date din tez

8
Activitatea firmei trebuie ghidată de o strategie fiabilă și concurențială care ne permite să contribuim la îmbunătățirea calității vieții populației, la maximizarea veniturilor, la crearea de noi locuri de muncă , la mărirea nivelui de trai al celor implicați în acest sistem și la multe alte aspecte, care constituie fundamentul unei întreprinderi moderne la baza căreia stă o strategie de dezvoltare,de lărgire și de satisfacerea consumatorului final. Scopul Lucrării: Studierea unui ansamblu de obiective majore ale unităților de comerț SRL” Stati- Market” pe termen lung, principalele modalități de realizare împreună cu resursele alocate, în vederea obținerii avantajului competitiv, potrivit misiunii organizației, totodată studierea climatului managerial al întreprinderii ,generalizarea orientarilor de management strategic în derularea cu succes al activității economice al întreprinderii Prin strategie se înțelege obiectivelor majore ale unităților economice,precum și principalele modalități de realizare reieșind din resuresele posibile în vederea obținerii avantajului competitiv conform obiectivelor prestabilite. 1 Chandler (1962) definește strategia ca fiind „determinarea petermen lung a scopurilor și obiectivelor unei organizații, adoptarea cursului de acțiune și alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor”. 2 Ansoff (1965) tratează strategia ca axul comun al acțiunilor organizațiilor și produselor/piețelor ce definesc natura

Upload: andrei-covali

Post on 28-Sep-2015

227 views

Category:

Documents


8 download

DESCRIPTION

tryregsavfsf

TRANSCRIPT

Activitatea firmei trebuie ghidat de o strategie fiabil i concurenial care ne permite s contribuim la mbuntirea calitii vieii populaiei, la maximizarea veniturilor, la crearea de noi locuri de munc , la mrirea nivelui de trai al celor implicai n acest sistem i la multe alte aspecte, care constituie fundamentul unei ntreprinderi moderne la baza creia st o strategie de dezvoltare,de lrgire i de satisfacerea consumatorului final.Scopul Lucrrii: Studierea unui ansamblu de obiective majore ale unitilor de comer SRL Stati-Market pe termen lung, principalele modaliti de realizare mpreun cu resursele alocate, n vederea obinerii avantajului competitiv, potrivit misiunii organizaiei, totodat studierea climatului managerial al ntreprinderii ,generalizarea orientarilor de management strategic n derularea cu succes al activitii economice al ntreprinderiiPrin strategie se nelege obiectivelor majore ale unitilor economice,precum i principalele modaliti de realizare reieind din resuresele posibile n vederea obinerii avantajului competitiv conform obiectivelor prestabilite. 1Chandler (1962) definete strategia ca fiind determinarea petermen lung a scopurilor i obiectivelor unei organizaii, adoptarea cursului de aciune i alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor. 2Ansoff (1965) trateaz strategia ca axul comun al aciunilor organizaiilor i produselor/pieelor ce definesc natura esenial a activitilor economice pe care organizaia le realizeaz sau prevede s o fac n viitor. 3Slide 2.Tipologia strategiilor manageriale- Strategii de dezvoltare, care vizeaz maximizarea cifrei de afaceri,prin creterea produciei i obinerea unui avantaj competitiv legat de costuri Strategii neutrale, denumite i strategii de stabilitate sunt adoptate de organizaiile mari, care-i asum un anumit grad de risc ntr-un mediu stabil Strategii de restrngere, care sunt asociate de obicei eecului n adoptarea unor strategii anterioare. Sunt caracteristice produselor, tehnologiilor sau chiar domeniilor de activitate aflate n declinSlide 3, pincipiile le enumerSlide4. Analiznd figura dat putem spune c venitul dind vnzri manifest o cretere cu circa 13 % n ultimii 3 ani de comparaie ceea ce constituie o cretere cu circa 1 mln lei. Din cheltuielile ntreperinderii costul vnzrilor, aproximativ 90 %. Fiind o ntreprindere comercial,cheltuielile pentru procurarea mrfurilor, materiei prime ocup locul principal in economia ntreprinderii. Un loc semnificativ l ocup cheltuielile generale i administrative,care la fel ca costul vnzrilor,ocupa nivelul cel mai mare, ntreprinderea fiind la deschiderea ei, i cheltuielile de aprovizionare fiind cele mai majoreSlide 5. putem observa c att profitul brut ct i profitul net au tendina de a crete cu circa 10 % n 2012 fa de 2011 i cu 7 % n 2011 fa de 2010. La capitolul profit din activitatea financiar, se atest o cretere cu 9 % n 2012 fa de 2011 timp ce ce n 2011 fa de 2010 acesta sa diminuat cu 13 %.Slide 6. putem observa c rentabilitatea vnzrilor este ntr-o scdere n 2012 fa de 2011 cu circa 7,5 puncte procentuale, ceea ce nseamn c la un leu venit de vnzri profitul brut este de 34 bani n 2012 cu 7 bani mai puin ca n 2010. Rentabilitatea activelor manifest o cretere constant cu 1 punct procentual de al an la an, n 2012 la fiecare leu active profintul pna la impozitare fiind de 13 bani. innd cont de faptul c rentabilitatea activelor trebuie s ating minim cota 20 % , cota 13 % este una defavorabil.Rentabilitatea economic la fel ca rentabilitatea vnzrilor dup ce n 2011 manifest o cretere cu circa 10 puncte procentuale, n 2012 acesta scad 1 punct procentual. Rentabilitatea financiar trebuie s aib cota minim de 15 %, iar la ntreprinderea supus analizei constituind 15, 15 % arat o stabilitate financiarSlide 7. Cte ceva din capitolul 3, i anume prefecionarea managementului la ntreprindere Obiectivele startegice sunt:Meninerea n ofensiv- se bazeaz pe principiul conform cruia cea mai bun aprare este atacarea rivalului. Prin inovare continu, mbuntirea continu a calitii i perfecionarea produselor, Stati-Market i fortific poziia concurenialScopurile acestei strategii sunt conservarea prii de pia actuale, ntrirea poziiei de pia i protejarea avantajelor concureniale prin intermediul unor aciuni specifice, cum ar fi: Lrgirea gamei de produse; Sortimentul de produse Stati- Market este ntr-o permanent nnoire, n dependen de cererea de pe pia, i de progresul tehnologic. Meninerea calitii produselor. Calitatea este obiectivul nr 1 al companieiObiectivele strategice la nivel intern , reieind din definiia strategiei se refer la utilizarea ct mai eficient a resurselor ntreprinderii( infromaionale, umane, financiare i materiale. Consider c opiunile strategice cele mai adecvate i n corelaie cu obiectivele fundamentale pentru S.R.L. Stati-Market sunt urmtoareleResursele umane- Necesit unele mbuntiri i anume: S selecioneze personalul n funcie de aptitudinea de a rspunde criteriilor din descrierea postului avut n vedere; S ofere fiecrui om din cadrul companiei posibilitatea de a se realiza graie unor metode de lucru coerente i creative, oferind posibiliti largi de participare;S furnizeze condiiile de lucru care s stimuleze excelena i relaiile stabile de lucruResursele informaionale, extrem de importante n contextul actualei revoluii informatice i informaionale,.Pe linia promovarii se impunelansarea unei campanii publicitarecare sa vizeze cu reclame tv, dat fiind faptul ca un procentaj foarte mare al populatiei nu tie de existena supermarketurilor Stati- Market pe piaa din Republica MoldovaResursele materiale: se refer la echipamentele de producie necesare compartimentelor operaionale ale Stati- Market, dar mai ales la instrumentarul tehnic necesar activitilor curente derulate de ctre personalSlide 8 Pentru a arta direciile i modaliti de proliferare a managementului strategic n organizaiile autohtone, este necesar s se creeze premisele i cadrul favorizat acestei forme de management i anume :A. Cunoaterea fundamentelor teoretice i metodologice ale managementului strategic i punerea lor n aplicare.B. Reevaluarea locului, coninutului i importanei funciunilor ntreprinderii. O atenie deosebit n acest sens, innd cont de situaia specific a ntreprinderilor naionale, de blocajele financiare trebuie acordat strategiilor financiare. C. Schimbarea mentalitii i a comportamentului resurselor umane ca problem comportamental i atitudinal. Aceasta presupune ntrunirea mai multor cerine i anume:a) contientizarea de ctre manageri i ceilali factori de decizie a faptului c previziunea constituie cea mai important funcie a managementului;b) adoptarea unui comportament i aunei atitudini proactive fa de schimbare;c) depirea blocajului de mentaliti i readucerea n prim-planul ateniei a unei activiti prin excelen previzionale;d) abandonarea strii de ateptare i inerie generate de vechiul sistem i monitorizarea permanent a evenimentelor din mediul intern i extern, identificarea schimbrilor posibile, adoptarea de decizii.D. Motivarea i antrenarea personalului..E. Formarea unei noi culturi organizaionale i manageriale pentru ntreprinderile din Republica Moldova, Slide 9.Cocluzii Realizarea obiectivelor strategice n cadrul ntreprinderii S.R.L. Stati-Market presupune concentrarea eforturilor asupra urmtoarelor aspecte importante : managementul introducerea i aplicarea celor mai bune practici internaionale de administrare corporativ i evaluare a oportunitilor de reorganizare instituional serviciul clieni vizeaz modul cel mai eficient n care poate fi intensificat orientarea spre client a S.R.L. Stati-Market obinnd astfel un grad sporit de satisfacie a clientului i, n consecin, o mai mare competitivitate. resursele umane vizeaz utilizarea n condiii de eficien sporit a celei mai valoroase resurse de care dispune S.R.L. Stati-Market personalul companiei. Aceasta cuprinde sisteme de salarizare, recrutare i evoluie n carier, dezvoltarea competenelor, mediul de lucru i politica de echilibru ntre sexe; de operaii (producere) consider important deplasarea ateniei asupra produciei existente vis--vis de accentul pus asupra cererii.Slide 10.Ropuneri Derularea unei activiti eficiente din punct de vedere economico-financiar i managerial n perioada 2013-2015 care s permit asigurarea unor volume de producere i a unui profit maxim; Revizuirea n continuare a categoriilor de cheltuieli, mai ales a celor administrative, pentru ncadrarea acestora n nivelurile stabilite i corelarea lor cu ali indicatori de efect (cifra de afaceri, profit). Creterea implicrii i responsabilitii conductorilor departamentelor specifice i ai compartimentelor funcionale prin exercitarea mai intens de ctre managementul superior a funciilor de coordonare, antrenare i control-evaluare; Utilizarea n cadrul procesului de management a unui set cuprinztor de metode i tehnici de management adaptate corespunztor noilor realiti economice nfiinarea n termen ct mai restrns a unui compartiment de strategii i a unui departament de marketing, Elaborarea unei strategii globale ale ntreprinderii, centrate pe analize diagnostic, pe studii de pia, pe prognoze ale evoluiei mediului de afaceri;