CURS NR.8

Logistica depozitării mărfurilor

8.1. Numărul şi dimensiunile depozitelor într-un sistem logistic8.2. Funcţiile depozitelor8.3. Amplasarea depozitelor8.4.Tipuri de depozite comerciale8.5. Amenajarea interioară a unui depozit8.6. Etapele procesului de depozitare

Evoluţia funcţiilor îndeplinite în depozite este legată de mutaţiile logisticii. Considerat cu câteva decenii în urmă ca un simplu loc de stocare, depozitul poate acoperi în zilele noastre numeroase activităţi.

8.1. Numărul şi dimensiunile depozitelor într-un sistem logisticDeterminarea numărului şi dimensiunii depozitelor trebuie să ţină cont de:

tipul mărfurilor; durata stocării; ambalajele utilizate (care induc forma şi greutatea obiectelor expediate); echipamentele de manipulare şi de stocare.

Diferiţii factori evocaţi mai sus induc mărimea şi numărul depozitelor care vor trebui construite pentru a face sistemul eficace.

Termenul de livrare (timp alocat pregătirii comenzii şi timp de transport) acordat de către cel care dă comanda (client, acţionar) şi tipul de vehicule utilizate pentru a livra (timp egal cu distanţa împărţită cu viteza) permit să se calculeze depărtarea cea mai mare admisibilă între două depozite şi, în consecinţă, pe o suprafaţă finită, numărul total de depozite care trebuie construite.

Cu cât termenele de livrare sunt mai scurte, cu atât depozitele vor fi mai numeroase şi cu cât ele vor fi mai numeroase, cu atât vor fi mai mici, toţi ceilalţi parametri rămânând egali.

De exemplu, este cazul depozitelor destinate să aprovizioneze cu piese de schimb automobilele dacă există un termen contractual de livrare; de asemenea, mărfurile vândute la distanţă (vânzarea prin corespondenţă, prin Internet şi vânzarea la domiciliu). În general, acest tip de depozite este realizată prin prestatori în logistică sau logisticieni.Pentru a încerca limitarea creşterii preţului transportului raportat la cantitatea transportată (la greutate) sau la distanţa parcursă (la kilometru), rolul alocat depozitului va fi de „masificare” a fluxurilor. Aceste depozite sunt numite colectoare. Masificarea poate fi realizată în amonte afectând vehiculelor de aprovizionare funcţii de adunare (coli, palete) dau de colectare (lichide alimentare, făinuri etc.). În acest mod, vehiculul colector înlocuieşte mai multe vehicule mai mici, care s-ar separa de depozit.

1

Masificarea poate fi realizată în aval, în aceeaşi manieră. Ea poate fi realizată simultan în amonte şi în aval.Rolul depozitului va permite astfel, limitarea costului transporturilor, optimizând încărcarea lor, deci crescând capacitatea vehiculului şi a personalului de conducere în timp (productivitate egală cu producţia împărţită la timpul de producţie). Acest tip de depozit este, în general, realizat de către angrosişti.Dacă trecerea prin depozit nu necesită constituirea unui stoc (cazul mesageriei), trecerea printr-un chei (sau o rampă) unic (-ă) mai este numită cross-docking. Operaţiunea constă în descărcarea mărfurilor colectate, trierea lor rapidă şi reîncărcarea imediată a vehiculelor de livrare. Acest tip particular de depozite este, în general, realizat de către transportatorii rutieri de mărfuri.Activitatea exercitată de către depozit şi tipul mărfii stocate determină astfel configuraţia depozitelor.

Dacă produsul este voluminos şi/sau trebuie stocat mult timp, depozitul va fi mai mare. Dacă depozitul primeşte sau expediază numeroase vehicule va trebui să dispună de numeroase căi de acces şi rampe de recepţie şi expediere. Dacă are ca obiect stocarea mărfurilor pe palete va trebui să fie mai înalt. Dacă paletele sunt stivuite unele peste altele fără a exista stelaje va trebui să dispună de mari suprafeţe la sol pentru a le putea primi.

Determinarea mărimii, numărului de depozite şi localizarea lor aproximativă pe o suprafaţă finită structurează un spaţiu „global” (în general, la dimensiunea continentului sau a ţării). A determina cu precizie poziţia lor necesită examinarea precisă a mediului prin următoarele date:

„deservirea” pentru accesul mărfurilor (căi ferate, infrastructuri rutiere, aeroporturi) şi persoanelor (transport în comun);

proximitatea şi abundenţa mâinii de lucru şi calificarea sa, dacă aceasta este necesară;

costul încărcăturilor, taxe şi impozite locale, regionale sau naţionale. Mărimea lor mai mare decât în alte locuri conduce fie la a nu mai amplasa depozitul, fie la a-l delocaliza;

apropierea resurselor (energie, carburanţi, furnizori de maşini etc.) şi infrastructurilor (gări, hoteluri, poştă, şcoli etc.);

apropierea de întreprinderi cu activităţi complementare (integrare orizontală) şi apropierea de întreprinderi care participă la aceeaşi activitate (clienţi sau subcontractanţi potenţiali – integrare verticală);

distanţa faţă de piaţă, adică de locurile de consum; disponibilitatea mărfurilor în proximitate, pentru reîncărcarea camioanelor, dar în

sensul de retur; costul terenului şi costul construcţiei; riscurile (sociale, de mediu, politice etc.).Ansamblul acestor factori va conduce, în final, la o alegere mai puţin proastă, după

importanţa acordată unuia sau altuia dintre factori şi explică că o decizie de implantare poate să nu pară perfect raţională din punct de vedere al gestiunii fluxurilor, dar prezintă alte avantaje pentru acţionari sau salariaţi.

Toţi aceşti factori pot conduce la decizii de de localizare sau de repatriere a activităţilor logistice, la externalizarea sau la apropierea lor de producător, industriaş sau comerciant.

2

Decizia de construcţie a depozitului poate să-i aparţină expeditorului sau prestatorului logistic. Atunci când decizia de construcţie îi aparţine expeditorului acesta doreşte să păstreze controlul operaţiunilor sale logistice. În acest caz, expeditorul va fi tentat să optimizeze costul logisticii sale prin organizarea producţiei sale (mărimea loturilor de producţie, momentul producţiei etc.) şi/sau prin condiţiile sale generale de vânzare (tarife asupra cantităţii comandate sau livrate, promovări anuale etc.). Dacă decizia de construcţie aparţine prestatorului acesta urmăreşte gestiunea fluxurilor logistice pentru un client sau un ansamblu de clienţi. În acest din urmă caz, prestatorul logistic va încerca să-şi reducă costurile complete pe de o parte, consiliindu-l pe expeditor, iar pe de altă parte, masificând fluxurile, deci grupând fluxurile mai multor clienţi în amonte, sau ale mai multor destinatari, în aval, creându-se astfel sinergii.

8.2. Funcţiile depozitelor

Depozitele de distribuţie sunt spaţii, respectiv puncte de stocare, care sunt implantate în drumul fizic al unui produs de la producător la utilizatorul final.

Trebuie făcută distincţie între noţiunea de magazie şi cea de depozit. Se apreciază că, magazia este spaţiul de depozitare pentru materii prime, materiale, în general bune în curs de prelucrare sau utilizare, în timp ce depozitul are rolul de a păstra, în perfecte condiţii de siguranţă calitativă şi cantitativă, mărfurile destinate vânzării către clienţi.

Noţiunea de depozit poate fi definită din punct de vedere economic şi din punct de vedere tehnic.

Din punct de vedere economic, depozitul reprezintă unitatea de bază în cadrul proceselor de aprovizionare tehnico- materială care cuprinde totalitatea stocurilor de materiale sau produse finite păstrate în cadrul întreprinderii în vederea aprovizionării neîntrerupte a secţiilor şi atelierelor şi pentru asigurarea ritmicităţii livrărilor către beneficiari.

Din punct de vedere tehnic depozitele sunt formate din totalitatea construcţiilor sau suprafeţelor special amenajate, împreună cu utilajele, instalaţiile şi dispozitivele necesare efectuării diverselor operaţii, în vederea păstrării materialelor sau produselor finite.

În funcţie de forma de proprietate, depozitele pot fi: ale producătorului, ale comerţului de gros, ale comerţului cu amănuntul sau ale unor mandatari.

Rolul important al depozitelor de distribuţie rezultă din următoarele considerente: Întreprinderile dotate cu depozite au o mai mare capacitate de disponibilitate a

produselor la locul şi timpul solicitate de către client; Depozitele de distribuţie, amplasate corespunzător, diminuează timpul de livrare; Transporturile în cantităţi de masă sunt mai ieftine decât transporturile mici;

expedierea în cantităţi mari se face pe distanţe mari producător- depozit de distribuţie; expedierea de cantităţi mici poate să se limiteze pe distanţe mici.

Principalele funcţii ale unui depozit comercial sunt: Depozitarea şi păstrarea mărfurilor, care asigură continuitatea aprovizionării

consumatorilor individuali şi industriali, în condiţiile existenţei unor diferenţe temporale între producţie şi consum, datorate fenomenului de sezonalitate şi de dispersie spaţială diferită. Sub aspectul duratei de păstrare a produselor în stoc, în practică există următoarele variante:

3

- depozitarea pe termen lung. În cazul unei producţii sau unui consum concentrate în limitele unui sezon, depozitul poate menţine produsele necesare pentru satisfacerea cererii la momentul potrivit. De asemenea, produsele alimentare supuse unui proces de învechire sunt păstrate pe durată îndelungată.

- Depozitarea sezonieră. În cazul unui cererii sezoniere, este adesea mult mai profitabilă apelarea la depozite apropiate de pieţele strategice, care sunt aprovizionate de la depozitul central al firmei, cu puţin timp înainte de începerea sezonului. După terminarea sezonului, mărfurile rămase sunt returnate la depozitul central.

- Depozitarea temporară. Produsele sunt menţinute în depozit până la realizarea unor livrări care utilizează complet capacitatea mijloacelor de transport. Depozitele de distribuţie facilitează circulaţia produselor, fără să realizeze o depozitare pe termen lung.

Consolidarea livrărilor, respectiv condiţionarea şi porţionarea ( dozarea ) mărfurilor, în vederea constituirii unei oferte adaptate diferitelor categorii de clienţi. Produsele primite de la mai multe surse sunt reunite în vederea livrării către client, prin intermediul unui singur transport. Funcţia de consolidare este necesară în situaţiile în care cantităţile necesare clientului din fiecare sursă sunt prea mici pentru a justifica transporturi individuale. Sursele pot fi unităţile de fabricaţie ale aceluiaşi producător sau firme producătoare diferite. Avantajele consolidării sunt: obţinerea unor tarife de transport mai mici, prin livrarea unor cantităţi mari de produse către client; reducerea costurilor totale de distribuţie pentru fiecare producător, comparativ cu situaţia în care ar fi distribuit mărfurile în mod individual; descongestionarea platformei de descărcare a clientului.

Formarea sortimentului comercial prin corelare cu necesităţile ferme ale comerţului de detail. Acestă funcţie este întâlnită sub două variante, în funcţie de sursa de provenienţă a produselor:- unităţile de producţie ale aceleiaşi firme. Depozitul primeşte mărfurile de la mai

multe fabrici ale producătorului şi livrează clienţilor o combinaţie de produse. Mărfurile sunt sortate, pentru a îndeplini solicitările fiecărui client sau pieţe ţintă, în privinţa structurii sortimentale;

- firme diferite. Depozitul creează combinaţii de produse în mod anticipat faţă de comenzile clienţilor. Sortimentul include mai multe linii de produse de la diverşi furnizori. Avantajele oferite clienţilor sunt: reducerea numărului furnizorilor cu care trebuie să stabilească relaţii fiecare client; costuri de transport mai mici decât în cazul aprovizionării de către fiecare client, în mod individual, de la furnizor; asigurarea unei structuri sortimentale diversificate, adaptate cerinţelor clienţilor.

Transportarea şi ambalarea mărfurilor, fără de care nu este posibilă participarea la întregul lanţ de distribuţie, deplasarea bunurilor în interiorul depozitului;

Prestarea de servicii cu valoare adăugată. Cele mai obişnuite servicii care constau în adăugarea de valoare sunt cele legate de ambalarea şi etichetarea mărfurilor. De exemplu, în cazul mărfurilor care urmează să poarte marca privată de distribuitor a clientului, şi nu marca fabricantului, depozitele primesc produsele nediferenţiate şi realizează operaţiuni de ambalare specială şi etichetare, în funcţie de comenzile specifice ale clienţilor. Avantajele principale sunt: satisfacerea cerinţelor clienţilor în privinţa ambalării şi etichetării; reducerea riscului datorită finalizării ambalării şi etichetării în funcţie de comenzile primite; scăderea nivelului stocului necesar, în

4

condiţiile în care acxelaşi produs primit de la furnizori este utilizat pentru realizarea unod configuraţii adaptate cerinţelor clienţilor. Alte servicii legate de ambalare constau în : ambalarea promoţională, repaletizarea mărfurilor, îmbutelierea anumitor produse livrate în vrac de furnizori. Serviciile de valoare adăugată se referă şi la operaţiuni de asamblare a unor componente de produs sau corectare a unor probleme de producţie.Din perspectiva acestor funcţii, un proces tehnologic complet, la nivelul unui depozit,

prezintă următoarele trăsături: Este un proces de producţie care a fost împins în sfera comerţului; Este caracterizat printr-un grad înalt de concentrare, care asigură posibilitatea

raţionalizării prin mecanizarea şi automatizarea operaţiilor. Presupune înzestrarea locurilor de muncă cu echipament tehnic adecvat acelor

operaţiuni care se aproprie de unele procese industriale ( ambalare, sortare, instalaţii de frig).

8.3. Amplasarea depozitelor

Raza de activitate a depozitului coincide, de regulă, cu raza de activitate a întreprinderii comerciale.

Criteriul de bază în amplasarea geografică a unui depozit îl reprezintă organizarea raţională a vehiculării produselor, care să conducă la circuite cât mai scurte ale distribuţiei mărfurilor.

Asupra modalităţilor de vehiculare a mărfurilor acţionează un complex de factori legaţi nemijlocit de participanţii la procesul de distribuţie a mărfurilor, respectiv: producătorul, distribuitorii, transportatorii, consumatorul. Aceşti factori sunt:

Repartizarea teritorială a producţiei bunurilor, în general, a bunurilor de consum, în particular, influenţează, într-o mare măsură, fluxurile de mărfuri, intensitatea şi direcţia acestora, distanţele parcurse şi normele de realizare a mişcării mărfurilor;

Repartizarea teritorială a consumului. Spre deosebire de producţie care înregistrează un anumit grad de concentrare teritorială, consumul se realizează în absolut toate localităţile ţării. Însă, localităţile diferă între ele prin mărime, profilul economico-social, ca atare cererea de bunuri de consum manifestă deosebiri semnificative în profil teritorial;

Dezvoltarea şi organizarea transporturilor. Laturile principale ale activităţii de transport, formele şi condiţiile de realizare a vehiculării mărfurilor sunt:

- Gradul de dezvoltare a reţelei de transport. O reţea de căi de comunicaţie dezvoltată asigură deplasarea mărfurilor de la producător la consumator, cu cheltuieli de transport mai reduse;

- Gradul de dotare a staţiilor CFR cu terminala pentru vehicularea mecanizată a containerelor mici ( 1,5t) şi a containerelor de mare capacitate ( transcontainere);

- Mijloacele de transport folosite ( tipul, nivelul tehnic, starea de funcţionare) influenţează, de asemenea, viteza de deplasare, condiţiile de transport, cheltuielile de transport.

Organizarea activităţii comerciale, caracterizată prin nivelul de dezvoltare şi de modernizare a bazei materiale, structurile organizatorice ale verigilor comerciale şi sitemul de relaţii pe care comerţul le întreţine cu ceilalţi participanţi la procesul de distribuţie a mărfurilor.

5

La alegerea amplasamentului unui depozit de distribuţie trebuie urmărite în prealabil, patru alternative care se pun în faţa producătorului:1. dacă în depozitul de distribuţie produsele vor fi supuse unor tratamente;2. dacă produsele sezoniere sunt depozitate pe o perioadă mai îndelungată de timp;3. dacă produsele sunt fabricate în mai multe locuri de producţie;4. dacă reducerea costurilor de livrare, concomitent cu asigurarea corespunzătoare a

service-lui de livrare, este obiectivul principal dorit.Pentru primele trei alternative este mai avantajoasă organizarea unui depozit de

distribuţie orientat pe producţie, în timp ce pentru ultima altenativă se recomandă un depozit de distribuţie orientat spre piaţă.

Amplasarea în funcţie de piaţă. Această variantă presupune localizarea depozitului în apropierea clienţilor cheie.

Aria geografică servită de depozit depinde de o serie de factori printre care viteza livrărilor, mărimea comenzii medii şi costul unitar al livrării locale. Amplasarea unui depozit în funcţie de piaţă se justifică atunci când constituie modalitatea de a oferi clienţilor un sprijin logistic rapid, cu cel mai mic cost total. Un depozit amplasat în proximitatea clienţilor îndeplineşte funcţia de creare a unei structuri sortimentale, pe baza mărfurilor provenite din surse multiple. Produsele sunt primite de la furnizori în transporturi consolidate, efectuate pe distanţe mari. Diversitatea sortimentală a stocului menţinut de depozit este mare. Principalele avantaje oferite de această variantă de amplasare sunt următoarele: costurile de transport relativ mici, datorită aprovizionării în cantităţi mari de la furnizori; sortimentul de produse variat; posibilitatea aprovizionării fiecărui client, conform necesităţilor, cu cantităţi de produse mai mici decât cele specifice aprovizionării directe de la furnizori; reducerea timpului necesar pentru completarea stocului, la nivelul firmelor cliente. Amplasarea în apropierea pieţei este o soluţie întâlnită în cazul produselor alimentare şi bunurilor de consum curent. De asemenea se aplică în domeniul sprijinului logistic pentru producţie, în vederea asigurării componentelor care fac obiectul unor strategii de tip just in time.

Amplasarea în funcţie de producţieDepozitul este plasat în apropierea unităţilor de fabricaţie ale unei firme

producătoare. Funcţiile principale pe care le îndeplineşte sunt combinarea produselor şi consolidarea livrărilor. Apelarea al un astfel de depozit este necesară în cazul în care fiecare unitate de fabricaţie este specializată în realizarea unui anumit produs, iar clienţii solicită un sortiment complet. Printre avantajele specifice menţionăm: facilitarea obţinerii de către cleint a unui sortiment constituit din produse fabricate de diferite unităţi; reducerea costurilor de transport prin consolidarea livrărilor către clienţi; posibilitatea clienţilor de a comanda o cantitate mică din fiecare produs; simplificare, pentru client, a operaţiunilor de urmărire a livrărilor efectuate de furnizor, datorită primirii mai multor produse cu o singură factură.

Amplasarea intermediarăDepozitele sunt poziţionate între clienţi şi unităţile de producţie. Funcţiile îndeplinite

sunt consolidarea şi crearea sortimentului. La un cost logistic scăzut, se livrează fiecărui client structura sortimentală dorită.

Acţiunea conjugată a acestor factori de influenţă condiţionează alegerea unui canal de distribuţie sau altul, şi, în cadrul acestuia, găsirea amplasamentului optim al viitorului

6

depozit, ţinând seama de necesitatea minimizării costurilor de depozitare, concomitent cu asigurarea următoarelor cerinţe principale:

stabilirea celor mai scurte şi mai rapide căi de vehiculare a mărfurilor; respectarea principiului teritorial, prin stabilirea judicioasă a zonei de

aprovizionare; localizarea depozitului în zona special amenajată în perimentrul fiecărui oraş.

Schiţele de sistematizare teritorială prevăd o zonă distinctă destinată amplasamentelor de depozite, de obicei în vecinătatea platformelor industriale de la periferia localităţilor, pentru a exista posibilitatea racordării lor la arterele rutiere şi de cale ferată. Locul unde se construieşte depozitul trebuie să fie uscat, ferit de umezeală, îndepărtat de unităţi care degajă praf, fum, cu posibilitatea racordării uşoare a construcţiei la instalaţiile de gospodărie comunală şi asigurarea condiţiilor de pază şi securitate a mărfurilor. În marile oraşe nu este recomandabilă amplasarea depozitelor pe străzile centrale cu circulaţie intensă, ci la marginea oraşului, pe străzi mai puţin circulate. Pentru alegerea locului optim de amplasare a depozitului de mărfuri sunt necesare

analiza economică şi calculul matematic. În acest scop se iau în considerare o serie de factori şi elemente economice şi organizatorice, dintre care cele mai semnificative sunt: numărul şi amplasamentul furnizorilor şi beneficiarilor de mărfuri, volumul mărfurilor primite şi expediate, direcţia din care se primesc şi în care se expediază mărfurile, distanţa pe care o parcurg mărfurile de la furnizor la depozitul cu ridicata şi de aici la beneficiari, condiţiile de expediere şi de transport ale mărfurilor, apropierea de principalele căi de comunicaţiepentru a se folosi cele mai scurte, mai puţin aglomerate şi mai ieftine dintre ele; proprietăţile fizico-chimice, de păstrare şi comercializare a mărfurilor.

8.4. Tipuri de depozite comerciale

Depozitele comerciale, în funcţie de diverse criterii, pot fi grupate în mai multe categorii:

După caracterul activităţii principale pe care o îndeplinesc, depozitele pot fi: depozite de colectare, care concentrează partizi relativ mici de mărfuri primite

de la diverşi furnizori, în vederea formării unor partizi mari, pentru diferiţi beneficiari;

depozite de repartizare, destinate acumulării mărfurilor în partizi mari, pentru a le livra beneficiarilor în partizi mici;

depozite de tranzit şi transbordare, amplasate de regulă în gări şi porturi, servind pentru păstrarea temporală, şi, uneori, pentru pregătirea mărfurilor în vederea transportării ulterioare la depozitele principale sau la beneficiari;

depozite pentru păstrarea sezonieră sau de lungă durată, destinate acumulării de mărfuri într-o perioadă scurtă pentru păstrarea sezonieră sau pentru păstrarea mai îndelungată.

După gradul de specializare, depozitele pot fi :

7

depozite strict specializate, în care se păstrează un singur fel de marfă a cărei caracteristică este prezenţa celui mai simplu sortiment ( de ex.sare, cartofi, combustibili lichizi);

depozite specializate, având ca obiect stocarea unei singure grupe de mărfuri ( confecţii, cosmetice)

depozite combinate, care asigură păstrarea a două sau trei grupe de mărfuri apropiate prin cererea de consum a populaţiei ( textile- încălţăminte, galanterie- cosmetice);

depozite generale, destinate fie sectorului alimentar, fie sectorului nealimentar; depozite mixte, în care se păstreză mărfuri din ambele sectoare.

După forma construcţiei, depozitele pot fi : Construcţii deschise – depozit liber, folosite pentru mîrfurile insensibile la

acţiunea factorilor de climă; Construcţii semideschise – depozite acoperite, destinate mărfurilor ce trebuie

protejate; suprafaţa utilizabilă va fi limitată de înălţime şi de punctele de sprijin; Construcţii închise.

În funcţie de natura şi condiţiile necesare pentru păstrarea mărfurilor depozitele pot fi:

neclimatizate parţial climatizate climatizate.

În funcţie de poziţia faţă de nivelul solului, depozitele pot fi: deasupra pământului sub pământ.

Ştiind că particularităţile constructive reprezintă un elemnt esenţial, care îşi pune amprenta asupra întregului proces tehnologic, în proiectarea unui nou depozit se recomandă:

construirea de clădiri pe un singur nivel, asigurându-se astfel, o mare facilitate pentru operaţiile de manipulare şi de stocare;

adoptarea formei rectangulare, sau pătrate, care permite cea mai mare suprafaţă pentru perimetrul dat şi deci reduce costul construcţiei;

alegerea, din prunct de vedere arhitectural, a construcţiei de tip hangar:o construcţie metalică lejeră, repede amortizabilă, cu excelente posibilităţi de extindere;

reducerea numărului stâlpilor de susţinere, deoarece, prin aceasta se favorizează stocarea pe înălţime, utilizarea eficientă a mijloacelor mecanice de manipulare, exploatarea intensivă a spaţiului şi volumului construcţiei.

8.5. Amenajarea interioară a unui depozitÎn cadrul unui depozit comercial întâlnim un flux comercial compus din

următoarele procese: preluare- recepţie, depozitare- stocare, livrare. În general, pentru orice suprafaţă comercială care întruneşte atributele unui depozit, fluxul tehnologic se compune din: intrare – păstrare – depozitare – stocare – vânzare – livrare. În

8

proiectarea tehnologiei amenajării unui depozit trebuie să se aibă în vedere ca diferitele operaţii şi procese de bază, necesare îndeplinirii scopului pentru care a fost creat, să se deruleze într-o înlănţuire logică în spaţiu şi timp. Organizarea depozitului trebuie astfel făcută încât cele două circuite, respectiv circuitul de stocaj, constituit din recepţie şi stocaj, şi circuitul de service, constituit din livrarea mărfurilor, să nu se suprapună.

La amenajarea interioară a unui depozit trebuie cunoscute următoarele elemente: Sistemul constructiv al depozitelor: suprafaţă şi înălţime, numărul nivelurilor pe care

se desfăşoară suprafaţa depozitului, dotarea cu rampe de încărcare – descărcare; Condiţiile de depozitare determinate de specificul produselor: cerinţe speciale de

temperatură şi umiditate, necesitatea acesului pentru controlul periodic şi efectuarea de operaţii de întreţinere a produselor în timpul depozitării, asigurarea respectării ordinii primul produs intrat – primul produs ieşit;

Modul de ambalare; natura, forma geometrică şi rezistenţa mecanică la stivuire a ambalajelor de transport;

Tipul de palete folosite.Preluarea mărfurilor din spaţiile de depozitare are o mare importanţă datorită costurilor de manipulare pe care le presupune. În principiu, există trei modalităţi de preluare a mărfurilor pentru constituirea comenzilor:- selecţia individuală. Produsele sunt prelucrate pe rând, unul câte unul. Dintr-un

anumit loc din spaţiul de depozitare, este preluat un singur produs, care este adus pe platforma de expediere spre clienţi. Ulterior, este preluat un alt produs.

- Ruta de prelucrare. Personalul responsabil de manipularea mărfurilor parcurge în depozit o anumită rută, care îi permite să preia mai multe produse, înainte de a se îndrepta spre platforma de expediere. Numărul produselor preluate depinde de caracteristicile acestora şi de capacitatea echipamentului de manipulare folosit.

- Aria repartizată pe lucrător. Fiecare membru al personalului depozitului este responsabil de o anumită zonă. Pentru asamblarea comenzilor, aplică fie selecţia individuală fie ruta de prelucrare, în aria atribuită.

Pentru aranjarea mărfurilor în depozit se aplică următoarele criterii:- complementaritatea. Produsele care sunt folosite împreună în consum şi sunt

solicitate de clienţi în cadrul aceleiaşi comenzi vor fi amplasate în apropiere.- Compatibilitatea. Aranjarea mărfurilor în depozit trebuie să ia în considerare

caracteristicile lor merceologice. Produsele compatibile sunt cele care pot fi amplasate în apropiere, fără a genera riscuri.

- Popularitatea. Utilizarea acestui criteriu are la bază diferenţele existente între produse în privinţa vitezei de circulaţie. În cazul în care un produs cu circulaţie rapidă este preluat din stoc în cantităţi mai mici decât cele în care este furnizat, se recomandă amplasarea lui în apropierea punctelor de expediere către clienţi.

In consecinţă, cu ocazia fiecărei operaţiuni de preluare, distanţa pe care o vor parcurge astfel mărfurile va fi cea mai scurtă.- Mărimea. Potrivit acestui criteriu, mărfurile de dimensiuni mici se amplasează în

apropierea zonelor de expediţie. Se asigură în acest mod o densitate mare de produse în proximitatea punctelor de livrare. Criteriul mărimii garantează cel mai mic cost de manipulare doar în cazul în care produsele de dimensiuni mici sunt cele care au o circulaţie rapidă.

9

O exploatare raţională a unui depozit se realizează prin respectarea următoarelor principii generale:

Depozitarea mărfurilor corespunzător proprietăţilor de utilizare; Alocarea unor spaţii izolate specializate, pentru mărfurile cu proprietăţi

particulare deosebite ( camere frigorifice, de uscare) Exploatarea, într-o concepţie tehnologică unitară, a întregii suprafeţe de

depozitare; Utilizarea la maximum a capacităţilor de depozitare; Corelarea mobilierului de păstrare cu funcţiile principale pe care le

îndeplineşte depozitul respectiv; Asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor; Proiectarea şi construcţia depozitului în consens cu cerinţele de mecanizare a

muncii.În funcţie de amplasarea principalelor zone recepţie, depozitare, expediţie există

trei variante de flux al mărfurilor într-un depozit:1. circulaţia mărfurilor în linie dreaptă când zonele de recepţie şi expediţie sunt

paralele, fiind aşezate pe două laturi opuse ale depozitului; - proces tehnologic liniar;2. circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 90o, când zonele de recepţie şi expediţie sunt

amplasate perpendicular pe două laturi alăturate ale depozitului;- proces tehnologic în L;

3. circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 180, când zonele de recepţie sunt amplasate pe aceeaşi latură a depozitului. – proces tehnologic în U.

Ţinând seama de rol şi destinaţie, suprafaţa totală a oricărui depozit este formată din: suprafaţa pentru păstarrea efectivă a mărfurilor, care are greutatea specifică cea mai

mare în suprafaţa totală a depozitului şi un rol principal în funcţionarea acestuia; suprafaţa auxiliară, menită a deservi operaţiunile adiacentei funcţiei principale a

depozitului, constituită din mai multe încăperi şi spaţii, în care au loc diferite operaţiuni: dezambalare, recepţionarea mărfurilor, preambalarea produselor, păstrarea provizorie a mărfurilor respinse la recepţie, laboratoare de analiză;

suprafaţa administrativă şi cu caracter social; spaţiul de ciculaţie – culoare, coridoare, spaţiul ocupat de scări, lift; spaţiul ocupat de elementele constructive ale clădirii – stâlpi, coloane de susţinere,

ziduri interioare despărţitoare.Este eficient şi recomandabil ca cea mai mare parte din suprafaţa totală a

construcţiei să fie rezervată încăperilor operative, respectiv între 80-90%. Din suprafaţa operativă a depozitului se delimitează şi se separă aşa-numita suprafaţă utilă a depozitului. Ea se compune din.: încăperile unde se păstrează efectiv mărfurile; suprafaţa trecerilor dintre stive, stelaje, respectiv trecerile pe unde se aduc şi se scot mărfurile din depozit.

Dotarea depozitului cu mobilier şi utilaje comercialeExploatarea raţională a volumului util al depozitelor, reducerea timpului necesar

formării comenzilor, uşurarea muncii salariaţilor, presupune dotarea, pe de o parte, cu tipuri de mobilier adecvat sistemelor de depozitare moderne, care au la bază paletizarea şi conteinerizarea mărfurilor, iar, pe de altă parte, cu tipuri de utilaje comerciale care să asigure mecanizarea şi automatizare proceselor de muncă specifice diferitelor faze ale tehnologiei din depozite.

10

Tipuri de mobilier şi utilaje comerciale În funcţie de anumite caracteristici, dotările dintr-un depozit se clasifică în diferite

grupe:1. după natura lor:

un sistem intern de recipienţi, reprezentat de mijloace de depozitare cum sunt: containere, rafturi de orice fel, tancuri şi palete;

mijloacele muncii tehnice, respectiv toate mecanismele şi utilajele mecanizate şi automatizate; instalaţii de transport, de ambalare, sortare;

2. după funcţiile pe care le îndeplinesc şi aparteneţa lor la diferite procese tehnologice: mijloace pentru depozitare: palete, recipienţi, tancuri, silozuri; mijloace pentru supravegherea şi păstrarea mărfurilor: mijloace de ambalare,

aparate de control; mijloace pentru porţionare şi condiţionare: echipamente pentru dozare, maşini

de măsurat, tăiat, mijloace de ambalare; mijloace pentru sortarea mărfurilor: aparate şi instalaţii de sortare, maşini de

calibrare; mijloace pentru transport şi ambalare: aparate de ridicat, aparate pentru

servirea rafturilor, palete; mijloace pentru asigurarea unor servicii materiale de etichetare, împachetare.

3. după locul lor în fluxul tehnologic al depozitului: dotări tehnice principale: toate mijloacele de muncă ce îndeplinesc o anumită

funcţie a depozitului; dotări complementare, acele mijloace ale muncii care susţin sau completează

capacitatea de funcţionare a dotărilor tehnice principale: mijloace de control, dispozitive care asigură depozitarea, mijloace care ajută la transportul intern.

8.6. Etapele procesului de depozitare

Procesul de depozitare parcurge urmatoarele etape:

1. Recepţia mărfurilor.Activitatea de recepţie a mărfurilor reprezintă o verigă esenţială a lanţului logistic

şi ca atare, este important să fie cunoscute diferitele mecanisme şi reglementări, cu scopul de a evita inconveniente inutile sau chiar în unele cazuri conflictele.

Aceasta activitate presupune descărcare, controlul conformităţii, atribuirea locului afectat lotului, intrarea în inventar (gestiune);

Principalele documente prezentate la recepţie pot fi:factura, bonul de livrare; bonul de comandă; documentul de transport; documente mai specifice, cum ar fi documente vamale, licenţe, diverse acorduri etc.

În toate operaţiunile de transport pe contul altuia, transportatorul trebuie, în modimperativ, să elaboreze un document, numit titlu de transport, care poate să difere în funcţie de provenienţă (naţională sau internaţională).

11

Operaţiunile de descărcare a mărfurilor sunt în sarcina destinatarului, cu excepţia încărcăturilor mai mici de 3 tone. Pentru încărcături mai mici de 3 tone, transportatorul execută sub responsabilitatea sa operaţiunile de descărcare.

Orice imobilizare excesivă produce prejudicii transportatorului şi, ca atare, trebuie manifestată atenţie faţă de respectarea termenelor de descărcare.

În momentul livrării, destinatarul trebuie să procedeze la verificarea încărcăturii care îi este prezentată.Această verificare este esenţială deoarece dacă marfa este deteriorată sau se constată lipsuri, destinatarul va fi îndreptăţit să angajeze responsabilitatea transportatorului dacă se stabileşte că paguba şi producerea sa s-au întâmplat în timpul transportului. Pentru a face aceasta trebuie să formuleze rezerve cât mai complete posibil.

Pentru a fi valabile, rezervele trebuie să fie scrise, precise, clare, semnificative şi mai ales trebuie confirmate prin scrisoare recomandată într-un termen de trei zile. Rezervele formulate de către destinatar trebuie să producă efecte. Pentru aceasta trebuie evitate formulări ambigui de genul: sub rezerva, sub rezerva de control,sub rezerva de despachetare (dezambalare), colet deschis sub rezerva, sub rezerva de lipsă etc.

2. Implantarea mărfurilor în depozite.În prezent, toate sistemele de stocare sunt destinate să primească şi să

depoziteze un număr mare de articole şi s-a constatat adesea, că în cadrul aceleaşi familii de produse unele articole pot să difere prin greutate, valoare, volum şi bineînţeles frecvenţa lor de ieşire din stoc.

Utilizarea metodei ABC în gestiunea stocurilor permite îmbunătăţirea performanţelor celor care pregătesc comenzile, cât şi optimizarea traseelor acestora cu scopul de a evita deplasările inutile şi de a face să corespundă timpii de deplasare cei mai scurţi cu articolele cele mai solicitate. Alegerea criteriului metodei ABC depinde, în mod esenţial, de obiectivele care trebuie realizate.

Criteriile cele mai frecvent utilizate sunt frecvenţele ieşirilor din stoc, ponderile articolelor şi costurile articolelor.

3. Gestiunea stocurilorGestiunea stocurilor poate fi privită în două accepţiuni:

în sens restrâns, de evidenţă propriu-zisă, în care se urmăreşte mişcarea materiilor prime, materialelor (intrarile, ieşirile, stocul iniţial, stocul final ); în sens larg, de modelare şi optimizare a proceselor de stocare prin luarea în considerare a costurilor implicate de existenţa stocurilor în întreprinderi.

Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de cuprindere, aceasta incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasării stocurilor în teritoriu, de repartizare a lor pe deţinători, de formare şi evidenţă a acestora, cât şi probleme de recepţie, de depozitare şi păstrare, de urmărire şi control, de redistribuire şi mod de utilizare.

Obiectivele principale ale conducerii proceselor de stocare pot fi sintetizate astfel: - asigurarea unor stocuri minim necesare,

12

- asortate, care să asigure desfăşurarea normală a activităţii economico-productive a agenţilor economici prin alimentarea continuă a punctelor de consum şi în condiţiile unor cheltuieli cât mai mici;

- prevenirea formării de stocuri supranormative, cu mişcare lentă sau fără mişcare şi valorificarea operativă a celor existente (devenite disponibile);

- asigurarea unor condiţii de depozitare-păstrare corespunzătoare în vederea prevenirii degradărilor de materiale existente în stocuri;

- folosirea unui sistem informaţional simplu, operativ, eficient, util şi cuprinzător care să evidenţieze în orice moment starea procesului de stocare;

- aplicarea unor metode eficiente de urmărire şi control care să permită menţinerea stocului în anumite limite, să previna imobilizările neraţionale.

Gestiunea stocurilor răspunde, în principal, la două întrebări şi anume când să se lanseze comanda şi cât de mare să fie aceasta. Pentru a face aceasta există evident mai multe metode posibile, metode tradiţionale de tipul gestiunii la prag, gestiunea prin revizie periodică sau metode mult mai moderne (Just-in-time, Kanban etc.).

4. Expedierea mărfurilor

Expedierea care este faza finală a activităţii unui depozit constă în a face să ajungă la destinatar produsele cerute (cantitativ şi calitativ), în termenele convenite, în cea mai bună stare posibilă, într-o manieră în care marfa poate fi uşor descărcată, identificată şi controlată. Optimizarea serviciilor oferite şi minimizarea costurilor printr-o organizare raţională sunt principalele constrângeri ale serviciului de expediere. Un studiu minuţios al diferiţilor indicatori va permite să se găsească un echilibru satisfăcător între aceste două constrângeri.

Presupune:- regruparea comenzilor în zona de expediere;- alocarea cheltuielilor de transport;- completarea loturilor de livrare şi control;- încărcare;- înregistrare informatică.

Serviciul expediere trebuie să acorde o atenţie particulară în ceea ce priveşte încărcarea vehiculelor cu scopul de a evita suprasarcina (care este considerată o infracţiune prevăzută în codul rutier şi poate angaja responsabilitatea expeditorului în caz de declaraţie falsă) şi cu scopul de a echilibra încărcarea vehiculului.

In cazul unui contract tip trebuie respectate câteva reguli cum ar fi:- acoperirea şi descoperirea cu prelată a vehiculului sunt în sarcina transportatorului;- încărcarea vehiculului este în sarcina expeditorului pentru încărcături mai mari de 3 tone;- calarea şi amararea sunt în sarcina expeditorului;- atenţionarea transportatorului în legătură cu orice particularităţi ale mărfurilor (periculoase, perisabile etc.);- trebuie o etichetare clară pe fiecare colet sau obiect;- când natura mărfurilor o necesită, aceasta trebuie ambalată pentru a suporta transportul şi diversele manipulări;

13

- expeditorul furnizează transportatorului, odată cu marfa, documentele de însoţire şi informaţiile necesare în caz de reglementări particulare, cum ar fi vama, mărfurile periculoase etc.

14