Acest proiect a fost finant,at cu sprijinul Comisiei Europene.

Aceasta publicat,ie reflecta numai punctul de vedereal autorului s, i Comisia nu este responsabila pentru eventuala

utilizare a informat,iilor pe care le cont,ine.

( (

(

NIKOS KAZANTZAKIS

Ultima ispită a lui HristosTraducere din neogreacă, postfaţă şi note de

ION DIACONESCU

Redactor: Elena LazărCo per ta: Angela RotaruTehnoredactor: Manuela MăxineanuCorector: Elena Dornescu, Patricia Rădulescu, Ioana VâlcuDTP: Emilia Ionașcu

NIkos kAzANTzAkIsO TELEFTAIOS PEIRASMOS© Patroclos stavrouAll rights reserved

© Hu MA NI TAs fICTIoN, 2011, pen tru pre zen ta ver siu ne ro mâ nească

IsBN 978-973-689-471-8 (pdf )

EDITuRA HuMANITAs fICTIoNPiaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51 www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.roComenzi prin e-mail: vanzari@libhumanitas.ro Comenzi telefonice: 021 311 23 30 / 0372 189 509

I

O uşoară, răcoroasă adiere a lui Dumnezeu suflă şi îl vrăji. Deasupra lui se încâlceau potolite stelele, cerul părea în flo rit,

iar jos, pe pământ, pietrele scoteau aburi, încinse încă de vipiazilei; tăcere adâncă, a pământului şi a cerului, făcută din eterneleglasuri ale nopţii, mai tăcute chiar decât tăcerea. Liniş te, încân -tare; Dumnezeu îşi acoperise ochii, soarele, luna, şi adormise. Întu - neric, va fi fost miezul nopţii; şi pe când cugeta, fermecat, ce Raieste acesta, ce pustietate!, brusc vântul se schim bă, se îngreună;nu mai era adierea lui Dumnezeu, ci o duhoare grasă, apăsătoare,ca şi când ar fi suflat din greu şi s-ar fi căznit să doar mă, şi iată nupoate, jos pe pământ în locuri necuvi incioase, sau în grădini umede,jilave, o fiară sau un sat; aerul devenise greoi, nelinişti tor, se ridi -cau răsuflări călduţe de ani male, de oameni şi du huri păroase; şiun miros înţepător de pâine abia scoasă din cuptor, şi de sudoareacră de om, şi de ulei de dafin cu care femei le îşi ung părul.

Bănuiai, miroseai, totuşi nu vedeai nimic; încet-încet ochii seobişnuiau, distingeai acum în întuneric curmali ca nişte fân tâniarteziene, un trunchi drept, aspru, mai negru decât noap tea, unchiparos, măslini cu frunziş rar, un vânt îi legăna şi stră luceau caargintul în beznă. Iar pe o costişă verde a pămân tului, aruncate,când pâlcuri-pâlcuri, când singuratice, sărăcă cioase case drept -unghiulare, făcute din noapte, nămol şi chirpici, mânjite cu varstins; iar pe terase simţeai, după miros şi du hoare, că dorm tru -puri omeneşti, unele învelite cu cearşafuri albe, altele dezvelite.

Aceasta nu mai era tăcere; fericitul pustiu se umplu în noaptede nelinişte; mâini şi picioare de oameni care nu-şi gă seau odih -nă se mişcau uşor, piepturi suspinau, glasuri din nenu mă rateguri se căzneau să se orânduiască, deznă dăjduite, înver şunate, în

13

hao sul mut, călcat de Dumnezeu; doreau cu ardoare să strigeceva, se chinuiau, dar nu puteau să găsească; se risipeau şi se pier - deau într-un delir dezlânat.

Dar, pe neaşteptate, chiar din mijlocul satului, de pe cea maiînaltă terasă, un strigăt ascuţit, sfâşietor, nişte mărun taie care sedespicau: „Dumnezeu al lui Israel, Dumnezeu al lui Israel, Adonai1,până când?“ Nu era un om, era un sat întreg care visa şi striga,întreg pământul lui Israel, cu oasele mor ţilor, cu rădă cinile copa -cilor. Pământul lui Israel, care era în durerile facerii, nu putea sănască, şi striga.

Un timp, tăcere; şi deodată iarăşi, dar numai supărare acum,numai mânie: „Până când? Până când?“ se auzi din nou stri gătulcum despică, de la pământ la cer, văzduhul. Câinii satului se tre -ziră şi începură să latre, iar femeile pe terase se îngroziră şi sevârâră la subsuorile bărbaţilor.

Şi tânărul care dormea şi visa auzi strigătul în somn, se scu tură,iar visul se sperie şi dădu să fugă; muntele se des făcu, se arătarămăruntaiele lui! Nu mai rămase din piatră decât somnul şi ame -ţeala; iar ceata, bărbaţii viguroşi care îl urcau şi păşeau voi ni ceşte,sălbatici, numai mustăţi, şi bărbi, şi sprâncene, şi mâini mari şilungi, se răriră şi ei, se lun geau, se lăţeau, se defor mau şi se jumu -leau scame-scame, ca nişte nori pe care i-a sfâşiat un vânt puter nic;încă puţin şi ar fi dispărut între cele două tâmple ale celui adormit.

Dar se împiedică, mintea se îngreună, se cufundă din nou însomn – şi muntele iarăşi se închegă numai piatră, norii se înde -siră, se făcură carne şi oase, se auziră răsuflări gâfâite, căl căturisprin tene, iar barbă-roşcată apăru din nou în vârful muntelui, cupieptul gol, desculţ, înfuriat, şi în urma lui, încă ascunsă bineprintre stânci, ceata cu multe capete gâfâind. Şi se întinse dinnou ca un acoperiş de asupra, bine clădită, cupola cerului, numaicu o singură stea acum, agăţată spre răsărit, mare ca o îmbu -cătură de foc. Se revărsau zorii.

Tânărul, întins pe talaş, respira adânc, grea truda zilei, se odih - nea; o clipă pleoapele lui, îndată ce le lovi Luceafărul de dimi -

14

1 Adona·i sau Adona·i·e – cuvânt compus în ebraică însemnând „Doam -ne al meu“.

neaţă, tresăriră; dar nu se trezi; îl înfăşurase iar cu price pere visul;visa. Barbă-roşcată se oprise, şiroia nădu şeala de pe fruntea luiîngustă, crestată adânc, de la sub suori şi de pe picioare. Scoteaaburi de mânie şi de alergă tură; dădu să bles teme, se stăpâni. „Pânăcând, Adonai, până când?“ murmură numai cu supărare şi îşiînghiţi blestemul. Dar furia îl stă pânea încă; se întoarse în urmalui, se des făşură înlăuntrul său, ful gerător, lunga călătorie: munţiise micşorară, visul se clătină, oamenii dispărură, şi cel ador mitvăzu deasupra capului său, pe tavanul scund, din tres tie împle -tită, cum se întinde, văz duh brodat, împes triţat, cu multe înflori -turi, tremurător, pămân tul Canaan. Spre sud se întindea pustiulIdumeii şi se legăna ca spinarea leopar dului; mai încolo se înă -buşea şi bea lumina, vâr toasă, otră vită, Marea Moartă; mai departe,întărit de jur îm prejur cu poruncile lui Iehova, crudul Ierusalim,şi pe calda râmurile lui curgea sângele de la jertfele lui Dum ne -zeu – miei şi profeţi; mai încolo, călcată de idoli, Sa maria pân -gărită, cu o fântână în mijloc şi o femeie boită care scotea apă; maiîncolo pe vârful din nord, plină de soare şi bucu rie, zâmbi toare,de un verde-închis, Galileea. Iar de la un capăt al visu lui până lacelălalt, râul Iordan, vâna regească a lui Dum nezeu, care trece şiadapă, la în tâm plare, nisipurile sterpe şi grăd inile, pe Ioan Boteză - torul şi ereticii Samariei, desfrânatele şi pescarii Gheni zaretului.

Tânărul se bucură mult în somnul său că vede sfintele pă -mân turi şi ape şi întinse mâna să le atingă; dar deodată jucă tre -murător, în întunericul pufos, Pământul Făgăduinţei, lumi nattrandafiriu de auroră, făcut din ră coare şi vânt şi din dor stră -vechi, omenesc şi se stinse. Şi cum se stinse, se auziră glasuri mugi - toare şi blesteme, şi păru că se iveşte iarăşi brusc, printre stâncileşi smochinii farao nici, cu altă înfăţişare acum, de nerecunoscut,ceata cu multe capete; cum se zbârciseră, cum se încreţiseră băr -baţii robuşti, cum se piperniciseră, iar bărbile lor se târau pepământ! Omuleţi, piticoţi gâfâind, fără suflu; fiecare din ei ţineaunelte ciudate de pedepsire – unii curele în sân gerate cu ţinte defier, unii bricege şi ţepuşe, alţii piroane groase cu măciulii late,trei pitici cu fundul scurt o cruce de neri dicat, iar ultimul, celmai josnic, saşiul, o coroană de spini.

15

Barbă-roşcată se aplecă, îi privi şi scutură cu dispreţ căpă ţânacu oase grosolane: „Ei nu cred, de aceea s-au piper nicit; nu cred,de aceea mă chinui eu…“ îl auzi cel ador mit că se gândeşte.Întinse mâna mare, păroasă:

— Priviţi! făcu el şi arătă jos câmpul, înecat în ceaţa dimi neţii.— Nu vedem nimic, căpitane; e întuneric.— Nimic! Nu credeţi, aşadar?— Credem, căpitane, credem. De aceea te urmăm; dar nu

vedem nimic.— Priviţi iarăşi!Ca o spadă coborî mâna lui mare, ceaţa se despică şi se ivi

câmpul; un lac liniştit zâmbi şi sclipi, îndepărta ceaţa, se trezea.În semănături, sub curmali şi peste tot în ocolişurile cloco ti toareale lacului, cuibare mari de ouă, sate şi cătune, se înălbeau.

— Acolo este! făcu cel din frunte şi arătă un sat mare în mij -locul pajiştilor verzi.

Trei mori de vânt deasupra lui îşi deschiseseră deja dis-de-di -mineaţă aripile lor şi se învârteau.

Pe faţa somnoroasă, galben-negricioasă, a tânărului se revărsăpe neaşteptate o spaimă. Îşi scutură mâna ca să alunge visul carese aşezase pe pleoapele lui şi le clocea. Îşi puse toată puterea săse trezească, „este un vis“, se gândi el, „să mă trezesc, să scap“.Dar piti coţii se învârteau în jurul lui cu încăpăţânare, nu voiausă plece; iar saşiul cu barbă roşie, furios, îşi scutura acum înfri -coşător dege tul spre sa tul mare, din câmp, şi le vorbea:

— Acolo este! Acolo înăuntru trăieşte şi se ascunde, poartăzdrenţe, umblă desculţ, face pe tâmplarul, se pre face că nu esteel, ca să scape; dar unde ni se va duce? L-a luat ochiul lui Dum -nezeu, pe el, băieţi!

Îşi ridică talpa piciorului să ia avânt, dar piticoţii se agăţarăde picioarele şi de braţele lui; coborî iarăşi talpa piciorului.

— Mulţi zdrenţăroşi şi desculţi, căpitane, mulţi tâm lari; dă-neun semn: cine este, cum este, unde este, să-l cunoaştem; alt fel nupornim; s-o ştii, căpitane, nu pornim, am obosit.

— Îl voi apuca în braţele mele să-l sărut; iată semnul. Acum,înainte, valea; şi în linişte, nu strigaţi; în ceasul acesta doarme,

16

aveţi grijă să nu se trezească şi să ne scape; în numele lui Dum -ne zeu, pe el, băieţi!

— Pe el, căpitane! strigară într-un glas piticoţii şi ridi carătălpile late să pornească.

Dar unul subţire, saşiu, cocoşat, cel care ţinea coroana de spini,se apucă de o drobiţă1 şi se împotrivi:

— Nu merg nicăieri, strigă el, m-am săturat! De câte nopţiîl vânăm? Câte ţinuturi şi sate am călcat? Număraţi: am luat larând mănăstirile esenienilor în pustiul Iudeii, am călcat în Betania,unde am omorât pe nedrept pe sărmanul Lazăr, am ajuns laIordan, dar ne-a alungat Bote zătorul, nu este, adică, el Acela pecare-l căutăm, să plecăm! Am plecat, am intrat în Ieru salim, amscotocit în Templu, în palatele lui Anna, ale lui Caiafa, în cămă -rile de jos ale cărturarilor farisei, nimeni! Toţi ticăloşi, desfrânaţi,min cinoşi, hoţi, ucigaşi, am plecat. Am tre cut în fugă pe lângăblestemata Samarie, am ajuns în Galileea, am luat la rând Mag -dala, Cana, Capernaum, Betsaida. Am scotocit din colibă în colibă,din barcă în barcă, am găsit pe cel mai virtuos, pe cel mai temă -tor de Dumnezeu. „Tu eşti“, îi stri gam, „de ce te ascunzi? Ridică-tesă mântuieşti pe Israel!“ Iar el privea uneltele pe care le ţineam,îl prindea groaza, lovea cu picioarele şi ţipa: „Nu sunt! Nu sunt“şi se arunca la vin, la cărţile de joc, la femei, se îmbăta, hulea, sedes frâna, ca să vedem noi că este păcătos, că nu era Acela pe care-lcăutam, să scape… Căpitane, să mă ierţi, dar şi aici o să păţimla fel; degeaba îl vânăm, n-o să-L găsim; încă nu s-a născut.

— Toma, necredinciosule, făcu barbă-roşcată şi-l apucă degrumaz şi-l ţinu mult timp atârnat în aer râzând; Toma, necre -dinciosule, îmi placi!

Se întoarse către tovarăşi:— Este ţepuşa, noi, boii cei de plug; lăsaţi-l să ne înţepe, să nu

ne liniştim niciodată!Spânul ţipa, îl durea; barbă-roşcată îl propti jos în pă mânt.

Râse iarăşi, privi pe rând pe tovarăşii lui cu alte înfăţişări:

17

1 Arbust cu spini şi flori galbene. Din ramurile lui se obţine o fru -moasă culoare galbenă folosită la vopsit. Drobiţa are denumirea şi de gro -zamă sau ghenistră.

— Câţi suntem, spuse el; doisprezece; câte unul din fie careneam al lui Israel. Draci, îngeri, omuleţi, piticoţi, toate naşte rileşi avorturile lui Dumnezeu, alegeţi şi luaţi!

Avea chef; ochii lui rotunzi de vultur fulgerau, întinse mâna.Prindea unul câte unul, de umăr, cu furie, cu tan dreţe, îl cer ceta,râdea; îl lăsa, prindea altul:

— Sănătate, zgârcitule, limbă otrăvită, gheară răpitoare, ne -mu ritorule urmaş al lui Avraam. Şi tu, voinice, flecarule şi mân -căule. Şi tu, temătorule de Dumnezeu şi fricosule; nu furi, nupreacurveşti, nu ucizi, pentru că te temi; toate virtuţile tale suntfiice ale fricii. Şi tu, măgăruş blând, pe care te rup în bătaie toţişi rabzi; rabzi la foame, la sete, la frig, la bici; harnic, lipsit demândrie, un linge-blide; toate virtuţile tale sunt fiice ale sărăciei.Şi tu, vulpe preavicleană, care stai în faţa peşterii leului, a lui Iehova,şi nu intri. Şi tu, oaie blândă, ce urmezi behăind pe Dum nezeu,Care o să te mănânce. Şi tu, fiu şarlatan1 al lui Levi, negustor am - bulant de Dumnezeu2, care-l vinzi pe Dum nezeu cu dra mul;birtaş de Dumnezeu3, care cinsteşti oamenii cu Dum nezeu şi seîmbată şi-ţi deschid punga lor şi inima lor, înşelător al lui Dum -nezeu. Şi tu, răule, împătimitule, schimnic încăpă ţânat, care vezifaţa ta şi-L plăsmuieşti pe Dumnezeu răuvoitor, pătimaş şi căpos,şi cazi şi I te închini, pentru că îţi seamănă. Şi tu, care ţi-ai des chissufletul ca zărăfie, şezi în prag, afunzi mâna în pungă, milu ieştipe cel sărac, împrumuţi pe Dumnezeu, ţii catastif şi scrii – atâteacarboave am dat milos tenie cutăruia, în cutare zi, în ceasul cu -tare; şi porunceşti să-ţi pună catastiful în coşciug, să-l deschiziînaintea lui Dumnezeu, să faceţi socoteala, să înca sezi milioanelenemuritoare. Şi tu, mincinosule, pala vra giule, povestaşule, careîncalci toate porun cile lui Dumnezeu, furi, preacurveşti, ucizi şiapoi te pui pe plânsete, te baţi în piept, iei chitara din cui şi faciun cântec păca tului; ştii, isteţule, că Dum nezeu le iartă pe toatecântăreţului, pentru că moare după cântec. Şi tu, ţepuşă ascuţităîn şol durile noastre, Toma, şi eu, eu, nebu nul de legat, a cărui

18

1 În orig. komboghiannítis – vraci, tămăduitor, dar şi escroc, şarlatan.2 În orig. theopramatéftis – cel care vinde pe Dumnezeu ca pe marfă.3 În orig. theotaverniáris – cel care vinde pe Dumnezeu ca pe vin în

cârciumă.

minte a luat-o razna, mi-am pără sit nevasta şi copiii şi-l caut peMesia! Toţi împreună, draci, îngeri, omuleţi, piticoţi, toţi suntde folos ţintei noastre mari, pe el, măi băieţi!

Râse, îşi scuipă în palme, întinse picioarele:— Pe el, măi băieţi, strigă iarăşi şi apucă în fugă cobo râşul

spre Nazaret.

Oameni şi munţi erau fum şi dispărură, pleoapele ador mitese umplură de întuneric fără vise şi de-acum, în ne sfârşitul somn,nu se auzeau decât tălpi de picioare grele, late, care loveau mun -tele şi coborau.

Inima celui adormit bătea puternic: „Vin! Vin!“ se auzi un glassfâşietor în măruntaiele lui. „Vin!“ Sări, aşa i se păru în somn,puse tejgheaua la care muncea de-a curme zişul în uşă şi deasupraei îngrămădi toate uneltele lui – rindele, cuţitoaie, fierăs traie, tesle,ciocane, şurubelniţe şi chiar o cruce greu de ridi cat, pe care o lucraîn zilele acelea, şi apoi se băgă iarăşi în talaş şi în aşchii şi aşteptă.

Linişte ciudată, neliniştitoare, vârtoasă, înăbuşitoare, nu seauzea răsuflarea satului, nici a lui Dumnezeu; toate, chiar şi demo - nul cel neadormit, se cufundaseră într-o străfundă fân tână seacă,întunecoasă – somn era acesta, moarte, nemu rire, Dum nezeu?Tânărul se înspăimântă, văzu primej dia, îşi puse toată puterea,întinse mâna să-şi prindă gâtul care se înăbuşea şi se trezi.

Era leoarcă de sudoare; nu-şi amintea nimic din vis; nu maiacest lucru: că cineva îl vâna; cine? unul? mulţi? oameni? demoni?Nu-şi amintea. Îşi ciuli urechea, ascultă; cu multe piepturi, cumulte suflete se auzea acum, în tăcerea nopţii, răsuflarea satului;din când în când, un copac foş nea, un câine lătra cu tristeţe, omamă, la marginea satu lui, îşi adormea cântând încet, răbdă -toare, bebeluşul… Plină de cunoscute, dragi foşnete şi sus pineera noap tea, pămân tul vorbea, Dumnezeu vorbea, şi tânărul selinişti; o clipă se temuse că a rămas singur-singurel în lume.

Alături, din camera joasă, unde dormeau părinţii lui, se auzirăsuflarea gâfâită a bătrânului său tată; nu putea săr manul sădoar mă, se sucea, îşi deschidea şi închidea iarăşi, cu multă oste -neală, gura, să vorbească; de ani se chinuie să scoată un sunet ome -nesc, dar se aşază în capul oaselor în aşternut, dam blagit, nu poate

19

să-şi mişte limba; asudă, se căzneşte, îi curg balele şi, din cândîn când, după o groaz nică luptă, pe silabe, cu deznă dejde, izbu -teşte să po trivească un cuvânt, unul numai, totdea una acelaşi:A-do-na-i! Ado nai, nimic altceva, Adonai… Şi îndată ce rosteştecuvântul acesta întreg, se linişteşte un ceas-două; iar după aceeaîl apucă din nou neliniştea şi începe iarăşi să des chidă şi săînchidă gura.

— Eu sunt de vină… eu sunt de vină… murmură tână rul şiochii i se umplură de lacrimi; eu sunt de vină…

Fiul asculta în noaptea liniştită zbuciumul tatălui său şi neli -niştea puse stăpânire şi pe el, şi începu, fără voia lui, să deschi -dă şi să închidă şi el gura şi să asude. Închise ochii, ascultă cuaten ţie ce făcea bătrânul său tată, să facă şi el, ofta şi scotea stri -găte nearticulate deznădăjduite împreună cu el – şi aşa îl luă dinnou somnul.

Şi îndată ce îl luă din nou somnul casa se zgâlţâi, tej gheauase înclină, uneltele şi crucea se rostogoliră pe jos, uşa se deschiseşi barbă-roşcată se opri drept în prag, uriaş, râzând în hohote, cubraţele deschise.

Tânărul scoase un strigăt şi se trezi.

II

Se ridică în capul oaselor pe talaş, îşi rezemă spatele de perete;deasupra capului atârna o curea cu două şiruri de cuie ascuţite;în fiecare seară, înainte de-a adormi, îşi biciuia şi-şi însângeratrupul, să rămână liniştit noaptea şi să nu fie necuvi incios. Unuşor tremurat pusese stăpânire pe el; nu-şi amintea ce ispite îiveniseră iarăşi în somn, dar sim ţea că scăpase de o mare pri mej -die. „Nu mai pot, m-am săturat…“ murmură şi ridică ochii însus, oftând. Lumina ivită de curând, nesigură, palidă, se furişăprin crăpăturile uşii; trestiile de un galben-palid ale tavanuluicăpă tară o gingăşie ciudată, lucioasă, preţioasă ca fildeşul.

„Nu mai pot, m-am săturat…“ murmură iarăşi şi-şi strânsedinţii cu furie. Îşi pironi ochii în văzduh; toată viaţa îi trecu pe

20

dinaintea ochilor – toiagul tatălui său care a înflo rit1 când s-alogodit cu mama sa, iar după aceea ful gerul care a aruncat la pă -mânt logodnicul damblagit, şi apoi mama sa care îl privea amu ţită;dar el auzea mâhnirea ei mută, avea dreptate mama, păcatele luierau zi şi noapte cuţite în inima lui, şi se lupta, zadar nic, în aniiaceştia din urmă să învingă. Frica, numai ea rămânea de-acum, petoţi ceilalţi demoni îi învinsese – sără cia, dragos tea femeii, bucuriacasei, tinereţea, pe toate le învin sese şi numai frica rămâ nea încă; săfie învinsă şi ea, să poată, e bărbat de-acum, a venit timpul…

„Dacă tatăl meu a rămas damblagit, eu sunt de vină… DacăMagdalena a ajuns desfrânată, eu sunt de vină… Dacă Israel gemeîncă sub jug, eu sunt de vină…“

Un cocoş, va fi fost în casa de-alături a unchiului său, rabi -nul, bătu din aripi pe acoperiş şi cântă de mai multe ori, cu furie;sigur se va fi plictisit în timpul nopţii, îşi pierduse răb darea şistriga soarele să apară de-acum.

Sprijinit de perete, tânărul asculta. Lumina lovea casele, uşilese deschideau; drumurile se trezeau la viaţă, încet-în cet din pă -mân turi şi din copaci şi prin deschizăturile caselor urca mur -murul dimineţii, Nazaretul se trezea. Un geamăt adânc se auzidin casa joasă de-alături, şi îndată strigătul sălbatic al rabinuluicare tre zea pe Dumnezeu şi-i amintea cuvântul pe care i l-a datlui Israel: „Dumnezeu al lui Israel, Dumnezeu al lui Israel, pânăcând?“ îi striga; şi genunchii lui se auzeau cum lovesc sec, îngrabă, scân durile.

Tânărul clătină din cap: „Se roagă“, murmură el, „face mătănii,strigă pe Dumnezeu, acum o să-mi bată în perete ca să încep şieu mătăniile“.

Sprâncenele i se împreunară cu mânie.„Nu-mi ajunge Dumnezeu, numai că am şi oamenii!“ spuse

şi lovi tare cu pumnul peretele interior să arate crun tului rabincă este treaz şi se roagă.

21

1 Epifanie Monahul şi Preotul, Cuvânt despre viaţa Prea sfintei Născă -toare de Dumnezeu şi anii ei, p. 12 şi Maxim Mărtu risitorul, Cuvânt şi prea -mărire, slavă şi laudă a Preasfintei Împărătese, Preacuratei…, pp. 89-90 în Treivieţi bizantine ale Maicii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 2001.

Sări în picioare; îşi rostogoli de pe umăr haina cârpită pestetot, îi apăru trupul, subţire, ars de soare, plin de pete albastre şiroşii; îşi strânse în grabă haina şi îşi înfăşură trupul gol, ruşinatca o fată mare.

Prin lucarnă căzu peste el lumina palidă a dimineţii, îi lu -mină blând faţa: numai stăruinţă dureroasă, mândră. Puful dinjurul obrajilor săi şi al bărbiei se făcuse o barbă creaţă, neagră capana corbului, nasul încovoiat, buzele groase; şi cum erau pejumă tate dezveliţi, dinţii străluceau, albi ca neaua. Frumoasă nuera faţa aceasta, dar avea un farmec ascuns, neliniştitor; erau devină genele că erau dese, foarte lungi, şi aruncau o umbră albastră,ciudată pe întreaga faţă? Ori erau de vină ochii mari, negri, scli -pitori, plini de lumi nă, plini de întuneric, numai ame ninţare şiblândeţe? Jucau precum ai şarpelui, te priveau printre pleoa pelelungi şi te ameţeau.

Îşi scutură talaşul care i se încurcase la subsuori şi în barbă,urechea lui prinsese că se apropie paşi grei, îi recu noscu. „El este,iarăşi vine; iarăşi vine, ce-o fi vrând de la mine?“ mor măi plic -tisit şi se târî spre uşă să tragă cu urechea.

Dar brusc se opri înfricoşat; cine mutase tejgheaua în dosuluşii şi îngrămădise pe ea crucea şi uneltele? Cine? Când? Plinăde demoni e noaptea, plină de vise, dormim şi aceştia găsescuşile deschise, intră şi ies şi ne răscolesc casa şi mintea.

„Cineva a venit astă-noapte în somnul meu“, şopti încet, deparcă se temea să nu fie încă acolo şi să-l audă; „cineva a venitsigur; Dumnezeu, Dumnezeu sau Diavolul? Cine poate să deslu - şească? Îşi schimbă feţele unul cu altul, când Dumnezeu se faceîntu necat ca iadul, când Diavolul numai lumină, şi mintea omu -lui se zăpă ceşte…“ Se în fioră; încotro s-o ia? Sunt două căi; pecare s-o aleagă?

Paşii grei se apropiau mereu; tânărul se întoarse cu neli nişteîn jurul său, de parc-ar fi cercetat să găsească unde să se vâre, săscape. De omul acesta se temea şi nu-l dorea; adânc înlăun trulsău era o rană veche şi nu putea să se închidă: erau copii, se jucau,acesta era cu trei ani mai mare decât el, l-a trântit jos, l-a bătut;copilul bătut s-a strâns, nu a spus nici o vorbă; dar nu s-a maidus să se joace cu copiii, se ruşi na, îi era frică, ghemuit în curteacasei lui singur-singurel torcea în el gândul cum să spele ruşi nea

22

într-o zi; să le arate că este mai bun decât ei toţi, şi să-i pună petoţi jos. Şi încă, după atâţia ani, rana este deschisă şi curge.

„Încă mă vânează“, şopti el, „încă? Ce vrea de la mine? Nu-ideschid!“

O lovitură de picior zgâlţâi uşa; tânărul se repezi, îşi pusetoată puterea, mută tejgheaua, deschise. În prag stătea, înfier -bântat, desculţ, cu pieptul dezgolit, cu barba roşcată, creaţă, unbărbat vânjos; ţinea un porumb copt şi mânca. Îşi roti privireaprin atelier, văzu crucea sprijinită de perete, mutra i se poso morî,întinse piciorul, intră.

Se aşeză pe vine într-un colţ, muşca înfuriat porumbul, nuvorbea; tânărul, în picioare, îşi întorsese faţa şi privea afară, prinuşa deschisă, drumeagul strâmt, abia trezit; pra ful nu se ridicaseîncă, pământul era umed şi mirosea plă cut; lumina şi roua nopţiise agăţaseră de frunzele măslinului din faţă, şi copa cul întregrâdea. Vrăjit, tânărul trăgea în piept lumea de dimineaţă.

Dar barbă-roşcată se întoarse:— Încuie uşa, mormăi; am de vorbit cu tine.Tânărul auzi glasul crunt, tresări; închise uşa, se aşeză pe mar -

ginea tejghelei, aşteptă.— Am venit, spuse barbă-roşcată; am venit, toate sunt gata.Tăcu, aruncă porumbul, îşi ridică ochii albaştri, aspri, îl pironi

pe tânăr; întinse grumazul gros, cu multe creţuri:— Eşti gata şi dumneata?Se înmulţise lumina, desluşeai acum clar faţa lui barbă-roş -

cată; colţuroasă, nestatornică; nu era una, erau două; când jumă -tate râdea, cealaltă jumătate ameninţa, când una se chinuia,cealaltă stătea neclintită, înlemnită. Iar când, o clipă, cele douăse împă cau, simţeai încă, sub împăcare, că se luptă neîmpăcaţiDumnezeu şi Diavolul.

Tânărul nu vorbi; barbă-roşcată îl privi cu mânie.— Eşti gata şi dumneata? întrebă din nou şi se ridică deja să-l

apuce de braţ, să-l scuture să se trezească, să dea un răspuns; darnu apucă; o trompetă sună, călăreţi se nă pus tiră pe dru meagulstrâmt, se auziră în urma lor sol daţii romani cum calcă greu, saca - dat pământul; barbă-roşcată îşi strânse pumnul, îl ridică către tavan:

— Dumnezeu al lui Israel, mugi el, a venit ceasul; astăzi, numâine, astăzi!

23