de clara tie

1
Declarație de onestitate academică Subsemnatul........................................................................................., student în cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, parte a comunității academice pe care o adăpostește această prestigioasă instituție de învățământ, declar în deplină cunoștință de cauză și asumându-mi întreaga responsabilitate că lucrarea pe care o prezint îmi aparține în întregime, că este rezultatul propriilor mele cercetări, că întreg textul a fost redactat de mine și că nu a mai fost folosit până acum pentru obținerea unui titlu științific ori didactic. Declar, de asemenea, că rezultatele cercetării sunt prezentate onest, că sursele pe care le citez sunt însoțite de referințele bibliografice necesare pentru a semnala în mod adecvat contribuția lucrărilor pe care le-am folosit în documentare, în așa fel încât nu poate exista nici o îndoială în privința atribuirii ideilor sau fragmentelor de text incluse în lucrare. Data Semnătura Îndrumător, Lect. Ovidiu Gherasim-Proca

Upload: medeea-ana

Post on 30-Jan-2016

212 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

declaratie

TRANSCRIPT

Page 1: De Clara Tie

Declarație de onestitate academică

Subsemnatul.........................................................................................,

student în cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice,

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, parte a comunității academice

pe care o adăpostește această prestigioasă instituție de învățământ, declar în

deplină cunoștință de cauză și asumându-mi întreaga responsabilitate că

lucrarea pe care o prezint îmi aparține în întregime, că este rezultatul

propriilor mele cercetări, că întreg textul a fost redactat de mine și că nu a

mai fost folosit până acum pentru obținerea unui titlu științific ori didactic.

Declar, de asemenea, că rezultatele cercetării sunt prezentate onest,

că sursele pe care le citez sunt însoțite de referințele bibliografice necesare

pentru a semnala în mod adecvat contribuția lucrărilor pe care le-am folosit

în documentare, în așa fel încât nu poate exista nici o îndoială în privința

atribuirii ideilor sau fragmentelor de text incluse în lucrare.

Data Semnătura

Îndrumător,Lect. Ovidiu Gherasim-Proca