DĂNILĂ PREPELEAC

-dramatizare şi adaptare dupa I. Creanga

Oameni buni, deştepţi, cu milă,

Pe la sate mai găseşti;

Printre ei şi pe Dănilă,

Dar ca el... doar în poveşti.

Vesel, hâtru, bun de glume

Şi poznaş, cum altul nu-i,

Prepeleacul şi copiii

Astea erau averea lui.

Frăţâne-său era harnic,

Dar muierea...vai şi-amar!

Nu tăcea măcar o clipă;

Îl toca din meliţar.

Poate-avea şi ea dreptate,

Pentru că-n ograda lor

Se găsea mai mult Dănilă,

Să le ceară ajutor.

- Dă-mi, măi frate, carul, grapa,

Iapa – că doar ştii că n-am -

Îndrăznesc şi eu la tine,

Că suntem de-acelaşi neam.

- Frate, frate, măi Dănilă,

Toate mi le-ai hârbuit...

Boii tăi sunt ca o poză,

Ai mei, buni de jupuit.

Vezi, te du cu ei şi-i vinde,

Cumpără doi boi mai mici;

Ia şi-un car, să-ţi faci de treabă,

Să te văd mai rar pe-aici.

Bine mă învăţaşi, frate!

O să plec în târg chiar mâine

Să-mi iau boi şi-un car şi... poate

Şi-o maşină de copt pâine.

*

Apoi, dis-de-dimineaţă

Leagă boii cu-o frângheie

Şi-nspre târg porneşte-agale,

Socotind cum o să-i deie.

Nici nu merge mult că iată

Unul se-opintea în jug

Să nu-i ia caru-nainte,

Să nu-l facă tăvălug.

Stă Dănilă, se cruceşte

Cum aleargă caru-n vale.

Hotărât opreşte boii

Şi pe ţăran în cărare.

- Hei, rumâne, doar o ţâră,

Vreau să-ţi pun o întrebare:

Îmi dai carul?... Îţi dau boii,

De nu ţi-i cu supărare.

- Îţi dau carul..., îmi iau boii...

Nu cumva să şuguieşti

Sau, mai ştii, după o vreme,

Să-mi spui că te răzgândeşti.

Hai noroc, şi-om face târgul,

Bate palma colea-aşa!

Ce-o mai fi apoi, fârtate...

Nu ştiu de ne-om mai vedea.

Omul ie boii şi pleacă.

Iar Dănilă, stând în jug,

Îşi zâmbeşte sub mustaţă:

,,Am făcut târg c-un nătâng.

Boii mâncă, cum li-i felul,

Carul merge singurel;

Hei, de-acu s-a dus cu munca,

Mă descurc altfel cu el.”

- Stai, tu, care, când te-oi umple

Să te-avânţi ca un nebun;

Îns-acu’ mergi uşurel,

Nu mai alerga pe drum!

Peste-un timp valea se gată,

Carul nu se mai grăbeşte;

Nici că-i pasă că Dănilă

Îi strigă şi-l suduieşte.

,,Doamne, rău m-ai pricopsit

Cu-ăst nesocotit de car;

Mai bine era cu boii...

Ei mergeau singuri, măcar.

Oi scăpa eu şi de tine!

Doar să văd un muşteriu

Care vine sau se duce

Cu ceva: ori mort, ori viu.

Vezi... te dau pe-un ţap cu coarne;

(Numai de te-o vrea la schimb;)

Altfel nu ştiu ce-o să fac,

Şi cât o să mă mai plimb.”

Muşteriul cu căpriţa

Mintenaş se învoieşte;

Leagă carul de-alte care

Şi spre casă o porneşte.

Iar Dănilă, hai cu capra

S-o mărite-n târg, pe dată,

Căci nici dânsa nu-i podoabă;

Treaba trebuie gătată.

Boii lui mergeau agale,

Carul alerga şi el,

Însă cu căpriţa asta

Nu se-nţelegea defel.

Ba aci, ba colo-n lanuri,

Ba pe gard, ba în vâlcea,

Ba să rup-un smoc de iarbă

Sau din pom vreo rămurea...

Alerga bietul Dănilă

1

Când încolo, când încoace,

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17