saw ì l ì . 15 I V o e m v r î p tÖ38. Nr. 4 .

a p a r e la i si i t a l e flecarei luni. ( I n r e g , subN'r. 131138 S . UI. Tr ib . A r a d ,

D i r e c t o r . T I B E R I O V U I A Redacţia şi Administraţia : Arad, Str. Brătiaau 4

...De mâna, cu morţii îndatoriri profesionale, cari chiama azi

aproape pe toată lumea la sfaturi pe categorii de interese, ce se cer încadrate în noua ordine de Stat şi într'un ritm de viaţă nouă şi în care nu interesele oamenilor de condei sunt cele din urmă, ne-au dus pentru o şedere de câteva ceasuri numai, sub munţii Negoţului, la picioarele căruia se întinde o mare ţară românească, nebănuită de cei cari o cunosc numai din svon sau din cărţi. Sibiul cu împrejurimile sale, Făgăraşul cu aşezările i, îmbie vizitatorului o privelişte care, şi numai sumar îmbrăţişată, umple inimile de încredere şi nădejde în viitorul acestei ţări, în care rezervele de energii umane şi bogăţiile firii concurează în chip fericit întru realizarea progresului râvnit veacuri lungi de o naţie care a cunoscut exilul dm statutul politic şi supliciul pe axa spirituală.

Am mers pe drumurile ţării deacolo, pe de margini cu masive corole dinţate da munţi vineţi, — şi am urcat în pas de tăcere drumurile, largi, betonate, cu suişuri prin păduri.

Nume de sate cu rezonanţe vechi, scumpe oricărei inimi, cădeau pe de laturi, din fuga vehicolului modern, care uneori grăbeşte cu atâta pagubă prin ţări de vis şi de nostalgii, încât opririle pe cari le-am făcut din nevoia unei reculegeri apăreau descinderi deadreptul pe ţărâna sfântă a suferinţelor de eri. Lăsând în urmă, sub reverberaţii de toamna, satul de veşnică aşezare al lui Gheorghe Lazăr, Avri-gul, în Sibiul atât de încărcat cu tradiţii, am preferat în locul multelor dispute, căile tăcerii prin cimitirele în cari dorm de veci, arhiereii părţii de neam de dincoace şi, sub câte un tumul modest, un Gh Bariţiu, un Dr. Ion

Raţiu, un G. Bogdan Duică şi aţâţi alţii. Mai încolo, la Răşinari, unde am adăpostit un gând de reculegere în mausoleul cu lespezi reci, la căpătâiul Arhiereului încheietor de suflet, — căutam pe străzile înnoptate o casă... Sub burniţa de toamnă, întrun cadru ireal de neguri şi alunecări în vis, am oprit apoi în faţa unor ziduri albe, înalte, mândre în singurătatea ior, cu obloane trase şi porţi zăvorite. Printr'o întâmplare am pătruns şi în Curtea cu stufoase umbre şi crenele delicate. Şi în timp ce stăteam înfioraţi, ceată de prieteni drumeţi, în jurul nostru poposeau din vechile icoane ardeleneşti, popa Iosif din Răşinari, şi maica preoteasa, şi mândria lor: poetul pătimirii noastre.

Se făcea noapte, şi noi întârziam. Şi poate, sub vraja trecutului nici nu am fi vrut să ne despărţim de acest lăcaş, unde pentru o clipă poţi convoca la confruntare un neam întreg: la Răşinarii lui Goga.

Ci, de sub apăsarea grea a unei dureri ce stăvilea cuvântul, tot, lumini de credinţă, sufletele, ale căror prezenţă stăpâneşte încă acest colţ de pelerinaj românesc în dramatic abandon, neau deschis pârtii, îndărăt, spre viaţa de aci.

Din drumuri româneşti, am venit de mână cu morţii, câţi sunt aşternuţi pe văile de acolo. Şi am uitat, poate, atâtea interese, spre a ne confunda cu viaţa de eri: pildă de jertfă, de înălţare, de rodnicie.

De mână cu ei, vom răzbi prin vremea ce umblă în coihurnt de indiferenţă, cu suflare de inorog, peste apele şt sufletele de aci.

T i b e r i u V u i a

înnoirea Nr. 4

Crez Troiţa desprinsă din sufletul ţării,

pe margini revărsate'n cântec moştenit, închină-se bătrânii la porţile zării, ca dorul pe buze, în treacăt mugur.t.

Prin asfinţit de basme dureri coboară cărări răsfrânte'n ceaţă de carele cu boi. Suspin de mamă cu furcă subsuooră şi sărut de soare iubitului zăvoiu.

Aur topit în focul descântecului nopţilor ucise de duhul necurat, aghiasmă şi tămâie busuiocului din inima bisericii clădite'n sat.

Priveghiu râului adus pierderi'n cruce. Cosiţe despletite poienelor- gând de flăcău pus drumului la răscruce vă ţme mângâierea de copil plăpând.

Zodie pornită din târlă la bordeiu, străin e glasul căzut inimi'n piatră. Se leagănă tăcerea pe creangă de teiu şi V sal dăinue curmeziş in vatră.

Din vânt păstaie cu fir întins luminii dă isvoarelor din vinele pădurii murmur şi toarnă sevă albă tulpinii pornirii crezului spre cetatea urii.

Legendă sfârşită pe veacul, început.... Se'ntoarce brazda sub plugul întâmplării... Adusă e pânea.. şi vinul desfăcut aşteptă..veniţi la prânzul primăverii...

I o n T I » . I l e a

P o p a s u r b a n Privesc în mine ca'ntr'o carte desfrunzită Şi vreau c a veacurile toate să le'mperec, Cu toamnele în linişti, să desferec Cum în psaltirea veche, prăfuită...

Nu plâng în visul prins c a să-1 răstorn Chitarelor la margine de tară. Plugarii m'or primi la cîmp, afară, Şi snopii peste vreme să-i întorn...

Aici oraşul mă priveşte-amar, In chiote pe străzi mă prinde s e a r a . . Vreau s ă rămân copil cu primăvara Şi s'o păzesc de arşiţi,-pădurar..

C. P â r l e a

N o c t u r n ă Lăstun c e r e s c , luceafărul, îşi face cuibu'n s e a r ă Pes t e grădini de-azururi , sboară o cometă — Păună alb'a nopţii cu trenă violetă — Sbor paseri de lumină, în anotimp de c e a r ă .

L a r g se roteşte luna în s b o r u i de condur Şi fulgii de lumină şi i ninge peste ţ a r ă . Departe 'n z a r e a stinsă, se văd libarci de pară; Şi peste a p e sboară o îişiţa de-azur .

G fa. M o ţ i u

G e o r g e T a k l

l . a m l a ş t i n ă Pribeag prin negrul vânt; încet flutură uscata trestie In liniştea mlaştinei. Pe cenuşiul cer Trece un stol de păsări sălbatice; Deacurmezişul peste'ntunecate ape.

Tumult. In colibe dărăpănate Fâlfâie cu negre aripi putreziciunea; Mesteceni schilodiţi oftează'n vânt.

Seara'n cârciumă părăsită. Drumul acasă 1 adie Suava melancolie a turmelor păscânde, Apariţie a nopţii : broaşte ies din ape deargint.

N o a p t e a Albastrul ochilor mei s'a stins în noaptea asta, Aurul roşu-al inimii mele. O ! cât de liniştit ardea

[lumina. Mantia ta albastră 1-a'nbrăţişat pe cel ce cădea; Roşia ta gură a pecetluit înoptarea prietenului.

M i r c e a S t r e i n u l

Pastel Se scutură miresme din teii lunii clare Şi limpezimi de astre rodesc suo tâmpla serii ; Prin aer dau ocoluri aleanuri solitare Şi'n cetini înfloreşte luceafărul tăcerii.

Amurgul dă în pârgă pe culmile din faţă Şi umbre despletite sânt joc de mahmudele. In genele poemei dactile se răsfaţă Şi reverii suave de-azur scapără stele.

Mi s'au aprins în suflet feştile de candoare Şi inima, în lacul de aşteptări, străluce. Beau, insetat de doruri, potire de răcoare S'apară ea, mai grabnic, în brazii din răscruce.

Nu vine şi nui nimeni cu mine să mă plângă; Doar coarde de vioară îmi mai sărută focul.. Ce trist — singurătatea începe să se strângă Să mă adoarmă'n poale, că mi a murit norocul

P e t r e P a u l e s c u

4 Pag. 3 înnoirea

„ î n n o i r e a " î n s t ră ină ta te

B a s t i o n u l de pe B a l t i c ă Trecusem fără să ne dăm seama

in întunerecul nopţii prin teritorul internaţional şi cu primele raze ale zorilor am oprit in minuscula gară a Gdiniei, pe mult contestatul teritoriu al coridorului polonez. La câteva ore de ţinta călătoriei noastre întâlneam caracterul şi atmosfera germana în colţul care constituie mândria constructivismului polon. Dar, după un prea scurt popas în gara în care prin pervazul larg al geamului se profilau monumentalele biserici ale oraşului şi departe în ceaţa dimineţii, unde se bănuia marea, silueta mecanică a elevatoarelor din port, trenul porni curând pe o limbă îngustă de pământ scăldată de apele plumburii şi reci ale Balticei, prin pâlcurile de brazi ce se întindeau dealungul peninsulei Hell, spre satul de pescari de odinioară Heisternest, devenit sub regimul polonez localitatea maritimă Yastarnia.

Coborîţi din tren ne primi un vânt rece, cu care nu eram obişnuit în zilele noastre de vară, cât şi indi ferenţa identică a localnicilor cu cari nu ne puteam măcar face înţeleşi. Cu greu am nimerit în alcaz-ul sau Tabăra navală a tineretului academic polon, unde eram destinaţi a aprofunda legăturile cu tineretul din Ţara vecină şi amică. Colegii poloni au fost însă atât de amabili să ne imprăştie atmosfera neplăcută a mediului neobişnuit şi e drept că zgri burind in mijlocul lui August, ne am instalat alături de cei 150 studenţi veniţi la Yastania să primească brevetul de marinari, fie din sudi cul Lemberg, din Wolhinia, industriala Silezie şi in multe cazuri chiar din Varşovia.

In societatea lor, faptul de a fi români ne a împrietenit repede, în zilele de furtunoasă atmosferă, cu ploi torenţiale, cari erau din belşug. In sala lungă de mese din alcaz, sau în modesta cafenea „Europa", căutam sâ descifrăm destinele acestei limbi de pământ, de o celebritate răsunătoare. Poate câte odată am fost prea pătimaşi şi unii şi alţii. Dar acest lucru era explicabil, căci doar cine a avut ocazia să vadă cu atâta amănunţime Gdinia, cum am văzut o noi într'o scurtă escapadă din Yastania, portul al cincilea din Europa în privinţa mărimei şi utilajului, cât şi oraşul propriu zis, care cam de mărimea şi'n genul Timi*

sorii noastre a fost construit împreună cu portul in mai puţin de 10 ani, dovedesc nu numai posibilităţile de azi ale Poloniei, dar destai -

' nuiesc şi unele din planurile lor de viitor. Pentru păstrarea acestui port şi a ieşitei la mare, fără de cari nu se poate imagina o Polonie puternică, ei sunt dispuşi la orice sacrificii şi'n afirmarea drepturilor asupra lor dispun de incontestabile argumente istorice. Dar în acelaş timp, coirdorul polonez despicat din trupul Pomeraniei, înseamnă nici mai mult, nici mai puţin, decât o îngrădire a imperialismului german spre răsărit şi îndeosebi izolarea Prusiei Orientale de restul Germaniei.

Din aceste motive politica actuală dusă de d. col. Beck, care prin guvernul din Varşovia caută o înţelegere cu Germania, este profund dezaprobată în cercurile naţionaliste, lucru ce nu 1 poate atenua nici măcar ura organică împotriva Rusiei, care mai mult decât orice altă problemă ii sudează într'o atitudine unitară; Rapoturile externe dintre Polonia şi al treilea Reich sunt excelente, cititorul obişnuit al rubricilor de politică internaţională din cotidiane ar putea chiar crede acest lucru. Dar deşi tratatul încheiat intre cele două state asigură incă 8 ani demnitatea graniţelor polone, problema aceasta frământă intens conştinţele naţionaliste din ţara vecină. Odinioară nu numai acest coridor locuit în majoritate de poloni, afirmă tinerii din Yastania, ei Pome-rania întreagă şi chiar Prusia Orien tală au aparţinut regelui polon. Ca valerii teutoni cari au cucerit in parte aceste locuri au fost vasali acestor regi şi datorită numai toleranţei şi slăbiciunei lor au putut cavalerii germani creia statele din estul imperiului. Aceste drepturi prescrise de istorie le vor trezite tinerii poloni şi'n aceste străduinţe se regăseşte ceva din romantismul istoric al unui Szienkewic sau Boriszlav Prusz. Dar pe de altă parte sunt mai conştienţi decât să adoarmă pe laurii plini de glorie ai trecutului, işi dau perfect de bine seama că noua Germanie dinamizată de principiile national-socialiste ignorând trecutul istoric, — pe care de altfel il interpretează deosebit de poloni •- va revendica prea curând faimosul coridor, fără de care toate visurile nu

vor rămânea altceva decât simple vise. Nimic mai firesc ca'n aceste cercuri Germania să fie privită cu tot atât de puţină simpatie ca Rusia, ceva mai mult chiar aceştia cer, pe baze istorice şi într'o oarecare măsură etnice, încorporarea Danzi-gului, care se bucură actualmente de un regim internaţional în statul polon.

Nu vom face obiect de discuţie motivele cari ar putea justifica a-ceastă pretenţiune, fiindcă vechiul oraş hanseatic nu è nici prin structură şi nici prin populaţie polon. Dar peste micile întâmplări cari constituesc viaţa cotidiană a celor două popoare conlocuitoare şe profilează tumultul imperialist şi contradictoriu, care răbufneşte când autorităţile scapă controlul, fireşte nu arar voit, în manifestaţiuni şi chiar lupte de stradă. Politica oficială din ambele state implastronată în tratatul din 1934, nu ia seama la aceste manifestări pornite, spre deosebire de paragrafele reci, din simţirea caldă a mulţimei şi raporturile sunt păstrate în cea mai cordială amabilitate.

Aceste însă nu pot decât adormi temporar furtunoasele izbucniri ' din ambele tabere cari vor desveli adevărata lăture a raporturilor polono-germane, căci din ciocnirea imperialismului slav şi teuton se vă produce scânteia care va învălui in flăcări Baltica.

Tinerii din Yastania cu cari am descurcat iţele încurcate ale politicei aşteaptă cu seninătate şi fără să conteze pe ajutorul cuiva, momentul acestor grave răbufniri, fără măcar să se intimideze de formidabilul dinamism german. Desigur că aceasta dârză atitudine poate fi şi o nejustificată supraevaluare a puterilor proprii, dar dovedeşte şi patriotism eroic. Micile iachturi şi iole pornite în larg din rada Yastania, sub conducerea vânjoaselor braţe tinere, în exerciţiul lor zilnic până la cea mai nordică fortăreaţă polonă pe Baltică, bastionul Hell, sunt menite să deschidă marile drumuri de mâine spre Ţările pline de Soare din Sud. Ori toate aceste, visurile luminoase ca şi realitatea de mare putere, fără de fâşia îngustă ruptă din trupul Po meraniei, este imposibilă. Ultimele evenimente au dovedit mai vie decât ori când această dorinţă şi a devenit de o importanţă capitală dilema permanent vie pentru ^Polo nia: Heisternest sau Yastania.

Eugen Victor Popa

Recenzie.

Pr. Dr. P. Deheleanu: Dogma Haritologică a Bisericii Ortodoxe orientale, Arad, 1 9 3 8 .

Tânărul profesor delà Academia Teologică din Arad îşi publică teza de doctorat în Teologie- Este o lucrare de dimenziuni mai mari, ca cele obişnuite până acum. Delà început observăm bibliografia bogată, cârti streine şi româneşt!, o utilizare cât mai complexă a problemei ce se discută.

Lucrarea este împărţită în mai multe capitole şi începând cu «Harul divin" difinitia lui, felurile şi întreaga discuţie ce s'a purtat din timpurile mai vechi până azi — este lămurit în lumina adevărată a Sf. Scripturi. învăţătura Bisericii Ortodoxe despre însuşirile hsrului divin: Gratuitatea şi necesitatea harului divin şi faptele ce decurg pentru omul ce 1 primeşte (pg. 5 7 - 9 1 ) Cap. IV. cuprinde: Universalitatea harului divîn: Dumnezeu acordă harul divin, celor drepţi şi păcătoşilor, împietrijilor la inim.*, Dumnezeu dă şi celor necredincioşi harul credinţei (pg. 9 4 - 1 0 5 ) . Cap. V. învăţătura despre decretul etern al predestinctiunii şi al reprobatami dumnezeeştl (pg. 1 1 0 - 1 2 7 ) . Cap. VI. „Raportul dintre harul divin şi libertatea voinjei omeneşti" (og. 130 142); Partea a Il-a lucrării .Despre Harul divin In speciei", actual sau trecător şi Harul tubtual sau sfin-titor (pg. 147-200,) iar la pag. 206 găsim încheierea şi conduzi le ce se desprind.

Pr. prof. Dr. P. Deheleanu în Dogma Haritologică a Bisericii Ortodoxe orientale a adus o contribuţie însemnată cu privire la lămurirea pe deplin a învăţăturii noastre ortodoxe, care deşi cunoscută şi până acum din diferitele tratate de Dogmatică, totuşi n'au îost pe iarg expuse, ci numai sumar şi fără o adunare complexă a materialului necesar pentru înţelegerea acestei dogme fundamentale a Bisericii noastre.

Materialul adunat cu multă con-ştinjiozitate a fost analizat cu o seriozitate demnă de admirat, se lecţionat şi orânduit în mod istoric după un pian bine definit, aşa că delà început cititorul poate să-şi facă o idee clară despre ce discută. Şi în ori care parte ar răsfoi-o poate fi lămurit asupra subiectului ce-i urmăreşte în generalitatea lui sau numai o singură latură care-l interesează.

Metoda aplicata cărţi , e cea documentară, strict lămuritoare, istorică, cu toatK trimiterile necesare, ceeace ridica valoarea lucrării şi-i dă caracterul de lucrare ştiinţifică.

Sunt largi incursiuni în domeniul Istoriei Universelle Bisericeşti, unde sunt combătute ereziile cu privire la herul divin, învăţătura catolica, protesterà în comparatìe cu ace» a Bisericii ortodoxe. Biblia ca şi Sf- Tradiliuna ocupă un loc de frunte.

Lug igmatică a Păr. prof. Dr. P. Deheleanu e o contribuţie fidelă ia Dogmatica specială. Ea poate fi folosită atâ; da teologi, cât şi de toţi aceia c^ri se interesează-de invâţăiura Sfintei noastre Bi-esrici ortodoxe, vor găsi multe lămuriri şi preciziuni d

4 ^ a 8 - 5

Din darea de seamă a Comitetului Touring Clubului României Arad către Adunarea

Generală ţinută la 12 Noemvrie 1938.

Anul al 1Ï lea de activitate al secţiei T. C R. Arad s'a soldat cu rezultate apreciabile în toate domeniile de pieo-cupări cari au fost uimărite. Ansamblul acestor preocupări au fost fixate încă delà întemeierea secţiei în punctele u r mătoare :

Props gai ea printre români a concepţiei sănătoase despre turism, pornind delà ideia că turismul depute de a fi un sport în înţelesul de azi al cuvântului, este mai degrabă o metoda de eduîaţie. O/ganizarsa de excursii , în deosebi pentru începători, câştigarea lor pentru turism şi îndrumarea tineretului spre natură Crearea unei solidarităţi româneşti în jurul ideii turistice. A ve-ghia la păstrarea nealteratâ a ve: hei t o ponimii româneşti în aceste părţi]şi a lupta pentru conservarea frumuseţilor naturii. Ridicarea prestigiului turismului românesc şi reprezentarea lui cu demnitate. A m e najări turistice: construirea da case de adâi-ost, marcare de peteci.

Mulţumită propagandei făcute ideia turismului începe din ce în ce să prindă rădăcini. Faptul te poate vedea şi în numărul de membri ce a crescut mereu. Propoiţional cu creşterea numărului membrilor a crescut şi interesul şi gu&tul pentru exc irs i l .

In domeniul amenajărilor turistice, din lipsă de fonduri nu s'a putut astiva, totuşi marcajele proiectate în Masivul B i naria sunt pe cale de real zare. Până în prezent s'a marcat :

1 Drumul delà Gura Văii Dodeşalui (Leuca) până la cabana delà Gruiul Dumii, cu albastru vertical, distanţă 9 km.

2. Din drumul de creastă Cucurbe a Bihariei — Muntele Găina disttnţă 18 km. s'a marcat cu roşu orizontal porţiunea de sub poala Bihariei până la Pie (rele Aradului, distanţa de 7 km. timpi 1 nefavorabil împiedecând continuarea marcajului.

Şi în anul acesta s'a urmărit cu deo sebită asiduitate o acţiune de propagatdă ,

I cunoscând din experienţă că oricâtă se dmţiune ar exercita munţii noştri, r o mânii se lasă numai cu greu şi după îndelungi persuasiuni convinşi să parti-c'pe la excursii . Astfel am reuşit îa a n U 1938 să câştigăm paitc 'penţi n o i l î / x -curaiî. P e lângă propaganda delà om la om, pe care o face fiecare membru, s'a '"cercat şi propaganda prin publicaţii, ^r mul anuar ( 1 9 3 6 ) pe care l-am sco3 U r m ă r e a înainte de toate propaganda, B'at prin articolele cari familiarizează pe ctitor cu principalele probleme turistice l°eale, precum şi cu însăşi noţiunea de

turisrr, cât şi prin publicarea listei membrilor.

Aruncând o privire retrospectivă asupra întregei activităţi desfăşurate, se desprinde faptul că turismvl este în plină desvoltare. Dacă realizările sunt mai modeste decât la ce s'ar fi aşteptat unii, vina este că cei doi factori determinaţi ai ori . cărei evoluţii : natura omenească şi banul, au pus îngrădiri activităţii, oricât suflet s'ar fi pus în ea.

Epigrame Fapte Diverse

Un fapt divers, 'totuşi ciudat: Mimi, — o femeie uşoară, — Sărind în mare într'o doară, S'a dat la fund şi s'a 'necat...

Unui dentist Faci extracţiuni uşoare, E necontestat, Dar ce e ciudat, Punga e care mă doare!

La moartea unui academician

Cenuşa- i de nemuiitor A încăput într'un ulcior, Iar opera-i nemuritoare In două rânduri prin ziare...

Just

Magnaţilor delà Uzina Electrică — Arad.

Că vă plătim un bir prea mare Să vă convingeţi, încercaţi, Şi or să spună cetăţenii C'aţi fost odată... luminaţi.

Dlui Păstorel Teodoreanu De ţi citesc proza şi versul Mă intreh rebel: „De ce n'ai rămas, băiete, „Numai.... păstorel ?".

Remus Gorgan

Epigramistului M. Ar. Dan. directorul Fabricei de tutun Timişoara care mi-a dat săi citesc epigramele.

Mi-ai dat un număr cam prea mare De epigrame, ce să spun; De mi ceri aşa multă răbdare Trimite mi ?i ava tuiun.

Emil Hanganu

înnoirea

Vlaicu-Vodă, drama în versur a lai Ai. Davilaa fost reprezentată pe scena teatrului Comunal din Arad, luni, 14, Noemvrie, decătre actorii Teatrului Naţional dm Bucureşti, în condiţii superioare.

Am avut ocazia să vedem un ansamblu de mare clasă. în frunte cu dl. G. Calboreanu, a cărui creaţie în rolul titular este desăvârşită- Am întâlnit în roluri d/f ici e pe eminenta actori N. Săvulescu, N. Dimitrlu, D. Grtgoriu, Uimeni, C. Cristescu, D. Anlgdali şt alţii al căror nume dacă ne scapă nu înseamnă că au un merit mai puţin în înehtegarea omogenă, disciplinată a reprezentaţi/. Puţini dintre spectatori*, cari au fost pre veniţi, au putut verifica jocul de reală calitate a dlui Akxandiescu un tinăr absolvent de conservator care a avut în rolul lui Katiary o creaţie personală. In rol, dnele Eage-nia Zaharia, M Demetriade şi Olga Ţa rana.

Dl Ion lliescu regisorul Teatrului Naţional are dreptul să se felicite pentru Injghi barea acestui spectacol pthtru care arădanti îi sunt recunoscător. Decorurile, special confec fio nate, sunt opera dlui Troian Cornescu.

Reprezentaţia delà 14 Noemvrie, pe care o datorăm în parte covârşitoare dlui Ion Marin Sadoveanu directorul general al Teatnlor, este un semn ai înţelegerii cu care dsa aţinut să îşi însuşească iniţiativa acţiunii teatrale pe cere a înbrăţişat-o, din primul montat, cu toată căldura.

Nu ştim care vor ft relaţiile de viitor ale acţiunii cu prima noasiiă scene", dar sufletul plin de totală a-dezune pe care lam întâlnit la actuala conducete a Teatrului Naţo-nai din Bucureşti va trebui căutci şi de aci înainte în interesul cauzei şi a culturi româneşV, prestigiul căreia trebuie servit cu producţie de calitatea celei pe care publicul a avut ocazia să o sublinieze cu entuziaste aplauze, de nenumărate rânduri, la scenă dese h să.

* U n model de prezentate a unei

'ucrart literare rti-1 aduce editura Fundaţiiior RegUf, cu prefaţa dlui Ion Chinezu, la voiumu! de nuvele B U can Bstrânui" si regrttétaìui scriitor arde! an PavtT Dar.

Dl. Chinezu are meritul mare al descoperirii acestui autentic taUnt ardelenesc, a cărui rroarte prematură a pus capăt unei promiţătoare producţii artistice. Volumul alcătuit cu grijă pioasa de profesorul tlujar, merită o stăruitoare atenjie: înnoirea va revent.

P u n c t e # Cazul cu un amic. Uite un

om care nu ştie să înjure. Sunt multe lucruri la cari nu se pricepe dumnialui. Dar în polemici n'are pic de spirit. Ce sài fac dacă n'are. Eu nu pot sd ui împrumut. Dar de ce se răsteşte la mine poetul ? De ce ii vine foc pe nări, şi de ce se simte bine travestit în Tarzan, când în realitate nu produce mai mult efect decât cucurigul unui cocoşel? Iată explicaţia. Noi am scris într'un număr trecut al acestei reviste o notă, în care spuneam următoarele: „Din volumul de poeme, Cânte:e de pierzanie al d'lui Mihai Beniuc, cităm aceste strofe — şi ca ele multe altele — în care nu găsim, ori cât ne am strădui, nici au' rul curat al poeziei, ni i re flexiuni prea originale". Şi reproduceam acolo două strofe, care veneau înajutorul celor spuse de noi.

La scurt timp după aceasta primesc o crudă admonestare din partea cântăreţului, că sunt un suflet mărunt, că niciodată nu voiu intra în patrimoniul culturii umane etc. Astfel calificat am primit asigurarea că nu mă voiu învrednici de un răspuns. Lucru, căruia nu i-am dat crezare. Au urmat apoi scrisori, alternând invectivele, cu elogii aduse la adresa mea, — autorul încriminat. Nici lor nu le-am dat prea multă atenţie — ştiind de câtă sinceritate este capabil fostul meu coleg delà liceul Moise Nicoară.

Şi iată că în sfârşit mă trezesc în revista „Pagini Literare" delà Turda, cu un gâfâit de răgete, cari de fapt sunt cotcodăcelile unei galiţe care, speriată, nu a putut să doarmă peste noapte. Şi ce spune prichindelul ? In primul rând nu-i convine numele meu. Nu îi place pur şi simplu, şi mă botează pentru a doua oară. Bun. Dar pe dumnealui îl cheamă Mihai, fără a fi viteaz, deşi îşi împrăştie „spiritualitatea" de pe plaiurile marelui Domn. Noi ştim că în armată, un plutonier l-a confundat cu un copil de trupă, li zice Mihai, şi nu este vlăstar de Rege. Nici arhanghel nu poate să ajungă, pen-trucă nu este religios Cu atât mai pu ţin nu poate fi numit „luceafăr al poeziei române". Iată deci că a greşit profund atunci când s'a gândit să oficieze în baptister.

Se leagă apoi temutul meu adversar de îndeletnicirea mea de fiecare zi. Nici pe ea n'o aprobă. Nu admite să mă erijez în poet, când în realitate sunt

„V ITRINA ÎNNOIRII

şi l i n i i un simplu primpretor sau judecător de ţară.

Bătăiosul meu inamic este om cult. E doctor. Ca atare va fi găsind printre cărţi atâtea pilde, în care oameni aleşi au deţinut slujbe foarte mărunte sau au avut ocupaţiuni, care nici pe departe nu se potriveau cu înaltele lor preocupări. Unii erau marinari de bord, alţii birtaşi, alţii şlefuitori de sticle, notari, cancelarişti etc. Cum, eu nu pot fi poet din cauză că sunt pretor ? Şi aici trebuie să l rectific pe beligerant. Nu m u sunt secretar de pretură, ci şeful biroului de aprovizionări şi licitaţii din Primăria Municipiului Arad. In noua mea misiune trebue să mă 'ngri jesc de paiele necesare cailor delà Primărie. Să convoc ofertanţii pentru două cratiţe pe seama căminului de săraci, sau să mă deplasez la Gai, pentru a adăuga o scândură la ieslea noului grajd. Prin urmare am destulă batae de cap, — şi totuşi să nu pot fi declarat poet ? !....

Alt punct de acuzare ar fi că sunt lipsit de modestie. Că nu l-am lăsat pe Mihai să şi citească operele, omo răndu-l cu ale mele.

Eu nu sunt om modest, pentiucă la umbra acestui cuvânt se pot ascunde multe nulităţi. Nea fost dat să auzim deatătea ori că Hie Hie nu d'ncută probleme de spiritualitate, in gură mare, pmtrucă e... modest. Sau că Ion Ion nu scrie, fiind cuprins de aceeaşi virtute. Modestia nu poate fi — credem — o scuză. Totuşi sunt unele lucruri, care-ţi sunt atât de scumpe, încât nu poţi să le scoţi pe tarabă. Cei ce mă cunosc ştiu cât li~am citit din versurile mele. Cu atât mai mult ar trebui să recunoască acest adevăr, poetul pe picior de război.

La Cluj întâlnirea noastră a fost întâmplătoare. Eu urcam strada Mari nescu, la fratele meu, el cobora. Din două vorbe am intrat în subiect : lite ratura. Imi pare că l-am şi felicitat. Nu ştiu de ce, poate din complezenţă, sau milă, — văzându l atât de palid şi tras la faţă.. In urma ne-am despărţit dăndu-mi adresa unde il pot vedea mai târziu. L am găsit acasă trăntit pe pat îmbrăcat. 11 cheamă doar Mihai, — şi trebuia să fie boem...

Eu intru în vorbă despre cameră, despre chirie. El mă ameninţă cu un caiet de proporţiile unui an întreg de şcoală. Şi mi citeşte, şi nu mai termină. De Ana delà Şebiş care l-a părăsit, fiind urât; de noaptea de Ajun, de co

răbii eau i*au :npotmolit la jumăU..,. drumului şi altele şi altele. Să-mi spună cu sinceritate, năzdrăvanul trubaduà câte din versurile mele i-am citit ?

Zice, mai departe, că in opera lua n'am găsit aurul poeziei, sau „alte| metale de acestea". Aici d. Benine am trebui să fie mândru : l-am pastişata Căci iată ce spune dumnealui în ptM ezia „Cântec despre melc". Gasteropod dui „taie drum încet decis prin /oil Precum poetu'n aurul poemii..." Să m a i ierte prin urmare că H fur imaginilm şi expresiile.

Sunt în fine învinuit că n'am pui blicat decât la reviste depe linia cm Vest a ţării ca : „Renovarea", „Graniţa literară" etc. Dar pentru Dumnezeul sunt în Capitală publicaţiuni mari, pi a căror copertă n'am prea văzut strălucind numele domnului Mihai. De c e ä Mi-ar place dacă ar lăsa modestia lat o parte.

Atâţia s'au ocupat de „Cântece dm de pierzanie" ! Unii spuneau că arej influenţe din Carol Scrob, sau IenăchiţM Văcărescu. Alţii că poemele sunt goalei discursive sau pline de bădărănii /exil cale. Un critic spunea că importă E l verestul în ţară, fără a plăti vamă.M Laurenţiu Fulga spunea in „Decalogul* că poeziile din volumul tipărit la S i l ghişoara, al d-lui Mihai, fac imprcsiM unor vase de bucătărie nespălate... Tul turora autorul ar putea să le aducm învinuirea că nu sunt critici recunoscuta că sunt tineri. D'apoi ce să-i faceni dacă ceilalţi, criticii oficiali şi cu nuê me, nu s'au ocupat de dumnealui... i

Noi am înseilat o simplă notă, şi iată că ne trezim in prag cu cocoşelul.i a cărui creastă e plină de „teribilisme...î

9 Les Nouvelles littéraire*, pul blicâ discursul pe care l a ţinut la] radio, Léon-Paul F.;rgue, cu prilejul morţii lui Francis Jammes. Tranl scriem împrejurările emoţionante in care a fost „descoperit" autorul ruj găciunilor: „II y avait plus de q u » rante ans que nous nous connaisse ons. J'ai été, je peux bien le direi tout à fait le premier à parler de lui. Du temps que le Mercure de Franîm logeait à la rue de l'Echaudé Sain.» Germain, ses trois pièces, un sa lon un bureau de rédaction, une bibliofj théque, une corbeille trônait aA millieu du salon comme un ananas au millieu du compot er des poète» symbolistes, corbeille où s 'entassaie» les bouquins envoyés par les aut»: urs ou par les éditeur*.

Chaque collaborateur y fourragei^H palpant les bouquins comme c J H fromages, emportait ce qui lui coB| venait et en faisait un compte refl*-

P a g . 7 Înnoirea

du. Un jour, j'arrive. Je repère la corbeille. Elle était vide. Il ne restait, 3u fond, coincée par l'osier, qu'une pauvre plaquette: Vers, par Francis arnmes, éditée à Orthez. Personne

n'en avait voulu. Je la parcours et e lis :

le pauvre pion doux et sale m'a dit j'ai tien mal aux yeux et le bras droit par lysé

Je mets la plaquette dans ma poche et je fais sur elle un petit papier. Quelques jour après la sortie du numéro du Mercure, je recois de ammes une lettre o u il médi t : „II

y a, dans le bel article que vous m'avez consacré, une telle intelligences, une telle pénétration de moi-même, que je serais aujourd'hui célèbre si tout le monde était comme vous. Je vous envoie un tortil de colombes et une couronne de roses".

• „Tribuna" noul ziar de sub conducerea marelui scriitor I. Agar-biceanu, dedică in fiecare număr câte-o pagină problemelor de cultură. Subliniem articolul cu privire la activitatea filarmonicei Gh. Dima. A-ceastă asociaţie înfiinţată în 1920, din gândul frumos al câtorva inte-ectuali din Cluj, iubitori de muzică, n'a putut să-şi ajungă scopul pentru care a fost creiată, din lipsă de capital material şi moral. Abia în 1926, a primit un ajutor oficial. Timp de doi ani s'au dat in totat 7 con-erte. Activitatea i se întrerupe iarăşi

din pricina morţii preşedintelui, Gh. Dima, — ca să fie reluată în 1934 ub preşedinţia diui prof. V. Papilian, rganizând in decurs de 4 ani, 15

concerte mari. O asemenea iniţiativă, ar trebui încurajată de oficialitate şi public, pentru răspândirea muzicii bune.

• „Pentru George Enescu". Vorbind de arta sunetelor, să transcriem rândurile pe cari le publică d. Viriti Gheorghiu, într'un cotidian din Capitală, cu privire la genialul mu-fcican : „Ce putem scrie despre ge-niul Enescu ? Rândurile noastre, formulele de apreciere sunt lucruri st-erpe şi vane, cari nu se raportă |"ci la public, devenit sub flacăra interpretării violinistului, o cenuşă

suflete fremătând în aplauze, şi n iri la cântecul maestrului unic, o Cean de pasiuni, murmur de măr-ijrisiri, fervoare şi lacrima tainică. Ve' mai mare violinist al timpului, r a lăsat inima liberă şi măiastră ca ; Pasăre albă să-şi tremure sborul p r e cerul neţărmurit al muzicii. In _aţa lui Enescu ar fi bine să uite Mreaga critică, orice imagine, orice

gând elogios; stilul curent al cronicarilor pângăreşte parcă urma sunetelor sale, Deaceia să 1 ascultam in tăcere, ca pe un glas inspirat din alte lumi; în generoasa poezie a marei sale arte să fim cuprinşi, aşa cum bolta cerească de primăvară cuprinde privirile şi le înlăcrimează în extaz".

• Poetul D. Ciurezu, a rămas credincios unei poezii in care se răsfaţă talazul de aur al holdelor noastre; linia simplă a brazdei pe tarlale; aerul muşchilor crescuţi printre şindrilele caselor de ţară vân-joşenia românului din ele şi tot cerul năvălit pe uliţi. In numărul de pe Noembrie al revistei „Gândirea" d-sa publică un minunat poem bucolic, întitulat, .„Tudor şi Tudora". Transcriem :

„Tudora e fata amiezii de vara Cu trupul pietros, ca mărul domnesc, In pulpele-i rumeni bujorii se bat Şi 'n umeri arinii svâcnind înfloresc.

In Ua ei albă plesnită de viaţă Cresc faguri de miere ?i bulgări de maci, Şi 'n mersul ei tânăr, îi tremura sânii, Ca puii de mierlă năprui şi buimaci.

Tudora e fata crescută 'ntre branişti Cu cântec de presuri, cu jocuri de manze Privirea i verde ca cimbru sălbatec Şi fruntea nâlbire de pânze.

Lumina o strânge cu braţe de soare O muşcă de umeri, de smeura gurii... Şi-aşa cum aleargă, sărind speriată Pare scăpată din coapsa pădurii"...

• D. Virgil Carianopol, despre a cărui ultimă producţie literară numai bine se aude, — va tipări în colecţia „Universul literar" un nou volum de poeme „Frunzişul toamnei mele" Aşteptăm să vedem vitrinele încadrate de aceasta nouă carte plină de sensibilitate, complectând armonios celelalte volume „Scrisori către plante" şi „Carte pentru Domniţe".

• Tot în „Universul literar" s'a luat interesanta şi lăudabila iniţiativă de a publica in fiecare număr amintiri povestite de văduvele şi urmaşii marilor noştri scriitori, contribuind astfel cu mare folos la închie-garea istoriei literare.

In acest sens scrie şi Revista Fundaţiilor, despre o viaţă a lui Ca-ragiale, acum când se împlinesc două decenii delà moarte. D. Emanoil Bu-cuţa, — autorul articolului, cere să se strângă date asupra autorului „Scrisorii pierdute" — delà toţi cei ce l-au cunoscut şi au trăit în intimitatea lui. Orice

întârziere ar putea aduce după sine mari şi ireparabile pierderi pentru cercetătorul de mâine al ilustrelor vieţi. .După vieţile lui Eminescu şi Creangă, din acelaşi timp, să ni se dea şi viaţa lui Caragiale, în care scriitorul ar fi înconjurat de cea mai bogată şi mai neastâmpărată epocă a istoriei româneşti, delà republica din Ploieşti, cu omul nostru încă un băiat de optsprezece ani încins cu s.ibia de subcomisar, şi de luptător pentru libertatea „boborului" până la pârjolul delà 1907 şi la toate valurile cărora le-a dat naştere. Legenda Caragiale o avem, născută, prin nebăgarea noastră de seamă, — înainte de vreme, pentrucă ar fi trebuit premearsă de viaţă, pe care se rezeme şi s'o ducă mai departe. Să facem, cel puţin acum, cale întoarsă. Mâine va fi prea târziu".

• D. George Gregorian semnează într'o revistă săptămânală a-ceastă frumoasă şi simplă poemă:

„Se desfrunzeşte toamna peste case, Toamna răsfirată pom de'ntunecime, Câte nu picara, frunzele râmase, Tremura şi par'că nu mai au pe nime.

Poate-o fi că zarea aue a hrubă, Nu ştiu ce 'mpietreşte sus ca o secure. Zilele râmase anilor cu şubă Tremură pe golu'n care o să cure.

Luna bea din geamuri parcă mai aseară; Azi, o cotitură ne a trezit năluci. Fă ţi legăturica inimă stelara, O să'ţi spună vântul încotro s'apucil

£ Am vrea la anul să citim re-portagii delà Buşteni — capitala poeziei cum i se zice mai nou — scrise de alţi scriitori decât de Neagu Ră-dulescu sau Ştefan Mihail Lazăr, cari îşi fac siesta în fiecare vară în aer ozonat. Ce criterii vor fi la alegerea celor trimişi in cămin ? Orice s'ar spune, parcă ni s'au strepezit dinţii citind aceleaşi nume.

9 Pavel Dan, vigurosul prozator ardelean care ne-a părăsit prea de timpuriu, a apărut într'un volum postum datorită d-lui Ion Chinezu, al cărui colaborator apropiat era. „Urca bătrânul", frescă vie a cerului transilvan, a ieşit zilele trecute din tiparniţele regale. într'un număr viitor vom face un popas mai îndelung asupra acestei cărţi.

P e t r e P a s c u

Polemica este unul dintre instrumentele cele mai eficace, în lupta pe care un purtător de condei este dispus să o angajeze în apărarea şi promovarea ideilor sale. Dar ca orice luptă are şi ea reguli şi prescripţii, observarea cărora, singură, poate garanta un rezultat real şi folositor- Cauzei cât şi combatanţilor. Dimpotrivă lipsa acestor norme în ţinuta şi comportarea beligeranţilor, pe lângă că trezeşte în spectatori o repulsie, îndepărtează în acelaşi timp şi obiectivai luptei, care, el, trebue ţinut în primul rând în atenţia oamenilor de bană credinţă.

Or, normsla aceste ar trebui sa fie reţinuta pentru ori ce polemist earn se respecta şi ta Cluj, şi, la Timişoara, mai cu seamă.

Rivista noastră a snga-j it şi este gata să angajeze uiscuţii, fâra urmărirea senzaţionalului şi a exproprierii unor fapte, cart aparţinând domeniul public, nu ar trebui trecute sub nici un Miul de vanitate, „co-

P O L E M I C I pyright", în domeniul uneia sau alteia dintre coteriile, cari obişnuit vânează „teribilisme".

In o luptă dreaptă, „In-noirei", tare pe dreptatea Cauzelor ce susţine, nu sr avia dacât de câştigat. Lu-ându-se însă pa urma sico-fanjilor, pe cari vremea îi va dovedi ca atare, am pierde din prestantì care s'a adăugit până aci» prin efort şi calitate, lucrării noastre. Daaceea, ocolind pufurile cu otravă cari ni se aştern în cale, cu o grosolană lipsă de aderenţă la probleme discutate, trădând delà distanţe mari sorgintea de reacrcdtnţă a inspiraţiei, suspendăm o discuţie, până când poate, oamenii cari au luat'o razna se vor cuminţi de împrejurări şi experienţe, ce vor veni, suntem siguri, şi ele.

Càci dică nu desarmäm, nu am încetat să credem nici în biruinţa, la capăt de multe şi miri trudî, a binelui, a adevărului.

U n relief de combativitate tot mai accentuat capătă aceea presă minoritară, care timo da două decenii a b^nefeiät, cuminte sioportunist.de indulgenta opiniei publice şi de vanitatea sumara a politicianismului românesc.

Câteva probleme, ca aceia a liceului catolic, a unui r e c e n s ă m â n t suspect, a unor măsuri gospodăreşti luate la primărie, a teatrului, şi alte chestiuni de importantă mai mult sau mai pu{5n obştească, gîsesc în co.o :nele presei minoritare o elasticitate şi un gust de de polemică neobişnuit.

Esteti de ocazie, găsesc într'o măsură de simplă politie sanitară, ca aceia a scoaterii d'n funcţia a unei cişmele, o intenţie de a strica cme ştie ce lucru frumos, de artă înjghebată din câieva ruginituri, acum un jumătate de veac.

Abili, îmbie explicaţii şi jasîificări pentru tentativele demascate ale unor liste pi -biscitare. cari erau aştepta

te peste graniţă în slujba unor scopuri nebuneşti. 1

Cer, tot ei, cu o văd tă it> sistentă, drepturi eie limbă maghiară într'o şcoală normală, căreia, timp de-un veac şi jumătate aproape, i s'au gătit rosturile naţionale şi o;, todoxe de astăzi, nu pentru a leservi, lor, ca experienţa,

Rămân În3ă datori, cu lămuriri dacă ai întreba de ce un repertoriu servit de un ansamblu recrutat din neamuri diferite şi mai ca seamă ovrei, este alcătuit în covârşitoare preponderent', din lucrările unor cunoscuţi duşmani ai neamului, cum este faimosul Har-zog-Hsrczeg, Huniad', | j alte mârimî si cafenelei din capitala ungurească.

Şi până la un punct nu li se po *ta imputa des-ât şi, mai ales, aceasta indentili-cara semită, cu aspiratile turanice, din îngemănam cărora cse hibrid şi primejdios bastardul d; cultură semiîă-mâghlară, suflet fără patrie şi efort fără rm care spre a trăi trebue, necesar să cultive intriga 1 desbinares.

O resurecţie a sentimentului obştesc, în ce a dat el odinioară mai de preţ la temelia romanească a aşeză mântului de Stat din aceste meleaguri, o constituie şi ten dinţa de a aduna sub steag de sărbătoare, pe membri din vreme de cumpănă a formaţiilor militare. Gărzile naţio

NOTE consacrare şi o recunoaştere o fidala a unui aport, care a rămas până aci, pe nemerit, în umbră şi uitare.

Muzica românească va avea două zile de strălucită performanţă la Arad. La 30

ambiţionează să prezinte g condiţii dintre cele mai strij

Joi, la 1 Decemvrie cu o • lucite muzica românească il cazia aniversării a douăzeci acest colţ de ţară.

, Noemvne, la Palatul Cul-nale romane, cu un rost aşa , , . , ^ ^ turai, maestrul G. Enescu va da unul dintre acele concie hotărâtor în marea cotitura a istoriei de-acum două dece

nii, sunt chemate la o numărătoare a membrilor, cari au aprins cele dintâi luminiţe de nădejdi şi de conştiinţă românească in bezna în care zăcea ferecat neamul, acum douăzeci de ani. Când peste tot, chemările la viaţă a întâmplărilor de-atunci se jac tot mai dese, înşiruirea sub steag înnoit, a elementelor combative ale primelor ceasuri, este şi ea, necesară. Şi-i cu atât mai legitimată cu cât capătă, prin o serie de medalii ce se vor impărţi pe locurile unde s'au desfăşurat evenimentele desiami ale anului 1918, o

certe ale Dsale cu care o-bişmiit, anual desfată pe a matorii de artă superioară.

ani delà Unire, Opera Română din Cluj va cânta drama muzicală „Horia" a dlui N. Bretan. Vor cânta dnele Lya Pop, Mia Nesto-rescu, dl. Max. Săveanu, etc.

Cele două regale muzicale sunt aşteptate cu viu interes de publicul românesc, care va răsplăti, suntem siguri eforturile organizatorilor cari

Asociaţia «Acţiunea pentru Teatrul Românesc al Aradului«

Joi, 17 N o v .

Marţi, 22 N o v .

Joi, 1 Dec.

Joi, 8 Dec.

Vineri, 16 Dec.

Wr-m. o gr r a m : „Se caută un tată" Comedie cu Teatrul Naţional din Cluj.

: „Finul coniţei" cu Teatrul Naţional din Cluj. Horia, dramă muzicală cu Opera Română din Cluj. Carmen, operă cu Opera Română din Cluj

Revizorul" cu Teatrul Ligii Culturale.

A s o c i a ţ i a Scriitoriloi R o m â n i din B a n a t „Ai taru l Cărţ i i" a fixat pri mul ciclu de şedinţe literari intime până la Crăciun, dij două în două săptămâni în următoarele date : 31 Ù tomvrie, 14 Noemvrie, 2 Noemvrie şi 12 Deceit vrie. Şt-dinţele se ţin ia» rele 8.30 seara în îocalu Şcoalel Politehnice Ciădir* viche) Str. Tunari.

Duminecă, 20 Noemvrie la orele 5 după amiazi avea loc la Palatul Cultul conferinţa dlui Cesar trescu, despre ..Roma»* Românesc". Conferinţa se f ţine in cadrul unei ru*"!. festaţiuni literare a tino* organizaţii clujene. „Asocw! Scriitorilor din Ardeal sub prezidenţia dlui V i ^ Papilian. ^

Preţul unui exemplar Lei 5. Tipografia Diecezană Arad

http://sioportunist.de