cursuri disciplina vechiul testament - comptepv.typepad.fr filecentrul de studii « dumitru...

Prelegerea – Dorinta de putere, profetul Samuel pr. dr. Constantin Pogor (Bruxelles, 09 aprilie 2013)

1

Centrul de studii « Dumitru Staniloae » - Paris

Cursuri disciplina Vechiul Testament 2013

Prelegerea 2 (09 aprilie 2013)

DORINTA DE PUTERE SAU CAND AUTORITATEA RELIGIOASA

SUBMINEAZA DECIZIA DIVINA

STUDIU DE CAZ : PROFETUL SAMUEL

Prolog

Puterea este un lucru dorit de anumiti oameni in istorie, iar Sfanta Scriptura abunda de

astfel de exemple. Adam si Eva au dorit puterea, va spuneam in cursul precedent, Faraonul

Egiptului se simtea puternic doar daca avea sub stapanirea sa persoane reduse la statutul de

sclavi, de obiecte, de unelte, regele Irod cauta sa ucida pe cel care potential ii punea in pericol

coroana regala, etc.

In aceasta seara, va propun spre analiza cazul profetului Samuel. In acest sens, vom

urmari pe text, de maniera detaliata, modul in care intelege profetul Samuel sa accepte cererea

Israelitilor de instalare / ungere a unui rege in Israel.

Metoda de lucru este analiza narativa, despre ale carei principii am vorbit pe scurt in

prelegerea anterioara. Textul analizat cu precadere este din cartea 1 Regi (1 Samuel1)

capitolele 8-12, cunoscut si ca istoria instituirii monarhiei in Israel.

I. Predecesorii lui Samuel

Istoria poporului lui Israel est strans legata de Legea primita de Moise de la Dumnezeu

pe Muntele Sinai, precum si de promisiunea facuta patriarhilor Avraam, Isaac si Iacob. De la

instalarea in Tara promisa si pana la profetul Samuel, poporul israelit traia intr-un stat

descentralizat. In perioada Judecatorilor, Dumnezeu salveaza in mod repetat pe Israeliti,

1 In acest studiu, voi utiliza atat TM cat si LXX. In ceea ce priveste TM al cartii 1 Samuel D. BARTHELEMY, « La qualité du Texte Massorétique de Samuel », in E. TOV (ed.), The Hebrew and Greek Texts of Samuel, Jerusalem, Academon, 1980, p. 43, sublinia ca este cel mai putin bine conservat din toate celelalte carti in ebraica ale Vechiului Testament.


2

atunci cand acestia erau cotropiti de diferite popoare idolatre. Va urma o perioada de lupte

interne, de crime, de fapte nerusinate, de tradari si incercari disperate de rezistare. Cronologic

vorbind, perioada judecatorilor, socotindu-o de la Iosua, discipolul si urmasul lui Moise la

conducerea poporului ales, pana la Samuel ar insuma aproximativ 350 de ani. Perioada de

existenta a monarhiei israelite, de la Saul pana la Sedechia, inseamna 450 de ani. Aceasta

alternanta de putere in Israel se va traduce prin bulversari atat de ordin politic cat si moral.

Lectura initiala a cartii Judecatorilor lasa impresia unei insiruiri de evenimente

sangeroase precum asasinatul lui Ehud, crima Yaelei, sacrificiul lui Iefteu, violul colectiv,

razboiul fratricid sau rapirea femeilor ramase in viata din Iabesul Galaadului. Daca cautam sa

intelegem mesajul acestei carti, intelegem mai degraba ca toate aceste fapte de violenta sunt

rezultatul pacatelor fiilor lui Israel care se incapataneaza in a copia obiceiurile si moda

pagana.

Astfel, in mod obsesiv repetat, fiii lui Israel pacatuiesc in ochii Domnului, adica ori

practica idolatria ori savarsesc fapte imorale. In aceste conditii, Domnul ii pedepseste prin

suspendarea protectiei Sale ceea ce face ca poporul ales cade prada cananeenilor, moabitilor,

amalecitilor etc. Suferinta experimentata de israeliti ii determina sau ii ajuta sa revina la

Domnul si striga catre acesta. Imediat, Dumnezeu pune in miscare un plan de salvare al

acestora prin trimiterea unui Izbavitor-Mesia (oyIvwøm - swthvra).

Din punct de vedere literar, partea centrala a acestei carti este structurata sistematic

intr-o schema in sase puncte.

1) moartea judecatorului anterior (Jg 2,10.19)

2) raul facut in ochii Domnului (Jg 2,11-13.17.19)

3) mania lui Dumnezeu (Jg 2,14-15.20)

4) strigatul lui Israel (Jg 2,18b)

5) salvarea (Jg 2,16)

6) odihna (pacea) (Jg 2,18a)

Aceasta schema exprima fidelitatea lui Dumnezeu fata de Alianta prin faptul ca

raspunde repetat strigatului de disperare si suferinta al unui popor incapatanat in a reitera

pacatul idolatriei. Am putea spune ca ori de cate ori Israel cade si se caieste Dumnezeu ii

raspunde.

Ultima parte a acestei carti ne relateaza dezintegrarea morala interna care cuprinde pe

fiii lui Israel, oarecum ca si urmare a repetarii idolatriei. Cu cat Israel persista in acest pacat

cu atat mai mult apare riscul devierilor de ordin moral. Si pe buna dreptate, Israel ajunge in

pragul imploziei, caci tribul lui Veniamin este aproape exterminat de celelalte triburi israelite,


3

cu toate ca punctul de plecare al acestora era unul pozitiv, acela de a pedepsi pe violatorii

concubinei / sotiei unui levit.

In acest context de violenta si indepartare de Dumnezeu, in Israel va lucra pentru

Domnul preotul Eli, acompaniat de fiii sai Hofni si Finees. Acest om face parte din grupul

judecatorilor in Israel, chiar daca timpii din schema pe care tocmai am prezentat-o nu se mai

reintalnesc ca in cartea Judecatorilor. Astfel, doar un timp se regaseste in 1 R 4,18, cand aflam

ca Eli a fost judecator peste Israel timp de 20 de ani (TM – 40 de ani). Acest personaj

reprezinta totusi o schimbare in modul in care Judecatorii isi intelegeau misiunea in Israel.

Ultima schimbare de acest fel s-a soldat cu un esec violent al unitatii lui Israel, atunci cand

fiul lui Ghedeon, Abimelek (adica tatal meu este rege sau Moloch – zeul pagan, este rege) isi

masacreaza fratii in incercarea sa de a ajunge rege (Jud 9,2). Vinovati pentru aceasta varsare

de sange sunt atat Abimelek cat si Israelitii care cer lui Ghedeon sa le fie rege (Jud 8,22).

Personajul Eli este prezentat la inceputul cartii 1 Regi ca fiind un preot al Domnului la

Silo (1 R 1,9), unde se afla atunci Cortul Marturiei si Chivotul Legii. In aceasta calitate el va

exersa slujba levita pana in ziua mortii sale, ocazie cu care cititorul este informat despre dubla

sa responsabilitate in cadrul poporului, aceea de preot si de judecator. Printr-un proces de

relectura, datorat suprizei provocate de aceasta noutate, cititorul isi da seama ca Eli, ai carui

fiii indeplineau si ei functia de preoti, avea si indatorirea de a salva poporul. Totusi, in fata

pericolului filistean, Eli, datorita varstei inaintate (98 de ani) dar si a faptului ca era gras (1 R

4,15.17), nu se va deplasa in fruntea armatei israelite, rol preluat neoficial de fiii sai. Acestia,

erau netrebnici, lacomi (1 R 2,12-17 ; 22-25) si, aduga TM, savarseau pacatul desfranarii la

usa cortului adunarii (1 S 2,22). La propunerea batranilor poporului, Ofni si Finees transporta

pe campul de lupta Chivotul Legii Domnului (in Fac 6 LXX, chivot este folosit pentru a

desemna Arca lui Noe). Eroarea aceasta va fi platita scump, cu insasi viata lor. Indirect,

naratorul explica cititorului ca trebuie avuta incredere in Domnul si ca nu trebuie atribuite

valori magice obiectelor si lucrurilor pamantesti sfintite de Domnul. Chivotul Legii nu avea

rolul de totem sau de idol, prin a carui simpla prezenta lucrurile se schimba la comanda.

Naratorul ne arata ca Israel cazuse astfel in pacatul idolatriei, o forma mai subtila dar la fel de

periculoasa. De aceea, Dumnezeu ingaduie sa cada Chivotul in mainile filistenilor si nu apara

pe Israel care este invins. Ulterior, Chivotul Legii va reveni singur in Israel fara intervenia

nici unui israelit. Naratorul va relua ideea pacatului idolatriei cu aceasta ocazie cand

sublinieaza ca « s-a intors la Domnul toata casa lui Israel » (1 S 7,2).

La auzirea vestii pierderii Chivotului, judecatorul Eli cade de pe scaun si moare, fiind

primul judecator a carui moarte este violenta si ca urmare a razboiului de eliberare pe care

trebuia sa il conduca.


4

Pedepsirea lui Eli fusese deja anuntata de Domnul (1 S 2,27-36) si aceasta este

urmarea directa a lipsei de reactie adecvate din partea preotului fata de comportamentul de

nepermis al fiilor sai. Comportamentul acestora duce la razvratirea poporului si la

neascultarea fata de Domnul. Cu alte cuvinte, daca pana acum pacatul israelitilor venea din

propria lor neascultare, acum chiar slujitorul Domnului desemnat si oficilializat in Israel

tocmai pentru educarea poporului, contribuia la razvratirea deja incapatanatului popor. Ecoul

acestei pedepse se afla in spusele Mantuitorului ca cine va ispiti pe unul din cei mai mici mai

bine ar fi pentru el sa isi lege de gat o piatra de moara si sa se arunce in mare (Mt 18,6 / Mc

9,42 / Lc 17,2).

Interesanta este mentionarea scaunului pe care sta Eli. In istoria sa, cuvantul « scaun »

(aE;sI;kAh) este mentionat de trei ori (1 S 1,9 ; 4,13.18). Chiar daca pentru LXX acest cuvant nu

are o conotatie regala, in ebraica este posibila aluzia la tronul regal, in sensul ca Eli isi achita

functia de judecator mai degraba ca un conducator. Insa Eli este doar judecator si preot,

neavand voie sa isi aroge dreptul de a sta pe scaunul regelui ideal din Israel, care, dupa cum

rezulta din Dt 17,18, trebuia sa fie un membru al casei lui David (2 S 7,13). Astfel, episodul

mortii lui Eli este prezentat oarecum negativ, ceea ce ne indeamna sa intelegem ca Eli a fost

depus atat literalmente cat si metaforic din functia de preot si conducator in Israel.

Acest scaun de conducator va fi preluat de Samuel, cel pe care Eli il pregatise ca preot

in fata Domnului.

II. Samuel – judecator, profet si preot in Israel

Samuel va fi mai intai de toate un iubitor al casei Domnului pe care o va servi cu

dreptate, motiv pentru care va primi din partea Domnului darul profetiei. Acesta

responsabilitate va fi facuta publica astfel incat intregul Israel cunostea pe Samuel mai inatai

de toate ca un profet al Domnului (3,7.20-21, etc.).

Dar Samuel va fi si un judecator (7,6.15-17), caci intalnim trei din cele sase puncte ale

schemei din cartea Judecatorilor : 1 S 7,2-8 ; 5-13 ; 14-17. Desi este numit judecator peste

Israel, Samuel nu indeplineste insa si rolul de Salvator, de Mesia, ci pare sa aiba mai degraba

un rol de mijlocitor si de judecator, de asigurare a dreptatii. Samuel mai este si preot sau

savarsitor de sacrificii (7,9.17 ; 9,12-13 ; 10,8 ; 13,8-14), lider religios (7,3-7 ; 12,23, etc.) sau

conducator militar si national (cap. 7 ; 11,7 ; 12,11).

Prin toate acestea vedem pe Samuel ca un om cu o influenta covarsitoare in Israel si a

carui relatie cu Dumnezeu depaseste tot ceea ce au experimentat judecatorii dinaintea sa. Pe

buna dreptate unii cercetatori au scos in evidenta comparatia pe care o permite textul cu


5

profetul Moise. Chiar in cartea profetului Ieremia 15,1, intr-un oracol, Dumnezeu il alatura pe

Samuel lui Moise. Cartea Psalmilor (99,6) subliniaza punctul comun al acestor doua personaje

de prim rang din istoria lui Israel : rolul lor de intermediari, de mijlocitori catre Dumnezeu2.

III. « Pune peste noi un rege … ca celelalte popoare »

In acest context, in capitolul 8 din prima carte a Regilor se relateaza primul episod din

instaurarea monarhiei in Israel3. Problematica inceputa in acest capitol « … da-ne rege ca sa

ne judece precum celelalte popoare … », devine un fel de leitmotiv in cadrul urmatoarelor 4

capitole.

I. Intrunirea de la Rama (cap. 8) – cererea unui rege

II. Saul rege (cap. 8–11)

a. Prima scena : ungerea privata a lui Saul (9,3–10,16)

b. A doua scena : alegerea si aclamarea populara de la Mitpa (10,17-25)

c. A treia scena : confirmarea publica prin victorie (10,26–11,13)

d. Epilogul : Saul rege la Gilgal (11,14-15)

III. Adunarea de la Gilgal, rediscutarea monarhiei (cap. 12)

Atat Samuel cat si lectorul sunt surprinsi de aceasta cerere. Pentru profet, supriza este

si neplacuta, avand in vedere ca stipuleaza indirect indepartarea sa. Lectorul se intreaba de ce

doreste poporul ales sa schimbe dintr-o data pe Samuel din functia pe care o administrase

pana atunci cu destul de mare prestigiu si succes ? Sa nu uitam ca ne aflam in context de pace,

dupa infrangerea clara a Filistenilor si dupa ce Israel, ne spune naratorul, se afla intr-o stare de

pace continua pe tot parcursul vietii lui Samuel.

La prima vedere, insatisfactia israelitilor, reprezentati de batranii poporului (TM)4 are

ca punct de plecare fiii lui Samuel, mai exact coruptia acestora « Fiii tai nu merg pe acelasi

drum ca tine » (1 S 8,5). Acuzatia grava adusa de acestia era pe deplin indreptatita deoarece

acestia « se dadeau la pofta, luau daruri si judecau stramb » (1 S 8,3). La prima vedere, pe

baza incalcarii dreptatii de membrii familiei lui Samuel, israelitii cer acestuia un rege, ca sa

fie si ei « precum celelalte popoare » (1 S 8,5).

Capitolul 8 sau prima scena din istoria instaurarii monarhiei poate fi structurat astfel5 :

2 O prezentare detaliata a acestor asemenari propune M. GARSIEL, The First Book of Samuel. A Literary Study of Comparative Structures, Analogies and Parallels, Jerusalem, Rubin Mass, 1990, p. 45-51. 3 Schema de mai jos, pe care o adopt in acest articol apartine lui A. WENIN, Samuel et l’instauration de la monarchie (1 S 1-12). Un recherche littéraire sur le personnage (Europäische Hochschulschriften, 23), Frankfurt am main – Bern – New York – Paris, Peter Lang, 1988, p. 127. 4 Pentru TM este vorba de « batranii poporului », insa LXX mentioneaza pe israeliti (cf. La Bible d’Alexandrie, p. 194). 5 Schema am preluat-o de la WENIN, Samuel et l’instauration de la monarchie, p. 132.


6

A. Introducere : adunarea de la Rama (8,4)

B. Primul dialog (vv. 5-9) a. cererea poporului (v. 5)

b. reactia lui Samuel adusa Domnului (v. 6)

c. raspunsul-ordin al Domnului (v. 7-9)

C. Notita intermediara : anuntul (v. 10)

D. Discursul lui Samuel despre drepturile regelui (v. 11-18)

C’ Notita intermediara : refuzul (v. 19a)

B’ Al doilea dialog (v. 19b-22a) a. repetarea cererii poporului (v. 19b-20)

b. reactia lui Samuel adusa la cunostinta Domnului (v. 21)

c. raspunsul-ordin al Domnului, repetat (v. 22a)

A’ Concluzia : dizolvarea adunarii (v. 22b)

DE OBSERVAT STRUCTURA CONCENTRICA si paralelismul actiunilor

Dupa cum va spuneam, la prima vedere, nemultumirea batranilor poporului este in

stransa legatura cu raul savarsit de fiii lui. Dar care sa fie raul savarsit de acestia ?

La o lectura si mai atenta, merita sa ne intrebam daca Israel se indoieste doar de raul

fiilor lui Samuel sau mai este vorba despre altceva ? Chiar si fiii lui Eli s-au dovedit a fi rai,

ba chiar mai rai decat Ioel si Abia, insa nimeni din popor nu a cerut instaurarea monarhiei.

Totusi, o reactie negativa la comportamentul nepotist al lui Eli va fi pierderea Chivotului si

infrangerea israelitilor. In acelasi fel, si nepotismul pe care il continua Samuel are ca efect

negativ provocarea, am putea spune smintirea, poporului. Nu in sensul ca poporul s-a

scandalizat doar de eroarea profetului lui Dumnezeu ci si ca eroarea aceasta constituie un

mijloc de scuza pentru un popor incapatanat care oricum cauta constant inchinarea la idoli.

Eroarea lui Samuel este mai degraba o ocazie data adversarilor lui Dumnezeu de a-L huli.

Dar Samuel nu a gresit doar acum, prin numirea fiilor lui, ci de mai inainte. Iata ce ne

spune textul : Samuel este acreditat inca din tineretea sa (1 S 3,20-21) si el este cel care

intervine in favoarea lui Israel prin cuvant. Astfel, il indeamna sa plece la razboi impotriva

ocupantului, insa fara sa lupte efectiv (4,1) ; cere poporului sa indeparteze toti idolii si sa

revina la Domnul (7,3-4) ; restaureaza la Mitpa Alianta rupta in prealabil (7,5-6), iar la

rugamintea poporului intervine pe langa Domnul pentru izbavirea de sub Filisteni, reluandu-si

astfel slujirea de mijlocitor (7,8-10). Totusi, Samuel nu ia parte efectiva la lupta de eliberare

ci se multumeste sa ridice o stela (piatra) in amintirea ajutorului dat de Domnul (7,12). Prin

aceasta, Samuel nu se poate asemana cu izbavitorii din cartea Judecatorilor, rolul sau fiind

mai degraba in sfera religioasa. De altminteri, va ridica un altar la Rama (7,17).


7

Deci, foarte fin exprimat in text, luam parte la o trecere, din proprie initiativa, a lui

Samuel din sfera religioasa spre cea profana. Prin aceasta Samuel insumeaza ambele

autoritati ; religioase si civile. Chiar daca naratorul nu emite nici o judecata in acest sens,

cititorul avizat intelege ca activitatea acestui judecator nu este similara cu ceea ce a fost

enuntat in schema din Jg 2. Oare nu asistam din partea lui Samuel la asumarea unui rol pentru

care nu a fost chemat ? De aceea, cititorul are marea surpriza sa constate ca pentru a doua oara

consecutiv judecatorii (Eli si Samuel) instaleaza pe fiii lor in postul de judecator, functie care,

tocmai, se caracterizeaza prin absenta sucesiunii ereditare6. De la iesirea din Egipt, acest rol

este asumat de Domnul, dupa cum ne confirma Ghedeon in Jg 8,22-23 « … Domnul va domni

peste voi ». Instalarea fiilor lui Samuel la Beer-Sheba, poate indica o dorinta din partea

acestuia de a-si extinde puterea si dincolo de tribul lui Veniamin, in sud, in tinutul triburilor

lui Simeon si a lui Iuda. Nimic din text nu ne permite sa stabilim o relatie intre actele lui

Samuel si vreun ordin sau oracol al lui Dumnezeu in acest sens.

Pertinenta cererii lui Israel vine si din faptul ca anterior batranul Eli nu apara dreptatea

in Israel lasand mana libera fiilor sai. Totodata, in fata pericolului, nici Eli, judecatorul care in

mod normal trebuia sa salveze nu este prezent, ci doar fiii sai care nu erau decat judecatori, in

sensul juridic al cuvantului, si in plus oameni imorali. Partial, se poate intelege neincrederea

poporului in Eli si fiii sai si luarea unei decizii, cert gresite, insa dupa intelegerea lor cea mai

potrivita pe moment.

Fiii lui Samuel, abia instalati in functie, se lasa influentati de pofta castigului (vezi Ies

18,21), acceptand mita (vezi Ies 23,6-8 ; Is 1,23 ; 5,23 ; Am 5,12) si incalcand dreptatea (vezi

Ies 23,2.6.8 ; Dt 16,18-19 ; Is 5,23 ; Am 5,7 ; Pr 17,23)7. Dar cititorul nu poate sa uite ca

greseala fiilor preotului si judecatorului Eli au adus nu doar moartea si caderea acestei familii

preotesti ci si Israel va fi invins de doua ori de Filisteni iar Chivotul lui Dumnezeu va fi

capturat (1 R 4,1-22). Naratorul doreste sa transmita cititorului invatatura ca atat preotia cat si

guvernarea nu sunt legate de ereditate si ca nu se poate generaliza dictonul « asa tata, asa

fiu »8. Astfel, Dumnezeu ne avertizeaza ca principiul ereditatii nu este compatibil cu

6 A. WENIN, « Pouvoir, quand tu nous tiens ! Samuel et la royauté en 1 S 8-15 », in D. LUCIANI si A. WENIN (ed.), Le Pouvoir. Enquêtes dans l’un et l’autre Testament (Lectio divina, 148), Paris, Cerf, 2012, p. 63-94. 7 Ies 18,21 : « Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cinci zeci şi căpetenii peste zece ». Ies 23,6-8 : « La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului. Fereşte-te de o învinuire nedreaptă, şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat. Să nu primeşti daruri; căci darurile orbesc pe ceice au ochii deschişi, şi sucesc hotărîrile celor drepţi ». Dt 16,18-19 : « Să pui judecători şi dregători în toate cetăţile pe cari ţi le dă Domnul, Dumnezeul tău, după seminţiile tale; şi ei să judece poporul cu dreptate. Să n'atingi niciun drept, să nu cauţi la faţa oamenilor, şi să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor şi sucesc cuvintele celor drepţi ». Pr 17,23 : « Cel rău primeşte daruri pe ascuns, ca să sucească şi căile dreptăţii ». 8 Cf. GARSIEL, The First Book of Samuel, p. 63.


8

principiul meritului, de aceea Dumnezeu condamna nepotismul. Si monarhia se incadreaza in

acest exemplu, caci dinastiile sunt create in ideea unei asa zise calitate a familiei ce o

indreptateste sa conduca un popor. Fiii lui David, Absalom si Amnon, vor demonstra pe

deplin acest lucru.

Prin urmare, activitatea judecatorului Eli a condus Israel la un adevarat dezastru cand

insusi « Domnul » simbolizat aici prin Chivotul Legii ajunge in robie. Robia egipteana in care

a fost Israel este asemanata aici cu robia filisteana a Chivotului si eliberarea acestuia se face

tot printr-o serie de plagi si tot « prin mana tara » a lui Dumnezeu. Daca Samuel, ajuns acum

la o varsta inaintata ca si Eli, nu poate sa-si intruiasca si sa-si controleze fiii, atunci poporul

are motive intemeiate sa se teama de o eventuala reproducere a dezastrului din vremea lui Eli.

Atat Eli cat si Samuel nu iau in calcul solutia oferita de Ietro, socrul lui Moise, care-l

sfatuieste cu foarte mare intelepciune cum sa delege slujba de judecator in Israel. De remarcat

este si faptul ca Ietro nu propune lui Moise sa-si instaleze proprii fiii (Guershom si Eliezer) in

functia de judecator, ci oameni de valoare din popor, cu frica de Dumnezeu, demni de

incredere si incoruptibili (Ies 18,21).

Din acest motiv, pana la un punct, cererea poporului este justificata de amenintarea

care planeaza peste Israel.

Totusi, schimbarea ceruta de acestia, departe de a fi o reactie justa la comportamentul

indiscutabil gresit al fiilor lui Samuel, nu este altceva decat o noua maniera prin care se

doreste renuntarea la Domnul. Cititorul atent face conexiunea cu o alta cerere facuta de

batranii (prezbiterii) poporului din 1 R 4,2. Datorita lor, Chivotul Legii va fi capturat de

Filisteni. Inca de atunci, batranii poporului aveau o intelegere pervertita a ceea ce inseamna

Alianta cu Domnul, cat si puterea lui Dumnezeu. Chivotul este asimilat si proiectat de acestia

ca un idol, ca un zeu care salveaza prin faptul ca statuia sau obiectul ce il identifica printre

oameni se afla in locul necesar. Spuneam mai inainte ca deplasarea Chivotului pe campul de

lupta echivaleaza cu idolatria.

De aceea, faptul de a avea un rege in Israel este egal cu idolatria. Sa nu se inteleaga

gresit. Nu instaurarea monarhiei ca forma politica de guvernare este egala cu idolatria, ci

instaurarea monarhiei intr-un stat creat si sustinut in exclusivitate de Dumnezeu. Altfel spus,

modul de trai al dusmanilor lui Israel de ieri (egiptenii, moabitii, etc.) devine astazi cel mai

bun adecvat mod de guvernare pentru acest popor.

Israelitii justifica oarecum timid aceasta cerere adaugand ca prin aceasta vor fi si ei in

rand cu lumea. Bizara mentalitate dat fiind faptul ca nu cu mult timp in urma Domnul invinge

pe Filisteni. Chiar dusmanii lor califica forma de guvernamant divina ca fiind extraordinara

caci « Dumnezeul lor a venit in tabara … Vai de noi ! Cine ne va scapa din mainile acestui


9

Dumnezeu puternic ? Acesta este acel Dumnezeu Care a batut pe Egipteni cu tot felul de

pedepse in pustiu » (1 R 4,7-8).

Ca o scurta paranteza, interesant este de subliniat faptul ca Domnul nu lasa pe Israeliti

in colaps economic dupa perioada de sclavie sub Filisteni ci face in asa fel incat Chivotul sa

fie inapoiat insotit de « cinci butoaie din aur si cinci soareci de aur » (1 R 6,4).

Deci, schimbarea pe care israelitii o cer echivaleaza cu o modificare de ordin

duhovnicesc, spiritual, o alterare a relatiei de alianta dintre Israel si Domnul9. Paradoxal,

revolta lui Israel este totusi o cerere justificata de imoralitatea si nesiguranta oferita de

« dinastia » lui Samuel, si exemplul negativ al lui Eli. La prima vedere, la fel de paradoxala

este si reactia Domnului10.

IV. Mijlocitor sau impotrivitor ?

La auzul acestei cereri prima reactie o are Samuel pentru care, dupa cum ne

informeaza naratorul in 1 R 8,6, « cuvantul a fost rau in ochii lui ». Prin aceasta descoperire a

punctului de vedere al personajului Samuel, lectorul intelege ca lucrurile risca sa cunoasca o

intorsatura nefericita.

Ca raspuns la rugaciunea lui Samuel, Domnul ii ordona sa asculte glasul poporului si

sa le dea un rege, concomitent cu faptul ca ii explica si il linisteste ca aceasta « respingere »

nu este impotriva lui, a lui Samuel, profetul si judecatorul, ci impotriva Sa, a partenerului

Aliantei facute cu Avraam, Isaac si Iacov, eliberatorul evreilor din Egipt. Intr-o mica masura

Samuel, ca si om, simte toate respingerile pe care Dumnezeu le-a rabdat de cateva sute de ani

incontinuu. Astfel, Dumnezeu ii ofera lui Samuel marea cinste de a fi confidentul Creatorului.

Profetul are marea onoare de a fi de partea Domnului in aceasta razvratire a poporului, calitate

ce se va intalni cu preponderenta la profetii mari si mici.

Cu toate ca a avut parte de o reactie imediata si concreta din partea Domnului, in

raspunsul sau catre popor, Samuel pare sa uite vorbele acestuia si sa raspunda in felul sau.

Chiar daca ceea ce el enunta nu este lipsit de adevar, Samuel pare sa se focalizeze pe un

singur element din ambasada batranilor lui Israel : da-ne un rege ca sa ne guverneze ( …wnEfVpDvVl

/ dika¿zein hJma◊ß ; in 1 R/S 7,17 Samuel este cel care fDpDv ; edi÷kazen). Aparent inofesiv,

aceasta mono focalizare omite voluntar pacatul fiilor sai si faptul ca daca se alege un rege care

sa judece, atunci el ca si judecator / conducator isi pierde functia.

9 WÉNIN, Samuel et l’instauration de la monarchie, p. 146. 10 WÉNIN, Samuel et l’instauration de la monarchie, p. 147.


10

Inevitabil, lectorul avizat face conexiunea cu « legea regelui » enuntata in Dt 17,14-

2011, unde Domnul anunta proleptic acest pacat al fiilor lui Israel. Insa Domnul, tocmai prin

aceasta « lege » rezolva aceasta problema prin incadrarea stricta a viitorului « stapanitor » in

Israel in Alianta. Precizez ca in LXX termenul este a‡rconta (stapanitor) si nu rege precum

in TM. Stapanitorul pe care il preconizeaza Domnul in cartea Deuteronomului trebuie sa evite

posesia de cai, pentru a nu-si intoarce poporul in Egipt (adica duhovniceste vorbind, sa nu

ajunga prin inzestrarea armatei cu cai sa se increada in propria putere si sa devina ca Faraon,

adica idolatru si persecutor), trebuie sa nu aiba mai multe sotiii sau concubine, ca sa nu uite pe

Domnul (ceea ce se va intampla cu Solomon), trebuie sa nu pofteasca aurul si argintul, si

astfel sa devina mandru si semet si sa-si dispretuiasca fratii. Conducatorul pe care vrea sa il

dea Domnul pentru Israel trebuie sa poarte asupra lui Legea lui Dumnezeu pe care sa o

citeasca zilnic, sa o invete si sa o implineasca. Ascultarea de aceste porunci va permite

familiei sale sa ramana pe scaunul domniei.

In prezentarea monarhiei, Samuel alege o maniera originala, dar care se va dovedi mai

departe in text inutila, de a explica dreptul regelui. In loc sa expuna indatoririle si drepturile

regelui, Samuel detaliaza numai drepturile acestuia, colorand extrem de negativ situatia prin

cuvintele special alese.

Pe fiii vostri ii voi lua

Peste popor capetenii …

Fetele voastre le va lua

Tarinile, viile si gradinile voastre le va lua

Carele sale

Calaretii sai

Sa lucreze tarinile sale

Sa-i secere painea

Sa-i faca arme de razboi

(sa faca) unelte la casele sale

sa faca miresme

sa gateasca mancare

sa coaca paine

sa le dea slugilor sale

11 Dt 17,14-20 : « După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, şi o vei stăpîni, după ce-ţi vei aşeza locuinţa, şi vei zice ‘Vreau să pun peste mine un stapanitor (rege in TM), ca toate neamurile cari mă înconjoară’, să pui peste tine ca stapanitor (rege in TM) pe acela pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, şi anume să iei un stapanitor (rege in TM) din mijlocul fraţilor tăi; nu vei putea să pui stapanitor pe un străin, care să nu fie fratele tău. Dar să nu aibă mulţi cai, şi să nu întoarcă pe popor în Egipt ca să aibă mulţi cai; căci Domnul v-a zis : ‘Să nu vă mai întoarceţi pe drumul acela’. Să nu aibă un mare număr de sotii, ca să nu i se abată inima ; şi să nu strangă mari grămezi de argint şi aur. Cand se va aşeza pe scaunul de domnie al stapanirii lui, să scrie pentru el, într-o carte, o copie a acestei legi, pe care sa o ia de la preoţii din neamul Leviţilor. Va trebui sa o aibă cu el şi sa o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul lui, să păzească şi să împlinească toate cuvintele din legea aceasta şi toate poruncile acestea, pentru ca inima lui să nu se înalţe mai pe sus de fraţii lui, şi să nu se abată de la poruncile acestea nici la dreapta nici la stanga, şi să aibă astfel multe zile în stapanirea lui, el şi copiii lui, în mijlocul lui Israel ».


11

Semanaturile voastre si din vitele voastre

Robii, roabele voastre

Feciorii si asinii vostri

Din oile voastre

Chiar voi veti fi robii lui

va lua zecuiala

va da oamenilor sai

va lua

ii va intrebuinta la treburile sale

va lua a zecea parte

Astfel, verbul « va lua » (jql) este folosit de patru ori. Astfel, insistenta repetitiei

(8,11-17) induce ideea ca dreptul regal este o deviere si o violare a justitiei. In continuare,

folosirea sufixului – MRk (a 2-a pers. Pl., m. = 12 ori), ce desemneaza bogatiile si ce este mai

scump in ochii poporului (14 ori), lasa sa se intrevada ca tot ceea ce este a poporului va fi a

regelui. Cu alte cuvinte, daca regele va lua pentru el numai ce este cel mai bun, in crescendo –

mijloacele de productie, sclavii, oamneii liberi si tot poporul – atunci intregul Israel va deveni

sclavul regelui12. Insa, Dumnezeu nu salveaza pe nimeni dintr-o stare de sclavie aleasa

constient (v. 18). El care a scos din Egipt si a salvat un popor de sclavi nu va mai raspunde la

strigatul de ajutor al unui popor care si-a ales singur sa serveasca la idoli (v. 8)13. Efectul

neasteptat pe care il creaza repetitia verbului jql este de a aminti cititorului ca si fiii lui

Samuel au luat mita, deviind justitia (8,3).

Astfel, de o serie de cuvinte cheie din cap. 7 sunt reluate in cap. 8 in discursul lui

Samuel despre drepturile monarhiei (vv. 11-18).

Cap. 7

A servi (pe Domnul)

A striga catre (Domnul)

A ruga (pe Domnul)

Domnul raspunde/salveaza

Cap. 8

a servi pe rege devine « sclavie »

a striga, ca urmare a sclaviei

a se plange regelui de sclavie

Domnul NU raspunde

Deci, suprinzator, ori Samuel, preotul, profetul si judecatorul, are un lapsus ori nu stie

Legea caci el nu raporteaza ceea ce Domnul ii cere. Mai degraba, Samuel prezinta à sa façon

ceea ce el crede ca va schimba gandul israelitilor, trecand oarecum peste Domnul care in loc

sa actioneze pare sa se resemneze. Samuel, continua sa lupte, am putea spune, insa pentru

cine : pentru Alianta sau pentru puterea si familia lui ?

V. Sa cada mastile

12 Cf. WÉNIN, Samuel et l’instauration de la monarchie, p. 137-138. 13 Cf. WÉNIN, Samuel et l’instauration de la monarchie, p. 139.


12

Domnul nu dramatizeaza atat de mult situatia precum o face Samuel, care de fapt nu

cauta din toata inima sa rezolve criza ivita in Alianta dintre Dumnezeu si poporul ales, ci sa

isi pastreze pozitia de forta din sanul poporului. Dar Domnul ii cere clar lui Samuel « Asculta

deci glasul lor, da sa le spui si drepturile regelui care va domni peste ei ». Dumnezeu, cerand

acest lucru lui Samuel, ii semnaleaza ca inca din pustie stia ca se va ajunge la aceasta criza

relationala, dar ca El a prevazut sa o rezolve prin integrarea monarhiei in Alianta. Acesta este

compromisul pe care il face Domnul, compromis care nu are nimic de-a face cu o

« retragere » a Sa sau o abandonare. Este dimpotriva dovada iubirii si statorniciei lui

Dumnezeu in respectarea Aliantei facuta in calitate de partener liber.

Insa Samuel se constituie intr-un paravan care obstructioneaza medierea dorita de

Dumnezeu care se arata dispus sa dea curs cererii lor. Daca Domnul ii cere sa le dea un rege si

sa ii avertizeze de constrangerile pe care le prevede dreptul regal al celorlalte popoare, Samuel

avertizeaza poporul doar de raul pe care doresc sa il savarseasca, prin punerea in lumina in

termeni negativi a caracteristicilor monarhiei.

Interesant este si faptul ca Dumnezeu nu cere explicatii si nu se supara pe acest popor

incapatanat. El respecta deci libertatea omului dar ramane totodata si fidel Aliantei.

Prin avertizarea poporului de specificitatea monarhiei celorlalte popoare, Samuel isi

indeplineste corect datoria aceasta. Totusi, el nu respecta intocmai directivele lui Dumnezeu

deoarece nu « asculta poporul » (v. 9a - MDlwøqV;b oAmVv) ci doar avertizeaza. Insa, avertismentul

sau devine, prin modul in care este construit, o presiune psihologica pe care el incearca sa o

creeze asupra israelitilor.

In acest sens, cuvintele « si a spus Samuel toate cuvintele Domnului poporului … »

din 1 R 8,10 sunt greu de inteles. Tot ceea ce avem noi acces ca si cititori referitor la

continutul ordinului dat de Dumnezeu nu se regaseste in raspunsul lui Samuel catre popor. In

aceasta situatie, la ce se refera acest verset ? Inca o data, naratorul ne semnaleaza discordanta

dintre mesajul divin enuntat si mesajul divin anuntat14.

Intelegand acum existenta unei erori de comunicare, ne intrebam daca Samuel o face

intentionat sau greseste, insa cu buna-credinta ? De fapt, la v. 10, naratorul omniscient ne

propune punctul de vedere al lui Samuel, caci altfel nu am avea cum sa intelegem adaosul «

…poporului care cerea un rege ». In acceptiunea sa, profetul considera ca prezinta cu credinta

cuvintele Domnului. Insa, acesta le deformeaza prin prisma supararii personale provocate de

ofensa respingerii intregii sale activitati in slujba poporului pe care inca o resimte.

Efectul imediat al compararii cu sclavia egipteana a dreptului regal este refuzul

imediat al poporului, al mentinerii cerintei. Urmeaza astfel un dialog de surzi. Samuel, din 14 Cf. WÉNIN, Samuel et Saul, p. ????? (5).


13

punctul sau de vedere, si-a indeplinit datoria caci a transmis cuvintele Domnului. Poporul

aude doar vocea lui Samuel (v. 19a) si in consecinta refuza orice contact cu acesta si cu

mesajul, presupus divin, cand zice « Nu », fara sa mai aiba un interlocutor pentru ca « va fi un

rege peste noi si noi vom fi precum celelalte popoare si regele nostru ne va guverna si el va

iesi in fata noastra si va lupta luptele noastre » (vv. 19b-20)15.

Poporul este de neclintit in fata avertizarilor lui Samuel si se concentreaza doar pe

beneficiile monarhiei, pe care cu greu le poate disimula Samuel.

Cu toate acestea, daca in prima interventie a poporului vina fiilor lui Samuel putea fi

vazuta ca elementul declansator al rebeliunii, acum poporul isi dezvaluie fara ocolisuri sursa

acestei cereri : idolatria sau incalcarea unilaterala a Aliantei. Paradoxal, singurul rezultat

pozitiv al medierii subiective a lui Samuel a fost sa faca sa cada masca poporului care in mod

fatis afirma ca nu mai doreste ca Domnul sa iasa in fata si sa lupte razboaiele lui Israel (1 R

7,10-11)16. Acum, cererea poporului este facuta in deplina cunostinta de cauza si orice

posibila circumstanta atenunanta dispare. Raul savarsit de poporul lui Israel este grav si nu

mai poate fi conectat cu erorile fiilor lui Samuel.

Samuel ia aminte la spusele poporului si se intoarce iarasi catre Domnul, de aceasta

data pentru a le « rosti la urechile Domnului » (b;VaDz ◊nEy y ◊hwDh MérV;båd ◊yAw). Anterior, la v. 6, Samuel

se roaga Domnului care ii raspunde. In situatia de fata, problema este si mai serioasa si

Samuel intelege sa intervina rapid si direct. Aceasta expresie are sensul de a se dori

comunicarea unui mesaj urgent17. Cauta oare Samuel sa avertizeze pe Domnul de revolta

israelitilor care doresc sa devina ca celelalte popoare si sa iasa astfel din Alianta sau inca este

ingrijorat de faptul ca poporul nu il mai doreste pe el si pe fiii sai la guvernarea Israelului ?

Raspunsul Domnului nu ne permite sa transam. Totusi, comportamentul lui Samuel ne ofera

un oarecare indiciu.

Astfel, inca o data, Samuel eludeaza problema si ignora ordinul Domnului (« Asculta

glasul lor si da-le un rege »), dizolvand adunarea si trimitand pe toti Israelitii la casele lor.

Totusi, nu aceasta a cerut Domnul.

Atitudinea Domnului este paradoxala, atat pentru ca al doilea ordin al Sau catre

Samuel este sa asculte de popor, cat si pentru faptul ca nu reactioneaza imediat la actiunile

personale ale profetului Sau, mediatorul intre El si Israel. Se pare ca acum cade si masca lui

Samuel. In spatele presupusei medieri, Samuel cauta sa-si pastreze pozitia privilegiata in

15 Cf. WÉNIN, Samuel et Saul, p. ????? (5). 16 WÉNIN, Samuel et l’instauration de la monarchie, p. 150. 17 Cf. WÉNIN, Samuel et Saul, p. ????? (5). A se vedea si Fac 20,8 ; 44,18 ; 50,4 ; Dt 5,1 ; 31,28.30 ; 32,44 ; Jg 9,2.3 ; 1 S 11,4 ; 25,24 ; Ier 26,15.


14

sanul poporului lui Israel, lasand doar impresia de mediator, in situatia de criza ce pune in

pericol Alianta.

VI. Samuel - mijlocitor

Cititorul intelege la finele capitolului 8, ca problema instaurarii monarhiei in Israel va

modifica cel putin partial caracteristicile Aliantei dintre Dumnezeu si Israel. Aceasta

modificare tine de intelegerea fiecarui personaj implicat in dinamica acestui proces. Astfel,

atat Samuel cat si poporul au aceasi intelegere a monarhiei, a drepturilor si a obligatiilor.

Pentru Dumnezeu, monarhia are un caracter median, in sensul ca regele sau guvernatorul lui

Israel este confirmat de Domnul si fidel Aliantei. Prin aceasta Dumnezeu demonstreaza inca o

data ca doreste ca partenerul Aliantei sa fie un popor liber si in pace.

Avand in vedere blocajul pe care il face Samuel, Domnul trece oarecum peste profetul

Sau si pregateste instaurarea monarhiei in Israel, bineinteles asa cum o vede El (1 R 9,1–

11,13). Initiativa Domnului face ca naratorul sa inceapa cap. 9 cu o ruptura narativa, decorul

si personajele fiind in intregime schimbate. Singurul punct comun este integrarea acestei noi

povestiri in granitele lui Israel, avand in vedere ca actiunea se petrece in teritoriul tribului lui

Veniamin. Nu este o simpla coincidenta alegerea acestui trib din Israel. Este vorba despre un

trib care fusese aproape decimat in urma razboiului fratricid relatat in Jg 20–21.

Samuel pare sa fie indepartat din istoria care incepe. Oare Samuel se va opune, va

incerca inca o data sa-si impuna punctul de vedere ?

Inceputul povestirii introduce personajul unui tanar, « cel mai frumos si cel mai

voinic » din intregul Israel, insa ale carui magarite se pierd. Cautarea animalelor coincide cu

alegerea sa ca rege al lui Israel de catre Dumnezeu. Acest om, Saul (literalmente cel chemat,

cel cerut, cel strigat), cu toate ca fizic este la superlativ, nu este prea priceput in arta retoricii

si nici prea istet.

La un alt nivel de intelegere, consider ca magaritele sunt poporul lui Israel care s-a

ratacit de pastorul legitim. Epuizarea alimentelor simbolizeaza limitarea pastorului ales de

popor, regele, care apeleaza in aceasta situatie de criza la omul lui Dumnezeu. Acesta poate

ajuta pe reprezentantul poporului in doua probleme : mancarea (intretinerea biologica a vietii)

si indepartarea pericolului mortii prin ratacire, foame, boala, accident (moartea sufleteasca).

Regasirea magaritelor, anuntata de omul lui Dumnezeu, deci nu este vorba de o reusita a

regelui, permite reprezentantului poporului sa-si regaseasa o oarecare putere, regalitate.

Intalnirea dintre Samuel si Saul, masa de tip jertfa la care participa sunt semne ca

regalitatea pe care o propune Domnul este una in cadrul Aliantei.


15

Graba cu care Samuel este obligat sa unga rege pe Saul, Domnul ii explica lui Samuel

cu o zi inainte ca viitorul rege al Israelului va ajunge la el, arata determinarea Domnului de a

rezolva problema fara sa mai astepte ca profetul sa execute ordinul. Samuel precizeaza cand

unge pe Saul rege (10,1) « nu este asa ca Domnul te-a uns ? ». Aceasta noua informatie

oficializeaza indepartarea efectiva a lui Samuel din orice pozitie de forta in cadrul poporului.

Cu toate ca abia la 1 R 10,17-25 Samuel pune in aplicare porunca Domnului si organizeaza

alegerea primului rege in Israel, acesta nu este respins de Domnul, care confirma toate

actiunile acestuia printr-o serie de semne ce sunt realizate la cererea lui.

Acum Domnul este cel care organizeaza totul, cu ajutorul lui Samuel care pare sa fi

inteles care ii este rolul si locul. Ungand pe Saul prin intermediul lui Samuel, Dumnezeu

instaureaza o relatie de suveran-vasal intre El si print (dyIgÎn / a‡rconta)18. Textul LXX are un

plus fata de TM, in care se insista pe faptul ca Saul, in calitate de print al mostenirii

Domnului, isi dovedeste calitatea de print si trimis al Sau prin excelenta, prin apararea

poporului de pericolele externe. Nu este greu de observat ca monarhia propusa de Dumnezeu

nu coincide cu cea ceruta de popor, ca a celorlalte popoare. Israel, prin faptul ca va avea un

naghid / archonta nu va fi ca celelalte popoare. De asemenea, nici Domnul nu va mai fi privat

de drepturile Sale asupra poporului lui Israel, avand in vedere ca printul nu este decat un

vasal. Astfel, insusi printul devine o piedica in calea concretizarii proiectului monarhic « ca

celelalte popoare »19.

Intelegand abia acum ce ii spusese de doua ori Dumnezeu, sa asculte si sa dea

poporului un rege, Samuel participa la punerea in practica a acestui proiect. Prin faptul ca

Domnul instaleaza un print si nu un rege, si Samuel primeste o functie de o importanta vitala,

caci el este cel care unge pe tanarul rege. De altminteri, Samuel, intelegand acest lucru, va

raspunde fara ocolisuri si direct la intrebarea lui Saul « unde este casa vazatorului ? » prin

propria identificare. Raspunsul acesta este un indiciu despre framantarile interioare ale lui

Samuel inca atasat poftei de putere. Din acest motiv, Samuel intarzie ungerea lui Saul si

recurge la o serie de actiuni politicoase prin care isi dovedeste superioritatea asupra tanarului

viitor rege. Onorurile pe care le ofera lui Saul (primul loc la masa invitatilor de rang inalt ;

partea cea mai buna de la masa si care era rezervata pentru el ; masa luata in compania sa ;

lunga conversatie in particular si slobozirea pe care i-o face a doua zi [vv. 22-26])20, nu sunt

chiar nevinovate si nici pline de reverenta cuventia viitorului rege. Chiar daca il vedem pe

18 Cf. WÉNIN, Samuel et Saul, p. ??? (6, n. 4), acest titlu va fi aplicat systematic in cartile Regilor lui Saul (1 R 13,14), lui David (23,30 ; 2 R 5,2 ; 6,21 ; 7,8), lui Solomon (3 R 1,35), lui Ieroboam (3 R 14,7), lui Iehu (3 R 16,2). Singura exceptie este in cazul lui Iezechia (4 R 20,5). In toate aceste cazuri, printul nu-si intareste puterea prin succesiunea dinastica ci depinde de Domnul. 19 WÉNIN, Samuel et l’instauration de la monarchie, p. 179-180. 20 Cf. WÉNIN, Samuel et Saul, p. ??? (7).


16

Samuel organizand minutios si cu prea mult zel aceasta ungere, zel ce ne reaminteste de

problema sa cu puterea, el ajunge sa convinga pe noul rege ca ceea ce i se va oferi lui, locul

de onoare in Israel, se datoreaza Domnului si deci nu trebuie sa uite acest lucru.

Numai dupa ce noul rege a fost integrat in planul lui Samuel, acesta convoaca o

adunare populara « in prezenta Domnului » (10,17) unde expune intentia sa de a instaura

public monarhia. Chiar daca recurge la o tragere la sorti, castigatorul era de mult timp

cunoscut. Sa fie vorba de o manipulare a poporului ? Chiar daca este posibila aceasta

interpretare, cred ca nu este vorba de o inscenare a acestui proces ci de o admonestare, caci in

celelalte situatii unde se trage la sorti urmand aceleasi proceduri este vorba de demascarea

unor vinovati a caror vina este ascunsa (Ios 7,16-18 (Akan) ; 1 R 14,40-43 (Ionatan) si Iona

1,7 (Iona)21.

Culmea ironiei, regele care trebuie sa conduca destinele intregului popor este de

negasit si doar prin interventia directa a Domnului care deconspireaza locatia, acesta aflandu-

se intre bagaje. Odata gasit, cel care pierduse animalele date in grija de tatal sau, tanarul rege,

de o talie superioara, lasa o impresie puternica asupra poporului care il aclama pe loc ca rege

peste Israel. Numai ca poporul ignora ca batranul profet este cel care il controleaza pe noul

rege (v. 24).

Cu aceasta ocazie, Samuel proclama dreptul regelui dupa care imediat redacteaza

textul care va fi depus in fata Domnului, ceea ce face ca abia instaurata monarhia este inscrisa

in Alianta.

Abia instalat noul rege, unii din popor critica si se indoiesc de capacitatile acestuia.

Acesti opozanti sunt numiti literalmente in TM (10,27) « fiii lui Belial » (lAoA¥yIlVb yEnVb…w / ui˚oi«

loimoi«). Lectorul avizat stie ca si fiii lui Eli sunt descrisi ca fiii ai lui Belial (1 S 2,12), deci

este posibil ca unii dintre israelitii ramasi fideli casei lui Eli sa opuna rezistenta fata de

proiectul de acum vizibil confiscat de Samuel si de Dumnezeu. Ori, trebuie avut in vedere Dt

13,13-16 unde Domnul invata prin Moise pe Israeliti sa se fereasca de idolatrie. Astfel, daca

in orasele din Canaan in care vor locui fiii ai lui Belial ii vor invata sa se inchine la alti

dumnezei, atunci sa fie ucisi si ei si cetatea lor caci este abominatiune. Intalnim aproximativ

aceasta expresie in Noul Testament in 2 Cor 6,15-16 intr-o relatie antagonica dintre Hristos si

Beliar, intre credinciosi si necredinciosi, intre templul lui Dumnezeu si idoli.

Victoria obtinuta de Saul asupra Amonitilor (11,6.7b) ofera ocazia sustinatorilor sai sa

ceara pedepsirea contestatarilor. Insa Saul arata ca a inteles si asumat inscrierea monarhiei in

Alianta pentru ca nu se transforma intr-un tiran ce poseda viata supusilor precum cel descris

21 Cf. WÉNIN, Samuel et Saul, p. ??? (8, n. 5).


17

de Samuel in luarea de cuvant din 8,10-18 si pentru ca atribuie victoria lui Dumnezeu. Acest

succes al lui Saul face ca Samuel este indepartat din sfera puterii.

In pierdere de viteza, dar si constient de pierderea propriei batalii, batranul Samuel

convoaca poporul si pe rege la Gilgal pentru reinnoirea monarhiei. In cap. 12, Samuel, dupa

ce incepe destul de tendentios cu fraza « Iata eu am ascultat glasul vostru in toate cate mi-ati

spus si am pus rege peste voi », cere de la popor sa il absolve de orice banuiala de nedreptate.

In treacat, evita delicat sa prezinte faptele fiilor sai, evidentiind mai degraba conduita sa

ireprosabila. Dupa cum era de asteptat, poporul recunoaste nevinovatia acestuia (vv. 3-5).

Insa, in loc sa plece, Samuel judeca poporul pentru faptul ca a cerut un rege, subliniind

ingratitudinea acestuia fata de binefacerile primite de la Domnul, adevaratul rege. De aceea,

daca poporul si regele se vor razvrati atunci Domnul ii va pedepsi dupa cum i-a pedepsit si pe

stramosii lor (vv. 13-15). In sfarsit, Samuel explica si face ceea ce ii ceruse Domnul de la

inceput. Pentru a certifica vorbele sale, cere Domnului sa realizeze o minune meteorologica,

ce are ca scop intimidarea si convingerea poporului de justetea acuzatiilor aduse acestuia.

Frica provocata de minunea meteorologica determina pe Israel sa roage pe Samuel sa

intervina, sa mijloceasca pe langa Domnul pentru ei. Raspunsul lui Samuel este plin de

compasiune si de intelepciune caci ii asigura de faptul ca pentru el a nu mai mijloci pentru ei

este un pacat in fata Domnului pe care nu vrea sa-l comita. Totodata, Samuel isi ia si sarcina

de a educa poporul lui Israel pe calea binelui si a dreptatii (vv. 24-25).

VII. Concluzii

Aventura instaurarii monarhiei in Israel poate fi inteleasa in contextul actual si ca o

punere in garda asupra pericolului poftei de putere. De foarte multe ori in istoria Bisericii

granita dintre profan si sacru este delimitata excesiv sau prea mult incalcata in ambele sensuri.

Cererea Israelitilor de a avea un rege ca si celelalte popoare este semnul constantei ispite pe

care o traim noi crestinii aflati in Noul Legamant. Ispita « de a fi ca ceilalti » poate fi

problematica pentru ca riscam de fapt sa il indepartam pe Hristos din viata noastra si astfel sa

pierdem mantuirea. Noi crestinii, chiar daca dam Cezarului cele ce sunt ale Cezarului (Mt

22,21), nu avem alt rege decat pe Hristos, motiv pentru care nu suntem din aceasta lume, ci

impreuna cetateni cu sfintii, oameni din casa lui Dumnezeu (Ef 2,19). Israelitii nu intelesesera

locul de cinste pe care il aveau intre popoare si prin cererea lor doreau sa redevina banali si

pacatosi.

Samuel, si prin extensie, clerul Bisericii poate sa exprimenteze la un moment dat

aceasta ispita a puterii, confundand rolul de slujitori ai Domnului cu cel de stapanitor al

poporului. Oricat de bine pregatiti si binevoitori ar fi membrii clerului Bisericii, implicarea in


18

astfel de activitate, chiar daca poate fi indeplinita cu succes, este constant expusa riscului

denaturarii prin nepostism, favortism si abuzuri in apararea dreptatii. Exemplul fiilor lui

Samuel este elocvent, in sensul ca ne arata cum se poate ca un om foarte credincios Domnului

nu reuseste sau nu vrea sa ingradeasca libertatea de actiune a coiilor sai, vinovati de

nedreptate. Cu siguranta, dificultatea lui Samuel rezida in faptul ca este vorba de familia si de

privilegiile lui. Nu este o coincidenta ca naratorul biblic a ales sa prezinte cu lux de amanunte

discutiile dintre Dumnezeu si profet. Astfel, cititorul poate sesiza si invata din discordantele

acestei relatii, pentru ca una zicea Domnul si alta facea si spunea Samuel. Ca o extensie, una

spune Biblia si alta inteleg, dupa bunul plac, cei care se considera atotstitutori si plini de

Duhul Sfant. Ca si Samuel, interpretarea Cuvantului Domnului de catre unii asa zisi crestini

se face fara luarea in seama a intelepciunii textelor sfinte si a Traditiei sfinte.

Mai mult decat nepotismul, nedreptatea astfel nascuta in cadrul poporului sfant devine,

daca nu piatra de poticnire, cel putin motiv gratuit din partea pacatosilor de a-si justifica in

mod deviat propriul pacat, cel al idolatriei, al patimilor, si blocarea mantuirii.

Din comportamentul lui Samuel mai putem lua aminte la modul cum trebuie prezentat

cuvantul Domnului. Profetul Samuel a selectat sa transmita ceea ce el considera util intr-un

moment in care prima rezolvarea crizei, dat fiind faptul ca propriul orgoliu era pus la

incercare. Deci Samuel cauta sa-si rezolve problema de imagine si de putere, neglijand

urgenta situatiei. Acesta trebuia sa se exprime in duh si in adevar, fara manipularea adevarului

si a realitatilor. In aceasta criza de apartenenta, nu doar Israel a fost recadrat dupa tentativa de

iesire din Alianta, ci si Samuel care este restaurat atat in fata poporului cat si in interiorul sau.

Acum va intelege Samuel ca misiunea sa nu inseamna si trecerea mostenirii Domnului in

familia sa, pentru ca noi nu posedam nimic din ceea ce este a Domnului. De indata ce Samuel

a inteles sa se stearga in fata tainei dumnezeiesti, a Legamantului dintre Domnul si Israel,

imediat isi recapata prestigiul de altatdata si primeste responsabilitatea si onoarea in calitate

de un nou Moise.

Cuvantul de invatatura duminical cat si exemplul vietii preotului sa faca in asa fel

incat Hristos sa creasca iar preotul sa scada dupa exemplul Sfantului Ioan Botezatorul. Sa nu

fie cautata nici propria indreptatire si nici puterea profana, pentru ca a vorbi in Biserica nu

este o functie administrativa, functionareasca de vorbitor divin22. Clerul nu are menirea sa

rezolve problemele politice, ci este asezat in mijlocul fratilor ca sa-i invete binele si dreptatea,

sa traiasca dupa principiile enuntate atat el cat si membrii directi ai familiei pentru ca sa nu fie

motiv de poctinire sau de disimulare a raului sub masca dreptatii.

22 Am parafrazat din Cursul on-line al pr. prof. Constantin Necula din 07 martie 2013 sustinut in cadrul Centrului « Dumitru Staniloae ».


19

In Hristos, atat clerul cat si credinciosii sunt chemati la o viata indumnezeita, in care

perspectiva zilei de maine sa fie indumnezeirea si nu cautarea functiilor sau ispita

conformismului. Rolul clerului este sa slujeasca Domnului Iisus, asa dupa cum a inteles, intr-

un final si Samuel. De aceea, Sfantul Vasile cel Mare a considerat sa-l mentioneze in Sfanta

sa Liturghie ca un exemplu si un precursor al preotilor. Jertfele sale de pace ne amintesc rolul

Euharistiei de aducere de pace in comunitate.


20

BIBLIOGRAFIE (Curs Dorinta de putere, profetul Samuel)

AULD, G.A., I & II Samuel. A Commentary (The Old Testament Library, 09), Louisville (KT), Westminster John Knox Press, 2011. ID., « From King to Prophet in Samuel and Kings », in J. DE MOOR (ed.), The Elusive Prophet. The Prophet as a Historical Person, Literary Character and Anonymous Artist (Oudtestamentische Sudien, 45), Leiden - Boston - Koln, Brill, 2001, p. 31-44. BAILLY, A., Dictionnaire Grec-Français, Paris, Hachette, 2000, a 4-a ed. BARTHELEMY, D., Critique textuelle (Orbis biblicus et orientalis, 50/1), Fribourg, Academic Press, 1982. ID., « La qualité du Texte Massorétique de Samuel », in E. TOV (ed.), The Hebrew and Greek Texts of Samuel, Jerusalem, Academon, 1980, p. 1-44. BAUKS, M. si NIHAN, C. (ed.), Manuel d’exégèse de l’Ancien Testament (Le Monde de la Bible, 61), Genève, Labor et Fides, 2008. BOURQUIN, Y. si MARGUERAT, D., Pour lire les récits bibliques : initiation à l’analyse narrative, Genève – Paris, Labor et Fides – Cerf, 2009, a 4-a ed. DRIVER, S.R., Notes on the Hebrew Text and the Topography of the Book of Samuel with an Introduction on Hebrew Paleography and the Ancient Versions and Facsimiles of Inscriptions and Maps, Oxford, Clarendon Press, 1966. ESLINGER, L.M., Kingship of God in Crisis. A Close Reading of 1 Samuel 1-12 (Bible and Literature Series, 10), Wiltshire, Almond, 1985. ID., « Viewpoints and Points of View in 1 Sam 8–12 », in JSOT 26 (1983), p. 61-76. FERNANDEZ MARCOS, N., Scribes and Translators. Septuagint and Old Latin in the Books of Kings (VTS, 54), Leiden - New York - Koln, Brill, 1994. FOKKELMAN, J.P., Narrative Art and Poetry in the Books of Samuel. Vol. 4. Vow and Desire (I Sam. 1–12) (Studia Semitica Neerlandica, 31), Assen, Van Gorcum, 1993. ID., Narrative Art and Poetry in the Books of Samuel: A Full Interpretation Based on Stylistic and Structural Analysis. Vol. 1. King David (II Sam.9-20&1 Kgs.1-2) (Studia Semitica Neerlandica, 20), Assen, Van Gorcum, 1981. GARSIEL, M., The First Book of Samuel. A Literary Study of Comparative Structures, Analogies and Parallels, Jerusalem, Rubin Mass, 1990. GREEN, B., How Are the Mighty Fallen ? A Dialogical Study of King Saul in 1 Samuel (Journal for the study of the Old Testament. Supplement series, 365), London, Sheffield Academic Press, 2003. GRILLET, B. (e.a.), Premier livre des règnes. Traduction du texte grec de la Septante (Bible d’Alexandrie, 9/1), Paris, Cerf, 1997.


21

GUNN, D.M., The Fate of King Saul. An Interpretation of a Biblical Story (Journal for the study of the Old Testament. Supplement series, 14), Sheffield, University of Sheffield, 1980. HERTZBERG, H.W., I & II Samuel. A Commentary (Old Testament Library, 09), London, SCM Press, 1979. MCCARTER, P.K., I Samuel. A New Translation with Introduction, Notes & Commentary (The Anchor Bible, 08), Garden City (NY), Doubleday, 1980, a 4-a impr. MISCALL, P.D., 1 Samuel. A Literary Reading (Indiana Studies in Biblical Literature), Bloomington (IN), Indiana University Press, 1986. POGOR, C., Les ruses d’Éhud et de Yaël. Recherche narrative sur Jg 3, 11b-30 et 4 (+5, 31b), diss. Université catholique de Louvain, Louvain-la-Neuve. SKA, J.-L., Our Fathers Have Told Us. Introduction to the Analysis of Hebrew Narratives (Subsidia biblica, 13), Roma, Editrice Pontificio Istituto Biblico, 2000. Sfanta Scriptura (editia Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane) WENIN, A., « Pouvoir, quand tu nous tiens ! Samuel et la royauté en 1 S 8-15 », in D. LUCIANI si A. WENIN (ed.), Le Pouvoir. Enquêtes dans l'un et l'autre Testament (Lectio divina, 148), Paris, Cerf, 2012, p. 63-94. ID., Notes pour une initiation à l’analyse narrative des récits bibliques. Introduction à la Bible, Diffusion universitaire Ciaco - Université catholique de Louvain, Louvain-la-Neuve, 2008. ID., Samuel et l’instauration de la monarchie (1 S 1-12). Un recherche littéraire sur le personnage (Europäische Hochschulschriften, 23), Frankfurt am main – Bern – New York – Paris, Peter Lang, 1988.

cursuri disciplina vechiul testament - comptepv.typepad.fr filecentrul de studii « dumitru...

Documents