CURS ISTORIA PSIHOLOGIEI

CURS ISTORIA PSIHOLOGIEIUTM. PSIHOLOGIE. AN I. IANUARIE 2014

ISTORIA PSIHOLOGIEI

Acad. Alexandru Surdu

Curs 10.10.2013

Prima lucrare de psihologie: De anima (Despre suflet), Aristotel.

Psihologie = psyche (suflet) + logos (vorbire, stiinta, ratiune) = stiinta despre suflet

Pneumatologie = psihologie in care accentul se punea mai mult pe plamani. Cand accentul se pune pe inima, rezulta De anima.

etimon = complex de sunete articulate, cu o explicatie originara

psihanaliza = orientare psihologica

Carti de istorie a psihologiei: Mihai Ralea & Constantin Botez Istoria psihologiei Ion Manzat Istoria psihologiei universale Mihai Anitei Istoria psihologiei

Curs 17.10.2013

Diferite denumiri date sufletului: psyche (suflet), anima (inima), pneuma (plaman).

Lucrari despre suflet: Gandirea egipteana antica in texte Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1976 Gandirea asiro-babiloniana in texte Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1970 Gandirea feniciana in texte Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 19xx

Reprezentari ale sufletului: texte, grafice, picture rupestre.

scriere pictografica = scriere prin pictograme

pictograma = desen simplificat ce reprezinta un cuvant

scriere hieroglifica = scriere sfanta

Vechii egipteni mileniul al IV-lea i.e.n.Reprezentarea sufletului la vechii egipteni = o pasare.

Un rol deosebit in procesul mumifierii il avea inima, fapt ce sugereaza conceptia vechilor egipteni: inima era sediul corporal al sufletului.

Lucrare: Mircea Eliade Religiile in China antica

Conceptia chinezeasca (sec. al VIII-lea i.e.n.) asupra sufletului, din scrieri:

Sediul sufletului era inima. Mecanismul de functionare al inimii era respirator.

Chinezii sunt primii care fac legatura dintre suflet, gand si sentiment. Apare un suflet senzitor si unul senzitiv (?).

Sentimentul, ca functie, este asociat ficatului.

Sensibilitatea este diferentiata pe organe de simt ce au localizari diferite: nasul respiratie, miros, pipait limba pipait obrazul

Primii care diferentiaza temperamentele (modalitati de comportament uman), in functie de existenta si predominanta anumitor substante in corp: aer, sange, limfa. Predominanta unei substante determina un comportament deosebit: aer sensibilitate, instabilitate sentimentala, violenta sange fermitate, statornicie, curaj, stabilitate limfa sensibilitate redusa, miscari incetinite

Este realizata prima legatura dintre functiile psihice si functiile fiziologice.

Lucrare: Cartea tibetana a mortii (ritualurile mortuare la vechii tibetani)

Curs 24.10.2013

Credintele despre suflet la vechii indieni (inzii):

Vechii indieni considerau sufletul mai presus de divinitati.

Sufletul Universal = BRAHMAN, creeaza si conduce lumea din sine insusi

Obiectul se creeaza pe cale naturala, lucrul este facut de om.

Sufletul Individual = ATMAN

Fiecare om contine o portiune din Sufletul Universal.

Sufletul este un tot. Sufletul Individual si cel Universal, Atman si Brahman.

Sufletul Individual este constituit din 4 tipuri de elemente: organele sufletului, starile sufletului, transmigratia sufletului, eliberarea sufletului.

1. Organele sufletului (= organe ale corpului uman):

Cel mai important organ este creierul (sediul mental al sufletului). Gandurile sunt emise de suflet.

Organele de simt sunt alimentate cu sange = fluxul vital al sufletului.

Caile aferente si caile eferente.

Un alt organ al sufletului este inima, ce functioneaza pe baza de respiratie. Are rol de racire, de temperare, de accelerarea sau de stagnare. Inima este un organ subordonat creierului.

Un al treilea organ este corpul subtil, substratul elementar al corpului obisnuit. Este o dublura a corpului fara o functie anatomica. Rolul sau este de reglare a mecanismului sufletesc. Actioneaza si dupa moartea corpului, a celorlalte organe sufletesti.

A patra componenta este data de substratul moral al sufletului. Acesta contine toate faptele omului, bune sau rele. Urmareste omul pe parcursul intregii vieti si dupa moarte.

Cele mai vechi upanisade Editura Stiintifica, Bucuresti 1993

Paul Deussen Filosofia upanisadelor, Editura Telmica, Bucuresti 1994

Organele, starile, transmigratia si eliberarea. Nicio componenta nu poate fi despartita de sufletul individual. Sufletul se gaseste in 4 stari: Starea de veghe Starea de somn cu vise Starea de somn fara vise Starea de contopire cu Sufletul Universal In starea de veghe actioneaza toate organele sufletului.

In starea de somn cu vise inceteaza partial organele sufletului, cu mentinerea insa a legaturii cu starea interioara a corpului si cu lumea exterioara.

In starea de somn fara vise, sufletul pierde legatura cu organele sale intime si cu exteriorul. Somnul profund reprezinta o pregatire, o exersare a pierderii starii individuale, spre reunirea cu starea universala.

Cea de-a patra stare implica reunirea lui Atman cu Brahman. Aceasta reunire este de scurta durata.

Reunirea se realizeaza treptat, in mai multe vieti. Pentru a trece in alta viata, sufletul trebuie sa fie bine pregatit. Daca substratul moral (karma) nu este corespunzator unei detasari de valorile perene ale vietii, sufletul este condamnat sa coboare in stari inferioare ale vietii; in functie de comportamentul moral, de faptele sale, chiar daca se gaseste deja in regiuni inferioare.

Transmigratia ar putea fi constientizata doar de cei ce doresc acest lucru, fapt ce necesita o viata de asceza.

Eliberarea sufletului:

Transmigratia este considerata un rau, o continua suferinta. Scopul este eliberarea, reunirea cu Sufletul Universal.

Prin asceza si exercitii speciale de respiratie, persoanele din starea a patra pot calatori in spatiu, levita etc.

Curs 31.10.2013

Conceptiile despre suflet la tracogeti

Diogenes Laertius Despre vietile si doctrinele filosofilor (cap. Introducere, partea despre Orfeu)

Izvoare privind istoria Romaniei, Vol. I

Relatari despre geti si salmoxism

Stelian Stoica ???

Platon dialogul Charmides din Opere (155e, 155c, 158b-c)

Tracogetii au fost o populatie numeroasa. Din nordul Marii Negre pana in Peloponez, din nordul Carpatilor pana in Anatolia. Au trait si au fost vecini cu grecii. Grecii vechi (aheii) au coborat din nordul Greciei, deci erau inruditi cu tracogetii. Parte din miturile si zeitatile grecesti au fost aduse de tracogeti. Din relatari aflam ca tracogetii erau foarte viteji in lupta, deoarece se considerau nemuritori. Organizau petreceri mari cu ocazia mortii. Considerau cel mai important lucru a fi libertatea. Teologii afirma: crestinarea straromanilor a fost usoara deoarece acestia credeau in nemurire. Tracogetii incercau contactarea zeilor prin sacrificarea unor emisari: alesi cinstiti, viteji, care erau aruncati in sulite. Diogenes Laertius afirma ca patru dintre primii sapte intelepti ai lumii erau tracogeti: Pitacos, Anaharsis, Orfeus, Salmoxis. Cei patru au trait in perioade diferite, ultimii doi fiind personalitati mitologice, despre care insa exista date concrete. Pitacos si Anaharsis erau considerati de origine tracogeta, intelepti, datorita vietii traite si invataturilor ramase. Invataturile se reflecta in modul de viata trait si recomandat de tracogeti.

Despre Orfeu exista numeroase relatari. Orfeus a fost regele Traciei (nordul Greciei pana in Muntii Balcani). Pe tatal sau il chema Oeagros, fost rege al tracilor. Mama lui era muza Caliope. Orfeu a intrat in istoria mitologica si in cea a psihologiei datorita conceptiei despre suflet: origine divina, nemuritor. Moartea este datorata unui pacat originar al oamenilor, ce se trageau din titani, in conceptia orfica. Din cenusa titanilor s-au nascut oamenii. Lupul este animalul totem al tracogetilor si al indoeuropenilor.

Alexandru Mitru Legendele Olimpului

Sufletul zace in trup ca intr-un mormant, asteptand eliberarea. Aceasta eliberare se face insa prin metempsihoza, sufletul reincarnandu-se fie in fiinte superioare, fie in fiinte inferioare. Din aceasta cauza, cei ce tind spre inaltare trebuie sa duca o viata de asceza. Tracogetii aveau preoti ce duceau o viata deosebita (asemanatori calugarilor, celibatari si vegetarieni), practicand virtutea si dreptatea. Adeptii lui Orfeus, asceti, participau la ritualuri numite Misteriile orfice (?), in care se pregateau pentru moarte. Adeptii lui Orfeus se numeau orfici. Ritualurile vizau cultivarea si infrumusetarea sufletului, obtinerea unei linisti sufletesti. O metoda a orficilor de linistire a sufletului era muzica: Orfeus era imaginat ca un cantaret deosebit, ce putea prin talentul sau sa imblanzeasca animalele, sa vindece bolile (meloterapie). Muzica era atat instrumentala, cat si vocala, cantaretii fiind poeti. Sotia lui Orfeu se numea Euridice. Dupa moartea acesteia, Orfeu pleaca dupa sufletul ei in Infern, unde farmeca prin muzica sa paznicii lui Hades.

Curs 07.11.2013

Conceptiile despre suflet la vechii greci

Grecii credeau ca, dupa moarte, sufletele celor decedati supravietuiesc corpurilor, sub forma de umbre. In urma unei calauziri, umbrele ajungeau intr-un loc subteran: Tartar. Mortilor li se puneau in gura sau pe ochi un obol (oboli), moneda ce va fi data unui corabier pentru a fi trecuti raul. Moartea avea o figura antropomorfa, masculina: Thanatos. Sufletele nu se reincarnau, ci ramaneau in subteran pentru vesnicie. Parte din credintele grecesti au fost preluate din N (Balcani).

Un personaj deosebit enumerat de Diogenes Laertius a fost Zalmoxis. Zalmoxis a fost un rege, ulterior zeificat, ce purta in spate o blana de lup. Purtarea lupului denota obiceiul lucantropiei (transformarea omului in lup). Oamenii, odata transformati in lup, devin foarte puternici, fiind pregatiti de lupta. Aceasta confirma curajul nemaipomenit al tracogetilor. Zalmoxis, rege si zeu al tracogetilor, a intrat in istorie si prin relatarile despre moartea sa, intrarea intr-o pestera si iesirea dupa patru ani, spre bucuria luptatorilor tracogeti. Ei considera ca in cazul unei morti in lupta, sufletele barbatilor mergeau la Zalmoxis, in andreion (casa barbatilor), unde se luptau pana la o a doua moartea, urmand sa invie. Despre medicii zalmoxieni se vorbeste intr-un dialog al lui Platon, Charmides. In dialog se vorbeste despre unul dintre medicii lui Zalmoxis. Personajul Socrate povesteste ca intr-un razboi era un medic zalmoxian, ce considera ca nu poate fi vindecata o parte a trupului daca nu vindeci tot trupul. Este o metoda ce se aplica si in zilele noastre, si se numeste homeopatie. Nu poti sa vindeci trupul, daca nu vindeci sufletul. Problema este, deci, vindecarea sufletului. Medicul pretinde ca sufletul poate fi vindecat prin cuvinte frumoase (epode). Metoda vindecarii prin cuvinte se numeste sugestie. Pentru a obtine o buna sugestie, pacientul trebuie sa fie intr-o stare buna, ce se obtine prin metode hipnotice, ce implica: muzica, lumina si/sau intuneric. Medicii cunosteau particularitatile sufletului, legate de anumite afectiuni ale corpului. Este vorba atat de vindecare, cat si de pastrarea unui tonus prielnic vietii omului. Personajul Socrate afirma ca medicina zalmoxiana se deosebeste de cea greceasca tocmai prin mijloacele psihice de tratament, a caror baza este constituita de credinta in nemurirea sufletului si puterea acestuia asupra trupului. Tracogetii aveau cunostinte practice de psihoterapie.

Primii ce au venit cu consideratiuni filosofice propriu-zise despre suflet au fost filosofii greci: sufletul este o parte a corpului. Thales considera ca totul provine din apa, prin urmare sufletul este un lichid subtil ce se scurge prin corp. Alti filosofi considera ca sufletul isi are originea in aer.

Primii filosofi ce au vorbit despre cele doua parti ale sufletului (senzoriala si rationala) provin din Eleea. Simturile sunt inselatoare, deoarece, in functie de distanta la care se afla un obiect, acesta poate parea mai mic sau mai mare. Nu trebuie sa ne incredem in acuitatea simturilor noastre, indiferent cat de puternice le consideram. Ratiunea insa, gandirea omului este cea care ne ofera adevarul, in legatura cu aspectele perceptibile, cat si cu aspectele neperceptibile. Filosofii din Eleea, precum Zenon, s-au gandit sa ilustreze aceste concepte, prin aporii (rationamente ce nu pot fi rezolvate). Aporie privind miscarea: tot ceea ce vedem este o iluzie. Un contraargument se numeste Ahile si broasca testoasa. Gandirea este mult mai puternica decat sensibilitatea, continand adevarul. Unii dintre filosofii greci, precum Empedocles, au fost printre primii care au incercat sa explice senzatiile. El considera corpurile ca emanand particule ce relationeaza cu sau lezeaza organele de simt. Teoria emanatiilor a fost sustinuta si completata prin emanatiile inverse, ale organelor.

Curs 14.11.2013

Socrate(469-399 i.e.n.)

Socrate isi expunea conceptiile verbal, prin discutii cu cei care il ascultau, prin dialog. Ideile sale despre suflet au la baza introspectia (privirea inspre interiorul omului, catre sufletul sau, catre constiinta sa). Deviza lui Socrate: Cunoaste-te pe tine insuti. Introspectia este o metoda recomandata pentru comportamentul omului si pentru gandurile sale; daca te cunosti pe tine insuti, stii cum sa eviti a-ti face rau.

Socrate, cunoscandu-se pe sine si incercand sa-si cunoasca interlocutorii, a constatat ca dispune de anumite cunostinte pe care nu le-a obtinut printr-o instructiune speciala si ca acelasi lucru trebuie sa se intample si cu interlocutorii sai. Acesta sustinea faptul ca noi ne aducem aminte de lucruri pe care nu le-am cunoscut niciodata si despre care nici nu am auzit. Pentru a dovedi acest lucru, la discutiile sale invita oameni neinstruiti (sclavi). Incepea sa-l intrebe despre lucruri pe care omul, in mod evident, nu le invatase si constata ca, daca intrebarile erau bine formulate, acesta putea sa raspunda. Putea, de exemplu, sa rezolve probleme de geometrie fara a poseda cunostine prealabile.

Maeutica reprezinta o metoda de intrebare, de interogare a cuiva. Socrate o considera a fi un fel de mosit, un fel de ajutor dat prin intrebare cuiva pentru a putea raspunde. Tehnica meuticii este aceea a pornirii de la cazuri concrete, vizibil cunoscute de catre toata lumea, inspre esenta acestora, catre ceea ce sunt ele.

Investigatia consta in readucerea aminte (anamnesis) a unor presupuse cunostine pe care sufletul le-a avut inainte de a se intrupa intr-o persoana sau intr-alta. Dupa moarte, presupunandu-se ca sufletele se duc intr-o lume a lor, ideala (a Ideilor), in care ele cunosc tot ceea ce este, acestea vor ajunge la adevarata esenta a lucrurilor.

Prin introspectie se poate ajunge la concluzia ca exista anumite adevaruri pe care le-am dobandit de la sufletul nostru in timp ce acesta se gasea in lumea Ideilor. Pe Socrate il interesa comportamentul uman, comportamentul oamenilor in raport cu propriile lor cunostine, cu propriile lor constiinte. Un comportament uman in conformitate cu nazuintele morale duce catre un comportament moral. Pentru a avea un comportament moral, trebuie sa stii ce sunt si care sunt Ideile, esenta unui astfel de comportament. La el se poate ajunge prin introspectie si maeutica. Numai cunoscand notiunile comportamentului moral putem sa ne comportam corespunzator cu propriile noastre dorinte si trebuinte, astfel incat sa nu ne facem rau nici noua, nici semenilor nostri.

Definitia este o caracterizare a esentei, a notiunii, pe baza de gen proxim si diferenta specifica (determinarea clasei de obiecte din care face parte si aplicarea caracteristicilor specifice).

Cunoasterea daimonica, specifica lui Socrate, presupune anumite situatii in care un daimon se prezinta, spunandu-ti ce sa nu faci. Reprezinta o forma de cunoastere negativa, doar interdictie, indemnandu-te la a nu face ceva anume. In conceptia lui Plutarh, daimonii sunt fiinte intermediare intre zei si oameni, cu infatisare umana, comportament deosebit si influenta rea asupra oamenilor. Curs 28.12.2013

Platon(428/427-328/327 i.e.n.)

Spre deosebire de maestrul sau, Socrate, Platon a scris foarte mult. In scrierile acestuia, Socrate este transformat in personaj. Scririle sale au forma unor dialoguri, dialogurile platonice. Acesta merge pe linia maeuticii, inceputa de Socrate.

Dialogul Despre suflet. Spre deosebire de Socrate, care considera sufletele ca stand intr-o lume aparte, unde se bucura de cunostine deosebite, Platon considera o lume a Ideilor. Ideile ar fi niste prototipuri, modele ale lucrurilor, ale obiectelor, pe care acestea doar le imita. El indica ratiunea drept criteriu de baza al adevarului si evidentiaza natura inselatoare a simturilor. Demiurgul a creat lucrurile si fenomenele dupa criteriul Ideilor.

Scoala lui Platon, unde erau instruiti filosofi, purta denumirea de Academie, deoarece lectiile erau tinute in gradinile lui Academos. Modul de predare era peripatetic (discutiile se purtau in mers, prin plimbare). Discutia, dialogul era conceput drept un fel de spectacol, in care unul intreaba iar celalalt raspunde.

Platon considera cea mai frumoasa stiinta, si ramura a matematicii, ca fiind geometria. El considera ca Ideile, fiind perfecte, corespund unor figuri geometrice perfecte iar structura universului este construita din aceste figuri. Fiind ideale, aceste corpuri nu pot fi vazute. Problema rezida in a sti geometrie, in a sti sa calculezi. Figura cea mai importanta este pentagonul (pentagrama, steaua in cinci colturi).

Teoria cunoasterii a lui Platon porneste de la obiectele inconjuratoare, incercand sa le gaseasca esenta, care se afla aproape de Ideile perfecte, acesta incercand sa faca dintr-acestea stiinta. Din punct de vedere al cunoasterii, Platon considera sufletul ca fiind impartit in trei componente, sau ca fiind de trei tipuri, omul avandu-le intr-o anumita proportie pe toate:

1. Sufletul rational = logismos, cu sediul in cutia craniana (creierul)2. Sufletul volitional = thymos, cu sediul in cavitatea toracica (inima), parte a sufletului ce ii garanteaza insasi supravietuirea3. Sufletul apetitiv = epithymia, cu sediul in cavitatea abdominala

In functie de predominanta unuia dintre suflete, Platon considera oamenii ca putand fi impartiti in diferite meserii:

1. Filosofi, psihologi (conducatori, oameni ce detin ratiune)2. Militari (politia, justitia, armata; oameni ce detin curaj)3. Agricultori, mestesugari (cultivatori, oameni ce asigura nevoia de hrana)

Curs 12.12.2013

Platon-continuare-

Platon considera ca exista persoane predominant rationale, curajoase, sau cu un mare apetit. El considera ca simturile noastre sunt cele prin intermediul carora luam legatura cu lumea inconjuratoare. Simtul cel mai general este simtul tactil. Gustul si mirosul sunt intermediare intre pipait si simturile superioare: vazul si auzul. Spre deosebire de miros, auzul reprezinta simtul distantat fata de obiect si receptioneaza sunetele produse de obiectele de la distanta, cu ajutorul a doua aparate mai mari sau mai mici, dupa principiul asemanatorul dupa asemanator. Uneori, sunetele se produc in cavitatile auditive, fara stimulente exterioare: tiuitul din urechi. Vazul, considerat simtul cel mai perfectionat al vietuitoarelor, este atat receptor, cat si producator de lumina. Dovada consta in faptul ca ochii produc lumina si pe intuneric: ochii pisicilor, ochii lupilor etc. Explicatia simturilor este facuta astfel incat sa se inteleaga faptul ca simturile sunt imperfecte, fie datorita distantei stimulilor, fie datorita dispozitiilor diferite ale corpurilor sau ale organelor de simt.

Adevarul poate fi dat doar de ratiune. Lucrurile sunt simple umbre palide ale Ideilor. Ideile sunt formele perfecte ale lucrurilor. Platon considera o lume a Ideilor, ce sunt anterioare chiar Demiurgului, cel ce a facut obiectele dupa modelul Ideilor, preexistente. Lucrurile seamana cu Ideile, le aproximeaza, insa doar Ideile sunt perfecte. Platon isi ilustreaza conceptiile prin mituri si alegorii, cel mai cunoscut fiind mitul pesterii: Intr-o pestera stau inlantuite niste persoane, cu spatele catre intrare, fara a putea intoarce capul. Ei pot observa ce se intampla afara doar prin intermediul umbrelor ce se perinda pe zidul pesterii. Daca lanturile ar fi rupte si aceste persoane ar privi lucrurile reale, nu le-ar considera ca fiind adevarate, iar daca ar iesi din pestera, lumina soarelui i-ar orbi complet, nemaiputand sa vada nimic. Problema adevarului si a gandirii perfectiunii a stat la baza constructiei viitoare a stiintei.

Simturile se dovedesc diferite nu doar in functie de raporturile dintre organele de simt si obiecte, ci si in functie de starile sufletului: starea de veghe, starea de somn, starea dintre veghe si somn (stari paradoxale de perceptivitate). De exemplu, sunetele slabe se pot auzi foarte puternic, iar sunetele puternice se pot auzi foarte slab sau deloc, independent de stimuli sau de organul auditiv. Platon a fost printre primii oameni ce au vorbit despre anumite afectiuni psihopatologice, in special cele legate de memorie.

Aristotel(384-322 i.e.n.)

Unul dintre discipolii lui Platon a fost Aristotel, considerat unul dintre cei mai mari filosofi ai lumii. Aristotel este parintele psihologiei, ramas in istorie pentru faptul ca a intemeiat logica, prin lucrarea Organon, ce contine 5 tratate. Lucrarea prezinta formele de baza ale gandirii corecte si aplicatiile lor in celelalte stiinte. A intemeiat etica, estetica, fizica si economia, procedand prin: delimitarea domeniului de investigatie, stabilirea principalelor notiuni sau concepte ale domeniului respectiv, raporturile dintre conceptele de baza si demonstratiile pe baza acestora.

In psihologie, inainte de a trece la conceptele fundamentale, Aristotel face o scurta istorie a conceptiilor despre suflet, dupa care incearca o definire a acestuia. Il defineste ca fiind ceea ce anima, ceea ce da viata si desavarseste corpul. Sufletul este legat de miscare, simtire, si in mod specific de gandire. Aristotel diferentiaza senzatia, perceptia si reprezentarea, face raporturi intre ele si deduce alte concepte: placerea, neplacerea, memoria, imaginatia, vointa, dorinta. De la Aristotel pana in prezent, psihologia nu a facut, practic, nici un progres din punct de vedere conceptual, ci doar a adancit si studiat aceste notiuni. Ca si Platon, considera sufletul ca avand mai multe parti: o parte inferioara, comuna oricareai vietuitoare, sufletul vegetal, specific plantelor si animalelor inferioare, ce le da capacitatea de a se hrani, de a creste si de a se inmulti. Sufletul animal are capacitatea de miscare, de simtire si dorinta, iar sufletul uman le are pe toate acestea, dar mai are si capacitatea de gandire. Ca localizare, sufletul vegetal se afla in tot corpul, sufletul animal rezida in cutia toracica, in inima, iar sediul sufletului uman este creierul. Cele trei suflete se mai numesc: vegetativ, senzorial si rational. Aristotel nu considera ca a existat o evolutie intre acestea, ci ca asa au fost, sunt si vor ramane intotdeauna.

Aristotel studiaza cele cinci simturi, punand insa accentul nu doar pe stimuli si organele de simt, ci si pe mediul de transmitere al informatiei, deoarece, spre deosebire de predecesorii sai ce vorbeau despre cele patru elemente (pamantul, aerul, apa si focul), el introduce un al cincilea element: eterul, ce definitiveaza, intregeste chintesenta. Acorda o importanta deosebita memoriei. Memoria este, in viziunea lui Aristotel, capacitatea de a retine un timp mai indelungat anumit senzatii, perceptii sau reprezentari. Datorita memoriei, intre reprezentari se stabilesc anumite legaturi, numite mai tarziu asociatii: prin asemanari, diferente, aparitii succesive sau simultane. Asociatiile de reprezentari au determinat mai tarziu dezvoltarea curentului asociationist in psihologie. Senzatiile, perceptiile si reprezentarile sunt legate de placere sau neplacere, stari rezultate din activitatile organismului. Astfel apare dorinta, preferinta pentru o anumita stare. In urma obisnuirii cu anumite senzatii, dorinta pentru ale devine mai puternica, ducand la aparitia unor pasiuni. Pasiunile pot fi bune sau rele. Anumite pasiuni, cand sunt in abundenta, devin daunatoare. Unele sunt prin definitie rele: mania, ura. Altele sunt atat bune, cat si rele: mila. Meritul cel mai mare a lui Aristotel este acela de a fi studiat gandirea. A gasit formulele de baza ale gandirii, relatiile dintre ele si demonstratiile acestora.

Curs 09.01.2014

Orientari moderne in psihologie

Asociationismul este un curent filosofic, bazat in mod special pe logica, ce considera reprezentarea ca fiind procesul psihic fundamental. A fost introdus de catre Johann Friedrich Herbart (1776-1841), materiile de baza ale filosofiei fiind logica si psihologia.

La noi, reprezentantul curentului asociationist este Titu Maiorescu (1840-1917). Titu Maiorescu a studiat la Viena si era un herbartian. A participat la reforma invatamantului romanesc, introducand logica si psihologia in invatamantul liceal si universitar. Considera reprezentarea drept forma de baza a psihologiei, toate procesele psihice fiind interpretate prin prisma unor asociatiuni de reprezentari. Influenta era logica, deoarece raporturile dintre notiuni, pe baza de sfera, erau reprezentate prin cercuri independente unele de altele, subordonate sau supraordonate, partial identice sau incrucisate. Sferele erau interpretate ca reprezentari datorita faptului ca notiunile erau definite drept reprezentari generale. Si intre reprezentari ar exista diferente sau asemanari (partiale sau totale), ca si intre notiuni. Termenul de asociationism provine de la asocierea reprezentarilor. Memoria, in cazul unei reprezentari, inseamna reamintirea celorlalte reprezentari asociate, fie ca se afla in raport de incluziune, sau excludere fata de acestea.

Iesind din cadrul filosofiei si al logicii si indreptandu-ne atentia catre stiintele pozitive (fizica, chimia), apar orientarile psihofizice si psihochimice. Se constata ca aparitia unei senzatii, perceptia este determinata de actiunea unor stimuli externi sau interni care, prin specificul lor, determina si specificul proceselor psihice (ex: stimuli auditivi, senzatii auditive). Cu cat intensitatea stimulilor este mai mare, cu atat senzatiile sunt mai puternice. In legatura cu procesele chimie la nivelul analizatorilor, al organelor de simt, stimulii fizici sunt transformati in stimuli chimici, care influenteaza ca niste substante placute sau neplacute simturile. Reprezentantii cei mai de seama ai psihofizicii si psihochimiei sunt Ernst Heinrich Weber (1795-1878) si Gustav Theodor Fechner (1801-1887). Ei sunt cei ce au descoperit pragurile senzoriale, pe baza masuratorilor facute asupra intensitatii actiunilor fizice de la care incepe senzatia si la care se termina. Daca stimulii sunt fie prea slabi, fie prea puternici, nu mai sunt simtiti.

Psihofiziologia. Psihologia nu a avut legaturi exclusiv cu fizica si chimia, ci si cu medicina si fiziologia. Reprezentatul psihofiziologiei este Claude Bernard (1813-1878). Legatura psihologiei cu anatomia s-a facut pe linia descoperirilor, in special prin operatiile pe creier, accentul punandu-se pe procesele fiziologice ce le insotesc pe cele psihice: ritm cardiac, tensiune arteriala, respiratie etc. Era comuna ideea ca fiecare functie psihica are o zona cerebrala corespunzatoare, pana la dovedirea contrariului. Exista insa campuri energetice, ce pot fi observate cu ajutorul encefalogramei in momentul activarii lor.

Psihologia experimentala s-a constituit la inceputul secolului XIX, initiatorul ei fiind Wilhelm Maximilian Wundt (1832-1920). La noi a fost reprezentata de catre Constantin Radulescu-Motru (1868-1957), ce a constituit primul laborator de psihologie experimentala din Romania, in cadrul Universitatii Bucuresti. Psihologia experimentala necesita aparatura speciala. Aceasta nu se bazeaza doar pe existenta unor procese psihice, ci se ocupa cu declansarea lor in diferite conditii si cu studiul schimbarilor ce au loc atunci cand se fac interventii asupra stimulilor sau asupra organelor de simt.

Comportamentismul (behaviorismul) este o orientare practicata de psihologi diagnosticieni, ce fac diferite constatari, aprecieri, pe baza comportamentului subiectului. Sunt psihologi deosebit de apreciati in baza diagnosticurilor facute pe criteriul comportamentului. Metoda psihologiei comportamentiste este observatia (ex: poligraful). Un tip de experiment este rularea unui film fara sonor in fata subiectului, urmarindu-se reactiile sale comportamentale. Punctul in care comportamentistul esueaza si necesita ajutorul unui psihofiziolog este la nivelul trucajului: sunt persoane care se comporta impecabil dar ascund ceva anume (aparatele de testare se bazeaza pe testare fiziologica). Dupa ce persoana testata este pusa la aparat, se inregistreaza reactiile ei normale. Pe baza parametrilor testati, psihofiziologul isi da seama cand persoana minte sau este veridica.

Testele de inteligenta nu necesita prezenta experimentatorului. S-a constatat ca cei cu indicele cel mai ridicat de inteligenta erau hoti, talhari etc. Atunci s-a pus problema combinarii metodelor, deoarece inteligenta este o conditie necesara, nu si suficienta, contand si modul de gandire, de comportament etc. Comportamentismul este o orientare practicabila impreuna cu celelalte orientari. Reprezentatul acesteia este John Broadus Watson (1878-1958).

Reflexologia se bazeaza pe studiul reflexelor conditionate si neconditionate, in scopul corectarii unor deficiente. Reprezentantul de seama al acestei ramuri este fiziologul rus Ivan Petrovici Pavlov (1849-1936). Este o ramura de psihologie experimentala, ce studiaza reactiile psihice ale organismului, dublate de reactii fizice si chimice.

Pavlov a studiat reactia de salivare in cazul unor reflexe conditionate sau neconditionate, legate de alimentatie: uneori, prin exercitiu, corpul uman reactioneaza si in absenta stimulilor specifici, daca acestia au fost asociati cu alti stimuli.

Reflexologia presupune atat asociationism, cat si comportamentism, putand fi utilizata pe plan social.

Structuralismul (Gestaltismul). Starile la care fac referire sensibilitatea si gandirea omului au anumite structuri. Problema care se punea este aceea daca structurile respective sunt innascute sau dobandite, prin exercitarea gandirii. Orientarea ce le considera drept innascute este nativismul. Cea care le vede drept dobandite ulterior este psihologia genetica, reprezentata prin Jean Piaget (1896-1980), autorul multiple lucrari, pe diferite probleme: inteligenta la copii, psihologia inteligentei, epistemologia genetica.

Jean Piaget identifica sase stadii ale dezvoltarii inteligentei la copii:1. stadiul senzorial perceptiv2. stadiul perceperii senzoriale a obiectelor3. stadiul perceperii diferentiate a obiectelor4. stadiul intelegerii relatiilor dintre obiecte5. stadiul intelegerii relatiilor factuale6. stadiul intelegerii relatiilor interfactuale

Inteligenta preverbala = psihologia exerimentala si comportamentista pentru depistarea structurilor mentale; orientare gestaltista.

Psihanaliza pune accentul pe diferenta dintre constient si inconstient, pe baza faptului ca anumite experiente cu efecte daunatoare asupra sanatatii mintale pot fi uitate, trecute in inconstient. Psihanalistul aduce la suprafata acele amintiri daunatoare si le sterge, prin hipnoza sau autosugestie.

Nedelcu Catalin Marian UTM, Psihologie IF, An I