Teorii cu privire la comerţul internaţional

Cursul Nr.10. 11, 12Explicaţii cu privire la determinanţii

săi şi tentative de anticipare a trendurilor viitoare

A. Teorii clasice

• Mercantilismul;• Teoria avantajelor absolute( A. Smith);• Teoria costurilor comparative de

producţie( D. Ricardo);• Teoria dotării naţiunilor cu factori de

producţie( Modelul Hecksher-Ohlin)

mercantilismul

• A fost filozofia economică a secolului al XVI-lea;• Exprima convingerea că avuţia unei naţiuni se

exprimă prin cantitatea de metale preţioase de care dispune o ţară;

• Principalul deziderat al autorităţilor era sporirea rezervelor de aur şi argint;

• Calea de atingere a acestui deziderat era creşterea excedentului balanţei comerciale prin impulsionarea exporturilor şi restricţionarea importurilor;

Continuare

• Din punct de vedere politic Mercantilismul a fost agreat de cercurile guvernamentale, de grupurile industriale şi chiar de lucrători;

• Numeroase grupuri de interese au înregistrat efecte negative sub formă de impozite mai mari, preţuri ridicate, menţinerea ineficienţei în economie, întârzierea restructurării pe baze sănătoase.

• Putem vorbi despre perenitatea filozofiei M.

Teoria avantajului absolut

• A fost fondată de Adam Smith în lucrarea “An Inquiry into the Nature and Causes of Wealth of Nations” publicată în 1776;

• Smith a contestat bazele teoretice ale mercantilismului demonstrând că această filosofie slăbeşte bazele dezvoltării de succes pentru că împiedică actorii economici să elaboreze şi să practice strategii pe termen lung centrate pe concurenţa liberă ceea ce va duce la alocarea ineficientă a factorilor de producţie.

Teoria avantajelor absolute

• Smith a susţinut că liberul schimb sporeşte bunăstarea naţiunilor;

• Întrebarea a fost- ce bunuri şi servicii trebuie să producă şi să exporte eficient o ţară;

• Răspunsul- acele bunuri şi servicii la care deţine un avantaj absolut-adică le produce cu costuri mai mici decât celelalte ţări;

Exemplu

Producţia pe oră muncă

Franţa Japonia

vin 2 1

ceasuri 3 5

Concluzii • Numărul de produse diferite realizate într-o oră de

muncă este diferit în cele două ţări;• Franţa are un avantaj absolut la vin iar Japonia la

ceasuri;• Presupunem că se schimbă 2 sticle de vin pe 4 ceasuri;• Dacă se specializează ambele ţări vor avea de câştigat;• Nu răspunde la întrebarea ce se întâmplă cu ţările care

au avntaj absolut la toate produsele sau nu au avantaj absolut la nici-un produs.

Teoria costurilor comparative de producţie( avantajului relativ)

• A fost elaborată de David Ricardo şi Robert Torrens;• Pleacă de la premisa că teoria avantajului absolut are

mai degrabă o dimensiune intuitivă decât practică;• Ia în considerare conceptul de cost de oportunitate;• Spre deosebire de teoria avantajului absolut care se

concentrează pe diferenţele absolute între productivităţile naţionale aceasta se centrează pe valorificarea diferenţelor relative între W;

Exemplu

Producţia pe o oră de muncă Franţa Japonia

vin 4 1

ceasuri 6 5

Teoria costurilor comparative de producţie

• Presupunem că productivitatea muncii rămâne neschimbată în Japonia dar se dublează în Franţa ca urmare a unor programe de recalificare a forţei de muncă;

• Franţa este de 4 ori mai competitivă decât Japonia la vin dar de doar 1,2 ori la ceasuri;

• Japonia deţine 0,25 din productivitatea Franţei la vin şi 0,83 din productivitatea la ceasuri;

• Avantajul relativ-este câştigul realizat de o naţiune care produce şi vinde la extern bunuri pe care le realizează cu costuri mai mici relativ la alte bunuri naţionale, iar în schimbul lor procură alte mărfuri a căror realizare la intern se dovedeşte mai puţin avantajoasă.

Teoria dotării naţiunilor cu factori de producţie

• Teoria avantajelor comparative nu dă răspunsul la o întrebare fundamentală-ce factori determină care produse se califică pentru a avea avantaje comparative în cazul fiecărei ţări;

• Această teorie este elaborată de Eli Hecksher şi Bertin Ohlin;

• Analiza se bazează pe următoarele observaţii: -dotarea cu factori de producţie diferă de la o ţară

la alta; -bunurile sunt diferite în funcţie de tipurile de

factori de producţie utilizaţi pentru realizarea lor;

Modelul H-O-S• Factorii de producţie sunt abundenţi(ieftini) şi

rari( scumpi);• O ţară va avea un avantaj comparativ la produsele pentru a

căror realizare se folosesc factori de producţie abundenţi,• Teoria a fost testată empiric de W. Leontieff folosind

analiza input-output pornind de la ideea prevalentă atunci în SUA că această ţară este intensiv dotată în capital şi deficitară în muncă;

• A prezumat că SUA exportă prioritar produse intensive în capital şi importă produse intensive în forţă de muncă;

Modelul H-O-S

• Concluzia la care a ajuns a fost că SUA exportă prioritar produse intensive în muncă şi importă produse intensive în capital-paradoxul lui Leontieff;

• Criticii săi au considerat că: - a folosit un număr redus de sectoare

economice; -a luat în considerare doar 2 factori de

producţie.

B. Teoriile moderne( bazate pe firmă)

• Teoria similarităţii între ţări;• Teoria ciclului de viaţă al produsului;• Teoria rivalităţii strategice globale;• Teoria avantajelor competitive ale

naţiunilor.

Raţiunile fundamentării acestor noi explicaţii ale determinanţilor comerţului

• Creşterea importanţei companiilor multinaţionale;

• Incapacitatea teoriilor clasice de a explica determinanţii comerţului intra-industrial;

• Eşecul analiştilor de a verifica în practică prezumţiile teoriilor clasice;

• Diversificarea gamei factorilor de producţie.

Teoria similarităţii între ţări

• În 1961 economistul suedez Steffan Linder a încercat să explice proliferarea comerţului intrasectorial;

• Esenţa teoriei- schimburile cu produse manufacturate se datorează existenţei în toate ţările lumii a unor panele de utilizatori având aceleaşi preferinţe de consum;

• La început firmele produc bunuri destinate prevalent pieţei interne;

• Pentru a valorifica efectele economiei de scară caută noi oportunităţi pe pieţele externe;

Continuare

• Cele mai promiţătoare pieţe se dovedesc cele din ţările unde preferinţele consumatorilor sunt similare;

• Teoria sugerează că, cea mai mare parte a comerţului cu produse manufacturate se desfăşoară între ţările având un PNB pe locuitor similar;

• Teoria se dovedeşte utilă în explicarea comerţului cu produse diferenţiate pentru care marca şi reputaţia joacă un rol important în decizia de cumpărare.

Teoria ciclului de viaţă al produsului

• Concepută pentru domeniul marketingului s-a folosit de Raymond Vernon pentru explicarea fundamentelor comerţului şi investiţiilor internaţionale;

• Teoria pune accentul pe creativitate, extinderea pieţelor, avantajele comparative şi răspunsul strategic al concurenţilor;

• Conform teoriei ciclul de viaţă al produsului cuprinde 3 etape( produs inovativ, produs matur şi produs standardizat);

Teoria ciclului de viaţă• În stadiul de produs inovativ: - o firmă creează şi lansează un produs nou; - produsul este răspunsul la cererea internă; - extragerea şi prelucrarea mesajelor pieţei este

foarte importantă; - produsele complexe trebuie lansate în ţările

dezvoltate, cu pieţe mari şi cu consumatori exigenţi;

- cea mai mare parte a producţiei este destinată pieţei interne, exporturile sunt marginale şi vizează testarea unor noi pieţe.

Stadiul de produs matur

• Cererea pentru produsele inovative creşte substanţial pentru că utilizatorii le validează valoarea şi valoarea de întrebuinţare;

• Firmele inovative îşi sporesc capacităţile de producţie;

• Apar concurenţii interni şi străini atraşi de profiturile din sectorul respectiv;

• Competitivitatea se poate menţine prin reducerea costurilor şi se produce delocalizarea producţiei în alte ţări.

Stadiul de produs standardizat

• Piaţa produselor se stabilizează devenind bunuri comune;

• Se amplifică procesul de producţie în străinătate în căutarea unor factori mai ieftini şi a unor regimuri fiscale mai permisive;

• Ţara inovatoare devine net sau exclusiv importator al acestor produse;

În conformitate cu teoria ciclului de viaţă al produsului:

• Producţia internă începe în stadiul 1, atinge cote importante în stadiul 2 şi se reduce până la eliminare în stadiul 3;

• Exporturile firmelor inovatoare sunt marginale în stadiul 1, devin importante în stadiul 2 şi sunt substituite cu importuri în stadiul 3;

• Concurenţa externă apare în faza finală a stadiului 1, se acutizează în stadiul 2 şi se transferă pe teren neutru în stadiul3.

Teoria rivalităţii strategice globale• Cele mai recente explicaţii aparţin economiştilor Paul

Krugman şi Kevin Lancaster în anii 80;• Firmele se preocupă să-şi dezvolte avantaje

competitive sustenabile, pe care le pot folosi pentru a domina piaţa globală;

• Explicaţia se concentrează pe deciziile strategice pe care le adoptă firmele atunci când concurează la scară internaţională;

• Mijloacele de care dispun firmele sunt: deţinerea de DPI, investiţiile în C-D, preocuparea pentru asumarea efectelor economiei de scară şi de gamă şi valorificarea curbei de experienţă.

Fundamente • Natura concurenţei şi a surselor de competitivitate

diferă de la o ţară la alta şi de la un sector la altul;• locul optim pentru activităţile unei companii depinde

de :strategia adoptată, gama de produse sau servicii, evoluţiile tehnologice internalizate şi DPI pe care le posedă;

• natura concurenţei în economie nu se centrează pe starea de echilibru ci pe o permanentă transformare;

• este un truism faptul că economiile de scară, avansul tehnologic şi diferenţierea produselor sunt baza schimburilor economice.

Teoria avantajului competitiv al națiunilor – Diamantul lui Porter

DETERMINANŢIIFACTORIALI

DETERMINANŢIICERERII

STRUCTURA,STRATEGIE,RIVALITAŢI

INDUSTRIILE DINAMONTE ŞI AVAL

Diamantul lui Porter

• Determinanţii competitivităţii globale, separat dar şi sinergic definesc contextul în care firmele apar şi concurează;

• acest climat are nevoie de şi oferă: resurse şi cunoştinţe necesare; informaţiile care indică oportunităţile; direcţia în care trebuie alocaţi factorii; obiectivele ce trebuie vizate de acţionari,manageri şi salariaţi; presiunile şi ameninţările la care sunt supuse firmele pentru a fi flexibile şi inovative.

Companiile dobândesc avantaje competitive

• Acolo unde locaţiile le permit să obţină acumulările adecvate de active şi cunoştinţe specializate;

• unde primesc prompt şi sugestiv informaţii despre cerinţele pieţei;

• unde converg obiectivele vizate de acţionari, manageri şi salariaţi;

• unde climatul economic este dinamic şi provocativ;• “unde diamantul naţional este cel mai favorabil.

Determinanţii factoriali• Resurse umane;(privite ca număr, calificareşi

costuri);• resurse naturale.-definite prin abundenţă,

calitate, accesibilitate şi costuri de exploatare;• resursele de cunoştinţe.-în sensul de stoc al

cunoştinţelor tehnice, ştiinţifice şi comerciale,• resursele de capital.-ca volum, disponibilitate şi

formă;• infrastructura.• Clima.

Tipologia factorilor de producţie• Factori de producţie de bază şi avansaţi;• factori generali şi specializaţi;

Determinanţii cererii• Cererea oferind bazele economiei de scară,

influenţează eficienţa proceselor productive şi determină dinamica inovării;

• cererea operează pe trei axe:compoziţia; dimensiunea şi deterninanţii creşterii acesteia; mecanismele prin care preferinţele cumpărătorilor dintr-o ţară se transmit în alte ţări.

Industriile din amonte, din aval şi integrate orizontal

• Avantajele competitive pe care o ţară le deţine într-un sector oferă potenţiale avantaje şi sectoarelor cu care acesta este integrat pe verticală şi pe orizontală;

• calea prin care sectoarele din amonte contribuie la reţeua de avantaje competitive este cea a accesului rapid, prompt, eficient şi uneori preferenţial la cele mai avantajoase input-uri;

Cont,

• Schimbul de DPI şi rezolvarea în comun a unor probleme ştiinţifice conduce la soluţii mai rapide şi mai avantajoase;

• proximitatea de comportament între manageri şi lucrători, paralel cu similitudinile culturale, permit fluxuri de informaţii mai adecvate şi costuri de tranzacţie mai mici;

Cont.

• Prezenţa unor adevărate reţele de firme integrate în anumite ţări conduce la apariţia altor sectoare competitive;

Ţara Sectorul Sectorul complementar

Danemarca Produse lactate Enzime ind

Germania Produse chimice Cerneluri tipografice

Italia Produse de iluminat Mobilă

Japonia Aparatură foto copiatoare

Coreea Casete video videocasetofoane

Singapore Servicii portuare Industria navală

Suedia Autovehicole camioane

Elveţia Produse farmaceutice arome

Marea Britanie

motoare Lubrefianţi, uleiuri

SUA AMC Echipamente de monitorizare

Strategiile, structura şi rivalităţile• Dezideratele, viziunea, misiunea, strategiile şi

filozofia organizaţională sunt influenţate de climatul în care operează;

• Printre factorii succesului în plan internaţional regăsim:

Atitudinea autorităţilor Structura proprietăţii Natura guvernării corporative Motivaţiile managerilor Atitudinea faţă de prestigiul naţional şi de priorităţile

naţionale Rivalitatea între firme

Rivalitatea între firme este benefică pentru că:

• Concurenţi interni puternici crează presiuni pentru o nouă calitate a activităţilor fiecărei companii;

• Concurenţa internă obligă firmele să-şi sporească exporturile pentru a se alinia la noile provocări;

• Reuşitele în competiţia internă înarmează managerii cu încredere în succesele viitoare;

• Concurenţa internă obligă firmele să inoveze în modurile care maximizează avantajele competitive;

• Rivalitatea creează avantaje pentru întreaga economie;• Rivalitatea contribuie la evitarea unor eşecuri.