cuvintele părintelui

Un ghid al frumuseţii lăuntrice

CUVINTELE PĂRINTELUIUn ghid al frumuseţii lăuntrice

1

Cuvintele Părintelui

2 alba

Caseta tehnica

2


CUVINTELE PĂRINTELUIUn ghid al frumuseţii lăuntrice

Antologie şi Cuvânt înainte Pr.

prof.Radu Dorin Micu

Ediţia a II-a revizuită şi adăugită

Editura Mega2009

3


4


garda2 alba

5


Printre noi sunt îngeri ...

A fost întâia oară când l-am văzut de aproape: într-o seară de aprilie, în capela Facultăţii de Teologie din Sibiu, la Liturghia Darurilor. A intrat prin uşile împărăteşti şi, văzându-mi nedumerirea de novice, aflat în anul I, un coleg mi-a şoptit: “E Preasfinţitul Justinian”. Slujba, a cărei amintire o păstrez şi astăzi, a fost minunată. La sfârşitul ei, intr-un scurt cuvânt de învăţătură, Preasfinţitul ne-a spus un lucru care m-a tulburat profund: “Suntem oameni fireşti, cu lipsuri, cu păcate, dar să ştiţi că aici,printre noi, sunt şi îngeri.”

Mă uitam în jur la colegii mei gândin-du-mă: “Sub al cărui chip stă ascuns îngerul?”

Nu ştiam pe atunci (nu aveam cunoştinţe de “teologie liturgică”) că îngerii, dimpreună cu oamenii, aduc slavă lui Dumnezeu la Sfânta Liturghie. Eu căutam îngerul printre cei văzuţi. Şi ştiu astăzi că nu mă înşelam: el era acolo...

Cartea de faţă s-a născut din nevoia de a răspunde la o dragoste de care m-am simţit adesea învăluit, la gingăşia părintească proprie unui Om în vecinătatea căruia am simţit uneori adierea de zefir a sfinţeniei.

6


Mi-am asumat astfel postura unui “hoţ de mărgăritare”: cu gândul de a le dărui celor care-l iubesc pe Părintele nostru şi îi caută povaţa. Cei care vor citi aceste texte vor descoperi o minunată teologie a dragostei şi îngăduinţei, o teologie poetică sub forma unui şirag de apoftegme demne de Pateric, care te cheamă la recitire şi regăsire.

Într-o lume a confuziei spirituale, caracterizată prin slăbirea discernământului duhovnicesc şi căutarea avidă a divertismentului, într-o lume în care proliferează o “estetică” a sluţeniei, aceaste cuvinte din care picură liniştea, seninătatea, pacea, sunt o călăuză întru descoperirea “omului tainic al inimii”. Rod al înţelepciuniii mature, ele pun în vibraţie corzile adânci ale sufletului, hrănesc şi potolesc setea de veşnicie, dezvăluindu-ne tainele Frumuseţii autentice, desăvârşite, nepieritoare.

Să ne preumblăm prin această “pajişte de crini” şi să ascultăm cu inima împărtăşindu-ne din cuvintele Episcopului Justinian, Părintele nostru...

Pr. prof. Radu Dorin Micu

7


“Frumuseţea va salva lumea.” F. M. Dostoievski

CUVINTELE PĂRINTELUI

8


9


Acasă

casă, în lumea aceasta, mă simt în locurile care sunt ale lui Dumnezeu,

care sunt o prefigurare a celor ce ne aşteaptă, a lumii care se află dincolo de orizontul acestui spaţiu material.

A

Altarul

entru mine […], întreg universul este un altar, un locaş al lui Dumnezeu şi toţi

oamenii dimpreună cu îngerii sunt preoţii Dumnezeului Celui Prea Înalt.

P

Amurgul

murgul este ca o sărbătoare permanentă, o reminiscenţă a întâlnirii lui Dumnezeu

cu Adam.A

*

Oricare dintre noi, simte în amurg ceva, […] ca o mângâiere, ca o adiere care pluteşte

10


în atmosferă, care tulbură, te mişcă, te face mai gânditor, mai înţelept, mai bun.

Ateismul

fiinţă omenească care pierde la modul absolut credinţa în Dumnezeu ori se

spânzură, ori înnebuneşte. Nu rezistă fiinţa omenească la lipsa totală a credinţei in Dumnezeu.

O

*

Lipsa de credinţă este semnul unei minţi nenorocite, bolnave, nebune.

*

O lume fără Dumnezeu este o lume fără nici un sens, fără o finalitate, fără un scop, fără o raţiune. Nimic nu este mai absurd decât o viaţă fără un orizont ceresc, etern dumnezeiesc.

Ateul

11


teul este şi el fiul lui Dumnezeu; Părintele Ceresc îl priveşte ca pe fiul

său.A

12


Bătrâneţea

ând simţi că începi să îmbătrâneşti e bine să priveşti adânc, cu sfinţenie dacă

poţi, în ochii copiilor şi nişte puteri cereşti îţi vor umple fiinţa.

C

*Un om bătrân, care se teme de părul alb

şi de apropierea morţii, nu este un reprezentant demn al treptei sale de viaţă, la fel cum un ins tânăr şi viguros care-şi urăşte profesiunea şi munca lui de zi cu zi şi caută să li se sustragă, nu este un membru al generaţiei sale.

*Îmbătrânire, nu este pentru cel ce

priveşte viaţa în adevărata ei lumină. De aceea, pentru mine, trecerea anilor este prilej de mare bucurie. Văd că haina dinafară se învecheşte şi slăbeşte, văd că luminile scad şi amurgul se apropie, dar în acelaşi timp […] înlăuntru totul creşte, sporeşte, întinereşte.

*

13


Ca amurgul suntem noi, bătrânii. Aşa cum trăieşte tânărul frumuseţea tinereţii aşa şi noi, cei de vârsta a treia, trebuie să trăim frumuseţea bătrâneţii, care e un amurg măreţ şi strălucit, dacă ştii cum să-l trăieşti. Mă impresionează puternic aceste amurguri care predispun totdeauna la o noapte de odihnă urmată de un răsărit strălucitor. [...] Aşa e şi viaţa sufletească: după tinereţea care-i un răsărit de soare, urmează timpul de odihnă şi de linişte... Apoi iar, răsăritul de soare, eternitatea...

*La bătrâneţe omul devine ca un prunc cu

viaţa, dar cu mintea înţeleaptă şi bună. De aceea bătrânii sunt căutaţi şi iubiţi de copii. Bunicii sunt prietenii cei mai buni ai copiilor. Şi copiii sunt mângâierea şi bucuria bătrânilor, mângâierea şi bucuria bunicilor.

Biserica

iserica nu este întemeiată pe umbre, ci pe stânca cea tare, pe piatra, care este

divinitatea lui Iisus Hristos. B

14


Biserica nu e o casă de adunare ci e însăşi Golgota mântuirii noastre, e grădina cu răcoroase umbre, unde se află mormântul cel plin de viaţă şi lumină al lui Hristos.

*Nici o putere de pe pământ nu poate da

poporului bucuria şi mângâierea, pacea şi puterea pe care o dă Biserica lui Hristos.

*Într-un loc sfânt şi sfinţit de Harul lui

Dumnezeu, de lacrimile, sudorile şi rugăciunile înălţate lui Dumnezeu, trebuie să se vorbească numai în şoaptă.

*Să păstrăm trăirea şi felul în care a

gândit Hristos, adică să păstrăm învăţătura autentică. Asta este sarcina Bisericii.

*Biserica Ortodoxă e puternică nu prin

oamenii ei, ci prin învăţătura ei adevărată, prin învăţătura ei dreaptă.

15


Biserica lui Hristos, care dăinuie, e vie, puternică şi plină de har, este cea mai puternică dovadă a existenţei lui Dumnezeu, a prezenţei lui Iisus în lume, a lucrării harului şi a Duhului Sfânt pe pământ.

*Biserica, care este „mama noastră”,

după cum zice Scriptura (Gal. 4, 26), se îngrijeşte să acorde fiilor Ei tot ce are mai frumos, mai de preţ şi mai bun. Cu generozitate ne dă darurile pe care noi, primindu-le, ne împodobim, ne luminăm şi ajungem să fim în măsură să trăim în lume fără a fi înghiţiţi de întuneric.

Bisericile de lemn

ăreţia lor e izvorâtă din autenticitatea trăirii religioase care le-a stat la bază:

nimic artificial nu se găseşte în aceste monumente. În fiecare bârnă, în fiecare stâlp se simte sufletul şi gândul unui om …

M

*

16


Când te apropii de ele parcă simţi căldura sufletului poporului dreptcredincios care le-a ridicat şi le-a păstrat de-a lungul veacurilor, ca pe cele mai scumpe comori ale sale.

Botezul

n Taina Sfântului Botez, prin Harul lui Dumnezeu, în sufletul fraged al copilului a

fost aruncată sămânţa vieţii veşnice, care va putea încolţi şi deveni un copac falnic şi frumos, plin de roade duhovniceşti. Dar sămânţa primită prin Taina Sfântului Botez trebuie îngrijită, apărată de toate relele care încearcă să o ucidă, sau să o facă neroditoare.

Î

*

17


Calea

ă nu faci, să nu spui, să nu gândeşti decât ceea ce crezi, ceea ce trăieşti; să

fii ceea ce eşti, acesta este drumul marilor realizări.

S

Cartea

ândurile scriitorilor, ca toate gândurile mari, ca toate paginile serioase ale

cărţilor bune, sunt crâmpeie rupte din sufletul celui ce le-a creat şi de aceea aceste gânduri se citesc cu sfială şi nu în fugă, ca o reclamă ieftină şi banală.

G

*În vechime, orice carte era considerată

sacră, chiar dacă nu avea nimic religios în ea şi era citită şi ascultată cu un fior de sfinţenie.

*O carte este o fiinţă vie. Când pun mâna

pe Sfânta Scriptură, e un contact direct cu Dumnezeu, cu Moise, cu profeţii, cu apostolii...

18


19


Catolicismul

u respect Catolicismul acolo la el acasă. Italianul, spaniolul, francezul, chiar nu-l

prea văd strălucit în afară de sânul Bisericii Romane, Catolice. Tot aşa cum grecul în sutană romană mi se pare că ar fi caraghios. Românul, este frumos să miroasă a busuioc şi a glie strămoşească; cu acestea l-a îmbibat Ortodoxia.

E

Cântarea bisericească

ântările Bisericii Ortodoxe sunt revelate, sunt de Dumnezeu descoperite şi în ele

se curpinde toată Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură.

C

Cimitirul

imitirele noastre sunt pline de sfinţi. O mamă care şi-a crescut copiii cu frica lui

Dumnezeu e o sfântă. Un bărbat care a fost bărbat adevărat şi care a iubit Biserica e un sfânt.

C

*

20


Cimitirul de la Săpânţa e mai „vesel” decât toate cimitirele citadine peste care domneşte atmosfera sumbră şi macabră ce o dă orice lucru făcut, nu născut. Adică „aranjat” cu ciment şi cu podoabă ieftină de târg, podoabă artificială. Cimitirul de la Săpânţa e vesel ca toate vechile cimitire de ţară, în care ne odihnesc părinţii, sub lumina curată a stelelor, în zâmbetul zorilor încărcate de mireasma florilor.

*Temelia acestui neam este aşezată pe

sfintele moaşte ale părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri […] Fiecare cimitir e un loc sfânt, e o biserică în care trebuie să intrăm cu sfială, cu evlavie şi umilinţă […] Cine profanează un cimitir săvârşeşte un păcat strigător la cer.

Codul lui da Vinci

n păcat de neiertat săvârşeşte acela care scrie o carte împotriva lui Hristos, dar

şi mai mare păcat are omul care se numeşte creştin şi citeşte aceste cărţi care-L batjocoresc pe Domul şi Dumnezeul nostru.

U

21


Nu e atât de periculoasă ţigara sau beţia, cu toate că şi acestea afectează grav viaţa noastră, cât este o astfel de carte. Pe ce să se bazeze tineretul când i se spune în faţă că e prost, că nu se poate bucura la Crăciun, de Naşterea lui Hristos, pentru că Acesta este un simplu bărbat, un simplu amant ?! Asta este mai grav decât o bombă atomică […] Asemenea idei, asemenea cărţi ucid milioane de suflete.

Colindele

olindele noastre nu fac parte din cântările cultului, dar sunt sfinte ca şi

cântările slujbelor bisericeşti. Ele nu fac parte din cântările lumeşti, dar nu sunt străine de bucuriile pe care creştinul le gustă în doină, în cântecul de leagăn, în cântecul pe care îl cântă românul când se află departe şi i se face dor de ţara lui, de satul lui, de familia lui.

C

*Colindele noastre sunt cântece de

leagăn, prin care fiecare creştin şi român, de la copilul cel nevinovat până la bătrânul

22


încărcat de ani, le cântă marelui nostru Stăpân şi Împărat …

Comunismul

u regret, nu sunt nostalgic […]; am trăit ca în mormânt în zilele regimului

comunist. Şi alături de mine au trăit toţi creştinii, în această stare de închisoare, înconjuraţi de nişte gratii invizibile...

N

Constantinopolul

onstantinopolul, oraş îmbrăcat în feerie şi în lumină cerească, în care au curs

râurile de sânge ale celor ce au luptat să apere dogma creştină şi învăţăturile lui Hristos a îmbrăcat Biserica […] în purpură împărătească nepieritoare. Steaua acestei cetăţi străluceşte peste toate plaiurile lumii şi acum la şase veacuri după ce a fost îngenunchiată şi robită de ostaşii nopţii, cei ce în locul Soarelui vieţii, care este Iisus Hristos, au aşezat luna, doamna nopţilor şi a morţii.

C

23


Copilăria

e ce nu putem rămâne oare pentru totdeauna acolo în ţara copilăriei

nevinovate? De ce suntem alungaţi aşa de repede din acea grădină fermecată? Oare mai există drumuri pe care să ne putem reîntoarce în paradisul pierdut al copilăriei fericite şi curate? “Dacă nu veţi fi ca pruncii nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”, aud răspunsul la întrebările înfrigurate de mai sus. Blând şi luminos, Hristos ne repetă acest lucru de două mii de ani …

D

*Toţi trăim în suflet cu dorul anilor

frumoşi şi curaţi ai nevinovatei copilării.

Copilul

aşterea fiecărui copil este o mare minune. Îngerii se bucură şi preamăresc

pe Dumnezeu când se dă viaţă unei noi făpturi omeneşti, sporindu-se, prin acesta, lumina în întregul univers şi risipindu-se pustiul şi întunericul, pe care vrăjmaşul lui Dumnezeu încearcă să-l reverse pe pământ.

N

24


„Cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte” (Mt. 18,5) […] Prin acest cuvânt Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit tuturor că El, Mântuitorul lumii, se identifică cu toţi copiii de pe pământ.

*Întotdeauna, faţă de copii, am o anumită

sfială, ca faţă de orice lucru sacru, pe care-l cinsteşti în mod deosebit.

*Toţi copiii sunt pe dinafară ca nişte

prinţi. Nobleţea interioară trebuie însă mereu cultivată …

*Copilul e sângele tău, e carne din carnea

ta, este mugurul pe care tu l-ai făcut să înmugurească, este firul firav de viaţă pe care tu l-ai făcut să încolţească.

Copiii au fost primele victime sacrificate de puterile întunericului când S-a născut Hristos pe Pământ.

25


*Un copil fără părinţi este făptura cea mai

nefericită de pe pământ. Dar şi mai mare nenorocire este atunci când un copil Îl pierde pe Dumnezeu, când rămâne orfan de Dumnezeu, când nu-L cunoaşte pe Dumnezeu care este tată, mamă, frate şi soră.

*Râsul sau plânsul copiilor dărâmă orice

zid, desfiinţează orice prăpastie […] îmblânzeşte orice conştiinţă.

*Copilul trebuie învăţat cum să se poarte,

cum să trăiască, cum sa gândească, dar mai ales pe Cine să-L considere Domn şi Stăpân al Său.

*Copiii au nevoie de un cămin curat, de o

familie luminată şi plină de pace. Să le îndreptăm privirea către Hristos, pentru că El, Iisus Hristos, este Salvatorul lumii şi îndrumătorul tuturor …

*

26


Copiii şi filozofii pun cele mai grele întrebări, cele mai delicate şi la care nici nu se poate uneori răspunde.

*Nici o greşeală nu e mai mare decât a nu

fi sincer faţă de copii, faţă de tineri, care sunt însetaţi de adevăr. O societate care nu este sinceră faţă de copii este o societate care îşi pregăteşte singură pieirea.

*Copiii nu pun întrebări în glumă. Copiii

pun întrebări foarte serios.

*Cele mai sfinte, mai curate şi mai iubite

fiinţe de pe acest pământ sunt copiii.

*Copiii sunt un dar de la Dumnezeu. Ei

luminează casele, ei înseninează frunţile încruntate, limpezesc inimile înnourate, coboară pacea în sufletele învrăjbite, revarsă bucurie şi binecuvântare în familiile şi în casele noastre.

27


,,Lăsaţi copiii să vină la Mine…” înseamnă lăsaţi copiii să vină la lumină, la cunoaştere, la dreptate, la sfinţenie.

*Priviţi în ochi copiii. Priviţi în ochii lor

şi Îl veţi vedea pe Dumnezeu.

*Orice naştere este o nouă geneză. O

nouă lume a apărut în sânul universului. Copilul nou născut este o făptură mică din punct de vedere fizic, dar prin sufletul lui, […] prin ceea ce Dumnezeu i-a hărăzit, el este un univers, o lume mai importantă şi mai de preţ decât lumea întreagă …

Coranul

n Coranul mahomedanilor sunt multe elemente foarte preţioase şi frumoase, dar

sunt şi unele care te fac să zâmbeşti... În Evanghelia lui Hristos nu vei găsi aşa ceva, nu vei găsi lucruri care să te facă să zâmbeşti.

Î

28


Crăciunul

aşterea Domnului purifică inimile şi gândurile, ne face să ne simţim din nou

proaspeţi, curaţi, luminoşi ca fulgii de nea …N

*Fiul lui Dumnezeu ne vine ca oaspete în

noaptea de Crăciun, sub chipul fiecărui colindător, al fiecărui prieten sau cunoscut …

*De bucuria acestei seri aş dori să aibă

parte toţi cei dragi, toate sufletele bune ce-mi sunt cunoscute, tot omul care […] are în suflet setea de lumină, dorul după Cel etern, foamea de ceva netrecător, frumos şi plin de viaţă.

*Naşterea Domnului este praznicul mai

important decât crearea lumii. Crearea lumii n-avea sens dacă Dumnezeu cel necreat nu s-ar fi coborât în lumea creată.

*

29


Iată ce daruri ne-a adus naşterea lui Iisus Hristos: darul vieţii, darul iertării, darul împăcării, darul mântuirii şi al fericirii veşnice.

*Crăciunul este sărbătoarea care

întinereşte lumea, care luminează toate casele, care înseninează toate inimile.

*Prin Naşterea lui Iisus Hristos pământul

a devenit mai luminos. Globul acesta, care în comparaţie cu alte corpuri cereşti este foarte modest, a devenit mai important decât tot universul.

*Crăciunul nu este bătrân; el este tânăr,

pentru că este la fel de actual ca şi acum două mii de ani. De aceea, cu fiecare Crăciun întinerim şi noi, trăind, împreună cu copiii noştri, bucurii care vin de la Dumnezeu.

*Naşterea Domnului ne ajută să renaştem

[…] să ne reîntoarcem spre Izvorul de unde

30


am plecat. Să începem în fiecare an viaţa din nou. Să ne retrăim copilăria …

Credinţa

u acest cuvânt dumnezeiesc şi sfânt, rostit de Iisus Hristos când s-a despărţit

de ucenicii săi: “Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului” trăiesc toţi creştinii […] Credinţa că Iisus este cu noi ne-o dovedeşte Biserica Sa, care de două mii de ani n-a putut fi biruită şi nici pustiită…

C

*Ce rost are pe lumea aceasta un fir de

lumânare? […] Înseamnă o mărturisire, un crez: cred în lumină, cred în Hristos.

*Ca aurul a fost credinţa noastră

românească, curată şi nepătată. Ca smirna plină de mireasmă sfântă a fost evlavia sufletului şi curăţia trupului oricărui român adevărat. Ca tămâia ce arde în faţa Sfântului Altar a fost rugăciunea şi jertfa poporului român.

31


Credinţa în Înviere şi în viaţa veşnică a făcut din pescari, apostoli; din păcătoşi, sfinţi şi din oameni fricoşi, eroi şi martiri.

Creştinismul

reştinismul a cultivat, a înnobilat şi a desăvârşit toate facultăţile naturale ale

omului, dându-le posibilitatea să se dezvolte şi mai frumos […] astfel ca rodul lor să nu fie numai pentru pământ, ci şi pentru cer …

C

Creştinul

fi creştin înseamnă a-ţi aminti mereu că tu faci parte dintre cei cărora Iisus

Hristos „le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu” (In. 1, 12)

A

*Un nume de cinste trebuie purtat cu

cinste. Un nume ales te obligă să fii om ales.

32


Crima

ă nu fii un ucigaş! Nici la propriu, nici la figurat. Pentru că

poţi fi un ucigaş şi la figurat. Ai distrus prestigiul cuiva, l-ai ucis în faţa societăţii. Mă uit în presă şi mă întreb cum îşi permite un ziarist să hulească şi să bârfească un om. Să condamni un om e o crimă ordinară. Biblia spune limpede: Cine eşti tu să judeci pe aproapele tău? Cine te-a pus pe tine judecător? Eşti tu mai bun decât ceilalţi?

…S

Crucea

rivind la acest Semn ne amintim în primul rând de iertare şi de iubire, care

sunt izvorul bucuriei adevărate. P

*În lumina învierii, crucea nu mai e

semnul de ocară al morţii, ci e semn sfânt care a adus biruinţa vieţii asupra morţii. E jertfelnic dumnezeiesc …

*

33


Crucea s-a făcut pom sfânt, dătător de răcorire şi dulceaţă sufletului omenesc, hrisov veşnic, scris şi pecetluit cu sângele Fiului lui Dumnezeu, prin care fiii lui Adam s-au făcut iarăşi cetăţeni ai raiului.

Cunoaşterea lui Dumnezeu

oată lumea ştie de Iisus Hristos, dar nu-L cunoaşte cu adevărat şi, de aceea,

nu-L ascultă, nu-L iubeşte, nu-L urmează.T

*„Nu Mă cunoaşteţi …” (In. 8, 19). Acest

cuvânt rostit de Mântuitorul în urmă cu aproape două mii de ani ni se potriveşte nouă, creştinilor de azi. Se potriveşte tuturor celor ce nu-L ascultăm, pentru că nu-L cunoaştem, tuturor celor ce nu ne punem toată încrederea în El, pentru că nu-L cunoaştem, tuturor celor ce nu-L iubim, pentru că nu-L cunoaştem cu adevărat.

*Când Iisus este cunoscut şi ascultat cu

adevărat, atunci se face pace, şi în suflet şi în familie şi în ţară şi în lume.

34


David

e toate Dumnezeu “cu înţelepciune le-a făcut” – zice David cel neîmbătrânit, cel

veşnic tânăr. Pentru că neîmbătrânirea este darul tuturor poeţilor. Şi David este cel mai mare poet.

P

Desăvârşirea

uturor oamenilor le doresc ghimpii greu de stăpânit ai nemulţumirii de sine, ca pe

cel mai preţios şi luminos darT

*E în firea oamenilor […] zbuciumul,

nemulţumirea de sine, setea după noi orizonturi, dorul după desăvârşire.

Desfrâul

ea mai distrugătoare patimă pentru neamul omenesc este desfrâul care

veştejeşte înainte de vreme atâtea suflete tinere, întunecă atâtea minţi, ruinează atâtea

C

35


familii, face să se verse atâtea lacrimi şi osândeşte la nerodire atâtea fiinţe …

Despătimirea

acă ne-am dezbrăca de toată răutatea, dacă ne-am limpezi privirea, dacă am

lepăda egoismul, dacă ne-am aprinde dragostea de prunc, curată faţă de toată făptura, am afla, aici încă fiind, calea spre bucuriile care ne-au luminat odată viaţa când eram acolo, la pieptul mamei noastre, în braţele ocrotitoare ale tatălui nostru.

D

Dezbinarea

l văd pe Iisus cu crucea pe umăr, cu mâinile crispate de durere, dar cu ochii

îndreptaţi spre ceruri, spre Tatăl. Ce adânc este momentul acesta! Cât de vinovaţi suntem toţi pentru această durere ce i-am provocat-o Fiului şi atunci, şi acum prin dezbinarea noastră.

Î

*

36


Divorţul

ivorţul este nedorit de Dumnezeu. Dar Domnul nostru este un Părinte iubitor

de oameni şi a dat puterea instituţiei pe care a lăsat-o pe pământ, Biserica, să rezolve situaţiile de la caz la caz, însă în limita adevărului şi a dreptăţii.

D

Dobrogea

obrogea este reversul Maramureşului. Marea este cea care păstrează şi

sporeşte la infinit freamătul pădurilor, murmurul izvoarelor şi licăritul stelelor. Thalassa, Thalassa, răsună ca o invocare din antichitate, prin care, de-a lungul mileniilor, fiinţa omenească şi-a mărturisit extazul.

D

Dorul

cela nu e om dacă nu-i este dor de alt om… Chinul cel mai teribil al Iadului

este că sufletele nu pot comunica unul cu altul: fiecare îşi trăieşte propria catastrofă şi nenorocire…

A

37


Tuturor ne e dor de toţi. Altfel viaţa nu înseamnă nimic…

Dragostea de oameni

u inima sunt pretutindeni, alături de fraţii mei buni, oamenii.C

*

Un imens respect şi o arzătoare dragoste mă stăpâneşte faţă de cei ce-mi sunt fraţi, cetăţeni ai aceleaşi planete, fii ai aceluiaşi cer, robi ai aceluiaşi drum spre înălţimi.

*Cel mai fericit dar de la Dumnezeu

este dragostea[...]. Când iubeşti, nu te interesează că eşti sărac, că n-ai ce mânca...

Drepturile omului

lupta pentru dreptatea lui Dumnezeu înseamnă a lupta pentru drepturile cele

mai sfinte ale omului … Cine calcă poruncile lui Dumnezeu calcă drepturile omului. Orice

A

38


duşman al lui Dumnezeu este un duşman de moarte al omului.

* Temelia cea mai solidă pentru drepturile

omului se găseşte în Evanghelie. Nu există altă temelie pentru mântuirea lumii, pentru izbăvirea omului de suferinţa vremelnică şi veşnică, decât aceea pe care a pus-o Iisus Hristos.

Duhovnicul

uhovnicul, şi el ca un psiholog, te ascultă, îţi dă îndrumări, dar în plus îţi

mai dă ceva: absolvirea de păcat, de fărădelegile pe care le-ai făcut. Te dezleagă în numele lui Hristos […] Şi fiul duhovnicesc nu iese ca de la psiholog, cu banii daţi şi doar cu nişte sfaturi omeneşti, ci iese cu sufletul împăcat; el iese de acolo ca un prunc curat.

D

*Dorinţa de a se mărturisi este în firea

omului. A se confesa e o nevoie naturală […] Numai că duhovnicul este omul lui Dumnezeu, om cu puteri supreme, în timp ce

39


psihologul este un om fără puteri divine, fără putere de a ierta şi de a te dezlega.

*La duhovnic te duci şi dacă ai comis o

crimă şi el, pe temeiul puterii ce i s-a dat, te ascultă şi-ţi răspunde, iar dacă vede că te-ai căit, […] îţi spune: „Te iert şi te dezleg !”

Duhul Sfânt

uhul Sfânt se revarsă peste noi mereu ca să ne curăţească, să ne sfinţească, să

ne îndumnezeiască, să ne unească cu Dumnezeu Cel în Treime adorat.

D

*Duhul Sfânt lucrează totdeauna în sânul

Bisericii, fie în chip văzut, fie în mod tainic, adânc, nevăzut.

*Lucrarea Duhului se vede şi atunci când

un creştin se roagă cu stăruinţă, fără să-şi piardă nădejdea; şi atunci când miluieşte pe cel lipsit; şi atunci când lucrează cinstit; şi

40


atunci când trăieşte curat, în pace şi în dragoste cu semenul său.

*Lucrarea Duhului Sfânt e foc care arde,

acolo unde se coboară nepăsarea şi păcatul […] e lumină ce risipeşte întunericul […] e putere ce reînsufleţeşte cele mai risipite oase, demult părăsite de viaţă (Iez. 37,1-14)

Duhurile rele

i spiritele rele au posibilitatea de a se materializa. Satana le apare de multe ori

persoanelor grozav de păcătoase.Ş

*Forţele spirituale negative fac uz de cele

materiale….Dar asta nu se întâmplă decât oamenilor ieşiţi din comun : călugărilor, sfinţilor sau marilor păcătoşi, marilor criminali […] Numai lor li se materializează aceste duhuri rele. Şi le apar în chipuri înfiorătoare.

*

41


Scopul duhurilor rele este de a ne dezechilibra. Ispitele pentru un om simplu, sunt simple: a mâncat prea mult, a scăpat o înjurătură. Pe măsură ce omul progresează […] ispitele devin însă mai subtile.

Duminica

upă ziua a şaptea, avem ziua a opta, Ziua Învierii, Ziua Domnului -

Duminica, care este Maica tuturor sărbătorilor. În această zi a fost învinsă moartea şi a fost biruită puterea diavolului.

D

Dumnezeu

u poţi să doreşti ceva ce nu există! Dorul acesta, nostalgia care există în

sufletul omului este dovada categorică a existenţei Celui ce este, a lui Dumnezeu.

N

*Dumnezeu nu este un tiran, ci un Tată.

Când a fost întrebat cum să ne rugăm, Hristos a spus „Tatăl nostru”.

42


El, Cel veşnic, Cel atotputernic, este mai întâi şi mai presus de toate Iubitor de oameni. Aşa îl numeşte Biserica noastră, Biserica Ortodoxă, în toate sfintele şi dumnezeieştile ei slujbe[...] aşa îl simte sufletul nostru, sufletul dreptcredinciosului creştin.

*

43


Episcopatul

u am schimbat oameni ci cu ajutorul Preabunului Dumnezeu s-au schimbat

oamenii în bine, s-au maturizat: din începători au devenit oameni cu experienţă, oameni maturi în această sfântă lucrare de zidire a unei importante eparhii.

N

*Problemele grele ce se ivesc nu sunt de

natură birocratică, [...] ci de natură mult mai adâncă, mult mai gingaşă, mult mai delicată. Sunt probleme de conştiinţă, probleme de viaţă, probleme de care adeseori depinde salvarea unei familii, a unei comunităţi bisericeşti, a unui om, a unui suflet din ghearele disperării, ale neliniştii, ale răzvrătirii, ale viciului, ale urii şi răutăţii.

*În orele acestea în care îi primesc pe toţi

cei ce-mi vin la uşă, trec prin faţa mea umbra şi chipul multor oameni să-mi spună gândurile, durerile sau bucuriile nemărturisite nimănui până atunci. Oameni senini, împăcaţi, fericiţi sau oameni întunecaţi, chinuiţi, desfiguraţi sufleteşte şi tuturor

44


trebuie să le dau un răspuns bun, un cuvânt drept care să-i aşeze din nou pe un făgaş sănătos, prin care să ajungă să-şi regăsească iarăşi echilibrul interior, liniştea şi bucuria.

*Oriunde eşti, turmă sfântă – copii ai

veşniciei – în mijlocul furtunii ori în clipele de bucurie şi pace, te voi însoţi întotdeauna, slujindu-ţi şi iubindu-te, căci eşti turma Păstorului meu Hristos, iar eu sunt sluga Lui.

Euharistia

iecare creştin care primeşte Trupul şi Sângele Domnului din Sfântul Potir

devine şi el un dumnezeiesc potir, devine un locaş al lui Dumnezeu; rămâne întru Hristos şi Hristos rămâne întru el.

F

Evanghelia

vanghelia, Cuvântul viu al lui Dumnezeu, a înlăturat pustiul din

lume…E

45


46


Evreii

vreii s-ar cuveni să se laude şi să fie mândri că din sânul poporului lor s-a

născut Prea Sfânta Fecioară Maria, din care s-a zămislit Mesia, Cel prevestit de toţi prorocii.

E

*

47


Familia

amilia pe pământ e deplin închegată numai în treime, aşa cum este şi

Divinitatea, sus.F

Făptura

oată creatura lui Dumnezeu îmi face foarte mult bine. Îmi provoacă multe şi

mari bucurii, multă fericire pentru că îmi vorbeşte de Creatorul ei.

T

Femeia

u L-a vândut pe Dumnezeu niciodată, nicio femeie. Bărbaţii au fost aceia care

au făcut războaie, care s-au ucis […] care au tăgăduit existenţa lui Dumnezeu. Femeile niciodată nu au făcut aceasta.

N

*Primul lucru pe care este datoare femeia

din timpurile noastre să-l îndeplinească este să-şi păstreze cu grijă toate calităţile cu care a înzestrat-o Dumnezeu; să îşi păstreze

48


feminitatea cu farmecul ei luminat şi curat, prin care femeia înseninează viaţa; să-şi păzească integritatea morală, prin care […] se poate impune şi face ascultată ca o regină. Să se îmbrace cu cel mai frumos veşmânt, cu haina imperială ce se numeşte demnitate.

*Ceva din nefericirea Evei, din grija, din

spaima Evei poartă, în făptura ei, fiecare femeie.

*Îşi iubeşte omul femeia numai pentru că

e femeie si pentru că are nevoie de trupul ei?! Nu! O iubeşte ca pe-o prietenă scumpă. După iubirea trupească vine cea sufletească. Aceasta trebuie cultivată! […] La baza ei e tot credinţa, adică respectarea poruncilor lui Dumnezeu.

Fiul risipitor

hiar dacă nimic nu s-ar fi păstrat din învăţătura Mântuitorului, decât numai

pilda aceasta şi ar fi fost de ajuns nouă, ca să ne mântuim: să părăsim ţara îndepărtată şi

C

49


străină a nevredniciei, a fărădelegilor, a păcatelor şi să ne întoarcem spre casa părintească […] în pragul căreia ne aşteaptă Dumnezeu.

Fraternitatea

ând cineva îşi potriveşte pasul după inima lui Hristos […] înseamnă că s-a

înfrăţit cu toţi oamenii de pe pământ.C

Frica lui Dumnezeu

i-a fost frică întotdeauna de Dumnezeu. [...] Mi- a fost frică să nu

ÎL jignesc şi să nu-L rănesc ...M

*

50


Harul

arul este apa vieţii, legătura vie prin care se revarsă puterea lui Dumnezeu

în noi […] Prin Har renaştem, prin Har creştem, prin Har se desăvârşeşte viaţa noastră duhovnicească.

H

*Duhul Sfânt sfinţeşte Biserica prin harul

ce se revarsă neîncetat asupra ei, astfel că ea devine visteria neîmpuţinată a harului, pe care îl împărtăşeşte credincioşilor prin cele şapte Sfinte Taine.

*

51


Iadul

n iad nu este lumină: lumina lui Dumnezeu, prezenţa lui Dumnezeu.Î

*În toată învăţătura Bisericii noastre, nu

se găseşte un cuvânt precis care să spună că sufletele pot fi scoase din Iad… De ce ? Pentru că rămâne la nivel de speranţă.

*Patimile sufletului dezbrăcat de trup sunt

infinit mai groaznice decât sunt pe pământ şi în trup. Se spune întuneric … Acesta este un fel de a spune, înţelegând că ceea ce ne aşteaptă este un chin infinit sau o nelinişte infinită.

Icoana

iecare icoană, în felul ei, este „făcătoare de minuni”, aşa după cum făcător de

minuni este chipul celor dragi care îţi trezeşte în inimă sentimente de bucurie …

F

52


Iertarea

ertarea e primul pas prin care dovedim că suntem ucenici adevăraţi ai lui Hristos.I

Ignoranţa

eştiinţa este un greu păcat. Ignoranţa este un instrument al diavolului, care pe

mulţi oameni îi duce la pierire.N

*Dovada cea mai mare că omul nu se

cunoaşte pe sine deplin este şi faptul că îşi permite să fie rău, nedrept, ranchiunos, îngâmfat, tiran. Toate acestea: răutatea, nedreptatea, ura, invidia, adică ceea ce numim, în general, vicii, păcate, nu sunt decât semnul întunecat al ignoranţei şi inculturii sau al unei culturi incomplete, strâmbe, deformate.

Iisus Hristos

ste Omul a cărui naştere a rupt istoria in două […] Care a făcut să fie fericită E

53


copilăria, să fie frumoasă şi sfântă tinereţea, să fie demnă şi mândră maturitatea, să fie senină bătrâneţea...

*El a venit pentru îndreptarea tuturor,

pentru mântuirea tuturor, pentru luminarea tuturor, pentru eliberarea tuturor din robia păcatului şi a morţii […] pentru fericirea tuturor, pentru instaurarea în lume a adevăratei păci universale, nu impusă cu forţa, din afară, cum era pax romana, care era pacea mormântului, pacea celor ce au fost reduşi la tăcere.

*Pe pământ lucrarea lui Hristos merge

înainte, se desfăşoară permanent, fără să facă salturi spectaculoase, zguduitoare, ci firesc, normal, aşa cum lucrează întotdeauna Dumnezeu.

*Mântuitorul lumii nu a venit numai ca să

repare greşeala pe care o făcuse omul; El a venit şi pentru ca să împlinească, să desăvârşească lucrarea începută de Dumnezeu

54


când a creat lumea. Duhul spune că şi dacă nu ar fi greşit omul, Fiul lui Dumnezeu tot ar fi venit, desigur, în alte condiţii, ca să desăvârşească şi să îndumnezeiască lumea creată.

*Fiul lui Dumnezeu a venit, în primul

rând, ca să ne înveţe, ca să ne spună: că avem un Tată, că avem un suflet, că există viaţă veşnică.

*Şi în bunătate şi în milă şi în iubire şi în

bucurie, precum şi în durere, în suferinţă şi în moarte, Iisus Hristos a fost neîntrecut. El le-a avut pe toate după măsura Dumnezeirii Sale.

*Îl găsesc pe Hristos în Icoană, în

Evanghelie şi în Euharistie.

*Noi trebuie să vedem în orice om chipul

Lui; în orice străin şi pribeag să-L vedem pe El, Cel care pentru noi S-a făcut străin şi pribeag în această lume.

55


Rănile Domnului nu s-au închis încă, Mielul lui Dumnezeu sângerează şi acum. Hristos, împreună cu Biserica Sa, suferă pentru fiecare suflet care este rănit, lovit şi ispitit de satana şi de slujitorii lui.

*Lumea s-a înstrăinat de Hristos şi astfel

s-a ajuns în situaţia de acum. Fără Hristos lumea se transformă în infern. Şi nu există salvare decât reîntoarcerea la Hristos.

*Dacă nu s-ar fi născut Fiul lui

Dumnezeu pe pământ, [...], dacă Dumnezeu n-ar fi murit pentru noi, am fi toţi, astăzi, într-o situaţie mai prejos decât sunt animalele. Toată istoria dinaintea lui Hristos miroase a cadavru. Totul înainte de Hristos e fără sens şi fără scop. Un singur lucru avea omenirea de atunci: speranţa.

*Căzând în păcat, omul s-a îndepărtat de

Dumnezeu, ajungând foarte departe pe calea răutăţilor, devenind rob al plăcerilor animalice. De aceea, Fiul lui Dumnezeu a

56


venit să facă, ca om, calea inversă, ducându-i cu El şi pe oamenii care Îi ascultă cuvântul; ca să-i întoarcă de la întuneric la lumină, de la moarte la viaţă, dinspre pământ spre cer, din iad spre bucuria şi fericirea veşnică.

*Aici, pe această planetă, s-a coborât

Viaţa; din adâncul Universului, din sânul Creatorului, ca o Rază de lumină din Lumina cea necreată care este Dumnezeu.

*Prezenţa lui Hristos se simte; o simte

omul de la leagăn până la mormânt. Ea este mai vie în zilele de praznic, în duminici şi sărbători, acestea fiind darul cel binecuvântat pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor.

*Creştinul dreptcredincios Îl găseşte pe

Iisus Hristos în Evanghelie, în icoană şi în Sfânta Liturghie, iar nu în filme şi în biografii scrise de mâini omeneşti.

*

57


Inima

n colţ de natură, un crâmpei de cer, un amurg sau nişte zori vor înălţa, vor face

să tresară veac de veac inima omenească.U

Ispita

spita, sigur că-i mare. Desigur că e greu, ca în bătaia tuturor ispitelor pământului, tu

să rămâi, totuşi, pe verticală. Dar dacă nu o faci, culegi consecinţele !

I

Iubirea

ubirea duhovnicească, dumnezeiasca dragoste, nu-i amor şi nici plăcere

lumească, ci este pisc spre care ne îndeamnă să privim, să râvnim, toate Scripturile.

I

*Iubirea este izvorul vieţii... Iar iubire nu

există fără credinţă în Dumnezeu.

*

58


Fără iubire nu există mântuire, nici fericire. Fără iubire sufletul se rătăceşte şi piere. Iubirea este izvorul vieţii … Ne iubim fraţii, părinţii, soţia şi copiii. Ne iubim ţara, casa, neamul, limba, legea şi pe toate celelalte daruri pe care ni le-a dat Dumnezeu. Dar mai presus de toate este iubirea […] cea dumnezeiască, cea duhovnicească.

*Iubirea este esenţa vieţii. Fără iubire

viaţa unui om este infernală.

*

59


Încrederea

n timpurile vechi unul dintre cuvintele ce crea, între doi oameni care se întâlneau, o

atmosferă de desăvârşită încredere şi dragoste era: Dumnezeul tău este şi Dumnezeul meu.

Î

*Când dispare încrederea, dispare şi

iubirea. Un copil, dacă şi-a pierdut încrederea în părinţii lui, nu-i mai iubeşte la fel.

*Cine nu te crede pe cuvânt, nu te crede

nici dacă-i pui sufletul în palmă, nici dacă vii cu o mie de argumente şi dovezi materiale...

Înfrânarea

acă înmulţirea copiilor nu o poţi accepta, atunci renunţă, în primul rând,

la plăcere. Fă un efort eroic şi renunţă la satisfacerea poftei.

D*

Castitatea este dovada cea mai puternică a faptului că omul nu este un biet rob al

60


instinctelor, ci este suveran şi stăpân pe toate pornirile pătimaşe pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, le poate domina …

*Prin castitate, creştinul saltă mai presus

de sine, făcându-şi loc printre îngeri.

Îngăduinţa

ât de îngăduitor este Dumnezeu faţă de noi, după cum ne arată în cuvântul său

Sfântul Ioan Gură de Aur [...]. Aşa ne cere Dumnezeu şi nouă: să fim îngăduitori, după cum ne-a învăţat Sfânta noastră Biserică întotdeauna; să fim înţelegători, să fim îngăduitori.

C

Îngerii

ângă fiecare suflet Dumnezeu pune un înger. Iar îngerul păzitor stă lângă

fiecare, până la sfârşitul vieţii lui [...]. Dacă vin doi oameni la Sfânta Biserică, iau cu ei şi doi îngeri. Dacă în Biserică sunt o sută de oameni, sunt şi o sută de îngeri. [...] Şi toţi

L

61


participă la Sfânta Liturghie. De aceea, noi nu suntem niciodată singuri.

Îngrijorarea

rea Mântuitorul să ne scape de o cruce: de crucea cea grea care ne striveşte pe

toţi – grija. Ne asumăm noi toată responsabilitatea şi toată grija, ca şi cum de noi ar depinde totul. Şi atunci Dumnezeu încearcă să ne spună „mai lăsaţi în grija lui Dumnezeu”, [...] adică faceţi loc providenţei, [...] aveţi încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

V

Învăţătura Bisericii

ot ce ne învaţă Biserica Ortodoxă este întemeiat pe cuvântul lui Dumnezeu ce

se păstrează în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, adică în acele cuvinte ce au rămas nescrise dar care s-au păstrat curate, nestricate, în memoria sfinţilor, în scrierile Sfinţilor Părinţi, în cărţile de slujbă ale Bisericii Ortodoxe.

T

62


*Toate acele fapte şi cuvinte, care nu sunt

scrise în Scriptură, le-a păstrat Biserica, ca pe o comoară scumpă şi sfântă, din care scoate învăţături nemuritoare, ce ne ajută să trăim o viaţă creştină şi să ne câştigăm mântuirea. Tradiţia Apostolică şi Bisericească, ce se găseşte în scrierile Sfinţilor Părinţi, completează Scriptura şi îl ajută pe creştin să-şi formeze sufletul întreg, sănătos …

Învierea

nvierea Domnului dă sens şi viaţă lumii şi sufletelor noastre.Î

*Învierea Domnului ne arată că suferinţa,

Crucea şi Jertfa nu au fost zadarnice.

*Învierea Domnului ne asigură că, după

iarna vieţii acesteia, urmează primăvara vieţii veşnice.

*

63


Lacrimile

Crezi că Dumnezeu e atât de ingrat încât să nu ţină cont de lacrimile unei mame, de lacrimile unui frate ?

Lenea

ărăcia, hoţia, minciuna, înşelăciunea, viclenia, făţărnicia - toate sunt fructele

leneviei. Leneşul este robit de toate păcatele.S

*Acest păcat dezonorează pe orice om,

deşi pare mai „nevinovat” decât toate celelalte. În urmări şi în răutate parcă le întrece pe toate, pentru că în el îşi au înfipte rădăcinile multe dintre celelalte păcate, care-l înstrăinează pe om de Dumnezeu, care-l desfigurează, [...] care îi răpesc omului avântul spre cer şi îi ucid elanul creator de viaţă, care îl fac să se coboare în rândul viermilor ce se târăsc prin cele mai urâte şi murdare gunoaie.

*

64


Lepădarea de sine

imic pentru mine. Acest lucru mi-a dat întotdeauna o mare bucurie.

Lepădându-te de orice interese personale, ai o mare linişte şi o mare bucurie.

N*

Liberatatea

u de asta ne-a creat Dumnezeu: ca să facă din oameni nişte roboţi. Ne-a creat

ca să devenim fiii Lui prin ascultare, prin folosirea libertăţii pe care ne-a dat-o după voia Lui, după dreptate şi adevăr.

N

Liniştea

iniştea, singura noastră bogăţie ce putem să o oferim celor preadragi, se vrea

neîncetat gustată. În aceasta, în a fi gustată stă, mi se pare, însăşi raţiunea liniştii. Dacă aş putea, într-o îmbrăţişare imensă i-aş cuprinde pe toţi zbuciumaţii vieţii aducându-i la sânul de mamă al liniştii…

L

65


Lumea de azi

ai mult decât oricând, azi lumea are nevoie de Dumnezeu, de cuvântul Lui,

de ajutorul Lui.M

*Şi omului de azi îi e dor de Dumnezeu,

îi e dor de un cer senin, îi e dor de linişte, de bucurie, de pace… Unde este o vatră creştină, acolo e un sălaş în care poposeşte Dumnezeu.

*Toată această sete după avere, după

bogăţie, toată această foame şi tâlhărie, toate sunt „fireşti” după atâta robie şi sărăcie prin care am trecut… Însă ele nu sunt de durată […] Toate relele acestea sunt ca spuma mării. Şi deasupra mării pluteşte uneori o spumă murdară şi urâtă. Dar nu aceasta e, în realitate, viaţa. Viaţa e ceva mai adâncă, acolo unde apa este curată şi liniştită…

*Timpul nostru, timpul mileniului III va

fi timpul confruntărilor; între lumină şi întuneric, [...] între adevăr şi rătăcire.

66


Ne cutremurăm, [...] suntem neliniştiţi, nu avem pace pentru că nu avem iubire [...]. Frica a intrat în oasele oamenilor pentru că au pierdut credinţa în Dumnezeu Care S-a întrupat, pentru că au pierdut iubirea faţă de Fiul Omului, adică de Hristos.

*În multe ţări, pentru că s-au înstrăinat de

Dumnezeu, bisericile sunt goale, inima oamenilor este pustie; au bunăstare materială, dar nu au bucurie…

*În ţară bântuie un duh rău: bântuie

corupţia, desfrâul, beţia, şi – mai rea decât toate – nepăsarea. Toate aceste duhuri rele trebuie alungate din ţara noastră, din viaţa noastră, din inima noastră. Cu rugăciune şi cu post, duhurile rele pot fi înfrânte, ne spune Mântuitorul. (Mc. 9, 29)

*Toată populaţia globului este în fierbere

pentru că s-a abătut de la legile [...] pe care le-a pus Dumnezeu când a creat lumea. [...] Pământul va trece prin grave şi dureroase

67


încercări până se va trezi. Aceasta se va întâmpla în mileniul trei.

*Avem oameni înzestraţi, dar suntem încă

un popor de adolescenţi. ...Suntem încă cruzi, încă necopţi. Toate aberaţiile societăţii noastre sunt semne că ea nu este maturizată încă.

Lumina

umina este izvorul după care îmi însetează neîncetat sufletul, mai mult

decât după orice. Lumină şi puritate, sfinţenie şi omenie – le învăţ, le iubesc, le doresc, le caut şi le găsesc: în gândul omului curat, în cuvântul tainic al cerului, în lumina firească a soarelui, în tremurul sfios al stelelor, în toate cele ce nu fac altceva decât să ne şoptească despre Taina Universului, despre negrăita Cauză a tuturor, pe care noi, fără să greşim, o numim Dumnezeu; despre chipul slavei Sale între oameni, care este Iisus Hristos.

L

*

68


Cât de dureroasă este viaţa pentru om fără o lumină ce vine de la Stăpânul tuturor.

Luptătorul

uptătorul adevărat e senin. Aceasta îl ajută să atingă cu spada unde trebuie şi

să se ridice din rândul simplilor bătăuşi, la înălţimea luptătorilor adevăraţi, alături de eroii binecuvântaţi…

L

*

69


Maica Domnului

ecioara Maria a primit numele de „Maica Domnului”, de la Duhul Sfânt,

prin gura Elisabetei, după cum ne spune Scriptura (Lc.1, 43). Acesta e numele ei cel adevărat, numele cel mai frumos şi mai minunat, numele unic, pe care numai ea l-a purtat.

F

*„Iată mama ta!” Ce dar nepreţuit ne face

Hristos prin aceste cuvinte! Mântuitorul nostru ne lasă tot ce avea mai scump pe lume: ne lasă pe Maica Sa făcând din toţi fiii Evei, copiii Mariei, din fiii pierzării şi ai morţii, fii ai vieţii şi ai fericirii.

*„Maica Domnului este mama tuturor

timpurilor” – acest cuvânt nu trebuie uitat!

*Natura întreagă o preamăreşte pe ea,

care este desăvârşirea şi împlinirea tuturor. Pentru flori, ea este trandafirul cel ales […]. Pentru păsări, Maica Domnului este

70


turtureaua cea aurită, porumbiţa cea nevinovată, privighetoarea cea cu dulce glas [...]. Pentru animale, Maica Domnului este mieluşeaua din care s-a născut Mielul lui Dumnezeu. Pentru preafrumoasele stele, Maica Domnului este luceafărul dimineţii, care prevesteşte răsăritul Soarelui vieţii, Hristos.

*Maica Domnului este zidul de care se

sfărâmă toate valurile pe care Satana le stârneşte împotriva planurilor lui Dumnezeu, împotriva lucrărilor lui Dumnezeu, împotriva Bisericii lui Dumnezeu, împotriva tuturor fiilor Împărăţiei lui Dumnezeu.

*În cinstea ei s-au scris cele mai frumoase

cântări. Cu numele ei s-au mângâiat toţi cei ce se aflau în mari dureri şi necazuri. Martiri şi cuvioşi, bărbaţi luminaţi şi sfinte femei, tineri şi fecioare, copii şi bătrâni – toţi creştinii care aveau inima curată, au trăit cu numele ei pe buze, întotdeauna.

*

71


Iisus Hristos, în marea Sa iubire de oameni, ne-a oferit, ca pe un dar ceresc, pe Mama Sa, ca să ne fie tuturor mamă bună, mamă care nu îmbătrâneşte, mamă care nu moare, mamă care nu ne părăseşte […]. Mai puternică decât rugăciunea tuturor îngerilor, drepţilor şi sfinţilor este rugăciunea Maicii Domnului…

*Când nu îndrăznesc să-şi ridice ochii

spre Dreptul Judecător creştinii îşi îndreaptă privirile şi glasul, cu încredere şi umilinţă, către Maica Domnului, aşa cum şi-au îndreptat glasul şi cei de la nunta din Cana Galileii, ce erau gata să cadă în mare ruşine [...]. Maica Domnului niciodată nu rămâne nepăsătoare, ci pe toţi cei care îi cer ajutor şi izbăvire, îi apără de ruşine şi de necazuri, de osândă şi de ispita cea rea.

Mama

mamă bună, îşi creşte copilul în cântec sfânt şi în rugăciune. Acestea sunt

primele daruri pe care o mamă, o femeie creştină, le poate face copilului ei. Cântecul

O

72


de leagăn şi rugăciunea, murmurate uşor, liniştesc şi dezvoltă în firea noului născut sentimente nobile şi curate…

*Mama şi copilul sunt două fiinţe care nu

pot fi despărţite. Cine nu cinsteşte pe mamă întristează şi răneşte adânc pe fiul mamei. Cine iubeşte pe fiu aduce cea mai mare bucurie mamei. Aşa este în viaţa noastră a tuturor. Aşa este şi în viaţa cea dumnezeiască, în viaţa cea cerească. [...]

Maturitatea

omentul când un bărbat împlineşte treizeci de ani e unul sacru, un popas

de importanţă deosebită [...]. Paşii lui trebuie să păşească spre noi orizonturi, hotărâţi, calmi, luminoşi, frumoşi. Acum tinereţea se întâlneşte cu maturitatea şi rămân împreună până la sfârşitul vieţii la omul adevărat, tinereţea nelăsându-l să îmbătrânească cu sufletul, iar maturitatea scoţându-l din infernul nestatorniciei şi al scăderilor tinereţii.

M

*

73


Mila

mi este foarte milă de oameni şi dacă nu reuşesc să-i vindec de durerile lor, de

grijile lor, de tristeţile lor, de slăbiciunile lor, de neputinţele şi greutăţile ce îi apasă, mă simt nefericit, foarte nefericit.

Î

Milostenia

rin binefacere sau milostenie, ne eliberăm de cel mai înfricoşat idol din

lume, care este egoismul. P

Minciuna

emelia tuturor relelor din lume este minciuna. Minciuna este o mare hoţie,

pentru că răpeşte cel mai scump lucru, care este adevărul. Minciuna te face să cazi în eroare, în rătăcire, te împinge în toate prăpăstiile din lume şi, în cele din urmă, în prăpastia cea veşnică.

T

*

74


Minunea

T otul în lume e minune şi viaţă…

Mântuirea

rei stâlpi stau la temelia mântuirii noastre: Botezul, Pocăinţa şi

Împărtăşania.T

*„Pomeneşte-mă Doamne, când vei veni

întru Împărăţia Ta.” [...] Acest glas, care s-a auzit atunci pe Golgota, era glasul nostru, al tuturor celor ce căutăm mântuirea, fericirea, nemurirea şi slava Împărăţiei lui Dumnezeu.

Moartea

regătirea pentru clipa cea mare a morţii este o datorie sfântă; este cea mai mare

datorie pe care o avem noi oamenii.P

*

75


Moartea dreptului este cu pace şi fericită…

Un om care are credinţă în Hristos nu se teme de moarte, dar nici nu o caută […]. E fericit când se apropie de ea pentru că ştie că de aici începe adevărata viaţă, adevărata existenţă.

*Nu există moarte pentru cei care cred în

Dumnezeu, ci numai un somn odihnitor. Noi nu suntem singuri. Îi avem lângă noi pe părinţii şi fraţii noştri care odihnesc undeva, pe aici. Îi avem pe prietenii noştri care au adormit. Nu suntem singuri. De multe ori, cei care au adormit ne vizitează.

*Cum să-mi fie frică de moarte, când ştiu

că dincolo de pragul ei mă aşteaptă Stăpânul meu, Domnul şi Dumnezeul meu, Iisus Hristos?

*Moartea e, şi pentru creştin, un amurg

încărcat de melancolie. Despărţirea de lumea aceasta e grea. Şi soarele când apune se uită

76


parcă înapoi, spre plaiurile pe care le-a luminat o zi întreagă şi care se acoperă de umbră. Dar aşa cum soarele răsare în altă lume, la fel şi creştinul, prin Învierea din morţi a lui Iisus Hristos, a primit încredinţarea că după amurg urmează un strălucitor răsărit de soare, urmează o nouă zi, o nouă viaţă.

*Nici cel mai „emancipat” om de azi nu

admite ca după moarte trupul să-i fie abandonat ca trupul unui animal [...]. Atât pentru el cât şi pentru ceilalţi, pentru toţi cei pe care îi iubeşte, omul vrea un semn oricât de modest […], o dovadă a întreruperii existenţei sale pe acest pământ şi a intrării lui în eternitate.

*Iubirea este mai tare decât moartea. Cine

îşi pleacă genunchii în faţa lui Dumnezeu, din iubire pentru cei repausaţi, va înfrânge „dreptatea”, va câştiga mila, va primi iertarea pentru sufletele celor adormiţi.

*

77


„A murit”, o să se spună şi despre mine şi despre tine într-o zi; în ziua pe care eu nu o cunosc, care nu ştiu când va sosi.

Monahismul

ălugăria e o stare ieşită din comun, nu e o stare firească. Dumnezeu n-a avut

pretenţia ca tot omul să trăiască în această stare de asceză, deci monahismul nu e un scop […]. E un mijloc de viaţă, dar nicidecum un scop.

C

*Peste acest pământ pe care oamenii îl

scaldă în sudori, în lacrimi şi valuri de sânge, s-ar stârni mânia lui Dumnezeu dacă n-ar fi aceşti smeriţi slujitori ai Săi, călugării, care oricât ar fi de neputincioşi sunt iubiţi de Domnul pentru că numai ei au ascultat cuvântul Fiului lui Dumnezeu care a zis: „Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine”.

*

78


Altar de jertfă este trupul monahului, jertfelnic pe care arde un suflet ce se mistuie de dorul după Dumnezeu.

*Neaşteptând recunoştinţa cuiva, mona-

hul îşi duce sarcina lui, de slugă umilă a lui Hristos, dăltuind neîncetat în fiinţa sa chipul minunat al făpturii celei noi…

*Fără dragostea de Hristos, viaţa

monahilor nu are temelie şi nici rost.

*Prin muncă şi rugăciune, monahul caută

să înfrăţească cerul cu pământul. Caută să coboare cerul pe pământ iar pământul să-l ridice spre cer…

*Sărăcia de bună voie, Castitatea şi

Sfânta Ascultare nu sunt o înjosire sau degradare a fiinţei omeneşti, ci o podoabă şi o încununare a vieţii morale.

*

79


Noi, monahii, suntem nişte fiinţe care stăm între cer şi pământ. Cu o mână suntem legaţi de toţi cei de pe pământ, încercând să-i ridicăm spre cer; cu cealaltă încercăm să ne ţinem de picioarele lui Iisus Hristos, de veşmintele Maicii Domnului, […] de aripile sfinţilor şi preamăriţilor îngeri.

*Monahismul, în care se întrupează setea

de trăire lăuntrică, înclinaţia spre viaţa spirituală exprimă una din năzuinţele cele mai nobile ale fiinţei omeneşti [...]. Monahismul nu-i o tăgăduire a vieţii, ci o depăşire a orizontului, o dăruire totală în slujba binelui, adevărului şi luminii.

Morţii noştri

nde sunt fraţii noştri? „Unde sunt cei care nu mai sunt?”... Sunt plecaţi în

ţara care ne-aşteaptă pe toţi: în Împărăţia lui Dumnezeu [...] Ei nu au murit, ci au adormit. Şi sunt toţi împreună. Când Mântuitorul se afla undeva, departe de Ierusalim, le-a spus apostolilor: „fratele nostru Lazăr a adormit”.

U

80


Un om, după ce pleacă din lumea aceasta, poate cere îngăduinţă de la Dumnezeu să se întoarcă pe pământ ca să-i vadă pe cei pe care i-a iubit şi îi iubeşte. De aceea, întotdeauna sunt cu noi şi moşii, şi strămoşii noştri. Nu suntem lăsaţi singuri, de izbelişte...

*Rugaţi-vă mereu pentru cei răposaţi. Nu

poate nimeni să-şi închipuie cât de mult aşteaptă cei morţi să ne rugăm pentru ei. Cei ce au fost în puşcărie [...] ştiu cum aşteptau să primească o veste, să primească un ajutor de la cei liberi; tot astfel aşteaptă şi cei plecaţi din lumea aceasta să primească mângâiere de la noi.

*Înaintaşii, moşii şi strămoşii noştri, au

fost sfinţi, în primul rând, pentru că nu au fost eretici, nu au rătăcit de la dreapta credinţă. Aceasta este cea dintâi condiţie ca un om să se învrednicească de darul sfinţeniei. [...] Moşii şi strămoşii noştri au fost darnici şi răbdători, pentru că nu au batjocorit pe nimeni.

81


Oamenii şi-au aşezat întotdeauna morţii în sânul pământului cu respect, cu multă atenţie şi cu dragoste, aşa cum îşi aşează mama copilul la sânul ei, ca să adoarmă să se odihnească, să se liniştească.

*Iubirea şi încrederea în Dumnezeu, în

cuvântul lui Iisus Hristos sunt temeiul rugăciunilor noastre pentru cei morţi.

Muncitorul

iinţe dragi – oamenii care muncesc – ,ce sfântă ascultare fac ei fără să-şi dea

seama: ascultare de porunca cu care Dumnezeu l-a aşezat pe Adam în grădina Edenului: „lucreaz-o şi păzeşte-o!”.

F

*Mâinile lor, mâinile muncitorilor sunt

aşa de frumoase şi de sfinte!

*

82


Naţionalismul

unt naţionalist, dar nu bolnav. Preţuiesc faptul că sunt român, [...] că gândesc aşa

cum gândeşte un popor întreg, dar asta nu înseamnă că dispreţuiesc pe cineva.

S

Neamul

oi toţi trebuie să facem tot ce se poate pentru cinstirea acestui neam sfânt,

veacuri de-a rândul martirizat, nedreptăţit şi dispreţuit adesea.

N

*[…] Întregului ţinut trebuie să-i spălăm

„faţa”, să-i imprimăm, din nou, înfăţişarea neamului nostru, a poporului român, dârz, frumos, calm şi suveran.

*Să ne înfigem adânc în acest pământ

rădăcinile vieţii. Să continuăm existenţa înaintaşilor noştri ce se află sub pământ, a celor care, oricâte vânturi şi furtuni au bântuit [...], nu au părăsit aceste locuri ci, în genunchi, de multe ori muşcând ţărâna, au

83


intrat adânc în acest pământ, aşteptând acolo timpuri prielnice pentru a da, din nou, lăstari viguroşi…

Nefericirea

efericirea începe atunci când nu mai iubim nimic şi pe nimeni [...]. Atunci

începe iadul.N

Neglijenţa

eglijenţa exterioară este rodul dezordinii interioare.N

Neliniştea

oată suflarea omenească trăieşte într-o stare de aşteptare, într-o stare de

nelinişte pe care o atribuim adesea cauzelor politice, cauzelor fizice, [...] dar nu aceasta este adevărata cauză.

T

Adevărata cauză este vocea din eternitate care se îndreaptă către om. Oare animalul îşi pune întrebări ? [...] Îşi pune

84


întrebări numai omul care are un suflet: „Ce-i cu mine? Nu-mi lipseşte nimic dar de ce sunt aşa de neliniştit ? Ceva mă frământă, fierbe în mine” [...]

Este vocea lui Dumnezeu care-şi cheamă creatura. Este acest dor al lui Dumnezeu după noi.

Neoprotestanţii

ceştia încearcă să facă, şi ei, un lucru bun: să-i vorbească omului despre

Dumnezeu. Desigur că o pot face mai bine, sau mai rău, dar e mult mai bine decât să se vorbească împotriva lui Dumnezeu […]. Oricât de micuţ, oricât de modest este cineva, dacă vorbeşte lucruri plăcute lui Dumnezeu, harul Domnului este cu el.

A

*

85


Omul

mul este, pentru mine, cea mai strălucită podoabă a firii purtând pe

frunte pecetea nemuririi…O

*[…] Fiecare om, oricât ar părea de aspru,

de străin de sentimentele nobile, fiecare om, indiferent de poziţia ce o ocupă în societate, e totuşi om, ce poartă adânc în fiinţa sa o lume, o lume a lui, în care nu e doar linişte ci de cele mai multe ori, e o grozavă luptă.

*Această stare a omului, de fiinţă

zbuciumată, mă face să-l cinstesc şi mai mult, îmi adânceşte în suflet [...] grija şi dragostea faţă de el…

*Fiecare om adevărat e un unicat [...], e

un exemplar unic, pe care nici el şi nici semenii săi nu au dreptul să-l privească cu uşurinţă ci, dimpotrivă, se cuvine să-l ajute să-şi poată îndeplini menirea pentru care s-a

86


născut în lume, menire pentru care nu se va mai naşte întocmai nimeni niciodată.

*[…] Ultimul şi cel mai arzător gând al

tuturor oamenilor, ultima lor dorinţă se cuprinde în cuvântul acesta: „Nu mă uita!”

*Oricât ar fi de căzut el, omul, este

vrednic de cinstea cea mai înaltă pentru că este cea mai minunată creatură a lui Dumnezeu şi aceasta are importanţă, iar nu neputinţele lui.

*Omul încă nu s-a descoperit pe sine. Pe

harta cunoaşterii, ca o imensă pată albă, stă în faţa omului fiinţa sa.

*Fiecare om merită recunoştinţa noastră,

fiindcă ne luminează viaţa prin prezenţa lui […]. Prin faptul că trăieşte alături de noi, el alungă din lume pustiul, nefiinţa, întunericul, iar acesta este cel mai important lucru. Cum ar fi viaţa noastră dacă am fi singuri, dacă

87


lângă noi nu ar fi făptura lui Dumnezeu, în fruntea căreia se află omul?

*Ce nepreţuit lucru e omul şi cu cât de

multă uşurinţă îmi pare că, în decursul istoriei, a fost privit el şi viaţa lui.

*[…] Pe om trebuie să-l priveşti cu cel

mai înalt respect dar şi cu adâncă compasiune, cu încredere dar şi cu prudenţă, ca pe un copil ce e în stare oricând de cele mai senine drăgălăşenii, însă şi de greşeli ireparabile.

*Pe fiecare om pe care-l întâlniţi în cale

priviţi-l cu mult respect, [...] cu dragoste, cu veneraţie chiar, pentru că nu ştiţi pe cine aveţi în faţă: un geniu, un erou, un sfânt ?…

*Cu încredere, cu dragoste, cu milă, cu

sfinţenie şi cu dor să privim chipul oamenilor, văzând în ochii lor, întotdeauna, sufletul minunat şi nemuritor, chipul Creatorului

88


cosmosului, aşa cum ne învaţă Scriptura, care ne încredinţează că oamenii au fost zidiţi după chipul lui Dumnezeu, cuvânt pe care, din ignoranţă, îl rostim prea superficial şi prea uşor trecem peste înţelesul lui profund şi miraculos.

*Dumnezeu, când a făcut cerul şi

pământul, s-a gândit la noi. [...] Înainte de a crea îngerii, înainte de a zidi lumea materială, în planul lui Dumnezeu am existat noi, oamenii.

*„Adame, Adame, unde eşti?” [...]

Strigătul acesta al lui Dumnezeu este o chemare permanentă [...]. Orice om de pe pământ aude în adâncul făpturii lui, în profunzimea fiinţei sale, această voce.

*Poate dispune, omul, de bogăţie, de

ranguri, de toate cele materiale, dar totuşi nu-i mulţumit. În adâncul fiinţei lui, aude o voce: ,,Unde eşti ? Unde eşti ?”

*

89


Omul are acest dor în permanenţă: este dorul după izvorul de unde a plecat. Şi aceasta este dovada şi argumentul că universul nu-i pustiu, că există un Tată...

*„Cel mai mare miracol este omul”, mă

gândesc când văd pe stradă, tineri sau bătrâni, femei sau bărbaţi [...]. E o adevărată revelaţie. În fiecare om eu văd o minune a lui Dumnezeu.

*Fiecare om, în faţa lui Dumnezeu, e un

prunc. Poate fi el prinţ, rege, preşedinte sau un simplu om de pe stradă... Eu îl văd îmbrăcat în haina aceasta, frumoasă, de copil.

*Când mă uit pe stradă la un om,

întotdeauna am un sentiment de îngrijorare. Oare omul acesta are ce mânca? Oare omul acesta are cu ce se îmbrăca? Oare oamenii aceştia au cum să-şi rezolve problemele?

*

90


Omul este un copil al lui Dumnezeu şi are nevoie de hrana corespunzătoare calităţii sale...

*Fiecare întâlnire a mea cu un om, cu

orice om, din orice categorie, cu orice stare sufletească, e un praznic, e o mare sărbătoare. Ea se amplifică, dacă cel cu care mă întâlnesc este o persoană cu care mă potrivesc: duh cu duh, suflet cu suflet, gând la gând.

*Pentru mine omul nu este un semn de

întrebare ci unul de exclamare, care confirmă existenţa Creatorului. Noi înşine suntem argumentul existenţei lui Dumnezeu.

*Ce ar însemna globul acesta pământesc

fără om? Ce farmec ar avea universul fără fiinţa aceasta gânditoare? Ce frumuseţe ar avea cerul fără făptura aceasta înzestrată de Dumnezeu cu libertatea prin care [...] se poate ridica mai presus de ceruri, până la demnitatea de fiu al Celui Etern sau poate coborî până în infern?

91


Ortodoxia

reapta credinţă ne învaţă în primul rând cum să trăim ca fii ai luminii. Credinţe

sunt multe şi de multe feluri. „Şi dracii cred şi se cutremură” (Iac. 2, 19), zice Scriptura, dar nu se mântuiesc.

D

*Prin Credinţa dreptmăritoare noi suntem

contemporani cu martirii. Prin ea păstrăm legătura cu strămoşii şi vorbim în graiul lor .

* În mijlocul unui mare număr de credinţe

Dreapta credinţă este darul deosebit de preţios şi sfânt pe care ni-l face Biserica noastră.

*

92


Paştile

aştile sunt darul cel mai scump, rodul cel mai sfânt al Crucii. Lumina Învierii

izvorăşte de la picioarele Crucii, din rănile Domnului...

P

*Ziua Învierii ne aduce nu numai

speranţă, ci o asigurare absolută, că la marea noastră trecere [...] nu ne vom prăbuşi în nefiinţă, într-un întuneric fără de sfârşit, ci vom intra la nunta Mielului. [...] În anticamera cerului, care este Biserica, avem pregătite haine de nuntă: Botezul, Mirungerea, Pocăinţa şi Împărtăşania.

*La Sfintele Sărbători ale Învierii

Domnului, inima noastră vibrează, este mai vie, mai plină de bucurie. Că avem cu ce trăi sau nu avem, că avem sănătate sau nu avem, la Paşti toată lumea, tot omul vibrează, simte, trăieşte în trupul său o stare de bucurie edenică.

*

93


Patimile

oate patimile sunt ca nişte pietre grele care nu-l lasă pe om să se ridice, să se

înalţe, să se apropie de Dumnezeu, să-L iubească pe Iisus Hristos…

T

Păcatul

ăcatul lui Adam a făcut din fiecare suflet o peşteră…P

*Un popor care din punct de vedere moral

decade, se desfigurează şi se descompune şi fizic. Păcatul este sămânţa răului, sămânţa morţii...

*Omul, abuzând de libertatea pe care a

primit-o de la Dumnezeu, a căzut din starea lui cea dintâi şi, din stăpân a devenit rob, rob al instinctelor; toate s-au întunecat înlăuntrul lui iar odată cu căderea lui s-a tulburat toată creaţia.

94


Răstignit a fost şi este încă Iisus Hristos: de păgânismul, de ateismul, de materialismul şi nihilismul modern care au ucis zeci de milioane de creştini, au profanat şi au dărâmat mii de biserici şi de altare şi continuă să lupte şi azi împotriva Crucii lui Hristos. [...] Fiecare casă de toleranţă, fiecare cârciumă, fiecare loc în care domneşte desfrâul şi păcatul, provoacă lui Iisus Hristos dureri mult mai mari, decât durerile pe care le-a suferit pe Golgota.

*În nişte prăpăstii întunecate urlă slugile

iadului, care încearcă să încurajeze fărădelegea, desfrâul, păcatul. Pe anumite unde, prin unele programe, prin unele pagini, satana cu insistenţă încearcă să ni se strecoare în suflet, în gând, în inimă şi în viaţă, nouă şi copiilor noştri. O luptă, un război uriaş a pornit satana pe pământ împotriva lui Hristos.

*Toate păcatele noastre sunt cuie

ascuţite ce străpung mâinile şi picioarele lui Hristos.

*

95


Pământul

imic nu e mai frumos şi mai bogat decât pământul.N

*Din pământul acesta izvorăsc toate

parfumurile, toate culorile florilor […]. Nu-i un miracol ?

*Cel mai misterios, cel mai preţios lucru

e pământul. E mai de preţ decât toate celelalte materii. De ce?... Din acest pumn de pământ e făcut omul. Din acest pumn de pământ răsar infinite culori, în plante şi infinite arome. Toate fructele, de toate gusturile şi aromele se nasc din acest pământ.

*...Ţărâna, are un miros specific. Nimic

nu miroase mai frumos decât pământul.

*

96


Părinţi şi copii

şa cum le-am dat copiilor noştri viaţă din viaţa noastră, sânge din sângele

nostru, să le dăruim şi lumină din lumina noastră, bunătate din bunătatea noastră, nobleţe din nobleţea noastră… Dar ca să avem de unde să le dăm aceste virtuţi, trebuie, mai întâi, să luptăm pentru a le avea noi, în sufletul nostru

A

*Mama şi tata sunt cei dintâi dascăli, care

cultivă în firea noului-născut lumina sau întunericul, binele sau răul, adevărul sau minciuna, dreptatea sau nedreptatea, dragostea de muncă sau indolenţa, indiferenţa, nepăsarea, lenea.

*Părinţii care îşi abandonează copiii, care

îşi neglijează copiii, care îşi lasă copiii să piară de frig şi de foame, să trăiască în neagră mizerie, dispreţuiţi şi hărţuiţi ca nişte făpturi periculoase, sunt mai prejos decât animalele sălbatice.

97


*Faptele părinţilor sunt cele dintâi

elemente care dau viaţă sau ucid tot ce-i bun şi sfânt în sufletele copiilor.

*Faptele necugetate ale părinţilor sunt

microbii care îmbolnăvesc sufletele .

*Prin chemarea binecuvântării lui

Dumnezeu, părinţii îşi fac cea mai sfântă şi cea mai mare datorie faţă de copiii lor.

*Să ne creştem copiii în lumina ce curge

din icoana şi viaţa Mântuitorului, să-i învăţăm să rostească cât mai des numele lui Iisus Hristos…

*Când copiii noştri se prăbuşesc în

prăpastia păcatului, Dumnezeu ne strigă nouă părinţilor: „Ce aţi făcut cu darul Meu? Ce aţi făcut cu copiii voştri? Ce aţi făcut cu aceşti tineri, care la început au fost mai frumoşi

98


decât florile câmpului şi decât stelele cerului?…”

„Nu-i întărâtaţi la mânie pe fiii voştri” însemnează: nu-i decepţionaţi, nu-i smintiţi, nu-i tulburaţi, nu le stricaţi sufletele prin faptele voastre, prin vorbele voastre [...], prin gândurile voastre.

*Dumnezeu a pregătit o lume în care

copiii să se poată simţi bine, dar asta depinde de noi, de cei maturi. Depinde de noi cum se simt [...]. Ce facem în familie, în lume, ca aceşti copii să nu se simtă într-un mediu ostil, străin şi duşmănos?

*Staţi de vorbă mai mult cu copiii

voştri. Priviţi-i mai atent. Ascultaţi suspinul ce-l scot uneori, copiii, şi în somn. Fiţi mai înţelegători faţă de ei. Acordaţi-le mai multă grijă. Căutaţi să înţelegeţi mai adânc viaţa lor […]. Priviţi mai des şi mai profund în ochii lor. Uitaţi-vă la faţa lor, care nu e întotdeauna senină [...]. Coborâţi mai adânc în viaţa lor, în sufletul lor, în inima lor [...]. Să nu vă închipuiţi că v-aţi făcut datoria dacă le-aţi asigurat hrana şi haina. Gândiţi-vă că fiii

99


voştri nu au numai stomac şi trup. Aduceţi-vă aminte, că fiii voştri au şi inimă, şi suflet.

„Ce va fi pruncul acesta?” Această întrebare trebuie să şi-o pună şi naşii şi preotul care botează şi Biserica şi şcoala şi societatea, pentru că toţi şi toate vor răspunde în faţa lui Dumnezeu de sufletul copilului.

Plecarea

in fiecare plecare învăţăm cum să ne iubim, şi mai curat, ţara, familia, casa.D

Pocăinţa

ocăiţi-vă! Acest cuvânt nu înseamnă să îţi părăseşti legea pe care te conduce

Biserica lui Hristos, ci înseamnă să îţi înnoieşti sufletul, inima, gândurile, viaţa.

P

Poetul

oetul rupe din el şi ne hrăneşte pe noi, cei flămânzi de poezie şi de azur.P

100


*Poetul este de multe ori profetul

timpurilor moderne.

*Drumul lui este drumul oamenilor ce au

o chemare, calea lui este o adevărată via dolorosa ce duce însă spre culmi profilate pe un fond de lumină, de triumf, de înviere.

*Aceasta este chemarea poetului,

mărturisită de profetul de pe malul Iordanului, care spunea: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie. Drepte faceţi cărările Domnului…” Poetul trebuie să vorbească pietrelor şi pietrele să se însufleţească. Poetul trebuie să vorbească pustiului şi pustiul să se umple de viaţă.

*Pentru a sluji viaţa e trimis poetul în

lume. Pentru a risipi pustiul şi tristeţea şi umbra.

*

101


În vechime poetul, prin cântecele lui, ca prin nişte imnuri sfinte, alunga duhurile răului din tinda şi din casa lui, din patria şi din locurile lui [...] Liniştea spiritele demonizate, însenina şi întărea inimile...

*În fiinţa poetului adevărat se află

adunate la un loc focul şi apa, duhul şi viaţa unui popor.

*Poetul este profet care, cu glas de foc,

vesteşte tuturor calea, adevărul şi viaţa.

*Poetul, ca un sacerdot, oficiază o

liturghie laică, neasemuit de frumoasă, în faţa eternităţii. El, prin creaţia lui, anulează, corectează tot ce e prozaic în existenţă.

*Primii slujitori ai Divinităţii au fost

poeţii care [...] întăreau inima omenească şi o înălţau spre zări senine, pline de viaţă şi de lumină.

102


*Poetul are o gravă obligaţie faţă de viaţă.

El trebuie să cânte nu pentru a adormi sau a seduce, ci pentru a trezi şi a întări oamenii făcându-i să stea de veghe când noaptea îi înconjoară şi întunericul năvăleşte.

*Poet este fiecare om care aspiră, care

visează, care gândeşte, care creează, care munceşte, care priveşte şi preţuieşte viaţa în adâncime, fiecare om care se înfioară de şoaptele vântului, de murmurul izvoarelor, de vuietul furtunilor, de cântecul păsărilor, de strălucirea stelelor, de munca şi dăruirea oamenilor, de cântecul şi tainele vieţii, de farmecul şi frumuseţile lumii, fiecare om care nu trece cu ochii închişi prin viaţă, ci vede, contemplă, se miră, întreabă...

Poezia

cest rod al inimii omeneşti este ca sângele martirilor de sfânt şi de preţios

pentru că este rodul unor chinuri pe care numai eroii, martirii şi sfinţii le-au gustat.

A

103


*Poezia exprimă cel mai curat şi mai înalt

tot ceea ce are omul luminat în el. O strofă de poezie face mai mult, adesea, decât un tratat întreg de filozofie.

*Aşa cum îngerii se exprimă sau, mai

bine spus, limba lor este muzica, tot astfel pentru oameni limba lor adevărată este poezia.

*Mai devreme sau mai târziu Lumea se

va reîntoarce la poezie, la izvoarele ei.

Poporul român

rivesc acest popor, îi ascult inima cum îi bate, îi citesc, ca un străvechi

solomonar, gândurile curate şi mă minunez. Cred că nu este nici un popor ca poporul nostru. Şi pe acest popor suntem chemaţi să-l slujim bine, fiecare cu ce avem.

P

*

104


Avem, în fiecare colţ din ţară, un popor de o frumuseţe spirituală extraordinară. Un popor în faţa căruia, cu cea mai adâncă emoţie, cu cel mai adânc respect, mă închin.

*Poporul român are o nobleţe naturală,

înnăscută… Nobleţea poporului român nu se bazează pe blazoane ci pe viaţa lui cinstită, firească şi dreaptă.

*Să avem profundă încredere în nobilul

popor român!

Poruncile

oruncile lui Dumnezeu nu sunt împotriva vieţii. […] Toate sunt pentru

viaţă.P

Postul

105


entru un creştin dreptcredincios zilele de post nu sunt zile de tristeţe sau de chin,

ci zile curate şi senine…P

Prin post şi rugăciune îl biruim pe satana şi pornirile cele animalice ale trupului, biruim plăcerile cele necurate şi mândria lumii; ne îmblânzim firea care este mereu nemulţumită şi răzvrătită…

*Post nu înseamnă numai schimbarea

unor mâncăruri, ci şi o înnoire, o schimbare a vieţii, a gândurilor, a faptelor.

*Legea postului, legea cumpătării şi a

înfrânării este din rai şi de aceea, spre rai nu ne putem ridica dacât respectăm această lege.

*Postul este cea mai sfântă şi mai

puternică armă împotriva diavolului şi o jertfă curată, binecuvântată şi plăcută lui Dumnezeu.

Preotul

106


ieptul fiecărui preot este plin de răni de care multă lume nu ştie. Noaptea şi ziua

el are de luptat cu duhurile rele, cu patimile, cu răutatea noastră…

P*

Preotul şi învăţătorul sunt cei doi stâlpi de lumină, care îi călăuzesc pe fiii noştri pe căile cele drepte care duc la porţile vieţii şi îi izbăvesc de capcanele morţii.

*Noi trebuie să conştientizăm că preoţii

sunt îngerii lui Dumnezeu pe pământ […]. Prin preot lucrează Dumnezeu, prin preot se mântuieşte lumea.

*Preotul ortodox a fost un erou, un trimis

al lui Dumnezeu, un profet, un apostol, un cuvios, un martir, care pururea a stat în faţa lui Dumnezeu şi a cerut milă, binecuvântare şi har pentru noi de la Domnul Iisus Hristos...

*În casa preotului bun, Maica Domnului

este stăpână.

107


*„Copiii mei dragi”, am zis unui frate

de-al meu, unuia care şi-a dăruit viaţa lui Dumnezeu. Şi acest cuvânt l-am zis, prin el, tuturor acestor preoţi minunaţi. „Aşa suntem”, mi-a răspuns şi sufletul meu s-a umplut de lumină, de bucurie, de pace...

*Preoţii sunt crainicii care au primit, prin

punerea mâinilor, preoţia de la Iisus Hristos, sunt lucrătorii care fructifică darurile şi harurile, roadele Învierii lui Iisus Hristos, cele dătătoare de bucurie şi viaţă neîncetată în lume. Ei, smeriţii slujitori ai sfintelor altare, sunt de asemenea apostolii şi „martorii Învierii Domnului” în zilele noastre.

*Când noi românii transilvăneni nu

aveam nici voievozi, nici dascăli, nici nobili, el, preotul Bisericii lui Hristos, ne-a fost de toate…

*

108


Preoţii au greutăţi şi au nevoie de întărire, de mângâiere şi de încurajare în lupta lor [...] „cu trupul, cu lumea şi cu diavolul”. În toate avem nevoie de Cel ce a zis: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”

*Preoţii Bisericii lui Hristos au chemarea

de a fi Îngerii păcii.

Preoţia

el dintâi dar pe care Mântuitorul, după Învierea Sa din morţi, l-a făcut

oamenilor este această mare şi Sfântă Taină, Taina Preoţiei, pe care a înzestrat-o cu puterea de a elibera sufletele oamenilor de păcat…

C

Prietenul

oi avem ceva încă şi mai de preţ decât fraţii: prietenii. Femeile au prietene

cărora le spun necazurile şi bucuriile. Nici unei surori, nici mamei şi nici tatălui nu spune o femeie ceea ce îi spune unei prietene.

N

109


Bărbaţii, de asemenea, au prieteni cărora le spun necazurile şi greutăţile. Unui tată nu îndrăznesc să-i spună greutăţile, ca unui prieten adevărat.Pruncii avortaţi

tarea acestor suflete este o stare de taină. Nicăieri nu se arată care este starea

acestor suflete.S

*Sunt în aşteptare. În Casa Tatălui. Iar

Biserica se roagă pentru toate sufletele.

Psihologul

sihologul îţi dă sfaturi bune, îndrumări bune, dar atât. Rămâne în cadrul acesta

al vieţii omeneşti.P

*Psihologul îţi dă sfaturi, îndrumări, dar

acestea ţi le poate da şi vecinul. În America, psihologii fac averi. Pe bună dreptate, pentru că ei sunt oameni deştepţi şi te-ndeamnă: „fă asta, fă aia...” şi omul se simte oarecum bine

110


îndrumat, bine orientat. […] Asta o face psihologul în lipsă de duhovnici.

*

111


Puritatea

ii curat înseamnă mult. Înseamnă totul pentru un om. Înseamnă un salt din

animalitate în sublim. Înseamnă o ieşire din prozaic în plină poezie, în senin. Înseamnă o apoteozare a noastră. Înseamnă o transmutare în divin. Fii curat nu înseamnă, însă, o claustrare, o renunţare la viaţa obişnuită, ci o întrebuinţare a tuturor darurilor date de Dumnezeu omului, cu rânduială, cu rost, cu înţelepciune, cu sfinţenie…

F

*

112


Răbdarea

ai presus de orice mi-a fost dragă în viaţă răbdarea care e o armă puternică

de apărare a purităţii. Puritatea este culmea spre care am tins mereu, puritatea care învie sângele Domnului din potire şi-l varsă viu şi fierbinte în inimile oamenilor.

M

Răul

ăul nu este creat, nu este altceva decât lipsa binelui, este un gol ucigător în

sânul creaţiei, un gol din care a dispărut viaţa şi lumina. Un gol ce provoacă suferinţe neînchipuite de mintea omenească.

R

Râsul

iciodată Hristos nu a râs, pentru că ştia că lângă El este Iuda, pentru că ştia că

lângă El este Petru care se va lepăda în faţa unei simple servitoare […]. Ştia că lângă El sunt Ioan şi Iacob, care în timp ce le vorbea de patimi cereau ranguri şi demnităţi […].

N

113


Ştia că Îl aşteaptă cărturarii şi fariseii, Ana, Caiafa şi Pilat, care erau chipuri de demoni…

Recunoştinţa

mul smerit, privind pâinea de pe masă, haina de pe el şi tot ce are […], vede

miile de mâini, valurile de sudoare, veghea şi truda nenumăraţilor oameni…

O

Responsabilitatea

iecare cuvânt pe care-l trimiţi în lume va zidi sau va dărâma. Va înălţa piscuri de

lumină sau va face să se deschidă prăpăstii de întuneric. Va stârni binecuvântări sau blesteme înfricoşătoare.

F

*Cu ce vom îmbogăţi noi chipul de

lumină şi de vis al lumii? Cu ce vom spori noi armonia şi frumuseţea vieţii? Cu ce vom adânci noi taina cea mare din inima Universului?

114


*Milă şi dragoste, respect şi admiraţie,

suntem datori să avem faţă de toţi oamenii.

*Pentru cei în suferinţă să ne rugăm, pe

cei flămânzi şi goi să-i ajutăm. Pentru cei căzuţi în mari păcate şi în alte rătăciri întunecate, să-L rugăm pe Atotmilostivul Dumnezeu să-i ierte, să-i lumineze, să-i trezească, să-i aducă pe calea cea dreaptă a credinţei, a dragostei şi a speranţei… Păcatul cel mare, care domneşte astăzi este că lumea nu-L cunoaşte pe Iisus Hristos. Toată lumea necreştină şi creştină a auzit de Iisus Hristos, dar prea puţini Îl cunosc […]. De aici izvorăsc toate relele, toate suferinţele de pe pământ.

*Greşeala poate fi aceeaşi şi la unul şi la

altul. Dar vina este diferită.

*De multe ori trăim într-o casă, mâncăm

la aceeaşi masă, intrăm şi ieşim pe aceeaşi

115


uşă, dar nu ne gândim la răspunderea, la datoriile pe care le avem unii faţă de alţii.Rohia

n liniştea de aici am ascultat de atâtea ori şoaptele cele mai adânci, în care am

desluşit marile taine ale existenţei.Î

*E aşa de frumos în zilele acestea la noi,

încât nu se poate spune. Toaca şi Clopotul, Strana şi Cerul de afară fac ca, anticipat, să trăim bucuria marilor praznice, bucurie de care aş dori să aibă parte întreaga lume, fiecare om de pe pământ.

*Rohia, loc de înseninare a gândurilor, loc

de linişte sufletească, loc curat, odihnitor pentru trupuri, loc sfânt, loc purificator, loc ales şi binecuvântat de Dumnezeu....

*Chilia de la mănăstire mă cunoaşte. Îmi

vorbeşte, mă mângâie, mă ocroteşte ca pe un copil orfan aşa cum mi se pare că sunt de

116


când am plecat de la mănăstire la Cluj. Copil pribeag, copil orfan…

Cu duioşie mă gândesc la timpul acela când voi fi plecat dintre cei de pe pământ. De acel timp îmi vorbesc toate mormintele din cimitir. Îmi vorbeşte drumul acesta pe care l-am urcat de mii de ori, greu apăsat de greutăţile vieţii [...]. Îmi vorbeşte pădurea aceasta şi dealurile, îmi vorbeşte acest cer drag pe care l-am contemplat şi în zori, şi în amurgurile minunate.

Rugăciunea

ugăciunea credinciosului nu este un act de neputinţă, ci de negrăită măreţie. R

*Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.

*Fiecare rugăciune este o mărturisire de

credinţă, dar este totodată şi un angajament cutremurător în faţa lui Dumnezeu…

*

117


Arma creştinului este rugăciunea. Pavăza creştinului împotriva tuturor relelor este iubirea.

*Rugăciunea are darul de a face să picure

în suflet neîncetatul izvor al bucuriei […]. Sufletul din care nu se înalţă spre cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniş, locuită numai de păsările întunericului […]. Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului.

*Prin rugăciune, sufletele noastre se înalţă

la Dumnezeu – ca porumbiţa din corabia lui Noe […]. În rugăciunile noastre, dascăli să-i avem pe sfinţii prooroci, ale căror rugăciuni s-au înălţat spre ceruri ca o flacără de foc, pogorând pe pământ, întotdeauna, dumnezeiasca milă.

Rugăciunea Domnească

118


ceastă rugăciune este temelia Cultului Bisericii lui Hristos. Numai un

Dumnezeu putea să-i înveţe pe oameni o rugăciune atât de desăvârşită şi atotputernică: de o simplitate cutremurătoare, dar şi de o adâncime şi perfecţiune ameţitoare...

A

*...Ca într-un dumnezeiesc strop de lumină, în rugăciunea Tatăl nostru se cuprinde întreg universul spiritual şi material al omului.

*Această rugăciune a aprins sufletele

tuturor sfinţilor, a dat tărie tuturor creştinilor, a luminat viaţa strămoşilor, a mângâiat suferinţele asupriţilor, a fost temelia vieţii oamenilor desăvârşiţi…

Rugăciunea inimii

ceastă puternică rugăciune o poate rosti şi călătorul şi muncitorul de pe ogor,

din fabrică sau din mină; şi copilul şi tânărul şi bătrânul. Prin această rugăciune noi putem curăţi văzduhul duhovnicesc.

A

119


Sănătatea

u refuz intervenţia medicilor dar nu mă preocupă starea de sănătate şi nici nu

mă îngrijorează slăbiciunile, pe care le primesc cu mare linişte […]. Încerc să îmi fac datoria rugând pe Atotbunul Dumnezeu să mă ajute să îmi port crucea, cu linişte, până la sfârşit.

N

Săracul

eschideţi uşa casei voastre pentru orice sărac şi călător. Prin el vă vizitează

Dumnezeu.D

Sărbătorile

odoaba vieţii noastre, podoaba Bisericii Ortodoxe – cea mai frumoasă, sunt

praznicile, sunt sărbătorile în inima cărora se află litughiile, prin care în mod real Hristos este cu noi şi în noi, până la sfârşitul veacurilor.

P

120


*Un dar minunat al Bisericii sunt

sfintele sărbători sau praznice care, cu bucuriile şi frumuseţile lor, înseninează, luminează, înnobilează viaţa.

*Cum ar fi fost viaţa oamenilor din trecut

fără sărbători? Fără aceste zile care aduceau în viaţa oamenilor chinuiţi bucurii, mângâieri, puteri pe care nici nu le bănuim? Sărbătorile erau un mijloc prin care omul îşi amintea mereu că este om, că statutul lui nu este de rob, ci de suveran, de fiinţă liberă.

Sensibilitatea

prea multă lume insensibilă faţă de marile minuni ce le întâlnim în fiecare

zi... Avem nevoie de cât mai mulţi oameni cu suflet de poet.

E

Sfânta Scriptură

atoria fiecărui creştin este să se apropie de Hristos. În fiecare zi să citească un D

121


capitol, o pagină din Noul Testament. Numai aşa îl putem găsi pe Hristos.

*Dacă cercetezi Sfânta Scriptură, dacă

citeşti Evanghelia, dacă încerci să cunoşti învăţătura dumnezeiască, oricât a fi tu de întunecat, tot îţi spui: „Asta e bună, asta ne trebuie!” Şi aşa ajungi la Dumnezeu.

*Numai Sfânta Biserică are dreptul să

explice Sfânta Scriptură, pentru că numai ea este curată, fără de „pată sau sbârcitură, ori altceva de acest fel, ea este sfântă şi fără de prihană” (Ef. 5, 27). Biserica nu greşeşte niciodată, fiindcă este „stâlpul şi temelia adevărului” ( I Tim. 3, 15).

Sfârşitul lumii

fârşitul lumii va veni când Dumnezeu va decide. […] Va fi atunci când se vor

îndeplini nişte condiţii. Când prăbuşirea va fi aşa de adâncă încât va cere ca să se încheie existenţa. Atunci când se va ajunge la limită.

S

122


Sfinţenia

Î n fiecare din noi geme un sfânt!

Sfinţii români

finţii noştri nu au scris tomuri ci au imprimat în sufletul poporului român

chipul lui Hristos, icoana Maicii Domnului, semnul Sfintei Cruci, dragostea de sfintele posturi şi sărbători, iubirea de Sfânta Biserică şi de pământul scump, de vatra românească.

S

Singurătatea

u vă voi lăsa singuri – ce cuvânt mare şi sfânt, mai ales în timpurile noastre,

când nenumăraţi oameni se simt singuri, se plâng de singurătate; sunt în mijlocul mulţimii, dar se simt singuri; sunt între prieteni mulţi, însă de multe ori se simt singuri.

N

*

123


Singurătatea, nefericita singurătate izvorăşte din neascultarea cuvântului Domnului, care a zis ucenicilor şi, prin ei, tuturor creştinilor „nu vă voi lăsa singuri”…

*M-ar deranja singurătatea dacă ar fi fără

Dumnezeu.

*Pentru cei ce au credinţă în Dumnezeu

nu există singurătate! Singurătatea este un infern, un Iad este pentru cei ce nu îl au pe Dumnezeu.

*Un om care-l are pe Dumnezeu niciodată

nu este singur. Singurătatea nu-l omoară ci, dimpotrivă, îl face fericit […]. În singurătate el poate să se simtă într-o atmosferă mai potrivită, unde să se gândească mai profund la Tatăl nostru Cel ceresc, unde se poate ruga mai liniştit, unde poate să-şi desfăşoare gândurile, să urce cu ele până la Dumnezeu […]. Toţi sfinţii au iubit singurătatea şi pustia; nu pentru că au fugit de societate, ci pentru că acolo se întâlneau cu Dumnezeu.

124


Sinuciderea

inucigaşul n-are parte de mântuire! Sinuciderea înseamnă o rupere totală de

viaţa veşnică.S

Slujirea

rice creştin, şi cu atât mai mult cel care a primit darul preoţiei, ştie că este dator

să se facă „tuturor slugă” (Mc. 10, 44) şi să-L urmeze pe Mântuitorul printr-o totală dăruire, printr-o slujire până la jertfă, pentru înflorirea vieţii omeneşti, pentru mântuirea lumii de întuneric şi de păcat.

O

*Pentru a dovedi că suntem fii ai luminii,

trebuie să ardem, să ne consumăm, să ne jertfim în dăruire totală pentru binele obştii, al familiei, al Bisericii, al Ţării.

*

125


Respectul adânc faţă de om, dragostea fierbinte faţă de semenul meu, mă ajută să-mi port crucea cu drag, să-mi ţin candela aprinsă mereu, să urc şi să-i urc pe toţi spre culmi nemuritoare de lumină şi slavă peste care, din veac în veac, domneşte armonia, bucuria, pacea.

*Mereu mă frământă gândul: „Cum să

lucrăm fiecare unde ne aflăm ca să fim mai de folos vieţii, să slujim şi să trăim spre bucuria celor din jur?” Când mă văd aşa de neputincios sunt necăjit; mă supără toate scăderile pe care le am şi care mă împiedică să-l slujesc şi mai bine pe fratele meu OMUL, pentru că slujindu-l pe acesta, îl slujeşti pe Cel Atotputernic, pe Dumnezeu.

*Întotdeauna am avut o singură mare

dorinţă: să fiu un adevărat slujitor, cu sufletul curat, al lui Dumnezeu şi al semenilor mei, pe care i-am dorit fraţi dragi, întregi, nestricaţi.

*

126


Suntem chemaţi de Dumnezeu să răspândim lumina în lume, să fim noi înşine o lumină, să ardem de credinţă şi dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de tot neamul omenesc.

Unui slujitor al Bisericii, nu-i este îngăduit nici un strop de naivitate, nici un dram de nepăsare, nici o clipă de răgaz, nici o frântură de interes meschin, mărunt, egoist, întunecat.

*Pentru cei ce ne sunt încredinţaţi, noi,

cei chemaţi, trebuie să ardem neîncetat.Trebuie să ardem şi această ardere să fie rugăciunea noastră de fiecare zi... pentru tot poporul, pentru tot omul, pentru toată lumea.

*Când vorbim şi vestim cuvântul lui

Dumnezeu, avem datoria să fie cuvântul nostru cald, viu, luminos, să aducem oamenilor lumină din lumina cea vie a lui Hristos, înviorare, tărie, mângâiere, bucurie.

127


Smerenia

merenia nu înseamnă o umilire a fiinţei umane, ci o stare în care spiritele alese

se îmbracă ca într-un veşmânt de lumină. S

Smerenia izvorăşte din măreţia şi bogăţia spirituală, după cum spicul bogat în boabe stă totdeauna cu fruntea plecată spre glia căreia-i mulţumeşte…

*Postul este un act de smerenie.

Rugăciunea are la bază smerenia. Când spui „Tatăl nostru” este un act de smerenie. Modestia este temelia tuturor virtuţilor.

*„Smereşte-te, rabdă şi te umileşte”, îmi

zice fratele meu, misteriosul meu frate, pe care-l port întotdeauna cu mine, în mine.

*Smerenia creştină este întotdeauna plină

de demnitate […]. Ea nu-l umileşte, nu-l micşorează, nu-l înjoseşte pe om, ci dimpotrivă, îl umple de forţă, îi dă tărie să

128


întâmpine cu fruntea senină, ignoranţa trufaşă, răutatea îngâmfată…

*Întotdeauna smerenia este însoţită de

blândeţe, de dragoste, de milă, de răbdare. Ea este rodul cel mai curat al iubirii lui Dumnezeu…

*Smerenia ne ajută să facem primul pas

spre Dumnezeu, spre Cel de care s-a înstrăinat strămoşul nostru prin mândrie.

Solidaritatea

inunat lucru este solidaritatea umană. Dacă ar putea omul să se dezrobească,

să se izbăvească de însingurarea de care se vede mereu cuprins să-şi sincronizeze bătăile inimii într-un singur ritm, prin acesta ar influenţa sferele, ar depăşi stelele, ar umple universul de cea mai curată simfonie.

M

Soţia

129


soţie înţeleaptă lângă un suflet mare, o soţie potrivită lângă omul cu chemare

este cel mai mare dar al lui Dumnezeu. Nenumăraţi oameni înzestraţi s-au pierdut, au fost înghiţiţi de mediocritate pentru că au avut soţii nesăbuite care i-au tras mereu în jos în lumea lor mărginită. [...] O soţie aleasă, întotdeauna se face soclu pentru soţul ei pe care îl ridică, îl ajută să stea acolo unde îi este locul în faţa lumii.

O

Speranţa

ând se face frig, când întunericul s-a aşternut peste ţarini, când noaptea este

adâncă, o scânteie de lumină, pe care o zăreşte omul undeva în zare, luminează, înseninează sufletul, îl umple de bucurie…

C

*La Dumnezeu a fost speranţa poporului

român întotdeauna. Acest popor niciodată nu şi-a pierdut nădejdea în Dumnezeu.

Statul

130


iserica Ortodoxă este loială că aşa ne-a poruncit Hristos: „orice stăpânire este

de la Dumnezeu” (zicea apostolul Pavel). Este loială, dar nu aservită.

B

Suferinţa

uferinţele oamenilor aleşi au fost pentru noi, ceilalţi, mântuirea, izbăvirea de

întuneric, de ignoranţă, de starea de animalitate.

S*

De multe ori în spatele unei suferinţe există o iluminare, există un câştig extraordinar [...] Aşa s-a întâmplat cu toţi cei închişi în puşcării; toţi au devenit nişte martiri, nişte sfinţi.

*Suferinţa e mama virtuţii.

Sufletul

u există cineva, oricât de necredincios ar fi, să nu aibă suflet. Orice făptură

omenească are suflet. Că se-nchină la N

131


dobitoace, că se-nchină la bolovani […], chiar şi această închinare dovedeşte că în om există un element care aspiră spre ceva divin.

*Fiecare suflet este o casă a lui

Dumnezeu.Suflare din suflarea lui Dumnezeu este

sufletul omului, care are daruri şi calităţi dumnezeieşti, pe care nu le are nici una din celelalte făpturi create de Dumnezeu. Sufletul omului este nemuritor. Sufletul omului este liber. [...] Sufletul omului este cugetător.

*În adâncuri, în sufletul omului există

lumi impresionante. Există piscuri strălucitoare şi prăpăstii cutremurătoare. Acestea aşteaptă să fie explorate, luminate...

Şcoala

zi, un copil nu merge la şcoală ca să înveţe acolo să fie om, ci să

dobândească nişte cunoştinţe […] să-şi câştige o putere în grup, să domine. Or şcoala

A

132


ar trebui să formeze personalităţi. Să-l înveţe pe om să fie în toate om: Om adevărat, respectând poruncile lui Dumnezeu.

*

133


Tăcerea

ă taci, să asculţi şi să priveşti este aşa de plăcut. Tăcerea îţi aduce în suflet o mare

bucurie, linişte şi pace senină; cele dinlăuntrul tău se transformă într-o simfonie plină de armonie cerească.

S

*Odihnitoare şi înălţătoare este tăcerea

Teama

u vă temeţi! Acesta este cuvântul care atunci şi acum şi până la sfârşitul

veacurilor dă tărie omului să străbată timpuri şi locuri vitrege, să cucerească munţii şi valurile mărilor, îi dă o credinţă nebiruită în triumful dreptăţii, libertăţii şi al vieţii.

N

*De două mii de ani omul a fost eliberat

de frică, de singurătate şi împreună cu toţi fraţii lui a început să cânte: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu” (Is. 8, 9).

134


Timpul

e valoare vor avea faptele noastre, gândurile noastre, lucrurile pe care le

facem noi azi, pentru cei de mâine?... Mă impresionează foarte mult când văd cum înghite timpul totul şi numai ceea ce este drept, cinstit, curat rămâne şi este mai puternic decât timpul.

C

*Fiecare clipă este un dar de la

Dumnezeu şi va trebui să răspundem pentru fiecare clipă: dacă am trăit-o corect, după cum vrea Dumnezeu …

*Trăieşte clipa! Pentru că trecutul e tot

trecut orice am face, viitorul e tot viitor orice am face, prezentul este numai în posesia noastră. Bucură-te de prezent, de ceea ce Dumnezeu ţi-a rânduit, nu sta mereu cu faţa înspre trecut sau cu faţa înspre viitor, căci pierzi prezentul.

*

135


Tinerii

u avem voie să ne condamnăm tineretul. Structural ei sunt creştini. Îi

mai deranjează „carnea”, dar de fapt, au inimă românească şi suflet de creştin. Iar când acest tineret va creşte se va ridica un popor de creştini ca o dumbravă frumoasă de stejar.

N

Toaca

oaca aminteşte de post, de rugăciune, de nevoinţă, de asceză, de sfinţenie, de

duhovnicie curată, de o viaţă trăită în Hristos şi cu Hristos, de o viaţă trăită în comuniune cu Sfinţii, de o închinare „în duh şi adevăr” (Ioan 4, 23) …

T

*Toaca îndeamnă la austeritate, la

responsabilitate, la dăruire. La înfrângere şi lepădare de sine, la o trăire autentic creştină. Clopotele, prin glasul lor melodios, maiestuos, amintesc mai mult de victorie […]” Toaca, prin sunetul ei cadenţat, simplu, ne spune că în lupta nu s-a terminat, că nevoinţele duhovniceşti încă n-au încetat, că

136


diavolul, potrivnicul mântuirii noastre, încă n-a fost înfrânt, că păcatul n-a fost biruit, că moartea este încă stăpână în lume, că răul n-a fost încă nimicit...

*„Toaca ne îndeamnă să stăm treji […],

să păzim cetatea duhovnicească […] care este încă înconjurată de duşmanii întunecatelor patimi, să întărim străjile, să ascuţim armele spirituale: postul, rugăciunea, milostenia, dragostea, răbdarea, umilinţa, încrederea în Dumnezeu, speranţa.

Transilvania

ransilvania îmi pare a fi o cupolă a Ţării [...]. Când privesc ţara noastră sub

chipul unui locaş sacru, Transilvania mi se pare bolta minunată a acestuia.

T

Triodul

erioada Triodului este o preaplăcută prevestire că se aproprie primăvara […],

se apropie zilele postului cu preafrumoasele P

137


lui rânduieli şi slujbe care înseninează cerul, împrospătează atmosfera, încălzesc vremea, trezesc pământul din somnul cel lung şi greu al iernii.

Trufia

rufia este un gol ce aduce prăbuşiri cutremurătoare.T

Trupul

rupul nostru este cu sămânţa păcatelor în el, cu viermii, adică, cu plăcerile, cu

păcatele noastre cele întunecate. Şi atunci când noi murim ce apare în trupul omului? Viermii! […] Trupul nostru devine hrana viermilor, apoi dispar şi aceştia iar trupul devine pământ curat. […] Trecând prin moarte, trupul s-a purificat, s-a uşurat de păcat şi a devenit pământ curat, frumos mirositor.

T

*

138


Ţara

a nişte rădăcini adânci, sufletul şi inima mea se leagă tot mai strâns de locul

acesta, de glia patriei mele [...] Nicăieri nu ne stă nouă mai bine decât aici, acasă, unde ne odihnesc părinţii şi unde ne trăiesc fraţii.

C

*[…] Avem o ţară, avem un popor, avem

o istorie, aşa de sfinte, încât pentru noi, aici e Canaanul, aici a fost Edenul şi dacă am săpa mai adânc sunt sigur că am găsi urmele primilor oameni ce-au trăit aici nevinovaţi şi fericiţi.

*Ţară de poeţi şi născători de lumină.

Ţară ce a zămislit luceferii neamului. Ţară de glorii şi de poezie. Ţară în care orice plug, dacă îl înfigi mai adânc, scoate la lumină oase de voievozi şi de eroi, oase de poeţi şi de scriitori, oase de cuvioşi şi de sfinţi, oase sacre, curate…

*

139


Suntem o ţară veche, cu un popor ce-şi are rădăcinile înfipte în acest pământ, din timpurile cele mai adânci ale istoriei, de aceea mai mult decât orice popor, avem intrată adânc în sânge virtutea statorniciei, a dragostei de glie, de muncă şi de trăire spirituală curată.

*Acest sentiment al dorului de ţară este

atât de adânc înrădăcinat în firea noastră, încât oriunde în lume, orice condiţii ar avea şi oricât de realizat ar fi, unui român i se face dor până şi de pietrele de pe drumul locului unde a crescut.

*Ţară binecuvântată cu vremuri frumoase

împărţite pe anotimpuri care, schimbându-se în fiecare an, nu lasă viaţa să îmbătrânească.

Ţăranul

el mai frumos titlu de nobleţe mi se pare numele de ţăran.C

140


Veşnicia

rivesc uimit în adâncul eternităţii, în adâncul vieţii veşnice care-mi stă în

faţă. Acest adânc m-ar înfiora, m-ar înspăimânta dacă nu aş cunoaşte că Dumnezeu este Stăpânul, că Iisus Hristos este Domn peste cer şi pământ, peste timp şi eternitate.

P

*Nefericită ar fi viaţa noastră de fiinţă

cugetătoare, care aspiră, care gândeşte, care iubeşte, dacă viaţa s-ar reduce doar la atât cât ne dă pământul, dacă nu ne-ar aştepta cerul, infinitul, nesfârşitul, strălucitul locaş plin de lumină, de slavă şi de frumuseţe negrăită.

*Dorul de nemurire arde în sufletul

fiecărui om. Fiecare tânăr, mai ales, doreşte să realizeze în viaţă lucruri mari, lucruri bune, care să înfrunte timpul şi să cucerească eternitatea.

*

141


„Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ” – acest cuvânt al Domnului şi Dumnezeului meu îmi dă puterea să privesc liniştit adâncul eternităţii care îmi stă în faţă.

***

142


Cuprins

Printre noi sunt îngeri ... 5Acasă 9Altarul 9Amurgul 9Ateismul 10Ateul 10Bătrâneţea 11Biserica 12Bisericile de lemn 14Botezul 15Calea 16Cartea 16Catolicismul 17Cântarea bisericească 17Cimitirul 17Codul lui da Vinci 18Colindele 19Comunismul 20Constantinopolul 20Copilăria 21Copilul 21Coranul 25Crăciunul 26Credinţa 28Creştinismul 29Creştinul 29

143


Crima 30Crucea 30Cunoaşterea lui Dumnezeu 31David 32Desăvârşirea 32Desfrâul 32Despătimirea 33Dezbinarea 33Divorţul 34Dobrogea 34Dorul 34Dragostea de oameni 35Drepturile omului 35Duhovnicul 36Duhul Sfânt 37Duhurile rele 38Duminica 39Dumnezeu 39Episcopatul 41Euharistia 42Evanghelia 42Evreii 43Familia 44Făptura 44Femeia 44Fiul risipitor 45Fraternitatea 46Frica lui Dumnezeu 46

144


Iadul 48Icoana 48Iertarea 49Ignoranţa 49Iisus Hristos 49Inima 54Ispita 54Iubirea 54Încrederea 56Înfrânarea 56Îngăduinţa 57Îngerii 57Îngrijorarea 58Învăţătura Bisericii 58Învierea 59Lacrimile 60Lenea 60Lepădarea de sine 61Libertatea 61Liniştea 61Lumea de azi 62Lumina 64Luptătorul 65Maica Domnului 66Mama 68Maturitatea 69Mila 70Milostenia 70

145


Minciuna 70Minunea 71Mântuirea 71Moartea 71Monahismul 74Morţii noştri 76Muncitorul 78Naţionalismul 79Neamul 79Nefericirea 80Neglijenţa 80Neliniştea 80Neoprotestanţii 81Omul 82Ortodoxia 88Paştile 89Patimile 90Păcatul 90Pământul 92Părinţi şi copii 93Ălecarea 96Pocăinţa 96Poetul 96Poezia 99Poporul român 100Poruncile 101Postul 101Preotul 102

146


Preoţia 105Prietenul 105Pruncii avortaţi 106Psihologul 106Puritatea 107Răbdarea 108Răul 108Râsul 108 Recunoştinţa 109Responsabilitatea 109Rohia 111Rugăciunea 112Rugăciunea Domnească 113Rugăciunea inimii 114Sănătatea 115Săracul 115Sărbătorile 115Sensibilitatea 116Sfânta Scriptură 116Sfârşitul lumii 117Sfinţenia 118Sfinţii români 118Singurătatea 118Sinuciderea 120Smerenia 122Solidaritatea 124Soţia 124Speranţa 125

147


Statul 125Suferinţa 126Sufletul 126Şcoala 127Tăcerea 128Teama 128Timpul 129Tinerii 130Toaca 130Transilvania 131Triodul 131Trufia 132Trupul 132Ţara 133Ţăranul 134Veşnicia 135

148

cuvintele părintelui

Documents