cuvântul de bun sosit al - facultatea de finante ... madalina pesterau.pdf · acest studiu îşi...

Colecț ia de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE

WP nr. 3/2015

Sustenabilitate fiscală

Peşterău Laura Mădălina

Facultatea Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de valori, anul III

[email protected]

Coordonatorul lucrării

Conf.univ.dr. Gyorgy Attila

Rezumat. Acest studiu îşi propune evidenţierea legăturii dintre evoluţia din perioada

2004- 2014 a datoriei publice a statului român şi principalii indicatori macroeconomici.

Nivelul sustenabilităţii fiscale a datoriei publice este determinat în principal de politica

fiscal-bugetară pe care o ţară o aplică. După cum spunea profesorul universitar O.

Blanchard, sustenabilitatea fiscală poate fi privită ca „o bună gospodărire a resurselor”.

Cuvinte – cheie: datorie publică, venituri bugetare, cheltuieli bugetare, politica fiscală,

sold bugetar.

Clasificare JEL: H62; H36.

Clasificare REL: 3B; 8A; 8H.

1. Introducere

Prin această lucrare am analizat sustenabilitatea fiscal din punct de vedere teoretic, cât

şi practic. În ultima perioadă sustenabilitatea fiscală a devenit foarte importantă în analiza

situaţiei macroeconomice a unei ţări, ea poate fi privită ca un instrument utilizat în special în

analiza deficitului şi datoriei guvernamentale.

Deciziile adoptate în privinţa modificării politicii fiscal- bugetare, dar şi a celei

monetare pot duce economia unei ţări într-o zonă mai puţin sustenabilă. De cele mai multe

ori, decidenţii publici propun modificări ce au ca principal scop creşterea popularităţii lor,

modificările fiind propuse şi în funţie de structura populaţiei unei ţări.

În dicţionar termenul “sustenabilitate” este definit ca fiind o “calitate a unei activităti

antropice de a se desfăsura fără a epuiza resursele disponibile si fără a distruge mediul, deci

fără a compromite posibilitătile de satisfacere a nevoilor generatiilor următoare”. Când

vorbim despre sustenabilitate fiscală, economiştii se referă la politica fiscală a unui stat făcând

trimitere la solvabilitate. Prin solvabilitatea înţelegem capacitatea unui guvern de a- şi onora

obligaţiile privind datoriile fără a afecta în sens negative celelalte obligaţii.

Rolul principal al sustenabilităţii fiscal este de a determina în ce măsură mixul de

politică fiscală şi monetară este sustenabil. Adesea se aduc modificări politicii fiscale sau

monetare tocmai pentru că prin modul în care evoluează economia, deciziile adooptate în

trecut se dovedesc a fi nesustenabile din punct de vedere al consecinţelor lor pe termen lung.

În teorie există mai multe metode de analiză a sustenabilităţii fiscal care fie stabilesc o

legătură între politica monetară, fie tratează doar aspectele legate de politica fiscală.

Indicatorii macroeconomici la care se face trimitere în toate tipurile de analiză sunt


WP nr. 3/2015

reprezentaţi de ponderea deficitului în PIB, precum şi de “povara datoriei trecute”, calculate

ca diferenţă între rata dobânzii şi creşterea economic.

Luigi Pasinetti a analizat sustenabilitatea fiscal din punct de vedere a ponderii datoriei

în PIB, recomandând ca această să nu depăşească pragul de 60%; Trehan şi Walsh au susţinut

să politica fiscală este sustenabilă atunci când valoarea prezentă a stocului viitor al datoriei

tinde spre 0; Buiter propune analiza sustenabilităţii prin prisma ponderii în PIB a valorii nete a

serviciilor publice; iar Blanchard realizează o analiză pe baza nivelului de creştere economică,

a ratei de dobândă, ponderea cheltuielilor publice în PIB şi a ponderea datoriei în PIB,

obţinând astfel un nivel al veniturilor fiscal în PIB ce ar conduce la menţinerea la un nivel

constant al gradului de îndatorare.

Dintre aceste posibilităţi de stimare a sustenabilităţii am ales metode propusă de

Blanchard, deoarece aceasta surprinde evoluţia principalilor indicatori cu privire la stadiul în

care se află economia unei ţări. Totodată această metodă presupune corelarea indicatorilor

pentru care am obţinut cu ajutorul programului Eviews cele mai strânse legături cu evoluţia

datoriei, în cazul României.

În cea de-a doua partea a lucrării, cu ajutorul programului Eviews am determinat relaţia

dintre evoluţia datoriei şi evoluţia indicatorilor cel mai des utilizaţi atunci când se vorbeşte

despre sustenabilitatea fiscal: PIB real, PIB potenţial, creştere economic, rata dobânzii,

investiţii, productivitatea, consum, balanţa comercială, venituri publice şi cheltuieli publice.

De asemenea am utilizat grafice şi tabele pentru a evidenţia evoluţia şi relaţia dintre aceştia.

S- a obţinut o relaţie puternică între evoluţia datoriei publice şi nivelul veniturilor, respective

nivelul cheltuielilor publice, a consumului, a PIB-ului real şi al productivităţii. Aceşti

indicatori sunt interconectaţi: cu cât productivitatea are un nivel mai ridicat, cu atât economia

unei ţări va avea o creştere economic mai mare, iar veniturile colectate în principal prin

instrumentele de impozitare şi taxare vor avea un trend crescător, determinând o scădere a

cheltuielilor publice.

2.1.Teoria sustenabilităţii fiscale

Sustenabilitatea poate fi definită, după cum spunea profesorul universitar, O. Blanchard

ca „ o bună gospodărire a resurselor”. Din punct de vedere economic, resursele unei ţări sunt

formate în principal prin intermediul politicii fiscale. Astfel, putem spune că sustenabilitatea

fiscală reprezintă măsura în care politica fiscală a unei ţări nu produce distorsiuni în cadrul

sistemului economic, nu conduce la o creştere foarte mare a datoriei publice, a fiscalităţii şi de

asemnea nu produce o reducere drastică a cheltuielilor bugetare sau a monitorizătii deficitului

bugetar.

O definiţie mai simplă este dată de Fondul Monetar Internaţional: „ politica fiscală a unui

stat este nesustenabilă, dacă în absenţa unor ajustări, mai devreme sau mai târziu guvernul nu

va putea rambursa datoria”.

Legea nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscal–bugetară defineşte sustenabilitatea

astfel: “sustenabilitatea finanţelor publice presupune ca, pe termen mediu şi lung, Guvernul să

aibă posibilitatea să gestioneze riscuri sau situaţii neprevăzute fără a fi nevoit să opereze

ajustări semnificative ale cheltuielilor, veniturilor sau deficitului bugetar cu efecte

destabilizatoare din punct de vedere economic sau social.”

Din punt de vedere matematic, la baza analizei sustenabilităţii fiscale se află ecuaţia

constrângerii bugetare:

– (1)

Peşterău Laura

Sustenabilitatea fiscală

unde: - datoria publică din anul t

r- rata reală a dobânzii pe termen lung

- sold primar bugetar

- masa monetară în anul t

- masa monetară în anul t-1

Această ecuaţie evidenţiază influenţa pe care o are modificarea deficitului primar şi rata

nominală a serviciului datoriei publice asupra modificării volumului datoriei publice. Mai

exact, ne confruntăm cu deficit al datoriei( ce reprezintă necesitatea contractării unei noi

datorii) când diferenţa dintre datoria publică anterioară, actualizată cu rata dobânzii nominale,

şi soldul primar va fi negativă, şi despre surplus când diferenţa este pozitivă.

Atunci când cheltuielile bugetare sunt egale cu veniturile bugetare, soldul primar având o

valoare egală cu 0, creşterea datoriei va fi egală cu rata reală a dobânzii aplicate datoriei

publice. În cazul în care soldul primar este negativ, creşterea datoriei publice va fi superioară

creşterii ratei dobânzii, iar dacă soldul primar este pozitiv, creşterea datoriei publice va avea

un nivel inferior ratei de dobândă aplicate.

Dacă vom calcula ponderea datoriei în PIB vom obţine:

(2)

(3)

Unde:

Stabilizarea datoriei presupune: (4)

Totodată pe termen lung, datoria publică tinde spre 0, fiind astfel respecatată schema non-

Ponzi:

(5)

Dacă s-ar urmări respectarea schemei lui Ponzi, un individ ar trebui să deţină bonduri

guvernamentale pe o perioadă infinită de timp, ceea ce ar duce la scăderea consumului sau

altfel spus la un nivel al bunăstării mai redus. Opţiunea de a deţine o datorie care se va reînoi

de la o perioadă la alta se rezumă în cele din urmă la inexistenţa datoriei. Drept urmare un

guvern care urmăreşte aplicarea unei scheme de tip Ponzi va ajunge la concluzia că nici un

individ raţional nu va dori să deţină acest tip de pasive şi astfel nu va mai fi posibilă rularea

datoriei.

O schemă de tipul non- Ponzi este considerată sinonimă cu sustenabilitatea şi impune un

nivel al ratei de creştere a datoriei mai redus decât cel al ratei de dobândă.

Pornind de la ecuaţia(5) şi (4), relaţia (3) poate fi rescrisă astfe:

(6)

Ecuaţia ( 8) mai este cunoscută ca durata de viaţă a contrangerii bugetare ce ne prezintă

măsura în care datoria iniţială a unui stat este finanţată prin creşterea în perioada viitoare a

veniturilor publice sau creşterea masei monetare aflate în circulaţie, a căror valoare prezentă

este egală cu datoria.

În teorie, ecuaţia duratei de viaţă a constrângerii bugetare este utilizată în principal pentru

analiza influenţei deficitului guvernamental asupra inflaţiei.


WP nr. 3/2015

Ecuaţia privind durata constrângerii bugetare poate fi îndeplinită fie prin intermediul unui

surplus primar, dar şi prin generarea unor venituri din masa monetară aflată în circulaţie.

Pentru a înţelege efectele celor două posibilităţi rescriem ecuaţia constrângerii bugetare:

Aceasta poate fi rescrisă astfel:

(7)

Partea dreaptă a ecuaţiei reflectă necesarul de resurse bugetare: deficitul primar şi

valoarea reală a dobânzilor; iar partea stângă reflectă finanţarea guvernamentală: contractarea

unei noi datorii sau emisiune monetară.

Să presupunem că statul apelează la un nou credit pentru finanţarea deficitului, iar masa

monetară rămâne constantă:

(8)

Ecuaţia constrângerii bugetare va fi:

(9)

Valoarea noii datorii va fi egală cu deficitul primar. Ecuaţia (9) reflectă influenţa pe care

o are modificarea politicii fiscale asupra nivelului datoriei atunci când politica monetară este

caracterizată de rigiditate. În acest caz, rigiditatea politicii monetare nu va determina o

modificare a preţului şi prin urmare, nu apare problema inflaţiei.

(10)

În cazul în care statul alege să acopere deficitul prin creşterea masei monetare, nivelul

datoriei fiind considerat 0, aparea problema inflaţiei: cu cât deficitul are un volum mai ridicat

cu atât creşterea preţurilor va fi mai mare.

În primul caz( când masa monetară este constantă) inflaţia şi deficitul sunt necorelate:

nivelul deficitului nu influenţeză nivelul preţurilor, în al doilea caz inflaţia şi deficitul sunt

pozitiv şi direct corelate.

Lipsa corelaţiei din primul caz este uneori interpretată în mod naiv pornind de la ideea că

inflaţia este determinată de deciziile altor instituţii decât cei care sunt responsabili de politica

fiscală. Chiar dacă nu sunt corelate, autoritatea monetară poate restrânge efectul modificării

politicii fiscale asupra preţurilor printr-o metodă similară celei reflectate de ecuaţia (10). Dacă

din partea guvernului se manifestă o lipsă a responsabilităţii în ceea ce priveşte

sustenabilitatea, autoritatea monetară nu poate împiedica aparţia inflaţiei.

Pentru a fi asigurată sustenabilitatea fiscală, cea mai bună soluţie este reprezenatată de

coordonarea politicii fiscale cu cea monetară. Cele două pot stabili de comun acord asupra

unui nivel viitor al inflaţiei. Autoritatea monetară poate proceda la creşterea masei monetare

cu nivelul stabilit, iar autoritatea fiscală se va asigura că nivelul surplusului primar va creşte

cu valoarea stabilită

În cazul în care cele două tipuri de politică nu sunt corelate, politica fiscală va încerca să

atingă un anumit nivel al surplusui, în timp ce politica monetară va lupta împotriva inflaţiei

prin creşterea masei monetare cu o rată cât mai mică. La un moment dat, politica monetară va

trebui să acopere efectele deciziilor fiscale procedând la punerea în circulaţie a unui volum

ridicat de bani, ceea ce va duce la modificarea ratei de dobândă.

Pe de altă parte, ecuaţia constrângerii bugetare în termeni nominali poate fi scrisă sub

următoarea formă:

(11)

Această formă ia în calcul valoarea nominală a obligaţiunilor, precum şi taxele totale

reale.

- nivelul general al preţurilor

- cheltuielile guvernamentale reale

- rata medie de dobândă

Peşterău Laura


- valoare anominală a obligaţiunilor emise la sfârşitul perioadei t

- masa monetară la începutul perioadei t

- taxele totale reale

Împărţind la nivelul general al preţurilor obţinem:

(12)

reprezintă stocul real al datoriei şi îl notăm cu ; reprezintă deficit primar

real şi îl notăm cu ; împărţind relaţia (12) la vom obţine:

(13)

Ştiind că în termneni reali:

Relaţia (13) se va scrie astfel:

(14)

Conform relaţiei de mai sus sustenabilitatea fiscală este realizată atunci când pieţele

financiare au capacitatea de a absorbi datoria contractată.

În anul 1991, Trehan şi Walsh au susţinut să politica fiscală este sustenabilă atunci când

valoarea prezentă a stocului viitor al datoriei tinde spre 0:

Această afirmaţie duce la respingerea schemei Ponzi, conform căreia sectorul public intră

într-un cerc vicios care va genera creşterea datoriei, fiind necesar apelul la noi împrumuturi

pentru acoperirea cheltuielilor cu rambursările. Pe baza afirmaţiei celor doi vom obţine

ecuaţia constrângerii bugetare intertemporale:

(15)

Ecuaţia (15) poate fi numită condiţia formală de sustenabilitate conform căreia

solvabilitatea sectorului public este obţinut atunci când surplusurile viitoare primare au o

valoare egală cu cea a datoriei curente. Aceasta presupune ca în viitor deficitul primar să

înregistreze o valoarea pozitivă, iar pe termen lung datoria bugetară să tindă spre 0, de aici şi

condiţia impusă de Uniunea Europeană privind ponderea datoriei în PIB.

Sustenabilitatea fiscală este des întâlnită în prognozele realizate de către Fondul Monetar

Internaţional. Aceasta realizează o prognoză pe 5 ani cu privire la cei mai importanţi

indicatori macroenomici: importul, exportul, creşterea economică, investiţiile, inflaţia, oferta

de monedă, ratele de dobândă, creditele interne, precum şi veniturile şi cheltuielile altele decât

cele cu dobânda.

Cel mai important aspect în analiza sustenabilităţii de către FMI este reprezenat de

ponderea în PIB a datoriei publice. O creştere a acestei ponderi reprezintă un semnal de

îngrijorare datorat evoluţiei nefavorabile a unor indicatori precum scăderea nivelului creşterii

economice, reducerea investiţiilor, creşterea preţurilor.

Luigi I. Pasinetti analiza sustenabilitatea fiscală tot prin prisma ponderii datoriei publice

în PIB făcând trimitere şi către presiunea fiscală: sustenabilitatea este condiţionată de un

deficit a cărui pondere în PIB duce la o scădere( în cel mai rău caz, menţinerea constantă) a

ponderii datoriei publice în PIB, ceea ce generează reducerea( sau menţinerea la un nivel

constant) a poverii fiscale.

Søren Harck critică afirmaţia lui Pasinetti, spunând că o pondere a datoriei care este

descrescătoare nu reprezintă o condiţie nici necesară, nici suficientă pentru a fi asigurată

sustenabilitatea. În urma acestei critici, Pasinetti redefineşte sustenabilitatea, în funcţie de

valoare iniţială a datoriei publice în PIB faţă de un anumit nivel:


WP nr. 3/2015

- Ţările a căror pondere a datoriei publice în PIB depăşeşte 60%, trebuie să respecte

următoare inegalitate: -D/PIB> -g B/PIB

- Ţările care au o pondere a datoriei publice în PIB sub 60%, trebuie să respecte

inegalitatea: -D/PIB> -g 60%

Figură 1: Evoluţia deficitului şi a datoriei

Sursa: baza de data AMECO

Din graficul de mai sus observăm că pentru România ponderea datoriei în PIB a fost sub

60% pe parcursul întregii perioade analizate.

Buiter afirma că politica fiscală este sustenabilă atunci când poate asigura menţinerea

ponderii în PIB a valorii nete a serviciilor publice şi propune ca metodă de măsurarea a

sustenabilităţii fiscale următorul indicator: (3)

Unde: reprezintă ponderea valorii nete în PIB

- ponderea deficitului primar în PIB

- rata reală a dobânzii

- rata reală a cresterii economice

O valoare negativă obţinută pe baza formulei de mai sus presupune existenţa unui deficit

primar curent prea ridicat, fapt pentru care nu va fi posibilă stabilizarea ratei de valoare netă,

iar politica fiscală va fi încadrată ca fiind nesustenabilă. Deoarece există valoarea netă nu

poate fi măsurată cu precizie, Blanchard a propus o altă metodă de măsurarea a sustenabilităţii:

O valoare negativă a acestui indicator ne sugerează un nivel al deficitului primar prea

ridicat pentru a putea stabiliza ponderea datoriei în PIB, iar politica fiscală va fi clasificată ca

fiind nesustenabilă.

Un alt indicator prin care poate fi măsurată sustenablitatea, propus tot de Blanchard, are

la bază rata taxării permanente:

Unde: reprezintă ponderea în PIB a cheltuielilor guvernamentale(cu excepţia celor cu

dobânzile).

- rata creşterii economice

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Datorie/PIB 18,6 15,7 12,3 12,7 13,2 23,2 29,9 34 37 38

Deficit/PIB -1,2 -1,2 -2,2 -2,9 -5,6 -8,9 -6,6 -5,5 -3,0 -2,2

-15,0

-10,0

-5,0

0,0

5,0

10,0

15,0

20,0

25,0

30,0

35,0

40,0

Peşterău Laura


- rata reală a dobânzii

- ponderea datoriei publice în PIB

Pe baza acest indicator este obţinută ponderea impozitelor în PIB prin care este menţinută

constantă ponderea în PIB a datoriei publice.

Diferenţa dintre rata dobânzii şi rata creşterii economice reflectă necesarul de surplus

primar pentru menţinerea datoriei la un nivel sustenabil. Cu cât economia va creşte mai

repede, cu atât ponderea datoriei în PIB va fi mai mică, iar serviciul datoriei creşte/ scade în

funţie de evoluţia ratei de dobândă. Înmulţirea acestei diferenţe cu ponderea datoriei publice

în PIB duce la obţinerea „ poverii datoriei”.

Valoarea negativă a acestui indicator reprezintă un nivel al impozitării prea redus pentru a

stabiliza nivelul datoriei având în vedere politica cheltuielilor.

Tabel 1 Nivelul impozitării

An creştere economică reală

rata dobânzii reale

datorie publică/PIB

Cheltuieli publice/PIB

*Venituri Fiscale/PIB

2006 8,10 -3,00 12,27 34,47 35,84

2007 6,90 -5,02 12,73 37,63 39,15

2008 8,50 -6,83 13,16 38,24 40,26

2009 -7,10 4,71 23,21 39,13 36,39

2010 -0,80 1,82 29,90 38,11 37,32

2011 1,10 2,43 34,19 37,56 37,10

2012 0,60 1,68 37,34 34,60 34,20

2013 3,40 1,99 37,99 33,42 33,95

Sursa: Baza de date Ameco- prelucrare personală

Aplicând formula propusă de Blanchard, pentru perioada 2006-2008, obţinem o valoare

teoretică a ponderii veniturilor fiscale în PIB cuprinsă între 33- 40%. Realizând diferenţa

dintre ponderea obţinută prin aplicarea formulei propuse de Blanchard şi ceea ce s-a întamplat

în economie vom obţine valori pozitive.

Figură 2 Presiunea fiscală teoretică- presiunea fiscală practicată

Sursa baza de date: Ameco- calcule proprii

35,84 39,15 40,26

36,39 37,32 37,10 34,20 33,95

28,33 28,97 27,62 26,49 26,37 28,12 28,00 27,30

2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

*Venituri Fiscale/PIB Venituri fiscale/PIB


WP nr. 3/2015

Deoarece gap-ul este unul pozitiv, se impun modificări fie la nivelul taxării, fie la nivelul

cheltuielilor publice. În functie de politica fiscală aplicată, un stat va recurge la modificarea

cotelor de impozitare, numărului de impozitare sau a bazei de impozitare, astfel încât să se

colecteze volumul de venituri necesare acoperirii cheltuielilor si mentinerii datoriei la un nivel

constant. În cazul în care, sistemul fiscal al tării analizate este deja caraterizat de o presiune

fiscală ridicată, modificările pot fi făcută la nivelul cheltuielilor publice.

Tax- gapul oferă informatii cu privire la modificările politicii fiscale ce ar trebui aduse

pentru a se mentine la un nivel sustenabil si de preferat constant a ponderii datoriei în PIB,

valoarea diferentei nu trebuie privită ca fiind ceva negativ sau pozitiv.

În cazul României, nivelul de impozitare este deja ridicat, comparativ cu presiunea fiscală

înregistrată în alte ţări. Astfel, este preferată o scădere a nivelului acesteia prin micşorarea

bazei da impozitare sau scăderea nivelului cotelor de impozitare. Trecerea de la impozitarea

individuală la impozitarea colectivă, aşa cum se întâmplă în Germania sau în alte ţări

europene, ar necesita o perioadă mai mare de timp şi costuri suplimentare.Este recomandată în

acest caz acordarea unor subvenţii sau reduceri fiscale.

Figură 3 Presiunea fiscală în ţările europene

Sursa: baza de date AMECO

Am ales o comparaţie a presiunii fiscale din România şi cea practică în ţările care au

devenit membre ale Uniunii Europene în aceeaşi perioadă cu România. Aşa cum reiese şi din

graficul de mai sus, ţările dezvoltate sunt cele care au o rată a fiscalităţii mai ridicată. Acestă

situaţia se datorează faptului că o ţară slab dezvoltată încearcă să încurajeze dezvoltarea

economiei prin practicarea unei fiscalităţi mai reduse care să stimuleze cererea şi oferta de

bunuri şi servicii.

În raportul „Evaluarea vulnerabilităţii şi sustenabilităţii datoriei publice” realizată de

Curtea de Conturi Bucureşti în anul 2013, autorii realizează analiza sustenabilitatea fiscală pe

baza raportării datoriei publice la PIB, dar şi la export. Cei doi indicatori au rolul de a exprima

capacitatea unei ţări de a acoperi nivelul datoriei din valoarea produselor şi serviciilor create.

0,00%

5,00%

10,00%

15,00%

20,00%

25,00%

30,00%

35,00%

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Bulgaria

Republica Cehă

Croaţia

Cipru

Letonia

Lituania

Ungaria

Austria

Slovenia

Slovacia

Peşterău Laura


2.2. Sustenabilitatea fiscală în practică

Pentru a stabili ce indicatori macroeconomici au influenţa cea mai mare asupra evoluţiei

datoriei publice am testat cu ajutorul programului Eviews legătura dintre datoria publică şi

indicatorii macroeconomici cei mai des utilizaţi în analizele macroeconomice:

Tabel 2 R-squared pentru principalii indicatori macroeconomici

Indicator

macroeconomici

R-

squared

Coeficient

PIB real

0,561561

6,04

PIB potenţial 0,144519 -50,90974

Venituri bugetare

consolidate

0,626693 0,000143

Cheltuieli bugetare

consolidate

0,569810 0,000117

Rata de creştere

economică reală

0,302929 -1,149447

Consum total 0,714993 0,712409

Investiţiile totale 0,12748 -0,882624

Productivitatea 0,412397 -1,608546

Balanţa comercială 0,229046 2,195927

După cum reiese din tabelul de mai sus, cea mai mare influenţă asupra evoluţiei datoriei

publice o au consumul total, veniturile bugetare consolidate, cheltuielile bugetare

consolidate( acestea formând soldul primar conosolidat), produsul intern brut real şi

productivitatea urmat de creşterea economică reală.

Legătura slabă dintre datoria publică şi investiţii, respectiv balanţa comercială se

datorează influenţei deciziilor de politică monetară. Prin deciziile de politică monetară este

afectată rata dobânzii cu efect asupra investiţiilor, dar şi al cererii de monedă. În plus,

modificarea dobânzii implică o modificare a cursului de schimb, care la rândul său determină

modificare exporturilor şi a importurilor. Astfel, putem spune că este necesar un mix între

politica monetară şi cea fiscală pentru a se asigura dezvoltarea sustenabilă a economiei.

Într-o economie închisă se determină o anumită combinaţie între modificarea economiilor

şi nivelul investiţiilor, ca urmare a creşterii cheltuielilor guvernamentale, fiind creat efectul de

crowding-out. Pe măsură ce cheltuielile guvernamentale cresc, rada dobânzii va creşte, iar

investitorii vor fi descurajaţi şi vor încerca să se orienteze către alte economii.


WP nr. 3/2015

Figură 4 Creşterea economică- rata dobânzii


În perioada 2006- 2008, rata reală a creşterii economice a avut un nivel superior ratei

dobânzii fiind respectate afirmaţiile din teoriei. În perioada de după criza financiară, creşterea

economică a avut un trend descrescător, ca urmare a scăderii investiţiilor şi a creşterii mai

rapide a cheltuielilor decât a veniturilor. Scăderea mai rapidă a nivelului creşterii economice

decât cea a dobânzii poate conduce statul în imposibilitatatea acoperirii cheltuielilor cu

dobânzile, fiind necesar apelul la un nou împrumut. Evoluţia creşterii economice este

reflectată şi în trendul produsului intern brut, dar şi al productivităţii.

În primul raport de convergenţă realizat de România au fost fundamentate referiri cu

privire la economia din 2007. Consiliul ECOFIN a analizat bugetul structural curent,

obiectivele pe termen mediu şi deficitul realizat. De asemenea s-a atras atenţia asupra

traiectoriei nesustenabile, fiind recomandată aplicarea unei politici fiscale contra-ciclice. Cu

toate acestea, autorităţile publice nu au exploatat creşterea economică din acea perioadă

adoptând mai degrabă o politică pro-ciclică, recunoscută şi de BNR în raportul asupra inflaţiei

din 2007.

Pe perioada 2004-2013, observăm că relaţia dintre evoluţia PIB-ului potenţial şi a datoriei

publice este un slabă şi de sens invers. PIB-ul potenţial reflectă capacitatea de producţie a unei

ţări şi de ocupare deplină a forţei de muncă, fiind des utilizat în analiza sustenabilităţii pe

termen mediu. Deşi este utilizat în fundamentarea deciziilor de politică fiscală, dar şi

monetară, PIB-ul potenţial este dificil de estimat ca urmare a factorilor de care depinde: în

principal de capacitatea de producţie a economiei, care la rândul său depinde de fatorul total

de producţie( FTP), de ratele de creştere a capitalului şi de potenţialul forţei de muncă. Astfel,

pentru estimarea PIB-ului potenţial sunt utilizate diverse metode teoretice şi statistice ce

determină un grad ridicat de incertitudine. Au fost realizate o serie de studii cu privire la cea

mai potrivită metodă de estimare a PIB-ului potenţial, fiecare model prezentând diverse

dezavantaje, astfel că pentru fundamentarea unei decizii este recomandată utilizarea unei

măsuri de tip „ consensus” care presupune ponderarea estimărilor obţinute prin metodele

statistice utilizate.

-10,00

-8,00

-6,00

-4,00

-2,00

0,00

2,00

4,00

6,00

8,00

10,00

2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Sold primar/PIB Rata reală a dobânzii

Creşterea economică relă

Peşterău Laura


Figură 5 Evoluţia PIB(mld RON)


Diferenţa dintre PIB-ul potenţial şi cel real este pozitivă, ceea ce reflectă utilizarea sub

potenţialul real al capacităţii de producţie al economiei româneşti. Din graficul de mai sus,

observăm că nivelul PIB-ului potenţial a fost depăşit după anul 2011, ca urmare a decziilor

adoptate pentru acoperirea efectelor crizei financiare. Deciziile luate au dus la o utilizarea mai

eficientă a resurselor şi la creşterea productivităţii ca urmare a conştientizării de către

decidenţi, dar şi de către cetăţeni a importanţei încurajării producţiei naţionale, respectiv a

consumului de produse şi servicii naţionale.

Datoria publică este strâns corelată cu nivelul consumului total( R-squard 0,7149),

pentru fiecare unitate monetară cu care creşte consumul, datoria publică creşte cu 0, 7124

unităţi monetare. Această relaţie exprimă utilizarea iraţională a creditelor. Scopul contractării

unui nou credit ar trebui să fie acela de a dezvolta producţia, de a creşte rata de ocupare a

forţei de muncă astfel încât să nu mai fie necesar apelul în viitor la noi credite pentru

acoperirea nevoilor. Sumele obţinute din noile credite trebuie îndreptate spre acele domenii

care să aducă un plus de valoarea contribuind la dezvoltarea economiei şi nu în desfăşurarea

unor activităţi care sunt mai mult consumatoare de resurse fără a contribui la creşterea

veniturilor.

În 1923, Keyness spunea că absenţa unei politici sustenabile este evidentă atunci când

datoriile unui stat au o pondere foarte mare în venitul naţional. În acest caz statul va fi nevoit

să ia măsuri, precum creşterea presiunii fiscale, reducerea cheltuielilor sau creşterea bazei de

impozitare, pentru a procura resursele necesare acoperirii nevoilor.

0,00

100,00

200,00

300,00

400,00

500,00

600,00

700,00

800,00

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

PIB potenţial

PIB real


WP nr. 3/2015

Figură 6 Evoluţia veniturilor şi datoriei publice

sursa: baza de date AMECO

Din graficul de mai sus se poate observa relaţia directă dintre veniturile bugetului general

consolidat şi datoria publică, cu excepţia anului 2008, când veniturile publice au cunoscut o

creştere, iar datoria publică a scăzut. Creşterea veniturilor bugetare din anul 2008 s-au datorat

următoarelor modificări legislative:

1. majorarea salariului minim cu 40 lei, ajungând la un nivel de 540 lei începând cu

1.10.2008 conform H.G. nr. 1051/2008 ;

2. majorarea accizelor la motorine şi la ţigarete şi scăderea accizelor la cafea;

3. reducerea contribuţiilor la fondul de sănătate cu 0,50 puncte procentuale, începând cu

1 ianuarie 2008;

4. reducerea contribuţiilor fond de şomaj cu un punct procentual începând cu 1 ianuarie

2008;

5. creşterea contribuţiilor la fondul de asigurări de muncă şi boli profesionale cu 0,01

puncte procentuale, de la 1 ianuarie 2008;

6. micşorarea bazei de impozitare în cazul veniturilor din pensii( deducerea din venitul

din pensie a unei sume neimpozabile lunare de 1.000 lei şi a contribuţiilor obligatorii

calculate, reţinute şi suportate de persoana fizică);

7. virarea şi reţine integral la bugetul de stat a impozitului pe veniturile din pensie,

precum şi a impozitului pe veniturile provenite din transferul proprităţilor imobiliare;

8. recalcularea pensiilor şi majorarea punctului de pensie la 581,3 lei începând cu 1

ianuarie 2008 conform Legii 387/2007.

Aceste modificări au avut rolul de a încuraja investiţiile şi consumul prin creşterea nivelul

venitului disponibil al persoanelor fizice şi juridice. Totodată reducerea contribuţiilor sociale

duce la scăderea presiunii fiscale care este privită ca o finalitate a sistemului fiscal. Prin

intermediul acesteia este determinat nivelul îndeplinirii obiectivelor financiare( ce presupun

finanţarea instituţiilor publice), economică( care implică stabilizarea situaţiei economice) şi

sociale( asigură distribuirea bunăstării).

0,00

50,00

100,00

150,00

200,00

250,00

300,00

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Venituri publice totale

Datoria publică

Cheltuieli publice totale

Peşterău Laura


Figură 7 Evoluţia presiunii fiscale

Sursa: baza de date AMECO-calcule proprii

Nivelul presiunii fiscale ne oferă informaţii atât despre nivelul principalelor categorii de

venituri pe care un stat le încasează, dar şi asupra obiectivului pe care îl urmăreşte prin

deciziile de politică fiscală. Din graficul de mai sus reiese că în România, în perioada 2004-

2014, cele mai multe venituri au venit din impozitele indirecte reprezentate în principal de

TVA şi accize. Nivelul redus al impozitelor directe reflectă preocuparea faţă de nivelul

producţiei şi de cel al ocupării forţei de muncă. Având în vedere că principalele impozite

directe sunt impozitul pe profit şi impozitul pe salarii, ambele achitate de către angajator, un

nivel redus al acestora asigură un venit net mai mare pentru angajtor ce poate fi reinvestit.

În analiza presiunii fiscale trebuie să avută în vedere şi curba Laffer, conform căreia: un

nivel foarte ridicat conduce la renunţarea la anumite consumuri şi descurajează productivitatea,

ceea ce conduce la încasări fiscale reduse. Arthur B. Laffer propune reducerea presiunii

fiscale, chiar dacă pe termen scurt conduce la o scădere a veniturilor fiscale, această reducere

presupune creşterea masei impozabile care asigură pe termen lung un nivel mai ridicat al

încasărilor. Pentru a fi asigurat succesul modelului Laffer, trebuie realizată şi o reducere a

cheltuielilor bugetare, în caz contrar nivelul deficitului bugetar va creşte, efectul de crowding

out fiind amplificat.

Principalele efectele ale creşterii presiunii fiscale sunt reprezentate de:

1. reducerea veniturilor fiscale

2. scăderea investiţiilor, contribuţiilor şi a consumului

3. creşterea cheltuielilor cu indemnizaţiile de şomaj şi ajutor social

Nivelul fiscalităţii este influenţat în principal de progresivitatea cotelor de impunere, cu

cât presiunea fiscală este mai ridicată cu atât progresivitatea este mai ridicată. Trebuie

subliniat faptul că ţările cu un nivel redus al fiscalităţii reuşesc să atragă mai un volum mai

mare de capital din ţările care înregistrează o rată a fiscalităţii mai ridicate. Însă, un nivel

ridicat al presiunii fiscale poate fi determinat şi de aplicarea unor cote de impozitare reduse,

dar în număr mare.

Pentru a putea afirma dacă politica fiscală a unei ţări este sau nu sustenabilă, trebuie să

stabilim în ce măsură sistemul de taxe şi impozite, precum şi sistemul de cheltuieli bugetare

generează modificări ale ponderii datoriei publice în produsul intern brut.

6,38 5,29 5,97 6,67 6,59 6,42 5,95 6,09 6,01 5,89 5,93

11,67 12,82 12,72 12,41 11,62

10,65 11,77

12,96 13,07 12,66 12,57

18,05 18,12 18,70 19,07 18,21

17,07 17,72 19,05 19,08 18,55 18,50

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Presiune fiscală directă Presiune fiscală indirectă Presiune fiscală totală


WP nr. 3/2015

Tabel 3 Ponderea datoriei în total venituri

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Venituri

totale

79,99 93,72 114,79 148,24 174,94 162,19 175,97 190,43 199,18 209,94 222,19

Cheltuielile

publice

totate

83,00 97,07 122,50 160,36 204,18 207,46 211,45 221,32 216,90 224,18 234,18

Datoria

publică

46,40 45,60 42,60 53,30 69,00 118,50 159,60 193,20 222,80 242,20 260,50

Datoria

publică/

venituri

totale

58,01 48,65 37,11 35,96 39,44 73,06 90,70 101,46 111,86 115,37 117,24

Δ% venituri

publice

17,17 22,48 29,14 18,01 -7,29 8,50 8,22 4,60 5,40 5,84

Δ%

cheltuieli

publice

16,95 26,20 30,90 27,33 1,60 1,93 4,67 -2,00 3,36 4,46

Δ% datoriei

publice

-1,72 -6,58 25,12 29,46 71,74 34,68 21,05 15,32 8,71 7,56

sursa datelor: baza de date AMECO http://ec.europa.eu/economy_finance/ameco/user/serie/ResultSerie.cfm-

calcule proprii( mld RON)

Pe baza datelor din tabelul de mai sus, observăm că în perioada 2004-2007 ponderea

datoriei publice în veniturile bugetare totale a scăzut, din 2008 urmând un trend crescător. În

anul 2009 datoria publică a crescut cu 71,74%, criza financiară a avut un impact negativ

asupra veniturilor publice forţând autorităţile să apeleze la împrumut internaţional.

Figură 8 Variaţia veniturilor şi cheltuielilor publice

Sursa: baza de date AMECO- calcule proprii

Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt strâns corelate, capacitatea statului de a colecta un

volum cât mai mare de venituri fiind direct proporţională cu efortul depus de acesta pentru a

stimula dezvoltarea economiei. În perioada 2004-2009 ritmul de creştere al cheltuielilor

publice a fost mai mare decât cel al veniturilor, ceea ce a determinat creşterea datoriei publice.

Deşi în perioada următoare veniturile publice şi-au mărit ritmul de creştere în comparaţie cu

-20

-10

0

10

20

30

40

50

60

70

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Δ% venituri publice Δ% cheltuieli publice

http://ec.europa.eu/economy_finance/ameco/user/serie/ResultSerie.cfm-

Peşterău Laura


cel al cheltuielilor, volumul lor nu a fost suficient pentru a acoperi în totalitate nivelul

cheltuielilor.

Figură 9 Evoluţia cheltuielilor pe structuri

Sursa: Bugetul Consolidat General- calcule proprii

Pentru ca o economie să înregistreze o dezvoltare sustenabilă este de preferat ca cea mai

mare parte din cheltuieli să fie reprezentată de cheltuielile cu subvenţii, pentru a încuraja

investiţiile şi a se crea noi locuri de muncă, cheltuielile cu bunuri şi servicii, dar şi cheltuielile

de capital. În România, pe întreaga perioadă analizată, cea mai mare pondere în cheltuielile

totale o au cheltuielile cu asistenţa socială şi cheltuielile de personal. Aceste două categorii de

cheltuieli sunt cele care aduc un plus de valoare redus în cadrul economiei, un nivel ridicat al

cheltuielilor cu asistenţa socială poate reprezenta un semnal de alarmă pentru investitori,

reflectând capacitatea de muncă a forţei de muncă.

0

5

10

15

20

25

30

35

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Ch personal Bunuri şi servicii Dobânzi Subvenţii

Asistenţă socială Cheltuieli de capital Împrumuturi acordate Rambursări


WP nr. 3/2015

Figură 10 Evoluţia investiţiilor


Creşterea volumului investiţiilor influenţează numărul locurilor de muncă dintr-o economie

care conduc în primul rând la creşterea productivităţii şi în al doilea rând la creşterea

veniturile provenite din impozite si contribuţii.

În relaţia cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, România şi-a asumat

responsabilitatea de a creşte cheltuielile cu investiţiile publice a căror principal scop este

creşterea nivelului de trai al populaţiei. Nivelul foarte redus al iinvestiţiilor private poate

exprima neîncrederea investitorilor în economia românească. Deşi în România preţul ofertei

de muncă este mai redus decât în alte ţări, numeroasele modificări aduse în principal structurii

impozitelor, nivelul birocraţii, nivelul redus al stimulentelor şi nivelul redus de dezvoltare al

infrastructurii au dus la orientarea investiţiilor private către alte state.

3. Concluzii

În urma analizelor efectuate şi a calculelor putem afirma că evoluţia datoriei unei ţări este

influenţată de o serie de factori, stabilirea unei relaţie puternice cu un singur factor fiind dificil

de realizat. În primă instanţă am fi tentaţi să analizăm evoluţia datoriei în funcţie de deficitul

primar sau de evoluţia PIB-ului, dar aceştia sunt la rândul lor influenţaţi de alţi factori,

creându-se astfel un cerc vicios. Este necesară astfel înglobarea într-o ecuaţie a acelor

indicatori care determină în cea mai mare măsură modificarea gradului de îndatorare a unei

ţări.

Principalele metode de analiză a sustenabilităţii fiscale se bazează pe introducerea în

model a ponderii în PIB a deficitului bugetar, dar şi a creşterii economice.

Indicatorul propus de rofesorul O. Blanchard pune în legătură evoluţia gradului de

îndatorare, creşterea economică reală, evoluţia ratei de dobândă şi ponderea cheltuielilor în

PIB obţinându-se o rată a impozitării sustenabile. Atunci când rezultatul obţinut depăşeşte

valoarea actualei ponderi a veniturilor în PIB se recomandă modificarea sistemului de

impozitare şi colectare a veniturilor sau modificarea cheltuielilor publice.

Aşa cum reiese din graficul privind ponderea fiecărui tip de cheltuială în PIB, prezentat în

partea a doua a lucrării, şi din nivelul ridicat al presiunii fiscale existente comparativ cu alte

state, este recomandată luarea unor decizii de modificarea a cheltuielilor publice.

0,00

5,00

10,00

15,00

20,00

25,00

30,00

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Investiţii publice

Investiţii private

Peşterău Laura


Dat fiind nivelul foarte redus al investiţiilor private se pot acorda subvenţii care să

încurajeze mediul investiţional, subvenţii sub forma unor împrumuturi nerambursabile sau

scutiri de la plata unor impozite. Realizând o comparaţie cu sistemul fiscal din alte state, vom

observa că România se numără printre ţările cu un nivel nu foarte ridicat al impozitării, ci mai

degrabă cu un nivel al colectării reduse care se poate datora şi numeroaselor modificări aduse

într-un timp prea scurt. Atfel, investitorii văd mediul economic din ţara noastră ca fiind

instabil din punct de vedere legislativ şi, chiar dacă forţa de muncă este mai ieftină, preferă să

o altă ţară în care să-şi dezvolte afacerea

În România, gradul de îndatorare este sub nivelul de 60%, existenţa deficitului fiind

determinată în principal de creşterea ponderii cheltuielilor bugetare şi a gradului redus de

colectare a veniturilor. Uneori, un stat poate urmări înregistrarea unui deficit prin măsurile

adoptate, pentru a încuraja astfel dezvoltarea economiei. Acesta nu a fost însă cazul ţării

noastre, deoarece la noi principalele decizii au fost luate având în vedere obiective pe termen

scurt şi domenii care nu contribuie foarte mult la creşterea productivităţii.

Bibliografie

Braşoveanu Obreja L.( 2007), Impactul politicii fiscale asupra creşterii economice, Bucureşti,

Editura ASE

Afonso A.( 2009), What do we really know about fiscal sustainability in the EU? A panel data

diagnostic; Kile Institute

Condureanu, C. (1998), Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Bucureşti: CODECS

Georgescu G( 2013), The Global Financial Balance and Post-Crisis Sovereign Risk, Munich

Personal RePEc Archive.

Holger Bonin, Generational Accounting(2001), Theory and Application; Springer; pp 45

Luigi I Pasinetti( 2000), On Concepts of Debt Sustainability: a reply to Dr Harck, Cambridge

Journal of Economics

Nigel C.( 2000), Assessing fiscal sustainability in theory and practice, International Monetary

Fund

Ramkishen S. Rajan (2014), Fiscal Sustainability and Competitiveness in Europe and Asia;

Palgrave Macmillan

Simon Neaime( 2015); Sustainability of budget deficits and public debts in selected European

Union countries; The Journal of Economic Asymmetries, pp 11.

Vintilă G( 2012); Study on the Impact of Public Debt and Budgetary Deficit on Fiscal

Pressure in the European Union; Revista de statistică.

World Bank Publications( 2005), Fiscal Sustainability in Theory and Practice

Notă de prezenatre a contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a bugetului

fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a contului general anual a datoriei

publice pe anul 2008

*Acestă lucrare este parte componentă din lucrarea de licenţă intitulată „Sustenabilitatea

fiscală între teorie şi practică” ce urmează a fi prezentată în iulie 2015.

cuvântul de bun sosit al - facultatea de finante ... madalina pesterau.pdf · acest studiu îşi...

Documents