Delincvenţă juvenilă

Noţiunea de delincvenţă juvenilă

Ca formă distinctă de devianţă – de natură penală – delincvenţa juvenilă constituie un fenomen complex, care defineşte ansamblul conduitelor şi acţiunilor aflate în conflict cu valorile ocrotite de norma penală, săvârşite de tineri, de regulă, cei care n-au împlinit vârsta majoratului.

Sensul moralităţii adolescentine trebuie descifrat în raport cu efervescenţa dramatică specifică acestei categorii de vârstă, cu motivaţiile profunde ale conduitei faţă de respectarea normelor şi cu valorile care fac din adolescenţă un tip de subcultură în cadrul culturii societăţii adulţilor. În raport cu aceste elemente fenomenul de delincvenţă juvenilă implică o evaluare nuanţată a criteriilor care disting moralitatea adolescentină de moralitatea adultului, cu atât mai mult, cu cât într-o serie de legislaţii din societatea contemporană, sunt consideraţi delincvenţi şi judecaţi ca atare, acei adolescenţi care comit delicte pentru care adulţii nu sunt încriminaţi, în timp ce în alte legislaţii nu pot fi considerate delicte acele fapte săvârşite de adolescenţi, pe care, dacă le-ar comite adulţii, aceştia ar fi sancţionaţi.

Desemnând, în general, conduitele morale inadecvate ale tinerilor care n-au împlinit încă, vârsta majoratului, termenul de delincvenţă se aplică la diferite forme de comportament şi la categorii eterogene de minori sau adolescenţi:

cei care transgresează legea (delincvenţii în sensul restrâns al termenului); cei abandonaţi de părinţi sau educatori şi care se integrează în unele anturaje

nefaste, potenţial delincvente; cei care au fugit de la domiciliu sau din mediul şcolar ca urmare a aplicării unor

sancţiuni aspre, brutale, vagabondând prin diferite locuri; cei care au nevoie de îngrijire şi de protecţie din diferite motive (decesul părinţilor,

dezorganizarea familiei, manifestarea unor tulburări de comportament etc.).

Cauzele delincventei juvenile

Un studiu realizat in Franta in 1988 si repetat dupa 10 ani mentioneaza printre

cauzele delincventei juvenile:

- Factorii psiho-sociali, alcoolismul parintilor, influentele parentale, discordiile

conjugale, somaj, carenta de autoritate educativa, mizeria afectiva a copiilor, saracia

ca atare

Alcoolismul este cauza violentei in familie. Parintii alcoolici prezinta tulburari

psihice care ii impiedica sa se poarte normal cu proprii copii. Traditia alcoolismului si

violentei de multe ori este dusa mai departe. Copilul maltratat este tentat sa faca ceva

pentru a iesi in evidenta.

Maternitatea: Perioada de viata intrauterina imprima unele modificari functionale

afective, in special in relatia mama-copil.

Pentru determinarea coordonatelor personalitatii delincvente retinem faptul ca

perioada maternitatii are influenta asupra echilibrului neuroafectiv al copilului si

adolescentului. Din datele existente reiese ca aproximativ 80% din minorii internati in

scolile de reeducare provin din sarcini functionale afectiv-social: copii aparuti pe lume in

urma unei sacini nedorite (debut sexual intamplator si timpuriu, viol, fete solidare), fiind

apoi abandonati si care ajung mai tarziu din victime agresori, infractori.

In cazul fetelor sau femeilor solitare insarcinate, existenta unui copil din raporturi

relativ stabile pana la nasterea acestuia si apoi practicarea unui abandon total din partea

tatalui, pune probleme de modelare a personalitatii, destul de dificila in special pentru

baieti.

Baiatul crescut fara tata face o fixatie afectiva, avand drept consecinta o imaturitate

afectiv sociala, lipsa experientei relationale cu modele sociale diferite. Dependenta foarte

mare genereaza un infantilism afectiv.

Baiatul puber, caruia nu i s-a satisfacut nevoia primara a relatiei cu modelul patern,

va avea o relatie de extrapolare si de cautare a acestui model.

Valabil si pentru baieti si pentru fete, o alta reactie la maternitatea solidara este

aceea de supratensionare afectiva, ceea ce determina reactii neasteptate prin scaderea

pragului de rezistenta la frustratii.

Paternitatea: In cazul tatilor copiilor si adolescentilor cu un comportament

deviant, se produce urmatorul fenomen: cvasiabandon afectiv constant sau cu intermitenta,

chiar daca din punct de vedere material se asigura protectia.

Prin noninterventia tatalui, copilul este frustrat (nesatisfacut), se simte respins si nu

este modelat de acesta.

Daca mama este ghidul afectogen si modelul uman cu cea mai puternica

incarcatura afectiva, tatal trebuie sa fie modelul socio-uman cu cea mai puternica

incarcatura morala.

Comportamentele tatalui generatoare de traumatisme la copil se instaleaza ca rutine

comportamentale in structura personalitatii acestuia, pe care copilul le va utiliza in

imprejurari similare din viata sa.

Personalitati parentale morbide cu modificari disimulate la nivelul constiintei, cu

deficienta de socializare.

Atitudinea fata de oameni, obiecte dar si cunoastere realitatii, se bazeaza pe

principiul unui hedonism primar: “imi place” sau “nu-mi place”. Apar fome de descarcare

afectiva nemediate valoric (moral), fara polarizarea bine-rau, frumos-urat, etc.

Sensibilitatea copilului capteaza sensurile starilor afective si le retine. Unele continuturi

latente care au traumatizat copilul se actualizeaza.

Perversitatea afectiv -morala a parintilor reprezinta un pericol educativ. Daca actul

comportamental nu primeste o sanctiune afectiv-morala, sl nu atrage dupa sine o

responsabilitate, nici anticiparea unei pedepse. Atitudinea de inconstienta a copilului

delincvent care recunoaste senin fapta isi are geneza in fenomenul de depersonalizare.

Perversitatea afectiv-morala intretine situatiile conflictuale. Forta de reactivare a starilor

afectogene conflictuale produce unfenomen de depersonalizare ( nonparticipare la

comportamentul manifest).

Alti autori clasifica factorii care determina delincventa juvenila in doua mari

categorii:

individuali ( interni )

sociali (externi )

Factorii neuro-psihici care pot induce un comportament delincvent sunt:

disfunctii cerebrale: epilepsie

deficiente intelectuale: intarziati mintal

tulburari ale afectivitatii: starile de frustratie, labilitatea si ambivalenta

afectiva

tulburari caracteriale: imaturitate caracteriala (autocontrol insuficient,

impulsivitate si agresivitate, subestimarea greselilor si a actelor antisociale,

indolenta, indiferenta si dispret fata de munca, opozitie si respingere fata de

normele sociale si morale, tendinte egocentrice, absenta sau insuficienta

dezvoltare a sentimentelor etico-morale, dorinta unei vieti usoare fara munca

Factorii sociali reliefeaza faptul ca dlincventa este in relatie cu clasele joase, nivelul

educational scazut, relatiile familiale inadecvate. Exista diferente importante ale ratei

delincventei intre cartiere, in functie de factorii mai sus mentionati. Ratele delincventei

difera si de la o scoala la alta. Au fost elaborate numeroase teorii sociale care sa explice

originea infractionalitatii, dar nici una dintre ele nu ofera o explicatie completa.

Alti factori corelati cu delincventa sunt dimensiunea mare a familiei si practicile

gresite de crestere a copilului1.

1 Ignat P., Psihiatria copilului, Editura Medicala, Bucuresti, 1996, p.620-650

Atmosfera din familiile dezorganizate (diferite forme), lipsa sau exagerarea

autoritatii parentale, lipsa de acord intre parinti asupra problemelor de autoritate, lipsa de

stabilitate si calm in comportamentul parintilor, pedepsele corporale si privatiunile asupra

copilului il determina pe acesta din urma sa manifeste un comportament deviant.

Exista mai multe forme de familii dezorganizate cu potential mare de a declansa

perturbarea comportamentala la copil:

familia nelegitima, delincventa aparand ca urmare a maltratarii sau

abandonului copilului

familia incomplet unita

familia in care exista una din situatiile urmatoare: separare, divort sau

parasirea unui dintre soti de catre celalalt

familia de tip “camin gol”

familia in care exista una din situatiile: decesul unui parinte inchisoarea

familia in care exista urmatoarele situatii care determina esec marital:

retardarea mintala severa a copilului sau a unuia dintre soti, boli fizice sau

psihice cronice si incurabile, incluzand aici si alcoolismul

Caracteristicile grupurilor si mediilor extrafamiliale alese de minorii delincventi

sunt constituite din minori de aproximativ aceeasi varsta si de acelasi sex,principala

preocupare o constitue deplasarile (hoinareala) iar locul cel mai frecvent loc de intalnire

este strada;apare influenta directa sau indirecta a unu factor major unde liderul grupului

este in general un minor infractor recidivist (pentru faptele sale anterioare primind fie o

masura educativa care s-a dovedit ineficienta, fie o pedeapsa privativa de libertate) sau un

copil care are pozitia sa in grup si “lupta” pentru mentinerea ei;spiritul de aventura nu este

intotdeauna o sursa etiologica a “actiunilor” grupului, intervenind si anumite interese

materiale, de “statut”, etc.

Acest tip de comportament agresiv este specific actelor delincvente de grup (doi

sau mai multi delincventi minori):

talhariile,spargerile,furturile de bunuri,violurile

Al doilea timp este cel al fixarii si recunoasterii obiectivului actului infractional. In

functie de dificultati se fac investigatii directe sau prin informatori, studiindu-se “

terenul”: comportamentale viitoarei victime, topografia sau arhitectura interna a casei,

magazinul, etc.

Al treilea timp il constituie recrutarea de favorizatori, de intermediari.

Al patrulea moment il constitue repartizarea rolurilor si stabilirea modului de

impartire a profitului, precum si a datei trecerii la act, dupa care urmeaza “atacul”.

Exista in general o strategie sau o pluralitate de strategii, o abilitate de construire de

scenarii care, prin ele insele imprima dimensiunea comportamentului agresiv.

Adolescentii criminali

In centrul explicitarii comportamentului delincvent al minorului se afla problema

responsabilitatii. Adolescentii cu o imaturitate sociala accentuata, aparent normali pana la

comiterea crimei, infaptuiesc actul “la rece”, fara implicare emotionala, fara sentimente de

autoacuzare.

Personalitatea adolescentilor criminali ramane adesea la un stadiu narcisist.

Pentru ca un adolescent sa devina criminal trebuie sa concure o serie de factori:

impulsivitate, agresivitate, violenta, provocare din partea victimei, mijloace immediate

care sa-i permita implinirea actului crimial.

Unii autori sustin ca structura personalitatii criminale este determinata de ereditatea

progresiv defavorabila a factorilor endocrini si nutritionali. Dinamica actului criminal se

bazeaza pe mecanismele neurogene anormale.

Minorii delincventi cu handicap fizic si psihic

Handicapul fizic (senzorial, motor) determina la copil, in anumite conditii,

manifestarea unor comportamente delincvente. Aceste conditii favorizante sunt: lipsa

preocuparii parintilor pentru recuperarea deficientelor, lipsa suportului afectiv parental,

modelele parentale negative decomportament social,carente educationale, folosirea

copiilor in scopul cersetoriei sau furtului, “ajutor” neadecvat nevoilor: hiperprotectie sau

lipsa de suprveghere si indrumare, etc.

In ciuda deficientelor sale, minorul cu handicap fizic este infractorul care deschide

portierele automobilelor, este implicat in acte de talharie, viol, supravegheza obiectivele

care vor fi atacate, culege informatiile necesare declansarii actului infractional, pazeste pe

colegii sai care actioneaza.

Recuperarea minorilor delincventi

Reactia sociala in raport cu infractorii minori se refera la:

sanctiunea aplicata

masurile de reeducare si reinsertie sociala

Reactia sociala in raport cu persoana acelor minori ce comit fapte antisociale este si

trebuie sa fie diferita fata de cazul infractorilor adulti pentru ca:minorul este in plin proces

de formare si definitivare a profilului personalitatii, de maturizare sociala si psihosociala.

Personalitatea minorului delincvent este astfel organizata incat nu-i permite o

adaptare corecta in raport cu exigentele vietii social-relationale, abaterile prin incalcarea

acestora fiind foarte frecvente culminand cu comiterea unor fapte penale (acte antisociale

sau infractiuni). Prin fapta antisociala pe care o comite, minorul “dovedeste” public ca

modelul sau de conduita constitue atat o abatere de la modelul cerut de societate cat si

exteriorizarea unei structuri de personalitate organizata dizarmonic.

Activitatea de reeducare poate fi analizata din perspectiva mai multor indicatori:

cadre organizatorice

cadre obiective

cadre metodologice

orme de stimulare si recompensare

forme de evaluare

In conformitate cu Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 26/ 1997, aprobata prin Legea

108/ 1998, fata de minorii cu comportamente delincvente se aplica urmatoarele sanctiuni

educative:

internarea intr-un centru de reeducare internarea intr-o institutie medical-educativa mustrarea(“ dojenirea copilului, in aratarea pericolului social al faptei savarsite, in

sfatuirea copilului sa se poarte in asa fel incat sa dea dovada de indreptare, atragandu-i-se totodata atentia ca, daca va savarsi din nou o infractiune, se va lua fata de el o masura mai severa sau i se va putea aplica o pedeapsa”)

libertatea supravegheata(consta in lasarea copilului in libertate timp de un an, sub supraveghere deosebita.Supravegehrea se poate face de carte parintisau dupa caz adoptator sau tutore.

internarea intr-o scoala speciala de munca si reeducare(scoala ce apartine Ministerului Justitiei) o masura adoptata fata de copiii care au comis fapte grave si repetate sau au reiterat acte antisociale si pentru care celelalte masuri educative au fost ineficiente; masura se ia pe durata de la 2 la 5 ani si nu poate fi luata decat pana la implinirea varstei majoratului

Recuperarea minorilor infractori in centrele de reeducare prezinta o serie de

aspecte negative:

1) Vandalismul

Nu de putine ori minorii internati aici au o atitudine de protest si de denigrare in

fata unor actiuni de ameliorare a conditiilor educative obiective. Introducerea unui

colectiv de adolescenti intr-un local bine dotat, cu instalatii moderne, este urmata de

actiuni de distrugere organizata sau in grup. Vandalismul constituie o forma a

mecanismelor de aparare fata de “agresiunea” educationala.

2) Reactiile violente interpersonale

Cele mai evidente manifestari in contextul declansarii mecanismului distorsionat de

aparare a infractorului minor se fac simtite in contactele cu factorii sociali: agenti de paza,

personal didactic, asistenti sociali sau chiar minori delincventi care manifesta progrese in

procesul reeducational. Aceste reactii apar pentru ca pentru unii delincventi minori

succesele actiunii reeducationale capata simbolul unei viitoare agresiuni de schimbare.

Mai intervin si factori de risc conjucturali: denigrarea publica, atacul la persoana.

3) “Vanatoarea celor slabi”

Exista in aceasta comunitate de educare, delincventi care “vaneaza” pe cei “slabi”,

datorita sentimentelor umanitare ale acestora, “atacandu-i” deschis sau indirect. Prin

racolare cei “slabi” invata comportamente mult mai deviante decat cele pentru care au fost

internati. Una dintre cele mai perverse forme de atractie in sfera de influenta este

presiunea prin forta fizica.

4) Fuga si neaplicarea masurii educative

Datorita sistemului de paza si supraveghere deficitar un numar mare de delincventi

minori isi “reduc” termenul masurii educative chiar si la cateva ore. Multi dintre cei fugiti

nu mai sunt gasiti de organele de politie (alte disfuncionalitati la nivelul Ministerului de

Interne).

5) Simularea de catre minorii delincventi a unui comportament adecvat

Pentru anumite intervale de timp unii minori delincventi pe baza mecanismelor

comportamentului duplicitar, reusesc sa convinga asistentul social de indreptarea

comportamentului lor, ajung in sedintele Comisiei pentru Protectia Copilului si li se ridica

masura educativa. Intentia acestui comportament se vadeste atunci cand minorul ajuns in

libertate savarseste alte infractiuni.

6) Manipularea educatorilor

Exista minori delincventi care isi cauta un aliat al atitudinilor delictuale chiar

printre specialistii in reeducarea lor.

In cadrul institutiilor specializate, in special in cadrul scolilor speciale de reeducare,

sistemul actiunilor si activitatilor reeducative este orientat in directia unor obiective

precise;

a) orientarea scolara si profesionala, inteleasa ca masura educativa, prin care copilul

este pregatit pentru alegerea si executarea:

unei meserii sau profesii (acest obiectiv este atins, cel putin partial)

recuperarea scolara a minorului internat pentru a fi in masura sa invete o meserie in

conformitate cu aptitudinile sale (obiectiv atins)

constientizarea asupra pericolului social al faptelor sale anterioare, sensibilizarea

lui la actiunile de reeducare, intelegerea necesitatii de a se reintegra intr-o viata

sociala normala si demna (obiectiv care in general nu este atins)

participare efectiva la diferite actiuni si activitati: invatatura, calificare, productie,

activitati gospodaresti si tabere de munca (obiectiv in general atins).

Bibliografie:

1. Miftode, Vasile, Tratat de Asistenţă Socială. Protecţia populaţiilor specifice şi

automarginalizate, Editura LUMEN, Iaşi, 2010.

2. Miftode, Vasile (coord.), Populaţii vulnerabile şi fenomene de automarginalizare –

strategii de intervenţie şi efecte perverse, Lumen, Iaşi, 2002.

3. Cusson, Maurice, Prevenirea delincvenţei, Gramar Publishing House, Bucharest,

2006.

4. Ferréol, Gilles, Neculau, Adrian (coord.), Violenţa. Aspecte psihosociale, Polirom,

Iaşi, 2003

5. Grecu, Florentina, Rădulescu, Sorin, M., Delincvenţa juvenilă în societatea

contemporană. Studiu comparativ între Statele Unite şi România, Lumina Lex,

Bucureşti, 2003.