a drepturilor omului - dreptul la asociere.

Modalităţile de asociere în societăţile moderne sunt infinite. Pot fi de ordin civil, contractual, religios, politic, cultural etc. Semnificative sunt grupurile care se angajează în raport de putere. Ele obligă membrii societăţii să-şi structureze raporturile de tip grupal în funcţie de problema pe care o au.Astfel, democraţia

1

stimulează mecanismele asociative cu geometrii variabile şi cu interdependenţe nelimitate. Este un effort de dezetatizare a organizmelor şi conducerii unei societăţi, de aici rezultând principiul de subsidiaritate.

F. Morange – Democraţia modernă este materializarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Mecanismul electoral cere o anumită consolidare.

P. Claeys – Puterea are toate şansele de a manipula opinia publică. Opinia publică trebuie să manipuleze puterea, în sensul că trebuie să o perfecteze. Un sistem politic în actualitate îşi construieşte un anumit specific, dobândeşte o anumită autonomie fapt care duce la o diferenţiere socială. Rostul acesteia este asigurarea şi conducerea societăţii.

Stein Roickan – Promovarea interesului naţionalPolitica – Activitate de organizare şi conducere a unei societăţi.Democraţia modernă – Efortul colectiv al societăţii pentru păstrarea

identităţii colective.Orice sistem politic trebuie să facă proba capacităţii care se referă la

supravieţuirea colectivităţii, la inovare şi mobilizare a resurselor sociale respective.Instituţiile democratice trebuie să-şi asume un rol activ faţă de societatea

civilă.R. Nisbet – Structurile societăţii trebuie să fie în echilibru.Determinarea statutului omului rezultă din cumpănirea relaţiilor dintre

egalitate, dreptate şi ordine.Ideea că drepturile materializează ideea de justiţie – societatea trebuie să

respecte regulile.Raţionalizarea autorităţii duce la reducerea birocraţiei în exercitarea

autorităţii şi asigurării supleţii instituţiilor.R. Aron – Teza valorii de bază a condiţiei umane – pacea. De aici rezultă că

oamenii trebuie educaţi în spiritul unei culturi a păcii, iar valorile mari ale umanităţii sunt dreptatea şi justiţia.

Sec. XIV – XV – În frământările Europei occidentale se structurează primele elemente ale doctrinelor politice actuale. Este un proces lent, de acumulări în viaţa politică, socială, spirituală, prin care sunt măcinate din interior caracteristicile societăţii feudale.

Societatea feudală – În această societate nucleul este reprezentat de feudă care a depins de capacitatea seniorului (stăpân absolut pe feudă). De aici se desprinde personalizarea puterii întemeiată pe autonomia social-economică a feudei. Tot de aici se naşte şi raportul de suzeranitate.

- Geneza ideii de naţiune- Dominaţia bisericii faţă de puterea laică – Puterea deplină a papalităţii şi o

competiţie cu puterea laică.

2

- Forma de legătură socială ignora individualitatea şi statutul social al omului funcţie de apartenenţa la grup.

Minarea trăsăturilor feudalităţiiÎncercare a artei şi apoi a filozofiei de a se orienta spre viaţa reală,

pământească, a oamenilor, spre căile obţinerii fericirii pe Pământ (literatură de curte/literatură a plăcerii – prima breşă în viaţa feudală).

Toma D’Aquino – Abordarea creştinismului prin prisma lui Platon şi a lui Aristotel.

Apar astfel două şcoli noi: cea neoplatoniană şi cea neoaristotelică.Fiinţa umană devine reală, fiind considerată un amestec între credinţă şi

raţiune.OM – raţiune adevărul din lucruri practică laicizare a condiţiei

umane

Individ Individ libertate, egalitate, ordine

Natio

Statul condus de un suveran (Th. Hobbes)Impunerea de limite statului (J. Locke) TeoriaTeoria contractului social materializat în stat (J. J. Rousseau) constituţiei

3