da politici active in ue.docx

4
Strategia europeană pentru ocuparea forţei de muncă Uniunea Europeană trebuie să sporească considerabil nivelul de ocupare a forţei de muncă pentru tineri dar și alte grupuri subreprezentate pe piaţa muncii (lucrători în vârstă, femei, persoane cu dizabilităţi, minorităţi etnice, migranţi). În 2000, „pilonul ocupării forţei de muncă” s-a axat pe „promovarea unei pieţe a muncii deschise pentru toţi” fiind ”nevoie de un set coerent de politici care să promoveze integrarea unor astfel de grupuri şi indivizi în lumea muncii şi combaterea discriminării”. Orientările privind ocuparea forţei de muncă după 2005 subliniază că „egalitatea de şanse şi combaterea discriminării sunt esenţiale pentru progres [...] Statele membre trebuie să vizeze incluziunea activă a tuturor persoanelor prin promovarea participării forţei de muncă”, „sporirea nivelului de ocupare a forţei de muncă fiind cea mai eficientă metodă de generare a creşterii economice şi de promovare a economiilor social incluzive”. După 2008, la nivelul OCDE, al ţărilor UE se pun în act programe active de susţinere a muncii. Unele ţări au optat pentru politici active - iniţiative sau acţiuni individuale, de grup sau comunitare, sprijinite de autoritatea publică centrala şi locală, cu scopul creşterii ocupării, prin atragerea şomerilor şi celorlalţi actori implicaţi. Ele au programe, dispozitive,

Upload: geanina-florentina

Post on 07-Nov-2015

219 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Strategia european pentru ocuparea forei de muncUniunea European trebuie s sporeasc considerabil nivelul de ocupare a forei de munc pentru tineri dar i alte grupuri subreprezentate pe piaa muncii (lucrtori n vrst, femei, persoane cu dizabiliti, minoriti etnice, migrani). n 2000, pilonul ocuprii forei de munc s-a axat pe promovarea unei piee a muncii deschise pentru toi fiind nevoie de un set coerent de politici care s promoveze integrarea unor astfel de grupuri i indivizi n lumea muncii i combaterea discriminrii.Orientrile privind ocuparea forei de munc dup 2005 subliniaz c egalitatea de anse i combaterea discriminrii sunt eseniale pentru progres [...] Statele membre trebuie s vizeze incluziunea activ a tuturor persoanelor prin promovarea participrii forei de munc, sporirea nivelului de ocupare a forei de munc fiind cea mai eficient metod de generare a creterii economice i de promovare a economiilor social incluzive.Dup 2008, la nivelul OCDE, al rilor UE se pun n act programe active de susinere a muncii. Unele ri au optat pentru politici active - iniiative sau aciuni individuale, de grup sau comunitare, sprijinite de autoritatea public centrala i local, cu scopul creterii ocuprii, prin atragerea omerilor i celorlali actori implicai. Ele au programe, dispozitive, strategii care iau msuri de politic activ pentru combaterea omajului. Puine sunt rile care au optat pentru politici pasive (trimitere n omaj, plata ajutoarelor de omaj etc.; la noi n ar s-a optat pentru concedieri masive, pentru reducerea locurilor de munc pentru a rezolva problemele restructurarii, privatizrii, eficientizrii activitilor...).

POSIBILITILE DE MUNC LA DOMICILIU SAU CA PERSOAN FIZIC AUTORIZATPersoanele cu dizabiliti care doresc s beneficieze de un venit i care nu se pot deplasa (din diferite motive) la un loc de munc, au posibilitatea s opteze pentru munca la domiciliu. Acestea sunt angajate cu drepturi depline, la o anumit societate, doar c atribuiile, specifice meseriei pe care o au, le ndeplinesc acas. n felul acesta, inaccesibilitatea drumului dus-ntors de acas spre firm este depit, la fel i inaccesibilitatealocului de munc. Un alt avantaj de care beneficiaz cei care lucreaz la domiciliu este legat de programul de lucru. Potrivit legislaiei n domeniu, acesta este stabilit de ctre salariat. Doar c patronul i rezerv dreptul de a verifica activitatea acestuia, n condiiile stabilite prin contractul individual de munc. Documentul se ncheie numai n form scris i conine urmtoarele: precizarea expres c salariatul lucreaz la domiciliu; programul n cadrul cruia angajatorul este ndreptit s controleze activitatea salariatului i modalitatea concret de realizare a controlului. n general, verificarea se face n timpul celor 8 ore de lucru; obligaia angajatorului de a asigura transportul la i de la domiciliul salariatului, al materiilor prime i materialelor pe care acesta le utilizeaz n activitate, precum i al produselor finite pe care le realizeaz.Salariaii cu munc la domiciliu se bucur de toate drepturile recunoscute prin lege i prin contractele colective de munc de care beneficiaz i angajaii care presteaz la sediul patronului, precum: dreptul la salarizare pentru munca prestat, dreptul la repaus sptmnal, dreptul la concediu de odihn anual, pltit, dreptul la formare profesional, dreptul la informare i consultare, dreptul la protecie n caz de concediere, dreptul de a participa la aciuni colective, dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat.

Servicii de consiliere i ndrumare profesional care:- evalueaz personalitatea solicitantului,- dezvolt ncrederea n sine,