• Curs I • Geriatrie şi gerontologieDefiniţii Gerontologie – studiază vârstnicul, aspectele normale Geriatrie – studiază vârstnicul bolnav• Geriatrie şi gerontologieÎn viaţă există trei etape importante: copilăria, pubertatea şi adolescenţa (0-20/24 ani - vârsta a I-a); tinereţea; maturitatea; climacteriul (20/24-65 ani - vârsta a II-a) şi presenescenţa, senescenţa (de la 65 ani până la deces - vârsta a III-a).• Geriatrie şi gerontologieVârsta a III-a, vârstă fragilă, de involuţie, reprezintă un fel de vârstă a înţelepciunii, anticameră a morţii şi a bilanţurilor, de obicei cu tendinţe de împăcare cu lumea şi de detaşare treptată. Tipul fundamental de activitate devine adaptarea la un nou orar de activităţi (familiale şi sociale), consultări profesionale etc. Se modifică tipul de relaţii, restrângându-se din aria profesională, dar şi din aria altor activităţi. Ieşirile încep să fie condiţionate de timpul favorabil, însorit şi de dispoziţie.• Geriatrie şi gerontologieAspecte sociale ale bătrâneţii: 1. creşterea longevităţii reale şi potenţiale şi protejarea socială a acesteia; 2. utilizarea socială a experienţei profesionale şi sociale a vârstelor înaintate;3. profilaxia bătrâneţii şi a luptei împotriva bolilor drastice de degenerescenţă.• Geriatrie şi gerontologie Vârstele de involuţie au o evoluţie stadială ţinând cont de :tipul fundamental de activităţi şi tipul caracteristic de relaţii. • Geriatrie şi gerontologieStadiul 1. Perioada de adaptare sau stadiul de trecere spre bătrâneţe 65-75 ani Perioadă de oarecare fragilitate biologică. - Boli mai curente: infarct, neoplasm, boli respiratorii, cu refacere grea. - Încetează caracteristicile reproductive ale vieţii la bărbaţi, care sunt preocupaţi de sănătate şi menţinerea ei. La femei sunt mai frecvente tulburările afective, devin mai preocupate de sănătatea soţului, fiind angajate în preocupări privind destinul lor în cazul în care soţul va deveni bolnav, bolnav mintal sau va deceda. • Geriatrie şi gerontologie Bolile de degenerescenţă fac din această perioadă fragilă o perioadă de înstrăinare şi aceasta cu atât mai mult cu cât se trăieşte sentimentul inutilităţii sociale şi al „abandonului”, dată fiind criza de timp a copiilor deveniţi adulţi, plecaţi din casa părintească în propria lor familie, preocupaţi de susţinerea nivelului de trai personal şi al familiei, de menţinerea unui anumit rang social al familiei. Scade productivitaea, se iese din câmpul muncii, dispare subidentitatea profesională cu modificări în stilul de viaţă• Geriatrie şi gerontologieStadiul 2. Stadiul bătrâneţii medii 75-85 ani

1

Mobilitate redusă, datorită bolilor degenerescente Subidentitatea socială – doar în teritoriul accesibil Subidentitatea parentală scade – vizite mai rare ale copiilor• Geriatrie şi gerontologieStadiul 3. Stadiul marii bătrâneţi sau a longevivilor peste 85 ani Subidentităţile suprapuse se contractă; uneori poate avea loc o disoluţie de sineStagiul terminal - Teama de moarte trece pe primul plan Moartea biologică Moartea psihologică Moartea socială• Biologia senescenţei„Îmbătrânirea normală” sau senescenţa a fost clasificată în:a) cea obişnuită sau uzuală - proces de îmbătrânire însoţit de scăderi tipice nonpatologice ale funcţiilor fiziologiceb) cea reuşită – declinul fiziologic din cadrul procesului de îmbătrânire fiind minim sau chiar absent.• Biologia senescenţeiSenescenţa: în termeni biologici este reprezentată de procesele care au loc în perioada de postmaturitate a vieţii unui individ, proces prin care scade treptat capacitatea organismului de a se adapta la variaţiile mediului şi prin care creşte probabilitatea (creşte riscul) apariţiei morţii individului iar în termeni medicali este reprezentată de procesele care transformă (treptat şi ireversibil) un adult tânăr sănătos într-un bătrân infirm care progresiv este tot mai sensibil la majoritatea formelor de boli: infecţioase, neoplazice şi degenerative.• Biologia senescenţei Din punct de vedere biologic, cel mai semnificativ fenomen este scăderea energiei instinctelor şi a eficienţei adaptării. În ansamblu, se produc o serie de modificări biochimice (hormonale), trofice, de consistenţă şi funcţionale, ale structurilor biologice ale organismului. Spre deosebire de îmbătrânirea patologică, îmbătrânirea fiziologică este destul de cursivă, deoarece organismul apelează la rezervele compensatorii şi parcurge forme de echilibrare proprii extrem de complexe • Teorii ale senescenţei Există teorii care încearcă să explice procesul de îmbătrânire care însă rămâne încă misterios (obscur), necunoscându-se mecanismele celulare şi organitele – structuri ce stau la baza îmbătrânirii, deşi se recunoaşte că aceasta este mai mult decât un proces primar. • Teorii ale senescenţeiSunt două categorii de abordare a teoriilor senescenţei:1. îmbătrânirea – proces programat genetic;2. îmbătrânirea – rezultatul unei acumulări de leziuni critice la nivelul constituenţilor celulari şi tisulari • Teorii ale senescenţei1. Teoriile genetice- baza genetică a îmbătrânirii este indicată de dovezi. - cea mai puternică dovadă: durata de viaţă are specificitate de specie. Existenţa la om a sindroamelor programate genetic caracterizate prin apariţia fenotipului prematur de îmbătrânire sprijină teoriile genetice. Studiile de identificare a genelor specifice îmbătrânirii au condus la descoperirea genelor AGE -1 care duc la creşterea duratei de viaţă. Importanţa dovezilor Þ ideea controlului genetic al îmbătrânirii la om, control necunoscut

2

• Teorii ale senescenţei2. Teoriile lezării – sprijină implicarea acumulării de leziuni în procesul de îmbătrânire şi sunt înrudite conceptual cu punctul de vedere după care rata (viteza) metabolică este un determinant important al îmbătrânirii. În conformitate cu acest punct de vedere, metabolismul substratului energetic necesar susţinerii vieţii are efecte negative asupra organismului, efecte ce produc îmbătrânirea. Studiile comparative asupra diferitelor specii au dus la concluzii care sprijină influenţa ratei metabolice asupra îmbătrânirii, metabolism ce poate produce lezări, accelerând procesul de îmbătrânire.• Teorii ale senescenţei3. Teoria radicalilor liberi – în procesul metabolic oxidativ se produc radicali liberi. Dacă se influenţează apariţia radicalilor şi neutralizarea lor Þ prelungirea vieţii Discovery, antioxidanţi, homeopatie, medicamente naturale• Teorii ale senescenţei4. Teoria glicolizei - este legată de utilizarea glucozei şi a altor zaharuri în arderile interne. Există glicoliza enzimatică şi cea nonenzimatică care reacţionează cu proteinele şi acizii nucleici, Þ produşi finali ai glicolizei avansate Se presupune că ei determină o creştere a îmbătrânirii prin eliberare moleculară • Teorii ale senescenţei5. Teoria mutaţiilor somatice – se presupune că acumularea de leziuni de ADN Þ inactivitatea genelor şi moartea celulară. S-a constatat că metabolismul ADN se alterează cu înaintarea în vârstă. Acelaşi metabolism este întârziat şi de restricţia alimentară.• Teorii ale senescenţei6. Teoria senescenţei celulare – reprezintă o abordare diferită a îmbătrânirii, ea având loc la nivelul întregii celule • Modificări fiziologice în senescenţă Deteriorarea fiziologică însoţeşte senescenţa. Studierea efectelor îmbătrânirii asupra funcţiilor fiziologice reprezintă subiectul mai multor delimitări:• Modificări fiziologice în senescenţă Consecinţele fiziologice ale îmbătrânirii sunt greu de diferenţiat de efectele suprapuse bolilor şi de schimbarea stilului de viaţă Declinul fiziologic este foarte variabil între diferite persoane, sau diferite organe şi sisteme la un individ dat. Diferenţele individuale se pot atribui factorilor extrinseci şi procesului primar al senescenţei• Modificări fiziologice în senescenţăModificările fiziologice majore observate în cursul îmbătrânirii:1. Alcătuirea corpului şi reglarea homeostaziei.- cuprind scăderea masei corporale în principal ca rezultat direct al scăderii masei musculare (responsabilă de scăderea consumului de O2 maxim – scăderea VO2 maxim se observă în exerciţiul fizic), Scăderea este concomitentă cu o creştere direct proporţională cu adipozitatea corporală• Modificări fiziologice în senescenţă Modificările în compoziţia corpului sunt produse nu numai de procesul primar de inhibiţie ci şi de factorii extrinseci (in activitatea fizică, încărcarea alimentară etc.).

3

Modificările în controlul homeostazic cuprind şi tulburări ale sensibilităţii baroceptive, cu :- predispoziţie la hipotensiune ortostatică, - scăderea termoreglării, - creşterea susceptibilităţii la hipo/hipertermie.• Modificări fiziologice în senescenţă2. Sistemul cardiovascular. Gerontocardiologia prezintă un interes particular rezultat din necesitatea cunoaşterii îmbătrânirii fiziologice a inimii şi sistemului vascular. după vârsta de 60 de ani, patologia cardiovasculară reprezintă principala cauză de deces Modificările biologice de vârstă şi stresul hemodinamic prelungit determină la nivelul inimii şi sistemului circulator elemente clinice şi morfofuncţionale caracteristice. • Modificări fiziologice în senescenţă Patternul umplerii VS (ventriculului stâng) se schimbă. La vârstnici umplerea diastolică precoce este scăzută şi există un sprijin crescut a contracţiei atriale pentru menţinerea umplerii adecvate ventriculare Mecanismele rămân neclare, dar există consensul că la vârstnic inima devine tot mai puţin compliantă, fiind necesară o presiune crescută pentru umplere. Complianţa scăzută (rigiditate crescută) poate fi dată de creşterea ţesutului conjunctiv şi hipertrofiei ventriculare. • Modificări fiziologice în senescenţă Hipertrofia miocardului poate lua naştere din scăderea complianţei arteriale care poate creşte impedanţa la ejecţia vasculară, crescând rigiditatea arterială. Cauze: HTA (hipertensiunea arterială) şi creşterea colagenului la nivelul arterelor cu calcifieri şi ateroscleroză Rezultatul net al rigidităţii ventriculare, reflectat în patternul modificat ale umplerii VS - vârstnicii pot dezvolta semne şi simptome de stază pulmonară (raluri, dispnee crescută) în absenţa unei disfuncţii sistolice• Modificări fiziologice în senescenţă La vârsta a III-a valorile normale ale presiunii arteriale (statistic) sunt de: - 160 mmHg tensiunea sistolică - 90 mmHg pentru tensiunea distolică.• Modificări fiziologice în senescenţă• Modificări fiziologice în senescenţă3. Sistemul respirator. La unele persoane vârstnice închiderea căi-aer se poate produce în cursul respiraţiei normale. PaO2 (presiunea arterială a O2) scade cu vârsta în principal ca rezultat al dezechilibrului între V/Q (ventilaţie/perfuzie). Răspunsul ventilator scade la hipoxie şi hipercapnie (Co2 în sânge) reflectând scăderea funcţiei chemoreceptoare. Creşte complianţa pulmonară, expansibilitatea exagerată a plămânului fiind însă contrabalansată de creşterea rigidităţii toracice.• Modificări fiziologice în senescenţă4. Funcţia renală. Modificările anatomice ale rinichiului cuprind: 1. scăderea treptată a masei renale evidentă la nivelul corticalei renale; 2. scăderea numărului total al glomerulelor; 3. creşterea glomerulosclerozei.

4

• Modificări fiziologice în senescenţă4. Funcţia renală. Răspunsul la sete şi la ingestia de apă după privare este scăzută la vârstnic. Tulburările de concentraţie urinară şi setea scăzută determină creşterea riscului de deshidratare în cursul unor boli.• Modificări fiziologice în senescenţă5. Sistemul endocrin/metabolicMetabolismul glucozei. Toleranţa la glucoză scade cu vârsta. La vârstnicul sănătos, glicemia la 2 ore postîncărcare orală la glucoză creşte cu 9 mg/decadă. Scăderea toleranţei la glucoză este independentă de obezitate şi inactivitatea fizică care se însoţesc în mod normal cu vârsta. Cauza principală a scăderii toleranţei la glucoză este reprezentată de rezistenţa la insulină a ţesutului periferic. S-au presupus creşteri modeste ale glicemiei, ce pot influenţa deteriorarea fiziologică a vârstnicului. • Modificări fiziologice în senescenţă6. Sistemul imunitar Scăderea funcţiei imune poate predispune la boli infecţioase şi neoplasme. Scăderea imunităţii mediate celular se caracterizează prin scăderea proliferării limfocitelor T (poate fi dată de defecte de transducţie celulară) la stimularea mitogenă modificările imunitare umorale cuprind creşterea autoanticorpilor şi scăderea răspunsului anticorpilor la antigenele străine.• Modificări fiziologice în senescenţă7. Sistemul osteoarticular În ansamblul modificărilor morfo-funcţionale normale ce se produc pe măsura trecerii anilor, este inclusă şi îmbătrânirea osteo-articulară, caracterizată prin involuţia biologică la nivelul ţesutului conjunctiv al aparatului locomotor,– îmbătrânire ce se realizează din punct de vedere cantitativ şi calitativ.• Modificări fiziologice în senescenţă7. Sistemul osteoarticular Sub aspect cantitativ - procesul de involuţie osoasă începe din a doua decadă a vieţii, prin diminuarea ţesutului osos. - La bărbaţi se pierde cam 27 % din cantitatea de ţesut osos până la 80 de ani, iar la femei aproximativ 42 %, din cantitatea de ţesut osos prezent la 20 de ani. Din punct de vedere calitativ structura osoasă este modificată cu posibilităţi de reparaţie osoasă reduse – osteoporoza osoasă senilă.Aportul de proteine și puterea musculară la persoanele de vârsta a III-a: Contează inflamația?Bartali B, Frongillo EA, Stipanuk MH, Bandinelli S, Salvini S, Palli D, Morais JA, Volpato S, Guralnik JM, Ferrucci L.Channing Laboratory, Brigham and Women's Hospital and Harvard Medical School, Boston, Massachusetts.• OBIECTIVE- examinarea modului în care aportul de proteine este asociat cu modificări ale puterii musculare la persoanele de vârsta a III- verificarea existenței unui efect sinergistic între aportul de proteine și markerii de inflamare în modificările puterii musculare

5

Deoarece inflamarea sistemică a fost asociată catabolismului de proteine• SUBIUECȚI598 persoane de vârsta a III-a • EVALUARE puterea de extensie a genunchiului - Inițial și după 3 ani dinamometru aportul de proteine – chestionarul de alimentație frecvențial marcherii de inflamație: - proteina C-reactivă (CRP), - interleukin-6 (IL-6), - tumor necrosis factor-alpha (TNF-α).• REZULTATE- aportul de proteine - insuficient- efectul aportului de proteine asupra puterii musculare nu a fost semnificativ- a fost găsită o interacțiune semnificativă între aportul de proteine și CRP, IL-6 și TNF-α Indică faptul că aportul scăzut de proteine este asociat cu un declin mare al puterii musculare la persoanele cu nivele mare al marcherilor de inflamație• CONCLUZIIAportul scăzut de proteine a fost asociat cu scăderea puterii musculare la persoanele cu nivel ridicat al marcherilor de inflamație.Aceste rezultate pot ajuta la: - înțelegerea factorilor care contribuie la declinul puterii musculare o dată cu înaintarea în vârstă și - necesitatea identificării populației vârstnice ce ar putea beneficia de intervenții nutriționale pentru prevenirea sau reducerea declinurilor musculare asociate vârstei și a consecințelor lor.• Curs II • Aspecte ale optimizării condiţiei fizicela adultul vârstnic Profesorul Herman Van Coppennolle, coordonatorul programului THENAPA II, „Ageing and Disability” spunea că peste Europa vine un „tsunami” de persoane în vârstă, numărul acestora crescând în permanenţă şi că mulţi dintre aceşti oameni au anumite limitări funcţionale datorate vârstei sau unor dizabilităţi.• Piramida morbidităţii Un alt specialist de marcă în recuperare, dr. Tudor Sbenghe afirma într-un interviu acordat Revistei Române de Kinetoterapie că ne îndreptăm cu paşi repezi spre o societate în care piramida morbidităţii evoluează spre boli cronice care vor necesita abordări kinetice de durată, speranţa de viaţă în Europa este în creştere şi în consecinţă vom avea tot mai multe persoane vârstnice care vor putea beneficia de tratamente specifice kinetoterapiei.• Eurostat Conform datelor Eurostat, instituţia care se ocupă de studii statistice în Uniunea Europeană a anului 2040, 6,5 % sau 24.000.000 de persoane vor suferi de infirmităţi severe. Trăim astfel într-o societate în care populaţia de vârsta a treia este în continuă creştere, nefiind însă pregătiţi pentru a face faţă nevoilor acestei grupe de vârstă, mai ales dacă ne gândim la cei cu anumite afecţiuni • THENAPA

6

Sunt date care spun că în ţările vestice între 2002-2005, rata de creştere a populaţiei totale a fost de 7,65 %, în timp ce în cele din est aceasta a cunoscut o uşoară scădere. De asemenea populaţia peste 65 de ani a crescut cu 12,86% în aceeaşi perioadă. Alte statistici menţionate de participanţii la programul THENAPA ne spun că în 2050 în Europa un procent de aproape 37% din populaţie va fi reprezentat de persoane de peste 60 de ani. Ca orice alte grupuri de vârstă şi bătrânii au diferite nivele educaţionale şi de credinţă şi le place să fie trataţi cu demnitate. • Eurostat De obicei în Europa persoanele în vârstă trăiesc în casele proprii, cu sau fără ajutorul altor membri de familie. În ţările estice şi mediteraneene, 75% dintre vârstnici se află în această situaţie în timp ce în cele vestice peste 40% din populaţia vârstnică trăieşte în instituţii specializate cu profil geriatric. Pe continentul nostru a sporit în ultima vreme numărul bătrânilor care primesc îngrijiri acasă. Se crede că la ora actuală 20% dintre vârstnicii Europei se bucură de aceste îngrijiri şi acest procent se pare că va creşte. • Efectele activităţii fizice regulate Cercetările au arătat că activitatea fizică regulată are pronunţate efecte pozitive asupra sănătăţii fizice şi psihice a organismului vârstnicului. Invers, lipsa de activitate are efecte negative, scurtând speranţa de viaţă şi limitând independenţa funcţională. Îmbătrânirea fizică este un proces lent treptat şi care se desfăşoară de-a lungul întregii vieţi. Există însă mari diferenţe între indivizi din acest punct de vedere, care depind de interacţiunea complexă a factorilor genetici, fizici, a celor legaţi de stilul de viaţă, de implicarea în evenimentele sociale şi a celor de mediu • Efectele activităţii fizice regulate Cel mai mare declin al corpului uman are loc între 30 şi 40 de ani. Dizabilităţile, afecţiunile sensibilităţii şi bolile cronice se intensifică odată cu înaintarea în vârstă, dar nu sunt considerate condiţii inevitabile de îmbătrânire.• Sindromul de decondiţionare a bătrânului Această definiţie include doar modificările care apar din cauza vârstei, nu bolilor care adesea o însoţesc. La bătrâni este binecunoscut faptul că apare în primul rând o scădere a mobilităţii, lucru dependent de o serie de modificări funcţionale apărute la nivel muscular, mai precis la nivelul unităţii motorii. Astfel, forţa îşi începe declinul în jurul vârstei de 60 de ani în concordanţă cu scăderea masei musculare. Acest proces este individualizat, existând mari diferenţe între doi oameni, însă tendinţa este foarte clară. • Sindromul de decondiţionare al bătrânului Cunoaşte însă o variaţie care ne permite să credem că acest proces poate fi controlat. Sbenghe[1] îi citează pe Keen, Jue, Enoka, 1994, care afirmă că vârstnicii pot câştiga forţă printr-un antrenament adecvat, creştere ce se realizează prin hipertrofia musculară a fibrelor de tip II. Din punct de vedere al oboselii, apare un paradox, căci deşi forţa vârstnicilor scade, oboseala nu se instalează mai repede la aceştia, neputându-se astfel vorbi despre „fatigabilitate” ca despre o caracteristică în sine a vârstei a treia. [1] Sbenghe, T (2002) – Kinesiologie ştiinţa mişcării, Editura Medicală, Bucureşti• Sindromul de decondiţionare al bătrânului Femeile par a fi cele mai rezistente la fatigabilitatea musculară. Alţi factori consideraţi indicatori importanţi ai decondiţionării neuromotorii sunt răspunsurile reflexe şi reacţiile rapide motorii, care se reduc treptat, din cauza reducerii excitabilităţii fibrei musculare.• Sindromul de decondiţionare al bătrânului

7

Tot Sbenghe precizează că la bătrâni latenţa reflexului rotulian este crescută şi amplitudinea redusă. Este însă greu de arătat unde par impedimentele pe parcursul lanţului neuromuscular, deoarece amplitudinea scăzută poate fi o consecinţă a scăderii de forţă. Reflexul tendinos include excitaţia fusului muscular, propagarea semnalului aferent spre măduvă, activarea motoneuronilor alfa şi excitarea fibrelor musculare ale cvadricepsului • Sindromul de decondiţionare al bătrânului Latenţa sau „timpul de reacţie” este o problemă mai mult sau mai puţin generală la vârstnici. Aceştia au timpi mai lungi de reacţie. Dacă solicităm simple semnale efectuate cu mâna sau clipiri din ochi se constată că acestea au timpi de reacţie prelungiţi faţă de cei ai subiecţilor mai tineri. Noda şi Warabi[1] au încercat să demonstreze în 1986 că mărirea timpilor de reacţie este cauza unei insuficienţe a proceselor senzitiv-senzoriale, care scad cu vârsta şi nu unei componente motorii care în viziunea autorului nu s-ar modifica.

[1] Noda, H, Warabi, T (1986) – Responses of Purkinje Cells and Mossy Fibers in the Flocullus of hte Monkey During the Sinusoidal Movements of a Visual Pattern• Sindromul de decondiţionare al bătrânului O altă problemă dificilă pentru vârstnic o reprezintă menţinerea posturii, acesta fiind unul dintre factorii de risc în privinţa căderilor, alături de dificultăţile de mers. Pentru menţinerea posturii corecte trebuie ca informaţiile senzitive de detectare a poziţiei şi mişcării să fie intacte, selecţia răspunsurilor strategice posturale să fie strategică şi promptă, iar activarea muşchilor posturali să poată face faţă oricărei situaţii.

• Sindromul de decondiţionare al bătrânuluiHorak[1] şi colaboratorii săi afirmă că perturbările posturale sunt cauza următorilor factori: selecţia anormală a informaţiilor senzitive, slaba detecţie a dezechilibrului corpului, selecţia neadecvată a răspunsurilor potrivite pentru corectarea posturală, prezenţa latenţelor prelungite ale răspunsurilor rapide, o insuficientă percepţie a limitelor de stabilitate scăderea forţei musculare scăderea capacităţii de coordonare a musculaturii sinergiste

[1] Horak, F, Henry, S, (1977) – Postural Perturbations: Insights for Treatment of Balance Disturbation, Physical Therapy Journal, 1977/77.• Sindromul de decondiţionare al bătrânului Un proces important în fiziologia mişcării şi anume controlul forţei submaximale rămâne greu de apreciat şi înţeles în cazul vârstnicilor. Nu există multe studii care să demonstreze că scăderea forţei, scăderea percepţiei senzitive, a flexibilităţii ori interacţiunea acestor trei factori ar determina scăderi ale forţei submaximale. Se pare însă că vârstnicii sunt mai puţin capabili să menţină o forţă musculară constantă, lucru care poate fi considerat determinat de un control muscular mai slab. • Sindromul de decondiţionare al bătrânului Acelaşi Sbenghe subliniază că antrenarea menţinerii forţei submaximale se poate realiza şi la bătrâni. El le citează pe Cole şi Rotella[1] care au făcut un studiu realizând o comparaţie între persoane cu vârstă medie de 78 de ani şi adulţi tineri cu vârste medii de 30 de ani.

8

[1] Cole, K, J, Rotella, D, (1991) – Old Age Affects Fingertips Force When Restraining an Unpredictably Loaded Object, Springer Berlin / Heidelberg• Sindromul de decondiţionare al bătrânului Au studiat forţa pensei police-index la ridicarea diferitor greutăţi pe o distanţă de 5 centimetri. Observaţiile lor au arătat că vârstnicii utilizează forţe de două ori mai mari decât tinerii pentru ridicarea aceloraşi greutăţi, de teamă să nu le scape. Aceste forţe au fost de 2,5 ori mai mari decât era necesar pentru susţinerea greutăţilor respective. Autoarele au menţionat la cauze reducerea sensibilităţii aferenţelor şi o alterare a pielii glabre, care la vârstnici facilitează alunecarea obiectelor. Toate aceste lucruri se reflectă până la urmă în perturbarea controlului muscular.• Sindromul de decondiţionare al bătrânuluiLa vârstnic, perturbările controlului mişcării au următoarele cauze: moartea motoneuronilor care face ca ceilaslţi să reinerveze adiţional fibrele musculare tributare motoneuronilor dispăruţi pierderea de dendrite scăderea vitezei transportului axonal alterarea proprietăţilor biofizice ale motoneuronilor reducerera frecvenţei potenţialelor de sinapsă reducerea sensibilităţii tactile sarcopenia, aflată în directă legătură cu moartea motoneuronilor• Sindromul de decondiţionare al bătrânului Moartea motoneuronilor are ca şi consecinţă scăderea masei musculare cu vârsta, atrofia progresivă şi dezintegrarea fibrelor musculare denervate, adaptarea la acest proces destructiv fiind reprezentată de înmugurirea colaterală a axonilor de la motoneuronii care au supravieţuit şi vor prelua enervarea fibrelor denervate • Sindromul de decondiţionare al bătrânului Ca şi consecinţă a morţii neuronale, scade numărul de unităţi motorii, însă cele rămase cresc în mărime (raport de inervaţie). Galganski (1993)[1] afirmă că creşterea raportului de inervaţie determină creşterea forţei de vârf efectuate la nivelul unei singure unităţi motorii. Această situaţie afectează însă abilitatea de a grada fin forţa musculară, lucru care stă la baza neplăcerilor din activitatea zilnică a bătrânilor.

[1] Galganski, M. E., Fuglevand, A. J., Enoka, R. M. (1993). Reduced control of motor output in a human hand muscle of elderly subjects during submaximal contractions. Journal of Neurophysiology, 69,2108-2115• Modalităţi de antrenament aerob la vârstnici Aşa cum am afirmat anterior, scăderea treptată a activităţii fizice la persoanele în vârstă determină apariţia sindromului de decondiţionare, care are la bază în diferite proporţii vârsta în sine şi totodată diversele boli cronice care se pot acumula odată cu trecerea anilor. Există şi posibilitatea ca inactivitatea fizică în sine să determine apariţia unor boli la vârstnici. Chiar dacă sindromul de decondiţionare a apărut, programele de kinetoterapie pot duce la o îmbunătăţire a parametrilor acestuia. În practică nu este simplă deloc încercarea de a ridica nivelul de fitness la vârstnici. • Modalităţi de antrenament aerob la vârstnici Pentru aceasta ar trebui rezolvate 3 aspecte importante, după Caspersen, Kriska, şi Dearwater (1994)[1]:1. Trebuie ameliorată preferinţa vârstnicului pentru activităţile fizice, pentru un nou stil de viaţă. Pentru aceasta sunt necesare cercetări şi studii serioase care să identifice şi să îndepărteze impedimentele unei activităţi fizice la vârstnici.

9

[1] Caspersen CJ, Kriska AM, Dearwater SR. (1994) Physical activity epidemiology as applied to elderly populations. Bailleres Clin Rheumatol 8:7-27.• Modalităţi de antrenament aerob la vârstnici2. Mulţi vârstnici pot avea totuşi boli care limitează abilităţile fizice, motiv pentru care trebuie alese cu grijă exerciţiile aerobice care să influenţeze pozitiv şi deficitele funcţionale ale respectivelor boli şi tendinţa de decondiţionare fizică de vârstă.• Modalităţi de antrenament aerob la vârstnici3. Există posibilitatea ca în anumite situaţii programul de activitate fizică să determine accentuări ale unor perturbări organice şi funcţionale, din acest motiv programele de kinetoprofilaxie la bătrâni trebuie alcătuite în cele mai multe cazuri numai cu avizul medicului.• Modalităţi de antrenament aerob la vârstnici Programele de antrenament pot fi deosebit de variate, având intensităţi şi durate diferite, putându-se lucra pe grupuri musculare mari sau mici, pe membrele superioare sau inferioare, ori pe întreg corpul. Nivelul condiţiei fizice nu poate fi schimbat decât de un anumit tip de travaliu aerob. Antrenamentul la vârstnici se va face numai respectând anumiţi parametri aşa cum precizează Sbenghe (2002)[1].

[1] Sbenghe, T (2002) – Kinesiologie ştiinţa mişcării, Editura Medicală, Bucureşti• Modalităţi de antrenament aerob la vârstnici Aceşti parametri sunt următorii: - Alegerea exerciţiilor are la bază o serie de criterii: ce muşchi vor fi întăriţi, ce abilităţi fizice are individul, ce disponibilităţi administrativ-organizatorice avem etc. - Ordinea în care se succedă exerciţiile: se începe cu grupele mari sau exerciţiile mai complexe, cu membrele superioare, apoi cele inferioare. - Numărul de seturi. Se începe cu un set pentru fiecare exerciţiu, apoi se va creşte progresiv la 3 sau mai multe seturi, dar în general nu se vor depăşi 6 seturi.• Modalităţi de antrenament aerob la vârstnici Repausul între seturi şi exerciţii este de 3 minute sau mai mult pentru rezistenţele mari, 2-3 minute pentru cele medii şi 1-2 minute pentru exerciţiile mai uşoare. Repausul este obligatoriu, iar reducerea lui sub 2 minute se face numai dacă subiectul tolerează solicitările metabolice. Intensitatea este cel mai important parametru care trebuie avut în vedere atunci când se alcătuieşte un program de exerciţii aerobice şi are două principii de bază şi anume „principiul supraîncărcării” şi „principiul specificităţii”.• Modalităţi de antrenament aerob la vârstnici Variaţia şi periodizarea programului sunt deosebit de importante pentru o creştere optimală a forţei şi rezistenţei. Variaţia se concretizează şi asupra alternanţei de intensitate, durată, volum, ordine a exerciţiilor, tipurilor de exerciţii, organizării intervalelor de repaus.• Modalităţi de antrenament aerob la vârstnici Antrenarea aerobică a organismului se poate face în multe moduri, dintre care le amintim doar pe cele care considerăm că ar fi cele mai potrivite pentru vârstnici: - mersul (cu ritm rapid); alergarea (joggingul); covorul rulant (mers, alergare); mersul pe bicicletă sau ergociclu; înotul; echipamentul mecanic de forţă; exerciţiile de tip calisthenics; greutăţi libere, arcuri, elastice etc.; exerciţii parţiale (urcat-coborât scări, genuflexiuni, flotări, tracţiuni la bară etc.)

10

11