Evul Mediu Intunecat

Perioada de istorie cuprinsa intre secolul IV si secolul XVI este cunoscuta sub numele de "Evul Mediu" ("Moyen Age"- franceza, "Middle age"- engleza) sau "epoca intunecata" ("Dark Age"- engleza). Privita retrospectiv, ea marcheaza o epoca in care biserica crestina s-a transformat, dintr-un ferment social, intr-o frana a dezvoltarii sociale, dintr-o mireasa a Mirelui asteptat, intr-una casatorita cu puterea politica de Stat, dintr-o grupare persecutata si urmarita, intr-o institutie majoritara persecutanta si terorizanta. Cum de a fost posibil? Pe scurt, putem spune ca principala cauza a acestei evolutii a fost pervertirea altor doua doctrine fundamentale ale invataturii Noului Testament despre biserica: doctrina despre "Imparatia lui Dumnezeu" si "doctrina despre libertatea constiintei umane." Modificarea acestor doctrine fundamentale a dus la "maritarea bisericii cu Statul" si la aparitia multor forme de constrangere religioasa, care au culminat cu imfamele Cruciade si cu mult temuta Inchizitie. Din aceasta ghiara a crestinismului retrograd de Stat nu s-a putut iesi decat prin forta razboaielor religioase duse de Reformati sau prin martirajul sutelor de mii de anabaptisti, frati moravieni, frati elvetieni, baptisti, etc.

Unul dintre cei mai mari filozofi români, legionarul Petre Țuțea, a spus: ”apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, când Dumnezeu umbla din casă în casă”. Nu privesc epoca medievală ca pe un timp ideal, dar nici nu trebuie privit ca un capitol sinistru din istorie. Petre Țuțea se referea la faptul că europenii au atins apogeul spiritual în Evul Mediu, când credința era mult mai importantă în viața oamenilor decât este astăzi. Iar planul spiritual e cu mult deasupra lumii materialiste în care trăim în prezent.

Evul Mediu timpuriu a însemnat o perioadă de decadență a civilizației din punct de vedere material, dar un progres al ei din punct de vedere spiritual. Însă după un timp popoarele europene vor cunoaște din nou o dezvoltare materială puternică. Dar chiar și în această epocă se producea cultură, să nu uităm de Imperiul Bizantin și de toate realizările sale, acesta find doar un exemplu. Apoi trebuie menționat și faptul că bazele arhivelor au fost puse de călugări, care atunci au orgnizat primele arhive ale mănăstirilor, mai târziu arhivele Vaticanului vor fi organizate după modelul acestora.

Evul Mediu desemnează o epocă istorică, cuprinsă între Antichitatea târzie și Renaștere, aproximativ de la 500 e.n. până la 1500 e.n. Tradițional, în Europa, Evul Mediu cuprinde perioada dintre căderea Imperiului Roman de Apus (476) și, cucerirea Constantinopolului (1453), sau explorarea Americii de către Cristofor Columb (1492).Această perioadă este una fascinantă, în care s-au petrecut diverse evenimente interesante care s-au dovedit a fi importante pentru istoria omenirii

Anul 1054 ramane in istorie prin marea schisma care a rupt unitatea crestinismului. De la acea data, Biserica Romano-Catolica si cea Greco-Ortodoxa au pornit pe drumuri separate. Supranumita si “Evul Mediu Intunecat”, aceasta perioada din istoria Bisericii crestine a fost marcata de o seama de evenimente si fapte care au ramas ca o pata neagra in istoria cresinismului. Inchizitia, acea curte de justitie medievala care era destinata urmaririi si anihilarii ereticilor, este poate cea mai intunecata fatza a Bisericii apusene din acea perioada. La aceasta sa adaugam simonia, nepotismul, coruptia, imoralitatea si vanzarea de indulgente, fapte care au caracterizat Biserica Catolica din acea perioada. Ca un rezultat firesc al acestei stari de lucruri, chiar in sanul Bisericii Apusene s-a nascut marea miscare de Reforma, menita sa curete Biserica de abuzurile facute in interiorul ei si sa instaureze o doctrina si niste practici religioase in armonie cu invataturile Bibliei. Reforma din secolul al XVI-lea a dus in final la ruptura dintre Biserica Romano-Catolica si reformatori, ale caror credinte si practici au dat nasterebisericilor protestante.Biserica locala nu poate fi inteleasa decat in contextul realitatii sociale in care exista. Numai cel ce se inalta la inaltimea intregului poate intelege corect "partile" din care este alcatuita realitatea. Cand si-a facut aparitia in lume, crestinismul a aparut pe fundalul Imperiului Roman. Nimic din ceea ce era in fiinta atunci nu a scapat influentei lui covarsitoare. Biserica lui Christos a fost forta care, in final, a dus la prabusirea Imperiului, dar nici ea, in structurile ei istorice, n-a scapat de influenta imperiala.

Intre Imperiu si Biserica s-a dus un conflict de principii. Forta launtrica a crestinismului s-a confruntat cu forta exterioara bruta a legiunilor. Pentru o vreme, parea ca triumfa Imperiul, dar punand stapanire pe inimile oamenilor, crestinismul a fost acela care a triumfat in final, modeland intreaga societate si dandu-i un impuls irezistibil spre "civilizatia" de care ne bucuram astazi. La inceput, Roma imperiala a fost condusa de democratia Senatului. Pe fundalul societatilor tiranice de pana atunci, aceasta noutate a insemnat o extraordinara schimbare de epoca. Democratia romana a fost o aparitie care a schimbat fata lumii. Senatul n-avea insa armata si a trebuit sa recurga la ajutorul generalilor. Acestia au fost oameni proveniti din randul "patricienilor", clasa cea mai bogata si mai instruita a societatii. Necazul a fost ca legiunile jurau credinta inaintea generalului care le conducea, nu inaintea Senatului. Cand forta generalilor n-a mai fost depasita decat de ambitia lor, Senatul a trebuit sa treaca in planul secund, cedand in fata dictaturii. Cel dintai general care a ingenuncheat Senatul a fost Iulius Cezar (46-44 i.d.Ch). El a obligat Senatul sa-l declare imparat si chiar sa-l "indumnezeiasca". Cand aceasta s-a realizat, luna de nastere a "zeului-om" si-a schimbat numele in "Iulius", de unde se trage si numirea romineasca: "Iulie". Intr-o ultima incercare de reinstaurare a democratiei, Senatul l-a asasinat pe Iulius Cezar. Chiar si Brutus, favoritul imparatului, si-a dat aportul la aceasta crima detestabila, dar "necesara" din ratiuni de Stat. Dupa Iulius Cezar a venit insa Octavian Augustus (31 i.d.Ch) - 14 d. Ch). Cu el s-a reinstaurat si dictatura si cultul imparatului. Intamplator, luna de nastere a noului dictator a fost cea de dupa Iulie. Automat, ea s-a transformat in "August" ! Octavian Augustus a rafinat si mai mult dominatia Romei asupra lumii, adaugand fortei brute, inclestarea nemaipomenita a birocratiei.

Reprezentantii acestei noi clase imperiale, au fost promovati din toate clasele sociale ale societatii, nu o data dintre "legionarii" iesiti la pensie si chiar dintre sclavii eliberati si credinciosi imparatului. Cancelariile romane au inlocuit pretutindeni autoritatea forturilor militare. Nimic nu misca in Imperiu fara sa treaca prin evidenta stricta a birocratilor. Cultura scrisului a civilizat majoritatea popoarelor din Imperiu. De la un capat la celalalt, "pax romana", (pacea romana) a scos la lumina o noua civilizatie care i-a fascinat pe oameni si i-a inlesnit Romei dominarea.Nici macar Biserica crestina, cu tot accentul ei pe spiritualitate si pe lipsa de formalism nu a scapat influentei birocratiei romane.In decurs de doar cateva secole, Roma a "institutionalizat" Biserica, transformand-o in "Biserica Romei". Conflictul acut dintre Imperiu si Biserica s-a incheiat printr-o alianta. si de o parte si de alta s-au facut compromisuri: Imperiul a proclamat crestinismul religie de Stat cu statut preferential, iar Biserica a acceptat sa se supuna scopurilor Imperiale. S-a format astfel : "Sfantul Imperiu Romano-Catolic".

Stafia acestui Imperiu a continuat sa bantuie Europa, mult dupa caderea politica a Romei. Carol cel Mare, sau Charlemagne, cum il prefera francezii, a fost exponentul primordial al Imperiului. Napoleon si Hitler au incercat si ei sa restaureze maretia Imperiului. Visul lor de dominatie mondiala a fost insa doar de scurta durata. Cel de al treilea "reicht" al germanilor, care trebuia sa dureze "o mie de ani", s-a prabusit in tandari.Fragmentele Imperiului traiesc astazi separat, dar lucreaza in secret la o reorganizare mondiala. Nazuinta lor este "reintegrarea" si "renasterea". Termenii sub care se vorbeste despre aceasta sunt diferiti: "casa comuna a Europei" , "noua ordine economica mondiala" , "Europa unificata" sau "Statele Unite ale Europei". Toate insa vestesc un singur lucru: ca se lucreaza subteran pentru reaparitia Imperiului. Papa de la Roma este iarasi vizitat si curtat de cei mai importanti sefi de stat ai lumii. "Babilonul cel mare", cum numeste Biblia acest conglomerat imperial de popoare, sta sa apara pregatind fondul pe care va apare "Anticrist", pentru o ultima infruntare intre Dumnezeu si Diavol. Despre aceasta inclestare nemaipomenita si despre deznodamantul ei ne vorbeste pe larg extraordinara carte a "Apocalipsei".

In primele trei secole, miscarea crestina a fost considerata "decadenta" (religio parva) si a suferit persecutii din toate directiile. Cele zece valuri de mari persecutii din Imperiu, n-au putut insa sa stinga flacara mesajului crestin. Dimpotriva! La debutul secolului IV existau in Imperiu intre cinci si zece milioane de crestini.Devenit o miscare ideologica majora, crestinismul concura acum pe scena sociala cu paganismul idolatru. In acest context istoric, in istoria bisericii crestine apare Constantin (306-337), dupa Iulius Cezar, cel mai mare dintre imparatii romani. Prin geniul sau politic de om de Stat, Constantin a intuit imediat ca in capacitatea de sacrificiu si in credinciosia crestinilor este forta invincibila a unei "imparatii a sufletului."

Aliata cu Imperiul Roman, biserica a trebuit sa manifeste "nerabdarea" cezarilor in fata ezitarii cu care erau intampinate dorintele de unificare si de institutionalizare. In multe locuri, cetatenii imperiului care refuzau sa se "increstineze" au inceput sa fie persecutati. Agresivitatea bisericii crestine s-a transformat dintr-o propovaduire persistenta intr-o "constrangere" sprijinita cu mijloacele puterii politico-administrative. Cum a fost posibil? La insistentele nerabdatoare ale lui Constantin si mai ales ale cezarului de dupa el, Teodosiu I, "sinodurile episcopilor crestini" au renuntat la invatatura "totalei libertati de constiinta" si au introdus "doctrina increstinarii fortate". Aceasta modificare de doctrina a fost sprijinita cu o inacceptabila "talmacire" a uneia din pildele Domnului Isus. Este vorba despre pilda celor poftiti la cina (Luca 14:15-24). Prin aceasta pilda, Domnul Isus i-a raspuns unuia care a zis, aparent evlavios, "Ferice de acela care va pranzi in Imparatia lui Dumnezeu!" Ideia pildei este ca "doritori teoretici" sunt multi, dar cei care sunt gata sa lase preocuparile inselatoarei vieti de acum, pentru a se gandi si pregati pentru Imparatia viitoare sunt, din pacate, foarte putini. Intr-unul din ultimele versete ale pildei, "stapanul" care isi poftise musafirii, exasperat ca ei n-au venit si ca inca mai este loc in sala de ospat, i-a zis robului sau: "Iesi la drumuri si la garduri si pe cei ce-i vei gasi, sileste-i sa intre, ca sa mi se umple casa" (Luca 14:23). Acest "sileste-i sa intre" (rastalmacit cu buna stiinta) a devenit deviza "increstinarii fortate," dictate de puterea imperiala. Unii dintre "parintii bisericii" au inceput sa recomande pe fata "increstinarea fortata". Augustin din Hippo declara ca este preferabil ca oamenii sa fie adusi la Dumnezeu prin invatatura si sfatuire, dar ca, in situatia cand acestea nu dau rezultatele dorite, trebuie folosita forta si pedeapsa

În privinţa creştinismului, ciuma a avut un impact cu totul diferit.

Oamenii se călcau în picioare în biserici, cuprinşi de teroare. Biserica a explicat că ciuma a fost trimisă de Dumnezeu, şi că a fost o pedeapsă pentru cei care au păcătuit prin nesupunere faţă de autoritatea Bisericii.Biserica a declarat că medicina greacă şi romană, care nu reuşise să găsească un leac pentru combaterea ciumei, era eretică. Pe măsură ce ciuma dărâma Imperiul Roman, întărea puterea Bisericii creştine.

După ciumă, Biserica şi-a asigurat dominaţia asupra medicinei.

Tehnologia a dispărut pe măsură ce Biserica a devenit cea mai solidă putere din societatea Occidentală.Apeductele şi sistemul de canalizare au dispărut. Creştinii ortodocşi îi învăţau pe enoriaşi că orice ţinea de trupul lor trebuia ponegrit şi, prin urmare, au descurajat spălarea trupului cât au putut de mult.Toaletele şi sistemul de canalizare din interiorul caselor au dispărut. Bolile loveau peste tot din moment ce igiena şi salubritatea erau descurajate.Timp de 500 de ani, populaţia oraşelor şi satelor a fost decimată de nenumărate epidemii. Sistemul central de încălzire a locuinţelor, inventat de romani, a fost lăsat în paragină.

Biserica Creştină a avut un impact similiar şi asupra educaţiei şi învăţăturii.Biserica a ars munţi de literatură. În 391, creştinii au transformat în cenuşă cea mai mare bibliotecă a lumii, din Alexandria, care se spunea că adăpostea 700.000 de scrieri. Educaţia pentru cei care nu făceau parte din Biserică a fost interzisă.Şi educaţia care a mai rămas în Evul Întunecat, deşi doar clerul avea acces la ea, era folosită de regi puternici ca mijloc prin care-şi asigurau administratori pricepuţi. (Biserica s-a opus studiului gramaticii şi limbii Latine. Papa Grigorie I, sau Grigorie cel Mare, un om despre care se crede că a fost cel mai mare arhitect al ordinii medievale şi-a justificat astfel opoziţia faţă de studiul gramaticii:

„Dispreţuiesc frazele construite corect, şi cazurile, pentru că eu cred că e foarte nepotrivit ca regulile lui Donatus [un foarte cunoscut expert în gramatică] să restricţioneze cuvintele oracolului ceresc.” Grigorie cel Mare a condamnat şi educaţia pentru mase, cu excepţia clerului, ca fiind o nebunie şi o ticăloşie.A interzis mirenilor chiar şi să citească biblia.

A dat ordin ca biblioteca lui Apollo din Palatine să fie incendiată „pentru că literatura seculară le distrăgea atenţia credincioşilor de la contemplarea paradisului.” Al patrulea Consiliu din Cartagia din anul 398 le-a interzis episcopilor chiar şi să le citească din cărţi credincioşilor.Ieronim, unul dintre Părinţii Biserici, un călugăr care a trăit în secolul al 4-lea, s-a bucurat că autorii clasici au fost uitaţi.

Iar călugării mai tineri de la mănăstirea sa erau renumiţi că se lăudau pentru ignoranţa lor în privinţa a orice, cu excepţia literaturii creştine.

Biserica însăşi era însă una dintre cele mai profitabile organizaţii din lume.

Îşi permitea în consecinţă să le dea de lucru multor oameni. Banii şi puterea au jucat un rol crucial în promovarea unui preot în ierarhia creştină şi astfel de practici au contribuit la faima sinistră pe care Biserica şi-a câştigat-o în evul mediu.

Se ştie de cel puţin 40 de Papi care şi-au cumpărat funcţiile în vârful ierarhiei bisericii. Acuzaţiile de crimă şi nelegiurile în interiorul bisericii se înmulţeau cu cât papii se schimbau mai des.

Pe parcursul a 100 de ani, mai mult de 40 de Papi au fost numiţi. Pe parcursul a 12 ani, între anii 891 şi 903, nu mai puţin de 10 Papi au fost la putere.

Prin ceea ce s-a facut atunci, biserica crestina a ajuns sa fie compusa din trei categorii de "credinciosi": credinciosi din convingeri personale, credinciosi din interese personale si credinciosi din teama de represalii. Puritatea bisericii a fost alterata, iar constiinta umana a fost "ingenuncheata cu forta." In timp, biserica a preluat chiar functiile si puterea Imperiului si a devenit singura autoritate suprema admisa in societate. Acesta este motivul pentru care perioada de istorie inceputa in secolul IV este supranumita "Dark ages - epoca intunecata" sau "Middle Ages" - veacul de mijloc. Prin anumite colturi ale lumii, umbrele acestei epoci mai dainuiesc si astazi.

Din punct de vedere teologic, cruciadele au fost incercari de a integra Ierusalimul in dogma imparatiei amileniste. Cartea Apocalipsei si doctrina continuitatii preotesti cerea, in talmacirea amilenista, ca Ierusalimul sa fie cuprins in teritoriul teocratiei crestine. La umbra teologiei s-au ascuns insa o serie intreaga de alte interese, unele dintre ele foarte "lumesti" si preocupate mai mult cu aurul si argintul lumii, decat cu sufletele oamenilor. 

In vara anului 1054, chiar in clipa cand trebuia sa inceapa liturghia in mareata catedrala "Sfanta Sofia" din Constantinopol, cardinalul Humbert impreuna cu alti doi trimisi ai Papei de la Roma au inaintat pana la altar, au depus acolo o "bula" papala si au iesit stergandu-si praful de pe picioare si spunand: "Dumnezeu sa vada si sa judece!" Documentul excomunica patriarhul Constantinopolului si intreaga Biserica aflata sub pastorirea sa, interzicandu-le sa mai primeasca "harul divin" prin comuniune cu Biserica Catolica si prin savarsirea sacramentelor.Unul dintre diaconii prezenti, intuind continutul documentului l-a luat repede de pe altar, a alergat dupa Humbert si l-a implorat sa ia "bula de excomunicare" inapoi. Cum Humbert a refuzat s-o faca, diaconul a aruncat documentul in praful de pe strada.Acest incident este identificat de obicei drept clipa in care s-a produs "schizma", marea ruptura dintre ramura Apuseana si ramura Rasariteana a Bisericii Catolice. De atunci, cele doua jumatati sunt cunoscute ca Biserica latina (Romano Catolica) din vest si Biserica greaca (Grec Ortodoxa) din est. Incidentul din catedrala nu a fost insa decat unul dintr-o intreaga serie de incidente care au marcat permanentizarea schizmei, pecetluind-o prin teribilul masacru deslantuit de cruciatii Romei in Constantinopol in anul 1204. Consecintele acestei rupturi dainuiesc si astazi, iar cauzele ei au fost multiple si complexe.

Decapitarile In acelasi timp, decapitarile erau rezervate, in special, capetelor incoronate si nobililor, fiind considerate mijloace de executie mult mai rapide si mai putin dureroase. Cei care benefciau de acest privilegiu erau acuzati, de obicei, de tradare, iar executiile aveau loc in interiorul castelului, nicidecum in piata publica. Decapitarile publice au avut loc abia in timpul Revolutiei Franceze (1789-1795), cand ghilotinele au inceput sa taie fara oprire.

Regele nu respecta nicio legeCu toate ca nobilimea se bucura de o multime de drepturi si privilegii, in cele mai multe tari europene existau legi ce ii impiedicau pe conducatori sa isi faca complet de cap.In Marea Britanie, de exemplu, in timpul regelui Ioan Fara de Tara, a fost emisa Magna Carta Libertatum (Marea Carta a Libertatilor, 1215), care urmarea ingradirea puterii regelui si, prin aceasta, eliminarea abuzurilor comise de monarh sau de reprezentantii sai, precum si garantarea unui numar de drepturi pentru toti cetatenii.

Vrajitoarele erau arse pe rugDesi cateva vrajitoare au fost cu siguranta arse pe rug si in Evul Mediu, aceasta practica a atins apogeul abia in perioada Reformei, incepand cu anul 1550. Dar chiar si atunci, vrajitoarele erau de cele mai multe ori spanzurate.

Taiatul membrelor era la ordinea zileiMutilarile erau folosite, de fapt, extrem de rar, in special in marile orase, cum ar fi Londra, doar pentru delicte extrem de grave. Oamenii legii ii amenintau frecvent pe infractori cu aceasta pedeapsa, insa doar de putine ori chiar ajungeau sa le taie vreo ureche sau mana.Se folosea tortura prin intindereIn realitate, tortura prin intindere sau alte metode diabolice a inceput sa fie folosita abia in ultimii ani ai secolului al XV-lea si in perioada zbuciumata ce a urmat, cand regina Elisabeta I a Angliei si alti monarhi europeni au inceput sa scape de oponentii religiosi.

Deşi biserica medievală a creat numai catastrofe în cele mai multe aspecte ale vieţii oamenilor, nu a putut produce o schimbare reală în modul în care oamenii obişnuiţi îl percepeau pe Dumnezeu. Neobosita propagandă a bisericii împotriva tradiţiilor păgâne arată cât de lispite de substanţă erau de fapt convertirile la creştinism. Biserica era mereu nevoită să ţină predici împotriva tradiţiilor care ţineau de copaci, de natură, şi de credinţa în magie, din când în când să radă de pe faţa pământului o biserică dacă descopereau că cei care o frecventau de fapt îi slăveau tot pe zeii şi zeiţele lor vechi şi nu pe cei ai bisericii.

Izvoarele sacre au fost redenumite şi au primit nume de sfinţi iar biserici au fost ridicate pe locurile unde erau în trecut temple păgâne, şi totuşi natura idolatrizării a rămas neschimbată.

Biserica a jucat un rol crucial în impunerea Evului Întunecat asupra Europei.

Impactul său catastrofal a fost simţit aproape în orice aspect al vieţii oamenilor. În mod ironic, biserica medievală nu a putut schimba considerabil spiritualitatea oamenilor obişnuiţi. În timp ce mulţi au trecut la credinţa creştină, asta nu a schimbat modul în care se raportau la divinitate sau modul în care o înţelegeau.”

Sfarsit