Definind sinestezia

Julia Simner*-Traducere Alexandru Catalina,an 1,seria 2 gr 8

Departamentul de Psihologie,Universitatea Edinburg,UK

Studiile ce investighează dezvoltarea sinesteziei au încercat să descrie un numar de calitati

care ar putea captura în termeni behavioristi caracteristicile cheie ale acestui

fenomen.Generarea unei definiții este cu atat mai dificilă cu cât orice descriere a acestui

fenomen trebuie sa fie destul de largă cât să cuprindă cele 61 de variante diferite ale

condiției deja raportate până la această dată.

Dat fiind aceste dificultăți, literatura curentă conține un număr de păreri contradictorii

despre natura acestei condiții.

Aici voi încerca să mă adresez câtorva arii ale fenomenului dintr-un set de definiții

contemporane. Voi prezenta dovezi ce ar putea să meargă împotriva unor afirmații

anterioare conform cărora sinestezia este (a) o “ fuziune de senzații” ce (b) duce la creșterea

unor legături sinestezice în timp cu (c) legături sinestezice extinse spațial.

Apoi am investigat posibilele beneficii de a merge de la o definiție behavioristă la una

neurobiologică si să explorez căile in care ar putea fi gândit potențialul acestei condiții

fascinante.

Istoria cercetării sinestezice se apropie de al 200-lea an de când a fost preluată de Georg

Tobias Ludwig Sachs in 1812 (Jawinski,Day & Ward,2009).In decadele recente,s-a simțit o

revenire a interesului pentru acest domeniu,aducând o sursă contemporană de studiu pentru

o varietate de oameni de stiință.

Prin diferite laboratoare si studii,oamenii de stiință au avut perspective subtil diferite in

descrierea acestei condiții.

Scopul acestei lucrări este de a evidenția cateva arii cheie in literatura care ar putea divide

comunitatea de cercetare in definirea sinesteziei.

Toate relatările privind sinestezia sunt bazate pe un set de fapte cheie: faptul că un procent

mic al populației raportează senzații extraordinare de culori,forme,gusturi,etc.,declansate de

activități de zi cu zi cum ar fi cititul, ascultarea muzicii,mancatul,etc.

Cei capabili de sinestezie când aud sunete,de exemplu (cunoscut ca sinestezie muzicală-

coloră; Ward ,Huckstep & Tsakanikos, 2006) sau experimentează gusturi pe limbă atunci

când vorbesc ( cunoscut ca și sinestezie lexicalo-gustativă; Ward & Simmer, 2003). Aceste

senzații sunt explicate prin faptul că cei care le experimentează sunt conștienți de ele în

viața de zi cu zi.Senzațiile sinestezice suplimentează ,dar nu înlocuiesc percepțiile

obișnuite.De exemplu , cei capabili de sinestezie care pot vedea culori când sunt expuși la

sunete muzicale pot experimenta acele culori pe lângă senzațiile normale auditive.

Cel puțin 61 de manifestări diferite ale acestei condiții au fost raportate până în prezent,

fiecare cu propriul profil de stimuli (cunoscut ca si concurrent) si experiență sinestezică

(cunoscut si ca inductor).De exemplu sinestezia poate fi indusă de stimuli la fel de diverși

ca si gustatul unor arome sau imaginatul sensurilor unor cuvinte și ar putea declansa

experiențe la fel de diferite precum sunete,forme,culori,gusturi,mirosuri,senzații tactile, etc.

Această varietate de experiențe prezintă o provocare pentru orice cercetător care țintește să

genereze o singură definiție pentru a acoperii toate variantele,și probabil din acest motiv au

apărut diferențe in definiții.Cu scopul de a ma adresa acestor conflicte,voi ilustra propria

mea interpretare a sinesteziei,apoi voi incheia acest articol cu un conspect a ceea ce este

acceptat în comunitate,cât si acele caracteristici particulare, care din propria mea experientă

în domeniu , am ajuns să le consider calități cheie ale acestei condiții neobișnuite.

Acest articol este divizat in secțiuni in funcție de patru arii de importanță cu, care vom

încerca o unificare a definițiilor spre sfârsit.

Probleme in definirea sinesteziei

Sinestezia ca o “fuziune a simțurilor”

Istoria cercetării sinesteziei este plină de descrieri ale condiției ca o “fuziune a simțurilor”

sau un tip de experiență de ” încrucișare a simțurilor” în care stimuli sensoriali/perceptivi

declanșează experiențe senzoriale/perceptive neobișnuite.

De exemplu definim sinestezia ca și “caracterizată de o percepție senzorială neobișnuită “

(Asher,Aiken,Faroogi,Kumani, & Baron-Cohen,2006; Baron-Cohen e al 2007; Simner &

Ward 2006;etc) . Această definiție a sinesteziei ca si fenomen senzorial, declansată de, și

evocând evenimente senzorial-perceptive probabil provine de la denumirea timpurie a

condiției ca syn (imbinare) si –aesthesia (senzatie). Cu toate astea o bogație de dovezi arată

acum că prin descrierea sinesteziei în termeni pur sensoriali-perceptivi nu se poate captura

întreaga natură a acestui fenomen.Desi chiar sunt variante de sinestezie ce par a fi o

încrucișare de simțuri (percepția vizuală a culorilor declansată de varietatea înalțimii

sunetelor) o mare parte din variante nu sunt.

Acest grup din urmă este compus din variantele sinestezice care sunt declansate sau dau

nastere unor construcții cognitive superioare.Un studiu recent, spre exemplu,

arată că 88% din sinestezii au fost declansate de unități lingvistice precum

foneme,cuvinte.O inspecție mai profundă a acestor subvariante arată că majoritatea sunt

declanșate de procesarea lingvistică în sine,decât de nivelul scăzut de funcții senzorial-

perceptive utilizate in detectarea fornelor scrise a cuvintelor.

Pentru a aprecia rolul cogniției superioare în inductori sinestezici , am putea lua ca punct de

pornire acei sinestezi care experimentează culori pornind de la litere din alfabet (ex:

a=rosu) . Intrebarea aici este daca sinestezici “culoare-literă” au ca declanșator forma

vizuală a cuvântului scris (sau acustica sunetelor vorbirii în timpul pronunțării literelor) sau

sunt declanșate de asocierea cu o categorie lingvistică superioară. In primul rând condiția ar

putea fi pe deplin senzorial perceptiva ; în ultimul că,ar avea un declanșator superior-

conceptual.

Un fel de a determina acest lucru este de a observa daca senzațiile sinestezice sunt sensibile

unei anumite forme vizuale ale apariției literei( ex: fontul,sau dacă este majusculă, dacă

este în italic ,etc).Se pare că majoritatea subiecților sunt imuni la aceste variații.In concluzie

pentru majoritatea sinestezilor forme vizuale diferite pot induce aceleași culori atât timp cât

sunt membri ai aceeași categorii lingvisice (ex: ‘a, a , a ,A toate sunt experimentate în

culoarea rosu).In alte cuvinte culoarea fiecărei litere pare să țină de categoria literei decât

de formele perceptive ale acesteia , si acest lucru permite sinestezilor sa declare ca “a” este

roșu si nu “ a mic italic” este roșu si restul nu sunt.

Aceste lucruri menționate anterior sugerează că pentru un număr mare de sinesteziști

condiția nu este pură senzorial-perceptivă în privința inductorului cel puțin) si ca orice

definiție care susține acest fapt, trece cu vederea majoritatea vastă de manifestări

(lingvistice) ale sinesteziei.

Având in vedere că sinestezia este o condiție omogenă ,sunt,în fapt,anumiți sinestezisti

culoare-literă care ar putea într-adevăr să fie sensibili la nivele inferioare vizual ale

declanșatorului.

Observațiile inițiale indică ,că sinestezistii inferiori constiuie doar o mică proporție din

totalul sinesteziștiilor,majoritatea par a fi declanșați de noțiunea de conceptual sau categoria

inductorului.

Un al doilea lucru de luat în considerare este că,chiar și pentru sinesteziștii superiori este

posibil să fie un caz în care schimbarea formei vizual (ex: schimbarea fontului) ar putea

avea măcar un tip de influență asupra culorilor literelor,chiar dacă ar fi una foarte subtila.

Pentru a înțelege acest punct,trebuie să luăm în considerare ca majoritatea cunoștințelor

publicate despre sinestezia culoare-literă vine din interogarea sinesteziștilor.Daca un

sinestezist spune că două foarte diferite apariții vizuale ale literei “a” sunt amândouă roșii,

putem crede inițial că forma vizuala nu are nici un rol.Totusi ,ar ramane neclar dacă ar fi

sau nu schimbări mai subtile ale culorii derivant de la schimbarea subtilă a formei vizuale a

literei(ex: fontul).

Spre exemplu sinestezistii ar putea spune că în ambele cazuri “a” este roșu deși unul poate

fi mai deschis sau saturat decât celălalt.Un studiu sugera că acest fapt este posibil având în

vedere ca cel puțin un sinestezist a raportat că fonturile cu frecvență înaltă (ex: Times) sunt

mai “vivide” decât fonturi cu frecvență joasă.Acest efect a fost validat empiric pentru un alt

sinestezist raportat de Witthoft si Winawer (2006) pentru care schimbările de font au cauzat

schimbări semnificative in saturația culorilor sinestezice.Acest subiect,AED,

experimentează culori destul de diferite în saturație la fontul Times comparat cu Sand , și

similar simte majusculele mult mai saturate.In concluzie pentru doi sinesteziști cel puțin ,

caracteristici pur vizual (non-cognitive) cum ar fi fontul par să influențeze culorile

sinestezice.

Și totusi dacă aceasta este o caracteristică neobisnuită sau tipică pentru mulți sinesteziști

este incert.

Un al treilea indiciu că factorii perceptivi/senzoriali ar putea influența subtil sinestezia

declanșată conceptual vine de la Eagleman(2010).El a arătat recent că forma vizuală a

literelor ar putea avea un impact asupra culorilor experimentate.Datele colectate de el

sugerează că literele similare in formă ( ex: E ,3 ) pot fi mai apropiate in culoare decat cele

diferite ca forma ( ex: E,X ). Intr-o manieră similară, Mills e al. (2002; si Witthoft &

Winawer 2006) au arătat că similarități vizual in litere pot dicta cum sunt culorile

transferate pe parcursul alfabetelor in sinestezia bilingvă.

Este posibil ca influențele pereceptiv/vizuale să nu joace absolut niciun rol in declanșarea

propriu-zisă a experienței sinestezice.Cu toate astea,colorarea literelor in funcție de formă

poate avea loc într-un stadiu foarte devreme din timpul dezvoltării când culorile sinestezice

sunt inițial stabilite.Odată aceste conexiuni stabilite, totuși (literele sunt cuplate acum cu,

culorile lor corespondente) experiența sinestezica poate devenii foarte insensibilă la

caracteristici vizuale inferioare.In alte cuvinte,un adult sinestezic care experimentează

culori din partea unor litere, ar putea simți declanșând această experiență din partea

categoriei, conceptul acelei litere chiar dacă îmbinarea inițială a literei si cuvântului în

timpul copilăriei era bazată pe factori perceptuali.

Până acum am argumentat împotriva noțiunii de sinestezie ca o “îmbinare a simțurilor” din

pricina unor influențe cognitive evidente în natura inductorului.Forțele concurente de

asemenea, ar putea implica construcții cognitive.De la sfarșitul secolului XIX –lea au fost

raportate cazuri de sinestezie ce includeau fenomene denumite ca personificare ordinală

lingvisitcă( OLP)

În această condiţie secvenţe ordonate lingvistice, precum literele, numerele, zilele

săptămânii, lunile anului (etc) dau naştere unor impresii copleşitoare a unor personaje, tip

sau gen. Spre exemplu numărul “9” poate fi un soţ devotat, litera “a” poate fi o mamă

ocupată.

O serie de argumente privesc această condiţie ca fiind parte din fenomenul de sinestezie,

deşi e clar altceva decât o “îmbinare a simţurilor”. În primul rând, ca în alte variante ale

sinesteziei, OLP implică împerecherea unor dimensiuni total diferite. OLP este declanşată

de ceea ce este cunoscut ca cel mai des intâlnit declanşator al sinesteziei în general.

( secvenţe ordonate lingvistice, care însăşi declanşează 82 % din sinestezii per

total).Persoanele cu OLP sunt de 10 ori mai probabili în a avea un alt tip de sinestezie ,în

special un grapheme, sinestezie coloră.

Simner şi Holstein arătă că felul în care senzaţiile sinestetice se răspândesc prin cuvinte în

OLP (cuvintele iau personalitatea primei litere) se aseamănă cu mecanismul ce lucrează în

alte sinestezii pe bază de secvenţe (cuvintele iau culoarea literei iniţiale în grapheme).

Acest lucru sugerează un mechanism psihologic de genul la care ne-am aştepta dacă ambele

fenomene ar fi manifestări diferite ale aceleiaşi condiţii.

În final, Simner şi Holstein evidenţiază şi alte similaritaţi între experienţele OLP şi alte

experienţe sinestezice acceptate.Similaritaţi precum intensitatea, cât de devreme se

instalează, detalierea, etc.Din toate aceste perspective se pare că OLP se aseamănă puternic

cu alte variante ale sinesteziei, sugerând că sinestezia ca şi fenomen nu trebuie limitat la o

formă senzorial-perceptivă.

În cele din urmă, evidenţiez că un număr de alte variante acceptate de sinestezie au

deasemenea concurenţi cognitivi decât perceptivi.

Orice teorie despre sinestezie ce caută să limiteze cazurile doar acelor situaţii care implică

constructe senzoriale trebuie să aducă în discuţie un mecanism neurologic plauzibil pentru

acest tip de restricţie. Studii privind creierul au arătat baza neurologică a sinesteziei.

Rezonanţa magnetică arătă că indivizii care experimentează sinestezie au o activitate

atipică a creierului.Spre exemplu cei care văd culori din pricina cuvintelor sau literelor

(grapheme) arătă activitate în arii specifice culorilor în cortexul vizual în timpul înţelegerii

limbajului.

În această secţiune, am prezentat un număr de argumente pentru care sinestezia ar putea fi

considerată mai mult de “o îmbinare a simţurilor”, sugerând că o definiţie clară ar trebui să

evite să genereze sugestia că aşa este.

Orice definiţie modernă ar încorporă varietatea sineseziei atestată până în prezent în care

ambii inductori şi cincurenţi pot constitui constructe inferioare-perceptive sau superioare-

cognitive şi ar trebui bazat pe un mecanism neurologic plauzibil.

Legăturile sinestezice sunt consistente pe parcursul timpului.

O a două caracteristică a sinesteziei este aceea că legaturile sinestezice sunt consistente pe

parcursul timpului. Spre exemplu, dacă litera “a” este un roşu carmin, va rămâne aceeaşi

culoare chiar dacă sinestezistul va fi întrebat de repetate ori. Această caracterisica a fost

repetată în aproape orice cercetare contemporană. Consecvenţa experientei sinestezice a

devenit o “caracteristică fundamentală” şi testul consecvenţei a devenit un standard pentru a

determina veridicitatea condiţiei. În concluzie, sinestezistii ajung să fie incluşi în studii

empirice doar după ce trec de un test al consecvenţei.

Într-un test tipic al consecvenţei, sinestezistii întâi sunt puşi să evidenţieze un set de

asociaţii sinestezice (ex: culoarea fiecărei litere). Peste câtva timp susţin un al doilea test

surpriză (6 luni). Consecvenţa este comparată cu un grup de non-sinestezisti ce inventează

asociaţii analoage, reactualizâdu-le doar prin memorie, după un interval mult mai mic (2

săpt) .

Doar cei care se dovedesc a fi într-adevăr sinestezişti sunt incluşi în studiul ulterior.

Având în vedere acest trend pentru verificarea consecvenţei prin intermediul unor cercetări

ştiinţifice, actual toţi sinestezistii raportaţi trebuie să îndeplinească această condiţie.

Acest lucru este cu siguranţă folositor. Într-un studiu la scară mare de sinestezie, doar unul

din 6 oameni au fost diagnosticaţi cu sinestezie. Spre exemplu un numar mare de indivizi

nu au putut înţelege natura acestei condiţii deşi le-a fost explicat ă (ex: erau artişti care au

confundat sinestezia cu o apreciere mai profundă a culorilor). Alt grup părea să înţeleagă

principiile acestei condiţii, fiind de părere că o experimentau, însă nu au putut trece de

testul de consecvenţă. În final, un alt grup a fost raportat. Aceştia au declarat că senzaţiile

lor ar putea ca niciodată să nu fie consecvente şi care au avut rezultate la teste destul de

slabe.

Ce concluzie putem trage despre aceşti indivizi? Că sunt oameni rău intenţionaţi raportând

experienţe sinestezice neadevărate sau sunt adevăraţi sinestezişti, dar a căror condiţie nu

poate fi capturată de o cerinţa a consistenţei. Indivizii care au sinestezie, dar totuşi nu

reuşesc să îndeplinească cerinţa de consecvenţă ridică întrebarea dacă sinestezia este într-

adevăr constantă sau dacă consecvenţa este o caracteristică a unei categorii de sinestezişti.

Sinestezia definită neurologic?

Pentru a încheia această discuţie, mă întorc la rădăcinile sintesteziei în termeni neurologici,

pentru a investiga dacă baza biologică a acestui fenomen ne poate informa cum să abordăm

cerinţa stabilirii unei definiţii. Am văzut anterior faptul că sinestezia reprezintă o formă de

interacţiune atipică între funcţiile creierului (de ex: între funcţiile de conştientizare a literei

si culorii) şi acest lucru se reflectă în termeni neurologici în modul de hiper-asociere a

regiunilor creierului (probabil datorată unui exces al fibrelor materiei albe; Rouw &

Scholte, 2007). Interpretarea exactă a ceea ce implică această hiper-asociere neurologică

( de ex: hiper-conectivitatea sau alt mecanism) nu este tocmai relevantă în discuţia de faţă,

de aceea îndrum cititorul spre excelenta discuţie a autorilor Bargary şi Mitchell (2008) care

au examinat rădăcinile interacţiunii sinestezice ca mecanisme funcţionale sau structurale.

De asemenea, această discuţie nu prezintă interes pentru cauza dezvoltării neuronale a

acestei hiper-asocieri. Poate fi rezultatul unui eşec reducerea conexiunilor abundente

timpurii din creierul unui copil (Baron-Cohen, 1996; Maurer, 1993; Maurer & Mondloch,

2005; vedeţi şi Blakemore, Bristow,

Bird, Frith, & Ward, 2005; Cohen Kadosh & Henik, 2007; Hubbard & Ramachandran,

2005). În mod alternativ, poate fi rezultatul unei reorganizări anatomice ce are loc în urma

dezinhibării căilor existente, în general mascate în creierul adulţilor obişnuiţi. ( Cohen

Kadosh, Henik, Catena, Walsh, & Fuentes, 2009). Pentru scopurile dezbaterii curente,

trebuie să admitem faptul că anumite evenimente neurologice de bază dau naştere la diferite

interacţiuni mijlocite neurologic. Prin cele spuse, mă refer la simplitate (fără o

fundamentare teoretică puternică) ca la o hiper-asociere neurologică ce poate reflecta atât

legături suplimentare, cât şi funcţii alterate. (Bargary & Mitchell, 2008, p. 335).

Luând această hiper-asociere neurologică ca un punct de plecare, doresc să aflu dacă

sinestezia poate fi într-adevăr definită în termeni neurologici şi dacă acest lucru limitează

sau extinde înţelegerea noastră asupra fenomenului. Presupunem că sintestezia este definită

în termeni biologici ca un fenomen moştenit ce creează diferenţe în dezvoltarea neuronală,

ele ducând la asocierea excesivă a unor regiuni separate.

Presupunem de asemenea că acest tip de bază biologică poate fi clarificat în studiile viitoare

printr-o gamă de manifestări diferite ( şi este cel puţin rezonabil să ne aşteptăm ca

interacţiunea fenomenologică ce defineşte în general sinestezia în termeni comportamentali

să aibă o cauză neurologică paralelă în rândul varianţilor). Permiteţi-ne acum să ne

întrebăm ce implicaţii ar avea considerarea acestei caracteristici biologice, un criteriu

definitoriu al sinesteziei. Un avantaj al definţiei biologice , în termeni de interacţiune

neurologică neobişnuită, este că am putea începe să înţelegem adevăratul potenţial al

sinesteziei şi întreaga sferă de manifestări pe care aceasta o poate include. În prezent,

numărul de varianţi sinestezici este de 61, aceştia fiind colectaţi de către Day (Day, 2005,

2009) de fiecare dată când este prezentat un nou caz în cadrul Asociaţiei Americane de

Sintestezie. Pe de altă parte, o problemă a numărării acestor cazuri este expunerea noastră

la o greşeală de auto-raportare. Indivizii vor avea tendinţa de a contacta cercetătorii (sau

asociaţiile de sinestezie) dacă vor realiza că experienţele lor sunt neobişnuite. De

asemenea, ei se vor prezenta numai în cazul în care experienţele lor se vor regăsi in

definiţia cea mai răspândită, aceea de “fuziune a simţurilor”. Cu alte cuvinte, noi numărăm

numai cazurile extreme (gustarea cuvintelor, vederea muzicii) sau o mică proporţie a

cazurilor care au o legătură perceptuală specifică. Pe lângă acestea, poate exista o

multitudine de cazuri mai subtile, mai abstracte, mai ascunse, care nu ies la iveală din cauza

existenţei problemelor de definire sau din alte motive ce ţin de gradul în care individul

conştientizează că este diferit faţă de persoanele medii/obişnuite (Sinha, 2010). Această

eroare de auto-sesizare, dacă există, se poate transmite la rândul ei deoarece fenomenul va

fi definit numai de cazurile care devin cunoscute, nu şi de cele care rămân ascunse

Dacă într-adevăr s-ar defini ca o interacţiune atipică şi moştenită, am putea întâlni

sinestezia în locuri neaşteptate. De exemplu, dacă o predispoziţie moştenită pentru hiper-

asociere neurologică s-ar manifesta în regiunile frontal-temporale ale limbajului care

mijlocesc semnatica, formele lexicale si sintaxa (vedeţi Tyler & Marslen-Wilson, 2008) ce

ar însemna acest lucru? Ar însemna că putem găsi indivizi cu conexiuni neobişnuite în

procesarea limbajului oral. Un asemenea individ ar putea fi un adept extraordinar al

vorbirii, şi dacă hiper-conectivitatea s-ar regăsi în regiuni responsabile pentru producerea

limbajului, el/ea ar putea fi un foarte bun scriitor/vorbitor/gânditor şi ar fi capabil să

realizeze conexiuni uimitoare între cuvinte. Acest tip de experienţă nu ar fi niciodată legat

de sinestezie, dar ar putea constitui o ipoteză dacă am explora în mod natural limitele

definiţiei biologice.

O prezicere clară a acestei abordări este că aceşti indivizi au rude care împărtăşesc

moştenitea hiper-asociativă, dar o manifestă ca pe o sinestezie tipică.Cu alte cuvinte,

persoanele la care sinestezia verbală ia naştere din hiper-asocierile regiunilor frontal-

temporale, au şanse mai mari să aibă rude, părinţi sau copii cu sintestezie a culorii, SSS sau

altă variantă tipică a fenomenului .În plus, deoarece indivizii care manifestă o formă de

sinestezie sunt predispuşi să aibă şi alta (Simner, Glover, et al., 2006; Simner, Mulvenna, et

al., 2006) , orice individ cu acest tip de sinestezie verbală poate manifesta şi alte variante

suplimentare. O apreciere a existenţei unei asemenea sinestezii ascunse şi a unei posibile

legături între aceasta si alţi varianţi, ar aduce o contribuţie importantă acestei dezbateri şi ar

constitui un sprijin în propunerea de a defini sinestezia în termeni neurologici hiper-

asociativi. Cu toate acestea, tot ar putea fi dezbătută problema considerării acestei sinestezii

ascunse ca fenomen de sine-stătător sau ca simplă caracteristică indirectă ce provine din

aceeaşi rădăcină neurologică (pentru discuţii, vedeţi Ward,2008). În această secţiune, am

explorat posibilitatea unei definiţii biologice a sinesteziei şi am propus modalităţi în care să

ne extindem înţelegerea asupra fenomenului şi asupra manifestărilor sale. Dacă definiţia

biologică este sau nu veridică, este atât o întrebare teoretică cât şi empirică, pe care o las

acum la latitudinea cititorului.

ţEste sinestezia localizata spaţial?

O caracteristică in general considerată a fi definitorie pentru sinestezie este faptul că senzaţiile aflate in legătură sunt extinse spaţial (), adică au o anumita localizare în spaţiu. Spre exemplu, persoanele cu SSS în cazul zilelor săptămânii pot adesea arata unde anume se afla fiecare zi in spatiu (). La fel, cei care percep fotisme colorate ascultand muzica pot adesea descrie directia de miscare a acestor fotisme (). Mai mult, unele persoane pot indica unde anume se afla in spatiu culorile pe care le asociaza literelor (de exemplu, acestea pot fi suprapuse peste suprafata textului scris). Asadar, este cert ca un numar de pesoane cu sinestezie percep intr-adevar trasaturile spatiale ale senzatiilor simultane. Nu este clar, in schimb, daca aceasta caracteristica este definitorie pentru aceasta conditie. Este cunoscut de mult timp faptul ca sinesteticii difera intre ei in functie de senzatiile legate pe care le percep. Astfel, a fost propusa distinctia sinestetici proiectori – sinestetici asociativi, adica diferenta dintre sinesteticii care percep localizarea in spatiu a senzatiilor, respectiv, cei care nu le atribuie localizare (). In a doua categorie intra, totusi, unele persoane care pot descrie localizarea in spatiu a senzatiilor, cu toate ca aceste senzatii nu sunt proiectate in spatiul inconjurator. Spre exemplu, sinesteticii care ascultand muzica percep culori numai cu “ochiul interior al mintii” (culori care nu sunt proiectate in exterior), pot, totusi, descrie miscarile culorilor, precum si pozitiile lor relative, in cadrul unui spatiu mental. Foarte important de observat sunt, insa, sinesteticii care nu atribuie trasaturi spatiale de nici un fel asociatiilor de senzatii. De exemplu, unii sinestetici asociativi din categoria grafeme-culori pur si simplu stiu culorile literelor, fara a avea nici o impresie a localizarii in spatiu (). Edquist, Rich, Brinkman, and Mattingley (2006), de exemplu, au facut un studiu amanuntit asupra localizarilor subiective ale culorilor in cazul unor sinestici asociativi grafem-culoare, si au aratat ca o parte din aceste persoane pur si simplu nu pot descrie culorile din punct de vedere al amplasarii in spatiu, nici in spatiul mental, nici in spatiul exterior inconjurator. In mod asemanator, exista persoane cu sinestezie lexico-gustativa care fac asociatii intre mancaruri si cuvinte pe care le considera “mentale”, mai degraba de cat senzatii percepute in urma unor stimui introdusi in gura.

…

In acest articol, am propus dezbaterea a unor probleme legate de definitia sinesteziei. Am expus, de asemenea, propria noastra interpretare dezvoltata de-a lungul utimilor ani in urma parcurgerii literaturii specifice. Am atras atentia asupra 4 puncte de interes cu privire la modul in care aceste scrieri incearca sa defineasca sinestezia, pentru a incuraja o dezbatere pe tema modului cel mai

potrivit de a aborda acest fenomen fascinant. Sinestezia este caracterizată de o îmbinare a unor stimuli declanșatori cu o anumită experiență.Afectează o mică parte a populației si diferă in experiența lor fața de oamenii obișnuiți.Experineța apare brusc fară effort .Această lucrare e concepută pentru o mai bună ințelegere a limitelor si definirea acestei condiții pentru viitoare cercetări.

ReferinteAleman, A., Rutten, G. J. M., Sitskoorn, M. M., Dautzenberg, G., & Ramsey, N. F. (2001). Activationof striate cortex in the absence of visual stimulation: An fMRI study of synesthesia. Neuroreport,12, 2827–2830. doi:10.1097/00001756-200109170-00015Asher, J. E., Aitken, M. R. F., Farooqi, N., Kurmani, S., & Baron-Cohen, S. (2006). Diagnosing andphenotyping visual synaesthesia: A preliminary evaluation of the revised test of genuineness(TOG-R). Cortex, 42, 137–146. doi:10.1016/S0010-9452(08)70337-XAsher, J. E., Lamb, J. A., Brocklebank, D., Cazier, J. B., Maestrini, E., Addis, L., . . . Monaco, A. P.(2009). A whole-genome scan and fine-mapping linkage study of auditory–visual synesthesiareveals evidence of linkage to chromosomes 2q24, 5q33, 6p12, and 12p12. American Journalof Human Genetics, 84, 279–285. doi:10.1016/j.ajhg.2009.01.012Defining synaesthesia 13Bargary, G., & Mitchell, K. J. (2008). Synaesthesia and cortical connectivity. Trends in Neurosciences,31, 335–342. doi:10.1016/j.tins.2008.03.007Barnett, K. J., Finucane, C., Asher, J. E., Bargary, G., Corvin, A. P., Newell, F. N., & Mitchell, K. J.(2008). Familial patterns and the origins of individual differences in synaesthesias. Cognition,106, 871–893. doi:10.1016/j.cognition.2007.05.003Baron-Cohen, S. (1996). Is there a normal phase of synesthesia in development? Psyche, 2(27).Baron-Cohen, S., Bor, D., Billington, J., Asher, J., Wheelwright, S., & Ashwin, C. (2007). Savantmemory in a man with colour form-number synaesthesia and Asperger syndrome. Journal ofConsciousness Studies, 14, 237–251.

Baron-Cohen, S., Burt, L., Smith-Laittan, F., Harrison, J., & Bolton, P. (1996). Synaesthesia:Prevalence and familiarity. Perception, 25, 1073–1079. doi:10.1068/p251073Baron-Cohen, S., Wyke, M. A., & Binnie, C. (1987). Hearing words and seeing colors – an experimentalinvestigation of a case of synesthesia. Perception, 16, 761–767. doi:10.1068/p160761Blakemore, S.-J., Bristow, D., Bird, G., Frith, C., & Ward, J. (2005). Somatosensory activationsduring the observation of touch and a case of vision–touch synaesthesia. Brain, 128, 1571–1583. doi:10.1093/brain/awh500Brang, D., & Ramachandran, V. S. (2010). Visual field heterogeneity, laterality, and eidetic imageryin synesthesia. Neurocase, 16, 169–174. doi:10.1080/13554790903339645Cohen Kadosh, R., & Henik, A. (2007). Can synaesthesia research inform cognitive science? Trendsin Cognitive Sciences, 11, 177–184. doi:10.1016/j.tics.2007.01.003Cohen Kadosh, R., Henik, A., Catena, A., Walsh, V., & Fuentes, L. J. (2009). Induced cross-modalsynaesthetic experience without abnormal neuronal connections. Psychological Science, 20,258–265. doi:10.1111/j.1467-9280.2009.02286.xCytowic, R. E. (1997). Synaesthesia: Phenomenology and neuropsychology – a review of currentknowledge. In S. Baron-Cohen & J. E. Harrison (Eds.), Synaesthesia: Classic and contemporaryreadings (pp. 17–42). Oxford: Blackwell.Cytowic, R. E. (2002). Synesthesia: A union of the senses (2nd ed.). Cambridge, MA: MIT Press.Day, S. (2005). Some demographic and socio-cultural aspects of synesthesia. In L. C. Robertson& N. Sagiv (Eds.), Synesthesia: Perspectives from cognitive neuroscience (pp. 11–33). NewYork: Oxford University Press.Day, S. (2009). Types of synesthesia. In Synesthesia. Retrieved from http://home.comcast.net/∼sean.day/html/types.htmDixon, M. J., Smilek, D., Duffy, P. L., Zanna, M. P., & Merikle, P. M. (2006). The role of meaning in

grapheme–colour synaesthesia. Cortex, 42, 243–252. doi:10.1016/S0010-9452(08)70349-6Dixon, M. J., Smilek, D., & Merikle, P. M. (2004). Not all synaesthetes are created equal: Projectorversus associator synaesthetes. Cognitive Affective and Behavioral Neuroscience, 4, 335–343.doi:10.3758/CABN.4.3.335Eagleman, D. M. (2009). The objectification of overlearned sequences: A new view of spatialsequence synesthesia. Cortex, 45, 1266–1277. doi:10.1016/j.cortex.2009.06.012Eagleman, D. M. (2010). What has large-scale analysis taught us? Paper presented at the 5thMeeting of the UK Synaesthesia Association. Brighton, University of Sussex, UK.Edquist, J., Rich, A. N., Brinkman, C., & Mattingley, J. B. (2006). Do synaesthetic colours act asunique features in visual search? Cortex, 42, 221–231. doi:10.1016/S0010-9452(08)70347-2Flournoy, T. (1893). Des Phenomenes de Synopsie [The phenomena of synopsis]. Paris: Alcan.Grossenbacher, P. G. (1997). Perception and sensory information in synaesthetic experience. InS. Baron-Cohen & J. E. Harrison (Eds.), Synaesthesia: Classic and contemporary readings(pp. 148–172). Oxford: Blackwell.Grossenbacher, P. G., & Lovelace, C. T. (2001). Mechanisms of synaesthesia: Cognitiveand physiological constraints. Trends in Cognitive Sciences, 5, 36–41. doi:10.1016/S1364-6613(00)01571-0Harrison, J. E., & Baron-Cohen, S. (1997). Synaesthesia: An introduction. In S. Baron-Cohen &J. E. Harrison (Eds.), Synaesthesia: Classic and contemporary readings (pp. 3–16). Oxford:Blackwell.14 Julia SimnerHubbard, E. M., Arman, A. C., Ramachandran, V. S., & Boynton, G. M. (2005). Individualdifferences among grapheme–color synesthetes: Brain–behavior correlations. Neuron, 45,975–985. doi:10.1016/j.neuron.2005.02.008

Hubbard, E. M., & Ramachandran, V. S. (2005). Neurocognitive mechanisms of synesthesia.Neuron, 48, 509–520. doi:10.1016/j.neuron.2005.10.012Jewanski, J., Day, S. A., & Ward, J. (2009). A colorful albino: The first documented caseof synaesthesia, by Georg Tobias Ludwig Sachs in 1812. Journal of the History of theNeurosciences, 18, 293–303. doi:10.1080/09647040802431946Maurer, D. (1993). Neonatal synesthesia: Implications for the processing of speech and faces. In B.de Boysson-Bardies, S. de Schonen, P. Jusczyk, P. McNeilage,&J. Morton (Eds.), Developmentalneurocognition: Speech and face processing in the first year of life (pp. 109–124). Dordrecht:Kluwer Academic Publishers.Maurer, D., & Mondloch, C. J. (2005). Neonatal synesthesia: A reevaluation. In L. C. Robertson & N.Sagiv (Eds.), Synesthesia: Perspectives from cognitive neuroscience (pp. 193–213). New York:Oxford University Press.Mills, C., Viguers, M., Edelson, S., Thomas, A., Simon-Dack, S., & Innis, J. (2002). The color of twoalphabets for a multilingual synesthete. Perception, 13, 1371–1394. doi:10.1068/p3429Myles, K. M., Dixon, M. J., Smilek, D., & Merikle, P. M. (2003). Seeing double: The role of meaningin alphanumeric–colour synaesthetic. Brain and Cognition, 53, 342–345. doi:10.1016/S0278-2626(03)00139-8Nunn, J. A., Gregory, L. J., Brammer, M., Williams, S. C. R., Parslow, D. M., Morgan, M. J., . . . Gray,J. A. (2002). Functional magnetic resonance imaging of synesthesia: Activation of V4/V8 byspoken words. Nature Neuroscience, 5, 371–375. doi:10.1038/nn818Palmeri, T. J., Blake, R., Marois, R., Flanery, M. A., & Whetsell, W. (2002). The perceptual realityof synesthetic colors. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United Statesof America, 99, 4127–4131. doi:10.1073/pnas.022049399Ramachandran, V. S., & Hubbard, E. M. (2003). The phenomenology of synaesthesia. Journal ofConsciousness Studies, 10, 49–57.

Rich, A.N., Bradshaw, J. L.,&Mattingley, J. B. (2005). A systematic, large-scale study of synaesthesia:Implications for the role of early experience in lexical–colour associations. Cognition, 98, 53–84. doi:10.1016/j.cognition.2004.11.003Rouw, R.,&Scholte, H. S. (2007). Increased structural connectivity in grapheme–color synesthesia.Nature Neuroscience, 10, 792–797. doi:10.1038/nn1906Sachs, G. T. L. (1812). Historiae naturalis duorum leucaetiopum: Auctoris ipsius et sororis eius [Historiae naturalis duorum leucaetiopum: Auctoris ipsius et sororis egg us]. Solisbaci:Sumptibus Bibliopolii Seideliani.Sagiv, N., Simner, J., Collins, J., Butterworth, B., & Ward, J. (2006). What is the relationshipbetween synaesthesia and visuo-spatial number forms? Cognition, 101, 114–128.doi:10.1016/j.cognition.2005.09.004Simner, J. (2007). Beyond perception: Synaesthesia as a psycholinguistic phenomenon. Trends inCognitive Sciences, 11, 23–29. doi:10.1016/j.tics.2006.10.010Simner, J. (2009). Synaesthetic visuo-spatial forms: Viewing sequences in space. Cortex, 45, 1138–1147. doi:10.1016/j.cortex.2009.07.001Simner, J., Glover, L., & Mowat, A. (2006). Linguistic determinants of word colouring in grapheme–colour synaesthesias. Cortex, 42, 281–289. doi:10.1016/S0010-9452(08)70353-8Simner, J., & Haywood, S. L. (2009). Tasty non-words and neighbours: The cognitiveroots of lexical–gustatory synaesthesias. Cognition, 110, 171–181. doi:10.1016/j.cognition.2008.11.008Simner, J., & Holenstein, E. (2007). Ordinal linguistic personification as a variant of synesthesia.Journal of Cognitive Neuroscience, 19, 694–703. doi:10.1162/jocn.2007.19.4.694Simner, J., & Hubbard, E.M. (2006). Variants of synesthesia interact in cognitive tasks: Evidence forimplicit associations and late connectivity in cross-talk theories. Neuroscience, 143, 805–814.doi:10.1016/j.neuroscience.2006.08.018Defining synaesthesia 15

Simner, J., Mulvenna, C., Sagiv, N., Tsakanikos, E.,Witherby, S. A., Fraser, C., . . . Ward, J. (2006).Synaesthesia: The prevalence of atypical cross-modal experiences. Perception, 35, 1024–1033.doi:10.1068/p5469Simner, J., & Ward, J. (2006). Synaesthesia – the taste of words on the tip of the tongue. Nature,444, 438. doi:10.1038/444438aSinha, J. (2010). Obvious and ‘hidden’ synaesthesiae. Paper presented at the 5th Meeting of theUK Synaesthesia Association. Brighton, University of Sussex, UK.Smilek, D., Dixon, M. J., Cudahy, C., & Merikle, P. M. (2001). Synaesthetic photismsinfluence visual perception. Journal of Cognitive Neuroscience, 13, 930–936.doi:10.1162/089892901753165845Smilek, D., Malcolmson, K. A., Carriere, J. S. A., Eller, M., Kwan, D., & Reynolds, M. (2007). When‘3’ is a jerk and ‘T’ is a king: Personifying inanimate objects in synesthesia. Journal of CognitiveNeuroscience, 19, 981–992. doi:10.1162/jocn.2007.19.6.981Sperling, J. M., Prvulovic, D., Linden, D. E. J., Singer, W., & Stirn, A. (2006). Neuronal correlatesof colour-graphemic synaesthesia: A fMRI study. Cortex, 42, 295–303. doi:10.1016/S0010-9452(08)70355-1Tyler, L. K., Marslen-Wilson, W. (2008). Fronto-temporal brain systems supporting spokenlanguage comprehension. Philosophical Transactions of the Royal Society B, 363, 1037–1054. doi:10.1098/rstb.2007.2158Ward, J. (2008). The frog who croaked blue. Oxford: Routledge.Ward, J., Huckstep, B., & Tsakanikos, E. (2006). Sound–colour synaesthesia: To what extent doesit use cross-modal mechanisms common to us all? Cortex, 42, 264–280. doi:10.1016/S0010-9452(08)70352-6Ward, J., Jonas, C., Dienes, Z., & Seth, A. (2010). Grapheme–colour synaesthesia improvesdetection of embedded shapes, but without pre-attentive ‘pop-out’ of synaesthetic colour.Proceedings of the Royal Society B, 277, 1021–1026. doi:10.1098/rspb.2009.1765

Ward, J., Li, R., Salih, S., & Sagiv, N. (2007). Varieties of grapheme–colour synaesthesia: A newtheory of phenomenological and behavioural differences. Consciousness and Cognition, 16,913–931. doi:10.1016/j.concog.2006.09.012Ward, J., Moore, S., Thompson-Lake, D., Salih, S., & Beck, B. (2008). The aesthetic appeal ofauditory–visual synaesthetic perceptions in people without synaesthesia. Perception, 37,1285–1296. doi:10.1068/p5815Ward, J., & Simner, J. (2003). Lexical–gustatory synaesthesia: Linguistic and conceptual factors.Cognition, 89, 237–261. doi:10.1016/S0010-0277(03)00122-7Ward, J., Simner, J.,&Auyeung, V. (2005). A comparison of lexical–gustatory and grapheme–coloursynaesthesias. Cognitive Neuropsychology, 22, 28–41. doi:10.1080/02643290442000022Witthoft, J., & Winawer, J. (2006). Synesthetic colors determined by having colored refrigeratormagnets in childhood. Cortex, 42, 175–183. doi:10.1016/S0010-9452(08)70342-3Received 6 May 2010; revised version received 10 August 2010