cv daniela bordea

11
Curriculum vitae Numele şi prenumele: BORDEA A. DANIELA Ocupaţia actualǎ şi locul de muncǎ : asistent, catedra de Limbi Moderne Facultatea de Limbi şi Literaturi Strǎine, Universitatea din Bucureşti. Limbi strǎine cunoscute şi nivelul de cunoştere : franceză - foarte bine englezǎ – bine albaneză – bine Pregǎtire profesionalǎ : A. Institu ţ ii de învǎ ţ ǎmânt superior absolvite : Facultatea de Tehnologie Chimicǎ- Universitatea din Bucureşti, anul absolvirii 1980, nota 10 Facultatea de Teologie Ortodoxǎ-Universitatea din Bucureşti, secţia Teologie-Limba francezǎ, anul absolvirii 1996, nota 10 la lucrarea de diplomǎ şi media genarala 9,47 Doctor in domeniul chimiei, in baza Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetǎrii nr. 4198 din 29.07. 2002, titlul tezei de doctorat: 2-(N-Lactamo)acetanilide - conducǎtor ştiinţific prof. dr. Mircea Iovu, Universitatea din Bucureşti, data susţinerii 26 aprilie 2002, calificativul “foarte bine” Doctorand în domeniul filologiei, titlul tezei: L’Adjectif, du figement à l’affranchissement. Modèle mathématique tridimensionnel, conducǎtor ştiinţific prof. univ. dr. Anca Cosăceanu, Universitatea din Bucureşti, anul admiterii la doctorat 2002, media 10. 1

Upload: mariana

Post on 10-Nov-2015

234 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

cv

TRANSCRIPT

Curriculum vitae

Curriculum vitae

Numele i prenumele: BORDEA A. DANIELAOcupaia actual i locul de munc: asistent, catedra de Limbi Moderne Facultatea de Limbi i Literaturi Strine, Universitatea din Bucureti.Limbi strine cunoscute i nivelul de cunotere:

francez - foarte bine

englez bine

albanez bine

Pregtire profesional:

A. Instituii de nvmnt superior absolvite:

Facultatea de Tehnologie Chimic- Universitatea din Bucureti, anul absolvirii 1980, nota 10

Facultatea de Teologie Ortodox-Universitatea din Bucureti, secia Teologie-Limba francez, anul absolvirii 1996, nota 10 la lucrarea de diplom i media genarala 9,47

Doctor in domeniul chimiei, in baza Ordinului Ministerului Educaiei i Cercetrii nr. 4198 din 29.07. 2002, titlul tezei de doctorat: 2-(N-Lactamo)acetanilide - conductor tiinific prof. dr. Mircea Iovu, Universitatea din Bucureti, data susinerii 26 aprilie 2002, calificativul foarte bine

Doctorand n domeniul filologiei, titlul tezei: LAdjectif, du figement laffranchissement. Modle mathmatique tridimensionnel, conductor tiinific prof. univ. dr. Anca Cosceanu, Universitatea din Bucureti, anul admiterii la doctorat 2002, media 10.

B. Cursuri postuniversitare de perfecionare absolvite:

- Chimie anorganic Facultatea de Chimie, Universitatea din Bucureti, 1980-1981

- Biochimie Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureti, 1984-1985

- Utilisation des drivs du soufre en chimie organique

intrt des anions stabiliss en synthse fine

Curs susinut la Facultatea de Chimie, Universitatea din

Bucureti de ctre Prof. Pierre Grandclaudon de la Universitea

din Lille, octombrie 1994.

- Curs de pregtire a experilor n problemele minoritilor

naionale i comunicare social Curs organizat de Consiliul pentru Minoriti Naionale al

Guvernului Romniei, 1994-1995

- Tehnici in discursul mass-media pentru dezvoltarea

comunicrii interculturale Curs organizat de Academia Romna Centrul European de

studii n Probleme Etnice i Comunicare Social, mai 1995.

- IR-instrument de inelegere i de analiz n Chimia

Organic i n Controlul Mediacmentului

Curs susinut n cadrul Facultatii de Chimie de ctre Prof.

Raymond Bouche de la Universitatea Catolic din Louvain,

Belgia, aprilie 2000

- Filire francophone dans le domaine de la chimie. Promotion

de la dimension europenne dans lorganisation des tudes

approfondies

Atelier organizat n cadrul Facultii de Chimie (Universitatea din

Bucureti), Catedra de Chimie Organic- 2000.

- Seminar de didactic universitar

Organizat de Serviciul de Cooperare i Aciune Cultural al

Ambasadei Franei n Romnia, Univeristatea Ovidius din

Constana, 25 30 septembrie 2000.

Lucrri tiinifice i didactice la care

am participat n calitate de autor sau coautor

A. n domeniul chimiei -Comunicri prezentate la diferite manifestri tiinifice, interne 13 i internaionale - 12; - Lucrri publicate n reviste interne n calitate de autor principal 4 -Procese tehnologice i memorii de laborator realizate - 40, dintre

care 19 n calitate de responsabil de tem

-Teme de cercetare la care am lucrat - 11, dintre care responsabil de tem - 3 i director de proiect (prin concurs) - 1

-Lucrri brevetate i n curs de brevetare - 4 dintre care n calitate de autor principal 1

-Teza de doctorat B. n domeniul limbii franceze

- Comunicri n calitate de autor principal 2(la manifestri tiinifice

interne 1 i internaionale 1) - CD-Rom Le Franais pas de gant (2007) -membru n echip

Texte specializate n domeniul chimiei (proiect 2004)

Conductor de proiect Prof. Univ. Dr. Ioan Pnzaru - Cri: Le franais pour la chimie, la physique et les mathmatiques, (197 de pagini), autori: Daniela Bordea, Anca Roiu, Sofia Oprescu, carte publicat la editura Groupe de Presse Romania , 2002 ( ISBN: 973-8333-02-4). Cartea cuprinde: texte de specialitate, explicaii lexicale, explicaii de gramatic i exerciii de gramatic lments de christologie dans les sermons de Jacques Bnigne Bossuet, (201de pagini), autor Daniela Bordea, carte publicat la editura Universitii din Bucureti, 2008 (ISBN 978-973-737-516-2).

- Cursuri n format electronic

Limba francez curs practic Modul 1 Daniela Bordea, (Contract U.B. nr. 19144/13.10.2010 Limba francez curs practic Modul 2 Daniela Bordea, (Contract U.B. nr. 19144/13.10.2010 Experiena n munc A. n activitatea de cercetare1984-1988 - chimist la Institutul de Cercetari Chimico-Farmaceutice

(ICCF)-Bucureti

1988-1990 - cercettor tiinific (CS), prin concurs la ICCF-Bucureti

1990-2001 - cercettor tiinific principal gr.III (CPIII) prin concurs, la

Institutul Naional de Cercetare-Dezvoltare-Chimico-

Farmaceutic (INCDCF-ICCF Bucureti).

2001-2003 - cercettor tiinific principal gr. II (CPII) prin concurs, la

INCDCF-ICCF Bucureti

1990-1999 responsabil de teme de cercetare

1999-2003 director de proiect (prin concurs)

2002 - doctor n domeniul Chimie

2002 - doctorand n domeniul Filologie

2001-2002- activitate de cercetare n cadrul programului de cercetare tip C, cod CNCSIS 351, intitulat: Management educaional. Formarea competenelor lingvistice specifice limbajului tehnic de specialitate n limba englez i francezpentru profesorii i studenii din domeniile chimie, fizic i matematic.

20082010- activitate de cercetare n domeniul filologiei n cadrul centrului de cercetare n domeniul lingvistic condus de prof. univ. dr. Mariana Tuescu.2002-2011 - activitate de cercetare n domeniul filologiei n vederea ntocmirii tezei de doctorat2002-2007- promovarea celor trei examene i redactarea celor patru referate cuprinse n planul de pregtire pentru doctorat2009-2011- redactarea tezei de doctorat

Activitatea de cercetare a cuprins urmtoarele:

elaborarea proceselor tehnologice i a memoriilor de laborator la temele studiate

realizarea de lucrri tiinifice (comunicri, publicaii, brevete)

participarea la experimentarea industrial a unui proces tehnologic (1989) responsabilitate de tem: am condus lucrrile la trei teme de cercetare

conducerea unui proiect realizat n parteneriat cu UMF Bucureti, proiect obinut prin concurs i cuprins n programul Relansin, finanat de ANSTI (contract nr. 271/ 23.12.1999) (1999 2003)

efectuarea de cercetri originale n vederea realizrii tezei de doctorat n domeniul chimiei realizarea de cercetri originale n vederea elaborrii tezei de doctorat n domeniul filologiei. studiu individual n vederea promovrii examenelor cuprinse n planul de pregtire individual pentru doctorat - ntocmirea referatelor cuprinse in planul de pregtire pentru doctorat - realizarea tezei de doctorat B. Experiena n activitatea didactic

n nvmntul preuniversitar:

1981-1984 profesor de chimie stagiar la Liceul Industrial Pucioasa,

judeul Dmbovia

1996-1998 profesor suplinitor de limba francez la coala 155-Bucureti1997 examen de definitivare n nvmnt la specialitatea limba francez; media 9,25 n nvmntul universitar

1994-1995- cadru didactic universitar asociat la Catedra de Chimie a Facultii de Horticultur, Institutul Agronomic Bucureti.

1995-1996 -cadru didactic universitar asociat la Catedra de Chimie Anorganic a Facultii de Chimie, Universitatea din Bucureti

1996 1997 cadru didactic universitar asociat la secia francofon a

Catedrei de Chimie Organic, Universitatea din Bucureti1999 2000 cadru didactic asociat la catedra de Limbi moderne,

Universitatea din Bucureti, specialitatea limba francez.

2000 2001 - preparator la Cadedra de Limbi Moderne, Universitatea din Bucureti, specialitatea limba francez (prin concurs).

2001 i n prezent asistent la Catedra de Limbi Moderne, Universitatea din Bucureti, specialitatea limba francez (prin concurs).

Activitatea didactic a cuprins urmtoarele:

n invmntul preuniversitar- organizarea i conducerea unor cercuri didactice

- pregtirea elevilor pentru olimpiade i concursuri colare

- mbinarea leciilor teoretice cu lucrri practice

- organizarea n cadrul Comisiei Metodice la nivelul liceului i n cadrul

Cercului Pedagogic Judeean a unor lecii deschise i discuii pe baza

leciilor deschise n ideea realizrii unui schimb de experien

- realizarea de lucrri pentru sesiunile de referate i comunicri

tiinifice ale cadrelor didactice n cadrul Cercului Pedagogic Judeean

- participarea la cursurile de perfecionare organizate de Ministerul

nvmntului

- activitate de dirigenien nvmntul universitar

- realizarea n calitate de autor a unei cri de limba francez destinat

studenilor Facultii de Chimie, 2002

- elaborare de materiale cu scop didactic n vederea insuirii limbii

franceze (2004)- realizare de exerciii de limba francez i teste de verificare n vederea activitii de control continuu i evaluare (2000-2004)- realizare de cursuri n format electronic

- participare la comisii de admitere.C. Experina n activitatea de conducere , coordonare imanagement economic 1990-1999 responsabil de tem; am condus activitatea la trei teme de cercetare tiinific

1999-2003 director de proiect; am condus i am finalizat un proiect de cercetare tiinific obinut prin concurs i cuprins n programul RELANSIN finanat de ANSTI

2008 i n prezent membr n consiliul tiinific al Facultii de Limbi i

Literaturi Strine- Universitatea din Bucureti. Am realizat urmtoarele activiti: - planificarea desfurrii lucrrilor pe etapele de lucru pentru fiecare proiect - coordonarea activitii de documentare din literatura de specialitate i de realizare practic a proiectelor- ntocmirea documentaiei economice necesare pentru avizarea lucrrilor efectuate n cadrul fiecrui proiect- participarea la edinele de avizare a lucrrilor efectuate n cadrul fiecrui proiect - organizarea sesiunilor anuale studeneti de comunicri tiinifice n limba francez.

Aceste activiti au avut pentru mine un rol important n perfecionarea pregtirii mele i n dobndirea experienei didactice i de cercetare, precum i n formarea unui mod de gndire interdisciplinar.

Mai 2011 DANIELA BORDEAPAGE 1