Cuvntul durere, n limba romn deriv din latinescu dolor, care a are o etimologie neclar, probabil de la doleo, care a devenit n limbile neolatine douleur (francez), do/ore (italian), dolor (spaniol, portughez). n limbajul durerii se mai folosesc i alte cuvinte ce deriv de la rdcina indo-european alg, care la greci (algeo) definea durerea fizic (nevralgie, hiperalgie, analgezie etc), rdcina anghdin greac, latin, indo-european, sanscrit, (agh) (angin, anxietate etc.) i rdcina spao din greac (spasm etc.). Dac pentru durere se mai folosete sinonimul algie, pentru suprimarea durerii n limba romn se folosete cuvntul analgezie (an = fr + algie = durere).ntr-o agresiune apare o suferin fizic i psihic. Etimologia cuvntului suferin vine de la latinescul sufferre" care semnific o suportare, o ndurare, fiind un termen general, care se refer i la durere, cuvnt care la rndul su are o construcie impersonala i arat, de obicei, localizarea suferinei fizice.Odat cu apariia materiei organice organizate, celula, a aprut i un sistem de protecie adecvat pentru pstrarea integritii morfo-funcionale. Durerea pare a fi un semnal de distrucie somatic" (R. Treves, 1993).La un organism pluricelular vegetal sau animal, o suferin a unei celule poate declana o suferin i a altor celule prin mecanisme locale sau la distan. La om exist un sistem specializat pentru acest tip de protecie n care, pe lng suferina fizic, apare o component psihic specific care poate avea o importan deosebit influennd hotrtor uneori, acest sistem.Ca denumire, n literatura de specialitate se folosea noiunea de nocicepie pentru definirea fiziologiei durerii (detecia, transducia, transmiterea mesajelor noxice), durerea acut = durerea simptom, iar termenul de durere era folosit, n special, pentru durerea patologic, durerea boal, durerea cronic .

Loeser, n 1980, ddea patru dimensiuni noiunii de durere:

nocicepie (durerea fiziologic),

durere (ca entitate patologic),

suferina (fenomene fizice i psihice de nsoire) i

manifestrile dureroase (comportamentul dureros individualizat). n prezent termenul de durere este comun att pentru durerea ca semnal ct i ca fenomen complex nsoit de amprenta personal cognitiv, emoional i de reacie.

Clasificri ale durerii

Elementele care ilustreaz fenomenul dureros i care concur la un diagnostic precis al acestuia sunt: calitatea (senzaie de constricie, greutate, sfredelire, zdrobire, roa-dere etc.); severitatea (uoar, scitoare, intens, insuportabil etc.); durata (acut sau cronic, intermitent, cu variaii circadiene sau sezoniere); localizarea (precis, vag, circumscris sau generalizat etc.)-Alte criterii care pot fi luate n seam n clasificarea diferitelor tipuri de durere sunt:1. Criteriul teritorial: teritoriul somatic; teritoriul visceral; teritoriul nervos-central.2. Criteriul fiziopatologic: durere fiziologic; durere patologic.3. Criteriul etiologic: durere prin exces de nocicepie ; durere prin dezaferentare; durere psihogen.4. Criteriul propagrii: durere primar; durere secundar: iradiat (de-a lungul unui nerv); referit (proiecia cutanat a durerii viscerale); punctiform; perifocal.

Tipuri de durere

Cei mai muli autori accept, n prezent, c se pot identifica dou forme principale ale durerii:

durerea fiziologic (dup Dubner - 1998), aa-zis normal, cnd rezult dup stimuli inteni, care nu altereaz receptorii sau cile, prin parcurgerea cilor ascendente fiziologice ale dureri;

durerea patologic, rezultat n urma stimulrii noxice repetate, puternice, care determin sensibilizarea, producnd dureri amplificate. Prin urmare, relaia dintre impulsurile senzoriale n aferenele nociceptive i efectul lor este alterat. Dup Marshall, durerea cronic poate fi considerat normal, atunci cnd este produs la nivele bazale, prin stimulri noxice repetate, care nu modific sensibilitatea sistemului nociceptiv. Durerea patologic, care se suprapune durerii neurogene, exprim alterri tisulare ale receptorilor i cilor de transmisie, precum i perturbri inflamatorii sau metabolice durabile, care determin fenomene de hipersenzitivizare periferic sau central.Jensen (1996) consider denumirea de durere patologic ca inadecvat i propune nlocuirea ei cu denumirea de durere neuropat. n afar de diferenele de mecanism, amintite mai sus, ntre durerea fiziologic i durerea neuropat exist i diferene ale caracteristicilor: durerea neuropat este sever, persistent timp ndelungat, rezistent la analgezicele uzuale.

Durerea neuropatic constituie o entitate nosologic i din cauza localizrii topografice a leziunilor. Ea este departajat, din punct de vedere topografic n:

Durere neuropatic periferic;

Durere neuropatic central.ntre cele dou forme exist similitudini dar i particulariti. Din punct de vedere clinic exist un mnunchi de fenomene caracteristice, care constituie emblema sindroamelor algoneuropatice. Simptomele durerii neuropatice pot include, dup Jensen, urmtoarele elemente:

Spontaneitate, continuitate sau manifestare paroxistic a durerii;

Deficit senzorial + durere;

Allodiniai hiperalgezia;

Durerea referiti iradierea anormal a durerii;

Hiperpatia;

Fenomenul "wind up - like pain" cu postdescrcri.

Pentru a avea o imagine clar a diferenelor dintre aceste forme de manifestare ale durerii neuropate, vom trece n revist cteva din caracteristici, care includ: durata de timp, senzaia produs

Durerea spontan este definit de urmtorii parametri:

durat scurt sau lung;

superficial;

senzaii produse: arsuri, usturimi, nepturi, cramp, compresie.

evoluie cu paroxisme, adesea sub form de descrcri electrice sau junghiuri cu durata scurt dar cu caracter recurenial, similar ticului dureros al feei.

Durerea asociat cu deficit senzorial este un tip diferit de durere n care apare deficitul senzorial intens sau subtil. Uneori are caracterul unor disestezii minore.

Allodinia (raportarea anormal a durerii provocate) poate avea dou tipuri de manifestrii determinri:

a) tipul dinamic - durerea poate fi evocat prin stimulare mecanic blnd, dinamic, cum ar fi pensularea. Ea poate fi expresia blocrii fibrelor de mare calibru.

b) tipul static - apare la un prag mai ridicat, prin stimulare static, dar rspunsul dureros evocat este mai persistenti mai intens. Ea nu trebuie confundat cu hiperalgezia care presupune un rspuns exagerat la un stimul dureros normal.

nc de la nceput, studiile anatomicei fiziologice, coroborate cu constatrile clinice, au difereniat durerea somatic resimit la periferiei durerea visceral resimit la nivelul organelor interne. Vom analiza, pe parcursul acestei lucrri, mecanismele celor dou tipuri de durere, constatnd c aui puncte comune, lucru care st la baza tratamentului durerii prin metode caracteristice kinetoterapiei.

Unul din punctele comune este existena leziunii. ntre leziunea tisulari senzaia dureroas exist o relaie variabil, fundamental n mecanismul durerii. Pe de alt parte exist situaii n care leziunea nu este totdeauna vizibili evident: migrenele, nevralgiile fasciale, durerea psihogen, permind admiterea absenei unei corelaii anatomo-clinice, cum ar fi, de exemplu, ntre amploarea afectrii tisularei severitatea durerii. Decodificarea durerii se face att la nivel periferic (n esuturi) cti la nivel central (n structurile de transmisie, integrareai modularea mesajului dureros), ea ocupnd un loc particular n cadrul senaiei dureroase. Mai notm c, n stri de criz, de urgen sau de deturnare a ateniei n alt parte dect durerea, impulsurile noxice pot produce o durere mai slab dect ar fi de ateptat.

n fine, durerea poate fi acut (aprut imediat dup apariia leziunii), n anumite situaii devenind durere cronic, semnificnd percepia complex a durerii.

Durerea acut

Modelul pentru aceast durere este durerea post-operatorie. Noiunea de durerea acut trebuie neleas ntr-un context psihologic propriu: nocicepie. Cu alte cuvinte, agresiunea fizic a organismului, provocat de stimulri nociceptive, este capabil s amenine integritatea organismului. Senzaia indus de aceste stimulri este asimilat unei dureri acute: ea este, n acest caz, alerta care va determina o atitudine de autoaprare (ca n reflexul de retragere la o neptur).

Cunoaterea noiunii de nocicepie este capital pentru c ea reprezint expresia periferic primar prima durere. Tratamentele rapide, adaptate agresiunii, sunt eficace, putnd stopai modula transmiterea mesajului durere (mesajul nociceptiv) ctre structurile centrale.

Durerea cronic

Este durerea care, pe de o parte, persist de mai multe luni sau an i care, pe de alt parte, este rebel la tratamentele anatlgice uzuale, necesitnd o abordare specific att la nivelul evalurii cti al tratamentului. Clasic, se admite c o durere devine cronic dup o evoluie de mai mult de 3-6 luni.

Indiferent de tipul de durere, senzaia dureroas este rezultatul declanrii unui mecanism care se deruleaz n mai multe etape.

De la excitaia nociceptiv pn la senzaiei percepie, sensibilitatea dureroas parcurge, n mod fiziologic:

etapa periferic recepia stimulilor algogeni de ctre structuri specializate (nociceptori)

etapa de transmisie prin cii relee sinaptice;

etapa central de integrare a informaiei nociceptive, de organizare n plan temporo-spaial, cu/fr contientizare, cu o component afectiv-emoional ;

etapa de rspuns voluntar, legat de componenta afectiv emoional, de participarea memoriei, concentraieii ateniei sau involuntar, legat de reaciile vegetative, motorii (retragerea minii la neptur) transmiterea informaiilor pe ci descendente.

Durerea este definita ca o experienta senzoriala neplacuta, care fie este legata de o leziune tisulara adevarata sau potentiala, fie este descrisa in termeni ce se refera la o astfel de durere. Durerea este un fenomen complex si asociaza manifestari senzitive cu reactii somatice, vegetative, endocrine si psihoafective de suferinta rezultate din insumarea unor stimuli de natura variata mediati ascendent prin nourostructuri specifice si nespecifice la niveluri cerebrale diferite, analitice si integrative.

Substantele care provoaca durerea iau nastere la nivelul celulelor distruse cu ocazia unei lovituri, inflamatii, contractii violente, lipsei sau abundentei de sange.

Exemple: clorura de potsiu, serotonina, histamina, bradichinina. Aceste substante excita puternic fibrele senzitive care transmit senzatiile de la periferie la creier unde sunt percepute sub forma de durere.

Organismul se apara impotriva durerii cu ajutorul a 2 substante numite enchefaline si endorfine. Ambele sunt sintetizate in creier.

Un alt mijloc de aparare e inhibitia tranzitorie a sintezei de prostaglandine. Colateral actioneaza si factori psihologici ce pot potenta durerea in conditii de frica sau anxietate sau o pot inhiba constientizand aceasta posibilitate.

Durerea poate fi utila sau nociva in functie atat de momentul instalarii sale cat si de durata sau intensitatea cu care se manifesta. Durerea este utila atunci cand indeplineste rolul de avertizare, de semnalizare a diverselor agresiuni externe sau interne ca ameninta sau degradeaza starea de sanatate a organismului. Durerea este nociva atunci cand actiunea sa reprezinta un factor de stres care are drept consecinta dezechilibre morfofunctionale trenante. Durerea poate fi si pur subiectiva, de aceea in aprecierea intensitatii durerii se urmeaza principiul: durerea are intensitatea declarata de bolnav.

Modul de manifestarea al durerii: trebuie tinut cont de urmatoarele aspecte:

durerea este subiectiva si nu exista o metodologie unitara care sa permita aflarea intensitatii ei;

este influentata de stari emotionale (teama, furie, depresie...) care pot determina o accentuare a perceptiei si a modului de exprimare;

expresia durerii variaza in functie de varsta. E mai greu de suportat la varste mici;

localizarea durerii este si ea importanta, mai dificil de suportat fiind durerea viscerala si cefaleea;

este important suportul psihic oferit de familie si prieteni (creste toleranta la durere);

Sub aspectul modului de exprimare a durerii se intalnesc 2 forme:

manifestarea senzoriala;

alterarea sensibilitatii dureroase;

Ca manifestare senzoriala durerea e intalnita ca simptom al unor laziuni ce determina impotente functionale indiferent de apartenenta locomotorie sau viscerala, influientand nefavorabil eventualele interventii terapeutice. Fiind expresia unor manifestari anormale de sensibilitate, intre care paresteziile ocupa o gama larga de exprimare, durerea este importanta pentru precizarea diagnosticului si stabilirea conduitei terapeutice.

In kinetoterapie durerea e deosebit de importanta deoarece prezenta durerii poate perturba finalizarea planurilor terapeutice propuse.

Tratamentul durerii musculoscheletale:

In scopul cresterii functionalitatii si al scaderii durerii se pot utiliza metode ale medicinei fizice precum termoterapia (aplicarea de cald sau rece dupa caz), electroterapia, ultrasonoterapia si hidroterapia. Caldura este utilata pentru derere acuta cat si pentru cea cronica in scop de relaxare musculara, in scop analgezic si de crestere a elasticitatii structurii de colagen. Recele este util in durerea acuta, ameliorand edemul, de altfel edemul poate fi exacerbat de caldura aplicata local. De aceea in primele 48 de ore de la un traumatism acut se utilizeaza recele aplicat local si apoi caldura.

Caldura se poate aplica local in mai multe feluri:

perna electrica (o metoda superficiala ce se adreseaza tegumentului si tesutului subcutanat); diaternina (filoseste microunde si unde scurte si e o metoda de profunzime ce asigura termoterapie musculara); ultrasunetele (realizeaza o termoterapie intraarticulara); hidroterapia si aeroterapia;

Contraindicatiile caldurii aplicate local:

tulburari de sensibilitate locala cand exista pericolul de arsura;

infectiile; inflamatiile; edemul; in caz de arteriopatii;

in caz de tumori;1