ECONOMIE EUROPEANĂCursul 4 Criterii de convergenţă la Uniunea Economică şi Monetară

CURSUL 4CRITERII DE CONVERGENŢĂ LA UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI

MONETARĂ

Înainte de a intra în Uniunea Economică şi Monetară economiile naţionale trebuiau să fie pregătite spre a faţă tuturor exigenţelor sale. Această pregătire urma să fie apreciată în funcţie de criteriile de convergenţă.

Astfel, criteriile de convergenţă priveau principalele domenii ale politicii economice naţionale: politica fiscală, politica monetară şi politica cursurilor de schimb şi se refereau la:

1. rata inflaţiei nu trebuia să depăşească cu mai mult de 1,5% media ratelor inflaţiei a celor trei membri UE cu cele mai stabile preţuri;

2. dobânda aferentă obligaţiunilor de stat pe termen lung şi mediu să nu depăşească cu mai mult de 2% media dobânzilor corespunzătoare integrate în cele trei ţări cu cea mai redusă rată a inflaţiei;

3. deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB;4. datoria publică să nu depăşească 60% din PIB;5. moneda naţională să fi fost integrată în Sistemul Monetar European şi să nu

fi fost afectată de tensiuni severe pe o perioadă de cel puţin 2 ani anteriori momentului intrării în Uniunea Eeconomică şi Monetară.

Tensiunile severe se referă la situaţia în care cursul monedei naţionale să fi fost menţinut în interiorul marjei de fluctuaţie acceptate în interiorul Sistemul Monetar European, fără să fi fost necesară devalorizarea sa, în raport cu celelalte monede.

Instituţia care trebuia să judece gradul de îndeplinire a acestor criterii era Consiliul European iar decizia trebuia luată cu o majoritate calificată (o majoritate de 2/3).

Consiliul miniştrilor economiei şi finanţelor din UE (ECOFIN) era abilitat să evalueze programele întocmite de fiecare ţară pentru a satisface criteriile de convergenţă.

Disciplina bugetară impusă de Tratatul de la Maastricht era axată pe trei principii:

1. interzicerea finanţării directe de la Banca Centrală sau accesul la finanţare în condiţii de favoare a deficitelor publice;

2. clauza no-boil-out, adică fiecare stat membru este responsabil pentru finanţarea datoriei sale publice chiar în condiţiile unei crize financiare;

3. statele membre vor trebui să evite deficitele bugetare excesive.Pentru a atinge disciplina bugetară cerută, fiecare stat membru al UE a adoptat

cel puţin un program de convergenţă, iar pe lânga pachetele de măsuri ale acestor programe (reduceri ale cheltuielilor bugetare, creşteri ale impozitelor etc.) au fost luate şi alte măsuri la nivel macroeconomic.

În acelaşi timp, aproape toate ţările au dus o politică monetară restrictivă pentru a controla masa monetară restrictivă şi a reduce inflaţia.

1

ECONOMIE EUROPEANĂCursul 4 Criterii de convergenţă la Uniunea Economică şi Monetară

În primii doi ani 1991 şi 1992 puţine ţări au reuşit să îndeplinească măcar două din criterii.

La sfârşitul anului 1992 doar Franţa şi Luxemburg îndeplineau toate cele 5 criterii de convergenţă, Danemarca – 4 criterii, Germania, Belgia, Irlanda şi Olanda – 3 criterii, Marea Britanie – 2 criterii, Spania - 1 criteriu, Grecia, Portugalia şi Italia – 0 criterii.

În anul 1993 singura ţară care îndeplinea toate criteriile era Luxemburg – 5 criterii, Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca şi Irlanda – 3 criterii, Portugalia – 1 criteriu, Italia şi Grecia – 0 criterii.

În 1994 Germania şi Luxemburg – 5 criterii, Franţa şi Irlanda – 4 criterii, Marea Britanie, Belgia, Olanda şi Danemarca – 3 criterii, Spania - 2 criterii, Portugalia – 1 criteriu, Italia şi Grecia - 0 criterii.

La sfârşitul anului 1995 Germania şi Luxemburg – 5 criterii, Franţa, Irlanda şi Danemarca – 4 criterii, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Finlanda şi Austria – 3 criterii, Spania – 2 criterii, Portugalia şi Suedia – 1 criteriu, Italia şi Grecia – 0 criterii.

În anul 1996 Franţa, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Irlanda şi Finlanda – 5 criterii, Germania şi Olanda – 4 criterii, Marea Britanie şi Austria – 3 criterii, Spania, Portugalia şi Suedia – 2 criterii, Italia şi Grecia – 0 criterii.

Pe 25 martie 1998 Comisia Europeană a recomandat 11 ţări din UE care erau pregătite pentru trecerea la Euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania satisfăcând criteriile de la Maastricht.

Institutul Monetar European insista asupra necesităţii ca cele 11 ţări să-şi consolideze în continuare finanţele publice, în special Germenia, Franţa, Italia şi Belgia, care aveau probleme în acest domeniu.

Dintre cele 4 ţări din UE neselecţionate de către Comisie:- Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Danemarca au declarat că

nu vor participa la Zona Euro în 1999;- Suedia nu respecta criteriul aparteneţei (cel puţin doi ani) la Sistemul Monetar

european si nu dorea să participe pentru moment la moneda unică;- Grecia nu îndeplinea încă mai multe criterii, printre care cel al deficitului

bugetar şi al inflaţiei.În prezent Zona Euro cuprinde:- cele 11 ţări din UE care au adoptat moneda euro ca monedă unică în anul 1999:

Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania;

- Grecia (2001), Slovenia (2007), Cipru şi Malta (2008), Slovacia (2009);- 4 “micro-state”, prin acordurile monetare încheiate cu vecinii lor: Andorra,

Monaco, San Marino, Vatican;- Estonia a primit aprobarea de a adera la Zona Euro la 1 ianuarie 2011;- 3 ţări nu au fost de acord cu introducerea monedei unice: Danemarca, Regatul

Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Suedia.

2