”dacă vrei să ucizi un popor, suprimă-i memoria” martiri si eroi romani

7/21/2019 ”Dacă Vrei Să Ucizi Un Popor, Suprimă-i Memoria” Martiri Si Eroi Romani

http://slidepdf.com/reader/full/daca-vrei-sa-ucizi-un-popor-suprima-i-memoria-martiri-si-eroi-romani 1/12

Neamunit

”Dacă vrei să ucizi un popor, suprimă-i memoria”. Cuvintele lui Milan Kundera sunt un îndemn la

prezen ă, mărturisire i NE-UI!"E. Dacă #usti ia nu-si $ace datoria, memoria sin%ură devine o $ormăț ș ț

de #usti ie. Continuăm prezentarea Mani$estului adresat de !&D'" institu iilor statului pe data de ((.ț ț

ianuarie ()*+ i ne aducem aminte de unii dintre eroii i martirii no tri.ș ș ș

EPISODUL 7

DUMITRU UȚĂ - Doctorul fără de arginți

Medic de mare valoare, deținut politic timp de peste 23 de ani, este considerat de mulți unuldintre Sfinţii închisorilor comuniste, fiind supranumit „doctorul fără de arginţi”. În 1941 este

închis la Aiud de regimul Antonescu. După 1944, continuă detenția și sub comuniști. Din 1947a stat închis in Zarca Aiudului (clădirea pentru cei considerați nereeducabili) până la eliberare.Era un om cu o profundă credinţă în Dumnezeu şi o mare dăruire faţă de semeni. Iese din

închisoare în anul 1964, după 23 de ani de detenție.

Deși a trecut și prin temnițele de la Poarta Albă și Gherla, cei mai mulți ani i-a petrecut înpenitenciarul Aiud, tratând și vindecând sute de deținuti și gardieni. Prin purtarea de grijă a luiDumnezeu, doctorul Dumitru Uță a avut permisiunea de a aduce medicamente de la Cluj,pentru tratarea tifosului din închisoare. A beneficiat de așa ceva în urma unei înțelegeri cusubdirectorul închisorii Aiud, pe care l-a vindecat de tifos. După ce l-a vindecat pe acesta,doctorul Uță a devenit omul cel mai respectat din închisoare, chiar și de către conducere.Despre acest doctor sfânt, părintele Atanasie Ștefănescu spune: „În închisoare, doctorul Uțăuimea cu marea lui putere de muncă, uitând să mănânce, încât de multe ori cei apropiați îlhrăneau. Ținea cu evlavie post și dădea celorlalți bucățica de carne, care se întâmpla să vină

mai totdeauna miercurea și vinerea. La un moment dat s-a pus problema să fie eliberat,pentru buna lui purtare și meritele medicale, însa el a răspuns: „Unde pot fi eu mai mult defolos, aici sau afară?"... Și a rămas în închisoare. Printre alții, doctorul Uță l-a tratat și vindecatchiar și pe procurorul care l-a condamnat la închisoare în timpul regimului Antonescu, devenitși el la râdul lui întemnițat la Aiud.

La ieșirea din închisoare, doctorul Dumitru Uță a primit un post de medic într-un sat măruntdin țară. În acest sat, el și-a rânduit o cameră de lucru bine dotată, ce de spital. Astfel, înscurt timp, a devenit omul cel mai iubit din zona respectivă. Pentru munca lui, doctorul Uță nuaccepta nicio plată. Oamenii ar fi vrut mult să-i răsplatească ajutorul, însă doctorul era

intransigent în această hotărâre. Sătenii au gasit totuși o cale de a-i dărui câte ceva: îi puneau în grădină, pe neobservate, sacoșe pline cu fructe, singurele alimente din care se hrănea.Securitatea s-a alarmat de popularitatea pe care acesta o câștigase și a luat hotărârea de a fimutat în București. Fiind împiedicat să-și dea anumite examene, doctorul Dumitru Uță nu aputut să lucreze în secția de neurologie a Spitalului 9, acolo unde și-ar fi dorit. Chiar și așa,lucrând într-un post umil, el s-a remarcat prin marea lui dăruire și competență, oameniinumindu-l „doctorul cel mare".

https://www.facebook.com/Neamunit/photos/a.424825987624248.1073741826.424817587625088/833855966721246/?type=3&fref=nf

https://www.facebook.com/Neamunit/photos/a.424825987624248.1073741826.424817587625088/833855966721246/?type=3&fref=nf



Pe când era încă în temniță, doctorul Uță a făcut meditații la limba engleză cu fiica unuigardian, pe nume Veronica. Aceasta îl va aștepta vreme de cincisprezece de ani, pentru a seputea căsători cu el. Căsătoria celor doi a avut loc în anul 1967, când doctorul Uță a ajuns înBucurești. Soției sale i-a devenit, cum va spune ea singură mai târziu, un adevărat „părintesufletesc". Cei doi vor primi de la Dumnezeu un copil, pe care îl vor boteza Mircea. Împlinind

dorința tatălui său, Mircea va ajunge preot, în slujba lui Dumnezeu și a semenilor. Trece laDomnul pe 5 februarie 1980.

BARTOLOMEU ANANIA

Pe numele de mirean Valeriu Anania, născut la 18 martie 1921 în comuna Glăvile, județulVâlcea, a fost un scriitor și cleric ortodox român. Din 1993 și până la moarte a fost

Întâistătătorul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în anul 2006 devenind primulMitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.

A studiat la Seminarul Teologic Central din București și la Liceul Mihai Viteazul din capitală. În

1936 intră într-o Frăție de Cruce din București. Legat de această apartenența, BartolomeuAnania spunea mai târziu: „Mărturisesc însă că în "Frăția de Cruce" din Seminar nu se făceapolitică, nici antisemitism, ci doar educație, și că nu am avut de învățat decât lucruri bune:iubire de Dumnezeu, de neam și de patrie, corectitudine, disciplină în muncă, cultivareaadevărului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu." A fost arestat de mai multe orisub guvernul Antonescu, ultima data în 1942, sub acuzația că ar fi deținut în podul MănăstiriiCernica materiale legionare și arme. În același an s-a călugărit la Mănăstirea Antim dinBucurești, primind numele de Bartolomeu.

În toamna anului 1944, după ce Ardealul de Nord a revenit sub administrație românească, s-a

înscris la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj. În calitate depreședinte al studenților din Centrul Studențesc „Petru Maior", a organizat și condus, la 6martie 1946, greva studențească cu caracter anticomunist și antirevizionist totodată: împotrivaguvernului condus de Petru Groza și împotriva celor care nu erau de acord cu revenireaArdealului la România. Din cauza organizării acestei greve a fost exmatriculat în anul 1947.Ulterior, și-a continuat studiile la „Facultatea de Teologie" din București și la „AcademiaAndreiană" din Sibiu, obținând titlul de „licențiat în teologie" (1948). În perioada 1948-1958deține mai multe funcții în cadrul Patriarhiei, scăpând de arestare datorită protecției constantearătate de patriarhul Justinian Marina.

În anul 1958 a fost din nou arestat sub acuzația de activitate legionară înainte de 23 august1944. A fost condamnat de către Tribunalul Militar Ploiești la 25 de ani de muncă silnicăpentru „uneltire contra ordinii sociale". Și-a ispășit pedeapsa în închisoarea Aiud, fiind eliberat

în 1964, la amnistia generală. În anul 1966 a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română înStatele Unite ale Americii, unde a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei OrtodoxeRomâne. A ținut numeroase conferințe și a făcut parte din mai multe delegații ale BisericiiOrtodoxe Române peste hotare.



După reîntoarcerea în țară a fost director al Institutului Biblic și de Misiune al BisericiiOrtodoxe Române, între anii 1976-1982. În anul 1982 se va retrage la Mănăstirea Văratec,pentru a se dedica scrisului. Operei sale scriitoricești, deosebit de bogată, va adăuga una deexcepție: diortosirea și adnotarea Sfintei Scripturi, după Septuaginta, într-o limbă frumoasă șicurgătoare. Această lucrare o va elabora și desăvârși după alegerea ca Arhiepiscop al

Vadului, Feleacului și Clujului, la 21 ianuarie 1993. După cum mărturisește singur, aceastăoperă i-a solicitat peste zece ani de muncă de ocnaș. Biblia aceasta, tipărită în anul 2001, adevenit și ediția jubiliară a Sfântului Sinod. Trece la cele veșnice la 31 ianuarie 2011.

GOGU PUIU - partizan Haiducii Dobrogei

În 1926, pe când avea 8 ani, familia lui a plecat din localitatea Gramaticova din Grecia,neacceptând politica de grecizare, stabilindu-se în Caliacra, unde au stat până în 1941, cândCadrilaterul a fost cedat Bulgariei. Din acel an, familia sa s-a stabilit în comuna MihailKogălniceanu, județul Constanța. În timpul guvernării legionare Gogu Puiu era militar în

termen , fiind recrutat în batalionul de gardă al Mareșalului Antonescu. La puțină vreme se vaelibera din armată devenind comisar de poliție în Constanța. Sfătuit de tatăl său va pleca dințară la începutul anului 1942, pentru ca activitatea legionară sa să nu pună în pericol familia.Pentru o perioada Gogu Puiu se va stabili în Bulgaria, apoi în Germania, iar ulterior în Italia.La finele războiului, serviciile secrete occidentale începeau să trimită în România agențiinstruiți care să lupte alături de grupurile de partizani formați deja în munți într-un eventualnou război americano-sovietic . Fire energică, patriot atașat spiritului de dreptate, neamuluisău și credinței strămoșești, Gogu Puiu va reveni în țară în 1947 cu pașaport fals pentru aorganiza lupta contra regimului comunist. La scurtă vreme va fi arestat și închis la Văcărești.

La sfârșitul lui 1947 va reușit însă să evadeze.Din 1948, Gogu Puiu se va stabili în nordul Dobrogei, unde va găsi deja organizate grupuri derezistență anticomunistă, de către frații Nicolae și Nicea Fudulea și Gheorghe Filiu. Astfel senășteau grupările supranumite ”Haiducii Dobrogei”, grupări de partizani unde nu mai contaculoarea politică a celor care înțelegeau să lupte împotriva unui dușman comun. A fost operioadă de lupte continue cu Miliția și Securitatea, în care Gogu Puiu și oamenii lui erauconsiderați de țărani apărătorii și răzbunătorii neamului. În momentul în care a ales acestdrum, Gogu Puiu a tăiat orice legătură cu familia și cu tot ceea ce l-ar fi putut determina sărenunțe la luptă. Numai că s-a îndrăgostit de o femeie, Olimpia, care l-a iubit mai presus deorice pe lume și cu care a vrut să se cunune. Aceasta i-a adus pe lume un copil. Educațiacreștină primită în familie îl obligă să nu lase să se nască un copil în afara unei căsătoriibinecuvântate în Biserică și se hotărăște să se deplaseze în satul Cobadin, la prietenul săuGheorghe Filiu, unde îl cheamă pe preotul Mihăilescu, căruia îi cere să oficieze slujbareligioasă de cununie. În ziua de 19 iulie 1948, Gogu intră în casa lui Filiu, intenționând săplece în toiul nopții, deoarece deja își încălcase principiile de siguranță: să nu stea mai multde 2 zile în același loc. Aflând de plan, Securitatea va trimite trupe care vor înconjura casa.



Așa va începe o luptă între trupele de Securitate și un singur om: Gogu Puiu. Acesta va tragedin mai multe locuri ale casei, cu intenția de a crea impresia că au de-a face cu mai mulțiluptători. După relatările lui Petre Dică, Gogu Puiu a împușcat 14 securiști, iar la un momentdat, când a considerat că s-a creat o breșă pentru evadare, a sărit pe fereastră, spunându-iOlimpiei: „Dacă va fi băiat, să-l botezi Hristu, iar dacă va fi fată, s-o botezi Zoe.”

Odată ajuns afară, a continuat să tragă, dar a fost rănit la un picior. Tot atunci a constatat că își terminase muniția, rămânându-i doar grenada pe care o avea la el pentru astfel de situațiilimită... Așa și-a găsit sfârșitul acest haiduc al Dobrogei.Olimpia Puiu, însărcinată în luna a patra, va fi prinsă de securitate și încarcerată, fiindcondamnată la 5 ani de închisoare. Va naște în decembrie 1949 o fată pe care o va boteazaZoe. Copila va sta alaturi de mama ei în închisoare timp de 1 ani si 4 luni.

Sînt din prima generaţie născută în România. Familia mea este o familie de aromâni dinGrecia, crescută însă în spiritul naţionalismului şi al patriotismului. Bunicul meu avea o vorbă:Capra oaie nu se face. Era în stare să scoată iataganul în faţa oricărui grec care l-ar fi pus săspună că nu este român“, îşi începe povestea Zoea Rădulescu. Familia ei a venit în România

în 1926. „Şi toţi au fost animaţi mereu de acest spirit naţionalist, patriotic, creştin“, subliniazădoamna din faţa noastră. În ’42, tatăl ei, Gogu Puiu, a plecat din ţară. Dar s-a întors cînd alţiiplecau: în ’47, după venirea comuniştilor.„Pentru a porni lupta anticomunistă. A ştiut mereu că se autocondamnă la moarte. Un prietenal tatei, preotul Nicolae Ciolacu, de la mănăstirea Sîmbăta, pe numele lui de călugăr Nectarie,mi-a spus că Gogu Puiu – tatăl meu – era pregătit mereu pentru marea lui jertfă. Se

împărtăşea şi se spovedea postind la fiecare trei luni. Ştia că va muri“, îşi aduce aminte ZoeaRădulescu.

AUREL STATE - Ofițerul de Fier

S-a născut pe 29 aprilie 1921 în comuna Godeni de pe râul Bratia, la poalele Iezerului. Înacelaşi timp şi în aceleaşi locuri a venit pe lume şi Toma Arnăuțoiu, figură de legendă amișcării naționale de rezistență. La 20 de ani Aurel State a plecat pe front pentru dezrobireaBasarabiei și Bucovinei de Nord, iar în 1942, în Crimeea, va săvârți acte de vitejie și va fi

înălțat la gradul de sublocotenent. Tot acolo a fost rănit. Imediat ce rana se vindecă, va ceresă plece pe front, renunțând la concediul medical cuvenit. În luptele crâncene de laSevastopol, pe 12 mai 1944, Aurel State, alături de alte mii de neînfricați soldați români, vacădea în prizonierat.

Alături de numeroși alți soldați români, trece prin mai multe lagăre sovietice de muncă șiexterminare din Rusia: Vorkuta (una dintre cele mai cumplite insule ale «ArhipelaguluiGulag», unde urmau să execute pedeapsa, muncind în minele de cărbuni, suportândtemperaturi de până la -40 grade Celsius), Oranki, Karaganda. Solidar până la sacrificiu cucei ce apărau onoarea românească sub diabolicul regim comunist al Uniunii Sovietice, AurelState a trecut din tortură în tortură, prin nesfârşite greve ale foamei, protestând împotriva



muncii de exterminare, în care omul înjugat era biciuit de câinii lui Beria şi hăituit de fiarele luiStalin.

În 1955 este eliberat de sovietici, o dată cu restul prizonierilor de război, și se întoarce în țară.Organizează în București înmormântarea fostului său superior din timpul luptelor din Crimeea– ofițerul erou George Fonea, la care cheamă mulți foști camarazi. La scurt timp, este arestat

de Securitate și aruncat în închisoare. Pe 12 februarie 1958, s-a pomenit jucat în picioare decăpitanul Gheorghe Enoiu, călău renumit din procesul lui Pătrăşcanu, care îl socoteaorganizatorul înmormântării şi-i cerea să-i spună pe toţi cei care participaseră, pe toţi cei pecare-i anunţase şi pe cei ce fuseseră cu mortul prin Siberia.

Nemaiputând îndura şi voind să salveze pe alţii, Aurel a fugit pe acoperişul închisorii dinUranus (Calea 13 Septembrie) şi s-a aruncat în gol, căzând pe trotuarul străzii. Adunat într-opătură, a ajuns la spitalul Văcăreşti. În timp ce era purtat de pe o masă de operaţie pe alta şise ruga de doctori să-l lase să moară, prietenii lui, aproape o sută, erau împărţiţi pe loturi şi

judecaţi la fabrica de procese, după chinurile îngrozitoare ale anchetelor, repartizându-lepedepse între 15-25 ani, iar la cinci dintre ei pedeapsa capitală. După vreun an de zile, cânda reuşit să se ridice, cu un picior mai scurt şi în cârje, a fost luat şi dus la „fabrică“, unde i s-audat 18 ani de muncă silnică şi a fost aruncat într-o dubă care l-a transportat la Aiud.

Aici, fiind apostrofat de călăul criminal Gheorghe Crăciun să-şi declare public poziţia, AurelState s-a ridicat anevoie şi, proptindu-se în cârje, i-a răspuns fără şovăire:„Sunt destul de educat ca să mai am nevoie de aşa ceva!” “Şi aprins (mă făcuse bandit carenesocoteşte realizările regimului), strigai că nu mi-e teamă de el, şi dacă grija lui e să-şidobândească epoletul de general, a mea este să rămân om, iar în privinţa realizărilor,

îngrămădirile de bolovani nu înseamnă nimic, atâta vreme cât oamenii sunt batjocoriţi ca înAiud.“ În forfota ce s-a stârnit, un deţinut politic, tot mucegăit de închisoare, s-a repezit, i-adesprins mâna de pe cârje şi i-a sărutat-o. Acesta a fost eroismul suprem al lui Aurel State înfaţa foştilor de tot felul, îngropaţi în mocirla nemerniciei şi decăderii umane. „Zarul“ sorţii l-afăcut câştigător pe Aurel State, care s-a eliberat odată cu toată lumea, în 1964, dar cu frunteasus.

După ieșirea din închisoare începe să își aștearnă amintirile pe hârtie, după care trimitemanuscrisul în occident spre a fi publicat. Însă cartea a căzut în mâinile Securității, iar el a

fost arestat, bătut și torturat cu sălbăticie. Aceste monstruozităţi comise de mercenarii luiCeauşescu au continuat până ce l-au omorât pe Aurel State şi l-au internat în stare gravă înspital pe Florin Fonea, care a avut acelaşi sfârşit tragic. După ce scăpase din ghearele luiStalin, ieşise în cârje din cele ale lui Gheorghiu-Dej, a fost exterminat de Ceauşescu pe 17noiembrie 1983.Volumul său de memorii a fost publicat sub titlul “Drumul crucii - Amintiri de pe front și dingulaguri”.



ADRIAN FĂGEȚEANU

Adrian Făgețeanu (Alexandru – numele de botez), s-a născut la 16 noiembrie 1912 la Deleni,lângă Cernăuți. Și-a făcut studiile medii la vestitul liceu „Aron Pumnul" din Cernăuți. Tot înCernăuți va urma Facultatea de Drept pentru a se face avocat, între anii 1931 și 1937. Vineapoi la Fălticeni, unde avea un unchi, pentru a-și face stagiul în avocatură. Până în 1941, la

Fălticeni și la Bacău, ocupă mai multe funcții în Ministerul de Interne, cum ar fi cea de comisarde poliție.

A fost atras de Mișcarea Legionară, ca mulți alți intelectuali ai vremurilor lui, dar nu s-a înscris în aceasta. Este totuși arestat cu ocazia reprimării rebeliunii legionare în ianuarie 1941 șicondamnat la 5 ani de închisoare pentru motivul de „acte pregătitoare la rebeliune". Esteeliberat în iunie 1941 pentru a fi trimis pe linia întâi a frontului în Rusia. Este rănit grav laStalingrad și revine în țară, fiind internat în lagărul de la Târgu Jiu, de unde este eliberat în1943. În anul 1943 hotărăște să apuce calea monahismului. Se călugărește la Mănăstirea

Putna, primind numele de Adrian, și este trimis la Cernăuți (apoi la Suceava) ca să facăFacultatea de Teologie. În vara anului 1945, este din nou arestat pentru activitatea sa decomisar de poliție și este internat în lagărul de la Slobozia-Ialomița, de unde este eliberat înaugust 1946.

În februarie 1947, după absolvirea Teologiei la Suceava, Adrian Făgețeanu pleacă laBucurești ca să studieze filosofia. Aici se apropie de Mănăstirea Antim, de mișcarea „RugulAprins" și de inițiatorul acesteia – Părintele Sandu Tudor. Datorită activităților sale considerate„dușmănoase” de regimul comunist, între 1950-1956 este închis din nou, trecând prin maimulte închisori. După eliberare, este primit la Mănăstirea Lainici. Aici, starețul Calinic Cărăvan

îl însărcinează cu instruirea monahilor înliteratură, gramatică, limbi străine și istorie.

În 1958, este din nou arestat de Securitate și condamnat la douăzeci de ani de muncă silnicăși zece ani degradare civică. Este eliberat abia în 1964, la amnistierea deținuților politici. Apetrecut peste 12 ani în temnițele comuniste, fiind închis la Galata, Văcărești, Brașov, TârguJiu, Slobozia, Făgăraș, Jilava, Canal, Aiud, Suceava. După eliberare, a trecut prin mai multeparohii, apoi pe la Mănăstirea Viforâta, la Mănăstirea Surpatele și, în sfârșit, la MănăstireaAntim.

În anul 2003, la vârsta de 91 de ani, Părintele Adrian a părăsit Mănăstirea Antim pentru a trăica sihastru la schitul Locurele de pe lângă Mănăstirea Lainici, unde a rămas până în anul2011, când starea lui de sănătate s-a înrăutățit. Părintele Adrian Făgețeanu a trecut laDomnul la 27 septembrie 2011 la spitalul „Dr. Marius Nasta” din București, la vârstavenerabilă de 99 de ani. A fost înmormântat sâmbătă, 1 octombrie 2011, în cimitirul MănăstiriiLainici.

SOFIAN BOGHIU



Sofian (Serghei) Boghiu s-a născut la 7 octombrie 1912 în Cuconeștii Vechi, județul Bălți. Afost un important duhovnic ortodox și pictor bisericesc român. A fost membru al mișcării„Rugul Aprins", motiv pentru care a fost deținut politic între 1958-1964.

Serghei Boghiu, viitorul Părinte Sofian, a intrat ca frate la schitul Rughi – Soroca, în toamnaanului 1926 (la numai 14 ani). Având o voce foarte frumoasă, a urmat școala de cântăreți

bisericești de la Mănăstirea Dobrua-Soroca, între anii 1928 și 1932, după care a absolvitSeminarul monahal de la Mănăstirea Cernica (1940). A fost tuns în monahism la 25decembrie 1937, primind numele călugăresc de Sofian. Pe 6 august 1939, a fost hirotonitdiacon în catedrala din orașul Bălți, de către ÎPS Mitropolit Tit Simedrea.

Dumnezeu s-a arătat foarte darnic cu Sofian și i-a dat și meșteșugul picturii, în care s-adesăvârșit după ce a urmat Academia de Arte Frumoase din București (1940-1945). Înintervalul 1942 – 1946, monahul Sofian a făcut și Facultatea de Teologie din București, iar în1945 a fost hirotonit preot la mănăstirea Antim din București. A fost unul dintre participanții cei

mai cunoscuți la întâlnirile culturale și duhovnicești ale mișcării „Rugul Aprins” de laMănăstirea Antim (grupare care a cuprins vârfuri ale clerului ortodox și ale intelectualitățiicreștine laice), între anii 1945-1950.

La 15 iunie 1950 a fost numit stareț al Mănăstirii Antim, iar între 1954 și 1958 a stărețitMănăstirea Plumbuita din București. A pictat mai multe biserici și a fost câțiva ani profesor laSeminarul Monahal din Mănăstirea Neamț.

Arestat în anul 1958, sub acuzația „de uneltire contra ordinii sociale prin activitate misticădușmănoasă în cadrul organizației Rugul Aprins", părintele Sofian a fost condamnat la 16 ani

de muncă silnică, din care a ispășit șase, în anul 1964 fiind eliberat în urma decretului generalde grațiere. După ’89, despre pătimirea sa în temniță, părintele Sofian spunea: „Dacă pot ziceașa, mi-a plăcut în închisoare (...) Era bine acolo. Mult mai bine decât aici, în așa-zisa noastrălibertate. Te puteai concentra (...) Nimic nu te distrăgea de la Dumnezeu. Pe când afară...câte probleme!"

După trei ani de la eliberare a revenit la Mănăstirea Antim, unde a rămas până la sfârșitulvieții sale pământești. Până în 1998, când a fost doborât la pat de boală, a format din scaunulde spovedanie, cu răbdare, pricepere și tact de bijutier al sufletelor, sute de ucenici. Aceasta i-a adus supranumele de „Apostolul Bucureștilor". Părintele Sofian Boghiu a trecut la cele

veșnice sâmbătă, 14 septembrie 2002, și a fost înmormântat la Mănăstirea Căldărușani, undeel însuși își alesese din vreme locul de îngropăciune.

Iată ce spunea un alt mare preot al românilor, arhimandritul Ioanichie Bălan, în 1997, desprepărintele Sofian: „O personalitate duhovnicească remarcabilă, unanim recunoscută, care facecinste monahismului românesc și Bisericii lui Hristos, în sânul căreia slujește. Prea CuvioșiaSa este cunoscut și apreciat în chip deosebit prin trei calități sau daruri cu care l-a înzestratDumnezeu: pictor bisericesc consacrat, duhovnic și povățuitor de suflete iscusit, cântăreț de



vocație. Sfinția Sa a fost ales din naștere pentru Biserică, pentru a mărturisi adevărulevanghelic prin cuvânt și culoare, prin fii duhovnicești și icoane. Să împodobești biserici cuicoane frumos gândite și realizate și să faci din sufletele credincioșilor biserici vii, icoaneduhovnicești ale faptelor bune, ale dragostei și smereniei, în care să se imprime chipul blândși smerit al lui Hristos. Să restaurezi icoane vechi prețioase și să restaurezi suflete omenești

pentru care S-a jertfit Domnul pe Cruce. Iată vocația și rostul Arhimandritului Sofian pepământ… Am mai putea adăuga la portretul sau sufletesc blândețea rară care îlcaracterizează, modestia, calmul, îndelunga răbdare și cultura teologică acumulată".

MIHAI BURACU - ”Scribul”

Fiul unui preot militar, fost deputat şi senator din partea Partidului Naţional Ţărănesc, s-anăscut la Drobeta Turnu Severin pe 24 ianuarie 1930. A urmat Liceul „Negru Vodă” dinFăgăraş şi Liceul „Traian Doda” din Caransebeş, unde s-a încadrat în Frăţia de Crucelegionară, motiv pentru care a fost arestat de către regimul comunist la 7 iunie 1949. Deşi a

fost condamnat la 2 ani de închisoare corecţională, a stat închis vreme de 5 ani, pedeapsafiindu-i prelungită cu două internări administrative. A trecut prin închisorile Târgşor, Peninsula,Poarta Albă, Jilava, Piteşti, Bicaz, Borzeşti şi Oneşti. A fost torturat bestial în închisoareaPiteşti într-unul dintre ultimele loturi de deținuți, începând cu luna martie 1951, şi a cunoscutororile blasfemiilor organizate de Eugen Țurcanu de Paşti. Experienţa cumplită trăită atunci l-amarcat atât de mult, încât i-a albit tot părul într-o singură noapte.

Dupa eliberarea din închisoare, cu mari eforturi, a absolvit Facultatea de Filologie ca şef depromoţie, la fără frecvenţă. A lucrat apoi ca profesor suplinitor de limba română, dar a fostnevoit să fie şi bibliotecar, zilier pe şantiere şi descărcător de lemne. A fost şicanat şi urmărit

de Securitate multă vreme după ieşirea din închisoare, primind interdicţia de a publica şi de adeţine o maşină de scris. Dupa revoluția din 1989, Mihai Buracu a intrat în PNȚCD și a fostales senator de Mehedinţi din partea Convenţiei Democrate din România în legislatura 1992-1996. A trecut la Domnul în Bucuresti, la 6 Martie 2011.

Este autorul volumului „Eu sunt scribul… Amintiri şi poezii din închisoare” - unul dintre celemai valoroase volume de memorialistică despre fenomenul Piteşti, carte care îmbină relatareaunor scene traumatizante de tortură cu meditaţia filozofică, într-un registru marcat deemotivitate şi sensibilitate.

GHEORGHE HAȘU - partizan Grupul Carpatin FăgărășanPuteri îngropate în noi…Denigrarea grupului de rezistenţă făgărăşean a început în anii '50, când Securitatea fabricaprimele legende mincinoase: că erau bandiţi, că s-au trădat între ei, că şi-au turnat sprijinitorii.Noii reprezentanţi ai regimului simţeau importanţa luptei şi consemnau în documente decirculaţie internă: „războiul de partizani e un război moral“.Sistematic, vreme de 50 de ani, au încercat să le distrugă memoria. Numele lor a fost interzis,



iar durerea celor apropiaţi s-a stins în amnezie. Odată cu actele, identitatea şi chipurile lor aufost confiscate; trupurile au fost aruncate în gropi comune, iar rudele constrânse să se dezicăde ei. Pentru supravieţuitori, a urmat o jumătate de veac de durere surdă, de paraliziesufletească. Abia a treia generaţie începe să descifreze această pagină mototolită a istorieirecente. Cei care au organizat represiunea, au încă motive să ascundă adevărul.

Lupta anilor '50 e lecţia fără de care nu putem înţelege România de azi – delaţiunea,neîncrederea, frica, duplicitatea, nesiguranţa, nepăsarea de care ne izbim în toate domeniile,la toate nivelurile. Toate au fost cultivate în comunism şi au devenit baza familiei, a şcolii, asocietăţii. Le putem depăşi conectându-ne la valorile celor care nu au cedat şi nu au trădat.Războiul moral continuă, iar miza e aceeaşi. Rezistenţa de atunci arată că România areresurse de capital uman. Există un rezervor la care ne putem conecta. Cu o singură condiţie:să îl descoperim. În faţa duşmanului de atunci, partizanii au răspuns cu demnitate, cu

îndrăzneală, cu rugăciune. Moartea lor e jertfa pe care putem propti încrederea în Româniade azi. De la ei putem învăţa să înfruntăm duşmanul de acum. Nu ne mai bate şi nu ne mai

torturează trupurile, însă e mult mai perfid: ne slăbeşte voinţa şi ne încătuşează sufletul. Dacăne uităm doar în jur, vom ceda – convinşi de fatalitatea unui fals: „Aşa suntem noi, aşa amfost totdeauna…”. Odată cu partizanii, dezgropăm puteri îngropate în noi şi despre care nune-a spus nimeni.Ce putem învăţa azi de la luptătorii din munţi? Răspunde chiar unul dintre ei: „Dacă m-ar

întreba cineva ce aş vrea să fiu pentru alţii, m-aş rezuma să spun că aş vrea să fiu un îndemn: la sinceritate, la curaj, la claritate, la a judeca lucrurile având dreptul şi la greşeală,dar totul cu sinceritate şi curaj. Noi nu putem fi modele, ci numai îndemnuri. Noile modele vortrebui create de către cei care acţionează“ - Ion Gavrilă Ogoranu, conducătorul partizanilor

din Munţii Făgăraş, una din cele mai importante mişcări de rezistenţă armată din România.[...]

Doi ani de căsătorieGheorghe Haşu era un ţăran înstărit din satul Pojorta, raionul Făgăraş. Nu făcuse niciodatăpolitică. Era cunoscut ca priceput tâmplar, meşter de acoperişuri. Rănit şi decorat în al DoileaRăzboi Mondial, odată întors acasă s-a grăbit să-şi caute soţie. [...]Eugenia Comanici şi Gheorghe Haşu s-au căsătorit în 2 februarie1947. El avea 25 de ani, iarea nu făcuse 18. În iarna următoare, li s-a născut primul copil. Viaţa lor împreună a durat doi

ani. Apoi au început cei 50 de ani de prigoană comunistă.Fuga

În februarie 1949, gospodăria familiei Haşu a fost percheziţionată de Securitate. Fără mandat,fără explicaţii. În hornul casei a fost găsită o armă. „Era o puşcă ZB, confiscată de mine şi defratele meu cu o lună înainte, de la nişte braconieri prinşi pe pământurile noastre. Am strigatla ei, au lăsat arma şi au fugit“ - declara Ghiţă în anchetele la Securitate de mai târziu.Gheorghe şi fratele lui, Andrei, nu erau acasă; tatăl lor a fost ridicat. S-a întors după trei zile,



bătut şi schimbat, sfătuindu-şi fiii să se ascundă dacă vor mai fi căutaţi de noii reprezentanţi aistatului. „Nu am avut încredere că vor soluţiona în mod drept această chestiune. M-amascuns pentru că nu am vrut să risc o eventuală nedreptate care mi s-ar fi putut face. Erauzvonuri în tot satul, erau arestări peste tot.“ (Gheorghe Haşu – 1957, dosarele CNSAS)[...]

Ideea plecării în munţi a avut-o Andrei Haşu. În primăvara anului 1950, cei 12 tineri au fugit înmunţi, aşteptând un moment favorabil răsturnării comunismului. Ştiau că în România există şialte grupări de rezistenţă şi sperau că americanii nu vor accepta ca ţările din Europarăsăriteană să rămână sub dominaţie sovietică.

Prima condamnareLa câteva luni după fuga în munţi, partizanii au fost condamnaţi în lipsă pentru „constituire înbandă cu scop terorist şi crimă de uneltire împotriva regimului“. În iulie 1951, pe casa familieiHaşu din Pojorta a fost afişată sentinţa de condamnare. Ca prim conducător al grupului derezistenţă din Făgăraş, Andrei Haşu a fost condamnat la moarte şi confiscarea averii. Avea săfie ucis de Securitate un an mai târziu, în februarie 1952, trădat de un sătean care ştia undese ascunde. Fratele lui, Gheorghe, a primit 25 de ani de muncă silnică. Calea întoarcerii dinmunţi era închisă definitiv.Părinţii partizanilor au fost obligaţi să semneze mandatele de arestare şi să achite cheltuielilede judecată. Sperând că Gheorghe va apărea la proces, Securitatea o obligă pe EugeniaHaşu să intenteze proces de divorţ. În lipsa ambilor soţi, Tribunalul Făgăraş pronunţă sentinţa.Eugenia se întoarce în satul părinţilor. Odată cu ea, se mută securiştii în civil şi informatoriicare o urmăreau.

Ultima întâlnire În casa părintească, Eugenia Comanici naşte al doilea copil. Deşi era riscant, Gheorghe acoborât din munţi să-şi vadă fiul. Momentul e relatat de Ion Gavrilă Ogoranu – care în ultimiiani ai vieţii s-a întâlnit cu rudele partizanilor. E singurul din grup care nu a fost prins deSecuritate:„Era duminică dimineaţa. Fetiţa se trezise şi, aşezată pe pieptul lui, îi închidea ochii cumânuţele şi îi poruncea: cuncă-te, tată, cuncă-te. Avea doi ani. Alături, mama îşi alăptapruncul. Era atâta linişte în casă, în sat şi parcă în lume. (…) Securiştii s-au repezit la poarta

încuiată şi o dărâmară. În casă, Ghiţă adună repede ceva haine cu el, îşi luă raniţa şi puşca,

sări pe o fereastră în grădina unui vecin şi se îndepărtă printre pomi. Tânăra nevastă acoperipatul unde dormise soţul, închise fereastra şi ascunse la repezeală hainele rămase de la el;se ruga în gând, cu copilul în braţe. În grabă, uită acele câteva fire de floarea-reginei, pe caresoţul i le adusese de la munte, aşezate într-un pahar pe fereastră. Acest lucru i-a pus pesecurişti la bănuială şi au făcut percheziţie, găsind hainele ascunse şi bocancii lui Ghiţă. Unofiţer i-a aruncat copilul din braţe şi a început s-o lovească:«Unde ai ascuns banditul, căţea?»“ (Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol I)



Eugenia, împreună fratele adolescent şi părinţii au fost duşi la Securitatea din Făgăraş. Auurmat zile şi nopţi de coşmar: „Tânăra nevastă a îngenunchiat înaintea lor: «Lăsaţi-mă să măduc la copii. Credeţi-mă, nu ştiu unde poate fi bărbatul meu. Sau aduceţi-mi măcar copilul aicisă-l alăptez că altfel îmi moare». «Un pui de bandit mai puţin, poate să moară!» «Atunciomorâţi-mă şi pe mine, să se termine odată!»“

Zdrobiţi de bătăi, au fost eliberaţi peste câteva zile; peste o vreme au fost luaţi iar, apoi dinnou... Tatăl Eugeniei avea să fie trimis la Canal. Mama Eugeniei, ca şi părinţii fraţilor Haşu, afost urmărită, bătută şi anchetată periodic.

Arestat şi executatGheorghe Haşu a fost arestat în vara anului 1955, când ultimii partizani din munţi au fostprinşi prin trădare. Securitatea le-a întins o cursă, cu ajutorul unui fost sprijinitor al grupului –acesta le-a promis să intermedieze o fugă în Grecia.Alături de ceilalţi, a fost condamnat la moarte prin împuşcare. Cel mai bun ţintaş al grupuluidin munţi explica la proces: „Deşi am avut armă, nu am făcut uz de ea nici când aveamocazia. Au fost situaţii când eram la 5 metri în spatele unor soldaţi, dar nu am tras, pentru cănu am vrut să fac crimă. Nu am tras niciodată primii într-o confruntare. Am folosit arma doarca apărare, când n-am avut de ales. În toţi anii, am tras de trei ori şi nu am omorât pe nimeni“(CNSAS – declaraţie din timpul procesului)

În celula lui a fost introdus un informator sub acoperire. În noiembrie 1955, acesta raporta:„Gheorghe Haşu îşi face rugăciunea liniştit, ţine post“. O întâmplare din acelaşi post alCrăciunului: „Gheorghe Haşu se ruga în genunchi. Domnul ofiţer a intrat în celulă şi l-a

întrebat ce face. El a spus că se roagă lui Hristos. Ofiţerul i-a interzis să se mai roage îngenunchi. Gheorghe Haşu nu i-a răspuns nimic, dar a continuat să se roage în picioare“.A fost executat în 17 noiembrie 1957, la Jilava, alături de ceilalţi partizani. Trupurile au fostaruncate într-o groapă comună.Despre soarta lui Gheorghe, soţia lui nu a aflat nimic oficial decât după 1990. Abia atunci a

încetat şi supravegherea Securităţii. Cei doi copii au avut dosar de mici, iar eticheta de „fii aibanditului” i-a urmărit la şcoală, apoi la serviciu. La câţiva ani după evenimentele din 1989, osoră a lui Ghiţă a descusut din spatele unei icoane singura fotografie cu el care a scăpatvigilenţei Securităţii.

În 2010, fiul lui a găsit întâmplător fotografii de la nunta părinţilor, ascunse de Ghiţă în podul

casei, înainte de fuga în munţi.Eugenia Comanici are 84 de ani, cinci nepoţi şi şapte strănepoţi. Abia în 2012 a aflat debiletul pe care i l-a trimis soţul, acum 60 de ani.

surse:http://apostolatintarafagarasului.blogspot.ro(Ioana Hasu)fericiticeiprigoniti.netcuvantul-ortodox.ro

http://apostolatintarafagarasului.blogspot.ro/

http://fericiticeiprigoniti.net/

http://apostolatintarafagarasului.blogspot.ro/

http://fericiticeiprigoniti.net/

”dacă vrei să ucizi un popor, suprimă-i memoria” martiri si eroi romani

Documents