De ce este importantă învăţarea activă

Aud şi uit. Văd şi ţin minte. Fac şi înţeleg."

Confucius

Unele cercetări cognitive au arătat că un număr semnificativ de indivizi prezintă stiluri de învăţare pentru care sunt mai potrivite tehnicile pedagogice care nu se bazează pe prelegeri. După cum sugerează Chickering şi Gamson (1987), pentru a fi implicaţi în mod activ, elevii ar trebui nu numai să asculte, ci şi să citească, să scrie, să discute sau să fie implicaţi în rezolvarea unor probleme. Cel mai important, aceştia ar trebui să fie implicaţi în sarcini de gândire de ordin superior, ca analiza, sinteza şi evaluarea. Utilizarea tehnicilor de învăţare activă în sala de curs este considerată esenţială datorită impactului puternic al acestora asupra procesului de învăţare al elevilor. Mai multe studii au arătat că strategiile care promovează învăţarea activă sunt superioare prelegerilor în ceea ce priveşte promovarea dezvoltării abilităţilor de gândire şi scriere ale elevilor.

Învăţarea activă angajează capacităţile productiv-creative, operaţiile de gândire şi imaginaţie, apelează la structurile mintale şi la cele cognitive de care elevul dispune şi de care se foloseşte în producerea noii învăţări.

Principalele obstacole în calea aplicării învăţării active

Specialiştii în învăţământ sunt conştienţi de existenţa unor obstacole comune în calea schimbării învăţământului, printre care influenţa puternică a tradiţiei în învăţământ; auto-percepţia şi autodefinirea rolurilor facultăţii; disconfortul şi anxietatea produselor de schimbare; şi stimulentele limitate pentru schimbarea facultăţii.

Dar există anumite obstacole specifice asociate utilizării învăţării active, printre care timpul limitat al orelor de curs; o posibilă creştere a timpului de pregătire; dificultatea potenţială a utilizării învăţării active cu grupuri mari de cursanţi; şi o lipsă de materiale, echipamente sau resurse necesare.

5 CARACTERISTICI APROAPE IDENTICE

1. � Problema are prioritate – înaintea oricăror alte informaţii. 2. � Problema este prezentată în mod realist. 3. � Subiectul este organizat în jurul problemelor, nu în jurul disciplinelor. 4. � Cursanţii îşi conduc propriul studiu. 5. Cursanţii lucrează în grupuri mici.

Totuşi, poate cel mai mare dintre obstacole constă în faptul că eforturile făcute de profesori pentru a utiliza învăţarea activă implică riscul ca:

• cursanţii să nu participe.

• cursanţii să nu utilizeze gândirea de ordin superior.

• cursanţii să nu înveţe suficiente elemente de conţinut.

De asemenea, există riscul ca profesorii să simtă că pierd controlul, să nu aibă abilităţile necesare sau să fie criticaţi pentru că predau în moduri neortodoxe. Fiecare obstacol sau tip de risc merită totuşi să fie depăşit.

http://www.google.ru/url?sa=t&rct=j&q=dewey+despre+inv%C4%83%C8%9Barea+activ%C4%83&source=web&cd=5&ved=0CD8QFjAE&url=http%3A%2F%2Fwww.waldorfcluj.ro%2Fdownload%2FAlternativele%2520educationale.ppt&ei=l_okUcbzGIPAtQaghYCACA&usg=AFQjCNE1NQ_7tsxHzA7MhBsGlpuuyN1ydA&bvm=bv.42661473,d.d2k&cad=rjt

http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2012/filosofie/KALMAN_UNGVARI_KINGA_RO.pdf

5.4.2 Învăţarea prin descoperire

Învăţarea prin descoperire este un demers didactic eficient, pentru că elevul intră în posesia informaţiilor prin eforturi personale. Esenţial în această metodă este efortul propriu. Printre multiplele ei valenţe formative se subliniază şi următoarele: Curs de psihologie şcolară oferă un nivel superior de autonomie şi libertate de acţiune, angajând într-o mare măsură potenţialul cognitiv al elevului; facilitează organizarea şi sistematizarea cunoştinţelor în sisteme informaţionale; stimulează funcţiile creative (ingeniozitatea, originalitatea, spiritul critic etc.). Totuşi este necesară şi intervenţia profesorului. El trebuie să orienteze elevii spre dezvăluirea semnificaţiei cunoştinţelor, utilităţii acestora, ceea ce va determina o stare de activare a tânărului, de mobilizare a efortului mental spre căutarea şi găsirea informaţiei relevante. Căutarea şi descoperirea relaţiilor dintre fenomene, a interdependenţelor dintre ele, face posibilă înţelegerea mai profundă a acestora şi stimulează capacitatea de transfer dintr-un sistem în altul a informaţiilor. De aceea, învăţării prin descoperire este necesar să i se acorde o atenţie mai mare în procesul de învăţământ.

5.4.3 Învăţarea problematizată

Învăţarea pe bază de probleme se utilizează când se pot crea situaţii problemă ce urmează a fi soluţionate. Situaţia problematică desemnează o stare contradictorie, conflictuală ce rezultă din trăirea simultană a două realităţi incompatibile între ele, pe de o parte, experienţa trecută, insuficientă, iar pe de altă parte, elementul de noutate şi surpriză, necunoscutul cu care este confruntat subiectul, ceea ce deschide calea spre căutare şi descoperire, spre intuirea unor soluţii, a unor relaţii absente între vechi şi nou (Cerghit, 1980, p. 130).

Învăţarea problematizată pune elevul într-o situaţie de cercetare a informaţiei. De altfel, aceasta reprezintă singura modalitate pe care o poate utiliza pentru a ieşi învingător din situaţia problematică în care se află. De asemenea, situaţia de cercetare, generează o stare psihică de curiozitate,

nedumerire, incertitudine în faţa necunoscutului, ceea ce conduce la mobilizarea capacităţii de cunoaştere, la implicarea masivă a operaţiilor gândirii.

Astfel, participarea activă la soluţionarea problemelor solicită intens gândirea, stimulează căutările şi observaţiile, reflecţiile, îndeamnă la experimentare mentală în găsirea răspunsului. Bucuria descoperirii prin rezolvări de probleme determină o necesitate permanentă de cunoaştere, de autodepăşire. Pentru a sesiza problemele, a şti să le formulezi, să le soluţionezi este necesară o bogată informaţie, de multe ori, suplimentară faţă de aceea primită în cadrul lecţiilor. Matematicianul Polya(1971) sublinia că un bagaj de cunoştinţe bine asortat şi bine organizat constituie un atu important al celui care soluţionează problema. În orice domeniu există anumite fapte cheie (probleme–cheie, teoreme–cheie) pe care le stocăm, cumva, în rândul din faţă al memoriei. Când începem o problemă trebuie să avem în jur, la îndemână, câteva fapte-cheie, aşa cum meşteşugarul priceput, când îşi începe lucrul, îşi aranjează la îndemână uneltele pe care le utilizează cel mai frecvent (Polya, 1971, p. 275-276).

Învăţarea problematizată contribuie, după cât se pare, în cea mai mare măsură, la dezvoltarea gândirii elevilor. Cine relatează despre formarea gândirii, vorbeşte despre formarea unor operaţii mentale, de construirea acestora, iar construirea operaţiilor se efectuează în cursul cercetării, orice cercetare pornind de la o problemă – consideră Aebli. Gândirea

5.4.4 Cooperarea

Cooperarea este o altă modalitate prin care se dezvoltă gândirea elevilor. Numeroase cercetări au avut ca obiect activitatea cooperantă a grupului (mai ales, în rezolvarea problemelor). Învăţarea în grup are efecte pozitive asupra gândirii şi o întâlnim atât la nivelul preuniversitar, cât şi la nivel universitar (realizarea comună a unor proiecte, dezvoltarea unor teme, pregătirea în grup pentru examene). În grup se formulează mai multe puncte de vedere, uneori contradictorii care, pentru găsirea soluţiilor corecte, solicită intens gândirea, stimulând efortul fiecărui elev. Prin transfer, fiecare membru al grupului asimilează de la ceilalţi diferite strategii rezolutive. Dezbaterile cooperante pe o temă antrenează operaţiile intelectuale ale fiecărui participant. De asemenea, cooperarea face posibil schimbul de informaţii, care îmbogăţesc structurile cognitive individuale.

Activitatea în grup a elevilor, discutarea anumitor teme sau proiecte este foarte variată. Se subliniază că, de exemplu, la literatură, istorie, filozofie predominantă este analiza şi interpretarea de texte. La matematică, fizică, chimie accentul este plasat pe rezolvarea de probleme despre care ştim că ocupă locul central în dezvoltarea capacităţilor intelectuale şi în psihologia gândirii.

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap5

http://www.smc.roedu.ro/index_htm_files/suport%20curs.pdf.pdf

http://lnx.laboratorioformazione.it/index.php?Itemid=110&id=75&option=com_content&task=view

Învăţarea activă este o oportunitate pentru o inovaţie reală în organizare şi metodologie deoarece ea redefineşte spaţiile şi intervalele de predare şi promovează învăţarea prin cercetare şi practică, nu doar prin ascultarea expunerilor profesorilor. Merge dincolo de modelul şcolii bazate pe învăţarea formală, încurajând învăţarea prin proiecte, elevul devenind astfel personajul principal într-o dimensiune reală, plină de înţeles, cooperativă. Logica reproducerii cunoştinţelor este abandonată în favoarea reconstrucţiei şi reinventării lor.

“Laboratorul” poate fi folosit ca o metaforă pentru întreg procesul de învăţare: un „spaţiu” în care se pot împărtăşi experienţe, putem învăţa cum să folosim procedeele, materialele şi metodele pentru a asigura eficienţa proceselor şi care ne poate ajuta să ne învăţăm lucruri noi. Ne ajută să creăm situaţii de învăţare care folosesc descoperirea şi nu reproducerea cunoştinţelor încearcă sarcini reale permit reprezentările multiple ale realităţii încurajează reflecţia şi gândirea logică promovează construirea cunoaşterii prin cooperare. Într-un “laborator” profesorul este cel care crează şi promovează activităţi planificate pentru a facilita procesul de învăţare. El/ea încuragează elevii să se exprime singuri, mediază problemele şi îi sprijină în procesele care trebuie derulate.

http://www.google.ru/url?sa=t&rct=j&q=dewey+despre+inv

%C4%83%C8%9Barea+activ

%C4%83&source=web&cd=9&ved=0CFUQFjAI&url=http%3A%2F

%2Fwww.unibuc.ro%2Fstudies%2FDoctorate2007Partea3%2FRadu

%2520Lucian%2520-%2520Orientari%2520in%2520teoria%2520Educatiei

%2520%2520Nord%2520Americana%2520din%2520a%2520doua

%2520jumatate%2520a%2520secolului%2520al%2520XX-lea%2Frezumat

%2520prezentare.doc&ei=l_okUcbzGIPAtQaghYCACA&usg=AFQjCNEOqmfpAYb

qEiUA41Aqf6gIaEcF3Q&bvm=bv.42661473,d.d2k&cad=rjt