Nota : Persoana fizic` (persoana fizic` ) Persoana Juridica (persoana juridic` ) Exemplu (ex)

TITLUL I

1. CONCEPTE FUNDAMNETALE ALE TEORIEI DREPTULUISI STATULUI

I Originea, înţelesul şi definiţia dreptului

Dreptul, ca şi statul, este o categorie istoric ă aparut ă pe o anumit ă treapt ă de dezvoltare a societa ţ ii omene ş ti, ş i anume î n or â nduirea sclavagist ă pentru apărarea intereselor publice ale formaţiunilor statale, precum şi cele particulare ale cetăţenilor întemeiate pe proprietatea privată asupra bunurilor.

Cuvântul “drept” are mai multe înţelesuria) Prin “drept” înţelegem totalitatea normelor juridice adoptate de organele statului

în scopul reglementării relaţiilor dintre oameni în cadrul societăţii. Acesta este dreptul obiectiv.

Totalitatea normelor de drept în vigoare la un moment dat formează dreptul pozitiv, acesta este dreptul obiectiv privit în dinamica sa.

b) In al doilea rînd prin “drept” se înţelege prerogativa (facultatea, posibilitatea) unei persoane de a avea o anumita conduită, de a îndeplinii anumite acte juridice, de a exercita drepturile prevăzute şi ocrotite de dreptul obiectiv şi de a pretinde persoanei obligate să aibă o comportare corespunzătoare dreptului său, ce poate fi impusă la nevoie prin forţa de constrângere a statului. Acesta este dreptul subiectiv.

c) In a treia accepţiune, cuvântul “drept” desemnează sintagma “]tiinţa dreptului” - ştiinţă sociala, care studiaz ă legile existenţei şi dezvoltării statului şi dreptului, instituţiile politico-juridice, şi formuleaz ă principiile generale de conducere ale societăţii, studiaz ă fenomenul juridic în toate formele sale de manifestare.

SISTEMUL DREPTULUIDIVIZIUNEA SI RAMURILE DREPTULUI

Normele juridice sunt legate între ele şi alcătuiesc un sistem, care reflectă:- atât unitatea dintre norme;- cât şi diferenţele dintre ele.

Sistemul de drept

-reprezintă un ansamblu de norme juridice legate între ele organic prin:- obiectul de reglementare ,adică grupul de relaţii sociale supuse reglementării şi- metoda de reglementare.

In cadrul ramurii de drept, normele juridice sunt legate în cadrul institu ţ iilor juridice Institu ţ ia juridic ă - cuprinde totalitatea normelor ce reglementează o anumită

categorie de relaţii sociale, ce dau naştere la raporturi juridice.Exemplu : - normele juridice care reglementează proprietatea formează - instituţia

dreptului de proprietate, altele alcatuiesc instituţia precripţiei extinctive, a nulităţii, a contractului etc.

DIVIZIUNEA DREPTULUI

Sistemul dreptului intern se împarte în:- drept public şi,

1

- drept privatDreptul public se ocupă :

- de organizarea statului şi a autorităţilor publice- de raporturile dintre stat si cetăţeni şi de actele făcute de persoanele

investite cu atribuţii speciale pentru realizarea unor interese generale.

Dreptul privat are ca obiect raporturile private dintre cetăţenii aceluiaşi stat.Deosebirea dintre ele - consta în natura intereselor ocrotite şi natura raporturilor

sociale reglementate prin normele de drept.In dreptul public - se regăsesc raporturile

- între individ şi colectivitateşi

- între individ şi organele autorităţii statale.In dreptul privat - găsim raporturi între indivizi.Dreptul public cuprinde următoarele ramuri de drept:

1. Dreptul constitu ţ ional ce [nsumeaz`:- principiile şi normele referitoare la - organizarea

- alcatuirea şi- componentele

autorităţilor statale

- sistemul electoral, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor. Principalul izvor de drept al normelor de drept constituţional este Constituţia - legea fundamentala a statului.

2. Dreptul administrativ - cuprinde norme care privesc organizarea şi desfăşurarea activităţii organelor administraţiei de stat, a serviciilor publice.

3.Dreptul financiar - cuprinde norme care reglementeaza rela ţii referitoare la :- întocmirea- aprobarea şi- executarea bugetului de stat.4.Dreptul penal - cuprinde totalitatea normelor care stabilesc faptele sociale cu un

grad de pericol social ridicat - infracţiuni, precum şi pedepsele ce se aplică infractorilor.5.Dreptul procesual civil - cuprinde norme juridice ce reglementeaza activitatea de

judecare a cauzelor civile, şi de executare a hotărârilor pronunţate în aceste cauze.6.Dreptul procesual penal - cuprinde ansamblu normelor juridice ce reglementează

desfăşurarea procesului penal atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii.Ramuri ale dreptului privat

1. Dreptul civil - cuprinde norme ce reglementează :a)- raporturile patrimoniale dintre persoane fizice, dintre persoane juridice ori între

persoanele fizice şi juridice;- raporturi în care subiectele se află pe poziţii de egalitate juridică,b)-raporturi personale nepatrimoniale referitoare la nume, domiciliu, onoare,

libertate etc.2. Dreptul comercial cuprinde normele ce reglementează raporturile patrimoniale având caracte comercial izvorât din natura actelor şi faptelor juridice (acte şi fapte de comerţ), ori din calitatea specială a participanţilor (comercianţi) la raporturile juridice respective.3. Dreptul familiei - cuprinde normele care reglementează raporturile decurgând din instituţia juridica a căsătoriei, a rudeniei, filiaţiei, iniţierii precum şi a normelor privind ocrotirea minorilor şi a celor lipsiţi de capacitatea (alienaţii şi debilii mintali).

Dreptul muncii - cuprinde norme ce reglementează- raporturi sociale de muncă dintre patroni şi salariaţi;- raporturi dintre cel ce angajează (de regulă persoana juridic` ]i angajat privind: felul

]i natura muncii, locul de muncă, drepturile şi obligaţiile părţilor, răspunderea materială şi disciplinară, protecţia şi igiena muncii - jurisdicţia muncii.

2

No ţ iunea de stat Statul de la apariţia sa a fost şi rămâne principala instituţie publică a societăţii.Criteriul

dominant al organizării sociale prestatale îl reprezintă criteriul legăturilor de sânge.Statul are la bază trei criterii: - teritoriu

- populaţia- forţa publică (puterea de stat)

Voinţa este esenţa dreptului.Forţa este esenţa statului.TIPUL DE STAT - cuprinde totalitatea trăsăturilor caracteristice tuturor statelor din

cadrul aceleiaşi orânduirii sociale (tip de stat sclavagist, feudalist, capitalist, socialist).FORMA DE STAT - se referă la modul de organizare şi funcţionare a puterii de stat.

FORMA DE STAT - cuprinde trei componente:a) forma de guvernământb) structura de statc) regimul politic.Forma de guvernământ este de două feluri:- monarhie - absolută - puterea absolută aparţine monarhului

- constituţională - puterea monarhului este limitată prin constituţie

- republică - democratică - poporul deţine suveranitatea- autocratică - puterea aparţine unei părţi din popula\ie.

Structura de stat - exprimă organizarea puterii de un teritoriu. In acest sens se disting mai multe puteri statale:

1. Statul unitar în care exist` un singur parlamentexist` un singur guvern

-România este stat unitar exist` un singur rând de organe judecătoreştiexist` o singură constituţieexist` o singură cetăţenie

2. Statul compus - care poate fi:a) federaţie - pe plan intern statul îşi păstrează o relativă independenţă.

b) confedera ţ ia - statele din confederaţia îşi păstrează - independenţa şisuveranitatea, iar pentru anumite interese îşi aleg anumite organe

comune.Legătură între state se realizează pe bază de tratat.

3. Uniunea de state poate fi:a) uniunea real ă - două sau mai multe state au aceleaşi şef de stat şi îşi crează

anumite - organe comune- statele au constituţii proprii, legi proprii, dar pe plan extern apar ca un

singur stat (exemplu Uniunea Austro-Ungară 1967/1918 Muntenia şi Moldova 1862-1864).

b) uniunea personal ă - două sau mai multe state se unesc sub conducerea unui singur şef de stat (Anglia şi Regatul Hanovrei 1714-1837).

REGIMUL POLITIC - reprezintă ansamblul metodelor şi mijloacelor de conducere a societăţii, cu referire la echilibrul existent între stat şi drepturile asigurate şi garantate cetăţenilor.

Acesta, îmbracă forme diferite:- regimuri politice democratice (sau regimuri politice constituţionale, specifice:

cum sunt - regimul politic parlamentar şi

- regimul politic prezidenţial

3

- monarhiilor constituţionale şi- republicilor democratice

- regimuri politice nedemocratice - sunt:a) autoritare (prin care se restrâng drepturile cetăţeneşti şi sporeşte puterea

personală a şefului statului.b) autocratice (despotism, absolutism, tiranie puterea nelimitată aparţine

şefului statului rege ori monarh.c) fasciste (dictatură teroristă)d) militaree) socialiste.

Regimurile democratice sunt clădite şi dezvoltate pe existenţa parlamentului ce are la bază principiile reprezentativit ăţ ii , separa ţ iei puterilor , şi legalit ăţ ii sunt în măsură să asigure existenţa statului de drept

Reprezentativitatea - presupune că poporul titular al suveranităţii, deleagă întreaga putere organului reprezentativ. Deputaţii şi senatorii apar ca reprezentanţi ai naţiunii.

Separa ţ ia puterilor o găsim în Anglia lui John Locke, iar Charles Louis Montesquieu este adevăratul teoreticial al concepţiei separaţiei puterilor în stat). In cartea sa “Despre spiritul legilor” arată că suveranitatea poporului trebuie exercitată de trei puteri: - puterea legislativă

- puterea executivă- puterea judecătorească.

{n acest sens subliniaz` Montesqui: “puterea trebuie limitată prin putere”. Astfel, nu ar exista libertate dacă puterea judecătorească nu este separată de cea legislativă şi de cea executivă.

Legalitatea - este cel de-al treilea pilon al regimurilor democratice - înseamnă că întreaga activitate economică - socială şi politică statală trebuie aşezate pe norme legale.

Concep ţ ia statului de Drept Statul de drept exprimă, istoriceşte, o simbioză dintre “stat” şi “drept” ca forţe ce

acţionează intercondiţionat pentru guvernarea societăţii pe baza democraţiei.Statul de drept desemnează un sistem de organizare socială în care relaţia dintre stat

şi drept este într-un echilibru favorabil majorităţii populaţiei.Statul este forţa:- care edictează regulile juridice, adică dreptul- şi garantează aplicarea dreptului.Dreptul limitează puterea statului şi menţine un echilibru între puterea statului şi

drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

CAPITOLUL II

Caracterizarea general ă a dreptului civil rom â n No ţ iunea ş i obiectul dreptului civil

Dreptul civil este acea ramură a dreptului care reglementează raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţie de egalitate juridică.

Câteva explicaţii sunt necesarea) Dreptul civil este o ramur ă a dreptului privat b) Dreptul civil este principala ramură de drept privat şi ocupă un loc central în

sistemul dreptului (exemplu folosirea sintagmei “drept comun” ).c) normele de drept civil sunt grupate pe instituţii de drept civil.

Instituţiile dreptului civil sunt în ordinea studiului, următoarele:

1. raportul juridic civil - ce reune]te norme care stabilesc:părţile, conţinutul şi obiectul acestui raport; principalele norme din această instituţie sunt cele care reglementează drepturile subiective civile şi obligaţiile civile (adică conţinutul raportului juridic ( şi bunurile ce intră în obiectul acestui raport).

4

In această instituţie încadrăm şi normele dreptului civil ce reglementează izvoarele raportului juridic civil concret (adică actele şi faptele juridice) şi proba (dovada raportului juridic civil).

2. actul juridic civil - care reuneşte norme ce stabilesc:- categorii de acte juridice civile- condiţiile actului juridic civil- efectele actului juridic civil- nulitatea actului juridic.

3. prescripţia extinctivă - reuneşte norme ce reglementează:- efectul, domeniul, termenele şi cursul prescripţiei extinctive în dreptul civil.

4. subiectele dreptului civil - această instituţie are două componente:- persoana fizic` (subiect individual de drept civil)- persoana juridic` (subiect colectiv de drept civil)

5. drepturile reale principale – institu\ia reglementează principalul drept real - dreptul de proprietate - în diferitele sale forme (publică şi privată) şi dezmembramintele dreptului de proprietate - uzul

- uzufructul- abitaţia- superficia- servitutea- administrarea (folosinţa)

6. obliga ţ iile civile - instituţia reuneşte normele care privesc izvoarele obligaţiilor civile - contractul civil

- actul juridic civil unilateral- fapta juridică licit`- răspunderea civilă delictuală (fapta ilicită)- stingerea obligaţiilor civile- transmiterea şi tranformarea obligaţiilor civile- garantarea obligaţiilor civile.

7. contractele civile speciale(îndeosebi cele reglementate de (Codul civil).

Obiectul dreptului civil este format din raporturi patrimoniale şi raporturi nepatrimoniale numite şi (“personale nepatrimoniale ”) stabilite între persoane fizice şi persoane juridice.

Este patrimonial acel raport al cărui conţinut poate fi evaluat în bani adică pecuniar (exemplu raportul ce are în conţinut dreptul de proprietate).

Este nepatrimonial - acel raport al cărui conţinut nu poate fi evaluat în bani (exemplu raport ce are în conţinutul său dreptul la nume ori denumire, dreptul la domiciliu ].a.).

Raporturile patrimoniale civile sunt alcătuite din:-raporturi reale - adică raporturi ce au în conţinutul lor drepturile reale (dreptul de

proprietate şi celelalte drepturi reale principale).- raporturi obliga ţ ionale (sau de obligaţii - raporturi ce conţin drepturile de creanţă

indiferent de izvorul lor - act sau fapt juridic).Raporturile nepatrimoniale sunt formate din:- raporturi ce privesc existenţa şi integritatea subiectelor de drept civil (dreptul la

viaţă, sănătate, reputaţie)- raporturi de identificare cuprind în conţinutul lor: dreptul la nume, domiciliu,

reşedinţă, denumire)- raporturi generatoare de drepturi de creaţie intelectuală (au în conţinut drepturile

personale nepatrimoniale ce au ca izvor opera ştiinţifică literară sau artistică - exemplu dreptul la paternitatea operei).

5

Raporturile civile pot fi grupate în :- raporturi numai între persoana fizic` - raporturi numai între persoana juridic` - raporturi mixte - între persoana fizic` şi persoana juridic`

Al treilea element al definiţiei priveşte subiectele raporturilor de drept civil -persoana fizic` şi persoana juridic` .

Al patrulea element - se referă la poziţia juridică a subiectelor care este de egalitate juridic ă care reprezint` - atât metoda de reglementare specifică dreptului civil

- cât şi o trăsătură caracteristică a raportului de drept civil.

Principiile dreptului civilSunt : a) principiile fundamentale ale dreptului civil şi

b) principiile instituţiilor dreptului civila) sunt - principiul proprietăţii

- principiul egalităţii în faţa legii civile- principiul îmbinării intereselor personale, individuale cu cele

obşteşti generale- principiul ocrotirii drepturilor subiective civile ori al garantării

lorb) Principiile instituţiilor dreptului civil - evocăm numai câteva:- principiul consensualismului, care priveşte forma actului juridic civil- principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanta)- principiul irevocabilităţii- principiul relativităţii (res inter alios acta, alüs neque nocere, neque prodesse

potest) care prive]te efectele actului juridic civil- principiul ocrotirii bunei credinţe întâlnit în materii de drep civil drepturi reale,

răspundere civilă.

Delimitarea dreptului civil de unele ramuri de drept

Vom evidenţia - corelaţii, asemănări şi deosebiri existente între diferitele ramuri de drept.

Delimitarea fa ţă de dreptul constitu ţ ional - principalele drepturi şi libertaţi, înscrise în Constituţie sunt drepturi subiective civile

ale persoana fizic` - organele de stat menţionate în Constituţie sunt în marea lor majoritate persoane

juridice , subiecte ale raportului juridic civil.

Asemănările şi deosebirile sunt:

- în dreptul constituţional predomină raporturile personale nepatrimoniale- în dreptul civil majoritatea raporturilor juridice au caracter patrimonial.

- normele dreptului constituţional pretind subiectelor sale o calitate specială - de organ de stat sau cetăţean român

- normele dreptului civil nu cer o calitate specială ci numai simpla calitate de persoana fizic` sau persoana juridic`

- majoritatea normelor de drept constituţional sunt imperative- majoritatea normelor de drept civil sunt sispozitive.

Ambele conţin sancţiuni specifice, dar sancţiunile civile se aplică în cadrul unui proces civil.

Delimitarea fa ţă de dreptul administrativ

6

- dreptul civil reglementează în cea mai mare parte raporturi patrimoniale- dreptul administrativ reglementează în majoritate raporturi personale nepatrimoniale

- în dreptul civil subiectele se află pe poziţie de egalitate juridică- în dreptul asministratic părţile se află în relaţie de subordonare

- în dreptul civil - subiectele nu au o calitate specială- în dreptul administrativ - este necesar măcar un subiect să aibă calitatea de organ

al administraţiei publice.

- în dreptul civil sunt preponderent norme dispozitive- în dreptul administrativ sunt preponderent norme imperative

- sancţiunile în dreptul civil sunt : repararea prejudiciului cauzat, nulitatea, rezilierea contractelor etc.- în dreptul administrativ - amenda contravenţională şi confiscarea.

Delimitarea fa ţă de dreptul financiar

- în dreptul financiar majoritatea raporturilor au caracter partimonial (ca în dreptul civil)

subiectele raportului juridic sunt în poziţie de subordonare obligatoriu, cel puţin o parte are o calitate specială, fiind un

organ financiar majoritatea normelor sunt imperative are sancţiuni proprii: majorările sumelor stabilite cu titlu de

impozit sau taxă, amenzi.

Delimitarea fa ţă de dreptul comercial

- ambele reglementează raporturi patrimoniale ş i personale nepatrimoniale între persoane fizice şi persoane juridice.

- ambele au institu ţ ia central ă - contractul, dar cu deosebiri de regim juridic între contractul civil şi contractul comercial

- subiectele au poziţie de egalitate juridică (în ambele )- în ambele, subiectele sunt persoana fizic` şi persoana juridic` , iar în dreptul

comercial, cel puţin una dintre părţi are calitatea de comerciant- ambele cunosc sancţiunea răspunderii - însă cu deosebiri de regim juridic- în ambele, majoritatea normelor au caracter dispozitiv.

Delimitarea fa ţă de dreptul muncii ş i securit ăţ ii sociale

- ambele reglementează atât raporturi patrimoniale cât şi nepatrimoniale- în dreptul civil poziţia de egalitate există atât la încheierea contractului cât şi la

executarea lui- în dreptul muncii această poziţie este prezentă numai la încheierea contractului,

iar în cadrul executării trebuie să existe o disciplină a muncii care implică - răspunderea materială

- răspunderea disciplinară

- în dreptul civil majoritatea normelor sunt dispozitive- în dreptul muncii majoritatea normelor sunt imperative

- în dreptul muncii, sfera obiectelor este mai restrânsă

7

- decât în dreptul civil deoarece minorii sub 14 după caz 15 ani nu pot încheia contracte de muncă

Delimitarea fa ţă de dreptul familiei

- în dreptul familiei preponderente sunt raporturile personale nepatrimoniale- deşi părţile se găsesc pe poziţie de egalitate juridică, în raporturile părţi-copii-poziţia

subiectelor este de subordonare- în dreptul familiei, subiectele trebuie să aibă o calitate specială: soţ, părinte, rudă,

înfiat etc- în dreptul familiei majoritatea normelor sunt imperative- în dreptul familiei sancţiunile sunt proprii sunt decăderea din drepturi părinteşti,

îndepărtarea tutorelui de la exercitarea tutelei etc.

Delimitarea fa ţă de dreptul interna ţ ional privat

Acesta are ca obiect de reglementare raporturi de drept civil, dar care cuprind - un element de extremitate care poate fi: cetăţenia străină, naţionalitatea străină etc.

Deosebirea dintre cele două ramuri - constă în faptul că dreptul internaţional soluţionează - conflictul de legi ori conflictul de jurisdic ţ ii precum şi condiţia juridică a străinului.

Conflictul de legi - situaţia în care - cu privire la un raport juridic cu element străin - sunt susceptibile să se aplice două sau mai multe legi aparţinând unor state diferite.

Situaţia se rezolvă, prin indicarea normei conflictuale, care este legea aplicabilă raportului juridic cu element de extraneitate.

Delimitarea fa ţă de dreptul procesual civil Dreptul procesual civil cuprinde un ansamblu de norme juridice care reglementează:- modul de judecată şi de soluţionare a cauzelor civile, şi- modul de executare silită a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aceste cauze.Intre ele există o legătură de la conţinut la formă, pentru că dreptul material (dreptul

civil) ar fi ineficient dacă nu s-ar asigura realizarea lui pe calea procesului civil.

CAPITOLUL IIIDespre norma juridic ă

No ţ iune ş i tr ă s ă turi specifice Cuvântul “normă” desemnează în general o regulă de conduită pe care oamenii

trebuie să o aibă în relaţiile dintre ei sau în relaţiile lor cu natura.Normele care se adresează conduitei oamenilor în raporturile dintre ei sunt denumite

norme sociale.Normele sociale după care oamenii îşi desfăşoară activitatea în societate sunt de mai

multe feluri : norme morale, politice, juridice, religioase, cu caracter de obicei etc.Normele juridice nu sunt decât - o varietate a normelor sociale care se deosebesc de

acestea din urmă prin carcterul lor imperativ.Defini\ie : Norma juridic ă reprezint ă o regul ă de conduit ă , general ă , impersonal ă ş i

obligatorie, expresie a voin ţ ei de stat, ce poate fi î ndeplinit ă la nevoie prin for ţ a de constr â ngere a statului.

Din această definiţie se pot desprinde trăsăturile caracteristice ale normei juridice.a) este general ă - prescrie o conduită tipic ă care se adresează tuturor persoanelor,

unor grupuri sociale, şi se aplică pe întregul teritoriu al ţării.b) este impersonal ă - nu se adresează unei persoane individuale (concrete) ci unui

cerc nedeterminat, (norme ce privesc pe Preşedintele României, Procurorul general, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, etc) - norma are în vedere instituţia nu persoana care ocupă funcţia respectivă

8

c) este obligatorie - conţine prevederi ce pot fi impuse subiectului prin diferite mijloace Obligativitatea este asigurată, în caz de nevoie prin forţa de constrângere a statului.

Structura normei juridicea) Structura sa logico-juridică cuprinde trei elemente:

** - ipoteza normei juridice, indic ă domeniul situaţiilor, al împrejurărilor în care se aplică norma juridică

** - dispozi ţ ia - prescrie conduita oamenilor, indicând acţiunile care sunt - impuse

- interzise- permise în cadrul condiţiilor prevăzute de ipoteză.

** - Sanc ţ iunea - precizează consecinţele nerespectării dispoziţiei, adică măsurile ce pot fi luate împotriva celor ce au nesocotit dispoziţia.

b) Structura tehnico-legislativ ă Normele juridice apar sub forma de texte concise, redactate pe articole şi alineate.In cazul actului normativ, articolele pot fi grupate: paragrafe, secţiuni, capitole, titluri,

părţi, cărţi).- Elementul structural de bază al actului normativ îl constituie articolele- Un singur articol poate conţine mai multe norme juridice, după cum o normă juridică

poate fi cuprinsă în mai multe articole.Norma juridică este cuprinsă deci într-un act normativ: lege, decret etc. elaborat după

o metodologie specială.Referitor la structura logică juridică - ordinea elementelor de structură este

indiferentă.Poate lipsi din structura ei ipoteza sau sancţiunea, niciodată dispoziţia.

Clasificarea normelor juridice

- se face după mai multe criterii:

a) După obiectul de reglementare : norma juridică se clasifică î n tot at â tea categorii de norme c â te ramuri de drept exist ă ; adică norme de drept constituţional, civil, penal etc.

b) Din punct de vedere al for ţ ei juridice , clasificarea se face în raport cu natura şi locul organului de la care emană norma juridică

- Se poate vorbi chiar de o ierarhie a normelor juridice, ce corespunde ierarhiei organelor de stat. Deci normele sunr exprimate în: legi, decrete, hotărâri şi ordonanţe ale Guvernului, ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor.

c) După caracterul conduitei pe care o prescrie pot fi:- imperative - care exclud orice derogare, trebuiesc aplicate întocmai şi

pot fi- onerative - care prev ă d î n mod expres obliga ţ ia de a săvârşi anumite

acţiuni (exemplu vânzătorul cu două obligaţii principale, a preda lucrul şi a răspunde de dânsul - art. 1313 Codul.civil)

- prohibitive - interzic săvârşirea unor acţiuni sunt prin excelenţă norme de drept penal)

2. - n. dispozitive - sunt acelea a căror aplicare este lăsată la aprecierea (dispoziţia ) persoanei respective. Deci părţile hotărăsc conduita. Acestea sunt de două feluri:

- n. permisive (de împuternicire) - prevăd anumite drepturi în beneficiul persoanelor fizice sau juridice. Deci nici nu impun, nici nu interzic săvârşirea unei acţiuni (“proprietarul poate face asupra pământului toate plantaţiile şi clădirile ce găseşte de cuvinţă” art.490 Codul civil)

- n supletive , sunt acele norme care permit subiectelor să-şi aleagă singure conduita, de urmat, şi numai dacă acestea nu şi-au determinat singure conduite se va aplica

9

prevederea normei care va suplini voinţa părţii. Deci înlocuiesc manifestarea de voinţă a părţilor.

Cele mai multe norme de acest fel le întâlnim în dreptul civil, unde se face aplicare principiul fundamental, potrivit căruia “convenţiile legale făcute au putere de lege între părţile contractante” art.969 Codul civil (vezi art.1317-1320 Codul civil)

Din punct de vedere al sferei de aplicare, normele juridice pot fi împărţite în :- norme generale- norme speciale- norme de excepţieNormele juridice generale - se aplică tuturor relaţiilor sociale din ramura respectivă, şi

este cea mai cuprinzătoareNorme juridice speciale - curprind o anumită categorie de relaţii din cadrul aceleiaşi

ramuri , se referă deci la o sferă mai restrânsă de relaţii sociale.Totuşi o normă juridică poate să apară generală în raport cu o a doua normă, dar poate

fi specială în raport cu o a treia normă.In cazul aplicării normelor de drept pot fi situate când sunt susceptibile de aplicare

două norme în acest caz va avea prioritate norma specială.- normele de excep ţ ie - admit derogări de la conduita prescrisă de normele generale

sau normele speciale. Ele sunt de strictă interpretare şi aplicare, deci nu pot fi extinse prin interpretare.

Ca exemplu art.4 din Codul familiei.“Bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit 18 ani, iar femeia numai dacă a

împlinit 16 ani - este normă permisivă, - în continuarea negăsirii în prezenţa unei norme de excepţie pentru motive temeinice se poate încuvinţa căsătoria femeii care a împlinit 15 ani”.

Din punct de vedere al tehnicii de alc ă tuire normele pot fi:- n determinate - când conţinutul lor este exprimat clar în actul normativ şi cuprind

cele trei elemente ipoteză, dispoziţie, sancţiune)- complete (cu toate elementele de structură)- de trimitere (fac trimitere la un alt act normativ sau la altă normă)

- n. î n alb - urmează a fi întregite printr-un act normativ ce va fi adoptat în viitor, în vederea aplicării lor.

Criteriile de clasificare nu au fost epuizate, această opertaţie de clasificare poate să aibă în vedere şi alte criterii.

Stiinţa dreptului deosebeşte normele juridice de cele tehnice.Normele tehnice încorporează reguli de conduită ale oamenilor în procesul de

producţie ( Giosan).Uneori acestea dobândesc valoarea juridică când statul este interesat în respectarea

cu stricteţe a prescripţiilor lor - când fiind desconsiderate sunt urmate de accidente de muncă şi drept urmare atrag după sine sancţiunii de natură juridică.

IZVOARELE DREPTULUI CIVIL

Sensurile expresiei “izvor de drept civil”Intr-un prim sens, prin izvor de drept civil î n ţ elegem condi ţ iile materiale de existen ţă -

în sens material.In cel de al doilea sens, juridic, expresia “izvor de drept civil” desemneaz ă formele

specifice de exprimare a normelor de drept civil - în sens formal.Prima noţiune priveşte actele normative , cea de a doua se referă la actele şi faptele

juridice (individuale) (Belein).

Formele de exprimare a izvoarelor dreptuluiIn dreptul civil, normele sale îmbracă forma - generică - de acte normative, adică acte

ce emană de la organele de stat investite cu prerogativa legisferării.Legea fundamentală - Constituţia - stabileşte prerogativele legisferării.

10

Astfel, în art.64 se prevede că: “Camera deputaţiilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni în prezenţa majorităţii deputaţilor”

- art.72(1) dispune “Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare”.

- art.78: “Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la data prevăzută în textul ei”.

- sau art.7 din aceiaşi lege se dispune “Guvernul adoptă hotărâri în exercitarea atribuţiilor proprii, şi regulamente de aplicare a legilor, când prin lege s-a prevăzut aceasta - acestea se publică în M.O”.

- art. 107 (1) (2) şI (3) Constituţie “Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe”.Constituţia şi L.69/1991 privind autorităţile administraţiei publice locale sunt :- a) consiliile locale

- b) primarii aleşi şi- c) prefecţii numiţi de guvern

a) adoptă hotărârib), c) emite dispoziţii, respectiv ordine

Deci principalele forme juridice în care se exprimă izvoarele de drept civil sunt:- legile - acte normative adoptate de Parlamentul României şi- hotărârile Guvernului României.Amintim că potrivit art.99(1) din Constituţie “In exercitarea atribuţiilor...., Preşedintele

României emite decrete ” (sunt izvoare de drept acele decrete care conţin norme generale ( nu şi decrete individuale) şi dacă are ca obiect relaţii sociale care intră în “obiectul dreptului civil”.

- Caracter de izvor al dreptului civil îl are şi actul normativ adoptat de - ministru ori

- şeful unui alt organ al administraţiei de stat - indiferent de denumire: ordin, instrucţiune, regulament etc. (dacă are ca obiect de reglementare rel. sociale ce intră în “obiectul dreptului civil”.- Constituie izvoare ale dreptului civil şi actele normative anterioare Revoluţiei din

1989 în măsura în care n-au fost abrogate - care reglementau raporturi civile : legi, decrete, oridne, instruc ţ iuni .

- In categoria izvoarelor de drept civil trebuie încadrate şi reglement ă rile interna ţ ionale - convenţii, pacte, acorduri, etc. - cu condiţia ca România să fie parte la ele ( prin aderare sau ratificare) şi binenţeles să privească relaţii sociale ce intră în obiectul dreptului civil român.

- Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului (ratificat prin Decretul nr.212/1974 şi Convenţia cu privire la drepturile copilului (aprobată prin Decretul 47/1990 şi ratificată prin Legea nr.18/1990).

Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.

Acte normative î n vigoare care sunt izvoare de drept civil

1. Legile2. Decretele3. Hot ă r â rile ş i ordonan ţ ele Guvernului 4. Acte normative emise de conducătorii organelor centrale ale administraţiei de stat

şi Acte normative adoptate de organele locale executive.

1. Legile

a) Constitu ţ ia

11

In doctrină se face deosebire între legea fundamental ă care este Constitu ţ ia şi legile celelalte numite ordinare, care includ şi codurile (Belein)

Deşi este principalul izvor de drept constituţional, Constituţia este şi izvor important pentru dreptul civil.

b) Codul civil rom â n - Are ca model Codul civil francez din 1804 (numit şi Codul Napoleon)- A fost adoptat în 1864 şi a intrat în vigoare la 1 Decembrie 1865,- Acesta reprezintă principalul izvor al dreptului civil.

Ca structură, Codul civil este alcătuit dintr-un titlu preliminar “Despre efectele şi aplicarea legilor în genere” şi trei cărţi

- Cartea I “Despre persoane (în prezent abrogată)”- Cartea II - “Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii (ce

are 4 titluri)”.- Cartea III - “Despre diferitele moduri prin care se dobândeşte proprietatea (cu

XX titluri)”.Codul civil a suferit unele abrogări (exprese sau implicate) sau modificări, în decursul

celor 128 ani.

c. Alte legi civile- Codul familiei (L.nr.4/1954, cu modificările suferite).

- L.nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor ec.de stat ca R.A şI S.C cu modificările ulterioare (M.Of.98/90).

- L.nr.31/90 privind soc.com.republicată (M.Of.33)- L. fondului funciar 18/1991 republicată (m.Of.1/1998)- L. privind brevetele de invenţie, nr.64/1991

d) Decrete legi - cu titlu de exemplu- Decretul 66/1990- Decretul 61/1990- Decretul 100/1990

2. Decretele- Stricto sensu - termenul Lege desemnează actul normativ ce emană de la puterea

legislativă - Parlamentul României.- Lato-sensu, prin lege se desemnează şi celelalte acte normative: decrete, hotărâri

ale Guvernului, ordine ale miniştrilor etc.Exemplu de decrete:D.31/1954 privitor la persoana fizic` şi persoana juridic` D.32/1954 de punere în aplicare a Codului familiei şi Decretul nr.31/1954D.167/1958 privitor la prescripţia extinctivăD.975/1968 cu privire la numeD.212/1974 de ratificare a Pactelor internaţionale privind drepturile omului.

3. Hot ă r â rile ş i Ordonan ţ ele Guvernului Rom â niei Cu titlu de exemplu, menţionăm:a) H.nr.280/1990 privind vânzarea de mărfuri, prestarea de servicii şi executarea de

lucrări, cu plata în rate (M.Of.46/1990).- H.nr.216/1990 pentru aprobarea normelor metodologice - cadru de aplicare a Legii

nr.219/1998 privind regimul consecinţelor (M.Of.140/1999).H.nr.525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism

(M.Of.149/1996).

b) Ordonanţe ale Guvernului României- pot fi simple (în temeiul unei legi abilitate)- sau de urgen ţă (în lipsa unei legi de abilitare emise de Parlament, în cazul ivirii unor

împrejurări excepţionale).

12

- Ord.68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, cu modificările ulterioare (M.Of.247/1994).

- Ord.de urgenţă 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, cu modificările ulterioare (M.Of.120/1991).

4. Acte normative- Ordinul 710/C./1995 al ministrului justiţiei pentru adoptarea Regulamentului de

punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995 (M.Of.176/1995).

Problema altor izvoare de drept civilIn mod concret, problema care se pune este aceea dacă s-ar atribui sau nu calitatea

de izvoare ale dreptului civil : - obiceiului- moralei- jurisprudenţei- doctrinei şi- principiilor de drept

1. Obiceiul (cutuma) reprezintă o regulă de conduită stabilit ă în practica vieţii sociale şi respectată un timp îndelungat, în virtutea deprinderii, ca o normă socotită obligatorie (Belein) (Longa, inveterata, diuturna consuetudo, opinia necessitatis).

Trebuie să se facă următoarea distincţie:- obiceiurile la care trimit anumite texte din acte normative în mod expres, nu pot fi

socotite ca izvoare de drept distincte de aceste acte normative, ele fac prin încorporare parte din dispoziţia normelor juridice respective.

- obiceiurile la care normele juridice cuprinse în acte normative nu fac trimitere, dar au valoare de izvor de drept, distinct şi pot fi folosite în interpretarea unor acte juridice.

Exemple de obiceiuri din prima categorie se găsesc în legislaţia cerută în vigoare (Codul civil).

Dintre acestea amintim:- art.970 alin.2 C.civil convenţiile “obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele,

dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa”.- art.980 C.civil, “Dispoziţiile îndoioase se interpretează după obiceiul locului unde s-a

încheiat contractul”.- în privinţa gardului şi zidului comun, art.600 C.civil, precizează că înălţimea se

hotăreşte după “regulamentele particulare”.Exemple de obiceiuri din a doua categorie - adică cele care au valoare de izvor de

drept - se găsesc, îndeosebi în, dreptul maritim şi se numesc “uzuri interpretative”. Acestea din urmă se manifestă în două moduri :

- fie prin explixarea expresiilor şi termenilor din contract- fie prin completarea clauzelor contractului cu ceea ce în mod obişnuit se presupune

că părţile au voit.

2. Morala (regulile de convieţuire socială) urmează soluţia de la obicei. Nu sunt izvor de drept distinct, dar în măsura în care legea face trimitere la ele, atunci sunt încorporate sau notificate de actul normativ respectiv (Belein).

3. In principiu nici jurispruden ţ a nu reprezintă izvor al dreptului civil, deoarece organul de judecată nu are atribuţia de a edicta norme ci de a solu ţ iona cauza cu care a fost sesizat prin aplicarea normelor de drept.

Hotărârile judecătoreşti produc efecte numai între părţile din proces, potrivit principiului relativităţii, pe când izvorul de drept reprezintă o normă generală, opozabilă tuturor.

Dar un judecător poate să ia în consideraţie, în speranţa pe care o judecă, o soluţie pronunţată anterior de aceeaşi instanţă, într-un proces analog, însă această soluţie, nu se transformă într-o normă obligatorie.

13

4. Doctrina - este formată din lucrările scrise prin care se comentează sau interpretează normele juridice, sunt opinii formulate de specialişti de tehnicieni ai dreptului care contribuie la perfecţionarea normelor de drept.

5. Principiile de drept - în general, iar cele de drept civil în special, nu pot fi considerate izvoare de drept, ele se aplică în calitatea lor de dispoziţii ale actelor normative.

APLICAREA LEGII CIVILE

Aplicarea legii î n timp Ca orice lege, legea civilă acţionează concomitent sub trei aspecte:1) o anumită durată în timp2) pe un anumit teritoriu3) aplicarea legii civile asupra persoanelor.Deci legile, se succed, coexistă şi au determinate categoriile de subiecte la care se

aplică.Legea civilă se aplic ă c â t timp este î n vigoare .Legea civilă intră în vigoare:

** - la data precizat ă î n cuprinsul ei ** - sau la data public ă rii ei î n M.Of.al Rom â niei .

Prin abrogare. legea iese din vigoare şi nu se mai aplică. Abrogarea poate fi expresă - atunci când se precizează expres că legea se abrogă.

Abrogarea expres ă poate fi: - directă şi- indirectă

Abrogarea directă - este aceea care nominalizează legea sau capitolele sau articolele dintr-o lege care se abrogă.

Abrogarea indirectă - prevede ieşirea din vigoare a legilor sau actelor normative, contrare legii noi, formulându-se “orice alte dispoziţii contrare se abrogă”.

Abrogarea implicită (tacită) când legea nouă conţine dispoziţii incompatibile cu legea veche fără să prevadă care dispoziţii contrare se abrogă.

Desuectudnea nu este mod de ieşire din vigore, şi intervine în acele situaţii în care datorită dispariţiei raţiunilor pentru care actul normativ a fost adoptat, acesta nu mai este aplicat, fără a fi abrogat.

O situţie specială priveşte legile temporare pentru care nu este necesară abrogarea, fiind suficientă scurgerea perioadei de timp pentru care au fost adoptate.

- Principii ş i excep ţ ii privind ac ţ iunea legii civile î n timp

Sunt dou ă principii care guvernează aplicarea legii în timp:

1) principiul neretroactivităţii legii civile noi;2) principiul aplicării imediate a legii civile noi.

Ele se presupun şi se completează reciproc.1) este regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc

dup ă adoptarea ei , iar nu ş i situa ţ iilor anterioare .

Constituţia dispune în art.15 (2) că “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile”.

Acest principiu, este consacrat şi în Codul civil în art.1. “Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă”.

2. Principiul aplicării imediate a legii civile noi - adică, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzându-se astfel aplicarea legii vechi.

Acest principiu nu este consacrat expres, el este o consecin ţă firească a principiului neretroactivităţii.

14

Excep ţ iile de la aceste principii sunt:1. retroactivitatea legii civile noi, adică legea civilă nouă se aplică şi pentru situaţii

anterioare adoptării ei.- această excepţie se aplică dacă este consacrată expres în legea nouă, deoarece

excepţiile nu se prezumă, ele fiind de strictă interpretare şi aplicare.In prezent este inadmisibilă această excepţie datorită textului imperativ al art.15 (2)

dinConstituţie.2. ultraactivitatea legii civile vechi, adică legea veche îşi mai produce efectele un

timp oarecare, deci a intrat în vigoare o lege nouă, binenţeles la situaţii determinate, precizate de legea nouă. Aceasta trebuie prevăzută expres în legea nouă fiind o excepţie.

Referitor la retroactivitatea legii - legea penală mai favorabilă, retroactivează.Dacă de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a faptei au intervenit una

sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă (Angheni).Un alt aspect al retroactivităţii îl reprezintă legile interpretative. Legea interpretativă

se integrează în actul normativ interpretat care este anterior.Legile interpretative au caracter retroactiv, deoarece se aplică din momentul intrării

în vigoare a legii pe care o interpretează.

Aplicarea legii î n spa ţ iu - principiul teritorialităţiiExistă două aspecte ale problemei:

** - unul intern, vizează situaţia raporturilor civile stabilite între subiecte de drept civil de cetăţenie ori naţionalitate română, pe teritoriul României.** - unul interna ţ ional , care are în vedere ipoteza raporturilor civile cu un element de extraneitate - cetăţenie, naţionalitate, locul încheierii şi executării contractului etc.

Aspectul intern ţine seama de regula: actele normative civile care emană de la organele centrale de stat se aplică pe întregul teritoriu al ţării, iar cele ce emană de la un organ de stat local se aplică doar pe teritoriul respectivei unităţii aministrativ-teritoriale (judeţ).

Aspectul interna ţ ional se rezolvă de către “normele conflictuale” ale dreptului internaţional privat, care presupun aşa zisul “conflict de legi” în spaţiu. Normele conflictuale sunt conţinute în prezent în Legea 105/1992.

Cu titlu de exemplu amintim (Belein):- imobilele sunt supuse legilor ţării pe teritoriul căreia se află: lex rei sitae;- starea civilă şi capacitatea civilă a persoana fizic` sunt supuse legii cetăţeniei - lex

personalis este lex patriae, iar capacitatea persoana juridic` este supusă legii naţionalităţii, determinată de sediul său ca regulă.

- formarea actului juridic este cârmuită de legea locului unde se încheie: locus regit actum.

Aplicarea legii civile asupra persoanelorLegile civile pot fi împărţite în trei categorii, din punct de vedere al sferei subiectelor

la care se aplică:- legi civile cu voca ţ ie general ă de aplicare : adică se aplică atât persoana fizic` cât şi

persoana juridic` , exemplu Codul civil, D.31/1954 privitor la persoana fizic` şi persoana juridic` şi D.167/1958 - prescripţia extinctivă.

- legile civile cu voca ţ ia aplic ă rii numai persoana fizic` ; exemplu L.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca RA şi SC, sau Decretul 66 şi L.109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti şi cooperaţiei de consum şi de credit sau L.31/1990 privind soc.comeriale, republicată.

INTERPRETAREA LEGII CIVILE

Defini ţ ie - Prin interpretarea legii civile “înţelegem operaţiunea logico-raţională de lămurire, explicare a conţinutului şi sensului normelor de drept civil, în scopul justei lor aplicări prin corecta încadrare a diferitelor situaţii din viaţa practică” (Belein).

Această definiţie - conţine trei elemente:- interpretarea legii este o etap ă a procesului de aplicare a legii civile. - con ţ inutul interpretării este l ă murirea sau explicarea sensului.

15

-scopul interpretării - este corecta încadrare a diferitelor situaţii din circuitul civil, ceea ce asigură justa aplicare a legii civile.

Clasificarea interpret ă rii civile 1. In funcţie de forţa sa (obligatorie sau neobligatorie) se

distinge : - interpretarea oficială (obligatorie)- interpretarea neoficială (neobligatorie)

2. In funcţie de rezultatul interpretării deosebim:- interpretarea literală (declarativă)- interpretarea extensivă- interpretarea restrictivă

3. După metoda de interpretare folosită- interpretarea gramaticală- interpretarea sistematică- interpretarea istorico teleologică- interpretarea logică

Interpretarea oficial ă - este realizată, în exercitarea atribuţiilor ce-i revin potrivit legii de către un organ de stat ce aparţine puterii legislative, executive sau judecătoreşti.

Dacă interpretarea provine chiar de la organul de stat care a editat actul normativ - interpretarea oficială se numeşte autentic ă şi se caracterizează în norme interpretative.

Tot interpretare autentică este şi cea care provine de la un organ obştesc (exemplu art.15 din Decretul lege 66/90: Uniunea Centrală a Cooperativelor Meşteşugăreşti emite, în condi ţ iile legii , norme obligatorii pentru toate organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti cu privire la....).”

Interpretarea oficial ă este şi cea realizată de organele puterii judecătoreşti - numită şi interpretare juridică; care este obligatorie numai la speţă.

Este neoficial ă interpretarea care se dă legii civile în doctrină (literatura de specialitate) ori de un avocat în pledoariile sale. Această interpretare nu are putere juridică obligatorie.

Interpretarea literal ă , extensiv ă , restrictiv ă

Interpretarea “ literal ă este determinată de faptul că î ntre formularea textului legal interpretat şi cazurile din practică ce se încadrează în ipoteza sa exist ă concordanţă. Această interpretare este impusă de texte clare, ori de dispoziţii ce conţin enumerări limitative.

Interpretarea “ extensiv ă” - este necesară atunci când între formularea textului legal intepretat şi cazurile din practică la care se aplică acest text nu există concordanţă, în acest caz textul trebuie extins şi asupra unor cazuri care nu se încadrează în litera textului; deci când un text legal este formulat prea restrictiv faţă de intenţia reală legiuitorului.

Interpretarea restrictiv ă - este impusă de faptul că între formularea unui text legal şi cazurile de aplicare în practică, există neconcordanţă, în acest caz formularea textului legal este prea largă faţă de situaţiile care se pot încadra în text (exemplu art.1 din L.31/1990 : “Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române”; în sensul că priveşte doar societăţile comerciale înfiinţate potrivit acestei legi.

3. Interpreatera gramatical ă , sistematic ă ş i istorico-teologic ă

Interpretarea gramaticală - presupune lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale civile pe baza regulilor gramaticii, ţinându-se seama de sintasca şi morfologia propoziţiei ori frazei, ca şi de semnele de punctuaţie.

Interpretarea sistematică - presupune lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale ţinându-se seama de legăturile sale cu alte dispoziţii din acelaşi act normativ ori din alt act normativ (Belein).

Această interpretare este întâlnită frecvent în practică, - plecînd de la calificarea unei dispoziţii ca normă generală ori normă specială, prin respectarea următoarelor două reguli:

16

- norma generală nu derogă de la norma specială- norma specială derogă de la norma generală. Intre aceste reguli, “norma generală”

reprezintă regula, iar norma specială constituie excepţia.Interpretarea istorico teleologic ă presupune stabilirea sensului unei dispoziţii legale,

ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face partea acea dispoziţie, într-un context istoric dat.

Interpretarea logic ă a legii civile Această interpretare a normelor juridice a dobândit o înflorire aparte în dreptul

român, ceea ce a dus la formularea unor reguli şi argumente de interpretare logică, adesea exprimate în adogii.

1. Excepţia este de strictă interpretare şi aplicare.In interpretarea sistematică a legii civile se "ţine seama de raportul dintre legea

generală (regula) şi legea specială (excepţia). Sunt supuse aceste interpretări:- textele legale care conţin enumerări limitative;- textele legale care institue prezumţii legale;- textele care conţin o excepţie.2. Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Această regulă ţine

seama de faptul că, unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincţii pe care legea nu le conţine.

3. Legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării. Această regulă de interpretare este conţinută în art.978 Codul civil pentru interpretarea convenţiilor, dar, pentru identitate de raţiune ea este extinsă şi la interpretarea normei de drept civil.

Argumente de interpretare logic ă - Argumentul per a contrario. Acest argument înseamnă că ori de câte ori un text de

lege prevede un anumit lucru, se poate prezuma că el neagă contrariul (Angheni).- Argumentul a fortiori. Pe baza acestui argument se ajunge la extinderea aplicării

unei norme, edictată pentru o anumită situaţie, la un caz neregulamentar expres, deoarece raţiunile care au fost avute în vedere la adoptarea acelei norme se regăsesc, şi mai evident, în cazul dat Belein p.72).

- Argumentul de analogir. Acest argument are în vedere faptul că, unde există aceleaşi raţiuni trebuie aplicată aceeaşi soluţie. Acest argument este folosit îndeosebi, pentru rezolvarea “lacunelor legii” ceea ce se realizează prin aplicarea “prin analogiei” a normelor de drept civil (Belein).

4. Argumentul reducerii la absurd. Pe baza acestui argument se are în vedere că numai o anumită soluţie este admisibilă raţional, soluţia contrară fiind o absurditate, care nu poate fi acceptată.

TITLUL II

Raportul juridic civilCap.I No ţ iune, caractere ş i structur ă

“Raportul juridic civil” este o specie de “raport”(social) (Belein).Raportul juridic civil este o rela ţ ie social ă -patrimonial ă ori nepatrimonial ă -

reglementat ă de norma de drept civil. Dacă orice raport juridic civil este o relaţie socială, nu orice relaţie socială este un raport juridic civil.

O condiţie a raportului juridic civil o reprezint ă reglementarea unei rela ţ ii sociale prin norme ce intr ă în conţinutul dreptului civil.

Caracterea) Raportul juridic civil are caracter social, evident, care nu trebuie demonstrat,

doarece toate raporturile juridice se stabilesc între oameni, fie priviţi ca persoane fizice, fie priviţi ca persoane juridice. Chiar dacă “legea vorbeşte” despre “regimul juridic al bunurilor”, în realitate se are în vedere conduita oamenilor cu privire la bunuri sau lucruri (Nicolae Titulescu, Observaţiuni asupra reorganizării facultăţilor de drept, Bucureşti, 1904, p.47-48).

17

b) Raportul juridic civil are caracter voli ţ ional . Se poate vorbi de un caracter dublu voliţional (doctrine). Pe lângă voin ţ a exprimată de legiuitor din norma de drept civil care reglementează actul juridic civil, există şi voinţa autorilor sau autorului actului juridic civil după cum suntem în prezenta unui act bilateral sau unilateral).

c)Raportul juridic civil se caracterizeaz ă prin pozi ţ ia de egalitate juridic ă a p ă r ţ ilor. Această poziţie de egalitate este nu numai metoda de reglementare a dreptului civil,

ci şi un caracter propriu raportului juridic civil.Aceasta se exprimă în nesubordonarea unei părţi faţă de cealaltă.Elementele de structur ă ale raportului juridic civil Raportul juridic cuprinde în structura sa trei elemente: părţile, conţinutul şi obiectul.1. P ă r ţ ile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice şi persoanele

juridice care sunt titulare de drepturi şi obligaţii civile.2. Con ţ inutul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor subiective şi

obligaţiilor civile pe care le au părţile.3. Obiectul raportului juridic civil - constă în conduita părţilor, adică acţiunile sau

inacţiunile la care sunt îndrituite părţile.Aceste elemente trebuie să fie întrunite cumulativ.

Cap.II P ă r ţ ile raportului juridic - no ţ iuni generale Definiţia persoanei fizice“Persoana fizică” este subiectul individual de drept, adică omul, privit ca titular de

drepturi şi obligaţii civile.Definiţia persoanei juridice“Persoana juridică” este subiectul colectiv de drept, adică un colectiv de oameni care,

întrunind condiţiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective şi obligaţii civile.Aceste expresii de “persoană fizică şi persoană juridică” sunt folosite de legea de bază

în materia subiectelor de drept civil, care este Decretul 31/1954 (“privind persoanele fizice şi persoanele juridice)”.

Rezultă că există două mari categorii de subiecte de drept civil:- persoanele fizice;- persoanele juridice expresie echivalentă cu persoanele morale.In categoria persoanelor fizice se pot deosebi următoarele subcategorii:

- minorii sub 14 ani, persoane fizice lipsite de capacitate de exerciţiu.- minorii între 14 şi 18 ani, persoane fizice cu capacitate de exerciţiu

restrânsă.- majorii care sunt persoane fizice peste 18 ani, cu capacitate de exerciţiu deplină.

După criteriul cetăţeniei, persoanele fizice mai pot fi împărţite în:- persoana fizic` de cetăţenie română;- persoana fizic` de cetăţenie străină; aici includem şi:

- persoana fizic` fără cetăţenie - apatrizii- persoana fizic` cu cetăţenie dublă - din care nici una nu este română.

In categoria persoanelor juridice, deosebim:- persoana juridic` particulari sau private;- persoana juridic` cooperatiste sau obşteşti;- persoana juridic` mixte;- persoana juridic` de stat.

După criteriul na ţ ionalit ăţ ii , deosebim:- persoana juridic` de naţionalitate română (în principiu, cu sediul în România)- persoana juridic` de altă naţionalitate, străină.

Pluralitatea de subiecteRaportul juridic civil de regulă se stabişte între două persoane (raport juridic simplu),

care presupune “determinarea” subiectele raportului juridic civil.Această determinare presupune cunoaşterea părţilor acestui raport, şi se realizează

diferit după cum este vorba de raporturi civile ce au în conţinutul lor: - drepturi absolute ori

- drepturi relative

18

In primul caz (al dreptrului absolut) după cum vom vedea într-un capitol ulterior, numai subiectul activ care este titularul dreptului subiectiv civil este determinat sau cunoscut (exemplu proprietarul unui bun). Subiectul pasiv este nedeterminat şi este format din toate celelalte subiecte de drept civil (Belein).

In al doilea caz este determinat atât subiectul activ ( numit creditor), cât şi subiectul pasiv (debitorul) (exemplu raportului juridic născut din contractul de vânzare-cumpăre cele două părţi sunt determinate: vânzătorul şi cumpărătorul.

Există însă cazuri în care raportul juridic civil este stabilit între mai multe persone, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive, fie sub ambele aspecte. In acest caz deosebim:

- pluralitate activă - mai mulţi creditori,- pluralitate pasivă - mai mulţi debitori,- pluralitate mixtă - mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori.Capacitatea civil ă a persoanelor Capacitatea civilă este expresia care desemnează capacitatea în dreptul civil

(Belein).In structura capacităţii civile intră două elemente:- capacitatea de folosinţă- capacitatea de exerciţiuCapacitatea de folosinţă a persoana fizic` este aptitudinea, generală şi abstractă, a

omului, de a avea drepturi şi obligaţii civile (art.5 alin.2 din D.nr.31/2954).Inceputul şi sfârşitul acestei capacităţi sunt stabilite, de art.7 din D.31/1954:

“Capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia”.

Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este aptitudinea omului de a-şi exercita drepturuile civile şi de a-şi îndeplini obligaţiile civile, prin încheierea de acte juridice civile (art.5 alin.3 D.31/1954).

Capacitatea civil ă a persoanelor juridice Capacitatea de folosinţă a persoana juridic` este aptitudinea subiectului colectiv de

drept civil de a avea drepturi şi obligaţii civile.Capacitatea de exerciţiu a persoana juridic` este o aptitudine a sa de a-şi exercita

drepturile civile şi de a-şi îndeplini obligaţiile civile, prin încheierea de acte juridice, de către organele sale de conducere.

Cap. IIICon ţ inutul raportului juridic civil

După cum am arătat conţinutul raportului juridic civil este alcătuit din:- drepturi subiective civile- obligaţii civile Drepturile subiective civile formează latura activă iar obligaţiile civile formează latura

pasivă a raportului juridic civil.Oricărui drept subiecti civil îi corespunde o anumită obligaţie civilă.Defini ţ ia dreptului subiectiv civil (Beleiu)Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ -

persoana fizic` sau persoana juridic` în virtutea căreia aceasta poate, în limitele dreptului şi moralei, s ă aib ă o anumită conduită, s ă pretind ă , o conduită corespunzătoare - să dea, să facă, ori să nu facă ceva - de la subiectul pasiv, şi să ceară concursul forţei coercetive, statului, în caz de nevoie.

Clasificarea drepturilor subiective civile

Criterii de clasificare- în func ţ ie de opozabilitate - drepturile subiective sunt: - absolute şi

- relative- în func ţ ie de natura con ţ inutului lor: - patrimoniale

- nepatrimoniale- dup ă corela ţ ia dintre ele : - principale

19

- accesorii- în funcţie de gradul de certitudine conferit titularilor:- pure şi simple

- afectate de modalităţiDrepturile subiective civile - absolute ş i

- relativeDreptul subiectiv civil absolut - este acel drept în virtutea căruia titularul său poate

avea o anumită conduită, fără a face apel la altcineva pentru a şi-l realiza (Beleiu).Sunt absolute - drepturile personale nepatrimoniale

- drepturile realeDreptul subiectiv civil relativ - este acel drept în virtutea căruia titularul poate

pretinde subiectului pasiv o conduită determinată, fără care dreptul nu se poate realiza (Beleiu).

Tipic, relativ, sunt drepturile de creanţă.

Caracteristicile dreptului absolut

- titularul dreptului absolut este cunoscut- titularul obligaţiei corelative este necunoscut, format din toate celelalte subiecte de

drept civil- dreptului absolut îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu i se aduce

atingere - a nu face.- este opozabil era omnes - tuturor persoanelor- sunt prevăzute de lege, limitate.

Caracteristicile dreptului relativ

- sunt cunoscute atât titularul dreptului, cât şi al obligaţiei (subiectul activ şi subiectul pasiv).

- îI corespunde o obligaţie ce are ca obiect: a da, a face ori a nu face (ceva ce s-ar fi putut face în lipsa obligaţiei pe care şi-o asumă subiectul pasiv determinat)

- este opozabil numai subiectului pasiv determinat- sunt nelimitate ca număr.

Drepturile subiective civile patrimoniale ş i nepatrimoniale

Este patrimonial dreptul subiectiv ce are conţinut exprimat băneşte, precuniarsunt - drepturile reale

- drepturile de creanţăEste nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept subiectiv ce nu are

conţinut bănesc

ClasificareDreptul real - jus in re - este acel drept în virtutea căruia titularul său îşi poate

exercita prerogativele asupra unui bun fără concursul altcuiva.Dreptul de crean ţă - jus ad personam - este acel drept în temeiul căruia subiectul

activ - creditorul - poate pretinde subiectului pasiv - debitor - să dea, să facă sau să nu facă ceva.

Asem ă n ă rile dintre cele dou ă drepturi - sunt patrimoniale- au cunoscuţi titularii lor, ca subiecte active

Deosebiri- sub aspectul subiectului pasiv

- în cazul dreptului real - nu este cunoscut- în cazul dreptului de creanţă - este cunoscut.

- sub aspectul conţinutului obligaţiei corelative

20

- în cazul dreptului real - îi corespunde obligaţia generală şi negativă de nonfacere

- în cazul dreptului de creanţă - îi corespunde obligaţia : - de a da- de a face

- de a nu face

- ca număr - drepturile reale sunt limitate- drepturile de creanţe - nelimitate

- numai dreptul real - are prerogativele:a) urm ă ririi = care constă în posibilitatea titularului de drept real (exemplu creditor

ipotecar) de a urmări bunul în mâinile oricui s-ar găsi.b) preferin ţ ei = constă în posibilitatea titularului dreptului real cu a-şi realiza drepul

său cu întâietate ori preferinţă.

Categoriile de drepturi personale nepatrimoniale

1. Drepturi care privesc existen ţ a ş i integritatea (fizică şi morală) ale persoanei: dreptul la viaţă, la sănătate, onoare, reputaţie etc.

2. Drepturi care privesc identificarea persoanei- pentru persoana fizic` : dreptul la nume, pseudonim, domiciliu, la stare civilă- pentru persoana juridic` ; dreptul la denumire, la sediu, etc.3. Drepturi decurg â nd din crea ţ ia intelectual ă - adică numai drepturile nepatrimoniale

ce izvorăsc din opera literară, artistică ori ştiinţifică.

Drepturile subiective civile principale ş i accesorii

este principal - dreptul subiectiv civil care are o existenţă de sine stătătoare, soarta sa nedepinzând de vreun alt drept.

Este accesoriu - dreptul subiectiv civil a cărui soartă juridică depinde de existenţa altui drept subiectiv civil cu rol principal.

Această clasificare are importanţă pentru că dreptul accesoriu depinde de dreptul civil principal potrivit adagiului: accesorium seqmtur principale.

Drepturile nepatrimoniale, sunt drepturi principale.

Drepturile reale principale sunt:- dreptul de proprietate a) dreptul de proprietate public ă ce E statului sau unităţilor administrativ-teritoriale-

asupra bunurilor din domeniu public.b) dreptul de proprietate privat ă în toate formele sale:

- dreptul de proprietate privată E persoana fizic` - dreptul de proprietate privată persoana juridic` de stat.

[ntre (ca exemplu regiile autonome şi societ`\ile comerciale cu adaos unic statul Român potrivit 45/90).

- dreptul de proprietate al persoana juridic` cooperatiste sau obşteşti potrivit L.66/90 şi 109/1996.

- dreptul de proprietate al persoana juridic` particulare (potrivit L.31/90 republicată).

- dreptul de proprietate al persoana juridic` mixte cum sunt societăţile comerciale cu participare străină în România (art.6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92/1997 combinat cu art.65 din L.31/90).

- dreptul de proprietate al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat (art.4 din L.213/1998).

2. drepturile reale principale corespunzătoare dreptului de proprietate privată : dreptul de uz, de uzufruct, de servitute, de superficie, de abitaţie.

21

3. dreptul de administrare (folosinţă) al RA şi instituţiilor publice ( ca dreptul real corespunzător dreptului de proprietate publică al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale - L.213/1998 art.12.

4. dreptul de folosin ţă al cet ăţ enilor care şi-au construit locuinţe proprietate personală pe terenuri atribuite de stat - prin efectul L.nr.18/1991, a.c. - dr. s-a tranformat la cerere în drept de proprietate privată ( art.36).

5. dreptul de folosin ţă gratuit ă al persoana fizic` fără scop lucrativ care-şi desfăşoară activităţi de binefacere asupra unor imobile proprietate publică sau privată de stat ori a unităţilor adminstrativ-teritoriale (art.17 din L.213/1998).

6. dreptul de folosin ţă , conferit de stat persoana juridic` cooperatiste, obşteşti asupra unor bunuri proprietate de stat.

7. dreptul de folosin ţă conferit de persoana juridic` cooperatiste, obşteşti, particulare ori mixte persoana juridic` anexe.

8. dreptul de concesiune reglementat de Constituţie (art.135) L.18/1991 (art.17 al.3 şi art.26 al.1); L.50/1991 (art.10); L.219/1998 privind regimul concesiunilor.

9. dreptul de p..... reglementat de art.5-10 din L.54/1998 privind articulaţia juridică a terenurilor sau art.52 din Codul Silvic (L.26/1996 şi dreptul de preferin ţă reglementat de Legile 64/1991 şi L.129/1992 (art.5).

Drepturile reale accesorii sunt:1. dreptul de ipotecă - drept de garanţie reală imobiliară2. dreptul de gaj - drept de garanţie reală mobiliară3. privilegiile4. dreptul de retenţieAceste drepturi reale accesorii - presupun ca drept principal - un drept de creanţă.

Drepturi subiective civile - pure şi simple- afectate de modalităţi

Dreptul civil pur ş i simplu - conferă maximă certitudine titularului său, deoarece nici existenţa şi nici exercitarea lui nu depinde de vreo împrejurare viitoare - el poate fi exercitat imediat după naşterea lui, necondiţionat (Belein).

Dreptul civil afectat de modalit ăţ i este dreptul civil a cărui existenţă sau exercitare depinde de o împrejurare viitoare, certă ori incertă.

Modalităţile sunt: termenul, condiţia şi sarcina şi vor fi studiate într-un capitol viitor.

Obliga ţ ia civil ă

Defini ţ ie . Obligaţia civilă este îndatorită subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anume conduită, corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ, conduită care poate consta în a da, a face ori a nu face ceva şi care poarte fi impusă la nevoie prin forţa coercitivă a statului.

Obligaţia civilă are trei sensuri:1. - îndatorirea subiectului pasiv de a da, a face, a nu face ceva (sensul defini ţiei de

mai sus)2. - raport obligatoriu ce conţine sensul definiţiei de mai sus3. - obligaţie - înscris constatator al unei creanţe (obligaţiunea CEC).

Clasificarea obliga ţ iilor civile

22

In funcţie de obiectul lor se fac trei subclasificări:a) obligaţia de a da, de a face, de a nu face cevab) positivă şi negativăc) obligaţia de rezultat (determinată) şi obligaţia de diligenţă (de mijloace).După opozabilitatea lor: obligaţiile se împart în :1) obişnuite (opozabile numai “între părţi ”)2) opozabile terzilor (scriptae in rem)3) reale (propter rem)In funcţie de sancţiunea ce asigură respectarea obligaţiilor civile, se disting:

- obligaţia civilă perfectă- obligaţia civilă imperfectă (naturală).

-Obliga ţ iile de a da, a face ş i a nu face - de a da = este îndatorirea de a constitui sau a transmite un drept real (obliga ţia

vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vândut în patrimoniul cumpărătorului).

- de a face = este îndatorirea de a executa o lucrare, a presta un serviciu, ori de a preda un lucru.

- a nu face ceva = are conţinut diferit, după cum este corelativă unui drept absolut ori unui drept relativ (de creanţă).

- corelativă unui drept absolut = este îndatorirea de a nu face nimic de natură a aduce atingere acelui drept.

- corelativă unui drept de creanţă = a nu face ceva, ce ar fi putut să facă, dacă debitorul nu s-ar fi obligat la abţinere.

Obliga ţ ii civile pozitive ş i negative

Sunt pozitive - obligaţiile de “a da” şi “a face”.Este negativ ă - a nu face ceva.

Obliga ţ ii de rezultat ş i obliga ţ ii de diligen ţă

Este de rezultat - este obligaţia care constă în îndatorirea debitorului de a obţine un rezultat determinat (exemplu obligaţia vânzătorului de a preda cumpărătorului lucrul vândut).

Este de diligen ţă (mijloace) - obligaţia ce constă în îndatorirea debitorului de a depune toată stăruinţa pentru obţinerea unui anumit rezultat (exemplu obligaţia medicului de a-l vindeca pe pacient).

Obliga ţ ii obi ş nuite, opozabile ter ţ ilor ş i obliga ţ ii reale

Obligaţia obi ş nuit ă este, opozabilă între părţi ca şi dreptul de creanţă. Marea majoritate a obligaţiilor civile sunt de acest fel. Această obligaţie i......debitorului faţă de care s-a născut.

Obliga ţ ia opozabil ă ş i ter ţ ilor (scriptae in rem) este acea obligaţie strâns legată de un bun, astfel încât creditorul nu-şi poate realiza dreptul său decât cu concursul titularului actual al dreptului real asupra acelui bun, care este ţinut şi el, de îndeplinirea unei obligaţii născute anterior, fără participarea sa (exemplu...cumpărătorul este datorat să respecte locaţiunea făcută înainte de vânzare).

Obliga ţ ia real ă (propter rem), este îndatorirea ce revine potrivit legii, deţinătorului unui bun, în considerarea importanţei deosebite a unui astfel de bun pentru societate (exemplu obligaţia deţinătorului de teren agricol de a-l cultiva L .18/1991).

Obliga ţ iii civile perfecte ş i imperfecte

Majoritatea obligaţiilor civile este formată din obligaţiile perfecte.

23

Obligaţia perfect ă - este acea obligaţie civilă a cărei executare este asigurată în caz de neexecutare de către debitor, printr-o acţiune în justiţie, obţinându-se un titlu executor pentru a fi pusă în executare silită.

Este imperfect ă obligaţia a cărei executare nu se poate obţine pe cale silită, şi odată executată de bună voie de către debitor, nu este permisă restituirea ei, această obligaţie se mai numeşte şi naturală.

Obligaţia imperfectă nu se confundă cu obligaţia morală, care se realizează din conştiinţă (obligaţia copiilor ajunşi la maturitate de a-şi întreţine părinţii bolnavi).

CAPITOLUL IVObiectul raportului juridic

După cum am precizat, prin obiect al raportului juridic civil înţelegem conduita p ă r ţ ilor , adică ac ţ iunea la care este î ndrituit subiectul-activ ş i cea de care este ţ inut subiectul pasiv.

Deşi este în strînsă legătură obiectul şi conţinutul raportului juridic civil nu se confundă

Suntem în prezenţa a dou ă elemente ale raportului juridic civil.- In raporturile patrimoniale, conduita părţilor se referă deseori la lucrări cu care

oamenii intră în contact, numite şi bunuri. Aceste bunuri nu intră însă în structura raportului juridic.

“Bunul” este luat în considerare ca obiect derivat al raportului juridic civil (Beleiu).

Bunurile

In legislaţie nu găsim o definiţie a “bunului”, deşi sunt numeroase textele care folosesc cuvântul “bun” ori cel de “lucru”.

Doctrina defineşte bunul ca fiind o valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului şi este susceptibilă de apropriere sub forma dreptului patrimonial.

Corela ţ ia dintre no ţ iunile “ bunuri ” ş i patrimoniu

In strânsă legătură cu noţiunea de bun, este şi aceea de patrimoniu.Prin patrimoniu se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care

aparţin unei persoane fizice ori juridice.Intre bun şi patrimoniu există legătura de la parte la întreg.Deci bunul poate fi privit:

- atât individual - ut suiguli- cât şi ca element activ al patrimoniului.

Clasificarea bunurilor

1. In funcţie de natura lor şi de calificarea dată de lege, bunurile se împart în:- mobile (mişcătoare)- imobile (nemişcătoare)

In dreptul nostru civil, există trei categorii de bunuri mobile, şi trei de bunuri imobile.

a) Categoriile de bunuri mobile:

- mobile prin natura lor, prevăzute în articolul 473 Codul civil “Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atât cele care se mişcă de la sine precum sunt animalele precum şi cele care nu se pot strămuta din loc decât printr-o putere străină, precum lucrurile neânsufleţite (Belein p.107)”.

- mobile prin determinarea legii (prevăzute de art.474 Codul civil “Sunt mobile prin determinarea legii obligaţiile şi acţiunile care au ca obiect sume exigibile sau efecte mobiliare, acţiunile sau interesele unor companii financiare”.

24

Sunt mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viaţă asupra statului sau asupra particularilor.

- mobile prin anticipa ţ ie - este nu-s prevăzute de codul civil, ci de doctrină, şi se admite că sunt mobile prin anticipaţile acele bunuri care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care p ă r ţ ile unui act juridic le consideră mobile în considerarea a ceea ce vor deveni (exempluM.O.227/1997 - Ord. G.69/97) precizează că bunurile mobile prin anticipaţie sunt, bunuri care prin natură sunt imobile, dar părţile contractante le consideră ca fiind mobile cum sunt recoltele neculese, dar înstrăinate prin act juridic, cu anticipaţie (Belein p.107).

Categoriile de bunuri imobile sunt:1.imobile prin natura lor (art.462, 464, 465 al.1 Cod civil) “Fondurile de pământ şi

clădirile sunt imobile prin natura lor”.“Morile de vânt, sau de apă, aşezate pe stâlpi sunt imobile prin natura lor”.“Recoltele care încă se ţin de rădăcini şi fructele de pe arbori, neculese încă, sunt

asemenea imobile”.2. imobile prin obiectul la care se aplic ă (art.417 Codul civil) “Sunt uzufructul

lucrurilor imobile, servituţile, acţiunile care tind a revendica un imobil”.3. imobile prin destina ţ ie sunt enumerate în art.468-470 din Codul civil: Obiectul ce

proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul şi exploatarea acestui fond. Sunt imobile prin destinaţie, când ele s-au pus de proprietar pentru serviciu şi exploatarea fondului:

- animale afectate de cultură;- instrumente arătoare;- porumbii din porumbare;- lapinii ţinuţi pe lângă casă;- stupii cu roi;- seminţele date arendaşilor;- peştele din iaz;- teascuri, cozi, alambicuri, vase;- paie şi gunoaie.Imobile prin destinaţie sunt toate efectele mobiliare cu proprietarul a aşezat către

fond în perpetue (oglinzile într-un apartament, statuile).Importan ţ a clasific ă rii (Belein) 109- regimul juridic al acestor bunuri este diferit- î n ce prive ş te efectele posesiei:

- pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune (prescripţie achizitivă);- pentru mobile posesia de bună credinţă valorează proprietate (art. 1909

Codul civil).-î n ce prive ş te drepturile reale accesorii:

- ipoteca are ca obiect un imobil- gajul priveşte un mobil

-î n ce prive ş te dreptul interna ţ ional privat - imobilului i se aplică - legea ţării pe teritoriul căreia este situat (lex rei sitae).- mobilului I se aplică legea proprietarului bunului lex personales care este :

- ori lex patrie- lex domiciliu(Vezi Legea 105/1992 (art.49-65)).- î n ce prive ş te competen ţ a teritorial ă

- litigiul cu privire la un imobil se judecă de instanţă în raza căreia se află bunul;

- litigiul cu privire la un mobil este competentă instanţa domiciliului pârâtului (actor se quitur forum rei);

- î n ce prive ş te prescrip ţ ia extrictiv ă - în ce priveşte regimul înstrăinării lor ( Legea 18/1991, Legea 54/1998,

Ordonanţele 27/1992 şi nr.15/1993).

2. Bunuri aflate î n circuitul civil ş i bunuri scoase din circuitul civil

25

Bunurile aflate î n circuitul civil sunt acele bunuri care pot fi dobândite şi înstrăinate prin act juridic.

Aceste bunuri formează regula, iar legea trebuie să prevadă excepţiile, în mod expres. Ca exemplu art.963 Codul civil : “Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract”.

Din această categorie fac parte:- bunuri care pot circula liber, neângrădit;- bunuri care pot fi dobândite, deţinute ori înstrăinate condiţional (exemplu

arme de foc şi muniţii Legea 17/1996; produse şi substanţe stupefiante Legea 73/69; deşeuri toxice Legea 137/1993 ş.a.)

Bunurile scoase din circuitul civil nu pot forma obiectul actului juridic civil: se spune că sunt inabinabile.

Exemplu teritoriul României (art.3(1) din Constituţie)ExempluLegea 18/1991 republicată potrivit art.5 alin.2: “Terenurile care fac parte din

domeniul public inabienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public”.

Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.

Importanţa clasificării rezidă tocmai pe planul valabilităţii actelor juridice civile sub aspectul obiectului lor.

3. Bunuri - determinate individual (res certa)- determinate generic (res genera)

Bunurile individuale determinate sunt acelea care potrivit naturii lor sau voin ţei exprimată în actul juridic, se individualizează prin însuşiri proprii, special. Individual determinate sunt, prin excelenţă, unicatele.

Determinate generic sunt acele bunuri care se individualizează prin însuşirile speciei ori categoriei din care fac parte. Individualizarea se face prin cântărire, măsurare, numărare etc.

Importan ţ a juridic ă a clasific ă rii

- momentul transmiterii dreptului real, în actele translative de drepturi reale;- dacă obiectul este res certa, dreptul real se transmite în momentul realizării

acordului de voinţă, chiar dacă nu s-a predat bunul;- dacă obiectul este res genera, dreptul real se transmite în momentul

individualizării ori predării (în lipsă de stipulaţie contrară).- suportarea riscului contractului

- pentru res certa, dacă piere fortuit înainte de predare, debitorul este liberat de obligaţia predării

- pentru res genera, dacă piere fortuit înainte de predare, debitorul nu este liberat de obligaţia de predare, deoarece el trebuie să procure alte bunuri, potrivit regulii - genera non pereunţ

- locul predării bunului- bunul res certa trebuie predat în locul unde se găsea la data contractării

(art.1319 Codul civil) (în lipsă de stipulaţie contrară).- bunul de gen trebui e predat la domiciliu debitorului, pentru că plata este

cheşabilă, nu portabilă (art.1104 Codul civil).

4. Bunuri fungibile ş i nefungibile

Bunul fungibil este acel bun care, în executarea unei obligaţii, poate fi înlocuit cu altul, fără să afecteze valabilitatea plăţii.

26

Bunul nefungibil este acel bun care nu poate fi înlocuit cu altul, în executarea unei obligaţii, astfel că, debitorul nu este liberat decât prin predarea bunului datorat.

Ca regulă:- bunurile certe sunt nefungibile- bunurile generice sunt fungibile

Caracterul fungibil ori nefungibil al unui bun este dat atât de natura bunului, cât şi de voinţa părţilor unui act juridic.

Importanţa clasificării - are semnificaţia juridică practică în valabilitatea plăţii.

5. Bunuri consumptibile ş I bunuri neconsumptibile

Este consumptibil acel bun care nu poate fi folosit fără ca prima lui întrebuinţare să nu implice consumarea substanţei ori înstrăinarea lui.

Este neconsumptibil - bunul care poate fi folosit repetat fără ca prin aceasta, să fie necesară consumarea substanţei ori înstrăinarea lui.

Bunuri consumptibile sunt: banii, combustibilii, alimentele etcBunuri neconsumptibile sunt: construcţii, terenuri, maşini etc.Importanţa clasificării rezidă în materia contractului de împrumut.Obiectul împrumutului de folosinţă - se numeşte comodat - şi este reprezentat de un

bun neconsumptibilObiectul împrumutului de consumaţie se numeşte mutu.... - şi-l formează bunuri

consumptibile.

6. Bunuri frugifere ş i bunuri nefrugifere

** Este frugifer bunul care poate produce periodic, fără consumarea substanţei sale, alte bunuri sau produse, numite fructe.

Este nefrugifer bunul care nu are însuşire de a da naştere, periodic, la produse fără consumarea substanţei sale.

Se disting trei categorii de fructe potrivit art.483 Codul civil.Potrivit art.522 Codul civil:- Fructele naturale sunt acelea ce pământul produce de la sine: producţia şi praşila

(sporul animalelor);- Fructele industriale ale unui fond sunt acelea care se dobândesc prin cultură.Potrivit art.523:- Fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor exigibile, venitul rentelor,

arende.Fructele nu se confundă cu productele

** Productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea substanţei sale, exemplu piatra dintr-o căruţă, nisipul dintr-o albie.

Fructele naturale şi cele industriale se dobândesc prin culegere; pe când cele civile se dobândesc zi cu zi (prin simpla scurgere a timpului).

Importanţa clasificării:- în materie de uzufruct - izufructuarul are dreptul doar la fructe, nu şi la producte

care se cuvin .....proprietar- posesia de bună-credinţă conduce numai la dobândirea proprietăţii fructelor, nu şi a

productelor.

7. Bunuri divizibile ş i bunuri nedivizibile

Bunul divizibil este acela care poate fi împărţit, fără să-şi schimbe, prin aceasta, destinaţia sa economică.

Bunul indivizibil este acela care nu poate fi împărţit fără a nu-şi schimba, prin aceasta destinaţia sa economică.

Exemplu: o bucată de stofă poate fi împărţită - fiind bun divizibil, pe când un autoturism este un bun indivizibil.

27

Importanţa clasificării se găseşte în materie:- de partaj şi- de obligaţii

Bunul indivizibil fie se atribuie unei singure părţi, cu obligaţia la o sultă către cealaltă, fie scos la vânzare prin licitaţie.

Bunul indivizibil, care formează obiectul unei obligaţii cu mai multe subiecte (pluralitate pasivă) determină o indivizibilitate naturală.

8. Bunuri principale ş i bunuri accesorii

Bunul principal este acela care poate fi folosit independent fără a servi la întrebuinţarea altui bun.

Bunul accesoriu este acela care este destinat să servească la întrebuinţarea unui alt bun, principal.

Ca bunuri accesorii menţionăm: cureaua pentru ceas, antena pentru televizor, cutia pentru vioară.

Importanţa clasificării se regăseşte în materia executării obligaţiilor civile : în cazul cînd se datorează un bun, debitorul trebuie să predea at â t bunul principal, cât şi pe cel accesoriu (în lipsă de stipulaţie contrară) conform principiului (accesorium sequitur principale).

9. Bunuri corporale ş i bunuri necorporale

Este corporal acel bun care are o existenţă materială, fiind uşor perceptibil simţurilor omului.

Este incorporal acel bun ce nu are o existenţă materială ideală, abstractă, putând fi percepută cu ochii minţii. Drepturile patrimoniale sunt asemenea bunuri, făcând excepţie dreptul de proprietate care în vorbirea obişnuită se confruntă cu bunul care formează obiectul său.

Pe lângă drepturile reale (altele decât drepturile de proprietate, se disting trei categorii de bunuri incorporale)

- proprietăţile incorporale (fondul de comerţ, drepturile de proprietate industrială, drepturile de autor);

- titlurile de valoare ( valorile mobiliare, acţiunile, obligaţiunile);- creanţele.

Importan ţ a clasific ă rii

- dobândirea proprietăţii mobiliare ca efect al posesiei de bună credinţă operează doar pentru bunurile mobile corporale (art.1909 Codul civil)

- dobândirea proprietăţii prin simpla tradiţie (remitere), operează pentru bunurile corporale nu pentru cele incorporale.

- titlurile de valoare, se transmit diferit după cum sunt:- la purtător - prin tradituine- nominale - prin cesiune- la ordin - prin gir sau andosare.

10. Bunuri sesizabile ş i bunuri insesizabile

Este sesizabil bunul ce poate forma obiectul executării silite a debitorului (enumerarea făcută de art.409 Codul proc.civ.).

Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmărit silit pentru plata unei datorii.

28

CAPITOLUL VPROBELE IN DREPTUL CIVIL

No ţ iune Cuvîntul probă are ca sinonim pe acela de dovadă.Termenul “probă” este folosit cu mai multe sensuri:1 - este mijloc folosit pentru stabilirea existenţei unui fapt juridic, a existenţei

drepturilor subiective şi obligaţiilor civile.2. - este operaţiunea de prezentare în faţa justiţiei a mijloacelor de probă: înscrisuri,

mărturii, mărturisiri, probe materiale exptertixe.3. - este folosit pentru a desemna rezultatul obţinut al acestui demers.

Obiectul probei ş i sarcina probei

a) Obiectul probei îl constituie elementul de dovadă pentru a demonstra existenţa unui drept subiectiv civil şi a obligaţiei corelative (Belein p.121).

Obiectul probei este reprezentat de toate împrejurările - acte ori fapte juridice - care au dat naştere la dreptul subiectiv civil şi obligaţia corelativă.

b) Sarcina probei este reglementată în art.1169 Codul civil “Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să se dovedească. Reclamantul este cel căruia îI revine mai întâi sarcina de a dovedi cele pretinse. După ce reclamantul s-a conformat, în apărare revine rândul pârâtului să dovedească faptele pe care-şi sprijină cererile sale”.

In apărare, pârâtul devine reclamant.A treia regulă privind sarcina probei se referă la judecător care trebuie să aibă rol activ

în stabilirea completă a adevărului care poate să ordone din oficiu administrarea probelor necesare.

Condi ţ iile de adminsibilitate a probei Proba trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiţii:

- să nu fie oprită de lege;- să fie verosimilă (adică să tindă la dovedirea unor fapte credibile);- să fie utilă;- să fie pertinentă - să aibă legătură cu pricina; să fie concludentă - să conducă la rezolvarea cauzei.

Conven ţ iile asupra probelor

Se admite în general, în lumina principiilor judiciare, că sunt admisibile (valabile) convenţiile asupra probelor dacă nu se aduce atingere unor norme imperative.

MIJLOACE DE PROBA

1. Inscrisurile

Codul civil defineşte speciile de înscrisuri: autentic, sub semnătură privată, începutul de probă scrisă, fără să conţină o definiţie generală.

In sens juridic, prin înscris se desemnează consemn ă rile făcute pe: hârtie, sticlă, carton, scândură, peliculă sau bandă magnetică.

Prin înscris se înţelege consemnarea, de date despre acte şi fapte juridice, cu un mijloc adecvat pe un anumit suport material (Beleiu p.123).

Clasificarea mijloacelor de prob ă

- După scopul urmărit la întocmirea lor, înscrisurile se împart în:

29

- preconstituite - întocmite special pentru a servi ca probe;- nepreconstituite - sunt celelalte înscrisuri.

- După efectul lor:- originare - întocmite pentru a dovedi încheierea, modificarea ori încetarea

unui act juridic civil;- recognitive - întocmite pentru a recunoaşte a existenţei înscrisurilor originare

pierdute ori distruse;- confirmative - prin aceste înscrisuri se înlătură anulabilitatea unui act juridic

civil (făcându-l valabil).

După raportul dintre ele, se împart în:- originale;- copii.

După criteriul semnăturii:- semnate;- nesemnate.

Cele mai importante înscrisuri sunt: înscrisul autentic şI înscrisul sub semnătură privată.

Inscrisul autentic

Art.1171 Codul civil: “Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut.”

Principalele categorii de acte autentice sunt:- î nscrisurile autentice notariale (potrivit L.36/1995);- hot ă r â rile organelor jurisdic ţ ionale (exemplu hotărârile judecătoreşti).- actele de stare civil ă (potrivit L.119/1996).Intocmirea înscrisului autentic are de cele mai multe ori un caracter facultatic, afară

de cazurile expres prevăzute de lege când se cere forma autentică (exemplu contractul vânzare-cumpărare a bunurilor imobile (case) - nerespectarea cerinţei legale atrage nulitatea actului.

Inscrisul autentic care prin formă şi aparenţă îndeplineşte cerinţele esenţiale de regularitate se bucură de prezum ţ ia de autenticitate care operează erga orunes. Documentul este socotit că provine de la cei care l-au semnat.

Puterea doveditoare este opozabilă tuturor.In caz contrar, există procedura înscrierii în fals a celui care contestă înscrisul.

Inscrisul sub semn ă tur ă privat ă

Definiţie. Se numeşte “înscris sub semnătură privată” acel înscris care este semnat de cel, ori cei de la care provine.

Singura condiţie cu caracter general pentru valabilitatea înscrisului de acest fel este - semnătura autorului ori autorilor actului, înscrisului.

Semnătura - este numai cea executată de mâna autorului înscrisului ( nu îndeplineşte această condiţie “semnătura” dactilografiată, litografiată sau punere de deget.

Condi ţ ii speciale pentru valabilitatea anumitor înscrisuri sub semnătură privată.1. Condiţia pluralit ăţ ii de exemplare (sau cerinţa multiplului exemplar).Codul civil în art.1179 reglementează această condiţie - “Actele sub semnătură

privată, care cuprind convenţii sinolagmatice trebuie întocmite în atâtea exemplare originale câte părţi cu interes contrar sunt. Pentru cele care au acelaşi interes este suficient un singur exemplar original”.

Fiecare exemplar trebuie să facă menţiune de numărul originalelor ce s-au făcut.2. Condiţia scrierii în întregime ori punerii formulei “bun şi aprobat” înainte de

semnare. Codul civil reglementează această cerinţă în art.1180: “Actul sub semnătură privată

prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare , trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte de a

30

subsemna, să adauge la finele actului cuvintele bun ş i aprobat , arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să iscălească”

Practica judiciară a precizat în legătură cu acet art. (1180) “Acest text cuprinde dispoziţii de protecţie pentru cel ce se obligă, împiedicând practica semnăturilor date în alb, care lasă posibilitatea deţinătorilor de rea credinţă de a nu completa înscrisul contrar înţelegerii între părţi.

Sancţiunea nerespectării formalităţii cerute de art. 1180 Codul civil este aceea că înscrisul este lipsit de putere probatoare.

3. Condiţia cerută testamentului olograf: să fie scris, semnat şi datat de mâna testatorului.

O regulă specială, privind puterea doveditoare a datei înscrisului sub semnătură privată, este conţinută în art.1182 Codul civil - dată acelui înscris dobândeşte valoarea juridică de dată cert ă . Ea poate di dată şi de notarul public.

Puterea doveditoare a datei înscrisului sub semnătură privată, comportă următoarea distincţie:

a) între părţi ea are aceeaşi valoare ca şi celelalte menţiuni ale înscrisuluib) faţă de terţi ea face dovadă din ziua în care a devenit “dată certă”.

M ă rturia (Proba cu martori ori testimonial ă )

Defini ţ ie . Mărturia este relatarea orală, făcută de o persoană, în faţa instanţei de judecată, cu privire la acte sau fapte litigioase, săvârşite în trecut, despre care are cunoaştere personal.

Martorul trebuie să fie o persoană străină de proces.Art.119 Codul civil stabileşte două reguli în primele sale alineate“Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte 250 lei (chiar

pentru depozit voluntar) nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.

Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul.

Excepţiile de la aceste reguli sunt prevăzute de art.1197: “Reguli precizate mai sus nu se aplică în cazul când există un început de dovadă scrisă”.

Puterea doveditoare

Depoziţia martorilor are o putere mai scăzută decât înscrisurile autentice, deoarece declaraţiile martorilor sunt subiective (Giosan). Ea este lăsată la libera apreciere a instanţei.

M ă rturisirea (recunoa ş terea)

Definiţie - Mărturisirea este recunoaşterea de către o persoană a unui act sau fapt pe care o altă persoană îşi întemeiază o pretenţie şi care este de natură să producă efecte contra autorului ei.

Clasificare- mărturisirea judiciară - se face înaintea judecătorului de partea prigonitoare- mărturisirea extrajudiciară - nu poate servi de dovadă când obiectul contestaţiei nu

poate fi dovedit prin martori.După modul de exprimare:

- expresă;- tacită (art.174 Codul civil; 225 C pro.civ.)

După structură:- m ă rturisirea simpl ă - recunoaşterea pretenţiei reclamantului, făcută de către

pârât recunosc că am împrumutat de la reclamant 10.000 lei şi nu i-am restituit.- m ă rturisirea calificat ă - recunoaşterea de către pârât a pretenţiei

reclamantului dar şi a altor împrejurări, strâns legate de faptul invocat, anterioare ori concomitente cu acesta.

31

- m ă rturisirea complex ă - recunoaşterea de către pârât a pretenţiei reclamantului dar şi a altei împrejurări ulterioare care o anihilează pe prima.

Mărturisirea este indivizibilă potrivit art.1206 alin.2 “Mărturisirea nu poate fi luată decât în întregime împotriva celui care a mărturisit”.

Intr-o opinie dominantă însă: “după cum se coroborează cu alte probe administrate în cauză, judecătorul poate diviza mărturisirea calificată ori complexă, luând numai o parte a ei, care poate fi în favoarea ” ori “împotriva ”autorului ei.

Interogatoriul- Este mijlocul procesual de adminstrare a probei mărturisirii ce numeşte (este

reglementat în art.218-225 - Cod proced.civilă)Mărturisirea poate fi :

- spontană - fără interogator- provocată - realizată pe calea interogatorului.

PREZUMTIILE

“Prezumţiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”.

In esenţă, prezumţia este o presupunere făcută de legiuitor sau judecător.

ClasificareDupă autorul lor prezumţiile se împart în :- prezum ţ ii legale - care sunt opera legiuitorului (art.1200 Codul civil - “Sunt

prezumţii legale acelea care sunt determinate prin lege”.- prezumţii simple - sunt stabilite de magistrat (judecător art.1203 Codul civil

“Prezumţiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile şi înţelepciunea magistratului”.

- Prezumţiile legale sunt limitate numeric- Prezumţiile simple sunt nelimitate sub aspectul numărului lor.După forţa probandă:- prezum ţ iile absolute - juris et de jure - adică cele ce nu pot fi răsturnate prin proba

contrarie, se mai numesc irefragabile (exemplu ce a puterii lucrului judecat)- prezum ţ iile relative - juris tantum - adică cele ce pot fi răsturnate prin proba

contrară, fie mai uşor, fie mai greu (majoritatea prezumţiilor legale e formată din prezumţiile relative.

TITLUL II ACTUL JURIDIC CIVIL

No ţ iunea ş i clasificarea actelor juridice civile

Defini ţ ie - Manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv, de a naşte, modifica ori stinge un raport juridic concret - reprezintă actul juridic civil.

Sensurile expresiei “act juridic civil”

Intr-un prim sens, actul juridic civil - deasemnează tocmai manifestarea de voinţă cu intenţia de a produce efecte juridice civile - pentru acest sens se utilizează formula negotium juris - adică operaţiune juridică.

In al doilea sens - se desemnează î nscrisul constatator al manifest ă rii de voinţă, adică suportul material. Pentru acest al doilea sens, se foloseşte formula de instrumentum probationis (adică înscrisul autentic sau sub semnătură privată).

Clasificarea actelor juridice civile

32

1. Dup ă num ă rul p ă r ţ ilor: - unilaterale- bilaterale- multilaterale

a) UnilateraleEste act juridic unilateral cel care rezultă dintr-o singură voinţă - exemplu

testamentul, acceptarea succesiunii, renunţarea la o moştenire, oferta, promisiunea publică de recompensă.

Este bilateral - actul juridic civil care reprezintă voinţa concordantă a două părţi. Exemplul tipic de act civil bilateral este - contractul civil: vânzarea cumpărarea, împrumutul, depozitul etc.

Este multilateral - actul juridic rezultat din acordul de voinţă ce provine de la trei sau mai multe părţi - exemplu contractul civil de societate.

Nu trebuie confundată clasificarea actelor juridice civile în unilaterale şi bilaterale, cu clasificarea contractelor civile în unilaterale (ce dau naştere la obligaţii numai pentru una din părţi) - donaţia, împrumutul şi bilaterale sau sinalagmatice care dau naştere la obligaţii pentru ambele părţi - vânzarea cumpărarea).

2. Acte cu titlu oneros ş i acte cu titlu gratuit - Este cu titlu oneros acel act juridic civil în care, în schimbul folosului patrimonial

procurat de o parte celeilalte, se urmăreşte obţinerea altui folos patrimonial. - Art.945 Codul civil “Contractul oneros este acela în care fiecare parte voieşte a-şi procura un avantaj (exemplu contractul de vânzare cumpărare, antrepriza, locaţiunea etc).”

Este cu titlu gratuit este acel act juridic civil prin care se procură un folos patrimonial fără a se urmări obţinerea altui folos patrimonial în schimb (exemplu donaţia, comodatul, împrumutul fără dobândă, mandatul gratuit).

Actele cu titlu oneros se subclasific ă î n - act comutativ - la a cărui încheiere părţile cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor

lor (exemplu:contractul de vânzare cumpărare, contractul de antepriză etc).- act obligatoriu - la a cărui încheiere părţile nu cunosc întinderea obligaţiilor, existînd

şansa unei pierderi şi a unui câştig. (exemplu: contractul de rentă viageră, contractul de vânzare cu clauză de întreţinere).

Actele cu titlu gratuit se clasific ă î n - liberalităţii şi- acte dezinteresateEste liberalitate acel act cu titlu gratuit prin care dispunătorul îşi micşorează

patrimoniul prin folosul patrimonial procurat. Sunt liberalităţi donaţiile şi legatele.Este act dezinteresat acel act cu titlu gratuit prin care dispunătorul procură un

avantaj patrimonial fără a-şi micşora patrimoniul. Sunt acte dezinteresate: mandatul gratuit, depozitul nerenumerat, comandatul etc.

3. Acte juridice civile:- constitutive- translative- declarative

Este constitutiv - actul juridic civil care dă naştere la un drept subiectiv civil care n-a existat anterior. exemplu: ipoteca convenţională, amanetul ori gajul).

Este translativ actul civil care are ca efect str ă mutarea unui drept subiectiv civil dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu (exemplu:donaţia, vânzarea-cumpărarea).

Este declarativ actul civil care are ca efect consolidarea ori definitivarea unui drept subiectiv preexistent (exemplu: partajul (împărţeala este un asemenea act.)

O specie aparte de act declarativ este actul confirmativ - este acel act prin care o persoană renunţă la dreptul său de a ataca cu acţiunea în anulabilitate un act juridic civil, la

33

a cărui încheiere a fost încălcată o dispoziţie legală ce ocroteşte un interes personal, individual.

Actul constitutiv şi cel translativ îşi produc efectele numai pentru viitor (exemplu.nunc), pe când actul declaraţiei îşi produce efectele pentru trecut (exemplutunc).

4. Acte juridice de: - conservare- administrare- dispoziţie

Este act de conservare - acel act juridic care are ca efect preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Este avantajos pentru autorul său deoarece, cu o cheltuială mică, se salvează un drept de o valoare mai mare (Exemplu: î ntreruperea unei prescip ţ ii prin ac ţ iunea î n justi ţ ie, somaţia, înscrierea unei ipoteci.).

Actul de administare - este acel act juridic prin care se realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu (exemplu închirierea unui bun, culegerea fructelor, asigurarea unui bun etc.).

Actul de dispozi ţ ie este acel act juridic civil care are ca rezultat ieşirea din patrimonoi a unui bun sau drept ori grevarea unui bun cu o sarcină reală (ipotecă, gaj).

5. Acte juridice civile patrimoniale ş i nepatrimoniale

Este patrimonial actul juridic civil care are un conţinut evaluabil în bani, asemenea acte sunt cele care privesc drepturile reale şi de creanţă (Exemplu: contractul de vînzare-cumpărare, donaţie, îmrumut etc.).

Este nepatrimonial - actul juridic civil care are un conţinut neevaluabil în bani. (Exemplu: convenţia părnţilor unui copil din afara căsătoriei, în sensul stabilirii numelui de familie al acestuia).

6. Acte juridice - consensuale- solemne- reale

Este consensual actul juridic civil care se încheie prin simpla manifestare de voinţă. Actul consensual reprezintă regula, din punctul de vedere al formei în care se încheie actele juridice civile.

Solemn este acel act juridic care trebuie să îmbrace o formă prescrisă de lege. Forma specială, solemnă pentru un asemenea act este o condiţie de valitate (de valabilitate) (Exemplu: donaţia, ipoteca, convenţională, testamentul).

Este real este actul juridic civil care se încheie în mod valabil dacă manifestarea de voinţă este însoţită de remiterea( predarea) bunului. Exemplu: (împrumutul, depozitul, darul manual).

Un act juridic consensual (ca regulă) poate fi uneori solemn (vânzarea-cumpărarea unui teren).

7.Acte juridice civile î ntre vii ş i pentru cauz ă de moarte

Actul î ntre vii - inter vinos - este actul juridic civil care-şi produce efectele necondiţionat de moartea autorului ori autorilor. Majoritatea actelor civile sunt acte între vii..

Actul pentru cauz ă de moarte - mortis cauza - este actul juridic care nu-şi produce efectele decât la moartea autorului - exemplutestamentul.

8. Acte juridice civile -subiective- condiţie

Este act subiectiv - actul juridic civil al cărui conţinut este determinat prin voin ţ a autorului sau autorilor lui. Majoritatea actelor civile intră în această categorie.

34

Este act condi ţ ie - actul juridic la a cărui încheiere părţile îşi exprimă voinţa doar în privinţa naşterii actului, conţinutul lui fiind predeterminat de norme de la care părţile nu pot deroga (exemplucăsătoria).

9. Acte civile - pure şi simple şi- acte afectate de modalităţi

Este pur şi simplu actul civil care nu cuprinde o modalitate (termen, condiţie, sarcină). (Exemplu: acceptarea ori renunţarea la moştenire).

Este afectat de modalităţi - actul civil care cuprinde o modalitate (exemplu: contractul de asigurare, donaţia cu sarcini, vânzarea cumpărarea cu clauză de întreţinere - în care e prezent termenul).

10. Acte juridice civile -principale- accesorii

Este principal - actul juridic civil care are o existenţă de sine stătătoare soarta sa nepretinzând de soarta juridică a altui act juridic.

Majoritatea actelor juridice intră în această categorie.

Este accesoriu - actul a cărui soartă juridică depinde de soarta altui act juridic, principal. Exemplu: clauza penală, fidejusiunea, gajul, ipoteca convenţională, arvuna).

11. Acte cauzale ş i acte abstracte

Este cauzal - actul juridic a cărui valabilitate implică analiza cauzei ori scopului (dacă scopul este imoral actul juridic este lovit de nulitate).

Este abstract (necauzal) actul juridic civil care este detaşat de elementul cauză, valabilitatea sau neimplicând analiza acestui element.

Sunt abstracte actele juridice constatate prin titlurile de valoare - înscrisuri care încorporează operaţiuni juridice (obligaţiunea CEC).

12. Acte juridice civile - strict personale- şi acte ce pot fi făcute şi prin reprezentare

Strict personal este actul juridic civil care nu poate fi făcut decât personal fără a putea fi încheiat prin reprezentare exemplu: testamentul.

Majoritatea actelor juridice civile este formată din actele ce pot fi încheiate personal, dar pot fi încheiate şi prin reprezentant (mandatar).

Normele care reglementează actul strict personal sunt de strictă interpretare şi aplicare - deoarece constitue excepţia.

13. Actele juridice civile numite (tipice) ş i acte nenumite atipice

Este numit - actul juridic civil care are o denumire stabilit ă de legea civilă, precum şi o reglementare proprie. Majoritatea actelor juridice civile sunt tipice.

Este nenumit - actul juridic care nu are o denumire şi o reglementare proprie (exemplucontractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere.

14. Acte juridice civile cu executare dintr-o dat ă (uno ictu) ş i cu executare succesiv ă

Cu executarea dintr-o dată este actul juridic a cărui executare presupune o singură prestaţie din partea debitorului. Se mai numeşte şi act cu executare instantanee (darul manual).

Cu executare succesivă este acel act a cărui executare presupune mai multe prestaţii eşalonate în timp (contractul de rentă viageră, contractul de încheiere).

35

- Consecinţele neexecutării culpabile - pentru contractul cu executare dintr-o dată - a contractului sinalogmatice - se aplică rezoluţiunea; iar pentru contractele cu executare succesivă - refilierea.

Cap.II Condi ţ iile actului juridic

Condiţiile actului juridic sunt elementele care alcătuiesc acest act.In funcţie de aspectul la care se referă distingem:- Condi ţ ii de fond - cele care privesc conţinutul actului juridic civil.- Condi ţ ii de form ă - cele care se referă la exteriorizarea voinţei.In funcţie de obligativitatea sau neobligativitatea lor, aceste condiţii se împart în :

- esenţiale - cele cerute pentru valabilitatea actului- neesenţiale - întâmplătoare, cele care pot fi prezente ori pot lipsi fără să pună

în discuţie valabilitatea actului.Condiţiile de font, esenţiale ale actului juridic sunt prevăzute în art.948 Cod civil, care

dispune:1) capacitatea de a contracta2) consimţământul valabil al părţii ce se obligă3) un obiect determinat4) o cauză licită.

1. Capacitatea de a î ncheia actul juridic civil

Definiţie : Capacitatea de a încheia actul juridic civil “reprezintă acea condiţie de fond şi esenţială care constă în aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şi obligaţii civile prin încheierea actelor de drept civil.”.

Aceasta reprezintă o parte a capacităţii de folosinţă a persoanei fizice.- In legătură cu această condiţie de fond este de reţinut - că principiul sau regula este

capacitatea de a face actul juridic civil, excepţia fiind incapacitatea.Acest principiu se desprinde din D.31/1954 art.6 alin.1 “Nimeni nu poate fi îngrădit în

capacitatea de folosinţă şi nici lipsit în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege”.

Capacitatea este o stare de drept - de jure (aşa cum o vede legea (Belein), iar discernământul este o stare de fapt.

Consim ţă m â ntul

Stim că actul juridic civil este manifestarea de voin ţă cu intenţia de a produce efecte juridice.

Sub aspect juridic, voinţa este complexă, în structura sa intrând: consimţământul şi cauza sau scopul.

Principiile voin ţ ei juridice î n dreptul civil

Codul civil consacră două principii care cârmuiesc voinţa juridică

- principiul libertăţii actelor juridice civile numit şi principiul autonomiei de voinţă;

- principiul voinţei reale (principiul voinţei interne).

Principiul libert ăţ ii actelor juridice - poate fi exprimat astfel (Belein)- subiectele de drept civil sunt libere s ă î ncheie ori nu un act juridic; civil- părţile sunt libere s ă stabileasc ă , con ţ inutul (clauzele) actului juridic civil;- părţile sunt libere, prin acordul lor, s ă modifice , ori s ă pun ă cap ă t actului juridic civil

pe care l-au încheiat.

Limitele principiului libertăţii actelor juridice civile sunt:

36

a) ordinea publică (norme care reglementează ordinea economică, socială şi politică de stat)

b) morala (bunele moravuri)c) normele imperative (de la care nu se poate deroga).

2. Principiul voin ţ ei reale (interne)In soluţionarea acestei probleme există două concepţii:- concepţia subiectivă - care dă prioritate voinţei interne, reale- concepţie obiectivă - preferă voinţa declarată exteriorizată.Codul civil român a consacrat principiul voinţei interne sau reale.In sprijinul acestui principiu se îndemeiază pe argumentele:- art.977 Codul civil “Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor

contractante, nu după sensul literal al termenului”.- art 953: “Consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare, smulsul prin

violenţă, sau surprins prin dol.”.- art.1175 : în materie de simulaţie “Actul secret modifică un act public, nu poate

avea putere decât între părţile contractante şi succesoriilor universali”.

Defini ţ ia consimţământuluiConsimţământul reprezintă hotărârea de a încheia un act juridic civil manifestată în

exterior.Condiţiile de valabilitate a consimţământului.1. Să provină de la o persoană cu discernământ2. să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice3. să fie exteriorizat4. să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.

1. Consim ţă m â ntul trebuie s ă provin ă de la o persoan ă cu discern ă m â nt Această condiţie decurge din caracterul conştient al actului juridic civil.Persoana fizic ă cu deplin ă tate capacitate cu exerciţiu este prezumată că are

discernământ juridic necesar pentru a încheia acte juridice civile.Persoana lipsit ă de capacitate de exerciţiu (minorul sub 14 ani şu cel pus sub

interdicţie judecătorească, este prezumat ă a nu avea discernământ.Minorul între 14 şu 18 ani are discernământul juridic în curs de formare.Pentru persoana juridică nu se pune probleme deoarece reprezentantul ei este, o

persoană fizică cu deplină capacitate de exerciţiu.In afară de incapacit ăţ ile legale - cazuri în care legea prezumă persoana ca lipsită de

discernământ există şi cazuri de incapacit ăţ i naturale - în care se găsesc persoane capabile după lege, în drept capabile cu discernământ), iar în fapt persoana lipsită temporar de discernământ, exemplu: beţie, hipnoză, somnambulism, mânie puternică.

2. Consim ţă m â ntul trebuie exprimat cu inten ţ ia de a produce efecte juridice - aceasta decurge din esenţa actului juridic civil.Această condiţie nu este îndeplinită când:- manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă, prietenie, curtoazie;- când s-a făcut sub condiţie pur potestativă “din partea celui care se obligă” “mă

oblig dacă vreau”;- când manifestarea de voinţă este prea vagă;- când manifestarea de voinţă s-a făcut cu o rezervă mintală (exemplu: actul fictiv în

caz de simulaţie.

3. Consim ţă m â ntul trebuie s ă fie exteriorizat Principiul aplicabil exteriorizării consimţământului este acela al consensualismului,

care înseamnă că părţile sunt libere să aleagă forma de exteriorizare a voinţei lor.Manifestarea de voinţă poate fi exteriorizată într-o formă expres ă sau tacită

(implicată) (acceptării moştenirii art.689 Codul civil).

37

Modalităţile de exteriorizare a consimţământului sunt : în scris, verbal prin gesturi ori fapte concludente, neechivoce.

In principiu în dreptul civil tăcerea nu valorează consimţământ exteriorizat. Prin excepţie, tăcerea valorează consimţământ:

1. când legea prevede expres aceasta2. când, prin voinţa expresă a părţilor, se atribuie o anumită semnificaţie juridică tăcerii3. cînd tăcerea are valore de consimţământ potrivit obiceiului.

4. Consim ţă m â ntul trebuie s ă nu fie alterat printr-un viciu de consim ţă m â nt Sunt vicii de consimţământ : eroarea, dolul (viclenia), violenţa şi leziunea.

a) EroareaDefini\ie : Eroarea este falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic civilEroarea este reglementată în art.953 Codul civil, 954.

Clasificare- După criteriul consecinţelor care intervin, eroarea este de trei feluri:

1. - eroarea obstacol (distructivă de voinţă) este cea mai gravă formă a erorii - fiind şi ea de două feluri:2. - asupra naturii actului juridic (o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte, are greşita credinţă că încheie alt act juridic) ;

- asupra identităţii obiectului – (o parte crede că tratează cu privire la un anumit bun pe când cealaltă parte are în vedere alt bun) .3. - eroarea viciu de consimţământ - este falsa reprezentare a realităţii ce cade

- fie asupra calit ăţ ilor substan ţ iale ale obiectului actului (error in substantiam);- fie asupra persoanei contractante (error in personam).

4. - eroarea indiferent ă - este falsa reprezentare a unor împrejurări mai puţin importante care nu afectează valabilitatea actului.

In cazul erorii obstacol - sancţiunea ce intervine este nulitatea absolută pentru că nu s-a format acordul de voinţă.

In cazul erorii viciu de consimţământ (în ambele forme) - sancţiunea este nulitate relativă.

Pentru cazul de eroare indiferentă - sancţiunea este diminuarea valorică a prestaţiei, fără nici o consecinţă juridică.

Dup ă criteriul naturii realit ăţ ii fals reprezentată, întâlnim:- eroare de fapt - este valoarea de o reprezentare falsă a unei situaţii faptice

la încheierea actului juridic (obiectul actului, valoarea etc);- eroarea de drept - pentru care se formulează opinia atât a neadmiterii cât şi a

admiterii acesteia ca viciu de consimţământ. Eroarea de drept este reprezentarea falsă a existenţei ori consimţământului unei norme de drept civil.

Condi ţ iile cerute pentru ca eroarea s ă fie viciu de consim ţă m â nt - se cer întrunite două condiţii cumulative:

1. elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost hotărâtor, determinant pentru încheierea actului, astfel încât, dacă ar fi fost cunoscută realitatea, actul nu s-ar fi încheiat.

2. în cazul actelor bilaterale, cu titlu oneros, este necesar ca şi contractantul să fi ştiut sau să fi trebuit să ştie că elementul asupra căruia cade falsa reprezentare a realităţii este determinant.

In actele bilaterale, nu e necesar ca fiecare parte să se găsească în eroare.

2. Dolul sau viclenia- Def. - Este viciu de consimţământ care constă în inducerea în eroare a unei persone,

prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina să încheie un act juridic- Dolul este o eroare provocată

38

După consecinţele pe care le are, ori nu, asupra valabilităţii actului juridic, distingem:- dolul principal - care este dolul ce cade asupra unor elemente importante la

încheierea actului şi care atrage anularea actului- dolul incident (sau secundar), cade asupra unor împrejurări nedeterminante

pentru încheierea actului juridic, şi care nu atrage nevalabilitatea actului.

Elementele dolului1. un element material, obiectiv - ce constă în utilizarea de mijloace viclene pentru a

induce în eroare, şiretenii, manopere dolosive)2. un element subiectiv , inten ţ ional , ce constă în inten ţ ia de a induce în eroare o

persoană, pentru a determina să încheie un act juridic.

Condi ţ ii Dolul trebuie să îndeplinească, condiţiile:

- să fie determinant pentru încheierea actului juridic- să provină de la cealaltă parte.

De reţinut, însă, că aria elementelor determinante, pentru dol, este mai întinsă decât la eroare unde trebuie să fie vorba ori de calităţile substanţiale ale obiectului ori de “calităţile persoanei” contractante.

In doctrină se admite în legătură cu condiţile şi următoarele două situaţii:1. dolul să provină de la un terţ, iar cocontractantul are cunoştinţă de această

împrejurare (un fel de complicitate la dol)2. dolul să provină de la reprezentantul (exemplu mandatarul acestuia)

cocontractantului.

Dovada doluluiPotrivit art.960 al.2 Codul civil “Dolul nu se presupune” ceea ce înseamnă că

persoana care-l invocă trebuie să-l dovedească.Fiind un fapt juridic, dolul poate fi probat prin orice mijloc de probă inclusiv martori

sau prezumţii simple.

3.Violen ţ a Este un viciu de consimţământ ce constă în ameninţarea unei persoane cu un rău

care îi produce o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.

Violenţa este reglementată în Codul civil prin articolele 955, 956, 957, 958.

ClasificareDupă natura răului cu care se ameninţă, distingem între:- violenţa fizică - vis - când ameninţarea priveşte integritatea fizică sau bunurile

persoanei;- violenţa morală - metus - când ameninţarea se referă la onoarea, cinstea ori

sentimentele persoanei.După caracterul ameninţării, deosebim între:- ameninţarea legitimă, justă, care nu este viciu de consimţământ (creditorul îl

ameninţă pe debitor cu darea în judecată în cazul în care nu-şi îndeplineşte îndatorirea pe care o are).

- ameninţarea nelegitimă, injustă, cu un rău – care are semnificaţia juridică a viciului de consimţământ.

Elementele violen ţ ei Violenţa este alcătuită din două elemente:

- un element obiectiv exterior - ce constă în ameninţarea cu un rău- un element subiectiv - constă în insuflarea unei bunuri persoanei

ameninţate.

Condi ţ iile violen ţ ei

39

Pentru a fi viciu de consimţământ, violenţa trebuie să întrunească cumulativ, două condiţii:

- să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil- să fie injustă (nelegitimă, ilicită).

LeziuneaDef. Leziunea este acel viciu de consimţământ care constă în dispropor\ia vădită de

valoare între două prestaţii. Codul civil reglementează în numeroase dispoziţii leziunea: art.951, 1157, 1158, 1160, 1162, 1163, 1164, 1165.

Există două concepţii care stă la baza reglementării leziunii:- concepţia subiectivă - leziunea presupune două elemente:

- unul obiectiv constând în disproporţia de valoare între contraprestaţii;

- unul subiectiv - constând în profitarea de stare de nevoie în care se găseşte cealaltă parte.- concepţia obiectivă - leziunea are un singur element - paguba egală cu

dispropor\ia de valoare între contraprestaţii.

Condi ţ iile leziunii 1. leziunea să fie o consecinţă directă a actului respectiv2. leziunea să existe în raport cu momentul încheierii actului3. disproporţia de valoare între contraprestaţii trebuie să fie vădită.

Domeniu de aplicareLeziunea este un domeniu de aplicare mai restrâns atât din punctul de vedere al persoanelor care o pot invoca drept cauză de anulare, cât şi din punctul de vedere al actelor susceptibile de anulare pentru leziune.

Leziunea priveşte minorii între 14 şi 18 ani - adică minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

In legătură cu al doilea aspect, sunt anulate pentru leziune numai actele juridice civile care, în acelaşi timp:

- sunt acte administrative- au fost încheiate de minorul între 14 şi 18 ani, singur, fără încuviinţarea

ocrotitorului legal- sunt lezionare pentru minor- sunt comutative.

3. Obiectul actului juridicDefini ţ ie - Prin obiect al actului juridic se înţelege conduita părţilor stabilită prin acel

act juridic civil, respectiv acţiunile ori inacţiunile la care părţile sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute

art.962 Codul civil face referire doar la convenţii “Obiectul convenţiiloer este acela la care părţile sau numai una din părţi se obligă”.

Iar ca obiect derivat al actului juridic considerăm, obiectele, lucrurile, bunurile. Cu privire la acest înţeles art.963 dispune “Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract”.

Când conduita părţilor priveşte “lucrurile” ori “bunurile” , acestea sunt privite ca “obiect derivat” al actului juridic civil. După cum vom arăta unele “condiţii de modalitate” ale obiectului actului juridic civil se referă tocmai la “bunuri” .

Condi ţ ii de valabilitate Pentru a fi valabil, obiectul juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:- Condiţii generale:

- să existe;- să fie în circuitul civil;- să fie determinat sau determinabil;- să fie posibil;

40

- să fie licil şi moral.Condiţiile speciale sunt:

- cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului subiectiv;- să existe autorizaţie administrativă prevăzută de lege;- obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului.

Con ţ inutul condi ţ iilor de validitate

Obiectul actului juridic civil trebuie s ă existe: - este o condiţie primordială pentru valabilitatea obiectului;- dacă bunul a existat, dar nu mai există la data încheierii actului juridic, condiţia nu

mai este [ndeplinit`;- bunul,prezent în momentul încheierii actului juridic îndeplineşte condiţia “să existe”.- un bun viitor poate forma obiect valabil al actului juridic civil, cu o excep ţie - cea a

succesiunilor viitoare (nedeschise [nc`).2. Obiectul trebuie s ă fie î n circuitul civil , este prevăzută expres de art.963 Codul civil

şi reluată de art.1310 Codul civil.Sintagma “circuit civil” în plan juridic, are două înţelesuri:- în sens larg, prin circuit civil se înţelege totalitatea actelor şi faptelor juridice, în

virtuţea cărora se nasc raporturi de drept civil;- în sens restrâns “circuitul civil” se reduce la actele şi faptele juridice succeptibile să

conducă la înstrăinarea sau dobândirea valabilă a unui avut sau bun.

3. Obiectul actului juridic civil trebuie să fie determinat ori determinabil (condiţie prevăzută de art.948 pct.3 cât şi de art.964 Codul civil).

- Când obiectul constă în res certa (bun individual determinat), condiţia este îndeplinită prin ipoteză;

- Când obiectul constă în res genera (bun de gen), condiţia este îndeplinită numai prin stabilirea unor criterii de determinare a cantităţii, calităţii, care se vor folosi la momentul executării actului.

4. Obiectul actului juridic civil trebuie s ă fie posibil Este o condiţie impusă de regula de drept potrivit căreia nimeni nu poate fi obligat la

imposibil. Imposibilitatea trebuie apreciată dinamic, în funcţie de progresul tehnico-ştiinţific (pentru că, ceea ce nu este posibil azi, poate fi posibil mâine).

5. Obiectul actului juridic civil trebuie s ă fie licit ş i moral Această condiţie cere ca acţiunea ori inacţiunea părţilor actului juridic civil să fie în

concordanţă cu legea şi morala.- în actele cu titlu gratuit - scopul imediat îl reprezintă intenţia de a gratifica;- în actele reale - scopul imediat îl reprezintă prefigurarea remiterii lucrului;- în contractele aleatorii - o cauză imediată este riscul constă în motivul determinant

al încheierii unui act juridic civil.

CAUZACondi ţ iile de valabilitate a cauzei actului juridic civil a) să existeb) să fie realăc) să fie licită şi morală

a) S ă existe : Această condiţie a cauzei actului juridic civil - este consacrată expres, în art.966 Codul civil “Obligaţia fără cauz ă ....nu poate avea nici un efect ”.

Când lipsa cauzei se datorează lipsei de discernământ, ambele elemente ale cauzei - scopul mediat şu scopul imediat – lipsesc; iar lipsa cauzei va atrage nulitatea relativă a actului juridic civil.

- Când lipsa cauzeu se datorează:- lipsei contraprestaţiei (în contr.sinalagmatice);

41

- lipsei predării bunului (în actele reale);- lipsei riscului (în contr.aleatorii);- lipsei intenţiei de a gratifica în contr. cu titlu gratuit).

sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii absolute.b) S ă fie real ă prevăzută în art.966 Codul civil “Obligaţia....fondată pe o cauză falsă...nu

poate avea nici un efect”. Cauza este falsă când există eroare asupra motivului determinant care este tocmai scopul mediat.

Falsitatea cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic civil.c) S ă fie licit ă ş i moral ă prevăzută expres în acelaşi art.966 Codul civil :“Obligaţia

nelicită, nu poate avea nici un efect”.Art.968 Codul civil prevede “Cauza este nelicită când este prohibită de lege, când este

contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”.Ilicit poate fi doar scopul mediat.

Proba cauzeiCauza este prezumată pînă la dovada contrarie art.967 Codul civil prevede.

“Convenţia este valabilă , cu toate că, cauza nu este expresă”.Se institue astfel două prezumţii:- prezumţia de valabilitate a cauzei , indiferent că se menţionează sau nu- prezumţia de existen ţă a cauzei ; cauza nu trebuie dovedită (ea este prezumată de

lege).Prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela trebuie

să dovedească aceasta.

FORMA ACTULUI JURIDICForma actului juridic civilDefini ţ ie . Prin forma actului juridic civil, se înţelege acea condiţie care constă în

modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă cu intenţia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

In doctrină expresia “forma actului juridic civil” este folosită în sens restrâns şi în sens larg şi anume:

- în sens restr â ns - prin forma actului juridic civil se desemnează tocmai modalitatea de exteriorizare a voinţei juridice

- în sens larg - prin forma actului .. se desemnează trei cerinţe de formă:1. forma cerută pentru însăşi valabilitatea actului - ad validitatem2. forma cerută pentru probarea actului - ad probativ3. forma cerută pentru opozabilitatea actului faţă de ter'e persoane.

Principiul consensualismuluiAcest principiu poate fi definit şi în sensul că este regula de drept potrivit căreia,

pentru a produce efecte juridice, manifestarea de voinţă nu trebuie să îmbrace o formă specială.

Acest principiu nu este consacrat expres, cu caracter general, de către Codul civil.Clasificarea condi ţ iilor de form ă ale actului juridic civil Principala clasificare este în funcţie de consecinţele juridice ale nerespectării lor:- forma cerută pentru valabilitatea actului juridic civil - nerespectarea ei aterage

nulitatea actului;- forma cerută pentru probarea actului juridic civil - nerespectarea ei atrage

imposibilitatea dovedirii cu alt mijloc de probă;- forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi - nerespectarea ei se sancţionează cu

inopozabilitatea faţă de terţ ( o persoană terţă poate să ignore acest act).

Forma cerut ă ad. validitatem Caracterele juridice ale acestei forme:- este un element constitutiv, esenţial al actului juridic - care atrage nulitatea

absolută în caz de nerespectare;

42

- este incompatibilă cu manifestarea tacită de voinţă - deoarece această formă presupune manifestarea expusă de voinţă;

- este exclusivă - adică pentru un anumit act juridic civil solemn trebuie îndeplinită o anumit ă formă, cea autentică (excepţie face testamentară)

Condiţii ce trebuie respectate pentru asigurarea formei ad validitatem.- întregul act trebuie să îmbrace forma cerută pentru valabilitatea sa;- actul aflat în interdependenţa cu actul solemn trebuie să îmbrace şi el forma

specială;- actul care determină ineficienţa unui act solemn trebuie, în principiu să îmbrace şi el

forma specială solemnă.

Aplica ţ ii ale formei ad validitatem In câmpul larg al actelor juridice civile, sunt acte solemne:- donaţia art.813 Codul civil;- subrogarea în drepturile creditorului consimţită de debitor;- ipoteca convenţională (art.1772 Codul civil);- testamentul;- actele juridice între vii de înstrăinare a terenurilor de orice fel;- contractele de arendare scrise;- revocarea expresă a unui legat- renunţarea expresă la succesiune;- acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar;- actele constitutive ale asociaţiilor şi fundaţiilor;- actul constitutiv al societăţilor comerciale.

Forma cerut ă ad probationem Această formă reprezintă acea cerinţă care constă în întocmirea unui înscris care să

probeze actul juridic civil.

Caracteristicile formei ad probationem- este obligatorie, sub acest aspect se aseamănă cu cerinţa ad validitatem- nerespectarea ei atrage sancţiunea inadmisibilităţii dovedirii actului cu alt mijloc de

probă;- reprezintă o excepţie de la principiul consensualismului (deoarece actul trebuie să

îmbrace forma scrisă.Sancţiunea nerespectării acestei formalităţi cerute de art.1180 Codul civil este aceea

că înscrisul este lipsit de putere probatorie, ceea ce nu afectează convenţia ca act juridic.

Aplica ţ ii ale formei ad probationem- art. 1191 alin.1 Codul civil : “” Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare

ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată;

- depozitul voluntar (art.1597);- tranzacţia (art.1705);- contractul de închiriere de locuinţe;- acordul petrolier (L.134/1995 art.13 al.4(;- contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor (L.8/1996 art.42 şI art.68

al.2);- contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală (L.8/1996 art.69 al.1);- contractul de asigurare (L.136/1996 art.10).

Forma cerut ă pentru opozabilitate fa ţă de ter ţ i Această formă înseamnă acele formalităţi care sunt necesare, potrivit legii, pentru a

face actul juridic opozibil şi persoanelor care n-au participat la încheierea lui, în scopul ocrotirii drepturilor ori intereselor lor.

Această cerinţă îşi găseşte justificarea în ideea de protecţie a terţilor.

43

Prin nerespectarea acestei cerinţe de formă - sancţiunea constă în inopozabilitatea actului juridic. Inseamnă că, actul juridic produce efecte între părţi, dar este ineficace faţă de terţi.

Aplica ţ ii - publicitatea imobiliară prin cărţile funciare (L.7/1996 art.21);- publicitatea constituirii gajului şi a oricărei garanţii reale (art.3 1.99/1999);- notificarea cesiunii de creanţă (L.99/1999 art.2);- darea de dată certă înscrisului sub semnătură privată (art.1182 Codul civil);- înregistrarea în materia invenţiilor, desenelor şi modelelor industriale (L.64/1991,

L.129/1992, L.84/1998);- menţiunile cu caracter de protecţie şi înregistrările în materia dreptului de autor şi a

drepturilor conexe (art.126 şI 148 din L.8/1996);- înregistrarea contractelor de arendare (L.16/1994 art.6);

Modalit ăţ ile actului civil Modalităile actului juridic civil sunt :- termenul;- condiţia;- sarcina.

TermenulTermenul - dies - este un eveniment, viitor şi sigur ca realizare, până la care este

amânată fie începerea, fie încetarea exerciţiului drepturilor subiective şi executării obligaţiilor civile.

Regulile generale privind termenul, se găsesc în Codul civil, art.1022-1025. Regulile speciale privind această modalitate se găsesc fie în Codul civil, fie în alte acte normative - izvoare de drept civil.

Clasificare ş i efecte 1. După criteriul efectului său, termenul este:- suspensiv, şi- extinctiv.Termenul suspensiv - am â n ă î nceputul exerci ţ iului dreptului subiectiv şi executării

obligaţiei corelative, până la îndeplinirea lui.Termenul extinctiv - am â n ă stingerea exerciţiului dreptului subiectiv şi executării

obligaţiei corelative, până la împlinirea lui.2. In funcţie de titularul beneficiului termenului distingem:- termen în favoarea debitorului, care este regula (art.1024 Codul civil);- termen în favoarea creditorului (în cazul contractului de depozit, în care termenu

este în favoarea deponentului ca regulă;- termen în favoarea atât a debitorului, cât şi a creditorului (exemplu termenul dintr-

un contract de asigurare).Importanţa acestei clasificări constă în faptul că - numai cel ce are de partea sa,

beneficiul termenului poate renunţa la acest beneficiu.3. In funcţie de izvorul său, termenul este:- termen voluntar sau convenţional (în această categorie intră majoritatea

termenelor), şi este stabilit de părţi prin actul juridic;- termen legal, este stabilit prin lege;- termen judiciar (jurisdicţional); este acordat de instanţă debitorului.

4. După criteriul cunoaşterii :- termen cert, a cărui împlinire este cunoscută (îţi împrumut 100.000 lei până la 1

iunie 2001);- termen incert , a cărui împlinire nu este cunoscută ca dată calendaristică (dar se va

[mplini data morţii creditorului într-un contract de vânzare cu clauză de întreţinere).

44

De reţinut este faptul că: termenul afectează numai executarea actului nu ş i existen ţ a sa.

Termenul suspensiv întârzie î nceputul :- executării dreptului subiectiv şi- executării obligaţiei corelative.

termenul extinctiv marchează stingerea:- dreptului subiectiv şi- obligaţiei corelative.

Exemplu: împlinirea termenului închirierii marchează încetarea dreptului de a folosi bunul ce-i formează obiectul şi [ncetarea obliga ţ iei de a asigura liniştita folosinţă.

CONDITIA - ca modalitate a actului juridicCondiţia - este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde existenţa

(naşterea ori desfiinţarea) actului juridic civil.Deci: Condiţia este eveniment - viitor şi

- nesigurTermenul este eveniment - viitor şi

- sigurRegulile generale privind condiţia sunt stabilite în Codul civil : “Despre obligaţiile

condiţionale” (Secţiunea I-a Cap.VI din Titlul III - “Despre contracte şi convenţii.”

Clasificare ş i efecte 1. După criteriul efectului, este de două feluri suspensiv ă şi rezolutorie.Este suspensiv ă acea condiţie de a cărei îndeplinire depinde na ş terea actului juridic

(art.1017 Codul civil prevede : “de care depinde perfectarea actului”).“Iţi vând, dacă mă mut cu domiciliul şi serviciul până la începutul anului viitor, în

Ploieşti”.Este rezolutorie acea condiţie de a cărei îndeplinire depinde desfiinţarea actului

juridic civil. Exemplu - Prezentul contract se desface dacă “vânzătorului i se naşte un copil în doi ani de la încheierea contractului”.

2. După criteriul legăturii cu voinţa părţilor a realizării evenimentului condiţia este:- cauzală;- mixtă;- potestativă.Este cauzal ă acea condiţie a cărei realizare depinde de hazard, de întâmplare,

independenţă de voinţa părţilor.Este mixt ă condiţia a cărei realizare depinde de :

- voinţa uneia din părţi şi- voinţa unei alte persoane, determinată.

Condi ţ ia potestativ ă este de două feluri:1. potestativ ă pur ă - a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa unei părţi;

- dacă depinde de voinţa debitorului, condiţia este nulă (îţi vând dacă vreau).

2. potestativ ă simpl ă , a cărei realizare depinde de voinţa unei părţi şi de un fapt exterior sau de voinţa unei persoane nedeterminată.

După modul de formulare, condiţia este:- pozitivă;- negativă.

EfecteDouă sunt principiile care generează efectele condiţiei:- condiţia afectează însăşi existen ţ a actului - adică naşterea ori desfiinţarea lui (spre

deosebire de termen care afectează numai executarea);- condiţia îşi produce efectele retroactiv – exemplu tunc.

Sarcina ca modalitate a actului juridic civil

45

Sarcina este o obliga ţ ie : - de a da- de a face- de a nu face

- impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu gratuit – (liberalităţi).Reglementare - Codul civil nu conţine o reglementare generală a sarcinii, aşa cum

există pentru termen şi condiţie.Codul cuprinde numai aplicaţii ale acestei modalităţi, în materia donaţiei şi în cea a

legatului.

ClasificareIn funcţie de persoana beneficiarului, sarcina este:

- în favoarea dispunătorului;- în favoarea gratificatului;- în favoarea unei terţe persoane.

EfecteSarcina nu afectează valabilitatea actului juridic civil în caz de neexecutare a ei, ci

numai eficacitatea acestuia.Neexecutarea sarcinii atrage, în principal, sacţiunea revocării (mai precis rezoluţiunii)

actului juridic cu titlu gratuit.Cap.IIIEfectele actului juridic civilNo ţ iunea ş i determinarea efectelor actului juridic civil Defini ţ ie Prin efectele actului juridic civil se înţeleg drepturile subiective şi obligaţiile civile la

care dă naştere, pe care le modifică sau stinge un asemenea act.Intre efectele actului juridic şi conţinutul raportului juridic civil există identitate.

Determinarea efectelorPrin “determinarea efectelor actului juridic civil” înţelegem stabilirea ori fixarea

drepturilor subiective şi obligaţiilor civile pe care le-a generat, modificat ori stins un astfel de act.

Faza prealabilă şi obligatorie a stabilirii efectelor actului juridic civil este aceea a dovedirii actului.

Următoarea fază constă în interpretarea clauzelor actului.Principalele reguli de interpretare a actului juridic civil, sunt:- “Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar

nu după sensul literal al termenilor ” (art.977 Codul civil);- “Când o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se interpretează în sensul ce

poate acea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul” (art.978 Codul civil);- “Termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în înţelesul ce se potriveşte

mai mult cu natura contractului” (art.979 Codul civil).- “Dispoziţiile îndoioase se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat

contractul” (art.980 Codul civil);- “Clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt exprese într-însul”

(art.981 Codul civil);

- “Toate cauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înţelesul ce rezultă din actul întreg” (art. 982 Codul civil);

- “Când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui care se obligă” (art.983 Codul civil);

- “Convenţiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa”.

Principiile efectelor actului juruidic civil ş I eccep ţ iile lor Principiile efectelor actului juridic civil sunt regulile de drept civil care arată cum şi

faţă de cine se produc aceste efecte.Excepţiile de la principii sunt acele situaţii, în care regulile menţionate nu se aplică.

46

Principiile efectelor actului juridic civil sunt trei:- principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanta);- principiul irevocabilităţii;- principiul relativităţii, (res inter alios, acta, alüs neque nocere, neque prodesse

potest).

Principiul for ţ ei obligatorii Se defineşte acest principiu pornind de la art.969 alin.1 Codul civil - “Convenţiile legal

făcute au putere de lege între părţile contractante”.

Defini ţ ie. Este acea regulă a efectelor actului juridic civil potrivit căreia actul juridic civil legal încheiat se impune autorilor sau autorului actului întocmit ca legea, sau contractul este legea părţilor.

Cazuri de restr@ngere a for ţ ei obligatorii Excep ţ ii - încetarea contractului de mandat din cauza morţii, interdicţiei, insolubilităţii şi

falimentului mandamtului ori mandatarului, după caz (art.1552 pct.3 Codul civil);- încetarea contractului de locaţiune “când lucrul a pierit în total sau s-a făcut

netrebnic spre obişnuita întrebuinţare ” (art.1439 alin.1 Codul civil);- prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic, prin efectul legii, peste termenul

stipulat de părţi; exemplu cazul prelungirii contractelor de închiriere la care se referă art.1 din Legea nr.17/1994.

- prelungirea efectelor actului cu executare succesivă datorită suspendării temporare a executării lui (exempluun caz de forţă majoră, când intervine tot o prelungire, dar forţată a efectelor actului;

- revizuirea efectelor actului juridic din cauza ruperii echilibrului contractual în schimbarea împrejurărilor avute în vedere de părţi, la data încheierii actului juridic - exemplu teoria impreviziunii (rebus, sic non stantibus) a împrejurărilor care nu mai stau aşa.

Ca aplicaţie legislativă a teoriei impreviziunii cităm prevederile imperative ale art.43 alin.3 din L.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe “în cazul unei disproporţii evidente între renumeraţia autorului operei şi beneficiile celui care a obţinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente revizuirea contractului sau urmărirea convenabilă a renumeraţiei”.

Principiul irevocabilit ăţ ii actului juridic civil Acest principiu este prevăzut expres de al.2 art.969 Codul civil “Convenţiile nu pot fi

revocate prin voinţa unei din părţi ci prin consimţământu mutual (prin acordul părţilor)”.

Principiul irevocabilit ăţ ii poate fi deţinut ca regula de drept potrivit căreia: - actului bilateral nu i se poate pune capăt prin voinţa numai a uneia din părţi, - iar actului unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă, în sens contrar, din partea autorului actului.

Irevocabilitatea este o consecin ţă şi o garan ţ ie a principiului forţei obligatorii a actului juridic civil.

Excep ţ ii de la principiu Distingem două categorii de excepţii:- excepţia în categoria actelor bilaterale (sau multilaterale);- excepţia în categoria actelor unilaterale.Excepţiile de la irevocabilitate, pentru convenţii, se încadrează în formula art.969 al.2

Codul civil “Ele se pot revoca....din cauze autorizate de lege”.De aici, rezultă că revocarea convenţiei prin consimţământul mutual al părţilor nu

constitu excepţie de la principiul irevocabilităţii, ci reprezintă un aspect al principiului libertăţii actelor juridice civile.

47

Excep ţ iile de la irevocabilitate î n categoria actelor bilaterale - art.937 Codul civil. “Orice donaţie între soţi în timpul maritagiului este revocabilă ”

(alin.1);- art.1436 Codul civil. “Dacă contractul de locaţiune a fost fără termen, concediul

(adică denunţarea, trebuie să se dea de la o parte la alta, observându-se termenele defipte de obiceiul locului” (alin.2);

- art.1523 Codul civil. “Societatea încetează : prin voinţa expresă de unul sau mai mulţi asociaţi de a nu voi a continua societatea”;

- art.1616 Codul civil.“Dreptul trebuie să se restituie deponentului îndată ce s-a reclamat, chiar când s-a fi stipulat prin contract un anume termen pentru restituirea lui”;

- art.1552 pct.1 ş I 2 Codul civil , “Mandatul se stinge:1. prin revocarea mandatului;2. prin renunţarea mandatarului la mandat”.- denunţarea contractului de închiriere a unei locuinţe la cererea chiriaşului, cu

condiţia notificării prealabile într-un termen de minimum 60 de zile (L.114/1996 art.24 lit.a şi b, republicată);

- denunţarea unor contracte de către judecătorul sindic (art.46 aln.1,3 şi 5 din L 64/1995 privind ponderea reorganizării şi a falimentului modif. prin L.99/1999);

- încetarea contractului petrolier prin renunţarea titularului său (art. 19 pct.b şi art.21 din L 134/1995);

- denunţarea de comandă a unei opere viitoare (L.8/1996, art.46 alin.2);- încetarea contractului de concesiune prin denunţa unilaterală de către consesionar

(art.35 lit.b L.219/1998).

Excep ţ ii de la irevocabilitate î n categoria actelor unilaterale - testamentul este esenţialmente revocabil art.922 Codul civil;- retractarea (retragerea) renunţării la moştenire (art.701 Codul civil);- oferta poate fi revocată, până în momentul ajungerii ei la destinatar (art.37 Codul

civil);- consimţământul părţilor său, după caz, al părintelui exprimat la adopţia copilului

poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data întocmirii înscrisului autentic prin care acesta a fost exprimat (art.8 alin.2 din O.U.G.nr.25/1997).

Principiul obligativităţii şi principiul irivocabilităţii dobândesc anumite particularităţi în cazul contractelor sinalagmatice, contracte ce produc următoarele efecte specifice:

1. excepţia de neexecutare (excepţia non adimpleti contractus)2. rezoluţiunea sau reziliere pentru neexecutarea culpabilă3. riscul contractului.Aceste efecte vor fi analizate în partea a II-a a dreptului civil, la teoria obligaţiilor.

3. Principiul relativit ăţ ii efectelor actului juridic civil - res inter alios acto, alüs neque nocere, neque prodesse potest.

Acest principiu este consacrat în art.973 Codul civil care prevede “Convenţiile n-au efect decât între părţile contractante”.

Acest act produce efecte numai faţă de autorii sau autorul actului, el neputând să profite ori să dăuneze actor persoane.

Iar traducerea din latină a principiului = un act încheiat între anumite persoane nici nu avantajează şi nici nu dezavantajează pe altcineva.

Inţelegerea acestui principiu ca şi a excepţiilor sale presupune, precizarea noţiunilor de:

- părţi;- avânzi cauză ;- terţi

deoarece în raport cu un anumit act juridic toare subiectele de drept civil se plasează în una din aceste trei noţiuni.1. Parte = este persoana care încheie actul, fie personal, fie prin reprezentare, şi în patrimoniul ori persoana căreia se produc efectele actului juridic întrucât a exprimat un interes personal în acel act.

48

Termenul “parte” desemnează atât una din părţile unu act bilateral sau multilateral cât şi pe autorul actului unilateral.

“Parte” este persoana nu numai care încheie direct şi personal actul juridic civil, ci parte este şi persoana care îl încheie prin reprezentantul său.2. Av â nd cauz ă este persoana care, deşi n-a participat la încheierea actului, totuşi suportă efectele acestuia, datorită legăturii sale juridice cu părţile actului.

Există 3 categorii de avânzi - cauză:- succesorii universali şi succesorii cu titlu universal;- succesorii cu titlu particular;- creditorii durografori.- Este succesor universal persoana care dob â nde ş te un patrimoniu , adică o

universalitate (universitas bonorum):- moştenitorul legal unic;- legatorul universal;- persoana juridică ce dobândeşte un patrimoniu prin efectul comasării

(fuziune şi absorbţie).- este succesor cu titlu universal persoana ce dobândeşte o frac ţ iune dintr-un

patrimoniu- moştenitorii legali;- legatarii cu titlu universal;- persoana juridic` ce dobândeşte o parte din patrimoniul unei persoana

juridic` divizată (total sau parţial)Succesorii universali şi cu titlu universal formează o singură categorie de avânzi-cauză

deoarece între ei există numai o deosebire cantitativ ă , nu calitativă.Din punct de vedere juridic, succesorii universali şi cu titlu universal sunt continuatori

ai personalităţii autorului lor.Calitatea lor de a fi avânzi- cauză constă în aceea că actul juridic încheiat de autorul

lor îşi produce efectele şi faţă de ei. Aceşti succesorii preiau în principiu toate drepturile şi obligaţiile autorului, sau o parte a lor (spunem în principiu pentru că nu se transmit drepturile strâns legate de persoana autorului care sunt drepturi incesibile).

- Succesorii cu titlu particular - sunt persoane care dob â ndesc un anumit drept , privit individual (ut singuli):

- cumpărătorul;- donatarul;- legatarul cu titlu particular;- persoana juridic` ce dobândeşte activul net ca efect al dizolvării altei

persoana juridic` .Calitatea sa de având cauză nu se apreciează în raport cu actul prin care a dobândit

un anumit drept (în acest caz având poziţia juridică de parte), ci î n raport cu acte anterioare ale autorului, referitoare la acelaşi drept sau bun, încheiate cu alte persoane, respectându-se şi cerinţele de publicitate, dacă legea le cere.

Exemplu prevăzut de art.1441 Codul civil; privindu-l pe cumpărătorul unui bun ce formează obiectul unui contract de locaţiune anterior.

3. Creditorii chirografori - sunt acei creditori care nu au o garanţie reală pentru creanţa lor (gaj ori ipotecă). Aceşti creditori au garantată creanţa doar cu un drept de “gaj general”, potrivit art.1718 Codul civil care prevede “oricine este obligat personal, este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare”.

Ei au calitate de avânzi cauză faţă de debitorii lor deoarece ei suportă influenţa actelor juridice patrimoniale încheiate de debitori cu alte persoane, prin care activul patrimonial deci “gajul general”, se măreşte sau se micşorează.Totuşi, calitatea de având cauză a creditorului încetează faţă de actele încheiate de debitor î n frauda intereselor sale.

Impotriva acestor acte (faţă de care devine terţ), creditorul chirografor poate intenta ac ţ iunea revocatorie sau pauliană (potrivit art.975 Codul civil) sau acţiunea în declararea simulaţiei (art.1175 Codul civil).

49

Terţii sunt persoanele străine de actul juridic - pentrus extranei - şi faţă de care nu se produc efectele unui act juridic la care n-au participat.

Putem menţiona că, între “avânzi cauză” şi “terţi” poate exista un transfer, în sensul că, aceeaşi persoană poate fi având cauză în raport cu un anumit act juridic civil al autorului său şi să fie terţ în raport cu alt act juridic, încheiat de acelaşi autor.

Excep ţ ii de la principiul relativit ăţ ii Excepţiile de acest principiu sunt tocmai cazurile în care actul juridic civil ar produce

efecte şi faţă de alte persoane decât părţile, prin voinţa părţilor actului.Excepţiile prevăzute de literatura juridică sunt aparente şi reale, deşi nu există o

unanimitate de opinii cu privire la calificarea anumitor situa ţii ca fiind excepţii reale sau aparente.

Excep ţ ii aparente 1) Situaţia avânzilor cauză- succesorii universali şi cu titlu universal sunt “continuatori” ai autorilor lor, fiind,

deci, asimilaţi părţilor;- succesorii cu titlu particular, iau locul (în măsura arătată) părţii actului juridic;-creditorii chirografori - pe de o parte, actul încheiat de debitor nu dă naştere la

drepturi şi obligaţii pentru ei, direct ci pentru debitor, şi pe de altă parte, dreptul de a ataca actul fraudulos izvoreşte lege, iar nu din actul debitorului încheiat cu terţul.

2. Promisiunea faptei altuia (numită şi convenţie de porte-fort).Aceasta constă în convenţia prin care o parte - promitentul - se obligă faţă de cealaltă

parte - creditorul promisiunii - să determine pe o a treia persoană - terţ - să ratifice actul încheiat în absenţa sa.

Este o excepţie aparentă, deoarece, ceea ce se promite este propria faptă a promitentului, de a determina pe cineva să adere la un act.

Deci terţul va fi obligat numai dacă se obligă personal ori prin reprezentant, ratificând actul care, până la acel moment, îI era inopozabil; deci “terţul” devine “parte” în act prin voinţa sa iar dacă terţul nu ratifică actul, promitentul este ţinut să-l despăgubească pe creditor.

3. Simula ţ ia Simula ţ ia este operaţiunea în care ptrinr-un act aparent public, ostensibil, dar

mincinos, nereal se crează o altă situaţie decât cea stabilită printr-un act ascuns, secret, dar adevărat.

Simulaţia îmbracă trei forme:a) actul fictiv (actul public e încheiat numai de formă, fiind contrazis de actul secret,

numit şi “contraînscris”);b) actul deghizat (în actul public se indică un anumit act - spre exemplu vânzare-

cumpărare, pe când în actul secret se arată adevăratul act dorit de părţi - spre exemplu o donaţie);

c) interpunerea de persoane - prete-nom (prin actul secret se determină adevăratele “părţi”, altele decât cele din actul public - ambele ori măcar una din ele)

Includem simulaţia printre excepţiile aparent, şi nu reale, deoarece dreptul terţului de a invoca actul public, ori acela de a opta între actul public şi cel secret are ca izvor legea, iar nu convenţia părţilor creatoare de simulaţie.

4. ReprezentareaReprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană, numită

reprezentant, încheie un act juridic î n numele şi pe seama altei persoane numită reprezentat, astfel încât efectele actului se produc direct şi nemijlocit în persoana reprezentatului.

Reprezentarea poate fi:- convenţională - cea care este generată de contractul de mandat (dându-se procură);- legală - cea care izvorăşte din lege, în sensul că reprezentantul are dreptul de a

reprezenta de la lege.

50

Reprezentarea este o excepţie aparentă deoarece:1) în cazul reprezentării convenţionale - reprezentantul intră în noţiunea de parte a

actului juridic;2) în cazul reprezentării legale - dreptul de a reprezenta este dat de lege, nu prin

actul altcuiva, fără voia reprezentantului.

5. Ac ţ iunile directe Acţiunea directă, reprezintă dreptul la acţiune conferit în unele cazuri creditorului,

printr-o dispoziţie expresă a legii, de a pretinde executarea creanţei sale direct de la un debitor al debitorului său, deşi creditorul n-a fost parte la contractul încheiat între debitorul său şi debitorul acestuia.

Codul civil reglementează două astfel de cazuri:- în art.1488 Codul civil - în cazul contractului de antepriză de clădiri, lucrătorii

angajaţi de antreprenor (care sunt terţi fără de contract de antepriză) au dreptul de a acţiona direct pe beneficiarul construcţiei (client, acesta fiind terţ faţă de contractul dintre antreprenor şi lucrător) pentru plata sumelor ce li se cuvin, dar numai în măsura în care clientul s-ar găsi dator către antreprenor, în momentul intentării acţiunii;

- art.1542 Codul civil alin.2 - dacă prin executarea contractului de mandat, mandatarul şi-a substituit, pe baza unui contract separat, o altă persoană, mandantul (în primul contract) are dreptul de a acţiona în instanţă pe submandatar, deşi este terţ faţă de contractul prin care s-a produs substituirea.

Sunt excepţii aparente, pentru că izvorul dreptului îl constitue legea, iar nu actul individual, încheiat de alte persoane decât titularul dreptului subiectiv de a exercita “acţiunea directă”.

Stipula ţ ia pentru altul - excepţie veritabilă de la principiul relativităţii (contractul în favoarea unei terţe persoane).

Stipulaţia pentru altul este actul bilateral prin care o parte - stipulantul - convine cu cealaltă parte - promitentul - ca acesta din urmă să efectueze o prestaţie în favoarea unei a treia persoane - terţul beneficiar, care nu participă la încheierea actului, nici direct, nici prin reprezentare.

Dreptul terţului se naşte direct şI în puterea convenţiei dintre stipulant şi promitent. Doar exerciţiul dreptului subiectiv astfel născut depinde de voinţa terţului beneficiar.

O aplicaţie a acestui contract o găsim în Codul civil prin reglementarea rentei viagere (art.1642) şi a donaţiei cu sarcini (art.828 şi 830).

Cap.IVNULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Legislaţia noastră nu cuprinde o definiţie a nulităţii literatura de specialitate a formulat mai multe definiţii din care amintim:

Nulitatea este acea sancţiune de drept civil, care lipseşte actul juridic de efectele contrării normelor juridice editate pentru încheierea sa valabilă

Nulitatea intervine în cazul în care nu se respectă condiţiile de validitate ale actului juridic civil.

Funcţiile nulităţii:- func ţ ia preventiv ă , constă în efectul inhibitoriu pe care-l exercită asupra subiectelor

de drept civil, tentate să încheie actul juridic civil cu nerespectarea condiţiilor sale de validitate;

- func ţ ia sanc ţ ionatorie - aceasta presupune tocmai înlăturarea efectelor contrare legii;

- func ţ ia de mijloc de garan ţ ie a principiului legalit ăţ ii - apare ca un mijloc de asigurare a respectării ordinii publice şi bunelor moravuri.

Delimitarea nulit ăţ ii Pentru o mai bună înţelegere a nulităţii este necesar să o delimităm de alte cauze de

ineficacitate a actului juridic civil cum ar fi: rezoluţiunea, rezilierea, conducitatea, revocarea, inopozabilitatea.

a) Nulitate - rezolu ţ iune

51

Delimitarea presupune cunoaşterea conceptelor în cauză, semnalând asemănările şi deosebirile de regim juridic dintre ele.

Nulitatea reprezintă lipsirea de efecte a unui act juridic încheiat cu nerespectarea normelor privind condiţiile de validitate.

Rezoluţiunea constă în desfiinţarea unui contract sinalogmatic, cu executare uno ictu, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi.

Asem ă n ă ri - ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil;- ambele produc efect retroactiv (exemplutunc);- ambele sunt (în principiu) judiciare, deoarece presupun o hotărâre a organului de

jurisdicţie competent.

Deosebiri- dacă nulitatea presupune un act nevalabil;- dacă rezoluţiunea presupune un act valabil încheiat;- dacă nulitatea se aplică oricărui act juridic civil;- rezoluţiunea priveşte doar contrctele sinalogmatice cu executare uno-ictu;- dacă la nulitate cauzele sunt contemporane momentului încheierii actului;- la rezoluţie cauza - neexecutarea culpabilă de către una dintre părţi - este ulterioară

momentului încheierii;- prescripţia extinctivă este supusă reguli diferite, în ce priveşte începutul ei.

b) Nulitate-reziliereRezilierea este încetarea - desfacerea - unui contract sinologmatic, cu executare

succesivă, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi. Intre nulitate şi reziliere există, în esenţă aceleaşi asemănări şu deosebiri ca şu în cazul nulitate-rezoluţiune, cu menţiunea că efectele, de data asta, nu sunt retroactive, ci numai pentru viitor - exemplununc.

c) Nulitate-caducitateCaducitatea este o cauză de ineficacitate constând în faptul că lipseşte actul juridic

civil de orice efecte datorită intervenirii unor cauze ulterioare încheierii sale şI independent de voinţa autorului actului.

Exemplu - neacceptarea ofertei de către destinatarul şu determină conducitatea ofertei.

Asem ă n ă ri - ambele sunt cazuri de ineficacitate.

Deosebiri- nulitatea presupune un act nevalabil;- canducitatea presupune un act valabil;- nulitatea retroactivează (exemplutunc);- canducitatea produce efecte nuami pentru viitor (exemplununc) deoarece pentru

trecut nu s-au produs nici un fel de efecte ale actului;- nulitatea presupune cauze contemporane încheierii actului;- canducitatea presupune o cauză ulterioară încheierii şi străină de voinţa autorului

actului.

d) Nulitate-revocareRevocarea desemnează acea sancţiune de drept civil care constă în înlăturarea

efectelor actului juridic civil datorită ingratitudinii gratificatului ori neexecutării culpabile a sarcinii.

Asem ă n ă ri - ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civildeosebiri

52

- nulitatea presupune un act nevalabil;- revocarea presupune un act valabil încheiat;- nulitatea presupune cauze contemporane momentului încheierii actului;- revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului- nulitatea este aplicabilă oricărui act juridic civil;- revocarea se aplică, în principiu, actelor cu titlu gratuit (liberalităţi);- şu prescripţia extinctivă a acţiunilor (sunt reguli diferite).

Nulitate-inopozabilitateInopozabilitatea este sancţiunea aplicabilă în cazul nesocotirii unor cerinţe de

publicitate faţă de terţi sau a lipsei ori depăşirii puterii de a reprezenta.

Deosebirile- nulitatea presupune un act nevalabil;- inopozabilitatea presupune un act valabil încheiat;- pentru nulitate - efectele privesc atât părţile cât şi terţii;- pentru inopozabilitate - efectele actului se produc faţă de părţi, dar nu se produc faţă

de terţi;- cauzele care determină nulitatea sunt contemporane încheierii actului;- cauzele ce determină inopozabilitatea constau în neîndeplinirea unor formalităţi

ulterioare încheierii lui (ca regulă);- nulitatea relativă poate fi “confirmată”;- inopozabilitatea poate fi înlăturată prin “ratificare” (termenii nu sunt sinonimi.

53