CAPITOLUL I. INTRODUCERE

1.1. Importanţa economică a culturii de Rapiţă

Rapiţa ocupă, în prezent, un loc deosebit de important în economia mondială, ca sursă de uleiuri vegetale. Seminţele conţin 42 - 48% ulei utilizat atât în alimentaţie, la prepararea unor margarine, cât şi în industrie.

La acestea se adaugă multiplele avantaje fitotehnice: se seamănă şi se recoltează în afara perioadelor aglomerate; are reacţie favorabilă la fertilizare; permite utilizarea completă a aceluiaşi set de maşini ca şi la cereale; poate fi utilizată ca excelentă premergătoare pentru culturi succesive sau pentru cereale de toamnă; ridică fertilitatea solului şi împiedică eroziunea pe terenurile în panta; este o buna planta meliferă; turtele fiind bogate în proteine (38 - 41,9%), glucide (31,5 - 36,6%) şi săruri minerale (8 - 9,8%), au o bună valoare furajeră; partea epigee a plantei (paiele) poate fi utilizată la fabricarea plăcilor aglomerate; poate fi utilizată şi ca nutreţ verde toamna târziu şi primăvara devreme.

Rapiţa prezintă şi unele dezavantaje date de: seceta din perioada semănatului; alternanţa între îngheţ şi dezgheţ în primăvară şi brumele din perioada de îmbobocire - înflorire.

Soiurile cultivate în prezent în ţara noastră au un conţinut de ulei în seminţe de 44,5 - 45,8%.

În culturile comparative de la I.C.C.P.T. Fundulea, la 16 soiuri “libere de acid erucic” (tip “0”) şi 13 soiuri libere de acid erucic şi de glucozinolaţi (tip “00”), conţinutul de ulei a fost cuprins între 43,8 - 47,2% la primul grup de soiuri şi între 43,3 şi 48,3%, la cel de-al doilea grup. În compoziţia soiurilor actuale, acidul erucic, apreciat cu efect negativ asupra organismului, s-a redus continuu, în prezent existând soiuri de tip “0” (zero erucic). Conţinutul de acid oleic a crescut de la 20% la peste 60%, iar acidul linoleic: de la 13 la 21%.

Uleiul de rapiţă mai conţine, în proporţie redusă, şi acizii: linolenic, eicesenoic, palmitic şi stearic. Seminţele conţin şi 19,6 - 23,8% substanţe proteice. Prezenţa unor glucozinolaţi cu sulf reduc din valoarea acestora. În prezent există soiuri lipsite de acid erucic şi glucozinolaţi, de tip “00”.

Rapiţa se cultivă pe o suprafaţă de peste 24 mil. ha. Cea mai mare cultivatoare este China şi India cu peste 6 mil. ha, urmate de Canada cu peste 5 mil. ha. În Europa, rapiţa se cultivă pe o suprafaţă ce depăşeşte 3,9 milioane de hectare. Cele mai mari suprafeţe cultivate cu rapiţă sunt în Germania, Franţa, Polonia, Anglia şi Danemarca.

Evoluţia suprafeţelor cultivate şi a producţiei medii la hectar realizată în România este prezentată în tabelul 1.1.

1

Tabelul 1.1.Dinamica suprafeţei cultivate şi a producţiei medii la hectar

la cultura rapiţei pentru uleiSpecificare 1980 1984 1990 1998Suprafaţa cultivata (mii ha) 14,3 59,3 13,1 10,0Producţia medie (kg/ha) 1317 589 831 1050

Este de menţionat că, înainte de primul război mondial (în anul 1913) rapiţa sa cultivat pe 80,38 mii ha, iar între cele două războaie mondiale (în anul 1930) s-a cultivat pe 77,32 mii ha. Progresele realizate pe plan mondial şi în ţara noastră în ameliorarea acestei plante şi în utilizarea multiplă a uleiului motivează pe deplin reconsiderarea suprafeţelor cultivate cu această cultură în ţara noastră.

1.2. Particularităţile biologice

Rapiţa aparţine familiei Cruciferae, genul Brassica, ce cuprinde 34 de specii. Pentru ulei se cultivă Brassica napus L. ssp. oleifera Metzg (rapiţa colza) şi Brassica campestris L. ssp. oleifera D. C. (rapiţa naveta). Ambele specii au forme de toamnă şi de primăvară, soiurile formelor de toamnă fiind mai productive.

În India, rapiţa colza era cunoscută înainte de Cristos. Literatura japoneză menţionează că rapiţa a fost introdusă în China şi Coreea cu 2.000 de ani în urmă. În Europa, în anul 1700, singura ţară cultivatoare a fost Olanda, de unde a trecut în Germania, Polonia, Danemarca, Elveţia şi Rusia. În România se cultivă numai soiuri de rapiţă colza de toamnă. Lista oficială a soiurilor pentru anul 2000 cuprinde soiurile: Madora, Triumf, Valesca, Wotan, Bolero, Colvert, Cyclone şi Star.

Figura 1.1.Plantă şi ramură cu silicve

2

Cel mai răspândit este Triumf, creat la S.D.E. Moara Domnească, a fost introdus recent în cultură (1992). Se caracterizează printr-o perioadă de vegetaţie de 270 zile. Plantele sunt înalte de 125 - 175 cm, rezistente la iernare şi cădere. Capacitatea de producţie este de 26 - 34 q/ha, conţinutul mediu de ulei 42,45%, lipsit de acid erucic, MMB 4,42 g. Rapiţa este o plantă anuală (Figura 1.1.).

Rădăcina este pivotantă, slab ramificată; pătrunde în sol la 70 - 100 cm adâncime. Masa principală de rădăcini este răspândită la adâncimi de 25 - 45 cm. Capacitatea de solubilizare a compuşilor greu solubili este mai redusă.

Tulpina este erectă, ramificată, înaltă de 1,2 - 2 m, rezistentă la cădere; gradul de ramificare este mult influenţat de densitatea culturii.

Frunzele bazale sunt peţiolate, lirate, penatsectate; cele mijlocii şi de vârf sunt sesile, lanceolate sau oblong-lanceolate.

Inflorescenţa este un racem. Florile sunt alcătuite pe tipul patru. Polenizarea este predominant alogamă, entomofilă.

Fructul este o silicvă cu 10 - 30 seminţe. Pe o plantă se pot forma pană la 800 de silicve. La maturitatea deplină silicvele se deschid uşor, seminţele putându-se scutura.

Seminţele sunt rotunde, cu suprafaţa neregulat-reticulată. MMB - 3,5 – 5,6 g, MH – 61 - 68 kg. Conţinutul de grăsimi este de 37,2 – 49,6%. Germinaţia este epigeică.

Perioada de vegetaţie a soiurilor de toamnă este de 270 – 300 zile, iar a soiurilor de primăvară de 110 - 130 de zile.

1.3. Cerinţele plantei faţă de factorii climatici

Prin particularităţile biologice rapiţa este o plantă a zonelor temperate cu ierni blânde, veri răcoroase şi umede. Suma gradelor de temperatură pentru soiurile de toamnă este de 2.100 – 2.500°C, iar pentru soiurile de primăvară de 1.500 – 1.800°C (t > 0°).

Temperatura minimă de germinaţie este de 1 - 3°C. În faza de rozetă soiurile actuale de toamnă rezistă peste iarnă până la -15 - -18°C, chiar fără strat acoperitor de zăpadă, dacă gerul nu survine brusc şi solul nu a fost prea umed. Stratul de zăpadă asigură o bună protecţie plantelor, dacă nu este prea gros şi solul este umed şi neîngheţat. Crusta de gheaţă distruge cultura. Odată cu desprimăvărarea şi intensificarea ritmului de creştere, rapiţa devine sensibilă la îngheţ. Alternanţele între îngheţ şi dezgheţ pot produce “descălţarea” culturii. Brumele târzii din perioada îmbobocirii-înfloririi compromit cultura.

Umiditatea. Rapiţa este pretenţioasă faţă de apă. Coeficientul de transpiraţie este ridicat, de 600 - 740. Favorabile sunt zonele unde cad anual 450 - 650 mm precipitaţii, din care 100 - 150 mm în intervalul august-septembrie. Critice faţă de apă sunt perioadele de: răsărire - formarea rozetei şi înflorirefructificare. Intrarea în vegetaţie activă, devreme în primăvară-vară, şi ritmul rapid de creştere fac ca rapiţa să valorifice eficient apa acumulată în sol din timpul iernii.

Solul. Faţă de sol rapiţa este pretenţioasă, rezultate bune obţinându-se pe solurile profunde, permeabile, cu textura mijlocie, bogate în humus şi calciu, cu

3

reacţie neutră, cum sunt solurile aluvionare, cernoziomurile şi solurile brun-roşcate de pădure. Rezultate bune se pot obţine şi în zona solurilor brune-luvice, în condiţii tehnologice . Nu dă bune rezultate pe solurile cu profil subţire sau pe acelea pe care stagnează apa, precum nici pe cele nisipoase sau pe cele prea acide sau prea alcaline.Zone ecologiceZona I de cultură a rapiţei de toamnă cuprinde partea de vest şi est a ţării, podişul Transilvaniei şi zonele colinare adăpostite, care asigură condiţii de răsărire şi de iernare a culturii, fără pierderi.Zona a II-a cuprinde câmpia de sud a ţării, în care rapiţa se cultivă în condiţii de irigare în vederea asigurării unei răsăriri uniforme şi în timp scurt, în vederea pregătirii plantelor pentru iernare. După rapiţă irigată pot urma culturi succesive. În zona foarte favorabilă florii-soarelui, rapiţa nu va ocupa suprafeţe în defavoarea acesteia.

1.4. Tehnologia de cultivare a rapiţei

RotaţieBune premergătoare sunt culturile care eliberează terenul până la începutul

lunii august, pentru a asigura condiţii bune de pregătire a terenului şi acumularea apei necesare răsăririi. Cele mai bune premergătoare sunt: cerealele de toamnă, cartoful timpuriu, mazărea, borceagul de toamnă şi trifoiul roşu după prima coasă. Nu se cultivă după soia şi floarea-soarelui, pentru a preveni extinderea atacului de Sclerotinia sclerotiorum. Rapiţa poate reveni pe acelaşi teren după 3 ani, iar în caz de atac de Sclerotinia, după 7-8 ani.

FertilizareRapiţa este foarte pretenţioasă la fertilizare, fiind o mare consumatoare de

elemente nutritive. Pentru o tonă de seminţe şi producţia de biomasă aferentă, consumul specific este de 50 - 60 kg azot, 30 - 60 kg fosfor, 40 - 50 kg potasiu, 50 - 60 kg calciu, 20-30 kg sulf şi importante cantităţi de microelemente. Pentru 100 kg seminţe, plus partea aeriană de masă verde, rapiţa consumă 2 kg N, 2,5 kg P2O5, 10 kg K2O. Absorbţia elementelor nutritive are loc cu intensitate din primele faze de vegetaţie; cele mai mari cantităţi, însă, sunt absorbite în perioada de la desprimăvărare şi până la începutul fructificării.

În figura 1.2. este redată cantitatea de elemente nutritive dintr-o recoltă de 30 q seminţe şi producţia secundară. Gunoiul de grajd, aplicat direct culturii de rapiţă în cantitate de 20 - 30 t/ha, a determinat obţinerea de sporuri economice atât la rapiţă, cât şi la cultura dublă care a urmat sau la grâul semănat în toamnă. În acest caz se reduc dozele de îngrăşăminte chimice cu 1,0 - 1,5 kg N, 0,75 kg P şi 2,0 - 2,5 kg K pentru fiecare tonă de gunoi de grajd.

4

Ficura 1.2. Cantitatea de elemente nutritive dintr-o recoltă de 30 q seminţe şi producţia

secundară

Îngrăşămintele chimice aplicate singure sunt foarte bine valorificate. În diferite ţări mari cultivatoare de rapiţă, pentru producţii de circa 3 000 kg/ha seminţe se aplică următoarele doze de azot: Suedia 120 - 140 kg; Germania 150 - 200 kg; Italia 150 kg; Franţa 120 - 190 kg. Cantităţile de fosfor şi potasiu variază între 100 - 140 kg. Dozele de îngrăşăminte pentru cultura rapiţei în funcţie de producţia planificată şi valorile cartării agrochimice privind conţinutul în fosfor, potasiu şi indicele azot sunt, în general, următoarele: azot 80 – 180 kg; fosfor 50 – 80 kg; potasiu 60 - 80 kg. Întreaga doză de fosfor şi de potasiu şi 1/3 din doza de azot se vor aplica sub arătura de bază, iar restul de 2/3 din doza de azot va fi dată primăvara timpuriu. În Germania, în prezent, pe largi areale, pentru recolte de 45 – 50 q/ha se aplică doze de 180 kg/ha N, din care 90 kg pe sol îngheţat şi 90 kg în faza de buton floral. Fertilizarea târzie până în preajma formării silicvelor vizează mărirea masei a 1.000 boabe. Pe solurile cu reacţie acidă, pentru corectarea acesteia în limitele pH 6,5 - 7,5, se aplică amendamente cu calciu. Se pot obţine sporuri de recoltă de 2,25 - 3,70 q/ha prin utilizarea, pe unele soluri, a îngrăşămintelor cu sulf.

Lucrările soluluiArătura se va efectua imediat după eliberarea terenului la adâncimea de 20 -

25 cm, în agregat cu grapa stelată. În situaţia când solul este uscat şi arătura nu poate fi efectuată fără a scoate bolovani, se impune prelucrarea solului cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili, urmând ca arătura să se realizeze după prima ploaie. Până la semănat arătura se menţine curată de buruieni, mărunţită şi afânată prin lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi. Ultima lucrare se execută cu combinatorul la adâncimea de semănat. Dacă terenul este prea afânat

5

se tăvălugeşte înainte de semănat, pentru a asigura încorporarea seminţei la adâncimea optima. La data semănatului terenul trebuie să fie bine mărunţit şi aşezat.

Sămânţa şi semãnatulSămânţa trebuie să provină din anul însămânţării, să aibă puritatea minimă

de97% şi germinaţia minimă de 85%. Sămânţa se tratează cu Rapco T7 (6 kg la 100 kg sămânţă) sau cu alte produse ca Ronilan 50 WP Sumilex WP, Rowral 50 WP (1 kg/t).

Perioada de semănat în sudul ţării este 5 - 15 septembrie, iar pentru estul, vestul şi nordul ţării, 1 - 10 septembrie. Semănatul mai devreme, în toamnele cu precipitaţii, favorizează o creştere avansată a plantelor până în iarnă, cu început de alungire a tulpinii, determină scăderea rezistenţei la iernare şi dispariţia unui număr mai mare de plante sau a tulpinilor florifere principale.

În Germania, rapiţa colza se seamănă între 15 - 25 august. Rapiţa de primăvară se seamănă timpuriu, în prima urgenţă. Densitatea plantelor la recoltare, în majoritatea ţărilor cultivatoare, este de 70 - 80 plante/m2.

Semănatul. În ţara noastră, la semănat, se asigură 100 - 150 boabe germinabile/m2, pentru, a avea la recoltare 80 - 110 plante/m2. La aceste densităţi se asigură o coacere mai uniformă, datorită reducerii gradului de ramificare a plantelor, micşorându-se, astfel, pierderile prin scuturare. Cantitatea de sămânţă este de 6 – 10 kg/ha, în funcţie de umiditatea solului, textura şi calitatea pregătirii patului germinativ. (În Germania se utilizează pentru semănat cantităţi de sămânţă de numai 3,5 - 4 kg/ha).

Semănatul se realizează cu semănătorile pentru cereale, la distanţa între rânduri de 12,5 cm. La această distanţă culturile luptă mai bine cu buruienile, nu necesită praşile, sunt mai rezistente la cădere şi se pot recolta mecanizat în condiţii bune. Adâncimea de semănat este de 2,5 - 3,5 cm, în funcţie de umiditatea solului şi textură.

Lucrări de îngrijireCombaterea chimică a buruienilor se realizează cu erbicidele menţionate în

tabelul 1.1. Erbicidele volatile Treflan, Balan, sau Ro-Neet sunt de preferat, deoarece combat foarte bine samulastra de grâu sau orz şi numeroase specii de buruieni anuale, inclusiv Sorghum halepense din seminţe. Se aplica preemergent şi se încorporează prin dublă discuire. Speciile monocotiledonate anuale şi perene (costrei din rizomi) pot fi combătute prin aplicarea în vegetaţie (postemergent) a erbicidelor selective ca: Fusilade forte 1 – 1,3 l/ha, Pantera, Targa super, Leopard 1,5 l/ha, Select super, Aramo 1,5 l/ha, Agil 1,0 l/ha, Galant super 1,0 l/ha.

Combaterea dăunătorilor. Puricii de pământ (Phyllottreta sp.) se combat prin tratarea seminţelor cu

Chinook 200 FS 20 l/t. Păduchii cenuşii (Brevicornye brassicae) se combat cu Sinoratox 35 CE sau

Carbetox 37, în doză de 1,5 1/ha.6

Gărgăriţa tulpinilor (Centorrhynchchus sp.) se combate prin 3 tratamente cu Sinoratox 35 CE, 3 l/ha. Intervalul de pauză este de 14 - 21 zile.

Tabelul 1.2.Combaterea chimică a buruienilor din cultura de rapiţă

ErbicideDozele de produs comercial în funcţie de

conţinutul humusului în sol2 - 3 % 3 - 4 %

Treflan 24 EC 3,4 – 4,0 4,0 – 5,0Balan (180 g/l brenefin) 6,0 – 7,0 7,0 – 8,0Ro-Neet (720 g/l cycloate) 6,0 – 7,0 6,0 – 7,0Dual 500 (500 g/l metalaclor) 3,5 – 4,0 4,0 – 5,0Lasso (480 g/l alaclor) 4,0 – 5,0 5,0 – 6,0

Gândacul lucios al rapiţei (Meligethes aeneus) se combate cu Fastac 10 CE - 0,075 l/ha prin două tratamente, cu interval de pauză de 7 - 10 zile, sau cu Sumicidin 20 CE 0,025% în perioada înfloritului.

Irigarea este necesară în sudul ţării. Se aplică o udare în toamnă cu 300 – 400 m3 apă/ha, pentru stimularea răsăririi plantelor şi a formării rozetei de bază până la întrarea în iarnă. Primăvara sunt necesare udări la începutul legării primelor silicve cu 400 - 500 m3/ha şi la încheierea înfloritului cu 500 -600 m3/ha. Udările târzii favorizează căderea plantelor şi atacul de afide.

Recoltare. Producţii

Recoltarea este dificilă din cauza scuturării uşoare a seminţelor. Se execută mecanizat, în două faze, sau direct cu combina de cereale.

Recoltarea în două faze se execută când plantele au culoare galbenă, iar seminţele au început să se brunifice şi au umiditatea, de 25 - 30%. Tăierea plantelor se realizează cu vindroverul, la “mirişte” înaltă de 20 - 25 cm. După câteva zile, în care seminţele îşi desăvârşesc maturitatea şi umiditatea scade la 12 - 14%, plantele se treieră din mers cu combina, tăind miriştea sub brazda de rapiţă, la combină făcânduse modificările necesare pentru prevenirea pierderilor şi a spargerii sau descojirii seminţelor.

Recoltarea directă cu combina va fi efectuată la 5 - 7 zile după aplicarea desicantului Reglone, 2 - 3 l/ha şi a 150 - 200 l apă, în faza când silicvele au devenit galbene-liliachii şi a început colorarea seminţelor. În momentul declanşării recoltatului, umiditatea seminţelor trebuie să fie în jur de 16%. Lucrarea se execută seara, dimineaţa şi în cursul nopţii. Seminţele sunt imediat precurăţite şi uscate la umiditatea de 9 – 10%. Când nu poate fi asigurată uscarea imediată, depozitarea se va face în straturi de 5 - 10 cm, necurăţite de silicve şi se vor lopăta până la scăderea umidităţii la 10%.

7

Producţiile obţinute sunt cuprinse între 2.000 – 4.000 kg/ha. Producţia medie de rapiţă în Europa, în ultimii ani, a fost în jur de 2.800 kg/ha. Raportul între producţia de seminţe şi paie este de 1:1,5 - 2,0.

8

CAPITOLUL II

CADRUL NATURAL AL S.C. AGROIND

BEREZENI – VASLUI

2.1. Aşezarea geografică, organizarea şi modul de folosinţă a terenului S.C. Agroind Berezeni – Vaslui

S.C. Agroind Berezeni – Vaslui este amplasată în partea estică a Romaniei, avand drept indici geografici 46˚23' latitudine nordică şi 28˚10' latitudine estică.

Comuna Berezeni este traversată pe direcţia N-S de drumul naţional 24 A şi este amplasată la distanţa de 96 km faşă de municipiul Vaslui, la 40 km faşă de municipiul Huşi şi la 75 km faţă de municipiul Barlad.

Comuna Berezeni este situată de-a lungul drumului DN 24 A la o distanţă liniară de 5 km faţă de raul Prut, respectiv granţa cu Republica Moldova; în partea sudică se învecinează cu Satul Nou, iar în partea nordică, la o distanţă de 10 km, cu satul Ranceni; în partea nord-estică la 15 km se află satul Muşata iar la nord-vest satul Stuhuleţ.

S.C. Agroind Berezeni-Vaslui a luat fiinţă la 4 aprilie 1991, fiind prima unitate agricolă cu capital privat din judeţul Vaslui şi a doua din Moldova, avand ca obiect de activitate cultivarea pămantului, creşterea animalelor şi prelucrarea şi valorificarea produselor agrozootehnice.

Un obiectiv major al acestei unităţi îl constituie şi structura de producţie care trebuie să corespundă cerinţelor impuse de economia de piaţă.

Structura terenului agricol evidenţiază faptul că terenul arabil ocupă cea mai mare pondere, astfel:

teren agricol total: 3 750 ha, din care: - arabil: 3 272 ha

- pajişti naturale: 338 ha

- plantaţii viti-pomicole: 140 ha.

Structura culturilor în terenul arabil se prezintă astfel:

- grau: 998 ha

- porumb: 700 ha

- porumb, lot hibridare: 45 ha

- floarea soarelui: 630 ha

9

- floarea soarelui, lot hibridare: 110 ha

- sfeclă pentru zahăr: 170 ha

- rapiţă de primăvară: 107 ha

- soia modificată genetic: 100 ha

- lucernă: 320 ha

- borceag (ovăz+mazăre): 57 ha.

În ceea ce priveşte efectivele de animale, situaţia se prezintă astfel:

taurine: 249 capete, din care:

- vaci de lapte: 148 capete

- tineret femel mai mare de 18 luni: 27 capete

- tineret femel mai mare de 6 luni: 23 capete

- tineret femel între 0-6 luni: 17 capete

- tineret mascul între 0-6 luni: 34 capete.

ovine: 800 capete

porcine: 65 capete

cabaline: 30 capete.

Ţinand cont de evoluţia suprafeţelor cultivate, a efectivelor de animale şi a influenţei celorlalţi factori de producţie, producţia totală la principalele produse agricole prezintă în anul 2004 următoarea situaţie:

grau consum: 3 110 t;

porumb consum: 4 450 t;

floarea soarelui: 225 t;

sfeclă pentru zahăr: 4 900 t;

legume:290 t;

furaje: 4 690 t.

S.C. Agroind Berezeni-Vaslui dispune de o bază tehnico-materială bună, ce cuprinde o moară de grau, una de porumb, un atelier de prelucrat laptele, o brutărie, precum şi :

10

- 25 tractoare U 650

- 25 pluguri

- 12 discuri

- 3 balotiere

- 1 tocătoare

- 1 cositoare

- 10 semănători

- 6 combine.

2.2. Studiul hidrologic al zonei

Apa freatică se găseşte în sol la o adancime de 1,5 m. Ea este mai aproape de suprafaţă la baza versanţilor sau în lunci şi la adancime mai mare pe pante, unde apare şi ca izvoare de coastă destul de frecvente.

Reţeaua hidrografică este reprezentată de raul Prut cu afluenţii săi în partea estică, iar în vest teritoriul este brăzdat de o serie de afluenţi.

În cursul verii, mai ales în lunile secetoase, aceşti afluenţi îşi diminuează mult debitele, unii chiar seacă.

2.3. Studiul climei

Elementele ecoclimatice au fost înregistrate la Staţia Meteorologică Huşi, amplasată în mijlocul centrului viticol Huşi la 97 m altitudine, 46˚41' latitudine nordică şi 28˚03' latitudine estică.

Peste această zonă trec mase de aer cu caracter diferit cum ar fi: anticiclonul dinamic subtropical al Azorelor aducător de precipitaţii, la sfarşitul primăverii şi începutul verii, anticiclonul Eurasiei cu mase de aer rece, precipitaţii puţine, ciclonii termodinamici ai Atlanticului de Nord şi altele.

Temperatura este factorul climatic primordial care condiţionează arealul de răspandire al culturilor, cat şi desfăşurarea fazelor de vegetaţie ale plantelor.

În perioada anilor 2004-2005 temperatura medie anuală a aerului a fost de 9,3˚C. Suma temperaturilor medii anuale peste 0˚C este de 3 915˚C iar suma temperaturilor din perioada de vegetaţie a fost de 3 735˚C.

Temperatura medie a lunii ianuarie este de 3,5˚C iar a lunii iulie de 21,3˚C. Cel puţin 6 luni pe an sunt temperaturi medii lunare peste 10˚C.

11

În intervalul de timp de la 1 martie la 31 octombrie, considerat corespunzător unei perioade de vegetaţie, temperatura medie în zonă este cuprinsă între limitele valorii de 14˚C pe colinele înalte şi 15,1˚C în restul zonei.

Precipitaţiile au suma anuală medie de 516 mm, variaţia minimă de 345,5 mm şi maximă de 640 mm. Precipitaţiile din timpul anului sunt distribuite mai puţin în timpul iernii, cu o creştere progresivă în primăvară ajungand la maximum la începutul verii, o scădere în august-septembrie şi o uşoară reducere în toamnă cu revenire.

Minima anuală a precipitaţiilor se înregistrează în lunile iunie, iulie şi maxima în luna ianuarie. Există un deficit de apă în luna iulie şi pană în ultima deacdă a lunii septembrie.

Umiditatea relativă a aerului exprimată în procente, este mai scăzută în lunile de vară-toamnă. Ea urmăreşte aproape în paralel graficul precipitaţiilor şi a avapotranspiraţiei medii lunare.

2.4. Studiul solului

Roca mamă este formată din material loessoid care ocupă cea ami mare suprafaţă, mai ales în partea de sud şi de mijloc a teritoriului. Pe această rocă au luat naştere cernoziomurile levigate şi mai puţin solul brun de pădure. Nisipurile formează roca mamă a solurilor pe suprafeţe mai restranse şi amplasate pe diferite forme de relief. Luturile în unele locuri au intercalaţii de luturi cu nisipuri şi material loessoid formand cea mai răspandită rocă mamă care încă predomină pe versanţi.

Solurile predominante sunt:

- cernoziomuri de stepă caracterizate prin: orizontul A care are o grosime cuprinsă între 18-24 cm; orizontul B 40-60 cm; orizontul C 50-80 cm. Conţinutul în humus este de 1,9-3,4%.

- cernoziomuri levigate sunt reprezentate prin tipuri de cernoziom incipient pană la puternic levigat. Orizontul A are o grosime de 40-60 cm; orizontul B 10-70 cm; orizontul C 40-110 cm. Grosimea medie a cernoziomului este de 12-15 cm.

- soluri cenuşii şi brune de pădure conţin humus în proporţie de 1,06-3,0% şi 0,54-3,0% sub stratul arabil.

- soluri brune slab podzolite au o grosime a orizontului A de 22-40 cm, cu însuşiri morfologice şi fizico-chimice apropiate de cele ale solurilor cenuşii şi brune de pădure.

- soluri aluvionare.

12

2.5. Studiul vegetaţiei

Datorită situării în zona de silvostepă sunt condiţii optime de creştere şi dezvoltare atat pentru vegetaţia ierboasă cat şi pentru cea lemnoasă. Vegetaţia lemnoasă din Lunca Prutului şi Valea Lohanului este reprezentată prin specii de Salix, Repulus nigra, etc.

În partea de nord şi nord-vest pădurile ocupă suprafeţe mari, ele formand adevărate cordoane de apărare împotriva maselor de aer rece iarna, iar vara ele reprezintă un adevărat regulator al temperaturilor şi umidităţii microclimatului local. Speciile predominante sunt: Fagus silvatica, Querqus petreae, Tilia cordata, Ulmus foliaceae, iar dintre speciile de arbuşti predomină Rosa corneea, Prunus spinosa, Licium monilifolium.

Vegetaţia de bază este reprezentată de Agropyrum repens, Lolium perene, Festuca spp., Trifolium spp., Ranunculus spp., Poligonum aviculare, Xantium strumaricum, Convolvulus arvense, etc. Aceste plante sunt şi principalele buruieni în culturile de camp, legume, plante furajere, etc.

13