CUVÎNT ÎNAINTE

Ca fiu al plaiurilor făgărăşene, am considerat de datoria mea să scriu această carte despre Munţii Făgăraşului.

Atunci cînd ochii au început să pătrundă tainele lumii înconjurătoare, privirea mi-a fost oprită de zidul de nepătruns al Munţilor Făgăraşului. Misterul lor mă atrăgea. Calea spre lumea lor de basm mi-a fost deschisă de bunicul pe cînd eram copil. Crescînd, am început să le cutreier cărările în lung şi-n lat. Am poposit la diferite stîne, iar mai tîrziu am descoperit şi cabanele turistice. Am cunoscut munţii călcîndu-i cu piciorul şi am aflat denumirile lor “la faţa locului”, direct de la păstori, de la bacii stînelor sau de la alţi bătrîni întîlniţi în drum, care nu se puteau despărţi de munte. În decursul timpului am avut ocazia să consult diferite hărţi ale Munţilor Făgăraşului şi ulterior să citesc cărţi care tratau despre ei. Găsirea, în prima hartă consultată a numelor de locuri pe care le cunoşteam şi eu mi-a produs o stare de satisfacţie deosebită, dificil de exprimat. Am constatat însă că unele denumiri nu se potriveau cu cele ştiute de mine sau nu se refereau la locul pe care îl ştiam eu de la oamenii întîlniţi pe munte. Hărţile şi cărţile respective îmi inspirau un mare respect. Autorii lor, pe care nu-i cunoşteam, erau socotiţi de mine ca oameni cu multă învăţătură. Nu puteam pune la îndoială cele scrise acolo. Denumirile găsite în aceste hărţi sau cărţi se impuneau în faţa numelor aflate de la ciobani. Totuşi, denumirile munţilor auzite de la păstori la faţa locului, în imensa scenă a naturii, rostite în acelaşi fel de mai mulţi oameni şi la momente de timp diferite, m-au impresionat puternic. Un sentiment nedefinit mă făcea să înţeleg că acele denumiri ar mai însemna ceva, că ar fi însoţite de viaţă şi ar vrea să comunice ceva venind din vremuri demult apuse. Cu siguranţă că acelaşi sentiment l-au avut şi păstorii cînd au aflat denumirile locurilor de la bătrînii lor. În acest fel trebuie să fi fost ele transmise prin viu grai, din tată în fiu, din generaţie în generaţie, de la strămoşi la strănepoţi. Aceste nume ale locurilor trebuie să fie cele adevărate şi acestea trebuie înregistrate în hărţi şi cărţi, pentru a fi păstrate şi folosite în continuare. Un imbold lăuntric m-a împins să cunosc mai amănunţit aceşti munţi, cu denumirile lor. Am stat de vorbă cu mulţi cunoscători ai locurilor şi toponimelor din cuprinsul Munţilor Făgăraşului. Denumirile auzite de la unii le-am confruntat cu cele aflate de la alţii. Constatările de pe teren le-am comparat cu ce am găsit în hărţi şi în alte documente. Multe din aceste rezultate sînt prezentate în cuprinsul cărţii de faţă, concepută ca un ghid turistic. Întrucît, pentru un masiv atît de întins ca Munţii Făgăraşului, am avut la dispoziţie un număr relativ redus de pagini, am prezentat informaţiile într-un text foarte comprimat.

Cartea are trei părţi: prezentare generală, cabane şi refugii, poteci şi marcaje. Capitolele privind aşezarea, limitele, relieful şi reţeaua hidrografică, din prima parte, sînt comprimate la maxim; am prezentat paginile privind toponimia mai amănunţit deoarece o bună parte din conţinutul lor nu se mai regăseşte în alte cărţi şi multe informaţii sînt extrase din documente sau publicaţii greu de găsit; celelalte capitole ale primei părţi sînt redate extrem de scurt, conţinutul lor putînd fi găsit mai pe larg în diferite tratate de specialitate. În partea a doua sînt prezentate cabanele şi refugiile turistice, informaţiile cu caracter turistic fiind completate cu date istorice. Partea a treia - în care sînt descrise traseele turistice - este partea principală a cărţii şi are dezvoltarea cea mai mare. Pentru a putea cuprinde cît mai multe informaţii în pagini cît mai puţine, simultan cu descrierea traseelor am descris şi relieful, folosind cît mai multe toponime culese în modul arătat mai sus. În acest scop, am descris şi cîteva trasee nemarcate, îndeosebi de pe versantul sudic, care străbat zone interesante ale masivului.

Se cuvine a menţiona aici valoarea deosebită a ajutorului primit de la localnicii cunoscători ai toponimiei moştenită de la străbuni; celor care nu mai sînt printre noi, le păstrez o pioasă amintire. Recunoştinţa mea se îndreaptă în egală măsură înspre cei care mi-au pus la dispoziţie documente şi publicaţii vechi, în prezent rarităţi, cît şi spre cei care m-au însoţit în peregrinările mele pe cărările şi plaiurile Munţilor Făgăraşului şi m-au ajutat în dezlegarea tainelor lor. Din lungul şirag de nume îmi permit să menţionez pe veteranul Carol Lehmann din Brasov (născut în anul 1894), model de drumeţ cu viaţă cumpătată, şi pe Amilcar Constantinescu, plecat din rîndurile celor vii.

Exprim, de asemenea, călduroasele mele mulţumiri cercetătorului geograf Şerban Dragomirescu şi inginerului Mihail Albotă pentru sfaturile înţelepte pe care mi le-au dat, precum şi conducerii Editurii Sport-Turism pentru străduinţa ca lucrarea să apară în condiţii grafice excelente.Autorul

PREZENTARE GENERALĂ

Aşezare, limite

Munţii Făgăraşului fac parte din lanţul Carpaţilor Meridionali. Ei se întind între Masivul Piatra Craiului (est) şi Defileul Oltului de la Turnu Roşu pînă la Cozia (vest) pe o distanţă aeriană ceva mai mare de 70 km. În lăţime măsoară cca 40 km, acoperind o suprafaţă de aproape 3 000 km2.

Munţii Făgăraşului reprezintă cea mai mare unitate alpină din ţara noastră, ceea ce 1-a determinat pe renumitul geograf francez Emm. de Martonne să-i numească ,,Alpii Transilvaniei".

La nord, Munţii Făgăraşului sînt mărginiţi de Depresiunea Făgăraşului, cunoscută şi cu numele de Ţara Făgăraşului sau Ţara Oltului. La vest, Valea Oltului constituie o demarcaţie foarte precisă între Munţii Făgăraşului, de o parte, şi Munţii Lotrului, respectiv Munţii Căpăţînii, de partea cealaltă. Spre sud, culmile masivului se continuă cu Muscelele Argeşului şi Cîmpulungului. Sirul depresiunilor Cîmpulung, Brădetu, Arefu, Jiblea concretizează într-o anumită măsură limita sudică. Limita estică a Munţilor Făgăraşului (linia de demarcaţie dintre ei şi Piatra Craiului, respectiv Munţii Perşani) a fost - şi mai este încă - subiect de discuţie între specialişti. Ea poate fi plasată într-o zonă cuprinsă între Valea Dîmboviţei, Pîrîul Dragoslăvenilor, Şaua Tămăşelului (1610 m), pîrîul Bîrsa Tămaşului, rîul Bîrsa Mare şi Valea Şincăi - de o parte - şi Valea Dîmboviţei, Pîrîul cu Scară, Curmătura Lerescului (1390 m), pîrîul Lerescu, pîrîul Cenuşa şi Valea Sebeşului - de cealaltă parte. Din punct de vedere turistic, vom considera ca linie de demarcaţie între Munţii Făgăraşului şi Masivul Piatra Craiului - Pîrîul Tămaşului, Curmătura Foii (1367 m) şi pîrîul Bîrsa Tămaşului.

Linia de demarcaţie cu Munţii Perşani este mai dificil de stabilit. Complexul Ţaga, care constituie de fapt legătura dintre Munţii Făgăraşului şi Munţii Perşani, este încadrat de unii autori în Perşanii Sudici, iar de alţii în Masivul Făgăraşului. Noi vom considera Valea Şincăi linie de demarcaţie între Munţii Făgăraşului şi Munţii Perşani.

În cercurile turistice se obisnuieşte ca masivele Iezer-Păpuşa şi Cozia să fie considerate ca unităţi separate.

Limita de separaţie turistică dintre Masivul Iezer-Păpuşa şi restul Munţilor Făgăraşului este formată de Valea Dîmboviţei cu pîrîul Boărcăşu şi pîrîul Oticu, Curmătura Oticului (1863 m), Izvorul Roşu, pîrîul Văsălatu şi Rîul Doamnei.

Demarcaţia turistică a Masivului Cozia de restul Munţilor Făgăraşului este formată de pîraiele Băiaşu, Roşia, Groşilor, Şaua La Apa Cumpănită (sau La Meret, 725 m), Pîrîul Dîngeştilor şi rîul Coisca, ultimul traversînd spre vest Depresiunea Jiblei.

Geologie

Munţii Făgăraşului sînt formaţi din roci metamorfice provenite din rocile sedimentare şi eruptive preexistente care - sub influenţa unor temperaturi ridicate şi presiuni uriaşe întîlnite în adîncurile scoarţei terestre - au suferit transformări, s-au metamorfozat, căpătînd o structură cristalină şi, în majoritate covîrşitoare, un aspect orientat, şistos (şisturi cristaline). Intensitatea metamorfismului a fost mai puternică sau mai slabă. Rocile puternic metamorfozate ocupă o fîşie continuă, cu direcţia generală VSV-ENE, care cuprinde regiunea Cumpăna şi care poate fi urmărită din Valea Oltului pînă la localitatea Holbav (la est de Valea Şincăi), incluzînd Colţii Cremenii şi muntele Mezea. Dintre rocile care intră în alcătuirea acestei fîşii, caracteristic este gnaisul de Cumpăna, un gnais rubanat (cu benzi de culoare închisă, biotitice, care alternează cu benzi de culoare deschisă, cuarţo-feldspatice) în care apar ochiuri mari albe de feldspat potasic (microclin). În această fîşie mai sînt întîlnite gnaise cuarţo-feldspatice aplitice (cu cristale mici), paragnaise micacee (gnaise cu mică multă, provenite din metamorfozarea rocilor sedimentare) şi micaşisturi (şisturi cu mică multă).

În nordul fîşiei puternic metamorfozată se întîlnesc micaşisturi şi paragnaise cu intercalaţii de amfibolite şi calcare cristaline. Aceste roci intră în alcătuirea crestei principale şi a regiunilor învecinate din nord şi din sud.

Versantul nordic făgărăşan, mai ales regiunea împădurită, este format din roci slab metamorfozate ca şisturi cloritoase (în nuanţe verzui), şisturi sericitoase (cu irizaţii aurii), cu intercalaţii de calcare. Mai spre est apar şi intercalaţii de cuarţite. Sporadic, apar intercalaţii de amfibolite (cascada Bîlea).

În sudul fîşiei puternic metamorfozată, rocile metamorfice se găsesc la suprafaţă numai la est de Rîul Doamnei, în masivul Iezer-Păpuşa şi în Culmea Tămaşului. Metamorfismul acestor roci cste cu atît mai slab cu cît ele sînt mai depărtate de fîşia puternic metamorfozată a gnaiselor de Cumpăna-Holbav.

Între Rîul Doamnei şi Olt, rocile metamorfice din sudul fîşiei gnaiselor de Cumpăna sînt acoperite de depozitele sedimentare (conglomerate, gresii, marne, gipsuri ş.a.) ale Depresiunii Titeştilor. Rocile puternic metamorfozate reapar la suprafaţă în culmea Cozia-Muntişor-Ghiţu. Această

culme este separată de Depresiunea Titeştilor printr-o denivelare bruscă, o falie. Caracteristic acestei serii este gnaisul de Cozia, puternic metamorfozat, care prezintă "ochiuri" de microclin cu dimensiuni de ordinul milimetrilor pînă la cîţiva centimetri.

În Munţii Făgăraşului apar cîteva injecţii de roci granitice, cum sînt lama granitică din Valea Bîrsa Fierului şi cele două lame mici de granit din Cheile Petrimanului (Valea Dîmboviţei).

Munţii Făgăraşului s-au înălţat în orogeneza alpină. În perioada cretacică de la sfîrşitul erei mezozoice1 fundul unei mări - ale cărei ape acopereau ţinutul ţării noastre - a început să se încreţească şi să se ridice deasupra apei sub forma unui şir de munţi. Mişcări de încreţire au avut loc şi în era neozoică (oligocen superior şi chiar la începutul perioadei cuaternare). Alte mişcări mai lente, de ridicare şi coborîre a scoarţei, care au avut loc între timp, au ridicat în mai multe rînduri ansamblul de munţi, fapt dovedit prin existenţa în aceşti munţi a platformelor de eroziune.

Pîraiele şi rîurile au ros adînc munţii şi au transportat materialul spre regiunile mai joase, în multe cazuri aflate sub apa mărilor, unde 1-au depozitat. Straturile sedimentare din Depresiunea Titeştilor (pînă la Rîul Doamnei) au fost depuse în eocen, oligocen şi miocen din prima perioadă (paleogen) şi începutul perioadei a doua (neogen) ale erei neozoice.

Ridicările de la începutul perioadei cuaternare au mijlocit ca partea înaltă a Munţilor Făgăraşului (ca şi a altor munţi din cuprinsul Carpaţilor) să fie acoperită de gheţari. Zona glaciară a cuprins ambii versanţi. Pe versantul nordic ea s-a întins între Valea Groapelor, la est, şi Valea Găvanului, la vest. Pe versantul sudic extinderea longitudinală a fost ceva mai redusă, între Valea Luţelor (est) şi Valea Surului (vest). După aprecierile geologilor, Munţii Făgăraşului păstrează urmele a două faze glaciale: Riss şi Wurm, corespunzînd glaciaţiilor a treia şi a patra. În acest timp, pe cei doi versanţi ai masivului s-au instalat gheţari de tip alpin, care au lăsat ulucuri glaciare lungi. Gheţarii cei mai lungi din masiv s-au aflat pe versantul sudic, în Valea Caprei, în Valea Vîlsanului, în văile Scara-Negoiu şi în Valea Buda. Gheţarii de pe versantul nordic nu au depăşit în general lungimea de 4,5 km. Doar gheţarul din Valea Urlea-Pojorta a fost ceva mai lung. Gheţarul din Valea Arpăselului a coborît la altitudinea cea mai joasă din Carpaţi, atingînd 1 250 m. În ultima fază glaciară (Wurm) au predominat gheţari de tip pirinean, care au lăsat în urma lor multe circuri glaciare suspendate. În urma gheţarilor au rămas stînci rotunjite şi multe depozite morenice. Cele mai frumoase şi mai impresionante urme ale gheţarilor sînt custurile dintre circuri - care imprimă nota de măreţie a Munţilor Făgăraşului - şi lacurile glaciare.

Relieful

Munţii Făgăraşului se prezintă sub forma unei creste principale, o veritabilă coloană vertebrala orientată pe direcţia est-vest, între abruptul Pietrei Craiului şi defileul de la Turnu Roşu-Cîineni, din care se desprind mai multe culmi laterale atît spre nord cît şi spre sud.

Privită dinspre nord, creasta principală apare ca o înşiruire de vîrfuri separate prin şei puţin adînci, avînd aspectul unei pînze de ferăstrău cu dinţii în sus. În partea centrală, vîrfurile au un aspect semeţ, iar spre extremităţi ele devin mai domoale şi scad în înălţime. Între vîrful Luţele (2176 m) la est şi vîrful Lăcustele (Găvanul, 2135 m) la vest, pe o lungime aeriană de cca 45 km - cu excepţia unei singure şei, Gurmătura Zîrnei (1923 m) - creasta se menţine la o altitudine superioară limitei de 2100 m. La extremitatea estică, în vîrful Comisul (1883 m), creasta principală se desparte în două ramuri. Ramura sud-estică, cunoscută şi sub denumirea de Culmea Tămaşului, cuprinde muntele Comisul, muntele Lerescu, Piscul Mănăstirii, muntele Ciocanu, Piscul Răchiţii şi muntele Tămaşul Mare, iar prin Curmătura Foii face legătura cu Piatra Craiului. Cealaltă ramură, Ţaga, mai complexă - străbătută de Plaiul Mocanilor - cu direcţia iniţială nord, suferă mai multe frîngeri spre est şi nord, trecînd prin munţii Văcarea, Nimaia, Ţaga, Faţa Sfîntului Ilie, Făgetul, în timp ce lasă mai multe ramificaţii pe ambele părţi, apoi coteşte spre sud-est prin Poiana Mărului şi prin Dosul Pleşiţei, iar prin pasul Poiana Mărului (770 m) face legătura cu Munţii Perşani.

Capătul vestic al crestei principale făgărăşene se desface într-un evantai pornind din Chica Strîmbanului (1506 m), unde apar trei ramificaţii: Culmea Strîmbanului, spre vest-nord-vest, Culmea Paltinului, spre vest-sud-vest şi un picior vestic, mai scurt, Piscul Mare. Culmea Strîmbanului şi Culmea Paltinului se bifurcă din nou, iar picioarele lor ajung pînă la Defileul Oltului.

Culmile nordice, mai numeroase, sînt scurte (pînă la cca 10 km), accidentate, paralele între

1 Timpul de cînd pămîntul a format crustă solidă pînă în prezent a fost împărţit de geologi în ere: arhaică (cca 2 miliarde de ani), proterozoică (cca 1,8 miliarde ani), paleozoică (cca 345 milioane ani), mezozoică (cca 155 milioane ani) şi neozoică (cca 70 milioane ani). Erele au fost divizate în perioade, perioadele în epoci etc

ele, aproape echidistante, şi se ramifică foarte puţin. De la est la vest se succed următoarele culmi 1 (mai lungi de 4 km): Culmea Scoarţei, Culmea Babei, Culmea Langa-Scărişoara, Culmea Moşului, Muchia Sîmbetei, Muchia Drăguşului, Muchia Zănoaga, Muchia Viştei Mari, Muchia Gîrdomanul, Muchia Tărîţa, Piscul Podragului, Muchia Albota, Muchia Buteanului, Piscul Bîlei, Piscul Doamnei, Muchia (Piscul) Sărăţii, Piscul Şerbotei, Muchia Puha, Culmea Bîrcaciului, Culmea Racoviceanului, Piscul Surului, Culmea Moaşei, Culmea Tătarului, Muchia lui Fătu, Piciorul Schiau şi Culmea Pietricelei.

Dintre acestea, 17 se pierd în Depresiunea Făgăraşului, cinci (Moşu, Gîrdomanu, Piscul Bîlei, Racoviceanu şi Tătaru) ajung pînă în apropierea depresiunii şi doar patru (Piscul Podragului, Piscul Şerbotei, Piscul Surului şi Piciorul Schiau) sînt mai scurte.

Culmile sudice, mai puţine la număr şi mai domoale, sînt, în general, mult mai întinse şi mai complexe, fiecare în parte prezentînd mai multe ramificaţii. De la est la vest se întîlnesc următoarele culmi (care depăşesc 4 km în lungime): Culmea Luţelor, Culmea Berevoescului, ramura Mezea-Oticu-Iezer, Culmea Ludişorului, Culmea Leaota-Zîrna, ramura Dara-Muşetescu-Boureţu, ramura Moldoveanu-Scărişoara-Picuiata, Piciorul Mircii, ramura Rîiosu-Muşeteica-Piscul Negru, Culmea Paltinului, ramura Lespezi-Clăbucet-Muntişor, ramura Mîzgavu-Pietrosu-Cozia, Culme Olanului, Culmea Coţilor şi culmea Zănoaga Cîinenilor. Reprezentative sînt şase culmi care deţin suprafaţa cea mai mare a versantului sudic şi care se bucură de însuşirile enumerate mai sus. Patru dintre acestea (Mezea-Oticu-Iezer, Moldoveanu-Scărişoara-Picuiata, Lespezi-Clăbucet-Muntişor şi Mîzgavu-Pietrosu-Cozia) - cu lungimi de peste 30 km - ajung în Muscelele Argeşului şi Cîmpulungului, iar două (Dara-Muşetescu-Boureţu şi Rîiosu-Muşeteica-Piscul Negru) au lungimi mai mici (13 km, respectiv 20 km). Celelalte nouă culmi sudice, cu lungimi cuprinse între 4 km şi 12 km, se ramifică foarte puţin, asemănîndu-se cu culmile nordice.

Cele patru ramuri sudice lungi de peste 30 km prezintă în partea terminală cîte o porţiune mai înaltă, constituind, în ansamblu, culmea sudică a Munţilor Făgăraşului. Această culme, fragmentată de ape, este conturată mai bine spre extremităţi. Între Dîmboviţa şi Rîul Doamnei ea este reprezentată de culmea Păpuşa-Iezer-Păpău, al cărei punct maxim, Vîrful Roşu, atinge 2469 m, depăşind cu 606 m Curmătura Oticului (1863 m, punctul cel mai jos al culmii de legătură cu creasta principală nordică).

Segmentul dintre Rîul Doamnei şi Vîlsan - culmea Strunga-Ulmu - se ridică doar la 1216 m (în Vîrful Ulmului), în timp ce culmea de legătură spre nord are punctul minim de 1045 m într-o şa din apropiere. Cu excepţia capătului dinspre Vîlsan - format din roci metamorfice - restul segmentului şi zonele vecinte din nord şi din sud conţin sedimentare din miocen şi oligocen, ceea ce a determinat pe unii specialişti să considere că între Rîul Doamnei şi Vîlsan culmea sudică a Munţilor Făgăraşului dispare.

Partea vestică a culmii sudice făgărăşene - dintre Vîlsan şi Olt - cuprinde mai multe segmente formate din roci metamorfice dure (gnais de Cozia) legate spre nord prin culmi joase, din roci sedimentare, care ating punctele minime în apropierea culmii sudice. Astfel, între Vîlsan şi pîrîul Limpedea se dezvoltă muntele Ghiţu al cărui vîrf (1622 m) depăseşte cu 507 m Curmătura Molivişului (1115 m), aflată în apropiere, spre nord. Între pîrîul Limpedea şi rîul Arges se găseşte muntele Albina (1371 m) avînd spre nord Curmătura Ursului (1015 m). Segmentul dintre Argeş şi Topolog este mai lung şi cuprinde munţii Obîrşia, Măgureaua, Muntişoru şi Frunţile; el atinge înălţimea maximă în vîrful Muntişoru (1534 m), iar culmea de legătură spre nord are punctul minim în apropiere, în Curmătura Runcurelei (1165 m). La vest de Topolog, pînă în pîrîul Roşia, se ridică culmea munţilor Şutu-Pietrosu-Mamurile, cu vîrful Pietrosu (1359 m) aflat chiar în sudul Curmăturii Pojorîtului (1045 m, punctul minim al culmii de legătură cu creasta principală nordică). Ultimul segment, cuprins între pîrîul Rosia şi rîul Olt, este format din masivul Cozia (alt. max. 1668 m), care se detaşează mult din relieful înconjurător. Acest masiv se leagă printr-o culme estică, joasă, de ramura Mîzgavu-Pietrosu în apropierea Vîrfului Feţei Mari (1067 m) - la sud de vîrful Pietrosu. Punctul cel mai jos al culmii de legătură se găseşte în şaua La Apa Cumpănită (725 m).

Apele care fragmentează culmea sudică a Munţilor Făgăraşului au tăiat în aceasta chei adînci, dintre care cele mai spectaculoase sînt Cheile Argeşului.

Munţii Făgăraşului sînt cei mai înalţi munţi ai patriei noastre. În cuprinsul lor se află opt din cele 14 vîrfuri ale munţilor României care ating altitudinea de 2500 m2: Moldoveanu (2544 m), Negoiu (2535 m), Colţul Viştei Mari (2527 m), Lespezi (2522 m), Cornu Călţunului (cca 2510 m), Vînătoarea lui Buteanu (2507 m), Hîrtopu (2506 m) şi Dara (2500 m). Tot aici se găsesc peste 42 vîrfuri cu altitudini cuprinse între 2400 şi 2 500 m.

1 Lămuriri privind denumirea culmilor - a se vedea capitolul Toponimia.2 Celelalte şase vîrfuri de 2 500 m sînt: Parîngu Mare (2519 m) în Parîng, Peleaga (2500 m) şi Papuşa (2500 m) în Retezat, Omu (2516 m în vîrful stîncii), Bucura (sau Vîrful Ocolit, 2503 m) şi Capul Morarului (2501 m) în Bucegi

Relieful din zona înaltă poartă amprenta glaciară. Aici se întîlnesc circuri şi văi glaciare, cu profil transversal în formă de U, despărţite prin custuri ascuţite. În jumătatea inferioară văile devin înguste şi adînci, în schimb culmile se lăţesc. Din vremuri străvechi, potecile de acces la munte au evitat văile înguste şi au urmat culmile, pe care le-au părăsit abia în zona glaciară - unde acestea au devenit greu accesibile, luînd aspect de custuri - şi au coborît în circurile şi văile glaciare alăturate, largi şi uşor de străbătut cu piciorul.

Reţeaua hidrografică

APELE CURGĂTOAREMunţii Făgăraşului sînt brăzdaţi de o bogată reţea de ape, a cărei structură este strîns legată de

relief. Creasta principală împarte reţeaua de ape în două grupe mari: apele de pe versantul nordic şi cele de pe versantul sudic. Caracterele celor două grupe de ape diferă între ele, fiind în concordanţă cu caracterele culmilor respective.

Apele de pe versantul nordic sînt relativ scurte şi puţin bogate în apă. Panta mare a versantului, de pînă la 1800 m diferenţă de nivel pe distanţa de cca 10 km, a imprimat acestor ape cursuri paralele şi aproape echidistante, orientate spre nord, împiedicînd formarea în munţi a unor bazine hidrografice mari. Aici se găseşte cea mai densă reţea hidrografică din ţară (peste 0,8 km/km2). Apele au săpat văi adînci şi înguste, creînd acele muchii nordice făgărăşene, de o măreţie neegalată în Carpaţi. Deşi nu sînt mari, localnicii au dat acestor ape denumirea de rîuri.Apele de pe versantul sudic sînt mai lungi şi mai bogate în apă. Cursul lor - orientat spre sud - este mai dezordonat; ele se adună mai multe împreună, formînd cîteva bazine hidrografice complexe.

Alte două grupe, mai mici, cuprind apele de la cele două extremităţi ale crestei principale.Apele din masivul Făgăraşului sînt incluse în două mari bazine hidrografice: al Oltului şi al

Argeşului.Oltul drenează toate apele versantului nordic, apele celor două grupe de la extremităţile

crestei principale şi apele de pe versantul sudic aflate la vest de culmea Lespezi-Clăbucet-Muntişor.În grupa estică intră apele dintre culmile Tămaşului şi Ţagăi, afluente rîului Bîrsa Mare, ca

Bîrsa Tămaşului (cu Pirîul Runcului), Bîrsa Groşetului (cu afluenţii săi pîrîul Lerescu şi pîrîul Cenuşa), Bîrsa lui Bucur şi Bîrsa Fierului.

Pe versantul nordic curg din munte următoarele ape mai importante: Rîul Şincăi (cu pîraiele Strîmba şi Şercăiţei), Rîul Sebeşului, Rîul Berivoiului (cu Rîuleţul, Copăcioasa şi Racoviţa), Rîul Dejanilor, Rîul Pojortei şi Brezcioara (care unite formează Rîul Brezei), Rîul Sîmbetei (cu Rîul Lisei), Viştişoara, rîul Viştea Mare, Ucişoara, rîul Ucea Mare, rîul Arpaşu Mare (cu pîrîul Podragu şi pîrîul Albota), Arpăşelul, pîrîul Bîlea şi Pîrîul Doamnei (care împreună dau naştere Rîului Cîrţişoarei), rîul Laita, Rîul Mare al Porumbacului (cu pîrîul Tunsu), Porumbăcelul, Rîul Mare al Avrigului, Rîul Jibrii (cu pîrîul Moaşa), rîul Moaşa Sebeşului (cu Pîrîul Tătarului) şi Rîul Sebeşului format din unirea Pîrîului lui Fătu cu Pîrîul lui Ionel. Acestea, după ce străbat în lat Depresiunea Făgăraşului şi după ce, cîteva dintre ele, confluează cu vecinele lor, sînt culese de rîul Olt, care curge prin marginea nordică a depresiunii, aproape paralel cu creasta principală făgărăşeană.

Grupa vestică cuprinde apele care curg din munţi direct în Olt sau care traversează depresiunile Loviştei şi Jiblei. Din această grupă fac parte pîraiele Strîmba, Mărului, Rindiboilor1, Fratelui, Curpănului, Satului, rîul Boia (format din pîraiele Boia Mică, Boia Mare şi Boişoara), Rîul Sec, rîul Băiaşu (cu pîraiele Dosului, Cîmpului şi Roşia) şi rîul Coisca (cu Pîrîul Dîngeştilor).

De pe versantul sudic, Oltul primeşte - lîngă localitatea Ostroveni - apele rîului Topolog, al cărui bazin hidrografic cuprinde pîraiele Negoiu, Scara, Podeanu, Mîzgavu, Topologelul, Cumpăniţa Topologului şi Valea Satului.

Apele din bazinul hidrografic al Argeşului sînt grupate şi ele în patru bazine mai mici.În bazinul Argeşului propriu-zis intră apele dintre culmile Lespezi - Clăbucet - Muntişor (la

vest) şi Moldoveanu - Picuiata - Ghiţu (la est), cum sînt rîul Capra, rîul Buda, pîrîul Cumpăna, pîrîul Oticu, Valea Rea, Valea cu Peşti, Valea lui Stan, Rîul Arefului şi pîrîul Limpedea (unit cu Turburea).

Rîul Vîlsan are un bazin mai mic, cuprins între culmile Picuiata-Ghiţu (la vest) şi Scărişoara-Maliţa (la est) şi culege apele unor pîraie mai puţin importante (Izvorul Dimei, Izvorul Dorului, Pîrîul Zănoguţei, Izvorul Popii, Pîrîul Dobroneagului, Valea Şetrei) şi se varsă în Argeş lîngă localitatea Merişani.

Bazinul Rîului Doamnei, întins între culmile Moldoveanu-Scărişoara-Maliţa (la vest) şi Mezea-Oticu-Iezer (la est), are o suprafaţă mai mare şi adună apele Văii Rele (cu pîraiele Bîndea,

1 Hidronimul Rindiboilor - folosit de localnici în această formă - ar putea proveni din expresia germană Rindbach (= Pîrîul boului).

Pojarna, Dara şi Boureţu), ale pîraielor Leaota, Zîrna, Brătila, Văsălatu, Drăghina, Cernat şi ale altora mai mici. După ieşirea din munţi, Rîul Doamnei primeşte (lîngă Colibaşi) apele Rîului Tîrgului, unite cu ale Bratiei şi ale Argeşului, şi confluează cu Argeşul lîngă Pitesti.

Rîul Dîmboviţa adună apele dintre creasta principală făgărăşană şi culmea Mezea-Oticu-Iezer-Păpusa-Ţefeleica, începînd de la cele două pîraie de obîrşie, Boarcăşul şi Pîrîul Vladului, la care se adaugă, pe stînga, pîraiele Luţele, lui Aron, Comisul, cu Scară, Mănăstirii, Nemţoaicelor, Răchiţii şi Tămaşului, iar pe dreapta - din Masivul Iezer-Păpuşa - pîraiele Colţilor, Barbului, Hotarului, Dracsinului, Cascue, Clăbucetului şi Rîuşorul. Dîmboviţa confluează cu Argeşul lîngă localitatea Budeşti, aproape de vărsarea acestuia în Dunăre.

LACURILELacurile glaciare ale Munţilor Făgăraşului, deşi nu au dimensiunile celor din Retezat, ca

frumuseţe pot sta alături de acestea din urmă. Cel mai întins lac glaciar din Munţii Făgăraşului este Bîlea, cu suprafaţa de 4,65 ha, urmat de Podragu (2,86 ha), Urlea (2 ha), Capra (1,83 ha), Avrig (1,48 ha) şi Galbena (1,2 ha). Cel mai adînc lac glaciar din aceşti munţi este Podragu (15,5 m), urmat de Călţun (11,8 m), Bîlea (11,35 m), Galbena (9 m) şi Capra (8 m). La cea mai mare altitudine în Carpaţii româneşti este situat Lacul Mioarelor (2282 m), aflat în căldarea glaciară Hîrtopul Leaotei. Alte lacuri de mare altitudine sînt Scărişoara (cca 2265 m), Podul Giurgiului (2264 m), lăculeţele din Căldăruşa Lungă a Caprei (2250 m şi 2251 m), Lacul Vîlsanului (2250 m), Geamănul de Sus (2244 m) şi Capra (2230 m)1.

Prin configuraţia sa, masivul nu a permis gruparea lacurilor în salbe sau ,,ciorchini", aşa cum apar în Munţii Retezat. Întîlnim puţine cazuri cînd un lac mare este "asociat" cu cîteva lacuri mici. În rest, lacurile Făgăraşului se găsesc izolate.

Pe partea nordică, de la est la vest, întîlnim următoarele lacuri glaciare: lacul Belia Mare, lacul Urlea (2 ha; 4,5 m; 2192 m)2, lacul lui Mogoş, lacul Viştişoara (-; -; 2040 m), cinci lacuri ale Podragului (din care lacul mare - 2,86 ha; 15,5 m; 2071 m; următorul - 0,24 ha; 2,2 m; 2070 m şi lacul de sus - -; -; cca 2215 m), lacul Podrăgel (0,71 ha; 3,9 m; 1993 m), lacul Buteanu, două lacuri ale Bîlei (lacul mare - 4,65 ha; 11,35 m; 2027 m), trei lacuri ale Doamnei (lacul mare - 0,51 ha; 1,5 m; 1869 m; unul cu stuf şi altul temporar) şi lacul Avrig (1,48 ha; 4,5 m; 2011 m).

Pe partea sudică, tot de la est la vest, întîlnim trei lăculeţe ale Luţelor, lacul Zîrna (0,5 ha; 0,5 m; 2050 m), lacul Jgheburoasa (1 ha; 2 m; 2150 m), un alt lac pe Culmea Zîrna-Leaota (0,16 ha; 1,5 m; 2140 m), şase lacuri în Hîrtopul Leaotei (din care Lacul Roşu - 1 ha; 3 m; 2100 m; Geamănul de Jos - 0,35 ha; 0,7 m; 2200 m; Geamănul de Sus - 0,30 ha; 2 m; 2244 m; Lacul Mioarelor - 0,15 ha; 0,4 m; 2282 m), lacul de la Fundul Bîndei (0,11 ha; 0,2 m; 2080 m), lacul estic al Văii Rele (0,5 ha; 2,5 m; 2168 m), lacul vestic al Văii Rele (0,45 ha; 2 m; 2156 m), patru lacuri ale Galbenei (lacul mare - 1,2 ha; 9 m; 2195 m; celelalte trei cu suprafeţe între 0,1 şi 0,3 ha), lacul Scărişoara (în căldăruşa de sub Potcoava, alt. cca 2265 m), lacul Vîlsan (cca 1 ha; cca 1 m; 2250 m), lacul Picuiata (cca 0,4 ha; cca 2 m; cca 2200 m), Iezerul Podul Giurgiului (0,22 ha; 3 m; 2264 m), lacul Buda (0,87 ha; 2,2, m; 2056 m), lacul Rîiosu (0,15 ha; 2198 m), două lacuri în căldarea de mijloc a Caprei (lacul mare - 1,83 ha; 8 m; 2230 m; lacul mic - 0,22 ha; 1,5 m; 2228 m), două lacuri în Căldăruşa Lungă a Caprei (lacul de jos - 0,11 ha; 1,2 m; 2250 m), lacul Călţun (0,78 ha; 11,8 m; 2135 m), lacul Negoiu (-; -; 1963 m) şi lacul Boia (-; -; 2040 m).

În preajma unor lacuri enumerate mai sus, sau pe fundul unor căldări glaciare, se găsesc multe mocirle care nu sînt altceva decît lacuri glaciare într-un stadiu de colmatare cvasitotală.

Multe din microdepresiunile rezultate în urma tasării nivale sînt umplute cu apă, permanent sau temporar, formînd astfel lacuri mici. Asemenea lăculeţe se găsesc pe partea dinspre căldarea Groapele a culmii Văcarea, pe Culmea Scoarţei, în Banciu, în Curmătura Vladului, în Curmătura Bră-tilei, în Hermeneasa, în Curmătura Zîrnei, pe Şleaul Moşuleţei, pe Culmea Caţaveiului, pe Muchia Zănoaga, pe Muchia Sărăţii, în Şaua Corbului, pe culmea Florea-Comarnic şi în alte părţi. Trebuie menţionat în mod deosebit Lacul Învîrtitei din Nucşoara (2,2 ha; 4,75 m; 789 m), avînd cuveta for-mată în gips.

1 Cel mai întins lac glaciar din Munţii Retezat (şi din Carpaţii României) este Bucura (supraf. 8,86 ha; adînc. 15,7 m; alt. 2040 m), urmat de Zănoaga (6,51 ha; 29 m; 1995 m), Tăul Negru (4,05 ha; 24,8 m; 2025 m) şi Galeş (3,68 ha; 20,5 m; 2040 m). Cel mai adînc lac glaciar din Carpaţi este Zănoaga (29 m), iar lacul situat la cea mai mare altitudine în Retezat este Tăul Agăţat (numit de unii autori Tăul Porţii - 2240 m).2 Primul număr reprezintă suprafaţa (ha), al doilea adîncimea maximă (m) şi al treilea altitudinea (m). Datele privind suprafaţa, adîncimea şi, parţial, altitudinile sînt luate după I. Pişota - Lacurile glaciare din Carpaţii Meridionali 1971, şi P. Decei - Lacuri de mnte, 1981.

În ultimele decenii, în Munţii Făgăraşului au apărut mai multe lacuri de baraj artificial, ca urmare a valorificării potenţialului energetic al rîurilor. Cel mai mare dintre acestea este lacul Vidraru (893 ha; adînc. 155 m; alt. 830 m), rezultat prin stăvilirea apelor Argeşului printr-un baraj în dublu arc, înalt de 166 m, la intrarea în Cheile Argeşului; umplerea lacului a început la 15 martie 1966. Pe Rîul Doamnei a apărut în martie 1967 lacul Văsălatu (Baciu) cu suprafaţa de 2,5 ha, adîncime la baraj de 14 m şi alt. 860 m. Lacul de pe Vîlsan are suprafaţa de 2 ha, adîncimea la baraj de 15 m şi alt. 954 m. Lacul Cumpăna (3 ha; adînc. 24 m; alt. 920 m) a luat naştere în 1969. Rîul Dîmboviţa este stăvilit prin barajul înalt de 103 m, construit la confluenţa sa cu Pîrîul lui Platon (aval de Pîrîul Mănăstirii); el a dat naştere lacului Pecineagu cu suprafaţa de 170 ha şi alt. 1113 m, a cărui umplere a început la 14 aprilie 1985.

Clima

Munţii Făgăraşului au o climă aspră, cu caracteristici specifice climei temperate şi climei subpolare.

Temperatura aerului scade o dată cu creşterea altitudinii, ajungînd pe crestele făgărăşene la o valoare medie anuală sub 0°C, atingînd chiar -2°C. Pe versantul sudic, temperatura este ceva mai ridicată decît pe cel nordic, ajungînd în vecinătatea muscelelor şi a depresiunilor subcarpatice la valori medii anuale de cca 8°C. În zona înaltă, iarna poate dura şase-şapte luni. Temperatura medie a lunii celei mai friguroase (ianuarie) este de -7°C ... -9°C, iar a lunii celei mai calde (iulie) nu depăşeşte +7°C. Temperaturile maxime pot ajunge la +20°C, iar cele minime pînă la -38°C. În zona mai puţin înaltă, iarna este mai scurtă, cinci luni sau chiar mai puţin.

Zona înaltă poate oferi multe surprize. În zilele senine de iarnă temperatura poate atinge valori pozitive destul de ridicate, încît drumeţii sînt tentaţi să facă plajă. În schimb, în timpul furtunilor de vară, temperatura scade adesea sub 0°C şi ploile se transformă în lapoviţă şi ninsoare, fapt ce obligă pe drumeţi să aibă întotdeauna în rucsac haine călduroase.

În zona Munţilor Făgăraşului predomină vîntul dinspre vest, care suflă aproape permanent, iarna atingînd viteze năpraznice. Primăvara se face simţit Vîntul Mare, un vînt local, cu caracter de fohn, ce bate dinspre creste înspre Depresiunea Făgăraşului şi grăbeşte topirea zăpezilor. În zilele însorite de vară pe creasta Făgăraşului se simte o briză de pe versantul nordic înspre cel sudic, mai încălzit. În văi sau în zonele împădurite vînturile se simt mai slab, dar pe crestele din zona alpină vînturile bat mai tare şi obligă pe turişti să aibă în permanenţă la ei o haină de protecţie.

Sînt rare zilele cînd, deasupra Munţilor Făgăraşului, cerul este complet senin. Uneori se văd pe cer nori albi, mici, cu margini rotunjite, ca nişte ghemotoace de vată, care sînt duşi de vînt de la apus spre răsărit. Se numesc Cumulus humilis şi sînt prevestitori de vreme bună. Ei înfrumuseţează peisajul şi sînt mult doriţi de fotografii pasionaţi. Alteori, după dimineţi senine de vara, apar nori tot din grupa Cumulus, cu forme rotunde şi de culoare albă, care se dezvoltă deasupra munţilor. Către seară ei dispar, de obicei fără să producă precipitaţii. Acestia se pot dezvolta însă mult şi pot genera furtuni cu descărcari electrice. Alţi nori nu au contur bine definit. Se numesc Nimbus şi provoacă ploi şi furtuni. Norii aceştia pot cuprinde zone întinse şi pot coborî la mică înălţime, cauzînd ploi mărunte şi de lungă durată. Trebuie amintiţi şi norii de briză, aduşi de curenţii din văile nordice către creasta principală. La întîlnirea cu aerul sudic, cald şi în bătaia razelor soarelui, aceste neguri ieşite din căldările nordice dispar. Mulţi turişti aflaţi la cabanele de pe versantul nordic sînt puşi în încurcătură şi nu pornesc la drum, neştiind că pe versantul sudic, pînă în linia crestei principale, timpul este frumos.

Precipitaţiile din Munţii Făgăraşului sînt printre cele mai bogate din ţară. În zona înaltă se înregistrează anual între 1200 şi 1400 mm, iar mai jos, deasupra pădurilor de fag, cad între 800 şi 1000 mm. Luna cea mai bogată în precipitaţii este iunie, iar cea mai săracă, februarie. În perioada rece, precipitaţiile cad sub formă de zăpadă, care este transportată de vînt (predominant dinspre vest) şi îngrămădită mai mult în circurile şi văile expuse spre est. Aici zăpada se menţine pînă vara tîrziu. Versanţii vestici şi crestele culmilor rămîn adesea dezgoliţi sau sînt acoperiţi de un strat subţire de zăpadă; pe partea estică a crestelor se formează cornişe de zăpadă. Mersul pe zăpada proaspătă, adunată în urma ninsorilor abundente sau pe zăpadă moale este foarte anevoios şi obositor. Acolo unde panta terenului este mare, zăpada proaspătă, nestabilizată, sau zăpada înmuiată de căldura primăverii porneşte în avalanşe, constituind un foarte mare pericol pentru cei care se încumetă să străbată astfel de zone în perioadele respective.

Vegetaţia

Vegetaţia Munţilor Făgăraşului, determinată în principal de condiţiile climatice, variabile în funcţie de altitudine, prezintă o zonare pe verticală. Temperatura, ca factor climatic hotărîtor al zonării,

este mai ridicată pe versantul sudic - expus radiaţiei solare - şi influenţează limitele zonelor vegetale care, şi ele, sînt mai ridicate pe acest versant în comparaţie cu cel nordic.

Cea mai mare parte din suprafaţa masivului, începînd de la poale1 pînă la altitudini de cca 1600 m pe versantul nordic şi cca 1 850 m pe cel sudic, este acoperită cu păduri formînd zona pă-durilor montane, deasupra căreia se află zona pajiştilor şi tufărişurilor alpine.

În partea inferioară, o mare răspîndire o are fagul (Fagus silvatica), care în Munţii Făgăraşului creste viguros formînd păduri întinse (făgete), uneori de o frumuseţe rară2. În pădurile de fag se întîlnesc exemplare de carpen (Carpinus betulus, paltin de munte (Acer pseudoplatanus) şi mesteacăn (Betula verrucosa), ultimul foarte răspîndit pe Culmea Pietricelei. În lizierele poienilor de mică altitudine găsim tufărişuri de alun (Corylus avellana) şi rugi de mure (Rubus hirtus). În aceste păduri se întîlneşte zada (Larix decidua), cum se poate vedea pe Valea Brezcioarei şi, mai rar, tisa (Taxus baccata).

Începînd de la altitudinile de 1000 m pe versantul nordic şi 1200 m pe cel sudic, pădurile de fag sînt împestriţate din ce în ce mai mult cu răşinoase, îndeosebi brad alb (Abies alba) şi molid (Picea excelsa), dar şi cu diferite specii de foioase ca ulmul (Ulmus montana), frasinul (Fraxinus excelsior), plopul de munte (Populus tremula), scoruşul (Sorbus aucuparia) şi altele.

Pe sub copacii pădurilor de foioase cresc diferite specii de ierburi adaptate la lumina filtrată de frunzele copacilor. Pajiştile însorite sînt formate din alte specii, între care predomină iarba vîntului (Agrostis tenuis). O mulţime de flori, în diferite culori, înveselesc aceste pajişti.

Fagul, împreună cu cele mai multe specii de foioase, urcă pînă la altitudini de 1200 m pe partea nordică şi 1450 m pe cea sudică. Mai sus rămîn pădurile de molid, molidişurile, în care reuşeşte să pătrundă afinul (Vaccinium myrtillus) împreună cu cîteva specii de plante şi de muşchi. Uneori, pădurile de molid sînt atacate de un lichen, barba ursului (Usnea barbata). În pajiştile din etajul pădurilor de molid sînt foarte răspîndite păiuşul roşu (Festuca rubra) şi ţepoşica (Nardus stricta), printre care cresc şi alte specii.

Limita superioară a pădurii de molid se situează pe versantul nordic la 1500-1600 m altitudine, iar pe cel sudic la 1750-1850 m. Deasupra acestei limite se află etajul alpin inferior (sau subalpin) în care se deosebesc: tufărişuri de jneapăn (Pinus montana ssp. mughus) împreună cu ienupărul pitic (Juniperus sibirica), afin, arin de munte (Alnus viridis), uneori zîmbru (Pinus cembra), omag (Aconitum tauricum), ghinţură pătată (Gentiana punctata) şi altele; tufărişuri de smirdar (Rhododendron kotschyi) asociat cu afin, merişor (Vaccinium vitis idaea), omag alpin (Aconitum tauricum ssp., alpestre), ghinţură (Gentiana carpatica) şi altele; pajişti de păruşcă (Festuca supina), iarba stîncilor (Agrostis rupestris) şi ţepoşică printre care cresc diferite plante cu flori ca firuţa de munte (Poa media), brînduşa de munte (Crocus heuffelianus), clopoţei (Campanula napuligera), vioreaua de munte (Viola declinata), ridichioara (Geum montanum) şi altele.

Etajul alpin superior începe de la 2100-2200 m pe părţile nordice şi de la 2200-2300 m pe părţile sudice şi continuă pînă pe vîrfurile cele mai înalte. Se caracterizează prin pajişti scunde alternînd cu puţine tufărişuri pitice. Pe platouri şi coaste domoale predomină pajiştea de coarnă (Carex curvula), în care se întîlnesc frecvent firuţa alpină (Poa alpina), margareta alpină (Chrysanthemum alpinum), clopoţelul alpin (Campanula alpina), cupa alpină (Gentiana kochiana), dar şi specii endemice Carpaţilor noştri, ca romaniţa de munte (Anthemis carpatica), cruciuliţa de munte (Senecio carpaticus), ghinţurica (Gentiana frigida), garofiţa pitică (Dianthus gelidus) şi altele. Pe creste şi pe coastele repezi predomină rugina (Juncus trifidus) prin care cresc sisinei de munte (Pulsatilla alpina), oiţe (Anemone narcissiflora), ghinţură (Gentiana praecox ssp. carpatica), miliţea (Silene dinarica) etc.

Pe munţii Rîiosu şi Buda, ca şi în alte părţi unde solul este calcaros, s-au dezvoltat specii de plante specifice acestui sol ca garofiţa de munte (Dianthus tenuifolius), garofiţa albă de stînci (Dianthus spiculifolius), omag galben (Aconitum anthora), sîngele voinicului (Nigritella rubra), floarea de colţ (Leontopodium alpinum) şi altele. Speciile rare sînt ocrotite de lege.

Fauna

Munţii Făgăraşului, cu o întindere vastă, acoperită de o haină vegetală groasă formată în mare parte din păduri, adăpostesc o faună bogată şi variată. Animalele, mai mult sau mai puţin direct, sînt legate de regnul vegetal şi, în final, de condiţiile climatice.

1 În vremuri străvechi, poalele masivului erau acoperite cu păduri de stejar, care se întindeau peste Depresiunea Făgăraşului. Din pădurile de odinioară, azi a rămas numai "Dumbrava Vadului", unde, printre stejari, cresc narcise (Narcissus stellaris), cunoscute local sub numele de coprine.2 Se presupune că denumirea "Făgăraş" ar deriva din "făgar", un cuvînt vechi ce ar reprezenta o pădure întinsă de agi mari (bătrîni).

Cea mai mare parte a faunei ocupă zona pădurilor, deoarece aici animalele au condiţiile cele mai prielnice de viaţă. În zona golului alpin numărul vieţuitoarelor este mic în comparaţie cu cel din zona forestieră.

Dintre mamifere întîlnim ursul (Ursus arctos alpinus) şi o specie mai mică, ursul negru (Ursus arctos formicarius), cerbul carpatin (Cervus elaphus), căprioara (Capreolus capreolus), mistreţul (Sus scrofa), lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), pisica sălbatică (Felix silvestris), rîsul (Felix linx), jderul de copac (Mustela martes), dihorul (Mustela putorius), iepurele (Lepus timidus), veveriţa (Sciurus vulgaris), şoarecele de pădure (Apodemus sylvatica), şoarecele scurmător (Clethrionomys glareolus), şoarecele de zăpadă (Microtus nivalis ssp. ulpius), liliacul mic (Nyctalus leisleri), pîrşul cenuşiu (Glis glis), cîrtiţa (Talpa europaea) s.a. În rezervaţia din Valea Arpăşelului a fost colonizată, în anul 1973, marmota (Marmota alpina). Sus, în zona alpină, se întîlnesc ciopoare de capre negre (Rupicapra rupicapra)1.

Păsările sînt reprezentate prin multe specii, dintre care menţionăm ierunca (Tetrastes bonasia rupestris Brehm), pitulicea verde fluierătoare (Phylloscopus t. trochilus L.), mierla de apă (Cinclus c. aquaticus Bechst), ciocănitoarea de munte (Dendrocopos l. leucotos Bechst), gaiţa (Garrulus g. glan-darius), codobatura de munte (Motacilla c. cinerea Tunst.), fluierarul de munte (Tringa hypoleucos L.), păsărarul (Accipiter n. nissus L), şorecarul comun (Buteo b. buteo L.), cocoşul de munte (Tetrao u. urogallus L.), cocoşul de mesteacăn (Lyrurus t. tetrix L.), corbul (Corvus c. corax L.), forfecuţa galbenă (Loxia c. curvirostra L.), gaiţa de munte (Nucifraga c. caryocatactes L.), brumăriţa de pădure (Prunella m. modularis L.), mierla gulerată (Turdus torquatus alpestris Brehm), cucul (Cuculus c. canorus L.), cinteza (Fringilla c. coelebs L.), iar în etajul alpin fîsa alpină (Anthus spinoletta), brumăriţa alpină (Prunella colaris), cinteza alpină (Montifringilla nivalis), vulturul pleşuv (Aegypius monachus), acvila de stîncă (Aquila ch. chrysaetos L.), vulturul pleşuv sur (Gyps f. fulvus Habl), cojoaica de munte (Tichodroma m. muraria L.). În decursul acestui secol deasupra Munţilor Făgăraşului s-a mai văzut încă zburînd zăganul (Gypaets barbatus).

Dintre reptile şi broaşte, amintim şopîrla de munte (Lacerta vivipara), năpîrca (Anguis fragilis), şarpele de pădure (Elaphe longissima), vipera neagră (Vipera berus), salamandra (Salamandra salamandra ssp. carpatica), broasca de pădure (Rana temporaria) şi broasca rîioasă (Bufo bufo).

Pîraiele de munte şi lacul Bîlea au fost populate natural, din timpuri străvechi, cu păstrăv indigen (Salmo trutta fario L.). Începînd din anul 1966, în lacurile mari ale Munţilor Făgăraşului a fost introdus păstrăvul indigen. În cîteva lacuri a fost răspîndit păstrăvul curcubeu (Salmo gairdneri Richardson) şi păstrăv fîntînel (Salvelinus fontinalis Mitchill). În lacul Vidraru şi în rîurile afluente, pe lîngă păstrăvul indigen trăiesc şi alte specii de peşti ca păstrăvul curcubeu, lostriţa (Hucho hucho L.), coregonul (Coregonus albula L.), lipanul (Thymallus thymallus L.), moioaga (Barbus meridionalis petenyi Heck), scobarul (Chondrostoma nasus L.), boişteanul (Phoxinus phoxinus) şi altele. În rîul Vîlsan şi în Rîul Doamnei trăieşte aspretele (Romanichtys valsanicola), un relict glaciar, endemism carpatic.

Mai pot fi menţionate o mulţime de insecte şi alte nevertebrate, ca gîndaci, muşte, fluturi, melci etc., cu un rol important în viaţa celorlalte vieţuitoare sălbatice şi în menţinerea bioechilibrului dinamic natural.

ToponimiaToponimele - adică numele proprii de locuri - nu sînt simple identităţi ale acestor locuri. Ele

sînt veritabile mesaje purtătoare de informaţii referitoare la locurile respective. În acest sens, Iorgu Iordan arată că "toponimia poate fi socotită drept istoria nescrisă a unui popor, o adevărata arhivă, unde se păstrează amintirea atîtor evenimente, întîmplări şi fapte mai mult ori mai puţin vechi sau importante, care s-au petrecut de-a lungul timpurilor şi au impresionat într-un chip oarecare sufletul popular"2. Un alt om de ştiinţă, istoricul Ştefan Pascu, accentuînd adevărul cuprins în afirmaţiile academicianului filolog, scrie: "...toponimia constituie un argument în plus cu privire la continuitatea poporului român pe teritoriile unde s-au păstrat aceste toponime, la nordul Dunării şi în spaţiul carpato-danubiano-pontic,..."3.

Cele de mai sus pledează convingător, credem, pentru păstrarea nealterată a toponimelor, mai mult chiar, pentru readucerea celor deformate la forma iniţială, aşa cum au fost lăsate de creatorii lor, în cazul nostru de păstorii din munţi. Pentru aceasta este necesar să cunoaştem regulile după care s-au

1 În anul 1934, în Munţii Făgăraşului (Gîrdomanu) a fost împuşcat un ţap de capră neagră care a obţinut punctajul 141,1 realizînd un record mondial ce nu a fost depăşit nici pînă în prezent.

2 Iorgu Iordan, Toponimia românească, Bucureşti, 1963, pag. 23 Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. II, Cluj-Napoca, 1979, pag. 473-474.

condus păstorii în crearea acestor toponime.Toponimele, în regiunile de munte, au apărut, cu precădere, ca o necesitate a activităţii

pastorale. Această activitate, cu caracter specific economic, a dus la împărţirea zonei păşunii alpine în "parcele de păşunat", pe care păstorii le-au numit "munţi" şi cărora le-au atribuit cîte o denumire specifică.

Aşa cum arată Ion Conea în capitolul Toponimia din Monografia geografică a Republicii Populare Române1, pentru poporul român muntele este un concept economic - nu ştiinţific. În aceeaşi lucrare, geograful a prezentat sintetic criteriile după care păstorul din Carpaţi împarte muntele cel mare, unic, într-o diversitate de "munţi" - parcelele pentru păşunat. Socotind că aceste criterii sînt importante şi că merită să fie cunoscute de către drumeţi, le reproducem mai jos:

"Dacă avem de-a face, aşa cum este cazul uneori, cu o construcţie muntoasă de dimensiuni reduse, mai înaltă în centru şi lăsîndu-se din vîrf în jos cu mai multe laturi sau feţe, atunci fiecare din laturile sau feţele acelea este un munte ... După aceea, toate acele culmi, care se desfac din masivele sau nodurile centrale orografice şi pornesc în toate direcţiile, lăsîndu-se în jos către limita superioară a pădurii de conifere, sînt, fiecare în parte, cîte un munte. Alteori, un versant de la o astfel de culme formează un munte împreună cu versantul opus de la culmea vecină, de peste apă, adică cei doi versanţi ai uneia şi aceleiaşi văi constituie împreună un munte.

Alteori, dacă un versant este suficient de întins ca suprafaţă, formează el singur un munte, după cum se mai poate întîmpla, în sfîrşit, ca spinarea unei culmi - dacă este suficient de lată şi întinsă - să formeze ea singură un munte, fără participarea nici unuia dintre versanţii care se lasă din ea în jos, de o parte şi alta".2

Parcelele de păşunat, respectiv munţii, au fost delimitaţi - aşa cum este firesc - prin repere cît mai evidente şi mai durabile. Astfel de repere sînt, în zona glaciară, custurile care separă circurile glaciare, iar în zona pluvio-torenţială - firele pîraielor mai mari. Între cele două zone - unde au rămas culmi masive, rotunjite, sub formă de platforme, iar văile glaciare nu au fost adîncite de torenţi - ca limite între munţi au fost folosite clinele abrupte dintre văi şi culmi, de cele mai multe ori stîncoase şi neaccesibile. În partea centrală a Munţilor Făgăraşului, în vecinătatea crestei principale, acolo unde predomină custurile ce despart circurile glaciare, munţii cuprind chiar circurile glaciare respective sau grupuri de circuri glaciare confluente. Astfel, muntele Negoiu cuprinde trei circuri glaciare de la izvoarele pîrîului Negoiu. Muntele Lespezi cuprinde circul glaciar al Lespezilor împreună cu versanţii şi cu un picior alăturat. Muntele Capra cuprinde şi el trei circuri glaciare de la obîrşiile rîului Capra. Muntele Moldoveanu cuprinde circul glaciar al Moldoveanului3. Muntele Valea Rea cuprinde două circuri glaciare ale Văii Rele. Hotarele acestor munţi sînt formate de custurile care delimitează circurile sau grupurile de circuri glaciare respective. Într-o altă categorie de exemple intră muntele Viştişoara, format de valea glaciară a Viştişoarei, care se învecinează la vest cu muntele Zănoaga, ce cuprinde Culmea Zănoaga, şi, la est, cu muntele Drăguşul, care cuprinde Culmea Drăguşului. Limitele dintre aceşti trei munţi sînt constituite de cei doi versanţi abrupţi ai văii Viştişoarei. Şi celelalte criterii prezentate de geograful Ion Conea îsi pot găsi exemplificări în Munţii Făgăraşului.

Denumirile tuturor munţilor - respectiv ale parcelelor de păşune - formează o reţea toponi-mică primară care acoperă, practic, întreaga zonă a păşunii alpine. Elementele de teren (pîraie, izvoare, lacuri, picioare de munte, şei, vîrfuri şi altele) au căpătat, de obicei, numele de la muntele pe al cărui teritoriu se află. Vîrfurile de munte, ţelul oricărei ascensiuni turistice, interesează pe păstori numai în măsura în care aceştia pot trage un folos de la ele (socotindu-le, spre exemplu, ca repere de hotar). Un drumeţ din prima jumătate a secolului nostru, Adalbert Bela Szalay din Sibiu, care s-a ocupat intens de toponimia montană, în special de toponimia Munţilor Făgăraşului, preciza: "Am studiat şi legile lingvistice şi logica interesantă a ţăranului român, necunoscute nouă, după care denumeşte munţii şi în special vîrfurile. Pentru noi, turiştii, vîrfurile sînt principalul, însă pentru fiul naturii principale sînt văile cărora le împrumută numele comunelor sau, mai cu seamă, locurile bune de păşunat şi acestea sînt denumite în primul rînd."4

Un alt cercetător al Munţilor Făgăraşului şi al toponimiei lor, Alexandru Rudeanu, afirma, pe bună dreptate: "Pe ciobani nu-i interesează niciodată vîrful sau creasta, ci povîrnişul unde oile pot găsi iarbă bună; pe de altă parte, cum proprietăţile ce s-au creat nu puteau fi îngrădite şi nici măcar limitate cu movile de hotar, linia de despărţire a apelor a fost cea mai bună graniţă naturală". Pentru a-şi susţine afirmaţia, exemplifică astfel: ,,Moldoveanu poartă numele de Muntele Valea Rea pe versantul lui estic,

1 Monografia geografică a Republicii Populare Române, Editura Academiei R.P.R., 1960, pag. 77-78.2 *** Idem, pag. 79, 813 Unii autori alătură muntelui Moldoveanu şi căldările Orzînelelor.4 A.B. Szalay: Der Kamm des Fogarascher Gebirges (Creasta Munţilor Făgăraşului), Jahrbuch des S.K.V., 1934, pag. 15.

de Moldoveanu pe versantul vestic şi de Colţul Viştei Mari în Transilvania".1

Referindu-se la ansamblul Viştea Mare - Moldoveanu, de forma unui acoperiş de casă, Al. Rudeanu nota: "Ciobanii din Valea Rea dau acestui ansamblu numele de Muntele Valea Rea (ca de altfel şi Hîrtopului Ursului şi Vîrfului Gălbenelelor). Pe de altă parte, dincolo, la extremitatea terminală a văii Buda (izvorul Mircea), unde pîrîul Orzăneaua Mare se uneşte cu Izvorul Moldoveanului, există o stînă din Moldoveanu.

Ciobanii din această regiune dau numele de Moldoveanu nu numai "acoperişului" dar şi întregii porţiuni situate la nord de Izvorul Moldoveanului: astfel, versantului sud-estic al Ucei Mari care priveşte Orzăneaua Mare. În sfîrşit, ciobanii şi locuitorii din Viştea de Sus, care nu văd decît piramida impresionantă pe care o formează faţa nordică a acoperişului profilîndu-se în fundul Văii Viştea, dau întregului ansamblu numele de Muntele Viştea Mare, Colţul Viştei Mari fiind vîrful situat pe vechea graniţă".2

În zona centrală, înaltă, vîrfurile sînt situate pe limitele dintre munţi, ceea ce a determinat ca acelaşi vîrf să poarte două sau mai multe denumiri, după munţii care se întîlnesc în acel vîrf. Astfel, Vîrful Lespezilor, punctul culminant al muntelui Lespezile, privit dinspre nord-est se numeşte Vîrful Călţunului, după muntele Călţun aflat în această parte a vîrfului. Vîrful Berevoescu Mare (2300 m), punctul culminant al muntelui Berevoescu Mare, privit dinspre nord-vest, se numehste Vîrful Beliei Mari, după muntele Belia Mare, care se află în partea nord-vestică a vîrfului; privit dinspre nord-est, acelaşi vîrf se numeste Vîrful Pîţelor, după muntele Pîţele aflat în această parte a vîrfului. Vîrful Scării, numit astfel după muntele Scara aflat la sud, este numit şi Vîrful Bîrcaciului, după muntele Bîrcaciu care se întinde de la vîrf spre nord. Vîrful Şerbotei (2331 m), aflat în colţul sud-estic al muntelui Şerbota, privit dinspre sud era numit în secolul trecut Vîrful Negoiu Mic.

Vîrfurile au primit nume pe măsura necesităţilor. într-o primă fază, numele vîrfurilor erau mai lungi. Se spunea, spre exemplu, vîrful muntelui Lespezile, vîrful muntelui Negoiu, vîrful muntelui Şerbota, ultimul găsit în literatura din secolul trecut3. Cînd denumirile vîrfurilor au fost folosite mai des, din economie de limbaj s-a ajuns la forma Vîrful Lespezilor, Vîrful Negoiului, Vîrful Şerbotei, folosind cazul genitiv. Chiar şi în prezent localnicii denumesc vîrfurile în acest mod şi înţeleg prin numele respectiv vîrful muntelui Lespezile etc. Cu toate că forma corectă este la cazul genitiv, pentru conciziunea scrisului şi, mai ales, pentru economia de spaţiu la hărţi, în prezenta lucrare vom folosi totuşi numele vîrfurilor şi al unor hidronime la cazul nominativ.

O analiză foarte amănunţită a denumirilor vîrfurilor din Munţii Făgăraşului a făcut-o A. B. Szalay, dar nici el nu a reuşit să clarifice totul. Pentru a veni în întîmpinarea necesităţilor turismului, tot mai dezvoltat în acest masiv montan, în lucrarea noastră vom prelua numele vîrfurilor clarificate de sibianul Szalay, care, după cum mărturiseşte, a urcat de peste 500 ori în munte însoţit de oameni din satele apropiate, buni cunoscători ai locurilor şi ai denumirilor. În cîteva cazuri vom folosi denumiri găsite în literatura mai veche, iar în altele - îndeosebi pentru vîrfurile de pe versantul sudic - vom recurge la denumirile date de localnici. De obicei, ne-am oprit la o singură denumire, cea mai obişnuită, pentru a putea ajunge la o diferenţiere a vîrfurilor după nume. Nu trebuie să se uite însă că localnicii dau unor vîrfuri şi numele altor munţi care se delimitează în vîrful cu pricina. Tendinţa de a porni de la numele vîrfului şi a-l atribui altor elemente sau suprafeţe vecine nu este permisă. Localnicii nu au procedat niciodată astfel. Procedîndu-se însă aşa, numele vîrfului poate fi extins asupra unor elemente care fac parte din alt munte, ajungîndu-se la erori grosolane. Astfel, lacului glaciar din căldarea vestică a Văii Rele (dinspre Moldoveanu) i s-a spus greşit "Iezerul Viştea-Moldoveanu", întrucît acest lac nu e situat nici pe teritoriul muntelui Moldoveanu, nici pe teritoriul muntelui Viştea, nici nu face parte din teritoriul ambilor munţi. Calea care a dus la această eroare poate fi schematizată astfel: a fost considerat ansamblul vîrfurilor Viştea Mare şi Moldoveanu care a fost numit Vistea-Moldoveanu, iar această denumire a fost extinsă asupra feţei estice care aparţine muntelui Valea Rea şi care cuprinde lacul în cauză. În mod similar, lacul din Căldăruşa Lungă a Caprei a fost denumit greşit lacul Paltinul. Piciorului sudic al vîrfului Capra (din vecinătatea vîrfului Vînătoarea lui Buteanu) - picior care face parte integrantă din muntele Capra - i s-a spus Piciorul sudic al Buteanului, în ciuda faptului că muntele Buteanu se întinde numai pe versantul nordic făgărăşan.

Un caz mai complicat a apărut relativ recent...În anul 1887 a fost parcurs în premieră drumul prin hornul din sud-estul vîrfului principal al

Negoiului, pe versantul dinspre Căldarea Laita. Datorită dificultăţilor din acea vreme 4, hornului i s-a

1 Al. Rudeanu: Ascensiuni grele în Munţii Făgăraşului, în Buletinul Clubului Alpin Român, anul VI, nr. 2, noiembrie 1938, pag. 6.2 Al.Rudeanu, op. cit., anul VII, nr. 2, iulie 1939, pag. 37.3 Ioan Turcu, Escursiuni pe Munţii Terei Bărsei şi al Făgăraşului, Braşov, 1896.4 Hornul cu pricina, lipsit atunci de cablul de oţel care îl face azi destul de uşor de parcurs, avea în

spus "Strunga Dracului", cu toate că actuala Strungă a Ciobanului era numită tot Strunga Dracului. La sud de horn, creasta dintre căldarea Laita şi căldările Negoiului urcă într-un vîrf înalt de 2469 m, căruia păstorii nu i-au dat nume, dar care, aflîndu-se în hotarul dintre munţii Laita şi Negoiu, ar fi putut primi una din aceste denumiri. Szalay denumeşte acest vîrf "Stînca din mijloc" dar menţionează, în paranteză, şi expresia "Vîrful Dracului". Recent, pentru vîrful cu pricina s-a folosit din nou denumirea Vîrful Dracului. De data aceasta, însă, acelaşi nume i s-a dat şi piciorului care porneşte din vîrf spre sud-vest, între căldările de est şi de mijloc ale Negoiului, picior care în realitate face parte din muntele Negoiu. Fără îndoială, i s-a spus Muntele Dracului din motive de utilitate, dar, neţinînd seama de regulile toponimiei populare, în final aceasta nu produce decît confuzie.

Culmile muntoase mai extinse, care înglobează în ele mai mulţi "munţi", ca şi masivele muntoase n-au fost nominalizate de popor decît în cazuri rare. Masivele muntoase şi unele creste extinse au primit denumiri ştiinţifice. Dar multe culmi de munte nici astăzi nu au numele lor propriu. Pentru identificarea acestor culmi, atunci cînd va fi nevoie, vom folosi numele unor munţi componenţi, reţinînd observaţia importantă că vom folosi denumirea respectivă numai pentru culmea în ansamblu şi nu o vom extinde la elementele de teren care fac parte din alţi munţi. Astfel, ramurii desprinsă din Colţul Viştei Mari spre sud, între Argeş (vest) şi Rîul Doamnei (est) îi vom spune Moldoveanu-Scărişoara-Picuiata, dar vom menţine denumirile lacul Galbena, vîrful Preotesele, curmătura Furfuescu şi altele. în mod similar, vom denumi cele două culmi componente ale acestei ramuri culmea Scărişoarei sau culmea Scărişoara-Maliţa, respectiv culmea Picuiatei sau culmea Picuiata-Ghiţu, cu aceeaşi observaţie de mai sus.

Un alt exemplu: culmea care porneşte din vîrful Urlea spre est, apoi coteşte spre nord, va fi denumită culmea Moşului, dar vom menţine vechile denumiri Curmătura Calului, Şleaul Moşuleţei, Poiana Curmăturii, Colţii Brezei etc., aflate în cuprinsul acestei culmi, după cum cocoaşelor cu cotele 2341 m şi 2273 m - nedenumite de către păstori - le atribuim denumirile de vîrfurile Moşuleţei şi nicidecum vîrfurile Moşului, deoarece ele se găsesc deasupra căldărilor Moşuleţei pe limita dintre muntele Mosuleaţa şi muntele Urlea, în afara muntelui Moşu.

Toponimul Munţii Făgăraşului are provenienţă ştiinţifică; în cuprinsul masivului nu există nici un ,,munte" sau element de teren cu acest nume! (Numele Făgăraşul sau Făgărăşelul, atribuit pe unele hărţi Rîului Berivoiului, iar pe altele pîrîului Belia Marc, este eronat). Este de menţionat că la începutul secolului al XIX-lea, toponimul Munţii Făgăraşului desemna doar cîteva culmi nordice din dreptul oraşului Făgăraş1. Denumirea s-a extins ulterior, referindu-se la toţi munţii comitatului Făgăraş, iar către sfîrşitul secolului trecut a "înglobat" creasta principală şi versantul nordic de la Pasul Turnu Roşu pînă la est de vîrful Comisul2. La începutul acestui secol, geografii au extins denumirea şi asupra versantului sudic3.

Toponimele populare, care reprezintă baza toponimiei Munţilor Făgăraşului, au fost transmise din generaţie în generaţie pe cale orală. Unele toponime au fost prinse în documente scrise, altele au fost preluate de topografi şi trecute pe hărţi. Topografii străini, în special austrieci, au preluat toponimele româneşti şi le-au transcris cu ortografia austriacă. în felul acesta, multe toponime au fost deformate. Acelaşi lucru s-a întîmplat cu toponimele prinse în alte documente străine, unele fiind chiar mutilate. Întrucît hărţile şi documentele acestea au avut o circulaţie restrînsă, toponimele cuprinse în ele nu au revenit în popor, astfel că nu s-a putut asigura transmiterea lor pe calea scrisului.

Ca dovadă, se întîlnesc în documente vechi toponime care astăzi nu mai sînt în uz. Mai tîrziu, cuvîntul scris a început să fie din ce în ce mai răspîndit şi toponimele prinse în lucrări scrise (cărţi, hărţi, ghiduri turistice, articole de revistă, pliante pentru reclamă etc.) au revenit în popor, deschizîndu-se pentru transmiterea toponimelor, calea scrisului. Această cale prezintă, faţă de calea orală, avantajul că toponimele sînt transmise generaţiilor viitoare, chiar mai îndepărtate, aşa cum au fost înregistrate, fără deformări ulterioare. Dar dacă toponimele au fost înregistrate greşit şi au fost răspîndite în forma eronată - dacă nu sînt corectate la timp - pot produce confuzii, mai mult chiar, pot duce la eliminarea toponimelor corecte din care au provenit.

În unele lucrări consacrate Munţilor Făgăraşului se întîlnesc toponime în care, prin schimbarea

cuprinsul său o stîncă dificil de trecut, care, mai tîrziu, a fost dinamitată. Localnicii spun locurilor dificile "al dracului de rău" sau simplu: "al dracului".1 Vezi Johann Christian Gottlob Baumgarten, Enumeratio stirpium magno Transsilvaniae Principatui (Enumerarea speciilor din marele principat al Transilvaniei), Viena, 1816.2 Ludwig Reissenberger, Drei Bergriesen... (Trei uriaşi de munte...), în Verhandlungen und Mittheilungen desiebenburgischen Vereins fiir Naturwissenschaţten, XXXVI Jahrgang, Sibiu, 1886, pag. 9.3 Emmanuel de Martonne, Sur le caractere des hauts sommets des Karpathes Meridionales (Asupra caracterului vîrfurilor înalte ale Carpaţilor Meridionali), Bucureşti, 1905.

cîtorva litere, a rezultat o expresie cu alt înţeles. Denumirea corectă Plaiul Onului (de la Onu = Ion) plai situat între Rîul Jibrii şi pîrîul Clăbuceţul, a fost deformată în Plaiul Omului şi plasată pe hartă între pîrîul Clăbuceţul şi Rîul Mare al Avrigului. Numele Pleaşa Ruzii (de la rudă) a fost adus în formele Pleşa Rozei şi Pleşul Roşu. Şirul exemplelor de toponime corecte şi expresiile corespunzătoare deformate poate continua cu vîrful Iazu - vîrful Iezer, muntele Coţii - muntele Colţii, pîrîul Vladului - pîrîul Vadului, muchia Plăşii (de la plasă) - muchia Pleşii (de la pleaşă), Colţii Cremenii - Colţii Gemenii, pîrîul Văsălatu - pîrîul Vasilatu şi pîrîul Viselatu (sesizat de A. B. Szalay), Piciorul Bătrîn - plaiul Bătrînei, Dealul Bouriei1 - Dealul Bourici ajungîndu-se la forme aberante ca Vîlsanu-Voletiana, muntele Miclăuşu - muntele Mildoşiu, Colţul Bălăceni - Colţul Bălăceni - Colţul Bobiceni, Comanda Smidei - Commando de la Schmidt. În această categorie de deformări poate fi încadrată şi expresia Moscavu, care pare a fi o deformare a vechii denumiri Musceaua, găsită în literatura veche2.

Amintim apoi deformarea suferită de toponimul Laita, al cărui genitiv popular are forma Laiţii (similar cu Sărăţii, Şerboţii, Pojorţii) şi care are un diminutiv în toponimul Lăiţelul. Sub influenţa acestor ultime două forme, nominativul Laita a ajuns în forma Lăiţa, sub care este foarte răspîndit în prezent în literatura pentru turism şi în limbajul drumeţilor. Totuşi, localnicii folosesc forma Laita şi aceasta este cea corectă.

De asemenea, sînt de menţionat două cursuri de apă de pe versantul nordic al Munţilor Făgăraşului, care sînt denumite de localnici "Rîul Mare". Unul se formează din unirea pîraielor Şerbota şi Sărata şi curge prin localităţile Porumbacu de Sus şi Porumbacu de Jos. Celălalt se formează din unirea pîraielor Avrigelul şi Auriştea şi curge pe lîngă localitatea Avrig. Amîndouă se varsă în Olt. Pentru a le deosebi, s-a obişnuit să li se spună "Rîul Mare al Porumbacului", respectiv "Rîul Mare al Avrigului", dar ele rămîn denumite tot Rîul Mare şi nicidecum simplu "Porumbacu" sau "Avrig", cum au apărut în cîteva publicaţii recente. Rîul Mare al Porumbacului are un afluent, Porumbăcelul, care, în mai multe lucrări, a fost numit eronat Porumbacu. Mai sînt şi alte cursuri de apă care, pe hărţi, apar cu alte nume decît cele date de localnici. Astfel, Pîrîul Lupşei este înscris ca pîrîul Budiu, Pîrîul Voicilor ca pîrîul Plăişoru şi Rîul Berivoiului ca Făgăraşul sau Făgărăşelul.

Altă categorie de toponime deformate a apărut printr-un proces mai complex. Astfel, anuarele Societăţii Turiştilor din Romănia pe anii 1905-1912, enumerînd cabanele de pe versantul nordic făgărăşan, menţionează şi cabana de la lacul Bîlea, spunîndu-i "cabana închisă Buleasca". De unde a apărut expresia "Buleasca"? Prima cabană de la lacul Bîlea a fost construită de Societatea Carpatină Transilvăneană (S.K.V.), ale cărei publicaţii erau scrise în limba germană. În aceste publicaţii, lacul Bîlea apare denumit Buleasee3. Comparînd cele două expresii se înţelege că din cuvîntul german Buleasee a derivat grotescul Buleasca, ignorîndu-se denumirea românească originară - lacul Bîlea.

Vîrful Boia (vîrful sudic al cetăţii de stînci a Ciortei) este denumit în unele publicaţii turistice Capul Bilei, cu toate că această expresie nu se regăseşte în toponimia locală. Expresia a apărut mai recent şi sub forma "Capul Bîlei", deşi muntele Bîlea se află la o distanţă apreciabilă de vîrful în discuţie şi nu are nici o legătură cu el.

Cu altitudinea de 2426 m - mult deasupra limitei superioare a pădurii - pe care o are vîrful, pare a fi exclusă vreo legătură cu expresia "bilă", dată trunchiurilor de brad. A. B. Szalay, vorbind despre cele patru vîrfuri ale Ciortei, dă fiecăruia cîte un nume: Wiesenkopf (=Capul Poienii), Zwillingskopf (=Capul Gemenilor), Schartenkopf (=Capul Strungii) şi Kegelkopf (=Capul Conului), acesta din urmă pentru vîrful Boia. Probabil că această expresie a fost preluată din limba germană sub forma Kugelkopf (=capul sferei, capul bilei) şi tradusă în româneşte ca atare.

Un caz mai recent are ca obiect Vîrful Bisericii din Jos, de pe Muchia Zănoaga. În lucrarea citată anterior, Szalay foloseşte, alături de denumirea românească, şi traducerea în limba germană -"Der nordliche Domgipfel"4. Acesta a fost numit Vîrful Domnului, probabil prin similitudine cu expresia Domgipfel si, poate, din dorinţa de a-l deosebi de Vîrful Bisericii din Sus, căruia i s-a spus simplu Vîrful Bisericii. Consider că nu este necesar să ne îmbogăţim toponimia pe această cale.

În textele ce însoţesc unele hărţi recente ale Munţilor Făgăraşului, vîrful Capra (2494 m) este numit, în mod cu totul neobişnuit, "vîrful Capra Neagră". Şi în acest caz, logica ne duce la lucrările turistice scrise în limba germană, limbă în care toate toponimele cu atributul "caprei" sînt formate cu "Gemse", care însemnează într-adevăr capră neagră. Dar păstorii şi localnicii spun simplu "capră", nu

1 Denumirea este întîlnită şi sub forma Dealul Bouriilor. După afirmaţiile localnicilor bătrîni, ea aminteşte păşunile pentru boi - păşuni denumite bourii (cu accent pe ultima silabă!) - existente în trecut pe aceste locuri.2 Ioan Turcu, op. cit., Ilie Fratu, Piscul Şerbotei şi Musceaua Scării, în România pitorească, nr. 98, februarie 1980, pag. 22.3 Cuvîntul german See însemnează, în acest caz, lac.4 În Ţara Oltului expresia "din Jos" înseamnă "dinspre nord" şi expresia "din sus", ,,dinspre sud".

"capră neagră"!Denumirile cabanelor sînt, în general, legate de denumirile munţilor pe al căror teritoriu sînt

amplasate. Se abat de la regulă cabanele Negoiu, Suru şi Urlea, amplasate pe Piscul Şerbotei, pe Culmea Moaşei, respectiv pe Piciorul Curmăturii, dar care reprezintă bazele de plecare pentru urcarea vîrfurilor omonime. La datele cînd au fost construite aceste cabane, mişcarea turistică era mai redusă decît în prezent şi modul de a denumi cabana reprezenta o reclamă pentru aceasta. Astăzi situaţia este diferită. Nu apare cu nimic justificată denumirea "Refugiul Moldoveanu", dată refugiului din căldarea vestică a Văii Rele, astfel că în capitolele următoare va fi folosită denumirea corectă, refugiul Valea Rea.

Cele două cabane din valea Bîlea comportă o discuţie separată. Pentru a se deosebi între ele, denumirea lor a fost completată cu termenii "cascadă", respectiv "lac", ceea ce precizează şi amplasarea acestora. Denumirile lor ar trebui să fie "cabana (de la) Cascada Bîlea", respectiv "cabana (de la) Lacul Bîlea". Totuşi, se întîlnesc denumirile "cabana Bîlea Cascadă" şi "cabana Bîlea Lac", formate cu cuvinte româneşti dar cu structură neromânească. Noi vom folosi denumirile corecte romneşti.

Este regretabil faptul că acest mod de denumire a unor obiective din munţi proliferează. Într-o lucrare de la începutul deceniului al optulea a apărut expresia "Podragu-Lacuri", în alta, publicată în anul 1979, cabanele Valea Sîmbetei şi Popasul Sîmbetei au fost denumite "cabana Sîmbăta Vale", respectiv "cabana Sîmbăta Popas", iar într-o hartă turistică apărută în anul 1975 stîna Darei este numită "Dara Stînă". Comentariile sînt de prisos.

CABANE ŞI REFUGII

Problemă majoră, care stă alături de cea a drumurilor, construirea de adăposturi turistice a fost abordată de asociaţiile turistice mai importante încă din primii ani ai existenţei lor. Prima cabană din Munţii Făgăraşului, cabana Negoiu - una din cele dintîi cabane turistice din Carpaţii sud-estici1 - a fost construită pe Piscul Şerbotei, de către Societatea Carpatină Transilvăneană (S.K.V.) din Sibiu, în anul 1881, şi a fost inaugurată la 10 septembrie a aceluiaşi an. Ea a fost numită "cabana Negoiu" - cu toate că este situată pe Piscul Şerbotei şi, ca atare, ar fi trebuit să i se spună cabana Şerbota - deoarece de la început a fost considerată baza ascensiunilor pe vîrful Negoiu2. În anul următor a fost construită cabana Breaza, pe muntele Smida, iar în anul 1883 - prima cabană de la cascada Bîlea.

Construirea de cabane a continuat în ritm alert, astfel că spre sfîrşitul deceniului al nouălea al secolului trecut în Munţii Făgăraşului existau şase cabane, toate situate pe versantul nordic (pe muntele Smida, la cascada Bîlea, la lacul Podragu, pe culmea Tărîţa sub Boldanu, în Valea Viştei Mari şi pe Piscul Şerbotei unde prima cabană a fost înlocuită cu una mai spaţioasă). În deceniul următor, nu s-a mai construit nici o cabană; dimpotrivă, cea de pe muntele Smida a ars. În primul deceniu al secolului nostru a fost reclădită cabana de la cascada Bîlea, care arsese în anul 1902, şi au fost construite încă două cabane, una la lacul Bîlea şi alta pe muntele Caţaveiu. În acest deceniu a apărut şi cea dintîi cabană pe versantul sudic, pe muntele Podeanu, în apropierea Negoiului, construită de Societatea Turiştilor din România în anul 1907 şi inaugurată la 18 august 1908. Această cabană, şi alte două de pe versantul nordic s-au dărăpănat în decursul timpului.

Din cinci cabane, cîte existau în Munţii Făgăraşului în anul 1914, numai două au rezistat primei conflagraţii mondiale: cabana Negoiu şi cabana de piatră de la lacul Bîlea.

Perioada interbelică s-a caracterizat, cum se ştie, printr-o proliferare a asociaţiilor turistice. Cîteva asociaţii mai importante s-au ocupat şi de construiri de cabane sau de transformare în cabane turistice a unor clădiri existente. Societatea Carpatină Transilvăneană a refăcut cabana de la cascada

1 La 29 iulie 1881 Societatea Carpatină Transilvăneană a primit în dar de la comuna Cisnădie un adăpost pe muntele Măgura (Munţii Cindrel). Adăpostul, lung de 10 m şi lat de 6 m, avea trei pereţi şi acoperiş şi era mobilat cu două mese şi patru bănci. Era bun ca adăpost împotriva ploii, dar nu era potrivit pentru dormit. Secţia din Reghin a S.K.V. a anunţat terminarea, la 20 august 1881, a cabanei din Poiana Tomii (Munţii Căliman). Nu există nici o fotografie a ei. La 17 septembrie 1881 a fost inaugurată prima cabană din Masivul Piatra Craiului (în Poiana Vlăduşca). S-a păstrat fotografia ei. La 15 octombrie 1881 a fost inaugurată cabana de pe muntele Godeanu (Munţii Sebeşului) de la care, de asemenea, s-a păstrat fotografia.2 Vîrful Negoiu a fost escaladat în anul 1841 de trei alpinişti din Sibiu: Ludwig Reissenberger, G. Kayser şi J. Schoger. Era prima ascensiune a celor trei pe vîrful Negoiu şi, cu această ocazie, ei au făcut constatarea că Negoiu este mai înalt decît vîrful Suru, considerat pînă atunci cel mai înalt vîrf al munţilor Transilvaniei. Constatarea celor trei alpinişti a fost confirmată prin măsurătorile făcute de topografi militari în anul 1843 şi astfel s-a răspîndit faima Negoiului, care fascina pe drumeţii acelor timpuri.

Bîlea, a construit cabana Urlea de lîngă Colţii Brezei şi cabana din Valea Sîmbetei, a transformat în cabană o clădire din Poiana Bîrcaciului şi a adăugat o clădire din lemn vechii cabane de piatră de la lacul Bîlea. Turing-Clubul Romăniei a construit cabana Suru de pe Fruntea Moaşei, iar A.D.M.I.R. a închiriat o clădire în staţiunea Cumpăna, pe partea sudică a Munţilor Făgăraşului, pe care a folosit-o drept cabană turistică în perioada 1937 - 1945 sub denumirea de cabana Vlad Ţepeş.

Vechile cabane de pe Smida, de pe Caţaveiu, din Valea Viştei Mari, de la Boldanu şi de pe Podeanu nu au mai fost refăcute.

Sfîrşitul celui de al doilea război mondial a găsit Munţii Făgăraşului cu un număr de şapte cabane. În anul 1948, cabanele au trecut în proprietatea statului, fiind administrate la început de Oficiul Naţional de Turism, apoi de Confederaţia Generală a Muncii. S-a trecut la repararea şi renovarea lor. Cele două căsuţe de la lacul Bîlea au fost înlocuite printr-o cabană spaţioasă, care se încadra în mod plăcut în peisajul înconjurător. La lacul Podragu a fost construită actuala cabană de piatră, robustă, care iniţial a avut rol de casă de odihnă pentru salariaţii Băncii Naţionale a României. Cîteva clădiri cu destinaţii diferite au fost transformate - în perioada imediat următoare - în cabane turistice. Astfel au apărut cabanele Poiana Neamţului, Arpas, Popasul Sîmbetei şi Complexul turistic Sîmbăta. Cabana Bîrcaciu, care s-a ruinat în decursul timpului, a fost înlocuită cu o clădire nouă. O cabană similară a fost construită sub Turnurile Podragului. Vechea cabană de la Negoiu a fost şi ea înlocuită printr-o construcţie cu două etaje.

Deschiderea şoselei transfăgărăşene, în anul 1974, a făcut posibilă, dar şi necesară, construirea unor cabane mai mari. Au apărut, astfel, cabanele Valea cu Peşti, Cumpăna, Pîrîul Caprei şi cabana nouă de la cascada Bîlea. Acestea, toate, oferă un grad de confort ridicat, camerele de cazare fiind de fapt garsoniere cu două sau trei paturi şi cu baie proprie.

Deceniul al optulea a adus o iniţiativă din partea salvamontiştilor sibieni şi braşoveni, care s-a concretizat prin construirea mai multor adăposturi, denumite refugii. Aşa au apărut refugiile de la lacul Călţun, de sub vîrful Berevoescu, din Valea Rea, din Curmătura Zîrnei, de lîngă Chica Fedeleşului. Tot aici se cuvine a aminti refugiile din valea Viştei Mari şi de la lacul Avrig care, deşi au fost distruse de forţele naturii, au necesitat eforturi şi dăruire din partea celor care le-au construit. Aceste fapte nobie ale salvamontiştilor nu pot fi răsplătite mai bine decît printr-o păstrare corespunzătoare a refugiilor de către drumeţii care le folosesc. Dar, din păcate, în aceste refugii au ajuns şi indivizi care nu merită numele de om şi care au pus pe foc scîndurile de la priciuri, iar în cazul refugiului Fedeleş au rupt uşa şi au izbit cu bîtele în panourile de plastic ale pereţilor, găurindu-le şi aducînd adăpostul într-o stare de nefolosit.

În prezent, în Munţii Făgăraşului stau la dispoziţia turiştilor 15 cabane, un complex şi patru refugii salvamont. Cele 15 cabane sînt repartizate neegal în cuprinsul masivului: pe versantul nordic se află 12 cabane - cărora li se adaugă şi complexul turistic - iar pe cel sudic, de vreo trei ori mai extins decît cel nordic, se găsesc doar trei cabane. Numărul de 13 unităţi de pe versantul nordic este oarecum în măsură să facă faţă circulaţiei turistice, dar cele trei cabane de pe versantul sudic, concentrate în preajma Transfăgărăşanului, sînt departe de a fi suficiente. Pentru promovarea drumeţiei pe versantul sudic făgărăşan nu sînt suficiente numai potecile marcate. Sînt necesare şi adăposturi pentru drumeţi, adăposturi amplasate în puncte convenabile (intersecţii de poteci turistice, uşor de aprovizionat s.a.) cum ar fi: confluenţele văilor Scara şi Negoiu, Buda şi Mircea, Izvorul Dimei şi Vîlsan, Bîndea şi Valea Rea, cantonul Piscul Negru, zona lacului Văsălatu şi zona Curmăturii Zîrnei.

Trebuie menţionată, în acest capitol, şi cabana Plaiul Foii care, deşi constituie o bază de cazare pentru turismul din masivul Piatra Craiului, reprezintă totuşi punctul de plecare, respectiv sosire, în parcurgerea crestei principale a Munţilor Făgăraşului.

Cabane de pe versantul nordic

CABANA URLEAAşezare: pe culmea Moşului, în Poiana Curmăturii, la sud de Colţii Brezei.Altitudine: 1533 m.Descriere şi dotare. Cabana este formată din două corpuri de clădiri: cabana veche, situată sub

culme, pe partea estică, e construită din bîrne, numai cu parter şi are patru dormitoare; cabana nouă, situată pe culme, construită tot din lemn, cu parter şi etaj, are la parter sufrageria şi bucătăria, iar la etaj patru dormitoare.

Capacitate de cazare: 64 locuri în 36 paturi şi 28 priciuri.Încălzire cu lemne.Cabana nouă este prevăzută cu instalaţie electrică de iluminat, dar, deocamdată, se folosesc

lămpi cu petrol.Apa potabilă necesară este adusă în curtea cabanei de la un izvor captat.

Căi de acces. Din municipiul Făgăraş, cu autobuze I.T.A. sau cu alte mijloace auto, 21 km pe drum modernizat prin localităţile Hurez, Săsciori, Recea şi Gura Văii pînă la Breaza, apoi 3 km pe drum carosabil pînă la cantonul silvic. În continuare, potecă turistică marcată (3-4 ore). Din Voila (km 244,6 al DNl), cu mijloace auto proprii sau de ocazie, 13 km pe drum modernizat prin localităţile Voivodeni şi Pojorta pînă la Breaza, iar de aici pînă la cabană pe traseul menţionat mai sus.

Staţia C.F.R. Făgăraş.Istoric. Cabana veche a fost construită în anii 1926-1927 de Societatea Carpatină

Transilvăneană (S.K.V.) şi inaugurată la 3 iulie 1927. În prezent este cea mai veche cabană în funcţiune din Munţii Făgăraşului. Cabana nouă, realizată în anul 1935 de aceeaşi societate turistică, a fost inaugurată la 4 august acelaşi an. În anii 1981-1983 au fost efectuate lucrări de renovare a celor două clădiri, cabana nouă fiind extinsă spre vest.

COMPLEXUL TURISTIC SÎMBĂTAAşezare: în gura Văii Sîmbetei, în vecinătatea mănăstirii construită de Constantin

Brîncoveanu.Altitudine: 670 m.Descriere şi dotare: Complexul este format din mai multe corpuri de clădiri: clădirea

administrativă, restaurantul, şase cabane şi 20 căsuţe de camping.Capacitatea totală de cazare: 87 locuri (47 în cabane şi 40 în căsuţe de camping).Încălzire cu lemne.Iluminat electric de la reţeaua publică.Restaurantul şi cîteva cabane dispun de apă curentă.Căi de acces. Din localitatea Sîmbăta de Jos (km 246,9 al DN1) pe şosea modernizată spre

sud, prin Sîmbăta de Sus (6 km), pînă la complex (14,5 km).Din Oraşul Victoria - 10 km pe drum forestier pe la poalele pădurii. Acest drum ajunge în

drumul forestier de pe Valea Sîmbetei la 0,75 km spre sud de intrarea complexului turistic.Staţia C.F.R. cea mai apropiată este Voila de pe linia Făgăraş-Sibiu. Se recomandă, totuşi,

staţia C.F.R. Făgăraş în spatele căreia se găseşte autogara I.T.A., de unde pornesc cursele de autobuze pînă la Sîmbăta de Sus. în sezonul turistic circulă autobuze I.T.A. pînă la complexul turistic şi, în continuare, pînă la cabana Popasul Sîmbetei.

Istoric. Cele şase cabane - destinate iniţial a fi case de odihnă particulare - au fost construite în perioada anilor 1938 - 1939. După 1948, ele au devenit case de odihnă pentru salariaţii întreprinderilor din Făgăraş. Prin anul 1960 au fost preluate de Întreprinderea de Exploatarea Bazelor Climatice "Păltiniş" din Sibiu şi folosite în scopuri turistice.

Restaurantul a fost construit în anul 1965.Imprejurimi. Obiectivul turistic cel mai important este mănăstirea Sîmbăta, situată în Poiana

Braniştei, la vest, în apropierea complexului turistic. Mănăstirea - monument de arhitectură - a fost construită de voievodul Constantin Brîncoveanu în anul 1696 pe locul unei biserici din lemn ridicată de unchiul său Preda din Brîncoveni în anul 1656. Clădirea mănăstirii a fost avariată în anul 1785 (cînd s-a tras cu tunul în ea) şi a fost refăcută în anii 1926-1936. În naos se păstrează, în mare parte, pictura originală.

La această mănăstire au funcţionat, sprijinite de voievodul muntean, şcoli de zugravi şi de grămătici.

CABANA POPASUL SÎMBETEIAşezare: pe malul stîng al Rîului Sîmbetei, la 1,2 km, spre sud de complexul turistic.Altitudine: 730 m.Descriere şi dotare. Construită din lemn, cabana cuprinde, la parter, sufrageria, bufetul,

bucătăria, un hol, o magazie şi camera cabanierului. La etaj se găsesc patru camere mansardate.Lîngă clădirea cabanei se găsesc 10 căsuţe de camping.Capacitatea de cazare: 15 locuri în camere şi 20 locuri în căsuţe de camping.Încălzire cu lemne.Iluminat electric.Căi de acces. Ca la Complexul turistic Sîmbăta. De la complex 1,2 km spre sud pe drumul

forestier de pe malul vestic al Rîului Sîmbetei.Istoric. Cabana Popasul Sîmbetei a fost construită în perioada 1936-1937 drept casă de odihnă

particulară. Începînd cu anul 1948 ea a intrat în grupul caselor de la complexul turistic şi după 1970 a devenit cabană independentă.

CABANA VALEA SÎMBETEIAşezare: în valea glaciară a Sîmbetei, spre limita superioară a pădurii de molid.Altitudine: 1401 m.Descriere şi dotare. Clădirea cabanei, cu parter şi etaj mansardat, este construită din lemn şi

acoperită cu tablă. La parter se află patru dormitoare, sufrageria, salonul, bucătăria şi locuinţa cabanierului, iar la etaj şapte dormitoare.

Capacitatea de cazare: 65 locuri.Încălzire cu lemne.Are prevăzută instalaţie electrică de iluminat, cu microhidrocentrală proprie. Iluminatul de

bază este asigurat, deocamdată, de lămpi cu petrol.Alimentare cu apă curentă de la izvor captat.Căi de acces. La fel ca la Complexul turistic Sîmbăta, apoi 5 km pe drumul forestier care trece

pe la cabana Popasul Sîmbetei (1,2 km). Mai departe pe potecă marcată (11/2 ore).Istoric. Societatea Carpatină Transilvăneană (S.K.V.) a cumpărat la 11 iulie 1931 casa de

vînătoare a lui Dănilă Vasu din Făgăraş (construită prin anii 1927-1928), pe care a transformat-o în cabană turistică şi a extins-o în perioada 1931-1935. Înaugurarea cabanei a avut loc la 30 august 1936.

În noaptea de 20 spre 21 august 1968, parterul cabanei a fost inundat de un puhoi de apă cu pietre, nisip şi resturi de copaci.

În anul 1969 cabana a fost renovată şi extinsă, acoperişul de şindrilă fiind înlocuit cu unul de tablă; s-a introdus apă curentă şi a fost construită instalaţia electrică de iluminat.

CABANA ARPAŞAşezare: în gura Văii Arpaşului, pe malul drept al rîului.Altitudine: 600 m.Descriere şi dotare. Cabana cuprinde un corp principal, cu etaj - cabana propriu-zisă - şi

anexa (grajd, magazii ş.a.). La parterul corpului principal se găsesc sufrageria, barul, un salon, bucătăria, o magazie, locuinţa cabanierului şi grupurile sanitare. La etaj se găsesc zece dormitoare.

Capacitate de cazare: 40 locuri.Încălzirea cu lemne în sobe de teracotă.Iluminat electric de la reţeaua publică.Apă curentă.Căi de acces. Cu mijloace auto proprii, din DNl (km 258,6) spre sud, pe şoseaua ce conduce la

Oraşul Victoria (8 km) şi, după depăşirea localităţii prin partea vestică, pe drum forestier (7 km) spre valea Arpaşul Mare (vest).

Cu trenul pînă la staţia C.F.R. Ucea, apoi cu autobuzul pînă la Oraşul Victoria si, în continuare, pe drum forestier pînă la cabană.

Istoric. Clădirea a fost construită în anul 1901, ca locuinţă particulară. Prin anul 1951 a devenit cabană turistică. În anii 1970-1972 a fost renovată, fiind recompartimentată, iar podul a fost înlocuit prin etaj compartimentat în camere mici.

O clădire anexă, ridicată în anul 1904, care dispunea de camere de dormit, a fost demolată în toamna anului 1981.

CABANA TURNURIAşezare: pe malul estic al Văii Podragului, pe mica terasă glaciară de sub Turnurile

Podragului, la limita de sus a pădurii de molid.Altitudine: 1520 m.Descriere şi dotare. Este o construcţie din lemn şi, parţial, din piatră acoperită cu tablă. Ea

cuprinde o cameră mare care foloseşte atît ca dormitor cît şi ca sufragerie, o cameră pentru cabanier şi o magazie.

Capacitatea de cazare: 20 locuri în priciuri.Încălzire cu lemne în sobă de teracotă.Iluminat: lămpi cu petrol.Căi de acces. Destinaţia cabanei este aceea de adăpost intermediar pe traseul dintre cabanele

Arpaş şi Podragu, care, în timpul iernii nu poate fi parcurs, în mod obişnuit, într-o singură zi. Ca atare, accesul la cabană se face de la cabana Arpaş şi de la cabana Podragu. Vara, cabana este accesibilă şi direct din Oraşul Victoria pe traseul Oraşul Victoria - La Şipot - Cabana Turnuri.

Istoric. Cabana a fost construită în anul 1964 de către Întreprinderea de Exploatare a Bazelor Climatice "Păltiniş" din Sibiu.

CABANA PODRAGUAşezare: în căldarea principală a Podragului, pe o prispă de stîncă în partea vestică a lacului

cel mare.Altitudine: 2136 m.Descriere şi dotare. Cabana este formată dintr-un corp principal şi o anexă. Clădirea

principală, cu parter şi etaj, este construită din zid de piatră. La parter se află două dormitoare, sufrageria, bucătăria, camera cabanierului şi grupurile sanitare. Etajul cuprinde trei dormitoare, o cameră pentru cabanier şi grupurile sanitare. Pivniţa cabanei este folosită ca magazie.

Anexa, avînd numai parter, este construită din lemn şi cuprinde trei dormitoare cu priciuri, un cuptor pentru pîine şi o magazie.

Ambele clădiri sînt acoperite cu şindrilă.Capacitatea de cazare: iarna 70 locuri, vara 120 locuri.Încălzirea se face cu lemne în sobe de teracotă.Cabana dispune de instalaţie electrică pentru iluminat, dar pînă în prezent nu s-a rezolvat

corespunzător problema generatorului electric, astfel că iluminatul se face cu lămpi cu petrol.Apă curentă la bucătărie şi grupuri sanitare.Căi de acces. Numai pe poteci turistice. De la cabana Arpaş pe la cabana Turnuri. Din Oraşul

Victoria direct peste Muchia Tărîţa. De la cabanele Valea Sîmbetei şi Lacul Bîlea peste creasta principală. De la cabana Pîrîul Caprei prin căldarea Fundul Caprei. De la lacul Vidraru pe văile Buda şi Podul Giurgiului.

Istoric: în anul 1885, Societatea Carpatină Transilvăneană (S.K.V.) din Sibiu a construit la lacul Podragu un adăpost de piatră, care nu a durat mult, ci s-a dărăpănat.

În anii 1937-1939 Turing-Clubul României a luat hotărîrea de a construi o cabană turistică la lacul Podragu, în care scop a arendat terenul necesar de la locuitorii comunei Ucea de Sus, a întocmit planurile şi a executat cabana la Tălmaciu, urmînd ca apoi să fie transportată în bucăţi şi montată la locul stabilit. Totodată, asociaţia a pornit la deschiderea şi amenajarea drumului şi cărării care duce pe Valea Podragului pînă la lac. Datorită unor piedici apărute în calea realizării acestei cabane, T.C.R.-ul a renunţat la proiectul iniţial şi a transportat cabana în apropierea vîrfului Suru, montînd-o pe locul numit Fruntea Moaşei.

Actuala cabană Podragu a fost construită prin anii 1948-1949 de către Banca Naţională, pentru salariaţii săi, fiind dată în folosinţă în anul 1950. Ulterior, ea a fost preluată de către Consiliul Central al Sindicatelor şi folosită drept cabană turistică, aşa cum se înfăţişează în prezent.

CABANA CASCADA BÎLEAAşezare: pe malul estic al pîrîului Bîlea, la nord de renumita cascadă cu acelaşi nume, la cotul

de la km 130,4 al Transfăgărăşanului. Altitudine: 1234 m.Descriere şi dotare. Cabana este formată dintr-o clădire modernă cu cinci etaje. La parter se

află braseria, bucătăria, un hol, grupuri sanitare şi încăperea cu instalaţiile tehnice. Etajul I cuprinde un hol, recepţia, restaurantul, locuinţa cabanierului, magazia, grupuri sanitare şi are intrarea pe o scară exterioară, separată de intrarea la parter. La celelalte etaje se află dormitoare, în total 32 garsoniere şi trei apartamente de cîte două camere.

Capacitatea de cazare: 65 locuri categoria I (excluzînd ultimul etaj ocupat de personalul cabanei).

Cabana dispune de iluminat electric de la reţeaua publică, apă curentă şi încălzire centrală.Fiecare apartament şi garsonieră are baie proprie.Căi de acces. Pe DN 7 C: din Cîrţişoara 17 km; de la capătul nordic al şoselei (aflat la km

267,2 aj DN 1) 21,3 km; de la Sibiu 63 km; de la Braşov 121 km; de la lacul Bîlea 14 km; de la barajul Vidraru 69 km; de la Curtea de Argeş 98 km.

În sezonul turistic pot exista curse de autobuze I.T.A. (de obicei duminica şi în sărbătorile legale) pe traseele Sibiu - Cîrţişoara - cabana Cascada Bîlea şi Oraşul Victoria - Arpaşul de Jos - Cîrţişoara - cabana Cascada Bîlea.

Cu trenul, este recomandabil a se călători pînă la halta C.F.R. Cîrţa de pe linia Făgăraş - Sibiu, iar de aici cca 2 km pe o şosea locală spre sud, pînă în DN 1, apoi încă 1,5 km pe acesta spre vest pînă la ramificaţia Transfăgărăşanului.

Istoric. Prima cabană turistică de la cascada Bîlea a fost construită de către Societatea Carpatină Transilvăneană (S.K.V.) în anul 1883, fiind inaugurată la 16 septembrie a anului respectiv. În ordine cronologică, era a treia cabană din Munţii Făgăraşului şi a zecea din Carpaţi. A ars în anul 1902. În anul 1904, pe acelaşi loc, S.K.V.-ul a ridicat a doua cabană, care a fost inaugurată la 29 august 1905 şi care a ars în anul 1918.

Din zidurile de piatră ale bucătăriei celei de a doua cabane, care au rămas în picioare, a fost improvizat în perioada 1922-1924 un adăpost.

Pe amplasamentul primelor două, S.K.V.-ul a clădit în anul 1925 a treia cabană şi a inaugurat-o la 25 august acelaşi an. Această a treia cabană a fost demolată în anul 1979, după ce a funcţionat o perioadă alături de cabana cea nouă. Vechile ziduri de piatră ale bucătăriei au rămas şi de data aceasta în picioare, ca un protest împotriva demolării cabanei.

Cabana actuală - cu cinci etaje - a fost construită între 7 august 1971 şi 15 iulie 1972 pe un amplasament la vest de cabana veche. La început a găzduit pe constructorii Transfăgărăsanului şi mai tîrziu a intrat în circuitul turistic.

CABANA LACUL BÎLEAAşezare: pe peninsula ce înaintează în lacul Bîlea dinspre nord-est, fiind înconjurată din trei

părţi de apă.Altitudine: 2027 m.Descriere şi dotare. Cabana este formată dintr-o singură clădire cu etaj. Parterul cuprinde

sufrageria, barul, bucătăria, magazia, camera cabanierului, patru dormitoare şi grupurile sanitare. La etaj se găsesc trei dormitoare şi camerele personalului de serviciu.

Capacitatea de cazare: 70 locuri în paturi.Cabana este dotată cu instalaţie de apă curenta, şi iluminat electric de la reţeaua telecabinei.Încălzirea se face cu lemne în sobe de teracotă.Căi de acces. Prin apropierea cabanei trece DN 7 C. La km 116,84 se ramifică spre est drumul

spre cabană în lungime de cca 1/2 km.De la capătul nordic al Transfăgărăşanului - aflat la km 267,2 al DN 1 - pînă la cabană sînt 35

km; de la Sibiu 77 km; de la Făgăraş 68 km; de la Curtea de Argeş 85 km.De la cabana Pîrîul Caprei la cabana Lacul Bîlea sînt 9 km pe DN 7 C.De la cabana Cascada Bîlea pînă la cabana Lacul Bîlea, tot pe DN 7 C, sînt 14 km. Aceste

două cabane sînt legate între ele şi printr-o linie de telecabină, ce funcţionează şi iarna.Istoric. Prima cabană la Lacul Bîlea a fost ridicată în anul 1904 de către Societatea Carpatină

Transilvăneană (S.K.V.), şi inaugurată la 29 august 1905. Era o construcţie de piatră cu o singură ca-meră.

În anul 1937 cabanei de piatră i-a fost adăugată încă o clădire de lemn.Actuala cabană a fost construită în anii 1948-1949, fiind inaugurată la 27 noiembrie 1949.Montarea liniei telecabinei a avut loc în anul 1975.

CABANA NEGOIUAşezare: pe creasta Piscului Şerbotei, în partea superioară a pădurii de conifere.Altitudine: 1540 m.Descriere şi dotare. Cabana cuprinde trei corpuri de clădiri: clădirea principală sau cabana

nouă, iar ceva mai spre sud, amplasate într-o mică şa, se găsesc cabana veche şi o clădire anexă.Cabana nouă, cu parter şi două etaje, este construită din zid de piatră şi din lemn. Fiecare etaj

are spre sud cîte un balcon lung cît întreaga clădire. La parter se găsesc un hol, sufrageria, bucătăria şi locuinţa cabanierului. Cele două etaje, compartimentate identic, cuprind cîte cinci dormitoare spre sud şi cîte şapte spre nord. Fiecare nivel are grup sanitar propriu.

Cabana veche, construită din lemn, are la parter şase dormitoare cu paturi, iar în pod priciuri.Anexa, construită tot din lemn, are priciuri.

Capacitatea de cazare:- cabana nouă - 140 locuri în paturi;- cabana veche şi anexa - 80 locuri vara şi 20 locuri iarna.Încălzire cu lemne în sobe de teracotă.Apă curentă în cabana nouă.Lumină electrică de la microhidrocentrală proprie.Căi de acces. Cu trenul pînă la staţia C.F.R. Porumbacu de pe linia Făgăras - Sibiu.Cu mijloace auto pe DN 1 pînă în localitatea Porumbacu de Jos. Din marginea estică a

localităţii (km 276,3 al DN 1) pe drum auto nemodernizat spre sud pînă în Porumbacu de Sus (4 km), apoi pe drum forestier pînă deasupra confluenţei pîraielor Şerbota şi Sărata (cca 16 km). În continuare, potecă marcată pînă la cabană (2 ore).

Istoric. Cea dintîi "Cabană Negoiu" a fost construită în anul 1881 de către Societatea Carpatină Transilvăneană (S.K.V.) din Sibiu şi inaugurată la 10 septembrie acelasi an, fiind una din

primele cabane apărute în Carpaţii noştri1. Ea a suportat două mutări - prima în anul 1890, cînd o cabană mai mare i-a luat locul - după care a devenit locuinţă a cabanierului. A doua cabană, inaugurată la 20 octombrie 1890, a fost mărită de două ori, în 1907 şi în 1914-1915, şi şi-a îndeplinit rolul de găzduire a turiştilor pînă în anul 1957 cînd a cedat locul cabanei actuale cu două etaje.

În anul 1937 a intrat în funcţiune a treia cabană - actuala "cabană veche". Cabana nouă, cu două etaje, a fost ridicată în perioada 1957-1962, iar inaugurarea ei a avut loc la 10 mai 1963.

Clădirea primei cabane a suportat cu stoicism vitregiile timpului şi şi-a încheiat existenţa deodată cu terminarea cabanei noi.

CABANA POIANA NEAMŢULUIAşezare: într-o frumoasă poiană de pe malul estic al Rîului Mare al Avrigului, la confluenţa

cu Pîrîul Colţului.Altitudine: 706 m.Descriere şi dotare. Cabana este compusă din două corpuri de clădiri.Corpul principal, amplasat între drumul forestier şi Rîul Mare, pe malul nordic al Pîrîului

Colţului, cu parter şi etaj, cuprinde la parter sufrageria formată din două săli, bucătăria, barul, locuinţa cabanierului şi grupul sanitar. La etaj se găsesc 11 camere a cîte două locuri.

Clădirea secundară este situată la nord-est de clădirea principală, în partea estică a drumului forestier şi cuprinde 3 dormitoare.

Capacitatea de cazare: 44 locuri.Cabana este iluminată electric de la reţeaua publică şi are apă curentă.Căi de acces. Cu trenul, pînă la staţia Avrig de pe linia Făgăraş - Sibiu; cu mijloace auto pe

DN 1 pînă în centrul localităţii Avrig (km 284,3). De aici pe strada 1 Mai spre sud-est, apoi pe un drum forestier lung de 14 km care trece pe la cantonul silvic Podu Jibrii.

În sezonul turistic pot fi programate curse de autobuze I.T.A. pe traseul Sibiu - Avrig - Poiana Neamţului.

Istoric. Clădirea principală a îndeplinit, pînă la primul război mondial, rolul unui punct de vamă. După anul 1918, clădirea a fost preluată de o unitate militară din municipiul Sibiu. Mai tîrziu a trecut în folosinţa Fabricii de Sticlă din Avrig. Pe la începutul deceniului al şaselea a devenit cabană turistică administrată de Consiliul Central al Sindicatelor. Între timp, a fost construită şi clădirea secundară.

Renovarea din anul 1967 a schimbat înfăţişarea clădirii principale, care a căpătat o linie modernă. Compartimentarea etajului în 11 dormitoare, extinderea sufrageriei şi construirea terasei au îmbunătăţit mult condiţiile de găzduire a turiştilor.

CABANA BÎRCACIUAşezare: în poiana de pe Piciorul Bîrcaciului.Altitudine: 1550 m.Descriere şi dotare. Este formată dintr-un singur corp de clădire construit din lemn şi acoperit

cu tablă. Ea cuprinde un dormitor comun, camera cabanierului şi o magazie.Capacitatea de cazare: 20 locuri în priciuri.Încălzire cu lemne în sobă de teracota.Iluminatul cu lămpi cu petrol.Se găseşte apă de izvor captat în apropierea cabanei.Căi de acces. De la Avrig (km 284,3 al DN 1) 14 km pe drum forestier pînă la cabana Poiana

Neamţului, apoi pe potecă marcată timp de 2 1/2 ore.Istoric. Pînă la primul război mondial, în Poiana Bîrcaciului a existat o cazarmă de jandarmi

(grăniceri). În anul 1921, clădirea fostei cazarme a fost repartizată Societăţii Carpatine Transilvănene din Sibiu, care a transformat-o în cabană turistică şi a dat-o în folosinţă în anul 1922. În anul 1927 societatea a construit pridvorul şi a refăcut acoperisul, iar în 1938 a înzestrat-o cu un cuptor pentru pîine. Cu timpul cabana s-a deteriorat, fiind lăsată în părăsire.

În anul 1942 Turing-Clubul României a închiriat, de la comuna Avrig, teren în Poiana Bîrcaciului pentru ridicarea unei noi cabane. În anii 1944 şi 1945 a fost tăiat şi fasonat materialul lemnos necesar, dar cabana nu a mai apucat să fie repusă în funcţiune.

În anul 1963, Întreprinderea de Exploatarea Bazelor Climatice "Păltiniş" din Sibiu a construit actuala cabană puţin mai la est de locul celei vechi. Noua cabană a fost dată în folosinţă în anul 1964.

1 A se vedea nota 1 de la pag. 37.

CABANA SURUAşezare. Pe culmea muntelui Moaşa, în locul numit Fruntea Moaşei, la limita superioară a

pădurii de molid.Altitudine: 1450 m.Descriere şi dotare. Cabana Suru este formată dintr-o clădire principală, cu parter, etaj şi

mansardă, însoţită de o clădire anexă, ambele construite din lemn. Clădirea principălă cuprinde la parter o sufragerie spaţioasă, bucătăria, magazia, locuinţa cabanierului şi un dormitor. La etaj se găsesc şase dormitoare, iar la mansardă (etaj II) un singur dormitor. Lîngă sufragerie, în partea sud-estică, se află o terasă acoperită. Clădirea anexă - situată la nord de clădirea principală - cuprinde spălătorul şi un dormitor cu priciuri.

Capacitatea de cazare: 65 locuri.Încălzirea cu lemne în sobe de teracotă.Cabana este prevăzută cu instalaţie electrică de iluminat cu grup electrogen propriu, dar

acesta nu funcţionează întotdeauna.Dispune de apă curentă la bucătărie şi la spălător.Căi de acces. Cu trenul pînă la Halta C.F.R. Sebeş Olt, de pe linia Făgăraş - Sibiu, apoi cca 4

km pe un drum local pînă la Sebeşu de Sus şi, în continuare, cca 3 ore pe potecă marcată urmînd Culmea Moaşei. Un drum forestier însoţeste rîul Moaşa Sebeşului pînă adînc în munte de unde se ajunge la cabană pe poteca marcată cu punct roşu.

De la staţiile C.F.R. Turnu Roşu şi Cîineni, de pe linia Sibiu - Rîmnicu Vîlcea, pe poteci marcate.

De la Avrig (km 284,3 al DN 1) la Podu Jibrii cca 10 km pe drumul de acces la cabana Poiana Neamţului, apoi cca 8 km pe drumul forestier ce însoţeşte Rîul Jibrii şi pîrîul Moaşa - pînă la izvorul Florii - şi, în continuare, 2 ore pe potecă marcată.

Istoric: Cabana Suru a fost construită în anul 1939 de către Turing-Clubul României şi dată în folosinţă în anul 1940. Ea a fost executată la Tălmaciu şi trebuia să fie transportată în bucăţi şi montată la lacul Podragu, dar anumite împrejurări au determinat transportarea şi montarea ei pe locul actual de pe Fruntea Moaşei. Clădirea iniţială avea, la etaj, camere numai spre sud, acoperişul fiind făcut "într-o parte", cu înclinaţia spre nord.

În anul 1949, etajul a fost completat cu camere şi spre nord, iar acoperişul a fost făcut "în două ape", dînd astfel posibilitatea de a fi amenajat un dormitor şi în pod. Sufrageria a fost extinsă spre est, iar în colţul sud-estic al cabanei, în faţa sufrageriei, a fost amenajată, în anul 1950, o terasă acoperită.

Cabane de pe versantul sudic

CABANA VALEA CU PEŞTI1

Aşezare: pe piciorul muntelui Paltinu, aproape de malul estic al lacului Vidraru, la intrarea în golful Valea cu Peşti.

Altitudine: 860 m.Descriere şi dotare. Construită în stil de vilă, cabana are parter şi trei etaje. La parter se

găseste restaurantul şi barul. Etajele cuprind dorrnitoare cu 2 şi 3 paturi (confort categ. I).Capacitatea de cazare: 48 locuri.Cabana dispune de încălzire centrală şi apă curentă.Iluminat electric de la reţeaua publică.Căi de acces. Prin faţa cabanei trece DN 7 C care, la intrarea în golful Valea cu Peşti, face un

cot (km 70,6). Întrarea la cabană se face pe la km 70,8.De la barajul Vidraru pînă la cabană sînt 9 km, iar de la Curtea de Argeş 39 km.Istoric. Clădirea a fost ridicată în perioada 1965-1967 şi a fost dată în folosinţă în anul 1968.În ultimii ani a fost preluată de O.J.T. Arges, Filiala Curtea de Argeş.

CABANA CUMPĂNAAşezare: pe malul vestic al lacului Vidraru, la sud de golful Cumpăna, în dreptul km 15,1 al

drumului de contur DN 7 D.Altitudine: 832 m.Descriere şi dotare. Cabana propriu-zisă este o clădire cu patru etaje. La parter se află

restaurantul, barul, oficiul, recepţia, biroul, o magazie şi grupurile sanitare. Etajele cuprind 32 garsoniere de cîte 2 locuri şi trei apartamente de cîte 3 locuri, cu băi proprii.

1 Pentru reţinerea locurilor recomandăm turiştilor să ia legătura telefonică cu responsabilul cabanei.

În preajma clădirii principale se găsesc 31 căsuţe de camping, fiecare cu cîte 2 locuri.Capacitatea de cazare:72 locuri în hotel confort I,62 locuri în căsuţe de camping.Încălzire centrală.Apă curentă.Iluminat electric din reţeaua publică.Căi de acces. La capătul vestic al barajului Vidraru (km 61,4 al DN 7 C) se ramifică spre nord

drumul de contur DN 7 D (nemodernizat) care urmează malul vestic al lacului Vidraru şi, după 15,1 km, ajunge la cabană. De la Curtea de Argeş la cabană sînt 45 km.

De la coada lacului Vidraru, din golful Caprei (km 90,2 al DN 7 C) se ramifică spre vest drumul de contur DN 7D) (nemodernizat) care traversează rîul Capra pe pod, apoi urmează malul nord-vestic al lacului si, după 6,5 km, ajunge la cabană.

Istoric. Vechea staţiune Cumpăna a fost zonă de exploatare forestieră şi staţie terminus a căii ferate forestiere, aflată în funcţiune pînă la începerea lucrărilor barajului Vidraru (anul 1962). Aici au existat mai multe clădiri. Una din clădiri a fost închiriată de A.D.M.I.R. pentru perioada 1937-1945 şi folosită drept cabană turistică sub denumirea "Casa Vlad Ţepes" (inaugurată la 20 iulie 1937).

Cabana actuală a fost ridicată în anul 1971, iar în 1972 adăpostea pe constructorii Transfăgărăşanului. În circuitul turistic a ajuns după anul 1973.

CABANA PÎRÎUL CAPREIAşezare: pe malul stîng al pîrîului Capra, în dreptul confluenţei acestuia cu pîrîul care curge

din Căldăruşa Lungă (km 108,08 al Transfăgărăşanului).Altitudine: 1 520 m.Descriere şi dotare. Cabana este compusă dintr-o clădire principală, cu aspect de vilă, avînd

parter şi etaj, şi o anexă conţinînd instalaţii tehnice ş.a. La parter se găsesc un hol, restaurantul, bucătăria, trei dormitoare şi grupurile sanitare. La etaj se află un hol şi nouă dormitoare tip garsonieră.

Capacitalea de cazare: 30 locuri în camere de 2 şi 3 paturi (confort categ. I).Cabana dispune de încălzire centrală şi apă curentă.Iluminat electric din reţeaua publică.Căi de acces. Pe DN 7 C - Transfăgărăşan, de la Curtea de Argeş 76 km, de la Piteşti 112 km,

de la cabana Lacul Bîlea 9 km, de la capătul nordic al Transfăgărăşanului - aflat la km 267,2 al DN 1 - 44 km, de la Sibiu (pe la lacul Bîlea) 87 km.

Întrarea la cabană se face pe la km 108,3 al Transfăgărăşanului traversînd pîrîul Capra pe un pod de lemn şi parcurgînd 150 m de la şosea spre sud, pe partea stîngă a pîrîului.

Istoric. Cabana a fost realizată în perioada de construcţie a Transfăgărăşanului, fiind folosită la început chiar de către constructori, apoi trecută în circuitul turistic.

Alte cabane

CABANA PLAIUL FOIIAşezare: la confluenţa pîraielor Bîrsa Groşetului şi Bîrsa Tămaşului, acolo unde ia naştere rîul

Bîrsa.Altitudine: 832 m.Descriere şi dotare. Cabana este formată din trei corpuri de clădiri: corpul principal, din lemn,

cu parter şi etaj, cuprinde la parter sufrageria, un salon, barul, bucătăria, locuinţa cabanierului, un hol şi grupul sanitar, iar la etaj opt dormitoare; este situat pe malul stîng al Bîrsei. Anexa I, din zid de cărămidă, aşezată pe partea dreaptă a Bîrsei, are numai parter cu trei dormitoare şi o magazie. Anexa II este construită tot din zid de cărămidă, pe malul drept al Bîrsei, şi are de asemenea numai parter cu patru dormitoare.

Capacitatea de cazare totală 60 locuri, din care 24 în corpul principal şi 36 în anexe.Iluminat electric din microhidrocentrală proprie.Încălzire cu lemne în sobe de teracotă.Apă curentă în clădirea principală.Căi de acces. Din oraşul Zărneşti, 13 km pe drumul forestier ce însoţeşte rîul Bîrsa (Bîrsa

Mare) în amonte.Istoric. Clădirile celor două anexe au fost construite înaintea primului război mondial: anexa I

a fost cazarmă de jandarmi (grăniceri) şi anexa 2 - canton silvic. După război cantonul silvic a preluat şi clădirea cazarmei. În perioada 1936-1938 cele două clădiri au fost transformate în cabană turistică şi

folosite de către Societatea Carpatină Transilvăneană (S.K.V.), Secţia Braşov. În luna mai 1939 cabana a fost preluată de Oficiul Local de Turism Braşov (subordonat Oficiului Naţional de Turism).

Clădirea principală a fost construită prin 1937-1938 de brigadierul silvic Iosif Albu şi a fost folosită drept cabană turistică particulară (pensiune). În decembrie 1948 clădirea a ajuns în folosinţa Oficiului Naţional de Turism, alăturîndu-se celorlalte două clădiri ale cabanei. În martie 1949 cabana a trecut în administrarea secţiei de turism a Confederaţiei Generale a Muncii (intitulată, din 1954, Direcţia de Turism şi Excursii a Consiliului Central al Sindicatelor).

Refugii alpine

REFUGIUL BEREVOESCUAşezare: pe platoul numit Şleaul Vladului, la 800 m spre sud-sud-vest de vîrful Berevoescu

Mare (2300 m).Altitudine: 2190 m.Descriere. Refugiul este o construcţie metalică de formă semicilindrică, cu o singură încăpere,

avînd înveliş dublu de tablă cu izolaţie de vată minerală.Capacitatea de cazare proiectată 24 locuri în priciuri din lemn ignifugat. Datorită unor

elemente iresponsabile, care au pus pe foc scîndurile, numărul de priciuri disponibile este mai redus.Pentru înnoptare în refugiu este necesar sac de dormit, eventual saltea ş.a.Acces la refugiu din creasta principală. De la punctul de ramificaţie din sudul vîrfului

Berevoescu Mare se parcurg 500 m spre sud-vest, pe marcajul punct albastru.Istoric. Refugiul a fost construit de Salvamont Brasov, fiind montat între 18-25 octombrie

1975 şi dat în folosinţă la 26 octombrie acelaşi an. Materialele au fost transportate cu elicopterul.Refugiul a fost prevăzut să fie amplasat în Curmătura Brătilei, care ar fi fost un loc mai

potrivit, dar condiţii neprevăzute au făcut ca materialele să ajungă pe Şleaul Vladului, ceea ce a determinat ca refugiul să fie montat în acel loc.

Vînturile năprasnice de pe crestele făgărăşene au deteriorat în iarna 1975-1976 învelişul exterior al refugiului, smulgînd mai multe panouri de tablă. Cu materiale cărate în spinare, salvamontiştii braşoveni au reparat refugiul în zilele de 13-14 august 1976.

REFUGIUL ZÎRNEIAşezare: în mijlocul şeii largi şi adînci Curmătura Zîrnei.Altitudine: 1 923 m.Descriere. Construit din panouri de material plastic armate cu fibre de sticlă, refugiul posedă o

singură încăpere de formă semisferică.Capacitate de cazare: 8-12 persoane.Sînt necesari saci de dormit, saltele ş.a.Acces. Fiind aşezat chiar în creasta principală, marcajul de creastă trece pe la refugiu. Totusi,

prin păşunea alpină din Curmătura Zîrnei poteca dispare, iar marcajul se vede greu, astfel că, noaptea sau pe timp ceţos, se cere mai multă atenţie pentru a nu depăşi refugiul.

Istoric. Construit de Salvamont Brasov în anul 1977.

REFUGIUL VALEA REAAşezare: în Căldarea Mare (căldarea vestică) a Văii Rele, pe terasa de sub lac, la 50 m nord-

est de firul principal al văii.Altitudine: 2074 m.Descriere. Refugiul este format dintr-o singură încăpere de formă semicilindrică, avînd pereţi

dubli, din tablă, cu izolaţie de vată minerală între ei. Uşa este plasată la capătul nord-estic.Capacitatea de cazare proiectată: 24 locuri în priciuri din lemn ignifugat. Datorită unor

elemente iresponsabile, care au pus pe foc scîndurile, numărul de priciuri disponibile este mai redus.Pentru înnoptare în refugiu este necesar sac de dormit, eventual saltea etc.Acces la refugiu din creasta principală. Din Portiţa Viştei (2310 m) se urmează marcajul

triunghi roşu coborînd spre sud-sud-est pînă la Lacul Văii Rele (2156 m) şi de lîngă lac se coboară spre est, prin stînga pîrîului, pînă la refugiu.

Timp de coborîre: 1/2 oră.Istoric: refugiul Valea Rea a fost construit de Salvamont Braşov în anul 1976.

REFUGIUL CĂLŢUNAşezare: pe un promontoriu în partea sud-estică a lacului Călţun.

Altitudine: 2135 m.Descriere. Este o construcţie metalică semicilindrică cu două învelişuri, avînd între ele

izolaţie din vată minerală. Uşa este plasată la capătul nord-estic.Capacitatea de cazare: 14 locuri la priciuri.Pentru înnoptare în refugiu este necesar sac de dormit, eventual saltea ş.a.Acces la refugiu din creasta principală. Din punctul de ramificaţie aflat în partea nord-estică a

lacului Călţun se urmează marcajul punct roşu, traversînd pîrîul de scurgere a lacului, şi după 50 m de la poteca de creastă ajungem la refugiu.

Istoric. Refugiul a fost construit în perioada 1973-1974 de către Salvamont Sibiu. Materialele necesare au fost cărate în spate de către inimoşii constructori, care merită toată lauda şi admiraţia.

POTECI ŞI MARCAJE

În general, traseele turistice în munţi au urmat poteci şi drumuri preexistente, de regulă poteci pastorale, unele poteci vînătoreşti şi drumurile de exploatare forestieră. Întrucît scopurile turismului sînt deosebite de ale celorlalte activităţi din munţi, a fost necesară deschiderea unor căi de acces noi, care să răspundă acestor scopuri. Reprezentativă în acest sens este poteca de la Glăjăria din Valea Porumbăcelului pînă la cabana Negoiu, construită în anul 1901.

Ultimele decenii au marcat o dezvoltare accentuată a drumurilor de exploatare forestieră, ceea cc a determinat schimbări importante în starea traseelor turistice. Dacă ne referim tot la poteca de la Glăjăria Porumbăcelului pînă la cabana Negoiu, trebuie menţionat că atunci cînd s-a construit drumul forestier pe Rîul Mare al Porumbacului a fost mutat punctul dc plecare al potecii în Dosul Măgurii, renunţîndu-se la Glăjărie ca punct de plecare. După ce drumul a fost prelungit pînă la cariera de marmură, care tocmai luase fiinţă, a fost deschis şi un tronson nou de potecă între cariera de marmură din Rîul Mare şi Curmătura Puhăi, renunţîndu-se la folosirea vechiului tronson dintre Dosul Măgurii şi Curmatura Puhăi. Drumul forestier a fost prelungit pînă deasupra confluenţei pîraielor Sărata şi Şerbota. Cu această ocazie, a fost deschisă poteca pe Piscul Şerbotei, pînă la capătul drumului forestier, folosind, din poteca veche - cea din anul 1901 - numai cîteva serpentine din preajma cabanei Negoiu.

În prelungirea unor drumuri forestiere de pe versantul sudic, în ultimul deceniu au fost construite drumuri pastorale pentru autovehiculc, care ajung în zona păşunilor alpine şi fac legătura cu diferite stîne. Acestea au determinat, de asemenea, schimbări în configuraţia traseelor turistice de pe acest versant.

Construirea şoselei transfăgărăsene1 a produs mutaţii importante în reţeaua traseelor turistice de pe ambii versanţi, fiind favorizate în special traseele sudice, unde accesul a fost sensibil îmbunătăţit.

La începuturile mişcării turistice, zona crestei principale era străbătută doar de poteci pastorale, ce o traversau dintr-o parte în cealaltă. Astfel: Plaiul Ţării urca pe muntele Bîrcaciu, traversa căldarea superioară a Porumbăcelului şi, prin Şaua Scării, trecea pe versantul sudic coborînd în Valea Scării; Calea Muntelui urma Muchia Sîmbetei şi cobora prin căldarea Bîndea; Plaiul Scărişoarei urca pe Culmea Scărişoarei şi, pe la Fundul Langăi, trecea pe versantul sudic, apoi, peste vîrful Ludişoru, ajungea în Curmătura Brătilei, de unde urma spre sud culmea Mezea-Oticu; în Curmătura Brătilei ajungea şi poteca din Valea Dejanilor, ca şi plaiul de pe culmea Babei, care traversa căldarea Belia Mică; se mai poate menţiona Plaiul Mărginenilor, ce traversa creasta principală pe sub vîrful Comisul şi ajungea în Valea Dîmboviţei. Existau şi alte locuri de traversare a crestei principale, care făceau legătura între Ţara Făgăraşului şi Muntenia. Parcurgerea crestei principale în lung era foarte anevoioasă deoarece în această direcţie nu exista potecă, mai ales în zona centrală a masivului. Primele grupuri de turişti au parcurs porţiuni din creasta principală, fiind conduşi de localnici. Cum tocmai vara, în timpul sezonului turistic, erau şi cele mai multe lucrări agricole, se făcea simţită lipsa de călăuze cu experienţă. În această situaţie, Societatea Carpatină Transilvăneană (S.K.V.) din Sibiu a recurs la însemnarea cu vopsea a traseelor turistice. Primul marcaj turistic din Munţii Făgăraşului pare a fi fost cel executat în anul 1887 pe traseul de la cabana Negoiu la vîrful Negoiu2. Marcarea crestei principale a fost realizată în lunile august şi septembrie ale anului 1891.

O marcare masivă a traseelor de pe versantul nordic a avut loc în anii 1906-1908, cînd au fost marcate 42 de poteci. În privinţa amenajărilor turistice, partea sudică a Munţilor Făgăraşului a fost mult timp vitregită, la aceasta contribuind, în mare măsură, lungimea culmilor de aici care, pe de o parte, au ascuns frumuseţile zonei înalte din vecinătatea crestei principale, pe de altă parte - au îngreuiat accesul la aceste zone. Primul marcaj pe partea sudică a fost realizat abia în anul 1903 pe porţiunea de la Şaua Podeanului pînă sub vîrful Lespezi. O a doua acţiune similară a avut loc în anul 1937, cînd un grup de

1 Lucrările au început în martie 1970. Inaugurarea şoselei a avut loc la 20 septembrie 1974.2 Cu această ocazie a fost parcurs în premieră drumul prin actuala Strungă a Dracului.

drumeţi din A.D.M.LR. a marcat mai multe trasee care conduceau din regiunea Cumpăna în diferite puncte ale crestei principale. Despre o marcare extensivă a traseelor turistice pe partea sudică a Munţilor Făgăraşului se poate vorbi abia în ultimul deceniu.

Prima sistematizare a marcajelor turistice s-a făcut prin deciziile nr. 2345 din 25 octombrie 1945 şi nr. 10628 din 29 noiembrie 1948 ale Departamentului Propagandei1 şi prin Înstrucţiunile nr. 3566 din 1945 ale Oficiului Naţional de Turism. Alte acte normative2 au îmbunătăţit sistemul de marcaje, dar semnele stabilite în 1945 sînt folosite şi în prezent, ceea ce constituie un fapt pozitiv în privinţa continuităţii sistemului de marcaje şi o premisă în stabilizarea fiecărui marcaj în parte, stabilizare foarte necesară pentru buna desfăşurare a activităţii turistice.

Traseele turistice prezentate în capitolele următoare sînt - în cea mai mare parte - marcate. Au fost descrise, totuşi, şi cîteva trasee nemarcate, dar interesante. Din cauza numărului de pagini relativ restrîns acordat acestei cărţi, am fost nevoit să descriu traseele numai într-un singur sens, considerat sensul principal, şi anume de la est la vest pentru traseul de creastă (peisajul apare în ochii drumeţului într-o lumină mai favorabilă, deoarece în majoritatea timpului soarele se află în spatele drumeţului) şi în sensul de urcare pentru traseele de acces la creasta principală. Din aceeaşi cauză, descrierile cîtorva trasee marcate nu au putut fi incluse în carte.

Timpul de mers (de parcurs) a fost calculat pentru mersul mijlociu, considerat normal şi a fost verificat în diverse situaţii. Excursioniştii cu pas mai domol vor trebui să ţină seama de acest fapt la stabilirea itinerarului. Pentru traseele accesibile şi iarna, în cele mai multe cazuri nu a fost dat timpul de mers în timpul iernii, deoarece acesta depinde în mare măsură de cantitatea şi starea zăpezii şi variază în limite foarte largi. Traseele de iarnă sînt recomandate numai drumeţilor cu bună pregătire fizică şi experienţă în parcurgerea unor astfel de trasee. Ca atare, acesti drumeţi vor fi în măsură să estimeze ei înşişi timpul de mers în funcţie de condiţiile locale, de moment şi de durata necesară parcurgerii traseului respectiv în timpul verii. În descrierea traseelor au fost folosite pentru orientare - în măsura posibilităţilor - repere naturale de pe traseu, cît mai vizibile, deoarece indicatoarele marcajelor turistice de multe ori dispar, astfel că nu mai pot fi folositoare. Traseele au fost împărţite în trei grupe: traseul de creastă (C), trasee din nord (N) şi trasee din sud (S). Numerotarea lor s-a făcut de la est la vest. Traseul de creastă este prezentat divizat în nouă etape (Cl ... C9) care, pentru simplificare, au fost numite tot "trasee". La începutul descrierii fiecărui traseu au fost prezentate cîteva date sintetice ale traseului: semnul marcajului, timpul de parcurs, urcuşul cumulat pe întregul traseu, notat simplificat "urcuş", coborîşul cumulat pe întregul traseu, notat simplificat "coborîş", şi recomandări privind anotimpul în care se poate parcurge traseul.

Traseul de creastă

C1. - RUDĂRIŢA - CURMĂTURA ZÎRNEIMarcaj: bandă roşie. Timp de parcurs: 91/2 ore. Urcuş: 1465 m; coborîş: 587 m.

Traseu recomandat vara. Iarna, traseul e accesibil drumeţilor cu experienţă şi antrenament corespunzător acestui anotimp, echipaţi în mod adecvat; recomandăm parcurgerea lui în mai multe etape, cu înnoptare în adăposturile de pe parcurs.

La cantonul silvic Rudăriţa - situat la confluenţa pîraielor Lerescu şi Cenuşa, 1045 m - se poate ajunge de la Zărneşti, urmînd 13 km pe drumul forestier ce însoţeşte rîul Bîrsa Mare pînă la cabana Plaiul Foii (832 m), apoi încă 9 km pe drumul forestier de pe valea Bîrsa Groşetului.

De la Rudăriţa începe marcajul bandă roşie3 care însoţeşte drumul forestier spre vest, pe pîrîul Lerescu. Urmăm acest drum pe distanţa de 2,7 km, după care îl părăsim, traversăm spre stînga (sud) pîrîul Lerescu şi prindem poteca ce urcă pe muntele Lerescu în poiana din apropierea şeii numită de turişti ,,La Stîna Arsă" (1 470 m). Timp de parcurs de la Rudăriţa pînă aici: 2 ore.

In acest loc se poate ajunge, de asemenea, de la cabana Plaiul Foii urcînd pe poteca de pe Plaiul Mare (marcaj triunghi roşu) pînă în Curmătura Foii (1 367 m), apoi urmînd poteca de creastă, marcată cu bandă roşie, peste vîrfurile Tămaşul Mare (1 735 m), Răchiţii (1569 m), Ciocanul (1628 m), Mănăstirii (1 613 m) si Făgetul Caprei (1 513 m). Tirnpul de parcurs pentru această variantă este de 6 ore.

Din poiana ,,La Stîna Arsă" cotim spre vest, lăsînd în stînga un vîrfuleţ al muntelui Lerescu

1 Publicate în Monitorul Oficial nr. 250 din 1 noiembrie 1945 şi în Monitorul Oficial nr. 283 din 4 decembrie 1948.2 Decret nr. 237/1950, H.C.M. nr. 518/1954, H.C.M. nr: 140/1969, Instrucţiuni nr. 545/1969.3 In proiect cruce roşie.

(1516 m) si intrăm în pădure coborînd lin de-a coasta, pe versantul nordic, pînă în Curmătura Lerescului (o şa largă si joasă, 1 390 m). Spre stînga (sud) se află Pîrîul cu Scară, deasupra lacului Pecineagu. În continuare, urcăm pe culme, prin pădure si prin poieniţe, avînd în dreapta bazinul pîrîului Lerescu. După ce străbatem o fîşie de pădure de conifere, ajungem pe un vîrf secundar al muntelui Comisul (1 690 m), numit si vîrful Lerescu. Din acesta se desprinde, spre sud-est, piciorul muntelui Comisul (cu o stînă ceva mai jos, spre sud). Din vîrf, înaintăm pe creastă în direcţia nord-vest, trecem prin Curmătura Comisului (o şa lină, 1 669 m), apoi reluăm urcusul. Molizii sînt aici din ce în ce mai mici si curînd dispar făcînd loc pîlcurilor de jnepeni (în buna parte defrişaţi) si păşunii alpine. Am ajuns sub vîrful principal al muntelui Comisul, în punctul unde se ramifică spre nord o poteca marcată cu triunghi albastru si punct roşu (alt. cca 1750 m). Triunghiul albastru însoţeste poteca ce conduce în Valoa Sebeşului pe la stîna din Groape (traseu Nl). Punctul roşu marchează poteca ce urcă de la Rudăriţa, peste muntele Văcarea Mare, si ajunge aici. Pe această poteca, spre dreapta (nord), după 550 m, se găseşte izvoraşui de la obîrşia pîrîului Lerescu (apă de băut!). Timp de mers din poiana nLa Stîna Arsă" pînă sub vîrful Comisul: 2 ore.

De la punctul de ramificaţie urcăm spre vest, ocolind vîrful Comisul prin sud. Din vîrf se ramifică spre nord-est culmea muntelui Văcarea care continuă prin vîrfurile Nimaia (1541 m), Ţaga (1 641 m), Faţa Sfîntului Ilie (1 655 m) si face legătura cu Munţii Perşani. în stînga, jos, curge spre sud-est pîrîul Comisul care, la vărsarea în lacul Pecineagu, poarta denumirea pîrîul Bunea.

Ajunşi în vestul vîrfului Comisul continuăm urcusul pe culmea lată avînd spre dreapta (nord) căldarea glaciară a Groapelor. Spre sud lăsăm obîrşia Văii lui Aron. Spre vest culmea cîştigă substanţial în înălţime. După parcurgerea unei serpentine largi ajungem pe vîrful Lulele (2 176 m), numit si vîrful Buzduganu.

În pauza de odihnă pe care ne-o acordăm după acest urcuş de 250 m lăsăm privirea să hoinărească peste văi si creste. Spre sud se întinde spinarea lată a muntelui Luţele (Luţele Mari) din care, mai jos, se desprinde spre dreapta piciorul muntelui Luţele Mici si coboară în Valea Dîmboviţei la coada lacului Pecineagu. Dincolo de Dîmboviţa se ridică, mai sus decît creştetul Luţelor, culmea masivă Păpuşa-Bătrîna, care îşi expune privirilor noastre versantul nordic dăltuit de gheţari. Spre nord se desprinde din vîrful Luţele un picior scurt, Muchia Buzduganului, care se termină în Valea Sebeşului. Spre nord-vest, Valea Sebesului este mărginită de Culmea Scoarţei desprinsă din vîrful Berevoescu Mare. Privind în urmă, spre sud-est, zărim, peste mulţimea de culmi împădurite, împestriţate cu poieni, creasta dantelată a Pietrei Craiului.

Pornind mai departe, coborîm uşor în Şaua Luţelor (2 156 m). în stînga, în căldarea glaciară a Luţelor, pe partea vestică, se văd trei ochiuri de apă si o mlaştină. Din Şaua Luţelor facem un ocol spre sud-vest si urcăm spinarea muntelui Berevoescu. La sud de vîrful Berevoescu Mare (adesea numit vîrful Berevoescu, 2 300 m) întîlnim ramificaţia marcajului punct albastru, care conduce spre stînga la refugiul Berevoescu (2 190 m) situat pe platoul numit Şleaul Vladului, la distanţa de 500 m de la poteca de creastă. Timp de sub vîrful Comisul pînă sub vîrful Berevoescu, 2½ ore.

Urmăm mai departe poteca marcată cu bandă roşie spre vest-nord-vest pe sub vîrful Berevoescu şi curînd întîlnim primul izvor al Pîrîului Vladului (unul din izvoarele Dîmboviţei; aprovizionare cu apă!). După depăşirea izvorului zărim, spre stînga, serpentinele potecii spre stîna din Valea Vladului (traseu Sl). În continuarea acestora, spre nord, o potecă acoperită de păşune (traseu N2) traversează creasta lată şi urmează Culmea Scoarţei, care se ramifică din Vîrful Beliei Mari (2295 m, cocoaşa vestică a vîrfului Berevoescu). Noi urmăm spre vest poteca marcată cu bandă roşie, ocolind bazinul imens al Văii Vladului, care rămîne în stînga noastră. Parcurgem saua largă şi puţin adîncă a Beliei Mari (2215 m) în nordul căreia se adînceşte căldarea glaciară cu acelaşi nume cu un mic lac glaciar (obîrşie a Rîului Berivoiului care curge prin vestul municipiului Făgăraş). Trecem prin sudul vîrfului turtit al Muchiei dintre Belii (2230 m), apoi străbatem Şaua Beliei Mici (2205 m) tot pe partea sudică a crestei. Lăsăm pe stînga, sub potecă, lacul lunguieţ al Vladului şi pe dreapta vîrfurile stîncoase Pietrele Popii. Din vîrful estic (2229 m) porneşte spre nord Muchia Babei, între Rîul Berivoiului (est) şi Rîul Dejanilor (vest). Trecem prin Curmătura Vladului (2182 m) apoi prin nordul vîrfului Brătila (2274 m) şi coborîm în Curmătura Brătilei (2122 m) unde întîlnim un mic lac nival. În partea estică a lacului se ramifică, spre stînga, poteca marcată cu triunghi roşu (traseu S2), înspre Vîrful Roşu şi refugiul Iezer, potecă ce urmează culmea Căţunu-Mezea-Oticu, desprinsă din vîrful Brătila spre sud, şi care face legătura cu Masivul Iezer-Păpuşa. Din curmătură coboară şi spre nord o potecă (traseu N3) marcată de asemenea cu triunghi roşu (marcajul vechi şi foarte rar!), care conduce prin Valea Dejanilor la localitatea omonimă din Depresiunea Făgăraşului. Imediat în dreapta acestei poteci, la cca 100 m de la marginea platoului curmăturii, se găseşte un izvor (apă de băut!). Timp de mers de sub vîrful Berevoescu pînă în Curmătura Brătilei: 11/2 oră.

Părăsim Curmătura Brătilei urcînd spre vest, în serpentine, pînă în creasta lată a muntelui Ludişoru. Trecem printre două cocoaşe turtite, cea din stînga numită vîrful Ludişoru (2302 m), iar cea

din dreapta (2321 m) denumită de unii tot vîrful Ludişoru, iar de alţii vîrful Radului. Culmea carese desprinde din vîrf spre sud se numeşte, în prima parte, muntele Ludişoru, iar restul culmii poartă numele de Piscul Netotului1. După depăşirea vîrfului, cotim spre dreapta şi coborîm întins pe partea vestică, prin apropierea crestei, pînă în Şaua Radului (2200 m). Din partea vestică a acestei şei se ramifică spre dreapta poteca ce ne conduce la cabana Urlea prin Valea Pojortei (traseu N8) sau care coboară la localitatea Breaza peste culmea Langa-Scărişoara (traseu N4) - culme desprinsă spre nord din vîrful La Fundul Langa (2245 m), aflat imediat în faţa noastră.

Timp de mers din Curmătura Brătilei în Saua Radului: 3/4 oră.Vom fi atenţi la această bifurcaţie deoarece cele două poteci care se despart au direcţii foarte

apropiate una faţă de cealaltă: poteca din dreapta, nemarcată, porneşte spre vest-nord-vest, în urcus usor, şi trece pe versantul nordic; poteca din stînga, care duce în Curmătura Zîrnei, este marcată cu bandă roşie şi coboară lin spre vest.

Urmăm poteca din stînga, în coborîş, călăuziţi de marcajul bandă roşie. În stînga noastră se adînceşte căldarea Ludişorului, deschisă spre sud-vest în Valea Zîrnei. În partea nordică, peste creastă, se află căldarea Langa, deschisă spre vest, în Valea Pojortei. Curînd ocolim prin sud vîrful Zîrna (2246 m), traversînd scurtul său picior sudic înierbat. Străbatem o porţiune înierbată mai întinsă, întîlnind pe parcurs un izvoraş, după care coborîşul devine tot mai pronunţat pe măsură ce ne apropiem de Curmătura Zîrnei (1923 m). În mijlocul acestei sei joase şi foarte largi ne apare refugiul semisferic construit de salvamontiştii braşoveni. După terminarea coborîşului, mai parcurgem cîteva sute de metri spre vest, pe creasta lată presărată cu depresiuni nivale, pînă să ajungem la refugiu. Pe timp de ceaţă se cere atenţie pentru a nu-1 depăşi!

În sudul curmăturii se deschide valea glaciară a Zîrnei. Prin această vale coboară o potecă ciobănească ce se continuă cu un drum forestier pînă la Gura Văilor (confluenţa Văii Zîrnei cu Valea Rea) şi care însoţeşte Rîul Doamnei pînă la localitatea Slatina. Spre nord curge Rîul Pojortei, rezultat din unirea pîrîului Urlea (dinspre vest) cu pîrîul Langa (dinspre est).

Timp de mers din Şaua Radului pînă în Curmătura Zîrnei: 3/4 oră.În vestul Curmăturii Zîrnei se ramifică spre dreapta poteca marcată cu punct roşu (traseu N10)

care conduce la cabana Urlea în 3 ore.

C2. - CURMĂTURA ZÎRNEI - FEREASTRA MARE A SÎMBETEIMarcaj: bandă roşie. Timp de parcurs: 33/4 ore. Urcuş: 520 m; coborîş: 255 m. Traseu recomandabil vara.

Părăsind refugiul din Curmătura Zîrnei (1923 m) pornim spre vest, în mers aproape orizontal, pînă la ramificaţia spre dreapta a potecii spre cabana Urlea (traseu N10, marcaj punct roşu) aflată în partea vestică a curmăturii, şi începem să urcăm pe poteca de creastă marcată cu bandă roşie. La început, panta este destul de pronunţată şi poteca se furişează printr-o zonă stîncoasă. Mai sus, urcuşul se moderează, iar zonele stîncoase se restrîng în timp ce suprafeţele înierbate devin mai extinse. Depăşim un umăr (2216 m), apoi străbatem încă o suprafaţă înierbată, după care cotim spre sud-vest şi trecem pe partea sudică a crestei, pietroasă şi cu surpături. În stînga, sub noi, se află căldarea nord-vestică a Zîrnei, cu un lac glaciar întins dar puţin adînc (0,5 ha; adînc. 0,5 m; alt. 2050 m). Curînd traversăm culmea Leaota-Zîrna (versantul estic face parte din muntele Zîrna, iar cel vestic din muntele Leaota) desprinsă spre sud-sud-est din vîrful Leaota (2306 m), după care intrăm în bazinul pîrîului Leaota, principalul afluent vestic al Zîrnei. Parcurgem - întîi spre nord-vest, apoi cotind treptat spre vest - o mare păşune de altitudine, înclinată uşor spre valea glaciară a Leaotei şi numită de păstori Şleaul Leaotei. Lăsăm în dreapta, pe rînd, două cocoaşe (2365 m şi 2390 m) care străjuiesc peretele nordic, abrupt, dinspre căldarea Urlea şi ajungem sub o şa domoală (2364 m). În faţa noastră se ridică, din păşunea alpină, vîrful La Fundul Bîndei (2466 m), primul vîrf al Munţilor Făgăraşului care depăşeste altitudinea de 2400 m, numit de cei bătrîni Triponu2. În acest vîrf, creasta Făgăraşului se frînge spre nord şi, pînă în vîrful Urlea, se prezintă sub forma unei custuri cu versantul estic abrupt (Custura Urlei).

Din vîrful La Fundul Bîndei continuă şi spre vest o ramură de munte care formează una dintre cele mai înalte platforme din Carpaţii româneşti - cu vîrfurile Dara (2500 m) şi Hîrtopul (2506 m) - şi care coteşte spre sud, formînd trei culmi, munţii Dara, Muşetescu şi Boureţu, ultimul ajungînd, prin muntele Căpăţîna, pînă la Gura Văilor în Rîul Doamnei.

Spre stînga, în Căldarea Leaotei, numită şi Hîrtopul Leaotei, ni se dezvăluie privirii mai multe lacuri glaciare, de dimensiuni relativ reduse, dar situate la mare altitudine. Lacul nord-vestic, Lacul

1 Denumirile se referă la creasta culmii şi la faţa vestică.2 Probabil de la cuvîntul pripor = abrupt, prăpastie.

Mioarelor (0,15 ha), îşi odihneşte oglinda de cristal la 2282 m, cea mai mare altitudine a vreunui lac alpin din toţi Carpaţii româneşti. La est de acest lac se găseşte un altul, Geamănul de Sus (0,3 ha), situat la altitudinea de 2244 m. Trecînd de aici pe partea nordică a şeii putem vedea lacul Urlea, de un albastru-verzui închis (supraf. 2 ha, adînc. 4,5 m, alt. 2192 m), al treilea ca suprafaţă din Munţii Făgăraşului, situat în colţul sud-vestic al căldării Urlea.

Continuînd spre vest în direcţia vîrfului La Fundul Bîndei, mai mult după urmele de potecă ce se ghicesc prin iarbă, ajungem foarte repede la o bifurcaţie de poteci. Poteca din stînga, nemarcată, ocoleşte vîrful prin sud şi coboară pe culmea Muşetescu-Boureţu la Gura-Văilor (traseu S3).

Timp de parcurs din Curmătura Zîrnei pînă sub vîrful La Fundul Bîndei: 2 ore.Poteca din dreapta, marcată cu bandă roşie, urmează clina nord-estică a vîrfului, în urcuş uşor

şi, mai sus, se transformă într-o brînă care ne scoate în creastă pe Custura Urlei unde atingem pentru prima oară altitudinea de 2400 m. Pe parcurs întîlnim un izvoraş (apă de băut!), care în anii secetoşi dispare.

De aici, din creastă, se deschide spre vest o privelişte de neuitat. La picioarele noastre se adînceşte o căldare imensă, căldarea Bîndea - cu un lac mic - mărginită spre stînga (sud) de un perete deasupra căruia străjuiesc cele două vîrfuri ale muntelui Dara (2500 m şi 2459 m). Pe partea nordică a căldării se înşiruie vîrfurile crestei făgărăşene începînd de la vîrful Urlea - pilonul nordic al custurii pe care ne aflăm - pînă la Gălăşescu. Ceva mai departe se ridică acoperişul trapezoidal al vîrfurilor Viştea Mare şi Moldoveanu. În zilele senine şi clare, deasupra mulţimii de vîrfuri care pare o mare cu valuri încremenite, se pot vedea Negoiul şi Lespezile. Spre est se poate vedea pînă la mari depărtări: peste spinările domoale ale Ludişorului şi Berevoescului se ridică zidul sclipitor al Pietrei Craiului, în dreapta căruia, mai în spate, apare platoul Bucegilor; mai spre dreapta se află Iezerul, iar în stînga Berevoescului se vede Măgura Codlei, Postăvaru şi chiar Ciucaşul.

Continuăm pe potecă spre nord pe versantul vestic înclinat al custurii, în coborîş uşor şi - la nord de Vîrful Iezerului (2416 m) - ajungem din nou lîngă creastă unde - într-o portiţă - întîlnim o potecă urcînd din dreapta, de la lacul Urlea (marcaj punct albastru). Urmăm în continuare poteca pe versantul vestic în coborîş moderat, trecem pe sub punctul cel mai jos al custurii (2325 m), apoi cotim spre nord-vest şi parcurgem, cam pe curba de nivel, faţa sud-vestică, înierbată, de sub vîrful Urlea, pînă în şaua estică a lui Mogoş (Curmătura Mogoşului, 2344 m). Aici întîlnim, coborînd de pe vîrful Urlea (2473 m), poteca marcată cu triunghi albastru de la cabana Urlea (traseu N9).

Timp de mers de sub vîrful La Fundul Bîndei pînă în Curmătura Mogoşului: 3/4 oră.Continuăm drumul spre vest, pe poteca marcată cu bandă roşie, parcurgînd şaua estică a lui

Mogoş şi ocolind vîrful lui Mogoş (2395 m) prin sud, cam pe curba de nivel. Parcurgem şi a doua şa a lui Mogoş (şaua vestică, 2330 m; din ambele şei vedere spre nord în căldările şi Valea lui Mogoş), apoi cotim spre nord-vest şi menţinem această direcţie pînă sub vîrful La Cheia Bîndei. De aici se ramifică spre dreapta o potecă marcată cu punct roşu, care, după ce depăşeste vîrful, se lasă în Valea Sîmbetei (traseu N 14).

Timp de mers din Curmătura Mogoşului pînă sub vîrful La Cheia Bîndei: 1/2 oră.Urmînd creasta muntelui Caţaveiu - care se desprinde din vîrful La Cheia Bîndei (2383 m)

spre nord şi care apoi se numeşte Muchia Sîmbetei - pe o potecă nemarcată care ocoleşte vîrful Caţaveiu (2287 m) prin dreapta, putem coborî pe o ramificaţie estică, pe sub vîrful Trăsnita şi pe Plaiul Smidei, în localitatea Breaza (traseu N11, în sens invers).

Poteca marcată cu bandă roşie coteşte spre sud-vest şi coboară uşor prin stînga unor vîrfuleţe ale crestei ce formează peretele sudic al Căldării Mari a Sîmbetei. După ce cotim spre vest lăsăm în dreapta noastră, retras spre nord, Colţul Bălăceni (2291 m) care, privit de pe creastă, nu trădează nimic din aspectul său impresionant, asa cum se vede din Valea Sîmbetei. Creasta devine mai pronunţată iar coborîşul se accentuează şi curînd ajungem în şaua adîncă şi rotundă Fereastra Mare sau Fereastra Bună a Sîmbetei (2188 m), unde întîlnim poteca marcată cu triunghi roşu care urcă dinspre nord, de la cabana Valea Sîmbetei (traseu N13). Din Fereastra Mare avem o foarte frumoasă vedere asupra Văii Sîmbetei. Jos în vale, în regiunea superioară a pădurii, se vede cabana, iar mai departe, în gura văii, se vede Mănăstirea Brîncoveanu.

Timp de mers de sub vîrful La Cheia Bîndei pînă în Fereastra Mare a Sîmbetei: 1/2 oră.Din Fereastra Mare la cabana Valea Sîmbetei: 11/2 oră pe traseul N13 în sens invers.

C3 - FEREASTRA MARE A SÎMBETEI - ŞAUA PODRAGULUIMarcaj: bandă roşie. Timp de parcurs: 6 ore. Urcuş: 809 m; coborîş: 690 m. Traseu recomandabil vara.

Din Fereastra Mare a Sîmbetei (2188 m) pornim spre vest-sud-vest pe poteca marcată cu bandă roşie şi urcăm susţinut vîrful Slănina (2268 m), apoi, părăsind regiunea muntelui Bîndea,

mărginit la vest de Muchia Slăninei (desprinsă din vîrf spre sud), coborîm spre vest-nord-vest în şaua domoală şi înierbată Fereastra Mică a Sîmbetei (2188 m) unde urcă dinspre nord, printr-un horn, marcajul bandă albastră (vechi şi deteriorat) de la cabana Valea Sîmbetei (traseu N15).

Timp de parcurs de la Fereastra Mare la Fereastra Mică: 1/2 oră.Admirînd spre sud căldăruşa superioară, domoală şi înierbată, a Gălăşescului Mic, începem să

urcăm întins spre vest pe spinarea muntelui Gălăşescu Mic al cărui vîrf (2433 m) îl ocolim puţin mai jos prin sud, apoi coborîm în Fereastra Răcorelelor (2311 m) de unde putem admira spre nord frumoasa şi stîncoasa căldare sudică a Răcorelelor - Răcorelele de Sus - săpată în versantul estic al Muchiei Drăguşului. Spre sud se deschide căldăruşa Gălăşescului Mare, de unde izvorăste pîrîul cu acelaşi nume care, după ce se uneşte cu fratele său, Gălăşescu Mic, se varsă în pîrîul Bîndea.

Părăsim această ultimă fereastră a Sîmbetei şi urcăm spre vest în direcţia vîrfului Gălăşescu Mare (2470 m) - care trimite spre nord Muchia Drăguşului - apoi continuăm pe faţa sud-estică, mult sub vîrf, pînă în creasta muntelui Gălăşescu Mare, desprinsă din vîrf spre sud. După ce coborîm puţin pe creastă spre sud, ne întoarcem spre dreapta, în coborîş uşor, şi începem ocolirea căldării estice a Văii Rele, unde se adăposteşte un frumos iezer alpin (supr. 0,5 ha, adînc. 2,5 m, alt. 2168 m). Ajunşi în Şaua Viştişoarei (2304 m) putem admira spre nord căldarea şi lacul Vistişoarei (alt. 2080 m). Puţin spre vest de şa întîlnim un izvoraş (apă de băut!). Continuăm spre vest pe partea sudică a crestei, trecînd pe sub vîrful Gălbenelele (2456 m) - punctul maxim al Muchiei Zănoaga, aflată spre nord - pe sub Şaua Hîrtopul Ursului (2369 m) şi pe sub vîrful Hîrtopul Ursului (2461 m), traversînd muchia despărţitoare a celor două căldări ale Văii Rele, apoi coborîm întins în saua largă Portiţa Viştei (2310 m). În partea vestică a acestei şei urcă dinspre nord poteca marcată cu triunghi roşu, care vine de la localitatea Viştea de Sus şi de la Oraşul Victoria, prin valea Viştea Mare (traseul N16). Tot aici urcă dinspre sud, prin Valea Rea, poteca marcată, de asemenea, cu triunghi roşu (traseu S4). În căldarea sudică, în estul vîrfului Moldoveanu, se află lacul vestic al Văii Rele de formă triunghiulară (supr. 0,45 ha, adînc. 2 m, alt. 2156 m), iar către mijlocul căldării se zăreşte refugiul salvamont Valea Rea (2074 m).

Timp de mers de la Fereastra Mică a Sîmbetei la Portiţa Viştei: 2 ore.Din Portiţa Viştei pornim spre vest şi curînd ajungem la baza versantului estic al vîrfului

Viştea Mare. Începem urcarea vîrfului urmărind îndeaproape marcajul bandă roşie. În dreapta, la cîţiva paşi, se prăvăleşte în abis peretele abrupt al Căldării Viştei Mari (Prăpastia Viştei). După 3/4 oră ajungem în vîrf. Sîntem pe Colţul Viştei Mari (2527 m), al treilea vîrf, ca înălţime, al Munţilor Făgăraşului şi al Carpaţilor româneşti. De aici se ramifică spre sud cea mai înaltă creastă de munte din ţară, culmea Moldoveanu-Scărişoara-Picuiata care, cu cele două ramuri ale sale (Scărişoara-Maliţa la est, şi Picuiata-Ghiţu, la vest), se întinde spre sud pînă în dealurile argeşene pe o distanţă de cca 40 km între Rîul Doamnei, la est, şi rîul Argeş, la vest.

Dacă avem rezervă de timp nu vom pierde ocazia să facem o incursiune pe vîrful Moldoveanu (2544 m), aflat la capătul sudic al crestei de mare altitudine, lungă de 421 m1, divizată în două segmente de Spintecătura Moldoveanului. Cu toate că nu cîştigăm în altitudine decît 17 m, ajungem pe vîrful cel mai înalt al României. Panorama care se deschide de la această înălţime este nemaipomenită. Nu ne putem hotărî în care parte să privim mai întîi. Urmărind creasta principală de la Colţul Viştei spre vest, nici nu observăm bine vîrful Ucişoara care se ridică abia la 2418 m şi ne reţine privirea creasta lungă, ca un leu culcat, a vîrfului Ucea Mare (2434 m) în spatele căruia, mai la stînga, se zăreşte vîrful Tărîţa, apoi vîrful Podragu şi creasta Arpaşului Mare cu conul Vîrfului Mircii spre sud. În spatele Arpaşului Mare, puţin spre dreapta, se zăreşte creştetul Vînătorii lui Buteanu (2507). În spatele Vîrfului Mircii, spre stînga, se întinde creasta munţilor Rîiosu, Muşeteica, Robiţa. Peste Arpaşul Mare şi Vîrful Mircii, în zarea îndepărtată, se poate vedea vîrful Negoiu (2535 m) şi în stînga lui vîrful Lespezi (Călţun, 2522 m).

Spre est, tot pe creasta principală, se înşiruie vîrfurile Hîrtopul Ursului, Gălbenelele, Gălăşescu Mare şi, mai departe, vîrful Urlea. Ceva mai la dreapta se înalţă culmile munţilor Dara şi Muşetescu, în dreapta cărora, mult în spate, se vede Muntele Iezeru. În zilele lipsite complet de pîclă, se poate vedea în zare creasta Bucegilor.

Spre sud se întinde spinarea Scărişoarei, iar ceva mai la dreapta culmea Picuiatei.Spre nord, pe lîngă Colţul Viştei Mari, se vede Depresiunea Făgăraşului dincolo de care se

văluresc dealurile Transilvaniei.Ascensiunea pe vîrful Moldoveanu şi înapoi, fără pauză pe vîrf, durează 3/4 - 1 oră.De pe Colţul Viştei Mari coborîm versantul vestic urmînd marcajul bandă roşie aproximativ în

direcţia nord-vest. Ajunşi în Şaua Orzîneaua (2305 m) avem o ultimă perspectivă spre nord-est asupra căldărilor şi văii Viştea Mare. Spre sud, sub noi, se află căldarea Orzîneaua Mare, al cărui pîrîu curge spre sud-vest şi se uneşte cu pîrîul Izvorul Moldoveanului.

1 A. B. Szalay, op. cit., în Jahrbuch des S.K.V., 1935 pag. 29.

Vîrful următor (Ucişoara, 2418 m), care trimite spre nord Muchia Viştei Mari, este ocolit prin sud, pe curba de nivel, după care se ajunge în Şaua Ucişoarei (2312 m). De aici se poate vedea spre nord valea îngustă a Ucişoarei. Poteca se strecoară pe sub cele două părţi ale şeii, după care se abate mult spre sud şi traversează un scurt picior al muntelui Orzîneaua în timp ce ocoleşte vîrful lung al Ucei Mari (2434 m) şi vîrful Corabia (2407 m) coborînd în Şaua Ucei Mari (2226 m). Spre nord se adînceşte valea Ucea Mare - despărţită de valea Ucişoara prin Muchia Gîrdomanu (desprinsă din vîrful Ucea Mare) - iar spre sud se deschide căldarea Orzîneaua Mică.

Urcuşul care urmează spre sud-vest ne scoate în creasta muntelui Podul Giurgiului, desprins din vîrfuleţul cu acelaşi nume spre sud. Ajunşi în creasta acestei culmi, nu ne putem reţine surpriza plăcută la vederea văii glaciare Podul Giurgiului cu terase suprapuse, cea mai de sus aflîndu-se în colţul nord-vestic sub creasta crenelată a vîrfului Arpaşul Mare, acolo unde se zăreşte o dungă orizontală întunecată însoţită adesea de pete albe de zăpadă: este lacul de mare altitudine Iezerul Podul Giurgiului (2264 m). Spre sud, valea se adînceşte mult, deschizîndu-se în Valea Mircii, al cărei pîrîu drenează toate apele dintre vîrful Moldoveanu şi vîrful Mircii. Versantul vestic, brăzdat de torenţi, al culmii Picuiatei, spre Valea Mircii, se numeste Coastele Mari şi se vede foarte bine din acest punct.

Continuăm drumul spre nord-vest, lăsînd în dreapta micul vîrf Podul Giurgiului (2358 m). După ce - din şaua următoare (2340 m) - am mai aruncat o privire spre valea glaciară Ucea Mare ne abatem spre vest lăsînd tot în dreapta vîrful Tărîţa (2414 m) - punct de desprindere spre nord a Muchiei Tărîţa şi coborîm lin în Şaua Podragului (2307 m), avînd spre nord Căldarea Podragului cu mai multe lacuri glaciare, lacul cel mai mare avînd suprafaţa 2,86 ha, adînc. 15,5 m şi alt. 2071 m.

Timp de parcurs Colţul Viştei Mari - Şaua Podragului: 2 3/4 ore.În Şaua Podragului urcă dinspre sud marcajul triunghi albastru (traseu S7) ce însoţeşte poteca

pe Valea Buda, Pîrîul Mircii şi Pîrîul Podul Giurgiului. (în căldarea superioară poteca dispare iar marcajul, rar, este greu de găsit). Din şa coboară spre nord o potecă bătătorită, marcată cu triunghi roşu (intercalat cu triunghi albastru), care conduce în 1/2 oră la cabana Podragu, vizibilă din locul unde ne aflăm (traseu N20 în sens invers).

C4. ŞAUA PODRAGULUI - ŞAUA CAPREIMarcaj: bandă roşie. Timp de parcurs: 51/2 ore. Urcuş: 588 m; coborîş: 580 m. Traseu recomandabil vara.

Din Şaua Podragului (2307 m) pornim spre sud-vest pe poteca de creastă marcată cu bandă roşie, în urcuş uşor, şi ocolim prin sud vîrful Podragu (2462 m) din care se ramifică spre nord muchia Piscul Podragului. După ocolirea vîrfului, coborîm lin spre vest la Iezerul Podul Giurgiului, unul din cele mai înalte lacuri glaciare din Carpaţii româneşti (alt. 2204 m, supraf. 0,22 ha, adînc. 3 m), instalat într-o mică cuvetă glaciară sub şaua zdrenţuită a Podrăgelului (punctul cel mai jos al şeii 2309 m) şi sub vîrful crenelat al Arpaşului Mare (2468 m). Ocolim lacul prin stînga şi, după ce traversăm pîrîul care se formează din iezer, reluăm urcuşul pe un picior estic scurt al vîrfului Mircii (2461 m), la început moderat, apoi tot mai accentuat. În partea finală părăsim creasta piciorului şi continuăm urcuşul pe partea dreaptă pînă în mica şa dintre vîrful Mircii şi vîrful Arpaşul Mare (alt. şeii cca 2448 m). Vîrful Mircii, aflat în stînga noastră, se continuă spre sud cu muntele Mircii, puternic perete separator între Căldarea Podul Giurgiului prelungită cu Valea Mircii (la est) şi valea glaciară Buda (la vest). Din vîrful Arpaşul Mare, aflat în dreapta noastră, se ramifică spre nord Muchia Vîrtopului, numită şi Piscul Podrăgelului, muchia despărţitoare a căldării Podrăgelului (est) de marea căldare Vîrtopul (vest).

Din şa urmăm poteca spre dreapta, la început pe creastă, apoi prin stînga vîrfului Arpaşul Mare şi coborîm întins spre Şaua Vîrtopului (2290 m). În şa trecem pe o porţiune de creastă din ce în ce mai ascuţită, apoi părăsim creasta, lăsîndu-ne pe versantul nordic. Pe această porţiune poteca fiind îngustă şi versantul înclinat se cere mai multă atenţie! Curînd urcăm un vîrfuleţ (2315 m) apoi coborîm lin în partea vestică a şeii (2287 m) unde găsim un mic monument (monumentul Nerlinger), amintind de accidentul mortal din anul 1934. În faţa noastră, pe creasta principală se ridică vîrful Arpaşul Mic (2460 m) din care se desprinde spre sud creasta munţilor Buda, Rîiosu, Muşeteica, Piscul Negru, Ciocanu. În stînga noastră (spre sud) se află căldările glaciare ale Budei, cu un iezer frumos (supr. 0,87 ha, adînc. 2,2 m, alt. 2056 m) în căldarea vestică. În dreapta (spre nord) se adîncesc căldările glaciare ale Arpaşului Mare, cea mai mare fiind căldarea Vîrtopul.

De la monumentul Nerlinger urmăm poteca spre nord printr-un coborîş scurt dar înclinat, care ne conduce pe o mică terasă superioară a căldării Vîrtopul, de unde urcăm spre nord-vest şi - în timp ce ocolim vîrful Arpaşul Mic prin nord - traversăm două creste secundare nordice desprinse din acest vîrf. Cele două creste încadrează aşazisul Bazin al Frunţii, care este mai bine conturat ceva mai jos.

O potecă marcată cu punct roşu se ramifică în această zonă spre dreapta, pentru a face legătura cu poteca marcată cu bandă albastră care vine de la cabana Podragu, pe la lacul Podrăgel si, trecînd

prin Căldarea Pietroasă, ajunge în vestul Portiţei Arpaşului, evitînd trecerea direct prin portiţă.Depăşind cele două creste secundare, ajungem deasupra Căldării Pietroase (denumită şi

Căldăruşa) - aflată în dreapta noastră - şi curînd atingem din nou creasta principală în partea estică a Portiţei Arpaşului.

Portiţa Arpaşului - denumită şi Fereastra Zmeilor - este o altă şa zdrenţuită a crestei principale făgărăşene, avînd spre sud căldarea Fundul Caprei şi spre nord Căldarea Pietroasă a Arpaşului. Cota minimă (2170 m) o are şaua din mijloc situată între cele două Turnuri ale Portiţei (cel estic de 2185 m şi cel vestic de 2183 m). În partea vestică a şeii vestice, numită şi Fereastra Mică (2175 m), se găseşte o interesantă formaţie calcaroasă cu o gaură ca de ghiulea.

Traversarea Portiţei Arpasului se face cam pe linia crestei. Porţiunile mai expuse sînt prevăzute cu cablu de asigurare.

În Fereastra Mică a Portiţei Arpaşului urcă dinspre nord, din Căldarea Pietroasă, poteca marcată cu bandă albastră de la cabana Podragu, pe la lacul Podrăgel (traseu N21).

Tot aici urcă dinspre sud marcajul triunghi galben care, prin căldarea Fundul Caprei, face legătura cu cabana Pîrîul Caprei (traseu S10).

Timp de mers din Şaua Podragului la Portiţa Arpaşului: 3 ore.Din Fereastra Mică a Portiţei Arpaşului pornim spre vest, pe versantul sudic. La început,

poteca urmăreşte aproximativ curba de nivel. Urmează o coborîre mai accentuată (aproape 100 m diferenţă de nivel), în serpentine, după care continuăm spre vest, în urcuş lin, pe sub peretele abrupt care închide spre nord căldarea Fundul Caprei. Deasupra se află Creasta Vîrtopelului, continuată spre vest cu Creasta Arpăşelului (accesibile numai alpiniştilor). Din Vîrful Fîntînii (2375 m), aflat în punctul de întîlnire al celor două custuri, se ramifică spre nord Muchia Albota, cea mai sălbatică muchie nordică făgărăşană. Pe parcurs întîlnim cîteva izvoraşe. Ajunşi în partea vestică a căldării glaciare, în faţa unei căldăruşe laterale, ca o nişă, o străbatem oblic spre sud-vest, apoi urcăm puţin prin marginea ei sudică, în direcţia vest, după care cotim spre stînga. Ieşind din căldăruşă, ne angajăm în urcarea feţei estice a piciorului sudic al vîrfului Capra - Piciorul Caprei - la început în serpentine, apoi în urcuş întins de-a coasta pînă în creastă.

Ajunşi în creasta piciorului, ne îngăduim un scurt popas în răstimpul căruia putem admira spre sud-est încîntătoarea privelişte pe care ne-o oferă una dintre cele mai frumoase creste sudice a Munţilor Făgăraşului, cu vîrfurile Arpaşul Mic (2460 m), Buda (2431 m), Rîiosu (2395 m) şi Muşeteica (2448 m) cu umărul său vestic de 2255 m.

După traversarea crestei piciorului urmează un coborîş lin pînă la lacul Capra (supr. 1,83 ha, adînc. 8 m, alt. 2230 m) situat în căldarea din mijloc a Caprei, numită şi Căldarea Iezerului. În partea sud-estică a lacului, pe un tăpşan, a fost ridicat un monument în memoria a patru alpinişti luaţi de o avalanşă în iarna anului 1963. Aici urcă dinspre sud poteca marcată cu bandă albastră de la cabana Pîrîul Caprei (traseu S9).

Lăsînd lacul Capra în stînga (sud) după un urcuş de 1/4 oră spre vest ajungem în Şaua Caprei (2315 m). De aici coboară spre vest-nord-vest poteca marcată cu triunghi albastru (fost bandă albastră) pe care, în 1/2 oră, se ajunge la cabana de la lacul Bîlea (traseu N25).

Tot din Şaua Caprei porneşte spre nord-est poteca marcată cu cruce albastră spre vîrful Vînătoarea lui Buteanu.

Timp de parcurs din Portiţa Arpaşului în Şaua Caprei: 21/2 ore.

C5. ŞAUA CAPREI - ŞAUA PALTINULUIMarcaj: bandă roşie. Timp de parcurs: 1 oră. Urcuş: 214 m; coborîş: 179 m. Traseu recomandabil vara.

În mod obişnuit, porţiunea de creastă dintre Şaua Caprei şi Şaua Paltinului este evitată de drumeţi deoarece, din Şaua Caprei, ei coboară la cabana de la lacul Bîlea şi revin în creastă în Şaua Paltinului. Această porţiune poate fi parcursă în cursul unei zile de repaus la cabana Lacul Bîlea.

Din Şaua Caprei (2315 m) urmăm marcajul bandă roşie spre sud-vest, apoi spre sud urcînd printre blocurile de piatră, înspre Vîrful Iezerului (2417 m). Din vîrf se desprinde spre sud un picior care desparte Căldarea Iezerului (est) de Căldăruşsa Lungă a Caprei (vest). Noi coborîm din vîrf pe creasta cu direcţia vest, dar curînd ne lăsăm spre stînga, pe sub creastă, pînă la un hăţaş ciobănesc. Continuăm pe acest hăţaş spre dreapta (vest), în coborîş uşor, pînă în Şaua Bîlei (2286 m). Spre nord se văd lacul şi valea glaciară a Bîlei, brăzdată de Transfăgărăşan. Urmăm hăţaşul spre vest, pe sub creastă, avînd în stînga gura Căldăruşii Lungi a Caprei, deschisă spre est. În apropierea gurii căldăruşii strălucesc în bătaia razelor de soare două lăculeţe. Cel estic, mai mare, are suprafaţa de 0,11 ha, adîncimea de 1,2 m şi alt. 2250 m. Marcajul trece peste vîrful turtit al Paltinului (2399 m), din care se ramifică spre nord Piscul Bîlii. În sudul vîrfului se află şaua (2345 m) de la obîrşia Căldăruşii Lungi şi

în sudul acestei şei se ridică alt vîrf turtit (2391 m) cu denumirea controversată Pisica sau Lepisita1, din care continuă spre sud culmea muntelui Paltinu.

În partea vestică a vîrfului Paltinu, puţin mai jos (2350 m), întîlnim poteca marcată cu bandă albastră, care urcă dinspre nord, de la cabana Lacul Bîlea (traseu N26). Pe această potecă putem ajunge la cabană în 3/4 oră.

C6. ŞAUA PALTINULUI - ŞAUA CLEOPATREIMarcaj: bandă roşie. Timp de parcurs: 4 ore. Urcuş: 630 m; coborîş: 625 m. Traseu recomandabil vara.

Din punctul de întîlnire al marcajelor bandă albastră şi bandă roşie (2350 m), aflat în vestul vîrfului Paltinu, urmăm spre sud poteca ce străbate platoul acoperit cu pajişte alpină care formează Şaua Paltinului şi care coboară în pantă lină spre căldăruşa suspendată de la obîrşia pîrîului Paltinu. În căldăruşă întîlnim izvoare (aprovizionare cu apă!). În gura căldăruşii urcă dinspre sud-vest traseul S11, marcat cu punct albastru, care vine de la Cantonul Piscul Negru prin Căldarea Mare a Paltinului. Poteca marcată cu bandă roşie urcă uşor spre vest-sud-vest, apoi continuăm spre vest-nord-vest pe o brînă, ocolind prin sud vîrful stîncos şi sumbru, Turnul Paltinului (2372 m), numit şi Claia Mică a Paltinului. Într-un loc mai expus de pe traseu, este fixat cablu de oţel. În şaua următoare (Şaua Doamnei, 2294 m) trecem pentru cîteva minute pe versantul nordic al crestei, coborînd putin spre căldarea superioară a Doamnei (Căldarea Pietroasă), umplută cu bolovani mari, apoi urcăm în creastă şi trecem din nou pe versantul sudic. Continuăm spre vest-sud-vest şi traversăm un platou înierbat, în timp ce ne îndepărtăm de linia crestei care urca în vîrful Laita (2397 m), punctul culminant al platoului şi punctul de ramificaţie spre nord al Piscului Laiţii, numit şi Piscul Doamnei. Traversăm un picior sudic, scurt, care desparte Căldarea Mare (estică) de căldarea vestică a Paltinului, apoi, în coborîre usoară, ajungem în Şaua estică a Lăiţelului (2284 m), lină şi înierbată. Spre nord se deschide Căldarea Lăiţelului, o căldare estică a văii glaciare Laita. Ocolim prin sud un vîrfuleţ rotund (2306 m), după care coborîm tot pe versantul sudic, înclinat, chiar pe sub creasta stîncoasă a Şeii vestice a Lăiţelului (2228 m). Pe porţiunile mai dificile este montat cablu de oţel. În continuare, ne angajăm într-un urcuş dur care ne conduce pe vîrful Lăiţel (2390 m), cu un picior nordic, Piscul Lăiţel, ce desparte Căldarea Lăiţelului de Căldarea Laiţii. Un picior sudic, Piciorul Paltinului, desprins tot din vîrful Lăiţel - sau Claia Mare a Paltinului - desparte Căldarea Paltinului (est) de căldăruşa şi valea glaciară a Călţunului (vest).

De pe vîrful Lăiţel se deschide o privelişte excepţională îndeosebi asupra crestei Lespezi-Negoiu, care apare continuată spre nord cu creasta Piscului Sărăţii. De aici sînt vizibile cele trei strungi celebre: Strunga Doamnei, Strunga Dracului şi Strunga Ciobanului. Spre sud-vest se ridică vîrful Lespezi (Călţun, 2522 m), cu un picior sud-estic înclinat şi alt picior estic scurt, stîncos şi abrupt. Peretele nordic al vîrfului cade pe o diferenţă de nivel de aproape 400 m în căldăruşa Călţunul, unde străluceşte, în bătaia razelor de soare, un frumos lac glaciar. Din vîrful Lespezi se desprinde spre sud-sud-vest - şi continuă spre sud - una din cele patru mari ramuri sudice ale Munţilor Făgăraşului, care desparte bazinele hidrografice ale Argeşului (est) şi Oltului (vest). În dreapta (nord-vestul) vîrfului Lespezi se află un alt vîrf, bombat, Cornul Călţunului (cca 2510 m), urmat de o custură mai scundă cu două vîrfuleţe (aprox. 2440 m şi 2418 m). În al doilea vîrf, creasta Lespezi-Negoiu, mai proeminentă, se întîlneste cu creasta principală făgărăşană, foarte scundă încît, în vecinătatea vîrfului, abia se observă. În nord-vestul cotei 2418 m creasta prezintă o înşeuire cu două şei mici, înguste şi o custură bombată (2359 m) între ele. Şaua nord-vestică (2342 m) - punctul cel mai jos al segmentului Lespezi-Negoiu - a fost denumită de către turişti Strunga Doamnei. Prin ea trece o potecă marcată. În dreapta Strungii Doamnei creasta urcă repede la alt. 2469 m formînd un alt vîrf asemănător Cornului Călţunului, care trimite un picior sud-vestic între căldarea estică a Negoiului (Căldarea Berbecilor) - aflată dincolo de Strunga Doamnei - şi căldarea din mijloc. În dreapta (nordul) cotei 2469 m creasta prezintă o şa puţin adîncă (2438 m) - din care coboară pe versantul estic un horn numit Strunga Dracului2 apoi urcă prelung pînă în vîrful cel mai înalt al regiunii, vîrful Negoiu (2535 m). Din cota 2485 m, aflată în dreapta (nord-vestul) vîrfului principal, se ramifică spre nord muchia Piscului Sărăţii care, în prima parte, este o custură zdrenţuită.

Şaua cea mai joasă - de forma unui "V" ascuţit - din mijlocul acestei custuri, se numeşte Strunga Ciobanului (2308 m) şi este străbătută de o potecă marcată.

Drumul prin actuala Strungă a Dracului a fost deschis prin anul 1887, cînd a fost marcat

1 Ar putea fi şi Lepşiţa sau Lepşita, care ar putea însemna vîrf turtit.2 Definirea unui horn prin apelativul "strungă" este improprie, dar nici şaua de la capătul superior al hornului nu este atît de strîmtă încît ea însăşi să poată fi numită "strungă". Deoarece numele "Strunga Dracului" atribuit hornului în discuţie este foarte răspîndit printre drumeţi, îl vom folosi ca atare.

urcuşul dinspre nord la vîrful Negoiu. Pînă atunci numele de Strunga Dracului era dat Strungii Ciobanului. În perioada următoare, Strunga Ciobanului era denumită Strunga Dracului a Sărăţii, pentru a se deosebi de cealaltă. Denumirea "Strunga Ciobanului" a apărut mult mai tîrziu.

Cota 2469 m, aflată pe linia de demarcaţie a munţilor Negoiu şi Laita, nu are un nume de provenienţă pastorală. Unii autori i-au spus "Vîrful Stîncii din mijloc", alţii "Vîrful Dracului"1. Mai potrivită ar fi denumirea "Vîrful dintre Strungi", dată după modelul denumirilor pastorale.

Coborîm vîrful Lăiţel pornind spre vest-sud-vest, apoi parcurgem partea estică, mai lină, a Şeii Laiţii (punctul minim al şeii: 2156 m), după care continuăm pe versantul sudic pînă în apropierea lacului Călţun (supraf. 0,78 ha, adînc. 11,8 m, alt. 2135 m), la un punct de ramificaţie marcat cu săgeţi. La 50 m spre sud, dincolo de pîrîul Călţun (care curge din lac spre est), se află refugiul Salvamont.

Tot de aici porneşte spre est traseul S12, marcat cu triunghi albastru, care coboară la cantonul Piscul Negru.

Timp de parcurs din Şaua Paltinului la lacul Călţun: 2 ore.Urmăm mai departe spre vest, poteca marcată cu bandă roşie, pe partea nordică a lacului, apoi

urcăm prin căldarea umplută cu blocuri de piatră si, după cca 20 minute, ajungem în Portiţa Călţunului (2229 m), o şa lină şi foarte puţin adîncă. Aici trecem pe versantul nordic, părăsind bazinul Văii Caprei - respectiv al Argeşului - şi intrăm în căldarea glaciară a Laiţii. Parcurgem cca 250 m spre vest, pe curba de nivel, pînă la ramificaţia spre dreapta a potecii prin Strunga Ciobanului, marcată cu cruce roşie (traseu N29), apoi urcăm moderat şi, după aproape 10 minute, ajungem la ramificaţia potecii prin Strunga Doamnei (spre sud - marcaj bandă albastră, în viitor bandă galbenă).

Varianta prin Strunga Dracului. Urmăm poteca marcată cu bandă roşie spre vest-nord-vest si, după cca 100 m, întîlnim o porţiune de stîncă spălată, pe care o traversăm în urcuş (poate fi ocolită prin dreapta!). După încă 50 m ajungem la intrarea în hornul numit Strunga Dracului, pe care îl urcăm ajutîndu-ne de cablul fixat în acest scop. Din şaua de la capătul de sus al hornului (2438 m) urmăm creasta spre dreapta (nord) şi - după cca 25 m - întîlnim urcînd din stînga (sud-vest) poteca marcată cu bandă albastră (în viitor bandă galbenă), prin Strunga Doamnei.

Varianta prin Strunga Doamnei (marcaj bandă albastră, în viitor - bandă galbenă). După părăsirea marcajului bandă roşie, ne angajăm în urcuş spre sud şi în cîteva minute ajungem la un horn scurt, care se termină în creastă cu o şa foarte îngustă, Strunga Doamnei (2342 m). Trecem prin această strungă pe versantul sudic făgărăşan şi coborîm lin pe latura sud-estică a Piciorului Negoiului desprins spre sud-vest din Vîrful dintre Strungi, apoi începem să urcăm uşor. Imediat întîlnim, pe stînga, venind din Căldarea Berbecilor, poteca marcată tot cu bandă albastră, de la Arefu peste Muntişoru, Clăbucet şi Podeanu (traseu S16). Continuăm urcuşul moderat cotind mereu spre dreapta şi, după ce trecem peste Piciorul Negoiului, urcăm ceva mai tare pînă în creastă, la vreo 25 m nord de Şaua Hornului (2438 m), unde reîntîlnim poteca prin Strunga Dracului (marcaj bandă roşie). Marcajul bandă albastră ( bandă galbenă) se termină aici.

Din punctul de întîlnire al celor două variante urmăm poteca pe creastă, spre nord-nord-vest, şi după cca 1/4 oră poposim pe vîrful Negoiu (2535 m).

Timp de mers de la lacul Călţun pînă pe vîrful Negoiu:11/2 oră.Vîrful Negoiu este al doilea vîrf al Munţilor Făgăraşului şi al Carpaţilor româneşti (după

Moldoveanu, 2544 m). Priveliştea ce se deschide de pe Negoiu în toate direcţiile este excepţională. Spre vest se înşiruie vîrfurile Şerbota - în faţă, jos - Musceaua, Scara, Ciortea (cu Boia şi Mîzgavu, spre sud), Budislavu, Suru, iar peste Olt - Munţii Cindrel. Spre sud-vest, departe, se vede Masivul Cozia si, mai departe, Munţii Căpăţînii. Spre sud se întinde culmea Podeanu-Florea-Marginea, desprinsă din vîrful întunecat al Lespezilor aflat în apropierea noastră, spre sud-est, iar ceva mai departe se zăreşte lacul Vidraru cu creasta Muntişorului, în dreapta, şi muntele Ghiţu în stînga. Spre est apare toată mulţimea de vîrfuri ale Munţilor Făgăraşului, dominată de Moldoveanu şi Viştea Mare. Spre nord coboară creasta Piscului Sărăţii şi alte muchii nordice care se pierd în Depresiunea Făgăraşului, prin a cărei margine nordică şerpuieşte Oltul, iar mai departe se văluresc dealurile Transilvaniei.

Trebuie notat că de pe vîrf nu putem vedea cabana Negoiu, ea fiind mascată de vîrful Negoiu Mic, punctul maxim al Piscului Sărăţii.

Vîrful Negoiu este cunoscut sub acest nume de prin anul 1842. Înainte se numea "Piatra Tunsului". El a fost escaladat pentru prima oară, din nord, prin anul 1837. Se pare că dinspre sud a fost escaladat şi mai înainte, prin 1750, dar trebuie să avem în vedere şi posibilitatea ca vîrful să fi fost urcat de păstori, tot dinspre sud, cu mult înainte de această dată.

Din vîrful Negoiu urmăm poteca pe versantul sud-vestic, coborînd spre nord-vest prin apropierea crestei pînă la o şiştoacă înclinată, cu bolovani şi stînci, unde coborîşul este mai accentuat, apoi depăşim prin sud vîrful Negoiu Mic (2485 m) şi curînd ajungem în Şaua Cleopatrei (2355 m), o şa

1 Vîrful Ciortea este denumit uneori şi el "Vîrful Dracului".

foarte puţin adîncă.Timp de parcurs de pe vîrful Negoiu pînă în Şaua Cleopatrei: 1/2 oră.Din partea estică a şeii coboară spre dreapta (nord) poteca marcată cu triunghi albastru (traseu

N28) care conduce în 2 ore la cabana Negoiu prin Căldarea Sărăţii.Chiar în şa urcă dinspre sud (stînga) poteca marcată cu triunghi roşu care vine de la Cumpăna

peste muntele Clăbucet, prin Valea Topologului şi prin căldarea din mijloc a Negoiului (traseu S15).

C7. ŞAUA CLEOPATREI - VÎRFUL ŞERBOTA - ŞAUA SCĂRIIMarcaj: bandă roşie. Timp de parcurs: 3 ore (informativ) Urcuş: cca 400 m; coborîş: cca 609 m.

Acest traseu include cel mai dificil tronson marcat din creasta principală făgărăşană, Custura Sărăţii. Se recomandă numai drumeţilor bine antrenaţi şi familiarizaţi cu stînca, echipaţi corespunzător. Se va parcurge numai vara, pe timp frumos, cu greutate mică în spate.

Din Şaua Cleopatrei (2355 m) pornim pe creastă spre vest, apoi ocolim vîrful Sărăţii (2365 m) prin nord şi ajungem la o platformă înierbată. Coborîm o pantă moderată, înierbată, apoi altă pantă mai înclinată, care ne conduce în şaua estică a Sărăţii (2196 m). Depăşim obstacolele întîlnite în şa călăuziţi de semnele de marcaj, ajungînd pînă în buza abruptului nordic. După depăşirea proeminenţei (2213 m), care desparte şaua estică de cea vestică, mai joasă (2176 m), greutăţile se înmulţesc. Blocuri mari de stînci cu forme neregulate, ace şi ţancuri cu arătări fantastice apar în calea noastră unul după altul şi ne barează înaintarea. Le escaladăm sau le ocolim cu mult efort urmărind cu perseverenţă marcajul pas cu pas. După ce am scăpat din ghearele stîncilor, un urcuş vertiginos de 155 m pe creasta înclinată vestică ne scoate pe vîrful Şerbota (2331 m) unde peisajul spre vest se schimbă brusc, creasta devenind domoală şi acoperită cu pajişte alpină.

Timp informativ de parcurs din Şaua Cleopatrei pînă în vîrful Şerbota: 2 ore.La cca 80 m spre vest-nord-vest de vîrf întîlnim poteca marcată cu bandă albastră care urcă

dinspre nord, de la cabana Negoiu, pe Piscul Şerbotei (traseu N30).În continuare, coborîm spre vest-sud-vest, pe culmea lată şi înierbată, pînă în Şaua largă a

Şerbotei (2123 m), avînd spre sud căldarea vestică a Negoiului (Căldarea Mieilor) şi spre nord Căldarea Mare a Şerbotei. Din şa urcăm în aceeaşi direcţie (vest-sud-vest) pînă la un vîrfuleţ stîncos (2212 m) - cu un scurt picior stîncos sudic - apoi continuăm pe creasta stîncoasă pînă la vîrful Musceaua Scării1 (2277 m), din care se ramifică spre sud Piscul lui Cazan, între căldările Negoiului (est) şi căldările Scării (vest). Din acest vîrf coborîm spre vest-nord-vest, pe o porţiune de creastă lină şi înierbată, pînă în Şaua Muscelei (2233 m), apoi urcăm pe creasta stîncoasă pînă în vîrful următor (2261 m) al Muscelei Scării. Acest vîrf cu două ţancuri trimite spre nord-est un picior scurt care desparte Căldarea Mare a Şerbotei de Căldarea Mică, sau Căldarea Şerbotei dinspre Puha (vest).

Marcajul se lasă din acest vîrf pe versantul sud-vestic şi coboară în Şaua Scării (2146 m) în a cărei parte vestică întîlneşte, urcînd dinspre nord, poteca marcată cu cruce albastră, de la cabana Negoiu, prin Căldarea Şerbotei (traseu N31), iar dinspre sud poteca marcată tot cu cruce albastră care urcă de la Sălătrucu pe Valea Topologului şi Valea Scării (traseu S17).

Timp de parcurs din vîrful Şerbota pînă în Şaua Scării: 1 oră.

C8. ŞAUA SCĂRII - CURMĂTURA SURULUIMarcaj: bandă roşie. Timp de parcurs: 31/2 ore. Urcuş: 510 m; coborîş: 543 m. Traseu recomandabil vara.

Părăsim Şaua Scării (2146 m) si, călăuziţi de marcajul bandă roşie, urmăm creasta principală spre vest trecînd peste un mic platou (2177 m) în care culminează Muchia Puha, apoi urcăm prin stînga crestei lăsînd în dreapta un umăr (2261 m), din care se ramifică spre nord Culmea Bîrcaciului. În dreapta (nord) a rămas căldarea Puha (Căldarea Porumbăcelului). Spre sud se desfăşoară muntele Scara. Trecem peste vîrful Scara (2306 m) şi începem coborîşul spre sud-vest, avînd în faţă Curmătura Gîrbovei. Pe la alt. 2200 m întîlnim, pe dreapta, poteca marcată cu cruce roşie care urcă de la cabana Bîrcaciu peste spinarea muntelui Bîrcaciu. (traseu N34).

Timp de mers din Şaua Scării pînă sub Vîrful Scara: 1/2 ora.Coborîşul continuă pînă în Şaua estică a Gîrbovei (2125 m), al cărei versant nord-vestic

devine abrupt, prăvălindu-se aproape vertical în Căldarea Mare a Avrigului. Spre sud, înclinaţia este

1 Expresia ,,MOSCAVU" atribuită în unele lucrări acestor locuri s-ar părea că este o deformare a vechii denumiri Musceaua (a se vedea I. Fratu, Piscul Şerbotei şi Musceaua Scării, în România pitorească, nr. 98, februarie 1980, pag 22).

mai mică. Creasta se îngustează. Depăşim vîrfuleţul Gîrbovei (2187 m), ocolindu-1 prin sud (izvoraş!), şi revenim în creastă în Şaua vestică a Gîrbovei (2140 m). De aici, creasta urcă în vîrful estic al Ciortei (2422 m), vîrf din care se desprinde spre sud o ramură importantă care - după ce trece prin vîrful Boia (2426 m) - se dezvoltă între Valea Topologului (est), Valea Boia Mare (nord-vest) şi Olt (vest) şi face legătura cu Masivul Cozia. Între ramificaţiile vestice ale acestei ramuri importante se află Ţara Loviştei.

Din partea vestică a Şeii Gîrbovei părăsim creasta şi urmăm poteca ce coboară de-a coasta, pe versantul nordic, destul de înclinat avînd în faţă oglinda lacului Avrig (supraf. 1,48 ha, adînc. 4,5 m, alt 2011 m). Pe parcurs, depăşim cîteva pasaje dificile (două asigurate cu lanţuri). Ajungem în partea estică a lacului, lîngă pîrîul de scurgere - obîrşie a pîrîului Avrigelul - pe care îl traversăm pe malul nordic, unde întîlnim, pe dreapta, marcajul punct albastru al potecii de la cabana Bîrcaciu prin Căldarea Avrigului (traseu N35).

Timp de mers de sub vîrful Scara la lacul Avrig: 1 oră.Lacul este cantonat în căldarea superioară a Avrigului, deschisă spre est. Latura sudică a

căldării este formată de versantul stîncos al Ciortei, îngropat la bază în grohotişuri care ajung pînă la lac. Peretele de fund este format de abruptul crestei principale care, în vîrful vestic al Ciortei (2427 m), se frînge spre nord-nord-vest şi coboară într-o şa, Portiţa Avrigului (2178 m), situată la vest de lac, apoi ajunge în podişul vîrfului Vîrtopul Roşu (2242 m). Aici creasta principală revine la direcţia vest, dar vîrful trimite un picior, Muchia Lespezilor, spre nord şi un al doilea, Vîrtopul Roşu, spre est, acesta din urmă curbîndu-se spre nord. Ultimul picior formează latura nordică a căldării superioare a Avrigului.

Poteca marcată cu bandă roşie urmează malul nordic al lacului, dar pe la mijloc se îndepărtează de lac şi urcă susţinut în Portiţa Avrigului. La sud de Portiţă, spre Ciortea, creasta prezintă un vîrf stîncos, Turnul Lacului (2247 m). Spre sud-vest se deschide căldarea Budislavului, cu un mic lac glaciar, continuată cu Valea Boia Mică. Aceasta este despărţită de sora ei, Boia Mare, prin culmea masivă a Olanului, desprinsă spre sud-vest din vîrful vestic al Ciortei.

Din Portiţa Avrigului urmăm poteca spre vest în mers aproape orizontal, lăsînd în dreapta podişul vîrfului Vîrtopul Roşu. Trecem printr-o şa largă şi foarte puţin adîncă (2180 m), apoi urcăm spre vîrful Budislavu, rotund şi înierbat, al cărui creştet (2371 m) îl ocolim prin stînga în timp ce traversăm piciorul său sud-vestic. De pe Budislavu coborîm spre nord-vest în serpentine strînse pînă în Curmătura Roşiilor (2200 m) - în nord-estul căreia se adînceste căldarea Roşiile - apoi cotim la stînga şi coborîm mai moderat, în timp ce trecem pe sub un vîrfuleţ (2230 m) şi pe sub o şa slab pronunţată. Traversăm cîteva pîrîiaşe cu apă, apoi străbatem în mers aproape orizontal faţa sudică a vîrfului Suru 1

(2283 m), avînd în stînga căldarea omonimă. Pe la mijloc întîlnim un izvor, Şipotul lui Glasie (apă de băut!). În final, atingem din nou creasta în Curmătura Surului, numită şi Curmătura Găvanului (2113 m). La cca 100 m din curmătură spre vest-nord-vest, la nord de vîrful Lăcustele (Găvanu, 2135 m), se ramifică spre dreapta poteca marcată cu triunghi roşu către cabana Suru (traseu N37).

Timp de mers de la lacul Avrig pînă în Curmătura Surului: 2 ore.De aici la cabana Suru 11/2 oră pe traseul N37în sens invers.

C9. CURMĂTURA SURULUI - PASUL TURNU ROŞUMarcaj: bandă roşie. Timp de parcurs: 5 ore (prin lunca Păului), 6 ore (prin Lunca Rindiboilor). Urcuş: 57 m; coborîş: 1790 m (prin lunca Păului); Urcuş: 132 m; coborîş: 1865 m (prin lunca Rindiboilor). Drum de vară şi de iarnă.

Din punctul de ramificaţie al potecii spre cabana Suru (marcaj triunghi roşu, în direcţia vest), aflat la cca 100 m vest-nord-vest de Curmătura Surului (2113 m), pornim spre vest-sud-vest, pe poteca marcată cu bandă roşie, lăsînd în stînga (sud) vîrful Lăcustele (Găvanu, 2135 m) - care trimite spre sud piciorul scurt al muntelui Miclăuşu, între pîrîul Suru (est) şi pîrîul Cocoriciu (Corbului, vest). Continuăm pe culmea lată care pierde din altitudine ajungînd pe un mic platou la 2062 m. În dreapta (nord) rămîne căldarea Găvanul cu cele mai vestice urme glaciare din Munţii Făgăraşului.

Cotim pentru puţin timp spre vest-nord-vest, trecînd peste vîrful turtit al Moaşei (numit şi vîrful Cocoriciu, 2034 m) - din care se ramifică spre nord culmea Moaşei, iar spre sud piciorul muntelui Cocoriciu - apoi coborîm pe culmea lată spre vest şi foarte curînd întîlnim marcajul triunghi albastru (traseul N38), care urcă dinspre nord pe culmea Moaşei (alt. cca. 1950 m).

Timp de parcurs Curmătura Surului - sub vîrful Moaşei: 1/2 oră.Călăuziţi în continuare de marcajul bandă roşie, coborîm spre vest pe creasta lată marcată cu

1 Vîrful Suru se prezintă sub forma unei creste aproape orizontală, orientată ENE-VSV, lungă de 736 m (după Szalay), avînd la vest cota 2283 m şi la est Capu Surului (2274 m). Din ultimul se ramifică spre nord Culmea Racoviceanului şi spre nord-nord-vest Piscul Surului.

un şirag de blocuri mari de stîncă, numite Sturii Vîlcului (care rămîn în dreapta noastră). Curînd ajungem pe un umăr destul de şters, vîrful Piscului (cca 1860 m, cu un picior scurt spre nord, între pîraiele de obîrşie ale Moaşei Sebeşului). De aici, trecînd puţin pe partea nordică a culmii, coborîm mai pronunţat pînă în Curmătura La Apa Cumpănită (1807 m). În partea estică a acestei şei se găseşte un izvor a cărui apă, după ce curge vreo 15 m spre vest, se desparte în două, o parte curgînd spre sud înspre pîrîul Sterminoasa, iar cealaltă, mai puţină, spre nord înspre Valea Moaşa Sebeşului.

Timp de mers de sub vîrful Moaşa pînă în Curmătura La Apa Cumpănită: 1/2 oră.Din şa se ramifică spre sud-vest poteca spre Grebleşti, peste muntele Coţii, marcată cu

triunghi albastru (traseul S19).Traseul de creastă spre vest se continuă fie peste vîrful Tătaru (1890 m), situaţie în care

trebuie urcată o diferenţă de nivel de 83 m, fie ocolind prin sud atît vîrful Tătaru cît şi următorul, vîrful lui Fătu (1871 m), pe o potecă nemarcată ce se găseşte pornind de la izvorul din curmătură spre vest-sud-vest. Această potecă urmează aproximativ curba de nivel şi traversează începutul culmii late a muntelui Coţii - desprinsă din vîrful Tătaru spre sud-vest. Poteca atinge din nou creasta principală în vestul vîrfului lui Fătu, unde se găseşte refugiul Fedeleş (1810 m) deteriorat de elemente iresponsabile. Vîrful Tătaru şi vîrful lui Fătu reprezintă culminaţiile muchiilor nordice omonime, fiecare cu plai (potecă pe culme).

Timp de mers din Curmătura La Apa Cumpănită pînă la refugiul Fedeleş: 1/2 oră.Trecem pe partea nordică a crestei principale, lată şi acoperită cu păşune alpină, urmînd

poteca bătătorită, în timp ce în stînga noastră rămîn cele două vîrfuri turtite ale Fedeleşului (1836 m şi 1820 m). În drum întîlnim un izvor (apă de băut!), apoi traversăm creasta Piciorului Schiau, desprins spre nord din al doilea vîrf, Chica Fedeleşului. Tot din Chica Fedeleşului se desprinde spre sud-vest o culme importantă, Zănoaga Cîinenilor, şi spre vest-sud-vest un picior scurt, Piscul Culmei. În timp ce coborîm spre şaua următoare, Curmătura din Plai (1625 m), observăm cîteva poteci ce se ramifică spre stînga (sud) şi conduc peste culmea Zănoagei la Cîineni (traseu S21).

Timp de parcurs refugiul Fedeleş - sub Chica Fedeleşului: 1/4 oră.Urmînd în continuare poteca prin păşunea alpină, lăsăm în stînga vîrful Chica Corbului sau

Chica Lacului (1649 m) şi ajungem în Şaua Corbului (1568 m). În dreapta (nord) se găsesc începuturile Pîrîului lui Ionel (Izvorelele), care prin unirea cu Pîrîul lui Fătu dă naştere Rîului Sebeşului. În stînga curge Pîrîul Corbului, mic afluent al Pîrîului Curpănului, care se varsă în Olt. Pe primul dîmb din vestul şeii întîlnim ramificaţia potecii spre localitatea Turnu Roşu (traseu N39), peste culmea Pietriceaua (marcaj cruce roşie), avînd direcţia iniţială nord-vest (în prelungirea potecii pe care am venit pînă aici).

Timp de parcurs de sub Chica Fedeleşului pînă în Şaua Corbului: 1/4 oră.De la ramificaţie, marcajul bandă roşie urmează, spre vest-sud-vest, culmea acoperită cu covor

de iarbă, fără potecă vizibilă. În dreapta rămîne o creastă pietroasă miniaturală (alt. 1590 m) din care porneşte spre nord-vest culmea Pietriceaua. Prin şaua următoare (1565 m) trecem pe versantul nordic şi ocolim Chica Pietrelor (1606 m) prin dreapta. Versantul sudic al Chicăi Pietrelor, stîncos şi abrupt, se numeşte Vîrtopul şi este format din calcar. Dincolo de Chica Pietrelor, spre vest, culmea principală, lată şi înierbată, pierde treptat din înălţime pînă în Curmătura cu Brădoi (1485 m) unde molizii de pe versantul nordic ajung pînă în şa. Aceştia sînt primii copaci întîlniţi pe creasta principală a Munţilor Făgăraşului din Curmătura Comisului încoace. În Curmătura cu Brădoi poteca reapare şi se lasă pe versantul nordic, ocolind prin pădure Chica Strîmbanului (sau Chica cu Brădoi, 1506 m), o creastă ascuţită avînd versantul nordic acoperit cu molizi pînă sus, iar versantul sudic stîncos şi abrupt (creasta sa este accesibilă). Aici creasta principală se desface într-un evantai. Din partea nordică a Chicăi Strîmbanului se desprinde spre nord ramura muntelui Strîmbanu, care coteşte imediat spre vest-nord-vest între Valea Strîmba (nord) şi Valea Rindiboilor (sud), iar în vîrful Pău (1172 m) se ramifică în două culmi despărţite de Valea Mărului şi se termină în Defileul Oltului. Creasta Chicăi Strîmbanului continuă spre vest cu o custură (Custura Strîmbanului sau Custura Mică, 1424 m) avînd, de asemenea, versantul sudic stîncos, iar versantul nordic acoperit cu molizi si, mai departe, se prelungeşte cu Piscul Mare, care se termină la confluenţa celor două pîraie de obîrşie ale Văii Rindiboilor (Pîrîul Răchiţii din dreapta şi Pîrîul Paltinului din stînga). De sub abruptul Custurii Strîmbanului porneşte spre sud-vest ramura muntelui Paltinul care ajunge în Claia Bulzului (1384 m) unde se bifurcă. O culme continuă spre vest prin vîrful Repezoiu (1258 m) şi vîrful Drăghicioiu (1226 m), apoi, prin picioarele Gruiului Cetăţii şi Măgura, ajunge în Defileul Oltului între Valea Rindiboilor (nord) şi Valea Fratelui (sud). Cealaltă, Culmea Teişului, porneşte spre sud-vest între Valea Fratelui (nord) şi Valea Curpănului (sud) şi se termină tot în Defileul Oltului.

Poteca - marcată cu bandă roşie - depăşeşte culmea muntelui Strîmbanu şi ajunge într-o poieniţă sub Custura Strîmbanului de unde, prin luminişuri de pădure, coboară spre vest-nord-vest,

înspre stînă. În apropierea stînii se găseşte un izvor bogat, numit de bătrîni "La Trocile Strîmbanului"1.Timp de mers din Şaua Corbului pînă la Stîna Strîmbanului: 1/2 oră.De la Stîna Strîmbanului se poate ajunge în Defileul Oltului pe două variante: varianta nouă

prin Lunca Păului şi peste Dealul Plăieţu şi varianta veche pe sub Claia Bulzului şi prin Lunca Rindiboilor, al cărei marcaj a fost lăsat în părăsire după marcarea variantei noi.

Varianta Stîna Strîmbanului - Lunca Păului - Halta CFR Valea Mărului.Marcajul bandă roşie se abate la dreapta (nord) încă înainte de a ajunge la stînă, fiind aplicat

pe fagii bătrîni şi rari, care au luat locul coniferelor, şi ne conduce în coborîş moderat pe unul din hăţaşele locale, înspre şaua din faţă (şaua de sus a Culmii Strîmbanului, 1275 m). Din şa cotim spre stînga, prin stînga culmii golaşe, şi curînd ajungem pe un platou cu o colibă, vîrful La Piscul Cerbului (1288 m), din care porneşte spre nord un picior scurt, Piscul Cerbului.

De pe platou cotim din nou spre stînga (vest) pe creastă, puţin în coborîş, apoi în mers orizontal, după care cotim spre nord-vest, apoi spre nord, şi coborîm pronunţat în Curmătura Adîncă (1030 m; poieniţă). De aici urcăm spre nord-vest, apoi uşor spre vest, prin rariştea de mesteceni, puţin prin stînga crestei, lăsînd în dreapta un vîrfuleţ abia conturat (alt. 1080 m). Rariştea se termină şi intrăm în pădure, pentru a ocoli prin stînga vîrful Pău (Jangu Păului sau Pica Păului, 1172 m), în timp ce traversăm culmea care se ramifică spre vest-sud-vest şi desparte bazinul Văii Rindiboilor (sud) de bazinul Văii Mărului (nord). La vest de vîrf ajungem într-o poiană mare, Lunca Păului, unde traversăm spre nord creasta unui picior secundar vestic, apoi, tot în direcţia nord, trecem printre bălăriile care dovedesc că aici a existat o stînă. Imediat trecem pe lîngă un izvor aflat în stînga potecii - obîrsie a pîrîului Valea Mărului. De la izvor atingem curînd creasta culmii desprinsă din vîrful Pău spre vest-nord-vest. Cotim spre vest pe această culme domoală, la început prin poiană, apoi prin pădurea bogată în ierburi şi lăstăriş. Poteca se furişează cînd pe creastă, cînd prin stînga ei, în coborîş mai domol sau mai accentuat. La Dealul Blidarului (902 m) coborîm puţin pe piciorul sud-vestic, dar curînd îl părăsim cotind spre nord pînă ajungem pe creasta piciorului nord-vestic, pe care continuăm coborîşul în direcţia generală vest pînă în vecinătatea Oltului. Aici traversăm o poiană, după care, cotind spre nord, intrăm în a doua. În această a doua poiană de pe Dealul Plăieţu (616 m) întîlnim un stîlp de marcaj unde părasim poteca - ce coboară spre nord, la confluenţa Pîrîului Strîmba cu Oltul - şi cotim brusc spre stînga pentru a coborî accentuat în drumeagul ce însoţeşte calea ferată pe partea estică. Urmăm acest drumeag pe o distanţă de cîteva sute de metri spre sud, traversînd două pîrîiaşe, şi ajungem la Halta CFR Valea Mărului (cca 380 m), de pe linia Rîmnicu Vîlcea - Podu Olt, aflată pe partea nordică a pîrîului cu acelaşi nume.

Timp de parcurs de la Stîna Strîmbanului la Halta Valea Mărului: 21/2 ore.Varianta Stîna Strîmbanului - Sub Claia Bulzului - Lunca Rindiboilor - Halta CFR Valea

Mărului.De la Stîna Strîmbanului urmăm spre vest un hăţaş fără marcaj2 cotind continuu spre stînga,

apoi traversăm creasta Piscului Mare pe faţa sudică, unde intrăm în pădurea de foioase şi coborîm întins spre est-sud-est pînă într-o şa puţin adîncă (Curmătura Ţărcătorilor, 1280 m) sub Custura Strîmbanului. De aici cotim la dreapta pe poteca de creastă, care urmează Plaiul Paltinului spre sud-vest, coborîm puţin în şaua din Lunca Paltinului (poiană, 1245 m), apoi urcăm trecînd pe lîngă vîrfurile Paltinului (1325 m şi 1350 m), după care coborîm în a doua poiană cu şa, Lunca Bulzului (1285 m). Pe parcurs întîlnim semnele vechi ale marcajului bandă roşie şi - uneori - cîte un triunghi albastru, rămăşiţă a unui marcaj şi mai vechi. Din Lunca Bulzului continuăm spre vest, părăsim creasta şi ocolim Claia Bulzului (1384 m) mult prin nord, cam pe curba de nivel. După ce întîlnim în drum un izvor (apă de băut!), atingem din nou creasta în Şaua Repezoiului (1235 m, poiană cu stînă). Ocolim apoi vîrfurile Repezoiu (1258 m) şi Drăghicioiu (1226 m) prin sud, trecînd între timp prin şaua din Lunca Drăghicioiului (1189 m) - aflată între cele două vîrfuri - după care coborîm uşor spre sud-vest. Străbatem Lunca Rotarului (o poiană mare) şi, după o coborîre mai pronunţată spre sud-vest, ajungem în Poiana Măgura (945 m).

Deasupra Poienii Măgura - din Umărul Rotarului, cca 1100 m - se profilează două picioare de munte: unul spre sud-vest, pe care am coborît noi pînă în poiană, şi al doilea, Gruiul Cetăţii, spre vest. Traversăm Poiana Măgura spre vest-nord-vest (în poiană poteca nu este vizibilă!) continuînd în pădure pe potecă, în coborîş lin, pînă în creasta piciorului vestic, apoi coborîm pe creastă şi curînd ajungem într-o poieniţă pe partea sudică (Faţa Cetăţii, 816 m) de unde ni se deschide o frumoasă privelişte spre sud asupra Defileului Oltului. Continuăm coborîrea spre vest, pe creastă, apoi puţin prin stînga crestei,

1 Troacă = albie, jgheab pentru adăpatul vitelor.2 Semnele marcajului bandă roşie de la începutul variantei vechi au fost distruse pentru a nu induce în eroare pe drumeţii care urmează varianta nouă, coborînd spre Lunca Păului. Prin pădure a mai rămas cîte un semn rătăcit.

printr-o poieniţă, după care ajungem într-o poiană mare, Lunca Rindiboilor, prin care coborîm accentuat spre vest, la început prin mijlocul poienii, apoi pe marginea dreaptă (nordică) pe creastă. În dreapta, sub noi, curge Pîrîul Rindiboilor; în faţă, Oltul. Reintrînd în pădure parcurgem spre nord-vest, în serpentine, ultima parte a coborîşului, după care ajungem la podeţul de cale ferată peste Pîrîul Rindiboilor (360 m) de pe linia Rîmnicu Vîlcea - Podu Olt. Spre vest, la cca 70 m, curge Oltul, iar dincolo de Olt se vede şoseaua Rîmnicu Vîlcea - Sibiu (DN7).

Timp de parcurs de la Stîna Strîmbanului la Defileul Oltului: 21/2 ore .Din Gura Văii Rindiboilor continuăm pe lîngă calea ferată spre nord şi după 3,7 km ajungem

la podeţul peste pîrîul Valea Mărului, dincolo de care se află Halta CFR Valea Mărului.Timp din Gura Văii Rindiboilor pînă la Halta Valea Mărului: 1 oră.Din Gura Văii Rindiboilor se poate ajunge şi la Halta Valea Fratelui parcurgînd 3 km spre sud,

pe lîngă calea ferată, dar în acest caz trebuie să traversăm şi podul căii ferate peste Olt.

Trasee din nord

N1. SEBEŞ - STÎNA GROAPELOR - ŞAUA COMISULUITraseu nemarcat pe porţiunea Sebeş - gura pîrîului Groapele; marcat cu triunghi albastru între. gura pîrîului Groapele şi Şaua Comisului. Timp de parcurs: 7 ore. Urcuş: 1180 m. Traseu lung, urmînd în bună parte drumul forestier. Iarna se parcurge în două zile.

În localitatea Sebeş se poate ajunge din municipiul Făgăraş, cu autobuzul ITA (sau cu alte mijloace auto), parcurgînd, în direcţia sud, cca 14 km pe drum modernizat prin Ileni şi Hîrseni.

Din Sebeş (570 m) pornim pe strada principală spre sud, apoi, prin afara localităţii, urmăm drumul forestier şi, după aproape 5 km, sosim la poalele muntelui, la gura pîrîului Iazul Bătrîn. Aici, pe stînga, întîlnim un izvor numit Fîntîniţa Crăiesei.

Legenda spune că la o plimbare pe care au făcut-o Doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, cu cei doi copii ai săi, Niculae Pătraşcu şi domniţa Florica, şi alaiul ce-i însoţea, pe cînd locuiau în cetatea Făgăraşului, domniţa a cerut să bea apă de izvor.

Cum prin apropiere nu se afla nici un izvor, feciorul judelui a săpat într-un loc mai umed pînă ce a dat de izvor şi a servit domniţei "apă neîncepută". Izvorul s-a numit, de atunci, Fîntîniţa Crăiesei.

Curînd după Fîntîniţa Crăiesei se ramifică spre dreapta un drum forestier ducînd pe Plăieţu. Noi continuăm să mergem spre sud pe drumul care însoţeşte Rîul Sebeşului pe malul estic. Traversăm pîrîul Lărguţa, care curge dinspre est, şi foarte curînd lăsăm pe dreapta, dincolo de apă, cantonul silvic. De la plecarea din Sebeş pînă aici am parcurs 7 km. Imediat după canton se ramifică, spre vest, drumul forestier pe Valea Cuciulata. În stînga noastră se întinde muntele Clăbucetul. În dreapta, la confluenţa pîrîului Cuciulata cu Rîul Sebeşului, coboară Piciorul Runcului. La sud de pîrîul Cuciulata, între acesta şi Rîul Sebeşului, urcă Plaiul Manului. Pe parcurs, traversăm un pîrîu mai mare, pîrîul Corbul, care curge dinspre est. Mai spre sud întîlnim pîrîul Plasa, în dreapta noastră, unde coboară Muchia Plasa, apoi, pe stînga, pîrîul Ocea, de unde începe muntele Văcarea. După ce traversăm rîul pe malul vestic cotim spre sud-vest, lăsînd pe stînga (est) pîrîul Fîntînele. Trecem prin Poiana Caselor, apoi pe la gura Pîrîului lui Bucur - care rămîne tot în stînga noastră, peste rîu - şi ajungem la cabanele Secuiului (cabane forestiere situate la 14 km de Sebeş; alt. cca 900 m), aşezate ceva mai la nord de gura pîrîului Secuiului, care curge dinspre sud-est. După ce depăşim acest pîrîu cît şi Pîrîul lui Simion, ambele rămînînd în stînga noastră, drumul trece pe malul sud-estic al rîului, unde traversează Pîrîul Hotarului, şi revine pe malul nord-vestic. În dreptul Pîrîului Neamţului, care curge dinspre sud, drumul coteşte spre vest, urmărind schimbările de direcţie ale rîului. Traversăm pîrîul Gîrbova şi curînd ajungem în gura pîrîului Groapele, care curge dinspre sud (1000 m, borna silvică 120).

De la Sebeş pînă aici sînt cca 15 km care se parcurg pe jos în 41/2 ore.Aici întîlnim primele semne ale marcajului triunghi albastru.Părăsim drumul care însoţeşte Rîul Sebeşului spre vest şi trecem apa pe malul sudic, de unde

prindem poteca marcată ce duce de-a lungul pîrîului Groapele. La început poteca urmează pîrîul pe malul estic, dar îl părăseşte curînd şi coteşte la stînga, luînd-o de-a coasta pînă în creasta muchiei Groapele. Urmează un suiş dur pe creastă, în serpentine strînse în direcţia sud-est, pînă în zona bradului, apoi urcuşul se domoleşte. Ceva mai sus părăsim creasta şi continuăm să înaintăm pe versantul vestic al muchiei.

După ieşirea din pădure urcăm prin poiană pînă la stîna din Groape, situată în apropierea pîrîului Groapele (1425 m).

Timp de parcurs din gura pîrîului Groapele pînă la stînă: 11/2 oră.De la stîna din Groape urmăm poteca spre sud pînă la primul pîrîiaş, care curge dinspre est-

sud-est. Fără a traversa pîrîiaşul, urcăm spre stînga, pe partea lui nordică. Poteca se vede mai greu prin

iarbă. Reintrăm în pădure şi mergem în direcţia generală sud-est, întîlnind în drum o baltă nivală, Lacul Porcului (cca 1650 m). După 3/4 oră de mers de la stînă, ajungem pe culmea Văcarea Mare, într-o şa lină (1690 m) unde, printre ienuperi şi brădet, întîlnim, venind din stînga (est), poteca marcată cu punct roşu ce urcă de la Rudăriţa pe muntele Văcarea Mare. Urmăm poteca însoţită de cele două marcaje iniţial spre sud, apoi spre sud-vest, trecînd pe la un izvoraş (obîrşia pîrîului Lerescu) şi, după 550 m parcursi spre sud-sud-est în urcuş uşor prin stînga vîrfului Comisul (1883 m), întîlnim poteca de creastă marcată cu bandă roşie (alt. cca 1750 m). Aici se termină marcajele triunghi albastru şi punct roşu.

Timp de mers din şaua culmii Văcarea pînă aici: 1/4 oră.De aici, spre dreapta (vest), pe traseul C1 se poate ajunge la refugiul Berevoescu în 2 1/2 ore,

iar la refugiul din Curmătura Zîrnei în 51/2 ore.

N2. PRUNDU RÎULUI - PICIORU BĂTRÎN - SUB VÎRFUL BEREVOESCUTraseu nemarcat. Timp de parcurs: 6/2 ore. Urcuş: 1742 m; coborîş: 222 m. Traseu recomandat vara.

În Prundu Rîului - cum se numeşte locul de la gura Rîului Berivoiului - se poate ajunge din localitatea Berivoi, după ce parcurgem cca 6 km pe drum carosabil, sau din localitatea Recea mergînd 5 km pe drumul forestier spre Rîul Berivoiului. Pînă în localităţile menţionate mai sus circulă autobuze ITA din municipiul Făgăraş.

Pornim de la cantonul silvic din Prundu Rîului (700 m) pe drumul forestier care însoţeste Rîul Berivoiului pe malul vestic, în urcuş spre sud. După cîteva sute de metri lăsăm în stînga o ramificaţie de drum forestier care traversează rîul pe partea estică. Continuăm să mergem pe malul vestic, trecînd prin locul numit "La Bordei", unde drumul este săpat în stîncă. După ce am parcurs 2 km de la canton traversăm Pîrîul Cheii. După încă 1 km trecem rîul pe partea estică, în locul numit "Pe Luturi", dar revenim curînd pe malul vestic. După mai bine de 4 km socotiţi de la cantonul din Prundu Rîului ajungem în Capu Piciorului (900 m), la confluenţa pîrîului Drăculea (dinspre sud-est) cu Rîul Berivoiului. Aici traversăm din nou rîul pe partea estică, părăsindu-1, şi urcăm pe malul sud-vestic al pîrîului Drăculea, în pantă mai pronunţată. După cîteva sute de metri de la confluenţă ajungem la capătul drumului forestier.

Timp de mers de la cantonul din Prundu Rîului pînă la Capu Piciorului: 11/4 oră.În continuare, urmăm o potecă ce urcă spre dreapta pe versantul estic, defrişat, al Piciorului

Bătrîn, apoi pe creastă pînă în Poiana din Picior unde, pe vremuri, se afla o stînă (1700 m). Străbatem poiana care, pe creasta piciorului, se prelungeşte pînă la golul alpin. Urmăm linia de cea mai mare pantă pe culmea lată a piciorului, în direcţia sud-sud-est, pînă în punctul cel mai înalt (1997 m) al culmii Scoarţei (ramificaţia Piciorului Bătrîn). Pe această culme trece poteca ce urcă de la Sebeş peste muntele Pietriceaua (1595 m) şi peste vîrful Scoarţei (Vîrful de Amiazi, 1915 m) înspre căldarea Belia Mare.

Timp de mers din Capu Piciorului pînă pe culmea Scoarţei: 31/2 ore.Urmăm poteca pe culme spre sud-vest, întîlnind pe parcurs cîteva bălţi nivale, apoi lăsăm pe

dreapta o formaţie stîncoasă, vîrful Banciului (1965 m) - din care se ramifică spre nord-vest piciorul muntelui Banciu - şi, cotind spre sud, coborîm în Curmătura Ţiganului.

Curmătura Ţiganului cuprinde două şei largi şi adînci, şaua nordică (1850 m) şi şaua sudică (1860 m), despărţite de un vîrf (1901 m). La sud de curmătură, muchia ascuţită se prezintă sub forma unui abrupt stîncos înalt de peste două sute de metri.

În Curmătura Ţiganului se poate ajunge şi din Valea Sebeşului urcînd prin poiana Lunca Ţiganului (cabană de vînătoare), apoi pe un picior de munte care conduce în marginea nordică a curmăturii.

Timp de mers de la ramificaţia Piciorului Bătrîn (cota 1997 m) pînă în Curmătura Ţiganului: 1/4 oră.

Din Curmătura Ţiganului urmăm poteca pe versantul vestic, dinspre căldarea Belia Mare. Ceva mai la sud, la o bifurcaţie, cotim spre stînga şi parcurgem în urcuş mai multe serpentine, după ce am lăsat o potecă ciobănească ce continuă de-a coasta pînă în căldarea glaciară. Sus, pe culmea lată şi în bună parte înierbată poteca dispare. Urmăm culmea spre sud trecînd pe lîngă o cruce ridicată în memoria ciobanului Ion Scarlat, ucis în anul 1928 de haiducul Bălan. După cca 1/4 oră trecem peste vîrful Belia Mare (2295 m) şi coborîm spre sud pînă în poteca marcată cu bandă roşie (alt. cca 2220 m).

Timp de parcurs din Curmătura Ţiganului pînă aici 11/2 oră.Dinspre sud ajunge în acest punct traseul S1.De aici, mergînd la stînga, pe poteca marcată cu bandă roşie (traseul C1 în sens invers), după

200 m, întîlnim izvorul Vladului şi, după încă 600 m, ajungem la ramificaţia marcajului punct albastru care conduce la refugiul Berevoescu; refugiul se găseşte la 500 m de la poteca de creastă, spre sud-vest.

Spre dreapta (vest), tot pe traseul C1, ajungem după 3 ore, la refugiul din Curmătura Zîrnei.

N3. DEJANI - CURMĂTURA BRĂTILEIMarcaj: triunghi roşu (foarte rar şi vechi). Timp de parcurs: 7 ore. Urcuş: 1531 m. Drum de vară.

În localitatea Dejani se poate ajunge din municipiul Făgăraş cu autobuzul ITA parcurgînd cca 15 km prin Hurez, Săsciori şi Recea. Din Dejani (591 m) pornim spre sud, pe drumul ce urcă pe partea vestică a Rîului Dejanilor. După cca 4 km ajungem la păstrăvărie pe care o lăsăm în stînga, iar noi continuăm pe drumul ce se apropie tot mai mult de apă. După încă aproximativ 3 km şi după ce am trecut pe malul estic, ajungem în "Luncă", loc ceva mai larg în această vale destul de îngustă, unde se găsesc cabane forestiere. Înaintînd spre sud, foarte curînd traversăm rîul pe malul vestic şi sosim la gura pîrîului Lupşa1 (820 m), care curge dinspre vest. Noi înaintăm de-a lungul Rîului Dejanilor încă puţin, pînă ajungem la capătul drumului. În continuare, urmăm poteca ce se strecoară prin bălării şi lăstăriş, în apropierea apei. Sîntem nevoiţi să traversăm de mai multe ori rîul de pe un mal pe celălalt pe punţi destul de incomode şi alunecoase. La un moment dat, privind din această porţiune dificilă a traseului spre coasta vestică, zărim un pîrîiaş cu o cascadă surplombată: este pîrîul Vînturatul Budiului. Coasta vestică a văii, începînd de la gura pîrîului Lupşa, pînă sus în muchie, se numeşte muntele Budiul.

După mai bine de 1 oră de mers de la gura pîrîului Lupşa ajungem pe o morenă frontală. Spre sud valea se lărgeste, luînd aspect de vale glaciară. În acest punct, numit "La Fagul ăl mare" (fag din care a mai rămas doar un ciot!), curge dinspre vest primul pîrîu al Gropilelor (accent pe i!) care formează hotarul între muntele Budiul (nord) şi muntele Gropilele (sud), ambii situaţi pe versantul vestic al Văii Dejanilor. Dinspre est curge Pîrîul cu Hotar care desparte muntele Baba (spre nord) de muntele Hîrtopu (spre sud). În continuare poteca devine mai comodă. Ea se îndepărtează de firul văii, pe partea vestică, pentru a evita un mic prag glaciar aflat în vale. Pădurea de foioase este înlocuită cu cea de conifere. Traversăm al doilea pîrîu al Gropilelor - care curge tot dinspre vest - apoi ajungem în Poiana Gropilelor prin care urcăm moderat pînă la stîna aflată în această poiană.

Timp de mers din Dejani la stîna din Gropile: 41/2 ore.Puţin mai la sud de stînă curge, dinspre vest, Pîrîul cu Buia (accent pe a!), care desparte

muntele Gropilele (spre nord) de muntele Valea Radului, ultimul întinzîndu-se spre sud pe partea vestică a Văii Dejanilor (care aici, la obîrşie, poartă denumirea Valea Radului) pînă în creasta principală, la Curmătura Brătilei. Versantul estic al văii, de la creasta principală spre nord, se numeşte muntele Pietrele Popii. Acesta face hotar, în muchia lui estică, cu muntele Belia Mică. Spre nord muntele Pietrele Popii ajunge pînă la muchia cu Clăile Popii (nişte stînci situate la sud de pîrîul Hîrtopul) de unde începe, spre nord, muntele Hîrtopul.

De la stîna din Gropile continuăm spre sud pe hăţaşul de oi, traversăm curînd Pîrîul cu Buia apoi, prin pădurea de molid, cu rarişti, trecem pe lîngă ruinele fostei case de vînătoare din Valea Radului, după care continuăm pe malul apei, urmînd în general malul vestic pînă în apropierea pragului glaciar nu prea înclinat, aflat deasupra pădurii. După ce urcăm acest prag, în cea mai mare parte acoperit cu iarbă, continuăm pe terasa de sus în direcţia şeii domoale care se vede nu departe, spre sud, şi care nu este alta decît Curmătura Brătilei. Peretele din fundul căldării glaciare, care nu este nici el prea abrupt, îl urcăm pe un hăţaş care descrie cîteva serpentine scurte pe un grohotiş, prin partea vestică a pîrîului. Lăsăm în stînga izvorul Pîrîului Radului (apă de băut!) apoi, după vreo două sute de metri ajungem în Curmătura Brătilei (2122 m), unde găsim un mic lac nival - lacul Brătila. Aici întîlnim poteca de creastă a Munţilor Făgăraşului marcată cu bandă roşie.

Timp de mers de la stîna din Gropile pînă în Curmătura Brătilei: 21/2 ore.În Curmătura Brătilei vine dinspre sud traseul S2.De aici se poate ajunge în 11/2 oră la refugiul din Curmătura Zîrnei urmînd traseul C1 spre

dreapta (vest) sau la refugiul Berevoescu parcurgînd în 11/2 oră traseul C1 în sens invers (spre est).

N4. BREAZA - PLAIUL SCĂRIŞOAREI - ŞAUA RADULUITraseu nemarcat. Timp de parcurs: 61/2 ore. Urcuş: 1700 m; coborîş: 110 m.

Traseul urmează un vechi drum de legătură între Ţara Făgăraşului şi Muntenia, asemănător Plaiului Ţării de la Bîrcaciu. Este un traseu de vară. Parcurgerea lui iarna necesită timp lung şi este lipsit de adăpost pe parcurs.

1 Denumirea "Pîrîul Budiul" atribuită pîrîului Lupşa, care se găseşte pe aproape toate hărţile, nu este recunoscută de localnici.

Drumul dintre localitatea Breaza (610 m) şi cantonul silvic Breaza (685 m) îl parcurgcm în 1 oră, călăuziţi de descrierea de la traseul N6. În apropierea cantonului drumul se bifurcă: drumul din dreapta duce spre Valea Brezcioarei, iar cel din stînga spre Valea Pojortei. (Marcajele care pornesc de la bifurcaţia drumurilor conduc la cabana Urlea!).

De la bifurcaţie pornim pe drumul din stînga, în direcţia sud-sud-est, urmînd cursul Rîului Pojortei, rîu aflat în dreapta noastră. După 425 m părăsim drumul şi prindem o potecă spre stînga (est) care se strecoară prin fîneţe şi printre tufărişuri pînă sub dealul din faţă, apoi urcă printre pini pe culmea dealului în şaua din Poiana lui Bădilă (840 m). Ne aflăm pe piciorul nord-vestic al Culmii Scărişoarei care ne va conduce la creasta principală a Munţilor Făgăraşului. Din Poiana lui Bădilă urmăm poteca de creastă (Plaiul Scărişoarei) spre dreapta. După ce trecem printr-o a doua şa lungă, urcăm prin pădurea de foioase în direcţia sud-sud-est cînd pe creastă, cînd pe versantul vestic (pe sub creastă). Străbatem Poiana Runcului - sub care curge spre vest pîrîul Runcu - apoi trecem peste vîrful Runcu (1247 m) unde Culmea Scărişoarei se desface în cîteva picioare nordice. În continuare poteca urmează culmea lată, spre sud. Pădurea de foioase este înlocuită cu conifere. La altitudinea de 1550 m se ramifică spre est un picior care ajunge în Valea Dejanilor la punctul numit "Luncă". O poieniţă întîlnită pe culme, în mijlocul pădurii de molid, dă farmec acestor locuri. Străbătînd ultima parte a pădurii, ajungem la cca 1650 m altitudine. Partea estică a culmii, cea dinspre pîrîul Lupşa, se numeşte Hermeneasa. Versantul vestic, dinspre Valea Pojortei, formează muntele Scărişoara. Curînd, după ieşirea din pădure, întîlnim o bifurcaţie. Poteca din stînga (sud-est) duce spre Găvanul Lupşei (căldarea glaciară de la obîrşia pîrîului Lupşa) mărginit spre est de creasta muntelui Budiul.

Timp de mers din Breaza pînă la bifurcaţie: 4 ore.Noi urmăm poteca din dreapta, care urcă uşor spre sud-sud-est, printr-un uluc nival, pe partea

estică a culmii. Trecem peste un umăr (Hermeneasa, 1774 m) - din care se ramifică spre nord-nord-vest un picior al muntelui Scărişoara, între Valea Pojortei şi Pîrîul Sîneţii - şi continuăm să urcăm pe partea estică, în apropierea crestei. Străbatem o porţiune stîncoasă (calcaroasă) şi ajungem în creastă pe un alt umăr (1880 m). Trecem pe partea vestică a crestei ocolind stîncile de sub Vîrful Padinei (2195 m). În dreapta noastră, peste Valea Pojortei, se văd Colţii Brezei şi Poiana Curmăturii în care se găseşte cabana Urlea. Parcurgem în urcuş cîteva serpentine şi trecem pe sub Vîrful Izvorului (2270 m), aflat în stînga noastră. Lăsăm în dreapta căldăruşa Izvorul din care curge spre vest pîrîul Izvorul ce-şi aruncă apele într-un şir de cascade spre adîncurile Văii Pojortei. Traversăm creasta dintre căldăruşa Izvorul şi căldarea glaciară Langa, deschisă şi ea spre vest. Ocolim vîrful Langa (2276 m) prin dreapta, cotind spre est şi parcurgem, cam pe curba de nivel, versantul sudic al muchiei Langa. De la vîrful Langa muchia ia direcţia est pînă în vîrful următor, cam de aceeaşi altitudine cu primul, formînd peretele lateral nordic al căldării glaciare Langa. Din acest ultim vîrf se ramifică spre nord muchia Budiului, între pîrîul Lupşa (vest) şi Rîul Dejanilor (est). Creasta muntelui Langa reia direcţia sud pînă în vîrful La Fundul Langa (2245 m), în creasta principală a Munţilor Făgăraşului, formînd peretele de fund al căldării Langa. Poteca revine treptat la direcţia sud şi trece prin şaua din fundul căldării (2170 m). Spre est curge în Valea Dejanilor Pîrîul cu Buia, iar dincolo de vale se ridică muntele Pietrele Popii.

În curmătura La Fundul Langa ajunge traseul N8 care vine de la cabana Urlea prin Valea Pojortei. Acest traseu nu este marcat şi în această zonă nu se vede poteca.

Urmăm în continuare poteca spre sud-sud-vest, pe partea vestică a culmii, şi în cca 10 minute sosim în creasta principală făgărăşană, la vest de vîrful La Fundul Langa (cca 20 m mai jos de vîrf). Trecînd pe partea sudică, parcurgem încă 450 m spre est-sud-est şi ajungem în Şaua Radului (2200 m), unde întîlnim poteca de creastă marcată cu bandă roşie.

Timp de mers de la bifurcaţia Lupşei pînă în Şaua Radului: 21/2 ore.De aici - urmînd poteca marcată cu bandă roşie (traseu C1) spre vest - se poate ajunge în 3/4

oră la refugiul din Curmătura Zîrnei.

N5. BREAZA - VALEA POJORTEI - CABANA URLEAMarcaj: triunghi roşu. Timp de parcurs: 31/2 ore. Urcuş: 923 m. Traseu de vară.

Drumul de la localitatea Breaza (610 m) pînă la cantonul silvie Breaza (685 m), în lungime de 31/2 km, îl parcurgem în 1 oră conducîndu-ne după descrierea de la traseul N6.

De la bifurcaţia drumului, aflată în apropierea cantonului, urmăm drumul din stînga, marcat cu triunghi roşu, care trece printre fîneţele de pe partea estică a Rîului Pojortei. Dincolo de fîneţe, spre est, se termină ultimele picioare ale culmii Scărişoara. În dreapta, peste apă, se vede dealul Pe Turn, ultimul promontoriu al muchiei Colţilor Brezei, care păstrează ruinele unei cetăţi medievale atribuită de localnici lui Radu Negru. Lăsăm în dreapta captarea de apă, iar ceva mai sus, o cabană forestieră. Nu după mult timp, ajungem la capătul drumului. De aici urmăm în continuare poteca pe malul estic al rîului, dar, după 200 m, trecem pe partea cealaltă şi urcăm moderat pe valea îngustă, urmărind lupta

îndîrjită dintre apă şi stîncă. Mai sus, valea devine ceva mai largă. Peste rîu se înalţă coasta muntelui Scărişoara. După 11/2 km revenim pentru puţin timp pe malul estic, unde întîlnim pîrîul Scărişoarei, apoi traversăm din nou rîul pe partea vestică. Parcurgem încă 200 m prin apropierea apei şi ajungem la ramificaţia spre dreapta (jumătate înapoi) a potecii denumită Plaiul Hoţului (alt. 1135 m).

Timp de mers din Breaza pînă aici: 21/2 ore.O potecă nemarcată însoţeste în continuare Rîul Pojortei în amonte. Marcajul se abate la

dreapta pe Plaiul Hoţului. Cotim şi noi la dreapta, călăuziţi de semnele marcajului şi urmăm serpentinele potecii, în urcuş susţinut prin pădure. După 1 oră ajungem în Poiana Curmăturii unde ne aşteaptă cabana Urlea (1533 m).

N6. BREAZA - VALEA BREZCIOAREI - CABANA URLEAMarcaj: triunghi albastru. Timp de parcurs: 4 ore. Urcuş: 923 m. Este traseul principal de acces la cabana Urlea. Accesibil vara şi iarna.

În localitatea Breaza se ajunge cu autobuzul ITA care pleacă din Făgăraş şi străbate distanţa de 21 km trecînd prin localităţile Hurez, Săsciori, Recea şi Gura Văii. Din Breaza (610 m) pornim spre sud şi urmăm strada principală pe distanţa de 1 km pînă la ieşirea din localitate, apoi pe drumul de căruţe ce trece printre terenurile agricole aflate în stînga şi livezile şi fîneţele din dreapta. După încă 21/2 km ajungem la cantonul silvic (685 m) lîngă care se află un bufet - punctul turistic Breaza (ambele în dreapta drumului). Peste drum se însiruie căsuţele taberei de pionieri. Aici drumul se bifurcă. Varianta din stînga, însoţită de marcajul triunghi roşu, urmează Valea Pojortei. Varianta din dreapta - pe care o urmăm noi - cu marcajele triunghi albastru şi punct roşu, traversează podul peste Rîul Pojortei pe partea vestică şi urcă spre stînga pe platoul din gura Văii Brezcioarei, platou numit Pe Livadia. Aici se găseşte o pepinieră cu un canton silvic. Marcajul punct roşu părăseşte drumul şi trece prin nordul pepinierei, spre stînga, pentru a urca dealul Pe Turn (805 m) cu ruinele cetăţii lui Radu Negru. Noi continuăm prin dreapta pepinierei călăuziţi de marcajul triunghi albastru şi - acolo unde drumul coboară la dreapta, spre casele de la barajul din Valea Brezcioarei - prindem un vechi drum de căruţe ce se ramifică spre stînga şi urcă moderat, trecînd prin poieniţa în Topliţe. Pe versantul vestic al Brezcioarei se pot vedea mai multe exemplare de zadă. Drumul străbate o pădure de fag şi traversează pîraiele lui Iacov din Jos şi din Sus şi Pîrîul Şipotului. La Podul Dogăriei traversăm Brezcioara po malul vestic. Urmăm în continuare drumul în urcuş uşor. Valea devine ceva mai largă şi formează Lunca Dogăriei. Traversăm apa pe malul estic dar revenim repede pe malul vestic. Drumul se transformă în potecă si, curînd, traversăm Pîrîul lui Bran, care curge dinspre vest, de sub Trăsnita. În amonte de confluenţă, Brezcioara are maluri stîncoase şi abrupte (nişte chei foarte scurte). În continuare traversăm pîrîul Brezcioara încă de cinci ori de pe un mal pe altul şi ajungem în gura Pîrîului Curmăturii (1 000 m).

Timp de mers de la cantonul silvic pînă aici: 11/2 oră.Părăsim pîrîul Brezcioara, care vine dinspre vest, din Valea lui Mogos, printr-o regiune

sălbatică, şi urcăm spre stînga pe malul sud-vestic al Pîrîului Curmăturii. Mai sus trecem pe partea nord-estică şi urcăm în serpentine, îndepărtîndu-ne de firul apei, dar revenim lîngă pîrîu şi continuăm urcuşul pe malul sud-vestic. După puţin timp traversăm din nou apa şi ne angajăm în urcarea serpentinelor de pe versantul estic. Pădurea de foioase a făcut loc pădurii de conifere. Întîlnim un izvor cu apă bună de băut - Fîntîniţa de la Plaiul Calului (în dreapta potecii). În apropierea izvorului se găseşte o bancă. La al treilea cot al potecii, ceva mai sus de izvor, vine din stînga poteca pe sub Colţii Brezei, marcată cu punct roşu (traseu N7).

Timp de mers din gura Pîrîului Curmăturii pînă aici: 3/4 oră.Continuăm urcuşul cînd în serpentine, cînd în fir întins, lăsînd mai sus încă un izvoraş aflat în

dreapta potecii şi ajungem la o stîncă - Jgheabul Vătafului - de unde parcurgem ultima parte a traseului, cam pe curba de nivel, pînă sosim în Poiana Curmăturii, unde ne apare de după culme, ca o surpriză, cabana Urlea (1 533 m).

Timp de mers de la Fîntîniţa de la Plaiul Calului la cabană: 3/4 oră.

N7. BREAZA - PLAIUL COLŢILOR - CABANA URLEAMarcaj: punct roşu. Timp de parcurs: 41/2 ore. Urcuş: 985 m; coborîş: 62 m. Traseul urmează culmea prin pădure, trecînd pe la ruinele cetăţii lui Radu Negru.

Din localitatea Breaza (610 m) urmăm strada principală spre sud şi, în continuare, drumul carosabil pînă la pepiniera de Pe Livadia, după descrierea de la traseul N6. Timp de mers de la Breaza pînă Pe Livadia 1 oră bună.

Aici părăsim drumul şi marcajul triunghi albastru şi, călăuziţi de semnele punct roşu, trecem

prin stînga pepinierei şi prindem poteca de creastă care urcă pe dealul din partea estică (dealul Pe Turn, 805 m), unde se mai văd urmele cetăţii medievale atribuită de localnici lui Radu Negru1. Continuăm drumul pe creastă, spre sud, şi în cîteva minute ajungem în poiana La Rugă.

Legenda spune că înaintea plecării lui Negru Vodă şi a însoţitorilor săi spre "ţara de peste munte", în această poiană - unde se afla pe atunci un altar de piatră - s-au adunat la rugă atît cei care s-au hotărît să plece peste munte cît şi cei care rămîneau mai departe pe aceste meleaguri strămoşeşti.

Din poiană urmăm spre sud poteca de creastă - numită Plaiul Colţilor - urcînd susţinut pînă în Poienile Colţilor (o succesiune de trei poieni). Aici urcusul se domoleşte. Ceva mai sus, trecem pe versantul vestic, evitînd astfel creasta care devine accidentată şi formează Colţii Brezei. Pe sub colţi traversăm patru culmi secundare după care ajungem în poteca marcată cu triunghi albastru la un mic izvor, Fîntîniţa de la Plaiul Calului (aflat ceva mai jos, pe poteca nou întîlnită).

Timp de mers de Pe Livadia pînă la Fîntîniţă: 23/4 ore.De aici pînă la Cabana Urlea (1533 m) urmăm, timp de 3/4 oră, poteca marcată cu triunghi

albastru după descrierea de la traseul N6.

N8. CABANA URLEA - VALEA POJORTEI - ŞAUA RADULUIMarcaj: triunghi roşu (Cabana Urlea - Valea Pojortei); nemarcat (Valea Pojortei - Şaua Radului). Timp de parcurs: 4 ore. Urcuş: 1090 m; coborîş: 423 m. Drum de vară folosit mai ales de drumeţii care doresc să ajungă la Plaiul Foii sau în Masivul Iezer - Păpuşa.

De la cabana Urlea (1533 m) pornim spre sud şi, după ce depăşim grupul sanitar, găsim, pe un ciot de copac (aflat la 70 m de la colţul cabanei vechi), o săgeată care indică intrarea în traseul ce are direcţia iniţială nord-est. Imediat găsim poteca denumită "Plaiul Hoţului", marcată cu triunghi roşu, care coboară în serpentine prin pădurea de brad şi, astfel, timp de 1/2 oră, avem drum comun cu traseul N5 (în sens invers). Odată ajunşi în poteca de pe malul vestic al Văii Pojortei (alt. 1135 m) vom observa că marcajul triunghi roşu însoţeşte poteca ce coboară pe vale spre localitatea Breaza. Noi vom urma poteca nemarcată spre dreapta, în susul apei, şi, după o bucată de drum, trecem prin apropierea stînii, care rămîne în dreapta. Mergem încă puţin pe malul vestic, apoi traversăm apa pe malul celălalt şi continuăm urcuşul. După 1 oră de la părăsirea marcajului ajungem la o bifurcaţie a potecii în apropierea confluenţei pîraielor Urlea şi Langa (1465 m). Poteca din dreapta urmează cursul pîrîului Urlea. Poteca din stînga, pe care înaintăm noi, însoţeste pîrîul Langa. Panta devine mai înclinată şi ne vedem angajaţi în urcarea pragului glaciar din gura căldării Langa, deschisă spre vest. Deasupra pragului continuăm urcuşul spre est, pe potecuţa ce însoţeşte pîrîul pe partea nordică. Altă potecă, destul de firavă şi ea, urmează partea sudică a pîrîului. Trecem pe deasupra unor chei miniaturale, săpate de apa pîrîului, apoi continuă prin căldare, spre est, fără potecă, pînă în şaua din fundul căldării (2170 m). Aici întîlnim poteca ce vine de la Breaza pe Plaiul Scărişoarei (traseu N4). Urmăm această potecă spre dreapta (sud-sud-vest) în direcţia vîrfului La Fundul Langa (2245 m) si, în cca 10 minute, sosim în creasta principală, la vest de vîrf. Traversăm creasta principală pe partea sudică şi parcurgem încă 450 m spre est-sud-est pînă în Şaua Radului (2200 m) unde întîlnim poteca de creastă, marcată cu bandă roşie.

Timp de mers de sub pragul glaciar al Langăi pînă aici: 2 1/2 ore.Din Şaua Radului, urmînd traseul C1 în sens invers, putem ajunge în 2 ore la refugiul

Berevoescu şi în 7 ore la Rudăriţa.

N9. CABANA URLEA - VÎRFUL URLEA - CURMĂTURA MOGOŞULUIMarcaj: triunghi albastru. Timp de parcurs: 3 ore. Urcuş: 951 m; coborîş: 140 m. Traseu de vară.

De la cabana Urlea (1533 m) pornim spre sud pe poteca marcată cu triunghi albastru însoţit de punct roşu şi intrăm în pădurea de molid, urcînd pronunţat pe Piciorul Curmăturii. În stînga noastră se adînceşte Valea Pojortei, dincolo de care se ridică culmea Langa-Scărişoara. În dreapta avem obîrşia Pîrîului Curmăturii, pîrîu mărginit pe partea cealaltă de Piscul lui Lăluţ - numit şi simplu "Piscul". După ieşirea din pădure urcăm printre jnepeni, apoi printr-un uluc şi prin păşunea alpină din dreapta

1 Cercetările arheologice au condus la datarea celor două turnuri ale cetăţii în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cetatea fiind asemănătoare cu cele din Muntenia. Cu această ocazie, în locul respectiv au fost găsite urme ale unei construcţii dacice (secolul I î.e.n.). Pe Livadia, în zona pepinierei, au fost descoperite urmele unei aşezări dacice mai mari, contemporană cu cetatea dacică de pe Turn. (cf. Thomas Nagler: Cercetările din cetatea de la Breaza, în Studii şi comunicări, 14, arheologie-istorie, Muzeul Brukenthal - Sibiu, 1969).

crestei, în timp ce lăsăm în stînga o proeminenţă a crestei cu numele de Curu Moşului (2070 m). Traversăm curînd partea de început a crestei Piscului pe la altitudinea de 2060 m după care, în urcuş foarte lin, străbatem Şleaul Moşuleţei, o porţiune de teren foarte uşor înclinată spre dreapta (nord-vest) înspre căldarea Mosuleaţa. Trecem pe sub abruptul nordic al vîrfului Moşu (2261 m), aflat în stînga noastră, traversînd cîteva fîşii de grohotiş ce se adîncesc spre dreapta în prima căldare a Moşuleţei. În partea următoare, urcuşul devine mai pronunţat şi poteca coteşte spre stînga, scoţîndu-ne în Curmătura Calului (2200 m).

Mulţi turişti folosesc denumirea Curmătura Moşului. Denumirea aceasta este oarecum improprie, deoarece muntele Moşu se întinde de la vîrful Moşu spre est şi nord-est, coborînd spre Valea Pojortei, fără a cuprinde în teritoriul său această curmătură. În schimb, denumirea Curmătura Calului este un nume vechi folosit de localnicii bătrîni. Numele îi vine de la Pîrîul Calului, care îşi are obîrşia în partea sudică a şeii şi curge spre sud în pîrîul Urlea.

Timp de mers de la cabana Urlea pînă aici: 2 ore.În Curmătura Calului se ramifică spre sud-est, înspre viroaga Pîrîului Calului, traseul N10 spre

Curmătura Zîrnei, marcat cu punct roşu (poteca nu este vizibilă din şa).Din Curmătura Calului urcăm în direcţia sud-vest, călăuziţi numai de marcajul triunghi

albastru, în timp ce lăsăm în stînga începuturile Pîrîului Calului şi apoi, în dreapta, un vîrf (2273 m) ce străjuieşte spre nord cele două căldări ale Moşuleţei. În faţă, pe terasa cea mai de sus a căldării Urlea, zărim lacul cu acelaşi nume în spatele căruia se ridică vîrful La Fundul Bîndei (2466 m) şi, în planul următor, vîrfurile Dara (în dreapta, 2500 m), Hîrtopul (în mijloc, 2506 m) şi Muşetescu (în stînga, 2495 m). De la vîrful La Fundul Bîndei spre nord se desfăşoară Custura Urlei, iar spre est coboară culmea principală a Munţilor Făgăraşului pînă în Curmătura Zîrnei (1923 m), în mijlocul căreia se zăreşte micul refugiu salvamont de formă semisferică. Peste Curmătura Zîrnei, în zare, se vede creasta Iezer-Păpuşa. La stînga şi mai aproape se vede spinarea muntelui Ludişoru. Mai la stînga şi mai departe se află spinarea muntelui Berevoescu şi între acestea două, chiar în zare, se poate vedea creştetul Pietrei Craiului.

Pe parcurs, reapare poteca pe care o urmăm în urcuş uşor spre vest, peste spinarea domoală şi înierbată. Faţa sudică a acestei culmi se numeşte Faţa Urlei. Versantul nordic, înclinat, formează trei căldări glaciare: cele două căldări ale Moşuleţei (la est) şi Căldarea Somnului (la vest), delimitate între ele de două picioare abrupte, desprinse spre nord din cele două cocoaşe ale culmii, avînd cotele 2273 m şi 2341 m. Păstorii nu au dat nume acestor două cocoaşe, dar, pentru nevoile drumeţiei, noi le vom numi "vîrfurile Moşuleaţa". Următorul vîrf, ascuţit, al culmii - Vîrful Somnului, 2371 m - este ocolit prin stînga. Piciorul nordic, stîncos, al acestui vîrf - Piscul Somnului - desparte Căldarea Somnului (est) de Căldarea lui Mogoş (vest). În continuare, parcurgem spre sud-vest, în urcuş, creasta stîncoasă dintre căldarea Urlea (spre sud-est) şi Căldarea lui Mogoş (spre nord-vest), la capătul căreia ajungem pe vîrful Urlea (2473 m), cel mai înalt punct al traseului nostru.

Timp de mers din Curmătura Calului pînă pe vîrful Urlea - 50 minute.Vîrful Urlea este o piramidă triunghiulara care iese mult în evidenţă, oferind o privelişte

excepţională. Trei căldări glaciare îl delimitează şi îi accentuează măreţia: Căldarea Urlea, spre sud-est, căldarea Bîndea, spre sud-vest şi Căldarea lui Mogoş, spre nord-nord-vest. De aici se văd şapte din cele opt vîrfuri de 2500 m ale Munţilor Făgărasului, la care se adaugă două vîrfuri ale Bucegilor. Luînd ca referinţă ansamblul trapezoidal Viştea - Moldoveanu, aflat spre vest, zărim, în dreapta Colţului Viştei Mari şi, în spate - vîrfurile gemene Capra (2494 m) şi Vînătoarea lui Buteanu (2507 m) apoi, în faţă - vîrful Hîrtopul Ursului (2461 m) şi, mai la dreapta, vîrful Gălbenelele (2456 m) aproape contopit cu vîrful Gălăşescu Mare (2470 m). În faţa Gălbenelelor se află vîrful Gălăşescu Mic, ceva mai scund (2433 m), de la care creasta principală coboară spre zona ferestrelor Sîmbetei. În faţa noastră, foarte aproape şi mult mai jos, abia, se observă Vîrful lui Mogoş (2395 m) şi în dreapta sa, ceva mai departe, se află vîrful La Cheia Bîndei (2383 m) din care porneşte spre dreapta Muchia Sîmbetei, cu ramura nord-estică Trăsnita. Ceva mai la vest, peste Valea Sîmbetei, se vede Muchia Drăguşului urmată de creştetele altor muchii nordice.

Celălalt vîrf, sudic, al ansamblului trapezoidal - vîrful Moldoveanu (2544 m) - ascunde în spatele său vîrful Negoiu (2535 m), iar în stînga lasă să se observe creştetele vîrfurilor Lespezi (2522 m) şi Cornu Călţunului (cca 2510 m), situate mult în spatele său. Mai la stînga, Curmătura Moldoveanului deschide vederea spre vîrful Muşeteica (2448 m); şi mai la stînga - orizontul este închis de Culmea Scărişoarei, care se prelungeşte în spatele muntelui Dara. Muntele Dara, care se ridică în apropiere, dincolo de căldarea Bîndea, spre sud, prezintă două vîrfuri turtite, cel din dreapta (2459 m) în punctul de cotitură al Culmii Darei spre sud, iar cel din stînga, vîrful principal Dara (2500 m) în punctul de ramificaţie al culmilor Darei şi Muşetescului. Vîrful Dara este legat, spre stînga, de vîrful La Fundul Bîndei (2466 m) printr-un jug stîncos deasupra căruia se vede vîrful Hîrtopul (2506 m). Vîrful La Fundul Bîndei, legat de vîrful Urlea prin Custura Urlei, reprezintă un punct de frîngere a crestei

principale spre est, de unde aceasta coboară prelung în Curmătura Zîrnei aflată spre est-sud-est de vîrful Urlea.

În zilele senine şi fără pîclă, de pe vîrful Urlea putem zări, peste spinarea Ludişorului, creasta Bucegilor, în cuprinsul căreia putem ghici vîrfurile Omul (2516 m) şi Bucura (2503 m), situate la depărtarea de peste 50 km în linie dreaptă.

Impresionaţi de priveliştea de pe vîrful Urlea pornim spre vest coborînd faţa sud-vestică prin apropierea crestei şi, în cca 10 minute, ajungem în şaua estică a lui Mogoş (Curmătura Mogoşului, 2344 m) unde întîlnim poteca de creastă marcată cu bandă roşie. Marcajul triunghi albastru se termină aici.

Din Curmatura Mogoşului putem ajunge la cabana Sîmbăta în 2 1/2 traseul C2 şi traseul N13 în sens invers (sau traseul N14 în sens invers).

N10. CURMĂTURA CALULUI - REFUGIUL ZÎRNEIMarcaj: punct roşu. Timp de parcurs: 11/2 oră. Urcuş: 143 m; coborîş: 420 m. Traseu de vară.

Din Curmătura Calului (2200 m) pornim spre sud-est, călăuziţi de marcajul punct roşu (poteca nu este vizibilă la început!) şi începem coborîşul spre obîrşia torenţială a Pîrîului Calului. Mergem puţin pe malul estic apoi coborîm chiar în firul pîrîului pe care îl urmăm în continuare. În partea finală, Pîrîul Calului devine mai înclinat şi prezintă cîteva săritori. Încă de deasupra săritorilor părăsim pîrîul ieşind în dreapta lui şi, în timp ce ne îndepărtăm de el, coborîm în căldarea Urlea. Traversăm pîrîul Urlea în amonte de pragul glaciar, unde albia pîrîului nu este săpată adînc. După traversarea apei cotim spre sud-est şi trecem printr-o zonă mocirloasă situată în gura celei de a treia căldăruşe laterală, apoi urcăm de-a coasta urmînd poteca prin vegetaţia de pe versant pînă în partea Vestică a Curmăturii Zîrnei, unde întîlnim pe dreapta poteca de creastă marcată cu bandă roşie. Parcurgem cîteva sute de metri spre est şi, în mijlocul curmăturii (1923 m), întîlnim refugiul salvamont, de formă semisferică. (Atenţie pe timp de ceaţă, pentru a nu-l depăşi!).

N11. BREAZA - PLAIUL SMIDEI - LA CHEIA BÎNDEITraseu nemarcat. Timp de parcurs: 5 ore. Urcuş: 1765 m; coborîş: 75 m. Drum de vară.

Din centrul localităţii Breaza (610 m) pornim pe strada principală înspre sud şi, după 450 m, ajungem la cele trei clădiri ale fostei vămi (casele cu nr. 101, 131, şi 132). Aici cotim la dreapta pe o stradă secundară, apoi traversăm Rîul Brezei pe malul vestic, ieşind din localitate. Urmăm un drumeag spre sud, pe partea vestică a rîului, care ne conduce prin fîneţe în punctul numit Capu Plaiului. De aici începe poteca de culme denumită "Plaiul Smidei", ce urcă pe piciorul dintre Pîrîul Stîrghinii (est) şi Pîrîul Muşchiului (vest). Urmăm plaiul prin pădurea de foioase, trecînd prin poienile Curmătura Mică, Cornu Pădurii şi Curmătura Mare (cca 1125 m). Pe măsură ce urcăm apar tot mai multe conifere în timp ce foioasele se răresc. Sus, în pădurea de molid de pe spinarea Smidei, la altitudinea de 1596 m, a existat între anii 1882 şi 1895 cabana Breaza, a doua cabană turistică construită în Munţii Făgăraşului. După ieşirea din pădure lăsăm în stînga o formaţie stîncoasă, Jgheabul Trăsnitei, şi urmăm poteca spre sud-vest, în urcuş domol printre jnepenii de pe spinarea lată. În faţa noastră se ridică vîrful Trăsnita (2077 m), pe care îl vom ocoli prin dreapta. Pe parcurs întîlnim poteca ce urcă dinspre nord, de la localitatea Lisa peste Pleaşa. În această zonă se găseşte vatra unei foste case de vînătoare, iar în apropiere un izvor din care se formează pîrîul Seaca Lisei. Traversăm culmea lată a Pleşei - desprinsă din vîrful Trăsnita, spre nord - şi ajungem în Şaua Popii (2014 m). Şaua este formată din două părţi despărţite de un vîrfuleţ (2021 m) care trimite spre nord un picior, Muncelul, între Pîrîul Pleşii (sau Pîrîul Muncelului, la est) şi Pîrîul Jeleajenului (la vest). De la confluenţa acestor două pîraie ia naştere Rîul Lisei.

În partea sudică a Şeii Popii, sub un perete stîncos, se găseste o platformă pe care, între anii 1904 şi 1916, a funcţionat cabana Caţaveiu (Abraham). Spre sud, dincolo de Valea lui Mogoş, se ridică vîrful Urlea (2473 m) şi Vîrful Somnului (2371 m) în stînga celui dintîi. Din vîrful Somnului coboară spre nord un picior stîncos, Piscul Somnului, care separă Căldarea Fundul lui Mogoş (vest) de Căldarea Somnului (est). În estul Căldării Somnului se găsesc cele două căldări ale Moşuleţei. De sub aceste căldări Pîrîul lui Mogoş ia denumirea de pîrîul Brezcioara. La vest de vîrful Urlea se află Vîrful lui Mogoş, mai scund (2395 m), care trimite spre nord un picior scurt ce desparte Căldarea Fundul lui Mogoş (est) de Căldăruşa Închisă (vest), aceasta din urmă fiind săpată sub vîrful La Cheia Bîndei (2383 m). La terminarea piciorului despărţitor dintre cele două căldări se află micul lac al Mogoşului.

Din Şaua Popii poteca urmează culmea spre vest-sud-vest, în urcuş susţinut, iar mai sus trece pe faţa sud-estică pe care o străbate de-a coasta pînă pe culmea muntelui Caţaveiu. Caţaveiu este denumirea dată părţii superioare a Muchiei Sîmbetei, desprinsă din vîrful La Cheia Bîndei spre nord.

Culmea Trăsnitei se ramifică din muchia Sîmbetei în vîrful Caţaveiu (2287 m) aflat în dreapta noastră. Tot în dreapta rămîne vîrful La Muchia Pietrii (2277 m) în timp ce poteca ne conduce într-o şa largă, La Lăculeţe (2256 m), unde se găsesc cîteva depresiuni nivale cu apă temporară. Aici trecem pe partea vestică a Muchiei Sîmbetei şi, urmînd poteca spre sud, ocolim prin dreapta vîrful Rezistoarele (2331 m)1. Parcurgem în continuare şaua lungă a Rezistoarelor (2275 m) unde întîlnim marcajul punct roşu (traseu N14) ce urcă dinspre vest, din Căldarea Sîmbetei. De aici putem coborî în 2 ore la cabana Sîmbăta urmînd spre dreapta marcajul punct roşu, apoi marcajul triunghi roşu (traseul N13) spre nord.

Continuînd spre sud, pe poteca marcată cu punct roşu, urcăm pînă traversăm creasta principală prin dreapta vîrfului La Cheia Bîndei, apoi coborîm puţin pe versantul sudic şi, după 1/4 oră de mers pe marcajul punct roşu, întîlnim poteca de creastă marcată cu bandă roşie.

N12. COMPLEXUL TURISTIC SÎMBĂTA - CABANA VALEA SÎMBETEIMarcaj: triunghi roşu. Timp de parcurs: 3 ore (vara). Urcuş: 731 m. Traseu de vară şi iarnă.

La Complexul turistic Sîmbăta se ajunge din localitatea Sîmbăta de Jos (km 246,9 al DN1) parcurgînd 14,5 km pe drum modernizat prin Sîmbăta de Sus.

Staţia CFR cea mai apropiată este Voila, de pe linia Făgăraş-Sibiu, dar se recomandă staţia Făgăraş, din spatele căreia pornesc autobuze ITA spre Sîmbăta de Sus, iar în sezonul turistic unele autobuze circulă pînă la complex şi la cabana Popasul Sîmbetei.

De la complexul turistic (670 m) pornim spre sud pe drumul forestier. Lăsăm pe dreapta o clădire care aparţine Mănăstirii Brîncoveanu, situată la vest de complex şi, după 750 m de la plecare, întîlnim pe dreapta ramificaţia drumului forestier care trece pe sub pădure şi, după cca 10 km ajunge la Oraşul Victoria. Urmăm drumul forestier spre sud, însoţiţi pe partea stîngă de Rîul Sîmbetei. După 450 m de la ramificaţie lăsăm pe stînga cabana Popasul Sîmbetei. Continuăm încă 1 km pe drumul ce se strecoară prin pădurea de foioase, pînă într-o poiană prin care curge dinspre vest Pîrîul Larg. O potecă marcată cu punct roşu urcă spre dreapta, înspre Culmea Drăguşului. După cca 1/2 km de la pîrîu trecem Rîul Sîmbetei pe malul estic şi, ceva mai sus, traversăm un pîrîu mare, Izvorul, care curge dinspre sud-est.

În continuare trecem pe sub Piciorul Sîmbetei, aflat în stînga noastră, şi, la 5 km de la plecare, traversăm din nou rîul pe malul vestic, acolo unde un pîrîiaş stîncos curge dinspre vest. Drumul mai înaintează 200 m - lăsînd pe dreapta o magazie intermediară a cabanei - apoi se termină.

Timp de mers de la complexul turistic pînă aici: 11/2 oră.De la capătul drumului urmăm poteca însoţită de marcajul triunghi roşu care, foarte curînd,

străbate o porţiune tăiată în stîncă, în preajma gurii unui pîrîu vestic, apoi depăşim rămăşiţele unui baraj de lemn şi traversăm rîul pe partea estică. Revenim pe malul vestic la o vîltoare a rîului, dar trecem din nou pe partea sa estică şi străbatem o poieniţă unde o bancă veche ne îmbie la popas. Pînă la cabană mai avem drum de 1 oră. În continuare traversăm încă de trei ori rîul de pe un mal pe celălalt apoi depăşim Pîrîul Vîrteajelor, aflat dincolo de rîu, pe partea estică. Ceva mai sus facem ultima incursiune pe malul estic al rîului unde întîlnim un pîrîu mare dinspre sud-est, Pîrîul Piscului sau Pîrîul Pietrii din Jos. Din gura pîrîului se văd vîrful Slănina, Fereastra Mică şi vîrful Gălăşescu Mic. La vreo 200-300 m spre sud întîlnim pe partea vestică două pîrîiaşe apropiate, Pîrîul Crintei şi Pîrîul Fulgerişului. Aici pădurea este măturată de avalanşele care curg de pe faţa estică a Muchiei Drăguşului. Urcăm uşor prin pădurea de conifere, pe partea vestică a rîului. La ieşirea din pădure întîlnim pe stînga, peste apă, Pîrîul Pietrii Caprei sau Pîrîul Pietrii din Sus şi, în susul acestuia, vedem turnurile de stînci calcaroase ale Pietrii Caprei. Lăsăm în dreapta potecii vechea stînă - acum ruinată - şi după un urcuş mai pronunţat, timp de 1/4 oră, ajungem la cabana Valea Sîmbetei (1401 m).

Timp de mers de la capul drumului pînă la cabană: 11/2 oră.

N13. CABANA VALEA SÎMBETEI - FEREASTRA MARE A SÎMBETEIMarcaj: triunghi roşu. Timp de parcurs: 2 ore. Urcuş: 787 m. Traseul principal de acces la creasta principală prin Valea Sîmbetei; recomandabil vara.

De la cabana Valea Sîmbetei (1401 m) pornim spre sud urmînd poteea marcată cu triunghi roşu care urcă pe partea vestică a Rîului Sîmbetei. Curînd trecem printre ultimii brazi şi, după 20 de minute de la plecare, ajungem la confluenţa celor două fire ale Rîului Sîmbetei (1462 m), în dreptul unei stîne aflată la vest. Aici se ramifică poteca marcată cu bandă albastră spre Fereastra Mică a Sîmbetei (marcaj vechi şi deteriorat), care urmăreşte în prima parte firul principal, vestic, al apei. La

1 Denumirea Rezistoarele nu este cunoscută de localnici şi de păstori. Ea apare în lucrările literare şi pe hărţi.

confluenţă traversăm apa pe malul estic şi urmăm în continuare poteca marcată cu triunghi roşu (aprovizionare cu apă!). Imediat începem urcarea pragului glaciar. Deasupra pragului ajungem repede la punctul de ramificaţie al potecii marcată cu punct roşu spre vîrful La Cheia Bîndei (la stînga). Sîntem la confluenţa Căldării Bune cu Căldarea Mare (cca 1750 m).

Timp de mers de la cabană pînă în gura căldărilor 1 oră.În dreapta, cam la terminarea piciorului desprins din vîrful Slănina spre nord, se găseşte soclul

unei cruci ridicate în amintirea lui Franz Resch din Sibiu, care a pierit într-o avalanşă în ziua de 20 ianuarie 1940. Pe aici se poate traversa piciorul spre dreapta pentru a ajunge în căldarea de sub Fereastra Mică şi a continua urcuşul prin această căldare pe marcajul bandă albastră.

De la punctul de ramificaţie al potecii continuăm urcusul pe poteca marcată cu triunghi roşu, pătrunzînd în Căldarea Bună străjuită în stînga de Colţul Bălăceni (2291 m) şi în dreapta de vîrful Slănina (2268 m). Înspre fundul căldării întîlnim tot mai mulţi bolovani şi grohotiş, în timp ce panta se accentuează. Poteca începe să descrie serpentine pentru a învinge obstacolul format de peretele din fundul căldării. La sfîrşitul acestui urcuş ajungem în Fereastra Mare a Sîmbetei (2188 m). Aici întîlnim poteca de creastă marcată cu bandă roşie. Marcajul triunghi roşu ia sfîrşit aici. Timp de mers din gura căldărilor pînă în Fereastra Mare 1 oră.

Din Fereastra Mare la cabana Podragu 61/2 ore pe traseul C3 spre vest şi traseul N20 în sens invers sau la cabana Urlea 4 ore pe traseele C2 şi N9 în sens invers.

N14. CABANA VALEA SÎMBETEI - LA CHEIA BÎNDEIMarcaj: triunghi roşu (cabana Valea Sîmbetei - gura Căldărilor); punct roşu (gura Căldărilor - vîrful La Cheia Bîndei).Cheia Bîndei). Timp de parcurs: 21/2 ore. Urcuş: 974 m; coborîş: 75 m. Traseu de vară.

De la cabana Valea Sîmbetei (1401 m) pornim spre sud şi pînă la bifurcaţia de poteci din gura celor două căldări confluente, Căldarea Bună (sud) şi Căldarea Mare (sud-est), urmăm poteca marcată cu triunghi roşu după descrierea de la traseul N13.

Timp de mers de la cabană pînă în gura Căldărilor 1 oră.Aici părăsim poteca bătătorită, marcată cu triunghi roşu, şi urmăm potecuţa firavă, marcată cu

punct roşu, care se ramifică spre stînga şi urcă pe vîlcelul sec ce iese din Căldarea Mare. După vreo 300 m cotim spre stînga şi urcăm pînă în creasta unui picior mai puţin proeminent, desprins spre nord-vest de sub vîrful La Cheia Bîndei, picior care formează latura nord-estică a Căldării Mari. Acolo unde poteca ajunge în creasta piciorului, pe versantul nord-estic al acestuia, se găsesc două izvoraşe. În continuare urmăm creasta acestui picior pe care mai sus îl părăsim şi urcăm spre stînga, apoi urmăm serpentinele pe un mic pinten pînă în Şaua Rezistoarele (2275 m) unde întîlnim poteca de pe Muchia Sîmbetei (muntele Caţaveiu). Cotim pe această potecă la dreapta, în urcuş, şi depăsim vîrful La Cheia Bîndei (2383 m) prin dreapta (vest) apoi coborîm puţin pe versantul sudic pînă întîlnim poteca marcată cu bandă roşie. Aici se termină marcajul punct roşu.

Din Gura Căldărilor pînă sub vîrful La Cheia Bîndei distanţa poate fi parcursă în 11/2 oră.De aici se poate ajunge în 3 ore la cabana Urlea pe traseele C2 şi N9, în sens invers, sau la

refugiul din Curmătura Zîrnei tot în 3 ore pe traseul C2 în sens invers.

N15. CABANA VALEA SÎMBETEI - FEREASTRA MICĂ A SÎMBETEIMarcaj: triunghi roşu (cabana Valea Sîmbetei - La Stînă); bandă albastră (La Stînă - Fereastra Mică). Timp de parcurs: 21/2 ore. Urcuş: 787 m. Traseu secundar de acces la creasta principală. Accesibil numai vara.

De la cabana Valea Sîmbetei (1401 m) pornim spre sud, pe poteca marcată cu triunghi roşu şi străbatem ultima porţiune a pădurii de molid pe partea vestică a văii apoi prin păşunea alpină prin apropierea Rîului Sîmbetei. După 20 minute de la plecare ajungem la confluenţa celor două fire ale rîului, în dreptul unei stîne aflată spre vest. Aici se ramifică la dreapta marcajul bandă albastră care conduce spre Fereastra Mică a Sîmbetei (marcajul este vechi şi foarte deteriorat!). Acest marcaj urmează pe o mică distanţă malul vestic al pîrîului principal, în direcţia sud-vest, apoi traversează apa pe malul celălalt şi urcă printre firul principal şi un fir secundar, mai aproape de acesta din urmă. În continuare, marcajul se angajează pe pragul glaciar, în parte oblic spre dreapta, si, printr-o scursură, ajunge deasupra pragului. Putem evita această porţiune a traseului - fără potecă şi cu semne de marcaj şterse aproape complet - urmînd poteca marcată cu triunghi roşu pînă la ramificaţia marcajului punct roşu din gura căldărilor, de deasupra pragului glaciar. Aici părăsim poteca marcată şi urcăm spre dreapta fără potecă. Trecem prin apropierea soclului unei foste cruci ridicată în memoria lui Franz Resch. Vedere excepţională spre vest asupra căldărilor Răcorelelor şi vîrfurilor Gălăşesului.

Traversînd piciorul desprins din vîrful Slănina spre nord ajungem în căldarea de sub Fereastra Mică, aproximativ în zona unde ajunge vechiul marcaj bandă albastră deasupra scursurii. De aici continuăm urcuşul prin partea estică a căldării în direcţia unui horn larg aflat sub Fereastra Mică. Spre dreapta se văd pereţii de sub vîrful Gălăşescu Mic. Cu cît ne apropiem de horn urcuşul se accentuează. Urcarea prin horn se sfîrşeste în Fereastra Mică a Sîmbetei (2188 m) acoperită cu pajişte alpină. Aici întîlnim poteca de creastă marcată cu bandă roşie.

Din Fereastra Mică, putem ajunge în 6 ore la cabana Podragu, pe traseul C3 şi traseul N20 în sens invers.

N16. ORAŞUL VICTORIA - VALEA VIŞTEI MARI - PORTIŢA VIŞTEINemarcat între oraşul Victoria şi gura Văii Viştei Mari. Marcat cu triunghi roşu de la gura Văii Viştei Mari pînă la Portiţa Viştei. Timp de parcurs: 71/2 ore. Urcuş: 1755 m; coborîş: 20 m. Traseu de vară. Iarna accesibil pe porţiunea de drum forestier.

În Oraşul Victoria (575 m) se poate veni de la staţia C.F.R. Ucea, de pe linia Făgăraş-Sibiu, sau din DN 1 (km 258,6) parcurgînd cu o cursă locală de autobuze şoseaua modernizată spre sud. Autobuzele ne lasă fie în Oraşul Victoria, fie la palatul administrativ al Combinatului chimic.

La bifurcaţia şoselei asfaltate de la Orasul Victoria către combinatul chimic - acolo unde ramura principală, dreaptă, a acesteia coteşte spre sud-vest, îndreptîndu-se spre palatul administrativ - se ramifică spre est un drum forestier care, după 10 km, ajunge în Valea Sîmbetei în apropierea complexului turistic. Urmăm acest drum forestier spre est, trecînd peste linia ferată si, după mai bine de 1 km, traversăm pîrîul Corbu, apoi cotim spre sud-est avînd în faţă şi spre dreapta picioarele împădurite ale Muchiei Viştei Mari. După 5 km de mers pe drumul forestier ajungem în locul numit Braniştea Viştei, la ramificaţia spre dreapta a unui alt drum forestier pe Valea Viştei Mari (alt. cca 640 m). În apropiere se găsesc cîteva clădiri particulare.

Timp de mers de la Oraşul Victoria pînă în gură Văii Viştei Mari: 11/2 oră. Cotim la dreapta pe ultimul drum forestier. După 400 m lăsăm în dreapta cantonul silvic, apoi

trecem pe lîngă mai multe case care rămîn tot în dreapta drumului şi ne apropiem de rîul Viştea Mare pe care îl însoţim pe malul vestic. Depăşim barajul care captează apele rîului şi, după aproape 3 km de la canton, traversăm apa pe malul celălalt, în aval de gura Pîrîului Pietricelei, care curge dinspre est. Urmăm drumul pe partea estică dar, după cca 1 km, ajungem la capătul său în Poiana Terzii (850 m) prin care curge dinspre est pîrîul cu acelaşi nume1.

Timp de mers din gura Văii Viştei Mari pînă în Poiana Terzii:11/4 oră.De la capătul drumului forestier prindem poteca marcată cu triunghi roşu care urcă în

serpentine spre est, iar mai sus traversează spre dreapta Piciorul Zănoagei, cam pe curba de nivel, trecînd peste Pîrîul Piciorului, apoi revine în firul văii la Poieniţele Frumoase. În continuare urcăm uşor prin apropierea apei, făcînd o incursiune pe malul vestic. Treptat coniferele iau locul foioaselor. La Pîrîul Calului - care curge dinspre est - trecem din nou rîul pe partea vestică. Mai sus întîlnim Pîrîul Şăuţei, care curge dinspre vest, de sub Şăuţa din Muchia Viştei, şi imediat lăsăm pe stînga Moara Hoaghii, o cascadă frumoasă mai ales primăvara cînd pîraiele sînt bogate în apă. Urcuşul devine mai pronunţat şi ne scoate la Fîntîniţa Rece - un izvor cu apă rece, aflat în dreapta potecii (aprovizionare cu apă!). Aici ieşim din pădure şi traversăm iar rîul pe partea estică, ajungînd la stînă (1450 m). La nord de stînă a existat pînă nu demult o casă de vînătoare dar vitregiile vremii au distrus-o.

Timp necesar din Poiana Terzii pînă la stîna: 2 ore.De la stînă urmăm în continuare poteca spre sud, pe partea estică a văii. Ceva mai sus, peste

apă, se zăreşte Pîrîul Fîntînii care curge dinspre vest, de sub şaua La Fîntînă (2260 m) aflată în Muchia Viştei Mari la sud de Vîrful Fîntînii (2286 m). Curînd, valea Viştei Mari rămîne seacă. Apa cîtorva pîrîiaşe laterale, aflate mai spre sud, se înfiltrează prin bolovănişul aflat în vale şi reapare mai spre nord. Ne strecurăm printre bolovanii din vale şi după cca 3/4 oră de la stînă ajungem pe terasa căldării glaciare (1640 m) unde întîlnim Bordeiul Mieilor2. Spre est se află căldarea suspendată Hîrtopul Viştei, numită şi Hîrtopul Ursului, de unde curge Pîrîul din Hîrtop. Apa acestui pîrîu dispare în bolovăniş înainte de a ajunge în vale.

Din partea sudică a terasei glaciare urcăm spre sud pe o limbă de pamînt, apoi pe un dîmb înierbat, situat mai la dreapta, care este mărginit spre vest de o scursură fără apă. Continuăm urcuşul spre sud-sud-est printr-o zonă de bolovani stabilizaţi cu pămînt şi iarbă, apoi spre sud-vest pînă la un

1 În publicaţii mai vechi este întîlnită denumirea "Pîrîul Tîrzei". Se prevede ca în viitor drumul forestier să fie prelungit cu vreo 2 km, pînă la Moara Hoaghii.2 La cca 200 m de la bordei, spre sud, salvamontiştii braşoveni au amplasat un refugiu care a dăinuit puţin, fiind distrus de vînt.

bolovan mare, în apropierea unui torent. Aici facem o întoarcere spre stînga (sud-est) şi traversăm în diagonală grohotişul din fundul caldării glaciare. Continuăm urcuşul cam în aceeaşi direcţie, pe sub nişte stînci, apoi pe o scursură spre sud-sud-est pînă sub alte stînci care formează peretele nordic al crestei principale. Cotim spre sud-vest şi continuăm urcuşul pe la baza peretelui de stînci apoi, cu o repliere spre stînga (sud-sud-est), ieşim în Portiţa Viştei (2310 m) unde întîlnim, pe faţa sudică, poteca de creastă marcată cu bandă roşie.

Timp de mers de la stîna din valea Viştei Mari pînă în Portiţa Viştei: 23/4 ore.De aici putem coborî în căldarea sudică la refugiul Valea Rea (20 minute pe traseul S4 în sens

invers).

N17. ORAŞUL VICTORIA - BOLDANU - CABANA TURNURIMarcaj: punct albastru (Orasul Victoria - La Şipot); triunghi albastru (La Şipot - Poiana Boldanului); triunghi roşu (marcaj vechi triunghi galben, în proiect punct albastru, Poiana Boldanului - Cabana Turnuri). Timp de parcurs: 5 ore. Urcuş: 1260 m; coborîş: 320 m. Traseu de vară.

Accesul la Oraşul Victoria (575 m) se face în mod obisnuit cu autobuzele I.T.A. care circulă de la staţia C.F.R. Ucea, de pe linia Făgăraş-Sibiu. Şoseaua spre Oraşul Victoria se ramifică din DN1 la km 258,6. După cca 8 km ea ajunge în dreptul oraşului si, trecînd prin marginea vestică a acestuia, continuă pînă la intrarea principală a Combinatului chimic, lăsînd pe dreapta garajul I.T.A. şi palatul administrativ. Prin nordul garajului se ramifică spre vest un drum forestier care, după ce traversează rîul Ucea, continuă spre sud si, după 2 km buni, ajunge la ramificaţia spre Valea Arpaşului Mare şi cabana Arpaş. Autobuzele I.T.A. fac o buclă intrînd prin Oraşul Victoria însă cele mai multe revin în şoseaua spre combinat, avînd staţia terminus în faţa palatului administrativ.

De la palatul administrativ pornim spre sud şi parcurgem cîteva sute de metri pe şosea, lăsînd în dreapta cîteva vile, dar înainte de a ajunge la poarta combinatului părăsim şoseaua cotind spre vest şi trecem pe lîngă două clădiri lungi (un fel de barăci) situate la nord de localul pompierilor. Din spatele clădirilor cotim la stînga şi urmăm poteca ce coboară pieziş spre rîul Ucea. Traversăm rîul pe o podişcă, apoi urcăm tot pieziş spre sud-vest, pînă în drumul forestier care porneşte de lîngă garajul I.T.A. (menţionat mai sus). Imediat ajungem la ramificaţia spre dreapta (vest) a drumului spre cabana Arpaş.

Timp de mers de la palatul administrativ pină la ramificaţie - 20 minute.De aici apar semnele marcajului punct albastru.Continuăm pe drumul spre sud. Pe parcurs întîlnim cîteva case. După 850 m de la ramificaţia

drumului spre cabana Arpaş se desprind succesiv spre stînga vechea potecă turistică şi drumul forestier spre Valea Ucei Mari. Noi urmăm drumul din dreapta care urcă usor pe partea vestică a pîrîului Ucişoara Seacă şi, după aproape 11/2 km traversăm pîrîul pe malul estic. La cca 200 m de la podeţ întîlnim o veche cabană forestieră unde părăsim drumul şi prindem o potecă spre stînga, care ne conduce în urcuş pînă pe creasta Piciorului Ucei în locul numit La Curmături (două şei, alt. 812 m). Aici reîntîlnim marcajul punct albastru care urcă dinspre stînga pe piciorul lat numit de bătrîni Piscul La Fruntea Boului. De la Curmături urmăm creasta spre dreapta, în urcuş. Defrişarea pădurii a făcut vechea poiană La Comandă de nerecunoscut. După un urcuş susţinut ajungem într-o poiană umplută în cea mai mare parte cu brazi tineri. Sîntem La Şeuţă (1203 m) unde se află crucea brigadierului silvic Liviu Olteanu. Poteca urmează un culoar printre brazi, în urcuş moderat. Ceva mai sus se ramifică spre stînga un picior, Piscul Colţului, despărţit de piciorul pe care am urcat noi prin Pîrîul Fîntînelei. Poteca trece mai departe printr-o altă poiană umplută cu vegetaţie bogată, Poiana La Aşchii. Dintr-un luminiş aflat puţin mai sus părăsim creasta şi urmăm versantul vestic "de-a coasta", spre sud-vest, pînă la izvorul "La Şipot" (1470 m). Sîntem la obîrşia pîrîului Ucişoara Seacă (numită şi Ucişoara Tărîţei), care desparte cele două picioare ale Muchiei Tărîţa, Piciorul Ucei spre nord-nord-est şi Piciorul Arpaşului spre nord-nord-vest. Dinspre vest-nord-vest ajunge aici poteca marcată cu triunghi albastru care urcă de la cabana Arpaş (traseu N18).

Timp de mers de la Oraşul Victoria pînă la Şipot: 3 ore.Marcajul punct albastru se întrerupe aici.În continuare, urmăm poteca marcată cu triunghi albastru ce urcă în direcţia iniţială vest apoi

coteşte la stînga descriind mai multe serpentine. La alt. 1540 m atingem creasta Piciorului Arpaşului. În această zonă a existat între anii 1885 şi 1916 cabana Tărîţa. Mai departe trecem pe partea vestică, ocolind vîrful Boldanu (1679 m) prin dreapta, şi după 1/2 oră de la Şipot ajungem în Poiana Boldanului unde creasta Tărîţei formează o şa (1615 m). La intrarea în poiană întîlnim semnul triunghi roşu care marchează ramificaţia spre dreapta a potecii spre cabana Turnuri. Aici părăsim poteca marcată cu triunghi albastru şi urmăm spre dreapta poteca firavă care ţine aproximativ curba de nivel şi trece pe la

vatra fostei cabane de vînătoare Boldanu. Străbatem pe la limita pădurii - cînd prin pădure, cînd prin afara ei - zona de obîrşie a Pîrîului lui Ban, apoi traversăm mai multe culmi secundare vestice de la începutul Piscului lui Ban. Traversăm două şistoace care mai jos formează Pîrîul Lespezilor, ce curge în pîrîul Podragu, apoi urcăm într-o altă creastă vestică şi continuăm pe curba de nivel. Dinspre stînga coboară o potecuţă care face legătura cu poteca de pe creasta Tărîţei în Şaua Lespezilor. Imediat traversăm două fire ale Pîrîului Jneapănului, apoi urcăm într-o portiţă de pe creasta stîncoasă următoare, mărginită spre sud de Pîrîul Custurii. Coborîm spre dreapta înspre gura pîrîului, unde întîlnim poteca de iarnă dintre cabanele Turnuri şi Podragu (marcaj triunghi roşu), şi întorcîndu-ne din nou spre dreapta (nord-vest), coborîm la cabana Turnuri (1520 m), aflată în apropiere.

Timp de mers din Poiana Boldanului la cabana Turnuri: 11/2 oră.

N18. CABANA ARPAŞ - TĂRÎŢA - CABANA PODRAGUMarcaj: triunghi albastru. Timp de parcurs: 61/2 ore. Urcuş: 1676 m; coborîş: 140 m. Traseu de vară.

De la cabana Arpaş (600 m) pornim pe drumul forestier spre sud şi după 200 m cotim la stînga, în timp ce lăsăm în dreapta ramificaţia drumului forestier spre Ursoaia şi traseul marcat cu triunghi roşu, care trec pe lîngă o clădire. Urcăm pe drumul din stînga pînă sus, pe terasa văii, unde cotim la dreapta şi, după aproape 1 km de la cabană, ajungem la o răspîntie. Spre stînga (nord-est) continuă drumul spre Oraşul Victoria. Noi urmăm drumul din dreapta, spre sud-sud-vest, şi după încă 1/2 km întîlnim pe stînga ramificaţia potecii spre Muchia Tărîţa, marcată cu triunghi albastru.

Din lunca Arpaşului Mare putem ajunge în acest punct şi prin pădure urmînd poteca marcată cu triunghi roşu pînă în drumul forestier, apoi parcurgem 90 m pe acest drum spre stînga.

Părăsim drumul forestier şi, călăuziţi de marcajul triunghi albastru, urmăm poteca prin pădure spre sud-est, la început pe teren aproape orizontal, apoi în urcuş uşor, şi ajungem pe o culme, Plaiul Ghirloţelului. Urmăm culmea spre dreapta, mai mult pe versantul vestic, urcînd susţinut pînă la Şăuţa Ghirloţelului (1040 m). Piciorul Arpaşului - care coboară din Vîrful Boldanu (1679 m) spre nord-nord-vest - se bifurcă aici: spre nord-vest continuă Plaiul Ghirloţelului (pe care am urcat noi) şi spre nord coboară Plaiul Şeţului, fiind despărţite de pîrîul Ghirloţelul. Urcuşul continuă mai mult prin dreapta crestei. La altitudinea 1455 m trecem pe partea stîngă a culmii şi continuăm în urcuş uşor, de-a coasta pînă la izvorul La Şipot (1470 m), obîrşia pîrîului Ucişoara Seacă (sau Ucişoara Tărîţei) care se adînceşte în stînga noastră. Aici întîlnim venind din stînga (si cam din faţă) poteca marcată cu punct albastru, care urcă de la Oraşul Victoria pe Piciorul Ucei (traseu N17).

Timp de mers de la cabana Arpaş pînă la Şipot: 21/2 ore.Aprovizionare cu apă!De la Şipot urmăm poteca marcată în continuare cu triunghi albastru, cu direcţia iniţială vest,

urcînd moderat pe deasupra potecii care vine dinspre cabana Arpaş, iar ceva mai sus cotim la stînga şi parcurgem mai multe serpentine. La alt. 1540 m traversăm creasta lată a Piciorului Arpaşului în zona unde, între anii 1885 şi 1916, a existat cabana Tărîţa, apoi ocolim vîrful Boldanu (1679 m) prin vest. După 1/2 oră de la Şipot intrăm în Poiana Boldanului unde, pe dreapta, întîlnim semnul triunghi roşu care marchează ramificaţia potecii spre cabana Turnuri (traseu N17). Străbatem poiana în urcuş spre sud, pe sub şa (1615 m) apoi parcurgem în serpentine ultima fîşie de pădure şi ieşim pe creastă la golul alpin. În dreapta (la vest) se găseşte regiunea de obîrşie a Pîrîului lui Ban, care curge în Arpaşul Mare. Dincolo de rîu se ridică Muchia Albota. Spre est, peste valea Ucea Mare, se vede Muchia Gîrdomanu, urmată de Muchia Viştei Mari. Urcăm în continuare pe creastă, apoi ocolim prin est Vîrfuleţul lui Ban (1925 m). Spre stînga se ramifică o potecă nemarcată spre valea Ucea Mare. Trecem din nou pe partea vestică a muchiei şi ocolim prin dreapta vîrfurile Babei (1962 m şi 1973 m), după care ajungem în Curmătura Lespezilor (1903 m). O potecă nemarcată se ramifică din şa spre stînga, înspre valea Ucea Mare. O altă potecă, mai firavă, se ramifică spre dreapta şi coboară în serpentine făcînd legătura cu traseul N17 spre cabana Turnuri. De sub şa curge spre vest Pîrîul Lespezilor şi se varsă în pîrîul Podragu. Continuăm pe poteca marcată cu triunghi albastru care urmează versantul vestic în urcuş uşor şi ocoleşte o porţiune de creastă cu punctul cel mai înalt numit vîrful La Pîrîul Jneapănului sau vîrful La Pîrîul Înfundat (2104 m) după Pîrîul Jneapănului care curge spre vest, sub noi, respectiv după Pîrîul Înfundat care curge pe versantul celălalt, spre est. Trecem în continuare pe sub Curmătura Afundă (2050 m), numită şi Curmătura la Pîrîul Cheii (după numele pîrîului care curge de sub şa spre est) sau Curmătura Custurii. Spre vest curge Pîrîul Custurii care ajunge în pîrîul Podragu lîngă cabana Turnuri. Ne menţinem pe versantul vestic pentru a evita o portiune ascuţită a crestei, numită La Custură şi curînd urcăm pronunţat, în serpentine strînse, apoi traversăm o muchie laterală desprinsă din Vîrful Custurii (2170 m) spre vest. De aici ne apar pentru prima dată lacurile şi cabana Podragu. În continuare poteca urmează aproximativ curba de nivel lăsînd succesiv pe stînga vîrful La Pîrîul Cheii (2196 m),

Curmătura Preluncilor (2180 m) şi spinarea cu cele două vîrfuri ale Preluncilor (2228 m şi 2232 m), după care ajunge într-o şa largă, Curmătura La Calea Carelor (2190 m).

Din Curmătura La Calea Carelor părăsim definitiv Muchia Tărîţa - care printr-un segment înalt de 2302 m şi prin Curmătura Iezerului (2250 m) ajunge în vîrful Tărîţa (2414 m) - şi cotim spre dreapta (sud-vest), traversăm o creastă crenelată care stă ca un parapet în partea vestică a şeii, apoi coborîm pe versantul vestic spre lacul mare al Podragului (supraf. 2,86 ha; adînc 15,5 m; alt. 2071 m) cel mai adînc şi al doilea ca întindere din Munţii Făgăraşului. Poteca marcată trece pe malul nordic al lacului cel mare şi de aici, urcînd spre vest, ajunge după 10 minute la cabana Podragu (2136 m).

N19. CABANA ARPAŞ - TURNURI - CABANA PODBAGUMarcaj: triunghi roşu. Timp de parcurs: vara 6 ore; iarna 2 zile cu oprire la cabana Turnuri. Urcuş: 1586 m; coborîş: 50 m. Traseu de vară şi iarnă. Iarna este recomandabil numai drumeţilor antrenaţi şi echipaţi corespunzător.

De la cabana Arpaş (600 m) pornim pe drumul cu direcţia sud şi mergem 200 m pînă la cot. Aici părăsim drumul - care coteşte spre stînga, înspre Oraşul Victoria - şi urmăm o ramificaţie de drumeag (drumul forestier Ursoaia), tot spre sud, trecînd prin dreapta unei clădiri şi, înainte de a traversa rîul Arpaşu Mare, prindem spre stînga, poteca marcată cu triunghi roşu, în timp ce intrăm în pădure. Străbatem pădurea în urcuş uşor pe distanţa de 200 m, pînă întîlnim un alt drum forestier pe care îl urmăm spre dreapta. După 2,5 km marcajul triunghi roşu părăseşte drumul şi însoţeste poteca ce urcă spre stînga. Urmăm această potecă parcurgînd mai multe serpentine, apoi traversăm un pîrîu spre dreapta. Urcăm încă o serie de serpentine pînă la traversarea unui al doilea pîrîu, apoi urcuşul devine mai moderat. După traversarea cîtorva firişoare de apă parcurgem o serpentină largă şi ajungem la Pîrîul lui Ban pe care îl traversăm pe sub o cascadă spumoasă. Mai urcăm o serpentină apoi poteca se desfăşoară pe curba de nivel, uneori în coborîş, străbătînd partea inferioară a Piscului lui Ban, pe unde întîlnim vreo trei pîrîiaşe. Rîul Arpaşul Mare curge în dreapta noastră, mult mai jos, astfel că vuietul apelor sale nu răzbate pînă la noi. Din cîteva puncte zărim peste vale creasta golaşă a Muchiei Albota. Următorul pîrîu, mare şi adînc, este pîrîul Podragu. După ce îl traversăm urcăm spre dreapta şi imediat ajungem în creasta Piscului Podragului, sau Muchia Turnurilor, unde se ramifică spre dreapta poteca marcată cu punct roşu care urcă pe Valea Arpaşului Mare şi ajunge la lacul Podrăgel. Muchia se termină ceva mai jos, la confluenţa pîrîului Podragu cu rîul Arpaşul Mare (1046 m).

Timp de mers de la cabana Arpaş pînă la ramificaţie: 21/4 ore.Mai departe, urmăm culmea lată în urcuş spre sud şi ceva mai sus trecem pe versantul stîng,

dinspre Valea Podragului. Continuăm să urcăm moderat apropiindu-ne tot mai mult de pîrîul Podragu şi, acolo unde versantul devine mai înclinat, traversăm pîrîul pe malul estic. Aici a existat pînă nu demult o colibă (mutătoare de oi). Urcăm prin vegetaţia bogată şi traversăm Pîrîul Lespezilor iar ceva mai sus revenim pe partea vestică a văii. În faţa noastră, spre sud, se ridică un prim prag al Văii Podragului. Apa curge printr-un uluc înclinat, cu o sumedenie de săritori. Poteca se îndepărtează continuu de firul apei apoi face o serpentină spre dreapta, urmată de a doua serpentină largă. Coasta este foarte înclinată şi poteca are aspect de brînă. Iarna, în această porţiune se cere atenţie deosebită. Ajunşi deasupra serpentinelor revenim în vecinătatea pîrîului pe o mică terasă care se conturează mai bine pe partea estică a văii. Curînd se ramifică, spre stînga, poteca de iarnă care traversează apa pe malul estic şi urcă pragul glaciar următor în serpentine printre molizii rari pentru ca deasupra acestuia să ajungă la cabana Turnuri.

Timp de parcurs de la ramificaţia potecii pe Valea Arpaşului pînă la despărţirea variantelor: 11/2 oră.

Varianta de vară. Poteca urmează malul vestic al văii, în drumul spre cabana Podragu. După cca 1/4 oră de urcuş întîlnim pe stînga ramificaţia potecii ce traversează apa şi conduce la cabana Turnuri (1520 m) aşezată pe malul estic al pîrîului. Ceva mai sus întîlnim, tot pe stînga, o altă potecă ce vine de la cabana Turnuri pentru a urca spre cabana Podragu. În continuare urcăm în serpentine, pe sub Turnurile Podragului, ce se găsesc în dreapta noastră, lăsînd în urmă ultimii molizi. După ce am depăşit pragul glaciar de deasupra cabanei, facem o curbă ocolind terasa văii prin vest, peste panta de grohotiş desprins din Muchia Podragului. Treptat, cotim spre sud-est şi, prin cîteva serpentine, urcăm încă un prag glaciar, în timp ce reducem din distanţa pînă la firul pîrîului care curge în stînga noastră, mai jos. În continuare facem un ocol spre stînga şi traversăm piciorul estic desprins din platoul Culmii Podragului (cota 2287 m), după care reluăm direcţia sud şi traversăm firul vestic al pîrîului Podragu, întîlnindu-ne cu varianta de iarnă. De aici urcăm puţin spre sud-vest, prin apropierea pîrîului, apoi ne abatem uşor spre sud, pe culmioara care desparte pîrîul vestic de căldarea mare a Podragului, şi după ce lăsăm în stînga, mai jos, un mic lac (uneori secat) ajungem la cabana Podragu (2136 m) aşezata pe un tăpşan desprins din versantul vestic.

Timp de parcurs de la cabana Turnuri la cabana Podragu: 2 ore.Varianta de iarnă se desfăşoară prin vecinătatea firului văii umplute cu zăpadă, prin locuri pe

unde vara ar fi imposibil de trecut. Stîlpii de marcaj jalonează malul estic al pîrîului.De la cabana Turnuri pornim spre sud (în direcţia cascadei) pe partea estică a văii. Depăşim

gura Pîrîului Custurii aflată ceva mai la sud de cabană, pe versantul estic. (Pîrîul Custurii constituie un culoar de avalanşe ce ajung, uneori, pînă aproape de firul Văii Podragului!). În apropierea cascadei trecem pe sub abrupt, la cîţiva metri deasupra firului văii, şi, în imediata vecinătate a cascadei, cotim la stînga, printr-un uluc scurt, care ne scoate deasupra pragului glaciar. Continuăm urcuşul lin pe terasă, în direcţia sud, pe malul estic al văii, pînă în gura ulucului săpat în pragul glaciar următor (direcţia ulucului: est-sud-est). Întrăm în uluc pe partea nord-estică şi-1 vom parcurge la o oarecare distanţă de peretele de stîncă, aflat în stînga noastră, pentru a evita golurile care se formează între zăpadă şi stîncă. Terasa următoare o străbatem în direcţia est-sud-est, pe partea nordică, în apropierea firului văii, pînă sub o stîncă mai proeminentă a unui alt prag glaciar. Ocolim stînca prin dreapta şi intrăm în al treilea uluc, care este cel mai lung. Parcurgem acest uluc, de direcţie generală sud-est, chiar pe firul văii. Ieşind pe terasa căldării mari a Podragului cotim imediat spre dreapta (sud-vest), angajîndu-ne în urcuş pe firul văii laterale vestice. După cîteva sute de metri ne abatem treptat spre sud prinzînd culmioara care se profilează între firul văii vestice şi căldarea mare. După contopirea acestei mici creste în masa versantului vestic mai urcăm puţin în direcţia sud şi ajungem la cabana Podragu (2136 m) aşezată pe un tăpşan desprins tot din versantul vestic.

N20. CABANA PODRAGU - ŞAUA PODRAGULUIMarcaj: triunghi roşu (intercalat cu triunghi albastru). Timp de parcurs: 3/4 oră. Urcuş: 171 m. Traseu de vară.

De la cabana Podragu (2136 m) pornim spre sud, urcînd pe poteca marcată cu triunghi roşu, pe versantul vestic al Căldării Mari a Podragului. După 5 minute se ramifică spre vest poteca (foarte slabă) marcată cu bandă albastră, spre lacul Podrăgel (traseu N21). Noi urmăm în continuare poteca marcată cu triunghi roşu pe versantul vestic al căldării şi, după cca 20 de minute, ajungem pe terasa de sus a Podragului. Ocolim micul lac de aici (cca 2215 m) prin nord şi est. Traversăm căldarea superioară pe partea vestică şi după ce parcurgem un arc de cerc în urcuş de la dreapta spre stînga iesim în Şaua Podragului (2307 m). Aici întîlnim poteca de creastă marcată cu bandă roşie. Marcajul triunghi roşu se termină aici.

Din Şaua Podragului se poate ajunge:- la cabana de la lacul Bîlea, în 6 ore pe traseul C4 şi traseul N25 în sens invers;- la cabana Sîmbăta, în 71/2 ore pe traseele C3 şi N13 în sens invers;- la cabana Valea cu Peşti, în 10 ore pe traseul S7 în sens invers.

N21. CABANA PODRAGU - LACUL PODRĂGEL - PORTIŢA ARPAŞULUIMarcaj: bandă albastră. Timp de parcurs: 31/2 ore. Urcuş: 594 m; coborîş: 555 m. Traseu de vară.

De la cabana Podragu (2136 m) pornim spre sud, pe poteca marcată cu triunghi roşu intercalat cu triunghi albastru şi mai rar cu bandă albastră.

După cca 5 minute ajungem la ramificaţia spre dreapta a potecii marcată cu bandă albastră. Aici părăsim poteca marcată cu triunghi roşu, care conduce în Şaua Podragului, şi urmăm marcajul bandă albastră, urcînd prin preajma unui vîlcel pînă în Curmătura dintre Lacuri (2270 m) din culmea Piscului Podragu. Privelişte splendidă spre vest în care predomină vîrful Vînătoarea lui Buteanu (2507 m). Coborîm spre vest, pe versantul înierbat, şi traversăm Căldarea Podrăgelului oblic pe deasupra stîncilor mari, rotunjite, care adăpostesc sub ele frumosul ochi de apă al Podrăgelului (supraf. 0,71 ha, adînc 3,9 m, alt. 1993 m).

Timp de mers de la cabana Podragu la lacul Podrăgel: 11/4 oră.Urmăm de-a coasta poteca pe versantul vestic al căldării, pe deasupra lacului, apoi un urcuş

puternic ne scoate într-o strungă mică de pe Piscul Podrăgelului (numit şi Muchia Vîrtopului) în sudul cotei 2153 m. De aici avem o vedere excepţională spre vest asupra Muchiei Albota, dominată din spate de Vînătoarea lui Buteanu. Din mica strungă a Podrăgelului urmăm versantul vestic al Muchiei Vîrtopului de-a coasta, spre stînga, şi coborîm în marea Căldare a Vîrtopului (căldarea principală a Arpaşului Mare) a cărei terasă înierbată (cca 1890 m) o străbatem printr-un larg ocol spre stînga (poteca practic dispare!). Ajunşi în partea vestică a căldării, urcăm traversînd o scurtă creastă nordică a vîrfului Arpaşul Mic şi străbatem micuţa Căldăruşă a Frunţii delimitată la vest de o altă creastă nordică scurtă, geamănă cu precedenta. Traversăm această a doua creastă printr-o mică şa şi coborîm în

Căldarea Pietroasă unde întîlnim o potecă (marcaj punct roşu) ce coboară din stînga, din poteca de creastă, pentru a evita zona accidentată a Portiţei Arpaşului. Traversăm Căldarea Pietroasă prin stînga, pe sub peretele abrupt al Portiţei Arpaşului, apoi urcăm în Fereastra Mică a Portiţei (2175 m), unde întîlnim poteca de creastă marcată cu bandă roşie. Marcajul bandă albastră se termină aici. Creasta din vestul şeii - constituită din calcar - prezintă o gaură ca de obuz.

Portiţa Arpaşului mai este denumită - în special din partea sudică - Fereastra Zmeilor. Unii drumeţi folosesc această denumire numai pentru Fereastra Mică, aflată în partea vestică a Portiţei.

Din Portiţa Arpaşului se poate ajunge:- la cabana de la lacul Bîlea, în 3 ore, urmînd traseul C4 şi traseul N25 în sens invers;- la cabana Pîrîul Caprei în 2 ore pe traseul S10 în sens invers.

N22. CÎRŢIŞOARA - CASCADA BÎLEA - LACUL BÎLEAMarcaj: bandă albastră (vechi). Timp de parcurs: 8 ore (pe jos). Urcuş: 1533 m. Traseu de vară.

Pînă la cabana de la cascadă accesibil şi iarna, iar mai departe cu telecabina. Prin localitatea Cîrţişoara trece drumul naţional 7C - Transfăgărăşan - al cărui capăt transilvan (km 151,7) se găseste la km 267,2 al DN1 (alt. 450 m).

În Cîrţişoara se poate ajunge de la Halta C.F.R. Cîrţa, de pe linia Făgăraş-Sibiu, parcurgînd aproape 2 km spre sud, pe drum modernizat, pînă în DN1, apoi 1,5 km pe acesta spre vest, traversînd Rîul Cîrţişoarei, şi încă 4 km pe Transfăgărăşan spre sud.

În Cîrţişoara se poate ajunge şi de la staţia C.F.R. Arpaş, prin Arpaşul de Jos, parcurgînd cca 6 km pe un drum local.

În sezonul turistic, de regulă, circulă autobuze I.T.A. între Sibiu - Cîrţişoara - cabana Cascada Bîlea şi între Oraşul Victoria - Arpaşul de Jos - Cîrţişoara - cabana Cascada Bîlea (de obicei duminica şi în sărbătorile legale).

Trecînd prin Cîrţişoara merită să vizităm muzeul memorial Badea Cîrţan, aflat ceva mai la sud de biserică.

Din Cîrţişoara (494 m) pornim pe Transfăgărăşan spre sud şi părăsim localitatea la km 146,8. La km 145,05 traversăm rîul Laita pe deasupra confluenţei lui cu pîrîul Bîlea, care rămîne în stînga noastră. Străbatem o regiune de o frumuseţe rară. La km 142,7 traversăm pîrîul Bîlea pe malul estic. Lăsăm pe stînga o cabană forestieră şi un magazin alimentar forestier. La km 141,6 se ramifică spre dreapta drumul la bufetul Glăjăria1, situat pe malul vestic al apei, în zona fostei "Glăjării" a Cîrţişoarei. Ceva mai sus şoseaua coteşte la stînga, îndepărtîndu-se de pîrîul Bîlea. În preajma bornei km 140 traversăm Pîrîul Morarului si, înainte de a ajunge la borna km 139, traversăm Pîrîul Colcerului.

Cîteva serpentine ale drumului ne ajută să cîştigăm altitudine. Traversăm din nou Pîrîul Morarului, apoi tăiem un picior nord-vestic, Piscul la Pîrîul Morarului. Spre sud se deschide o privelişte excepţională a văilor Bîlei şi Doamnei, cu Piscul Bîlei la mijloc şi cu vîrfurile Iezerului, Văiugii şi Netedului străjuind Valea Bîlei. Urcăm uşor pe coasta vestică avînd în stînga culmea din ce în ce mai înaltă a Buteanului, în timp ce în dreapta noastră, mai jos, curge pîrîul Bîlea. Undeva în vale lăsăm în urmă confluenţa Pîrîului Doamnei cu pîrîul Bîlea (810 m). La km 131,1 traversăm Pîrîul Ciutei apoi trecem pe sub trei acoperişuri protectoare la avalanşe şi la km 130,4 ajungem în faţa cabanei de la cascada Bîlea (1234 m).

De la Cîrţişoara pînă aici sînt 17 km care, pe jos, se parcurg în 51/2 ore.În faţa cabanei şoseaua face un cot spre stînga şi descrie o serpentină lungă spre culmea

Buteanului, apoi coteşte la dreapta şi trece prin Poarta Geniştilor, prin Poarta Întîlnirii şi pe deasupra cascadei Bîlea, după care străbate valea glaciară a Bîlei, iar după 13,5 km ajunge la lacul Bîlea.

Legătura dintre cabana de sub cascadă şi cabana de la lacul Bîlea este asigurată şi de linia telecabinei.

Drumeţii preferă să parcurgă vechea potecă de vară. De la cabana Cascada Bîlea urmăm spre sud drumeagul de sub linia telecabinei, care mai sus se transformă în potecă. După 400 m traversăm pîrîul Bîlea prin vad pe malul vestic. De la cabană pînă aici am întîlnit doar cîteva semne ale marcajului cruce roşie, care însoţeşte poteca prin Valea Doamnei. Semnele bandă albastră s-au deteriorat în decursul timpului şi nu au mai fost refăcute, ca şi podeţul de la traversarea pîrîului. Ajunşi pe malul vestic urmăm poteca prin pădurea de molid în urcuş uşor. Aici apar şi semnele bandă albastră alături de cele ale marcajului cruce roşie. Curînd ajungem la o bifurcaţie. Înainte, spre vest-nord-vest, continuă poteca marcată cu cruce roşie care ajunge la lacul Bîlea prin Valea Doamnei. Spre stînga (sud) face cot

1 Bufetul Glăjăria, deschis la 24 decembrie 1984 într-o clădire rămasă de la constructorii Transfăgărăşanului, urmează să fie transformat în cabană turistică.

poteca marcată cu bandă albastră care conduce la lac prin Valea Bîlei. Urmăm această potecă spre stînga descriind pe parcurs cîteva serpentine şi mai sus ajungem în faţa cascadei Bîlea. Pe deasupra noastră trece linia telecabinei. După încă două serpentine ieşim dintre molizi şi străbatem o zonă cu jnepeni şi arini de munte. De aici încă mai putem admira cascada spre stînga. Urcuşul se accentuează. În dreapta, deasupra potecii, la baza unor stînci umede, se găseşte un izvoraş. Cum ajungem deasupra pragului glaciar trecem prin dreapta stîlpilor telecabinei şi funicularului de materiale. (Poteca din stînga stîlpilor se îndepărtează de traseul nostru şi ajunge pe terasa văii glaciare unde întîlneşte şoseaua transfăgărăşană!). Urmăm vechea potecă turistică pe versantul vestic al văii glaciare, traversînd două pîrîiaşe. Trecem printr-o strungă de stînci şi după cca 25 m intrăm între jnepeni. Mai sus de potecă, în dreapta, a fost construit un zid de deviere a avalanşelor. În stînga noastră şoseaua face un cot spre dreapta, traversînd pîrîul Bîlea pe partea vestică, apoi urcă în serpentine spre sud. În faţă se vede pragul glaciar brăzdat de serpentinele şoselei. Deasupra pragului se vede staţia telecabinei. În ultimul plan se ridică creasta din fundul căldării glaciare a Bîlei, cu vîrful turtit al Paltinului (2399 m) în dreapta şi vîrfurile Iezerului (2417 m) şi Văiugii (2443 m) în stînga. Deasupra celui mai estic cot al şoselei se deschide gura Căldării Văiugii, în spatele căreia tronează vîrful Vînătoarea lui Buteanu (2507 m), străjuit spre nord de Turnul Plecat (2410 m). În stînga noastră se ridică vîrfurile stîncoase ale Netedului.

Ieşim dintre jnepeni în timp ce trecem pe sub un al doilea zid de deviere a avalanşelor, aflat aproape de potecă, pe dreapta. Urmează o zonă cu bolovani căzuţi în potecă de la drumurile tehnologice aflate mai sus, după care întîlnim un astfel de drum ce coboară oblic din dreapta, dinspre nord-vest. Vechea potecă turistică, barată de un bolovan mare, continuă înainte. Noi preferăm să o părăsim şi cotim la dreapta, jumătate înapoi, parcurgînd 50 m în urcuş pe drumul întîlnit, iar la următoarea intersecţie de drumuri tehnologice cotim la stînga, de asemenea mai mult de 90°, urmînd în urcuş uşor drumul cu direcţia sud, înspre cocoaşa înierbată din partea dreaptă a pragului glaciar. După 150 m traversăm încă un drum tehnologic paralel cu primul şi după încă 200 m de mers în direcţia cocoaşei ajungem în cotul şoselei la km 120,25. De aici urmăm 1/2 km pe ramura din dreapta a soselei, pe sub cocoaşa înierbată (sub care se găseşte borna km 120), traversăm pîrîul Bîlea pe pod şi după cca 75 m - la un podeţ aflat la începutul următorului cot spre stînga - părăsim şoseaua şi urcăm spre dreapta (sud-vest) pe una din cele două poteci îndreptate spre confluenţa celor două fire de obîrşie ale pîrîului Bîlea. Înainte de a ajunge la pîrîu cotim la stînga pe mica terasă glaciară. Un stîlp de marcaj singular vrea să arate că pe aici a trecut şi vechea potecă turistică. În faţa noastră, spre sud-est, se găsesc două poduri. Urcăm prin stînga lor şi traversăm şoseaua pe la km 118,8, apoi continuăm spre est-sud-est. Vechea potecă turistică şi marcajul bandă albastră reapar. Între timp cotim spre sud-sud-est şi urcăm trecînd pe lîngă cotul estic de sus al şoselei (km 117,58) care rămîne în dreapta. Tot pe dreapta sîntem însoţiţi, la 50-100 m distanţă, de firul estic al pîrîului Bîlea, care curge din lacul cel mare. Continuăm urcuşul spre sud-vest pînă deasupra pragului glaciar, apoi spre sud-sud-vest, iar după ce lăsăm în dreapta clădirea fostei microhidrocentrale şi o altă clădire mare, părăsită, întîlnim drumul de legătură cu Transfăgarăşanul, care ne conduce prin stînga punctului meteorologic la cabana de la lacul Bîlea (2027 m).

Timp de parcurs de la cabana Cascada Bîlea pînă la lacul Bîlea: 21/2 ore.

N23. CABANA CASCADA BÎLEA - VALEA DOAMNEI - CABANA LACUL BÎLEAMarcaj: cruce roşie. Timp de parcurs: 4 ore. Urcuş: 1020 m; coborîş: 227 m. Traseu de vară. Iarna accesibil schiorilor.

De la cabana Cascada Bîlea (1234 m) pornim spre sud, pe drumul de sub linia telecabinei, apoi pe o potecă bătătorită si, după 400 m de la plecare, traversăm prin vad pîrîul Bîlea pe malul vestic. Urmăm poteca de-a coasta, spre dreapta, în urcuş uşor, călăuziţi de marcajele cruce roşie şi bandă albastră. După cîteva minute ajungem la bifurcaţia potecilor. Poteca marcată cu bandă albastră coteşte brusc la stînga şi urcă în serpentine largi pe versantul vestic al Văii Bîlei. Poteca marcată cu cruce roşie, pe care o urmăm noi, continuă în direcţia vest-nord-vest, traversează imediat după bifurcaţie un vîlcel înclinat şi apoi ajunge în creasta Piscului Bîlei pe care o traversează pe versantul dinspre Valea Doamnei. În creastă, ceva mai la nord de potecă, se află o mică formaţie stîncoasă, Piatra Vulturului, de unde se vede versantul vestic al Muchiei Buteanului cu drumul Transfăgărăşan. Mai aproape, în vale, se conturează printre vîrfurile brazilor, cabana de sub cascadă. Trecînd în bazinul Văii Doamnei, coborîm uşor spre sud-vest pînă traversăm două vîlcele înguste şi înclinate, apoi reluăm urcuşul în pantă lină, în timp ce ne apropiem de firul văii. Poteca se strecoară prin pădurea de molid, în apropierea pîrîului. Mai sus intrăm într-o poiană care mai păstrează urmele stînei vechi. Spre dreapta se ramifică o potecă nemarcată care, după traversarea apei pe un podeţ, ajunge la stîna nouă. Noi urmăm poteca mai puţin umblată de pe partea estică a Pîrîului Doamnei, călăuziţi de marcajul cruce roşie. Reintrăm pentru

puţin timp în pădure, apoi ajungem la golul alpin. Ceva mai la sud, pe partea vestică a văii se vede stîna. La vreo 300 m după stînă întîlnim un prag glaciar în care apa pîrîului se zbate să îşi taie albie. Urcăm pragul glaciar apoi continuăm pe poteca încă vizibilă ce străbate păşunea de pe terasa glaciară în direcţia sud-sud-est. La urcarea pragului următor, mai mic şi erodat adînc de ape, poteca se vede bine dar deasupra acestuia se transformă în cîteva hăţaşe firave care se pierd prin pajiştea alpină. Este necesară mai multă atenţie pentru a urmări semnele de marcaj plasate din loc în loc pe cîte un bolovan mai răsărit de pe partea estică a văii. Dincolo de pîrîu, pe partea vestică, se găseşte un lac mic care se pare că în anii secetoşi rămîne doar un fund uscat. Mai spre sud şi tot pe partea vestică a văii, se află un al doilea lac cam de aceeaşi mărime cu precedentul, dar permanent, care prezintă particularitatea că spre marginea lui creşte stuf. În apropierea acestuia, spre sud, se află lacul mare al Doamnei (supraf. 0,51 ha, adînc 1,5 m, alt. 1869 m), în care se oglindeşte vîrful Laita (2397 m) aflat spre sud. La vest de lacuri, în creasta Piscului Doamnei se află Curmătura Văroasă (2039 m), mărginită spre nord de stînci calcaroase (Jgheabul Văros). Marcajul cruce roşie nu ajunge pînă lîngă lacuri ci, ceva mai din vreme, prinde o potecă ce se profilează spre stînga şi o însoţeşte spre est-sud-est în urcarea pragului glaciar din gura căldăruşii estice. Pe parcurs lăsăm în dreapta o zonă cu stînci roşietice, în timp ce noi urcăm prin partea nordică a căldării. Ceva mai sus trecem spre dreapta pe sub nişte stînci ale unui prag glaciar mai mic şi îl ocolim prin sud, pe o porţiune înierbată, după care poteca ne duce în urcuş pînă în Curmătura Bîlei (2202 m), unde traversăm din nou Piscul Bîlei, de data aceasta din Valea Doamnei spre Valea Bîlei. Spre sud, culmea lată şi neaccidentată a Piscului Bîlei, care urcă în pantă repede spre vîrful Paltinu (2399 m), este traversată deasupra curmăturii de poteca ce urcă de la cabană spre Şaua Paltinului (marcaj bandă albastră). Spre nord curmătura este străjuită de Turnurile Lacului (2210 m), două vîrfuri stîncoase, urmate de Vîrfurile Gemene (Geamănul sudic, 2231 m, şi Geamănul nordic, 2216 m). Spre est avem privelistea căldării superioare a Bîlei, cu cel mai mare lac glaciar din Munţii Făgărasului (supr. 4,65 ha, adînc 11,35 m, alt. 2027 m). Dincoace de lac trece Transfăgărăşanul spre tunel, a cărui ieşire nordică se vede din curmătură. Coborîm spre est pînă pe terasa căldării glaciare, unde trecem prin nordul locului de camping şi al lacului mic tăiat în două de Transfăgărăşan, apoi urmăm tot spre est un drum care, prin partea nordică a lacului mare, ne conduce la cabana situată pe o peninsulă în partea nord-estică a acestuia.

N24. CABANA LACUL BÎLEA - VÎRFUL NETEDU (ŞI RETUR)Marcaj: bandă albastră (în lista oficială a marcajelor este menţinut vechiul marcaj triunghi roşu!). Timp de parcurs: ducere 1 oră, întoarcere 3/4 oră. Urcuş: 365 m; coborîş: 365 m. Sînt străbătute porţiuni cu înclinaţie mare şi se ajunge pe vîrful Netedu, un punct cu privelişte excepţională. Traseu accesibil numai, vara, după topirea zăpezii şi gheţei.Părăsind cabana Lacul Bîlea (2027 m) mergem la stîlpul indicator de la răspîntia potecilor

(aflat la 80 m de la cabană spre nord-est) unde prindem poteca marcată cu bandă albastră şi o urmăm spre nord-est, cam pe curba de nivel, străbătînd transversal piciorul muntelui Văiuga. La 1/4 oră de la plecare ajungem în Pîrîul Văiugii, pe care îl traversăm pe malul drept. După traversarea pîrîului marcajul continuă spre nord, la început fără potecă, apoi însoţind o potecă firavă în urcarea unei pante foarte înclinate. Noi cotim la dreapta şi urmăm poteca nemarcată dar bine bătătorită, care urcă spre sud-est prin apropierea pîrîului, avînd în faţă vîrful Vînătoarea lui Buteanu. La 150 m de la părăsirea marcajului (cca 25 m după ce am depăşit izvorul pîrîului) cotim pe potecă la stînga (nord) şi în urcuş moderat străbatem de-a coasta o faţă înclinată la 50-60°, care ne scoate pe o creastă secundară unde reîntîlnim marcajul bandă albastră. Pe această creastă, la vreo 30 m în stînga noastră, se găseşte un stîlp indicator. Aici ne abatem la dreapta şi urcăm spre nord-nord-est pe creasta care dispare curînd. Continuăm urcuşul pe versantul înierbat pînă în Şaua Netedului (2234 m) în estul căreia se adînceşte, spre Valea Arpăşelului, căldăruşa glaciară Coruga. La 45 m spre nord de gîtul şeii porneşte o potecă ce coboară prin această căldăruşă spre Valea Arpăşelului.

Timp de mers de la cabană pînă în Şaua Netedului: 3/4 oră.Continuăm urcuşul spre nord prin apropierea crestei, la început înierbată apoi stîncoasă, şi

după 1/4 oră de la plecarea din şa ajungem pe vîrful sudic al Netedului (2351 m), ţinta călătoriei noastre. Spre nord-nord-vest o porţiune de creastă stîncoasă şi accidentată face legătura cu al doilea vîrf al Netedului, cam de aceeasi înălţime cu vîrful sudic, dar mai greu accesibil. Acesta se leagă în continuare, tot printr-o creastă stîncoasă şi accidentată, cu vîrful nordic al Netedului (2332 m), de asemenea greu accesibil.

Vîrful Netedu, prin poziţia sa excentrică faţă de creasta principală făgărăşană şi prin altitudinea sa importantă, care îl scoate mult în relief faţă de regiunea vecină, constituie un punct de unde se vede sub un unghi mai puţin obişnuit una din cele mai sălbaţice părţi a Munţilor Făgăraşului. Întorcîndu-ne cu privirea înapoi înspre Şaua Netedului vedem cum creasta - în bună parte înierbată - urcă spre sud prin şase ţancuri şi ajunge într-o zonă stîncoasă, accidentată, cu creştetul înclinat spre est,

formînd Turnul Plecat (2410 m). Zona sălbatică se continuă spre sud prin vîrful Vînătoarea lui Buteanu (2507 m), care este accesibil numai din sud, dinspre creasta principală. Peretele vestic al Vînătorii lui Buteanu cade abrupt în Căldarea Văiugii, înconjurată de stînci cu baza îngropată în grohotiş. În estul Vînătorii lui Buteanu se desfăşoară celebra Creastă a Arpăşelului, o custură care formează peretele sudic (de fund) al căldării glaciare cu acelaşi nume. Capătul vestic al custurii se află în Portiţa Arpăşelului (2303 m) de unde, spre est, se ridică aproape vertical Vîrful Portiţei (2342 m). Capătul estic al Crestei Arpăşelului este format de Vîrful Fîntînii (2375 m) separat de Turnul Vîrtopelului (2385 m) - aflat la est de precedentul - printr-o spintecătură adîncă de 8 m. În afară de aceste puncte extreme, celelalte părţi ale custurii au altitudini cuprinse între 2330 m (altitudinea şeii din mijloc) şi 2370 m (altitudinea Vîrfului lui Adam, aflat în apropierea Vîrfului Fîntînii). Impresionant este versantul nordic, lustruit de gheţari şi spălat de ploi, care cade aproape vertical spre adîncul căldării unde baza îi este împresurată de pînza grohotişurilor.

Din Vîrful Fîntînii se desprinde spre nord o altă custură tot atît de celebră. Este Muchia Albota cu partea sa superioară, sălbatică, formată spre sud de Custura Prelucei, avînd punctul cel mai înalt în Vîrful Prelucei (2320 m) şi punctul cel mai jos la alt. 2230 m. Custura Prelucei se încheie cu vîrfuleţul Portiţei (2243 m) şi mica sa Portiţa (2238 m), în nordul cărora se ridică cele două vîrfuri gemene Vîrful lui Toader (2283 m) şi Vîrful lui Gavrilă (2247 m), despărţite prin Şaua lui Toader (2206 m). La nord de Vîrful lui Gavrilă, Muchia Albota "cade" pe o diferenţă de nivel de 132 m pînă în Curmătura Afundă (2115 m), urmată de o formaţie stîncoasă bombată, La Sgăuc (2150 m). După încă o porţiune stîncoasă urmează spre nord Curmătura Albotei (2009 m) unde se termină Albota Sălbatică, sau Albota Mare. Următoarea parte a Muchiei Albota - denumită Albota Domoală - cuprinde patru segmente: Sgăucul Mic (2044 m), vîrful La Piscul Holdei (2040 m), vîrful La Vîrteje (1979 m) şi Furca Albotei (1941 m). În ultimul vîrf muchia se desparte în două picioare, Bunchioaia1 (spre nord-est), invizibil de pe vîrful Netedu, şi Prislopul (spre nord-vest).

Mai sălbatic decît muchia propriu-zisă este versantul vestic al Albotei, de sub Custura Prelucei şi de sub vîrfurile lui Toader şi Gavrilă, versant brăzdat de mai multe torente verticale. În spatele Crestei Arpăşelului se văd vîrfurile Buda şi Arpaşul Mic, iar peste Muchia Albota, vîrfurile Arpaşul Mare, Podragu, Ucea Mare, Viştea Mare şi Moldoveanu.

În vestul Căldării Văiugii se ridică Vîrful Văiugii si, mai la vest, vîrful turtit al Paltinului care străjuieşte ansamblul Căldării Bîlei, mărginită la vest de Piscul Bîlei. Peste acesta din urmă se vede vîrful Negoiu şi Muchia (Piscul) Sărăţii cu vîrfurile Podeiu, Şteghiilor, Burianu Mare şi Burianu Mic.De pe vîrful sudic al Netedului poteca coboară spre nord prin estul celorlalte două vîrfuri şi mai jos traversează o muchie estică stîncoasă, ce formează graniţa sudică a Căldării Pietroase (numită şi Găvanul de Sus), după care răzbeşte în creastă şi ocoleşte Vîrful Găvanului (2120 m) prin vest. La nord-est de acest vîrf se deschide o căldăruşă adîncă, Găvanul Porcului sau Căldăruşa Mică. Poteca ocoleşte tot prin vest Vîrful Buteanului (2056 m). Mai jos se traversează o zonă de jnepeni, se părăseşte pentru puţin timp creasta spre a trece pe la Lăcuţul Buteanului (1815 m), cuibărit într-o căldăruşă de pe versantul estic, apoi se revine în creastă şi se coboară pe versantul vestic. După intrarea în pădure rămîne pe dreapta ramificaţia potecii spre Piatra Dracului. Piatra Dracului (1620 m) este o stîncă mare aflată pe muchia vestică ce intersectează Transfăgărăşanul la Poarta Geniştilor (km 126,4). Poteca turistică coboară prin pădure în serpentine şi este întreruptă de rîpa de deasupra şoselei, care nu este amenajată pentru a putea fi coborîtă de drumeţi. Sub şosea poteca porneşte de la o clădire de pe partea vestică a drumului (aprox. km 125,75) aflată la sud de locul unde a fost întreruptă poteca de deasupra. Un indicator turistic cu săgeţi, aflat în sudul clădirii, arată spre vest intrarea în potecă. În continuare poteca se strecoară prin bălării şi peste bolovanii rezultaţi din derocări la construirea şoselei, ajungînd în final la cabana Cascada Bîlea (km 130,4; alt. 1234 m). Datorită întreruperii traseului în rîpa şoselei, de pe vîrful sudic al Netedului se recomandă întoarcerea la cabana Lacul Bîlea pe traseul urmat la urcare.

Timp necesar pentru întoarcere - 3/4 oră.

1 Denumirea "Bunchioaia" este folosită de localnici. Pe hărţile recente şi pe unele hărţi vechi apare scris numele "Puntea Oii". În monografia Az Albota (Albota) - publicată în revista TURISTASAG EES ALPINIZMUS (Budapesta) Anul VII, nr. 6, 15 decembrie 1916 - Bela Szalay enumeră expresiile "Buatsoy" (găsită în Karte des Hermannstadt Stuhles - Harta Scaunului Sibiu - 1887), "Djalu Muntjoaje" (în Cordons Regulierungs-Kommission Protokoll - Protocolul Comisiei de reglementarea graniţei -1853), "Bunteoi" (în Harta specială 1:75000 din anul 1880) şi "Puntea-Oii" (într-o altă ediţie a Hărţii speciale 1:75000 şi în harta turistică mai veche a Sibiului) pe care le consideră ca deformări ale denumirii "Buntyoja" (sau - scris corect romaeşte - Bunchioaia). Rămîne ca specialiştii să precizeze dacă "Puntea-Oii" provine din toponimul "Bunchioaia" sau dacă expresia "Bunchioaia" este o deformare a vechii denumiri "Puntea-Oii".

N25. CABANA LACUL BÎLEA - ŞAUA CAPREI - VIRFUL VÎNĂTOAREA LUI BUTEANUMarcaj: triunghi albastru (fost bandă albastră, Lacul Bîlea-Şaua Caprei); cruce albastră (Şaua Caprei - Vîrful Vînătoarea lui Buteanu). Timp de parcurs: 11/2 oră. Urcuş: 479 m. Traseu de vară.

De la cabana Lacul Bîlea (2027 m) parcurgem 80 m spre nord-est pînă la punctul de ramificaţie a potecilor turistice (indicator cu săgeţi) de unde prindem poteca marcată cu triunghi albastru (vechiul marcaj bandă albastră) ce urcă iniţial spre est apoi spre sud-est, lăsînd în stînga (nord-est) poteca spre vîrful Netedu (marcaj nou: bandă albastră, marcaj vechi: triunghi roşu) şi în dreapta poteca spre Şaua Paltinului, marcată cu bandă albastră, care are direcţia iniţială sud, cotind apoi, treptat, spre vest şi ocolind lacul prin sud. Poteca spre Şaua Caprei urcă la început mai moderat şi trece pe deasupra unor stînci de unde avem o frumoasă vedere înapoi asupra cabanei şi lacului Bîlea. După un urcuş mai repede ajungem în Şaua Caprei (2315 m) unde întîlnim poteca de creastă cu marcaj bandă roşie.

Timp de mers de la cabana Lacul Bîlea pînă în Şaua Caprei: 3/4 oră.Din Şaua Caprei se poate ajunge în 6 ore la cabana Podragu urmînd traseele C4 şi N20 în sens

invers, sau la cabana Pîrîul Caprei parcurgînd 10 minute pe traseul C4 în sens invers, apoi 2 ore pe traseul S9 în sens invers.Tot din Şaua Caprei porneşte spre nord-est poteca marcată cu cruce albastră spre vîrful Vînătoarea lui Buteanu. Urmăm această potecă în urcuş ocolind prin nord căldarea şi lacul Capra (supr. 1,83 ha, adînc 8 m, alt. 2230 m) pe care le vedem mereu în dreapta noastră. În stînga, mai sus, rămîne Vîrful Văiugii (2443 m), de forma unui acoperiş de casă. După aproape 1/2 oră ajungem în Şaua Văiugii (2390 m), în a cărei parte estică urcă dinspre nord, din Căldarea Văiugii, marcajul punct albastru (deteriorat). Urcăm în continuare spre est dar curînd părăsim creasta, a cărei pantă continuă pînă în vîrful Capra (2494 m), şi trecem pe partea stîngă ajungînd în Portiţă (2480 m), şaua îngustă care desparte vîrful Capra, aflat în creasta principală făgărăşană, de vîrful Vînătoarea lui Buteanu, aflat mai la nord de creasta principală, pe culmea muntelui Buteanu. (Privelişte înfricoşătoare prin hornul vestic, spre Căldarea Văiugii, dar mai ales prin cel estic, spre Căldarea şi Creasta Arpăşelului). O căţărare lipsită de dificultăţi pe muchia nordică ne permite să ajungem pe cel mai înalt vîrf al regiunii, Vînătoarea lui Buteanu (2507 m), renumit pentru perspectiva care se deschide de aici în special după amiaza cînd razele soarelui iluminează munţii spre est.

Timp de mers din Şaua Caprei pînă pe Vînătoarea lui Buteanu: 3/4 oră.Coborîrea de pe vîrf se face pe drumul de urcare sau prin Căldarea Văiugii (marcaj punct

albastru foarte deteriorat) şi pe poteca de la vîrful Netedu (marcaj nou: bandă albastră, marcaj vechi: triunghi roşu).

N26. CABANA LACUL BîLEA - ŞAUA PALTINULUIMarcaj: bandă albastră. Timp de parcurs: 1 oră. Urcuş: 323 m. Drum de vară.

De la cabana Lacul Bîlea (2027 m) pornim spre nord-est şi după 80 m ajungem la răspîntia potecilor, însemnată cu un stîlp indicator. Aici cotim la dreapta şi prindem poteca marcată cu bandă albastră, avînd direcţia initială sud, care coteşte treptat spre vest şi ocoleşte lacul prin stînga în urcuş moderat. Trecem pe deasupra tunelului rutier prin care Transfăgărăşanul leagă Căldarea Bîlei cu Căldarea Caprei, apoi traversăm Piscul Bîlei mai la sud de curmătura cu acelaşi nume (2202 m). Urcuşul mai pronunţat continuă pe versantul dinspre Valea Doamnei pînă în Şaua Paltinului (2350 m) unde întîlnim marcajul bandă roşie. Marcajul bandă albastră se termină aici.

Din Şaua Paltinului se poate ajunge în 6 ore la cabana Negoiu pe traseul C6 şi traseul N28 în sens invers.

N27. STAŢIA C.F.R. PORUMBACU - CABANA NEGOIUMarcaj: triunghi albastru. Timp de parcurs: 8 ore. Urcuş: 1151 m. Traseu de vară şi iarnă.

Din spatele staţiei C.F.R. Porumbacu (395 m), de pe linia Făgăraş - Sibiu, pornim pe drum spre dreapta (vest-sud-vest) şi, după cca 50 m, cotim la stînga (sud) intrînd curînd în localitatea Porumbacu de Jos prin care continuăm pe o stradă pînă în faţa casei cu nr. 221. Aici cotim la stînga vreo 200 m, apoi pe prima stradă la dreapta mergem pînă în centrul localităţii, unde întîlnim DN1 (km 276,8). Traversăm soseaua naţională şi continuăm spre sud pe strada principală, pînă la un pod de beton peste o vale. Nu trecem podul, ci urmăm străduţa din stînga care ne scoate în afara localităţii, în drumul

auto spre Porumbacu de Sus. Acest drum porneşte din DN1 la marginea estică a Porumbacului de Jos (km 276,3).

Urmăm drumul auto spre sud, pe partea estică a Rîului Mare al Porumbacului, în bună parte prin lunca rîului. După cca 4 km de la şoseaua naţională intrăm în localitatea Porumbacu de Sus pe care o străbatem spre sud pe strada principală. La bifurcaţia din centru (alt. 458 m) urmăm strada din stînga, spre sud-est, pe după biserică, dar curînd revenim la direcţia sud lăsînd pe stînga două străzi ce se ramifică din acelaşi punct. Aproape de ieşirea din localitate lăsăm pe dreapta o străduţă. După părăsirea localităţii continuăm pe drumul auto la direcţia generală sud-est, printre ogoare, fiind însoţiţi în dreapta de Rîul Mare. Lăsăm peste rîu gura pîrîului Purcăreaţa, apoi - după cca km, de la ieşirea din Porumbacu de Sus - ajungem la confluenţa pîrîului Porumbăcelul cu Rîul Mare. În amonte de confluenţă traversăm Rîul Mare pe malul sud-vestic şi imediat ajungem la ramificaţia drumului forestier pe pîrîul Porumbăcelul, care continuă spre sud1. Drumul forestier pe Rîul Mare coteşte spre stînga (sud-est). Între cele două drumuri se află o căsuţă de lemn. Urmăm drumul pe Rîul Mare şi, după vreo 300 m de la pod, lăsăm pe dreapta o gospodărie izolată.

După încă 1 km trecem Rîul Mare pe partea estică lăsînd în stînga, la cca 50 m aval de pod, confluenţa pîrîului Tunsu (dinspre est) cu Rîul Mare. În amonte de pod malul vestic al rîului formează o rîpă. La mai puţin de 100 m după pod drumul se bifurcă. Spre est continuă drumul pe pîrîul Tunsu. Drumul pe Rîul Mare coteşte la dreapta, spre sud-est, străbătînd mai întîi o regiune cu pajişti, apoi o pădure de foioase amestecată cu multe conifere, după care drumul trece iar pe malul vestic al rîului. Valea este acum ceva mai îngustă, dar puţin mai sus avem impresia că se mai lărgeşte. Pe dreapta drumului întîlnim un izvoraş şi o masă cu două bănci ce ne invită la un popas. Mai sus se întîlneşte încă un izvoraş, tot în dreapta drumului dar ceva mai retras în pădure. După 50 m de la al doilea izvoraş drumul se bifurcă, ramura stîngă continuînd înainte prin pădure. Drumul nostru coteşte la dreapta şi trece pe la cabana de muncitori din Dosul Măgurii, care rămîne în dreapta drumului. După cabană drumul coteşte din nou spre dreapta descriind o serpentină largă, apoi face o buclă tot spre dreapta traversînd Pîrîul Blejeniei care curge dinspre vest, de sub curmătura omonimă. În nordul curmăturii se ridică dealul Măgura Mică (902 m). Prin Curmătura Blejeniei trecea poteca turistică de la Glăjăria din Valea Porumbăcelului spre cabana Negoiu. După ce s-a construit drumul forestier pe Rîul Mare a fost deschisă o variantă a potecii turistice care urca din drum, în serpentine, pe coasta din partea sudică a Pîrîului Blejeniei şi mai sus întîlnea poteca ce urca de la Glăjărie. Acum toată această regiune este năpădită de vegetaţie.

Continuăm pe drum în urcuş lin. Valea se îngustează din ce în ce mai mult. După cca 18 km de la staţia C.F.R. Porumbacu ajungem la cariera de marmură (cca 860 m), care nu mai este în exploatare. Puţin mai sus drumul trece pe malul estic al Rîului Mare şi continuă pînă la punctul de naştere al acestuia, confluenţa pîraielor Şerbota şi Sărata (930 m). Drumul traversează pîrîul Sărata pe malul sudic şi îl însoţeşte pe acest mal spre est pe o distanţă de 300 m, apoi se întoarce spre dreapta (la cot magazie intermediară a cabanei Negoiu) şi, urcînd spre sud-vest, traversează creasta Piciorului Şerbotei după care continuă încă 700 m spre sud, pe deasupra pîrîului Şerbota.

Distanţa de cca 20 km de la staţia C.F.R. Porumbacu pînă la capătul drumului forestier se parcurge pe jos în 6 ore.

De la capătul drumului forestier prindem poteca marcată cu triunghi albastru, care urcă spre stînga în serpentine, îndepărtîndu-se destul de repede de firul apei. Mai sus poteca ia direcţia sud şi urmează versantul vestic al Piscului Şerbotei pînă întîlneşte într-un cot de serpentină vechea potecă de la glăjărie, ce urcă pe sub cascada Şerbota. De aici urmăm poteca din stînga, în urcuş lin, şi după cinci cotituri ajungem la Cabana Negoiu (1546 m).

Timp de parcurs de la capătul drumului forestier la cabana Negoiu: 2 ore.

N28. CABANA NEGOIU - ŞAUA CLEOPATREIMarcaj: triunghi albastru. Timp de parcurs: 21/2 ore. Urcuş: 809 m. Drumul principal de acces la vîrful Negoiu. Accesibil numai vara.

De la clădirea principală a cabanei Negoiu (1546 m) pornim spre sud pe poteca ce ocoleşte dîmbul din faţa cabanei prin est şi, după cca 100 m, ajungem în faţa cabanei vechi, la bifurcaţia de poteci de unde părăsim creasta Piscului Şerbotei şi prindem poteca din stînga, marcată cu triunghi albastru, care la început ţine curba de nivel apoi urcă uşor pe versantul estic, foarte înclinat, al culmii. Pe parcurs trecem peste nouă podeţe. După ce ieşim din pădure străbatem o zonă de jnepeni şi ocolim

1 Timp de mulţi ani, accesul la Cabana Negoiu s-a făcut pe Valea Porumbăcelului urmînd un drumeag pînă la Glăjărie, apoi pe poteca turistică lungă de 12,7 km, construită în anul 1901.

un mic picior desprins din culme spre est, înspre Valea Sărăţii. În stînga noastră, mai jos, pîrîul Sărata îşi prăvăleşte apele peste două praguri glaciare. După aproape 3/4 oră de la cabană traversăm pîrîul pe terasa a treia (alt. 1730 m) la locul numit Piatra Caprei (în apropiere se găseşte un bloc mare de piatră). Aici se unesc pîrîul sudic şi pîrîul estic ale Sărăţii. Locul este foarte frumos. Terasa înierbată este mărginită spre sud de un perete de stîncă înalt de 100 m, aproape vertical şi întunecat, peste care se aruncă apele pîrîului sudic formînd o măreaţă cascadă. Deasupra, un alt prag glaciar mai înalt oferă, în anii ploioşi, o altă cascadă. Drumul de la Cabana Negoiu pînă la Piatra Caprei a fost construit special pentru turism şi a fost numit "Cărarea Zmeilor".

De la Piatra Caprei urcăm mai tare prin apropierea firului estic al pîrîului Sărata, pînă la bifurcaţia de la Piatra Prînzului (cca 2120 m) marcată de un bloc mare de piatră cu săgeţi indicatoare.

Timp de mers de la Piatra Caprei pînă la Piatra Prînzului - 1 oră.De aici se vede spre est, în fundul căldării, şaua îngustă şi ascuţită numită Strunga Ciobanului

prin care trece poteca marcată cu cruce roşie spre lacul Călţun.De la Piatra Prînzului urmăm în continuare poteca marcată cu triunghi albastru, urcînd pronunţat spre sud, peste grohotişuri de bolovani apoi printre lespezi mari de piatră cu forme curioase. Aici se află - în dreapta potecii - Acul Cleopatrei, pe care-1 putem pierde (din vedere!) destul de uşor prin mulţimea lespezilor. De aici, în cîteva minute, ajungem în creastă în mica Şa a Cleopatrei (2355 m), la vest de vîrful Negoiu, unde întîlnim marcajul bandă roşie.

Timp de mers de la Piatra Prînzului pînă în Şaua Cleopatrei - 3/4 oră.Din Şaua Cleopatrei spre stînga (est) se poate ajunge în 3/4 oră pe vîrful Negoiu şi în 5 ore la

cabana de la Lacul Bîlea urmînd traseele C6 şi N26 în sens invers. Tot din Şaua Cleopatrei se poate ajunge spre sud la cabana Cumpăna, în 8 ore, urmînd traseul S15 în sens invers.

N29. PIATRA PRÎNZULUI - STRUNGA CIOBANULUI - PORTIŢA CĂLŢUNULUIMarcaj: cruce roşie. Timp de parcurs: 2 ore. Urcuş: 289 m; coborîş 180 m. Traseul evită trecerea peste vîrful Negoiu. Accesibil vara.

De la Piatra Prînzului (cca 2120 m) pornim spre est-sud-est urmînd marcajul cruce roşie care urcă prin căldarea estică a Sărăţii şi, destul de repede, ajungem sub hornul vestic al Strungii Ciobanului. Urcăm acest horn care ne scoate în şaua îngustă numită Strunga Ciobanului (2308 m), din creasta Piscului Sărăţii (Muchia Sărăţii).

Timp de mers de la plecare pînă în strungă: 1/2 oră.De aici ne angajăm în coborîrea hornului estic, mai îngust decît cel vestic, şi, în continuare,

coborîm în serpentine strînse conul de la baza lui, presărat cu grohotiş şi iarbă. Continuăm coborîrea spre est-sud-est prin căldarea laterală vestică a Laitei, numită de turişti Căldarea Ciobanului. Trecem pe sub stîncile din partea dreaptă a căldării, cu straturi înclinate la verticală, apoi printre blocuri mari de piatră, după care traversăm un vîlcel înclinat, cu stînci umede (periculos în perioada de îngheţ!). Ne abatem spre sud-est şi foarte curînd traversăm un pîrîiaş, lăsînd pe dreapta un picior scurt, stîncos şi abrupt al muntelui Laita, care urcă în vîrful Negoiu (2535 m). Urmăm marcajul cruce roşie spre sud străbătînd partea vestică, mai puţin înclinată a Căldării Laitei, formată din stînci rotunjite de gheţari. Spre sud-est, peste căldare, ne impresionează versantul nordic, abrupt, al crestei principale, în spatele căruia se ridică peretele întunecat al Călţunului. În dreapta noastră, mai sus, rămîn vîrful Negoiu, Strunga Dracului, Vîrful dintre Strungi şi Strunga Doamnei. Către fundul Căldării Laitei cotim spre sud-est şi, la marginea pînzei de grohotiş de sub cota 2418, întîlnim poteca de creastă, marcată cu bandă roşie. Marcajul cruce roşie se termină în acest punct. Traversînd grohotişul spre stînga, cam pe curba de nivel, după 250 m ajungem în Portiţa Călţunului (2229 m). De aici putem ajunge la cabana de la lacul Bîlea, în 31/2 ore, urmînd traseele C6 şi N26 în sens invers.

N30. CABANA NEGOIU - VÎRFUL ŞERBOTAMarcaj: bandă albastră. Timp de parcurs: 21/2 ore. Urcuş: 785 m. Traseu de vară.

De la clădirea principală a cabanei Negoiu (1546 m) pornim spre sud urmînd poteca largă prin stînga mamelonului dintre cele două clădiri. După 100 m trecem prin faţa cabanei vechi, care rămîne în dreapta, iar după încă 50 m ajungem la bifurcaţia potecilor. Lăsăm spre stînga (sud-sud-est) poteca marcată cu triunghi albastru, care conduce la vîrful Negoiu prin Căldarea Sărăţii, şi urmăm poteca din dreapta (sud-sud-vest) marcată cu bandă albastră, cruce albastră şi punct roşu, pe versantul vestic al Piscului Şerbotei1. După cca 1/2 km părăsim poteca bătătorită şi cotim la stînga, călăuziţi numai de

1 La drept vorbind, vîrful cu altitudinea 2331 m nu se găseşte pe teritoriul muntelui Şerbota. Muntele Şerbota se ntinde din creasta Piscului Şerbotei spre vest şi din creasta principală spre nord, ocupînd

marcajul bandă albastră. Urcăm pe poteca firavă ce se strecoară prin molidiş şi descrie serpentine cînd prin pădure, cînd prin luminiş. După cca 1/4 oră ieşim din pădure ceva mai jos de creastă. Continuăm urcusul în direcţia sud-sud-est pe sub limba de pădure ce înaintează pe creastă şi, după ce aceasta se termină, atingem creasta într-o mică şa. Partea estică, dinspre Valea Sărăţii, este abruptă şi neprimitoare. Urmăm mai departe poteca ce se furişează printre ienuperii şi afinişul de pe versantul vestic, destul de aproape de creastă. În dreapta noastră se adînceşte Căldarea Şerbotei, flancată pe partea vestică de Muchia Puha. Din punctele unde atingem creasta privirea ne este atrasă spre est de vîrful Negoiu (2535 m) care apare sub o formă ascuţită, urmat spre stînga de trei spintecături - cea din mijloc fiind Strunga Ciobanului - şi în continuare de Muchia (Piscul) Sărăţii cu vîrfurile Podeiu (2408 m), Şteghiilor (2378 m), Burianu Mare (2331 m) şi Burianu Mic (2306 m). În faţa Negoiului se vede cocoaşa Vîrfului Sărăţii (2365 m) din care porneşte spre vest custura stîncoasă a Sărăţii.În partea superioară versantul vestic al Piscului Şerbotei este format din lespezi de piatră înclinate la 45°. Trecem pentru puţin timp pe partea estică, de unde avem o vedere "din apropiere" asupra fioroasei Custuri a Sărăţiii, apoi revenim în creasta piscului şi urcăm pînă la joncţiunea acestuia cu creasta principală făgărăşană, unde întîlnim marcajul bandă roşie. De aici pînă pe vîrful Şerbota (2331 m) mai avem de parcurs cca 80 m pe creasta principală spre est-sud-est.

N31. CABANA NEGOIU - ŞAUA SCARIIMarcaj: cruce albastră. Timp de parcurs: 21/2 ore. Urcuş: 650 m; coborîş: 50 m. Traseu de vară.

Din faţa clădirii principale a cabanei Negoiu (1546 m) pornim spre sud pe poteca ce ocoleşte prin stînga dîmbul dintre cele două clădiri si, la ramificaţia din faţa cabanei vechi, lăsăm în stînga poteca marcată cu triunghi albastru care urcă la vîrful Negoiu prin Căldarea Sărăţii, iar noi urmăm poteca din dreapta marcată cu semnele cruce albastră, bandă albastră şi punct roşu, care urcă uşor spre sud-sud-vest, pe versantul vestic al Piscului Şerbotei.

După o jumătate de kilometru se ramifică spre stînga poteca marcată cu bandă albastră care urcă spre vîrful Şerbota. Poteca bătătorită, însoţită de semnele cruce albastră şi punct roşu începe curînd să coboare în serpentine spre Valea Şerbotei. După ieşirea din pădure traversăm pîrîul pe deasupra pragului glaciar cu renumita cascadă a Şerbotei. Urcînd puţin pe partea vestică a apei ajungem la ramificaţia spre dreapta a potecii spre cabana Bîrcaciu, însoţită de marcajul punct roşu.

Timp de mers de la cabana Negoiu pînă aici - 20 minute.De la ramificaţie urmăm mai departe poteca marcată cu cruce albastră, pe partea vestică a văii

glaciare, lăsăm în dreapta urmele fostei stîne a Şerbotei şi urcăm susţinut spre sud-sud-vest. Depăşim un mic prag glaciar apoi cotim spre vest şi urcăm pragul glaciar din gura căldării vestice. În continuare, urcăm prin căldarea vestică - numită şi Căldarea de către Puha - în direcţia sud-vest, depăşind încă un prag glaciar. Deasupra acestuia schiţăm o deviere spre sud, în direcţia vîrfului vestic, stîncos, al Muscelei Scării, trecînd pe lîngă nişte izvoare (aprovizionare cu apă!), apoi executăm o întoarcere spre vest şi, urcînd o culmioară ajungem în creasta Muchiei Puha. Urmăm versantul vestic al muchiei spre sud, pentru a evita creasta stîncoasă. Spre vest se întinde căldarea superioară a Porumbăcelului (numită şi Căldarea Puha), traversată de o veche potecă pastorală nemarcată (Plaiul Ţării) care se ramifică din poteca noastră. Curînd traversăm muchia pe partea estică şi, după urcarea unui scurt horn pietros, ajungem în partea vestică a Şeii Scării (2146 m). Aici, marcajul cruce albastră - care continuă spre sud, coborînd în Căldarea Scării - se încrucişează cu marcajul bandă roşie, care însoţeşte creasta principală.

Din Şaua Scării se poate ajunge spre vest, în 5 ore, la cabana Suru, urmînd traseul C8 şi traseul N37 în sens invers.

N32. AVRIG - POIANA NEAMŢULUI - CABANA BÎRCACIUMarcaj: cruce roşie. Timp de parcurs: 61/2 ore. Urcuş: 1160 m. Traseu de vară şi iarnă.

Din staţia C.F.R. Avrig (390 m) pornim pe Strada Gării, iniţial spre nord-est, apoi cotim treptat spre sud-est şi după 800 m ajungem în şoseaua naţională (DN1) pe care o urmăm spre dreapta (sud-vest). După 500 m ajungem în centrul localităţii Avrig unde, în stînga şoselei (km 284,3) străjuieşte bustul lui Gheorghe Lazăr - unul dintre întemeietorii învăţămîntului în limba naţională în Ţara Românească. Din acest loc merită să facem o mică incursiune de încă vreo cîteva sute de metri

căldările Şerbotei. enumirea "Negoiul Mic", dată acestui vîrf în literatura din secolul trecut, era mult mai potrivită. Întrucît denumirea Vîrful Şerbota" a intrat în limbajul turistic o folosim ca atare şi în această lucrare. Dar extinderea acestei enumiri spre est nu este corectă, astfel că expresia "Creasta Şerbotei" folosită pentru Custura Sărăţii este complet eronată.

spre sud-vest, pînă în punctul unde şoseaua coteşte la dreapta, pentru a vedea casa în care s-a născut marele dascăl ardelean (aflată după cot, în stînga şoselei) iar peste drum, în curtea bisericii, putem vedea mormîntul său.

De la bustul lui Gheorghe Lazăr părăsim şoseaua naţională şi mergem pe Strada 1 Mai spre sud-est, înspre fabrica de sticlă. (Uneori între staţia C.F.R. şi fabrica de sticlă circulă o cursă locală de autobuz). Ocolim prin stînga fabrica de sticlă şi continuăm drumul mai departe. Foarte curînd părăsim Avrigul şi peste încă puţin timp lăsăm în stînga drumul ce se ramifică spre localitatea Porumbacu de Sus. De la această bifurcaţie pînă la cabana Poiana Neamţului mai avem de mers cca 13 km. Continuăm să mergem însoţiţi pe dreapta, la o oarecare distanţă, de Rîul Mare al Avrigului. În faţă ne apar în toată măreţia vîrfurile Negoiu, Şerbota, Scara, Ciortea, Budislavu, Suru, iar în depărtare, spre apus, Munţii Cindrel. Ne apropiem de poalele munţilor. Se conturează tot mai clar picioarele lor. În stînga, la Porumbacu, se zăreşte dealul Măguricea, iar la dreapta, dincolo de Rîul Mare, se află dealul Funduri. Pe măsură ce înaintăm drumul se apropie de rîu. Lunca acestuia dispare. Pădurea de foioase devine atotstăpînitoare. Lăsăm în dreapta clădirile de la barajul Rîului Mare şi curînd ajungem la cantonul silvic Podu Jibrii (în stînga drumului, alt. 570 m) aşezat la confluenţa Rîului Jibrii (dinspre sud-vest) cu Rîul Mare (dinspre sud-sud-est). Acest loc se mai numeşte Gura Jibrii. De la staţia C.F.R. Avrig pînă aici am parcurs 11 km. Din acest punct se rnmifică spre dreapta drumul forestier pe Rîul Jibrii. Pe acest drum, după 8 km, se poate ajunge la fosta cabană forestieră de la Izvorul Florii apoi, după încă 11/2 oră de mers pe potecă, la cabana Suru.

De la Podu Jibrii continuăm pe drumul de pe malul estic al Rîului Mare spre Poiana Neamţului pînă unde mai avem de mers 4 km. Străbatem o poiană în care se află o tabără de pionieri. După puţin timp lăsăm în stînga drumului o stîncă la baza căreia se găseste un izvor cu apă rece. Străbatem încă o poieniţă apoi trecem pe sub stîncile de calcar dolomitic denumite Faţa Varului, aflate tot în stînga drumului. Aici drumul are directia est dar treptat revine la direcţia sud. Pe parcurs putem admira spre sud, în depărtare (de la est la vest) vîrfurile Ciortea, Vîrtopu Roşu, Budislavu şi Capul Surului (vîrful estic al Surului). Curînd ajungem la cabana Poiana Neamţului (706 m), a cărei clădire principală se găseşte în dreapta drumului. Distanţa de la staţia C.F.R. Avrig pînă aici este de 15 km şi pe jos se parcurge în 4 ore.

De la cabana Poiana Neamţului continuam pe drumul forestier spre sud; traversînd imediat Pîrîul Colţului, apoi lăsăm în stînga, pe botul de deal, o clădire a forestierilor. Pe acest picior urca pe vremuri vestita potecă Plaiul Ţării ale cărei urme se mai văd şi azi prin pădurea de fag. Curînd traversăm încă un pîrîu şi după cca 100 m părăsim drumul forestier prinzînd poteca din stînga (spre sud) care urcă din ce în ce mai mult deasupra drumului. După traversarea unei mici creste cotim uşor spre stînga (sud-est), traversăm două pîrîiaşe (aprovizionare cu apă!) apoi ajungem la Pîrîul Comănesei pe care îl traversăm pe un podeţ (a se evita consumul apei din pîrîu!). Urmează un urcuş în serpentine pe faţa nord-estică a Piciorului Bîrcaciului, prin pădurea de fag amestecată cu brad. Pe creasta piciorului întîlnim şi cîţiva mesteceni. Continuăm spre sud-est (aproape sud-sud-est) pe creasta piciorului, uneori ascuţită, alteori mai lată, al cărui versant vestic este acoperit cu pădure compactă de molid, în timp ce versantul nord-estic este acoperit mai mult cu pădure de foioase. Pe parcurs întîlnim pe versantul nord-estic, chiar în potecă, un izvoraş (care uneori seacă). Pe măsură ce înaintăm foioasele dispar, locul lor fiind luat de conifere. În final ajungem în Poiana Bîrcaciului, numită şi Poiana din Picior, unde întîlnim micuţa dar primitoarea cabană Bîrcaciu (1550 m).

Timp de mers de la cabana Poiana Neamţului pînă la cabana Bîrcaciu: 21/2 ore.

N33. CABANA BÎRCACIU - CABANA NEGOIUMarcaj: punct roşu. Timp de parcurs: 21/2 ore. Urcuş: 250 m; coborîş: 254 m. Traseu de legătură între cabane, vara uşor, iarna numai pentru drumeţi experimentaţi.

De la cabana Bîrcaciu (1550 m) urcăm pe creastă, prin poiană, în direcţia sud-est şi pătrundem pe culoarul care se formează prin pădure, marcat la început cu punct roşu, cruce roşie şi punct albastru. După 130 m de la cabană părăsim culoarul cu semnele cruce roşie şi punct albastru şi, călăuziţi numai de marcajul punct roşu, cotim la stînga, spre est, urmînd poteca ce se furişează prin pădurea de molid. Ocolim prin sud bazinul Pîrîului Comănesei traversînd cîteva pîrîiaşe apoi urcăm în creasta nordică a muntelui Bîrcaciu. Urmăm culmea spre sud avînd pe o mică porţiune traseu comun cu vechiul Plai al Ţării, ale cărui urme se văd mai greu în această zonă. Părăsim apoi creasta şi trecem pe versantul estic ajungînd la limita superioară a pădurii de unde putem privi silueta zveltă a Negoiului cu Muchia Sărăţii în stînga şi vîrful Şerbota în dreapta, mai în faţă. Din ultimul vîrf se desprinde spre stînga Piscul Şerbotei pe a cărui culme, în zona împădurită, se găseşte cabana Negoiu, ţinta călătoriei noastre. Dincoace de Piscul Şerbotei se vede Muchia Puha despărţită de noi prin Valea Porumbăcelului. Coborîm în Valea Porumbăcelului pe al cărui mal vestic (în dreapta potecii) se află o stînă. Traversăm

apa apoi urcăm în creasta Muchiei Puha. Continuăm drumul pe versantul estic al culmii şi, ceva mai departe, traversăm Pîrîul Miezuinei care curge spre stînga în pîrîul Şerbota. Ocolim un picior nord-estic desprins din Muchia Puha apoi traversăm încă un pîrîiaş şi ne apropiem de pîrîul Şerbota în coborîş uşor. După ce lăsăm în dreapta locul fostei stîne a Şerbotei întîlnim, de asemenea pe dreapta, poteca marcată cu cruce albastră care coboară din Şaua Scării. Traversăm pîrîul Şerbota avînd în stînga pragul glaciar cu renumita cascadă (pe care nu o putem vedea de aici) apoi intrăm în pădure şi parcurgem cîteva serpentine în urcuş. Vom evita scurtăturile spre stînga, deoarece acestea trec prin porţiuni dificile. După terminarea serpentinelor ia sfîrşit şi urcuşul. Foarte curînd întîlnim pe dreapta poteca marcată cu bandă albastră care coboară din vîrful Şerbota. Parcurgem ultima jumătate de kilometru a traseului în coborîş usor pe poteca largă şi comodă, însoţită de cele trei marcaje (punct roşu, cruce albastră şi bandă albastră), pînă în creasta Piscului Şerbotei unde, în faţa clădirii vechi a cabanei Negoiu, întîlnim pe dreapta poteca ce coboară de pe vîrful Negoiu (marcaj triunghi albastru). Mergem încă puţin spre nord lăsînd cabana veche în stînga şi, în spatele unui dîmb pe care îl ocolim prin dreapta, ajungem la clădirea principală a cabanei Negoiu (1546 m).

Timp de mers din Valea Şerbotei pînă la cabană - aproape 1/2 oră.

N34. CABANA BÎRCACIU - SUB VÎRFUL SCARAMarcaj: cruce roşie. Timp de parcurs: 21/2 ore. Urcuş: 650 m. Traseu de vară.

De la cabana Bîrcaciu (1550 m) pornim pe culme în urcuş, prinzînd culoarul care prelungeşte Poiana Bîrcaciului în direcţia sud-est. După 130 m ajungem la o trifurcaţie de poteci: spre stînga (est) se desprinde poteca marcată cu punct roşu care face legătura cu cabana Negoiu, iar spre dreapta (sud) se desprinde poteca marcată cu punct albastru ce conduce la lacul Avrig prin Valea Avrigelului. Urmînd înainte (spre sud-est) marcajul cruce roşie pe culoarul din pădurea de molid, trecem pe la izvorul captat (pentru alimentarea cabanei) şi curînd ajungem la capătul culoarului, la marginea pădurii, în apropierea firului sudic al Pîrîului Comănesei. Două serpentine largi, pe partea vestică a pîrîului, ne scot deasupra pădurii, apoi un urcuş întins de-a coasta spre stînga - care traversează firul sec al pîrîului - ne conduce pe creasta muntelui Bîrcaciu, unde întîlnim urcînd dinspre nord o potecă veche, nemarcată. Este vechiul Plai al Ţării. Cotim la dreapta pe Plaiul Ţării, însoţit de-aici de marcajul cruce roşie şi, după parcurgerea cîtorva serpentine în urcuş, ieşim pe un platou al muntelui Bîrcaciu (1922 m) locul de ramificaţie al Piciorului Bîrcaciului.

Priveliştea care se deschide de pe acest platou este de-a dreptul de vis, mai ales în după-amiezile însorite. Este locul de unde imaginea Negoiului apare în forma cea mai frumoasă. Un vîrf ascuţit, simetric, domină întreaga regiune. În stînga sa (spre nord) se desprinde o creastă zimţată cu trei şei înguste şi adînci - cea din mijloc purtînd denumirea de Strunga Ciobanului (2308 m) - care delimitează spre est Căldarea Sărăţii. În continuarea lor, spre nord, se întinde Muntele Sărăţii cu vîrfurile Podeiu (2408 m), Şteghiilor (2378 m), Burianu Mare (2331 m), Burianu Mic (2306 m) şi Furca Tunsului (1993 m), avînd expusă spre noi Căldarea Şteghiilor. În dreapta şi ceva mai în faţă, Negoiul este străjuit dc vîrful Şerbota (2331 m) care trimite spre nord un meterez, Piscul Şerbotei. Mai aproape de noi se interpune Muchia Puha. În direcţia culmii pe care ne aflăm apare spre sud vîrful Scara (2306 m). Mai la vest de acesta, pe creasta principală, se înşiruie vîrfurile Ciortea (2427 m), Vîrtopu Roşu (2242 m), Budislavu (2371 m) şi Capul Surului (2274 m), din ultimul desprinzîndu-se spre nord muntele Racoviceanu, care continuă la vest de Rîul Mare al Avrigului cu muntele Clăbucetul şi ajunge pînă la Podu Jibrii.

Culmea pe care am ajuns, de forma unei spinări cu direcţia sud-est (aproape sud-sud-est), se desprinde din creasta principală ceva mai la est de vîrful Scara, din umărul Scărişoarei. Unii autori de lucrări turistice denumesc această culme Scărişoara. În scrieri din veacul trecut această culme este denumită muntele Bîrcaciu. Ciobanii bătrîni folosesc şi în prezent denumirea Muchia Bîrcaciului, iar unii dintre ei în loc de vîrful Scara spun Vîrful Bîrcaciului.

De pe platoul Bîrcaciului, mergem spre sud-est, prin păşunea alpină, şi ajungem repede într-o şa largă şi puţin adîncă. În continuare, ocolim prin vest două vîrfuri turtite. Prin iarbă reapare poteca denumită Plaiul Ţării. Din şaua a treia (cca 2000 m), de asemenea puţin adîncă, în apropierea unei bălţi nivale, părăsim Plaiul Ţării care coboară de-a coasta spre sud-est pe terasa de sus a Căldării Porumbăcelului, numită şi Căldarea Puha. (Din căldare Plaiul Ţării urcă pe Muchia Puha şi, prin Şaua Scării, traversează creasta principală a Munţilor Făgăraşului spre sud, coborînd în Valea Scării.)

Urmăm poteca marcată cu cruce roşie - mai greu vizibilă la început - urcînd în serpentine pe culme, puţin pe partea vestică, în direcţia sud-sud-est, apoi părăsim culmea şi traversăm spre dreapta (sud-vest) abruptul nordic al vîrfului Scara, pe deasupra Căldăruşii Auriştea (aflată în dreapta, sub noi). Traversăm în continuare Muchia Tarniţei - desprinsă din vîrful Scara spre nord-vest - apoi, mergînd spre sud, atingem creasta principală în sud-vestul vîrfului Scara, la altitudinea de cca 2 200 m, unde

întîlnim marcajul bandă roşie. Pe ultima parte a traseului ne apare spre vest lacul Avrig.

N35. CABANA BÎRCACIU - LACUL AVRIGMarcaj: punct albastru. Timp de parcurs: 3 ore. Urcuş: 670 m; coborîş: 209 m. Traseu de vară.

De la cabana Bîrcaciu (1550 m) urcăm spre sud-est prin poiană şi intrăm pe culoarul de pe creastă care continuă prin pădurea de molid. În prima parte avem drum comun cu traseele spre vîrful Scara (marcaj cruce roşie) şi spre cabana Negoiu (marcaj punct roşu), dar după 130 m se ramifică spre stînga poteca marcată cu punct roşu şi imediat se desprinde spre dreapta poteca marcată cu punct albastru, culoarul fiind însoţit mai departe doar de semnele cruce roşie. Cotim la dreapta, urmărind marcajul punct albastru prin pădurea de conifere, care ne conduce pe clinul vestic al muntelui Bîrcaciu, numit Faţa Ţiganului. Poteca se furişează prin pădure în urcuşuri şi coborîşuri line, traversînd mici pîrîiaşe, apoi coboară ceva mai-mult pînă în gura pîrîului Auriştea (1422 m), care curge dinspre est. Pe parcurs am avut spre sud o splendidă vedere a Căldării Avrigului, cu vîrful Ciortea în fundal, Gîrbova cea abruptă în stînga şi Vîrtopu Roşu în dreapta. Traversăm pîrîul şi lăsăm în stînga locul unde a fost stîna dintre Izvoare. În dreapta, mai jos, se află confluenţa pîraielor Auriştea şi Avrigelul, de unde se formează Rîul Mare al Avrigului. Începem din nou să urcăm în timp ce ne apropiem de pîrîul Avrigelul, pe care îl traversăm pe malul vestic în preajma Stînii Bună, situată şi ea pe partea vestică. În continuare rămîne o potecă firavă care urcă la început prin apropierea pîrîului, apoi se îndepărtează de acesta pe măsură ce se apropie de pragul glaciar. Apele Avrigelului au tăiat în acest prag o albie îngustă şi adîncă - un fel de canion. Urcăm pragul glaciar la o oarecare distanţă de canion, prin vest, dar ajunsi deasupra pragului trecem din nou prin apropierea abruptului văii. Imediat după aceasta ne îndepărtăm de abrupt traversînd terasa spre dreapta, apoi urcăm ocolind Căldarea Mare a Avrigului prin partea vestică, pe sub pantele care cad din Vîrtopul Roşu. În timp ce marcajul ne conduce către stînga ajungem sub pragul glaciar superior în aprapierea pîrîului. Cu încă un efort urcăm şi acest prag, ajungînd lîngă lacul Avrig (supraf. 1,48 ha, adînc 4,5 m, alt. 2011 m), în partea estică, acolo unde se înfiripă pîrîul Avrigelul. Aici întîlnim poteca de creastă, marcată cu bandă roşie.

De la lacul Avrig se poate ajunge în 31/2 la cabana Suru urmînd spre vest traseul C8 şi traseul N37 în sens invers.

N36. SEBEŞ OLT - SEBEŞU DE SUS - CABANA SURUMarcaj: triunghi roşu. Timp de parcurs: 41/2 ore (vara). Urcuş: 1065 m. Drumul clasic de intrare în Munţii Făgăraşului prin vest. Accesibil vara şi iarna.

Din spatele staţiei C.F.R, Sebeş Olt (385 m) pornim pe drumul cu direcţia sud-est şi, după cîteva sute de metri, întîlnim soseaua Tălmaciu-Racoviţa. Cotim la stînga pe această şosea (spre Racoviţa) şi după alte cîteva sute de metri prindem drumul local care se ramifică spre dreapta şi ne conduce în localitatea Sebeşu de Sus.

Creasta Făgăraşului se desfăşoară maiestuoasă în faţa noastră. Chiar în faţă se ridică vîrful Suru (2283 m) impozant şi de neclintit. Spre vest se succed vîrfurile Găvanu (Lăcustele, 2135 m), Cocoriciu (Moaşa, 2034 m), Tătarului (1890 m), Chica Fedeleşului (1820 m), Chica Pietrelor (1606 m), iar mai departe, peste Olt, se zăresc Munţii Cindrel. În stînga apare silueta măreaţă a Negoiului urmată de Strunga Ciobanului şi de toată creasta Muntelui Sărăţii. Pe parcurs întîlnim, venind din stînga, drumul de la localitatea Racoviţa spre Sebeşu de Sus. La răspîntie se află o troiţă cu acoperiş. Pe tot parcursul sîntem însoţiţi - pe partea vestică, la o oarecare distanţă - de rîul Moaşa Sebeşului. După încă o bucată de drum intrăm în localitatea Sebeşu de Sus (457 m) pe care o străbatem în lungul străzii principale. De la staţia C.F.R. pînă aici am parcurs cca 4 km. După ieşirea din sat continuăm încă puţin pe drum pînă la podul peste rîul Moaşa Sebeşului.

Timp de mers de la plecare pînă aici: 11/4 oră.Nu trecem peste pod, ci cotim la stînga, părăsind drumul şi îndepărtîndu-ne de firul apei.

Mergem pe sub pădure cîteva sute de metri urcînd uşor pînă într-o creastă foarte puţin pronunţată (prelungirea dealului Plăieţu spre nord) brăzdată în lung de urmele unor şuvoaie de apă. Semnele de marcaj sînt rare. Cotim la dreapta, spre sud, pe poteca ce urcă pe o urmă de şuvoi, trecînd printre tufişuri de arin si alun, apoi prin pădurea de fag, pe versantul estic al dealului Plăieţu şi, destul de repede, ajungem pe culme. În faţa noastră se deschide panorama văii Moaşa Sebeşului pînă la obîrşie, cu Muchia Tătarului dincolo, peste apă, şi Muchia Moaşei pe partea estică. Pe aceasta din urmă, sus, între ultimele conifere, se zăreşte cabana Suru. Dincolo de cabană, spre sud-est, se ridică spinarea vîrfului Suru. În dreapta noastră, jos, se află confluenţa rîului Moaşa cu Pîrîul Tătarului (522 m).Urmăm în continuare poteca prin poiană, pe versantul sud-vestic. Trecem pe lîngă un izvoraş cu jgheab

de beton, lăsînd ceva mai departe, în stînga, Dealul Ogrăzilor (807 m). Continuăm spre sud-est prin poiana Jariştea (stînă) apoi intrăm iar în pădurea de fag urcînd pe creastă şi, puţin, pe versantul nord-estic. La ieşirea din pădure reapare panorama crestei Munţilor Făgăraşului de la vîrful Suru spre vest. Poteca urmează mai departe faţa sud-vestică a culmii prin poieni şi printre tufe de mesteceni şi alte foioase. În drum întîlnim un izvor şi nişte jgheaburi, Fîntîniţa din Pîrlituri. În stînga rămîne vîrful Comenzii (1059 m), iar noi atingem din nou creasta în sudul acestuia, într-o şa lungă pe muchia destul de ascuţită. Sîntem în Curmătura La Cărarea Florii (1005 m). În partea sudică a acesteia (alt. 1030 m) urcă dinspre est Cărarea Florii, marcată cu triunghi albastru. În dreapta noastră curge rîul Moaşa Sebeşului, iar în stînga Moaşa Avrigului care confluează mai jos cu Rîul Jibrii şi împreună ajung în Rîul Mare al Avrigului.

Timp de parcurs de la podul peste Moaşa Sebeşului pînă la Cărarea Florii: 13/4 oră.De la Cărarea Florii poteca urmează creasta şi urcă susţinut spre sud. Curînd întîlnim o

proeminenţă stîncoasă vestică, Grohotul Leabului (cca 1180 m), care oferă o vedere frumoasă asupra Văii Moaşa Sebeşului de la obîrşie unde, în zona superioară a pădurii, se văd Cascadele Moaşei, pînă spre ieşirea dintre munţi. Pe un promontoriu în partea estică a văii, se văd Poiana şi Stîna din Făgeţel.Continuăm urcuşul pe creasta Muchiei Moaşei, ocolind pe o parte sau pe alta micile abrupturi întîlnite în cale, apoi trecem pe partea vestică, evitînd creasta stîncoasă. Versantul înclinat cade spre dreapta în pîrîul Făgeţel. Pentru protecţie, pe marginea potecii au fost fixate balustrade (în parte deteriorate de trecerea timpului), numite în limbajul popular galendre sau răzlogi. Trecem pe sub o şa (1360 m) şi destul de repede ajungem din nou în creastă, în faţa cabanei Suru (1450 m).

Timp de mers de la Cărarea Florii pînă la cabană: 11/2 oră.

N37. CABANA SURU - CURMĂTURA SURULUIMarcaj: triunghi roşu. Timp de parcurs: 2 ore. Urcuş: 710 m; coborîş: 47 m. Traseul clasic de acces în partea vestică a crestei principale făgărăşene. Accesibil numai vara.

De la cabana Suru (1450 m) pornim pe poteca marcată cu triunghi roşu care urcă prin poiană spre sud, traversează o fîşie de pădure, apoi se angajează în serpentine largi pe povîrnişul numit Fruntea Moaşei. Deasupra povîrnişului panta se domoleşte şi ajungem într-o şa foarte lină şi puţin adîncă, Curmătura de sub Gorganu (cca 1770 m) situată - aşa cum arată şi denumirea - sub un bloc stîncos numit Gorganu. Aici se ramifică spre dreapta poteca spre vîrful Moaşa, marcată cu triunghi albastru.

Timp de mers de la cabana Suru pînă sub Gorganu: 1 oră.Din Curmătura de sub Gorganu trecem pe versantul estic al culmii şi coborîm spre căldarea

Găvanul. Traversăm un pîrîu, apoi străbatem căldarea în urcuş spre stînga pînă sub vîrful Lăcustele (vîrful Găvanu, 2135 m) unde întîlnim poteca de creastă marcată cu bandă roşie. De aici spre est-sud-est la cca 100 m se află Curmătura Surului (Curmătura Găvanului, 2113 m).

Timp de mers din Curmătura de sub Gorganu pînă aici: 1 oră.Din Curmătura Surului se poate ajunge spre est, în 51/2 ore, la cabana Negoiu, urmînd

traseele C8 şi N31 în sens invers.

N38. CABANA SURU - SUB VÎRFUL MOAŞAMarcaj: triunghi roşu (Cabana Suru - Curmătura sub Gorganu); triunghi albastru (Curmătura sub Gorganu - Sub vîrful Moaşa). Timp de parcurs: 11/2 oră. Urcuş: 500 m. Traseu de vară.

De la cabana Suru (1450 m) pornim spre sud, pe poteca marcată cu triunghi roşu şi pînă în Curmătura de sub Gorganu (cca 1770 m); ne conducem după descrierea de la traseul N37.

Timp de mers de la cabana Suru pînă sub Gorganu: 1 oră.Părăsim poteca marcată cu triunghi roşu care coteşte spre stînga, trecînd pe versantul estic

spre căldarea Găvanul, şi urmăm marcajul triunghi albastru pe o potecă firavă ce urcă prin vestul unei formaţii stîncoase numită Gorganu (1840 m) şi în continuare pe creastă, sau pe versantul vestic al Muchiei Moaşei, în vecinătatea crestei. În apropierea vîrfului Moaşa (2034 m) ne îndepărtăm mai mult spre dreapta şi ajungem în creasta principală la vest de vîrf, într-un punct marcat cu un indicator turistic (alt. cca 1950 m), unde întîlnim semnele bandă roşie.

Timp de parcurs de sub Gorganu pînă sub vîrful Moaşa: 1/2 oră.De aici spre vest putem ajunge:

- la Turnu Roşu, în 41/2 ore, pe traseul C9 şi traseul N39 în sens invers;- la Halta C.F.R. Valea Mărului, în 41/2 ore, pe traseul C9;- la Cîineni, în 5 ore, pe traseul C9 şi traseul S21 în sens invers;- la Grebleşti, în 6 ore, pe traseul C9 şi traseul S19 în sens invers.

N39. TURNU ROŞU - ŞAUA CORBULUIMarcaj: cruce roşie. Timp de parcurs: 4 ore. Urcuş: 1215 m; coborîş: 27 m. Traseu de vară. Iarna obositor datorită lungimii mari.

Din staţia C.F.R. Turnu Roşu (380 m) - aflată la 3 km de la staţia Podu Olt pe linia spre Rîmnicu Vîlcea - pornim spre est, pe strada din faţa gării (Strada Gării), pînă la un pîrîu canalizat, Valea Caselor. Urmăm spre dreapta, în susul apei, strada Valea Caselor, care însoţeşte pîrîul canalizat. Curînd lăsăm pe stînga, mai departe de pîrîu, biserica ctitorită în anul 1653 de Matei Basarab, voievodul Ţării Româneşti. Străbatem localitatea pînă la "Şipotul din Capu Satului" unde, pe lîngă casa cu nr. 198, se ramifică o stradă spre dreapta. Aici întîlnim şi un indicator turistic. Părăsim Valea Caselor şi cotim pe această stradă, care ne conduce în afara localităţii. Călăuziţi de marcajul cruce roşie urmăm poteca ce urcă peste Dealul Cioru. După ce urcuşul se domoleşte, ajungem la o bifurcaţie. Poteca din stînga urcă pe creastă, apoi se lasă spre dreapta şi ajunge în partea superioară a poienii Lunca Frasinului. Poteca din dreapta coboară puţin, ocolind pe la obîrşie Valea Rădilei (care curge spre dreapta), apoi urcă în Lunca Frasinului. La partea inferioară a poienii întîlnim un izvor amenajat, Şipotul Frasinului (apă de băut!). De la izvor poteca urcă descriind cîteva serpentine şi ajunge în creasta Piciorului Frasinul. Aici se ramifică spre dreapta o potecă ce urmează curba de nivel si, după ce traversează Pîrîul Icucei, coboară în Valea Strîmba. Poteca noastră coteşte la stînga şi urcă pe creasta piciorului, pierzîndu-se prin iarba din poiană. După cca 50 m întîlnim venind dinspre stînga varianta potecii de pe creastă, care ajunge în partea superioară a Luncii Frasinului. De aici urmăm poteca spre dreapta, în mers aproape orizontal, lăsînd în stînga vîrful Chica Frasinului, şi ajungem într-o şa. În dreapta noastră, la cca 20 m mai jos, trece poteca spre Valea Strîmba, iar mai jos se deschide Valea Icucei. Poteca marcată se menţine în vecinătatea crestei, ocolind micile gîlme ale acesteia mai mult prin dreapta. Pe parcurs se desprind spre dreapta vreo două poteci care, de asemenea, coboară spre Valea Strîmba.

Poteca marcată continuă să urce uşor prin dreapta culmii, în direcţia generală est-sud-est, pe o porţiune destul de lungă numită Hula Lungă. La un moment dat urcuşul devine mai tare şi poteca descrie serpentine strînse pe o creastă pietroasă. Ne aflăm pe Hula Pietroasă. Direcţia culmii a devenit sud-sud-est. Poteca trece de pe o parte a culmii pe cealaltă, apoi iese în Lunca Pleşii, o poiană mare, ce se întinde pe versantul sud-vestic înspre Valea Strîmba. În poiană se găsesc mulţi mesteceni izolaţi sau în pîlcuri. Dincolo de poiană, în partea estică, se ridică vîrful Chica lui Ionel (1242 m), punctul de ramificaţie al Culmii Pietricelei: spre nord Dealul Grohotişului, iar spre nord-vest Dealul Frasinului, peste care am urcat noi. Cele două ramificaţii sînt despărţite de Valea Caselor. Poteca străbate Lunca Pleşii pe la partea superioară şi ajunge într-o şa (1025 m) situată în nord-vestul Chicăi lui Ionel. Aici se ramifică spre stînga o potecă ce coboară în Valea Caselor şi conduce la Turnu Roşu. În stînga acestei poteci, la o distanţă de cca 150 m de la şa (în linie dreaptă), se găseşte un izvor. Tot în această şa vine dinspre est-nord-est o altă potecă ce urcă de la Turnu Roşu peste Dealul Grohotişului.

Timp de mers de la staţia C.F.R. Turnu Roşu pînă în Lunca Pleşii: 21/2 ore.Din Lunca Pleşii reintrăm în pădure şi urcăm moderat, lăsînd în stînga Chica lui Ionel.

Pădurea de fag este amestecată cu mesteceni. Într-o zonă de pe parcurs mestecenii ajung stăpîni absoluţi, oferind un peisaj încîntător. Poteca se furişează prin pădurea de foioase, pe partea dreaptă a culmii şi trece prin Poiana La Comarnic. De aici străbatem destul de repede ultima porţiune a pădurii de fag. La ieşirea din pădure se ramifică spre dreapta o potecă ciobănească spre obîrşia Văii Strîmba. Poteca marcată urcă printre cîţiva molizi piperniciţi - singurii reprezentanţi ai pădurii de conifere! -trecînd cînd pe o parte a Culmii Pietricelei, cînd pe cealaltă. Lăsăm spre stînga o potecă nemarcată, mai umblată, care duce la stîna din Izvorele1, iar ceva mai sus lăsăm creasta Muchiei Pietriceaua în dreapta şi ajungem în creasta principală a Munţilor Făgăraşului pe un dîmb în marginea vestică a Şeii Corbului (1568 m), unde întîlnim marcajul bandă roşie. Marcajul cruce roşie se sfîrseşte aici.

Timp de parcurs din Lunca Pleşii pină în Şaua Corbului: 11/2 oră.Din Şaua Corbului pînă la cabana Suru sînt necesare 3 ore, pe traseele C9 şi N38 în sens

invers.

Trasee din sud

S1. PODU DÎMBOVIŢEI - GURA VĂII VLADULUI - SUB VÎRFUL BEREVOESCUNemarcat. Timp de parcurs pe jos: 15 ore (2 zile). Urcuş: 1480 m.

1 Cu accent pe primul e!

Traseul urmează cca 43 km pe sosea modernizată şi pe drum forestier, apoi 2 ore pe potecă largă. Pînă la Gura Văii Vladului poate fi parcurs şi iarna. Mai sus, iarna există pericol de avalanşe.Şoseaua pe Valea Dîmboviţei se ramifică din şoseaua naţională Campulung - Bran - Braşov (DN 73), la marginea dinspre Rucăr a localităţii Podu Dîmboviţei (km 78,45), cam la 500 m de la podul peste rîul Dîmboviţa (alt. 740 m) şi urmează partea vestică a văii aproximativ în direcţia nord. Curînd, drumul se apropie de firul apei şi apoi - la 1,4 km de la plecare - intră în Cheile de Sus ale Dîmboviţei sau Cheile Plaiului Mare, dăltuite de apele rîului în calcarele munţilor Jugei (vest) şi Plaiului Mare (est). În chei drumul se menţine pe malul vestic al apei. La 2,1 km de la plecare întîlnim, pe stînga, scările de beton care conduc - în urcuş - la intrarea în peştera de la Colţul Surpat sau Peştera Urşilor. După aproape 2 km de mers prin chei Valea Dîmboviţei se lărgeşte şi, după încă aproape 1 km, întîlnim primele case din Săticu de Jos. Străbatem acum una dintre cele mai frumoase regiuni din zona inferioară a muntelui. Casele localnicilor, răspîndite printre fîneţele împestriţate cu flori, pe coastele domoale ale munţilor Drăganul (vest) şi Gruiul Mirii (est) sînt pline de poezie. Ne aflăm pe linia de separaţie dintre masivele Iezer-Păpuşa (vest) şi Piatra Craiului (est). Săticu de Jos se continuă cu Săticu de Sus pe o distanţă totală de vreo 8 km. Doar Pîrîul Clăbucetului - care curge dinspre vest - ne poate spune cam unde se termină o localitate şi unde începe cealaltă. În Sătic se poate ajunge şi cu autobuzul ITA care pleacă de la Cîmpulung.

În locul numit La Cojocaru, din gura Văii lui Ivan, care curge dinspre est-nord-est, de sub dantelăria Pietrei Craiului (12 km de la plecare), găsim acum hidrocentrala de pe Dîmboviţa. După încă 800 m întîlnim Pîrîul Dragoslăvenilor, care curge paralel cu precedentul tot de sub creasta Pietrei Craiului. În stînga rămîne muntele Plaghia din Masivul Iezer-Păpuşa. în dreapta, la nord de Pîrîul Dragoslăvenilor, Dîmboviţa opreşte în undele sale ultimele picioare ale muntelui Tămăşelul. După 14,2 km de la plecare ajungem la cabana forestieră Cascue, care se află dincolo de rîu, pe partea estică. La cîteva sute de metri în amonte traversăm pîrîul Cascue (dinspre vest), lîngă a cărui confluenţă se aflau nu demult barajul de lemn şi lacul Cascue. La km 10,4 întîlnim pe dreapta Pîrîul Tămaşului (890 m) care curge dinspre nord-est, de sub Curmătura Foii. Un traseu marcat cu triunghi galben urmează drumul forestier ce însoţeşte Pîrîul Tămaşului în amonte, apoi continuă pe poteca ce urcă în Curmătura Foii (1367 m). Mergînd pe acest traseu pînă în Curmătura Foii şi coborînd pe poteca de pe Plaiul Mare şi pe drumul forestier de pe pîrîul Bîrsa Tămaşului, ajungem după 4 ore la cabana Plaiul Foii. Pîrîul Tămaşului este considerat limita turistică dintre Masivul Piatra Craiului şi Munţii Făgăraşului. Urmînd în continuare şoseaua pe malul sud-vestic al Dîmboviţei, pe sub muntele Roşca, lăsăm în dreapta piciorul de munte Plaiul Turcilor şi Pîrîul Turcilor apoi intrăm în Cheile Petrimanului, metereze de stînci ale munţilor Roşca (sud-vest) şi Tămaşul (nord-est) care gîtuiesc Valea Dîmboviţei. Înainte de construirea primului drum de pe Valea Dîmboviţei (la începutul deceniului al şaptelea) poteca ce însoţea această vale se cocoţa pe coasta abruptă a muntelui Roşca, pe deasupra cheilor, ajungînd pînă la 100 m diferenţă de nivel faţă de fundul văii. La ieşirea din chei (km 19,1) traversăm pîrîul Dracsinul, care curge dinspre vest. Pîrîul este însoţit de un drum forestier pe care coboară un traseu turistic (marcat cu bandă albastră) de pe vîrful Păpuşa. Acest traseu însoţeşte şoseaua de pe Valea Dîmboviţei în amonte, pe o distanţă de 2 km, iar la gura Pîrîului Răchiţii traversează rîul pe partea estică şi urcă spre muntele Tămaşul.

Şoseaua continuă pe malul sud-vestic al Dîmboviţei, strecurîndu-se pe sub ultimele ramificaţii ale muntelui Dracsinul. Pe malul nord-estic se ridică Piscul Răchiţii. Puţin mai la nord, tot pe partea nord-estică a văii, curg cele două pîrîiaşe ale Nemţoaicelor.

Înainte de construirea barajului de la Pecineagu, vechiul drum traversa rîul Dîmboviţa pe malul nord-estic în dreptul Piscului Mănăstirii - la km 24,7 - pe un pod de beton şi urma în continuare acest mal pînă la Gura Văii Vladului, traversînd pe parcurs Pîrîul Mănăstirii (km 25,3), Pîrîul cu Scară (km 27,3), pîrîul Comisul (denumit în partea inferioară pîrîul Bunea, km 27,6), Pîrîul lui Aron (km 29,4), pîrîul Luţele Mari (km 31,3), pîrîul principal al Luţelor (km 32,6) şi pîrîul Berevoescu (km 34,5).Noul drum, construit o dată cu barajul Pecineagu, urmăreşte malul sudic al lacului de acumulare. Drumul se ramifică spre stînga imediat după pîrîul al doilea al Nemţoaicelor şi cîştigă o diferenţă de nivel de peste 100 m faţă de baza barajului, lasă o ramificaţie spre dreapta, care trece peste coronamentul barajului şi intră în golful Pîrîului Mănăstirii, în timp ce drumul principal trece peste Pîrîul Larg şi Pîrîul lui Cuza, ultimul avînd confluenţa cu Dîmboviţa la coada fostului lac de baraj Bunea, rămas pe fundul lacului Pecineagu. De pe noul drum avem ocazia să admirăm spre nord, peste lac, picioarele sudice ale Munţilor Făgăraşului: Comisul, Plaiul Hoţului şi Luţele Mari, toate oglindite în apele lacului. Drumul traversează în continuare Pîrîul Hotarului şi Pîrîul Barbului (acesta din urmă faţă în faţă cu Pîrîul lui Aron) şi - pe sub coastele muntelui Barbu - coboară la coada lacului, aflată în preajma gurii Văii Luţelor Mari (32,7 km de la plecare), unde reintră în vechiul său traseu de pe malul nordic al Dîmboviţei.

După 1,3 km de mers pe vechiul drum traversăm pîrîul principal al Luţelor şi, după încă 1/2

km, întîlnim pe stînga (dinspre sud) Pîrîul Colţilor din care se ramifică un drum forestier. În gura pîrîului se găseşte un canton silvic. De aici pînă la Gura Văii Vladului - 37,5 km de la DN 73 - drumul se furişează pe sub picioarele muntelui Berevoescu, aflat spre nord. Spre sud se ridică muntele Colţii lui Andrei.

La Gura Văii Vladului (1231 m) apele Pîrîului Vladului confluează cu ale pîrîului Boarcăşu şi, în continuare, iau denumirea de Dîmboviţa. Aici se văd încă urmele fostului baraj de lemn, situat în aval de confluenţă. La 100 m de la confluenţă în susul apei, pe Valea Vladului, se găseşte o cabană forestieră.

Drumul forestier se bifurcă şi el la Gura Văii Vladului. O ramură însoţeşte pîrîul Boarcăşu pe o distanţă de cca 3,5 km în direcţia generală sud-vest. Cealaltă ramură urcă pe Valea Vladului spre nord.La confluenţa Boarcăşului cu Valea Vladului coboară dinspre vest un picior al muntelui Mezea (Faţa Pravăţului). Pe acest picior urcă în serpentine strînse o potecă ciobănească (nemarcată) la stîna Mezea situată deasupra pădurii de molid. De la stînă se poate continua urcuşul pe creasta piciorului, prin păşunea alpină, pînă pe vîrful nord-estic (2004 m) al muntelui Mezea, pe unde trece poteca marcată cu triunghi roşu de la Vîrful Roşu la Curmătura Brătilei, sau se merge prin dreapta crestei, spre nord-vest, pînă la Curmătura Mezei (1865 m). Timp de la Gura Văii Vladului pînă în creasta muntelui Mezea: 21/2

ore.În continuarec, urmăm drumul forestier care însoţeşte Valea Vladului pe malul estic. Îniţial

drumul are direcţia nord-vest - pînă în dreptul Pî-rîului Ursului, care curge dinspre vest - apoi coteşte spre nord. După 2 km de la Gura Văii Vladului drumul trece pe malul vestic al pîrîului, pe care continuă încă 31/2 km, pînă în poiana din faţa stînii Vladului (cca 1540 m).

De la ramificaţia din DN73 pînă la stîna Vladului sînt cca 43 km.Stîna se află pe partea estică a Pîrîului Vladului, în vecinătatea confluenţei cu un pîrîu care

curge dinspre nord-est şi care formează hotarul între muntele Berevoescu (la sud-est) şi muntele Valea Vladului (la nord-vest). Piciorul care se termină la confluenţa de la stînă prezintă în partea sa superioară un platou numit Şleaul Vladului, pe care este amplasat refugiul Berevoescu. Ceva mai sus de stînă, la marginea poienii, tot pe partea nord-estică a Pîrîului Vladului se află un saivan la care ajunge drumul forestier după ce traversează apa.

La cca 200 m în amonte de stînă, din drumul forestier se ramifică spre dreapta o potecă largă care traversează pîrîul şi urcă iniţial spre nord, apoi spre nord-vest prin dreapta saivanului. Poteca urcă susţinut, la o oarecare distanţă de firul apei, revenind pe parcurs la direcţia nord. În partea superioară a versantului vestic al Văii Vladului se văd trei mici circuri glaciare suspendate. Pîrîul care curge din circul sudic formează mai jos o cascadă. După mai puţin de o oră, socotită de la stînă, urcuşul devine mai domol şi traversăm un pîrîu estic - cu cascadă în amonte - a cărui confluenţă cu pîrîul nordic rămîne în stînga noastră. Urcăm pe piciorul dintre aceste două pîraie, mai întîi pe faţa dinspre pîrîul nordic, apoi pe faţa dinspre pîrîul estic, în direcţia est-nord-est, pînă deasupra unei alte confluenţe de pîrîiaşe, care rămîne în dreapta, sub noi. Aici se ramifică spre dreapta o potecă firavă care traversează cele două pîraie pe deasupra confluenţei apoi urcă pronunţat spre sud-est şi iese pe platoul cu refugiul Berevoescu (2190 m).

Poteca principală urcă în serpentine spre nord-nord-est şi ajunge în poteca de creastă - marcată cu bandă roşie - la vest de izvorul Vladului (cca 2220 m), aflat sub Vîrful Berevoescu (2300 m).

Timp de mers de la stînă la izvorul Vladului: 2 ore.De aici se poate ajunge la refugiul Berevoescu în cca 1/4 oră.

S2. REFUGIUL IEZER - CURMĂTURA OTICULUI - CURMĂTURA BRĂTILEIMarcaj: cruce albastră şi punct albastru (Refugiul Iezer-Crucea Ateneului): bandă roşie (Crucea Ateneului-Vîrful Roşu); triunghi roşu (Vîrful Roşu-Curmătura Brătilei). Timp de parcurs: 71/2 ore. Urcuş: 907 m; coborîş: 920 m. Traseu de vară.

De la refugiul Iezer (2135 m) pornim spre sud-vest urmînd poteca marcată cu cruce albastră şi punct albastru. Traversăm două pîrîiaşe (aprovizionare cu apă!), apoi lăsăm în stînga lacul Iezer (supraf. 0,4 ha, adînc. 6,5 m, alt. 2130 m) şi după 1/2 oră ajungem în creastă la Crucea Ateneului Voineşti (2275 m) unde întîlnim marcajul bandă roşie ce urcă de la cabana Voina pe culmea Văcarea. Urmăm acest ultim marcaj spre dreapta (nord-vest), lăsînd în stînga Capul Căţunului (2385 m), apoi ocolim vîrful Iezeru Mare (2462 m) prin vest, pe deasupra Căldării Groapelor. Din şaua următoare (2380 m) urcăm susţinut pe creastă pînă pe Vîrful Roşu (2469 m), o mică platformă bolovănoasă cu vedere excepţională în toate direcţiile. Spre nord vedem culmea Oticu-Mezea-Căţunu, de forma unui "S" inversat, pe care o vom parcurge în continuare.

Timp de mers de la refugiul Iezer pină pe Vîrful Roşu - 11/2 oră.

Aici părăsim marcajul bandă roşie care însoţeşte creasta Masivului Iezer-Păpuşa şi, călăuziţi de semnele marcajului triunghi roşu care începe din acest vîrf, coborîm spre nord-vest, pe creasta bolovănoasă şi înclinată. După ce am pierdut mai bine de 150 m din înălţime, zona stîncoasă rămîne în urmă. Dintr-un mic umăr se desprinde spre vest Piscul cu Hotar între Căldarea Groapelor (sud) şi Căldarea Roşului (nord). Culmea care leagă Masivul Iezer-Păpuşa de Munţii Făgăraşului - acoperită în continuare cu păşune alpină - coteşte spre nord, în pantă mai moderată, avînd spre est Căldarea Boarcăşului şi spre vest Căldarea Roşului. Către partea finală a acestui coborîş de încercare a forţelor, străbatem o şa largă şi domoală (1910 m), apoi lăsăm în dreapta o platformă înierbată (1915 m) din care se ramifică spre nord-nord-est un picior al muntelui Boarcăşu, între Căldarea Boarcăşului (sud-est) şi Căldarea Oticului (nord-vest). Cotind spre vest coborîm în Curmătura Oticului (1863 m), pierzînd din Vîrful Roşu diferenţa de nivel de 600 m pe o distanţă de cca 3 km. Aici urcă din stînga o potecă pastorală care vine din Căldarea Groapelor prin Căldarea Roşului.

Timp de mers din Vîrful Roşu în Curmătura Oticului: 11/2 oră.Un vîrf secundar al Oticului (1957 m), care se ridică în vestul curmăturii, trimite spre vest-

sud-vest muchia stîncoasă a Colţilor Cremenii.Poteca marcată cu triunghi roşu reia direcţia nord pe versantul estic al culmii, pe sub cîteva

vîrfuleţe secundare ale muntelui Oticu. Călăuziţi de potecă, trecem pe la izvorul Oticului (unul din izvoarele Dîmboviţei), apoi urcăm de-a coasta şi cotim uşor spre nord-est, lăsînd în stînga vîrful principal al Oticului (2044 m) şi Vîrful Piscului cu Păiş (2000 m). Ajunşi în creastă continuăm urcuşul pînă în vîrful cel mai înalt (2125 m) al Mezei, după care parcurgem, în coborîş, culmea muntelui Mezea cu încă două vîrfuleţe (2031 m şi 2004 m). Vedere exceptională în toate direcţiile. Din ultimul vîrfuleţ se desprinde spre est un picior al muntelui Mezea, numit Faţa Pravăţului - cu potecă pastorală - care ajunge la confluenţa Pîrîului Vladului cu Boarcăşu (Gura Văii Vladului, alt. 1231 m), locul de naştere al Dîmboviţei. După depăşirea ultimului vîrf cotim spre nord şi coborîm repede în Curmătura Mezei (1865 m), o şa îngustă şi adîncă.

Timp de mers din Curmătura Oticului pînă în Curmătura Mezei: 2 ore.Din Curmătura Mezei urcăm spre nord, la început puternic pînă la altitudinea de 1925 m, apoi

domol, urmînd spinarea lată şi lungă dintre Valea Vladului (est) şi Valea Brătilei (vest). Într-o mică şa de la începutul părţii domoale a culmii se ramifică spre stînga hăţaşul ciobănesc spre stîna Brătilei. Mai sus trecem pe partea vestică ocolind prin stînga vîrful turtit al Căţunului (2206 m). Dintr-o căldăruşă aflată în partea sud-estică a vîrfului curge pîrîul Căţunu, afluent vestic al Pîrîului Vladului. Poteca se menţine pe versantul vestic al culmii şi, pe parcurs, traversează cîteva viroage cu scurgerea spre Valea Brătilei (unele cu apă!). Trecem pe sub o şa (2135 m) si, lăsînd vîrful Brătila (2274 m) în dreapta, coborîm uşor în curmătura cu acelaşi nume, la est de micul lac nival (2122 m), unde întîlnim poteca de creastă a Făgăraşului marcată cu bandă roşie.

Timp de mers din Curmătura Mezei pină în Curmătura Brătilei: 21/2 ore.Din Curmătura Brătilei se poate ajunge:

- la refugiul Berevoescu în 11/2 oră, pe traseul C1 în sens invers;- la refugiul din Curmătura Zîrnei, în 11/2 oră, pe traseul C1;- la cabana Urlea în 4 ore pe traseul C1 şi traseul N8 în sens invers, sau în 5 ore pe traseul C1 şi traseele N10 şi N9 în sens invers.

S3. GURA VĂILOR - MUNTELE BOUREŢU - LA FUNDUL BÎNDEINemarcat. Timp de parcurs: 7 ore. Urcuş: 1665 m; coboriş: 155 m. Drum de vară.

La Gura Văilor, acolo unde apele Zîrnei se unesc cu ale Văii Rele dînd naştere Rîului Doamnei, se ajunge din localitatea Slatina parcurgînd cca 20 km pe drumul forestier ce însoţeşte Rîul Doamnei. Aici drumul forestier se bifurcă: unul urmează Valea Rea şi celălalt Valea Zîrnei.De la Gura Văilor (878 m) pornim pe drumul forestier din dreapta, ce însoţeste Valea Zîrnei spre nord, trecînd podul peste Valea Rea, dar după 190 m părăsim drumul şi prindem spre stînga (vest) poteca ce urcă în serpentine pînă în creasta piciorului care se termină la confluenţa celor două văi. Urcăm pe creastă spre dreapta (nord) prin pădurea de foioase ajungînd într-o poiană în lungul crestei (1427 m în capătul superior). Din poiană se văd spre est şi sud-est Colţii Cremenii şi Muntele Iezer. Deasupra poienii urcuşul devine mai moderat. Ocolim prin stînga un vîrf (1656 m) şi continuăm urcuşul prin pădurea de conifere pînă în marea poiană de pe muntele Căpăţîna, unde se află o stînă.

Timp de mers Gura Văilor - Stîna Căpăţînii: 3 ore.De la stînă continuăm urcuşul dar foarte curînd părăsim creasta pentru a ocoli Vîrful Căpăţînii

(1903 m) pe versantul vestic. În drumul nostru întîlnim un izvor (aprovizionare cu apă!). La 1/2 oră după ce am plecat de la stînă ajungem în Curmătura Căpăţînii (1820 m), o şa largă unde molizii ajung din nou pînă în creastă. Aici ne aflăm în dreptul cotului Văii Rele, vizibil spre vest.

Continuăm să urcăm încet în direcţia nord-nord-vest, la început pe creastă, apoi prin stînga mai multor vîrfuleţe stîncoase ale muntelui Boureţu. După 11/2 oră din Curmătura Căpăţînii ajungem la o bifurcaţie a potecii (cca 2120 m). Poteca din dreapta, mai umblată, traversează culmea pe partea estică şi coboară în Căldările Leaotei. Noi urmăm varianta din stînga, mai firavă, şi - lăsînd în dreapta vîrfuleţul stîncos al Boureţului (2345 m), care marchează cotul culmii Boureţului - ajungem pe o platformă a muntelui Muşetescu (2378 m) cu o frunte sudică pietroasă. Aici cotim din nou spre nord urcînd susţinut prin vestul celor două vîrfuri ale Muşetescului (2385 m şi 2495 m), apoi prin vestul vîrfului Hîrtopul (2506 m) după care ajungem în şaua dintre acest ultim vîrf şi vîrful Dara (2500 m).

Timp de mers de la bifurcaţia potecii de pe Boureţu pină aici: 13/4 oră.Ajunşi pe această platformă înaltă nu vom pierde ocazia de a vizita cele două vîrfuri de 2500

m. Din vîrful Dara porneşte spre vest culmea muntelui Dara care în vîrful următor (2459 m) coteşte spre sud, apoi devine stîncoasă purtînd numele de Brîul Darei. Vîrful Dara este legat de creasta principală printr-o creastă estică ce face joncţiunea cu vîrful La Fundul Bîndei (2466 m). În nordul crestei de legătură şi al vîrfului Dara se adînceşte căldarea Bîndei, cu scurgere spre sud-vest. În estul vîrfului Hîrtopul şi sudul vîrfului La Fundul Bîndei se găsesc căldările din Hîrtopul Leaotei.Părăsim şaua dintre cele doua vîrfuri de 2500 m urmînd poteca ce coboară prin dreapta vîrfului Dara, apoi parcurgem creasta de legătură spre est şi, în final, trecem prin sudul vîrfului La Fundul Bîndei. După depăşirea acestui vîrf întîlnim marcajul bandă roşie al potecii de creastă la cca 2385 m altitudine. Semnele marcajului şi poteca se vad mai greu prin pajiştea alpină.

Timp de mers de la vîrful Dara pînă sub vîrful La Fundul Bîndei: 1/4 oră.De aici se poate merge:

- la refugiul din Curmătura Zîrnei urmînd timp de 11/2 oră poteca marcată cu bandă roşie (traseu C2) spre est;- la cabana Valea Sîmbetei, în timp de 31/2 ore, urmînd traseul C2 şi traseul N13 în sens invers;- la cabana Urlea, în timp de 31/2 ore, urmînd traseul C2 şi traseul N9 în sens invers.

S4. SLATINA - GURA VĂILOR - VALEA REA - PORTIŢA VIŞTEIMarcaj: triunghi albastru (Slatina-Gura Cernatului); traseu nemarcat (Gura Cernatului-Balta Pojarnei); triunghi roşu (Balta Pojarnei-Portita Viştei). Timp de parcurs: 14 ore (pe jos). Urcuş: 1730 m.

Traseul urmează drumul forestier pe Rîul Doamnei şi pe Valea Rea, apoi poteca pe această frumoasă vale a Munţilor Făgăraşului. Pe jos se recomandă a fi parcurs în 2 zile, cu înnoptare la unul din adăposturile de pe parcurs.

În localitatea Slatina de pe Rîul Doamnei se poate ajunge de la Piteşti parcurgînd 12,8 km pe DN73 pînă în Piscani, apoi 48 km pe o şosea modernizată (DJ731). Pot fi folosite autobuzele I.T.A. sau alte mijloace auto.

Din Slatina (580 m) pornim pe şoseaua asfaltată spre nord şi o urmăm cca 1 km, trecînd pe partea estică a Rîului Doamnei. La terminarea benzii asfaltate lăsăm pe dreapta Tabăra de pionieri de la Bahna Rusului (Poiana Rusului) şi continuăm pe drumul forestier care străbate depresiunea La Lunci. De aici vedere spre sud-vest asupra Vîrfului Strungii (1167 m) şi asupra muntelui Ghiţu (1622 m). Traversăm din nou Rîul Doamnei, pe malul vestic, pe care nu-1 mai părăsim pînă la capătul drumului forestier. Depresiunea La Lunci se continuă spre vest cu Gruiul Negru, acum defrişat. Aici, în stînga drumului, rămîn cabanele sectorului de exploatare forestieră de la Lunci. Curînd se termină Luncile şi, la 5 km de la începutul drumului forestier, traversăm pîrîul Cernat, care curge dinspre nord-vest. Acesta este însoţit de un drum forestier care, în gura pîrîului Iedu, se bifurcă. Ramificaţia ce urcă pe pîrîul Iedu (vest) traversează culmea Scărişoara-Lespezi-Strunga prin curmătura dintre munţii Paltenu şi Şteuru, apoi coboară în Poienile Vîlsanului. Cealaltă ramificaţie continuă pe pîrîul Cernat înspre izvoare şi iese în Curmătura Maliţei de unde se transformă în drum pastoral cu acces la stînile de pe culmile Scărişoara-Lespezi şi Maliţa-Preotesele.

La confluenţa Cernatului cu Rîul Doamnei (Gura Cernatului, 669 m) se termină Culmea Plăişorului. Marcajul triunghi albastru, care a însoţit drumul de la Slatina pînă aici, părăseşte Rîul Doamnei şi urmează poteca peste Plăişorul şi muntele Preotesele, trecînd prin Curmătura Maliţei, apoi urcă pe culmea Scărişoarei pînă în vîrful Moldoveanu (a se vedea traseul S5, Brădetu-Plaiul Mare-Vîrful Moldoveanu-Colţul Viştei Mari).

Urmăm mai departe drumul forestier care însoţeşte Rîul Doamnei avînd în stînga Plăişorul şi în dreapta, peste apă, Plaiul Lung care, prin Şeţu şi Păpău, ajunge în muntele Iezer. Pe parcurs se ramifică spre dreapta drumul forestier pe Pîrîul Mioarelor apoi, spre stînga, drumul de la Hoarja Plutei, în timp ce drumul nostru ia pe nesimţite direcţia nord-est. Mai sus traversăm pîrîul Drăghina Mare (dinspre nord-vest), însoţit şi el de un drum forestier şi, după cca 18 km de la Slatina, ajungem la

barajul Văsălatu, care captează apele Rîului Doamnei spre a le trimite pe sub munte în Lacul Vidraru. La nivelul maxim (860 m) apele lacului se întind cca 1 km în amonte pe Rîul Doamnei. Apoape tot atît se întind pe pîrîul Văsălatu. Un drum forestier parcurge coronamentul barajului apoi însoţeşte pîrîul Văsălatu în amonte şi ajunge după 2,5 km la o cabană de vînătoare.

Urmăm drumul pe Rîul Doamnei înspre coada lacului, avînd în stînga picioarele muntelui Drăghina Mare. Dinspre est coboară în lac ultimele prelungiri ale Colţilor Cremenii. După cca 2 1/2 km de la baraj ajungem la Gura Văilor (878 m), unde apele Văii Rele se unesc cu ale Zîrnei dînd naştere Rîului Doamnei. Drumul forestier se bifurcă. O variantă - după ce traversează Valea Rea pe deasupra confluenţei - însoţeşte pîrîul Zîrna, trimiţînd ramificaţii pe afluenţii acestuia, Leaota şi Brătila. Varianta din stînga însoţeşte Valea Rea pe malul vestic.

La Gura Văilor se termină culmea Boureţu-Căpăţîna care este străbătută de o potecă pastorală (traseu S3). Urmăm drumul ce însoţeşte Valea Rea pe malul vestic pe sub coastele muntelui Drăghina, şi după cca 3 km de la Gura Văilor ajungem la cantonul brigăzii silvice Săgeata. Traversăm pîrîul Drăghina Mică (numit şi Pîrîul Spinării) care curge dinspre vest şi desparte muntele Drăghina Mică (la sud) de muntele Spinarea (la nord). La aproape 7 km socotiţi de la Gura Văilor sîntem la cotul Văii Rele, unde pîraiele Boureţul (dinspre nord-est) şi Muşetescu (dinspre nord) îmbogăţesc undele acesteia. Aici cotim spre vest, urmînd cursul întortocheat al văii. Dinspre nord ajung în Valea Rea picioarele munţilor Muşetescu şi Dara, despărtite de pîrîul Dara. În stînga noastră, spre sud, se ridică Dosul Muntelui Preotesele. Treptat schimbăm direcţia de mers spre nord-vest apoi spre nord, în timp ce trecem pe sub Curmătura Maliţei, aflată mult mai sus în stînga noastră. După puţin timp ajungem la vechiul baraj de la Balta Pojarnei, lăsînd pe dreapta o clădire. Drumul măsoară de la Slatina pînă aici cca 32 km.

La 200 m în amonte de baraj (cam pe la coada lacului) întîlnim coborînd din stînga poteca marcată cu triunghi roşu. Această potecă porneşte din Curmătura Maliţei (1820 m) în directia nord-vest, conturîndu-se doar la 25 m în nordul punctului cel mai jos, situat în partea estică a acestei şei largi. Poteca se vede foarte bine după intrarea în pădure. Traversează două pîraie, iese din pădure la stîna Furfuescului, apoi din nou prin pădure, traversează pîrîul Izvorul Mocanilor şi coboară - dintr-o poieniţă - pe Piscul Vîrtejelor la Balta Pojarnei (atenţie la marcaj, în poieniţă, pentru a prinde coborîrea spre dreapta, pe Piscul Vîrtejelor, şi a nu urma în continuare o potecă nemarcată oare conduce în Valea Pojarnei mai sus de capătul drumului forestier!).

În sens invers de la coada Bălţii Pojarnei (20 m în amonte de o baliză topografică aflată în stînga drumului) se părăseşte drumul forestier prin stînga, îndepărtîndu-se de el la cca 20 m, pe unde se urmează semnele de marcaj triunghi roşu pe o potecă noroioasă în direcţia nord-nord-vest, aproape paralel cu drumul, şi după 150 m se urcă spre vest-nord-vest. Aici, marginea stîngă a drumului formează o rîpă destul de înaltă.

De la coada Bălţii Pojarnei urmăm în amonte drumul forestier de pe Valea Rea, călăuziţi de marcajul triunghi roşu. După 600 m de la baraj traversăm pîrîul Pojarna (1138 m) şi după încă 200 m se ramifică la stînga drumul forestier pe Valea Pojarnei. După cca 11/2 km întîlnim în stînga drumului două grupuri de cîte două cabane. O cabană din primul grup este în stare bună, dar celelalte trei sînt în degradare. În faţă ne apar pe parcurs munţii Gălăşescu Mic şi Gălăşescu Mare. Înapoi se văd muntele Preotesele şi Curmătura Maliţei. În stînga noastră se ridică muntele Nisipurile iar în dreapta, peste apă, muntele Dara. Pe parcurs trecem pe la urmele fostului baraj de la Nisipuri. Ceva mai sus valea se lărgeşte formînd o luncă şi, la aproape 37 km de la Slatina, ajungem la Gura Bîndei (1335 m). Aici Valea Rea primeşte dinspre nord-est apele pîrîului Bîndea, care aduce şi apele celor două pîraie ale Gălăşescului (Mic şi Mare). La nord de confluenţă, între cele două pîraie, se înfrăţeşte cu singurătatea o veche cabană de vînătoare, în prezent refugiu al Salvamont-Argeş. Clădirea cuprinde două camere mici cu priciuri şi o tindă.

De aici porneşte o potecă ciobănească ce însoţeşte pîrîul Bîndea înspre stînă şi, mai departe, în căldarea Bîndea. La confluenţă se termină creasta muntelui Gălăşescu Mare, care mărgineşte spre est muntele Valea Rea.Din Gura Bîndei continuăm urcuşul lin pe drumul forestier de pe malul sud-vestic al Văii Rele. În faţă ne apare imensul prag glaciar cu cascada de sus străjuită de Budurile Văii Rele: Budurul Mare la est şi Budurul Mic la vest1.

După cca 38 km de la Slatina ajungem la capătul drumului forestier (cca 1420 m). De aici urcă spre stînga (vest) o potecă nemarcată care conduce la lacurile Galbenei. Marcajul triunghi roşu însoţeşte poteca ce traversează pe un podeţ apele Văii Rele pe malul nord-estic şi, după cca 100 m,

1 Budurul Mare este format de fruntea abruptă cu care se termină culmea ce separă Căldarea Mare (vestică) de Căldarea Mică (estică) ale Văii Rele. Budurul Mic denumeşte terminaţia abruptă a Piscului Roşu care desparte Căldarea Mare a Văii Rele (nord) de regiunea Galbenei aflată la sud.

ajunge la stînă. În aval de stînă, Valea Rea primeşte dinspre vest apele pîrîului Galbena (numit şi pîrîul Zbuciumatul) care se aruncă peste pragul glaciar formînd o cascadă spumegoasă ce se vede printre brazi. Apele şi-au săpat albia în pat de marmură gălbuie.

Trecem pe la stînă urmînd poteca marcată cu triunghi roşu şi admirăm spre vest abruptul Roşului. După cca 500 m traversăm pîrîul estic al Văii Rele, care curge din Căldarea Mică aflată în dreapta noastră, apoi trecem pe sub abrupturile Budurului Mare şi ne angajăm în urcarea pragului glaciar. Cascada de jos a Văii Rele rămîne în stînga noastră, mai jos. Pe la jumătatea pragului glaciar, după ce depăşim molizii de pe malul celălalt, putem face un popas pentru a ne apropia spre stînga de canionul săpat de ape şi pentru a admira cascada din mijloc înaltă de cca 30 m, care nu se vede din potecă. Pe abrupturile Budurului Mare se zăresc cîteva exemplare de zîmbru (Pinus cembra). După cca 11/2 oră de la capătul drumului forestier ajungem deasupra pragului glaciar, în gura Căldării Mari a Văii Rele, unde întîlnim fundul unui lac colmatat (alt. cca 1970 m). Apele pîrîului se răsucesc în meandre. Marcajul conduce prin pajiştea de pe fostul fund de lac, cam spre vest, lăsînd meandrele pîrîului în stînga (sud). În perioadele ploioase, sau imediat după topirea zăpezii, pajiştea este mlăştinoasă şi sîntem obligaţi să ocolim pe partea nordică, mai departe de firul apei. După depăşirea zonei mlăştinoase ne apropiem din nou de firul pîrîului. Panta este destul de mică, dar refugiul nu se vede. Abia după ce depăşim bordeiul ciobănesc, care rămîne în dreapta, urcăm o panta mai înclinată care ne scoate pe terasa de sub lac unde ne apare refugiul metalic Valea Rea (2074 m).

Timp de mers de la capătul drumului forestier (stînă) pînă la refugiu: 2 ore.De la refugiu, urcăm spre vest călăuziţi tot de semnele triunghi roşu, care sînt aplicate pe

pietrele mai răsărite din păşunea alpină. În faţă se vede creasta înaltă ce uneşte vîrfurile Moldoveanu (2544 m) şi Viştea Mare (2527 m), iar în stînga noastră, destul de aproape, curge pîrîul Văii Rele, a cărui obîrşie se află ceva mai sus, în lacul glaciar. Oglinda de apă a lacului Văii Rele, de formă triunghiulară, o vedem abia după ce am ajuns pe terasa care îl adăposteşte la altitudinea de 2156 m. Lacul are suprafaţa de 0,45 ha şi în adîncime măsoară 2 m. De la lac cotim spre dreapta (nord-nord-vest) şi continuăm urcuşul pînă în Portiţa Viştei (2310 m), unde întîlnim poteca de creastă marcată cu bandă roşie (traseu C3).

Timp de mers de la refugiul Valea Rea pînă în Portiţa Viştei: 3/4 oră.

S5. BRĂDETU - PLAIUL MARE - VÎRFUL MOLDOVEANU - COLŢUL VIŞTEI MARIMarcaj: cruce roşie (Brădetu - Gura Văii Şetrei); traseu nemarcat (Gura Văii Şetrei - Şaua Gruişorului); triunghi albastru (Şaua Gruişorului - Vîrful Moldoveanu); punct roşu (Vîrful Moldoveanu - Colţul Viştei Mari). Timp de parcurs: 15 ore (2 zile). Urcuş: 2970 m; coborîş: 1067 m.

Drum de culme urmînd unul din vechile plaiuri pastorale, numit Plaiul Mare, care ne conduce pe cel mai înalt vîrf al Munţilor Făgăraşului şi al ţării. La Brădetu, localitate balneoclimaterică, situată în depresiunea cu acelaşi nume de pe rîul Vîlsan, se poate ajunge cu autobuzul ITA de la Curtea de Argeş parcurgînd 28 km prin localităţile Valea Iaşului, Muşăteşti, Galeşu şi Brăduleţ.

Din centrul localităţii Brădetu (624 m) pornim pe drum spre nord, traversăm Vîlsanul pe malul estic, lăsăm Băile Brădetu pe stînga, peste rîu, apoi traversăm un pîrîu estic (Pîrîul Mierlei) şi după cca 700 m de la traversarea Vîlsanului ajungem în gura Văii Şetrei, care curge din dreapta, dinspre nord-est. Pe drumul din Brădetu pînă aici am fost însoţiţi de marcajul cruce roşie care urmează în continuare drumul forestier pînă la Poienile Vîlsanului. La 100 m în amonte de podul peste Valea Şetrei, pe stînga, între drum şi apa Vîlsanului, se găseşte o clădire înaltă (pompele de apă pentru băi). Imediat după traversarea Pîrîului Şetrei părăsim drumul ce însoţeşte Valea Vîlsanului şi prindem spre dreapta un drumeag de căruţe cu direcţia iniţială nord-est, care urcă în serpentine spre localitatea Gruiu. La o bifurcaţie a drumeagului prindem varianta din stînga care ne conduce prin partea nord-vestică a localităţii. După ce depăşim succesiv două fîntîni din stradă urmăm strada principală spre dreapta coborînd puţin si, după traversarea unui pîrîiaş, părăsim strada principală (care continuă să coboare spre dreapta) şi menţinînd aproximativ direcţia nord urcăm pe o străduţă mai îngustă (si de cele mai multe ori cu noroi) pînă la ieşirea din sat. Ceva mai sus, pe stînga, întîlnim un izvor cu jgheaburi de beton pentru adăpatul vitelor. Continuăm prin dreapta culmii, cam în direcţia nord-est, în urcuş lin, întîlnind pe parcurs cîte o gospodărie izolată, în timp ce lăsăm în dreapta drumeagul spre Nucşoara. La un grup de vreo trei case cu fîntînă în faţă (ultimele din localitatea Gruiu) cotim spre stînga (nord-vest) în urcuş şi ajungem în apropierea unui pîrîiaş care rămîne în dreapta noastră. Privind înapoi, mai jos, se vede o parte a localităţii Nucşoara, cu Lacul Învîrtitei la nord de biserică. Spre nord se ridică Vîrful Strungii (1167 m). Într-o poiană întîlnim un alt izvor cu jgheab de beton. Deasupra poienii se vede o pădurice de pini. Locul acesta este cunoscut sub denumirea "La Cazarmă". Înaintea primului război

mondial aici a fost o cazarmă de grăniceri. Urcăm prin stînga păduricii de pini pînă într-o şa, La Pravăţ, apoi pe creastă spre dreapta, înspre Vîrful Strungii. Curînd se desprinde la stînga o potecă ce coboară spre Valea Ulmului apoi urcă în Poiana Băsacănului, dintre Vîrful Ulmului (1216 m, în stînga) şi Vîrful Băsacănului (1155 m, în dreapta) si, în final, coboară spre Poienile Vîlsanului. Înaintea Vîrfului Strungii drumul nostru se bifurcă ocolind vîrful prin dreapta şi prin stînga. Varianta din stînga - Plaiul Mare - trece pe la Fîntîna Cărăvăgii (un izvor în stînga drumului) şi ajunge la Posadă (şaua dintre Vîrful Băsacănului - stînga - şi Vîrful Strungii - dreapta - marcată cu o troiţă, alt. 1 110 m), unde se întîlneşte cu varianta din dreapta care trece prin Coastele Plaiului. La varianta din dreapta se poate urca şi din localitatea Nucşoara.

De la Posadă se coboară prin pădure, cam spre nord, pînă la Gura Şteurului (şa. 1045 m) de unde începe Poiana Şteurului, apoi se urcă prin poiană. Spre vest, dincolo de obîrşia unui pîrîiaş, se află Poiana Muşuroaielor. Cele două poieni se întîlnesc mai sus (spre nord). Drumul urcă prin poiană, trece prin stînga vîrfului Şteuru apoi intră în pădure, ocolind vîrful împădurit al Muşuroaielor (1326 m) prin dreapta. Traversăm Poiana Şteghiei, care ocupă o mică şa pe culmea lată, lăsăm în stînga cocoaşa turţită şi împădurită a Vîrfului Mîrnii şi - după ce admirăm priveliştea vîrfurilor Lespezi, Preotesele, Oticu, Păpăul, ce apar spre nord şi nord-est - coborîm într-o şa dublă, joasă (1250 m), pe unde trece drumul forestier de la Poienile Vîlsanului spre Iedu şi Gura Cernatului, în Rîul Doamnei.

Timp de mers din Brădetu pînă aici: 4 ore.Din şa urmăm drumul care se ramifică spre nord-vest, apoi urcă pe culme spre vest. Curînd

drumul părăseşte culmea şi - prin dreapta ei - coteşte treptat spre nord. După ce lăsăm pe stînga vîrful Paltenu (1332 m) ajungem la plantaţia de molid din fosta poiană a Paltenului (pe versantul vestic). Puţin mai spre nord lăsăm pe dreapta un alt vîrf (1385 m) şi ajungem într-o şa largă (1340 m). Pe povîrnişul nordic începe pădurea de conifere. Urcăm povîrnişul în serpentine şi intrăm în Poiana Clăbucetului unde, puţin mai sus, vedem pe stînga vechiul canton situat pe un mamelon (1458 m), iar în şaua imediat următoare (1420 m) întîlnim un saivan. De la saivan spre nord, la mai puţin de 100 m, se află pe versantul stîng, în pădure, un izvor cu apă bună de băut (jgheaburi de beton).

Timp de parcurs de la intersecţia drumului forestier spre Iedu pînă în Poiana Clăbucetului: 11/2 oră.

Poiana Clăbucetului se întinde pe culme şi pe versantul estic. Urcăm susţinut pe culmea lată pînă la partea superioară a poienii apoi intrăm în pădure prin stînga culmii şi, după cca 100 m, lăsăm pe dreapta Vîrful Clăbucetului (1578 m) care - pentru a se deosebi de alte clăbucete - mai este numit Clăbucetul Nucşoarei. Parcurgem în continuare culmea lată ca un platou, cu plantaţie tînără pe partea estică, apoi coborîm într-o şa (1540 m) cu crucea lui Darie din Nucşoara şi din nou urcăm uşor pe un alt platou unde întîlnim în stînga plaiului o poiană frumoasă, Sîntilie (1571 m), cu o colibă dărăpănată. Mai demult, aici aveau loc tîrguri între transilvăneni şi munteni, în ziua de Sf. Ilie (20 iulie), în genul tîrgului de pe muntele Găina. Vedere spre nord-est. Plaiul urmează culmea cu şei domoale şi vîrfuri turtite, trecînd prin cîteva poieniţe frumoase rămase în pădurea de molid şi, după ce străbate o poiană mai mare în urcuş lin dar lung, traversează ultima fîşie de pădure prin dreapta unui vîrfuleţ şi ajunge în şaua de la Gura Lespezilor (1590 m). Aici se ramifică la dreapta poteca spre stîna din Lespezi, situată pe un picior estic numit muntele Lespezi.

Timp de mers de la Clăbucet la Lespezi:11/2 oră.Spre nord urmează un povîrniş care culminează în vîrful Lespezi (1908 m), numit şi vîrful

Dobroneagu, după piciorul muntelui Dobroneagu care se desprinde din vîrf spre vest apoi coteşte spre sud şi ajunge la confluenţa pîrîului Dobroneagu cu Vîlsanul (Gura Dobroneagului, 896 m). Tot din vîrful Lespezi se desprinde spre sud un picior scurt, muntele Mălureanu, între două pîrîiaşe de obîrşie ale pîrîului Dobroneagu, aflate în stînga noastră. În timp ce urcăm povîrnişul, lăsăm spre stînga ramificaţia potecii care trece pe deasupra unui izvor (aflat în ultimul pîlc de molizi) şi conduce, peste muntele Mălureanu, la stîna Dobroneagului. În mai puţin de 1/2 oră socotită din şa întîlnim drumul pastoral auto care porneşe de la stîna Lespezilor şi traversează povîrnişul urcînd în diagonală spre vest, intersectează pe parcurs un pîrîu de obîrşie al Dobroneagului (apă de băut!), apoi coteşte la dreapta în timp ce lasă o ramificaţie spre vest care coboară la stîna Dobroneagului. Drumul urcă încontinuu şi ocoleşte vîrful Lespezi prin dreapta, traversînd în acelaşi timp culmea muntelui. Coborîm uşor prin dreapta culmii, trecem prin Curmătura Belciului (1795 m) şi pe sub Vîrful Belciului (1835 m) şi ajungem în Curmătura Zănoguţei (1775 m) în sud-vestul căreia curge pîrîul Zănoguţa. Ocolim prin est vîrful Zănoguţa (1912 m), lăsăm la stînga ramificaţia de drum spre stîna Zănoguţei şi ocolim vîrful Basa (1944 m) tot prin est, după ce am traversat începutul pîrîului Basa şi am lăsat la dreapta ramificaţia de drum spre stîna din muntele Basa. Atingem din nou creasta în şaua următoare (1875 m) apoi ocolim prin est o porţiune de creastă lată, cu altitudini cuprinse între 1935 m şi 1982 m, numită Şleaul Urdei. Partea vestică a culmii, înspre Vîlsan, se numeşte muntele Urdea. Spre est se desprinde un picior scurt, muntele Movrea.

Din partea nordică a Şleaului Urdei, numită Curmătura Urdea (1975 m), se ramificau - înainte de construcţia drumului pastoral - poteca la stîna din Valea Lungă (spre stînga) şi plaiul peste muntele Gruişoru către Curmătura Maliţei (spre dreapta), ale căror urme se văd şi azi.În nordul Curmăturii Urdea, drumul pastoral atinge din nou creasta în dreptul unui refugiu de beton, unde se bifurcă. Ramura din dreapta coboară uşor peste muntele Gruişoru, trece prin Curmătura Maliţei (1820 m), apoi continuă coborîrea pe Valea Cernatului şi ajunge în Rîul Doamnei. Pe această ramură, după cca 2 km de la ramificaţie, întîlnim cabana pastorală Maliţa amplasată în căldarea glaciară cu acelaşi nume, imediat sub drum. Ramura stîngă a drumului pastoral continuă urcuşul în serpentine. Ambele ramuri sînt însoţite de marcajul triunghi albastru care urcă peste Plăişorul şi peste muntele Preotesele, iar din Curmătura Maliţei însoţeşte drumul pastoral pentru a continua pe poteca de creastă (Plaiul Mare) pînă în vîrful Moldoveanu.

Timp de mers din Gura Lespezilor pînă la ramificaţia drumului: 3 ore.De la ramificaţie urmăm ramura stîngă a drumului care face o buclă mare spre dreapta - pe

deasupra celeilalte variante - apoi se întoarce şi ocoleşte vîrful Gruişoru (2181 m) prin vest, ajungînd în şaua Valea Lungă (2165 m). În stînga (vest) se adînceşte căldarea glaciară a muntelui Valea Lungă. Spre dreapta se ramifică culmea muntelui Maliţa, cu vîrful Maliţa (2154 m), care coboară repede în curmătura omonimă, apoi continuă cu muntele Preotesele şi culmea Plăişorului pînă la Gura Cernatului (669 m). În această zonă, în dreapta drumului, se găseşte un izvoraş (nesigur în anii secetoşi). Ceva mai sus de şa se termină drumul pastoral. Marcajul triunghi albastru însoţeşte în continuare poteca ciobănească ce urcă uşor prin dreapta vîrfului turtit Valea Lungă (2254 m), apoi coboară lin în curmătura lungă şi lată a Furfuescului (2185 m). Spre dreapta (est), ceva mai departe, se află abruptudle muntelui Furfuescu. Spre stînga se poate coborî spre sud-vest la stîna clin muntele Valea Lungă.

Timp de mers de la ramificaţia drumului pînă în Curmătura Furfuescului: 11/4 oră.Din Curmătura Furfuescului urmează spre nord un povîrniş pe care poteca îl depăşeşte pe

versantul vestic în urcuş susţinut şi, după ce lasă în dreapta cele două vîrfuri ale muntelui Scărişoara Mică (2423 m şi 2435 m), ajunge în căldăruşa glaciară de sub Potcoava, unde se găseşte un lăculeţ de mare altitudine (cca 2265 m) şi nişte mocirle. De aici urcăm spre nord panta dură a muntelui Scărişoara Mare apoi trecem prin stînga vîrfului cu cota 2472 m şi a spinării înalte de 2495 m. Munţii Scărişoara Mare şi Scărişoara Mică ocupă creasta şi versantul vestic înspre Valea Vîlsanului. Versantul estic al culmii aparţine muntelui Pojarna. Din spinarea Scărişoarei Mari se desprinde spre est o ramură de munte care, după ce trece - printr-o şa adîncă (Curmătura Pojarnei, 2035 m), coteşte spre sud-sud-est şi ajunge pînă la gura pîrîului Pojarna. Această culme închide spre sud-vest muntele Pojarna. Versantul estic al ei, înspre Valea Rea, formează muntele Nisipurile.

De pe spinarea Scărişoarei Mari coborîm spre nord, trecînd prin punctul de unde se desprinde spre vest - şi coteşte repede spre sud - marea ramură Picuiata-Ţuica-Ghiţu (a cărei potecă de culme este marcată cu cruce roşie). În această zonă întîlnim şi marcajul punct roşu, care urcă din valea Vîlsanului.

Timp de mers din Curmătura Furfuescului pînă la ramificaţia Picuiata: 2 ore.Din culmea pe care ne aflăm noi se întinde spre est teritoriul muntelui Galbena, cu cîteva

lacuri glaciare dintre care cel mare, situat la altitudinea 2195 m, are suprafaţa de 1,2 ha şi adîncimea de 9 m. Gheţarul care se forma în căldarea Galbenei se împărţea în două: partea stîngă cobora în căldarea Zbuciumatului şi mai departe spre Valea Rea; partea dreaptă trecea în căldarea Pojarnei prin Curmătura Pojarnei (numită mai demult Fereastra Galbenei). O potecă ce se ramifică spre dreapta trece pe la lacurile Galbenei şi coboară în Valea Rea la capătul drumului forestier.

Urmăm spre nord creasta aproape orizontală. Trecem peste vîrfuleţul Galbenei (2412 m) apoi coborîm în Curmătura Moldoveanului, numită şi Curmătura Galbenei (cca 2330 m), unde întîlnim urcînd din stînga, din căldarea Moldoveanului, poteca marcată cu triunghi galben.

Timp de mers de la ramificaţia Picuiata pînă în Curmătura Moldoveanului: 1/2 oră.Din Curmătura Moldoveanului urcăm susţinut spre nord, pe creasta înclinată, întîlnind doar

semnele marcajelor triunghi albastru şi cruce roşie. După ce am urcat mai bine de 150 m diferenţă de nivel ajungem pe Vîrful Roşu (2465 m), care trimite spre est Piscul Roşu ce delimitează spre sud căldarea vestică a Văii Rele, sau Căldarea Mare, şi al cărui abrupt terminal se numeşte Budurul Mic.În continuare, urmăm spre nord-vest o porţiune de creastă orizontală apoi urcăm un al doilea povîrniş de aproape 100 m diferenţă de nivel, care ne conduce pe cel mai înalt vîrf al Carpaţilor româneşti, vîrful Moldoveanu (2 544 m).

Timp de mers pe distanţa Curmătura Moldoveanului - vîrful Moldoveanu: 3/4 oră.Din vîrful Moldoveanu se desprinde spre sud-vest Piciorul Moldoveanului care desparte

căldările glaciare ale Moldoveanului (la sud-est) şi Orzînelei Mari (nord-vest). De pe vîrful Moldoveanu urmăm spre nord creasta de mare altitudine marcată cu punct roşu pînă în vîrful Viştea Mare (Colţul Viştei Mari, 2527 m), tăiată de o spintecătură în două părţi.

Timp de mers de pe vîrful Moldoveanu pînă pe vîrful Viştea Mare: 1/2 oră.

Pe vîrful Viştea Mare întîlnim marcajul bandă roşie care însoţeşte creasta principală a Munţilor Făgărasului. De pe vîrful Viştea Mare se poate ajunge, în 3 1/2 ore, la cabana Podragu pe traseul C3 şi traseul N20 în sens invers, sau se poate coborî la refugiul Valea Rea în 1 oră, urmînd traseele C3 şi S4 în sens invers.

S6. CABANA VALEA CU PEŞTI - CURMĂTURA MOLIVIŞULUI - VÎRFUL GHIŢU - BRĂDETUNemarcat. Timp de parcurs: 8 ore. Urcuş: 781 m; coborîş: 1017 m. Traseu de vară. Iarna necesită mai mult de o zi şi lipsesc adăposturile intermediare.

De la cabana Valea cu Peşti (860 m; km 70,8 al DN 7C) pornim pe şosea spre stînga (sud). La km 65,6 traversăm Pîrîul Lupului, iar la km 64,4 se ramifică spre stînga drumul forestier spre Moliviş. (De la barajul Vidraru pînă la ramificaţie sînt 2,7 km). În continuare, pe o bună parte, drumul este însoţit de marcajul cruce roşie, care apoi urmează culmea Ţuica-Picuiata pînă pe vîrful Moldoveanu. După 2 km de mers pe acest drum ajungem în Curmătura Ursului (1015 m) unde traversăm culmea Toaca-Albina şi intrăm în depresiunea pîrîului Limpedea. Pe această culme spre nord-est se află poiana Toaca şi mai spre nord poiana Paltinul. Pe aceeaşi culme, la sud-vest de Curmătura Ursului, se află Dosul Măgădanului, apoi munţii Pleaşa (1310 m) şi Albina (1371 m). După ce trece prin curmătură, drumul coteşte la stînga lăsînd succesiv, pe dreapta şi pe stînga, cîte o cabană silvică şi intră în Depresiunea Moliviş, pe care o ocoleşte prin nord traversînd cele două fire de obîrşie ale pîrîului Limpedea. În depresiune a existat o pădure de molid (de unde îi vine numele!). Cioturile multor molizi se văd şi azi. Ajuns în partea estică a depresiunii, după 7,5 km de la DN7C, drumul traversează culmea Ţuica-Ghiţu prin Curmătura Molivişului (1115 m).

Timp de mers de la cabana Valea cu Peşti pînă în Curmătura Molivişului: 4 ore.De aici părăsim drumul forestier - care coboară pe partea estică înspre Poienile Vîlsanului,

unde ajunge după 2,8 km - şi prinzînd vechea potecă pastorală, care urmează culmea, şi care acum nu mai este atît de umblată ca pe vremuri, ne abatem spre dreapta (sud-vest) trecînd peste două vîrfuleţe turtite, iar din şaua următoare părăsim creasta însoţită de marcajul forestier H roşu şi ne lăsăm în dreapta, spre sud-vest. Traversăm un pîrîiaş şi urcăm pînă într-o culme secundară, apoi pe această culme pînă în partea nordică a poienii de pe muntele Ghiţu, unde reîntîlnim creasta cu marcajul forestier H roşu. Urcăm spre dreapta, prin poiana de pe versantul estic, pînă pe vîrful Ghiţu (1622 m) de unde ni se oferă o largă vedere panoramică.1

Timp de mers din Curmătura Molivişului pînă pe vîrful Ghiţu: 2 ore.Muntele Ghiţu este un complex muntos cu mai multe picioare care coboară în toate părţile.

Piciorul nordic, mai important, leagă muntele Ghiţu - prin Curmătura Molivisului - de culmea Moldoveanu-Picuiata-Ţuica, iar piciorul sudic, dezvoltat şi el, prelungeşte această culme spre sud astfel că, prin Curmătura Sturzeanului (870 m) şi prin dealul Chicera (1228 m), ajunge în Muscelele Argeşului. Un alt picior important, Ghereşul, porneşte din vîrful Ghiţu spre vest, apoi coteşte spre sud-vest şi se termină la confluenţa pîraielor Limpedea şi Turburea, în localitatea Berindeşti. Muntele Ghiţu este flancat la est de Cheile Vîlsanului iar la vest de canionul pîrîului Limpedea care îl desparte de munţii Albina-Pleaşa. De pe vîrf coborîm spre sud-est, prin poiană, pînă în potecă apoi pe aceasta spre sud. Trecem prin pădurea de molid, apoi prin poiana Vărateca si, mai jos, prin poienile Bechet. După ce parcurgem o culme destul de lungă spre sud ajungem la Putineiu, în marginea pădurii, unde întîlnim o casă de pădurar.

În continuare trecem printre livezi şi, după ce întîlnim drumul de căruţe ce vine din dreapta, de la Corbeni şi Turburea, prin Curmătura Sturzeanului, îl urmăm în coborîş uşor. În drum traversăm Pîrîul Groşilor şi continuăm coborîrea pe Dealul Seciului pînă în localitatea Brădetu (624 m).

Timp de mers vîrful Ghiţu - Brădetu: 2 ore.Între Brădetu şi Curtea de Argeş circulă autobuze ITA.

S7. CABANA VALEA CU PEŞTI - VALEA BUDA - ŞAUA PODRAGULUITraseu nemarcat pe distanţa cabana Valea cu Peşti - Gura Văii Buda; marcat cu triunghi albastru între gura Văii Buda şi Şaua Podragului. Timp de parcurs: 12 ore. Urcuş: 1527 m; coborîş: 80 m. Drum de vară. Şoseaua şi drumurile forestiere, aflate în partea inferioară a traseului, pot fi parcurse şi iarna dar sînt lungi şi lipsite de perspectivă.

De la cabana Valea cu Peşti (860 m; km 70,8 al DN7C) pornim pe Transfăgărăşan spre dreapta (nord-est) intrînd în golful Valea cu Peşti si, după aproape 21/2 km de la plecare, traversăm

1 Recent, pe muntele Ghiţu a fost construit un turn de telecomunicaţii.

pîrîul cu acelasi nume, apoi urcăm spre vest şi trecem printr-o şa (900 m) de pe Piscul Zimbrului - ultimul picior al muntelui Lăcşor, care înaintează în lac ca o peninsulă închizînd golful pe partea nordică. După cca 8 km de la plecare lăsăm în dreapta cantonul Ierbaşu, apoi intrăm în golful Buda şi, pe la coada lacului, traversăm podurile peste pîrîul Oticu şi peste rîul Buda. Pe piciorul Oticului, aflat între cele două văi, întîlnim în dreapta drumului cabanele forestiere Oticu. Un drum forestier însoţeşte pîrîul Oticu. Pe rîul Buda se ramifică un alt drum forestier care porneşte de la capătul vestic al podului peste rîu (km 84). Aici întîlnim marcajul triunghi albastru care vine dispre vest, de la cabana Cumpăna şi urmează DN7D pe distanţa de 6,5 km, pînă la podul peste rîul Capra, apoi încă 6 km pe Transfăgărăşan între rîul Capra şi rîul Buda, traversînd piciorul muntelui Şteviuţa aflat între cele două rîuri.

De la cabana Valea cu Peşti pînă în gura Budei sînt 13,2 km care, pe jos, se parcurg în 31/4

ore.Părăsim şoseaua asfaltată şi prindem spre nord drumul forestier ce însoţeşte rîul Buda pe

malul vestic. Foarte curînd lăsăm în stînga o cabană forestieră. Din stînga cad în drum coastele muntelui Şteviuţa. După cîţiva kilometri rămîne tot pe stînga cabana de muncitori de la Leuca. În continuare trecem pe sub picioarele muntelui Năneasa, aflat de asemenea în stînga noastră. Pe partea cealaltă a rîului se ridică Costiţele. După mai bine de 7 km de mers pe drumul forestier traversăm rîul Buda pe malul estic si, după alte cîteva sute de metri, ajungem la vechiul baraj de la Muşeteica, situat în aval de confluenţa văilor Buda şi Museteica (995 m).

De la Gura Budei am parcurs pînă aici 7,8 km în 21/2 km.Printre cele două văi ajunge la confluenţă piciorul muntelui Robiţa. Aici se ramifică spre

stînga poteca marcată cu cruce albastră care traversează rîul Buda pe un podeţ aflat în apropierea barajului rupt de ape, trece pe la vechiul canton care înfruntă cu stoicism vitregiile timpului, apoi urcă peste munţii Jorzea şi Piscul Negru pentru a ajunge în Valea Caprei puţin mai la nord de cantonul Piscul Negru.

Drumul forestier urmează în continuare malul estic al Budei, lasă în stînga o cabană nouă, robustă, şi străbate ocolişurile întortocheate ale celor două cîrlige pe care le formează rîul Buda în lupta cu muntele Robiţa. Pe partea sud-estică se înalţă Coastele Mijlocii. Drumul trece pe malul celălalt al apei şi revine pe malul estic după cîţiva kilometri. La 5.9 km de la gura Muşeteicii ajungem la confluenţa Budei cu pîrîul Rîiosu, care curge dinspre nord-vest (1212 m). După încă 1 km sîntem la confluenţa pîrîului Buda, care curge dinspre nord, cu Pîrîul Mircii, care curge dinspre nord-est (1252 m). Urmele vechiului baraj mai stau mărturie în timp, dar coliba cantonului a dispărut mistuită de flăcări. Locul ei a fost luat de mai multe barăci muncitoreşti.

Timp de mers de la gura Muşeteicii la gura Pîrîului Mircii: 21/2 ore.O ramificaţie de drum în construcţie urmează pîrîul Buda în amonte. Noi urmăm spre nord-est

drumul care însoţeşte Pîrîul Mircii pe malul sud-estic, trecînd printre munţii Mircea (nord-vest) şi Coastele Mari (sud-est). După 1/2 km trecem pe malul nord-vestic, continuînd mersul în urcuş uşor. Drumul înaintează pe Pîrîul Mircii 2,3 km dar se pare că va fi construit mai departe. În continuarea drumului urmăm pe acelaşi mal poteca ce trece prin poieniţe frumoase şi rarişti de pădure. Apa pîrîului se aruncă zgomotoasă peste stînci de marmură rotunjite în decursul mileniilor. Traversăm Izvorul Podul Giurgiului şi după cîteva sute de metri ajungem la stîna Podul Giurgiului (1420 m). Aici se desparte poteca marcată cu triunghi galben care traversează Izvorul Moldoveanului peste un baraj vechi de lemn şi urcă prin căldarea Moldoveanului către vîrf. O altă potecă (marcaj triunghi roşu) urmează Izvorul Orzînelei prin căldarea cu acelaşi nume.

Timp de mers de la confluenţa Budei cu Pîrîul Mircii pînă la stîna Podul Giurgiului 11/4 oră.Urmăm poteca marcată cu triunghi albastru care coteşte la stînga şi intră în pădurea de

conifere. După mai bine de 1/4 oră ajungem la golul alpin din valea glaciară Podul Giurgiului, unde urcăm pe partea estică. Înainte de a ajunge la pragul glaciar, aflat în faţă, cotim la dreapta şi urcăm serpentinele potecii apoi continuăm pe versant spre stînga pînă pe terasa de sub Şaua Podragului. Lăsăm bordeiul ciobănesc în stînga şi urcăm spre fundul căldării apoi străbatem pajiştea alpină în diagonală spre dreapta, pînă în Şaua Podragului (2307 m). Prin căldarea glaciară poteca se pierde, iar marcajul se vede cu anevoie.

Timp de mers de la stîna Podul Giurgiului pînă în Şaua Podragului 21/2 ore.În şa întîlnim poteca de creastă marcată cu bandă roşie. De aici se coboară la cabana Podragu

în 1/2 oră pe poteca marcată cu triunghi roşu (traseu N20 în sens invers).

S8. STÎNA PODUL GIURGIULUI - CURMĂTURA MOLDOVEANULUIMarcaj: triunghi galben. Timp de parcurs: 3 ore. Urcuş: 910 m. Drum de vară.

Din apropierea stînii Podul Giurgiului (1420 m) prindem marcajul triunghi galben care ne

conduce peste vechiul baraj de lemn pe partea cealaltă a pîrîului Moldoveanu de unde urmăm poteca spre stînga (est-nord-est) urcînd prin apropierea pîrîului. Peste apă, spre stînga, se vede o altă potecă (marcată cu triunghi roşu) care - pornind tot de la stîna Podul Giurgiului - urcă prin căldarea Orzînelei pînă în creasta principală. Ceva mai sus lăsăm în stînga confluenţa pîrîului Moldoveanu, care curge dinspre est-nord-est, cu pîrîul Orzîneaua, (dinspre nord-nord-est). După depăşirea confluenţei traversăm pîrîul Moldoveanu pe malul nordic şi urcăm pe culmea dintre cele două pîraie pînă la stîna Moldoveanului (1565 m).

Timp de mers de la stîna Podul Giurgiului pînă la stîna Moldoveanului: 1/2 oră.În nord-estul stînii această culme, denumită Piciorul Moldoveanului, prezintă o creastă

abruptă pe care poteca o evita urcînd pe clinul sud-estic, prin pădurea de molid. Către partea superioară a pădurii poteca se apropie de firul apei şi continuă urcusul spre est-nord-est dar, în vecinătatea gurii unui pîrîiaş ce coboară vertiginos dinspre nord-nord-est, poteca se întoarce spre stînga (nord-nord-vest) şi urcă în serpentine versantul înclinat al muntelui, trecînd prin apropierea unei bogate colonii de zîmbri (Pinus cembra). În continuare, poteca reia urcuşul moderat spre est-nord-est, peste o prispă glaciară, şi traversează pîrîiaşul evitat mai jos. Printre semnele marcajului triunghi galben pe parcurs apar şi semne triunghi roşu ale unui marcaj mai vechi. Curînd trecem pe sub bordeiul din căldarea Moldoveanului (cca 2050 m), care rămîne în stînga noastră, şi, după traversarea cîtorva pîrîiaşe care curg spre dreapta, urcăm în Curmătura Moldoveanului (numită şi Curmătura Galbenei, cca 2330 m) unde întîlnim marcajele triunghi albastru (de pe culmea Maliţa-Scărişoara) şi cruce roşie (de pe culmea Ţuica-Picuiata) ambele ajungînd pe vîrful Moldoveanu.

Din Curmătura Moldoveanului se ajunge pe vîrful Viştea Mare în 11/4 oră pe traseul S5 şi de acolo se poate coborî la refugiul Valea Rea în 1 oră urmînd traseele C3 şi S4 în sens invers.

S9. CABANA CUMPĂNA - VALEA CAPREI - LACUL CAPRAMarcaj: bandă albastră. Timp de parcurs: 10 ore. Urcuş: 1420 m; coborîş: 22 m. Drum de vară. Între cabana Cumpăna şi cantonul Piscul Negru accesibil şi iarna.

De la cabana Cumpăna (832 m) pornim spre nord-vest, pe drumul de contur DN7D al lacului Vidraru şi, călăuziţi de marcajele bandă albastră, triunghi albastru şi triunghi roşu, ocolim prin vest golful Cumpăna. Trecem succesiv pe podul peste pîrîul Cumpăna (pîrîu însoţit de un drum forestier), pe la hidrocentrala Cumpăna, pe podul peste pîrîul Cumpăniţa (însoţit şi el de un drum forestier şi de marcajul triunghi roşu, care ne părăseşte la pod), apoi, în direcţia est, traversăm picioarele Dealului Vulturului şi, după 31/2 km de la cabană, cotim spre stînga (nord) intrînd în golful Capra. După încă 3 km ajungem la podul peste rîul Capra, la coada lacului, unde întîlnim pe partea estică şoseaua transfăgărăşană (km 90,2). Marcajul triunghi albastru continuă pe Transfăgărăşan spre dreapta pînă la rîul Buda (km 84), apoi pe acesta în amonte spre Şaua Podragului. Noi urmăm Transfăgărăşanul spre stînga (nord) călăuziţi numai de marcajul bandă albastră care apare din loc în loc pe marginea şoselei. Întîlnim pe dreapta pîrîul Izvorul Ciocanului, apoi pe stînga pîrîul Modrugazu. După o scurtă incursiune pe malul vestic şoseaua revine pe malul estic la Braia unde se mai văd în vale urmele fostului baraj de lemn. Şoseaua, care însoţeşte rîul Capra, cînd pe un mal, cînd pe celălalt, şerpuieşte printre munţii Ciocanu şi Piscu (est) şi Comarnicii, apoi Florea şi Lespezi (vest). Imediat după borna km 101 ea trece podul peste pîrîul Lespezi, care curge dinspre vest, iar după borna km 102 traversează rîul Capra pe malul estic, ajungînd imediat la cantonul Piscul Negru (1185 m).

De la cabana Cumpăna la cantonul Piscul Negru sînt aproape 19 km care, pe jos, sînt parcurşi în 5 ore.

Aici un alt pod conduce pe malul vestic al Caprei la clădirile Întreprinderii de Drumuri şi Poduri. De aici pornesc pe partea vestica a rîului mai multe trasee turistice: traseul S13 spre Şaua Podeanului, marcaj cruce galbena; traseul S12 - spre refugiul Căltun, marcaj triunghi albastru; traseul S11 spre Şaua Paltinului, marcaj punct albastru.

Urmăm în continuare Transfăgărăşanul şi după 1/2 km lăsăm pe stînga pîrîul Paltinu apoi, după încă 1/2, ajungem la gura pîrîului Lipitoarea (în dreapta; km 103,5). Aici se ramifică spre nord-est poteca marcată cu cruce albastră care conduce spre muntele Piscul Negru (31/2 ore) apoi, peste muntele Jorzea, ajunge în 8 ore la cantonul Muşeteica aflat la confluenţa pîrîului Muşeteica cu rîul Buda.La km 104,5 traversăm rîul Capra pe malul vestic, apoi parcurgem două serpentine ale drumului pentru a urca primul prag glaciar (cel de jos) al Caprei (serpentinele pot fi scurtate pe o potecuţă neamenajată). Pe parcurs trecem pe sub cîteva para-avalanşe din beton. De la km 107 - aflat deasupra pragului glaciar - ne apare, în susul văii, cabana Pîrîul Caprei. După 250 m trecem prin dreptul stînei Capra, aflată dincolo de apă, şi, după încă 600 m, întîlnim pe dreapta o punte care scurtează drumul la cabana Pîrîul Caprei, aflată şi ea pe malul sud-estic al rîului. Intrarea la cabană se face pe podul de lîngă confluenţa pîraielor ce curg din căldările Fundul Caprei şi Iezerul Caprei (km 108,3; alt. 1520 m).

De la cantonul Piscul Negru pînă la cabana Pîrîul Caprei sînt 6 km care se parcurg (pe jos) în 2 ore.

Continuăm pe şosea spre est, avînd în dreapta pîrîul Fundul Caprei pe care îl traversăm, după cca 1 km, pe malul celălalt. În faţă se desfăşoară panorama căldării glaciare Fundul Caprei străjuită de vîrfurile Arpaşul Mic şi Buda. Întersectăm două pîraie care coboară dinspre dreapta, din căldările suspendate sub vîrful Muşeteica. Tot pe dreapta întîlnim o clădire a unei mine. La km 109,8 trecem ultimul pod peste pîrîul Fundul Caprei (Izvorul Caprei), după care se ramifică înspre dreapta poteca marcată cu triunghi galben (traseu S10) spre Portiţa Arpaşului (Fereastra Zmeilor), apoi cotim la stînga (vest) şi traversăm partea de jos a Piciorului Caprei (desprins din vîrful Capra, 2494 m). După 1/2 km întîlnim pe dreapta şoselei o rîpă pe care se văd urme de urcuş. Rîpa nu este amenajată pentru circulaţia turistică. Deasupra ei se găseşte vechea potecă turistică ce urcă puţin spre dreapta, apoi se întoarce spre stînga. Poteca, bine construită şi mult umblată pe vremuri, marcată cu bandă albastră, este acum foarte puţin circulată din cauza rîpei de la intrare. Ea conduce prin dreapta cascadei, pe terasa următoare a Căldării Iezerului Caprei pînă la ultimul cot estic al şoselei (km 113,9). Pînă la amenajarea rîpei de la intrarea în potecă este de preferat să parcurgem următorii 31/2 km pe şosea, trecînd pe sub Cascada Caprei - formată de pîrîul ce curge din Iezerul Caprei.

După km 113,9 şoseaua, fără marcaj, coteşte spre stînga pe sub peretele mijlociu, impresionant, al Căldării Iezerului Caprei, traversează pîrîul, apoi traversează şi piciorul dintre Căldarea Iezerului şi Căldăruşa Lungă - picior desprins spre sud din Vîrful Iezerului Caprei (2417 m) - după care ajunge la gura tunelului lung de 887 m.

De la cotul superior estic al şoselei (km 113,9) poteca turistică, însoţită de marcajul bandă albastră, urmează versantul estic al căldării glaciare a Iezerului Caprei pe sub abrupturile Piciorului Caprei, iese deasupra pragului glaciar mijlociu unde, pe o mică terasă în stînga potecii, se află o mlaştină în curs de colmatare. Continuăm urcuşul pe poteca ce se strecoară pe sub peretele stîncos din estul căldării, depăsind şi pragul glaciar următor, apoi lăsăm în stînga, imediat sub potecă, un izvor bogat şi curînd ajungem la Monumentul alpiniştilor ridicat lîngă lacul Capra (2230 m) în memoria a patru alpinişti răpuşi de o avalanşă în iarna anului 1963. Aici întîlnim poteca de creastă, marcată cu bandă roşie, ce vine de la Podragu (traseul C4).

Timp de mers de la cabana Pîrîul Caprei pînă la lacul Capra: 3 ore.De aici se urcă spre stînga în Şaua Caprei (2315 m) în 1/4 oră pe marcajul bandă roşie, apoi se

coboară la cabana de la lacul Bîlea în 1/2 oră pe poteca marcată cu triunghi albastru (fost bandă albastră).

S10. CABANA PÎRÎUL CAPREI - FEREASTRA ZMEILORMarcaj: triunghi galben. Timp de parcurs: 21/2 ore. Urcuş: 655 m. Traseu de legătură cu creasta principala făgărăşană. Accesibil numai vara.

De la cabana Pîrîul Caprei (1520 m) pornim spre nord şi după 150 m traversăm rîul Capra pe podul din avalul confluenţei celor două pîraie, Izvorul Caprei dinspre est şi Pîrîul Iezerului dinspre nord. Imediat întîlnim Transfăgărăşanul, la km 108,3, pe care îl urmăm spre dreapta, pe malul pîrîului Izvoru Caprei. La km 109,15 traversăm pîrîul pe malul sudic. Şoseaua formează o buclă de serpentină pe care o putem scurta prin stînga, pe o potecă. Pe dreapta întîlnim o clădire a unei mine. La cotul următor (km 109,8) şoseaua trece pe pod spre stînga (vest) şi părăseşte definitiv pîrîul Izvorul Caprei, care curge din căldarea Fundul Caprei. Imediat după pod se ramifică din şosea spre dreapta o potecă însoţită de marcajul triunghi galben care urcă spre nord-est prin apropierea pîrîului aflat în dreapta. (La nord de pod, pe zidul din dreapta şoselei, săgeţi indicatoare!). Noi urmăm această potecă şi după cca 150 m lăsăm în dreapta, peste pîrîu, un bordei ciobănesc, în timp ce cotim treptat spre nord. Ceva mai sus străbatem o zonă cu bolovani. Spre dreapta, sus, se zăreşte o căldăruşă suspendată sub Spintecătura Budei, în sudul căreia se ridică vîrful Buda (2431 m). Urcăm în continuare cotind uşor spre stînga, în timp ce ne apropiem de un prag glaciar complet înierbat, fragmentat de ape, cu un mamelon în vestul pîrîului. Trecem prin stînga mamelonului ajungînd în căldarea principală Fundul Caprei, unde se întîlnesc pîraiele ce curg din cele trei părţi ale căldării. Spre nord se văd pereţii stîncoşi şi abrupţi de sub Creasta Arpăşel-Vîrtopel. În colţul nord-vestic o căldăruşă laterală este săpată sub vîrful Capra (2494 m), iar în colţul nord-estic o altă căldăruşă laterală stă agăţată sub vîrful Arpaşul Mic (2460 m), avînd spre nord creasta crenelată a Portiţei Arpaşului (Fereastra Zmeilor).

Facem o curbă spre dreapta, traversînd două pîraie pe deasupra confluenţei lor, şi urcăm spre est avînd în dreapta al treilea pîrîiaş. Poteca, practic, dispare. Ceva mai sus traversăm şi acest pîrîiaş pe partea sudică şi ne angajăm în urcarea pragului glaciar înierbat şi nu prea înclinat, ajungînd în gura căldăruşii estice. În afară de semnele de marcaj aplicate pe pietre, folosim pentru orientare şi cei cîţiva stîlpi de marcaj care jalonează traseul. Urmăm în continuare firul sec al văii, spre nord-est, ceva mai

mult de 100 m şi, înainte de a ajunge pe fundul căldăruşii estice, cotim la stînga urcînd un bot de culme spre nord. Trecem prin dreapta unui mamelon. Sus, în creastă, se văd stîncile de calcar din partea vestică a Portiţei Arpaşului (Fereastra Zmeilor, 2175 m) spre care ne îndreptăm paşii în urcuş direct spre nord-nord-est, şi în final spre nord-est, urmînd semnele de marcaj. Sus, în şa, întîlnim poteca de creastă marcată cu bandă roşie (traseu C4); dinspre partea nordică urcă poteca marcată cu bandă albastră de la cabana Podragu pe la lacul Podrăgel (traseu N21).

Din Fereastra Zmeilor se poate merge:- la cabana Lacul Bîlea, în 3 ore, pe traseul C4 şi pe traseul N25 în coborîş;- la cabana Podragu, în 31/2 ore, pe traseele C4 şi N20 în sens invers, sau în 31/2 ore pe traseul N21 în sens invers.

S11. CANTONUL PISCUL NEGRU - ŞAUA PALTINULUIMarcaj: punct albastru. Timp de parcurs: 31/2 ore. Urcuş: 1120 m; coborîş: 25 m. Accesibil numai vara.

Din faţa cantonului Piscul Negru (1185 m), situat la km 102,4 al DN7C, pornim pe drumul ce traversează podul peste rîul Capra pe malul vestic şi coteşte imediat la dreapta. După 60 m de la pod se ramifică spre stînga poteca marcată cu cruce galbenă care conduce în Şaua Podeanului (traseu S13). Urmăm drumul spre nord, călăuziţi de marcajele punct albastru şi triunghi albastru, în timp ce lăsăm în stînga clădirile Întreprinderii de Drumuri şi Poduri. Drumul se opreşte la aceste clădiri, iar noi continuăm pe potecă în direcţia generală nord, prin pădure. Undeva în dreapta noastră se află confluenţa pîrîului Paltinu cu rîul Capra. Cotim uşor spre stînga şi ne apropiem din ce în ce mai mult de pîrîul Paltinu, care curge în dreapta noastră. Curînd intrăm în Poiana Paltinului, unde întîlnim pe stînga o cabană de vînătoare, după care traversăm pîrîul pe malul estic. Continuăm prin poiană spre stînga, avînd în faţă Piciorul Paltinului cu Căldarea Paltinului în dreapta şi Căldarea Călţunului în stînga. La terminarea poienii intrăm pentru cîteva minute în pădurea de molid, apoi ieşim din nou într-o poiană care se prelungeşte pe lîngă pîrîu în amonte pînă la golul alpin. Traversăm pîrîul Paltinu la cca 100 m amonte de confluenţa acestuia cu pîrîul Călţun (între Izvoare) (1420 m), apoi urmăm poteca spre vest-nord-vest, în direcţia pîrîului Călţun, dar foarte curînd cotim cu aceasta spre dreapta (nord-nord-est) şi urcăm printre jnepeni pînă la o bifurcaţie. Spre nord continuă poteca marcată cu punct albastru, prin Căldarea Paltinului. Spre vest-sud-vest se ramifică poteca marcată cu triunghi albastru (traseu S12) care conduce la lacul Călţun prin căldarea cu acelaşi nume.

Timp de mers de la cantonul Piscul Negru pînă la bifurcaţia de poteci dintre Izvoare: 1 oră.Urcăm în continuare pe poteca marcată cu punct albastru, spre nord, pînă deasupra pragului

glaciar. Ceva mai sus, pe terasă, întîlnim pe stînga (dinspre sud-vest) poteca marcată cu cruce albastră (traseu S14) care urcă din Căldarea Călţunului. Traversăm un pîrîiaş şi continuăm spre est-nord-est, călăuziţi de cele două marcaje. În dreapta noastră, mai jos, se află terasa cu bordeiul ciobanilor. Străbatem o porţiune înclinată a versantului vestic apoi ajungem în marea căldare a Paltinului, unde marcajul cruce albastră - mult mai rar - se desparte de punctul albastru şi traversează căldarea spre est. Noi urmăm o culmioară bolovănoasă spre nord-nord-est, lăsînd pe stînga o mică depresiune cu bolovani şi iarbă, iar pe dreapta terasa întinsă şi înierbată a Căldării Mari a Paltinului. După terminarea culmii minuscule trecem pe sub peretele din stînga al căldării, apoi facem o întoarcere spre stînga (vest-nord-vest) şi începem urcarea peretelui, care constituie partea cea mai dificilă a traseului. Continuăm urcuşul în direcţia generală nord-est, parcurgînd un horn năpădit de iarbă. În partea finală întîlnim un pîrîiaş pe care îl traversăm pe partea lui stîngă (dreapta noastră) pentru a depăşi o porţiune mai înclinată. Prin vecinătatea pîrîului urcăm pînă pe mica terasă superioară a Paltinului unde întîlnim poteca de creastă marcată cu bandă roşie (alt. cca 2280 m).

De aici pînă la lacul Bîlea se urmează poteca marcată cu bandă roşie spre nord (traseu C6 în sens invers) pînă în Şaua Paltinului (aflată în apropiere), apoi se coboară în 3/4 oră pe traseul N26 (în sens invers).

S12. CANTONUL PISCUL NEGRU - REFUGIUL CĂLŢUNMarcaj: triunghi albastru. Timp de parcurs: 3 ore. Urcuş: 950 m. Traseu de vară.

De la cantonul Piscul Negru (1185 m) pînă la bifurcaţia de poteci dintre Izvoare (în amonte de confluenţa pîraielor Călţun şi Paltinu) avem drum comun cu traseul S11 şi îl parcurgem în 1 oră călăuziţi de descrierea respectivă şi de marcajele triunghi albastru şi punct albastru. La bifurcaţie părăsim marcajul punct albastru, care însoţeşte poteca din dreapta, şi prindem poteca din stînga care se furişează spre vest-sud-vest, printre jnepeni, pînă la pîrîul Călţun, apoi urcăm pe lîngă pîrîu spre nord-vest. Poteca devine tot mai firavă şi dispare, aşa că vom urmări mai atenţi semnele triunghi albastru.

Cîteva hăţaşe de oi urcă spre stînga, înspre muntele Lespezi. Pe la alt. 1630 m, pe o mică terasă, pîrîul Călţun primeşte un mic afluent dinspre vest: este pîrîiaşul care desparte scurta creastă stîncoasă desprinsă din vîrful Lespezi (Călţun, 2522 m) spre est, de puternicul picior sud-estic al Lespezilor (desprins din acelaşi vîrf).

Continuăm urcuşul prin căldarea glaciară spre vest-nord-vest. Ceva mai sus întîlnim pe dreapta ramificaţia spre est a marcajului cruce albastră, spre tunelul Transfăgărăşanului (traseu S14).În partea finală semnele marcajului triunghi albastru conduc printre stînci şi prin iarbă, tot în urcuş, în direcţia vest, pînă pe terasa superioară, unde întîlnim refugiul Salvamont de pe malul lacului Călţun (2135 m).

S13. CANTONUL PISCUL NEGRU - ŞAUA PODEANULUIMarcaj: cruce galbenă. Timp de parcurs: 21/2 ore. Urcuş: 705 m; coborîş: 20 m. Traseu de vară, iarna fără perspectiva unui adăpost apropiat.

De la cantonul pastoral Piscul Negru (1185 m) - situat la km 102,4 al DN7C - trecem podul peste rîul Capra, pe partea vestică a acestuia, unde se află clădirile întreprinderii de Drumuri şi Poduri. Părăsim chiar după cot drumul care duce spre dreapta la clădiri şi - în direcţia sud-vest - găsim începutul potecii marcate cu cruce galbenă. Traversăm pîrîul Izvorul Sec şi urmăm poteca spre sud-vest, prin pădurea de foioase. După ce ajungem pe o culme secundară continuăm pe aceasta spre dreapta (nord-nord-vest, apoi nord-vest), urmînd poteca bine conturată. După cca 3/4 oră ajungem într-o poiană împestriţată cu molizi. Aici culmea se lăţeşte. Poteca, mai puţin vizibilă, se apropie treptat de liziera din stînga şi urcă pe deasupra abruptului pîrîului Lespezi. După mai bine de 1 oră de la plecare ajungem în dreptul stînii din Lespezi, care rămîne în dreapta potecii, la distanţa de cca 100 m. Imediat după aceea coborîm spre pîrîu pe care îl traversăm pe malul sud-vestic, apoi urcăm spre vest. Spre dreapta avem o privelişte excepţională asupra căldării şi cascadei Lespezilor, deasupra cărora tronează vîrful Lespezi (numit şi Călţun, 2522 m). Ceva mai sus, la un stîlp de marcaj cu săgeţi indicatoare, întîlnim marcajul bandă albastră care vine din Căldarea Berbecilor a muntelui Negoiu şi trece peste vîrful Podeanu (2262 m), apoi se lasă spre căldarea Lespezilor. Aici cotim la stînga, pe poteca însoţită de marcajele cruce galbenă şi bandă albastră, urcînd spre sud-sud-vest, apoi urmăm serpentinele spre dreapta şi continuăm urcuşul spre vest-sud-vest. Traversăm două picioare late şi înierbate ale muntelui Lespezi, unul coborînd spre est-sud-est şi al doilea spre sud-sud-est, după care poteca urmează aprox. curba de nivel şi ajunge în Şaua Podeanului, numită şi Şaua Lespezilor (1870 m), pe cumpăna apelor dintre Argeş (Capra) şi Topolog.

Din Şaua Podeanului se poate ajunge peste Clăbucet la cabana Cumpăna în 5 ore (traseele S16 şi S15 în sens invers).

S14. LACUL BÎLEA - TUNEL - REFUGIUL CĂLŢUNMarcaj: cruce roşie (lacul Bîlea - DN7C); traseu nemarcat (pe DN7C prin tunel pînă la ieşirea sudică); cruce albastră (ieşirea sudică a tunelului - căldarea Călţunul); triunghi albastru (căldarea Călţunul - refugiul Călţun). Timp de parcurs: 3 ore. Urcuş: 408 m; coborîş: 300 m.

Traseu de legătură între cabana Lacul Bîlea şi refugiul Călţun cu evitarea crestei principale. Nu cere efort fizic deosebit dar necesită calităţi de orientare deoarece traseul fiind puţin umblat poteca este firavă şi prin pajiştea alpină dispare, iar marcajul este rar tocmai în aceste porţiuni. Accesibil numai vara. De la cabana Lacul Bîlea (2027 m) pornim pe drumul marcat cu cruce roşie care ocoleşte lacul prin partea nordică şi ne conduce spre vest la DN7C (km 116,84). Aici părăsim marcajul cruce roşie, care continuă spre vest înspre Curmătura Bîlei, şi urmăm şoseaua spre sud, parcurgînd 170 m pînă la intrarea în tunel, apoi 887 m prin tunel. Imediat ce ieşim din tunel, pe partea sudică, cotim la dreapta şi, timp de cîteva minute, urmăm un drumeag pînă la capăt, lăsînd pe dreapta nişte clădiri aferente tunelului, apoi continuăm pe o potecă firavă în direcţia sud-vest, chiar sud-sud-vest. Un prim semn al marcajului cruce albastră se găseşte chiar la capătul drumeagului, pe un bolovan din partea dreaptă (acoperit parţial cu deşeuri de fier vechi). Semnele de marcaj se succed la distanţe nu prea mari, pentru a putea fi totuşi văzute de la un semn la altul. În prima parte mergem cam pe curba de nivel, traversînd cîteva scursuri înclinate spre stînga, apoi urcăm moderat, cotind uşor spre vest-sud-vest, în direcţia unui stîlp de marcaj implantat pe o creastă secundară. Urcuşul uşor continuă spre vest în traversarea culmii late şi înierbate a muntelui Paltinu. Semnele de marcaj sînt mai rare şi în parte deteriorate, iar poteca aproape inexistentă. Din loc în loc întîlnim cîte o piatră lunguiaţă, aşezată vertical, cu sau fără semn de marcaj, care ne arată direcţia de mers. În creasta muntelui Paltinu întîlnim al doilea stîlp de marcaj. Spre vest se adînceşte Căldarea Paltinului străjuită de vîrful Lăiţel (Claia Paltinului, 2390 m) la vest, vîrful Laita (2397 m) şi Turnul Patinului (2371 m) la nord. De aici coborîm

spre nord-nord-vest, la început uşor apoi ceva mai repede, pînă la baza stîncilor aflate pe partea vestică a culmii. De la stînci cotim spre vest - lăsînd în dreapta o mică depresiune - şi traversăm pîrîul principal al Paltinului pe la un bolovan mare însemnat cu cruce albastră, apoi străbatem terasa largă şi înierbată a căldării mari pe deasupra pragului glaciar care rămîne în stînga noastră. Traversăm o culme minusculă, apoi un pîrîiaş şi, pe a doua culme ceva mai răsărită decît precedenta, întîlnim marcajul punct albastru al traseului Piscul Negru-Şaua Paltinului, în apropierea unui stîlp de marcaj. Ceva mai la dreapta (nord), pe a doua culme, se găseşte un mic adăpost din pietre, acoperit cu o lespede.

Timp de mers de la lacul Bîlea pînă în căldarea superioară a Paltinului: 11/2 ore.În continuare, pe o mică porţiune, sîntem călăuziţi de ambele marcaje. Coborîm mai întîi spre

sud-vest şi traversăm o porţiune mai înclinată a versantului drept după care urcăm puţin, apoi coborîm uşor spre vest-sud-vest pînă la un pîrîiaş, unde marcajele se despart. Marcajul punct albastru coboară spre sud. Noi urmăm marcajul cruce albastră care însoţeşte poteca spre sud-vest, în urcuş uşor. Ajunşi în jnepeniş urcăm spre vest şi traversăm creasta Piciorului Paltinului, desprinsă din vîrful Lăiţel (Claia Paltinului, 2390 m) spre sud. (O potecă nemarcată urcă pe creastă spre dreapta!). Spre vest vedem căldarea Călţunul dincolo de care se ridică piciorul stîncos al Călţunului care culminează cu vîrful Călţun sau Lespezi (2522 m). Coborîm de-a coasta spre dreapta (vest) pe o terasă a văii glaciare, unde trecem printr-o scochină1, apoi lăsăm altă scochină în stînga şi ajungem la baza unui prag glaciar. Urcăm pragul printr-un uluc larg şi puţin adînc, spre vest-sud-vest, şi deasupra întîlnim marcajul triunghi albastru care vine dinspre stînga, de la cantonul Piscul Negru. Marcajul cruce albastră ia sfîrşit aici. În continuare urmăm marcajul triunghi albastru în urcuş spre vest-nord-vest, apoi spre vest, printre stînci şi iarbă, pînă la lacul Călţun (2135 m), în a cărui parte nord-estică întîlnim poteca de creastă marcată cu bandă roşie. Un stîlp cu săgeţi, implantat în acest punct, dă indicaţiile necesare. De la stîlp spre stînga (sud) la 50 m, peste pîrîul de scurgere al lacului, se ridică refugiul Salvamont.

Timp de mers din Căldarea Paltinului la refugiul Călţun: 11/2 oră.

S15. CABANA CUMPĂNA - PÎRÎUL NEGOIULUI - ŞAUA CLEOPATREIMarcaj: triunghi roşu. Timp de parcurs: 10 ore. Urcuş: 2170 m; coborîş: 647 m. Traseu de vară.

De la cabana Cumpăna (832 m) - situată pe drumul de contur DN7D, pe partea vestică a lacului Vidraru, la 15,1 km de la baraj - pornim pe drum spre nord-vest apoi spre vest, fiind călăuziţi de marcajele triunghi roşu, triunghi albastru şi bandă albastră. La km 16,82 trecem podul peste pîrîul Cumpăna, lăsînd spre stînga un drum forestier ce însoţeşte acest pîrîu în amonte, şi cotim spre nord. Trecem pe lîngă hidrocentrala Cumpăna, care rămîne în dreapta noaştră, sub drum. În stînga avem abruptul muntelui Stoila.

La km 17,4 traversăm podul peste pîrîul Cumpăniţa si, imediat după pod, întîlnim pe stînga ramificaţia drumului forestier care însoţeşte pîrîul pe partea estică. Aici părăsim drumul de contur DN7D care, împreună cu marcajele triunghi albastru şi bandă albastră, coteşte spre est şi, călăuziţi numai de marcajul triunghi roşu, urmăm spre nord drumul forestier de pe malul pîrîului Cumpăniţa. După ce parcurgem 400 m pe drumul forestier îl părăsim şi traversăm pîrîul pe malul vestic printre al treilea şi al patrulea baraj de regularizare. Aici prindem fostul drumeag de căruţe (acum drum de tractor) ce urcă în serpentine, în direcţia nord-vest, pe creasta unui picior secundar al muntelui Stoila, apoi continuăm prin dreapta crestei în urcuş continuu. Străbatem pădurea de fag care, mai sus, se împestriţează cu brad. Pe parcurs întîlnim, pe stînga drumului, două izvoraşe. O întoarcere lungă a drumului la stînga, prin pădurea de molid (care între timp a luat locul fagului) ne scoate în creastă. Cotind din nou spre dreapta (nord) urmăm drumul pe creastă, apoi prin stînga ei, pînă în Poiana Clăbucetului unde lăsăm în dreapta un vîrfuleţ (1655 m).

Imediat după vîrfuleţ, tot în dreapta potecii, se află o stînă şi, ceva mai spre nord, un saivan. Aici ajunge dinspre vest poteca marcată cu bandă albastră (traseu S16) care urcă de la localitatea Arefu peste Muntişoru şi Ştubeaua. Pe partea nordică poiana este străjuită de vîrful Clăbucet (1717 m).

Timp de mers de la cabana Cumpăna pînă în Poiana Clăbucetului: 3 ore.Urmăm prin poiană, în urcuş, drumul marcat cu triunghi roşu şi bandă albastră, făcînd un ocol

spre vest-nord-vest. Lăsăm în stînga noastră un izvor aflat într-un pîlc de molizi, în timp ce străbatem o perdea de pădure. Foarte curînd traversăm creasta scundă ce se desprinde din vîrful Clăbucet spre sud-vest şi care, după ce trece prin platoul muntelui Ştubeaua şi prin Gruiul Căpăţînii, face legătura cu Muntişoru. Această culme formează cumpăna apelor între Argeş şi Topolog, despărţind bazinele hidrografice ale Argeşului şi Oltului. Spre vest-nord-vest, peste Valea Topologului (care se află jos, în stînga noastră), vedem muntele Stîna Mare şi, mai departe, muntele Faţa Sf. Ilie. Cotim spre nord.

1 Depresiune glacio-nivală.

Poiana se termină. Pe parcurs întîlnim în dreapta drumului un izvor zidit în piatră (apă de băut!). Continuăm drumul nord coborînd uşor şi, după cca 5 minute, ajungem într-o poiană cu şa, la nord de vîrful Clăbucet, apoi urcăm pe partea estică a culmii şi coborîm din nou într-o altă poiană cu şa. De aici coborîm uşor prin stînga crestei şi curînd ajungem într-un drum larg (construit cu cîţiva ani în urmă) care urcă dinspre vest, din Valea Topologului (Iedu). Urmăm acest drum spre nord, în coborîş uşor, pe partea vestică a culmii pînă în şaua cea mai joasă (1540 m), după care urcăm, tot pe aceeaşi parte, pînă ajungem la golul alpin. Mai departe drumul urcă pe culmea lată, avînd în stînga Valea Topologului şi în dreapta pîrîul Modrugazu, dincolo de care se ridică Muntele Comarnicii. Culmea pe care ne aflăm urcă pînă în vîrful turtit al muntelui Marginea (1797 m) de unde se frînge spre est şi face joncţiunea cu Muntele Comarnicii. Pe parcurs lăsăm pe dreapta nişte barăci şi dincolo de pîrîu, pe partea estieă, o stînă cu saivan. Înainte de a ajunge în vîrful Marginea drumul nou părăseşte culmea lată şi trece pe partea estică ocolind cele două fire de obîrşie ale pîrîului Modrugazu, apoi continuă spre nord peste muntele Florea.

Timp de mers din Poiana Clăbucetului pînă sub vîrful Marginea: 11/2 oră.Cele două marcaje, împreună cu vechiul drumeag, continuă pe culmea lată spre nord, dar mai

sus rămîne pe culme numai marcajul bandă albastră care o însoţeşte peste vîrfurile Marginea, Florea şi Podeanu. Drumeagul, pe care îl urmăm noi - marcat în continuare numai cu triunghi roşu - părăseşte culmea şi urmează versantul vestic, trecînd pe deasupra Izvorului Marginei, care rămîne în stînga (apă de băut!), apoi face o buclă spre vest ocolind vîrful Marginea. Cu mai bine de un deceniu în urmă pădurea de pe coastele vestice - dinspre Topolog - ale muntelui Marginea a fost tăiată în cea mai mare parte. Pe parcurs avem o splendidă vedere asupra crestei principale făgărăşene cuprinsă între vîrfurile Ciortea şi Lespezi. Drumeagul vechi ne mai conduce timp de cca 10 minute, apoi marcajul triunghi roşu îl părăseşte şi însoţeşte spre stînga (nord) o potecă ce coboară în serpentine pe un picior din dosul muntelui Marginea. Este Poteca Vîrtejelor care ajunge în primul pîrîu al Podeanului (numit şi Pîrîul Bichetarului) şi, însoţind pîrîul spre stînga, după aproape 100 m întîlneşte drumul forestier de pe Valea Topologului (alt. 1263 m). Acest drum, marcat cu cruce albastră, porneşte din localitatea Sălătrucu de Jos şi pînă aici străbate o distanţă de 32 km.

Timp de mers de sub vîrful Marginea pîna în gura Pîrîului Bichetarului: 11/4 oră.Urmăm spre dreapta drumul forestier ce însoţeşte Topologul în amonte, avînd spre est muntele

Podeanu şi spre vest, dincolo de apă, muntele Mîzgavu. Traversăm încă patru pîraie ale Podeanului, care curg tot dinspre est, în timp ce lăsăm pe stînga vechiul baraj de lemn. Mai spre nord traversăm şi pîrîul principal al Podeanului (care curge dinspre nord-est) apoi Valea Topologului se lărgeşte. Pe partea vestică a apei se vede o poiană. În faţă, spre nord-vest, se văd căldările Văii Scării. După 21/2 km de mers pe drumul forestier ajungem la capătul lui în apropierea confluenţei pîraielor Izvorul Negoiului şi Izvorul Scării (1336 m), locul de naştere al Topologului.

Timp de mers de la gura Pîrîului Bichetarului pînă aici: 3/4 oră.După ce am admirat spre nord-nord-est în lungul Văii Negoiului un crîmpei din zona alpină a

acesteia, traversăm pîrîul Negoiu pe malul nordic şi urmăm poteca marcată prin pădure, spre nord-vest. După 200 m ajungem la o bifurcaţie de poteci unde lăsăm în stînga (vest-nord-vest) poteca marcată cu cruce albastră care urcă pe Valea Scării. Călăuziţi de marcajul triunghi roşu, noi urmăm poteca din dreapta, care coteşte spre nord-nord-est şi străbate prin pădure terminaţia Piscului lui Cazan - o zonă plată, aproape orizontală. Trecem printr-un luminiş si, în urcuş moderat, ne apropiem de pîrîul Negoiu. Urcuşul devine mai pronunţat în timp ce apele pîrîului, aflat în dreapta noastră, mai jos, se aruncă peste bolovanii mari ce le stau în cale. Dupa 1/2 oră de la bifurcaţie ajungem în Poiana Negoiului de unde se deschide vederea spre vîrfurile Negoiu (2535 m) şi Lespezi (2522 m). Traversăm un pîrîu cu o cascadă în stînga, deasupra potecii, apoi străbatem o faţă măturată iarna de avalanşe. Poteca se apropie de pîrîu pe care îl traversează pentru a ajunge la stîna aflată pe partea estică. În apropierea stînii, ceva mai la sud, se găseşte o cabană silvică. Noi rămînem pe partea vestică a pîrîului şi urcăm prin poiană, fără potecă, îndepărtîndu-ne uşor de firul apei. Traversăm o fîşie de pădure la distanţa de cca 50 m de la pîrîu, prin care se conturează poteca şi unde apar cîteva semne de marcaj pe copaci. În partea a doua a poienii poteca dispare iar. Noi urcăm oblic, spre nord, pentru a ajunge în colţul de sus al poienii de unde reîncepe poteca prin pădure. Un stîlp de marcaj (care se vede doar din apropiere, după ce depăşim o culmioară care coboară prin poiană) este implantat pe lizieră, ceva mai jos decît începutul potecii. Vom fi atenţi să nu confundăm colţul nordic al poienii cu un culoar despădurit care porneşte din stînga colţului şi urcă puternic spre creasta Piscului lui Cazan. Urmăm poteca marcată cu triunghi roşu, bine vizibilă prin pădure, în urcuş continuu, iar după ce se termină pădurea străbatem o mică zonă de jnepeni şi trecem pe deasupra unui vîlcel abrupt care rămîne, în dreapta. În faţa noastră se deschid cele trei căldări glaciare ale Negoiului: în stînga Căldarea Mieilor, ce porneşte de sub Şaua Şerbotei, la mijloc Căldarea Mioarelor (Căldarea Pietroasă) de sub Custura Sărăţii şi în dreapta Căldarea Berbecilor de sub Strunga Doamnei. Din cele trei căldări glaciare curg trei pîraie care confluează jos aproape în

acelaşi punct (1485 m), după ce s-au prăvălit peste pragurile glaciare din gurile căldărilor respective. Cele trei căldări sînt despărţite de două picioare ale muntelui Negoiu, piciorul vestic desprins din vîrful Şerbota (2331 m) numit pe vremuri Negoiu Mic, şi piciorul estic desprins din Vîrful dintre Strungi (2469 m). În stînga piciorului estic se vede vîrful principal al Negoiului (2535 m) care trimite un picior scurt spre sud-vest, în Căldarea Pietroasă. În stînga vîrfului Negoiu se vede mica şa a Cleopatrei, sub care se află o căldăruşă suspendată, iar în stînga şeii se ridică Vîrful Sărăţii (2365 m). Custura Sărăţii, aflată în stînga ultimului vîrf, este eclipsată de piciorul vestic al Negoiului. În spatele Căldării Berbecilor se ridică vîrful Lespezi (Călţun, 2522 m) din care porneşte spre sud culmea munţilor Lespezi şi Podeanu. După ce am admirat frumuseţile muntelui Negoiu continuăm mersul pe potecă şi coborîm uşor lăsînd pe stînga, mai sus, un bordei ciobănesc apoi traversăm pîrîul ce curge din Căldarea Mieilor şi trecem pe sub abruptul terminal al piciorului vestic. Mai departe urmăm partea vestică a ulucului glaciar al Căldării Mioarelor, vrăjiţi de cele două cascade ce-şi despletesc apele pe pragul din faţă. Pe sub cascade traversăm valea pe partea estică şi urcăm pragul glaciar pe la capătul său estic. Ajungem pe terasa Căldării Pietroase unde ne întîmpină micul lac al Negoiului (1963 m). Călăuziţi de marcaj lăsăm lacul în stînga, trecînd pe la baza vîrfului principal al Negoiului, apoi urcăm susţinut. Trecem printr-o căldăruşă suspendată şi ieşim în Şaua Cleopatrei (2355 m) unde întîlnim marcajul bandă roşie. Aici marcajul triunghi roşu ia sfîrşit.

Timp de mers de la confluenţa Negoiu-Scara pînă în Şaua Cleopatrei: 31/2 ore.În Şaua Cleopatrei, puţin mai la est, întîlnim marcajul triunghi albastru care însoţeşte poteca

ce coboară spre nord, la cabana Negoiu (traseu N28), unde putem ajunge după 2 ore.

S16. AREFU - MUNTIŞOR - ŞTUBEAUA - LESPEZI - SUB STRUNGA DOAMNEIMarcaj: bandă albastră. Timp de parcurs: 14 ore (2 zile). Urcuş: 2450 m; coborîş: 830 m. Pînă la Clăbucet, urcuş: 1390 m; coborîş: 480 m. Traseu de vară. Pînă la Marginea accesibil şi iarna drumeţilor experimentaţi şi antrenaţi.

În localitatea Arefu se poate ajunge de la Curtea de Argeş cu autobuzul ITA sau din localitatea Căpăţîneni de pe malul Argeşului, parcurgînd cca 3 km pe drumul local ce se ramifică din DN7C (km 54,5) spre vest şi însoţeşte Rîul Arefului pe malul nordic. În prima parte drumul local este însoţit şi de marcajul turistic bandă albastră, dar acest marcaj părăseşte apoi drumul şi urmează spre dreapta o potecă ce urcă în Poiana Obîrşia (continuată spre vest cu Poiana de sub Măgureaua).

Din centrul localităţii Arefu (staţia auto ITA la Consiliul Popular, alt. cca 700 m) pornim pe strada principală spre nord-est, lăsînd imediat Consiliul Popular şi şcoala în stînga, şi parcurgem mai multe sute de metri în urcuş lin apoi cotim la stînga, spre nord-vest. După alte cîteva sute de metri ajungem la o fîntînă cu troiţă - pe dreapta - unde se ramifică de asemenea spre dreapta o uliţă a satului, ce se continuă cu un drum forestier care ajunge pînă la Măgureaua. Părăsim strada principală şi urmăm ulicioara apoi, în continuare, drumul forestier, ieşind din localitate. Lăsăm ultima casă în dreapta (est), trecem imediat pe sub linia de înaltă tensiune şi, după ce drumul coteşte la dreapta, îl părăsim şi prindem spre stînga o potecă - Plaiul de sub Măgureaua - iniţial spre nord-vest, apoi pe culmea cu direcţia nord-nord-est. Urmăm în urcuş această culme pietroasă, presărată cu bolovani mari de gresie, gnais şi micaşist. În timp ce intrăm în pădurea rară de arbusti (fag, mesteacăn, pin ş.a.) parcurgem un horj argilos şi - acolo unde culmea se lăţeşte mult - lăsăm în stînga o pepinieră. Mai sus culmea devine din nou pronunţată. Poteca urcă uşor pe partea vestică, de-a coasta, în direcţia nord-nord-vest, ajungînd în firul pîrîului Cuptoraşul (apă de băut!). Traversăm pîrîul şi urcăm spre vest pînă traversăm şi culmea următoare, apoi prin stînga acesteia din nou în direcţia nord-nord-vest. În faţă ne apare Culmea Măgurelei acoperită pe creştet cu pădure de conifere ce se lasă şi pe versantul sudic. Traversăm un vîlcel sec şi ieşim în Poiana de sub Măgureaua continuînd urcuşul pe lîngă firul estic al Pîrîului Fîntînelei (care curge în stînga noastră). Întersectăm cîteva hăţase, şi ajungem în drumul forestier - însoţit aici de marcajul bandă albastră care urcă dinspre dreapta, din Valea Arefului. Cotim la stînga urmînd drumul spre vest. Imediat traversăm firul estic al Pîrîului Fîntînelei (izvoarele în dreapta, deasupra drumului) şi lîngă pîrîu, pe partea vestică, tot deasupra drumului întîlnim o cabană forestieră.

Timp de mers din centrul localităţii Arefu pînă aici: 2 ore.În timpul popasurilor de pe traseu, în locurile degajate, am avut ocazia să privim în urmă, sub

noi, o bună parte din casele localităţii Arefu, răspîndite pe coaste, iar deasupra, spre sud, culmea întinsă a Tămaşului, cu mai multe vîrfuri (cel mai înalt 1104 m). La vest de Arefu se află "Curmătura", o şa largă (alt. 930 m) de sub care curge spre est un pîrîu, Valea Poieniţei, care alimentează Rîul Arefului. Spre est, peste Valea Argeşului, se vede muntele Ghiţu (1622 m), iar mai spre sud de acesta, dealul Chicera (1228 m).

De la cabana forestieră de sub Măgureaua continuăm pe drumul forestier, spre vest, traversăm o culme mică ce desparte cele două fire ale Pîrîului Fîntînelei (de pe culme se vede spre vest Muntele

Cozia) şi după cca 100 m ajungem la o troiţă ridicată în memoria eroilor din primul război mondial căzuţi în luptele de pe aceste meleaguri. Imediat după troiţă întîlnim un izvoras (fîntîniţă) obîrşie a firului vestic al Pîrîului Fîntînelei. Aici se termină Poiana de sub Măgureaua şi începe pădurea de conifere. Drumul urcă încontinuu pînă în creastă, în partea vestică a Măgurelei, de unde se întoarce spre est pe culme.

Poteca marcată cu bandă albastră - numită în continuare Plaiul Muntişorului - urmează aproximativ curba de nivel pe stînga, sub drum, pînă în Poiana de la Coada Măgurelei (şa, 1315 m), unde se termină pădurea de conifere. Aici se mai văd urme de tranşei din primul război mondial. Culmea se abate spre nord-vest şi ajunge într-un vîrf acoperit de făget şi cu cîţiva brazi pe creştet (Boldanu, 1395 m). Poteca trece în dreapta crestei, ocolind vîrful prin est. Cam în dreptul vîrfului poteca se bifurcă: marcajul continuă pe varianta din stînga (sus); varianta din dreapta trece pe la un izvor. Ambele variante ajung în creasta unui picior desprins din vîrful Boldanu spre est-nord-est. Varianta din dreapta coboară pe acest picior în Valea lui Stan şi mai departe ajunge în poiana La Lunci. Poteca marcată continuă, după traversarea piciorului, spre vest pînă în poieniţa din şaua următoare (1350 m). Aici atingem pentru prima dată cumpăna apelor dintre Arges (est) şi Topolog (vest). O potecă de la Sălătrucu ajunge în această şa pe culmea sudică, după ce a ocolit prin vest Boldanu. Din şa spre nord, pînă în vîrful următor (1505 m), creasta este îmbrăcată complet cu pădure de brad. Poteca urmează o zonă pietroasă prin stînga crestei dar mai sus coteşte treptat spre vest şi, după un urcuş continuu de peste 100 m diferenţă de nivel, ajunge în culmea Muntişorului, culme orientată aici de la est la vest.

Timp de mers din Poiana de sub Măgureaua pînă aici: 11/4 oră.Sîntem pe creasta sudică a Munţilor Făgăraşului, pe segmentul dintre Argeş şi Topolog, la

altitudinea de cca 1 470 m. Vîrful cel mai înalt al Muntişorului (1534 m) se află ceva mai spre vest de locul unde ne aflăm noi. De la Boldanu spre nord creasta Muntişorului se confundă cu cumpăna apelor dintre Argeş şi Topolog. În vîrful înalt de 1505 m această cumpănă a apelor se frînge spre vest şi continuă astfel pînă în vestul vîrfului principal unde se frînge din nou spre nord, în timp ce culmea Muntişorului continuă spre vest prin muntele Frunţile care se termină cu un abrupt în Valea Topologului (Cheile Topologului). Poteca traversează creasta printr-o poiană, dar pădurea înconjurătoare împiedică vizibilitatea mai departe. Trecînd pe partea nordică poteca ocoleşte larg, în coborîş uşor, un picior aflat în stînga noastră şi traversează un vîlcel sec de unde se vede spre sud-vest, la distanţa de cîteva sute de metri, vîrful Muntişoru (1534 m), cu o poiană pe partea nordică. Traversăm în continuare piciorul nordic al vîrfului principal, apoi traversăm un pîrîu cu apă multă şi, după cca 1/2

km de mers în direcţia nord-nord-vest, atingem iar cumpăna apelor dintre Arges şi Topolog pe o creastă scundă şi lată. Puţin mai spre nord intrăm într-o defrişare pe care o străbatem spre nord-vest şi coborîm în şaua din Poiana Runcureaua (1165 m). Aici găsim o stînă şi un saivan. Prin partea sudică a şeii trece drumul forestier din Valea Argeşului - prin Valea Călugăriţei şi Valea lui Stan - înspre Valea Topologului. Un alt drum forestier duce din şa pe creastă spre nord.

Timp de mers din culmea Muntişorului pînă în Poiana Runcureaua: 3/4 oră.Prindem drumul spre nord, pe culmea dintre Valea lui Stan (est) şi pîrîul Cumpăniţa

Topologului (vest). Poiana se continuă cu o mare zonă defrişată şi plantată. Urcăm întins pînă pe un vîrf (1250 m) avînd vedere largă îndeosebi spre vest unde - nu prea departe, sub noi - se vede drumul forestier ce însoţeşte pîrîul Cumpăniţa Topologului pe malul estic. Zărim chiar şi cîteva fragmente ale drumului care coboară din Poiana Runcureaua în pîrîul Cumpăniţa. Dincolo de pîrîu se vede o întreagă culme defrişată - Muchia Lungă - iar peste aceasta se vede culmea din vestul Văii Topologului. În faţa noastră, spre nord, apare muntele Gruiul Căpăţînii şi, în continuare spre stînga, muntele Ştubeaua cu o poiană mare pe creastă.

Continuăm drumul spre nord coborînd uşor într-o şa (cca 1220 m), apoi urcăm din nou pe culme, prin pădurea de fag, pînă ajungem în poiana din Gruiul Căpăţînii. Pe parcurs zărim din loc în loc cîte un semn al marcajului bandă albastră. După cca 300 m de mers prin poiană spre nord-nord-est poteca se bifurcă. Drept înainte se merge la un saivan aflat pe culmea din poiană. Poteca marcată trece prin stînga crestei, spre nord, pe la un mic izvor (amenajat) apoi, spre nord-vest, iese în creastă la altitudinea de cca 1370 m, în stînga saivanului.

Timp de mers de la Runcureaua pînă la Gruiul Căpăţînii: 11/2 oră.Este de observat aici o culme proeminentă, cu direcţia de la nord-vest spre sud-est, care ocupă

spaţiul dintre cotul Topologului la confluenţa cu Topologelul şi golful Călugăriţei, pe partea vestică a lacului Vidraru. Întervalul dintre această culme şi culmea Frunţile-Muntişoru este considerat de geografi şi geologi ca fiind o prelungire estică a Depresiunii Loviştei, cu depozite de conglomerate, marne şi gresii miocene.

Din poiana Gruiul Căpăţînii trecem pe partea nord-estică a culmii şi curînd intrăm în pădurea de fag prin care urmăm poteca largă ce urcă susţinut spre nord. După depăşirea unui vîrfuleţ cotim spre

nord-vest şi iesim în poiana Ştubeaua (sau Poiana Mare) la altitudinea de cca 1450 m. Continuăm prin poiană, iniţial spre vest, apoi din nou spre nord-vest, urcînd uşor pe platoul format din trei cocoaşe foarte turtite şi alungite, platou mărginit spre nord-est (spre pîrîul Cumpăna Argeşului) de pădurea de conifere şi spre sud-vest (înspre pîrîul Cumpăniţa Topologului) de pădure de foioase. Pe cocoaşa nord-vestică sîntem la altitudinea de 1518 m. Privelişte de basm în toate părţile. Sub această cocoaşă, spre vest, întîlnim un saivan şi stîna din Ştubeaua, numită şi stîna din Poiana Mare.

Timp de mers de la Gruiul Căpăţînii pînă la Ştubeaua: 1 oră.Poteca ocoleşte vîrful Ştubeaua (1518 m) puţin mai jos, prin nord-est, apoi coboară spre nord-

vest într-o şa (1460 m) lăsînd de asemenea în stînga saivanul şi stîna. Din şa poteca se abate spre dreapta, prin poiană, iniţial pe creastă, apoi prin dreapta crestei. Curînd intrăm în pădure, pe care o străbatem în direcţia generală nord-est, în mici urcuşuri şi coborîşuri, pe poteca numită "Pe plai", ce urmează versantul drept al culmii. În dreapta noastră, mai jos, se găsesc izvoarele pîrîului Cumpăna. Acolo unde culmea începe să urce mai tare cotim spre est şi ajungem în Poiana Clăbucetului (cca 1610 m) unde întîlnim o potecă largă (un drumeag) marcată cu triunghi roşu, care urcă de la cabana Cumpăna.

Timp de mers de la Ştubeaua la Clăbucet: 1 oră. De la Arefu la Clăbucet: 71/2 ore.În Poiana Clăbucetului se găseşte o stînă mare, care, la nevoie, ne-ar putea oferi adăpost peste

noapte. Din poiană se poate coborî în 2 ore la cabana Cumpăna, urmînd poteca marcată cu triunghi roşu spre sud (traşeul S15 în sens invers). Urmăm prin poiană, spre nord-vest, drumul marcat cu bandă albastră şi triunghi roşu făcînd o buclă mare spre stînga pentru a ocoli prin vest vîrful Clăbucet (1717 m). În timp ce străbatem o fîşie de pădure lăsăm în stînga un izvor aflat într-un pîlc de molizi. Foarte curînd traversăm culmea scundă care formează cumpăna apelor între Argeş şi Topolog şi care urcă spre dreapta în vîrful Clăbucet. Cotind spre nord, urmăm poteca largă ca o alee şi lăsăm pe parcurs, în dreapta, un izvor zidit în piatră. Trecem prin două şei cu poieni apoi ne lăsăm pe partea vestică a culmii, în coborîş usor, şi întîlnim un drum larg care urcă din stînga, din Valea Topologului (Iedu). Este un drum pastoral construit cu cîţiva ani în urmă. Urmăm acest drum pe partea vestică a culmii, la început în coborîş uşor pînă în şaua cea mai joasă (1540 m) apoi în urcuş pînă la golul alpin. Mai departe drumul urcă spre nord, pe culmea lată dintre Topolog (la vest) şi pîrîul Modrugazu (la est), pînă în faţa vîrfului turtit al muntelui Marginea, unde părăseşte culmea şi trece pe partea estică.

Timp de mers din Poiana Clăbucetului pînă aici: 11/2 oră.După cîteva sute de metri de la părăsirea culmii drumul pastoral traversează firul vestic al

pîrîului Modrugazu (izvor), unde se întîlnesc ultimii molizi din traseu, apoi ocoleşte prin dreapta vîrful Marginea şi, lăsînd două saivane mai jos, spre sud, se apropie de firul principal al Modrugazului şi urcă în şaua de la obîrşia acestuia (1760 m).

Marcajul triunghi roşu se menţine încă puţin pe culme, urcînd spre nord împreună cu marcajul bandă albastră, apoi o părăseşte şi se lasă pe partea vestică pentru a coborî în Valea Topologului.Marcajul bandă albastră, dimpotrivă, rămîne credincios culmii pe care o urmează în urcuş pînă pe vîrful Marginea (1797 m), de unde coteşte la dreapta şi, împreună cu culmea, coboară în şaua de la obîrşia Modrugazului - unde se reîntîlnesc cu drumul pastoral - apoi urcă, tot spre est, făcînd joncţiunea cu culmea Muntelui Comarnicii în vîrfuleţul înalt de 1865 m. Pe partea nordică a vîrfului Marginea se află o stînă, unde ajunge o ramificaţie a drumului pastoral, iar în partea sudică a şeii se găseşte o clădire construită cu cîţiva ani în urmă.

Cumpăna apelor dintre Topolog şi Argeş, care de la vîrful Marginea a avut direcţia vest-est, în cota 1865 m se frînge din nou spre nord şi urmează culmea proeminentă Florea-Podeanu-Lespezi pînă în vîrful Lespezi (2522 m) şi chiar ceva mai departe. Din cota 1865 m se ramifică spre sud culmea Muntelui Comarnicii - ca o prelungire a culmii Lespezi-Florea - care prezintă două vîrfuri mai înalte (1940 m şi 1929 m) şi se termină la confluenţa pîrîului Modrugazu cu rîul Capra (888 m).

În şaua din nordul cotei 1865 m se găseşte Lacul Cerbului (o baltă cu suprafaţa de cca 100 mp, alt. 1840 m). Drumul pastoral ajunge aici după efectuarea unei serpentine largi spre sud. Marcajul, mai rar, ajunge direct dinspre vest, din şaua precedentă, urmînd o potecă năpădită de iarbă. În continuare drumul pastoral urcă uşor spre nord, pe versantul estic, numit muntele Florea şi lasă în stînga un vîrf turtit (1917 m) apoi o creastă mai înaltă (punctul maxim, vîrful Florea, 1952 m). Spre dreapta, sub noi, în vecinătatea pădurii, se află stîna Florea. Dincolo de Valea Caprei, spre est, culmea vecină se ridică pînă la altitudinea 2151 m în vîrful Lipitorile, de la care spre nord se menţine aproape orizontală pe o distanţă apreciabilă, iar spre sud coboară continuu, prin muntele Ciocanu şi prin pădure, pînă în apele lacului Vidraru în apropierea Cumpenei. Spre nord-nord-est avem perspectiva căldărilor Caprei, cu Cascada Caprei şi şoseaua transfăgărăşană. Curînd drumul nostru trece pe culme apoi se lasă pe partea vestică ajungînd în coborîş uşor în Şaua Podeanului (sau Şaua Lespezilor, 1870 m). Pe partea vestică a culmii curg înspre Topolog pîraiele Podeanului. Aici, pe o culme laterală, se află stîna Podeanului deasupra căreia Societatea Turiştilor din România a construit în anul 1907 cabana Podeanu. Muntele

Podeanu, care ocupă versantul vestic al culmii, se învecinează spre sud cu muntele Marginea iar spre nord cu muntele Negoiu.

De la Lacul Cerbului pînă în Şaua Podeanului putem urma şi creasta (însoţită de marcaj) care este ceva mai anevoioasă, dar ne oferă o privelişte frumoasă, avînd permanent perspectiva crestei făgărăşene - cu vîrfurile Negoiu şi Lespezi - şi a căldărilor Scării, Negoiului şi Caprei.

Timp de mers de la ramificaţia din sudul vîrfului Marginea pînă în Şaua Podeanului: 2 ore.În Şaua Podeanului drumul pastoral auto face o întoarcere spre sud, pe versantul estic, înspre

stîna Florea. Poteca ciobănească parăseşte culmea tot în Şaua Podeanului, puţin mai la nord de cotul drumului, şi coteşte spre dreapta (est) însoţită de marcajul cruce galbenă (traseu S13) pentru a coborî în 2 ore, pe la stîna Lespezilor, la cantonul Piscul Negru. Această potecă este însoţită, pînă în Căldarea Lespezilor, şi de marcajul bandă albastră (aplicat pe pietre) care apoi urcă spre culme.În nordul Şeii Podeanului se ridică un povîrniş al culmii înierbate care se lăţeşte mult spre est şi trimite spre sud-est două picioare ale muntelui Lespezi. Urcăm acest povîrniş de aproape 350 m prin păşunea alpină în direcţia nord-nord-est, fiind călăuziţi doar de rarii stîlpi de marcaj. Ajunşi deasupra povîrnişului prindem creasta care aici are direcţia nord-nord-vest. Spre dreapta se adînceşte Căldarea Lespezilor dominată în punctul cel mai nordic al său de vîrful Lespezi (2522 m). Spre stînga se întinde muntele Podeanu. Dintr-un vîrf turtit al acestei spinări (vîrful Podeanu, 2262 m) se ramifică spre sud-vest piciorul muntelui Podeanu1 între pîrîul Negoiu (nord-vest) şi pîrîul principal al Podeanului (sud-est). Curînd trecem peste un alt vîrf (2275 m) care trimite un picior scurt spre vest, în Căldarea Negoiului. În continuare creasta ia direcţia nord-nord-est şi devine stîncoasă, iar după ce trece printr-un greabăn stîncos urcă în vîrful Lespezi, numit şi vîrful Călţun (2522 m), din care se ramifică spre sud-est un picior puternic al muntelui Lespezi, iar spre est un picior scurt, stîncos, ce cade abrupt în pîrîul Călţun. Vîrful Lespezi se leagă cu vîrful Negoiu printr-o creastă stîncoasă şi ascuţită, cu direcţia nord-vest, care, în porţiunea din mijloc, prezintă o înşeuare cu o strungă accesibilă în partea nord-vestică (Strunga Doamnei, 2342 m).

După ce trece peste vîrful înalt de 2275 m, poteca marcată cu bandă albastră părăseşte creasta şi se lasă pe versantul vestic, în direcţia nord, traversează o porţiune stîncoasă, înclinată, pe la obîrşia unui vîlcel sec, apoi coteşte spre vest-sud-vest şi coboară pe partea dreaptă a vîlcelului destul de înclinat.

Ceva mai jos vîlcelul are apă. Coborîrea continuă pînă sub stîncile din marginea estică a Căldării Berbecilor (căldarea estică a Negoiului). Aici părăsim pîrîul spre dreapta şi trecem pe la marginea căldării, pe sub stînci, în direcţia nord, apoi urcăm prin căldare spre vest-nord-vest şi nord-nord-vest pînă deasupra unui mamelon din Căldarea Berbecilor. De la mamelon urcăm spre nord-nord-est, în direcţia Strungii Doamnei, pînă aproape de fundul căldării, apoi cotim succesiv spre nord-vest şi vest şi, printr-un mic horn aflat în dreapta unei stînci rotunjite, urcăm pieziş spre stînga, pînă în varianta potecii de creastă prin Strunga Doamnei (marcată tot cu bandă albastră! în proiect bandă galbenă).

Timp de mers din Şaua Podeanului pînă sub Strunga Doamnei: 3 ore.De aici, pe varianta potecii de creastă spre stînga (cam în continuarea traseului urmat pînă

acum), se poate ajunge la cabana Negoiu în 3 ore, trecînd peste vîrful Negoiu şi coborînd pe la Acul Cleopatrei (traseul C6 şi traseul N28 în sens invers). Urmînd varianta potecii de creastă spre dreapta, prin Strunga Doamnei, se poate ajunge în 1/2 oră la refugiul Călţun.

S17. SALĂTRUCU - VALEA TOPOLOGULUI - ŞAUA SCĂRIIMarcaj: cruce albastră. Timp de parcurs: 13 ore. Urcuş: 1 520 m. Traseul urmează frumoasa Vale a Topologului. Se recomandă parcurgerea lui în 2 zile, cu înnoptare la unul din adăposturile de pe parcurs. Ultima parte a traseului nu este accesibilă iarna.

În localitatea Sălătrucu se poate ajunge de la Curtea de Argeş cu autobuzul I.T.A. parcurgînd 3 km pe DN7C spre nord (pînă la km 35), apoi 25 km pe şoseaua judeţeană DJ703 prin localităţile Valea Danului, Rudeni şi Şuici. Un drum forestier porneşte din localitatea Sălătrucu de Jos, puţin mai la nord de Consiliul Popular (si de staţia de autobuze I.T.A.), acolo unde şoseaua judeţeană coteşte la stînga, spre nord-vest, pentru a urca pe Valea Clocoticiului şi peste dealul Clocotici. Chiar la cotul şoselei se află borna km 25 în colţul estic. De aici pînă la Şuici sînt 9 km şi pînă la Curtea de Argeş 28 km, spre sud-est, apoi spre sud. Tot din acest punct pînă la Perişani sînt 15 km şi pînă la Cîineni 35 km spre nord-vest.

Pornim pe drumul forestier spre nord-est, aşa cum arată săgeata indicatorului turistic din colţul

1 Versantul sud-estic al piciorului aparţine muntelui Podeanu, pe cînd celălalt versant face parte din muntele Negoiu.

nordic (în stînga noastră): "Valea Scara pe drum forestier, marcaj cruce albastră". Imediat traversăm pîrîul Clocotici, apoi ieşim din Sălătrucu de Jos şi, după 400 m de la plecare, traversăm apa Topologului pe partea estică. Întrăm în Sălătrucu de Sus unde traversăm un pîrîu dinspre est - pîrîul Maniţa şi, după mai bine de 11/2 km de la plecare, ajungem la o bifurcaţie de uliţă spre dreapta, pe lîngă Valea Satului (care curge dinspre est). Aici se află şi staţia terminus de autobuz I.T.A. (alt. cca 660 m). La cca 100 m în faţa noastră se vede biserica ce datează din anul 1889. După cîteva sute de metri (2 km de la începutul drumului forestier) traversăm rîul Topologul pe malul vestic. Imediat după pod întîlnim o ramificaţie de drum forestier spre stînga, pe Valea Tomenilor, un pîrîu vestic a cărui confluenţă cu Topologul se află ceva mai jos. Lăsăm în urmă ultimele case ale localităţii Sălătrucu de Sus şi la 3 km traversăm iar Topologul pe malul estic. Drumul se furişează printre fîneţe. În cîteva locuri apa Topologului curge pe pat de gresie. La 41/2 km locul se lărgeşte şi întîlnim două clădiri. Am ajuns la Vadu Frumos. Curînd intrăm în Cheile Topologului avînd în dreapta (est) abrupturile picioarelor Frunţilor. În stînga, peste rîu, străjuiesc stîncile calcaroase Varu Mare şi Varu Mic. La 6 km (alt. 705 m) sîntem la gura pîrîului Cumpăniţa Topologului care curge dinspre nord-est. Un drum forestier însoţeşte acest pîrîu pe parcursul a vreo 6 km şi din acesta - pe alt drum forestier - se poate trece la lacul Vidraru. Aici, pe o mică distanţă, Topologul curge în direcţia vest-est. În apropiere se ramifică spre vest un drum forestier pe pîrîul Şutu. Mergem în direcţia generală nord-nord-vest încă cca 11/2 km apoi cotim spre est, chiar est-sud-est. În zona cotului curge dinspre nord-vest pîrîul Pietrosul care îsi adună apele de sub Curmătura Pojorîtului (1040 m). Valea, deşi mai largă, are totuşi maluri abrupte. Topologul curge în direcţia vest pe o distanţă de cca 800 m şi drumul forestier îl însoţeşte. În amonte revenim la direcţia generală nord. Înclinaţia malurilor devine mai moderată. Trecem peste un pod pe malul vestic (casă în stînga drumului), dar foarte repede revenim pe malul estic. La 12 km de la capătul drumului ajungem la cabanele forestiere Iaroslavele (cca 820 m) situate pe malul vestic al rîului. Cu cîteva decenii în urmă, cînd pe Valea Topologului nu exista drum forestier, de aici pornea un funicular care traversa culmea din vestul Topologului prin nordul Poienii Lungi şi transporta buştenii pînă la Cornet, în Valea Oltului. Pe versantul vestic al Topologului se întind poieni cu fîneţe şi colibe. După 1/2

km întîlnim Pîrîul Cerbului - dinspre vest - însoţit şi el de un drum forestier. Urmează spre nord-vest Piciorul Cerbului. După 15 km de la plecare ajungem la gura pîrîului Ruda, pe care de asemenea urcă un drum forestier. Piciorul următor, spre nord-vest, conduce prin poiana Pleaşa Ruzii la stîna din Clăbucet. Lăsăm pe partea estică a drumului o cabană forestieră apoi, la 17 1/2 km de la începutul drumului forestier, ajungem la cabana forestieră Iedu. După vreo 300 m traversăm Pîrîul Bolovanilor, care curge dinspre est. Culmea care a însoţit Topologul pe partea estică, de la gura pîrîului Cumpăniţa pînă aici, se numeşte Muchia Lungă. Pîrîul Bolovanilor este flancat pe partea nordică de un picior, Piscul Bolovanilor. Pe această parte a pîrîului se ramifică spre dreapta (est) un drum forestier care, mai sus, devine drum pastoral şi urcă peste munţii Marginea şi Florea pînă în Şaua Podeanului. Imediat după ramificaţia acestui drum, la km 18, trecem pe malul vestic al rîului şi curînd ajungem la barajul de captare a apelor Topologului pentru hidrocentrala de pe Argeş. De la începutul drumului forestier - în Sălătrucu de Jos - pînă aici sînt 19 km. La baraj se găseşte o clădire cu locuinţele personalului de serviciu. Chiar deasupra barajului se află confluenţa pîrîului Topologelul (dinspre vest) cu Topologul (933 m), locul unde se termină ramura voluminoasă a muntelui Stîna Mare. Drumul forestier continuă spre nord pe malul vestic al rîului, lăsînd o ramificaţie pe pîrîul Topologelul. După 250 m de la baraj drumul coteşte la dreapta, ondulîndu-se după firul văii. Pe parcurs traversăm două pîraie ce curg dinspre nord - al doilea avînd gura mai largă, cu poiană şi un şopron. După cca 21/2 km de la captare cotim spre nord-est şi după încă aprox. 1 km reluăm direcţia nord. Valea se îngustează şi malurile devin mai abrupte. Topologul se avîntă vijelios peste un prag de stînci pentru a ajunge într-o bulboană adîncă. Este "Moara Dracului". După aproape 1 km de aici întîlnim încă o cascadă, dar apele Topologului sînt mai puţin agitate. La 150 m de la cascada de sus traversăm apa Topologului pe malul estic. Curînd valea se lărgeşte. Drumul forestier urcă în pantă foarte lină. În stînga noastră rămîne un vechi baraj de lemn. După ce cotim spre nord-nord-vest şi traversăm un pîrîiaş estic ajungem într-o poiană, Lunca Marginii, în care găsim vechea cabană forestieră Stîna Mare într-un început de degradare. De la capătul drumului forestier pînă aici am parcurs cca 29 km. Prin nordul cabanei curge dinspre est Pîrîul Marginei numit şi Izvorul Rău. Spre est se află muntele Marginea şi spre vest muntele Stîna Mare. Spre nord-nord-vest, sus în creastă, se vede în stînga Vîrful Feţei Sf. Ilie (2006 m) şi, în dreapta lui, culmile munţilor Titescu şi Mîzgavu. Drumul face o curbă spre stînga printr-un loc larg cu poiană (şi baracă), apoi coteşte brusc la dreapta. În cotul rîului, aflat în stînga noastră, curge dinspre vest un pîrîu, Izvorul Stînei Mari. Ceva mai spre nord curge tot dinspre vest pîrîul Coarneşu, în timp ce drumul forestier ia direcţia generală nord-est. După încă 200 m ajungem la gura pîrîului Titescu (numit şi Izvorul Coastelor), care curge de asemenea dinspre vest. În stînga noastră, pe partea vestică a Topologului, se ridică coastele muntelui Titescu. Dinspre est ajung în rîu picioarele muntelui Marginea. Pe malul vestic al apei se luptă cu timpul o veche cabană forestieră. Imediat întîlnim pe dreapta un pîrîu care curge

dinspre sud-est şi - după 50 m - întîlnim pe stînga un pîrîu mare şi adînc (pîrîul Mîzgavu) care curge dinspre nord-vest. Confluenţa sa cu Topologul, aflată la alt. 1228 m, se găseşte la aproape 31 km de la începutul drumului forestier. Continuînd spre nord-est lăsăm pe dreapta încă un pîrîiaş şi, la împlinirea a 32 km de mers pe drumul forestier, ajungem la primul pîrîu al Podeanului (1263 m) care curge dinspre est. Aici coboară poteca marcată cu triunghi roşu, de la Cumpăna peste muntele Marginea. Drumul forestier, însoţit în continuare de marcajele cruce albastră şi triunghi roşu, urmează spre nord malul estic al Topologului, traversînd încă cinci pîraie ale Podeanului, care, toate, curg dinspre est. În gura pîrîului al patrulea se găseşte vechiul baraj de lemn Podeanu, de la care urcă o potecă spre vest, înspre stîna din Mîzgavu. Ultimul dintre aceste pîraie (al şaselea) este pîrîul principal al Podeanului. La 800 m de la acest ultim pîrîu vedem peste rîu, pe malul vestic, o poiană. Din colţul nord-vestic al poienii o altă potecă urca pe muntele Mîzgavu. În faţă apare regiunea supe-rioară a Văii Scara. După înca 400 m ajungem la capătul drumului forestier (1336 m) lîngă confluenţa pîraielor Izvorul Scării (dinspre nord-vest) şi Izvorul Negoiului (dinspre nord-est), locul de naştere al Topologului. Confluenţa se află la cca 100 m spre vest de capătul drumului.

Lungimea totală a drumului forestier de la Sălătrucu de Jos pînă aici este de 34,5 km şi se parcurge, pe jos, în 10 ore.

Traversăm imediat pîrîul Negoiu pe o punte şi continuăm prin pădure spre nord-vest, pe poteca marcată cu cruce albastră şi triunghi roşu. După 200 m întîlnim o bifurcaţie. Spre dreapta (nord-nord-est) se ramifică poteca marcată cu triunghi roşu care însoţeşte pîrîul Negoiu. Noi urmăm poteca din stînga, marcată cu cruce albastră, care urcă spre vest-nord-vest pe partea nord-estică a pîrîului Scara. În stînga, peste apă, se ridică muntele Mîzgavu. în dreapta se termină Piscul lui Cazan. Ceva mai sus lăsăm pe stînga o confluenţă a pîrîului Scara cu un pîrîu ce curge dinspre vest apoi lăsăm tot pe stînga urmele unui baraj de lemn. Aici ajunge, pe partea vestică a pîrîului Scara, traseul S18. Continuăm urcuşul moderat şi după cca 1/2 oră de la confluenţa pîraielor Scara şi Negoiu, ajungem la stîna Scara, situată pe partea estică a pîrîului (alt. cca 1440 m). După depăşirea stînii poteca se menţine pe partea estică a văii, urcînd prin rariştile de molizi. Pe partea vestică, deasupra pădurii, se află căldăruşa glaciară Cureluşa. În partea estică se înalţă Coasta lui Cazan. Ieşim din pădure avînd în faţă pragul glaciar pe al cărui abrupt îşi aruncă apele în cascade atît pîrîul nord-vestic (din Căldarea Scării dinspre Ciortea) cît şi pîrîul nordic. Poteca, mai greu vizibilă, trece printr-o regiune de păşune alpină, unde semnele cruce albastră apar rar. După cca 1/2 oră de la stînă ajungem în dreptul confluenţei pîrîului nord-vestic, mai bogat în apă, cu pîrîul nordic, confluenţă ce rămîne în stînga noastră, mai jos. După cca 100 m în amonte pe pîrîul nordic întîlnim o altă confluenţă a acestuia cu un pîrîiaş dinspre est, ce curge de pe Coasta lui Cazan. Pe ultima parte aceste pîraie curg aproape paralel, cuprinzînd între ele o limbă de pajişte lungă şi îngustă. Traversăm pîrîul estic pe deasupra confluenţei, apoi continuăm pe limba de pajişte spre nord pînă cînd aceasta se lărgeşte. Poteca devine din nou vizibilă, dar panta se măreşte. Urcăm mai tare, pe la baza versantului estic, pînă deasupra pragului glaciar unde ne apropiem din nou de pîrîul nordic, pe care îl traversăm pe malul vestic în vecinătatea unui mic bordei ciobănesc. Continuăm urcuşul pe malul vestic al pîrîului, prin căldarea superioară a Scării, şi în final descriem cîteva serpentine în direcţia generală nord-nord-est care ne scot în Şaua Scării (2146 m) unde întîlnim marcajul de creastă bandă roşie.

Timp de mers de la confluenţa pîraielor Negoiu şi Scara pînă în Şaua Scării: 3 ore.Din Şaua Scării se poate ajunge la cabana Negoiu în 2 ore pe traseul N31 (în sens invers).

S18. PERIŞANI - ZĂNOAGA - MÎZGAVU - STÎNA SCĂRIINemarcat. Timp de parcurs: 14 ore. Urcuş: 2150 m; coborîş: 1165 m. Traseu de vară. Se parcurge în 2 zile cu înnoptare la una din stînile de pe parcurs. Iarna accesibil pînă la Vîrful Călugărului, dar lipsit de adăposturi corespunzătoare.

Localitatea Perişani se înşiruie pe malul stîng (sudic) al Văii Perişanilor şi este, practic, unită cu localitatea Băiaşu care este aşezată la confluenţa Văii Perişanilor cu pîrîul Roşia (455 m). Prin Perişani trece şoseaua Curtea de Argeş-Cîineni, distanţa pînă la Curtea de Argeş fiind de 43 km, iar pînă la Cîineni de 20 km. Din Perişani (Băiaşu) la km 39,6 se ramifică spre vest o şosea care însoţeşte rîul Băiaşu pînă la Olt şi ajunge, după 11 km, la DN7 în apropierea schitului Cornet.Lîngă Pripoare - prima localitate de la Băiaşu spre Curtea de Argeş - pîrîul Roşia formează un defileu unde se presupune că la 9-12 noiembrie 1330 s-a dat celebra bătălie dintre Basarab I, domnul Munteniei, şi Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, primul ieşind învingator.De la Consiliul Popular al Comunei Perişani (km 40,4) urmăm drumul care se ramifică spre dreapta (est). După cca 2 km ajungem la marginea localităţii. Drumul continuă pe partea sudică a Văii Perişanilor şi a afluentului său, Valea Dosului, apoi trece pe partea nordică a acesteia din urmă. După puţin timp intrăm în localitatea Mlăceni, pe care o parcurgem pe toată lungimea ei, spre nord-est, în

urcuş uşor. La ieşirea din Mlăceni părăsim drumul şi prindem la stînga o potecă spre nord-nord-est, care se pierde pe întinderea izlazului. Spre dreapta, peste drum, se ridică culmea Mîglelor. Destul de repede ajungem la un drum care, spre stînga, duce la Podeni.

Timp de mers de la Perişani pînă aici: 11/2 oră.Traversăm Valea Cîmpului (care curge în stînga noastră) pe malul nord-vestic, apoi prindem o

potecă ce urcă spre nord-nord-est, prin poienile de pe Faţa Bradului. Ajunşi sus, pe culmea lată, ocolim un vîrfuleţ prin dreapta şi intrăm în pădurea de fag. Ceva mai sus, pe un mic platou lunguieţ, întîlnim urcînd din stînga, dinspre localitatea Podeni, o potecă bătătorită şi lată ca un drumeag, pe care o urcăm uşor. Pe parcurs se ramifică diferite potecuţe de importanţă secundară. La un moment dat cotim la stînga, cam pe curba de nivel, lăsînd succesiv vreo două potecuţe spre dreapta. Traversăm un vîlcel, apoi urcăm în serpentine pe culmea următoare. În partea finală urcăm mai mult spre stînga (nord-est) şi ieşim în Poiana Lungă într-o şa la nord de vîrful omonim. Aici întîlnim venind din dreapta, dinspre sud, plaiul de culme (mai puţin umblat) care ocoleşte vîrful Poiana Lungă (1347 m) prin est. La vest de vîrf se află o stînă, care nu se vede din şa.

Timp de mers de la Perişani pînă în Poiana Lungă: 4 ore.Imediat la nord de şa, în creastă, se află fundaţia de beton a unei staţii de funicular care, în

urmă cu cîteva decenii, transporta buştenii de la Iaroslave din Valea Topologului pînă la Cornet, lîngă Olt. Spre est de această fundaţie, la cca 100 m în pădure, se găseşte un izvor (apă de băut!). Mai jos, tot spre est, înspre Valea Topologului, curge Pîrîul Cerbului.

Din Poiana Lungă urmăm poteca spre nord-nord-est, pe partea estică a culmii, coborînd uşor pînă într-o a doua şa, apoi, lăsînd spre dreapta o ramificaţie de potecă, urcăm întins tot pe partea dreaptă a culmii spre Vîrful Cerbului (1350 m), pe care îl lăsăm în stînga. Aici se ramifică spre dreapta (est) o potecă pe Muchia Cerbului. Urmăm în continuare poteca ce coboară uşor pe culme spre nord-nord-vest şi după cîteva minute se deschide spre dreapta poiana Dosul lui Bută, cu o colibă mai jos în mijlocul ei, şi izvor cu apă de băut la nord-vest de colibă. Cotim treptat spre nord-vest şi vest pînă în şaua următoare de unde se ramifică spre nord-est o potecă spre pîrîul Ruda, iar spre sud-vest o altă potecă spre un drum forestier ce se vede mai jos. Pe partea estică a culmii, pînă la Clăbucet, se întinde bazinul pîrîului Ruda care curge spre Topolog. La vest, ceva mai departe, se află localitatea Titeşti. Urcăm prin dreapta crestei, spre nord, pînă în Poiana Runcului, apoi ocolim prin est vîrful Runcu (1378 m) si, după ce lăsăm o ramificaţie de potecă spre dreapta, coborîm într-o şa cu ramificaţii de poteci spre est şi vest. Trecem pe sub o linie de înaltă tensiune şi continuăm pe culmea aproape orizontală spre nord pînă la baza unui povîrniş. Pe parcurs sînt locuri de unde putem admira, spre vest, frumoasa Ţară a Loviştei. În această regiune, pe partea vestică, trece mai jos un drum forestier spre care coboară, de pe culme, o potecă. Mai departe, spre vest, se află localitatea Boişoara urmată spre nord de localitatea Găujani. Ne aflăm în zona pădurii de foioase. În faţa noastră începe un povîrniş pe care îl urcăm pînă sus pe platoul Clăbucetului (1541 m), unde înîlnim o troiţă lîngă un izvor, în mijlocul pădurii de conifere. O potecă porneşte de la izvor spre dreapta (est) şi ajunge după cca 200 m în poiana Stîna Moşului, unde se găseşte o stînă. Din poiană coboară spre sud-sud-est, în Valea Topologului, piciorul Pleaşa Ruzii.

Timp de mers din Poiana Lungă pînă la Clăbucet: 3 ore.De la troiţă coborîm prin stînga crestei spre nord-vest pînă în şaua următoare, de unde urcăm

prin dreapta culmii si, după aproape 1 oră, intrăm în poiana Zănoaga. Vîrful Zănoaga (1554 m) şi stîna rămîn în stînga.

Timp de mers de la Perişani pînă în poiana Zănoaga: 8 ore.În poiana Zănoaga se poate urca în cca 3 ore din localitatea Găujani, aflată spre vest-sud-vest.

Din poiana Zănoaga urmăm poteca spre est-nord-est, prin dreapta crestei, străbătînd o zonă cu poieni. Cotim apoi spre nord-nord-est şi, după 3/4 oră, ajungem în Poiana Călugărului. Lăsăm stîna în stînga şi urcăm spre nord. Puţin mai sus de stînă întîlnim în stînga potecii un izvor. Ocolim vîrful Călugăru (1711 m) prin vest, apoi străbatem o fîşie de pădure crescută pe partea nordică a vîrfului şi ajungem în Şaua Leului (1625 m). Spre dreapta se ramifică o potecă spre munţii Cioarecu şi Stîna Mare. Urcăm prin dreapta vîrfului Leul (1778 m) apoi întîlnim un izvor şi o bifurcaţie de poteci. De aici avem două variante:

Pe poteca din stînga, ce urmează culmea, urcăm pe Faţa Sf. Ilie1 pînă în apropierea umărului Feţei (1950 m) din care se desprinde spre sud-vest muntele Dăescu. Cotim spre est-nord-est şi ocolim Vîrful Feţei Sf. Ilie (2006 m) prin dreapta traversînd culmea munţilor Coarneşu-Stîna Mare, care se ramifică din acest vîrf spre sud, apoi cotim spre nord şi întîlnim dinspre dreapta varianta a doua a

1 Denumirea "Faţa Sf. Ilie" arată că în ziua de Sf. Ilie (20 iulie) aici aveau loc pe vremuri nedei la care participau locuitori (păstori) din Ţara Loviştei şi din Ţara Oltului. Accesul dinspre nord se făcea pe cărarea denumită "Plaiu Ţării".

potecii.Poteca variantei a doua porneşte de la bifurcaţia din estul vîrfului Leul spre dreapta,

traversează două pîraie de la obîrşia Topologelului, lasă spre dreapta nişte ramificaţii de poteci spre munţii Mesteacănu şi Stîna Mare, apoi urcă în Şaua Coarneşului (1865 m), aproape neobservabilă, aflată pe spinarea lată a Muntelui Coarneşu, desprins din Vîrful Feţei Sf. Ilie spre sud, şi care se continuă cu muntele Stîna Mare. Din Şaua Coarneşului se desprinde spre dreapta (nord-est) o potecă ce coboară la stîna Titescu. Urmăm poteca din stînga, spre nord, şi în apropierea Vîrfului Feţei Sf. Ilie întîlnim prima variantă venind din stînga.

După ce ocolim vîrful prin dreapta (est) ajungem în Şaua Coastelor (sau Titescului, 1925 m), apoi ocolim prin vest vîrful Titescu (1954 m) - din care se desprinde spre est muntele Titescu - şi coborîm uşor în Şaua Pietricelelor (1940 m). Spre vest de şa curge pîrîul Pietricelele, afluent al Boiei Mari, iar spre est curge pîrîul Mîzgavu care se varsă în Topolog.

Timp de mers de la Zănoaga la Şaua Pietricelelor: 4 ore.Cu puţin înaintea şeii, poteca se bifurcă. Poteca din stînga străbate versantul vestic al culmii,

spre nord-vest, pe deasupra bazinului pîrîului Pietricelele şi ajunge la stîna din Grohotişu. Noi urmăm poteca din dreapta, pe versantul estic, iniţial spre nord-est, apoi - după traversarea firului principal al pîrîului Mîzgavu - spre est, în coborîş uşor şi, după mai bine de 1/2 oră, ajungem pe piciorul muntelui Mîzgavu, deasupra stînei1. Lăsînd stîna în dreapta, la cca 200 m, străbatem culmea lată în curmeziş, pînă la liziera pădurii. Prin pădure, poteca bine conturată, dar cu mulţi bolovani, coboară repede în direcţia generală nord-est, iar mai jos coteşte spre est şi se apropie de rîul Topolog în aval de confluenţa pîraielor Soara şi Negoiu. Aici nu există posibilităţi de traversare a rîului decît prin vad, pentru a ajunge la drumul forestier de pe malul estic (traseele S15 şi S17). Pe o potecă firavă, abia conturată, ne furişăm prin pădure spre stînga, la oarecare distanţă de firul apei, cam pe curba de nivel, pînă depăşim confluenţa pîraielor Scara şi Negoiu, apoi pe lîngă pîrîul Scara în urcuş lin. Traversăm un pîrîu vestic şi, ceva mai sus, găsim urmele unui vechi baraj din lemn unde, cu greutate, trecem pîrîul Scara pe malul estic, întîlnind poteca marcată cu cruce albastră (traseu S17). Urmăm această potecă cca 1/4 oră spre nord-nord-vest pînă la stîna Scara (cca 1440 m).

Timp de mers din Şaua Pietricelelor pînă la stîna Scara: 2 ore.De la stîna Scara se poate ajunge la cabana Negoiu în 41/2 ore pe traseul S17 şi pe traseul

N31 în sens invers.

S19. GREBLEŞTI - MUNTELE COŢII - ŞAUA LA APA CUMPĂNITĂMarcaj: triunghi albastru (rar) Timp de parcurs: 61/2 ore. Urcuş: 1585 m; coborîş: 155 m. Traseu de vară. Iarna lung şi fără perspectiva unui adăpost apropiat.

La Grebleşti se poate ajunge de la staţia C.F.R. Cîineni, de pe linia Rîmnicu Vîlcea-Sibiu, situată pe malul vestic al Oltului. Din spatele staţiei se parcurg aproape 500 m pe DN 7 spre nord, pînă la ramificaţia drumului spre Curtea de Argeş (km 231,4). Chiar la ramificaţie, în stînga şoselei, se află un monument ridicat în memoria generalului erou David Praporgescu, căzut la datorie pe muntele Coţii în războiul de întregire a neamului romanesc.

Se trece Oltul pe partea estică, pe podul lung de 150 m, apoi se parcurg încă 75 m pînă la încrucişarea de străzi de la Consiliul Popular al comunei Cîineni. Pe dreapta, în faţa Consiliului Popular, o troiţă de piatră aminteşte de asemenea jertfa generalului erou. De la această intersecţie se urmează în continuare strada spre est dar după 175 m strada principală coteşte la dreapta şi traversează Valea Satului pe un pod de beton. Acesta este drumul Loviştei care, după 3 km de la Consiliul Popular din Cîineni, spre sud, ajunge în centrul localităţii Grebleşti.

Pe Drumul Loviştei circulă autobuze I.T.A., unele chiar de la staţia C.F.R. Cîineni. În Grebleşti staţia I.T.A. se află în faţa bisericii, unde se găseşte şi un magazin mixt.

Din Grebleşti (377 m), la 200 m nord de biserică - în faţa casei cu nr. 106 - părăsim Drumul Loviştei şi pornim pe străduţa cu direcţia est-nord-est, numită Calea Lungă, şi, după 250 m, ajungem în faţa şcolii generale. Aici străduţa se bifurcă. Urmăm oricare din variantele care ne scot lîngă Pîrîul Arinilor, cu maluri rîpoase, săpat adînc în argilă. Ceva mai sus cotim spre dreapta şi traversăm pîrîul, apoi urcăm de-a coasta urmînd drumeagul care ne conduce pe culme (580 m). Partea terminală a piciorului (spre dreapta) se numeşte Muchia Gornişului. Aici facem o întoarcere spre stînga (nord-est) şi urcăm Capu Dealului. Mai sus lăsăm pe stînga, ceva mai departe, vîrful Mînjîna (849 m), apoi trecem prin apropierea unui mamelon, vîrful La Crucea din Fag (835 m), care de asemenea rămîne în stînga, şi imediat întîlnim pe dreapta o cruce de piatră - Crucea din Fag. În continuare trecem pe sub două linii electrice şi parcurgem culmea lată, cu cîteva cocoaşe turtite, numită Şesurile. Versantul

1 De la stînă, un hăţaş mai dificil şi iute duce la vechiul baraj Podeanu din Valea Topologului.

vestic, spre Valea Satului, se numeşte Prihodiştea. Din ultima şa largă şi putin adîncă (Curmătura Părului) drumul - numit Plaiul Grebleştilor - urcă încontinuu pe culmea lată, printre fîneţe. În Capul Pleşii (cca 1050 m) părăsim creasta şi ne lăsăm pe partea dreaptă pentru a ocoli vîrful Măgura (1268 m) prin est. Trecem pe la un izvor cu jgheab de beton, obîrşie a Pîrîului Lupului, apoi traversăm Gruiul Stejarului - un picior sud-estic, cu două mameloane înierbate, care coboară la confluenţa pîraielor Boia Mică şi Boia Mare - după care traversăm pîrîul Izvorul Măgurii. Străbatem pajiştea de pe partea estică, destul de înclinată, numită Faţa Căprioarei, despărţită printr-o fîşie de pădure de poiana următoare, La Ciungi. În această poiană atingem iar creasta, la nord-nord-est de Măgura şi coborîm uşor în Şaua La Ciungi (1075 m), unde întîlnim pe stînga un drumeag ce urcă din Valea Satului (traseu S20).

Timp de mers de la Grebleşti la Ciungi: 3 ore.Din Şaua La Ciungi urmăm Plaiul Grebleştilor spre nord-nord-est în coborîş uşor, ocolind prin

dreapta un vîrfuleţ şi - după ce intrăm în pădure - ajungem într-o a doua şa ceva mai joasă (1065 m). Creasta muntelui devine mai ascuţită. Din această şa urcăm pe partea estică a culmii, numită Faţa Mărului. Mai sus trecem printr-o poartă de stînci, La Piatra Strîmtă, şi continuăm urcuşul prin vecinătatea crestei, depăşind cîteva formaţii calcaroase şi trecînd printr-o poieniţă, La Varniţe, unde pe vremuri se ardea piatra de var. Cîştigînd înălţime trecem din pădurea de foioase în pădurea de conifere şi atingem din nou creasta într-o şa (1450 m) la nord de vîrful Coţii (1511 m) de unde trecem pe partea vestică. Aici, pe muntele Coţii, a căzut la datorie la 30 septembrie 1916 generalul David Praporgescu, comandantul Corpului I Armată. Drumul coboară puţin apoi urmează curba de nivel pînă la o bifurcaţie. Drumul din stînga coboară uşor în Valea Satului.

Timp de mers de la Ciungi la bifurcaţia drumului: 2 ore.Urmăm mai departe drumul din dreapta urcînd uşor pe versantul vestic, iar mai sus atingem de

cîteva ori creasta fără a trece pe partea estică (pe parcurs străbatem cîteva poieniţe). După ieşirea din pădure atingem din nou creasta într-o şa (cca 1600 m) apoi ocolim prin stînga o spinare a culmii, în timp ce trecem printre brazi pitici şi rari. Lăsăm pe dreapta ultima şa a Culmii Coţilor. Spre stînga, pe o potecă mai greu vizibilă, se poate coborî în Valea Satului. Continuăm urcuşul spre nord şi parcurgem două serpentine largi pe culmea lată apoi ne îndreptăm spre nord-est, urmînd aproximativ curba de nivel, pînă în Şaua La Apa Cumpănită (1807 m) unde întîlnim marcajul bandă roşie.

Timp de mers de la bifurcaţia drumurilor pînă în Şaua La Apa Cumpănită: 11/2 oră.De aici se poate ajunge la cabana Suru, în 11/2 oră, pe traseele C9 şi N38 în sens invers.

S20. CÎINENI - LA CIUNGI Marcaj: punct albastru (rar). Timp de parcurs: 21/2 ore. Urcuş: 740 m. Variantă mai scurtă spre muntele Coţii. Traseu de vară. Iarna fără perspectiva unui adăpost apropiat.

De la Staţia C.F.R. Cîineni (cca 335 m) de pe linia Rîmnicu Vîlcea-Sibiu, încadrată de cursul Oltului (est) şi DN7 (vest), pornim pe şosea spre nord şi, după aproape 500 m (la km 231,4), întîlnim pe dreapta ramificaţia drumului spre Curtea de Argeş prin Titeşti-Perişani-Sălătrucu (Drumul Loviştei). În stînga şoselei, chiar în dreptul ramificaţiei, se află o troiţă ridicată în memoria generalului-erou David Praporgescu, căzut la datorie pe muntele Coţii la 30 septembrie 1916. Părăsim şoseaua şi prindem Drumul Loviştei spre est, traversînd Oltul pe podul care ne conduce în localitatea Cîinenii Mici atestată documentar încă de pe vremea romanilor sub denumirea Pons Vetus (Podul Vechi). În faţa Consiliului Popular al comunei - o altă troiţă aminteşte jertfa generalului-erou. Continuăm spre est pe Drumul Loviştei, avînd în dreapta Valea Satului. După 175 m, Drumul Loviştei coteşte la dreapta şi traversează Valea Satului pe un pod de beton. Fără a traversa apa, noi urmăm în continuare străduţa de pe partea nordică a văii, întîlnind din loc în loc cîte un semn al marcajului punct albastru. În stînga noastră, în spatele caselor, se ridică Gruiul Pravăţului. La ieşirea din localitate străduţa se transformă în drum forestier. Trecem prin locul numit Cheia Mare unde curge din stînga văii (dreapta noastră) un pîrîu, Dolele Cheii Mari (sau, cum spun localnicii, Dolele Cheii Mării). După cca 100 m drumul traversează Valea Satului pe malul celălalt. În stînga rămîne Gruiul Mînii. Pe nesimţite, drumul îşi schimbă di-recţia spre nord-est, urmînd cursul Văii Satului. Pe dreapta, mai în susul apei, întîlnim Pîrîul Runcului urmat de Gruiul Runcului. Pe partea cealaltă, peste apă, se întinde Faţa Rugilor brăzdată de un pîrîu adînc, Pîrîul Rugilor, înspre a cărui gură înaintează dinspre est un bot de stîncă. Curînd drumul traversează pentru a doua oară Valea Satului, revenind pe malul nord-vestic. Continuăm pe acest mal, în urcuş lin, lăsînd cîteva pîrîiaşe pe stînga şi pe dreapta. Mai sus traversăm din nou valea pe malul estic. După ce străbatem un loc mai larg, cu poiană, lăsăm în stînga confluenţa unui pîrîu mare, Pîrîul Lupului, dinspre nord-nord-vest, cu Valea Satului care curge dinspre est. Imediat traversăm apa pe malul drept şi o însoţim vreo 200 m spre est apoi, împreună cu valea, cotim la stînga şi urmăm drumul spre nord. Dinspre est un pîrîiaş zglobiu se aruncă peste o cascadă înainte de a ajunge în Valea Satului. Alte pîrîiaşe ne dau bineţe pe o parte şi pe alta a văii. După cca 6 km din Cîineni

ajungem la locul numit Podu de Frasin, unde traversăm apa pe un pod de beton. Pe pod reapar semnele marcajului punct albastru. Facem o întoarcere la dreapta, pe serpentina drumului, apoi una la stînga şi, după 40 m de la cotul drumului, întîlnim o potecă largă şi înierbată (drumeag) care se ramifică spre dreapta (est-nord-est). Părăsim drumul forestier care însoţeşte valea spre nord-est şi urmăm drumeagul din dreapta, ce urcă în serpentine largi. Pe parcurs mai întîlnim cîteva semne ale marcajului punct albastru. În final, urcuşul se moderează şi drumeagul se îndreaptă spre est, avînd în stînga un început de vale, iar în dreapta o culme. După ce ieşim din pădure ajungem repede în şaua La Ciungi (1075 m) unde întîlnim poteca numită Plaiul Grebleştilor, marcată cu triunghi albastru (traseu S19).

De aici pînă la cabana Suru sînt necesare 5 ore pe traseul S19 (în urcuş) şi pe traseele C9 şi N38 în sens invers.

S21. CÎINENI - ZĂNOAGA - SUB CHICA FEDELEŞULUIMarcaj: cruce roşie (rar). timp de parcurs: 6 ore. Urcuş: 1380 m; coborîş: 90 m. Traseu de vară. Iarna nerecomandabil datorită lungimii mari şi lipsei unui adăpost în partea finală.

De la staţia C.F.R. Cîineni (cca 335 m) de pe linia Rîmnicu Vîlcea-Sibiu, situată pe malul vestic al Oltului, lîngă DN7, pornim pe şoseaua parcurgînd aproape 500 m spre nord, pînă la km 231,4, unde întîlnim pe dreapta ramificaţia drumului spre Curtea de Argeş prin Titeşti-Perişani-Sălătrucu (Drumul Loviştei. În stînga şoselei, chiar la ramificaţia drumului, se află un monument ridicat în memoria generalului-erou David Praporgescu, căzut la datorie pe muntele Coţii în războiul din 1910 - 1918. Traversăm Oltul pe malul estic trecînd peste podul lung de 150 m şi intrăm în Cîinenii Mici, localitate veche, cunoscută de români sub denumirea Pons Vetus (Podul Vechi). Aici - la încrucişarea străzilor de lîngă Consiliul Popular - se află o altă troiţă care, de asemenea, cinsteşte memoria generalului-erou. În Cîineni se găsesc două biserici din secolul al XVIII-lea, cu picturi exterioare. Cotim pe prima stradă la stînga şi parcurgem 100 m spre nord-nord-vest pînă în apropierea bisericii şi de aici urmăm tot strada din stînga care, după 75 m, ne conduce pe malul Oltului. Continuăm pe drumul forestier de pe mal, în direcţia nord-nord-vest, pe distanţa de 370 m, pînă la terminarea gradului ultimei grădini şi ajungem în gura unei viroage, Valea lui Mihai. Aici părăsim drumul forestier şi prindem o potecă ce urcă spre dreapta (nord-est) urmînd Valea lui Mihai. Două străduţe care ies din sat transformă poteca într-un drumeag. Mai sus părăsim viroaga cotind la stînga şi urcăm spre vest-nord-vest pe drumeagul numit Calea Muntelui. Trecem pe lîngă un izvor (în dreapta, deasupra drumului) unde facem aprovizionarea cu apă, apoi continuăm pe drumeag pînă în creastă, în Muchia Crîngului (sub o linie electrică). Aici cotim brusc spre est-nord-est şi urcăm pe culme, prin poiana cu păşuni şi fîneţe. Trecem pe sub a doua linie electrică şi curînd intrăm într-o pădurice, continuînd urcuşul spre nord-est, prin stînga crestei, unde lăsăm o ramificaţie de potecă spre stînga. Urmăm drumeagul şi, după ce ieşim din pădure în creastă, urcăm spre nord-nord-est pe Faţa Pleşii, printre fîneţe. Ceva mai sus, părăsim creasta lată şi ocolim vîrful Pleaşa (1201 m) prin dreapta. Trecem prin zona numită Strungi, ajungînd din nou în creastă la altitudinea de cca 1100 m. Aici se termină poiana cu fîneţe şi începe pădurea. Coborîm prin pădure, pe culmea din ce în ce mai ascuţită, pînă în Curmătură (1010 m).

Timp de mers de la Cîineni pînă în Curmătură: 21/2 ore.Reluăm urcuşul spre nord, înfruntînd două povîrnişuri, apoi cotim usor spre nord-nord-est prin

dreapta crestei şi, acolo unde pădurea de foioase cedează locul coniferelor, lăsăm spre dreapta o ramificaţie de potecă. Continuăm urcuşul spre nord-est prin dreapta crestei, pînă în Poiana Zănoagei lîngă o mică şa (cca 1475 m). Cărarea bătătorită străbate poiana spre nord-est. În stînga se ridică culmea golaşă a Zănoagei. Imediat traversăm un picior care coboară spre sud în Pîrîul Lupului, apoi trecem pe deasupra stînii şi curînd ajungem la un izvor, obîrşie a Pîrîului Lupului. Dincolo de izvor, traversăm un picior important care se desprinde din vîrful Zănoaga (1712 m) spre sud, între Valea Satului (la est) şi Pîrîul Lupului (la vest). Poteca reintră în pădure şi urmează curba de nivel spre nord-est. Pe parcurs mai întîlnim un izvor şi traversăm încă un picior care coboră spre dreapta în Valea Satului. Dincolo de vale, spre est, destul de aproape de noi, se vede culmea împădurită a muntelui Coţii. Curînd ieşim din pădure şi ajungem într-o şa, Prislopul (1600 m). În faţa noastră, spre nord, apare un povîrniş cu stînci albe de calcar care culminează în Chica Fedeleşului (1820 m). Din şa coboară spre vest o potecă la stîna din Prislop, de la obîrşia Văii Curpănului. Spre est coboară altă potecă în Valea Satului, unde se găseşte o altă stînă.

Timp de mers din Curmătură pînă în şa, la Prislop: 21/2 ore.Din şa se poate coborî spre est, pe poteca în serpentine (cca 150 m diferenţă de nivel), pînă în

Valea Satului, pentru ca apoi să se urce, tot pe o potecă în serpentine, cam aceeaşi diferenţă de nivel pe partea estică a văii în plaiul de pe muntele Coţii (marcat cu triunghi albastru) şi pe aceasta să se ajungă în Curmătura La Apa Cumpănită. De la Prislop, din şa, poteca firavă, abia observabilă, descrie serpentine pe povîrnişul nordic. În partea finală cîteva hăţaşe ciobăneşti ocolesc Chica Fedeleşului prin

stînga traversînd Piscul Culmei - piciorul ce se lasă spre vest-sud-vest, în Valea Curpănului - şi ajung în creasta principală la vest de chică, unde se întîlneşte marcajul bandă roşie (alt. 1625 m).

Timp de parcurs de la Prislop pînă în creasta principală: 1 oră.De aici se poate merge la cabana Suru, în 21/2 ore, pe traseele C9 şi N38 în sens invers.

Cuprins

CUVÎNT ÎNAINTE

PREZENTARE GENERALĂAşezare, limite

GeologieRelieful

Reţeaua hidrograficăClima

VegetaţiaFauna

Toponimia

CABANE ŞI REFUGIICabane de pe versantul nordic

Cabana UrleaComplexul turistic SîmbătaCabana Popasul SîmbeteiCabana Valea Sîmbetei

Cabana ArpaşCabana TurnuriCabana Podragu

Cabana Cascada BîleaCabana Lacul Bîlea

Cabana NegoiuCabana Poiana Neamţului

Cabana BîrcaciuCabana Suru

Cabane de pe versantul sudicCabana Valea cu Peşti

Cabana CumpănaCabana Pîrîul Caprei

Alte cabaneCabana Plaiul Foii

Refugii alpineRefugiul Berevoescu

Refugiul ZîrneiRefugiul Valea Rea

Refugiul Călţun

POTECI ŞI MARCAJETraseul de creastă

Cl Rudăriţa - Curmătura ZîrneiC2 Curmătura Zîrnei - Fereastra Mare a SîmbeteiC3 Fereastra Mare a Sîmbetei - Şaua Podragului

C4 Şaua Podragului - Şaua CapreiC5 Şaua Caprei - Şaua Paltinului

C6 Şaua Paltinului - Şaua CleopatreiC7 Şaua Cleopatrei - Vîrful Şerbota - Şaua Scării

C8 Şaua Scării - Curmătura SuruluiC9 Curmătura Surului - Pasul Turnu Roşu

Trasee din NordNl Sebeş - Stîna Groapelor - Şaua Comisului

N2 Prundu Rîului - Picioru Bătrîn - Sub Vîrful BerevoescuN3 Dejani - Curmătura Brătilei

N4 Breaza - Plaiul Scărişoarei - Şaua RaduluiN5 Breaza - Valea Pojortei - Cabana UrleaN7 Breaza - Plaiul Colţilor - Cabana Urlea

N8 Cabana Urlea - Valea Pojortei - Şaua RaduluiN9 Cabana Urlea - Vîrful Urlea - Curmătura Mogoşului

N10 Curmătura Calului - Refugiul ZîrneiN11 Breaza - Plaiul Smidei - La Cheia Bîndei

N12 Complexul turistic Sîmbăta - Cabana Valea SîmbeteiN13 Cabana Valea Sîmbetei - Fereastra Mare a Sîmbetei

N14 Cabana Valea Sîmbetei - La Cheia BîndeiN15 Cabana Valea Sîmbetei - Fereastra Mică a SîmbeteiN16 Oraşul Victoria - Valea Viştei Mari - PorţiţaViştei

N17 Oraşul Victoria - Boldanu - Cabana TurnuriN18 Cabana Arpaş - Tărîţa - Cabana Podragu

N19 Cabana Arpaş - Turnuri - Cabana PodraguN20 Cabana Podragu - Şaua Podragului

N21 Cabana Podragu - Lacul Podrăgel - Portiţa ArpaşuluiN22 Cîrţişoara - Cascada Bîlea - Lacul Bîlea

N23 Cabana Cascada Bîlea - Valea Doamnei - Cabana Lacul BîleaN24 Cabana Lacul Bîlea - Vîrful Netedu (şi retur)

N25 Cabana Lacul Bîlea - Şaua Caprei - Vîrful Vînătoarea lui ButeanuN26 Cabana Lacul Bîlea - Şaua Paltinului

N27 Staţia C.F.R. Porumbacu - Cabana NegoiuN28 Cabana Negoiu - Şaua Cleopatrei

N29 Piatra Prînzului - Strunga Ciobanului - Portiţa CălţunuluiN30 Cabana Negoiu - Vîrful Şerbota

N31 Cabana Negoiu - Şaua ScăriiN32 Avrig - Poiana Neamţului - Cabana Bîrcaciu

N33 Cabana Bîrcaciu - Cabana NegoiuN34 Cabana Bîrcaciu - Sub Vîrful Scara

N35 Cabana Bîrcaciu - Lacul AvrigN36 Sebeş Olt - Sebeşu de Sus - Cabana Suru

N37 Cabana Suru - Curmătura SuruluiN38 Cabana Suru - Sub Vîrful Moaşa

N39 Turnu Roşu - Şaua Corbului

Trasee din SudS1 Podul Dîmboviţei - Gura Văii Vladului - Sub Vîrful Berevoescu

S2 Refugiul Iezer - Curmătura Oticului - Curmătura BrătileiS3 Gura Văilor - Muntele Boureţu - La Fundul BîndeiS4 Slatina - Gura Văilor - Valea Rea - Portiţa Viştei

S5 Brădetu - Plaiul Mare - Vîrful Moldoveanu - Colţul Viştei MariS6 Cabana Valea cu Peşti - Curmătura Molivişului - Vîrful Ghiţu - Brădetu

S7 Cabana Valea cu Peşti - Valea Buda - Şaua PodraguluiS8 Stîna Podul Giurgiului - Curmătura Moldoveanului

S9 Cabana Cumpăna - Valea Caprei - Lacul CapraS10 Cabana Pîrîul Caprei - Fereastra ZmeilorS11 Cantonul Piscul Negru - Şaua PaltinuluiS12 Cantonul Piscul Negru - Refugiul CălţunS13 Cantonul Piscul Negru - Şaua Podeanului

S14 Lacul Bîlea - Tunel - Refugiul CălţunS15 Cabana Cumpăna - Pîrîul Negoiului - Şaua Cleopatrei

S16 Arefu - Muntişor - Ştubeaua - Lespezi - Sub Strunga DoamneiS17 Sălătrucu - Valea Topologului - Şaua ScăriiS18 Perişani - Zănoaga - Mîzgavu - Stîna Scării

S19 Grebleşti - Muntele Coţii - Şaua La Apa CumpănităS20 Cîineni - La Ciungi

S21 Cîineni - Zănoaga - Sub Chica Fedeleşului

Redactor: VALENTIN BORDA Tehnoredactor: MARIA TAMEŞBun de tipar: 10.03.1986. Coli tipar: 9,333 + planşe

Tiparul executat la I. P. Sibiu Şoseaua Alba Iulia nr. 40Republica Socialistă România

Scanare şi OCR : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.comCorectura : Ducu Alex.Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI – yahoogroups.comCartea mi-a fost pusă la dispoziţie de Dragoş Bora.