http://www.constitution.org

Despre Maretia ori Nimicnicia Naturii Umane

de David Hume

Exista anumite grupari ce se formeaza de la sine in mijlocul oamenilor invatati, la fel de bine cum se petrece fractiunea oamenilor in diferite grupuri in domeniul lumii politice; si desi adesea ele nu se formeaza printr-o ruptura deschisa, care sa separe definitiv cele doua tabere intr-o opozitie ireconciliabila, cu toate acestea cel mai adesea traseaza o schimbare in modul de gindire a celor ce fac parte din fiecare dintre aceste doua tabere. Si cele mai remarcabile grupari de acest fel sint tocmai acelea care sint fondate pe sentimente atit de diferite in ceea ce priveste demnitatea naturii umane; cea care pare sa reprezinte un punct de vedere ce la fel de bine a divizat pe filosofi si poeti, ca si pe teologi inca de la inceputul lumii tot asa cum continua sa se intimple pina in zilele noastre. Si in vreme ce unii au inaltat pe membrii speciei noastre pina la ceruri incercind sa reprezinte omul asemeni unui Demiurg, ale carui origini ar rasari din paradis si ar pastra urmele evidente ale acestei linii si descendente divine, altii au preferat sa insiste asupra punctelor celor mai slabe ale naturii umane si n-au putut afla nimic altceva in afara vanitatii sale, prin care omul a reusit sa depaseasca toate celelalte animale si asupra caruia a avut o mare influenta, nascind in el o asemenea cantitate de dispret. Pentru ca daca un autor este inzestrat cu talentul retoricii si declamatiei, in mod obisnuit el va face parte dintre cei dintai; iar daca isi va schimba aceasta pozitie situindu-se de partea satirei si ironiei, in mod natural se va arunca el insusi in cealalalta extrema.

Sint departe de-a gindi ca toti cei care au incercat sa descrie intr-o lumina cit mai nefavorabila specia noastra, ar fi inamici ai virtutii si ca ei ar fi demascat fragilitatea fapturii semenilor doar dintr-o pornire rautacioasa. Dimpotriva, sint deplin constient ca un delicat simt moral, mai ales atunci cind el este intovarasit de un temperament melancolic, este capabil sa-i produca unui om dezgustul in fata acestei lumi si sa-l faca sa gindeasca asupra cursului firesc al chestiunilor omenesti minat fiind de o revolta exagerata. In orice caz, trebuie sa ma situez de partea acelei opinii potrivit careia sentimentele celor ce sint inclinati sa gindeasca mai degraba favorabil asupra omenirii sint mult mai folositoare virtutii, decit acelor principii care ii sint contrare si care ne ofera convingerile asupra naturii noastre nenorocite. Cind un om este stapinit de cele mai inalte notiuni asupra ordinului si caracterului creatiei, in mod natural el se va stradui pe cit de mult posibil sa actioneze cautind sa modifice aceasta natura si va respinge

dispretuitor orice actiune josnica sau vicioasa ce-l va putea cufunda mai jos pina si de acea inchipuire pe care si-a imaginat-o a-l reprezenta. In deplin acord cu asta, vom descoperi ca toti distinsii si binevoitorii nostrii moralisti insista in mod deosebit asupra acestui subiect, straduindu-se din rasputeri sa reprezinte viciul a fi tot la fel de nevrednic pentru om pe cit de odios se si prezinta in sine.

Vom putea descoperi si alte citeva controverse, care nu sint bazate pe o ambiguitate in exprimare; si sint pe deplin convins, ca disputa prezenta asupra maretiei sau infamiei naturii umane, nu poate face cu nimic exceptie fata de oricare alta. Tocmai de aceea, ea poate avea si o anumita valoare atita vreme cit vom avea permanent in vedere in aceasta disputa, deosebirea dintre ceea ce este real si simpla fictiune.

Astfel ca aici va exista intotdeauna o diferenta naturala intre ceea ce reprezinta o calitate si ceea ce este un defect, intre virtute si viciu, intre intelepciune si prostie, pe care niciun om ce este condus de ratiune nu o poate nega; cu toate acestea este destul de evident ca in aplicarea acestui termen, ce pe de o parte denota fie aprobarea, fie reprosul nostru, in general sintem mai mult influentati de anumite comparatii pe care le facem decit de un standard fix si nealterabil care sa fie existent in insasi natura lucrurilor. In aceiasi maniera cantitatea, intinderea si marimea, este inteleasa de fiecare a fi lucrul real. Dar atunci cind identificam un animal a fi mare sau mic, formulam intotdeauna o comparatie secreta intre acest animal si altele apartinind aceleiasi specii; si ea reprezinta acea comparatie ce reglementeaza in mod permanent judecata noastra, in raport cu forta de care ea dispune. Un caine si un cal pot fi de o marime foarte asemanatoare, si in timp ce unul va fi admirat pentru marimea sa, la celalalt va fi scoasa in evidenta tocmai acea calitate reprezentata de dimensiunile sale reduse. Prin urmare, atunci cind sint prezent intr-o anumita disputa, iau in consideratie eu insumi daca aici este cazul unei comparatii, sau daca se intimpla ca nu tocmai acesta sa fie subiectul controversei; iar daca este vorba de o comparatie, atunci am in vedere daca protagonistii dezbaterii compara impreuna lucruri identice, sau vorbesc despre unele total diferite.

In formarea notiunilor noastre asupra naturii umane putem face o comparatie intre animale si om, singura fiinta ce-a fost inzestrata cu capacitatea de-a medita asupra tot ceea ce cade sub influenta simturilor sale. Si cu siguranta aceasta comparatie este favorabila fata de specia umana. Pe de alta parte, vedem o creatura ce detine o putere de reflectie ce nu poate fi restrinsa sub niciun chip in niciun fel de granite care sa-i limiteze orizontul cunoasterii, nici macar o posibila limitare in spatiu sau in timp; care-si duce mai departe aceasta perpetua cautare spre cele mai necunoscute puncte de pe Pamint si chiar mult mai departe, pina la cele mai indepartate planete si astre ale boltei celeste; ce priveste inapoi in timp pentru a medita asupra momentului initial al creatiei, sau cel putin asupra istoriei ce marcheaza nasterea rasei umane; ce-si arunca necontenit privirea inainte pentru a intrezari acea influenta pe care actiunile sale o vor putea exercita asupra posteritatii si a sentintelor ce vor fi pronuntate in viitor asupra

caracterului sau, de-acum si o mie de ani inainte; o creatura ale carei urme lasate azi vor fi cauzele si efectul complex, de lunga durata, pentru acel viitor; ce-si extrage principiile generale din manifestari particulare; ce continua a perfectiona permanent descoperirile pe care le face; corectindu-si erorile; si facind ca fiecare dintre aceste erori sa devina la rindul lor originea unor imbunatatiri ce vor putea aduce avantaje incontestabile. Pe de alta parte, am fost prezentati deseori drept o fiinta ce reprezinta tocmai contrariul celei descrise pina acum; o fiinta limitata in observatiile sale, capabila de-a rationa doar asupra a citorva obiecte sensibile ce se afla in imediata sa apropiere; lipsita de curiozitate; fara putinta de-a vedea mai departe de aceasta realitate imediata; ce se lasa a fi purtata si condusa orbeste de instinctele sale; ce reuseste a-si atinge doar intr-o scurta vreme potentialul maxim al perfectiunii ce-o poate atinge, dincolo de care niciodata nu va fi capabila sa mai faca nici macar un singur pas. Ce diferenta imensa exista intre aceste doua fapturi! Cit de inflacarata este imaginea pe care o nutrim si o sustinem fata de prima, in comparatie cu ultima!

Exista aici doua mijloace generale utilizate pentru a demola aceasta concluzie: Primul, construind o prezentare lipsita de onestitate asupra acestui subiect si insistind numai asupra slabiciunilor proprii naturii umane. Si al doilea, facind o noua comparatie tainica, intre om si fiintele inzestrate cu cea mai adinca intelepciune. Printre celelalte virtuti proprii omului, se regaseste si aceea ca el isi poate forma o idee asupra perfectiunii, mult mai profunda decit tot ceea ce poate experimenta in sine; si care nu este limitata de modul de formare al conceptiilor sale asupra intelepciunii sau virtutii. Astfel incit poate duce mai departe cu usurinta toate aceste notiuni, putind concepe un grad de cunostinte care comparate cu cele ce-i apartin, il vor face sa-i apara doar ceva mai tirziu a fi lipsite pina si de cea mai mica valoare si care vor putea constitui temeiul asupra a ceea ce-i este propriu lui si asupra inteligentei ce-o poseda animalele, ce intr-un anume sens se estompeaza pina la totala disparitie. Acesta fiind un punct asupra caruia intreaga omenire este in deplin acord, precum intelegerea umana nu este de ajuns pentru a atinge intelepciunea desavirsita; privind din aceasta ipostaza, ar fi indicat sa putem cunoaste cind are loc aceasta comparatie, cel putin pentru a nu pune mereu in discutie, unde aici, s-ar putea sa nu existe o deosebire intre punctele noastre de vedere. Cel mai adesea, omul, nu se poate ridica la acea inaltime a intelepciunii desavirsite, pina nici macar la acele idei pe care singur si le formeaza asupra acestei intelepciuni, mai bine decit o pot face animalele luate in comparatie cu el; cu toate acestea, ultima deosebire este atit de remarcabila, incit, cu exceptia comparatiei cu primul, nimic nu ii poate apare a fi de o insemnatate mai redusa.

Este de asemenea un lucru obisnuit in a compara un om cu un altul; si vom putea descoperi foarte putini dintre aceia pe care-i putem numi intelepti sau virtuosi, sau care sa merite sa li se atribuie acele conceptii dispretuitoare ce sint formate asupra propriei noastre specii. Astfel incit putem rationa asupra acestui mod eronat de-a judeca lucrurile si vom putea observa ca maretele calificative ale virtutii si intelepciunii nu sint anexate oricaruia dintre gradele particulare ale acelor calitati reprezentate aici de intelepciune si virtute; dar intotdeuna ele se ridica de la comparatia ce-o vom face intre

un om si un altul. Cind vom descoperi un om care a ajuns la un asemenea grad de intelepciune, asa cum asta este un lucru destul de neobisnuit, il vom declara a fi un intelept; tot asa cum a spune ca in intreaga omenire se gasesc doar citiva intelepti, nu inseamna in realitate a afirma nimic; de vreme ce doar raritatea lor este cea care ne determina sa le atribuim meritul acestui apelativ. Pina chiar si acolo unde se gaseste ultimul loc in care am putea sa-i cautam pe indivizii cei mai intelepti apartinind speciei noastre, asemeni lui TULLY sau Lordului Bacon [1], mai avem inca motiv sa spunem ca pot exista si aici citiva oameni, cel putin la fel de intelepti ca si ei. Pentru ca in acest caz vom inalta aceste notiuni ale noastre, in ceea ce priveste intelepciunea si nu ne vom mai vedea obligati sa acordam o onoare bizara oricarui individ care nu se distinge intr-un mod particular prin anumite aptitudini. Intr-o maniera asemanatoare am auzit despre observatia facuta printre acei indivizi apartinind speciei noastre, atit de nesabuiti, incit considera ca aici exista un numar foarte mic de femei ce poseda frumusete, in raport cu cele care isi doresc asta; fara a lua in consideratie, ca in general acordam epitetul de frumos doar citorva indivizi, care intr-adevar sint posesorii unui anumit grad de frumusete, care este comun doar citorva dintre noi, ceea ce inseamna ca numarul lor este foarte restrins. Un asemenea grad de frumusete, ce ar fi bunaoara regasit la o femeie, in alta parte este numita diformitate, adica tocmai ceea ce potrivit sexului nostru este indentificat a fi drept adevarata frumusete!

In mod obisnuit, ne formam anumite notiuni, in ceea ce priveste specia noastra, comparind individualitatile prezente la nivelui ei cu cele apartinind altor specii aflate deasupra sau sub pozitia pe care o detine aceasta in regnul animal; astfel incit adesea comparam intre ele diferite motive ori principii inactivate apartinind naturii umane, pentru a adapta judecatile noastre in ceea ce le priveste. Si intr-adevar, acesta este singurul gen de comparatii care merita atentia noastra, sau care sa fie capabile sa hotarasca asupra problematicilor prezente in aceasta chestiune. Unde acele principii vicioase si egoiste ce ar predomina asupra vietii noastre sociale si a virtutilor noastre, asa cum este sustinut de filosofi, ar trebui fara indoiala sa ne amuze in momentul in care ne aruncam privirea asupra acestor notiuni vrednice de dispret formate asupra naturii umane. [2]

Exista aici in toata aceasta controversa mai mult o disputa asupra termenilor. Atunci cind un om neaga sinceritatea fata de spiritul public sau afectiunea manifestata fata de o anumita tara sau comunitate, imi este foarte greu sa ma pronunt asupra a ceea ce pot gindi despre un astfel de om. Poate ca el nu a simtit niciodata aceasta pasiune intr-o forma atit de clara si distincta pentru ca asta sa-i poata inlatura toate indoielile si sa-l ajute sa-si concentreze fortele, sa-l trezeasca la realitate. Dar atunci cind el continua ulterior sa respinga toate prieteniile personale, daca nu este vorba aici de persoane interesate sau egoiste, atunci cu siguranta, ei nu reprezinta altceva decit un amestec dintre cele doua; sint convins apoi, ca ei obisnuiesc sa forteze termenii si sa faca o confuzie si in ceea ce priveste ideia asupra lucrurilor; de vreme ce este imposibil pentru orice om sa fie intr-atit de egoist, sau mai degraba, intr-atit de stupid, ca sa nu poata face nicio distinctie intre un om si un altul, sa nu acorde nicio importanta asupra tuturor

acestor calitati, in fata carora sa se pronunte si sa-si manifeste pretuirea sa. Este deasemenea la fel de insensibil la minie, pe cit pretinde a fi fata de prietenie? Si toate aceste injurii si tot acest rau, nu-l pot afecta cu nimic mai mult decit o poate face intreaga bunatate si binefacere? Acest lucru este imposibil! El nu se cunoate nici macar pe sine. Acest om si-a pierdut orice sensibilitate a inimii sale; sau mai degraba el foloseste o limba diferita de cea a compatriotilor sai si nu denumeste niciunul dintre lucruri conform propriului sau nume. Ce veti mai putea spune atunci despre afectiunea naturala? (Adaug) Reprezinta ei o specie de egoisti? Da! Pentru ca Totul in Lume este doar Egoism. Voi va iubiti copiii doar pentru ca sint ai vostri. Din acelasi simplu motiv ii iubiti pe prietenii vostri. Iar Tara voastra va obliga doar, si atita timp, cit exista aici o anumita conexiune ce va tine legati de Ea. Iar acolo unde ideea de sine este inlaturata, nimic nu va leaga, sau are cea mai mica importanta in relatia ta. Va veti simti cu totii la fel de indolenti si insensibili in aceste situatii, in care ideea de sine si conexiunile pe care ea le implica, lipsesc. Ori, daca va exista aici orice simtamint ce va poate misca, el va porni doar din imensa vanitate umana si din dorinta de-a va cistiga faima si reputatie pornind de la acelasi Egoism. Sint bucuros, spun eu, sa primesc toate interpretarile voastre asupra actiunilor omenesti, cu conditia ca sa admiteti aceste fapte. Aceasta specie de egoisti care expun prima oara in fata lor bunatatea pe care o vor arata fata de altii, si veti admite cu siguranta ca ea are o mare influenta asupra tuturor actiunilor umane si ca este chiar mult mai mare, in cele mai multe dintre ocazii, decit ceea ce ramine in forma si in imaginea sa originala. Pentru ca atunci de ce exista aici atiti de putini, dintre cei care avind o familie, copii si relatii, care nu isi petrec mai multa vreme pentru a o acorda intretinerii si educatiei lor, decit timpul pe care il acorda implinirii propriilor placeri? Aceasta observatie, pe care o veti putea face cu siguranta cu destula usurinta, poate exista doar plecind de la Egoismul lor, de vreme ce prosperitatea familiei si a prietenilor este una, in vreme ce propria lor placere este lucrul de capetenie, la fel de bine ca si onoarea lor. Sinteti deasemenea unul dintre acesti oameni egoisti si veti exprima cu siguranta aceleasi bune principii si veti vadi bune intentii identice; sau pentru a nu va mai supara la auzul unor convingeri de acest gen, si egoismul prezent in fiecare dintre noi, si in mine la fel ca si in restul omenirii, va fi in masura sa ne oblige sa fim indatoritori si sa vorbim despre voi numai de bine.

In convingerea mea, exista aici cel putin doua lucruri care au deschis acest drum gresit pe care ne conduc acesti filosofi, cei care au insistat atit de mult pe egoismul omului. In primul rind, ei au descoperit ca fiecare actiune determinata de virtute sau de sentimentul prieteniei, a fost escortata de o placere secreta; in vreme, ei au ajuns la aceasta concluzie, ca virtutea si prietenia nu pot sa fie dezinteresate. Dar falsitatea acestei opinii este evidenta. Sentimentele cele mai pline de virtute si pasiunile cele mai inalte, sint tocmai cele care produc placere, in vreme ce acestea nu se ridica de la aceasta placere. Eu insumi simt o placere, atunci cind pot sa-i fac un bine unui prieten, pentru ca il iubesc; dar nu-l iubesc de dragul acestei placeri.

In al doilea rind, intotdeauna se poate gasi, ca oamenii virtuosi sint departe de-a fi indiferenti fata de laude; si plecind de aici ei au fost reprezentati ca un soi de fanfaroni,

de oameni orgoliosi care nu au in mintea lor altceva decit sa obtina aplauzele celorlalti. Dar aceasta conceptie este la fel de falsa. Pentru ca este unul din cele mai injuste lucruri prezente in lume, atunci cind ei gasesc orice nuanta de vanitate intr-o actiune perfect laudabila, actionind in asa fel incit sa-i subestimeze valoarea reala pe baza acestei explicatii ridicole, sau atribuind-o in intregime acestui leit motiv. Pentru ca in acest caz nu este vorba de vanitate, ca in situatia celorlalte pasiuni. Unde avaritia sau razbunarea, iau forma aparenta a oricarei actiuni virtuoase si este destul de dificil pentru noi sa determinam cit de adinc imbraca aceasta aparenta, in vreme ce este destul de natural sa presupunem ca acesta este principiul ce pune in miscare intreaga lor actiune. Dar vanitatea este atit de strins aliata cu virtutea si dragostea de-a dobindi faima unor actiuni laudabile, se apropie pe tot atit de mult de dragostea fata de intreprinderea unor actiuni, minat fiind doar de dragul lor, pe atit de mult pe cit sint capabile de amestec aceste pasiuni, la fel ca si oricare alt gen de sentimente; si este aproape imposibil de-a fi capabil sa le poti determina pe ultimile, fara a poseda si ceva din primele. In deplin acord cu asta, vom putea descoperi ca acest entuziasm fata de glorie, este implicat intotdeauna si variaza in deplin acord cu o anumita particularitate legata de gustul sau dispozitia in care se afla acest personaj.

NERO simtea aceiasi vanitate in a conduce un car de lupta, la fel de mult pe cit TRAIAN resimtea in a conduce imperiul cu abilitate si in deplina echitate. [3]

A iubi gloria obtinuta in urma unor fapte virtuoase este o marturie certa a dragostei de virtute.

Note

1. Marcus Tullius Cicero apare in literatura engleza deseori sub numele de TULLY. Francis Bacon, Baron de Verulam si Viconte de St. Albanis, a detinut numeroase functii oficiale, inclusiv pe cea de Lord Pastrator al Marelui Sigiliu si Lord Cancelar. Hume aduce laudele sale Lordului Bacon in Introducerea Tratatului sau, socotindu-l fondator al noii "metode experimentale de judecata" aplicata in domeniul stiintei.

2. Vezi tratatul lui David Hume, Chestionar asupra Principiilor Morale, in special appendix ii ( "Despre Egoism" ), unde Locke si Hobbes sint identificati drept sustinatorii moderni ai "sistemului egoist al moralei"

3. NERO, Imparat Roman intre 54. A.D, pina in anul 68. TRAIAN a domnit intre anii 98-117 A.D.

DAVID HUME OF THE DIGNITY OR MEANNESS OF HUMAN NATURE

tr. ~ CasCarino ~