d e m an g em r Ă en a t i Ş l i m ed a u t s c i a v Ţ ei r 3-2008/rev... · este denumit...

1

REVISTA

MIL

ITAR

Ă DE MANAGEMENT ŞI EDUCAŢIE

2

REVISTA

MIL

ITAR


Nr. 3/2008 Consiliul editorial:

prof.univ. dr. Ion Gheorghe ROŞCA (ASE), preşedinte prof.univ. dr. Marius HANGANU (UNAp), vicepreşedinte prof.univ. dr. Constanţa BODEA (ASE) prof.univ.dr. Daniel DUMITRU (UNAp) prof.univ.dr.ing. Toma PLEŞANU (UNAp) conf. univ. dr. Mihail ANTON (UNAp)

Referenţii ştiinţifici:

prof.univ.dr. Vasile MACOVICIUC (ASE) prof.univ.dr. Alecxandrina DEACONU (ASE) prof.univ.dr. Ion STANCU (ASE) prof.univ.dr. Edwin MICEWSKI (Institutul de Ştiinţe Socio-Umaniste, Viena) acad.prof.univ.dr. Radu VOINEA (Academia Română) prof.univ.dr. Viorel BUŢA (UNAp) prof.univ.dr. ing. Gavril MALOŞ (UNAp) prof.univ.dr. Marin ILIE (UNAp) conf.univ.dr. Ovidiu PÂNIŞOARĂ (DPPD/Universitatea Bucureşti) conf.univ.dr. Tudor BORCEA (UNAp) conf.univ.dr. Luiza KRAFT (UNAp) conf.univ.dr. Elena ISTRATE (UNAp)

Colegiul de redacţie:

conf.univ.dr. Mihail ANTON , redactor şef lector univ.dr. Mirela PUŞCAŞU, redactor adjunct (pentru domeniul management militar– nr 1 şi 3) lector univ.dr. Lucian POPESCU, redactor adjunct (pentru domeniul management militar– nr 2 şi 4) lector univ.dr. Sorina-Mihaela MARDAR redactor adjunct (pentru domeniul ştiinţe ale educaţiei–nr 1 şi 3) lector univ. drd. Adriana RÂŞNOVEANU, redactor adjunct (pentru domeniul ştiinţe ale educaţiei - nr 2 şi 4) lector univ.dr. Luiza OLTEANU lector univ.drd. Elena ŞUŞNEA asist.univ.drd. Tania STOEAN asist.univ.drd. Corina ILIE econ.drd. Mihaela GHEORGHE

Coperta:

Elena PLEŞANU

Adresă Birou Editorial Strada Panduri 68-72, Bucureşti, Sector 6 Tel: (+40) 21 319 48 80, int. 275 Mobil: (+40)722 564 677 Fax: (+40) 21 319 57 64 e-mail: [email protected] Site:http://revistamanagementmilitar.unap.ro/

3

REVISTA

MIL

ITAR


Model de evaluare a perfomanţelor reţelelor de distribuţie a conţinutului folosind teoria grafurilor ..................................................................................................................... 5

Alexandru SMEUREANU Marilena DUMITRACHE Ştefan-Daniel DUMITRESCU

Determinarea unui cost minim de transport pentru o problemă de transport.................................... 10

Ileana DUMITRU Ana-Maria TEODORESCU

Evaluarea sistemelor colaborative distribuite din perspectiva managementului cunoştinţelor .......................................................................................................... 18

Marilena DUMITRACHE Cristian CIUREA

Consideraţii privind achiziţia de bunuri şi produse în cadrul Ministerului Apărării Naţionale............................................................................................................................. 23

Jurist Doina ŞTEFAN

4

REVISTA

MIL

ITAR


EEDDIITTUURRAA UUNNIIVVEERRSSIITTĂĂŢŢIIII NNAAŢŢIIOONNAALLEE DDEE AAPPĂĂRRAARREE „„CCAARROOLL II””

Redactor-şef: conf. univ. dr. Mihail ANTON Tehnoredactor: Liliana ILIE Corector: Carmen IRIMIA

Şoseaua Panduri nr. 68-72, Bucureşti, sector 5 e-mail: [email protected]

Tel: 00-40-021-319.48.80/215; 307 Fax: 00-40-021-319.59.69

Bun de tipar: 09.12.2009

TTiippaarruull eexxeeccuuttaatt llaa TTiippooggrraaffiiaa UUnniivveerrssiittăăţţiiii NNaaţţiioonnaallee ddee AAppăărraarree „„CCaarrooll II”” sub comanda nr. 513 /09 0162/1782/09

5

REVISTA

MIL

ITAR


Alexandru SMEUREANU* (ASE, Universitatea Politehnică, Bucureşti) Marilena DUMITRACHE** (ASE, Bucureşti) Ştefan-Daniel DUMITRESCU*** (Universitatea Politehnică, Bucureşti)

Articolul prezintă caracteristicile şi rolul conţinutului distribuit în Internet, subliniind

importanţa lui în îmbunătăţirea accesului la informaţie, propune un model de evaluare a performanţei şi o simulare bazată pe acest model (pe o scară mai mică decât Internetul), utilizând date reale furnizate de RIPE.

Modelul va folosi algoritmi din teoria grafurilor pentru a imita sisteme distribuite reale care formează Internetul (considerând interconectarea sistemelor autonome, performanţa, precum şi alte proprietăţi).

Cuvinte cheie: sisteme cu conţinut distribuit, ierarhia sistemelor distribuite, algoritmi din teoria grafurilor, rutare Internet, BGP

INTRODUCERE

erviciile multimedia de înaltă calitate, precum streaming-ul video

sau video de înaltă definiţie (HD), necesită un serviciu de calitate (QoS – Quality of Service) mai riguros din partea reţelei. Din acest motiv, conceptul de reţea de distribuţie de conţinut (CDN – Content Delivery Network) a caştigat o atenţie sporită în industrie şi în comunitatea de cercetare. Reţele CDN (precum Akamai, Mirror Image, Adero) sunt reţele de servere cache, numite servere surogat, deţinute de acelaşi ISP (Internet Service Provider – Furnizor de servicii Internet) care livrează conţinut utilizatorilor în numele altor furnizori de conţinut. Serverele surogat sunt de obicei partajate, furnizând conţinutul mai multor site-uri Web distincte[1].

Într-o reţea CDN, mai multe servere surogate sunt plasate într-un mod geografic distribuit. Unul din principalele avantaje este

abilitatea de recuperare după căderile reţelei şi de a creşte disponibilitatea conţinutului în timpul aglomerărilor de cereri pentru o anumită resursă. O reţea CDN stochează replici multiple ale întregului conţinut, găzduite pe serverele surogat, care sunt localizate, de obicei, în nodurile finale ale reţelei. Teoretic, cu cât conţinului este mai aproape, cu atât livrarea este mai rapidă. În acest mod, conţinutul trebuie să treacă doar de câteva noduri pentru a ajunge la utilizatorul final, rezultând într-o mai bună calitate a serviciilor end-to-end şi a utilizării reţelei. Serverele surogat într-o CDN pot fi plasate oriunde în reţea şi clienţii pot fi redirecţionaţi la orice replică a server-ului.

Cererile pentru conţinut sunt direcţionate spre posibile noduri optime, urmând un algoritm prestabilit. Nodurile „aproape” optime pot deveni optime în cazul

S

6

REVISTA

MIL

ITAR


optimizării pentru performanţă, rezultând în alegeri pentru locaţiile care sunt optime pentru servirea de conţinut către utilizator. O modalitate de optimizare a livrării este alegerea celei mai rapide căi, însemnând locaţiile care sunt cele mai apropiate ca timp sau ca număr de salturi distanţă faţă de clientul solicitant.

EVALUAREA PERFORMANŢEI Scopul nostru este să oferim un model

de evaluare a performanţei, comparând transferul conţinutului pe mai multe topologii diferite de reţea. Aceste topologii încearcă să simuleze o mică parte din Internetul real şi să studieze impactul sistemelor CDN.

Articolul va prezenta rezultatele a patru scenarii diferite de simulare. În primul scenariu vom simula comunicarea între sursă şi destinaţie fără a folosi reţelele CDN. Acesta va furniza rezultate care vor fi comparate cu cele din al doilea scenariu, unde vor fi introduse CDN-urile. Ultimele două scenarii vor explora o reţea ideală, în care protocolul de rutare este capabil să maximizeze performanţa reţelei, cu şi fară CDN-uri.

Punctul de plecare pentru studiul de evaluare a performanţei este definirea indicatorilor; ca estimator principal de performanţă se va folosi “goodput”-ul, care reprezintă raportul dintre cantitatea informaţiei şi timpul utilizat pentru transferarea acesteia; un alt indicator important va fi RTT (Round Trip Time – timpul dus-întors), care reprezintă timpul necesar unui pachet de a ajunge la destinaţie şi de întoarcere a răspunsului.

OBŢINEREA DE DATE REALE PENTRU SIMULARE Informaţia reală despre topologia

utilizată la simulare a fost construită pe baza informaţiilor din surse diferite; sursa principală a fost baza de date RIPE (Réseaux IP Européens) alături de site-urile publice de

tip “looking-glass” oferite de diferiţi furnizori.

CREAREA MODELULUI DE

REŢEA Internetul este format dintr-o

multitudine de ISP-uri (Internet Service Providers – furnizori de servicii Internet) interconectate. Furnizorii de servicii Internet sunt unic identificaţi printr-un număr furnizat de un sistem autonom (numărul AS). Fiecare furnizor are un spaţiu de adresă IP unic, care este recunoscut de ceilalţi furnizori şi rutat în Internet.

Protocolul care dirijează modul de interconectare şi comunicare al furnizorilor este denumit Border Gateway Protocol (BGP – protocol de rutare în Internet) şi este standardizat de RFC 4271. BGP este un protocol de rutare de bază folosit în nucleul Internetului. Acesta funcţionează prin păstrarea unei tabele cu reţele IP, care desemnează calea folosită pentru a ajunge la reţeaua respectivă prin diferitele sisteme autonome (AS).

Pentru a alege cea mai bună cale de transmitere de pachete, BGP-ul foloseşte câteva atribute pentru a distinge între multitudinea de căi posibile pe Internet. Unul dintre cele mai importante atribute este atributul de cale AS (AS path), care reprezintă lista sistemelor autonome prin care traficul ar trebui să treacă pentru a ajunge la destinaţia cerută.

Figura 1. Cale AS (exemplu)

În viaţa reală, acest atribut este aproape

întotdeauna factorul decisiv atunci când se alege o cale. Aceasta nu înseamnă că întotdeauna calea AS cea mai scurtă este şi cea mai bună. De exemplu, dacă AS10 este

7

REVISTA

MIL

ITAR


legătura dintre sursă şi destinaţie prin conexiuni cu un timp de aşteptare mare (sau link-urile lui utilizează la maxim lăţimea de bandă ) şi AS1, AS2 şi AS3 cu un timp mic de aşteptare, calea aleasă prin AS10 nu este cea optimă. Utilizatorul final ar obţine o mai bună experienţă dacă ar alege calea ce trece prin cele trei AS-uri, în defavoarea celei care trece prin AS10.

Modelul propus simulează interconectarea reţelei prin intermediul unui graf. Nodurile reprezintă routere. Fiecare nod aparţine şi este menţinut de o singură entitate sistem autonom. Nodurile sunt interconectate prin vârfuri ce reprezintă tipuri de legături utilizate în viaţa reală pentru a lega routerele între ele. Fiecare tip de suport de informaţie are caracteristici tehnice diferite. Cele mai importante care vor fi analizate în modelul propus sunt throughput-ul, delay-ul, raportul de conversie a throughput-ului în goodput şi fiabilitatea.

Diferenţa dintre estimatorii de performanţă throughput şi goodput este aceea că goodput-ul nu include şi datele adiţionale ale protocolului (overhead) necesare pentru a transfera pachetele de informaţie efectivă. Dacă ne referim la stiva OSI, goodput-ul reprezintă nivelul aplicaţie (nivelul 7) al throughput-ului.

Este de asemenea important de menţionat faptul că graful folosit încearcă să emuleze structura reală din punct de vedere al conexiunilor a unei mici arii a Internet-ului. O particularitate a rutării AS, care este importantă în determinarea formei grafului, este comportamentul furnizorilor de servicii Internet în ceea ce priveşte traficul de tranzit. Există două tipuri de furnizori, aceia care permit tranzitarea, şi aceia care permit doar finalizarea traficului în AS-ul lor, respingând orice altă comunicare.

Figura 2. Internet Exchange şi relaţia dintre

sisteme AS

Tipul de legătură ilustrată în figura 2 este frecventă în Internet Exchange-uri, unde furnizorii se interconectează unul cu altul pentru a ruta mai rapid traficul între ei şi, cel mai important, mult mai ieftin decât comunicarea prin intermediul furnizorilor Internet de nivel superior.

Ecuaţia utilizată pentru a modela legăturile este:

t= (ϕ+[Q*ψ*η+1] )*Θ t – timpul necesar pentru a transfera Q biţi prin legătură Q – numărul de biţi necesari a fi transferaţi Ψ – Throughput η – Fiabilitatea Θ – conversia de la throughput la goodput ca număr de biţi nivel aplicaţie per 1 Kbit de biţi transferaţi pe legătură Φ – timp latenţa legăturii [*] – partea întreagă a numărului

SIMULAREA ÎN VISUAL C# S-a implementat o aplicaţie bazată pe

modelul propus, care permite reprezentarea grafului şi efectuarea de simulări menţionate anterior pe ea.

Figura 3. Reprezentarea grafică a grafului

din cadrul aplicaţiei de simulare

Graful prezentat în figura 3 se bazează pe date reale, cu AS-uri reale.

Fiecare “snowflake” (“fulg de zăpadă”) reprezintă un furnizor de servicii Internet mare, identificat prin AS-ul său; liniile roşii

8

REVISTA

MIL

ITAR


dintre AS-uri reprezintă legăturile de interconectare directă.

Algoritmul Datorită numărului relativ mare de

furnizori, dar mai ales a legăturilor dintre aceştia ce vor fi modelate printr-un volum mare de noduri şi legături, s-a proiectat un algoritm în trei etape gândit să reducă în primele faze complexitatea sistemului pentru o rezolvare rapidă.

Primul pas reprezintă reducerea numărului de trasee posibile dintre AS-uri

Datorită naturii protocolului BGP se ştie cu siguranţă că ruta preferată spre destinaţie este aceea cu cel mai mic numar de sisteme autonome tranzitate. Numărul minim de AS-uri tranzitate se determină folosind un algoritm care generează arborele minim de acoperire dintre sursa desemnată şi destinaţie. Algoritmul Prim [3] este bine adaptat pentru acestă sarcină, deoarece permite descoperirea numărului minim de AS-uri ce trebuie tranzitate, cu scopul de a ajunge la toate destinaţiile (CDN şi destinaţiile principale). Acest număr se utilizează în cel de-al doilea pas al algoritmului.

Pasul al doilea este reprezentat de determinarea tuturor căilor optime

În acest pas se execută o căutare în adâncime în graf, păstrându-se toate căile fezabile. Condiţia ca o cale să fie fezabilă este că adâncimea acesteia să fie egală cu numărul maxim de AS-uri ce trebuie tranzitate. De aceea, pentru a optimiza căutarea, se opreşte parcurgerea până la o adâncime egală cu numărul de AS-uri permise (număr obţinut la pasul 1).

Pasul trei reprezintă determinarea fluxului maxim folosind căile cele mai bune

În acest pas se determină volumul maxim de informaţii care se pot transfera prin traseele fezabile determinate la pasul 2. Se utilizează algoritmul Ford Fulkerson [3] de maximizare a fluxului de informaţie, în care capacitatea unei legaturi este goodput-ul acelei legături, calculat cu formula propusă în model.

Rezultatul pasului 3 este goodput-ul în ansamblu al comunicării dorite.

CONCLUZII Rezultatele prezintă performanţele

pentru fiecare dintre cele patru scenarii într-o formă comparativă. În toate scenariile propuse, un utilizator din spatele unui anumit AS, încearcă să obţină o resursă de pe un server dintr-un alt sistem autonom. De exemplu, dacă un utilizator din reţeaua Airbites (AS42143) va solicita o pagină Yahoo (găzduită iniţial pe reţeaua Yahoo - AS34010), rezultatul va fi viteza de transfer a paginii în fiecare scenariu.

Figura 5. Rezultate

Graficul prezintă performanţele pentru fiecare sursă AS în fiecare dintre cele patru scenarii. Scenariul 1 este considerat punct de referinţă şi va avea implicit valoarea 1 întotdeauna (reprezentând timpul necesar pentru a transfera un volum fix de date de la server-ul iniţial). Rezultatele obţinute în scenariului 2 sunt mai bune comparativ cu cele obţinute anterior. Acest lucru se datorează utilizării CDN-urilor. Scenariul 3 arată o îmbunătăţire faţă de scenariul 1 datorită utilizării fluxului maxim pentru a obţine date de la server-ul iniţial. Scenariul 4 arată îmbunătăţirile posibile atunci când se utilizează atât fluxul maxim, cât şi CDN-urile.

Rezultatele arată o îmbunătăţire în medie cu aproximativ 15-32% atunci când se utilizează CDN-urile. Scenariul 3, utilizând doar fluxul maxim, are rezultate comparabile cu reţeaua de CDN-uri. Când se utilizează atât fluxul, cât şi CDN-urile, precum în scenariul 4, rezultatele arată o îmbunătăţire cu 61% chiar şi în cazurile speciale. Balansarea uniformă a traficului pe legături multiple

9

REVISTA

MIL

ITAR


oferită de algoritmul de flux maxim prezintă interes în ceea ce priveşte îmbunătăţirea performanţelor.

Mike Axelrod, un reprezentant al Google, estima că utilizarea reţelei Google Global Cache îmbunatăteşte performaţele cu aproximativ 20% atunci când sursele cererilor sunt foarte departe de destinaţie sau se utilizează legături lente sau cu latenţă mare[2].

Performanţele estimate de reprezentantul Google sunt confirmate şi de rezultatele experimentului nostru. De asemenea în cazul experimentelor noastre am observat că furnizorii conectaţi mai departe de destinaţie resimt o îmbunătăţire mai mare comparativ cu cei care sunt mai aproape.

BIBLIOGRAFIE [1] G. Pallis; K. Stamos; A. Vakali; D. Katsaros; A. Sidiropoulos, “Replication Based on Objects Load under a Content Distribution Network”, 22nd International Conference on Data Engineering Workshops Atlanta, GA, USA, aprilie 2006, pg. 53. [2] Mike Axelrod, “The Value of Content Distribution Networks”, AfNOG-9 The African Network Operators' Group, June 2008, Rabat, Morocco, în mai/iunie 2008. [3] T. Cormen, Ch. Leiserson, R. Rivest, C. Stein “Introduction to Algorithms”, ediţia a doua. [4] Eric Weigle, Andrew A. Chien, “Partial Content Distribution on High Performance Networks”, Intel Research,29 iunie 2007, Conferinţa HPDC 2007 [5] S. Aalto, J. Aaltonen, J. Karvo, Elsevier Science Publishers B. V., Amsterdam, The Netherlands, “Quantitative performance comparison of different content distribution modes“ , Issue 4 (mai 2006) pg: 395 - 422

E-mail: * [email protected] ** [email protected] *** [email protected]

10

REVISTA

MIL

ITAR


Ileana DUMITRU* Ana-Maria TEODORESCU Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti

Articolul îşi propune rezolvarea unei probleme de transport prin intermediul unei aplicaţii

programate vizual. Aceasta este realizată utilizând programarea vizuală prin folosirea unuia din multele soft-uri specializate - Visual Basic. Printre cheltuielile activităţii unei firme se găsesc şi cheltuielile de transport al produsului suportat de agentul economic în transportul acestuia către beneficiari.

Am prezentat problema de transport sub forma unui tabel în care există ca şi date de intrare producători (ex. Bucureşti, Ploieşti, Arad, Piteşti), beneficiari (ex. Metro, Kaufland, Carrefour, Sellgros) şi costurile de transport de la fiecare producător către fiecare beneficiar. Am folosit metoda costului minim pe linie şi metoda colţului de N-V ca şi metode matematico-economice de determinare a costului minim de transport.

Cuvinte cheie: problemă de transport, cost de transport, producător, consumator, funcţie obiectiv.

Clasificare JEL: C6 – Mathematical Method and Programming, C5 - Econometric Modeling, D2 - Production and Organizations

Introducere

ntotdeauna, în economia de piaţă, pentru maximizarea profitului adus

de un agent economic, se urmăreşte minimizarea cheltuielilor inerente în activitatea economică a firmei. Printre aceste cheltuieli se găsesc şi cheltuielile de transport al produsului pe care un agent economic îl suportă în transportul către beneficiari.

O astfel de situaţie se prezintă sub forma unui tabel în care vor exista ca şi date de intrare producători (ex. Bucureşti, Ploieşti, Arad, Piteşti), beneficiari (ex. Metro, Kaufland, Carrefour, Sellgros), cantităţi de produs disponibil al producătorilor, cantităţi de produs necesar al consumatorilor şi costurile de transport de la fiecare producător către fiecare beneficiar.

După cum se ştie, o piaţă echilibrată presupune existenţa unei egalităţi între cerere

şi ofertă. Într-o problemă de transport oferta este reprezentată de cantitatea disponibilă a fiecărui producător şi cererea de cantitatea de necesar pe care beneficiarul o cere de pe piaţă. Suma cantităţilor disponibile ale producătorilor prezentaţi în problema de transport va trebui să coincidă cu suma cantităţilor necesare ale beneficiarilor.

Deşi problemele de transport nu sunt doar probleme echilibrate (sunt şi probleme de transport neechilibrate – oferta nu este egală cu cererea), articolul de faţă va face referire la situaţia în care piaţa este echilibrată, situaţia problemelor neechilibrate facând subiectul altui articol.

Una din metodele matematico-economice de determinare a costului minim de transport este metoda costului minim pe linie, metodă ce va oferi economistului o

Î

11

REVISTA

MIL

ITAR


valoare a costului de transport de produs de la producător către beneficiar.

Printre metodele iniţiale de transport se mai pot aminti aici: metoda costului minim

pe coloană, metoda costului minim pe tabel şi metoda colţului de N-V.

În tabelul 1 este prezentată problema de transport pentru care va fi realizată aplicaţia Visual Basic.

Tabelul 1 – Prezentarea problemei de transport

Metro Kaufland Carrefour Sellgros Disponibil

Bucureşti 11X

11C

12X12C

13X13C

14X14C D1

Ploieşti 21X

21C 22X

22C 23X

23C 24X

24C D2

Arad 31X

31C 32X

32C 33X

33C 34X

34C D3

Piteşti 41X

41C 42X

42C 43X

43C 44X

44C D4

Necesar N1 N2 N3 N4 Total

unde:

Xij – cantitatea de produs pe care producătorul i o „ încarcă” la consummatorul j , 4,1, =ji ;

Cij – costul de transport de la producătorul i la consumatorul j , 4,1, =ji ;

Di – cantitatea de produs disponibil al producatorului i , 4,1=i ;

Nj – cantitatea de produs necesar al consumatorului j , 4,1=j ;

După aplicarea unei metode de determinare a costului minim de transport, pentru determinarea costului de transport se utilizează funcţia obiectiv, funcţie a cărei formulă matematică este:

( )∑∑= =

=4

1

4

1

*i j

ijijob CXf

(Formula 1) Metoda pe linie pentru determinarea

costului minim de transport face parte din metodele iniţiale pentru determinarea soluţiilor iniţiale în probleme de transport. În matematica economică se acceptă:

- se alege costul minim de transport pe prima linie ( C1j);

- în celula corespunzătoare acestuia se “încarcă” acea cantitate de produs posibilă conform cantităţii de produs disponibil (D1) şi cantităţii de produs necesar (Nj ) – minimul cantităţilor de produs D1 şi Nj;

- în cazul în care cantitatea disponibilă de produs nu a fost epuizată pe prima linie (pentru primul producător – Bucureşti) se rămâne pe aceeaşi linie şi se caută următorul cost minim de transport;

- se continuă “încărcarea” pe linia 1 până la epuizarea cantităţii de produs disponibil D1 (pentru primul producător – Bucureşti);

- atunci când cantitatea de produs disponibil al primului producător este epuizată se trece la următoarea linie – următorul producător – Ploieşti;

- algoritmul continuă pe acelaşi raţionament până când toate cantităţile de produs disponbil sunt epuizate.

Dacă problema de transport este echilibrată (oferta este egală cu cererea), la epuizarea cantităţii de produs disponibil se va

12

REVISTA

MIL

ITAR


epuiza şi cantitatea de produs necesar. Finalizarea problemei de transport se face în momentul în care funcţia obiectiv mai sus definită va fi determinată.

Metoda colţului de N-V se prezintă sub următoarea formă:

- se pleacă din celula (1,1) aferentă producătorului 1 (Bucureşti) şi consumatorului 1 (Metro) facându-se comparaţie între cantitatea de produs disponibil D1 şi cantitatea de produs necesar N1;

- se face ”încărcarea” cu cantitatea de produs posibilă conform cantităţilor de disponibil şi necesar avut;

- dacă în urma ”încărcării” făcute nu s-a epuizat cantitatea disponibilă, următoarea celulă de ”încărcat” va fi (1,2), în caz contrar – atunci când cantitatea de produs necesar nu a fost epuizată - se va trece la ”încărcarea” celulei (2,1), iar în cazulul în care cantităţile de produs disponibil şi necesar vor fi epuizate se va trece la ”încărcarea” celulei (2,2);

- algoritmul continuă până la epuizarea cantităţilor de produs disponibil şi necesar.

Prin metoda costului minim pe linie se obţine o soluţie iniţială, soluţie care se apropie destul de tare de soluţia optimă a problemei de transport. Metodele optime de determinare a costului minim de transport necesită mai mult timp şi resurse, dar oferă cel mai mic cost de transport (optim). Autorii acestui articol propun, însă, aici o aplicaţie prin care să se obţină o soluţie a problemelor de transport prin utilizarea metodelor iniţiale: linie şi colţul de N-V. În această situaţie se impune o motivare a acestei alegeri. De ce metoda colţului de N-V şi nu alta rămasă (minim pe coloană, minim pe tabel)? Comparaţia aleasă este motivată prin faptul că metoda colţului N-V este o metodă care, spre deosebire de celelate metode nu ţine cont de costurile minime de transport de la producători la consumatori, ci doar de poziţia ”pur geografică” a consumatorilor şi producătorilor. În cele mai multe cazuri, soluţia obţinută prin aplicarea acestei metode

este cea mai mare, motiv pentru care nu este acceptată de economist.

Prezentarea aplicaţiei Visual Basic Aplicaţia realizată în Visual Basic

pleacă de la un exemplu imaginar, în care vom considera ca producători centre precum Bucureşti, Ploieşti, Arad, Piteşti, şi ca beneficiari: Metro, Kaufland, Carrefour şi Sellgros, centre comerciale ce au ca necesar cantităţile de produs puse pe piaţă de producători.

Matematica economico-financiară ne pune la dispoziţie metode iniţiale şi metode optime prin intermediul cărora se poate determina valoarea costului de transport suportată de producători atunci când produsul va fi transportat către consumatori. Aplicaţia de faţă, bazată pe metoda costului minim de transport pe linie şi pe metoda colţului de N-V, va realiza vizual o “încărcare” de produs de la producători către consumatori pentru obţinerea unui cost de transport.

În Visual Basic se realizează o formă pe care se vor adăuga obiecte precum ComboBox, CommandButton, Label şi TextBox. În aplicaţie, obiectele ComboBox vor fi utilizate pentru a selecta producătorii şi beneficiarii pentru care prin intermediul obiectelor vizuale CommandButton vor fi introduse cantităţile disponibile ale producătorilor, cantităţile necesare ale beneficiarilor şi costurile de transport de la fiecare producător către fiecare beneficiar. Dispunerea încărcărilor de produs în problema de transport şi calculul cheltuielilor de transport (funcţia obiectiv) se fac prin intermediul altui obiect visual CommandButton („calculul costului minim de transport pentru cantităţile de disponibil introdus”).

Obiectele vizuale Label au fost utilizate pentru introducerea în Formă a numelor de producători şi beneficiari imaginari. Text Box-urile au fost adăugate pentru afişarea cantităţilor de produs disponibil şi necesar şi pentru costurile de transport de la producători către consumatori.

13

REVISTA

MIL

ITAR


Figura 1 - prezintă forma cu toate obiectele prezentate mai sus, formă de la care

se porneşte în realizarea aplicaţiei propuse.

Fig. 1. Obiecte vizuale introduse pe forma iniţială

Figura 2 - arată detaliat că prin selectarea unui producător în obiectul CommboBox, se va introduce, prin apăsarea

butonului “Introduceţi disponibilul pentru”, cantitatea disponibilă de produs pe care producătorul selectat o aduce pe piaţă.

Fig. 2. Selectarea producătorului pentru introducerea disponibilului

14

REVISTA

MIL

ITAR


În figura 3 se arată explicit că prin selectarea unui beneficiar în obiectul CommboBox se va introduce prin apăsarea

butonului “Introduceţi necesarul pentru” cantitatea necesară de produs pe care consumatorul selectat o cere de pe piaţă.

Fig. 3. Selectarea consumatorului pentru introducerea necesarulului Obiectul vizual CommandButton

„Costul de transport de la producător la consumator” va face posibilă introducerea valorilor costurilor de transport de la un

producător selectat în primul ComboBox la un consumator selectat în cel de-al doilea ComboBox, aceasta fiind reprezentată prin figura 4.

Fig. 4. Introducerea costului de transport de la producator la consumator

Aplicaţia de faţă are în vedere şi situaţia în care piaţa nu este echilibrată, drept

pentru care atunci când suma disponibilului nu coincide cu suma necesarului se va afişa

15

REVISTA

MIL

ITAR


un mesaj în care utilizatorul va fi anunţat că valorile introduse pentru cantităţile de disponibil şi necesar nu duc la o piaţă echilibrată – „Piaţa nu este echilibrată!!!”(figura 5). În acest caz,

utilizatorul va fi scos din aplicaţie şi pentru o reluare a activităţii în aplicaţia de faţă va fi necesară introducerea altor valori pentru costurile de transport, cantităţile de disponibil şi necesar.

Fig. 5. Mesaj de atenţionare a utilizatorului în cazul în care piaţa nu este echilibrată

Atunci când problema de transport

este echilibrată – suma disponibilului coincide cu suma necesarului, utilizatorul va primi un mesaj de atenţionare “Piaţă echilibrată... Calculăm costul minim de transport”(figura 6). Prin apăsarea butonului “Calculul costului

minim de transport pentru cantităţile de disponibil introdus” se va trece la transcrierea costurilor de transport, cantităţilor disponibile şi cantităţilor necesare introduce în obiectele vizuale Text Box.

Fig. 6. Mesaj de atenţionare a utilizatorului în cazul în care piaţa este echilibrată

16

REVISTA

MIL

ITAR


În figura 7 se prezintă rezultatul activării butonului “Calculul costului minim de transport pentru cantităţile de disponibil introdus”, etapă ce va avea ca urmare

încărcarea efectivă a costurilor de transport, cantităţilor disponibile şi cantităţilor necesare de produs introduse de utilizator.

Fig. 7. Transcrierea datelor introduse de utilizator în problema de transport Întrucât autorii şi-au propus ca în

aplicaţia de faţă să determine un cost minim de transport al cantităţilor de produs disponibile către beneficiari, în figurile 8 şi 9 se arată că în urma introducerii unor cantităţi disponibile şi necesare de produs, a unor

costuri fictive se obţine un cost de transport prin apariţia unei casete de mesaj (msgbox) „Valoarea costului de transport cu metoda pe linie este (fig. 8), respectiv „Valoarea costului de transport cu metoda colţului de N-V este”(fig. 9).

Fig. 8. Rezultatul aşteptat – valoarea costului de transport cu metoda pe linie

17

REVISTA

MIL

ITAR


Fig. 9. Rezultatul aşteptat – valoarea costului de transport cu metoda colţului N-V Concluzii Determinarea costului minim de

transport pentru o problemă de transport este utilă în economie pentru o cât mai mare creştere a profitului unui agent economic.

Articolul de faţă propune cititorului o problemă de transport imaginară pentru care aplicaţia realizată în Visual Basic determină un cost minim de transport. După cum bine se cunoaşte, orice aplicaţie este realizată pe baza unui algoritm, ce are ca şi caracteristică principală, generalitatea. Conform acestei caracteristici, programul/aplicaţia realizată va trata problema la general şi nu la particular,

astfel că aplicaţia propusă de autori se poate aplica mai multor agenţi economici ce au patru centre de producţie şi patru centre de desfacere a produselor.

Aplicaţia realizată poate fi utilă oricărui producător ce are sucursale în localităţile Bucureşti, Ploieşti, Arad şi Piteşti şi transportă produse către centre precum Metro, Kaufland, Carrefour şi Sellgros pentru previzionarea cheltuielilor de transport al produsului după un eventual studiu de piaţă făcut prin intermediul agenţilor de vânzări.

BIBLIOGRAFIE 1. Popescu G., Vâlcu G., Iarca I.- Matematici aplicate în economie – Culegere de

probleme, Editura Universităţii Petrol-Gaze, Ploieşti, 2002 2. Neamţu M.- Matematici aplicate în economie, Ed. Mirton, Timişoara, 2004 3. Căruţaşu V.- Matematici aplicate în management, Ed. ADALEX, 2006 4. Cenuşa Ghe., Raischi C., Baz D., Toma M., Burlacu V., Săcuiu I., Şerban R., Mircea I.-

Matematici aplicate în economie, Ed. CISON, 2007 5. Tutorial Visual Basic, 10 octombrie 1998, disponibil la http://www.devdos.com/vb/

[accesat la 20 martie 2009] 6. Tutorial Visual Basic, 05 august 2003, disponibil la

http://www.java2s.com/Tutorial/VB/ [accesat la 21 martie 2009]

E-mail: * [email protected]

18

REVISTA

MIL

ITAR


Marilena DUMITRACHE* Cristian CIUREA** Academia de Studii Economice, Bucureşti

Acest articol prezintă evaluarea sistemelor distribuite şi colaborative din punct de vedere al

cunoştinţelor, cel mai important bun al acestor tipuri de sisteme. Articolul analizează caracteristicile de calitate ale sistemelor colaborative distribuite şi propune o metrică pentru a evalua aspectele legate de procesul de management al cunoştinţelor.

Cuvinte cheie: sisteme distribuite, sisteme colaborative, managementul cunoştinţelor

1. Sisteme distribuite n zilele noastre numărul de întreprinderi multinaţionale este

într-o continuă creştere. Cunoştinţele se situează din ce în ce mai mult în centrul succesului organizaţiilor şi devine un bun care trebuie gestionat. Conceptul de sisteme distribuite rezolvă problema care a apărut de la faptele menţionate anterior: resursele, informaţia şi cunoştinţele trebuie să fie partajate între diferite puncte de lucru ale aceleiaşi companii. Multe organizatii, în efortul depus de a rămâne competitive, au luat măsuri de externalizare, reducere şi specializare. Mai mult decât atât, multe companii angajează acum echipe de lucru transnaţionale. Multe oportunităţi pentru colaborare informaţională şi partajarea cunoştinţelor pot fi pierdute de astfel de echipe. Munca colaborativă în echipe transnaţionale înseamnă, de asemenea, că persoanele sunt constrânse să se confrunte cu distanţa geografică şi cu timpul, cultura şi, cel mai probabil, diferenţele lingvistice. Managementul cunoştinţelor este o abordare care încearcă să depaşească aceste probleme prin concentrarea asupra tehnicilor care gestionează baza comună de organizare a cunoştintelor şi încurajează partajarea şi reutilizarea.

Există o serie de definiţii şi puncte de vedere ale sistemelor distribuite precum:

- un sistem în care componentele hardware şi software, localizate în reţeaua de calculatoare, comunică şi îşi coordonează acţiunile doar prin transmiterea de mesaje[1];

- o colecţie de calculatoare independente, care apar la utilizatorii sistemului ca un întreg (un singur calculator)[2];

- un sistem distribuit constă dintr-o colecţie de calculatoare autonome legate printr-o reţea de calculatoare şi echipată cu software distribuit. Acest software permite calculatoarelor să îşi coordoneze activităţile şi să partajeze resursele hardware, software şi datele. Utilizatorii sistemului distribuit trebuie să perceapă o singură facilitate de calcul, chiar dacă este executată de mai multe calculatoare situate în locuri geografice diferite[3].

Principalele caracteristici ale sistemelor distribuite sunt:

- fiabilitatea, un sistem distribuit este conceput în aşa fel încât, dacă o parte din sistem eşuează, alte noduri din sistem preiau job-ul nodului/nodurilor afectat/e, astfel încât sistemul în ansamblul său să îşi îndeplinească funcţiile sale, pe termen lung, de păstrare a

Î

19

REVISTA

MIL

ITAR


datelor şi de rezervă (replicare) la diferite locaţii;

- separare funcţională, prin implementarea procesoarelor multiple într-un sistem distribuit, timpul de execuţie al aplicaţiilor paralele este redus dramatic, datorită faptului că, calculele complexe sunt făcute prin împărţirea sarcinilor între mai multe procesoare;

- distribuţie inerentă, entităţi precum informaţia, oamenii şi sistemele sunt inerent distribuite; de exemplu, informaţii diferite sunt create şi menţinute de oameni diferiţi, care pot fi generate, stocate, analizate şi utilizate de diferite sisteme sau aplicaţii, care pot fi sau nu conştiente de existenţa altor entităţi în sistem;

- economia, partajarea resurselor în mai multe entităţi pentru a ajuta la reducerea costurilor de proprietate[4];

- scalabilitatea, adăugarea, extragerea sau înlocuirea unuia sau mai multor noduri (resurse) este uşoară, cu scopul de a creşte performanţa sau disponibilitatea.

În timpul de proiecare a unui sistem distribuit, trebuie să fie îndeplinite mai multe cerinţe, după cum urmează:

- eterogenitatea, aceasta înseamnă varietatea şi diferenţa la mai multe niveluri precum infrastructura de reţea, hardware şi software (de exemplu modul diferit de manipulare a socket-urilor în Windows şi Linux);

- scalabilitatea, creşterea numărului de utilizatori şi adăugarea de resurse ar trebui să conducă la performanţa sistemului, îmbunătăţirea şi creşterea eficienţei;

- securitatea, un sistem distribuit ar trebui să asigure următoarele: confidenţialitate (protejarea datelor scurse în părţile neautorizate), integritatea (a evita coruperea datelor), şi disponibilitate (asigurarea că datele şi aplicaţiile sunt întotdeauna disponibile entităţilor autorizate fără interferenţe);

- imposibilitatea de manipulare/ fiabilitate, eşecul unuia sau mai multor elemente trebuie să fie izolat şi să nu cauzeze eşecul întregului sistem;

- deschiderea, protocoalele trebuie să fie cunoscute de către dezvoltatori, astfel încât mentenanţa şi îmbunătăţirea să fie premise; acest lucru se realizează prin furnizarea de documentaţie şi chiar prin publicarea interfeţelor împreună cu mai multe componente legate de un sistem;

- concurenţa, permite accesul simultan la resursele partajate; o problemă comună este punctul mort al conflictelor, care poate fi depăşit prin utilizarea de operaţii semnalizate;

- transparenţa, operaţiile diferite care au loc între componente sunt în mod normal ascunse utilizatorului final, care de fapt percepe sistemul ca pe un întreg.

2. Sisteme colaborative În societatea bazată pe cunoaştere

activităţile sunt efectuate în cadrul sistemelor. Când aceste sisteme cooperează pentru a realiza scopurile comune vorbim despre sisteme colaborative.

Sistemele colaborative sunt un subiect important în societatea bazată pe cunoaştere şi o parte importantă a activităţilor umane sunt implicate în acest domeniu. Ştiinţa are un impact imens pentru dezvoltarea diferitelor tipuri de sisteme colaborative din diverse domenii de activitate.

Caracteristicile de calitate ale sistemelor colaborative sunt următoarele:

- complexitatea, care descrie densitatea fluxurilor dintre componentele sistemului şi legăturile dintre acestea;

- fiabilitatea, determinată prin analizarea numărului de probleme rezolvate de sistem şi de numărul total de probleme specificate;

- mentenabilitatea, măsoară efortul necesar pentru a face modificări în sistemul colaborativ pentru a satisface nevoile curente;

- aplicabilitatea, definită de capacitatea sistemului de a fi util agenţilor sau de capacitatea sistemului de a fi utilizat cu uşurinţă;

- stabilitatea, este caracteristica sistemului colaborativ care identifică şi corectează deficienţele[11].

20

REVISTA

MIL

ITAR


Când sistemul colaborativ este utilizat în mod voluntar, unul dintre cei mai importanţi factori care conduce la succes este modul în care utilizatorii simt experienţa lor cu sistemul: în cazul în care se bucură de acesta, în cazul în care sistemul oferă ce se aşteaptă de la el, în cazul în care sunt capabili să comunice liber şi natural cu alţi participanţi şi în cazul în care vor să-l recomande altor participanţi[5].

3. Evaluarea managementului

cunoştinţelor Cunoştinţele în sistemul colaborativ

distribuit pot fi explicite sau tacite. Cunoştinţele explicite pot fi exprimate în cuvinte sau numere şi distribuite sub formă de

date, formule ştiinţifice, audio, video etc. Cunoştinţele explicite sunt uşor de distribuit şi formulat. Pe de altă parte, cunoştintele tacite sunt acele cunoştinţe care se află în creierul oamenilor şi sunt mult mai personale şi mai greu de formulat, fiind greu de comunicat şi împărţit cu alţii[6].

O problemă legată de cunoştinţe este transferul, deoarece cunoştinţele pot urma un flux pentru a genera noi cunoştinţe sau pentru a le îmbunătăţi. Asfel, Nonaka şi Konno[7] definesc un flux de cunoştinţe compus din patru paşi, după cum se observă în figura 1:

-socializarea; -externalizarea; -combinarea; -internalizarea.

Figura 1. Paşii in fluxul cunoştinţelor [6]

Evaluarea managementului cunoştinţelor a devenit din ce în ce mai importantă de când promovează strategia de învăţare a organizaţiilor şi generează capacităţile necesare să satisfacă sistemul. De vreme ce instrumentele de colaborare în zilele noastre sunt folosite pentru a transfera şi partaja cunoştinţele, noi credem că evaluarea acestor instrumente utilizate de sistemele colaborative distribuite poate ajuta, într-un mod indirect, la evaluarea managementul cunoştinţelor pe care îl are un sistem colaborativ distribuit[6].

Pentru a măsura gradul de management al cunoştinţelor pe care îl are un sistem

colaborativ distribuit, definim un indicator de performanţă, KMPI, după cum urmează:

5KIKUKSKAKCKMPI ++++

=

unde: KC este cantitatea de cunoştinţe create

într-un sistem colaborativ distribuit; KA este cantitatea de cunoştinţe

acumulate într-un sistem colaborativ distribuit;

KS este cantitatea de cunoştinţe partajate într-un sistem colaborativ distribuit;

KU este cantitatea de cunoştinţe utilizate într-un sistem colaborativ distribuit;

21

REVISTA

MIL

ITAR


KI este cantitatea de cunoştinţe internalizate într-un sistem colaborativ distribuit.

4. Evaluarea sistemelor colaborative

distribuite

Majoritatea sistemelor colaborative distribuite sunt împărţite în trei categorii, bazate pe un scop principal pentru care sunt utilizate (comunicarea, coordonarea sau producţia), care în majoritatea timpului interacţionează între ele, după cum se observă în figura 2:

Figura 2. Exemple de sisteme colaborative distribuite

Există multe tehnici şi abordări în

evaluarea sistemelor colaborative distribuite. De exemplu, Cugini et all [8] propune un cadru împărţit pe patru nivele: cerinţe, capacitate, servicii şi tehnologie. Baeza-Yates şi Pino [9] se axează pe evaluarea calităţii output-ului, numărul de oameni şi timpul petrecut pe întreaga activitate şi pe munca realizată per total. Sonnenwald et all [10] propune o evaluare a sistemelor colaborative bazate pe o teorie inovativă. Şi aşa am putea continua cu descrierea diferitelor abordări precum:

- impactul organizatoric şi impactul în practicile de lucru;

- produsul final realizat prin utilizarea software-ului;

- eficienţa performanţei sarcinii de lucru utilizând software-ul;

- satisfacţia utilizatorului cu software-ul;

- suport pentru sarcini oferit de software;

- caracteristici specifice ale interfeţei groupware;

- modele de utilizare a sistemului; - interconectări între utilizatori în

timpul utilizării software-ului. Unele dintre aceste propuneri conţin

factori legaţi de managementul cunoştinţelor, dar nici unul nu este axat în special pe evaluarea acestuia. [6]

Concluzii În acest articol dezvoltăm o metrică de

evaluare a unui sistem colaborativ distribuit plecând de la abordarea managementului bazat pe cunoştinţe. Sistemul colaborativ distribuit este dezvoltat pe baza unui set de specificaţii, care au fost definite în etapa de analiză pentru a preciza obiectivele pentru procesul de dezvoltare. Sistemul trebuie să se comporte şi să ofere rezultatele dorite de utilizator şi pe care şi le-a propus la început. Societatea bazată pe cunoaştere evoluează

22

REVISTA

MIL

ITAR


numai prin calitatea înaltă a sistemelor colaborativ distribuite.

Acest articol a fost elaborat ca parte a proiectului “Doctorat şi doctoranzi în triunghiul educaţie-cercetare-inovare (DOC-ECI)“, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional

Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi coordonat de Academia de Studii Economice din Bucureşti. (Cercetare finanţată din Fondurile Structurale Europene, proiect nr. 7832, “Doctorat şi doctoranzi în triunghiul Educaţie-Cercetare-Inovare, DOC-ECI”).

BIBLIOGRAFIE

[1] Dollimore J., Kindberg T., Coulouris G. - “Distributed Systems: Concepts and Design”,

International Computer Science Series, 4th Edition, pg. 944, Editura: Addison Wesley, 2005; [2] Van der Burg S., Dolstra E., De Jonge M. - “Atomic upgrading of distributed systems”,

Proceedings of the 1st International Workshop on Hot Topics in Software Upgrades, Nashville, Tennessee, Editura ACM, Articolul nr. 8, 2008, disponibil la http://www.st.ewi.tudelft.nl/~dolstra/pubs/atomic-hotswup2008-submitted.pdf;

[3] http://www.answers.com/topic/distributed-computing; [4] Nadiminti K., Dias de Assunção M., Buyya R. - “Distributed systems and recent

innovations: Challenges and benefits.”, InfoNet Magazine, vol.16, nr 3, pg. 1-5, 2006; [5] Ivan I., Ciurea C. - ”Quality characteristics of collaborative systems”, Proc. The Second

International Conference on Advances in Computer-Human Interactions, vol. I, Cancun, Mexico, pg. 164-168, Editura IEEE, 2009;

[6] Vizcaino A., Piattini M., Martinez M., Aranda G. - "Evaluating Collaborative Applications from a Knowledge Management Approach", Enabling Technologies, IEEE International Workshops on, vol. 0, nr. 0, pg. 221-225, 14th IEEE International Workshops on Enabling Technologies: Infrastructure for Collaborative Enterprise (WETICE'05), 2005;

[7] Nonaka I., Konno N. - "The Concept of "Ba": Building a Fundation for Knowledge Creation", California Management Review, vol. 40, pg. 40-54, 1998;

[8] Cugini J., Damianos L., Hirchman L. – “Methodology for Evaluation of Collaborative Systems”, The MITRE Corporation: Bedford, MA, 1999;

[9] Baeza-Yates R., Pino J. A. - "A First Step to Formally Evaluate Collaborative Work", presented at SIGGROUP'97, 1997;

[10] Sonnenwald D. H., Maglaughlin K. L., Whitton M. C. - "Using Innovation Diffusion Theory to Guide Collaboration Technology Evaluation", presented at 10th IEEE International Workshop on Enabling Technologies: Infrasctructure for Collaborative Enterprises (WETICE), Massachusetts (USA), 2001;

[11] Ivan I., Boja C., Milodin D. – “Orthogonality level optimization for distributed informatics applications”, The "4th International Conference on Applied Statistics", NIS Publishing House, Bucureşti, România, noiembrie 20-22, 2008.

E-mail: *[email protected] **[email protected]

23

REVISTA

MIL

ITAR


Jurist Doina ŞTEFAN

The public procurement concept is generally seen as a process that covers the management of

the whole life, cycle of goods and services procurement from a third part starting from the initial concept of the project, framed in accordance with the programming document and ending with signing the contract. The general purpose of the public procurement system is meant to satisfy the public interest which is the development and improvement of life environment of the community. The public procurement system represents all the rules and actions referring to public funds expenses and in wide the request of the public organizations meet the offer made by an economic agent.

upă căderea blocului comunist, dezmembrarea URSS şi

Revoluţia din Decembrie 1989, România a cunoscut schimbări majore pe linia democratizării şi integrării în structurile europene şi euroatlantice, având ca unul din rezultate derularea unui amplu proces de transformare la nivelul instituţiei militare şi implicit participarea ţării noastre cu forţe în diferite teatre de operaţii.

Asigurarea materială a procesului menţionat, element complex şi definitoriu în îndeplinirea misiunilor Armatei Române a condus la necesitatea impunerii şi adaptării legislaţiei naţionale la legislaţia europeană şi/sau la cea aliată, cu păstrarea specificului şi tradiţiilor româneşti. Pe de altă parte, aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană, a impus accentuarea măsurilor de perfecţionare a achiziţiilor publice în acord cu standardele şi procedurile NATO. Contextul actual al reformei şi restructurării armatei, concretizat prin ample schimbări şi evoluţii rapide în toate domeniile organismului militar, a impus asigurări şi chiar transformări profunde ale unor legi şi acte normative.

Aşa cum se cunoaşte, procesul de achiziţii publice reprezintă principala

modalitate de cheltuire a banului public. Conceptul de achiziţie publică reprezintă un proces care „... acoperă managementul întregului ciclu de viaţă al achiziţiei de bunuri, servicii şi/sau lucrări de la o terţă parte, pornind de la conceptul iniţial al proiectului, elaborat pe baza documentului de programe şi încheind cu semnarea contractului”[1]. Scopul general al sistemului achiziţiilor publice este dedicat satisfacerii interesului public, respectiv dezvoltarea şi îmbunătăţirea mediului de viaţă al comunităţii.

Referitor la sistemul achiziţiilor publice se evidenţiază faptul că aici, cererea lansată de organismele de interes public se întâlneşte cu oferta propusă de un operator economic. În acest context, dorim să evidenţiem faptul că pe baza angajamentelor asumate de România în cadrul Uniunii Europene, în capitolul 1 "Libera circulaţie a mărfurilor" şi al recomandărilor Comisiei Europene, a fost „... adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii,

D

24

REVISTA

MIL

ITAR


aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006”[2].

În ţara noastră scopul acestei noi legislaţii în domeniul achiziţiilor publice îl constituie: promovarea concurenţei între operatorii economici; garantarea tratamentului egal şi nediscriminarea operatorilor economici; asigurarea transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie publică; asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice prin aplicarea procedurilor de atribuire.

Din acest punct de vedere, sistemul achiziţiilor publice reprezintă o parte a realităţii juridico-economico-tehnice a societăţii româneşti.

Care ar fi elementele componente ale sistemului de achiziţii publice? Într-o ordine aleatoare putem evidenţia autoritatea de reglementare, autorităţile contractante, operatorii economici şi supraveghetorii sistemului.

Autoritatea contractantă are dreptul de a iniţia aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică numai dacă se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) contractul este cuprins în programul anual al achiziţiilor publice, cu excepţia cazului în care obiectul contractului este determinat de apariţia unei situaţii de forţă majoră sau a unor situaţii care impun acoperirea urgentă a unor necesităţi neprevăzute;

b) a fost publicat, conform prevederilor ordonanţei, un anunţ de intenţie, în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziţie publică este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 750.000 euro;

c) sunt asigurate pentru anul în curs fondurile necesare în vederea îndeplinirii contractului de achiziţie publică;

d) este întocmită documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei.

Din punctul de vedere al caracterului juridic, contractul de achiziţie publică reprezintă un act cu titlu oneros, încheiat în formă scrisă, între autoritatea contractantă şi operatorii economici.

Pe baza acestei catalogări, putem realiza o clasificare a tipurilor de contracte de achiziţie publică. După natura acţiunii deosebim contracte de: furnizare, al cărui obiect este dobândirea definitivă sau temporară a unuia sau mai multor produse pe baza cumpărării, cumpărării în rate, închirierii sau leasingului, cu sau fără opţiune de cumpărare şi de servicii, al cărui obiect este prestarea uneia sau mai multor activităţi al căror rezultat este nematerial, inclusiv cele de: întreţinere, reparaţie, instalare şi proiectare;

Contractantul poate fi oricare persoană fizică sau juridică, de drept privat, română sau străină şi căreia în calitate de furnizor, executant sau prestator i s-a atribuit un contract de achiziţie publică. Furnizorul, executantul sau prestatorul are dreptul de a participa la procedura de atribuire a contractului în nume propriu, în asociere sau ca subcontractant.

Pe baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică sunt reprezentate de [3]:

a) licitaţia deschisă, respectiv procedura la care orice operator economic interesat are dreptul de a depune oferta;

b) licitaţia restrânsă, respectiv procedura la care orice operator economic are dreptul de a-şi depune candidatura, urmând ca numai candidaţii selectaţi sa aibă dreptul de a depune oferta;

c) dialogul competitiv, respectiv procedura la care orice operator economic are dreptul de a-şi depune candidatura şi prin care autoritatea contractantă conduce un dialog cu candidaţii admişi, în scopul identificării uneia sau mai multor soluţii apte să răspundă necesităţilor sale, urmând ca, pe baza soluţiilor, candidaţii selectaţi să elaboreze oferta finală;

d) negocierea, respectiv procedura prin care autoritatea contractantă derulează

25

REVISTA

MIL

ITAR


consultări cu candidaţii selectaţi şi negociază clauzele contractuale, inclusiv preţul;

e) cererea de oferte, respectiv procedura simplificată prin care autoritatea contractantă solicită oferte de la mai mulţi operatori economici.

Procesul de achiziţie publică reprezintă o succesiune de etape, după parcurgerea cărora se obţine produsul sau dreptul de utilizare a acestuia, serviciul sau lucrarea, ca urmare a atribuirii unui contract de achiziţie publică. Aplicarea procedurilor de atribuire prin utilizarea mijloacelor electronice se realizează prin intermediul SEAP.

În privinţa instituţiei militare există trei sisteme care sunt reprezentate fiecare de o autoritate de decizie (consiliu), care concură la desfăşurarea integrată a procesului de achiziţie.

Sistemul de emitere a cerinţelor este condus de Consiliul de Supraveghere a Cerinţelor care validează şi aprobă "Documentul cu Nevoile Misiunii" şi "Documentul cu Cerinţele Operaţionale".

Sistemul Planificare Programare Bugetară este condus de Consiliul de Planificare a Apărării.

Sistemul de management al achiziţiilor care este condus de Consiliul de Achiziţii (CODA), factorul decizional în dezvoltarea programelo; răspunde de: managementul proiectelor, programelor de achiziţii, contractelor, T&E, resurselor financiare, calităţii, raportări/informări periodice.

În ceea ce priveşte dotarea, aceasta include atât produse de uz exclusiv militar, cum ar fi sisteme de luptă şi muniţie, cât şi bunuri de uz mai general, cum ar fi alimentele, lenjerie şi încălţăminte. Cât priveşte serviciile, multe activităţi care erau înainte îndeplinite de personalul militar, de la aprovizionarea cu alimente şi sprijinul logistic până la colectarea şi analizarea informaţiilor, sunt atribuite, pe bază de contract, companiilor private şi ca atare fac obiectul procesului de achiziţie.

Deşi procesul de achiziţii pentru apărare diferă de la o ţară la alta,

achiziţionarea de sisteme de luptă are câteva trăsături specifice, distinctive:

- planificarea pe termen lung; - cercetare şi dezvoltare (C&D); - confidenţialitate contra transparenţă; - vizibilitate şi sensibilitate politică.

Pe lângă aceasta, mai există şi alte entităţi care joacă un rol important[4]:

- industriile naţionale de apărare, incluzând toate companiile care produc echipament militar sau echipament legat de securitate;

- instituţii academice şi centre de cercetări, cu care guvernele cooperează frecvent pentru dezvoltarea tehnologiei militare;

- societatea civilă şi mass-media, care urmăresc cu atenţie atât propunerile specifice de achiziţii, cât şi distribuirea resurselor în general;

- furnizorii străini, la care, într-o măsură sau alta, recurg practic toate ţările, şi cu precădere ţările mici, care nu au întreaga gamă a industriilor de apărare, pentru a-şi satisface necesităţile militare;

- organizaţii internaţionale, alianţe defensive şi alte acorduri de securitate cooperativă, care pot juca un rol în ceea ce priveşte achiziţiile pentru apărare prin intermediul unor mecanisme precum embargourile pe armamente (de exemplu, ONU, UE şi Organizaţia Statelor Africane), reglementări comerciale (de exemplu, Codul de conduită al UE referitor la vânzările de arme) şi necesităţile de interoperabilitate (de exemplu, NATO).

În cazul contractării şi achiziţiei bunurilor materiale şi serviciilor în cadrul comandamentelor naţionale/multinaţionale aflate în teatrele de operaţii dorim să evidenţiem faptul că întreaga responsabilitate a contractării şi achiziţiilor revine comandantului comandamentului care trebuie să numească un ofiţer cu contractarea (P&C Officer/NCO), pe o durată nu mai mare de şase (6) luni; activitatea acestui ofiţer trebuie verificată, periodic, de către o comisie desemnată de comandant, care numeşte, la propunerea şefilor de compartimente, ofiţerii

26

REVISTA

MIL

ITAR


care pot iniţia propunerile/cererile pentru angajarea fondurilor. Ofiţerul cu contractarea cooperează în strânsă legătură cu comisia de evaluare a cerinţelor militare, contabilul şef şi consilierul juridic.

Dacă în structura comandamentului vor intra şi alte structuri de forţe multinaţionale, iar comandamentul va fi „... dislocat în afara teritoriului naţional, Comisia de evaluare a cerinţelor militare/Comisia Reprezentanţilor Naţionali (SNRs) va prelua rolul evaluării cerinţelor militare şi va supraveghea activităţile de cumpărare şi leasing ale ofiţerului cu contractarea desfăşurate în cooperare cu structurile de sprijin ale Naţiunii Gazdă (HNS)”[5]. De asemenea, această comisie va analiza propunerile de cheltuieli pentru îndeplinirea cerinţelor militare, pentru care nu au fost alocate fonduri în bugetul aprobat şi prezintă autorităţii competente propuneri de replanificare a activităţilor planificate, funcţie de fondurile alocate sau realocarea acestora.

În cazul achiziţiilor în mediu multinaţional, vor fi aplicate mai multe criterii de selecţie a ofertanţilor, după cum urmează:

1) sursă unică : bunurile şi serviciile cu valoare estimată sub nivelul „A” al limitelor financiare efective (Efective Financial Limits/EFL) se pot procura din surse cunoscute, fără licitaţie competitivă, în cazul în care suma totală a unei achiziţii depăşeşte 40% din EFL;

2) licitaţie restrânsă (cerere de ofertă); produsele şi serviciile ale căror costuri estimate sunt mai mici decât limita „B”, din nivelul limitelor financiare efective, se pot procura după analiza ofertelor de la cel puţin trei furnizori despre care se ştie că îndeplinesc standardele tehnice şi economice solicitate;

3) licitaţie deschisă; produsele şi serviciile ale căror costuri estimate sunt mai mici decât limita „C”, din nivelul limitelor financiare efective, se pot procura după analiza ofertelor de la cel puţin cinci furnizori despre care se ştie că îndeplinesc standardele tehnice şi economice solicitate;

4) licitaţie internaţională; produsele şi serviciile ale căror costuri estimate sunt mai mari decât nivelul „C” din nivelul EFL, se vor achiziţiona de la operatori economici ai naţiunilor membre, cu asigurarea standardelor tehnice şi economice solicitate; reprezentanţii naţionali din cadrul comandamentului vor asista ofiţerul cu contractarea pe tot parcursul procedurii de atribuire;

5) prin decizia comandantului, se poate solicita naţiunii gazdă (HNS) asigurarea activităţilor de achiziţionare/leasing în numele comandamentului, cu respectarea acordurilor semnate între părţi.

Pentru aprovizionarea periodică a produselor şi serviciilor necesare comandamentului, se pot negocia şi atribui contracte deschise (open-end).

Valoarea anuală (maximă) a produselor/serviciilor va determina tipul de procedură de achiziţie ce se va alege, conform prevederilor paragrafului de mai sus. Înainte de iniţierea procedurii trebuie să existe înregistrată şi aprobată o propunere de angajare a creditelor bugetare. Pentru produsele şi serviciile care fac obiectul aceluiaşi contract sau care pot fi obţinute de la acelaşi furnizor, se interzice divizarea în mai multe oferte, pentru a diminua valoarea totală, în vederea aplicării unei proceduri inferioare de achiziţie în conformitate cu prevederile paragrafului de mai sus.

Fac excepţie cazurile în care se impun cerinţe de securitate, urgenţă/forţă majoră, pentru echipamente standard sau alte consideraţii practice, cu aprobarea celor în drept în conformitate cu EFL. Ofiţerul cu contractarea răspunde de alegerea furnizorilor carora li se vor atribui contractele de achiziţie, dacă valoarea totală este sub limita „B” a EFL.

Toate contractele a căror valoare este peste limita A din EFL vor fi atribuite de către

27

REVISTA

MIL

ITAR


Comisia de Atribuire a Contractelor (Contract Award Committee).

În astfel de cazuri, procedura standard prevede ca plata să se facă numai după îndeplinirea în totalitate a prevederilor contractuale de către operatorul economic şi după primirea unei facturi corecte care să aibă ataşate condiţiile de utilizare şi exploatare, notiţă (carte) tehnică, termenele de efectuare a întreţinerilor periodice etc. În interesul obţinerii unor condiţii avantajoase (precum: preţul, eşalonarea livrărilor), contractele se pot negocia astfel încât să se poată plăti parţial/eşalonat, pe măsură ce se îndeplinesc obligaţiile contractuale.

Produsele şi serviciile se vor procura din cele mai economice surse comerciale eligibile, prin metoda standard de achiziţie, aceasta fiind competiţia deschisă, care se va aplica ori de câte ori se poate, excepţie făcând situaţiile prevăzute de lege.

Plata pentru bunurile/produsele şi serviciile primite se va efectua funcţie de gradul de îndeplinire a tuturor obligaţiilor contractuale asumate de furnizori. Ofiţerul cu contractarea trebuie să asigure un climat pozitiv de afaceri cu furnizorii, asigurând un tratament egal ofertanţilor şi transparenţa tuturor operaţiunilor, astfel încât contractele să nu prevadă drepturi exclusive furnizorilor în asigurarea produselor/serviciilor.

Se vor folosi în primul rând sursele comerciale din ţara gazdă şi din ţările membre, dacă acest lucru este avantajos, iar când produsele şi serviciile nu se pot asigura de către ţara gazdă sau ţările membre, se iau în considerare următoarele surse (în succesiunea indicată): sursele comerciale sau guvernamentale ale membrilor NATO sau PfP; sursele comerciale sau guvernamentale ale ţării pe al cărui teritoriu este dislocat comandamentul; sursele comerciale sau

guvernamentale ale altor naţiuni, luându-se în calcul şi Elementul Naţional de Sprijin dacă condiţiile sunt avantajoase (fiabilitate, raportul calitate/preţ, garanţii, condiţii de transport etc.).

Din analiza efectuată asupra modalităţii de desfăşurare a achiziţiilor publice în ţara noastră dorim să evidenţiem o serie de aspecte pozitive şi unele negative care pot prin intensificare, respectiv prin remediere, să contribuie la îmbunătăţirea procesului abordat.

A. Aspecte pozitive: - organizarea procedurilor de achiziţii

este mai transparentă ca oricând asigurând accesul tuturor operatorilor economici, din zone diferite ale globului care nu trebuie decât să respecte cerinţele autorităţii contractante pentru a participa la procedura aleasă;

- accesul la documentaţia de atribuire este mult mai facil, operatorul economic având posibilitatea să descarce din Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice, întreaga documentaţie de atribuire;

- clarificările transmise de autoritatea contractantă pot ajunge cu rapiditate la toţi operatorii interesaţi odată cu postarea acestora în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice, în dreptul anunţului de participare;

- publicitatea creată prin transmiterea anunţului în JOUE oferă posibilitatea apariţiei unei concurenţe reale care permite autorităţii contractante alegerea celei mai bune oferte;

- existenţa unui organism care soluţionează contestaţiile oferă garanţia imparţialităţii de care au nevoie operatorii economici pentru a fi convinşi de existenţa şi de funcţionarea unui sistem al achiziţiilor publice, corect şi echidistant.

28

REVISTA

MIL

ITAR


B. Aspecte negative: - nu există bază legală pentru

respingerea unui ofertant care nu prezintă mai mult de trei documente de calificare, respectiv cum poate fi considerată, oferta acestuia. Legislaţia impune respingerea ofertelor inacceptabile şi neconforme, dar lipsa documentelor nu fac ca oferta să fie considerată nici inadmisibilă nici neconformă;

- nu există o delimitare clară între etapele evaluării, calificarea ofertanţilor şi analiza ofertei;

- deşi ofertantul are posibilitatea reducerii preţului în cadrul rundelor organizate în cadrul rundelor finale, electronice, autoritatea contractantă respinge oferta acestuia ca fiind inacceptabilă, dacă oferta lui iniţială depăşeşte estimarea întocmită de autoritatea contractantă.

- în structura Agenţiei Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP) există Biroul de Consultaţii Tehnice pe linia achiziţiilor publice care emite soluţii diferite la aceiaşi

problematică fără a fi însoţite de baza legală a răspunsului dat şi având menţiunea “din punctul nostru de vedere”;

- baza de alegere reprezentată de catalogul electronic din Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice pentru achiziţiile directe este limitată.

În finalul acestei expuneri considerăm ca strict necesară îmbunătăţirea legislaţiei, în regim de urgenţă, pentru eliminarea situaţiilor incerte sau nereglementate care determină decizii ce pot fi contestate. În acest sens, prin autorităţile de reglementare în domeniu, ar trebui să fie intensificată activitatea de pregătire, atât a reprezentanţilor autorităţilor contractante cât şi a operatorilor economici, prin cursuri şi conferinţe cu temă dată.

Nu în ultimul rând, prin elaborarea unor prevederi care să dispună sancţionarea mai severă a operatorilor economici care desfăşoară practici incorecte cu privire la depunerea de contestaţii, considerăm că vor fi eliminate pe viitor astfel de demersuri.

BIBLIOGRAFIE [1]. Asan-Mic, V., Organizarea şi desfăşurarea unei proceduri de licitaţie publică deschisă,

Sesiune de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională „Strategii XXI”, 9-10 aprilie 2009, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2009, p. 169.

[2]. Tiţa, A., Achiziţia de bunuri şi produse în Ministerul Apărării Naţionale, Sesiune de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională „Strategii XXI”, 9-10 aprilie 2009, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2009, p. 159.

[3]. Ibidem, p. 160.

[4]. Tiţa, A., op.cit., p. 167.

[5]. Băboianu Costel, Contractarea şi achiziţia în cadrul comandamentelor naţionale aflate în teatrele de operaţii, Sesiune de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională „Strategii XXI”, 9-10 aprilie 2009, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2009, p. 179.

29

REVISTA

MIL

ITAR


(6). OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 418 din 15 mai 2006, completatată cu OG nr. 94/2007 publicată în MO 676/2007.

(7). Regulamentul (CE) nr. 213/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind vocabularul comun al achiziţiilor publice (CPV).

(8). Regulamentul (CE) nr.1564/2005 al Comisiei Europene privind achiziţiile publice.

(9). AD 60-1, Regulamente Financiare NATO cu Reguli şi Proceduri de Implementare la nivelul Comandamentelor şi Agenţiilor.

(10). Patriche, D. (coord.), Tratat de Management Comercial, Editura Universitară, Bucureşti, 2007.

30

REVISTA

MIL

ITAR


COPYRIGHT: ♦ Articolele publicate în această revistă sunt supuse legii copyright-ului. Toate

drepturile sunt rezervate Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”. ♦ Sunt autorizate orice reproduceri fără perceperea taxelor aferente cu condiţia

precizării sursei. ♦ Responsabilitatea privind conţinutul articolelor revine în totalitate autorilor.

d e m an g em r Ă en a t i Ş l i m ed a u t s c i a v Ţ ei r 3-2008/rev... · este denumit...

Documents