CURSUL VI

LOGISTICA DISTRIBUŢIEI MĂRFURILOR

6.1 Distribuţia – concept şi conţinut; rol şi funcţii6.2 Canalele de distribuţie6.3 Formele distribuţiei

6.1 Distribuţia – concept şi conţinut; rol şi funcţiiÎn teoria şi practica economică se utilizează mai multe noţiuni, cărora li se conferă

aceeaşi accepţiune şi anume: mişcarea mărfurilor, comercializarea mărfurilor, dar distribuţia mărfurilor este cea mai cuprinzătoare.

Specialiştii au formulat numeroase definiţii ale noţiunii de distribuţie, dintre care am selectat câteva, pe care le vom prezenta în continuare:• totalitatea proceselor economice şi tehnico-organizatorice privind dirijarea şi transmiterea fluxului de bunuri şi servicii de la producător la consumator, în condiţii de eficienţă maximă; (Mâlcomete, P. (coord.),op. cit ., 1994)• ansamblul operaţiunilor şi proceselor economice determinate de circulaţia (mişcarea) mărfurilor de la producător la consumator; (Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N.Al. (coordonatori),op. cit ., 2003)• politica de distribuţie cuprinde totalitatea deciziilor care se referă la o asigurare a treptelor de desfacere subordonate cu performanţele întreprinderii; (Bruhn, M.,op. cit ., 1999) • procesul de distribuţie este structurat, după unii autori (Pop, N. Al., Marketing , Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994CAPITOLUL VIII ), astfel:

traseul(ruta) pe care îl parcurge produsul pe piaţă; ansamblul operaţiunilor ce însoţesc, condiţionează şi desăvârşesc acest traseu

(vânzare-cumpărare, concesiune, consignaţie etc.); lanţul proceselor operative la care sunt supuse mărfurile în drumul lor de la

producător la utilizator (consumator);• alegerea şi gestionarea modului de optimizare a disponibilităţilor unui produs sau serviciu pentru un număr maxim de consumatori relevanţi la un cost minim (nu implică numai furnizarea bunurilor sau serviciilor, ci şi mişcarea acestora în interiorul organizaţiei);• în viziunea marketingului modern, distribuţia este un concept complex ce reflectă:

procesul circuitului fizic al mărfurilor, relaţiile ce apar pe piaţă şi ansamblul activităţilor ce marchează trecerea de la producător la consumator al produselor:

traseul ce-l parcurge marfa până la consumatorul final; canalul de distribuţie; operaţiunile economice care marchează trecerea succesivă până la

intrarea în consum (vânzare, cumpărare, concesiune, consignaţie, etc.); distribuţia fizică sau logistica;

1

aparatul tehnic ce realizează operaţiunile (reţea de unităţi, dotare, personal).

• în ultimele decenii, distribuţia a devenit una din cheile elaborării mixului de marketing eficient: coerenţa dintre deciziile privitoare la preţ, produs, comunicare, promovare, servicii, alegerea canalului şi a formulei de distribuţie este unul din aspectele esenţiale ale unei politici comerciale.(Dubois, P. L., Jolibert, A., op. cit., 1994)

Relaţiile de interdependenţă dintre distribuţie şi producţie, respectiv consum, sunt puse în evidenţă de către funcţiile pe care aceasta le îndeplineşte în cadrul circuitului economic:

• facilitarea schimburilor, prin reducerea numărului tranzacţiilor;• schimbarea proprietăţii asupra produsului, prin operaţiuni comerciale care

constau în: vânzare, cumpărare etc.;• transport, care asigură deplasarea produselor de la producător la distribuitor şi

de la acesta la consumator;• stocare, prin intermediul căreia se realizează ajustarea în timp a ofertei la

cerere;• sortare şi ambalare, funcţii ce fac posibilă oferirea unei varietăţi de produse sub

aspect calitativ, structural, de marcă;• asumarea, împreună cu producătorul, a funcţiilor logistice, cum ar fi gestiunea

stocurilor;• promovare, prin care se oferă consumatorului informaţii despre produse;• service, constând în activităţi legate direct de vânzare şi negociere, de livrare,

instalare, efectuare a reparaţiilor în perioada de garanţie etc.;• finanţare. Se realizează prin faptul că distribuitorul cumpără de la producător

cantităţi în partizi mari, oferindu-i contravaloarea produselor, ceea ce-i permite continuitatea activităţii, chiar dacă produsele nu au ajuns la consumator. În acest fel, distribuitorul este cel care finanţează continuitatea producţiei, asumându-şi riscul;

• socială, ce derivă din asigurarea protecţiei intereselor consumatorului, educarea acestora, precum şi din faptul că distribuţia oferă un număr important de locuri de muncă.

De asemenea, putem grupa funcţiile distribuţiei în două categorii, şi anume: funcţii fizice, care facilitează transferul fizic al produsului, de la producător la consumator şi funcţii comerciale, prin intermediul cărora se organizează şi realizează tranzacţiile.

Între producător şi consumator nu circulă doar produsul (fluxul produsului constând în deplasarea efectivă, fizică a produsului de la producător la consumator, adică din momentul încheierii procesului de producţie, când produsul este livrat, şi până la cumpărarea acestuia de către consumatori). În realitate, procesul de distribuţie include, alături de fluxul produsului (cunoscut şi sub denumirea de distribuţie fizică au logistică), şi următoarele fluxuri economice:

• fluxul tranzacţiilor (al negocierilor), care cuprinde tratativele desfăşurate între partenerii actului de schimb (producători, intermediari, utilizatori finali) prin care producătorul se angajează să producă şi să livreze distribuitorilor produsele solicitate de consumatori, în cantitatea solicitată şi într-o anumită formă de ambalare şi prezentare.

2

Tot în această fază se stabilesc şi responsabilităţile participanţilor la procesul de distribuţie;

• fluxul informaţional include vehicularea tuturor informaţiilor necesare procesului de distribuţie, atât pe ruta producător-intermediari-consumatori, cât şi pe circuitul invers;

• fluxul promoţional cuprinde acţiunile (mesajele) producătorilor şi intermediarilor, prin care aceştia încearcă să informeze piaţa de existenţa unui produs.

Toate aceste fluxuri se desfăşoară într-o strânsă interdependenţă, astfel încât atunci când producătorul se hotărăşte asupra unei anumite modalităţi de distribuţie, pe lângă fluxul produsului trebuie să ţină seama şi de celelalte fluxuri care îl însoţesc, simultan sau paralel.

Rolul distribuţiei este acela de a asigura continuitatea deplasării fluxului de produse de la producător către consumator. Acest rol este îndeplinit prin intermediul următoarelor activităţi şi procese:

• realizarea unei corelaţii optime între cerere şi ofertă, exercitând o influenţă activă asupra producţiei pe baza cunoaşterii cererii consumatorilor (a celei în prealabil formulate, de pildă prin comenzi);

• deplasarea produsului la locul cererii prin organizarea raţională a fluxului fizic al mărfurilor;

• asigurarea momentului optim al livrării în raport cu cererea, ceea ce conduce la regularizarea mişcării mărfurilor şi atenuarea oscilaţiilor sezoniere;

• realizarea minimului raţional de cheltuieli pentru punerea la dispoziţia consumatorului a produsului dorit, cheltuieli pe care acesta le suportă.

Distribuţia generează o serie de avantaje şi beneficii, atât la nivelul

producătorului, cât şi al societăţii, în ansamblul acesteia. Astfel:• permite reducerea numărului de tranzacţii şi a cheltuielilor;• permite îmbunătăţirea şi diversificarea sortimentelor oferite consumatorilor;• răspunde mai bine aşteptărilor consumatorilor, având în vedere faptul că se află

în imediata lor proximitate;• aflându-se între producţie şi consum şi având un rol de reglare a raporturilor

dintre cele două sfere economice, distribuţia are un rol activ în economie şi societate, fiind un exponent al intereselor consumatorilor şi producătorilor.

Funcţiile, fluxurile, rolurile distribuţiei sunt realizate prin intermediul activităţilor desfăşurate de următoarele două mari categorii de „actori” ai distribuţiei:

• comercianţii, care, la rândul lor pot fi încadraţi în categoria comercianţilor angrosişti (cei care vând utilizatorilor sau altor intermediari), respectiv a comercianţilor detailişti (cei care vând consumatorilor finali);

• instituţiile publice, care realizează o funcţie de intermediere şi rereglare.

Concluzionând şi sintetizând diferitele opinii prezentate atât în literatura de specialitate, cât şi în activitatea practică, funcţiile distribuţiei se manifestă sub următoarele forme:

3

• crearea unor utilităţi de timp şi de spaţiu pentru consumatori, funcţie ce exprimă eficienţa distribuţiei în condiţiile actuale, când asistăm la reducerea efortului pe care îl depun cumpărătorii pentru achiziţionarea produselor. În acest scop, sistemul de distribuţie trebuie să identifice cele mai adecvate canale de comercializare, să estimeze necesarul stocurilor, să execute comenzi şi să transporte produsele până la locul vânzării acestora;

• repartizarea produselor în funcţie de cerere, care presupune divizarea partizilor mari de mărfuri în loturi omogene, de mai mici dimensiuni, în funcţie de cerinţele exprimate de detailişti;

• asortarea produselor, prin selecţionarea sortimentelor ce urmează a fi vândute şi luarea în calcul a posibilităţii ca acestea să fie aprovizionate de la un singur furnizor;

• colectarea mărfurilor, prin achiziţionarea unor produse similare de la diferiţi furnizori;

• culegerea de informaţii care să servească drept suport al acţiunilor ce urmează a fi realizate, sau, altfel spus, descoperirea celor mai adecvate modalităţi de satisfacere a consumatorilor.

6.2 Canalele de distribuţieCanalul de distribuţie reprezintă un ansamblu organizat şi structurat de agenţii şi

instituţii care desfăşoară activităţi menite să facă legătura între producători şi consumatori sau, altfel spus, traseul parcurs de produs de la locul obţinerii sale şi până la locul consumului. Acest itinerar este realizat de un ansamblu de persoane şi întreprinderi care se numesc intermediari.

Orice canal de distribuţie poate fi caracterizat prin trei dimensiuni:1. lungimea canalului este dată de numărul de verigi intermediare parcurse de

un produs între producător şi consumatorul final. În funcţie de numărul acestor puncte intermediare, canalele de distribuţie pot fi:

- canale directe sau fără intermediari (producător-consumator), în care relaţia producător – consumator este directă, nemijlocită, intermediarul lipsind:

Producător Consumator

- canale scurte, cu un singur intermediar, considerate canale tradiţionale. Se utilizează mai ales pentru produsele agroalimentare perisabile, dar şi pentru produse de valoare mare, de noutate, de modă sau când piaţa este concentrată. În acest caz producătorul îşi asumă funcţia distribuţiei fizice, riscul comercial şi funcţia de promovare. Avantajele acestui tip de canal se reflectă în reducerea cheltuielilor, realizarea relaţiei cu consumatorii sau mărirea vitezei de rotaţie a stocurilor:

Producător Detailist Consumator

- canale lungi- cu doi sau mai mulţi intermediari. Se utilizează în mod frecvent pentru mărfurile cu sortiment complex, cu cerere sezonieră sau care presupun operaţiuni de sortare, ambalare, etc.Un asemenea canal necesită cheltuieli mai mari, încetinirea vitezei de rotaţie a stocurilor,

4

chiar şi pierderi datorită condiţiilor de depozitare, dar asigură o aprovizionare ritmică şi condiţii adecvate de păstrare:

Producător Angrosist Detailist Consumator - canale complexe – în care există mai mult de două verigi intermediare,

care contribuie la creşterea cheltuielilor. Acest tip de canal de distribuţie este specific ţărilor dezvoltate, ce practică un comerţ de tip integrat, precum şi comerţului internaţional, dar şi bunurilor de folosinţă curentă:

Producător Angrosist ... Detailist Consumator

2. lăţimea canalului este definită de numărul intermediarilor ce prestează servicii de aceeaşi natură, prin care se poate asigura distribuirea produselor în cadrul fiecărei faze de deplasare a produsului spre consumator. În cazul bunurilor de consum, canalul de distribuţie are o lăţime mai mare decât în cazul bunurilor industriale. Această dimensiune creşte în partea inferioară a canalului de distribuţie, pe măsura apropierii de consumator;

3. adâncimea canalului de distribuţie exprimă:- gradul de apropiere a distribuţiei de locurile efective de consum sau de utilizare a unui produs sau serviciu; - gradul de dispersie în spaţiu al punctelor de vânzare, al apropierii acestora de punctele de consum. La bunurile industriale adâncimea este redusă, distribuţia fiind caracterizată printr-un grad ridicat de concentrare teritorială, în timp ce la bunurile de consum adâncimea canalului de distribuţie este mare, unele dintre aceste produse fiind aduse chiar la domiciliul consumatorului final, prin comandă, corespondenţă etc.

Canalele de distribuţie sunt specifice fiecărei categorii de produse, mai mult chiar, de multe ori acelaşi produs putându-se afla în canale de distribuţie de dimensiuni diferite. În consecinţă, în economia naţională se creează reţele complexe de distribuţie.

5

Funcţiile canalelor de distribuţie a mărfurilor

6

LUNGIMEA

Numărul de trepte intermediare prin care produsele trec de la producători la consumatorii finali. Această trăsătură nu vizează distanţa, cin numărul firmelor ce intervin ca intermediari în circulaţie.

ÎN FUNCŢIE DE NUMĂRUL INTERMEDIARELOR CANALELE DE DISTRIBUŢIE POT FI:

DIRECTE SCURTE LUNGI

LĂŢIMEANumărul unităţilor ce asigură distribuirea

mărfurilor în cadrul fiecărei etape a procesului de

deplasare a acestora spre consumatori

Redă măsura în care distribuitorii sunt apropiaţi de

punctele efective de consum (se urmăreşte

satisfacerea cât mai rapidă a nevoilor

consumatorului)

ADÂNCIMEA (PROFUNZIMEA)

DIMENSIUNILE CANALULUI DE DISTRIBUŢIE

FUNCŢIILE CANALELOR

DE DISTRIBUŢIE

Colectarea informaţiilor pentru negocieri

Stabilirea legăturii cu consumatorii potenţiali

Stimularea distribuţiei prin difuzarea comunicaţiilor despre marfă

Finanţarea cheltuielilor legate de achiziţionarea mărfurilor

Organizarea transportării, depozitării şi păstrării mărfurilor

Clasificarea preţurilor şi altor condiţii avantajoase pentru vânzarea ulterioară a mărfurilor

Adaptarea mărfii la cererea cumpărătorului (sortarea, ambalarea, montarea, fabricarea)

Înainte de a desemna canalul de distributie ce va fi utilizat pentru un produs sau serviciu anume, întreprinderea trebuie să-şi definească obiectivele urmărite prin strategia de distribuţie, obiective ce trebuie să răspundă, în primul rând, obiectivul general al întreprinderii. Pentru aceasta, un canal de distribuţie trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:

• produsul sau serviciul să fie oricând disponibil pentru cât mai mulţi consumatori de pe piaţă;

• canalul de distribuţie să ofere produsului suportul necesar, adică servicii post-vânzare, vânzare pe credit, reparaţii;

• personalul care se ocupă cu distribuţia să posede cunoştinţe de specialitate şi să desfăşoare eforturi de promovare a produsului respectiv;

• activitatea întregului canal de distribuţie să fie destinată aducerii produsului cât mai aproape de consumatori şi în timp util;

• canalul de distribuţie să ofere cele mai mici costuri, dar să întrunească toate cerinţele enunţate.

De asemenea, alegerea canalului de distribuţie se va face în funcţie de anumite criterii , cum sunt:

• tipul pieţei pe care acţionează întreprinderea (piaţă de consum, piaţă de servicii sau piaţă industrială);

• natura produsului sau serviciului ce urmează să fie distribuit;• etapa din ciclul de viaţă în care se află produsul;• caracteristicile pieţei - se referă la aspectele privind numărul potenţialilor

clienţi, concentrarea acestora în anumite zone sau dispersarea lor;• mediul de marketing (concurenţa, condiţiile economice, politice şi

legislaţia);• caracteristicile consumatorilor;• resursele disponibile;• caracteristicile intermediarilor;• canalele de distribuţie utilizate de concurenţă;• obiectivele întreprinderii etc.

Alegerea canalului de distribuţie poate fi analizată sub forma unui proces alcătuit dintr-un număr de trei etape distincte,şi anume:

• evaluarea calitativă a oportunităţilor mediului pe care întreprinderea este cel mai bine pregătită să le exploateze, condiţionată de obiective mai puţin tangibile de genul „să elaborăm cel mai bun produs”, „să furnizăm cele mai bune servicii ulterioare vânzării”;

• determinarea mixului de politici care oferă probabilitatea optimă de a obţine rezultatul dorit, etapă care se desfăşoară după ce strategia a fost definită în termeni generali;

• în final, în cea de-a treia etapă, pentru a decide ce canal (sau combinaţie de canale) de distribuţie va fi ales, vânzătorul va cuantifica costurile asociate cu posibilităţile disponibile. Această analiză presupune, între altele, şi o divizare a costurilor de vânzare directă la numărul de clienţi consideraţi a fi necesari pentru a obţine volumul de vânzări dorit, divizare care se va face în funcţie de următoarele criterii :

7

- numărul şi distribuţia geografică a clienţilor;- numărul de solicitări pentru fiecare articol, în scopul evaluării dimensiunii

potenţiale a comenzii;- vânzările medii în cazul fiecărei comenzi;- numărul de vânzători necesari pentru a obţine cifra optimă de comenzi;- salarii şi comisioane;- costuri de călătorie şi administrative;- costuri necesare menţinerii inventarului;- costuri de finanţare;- costuri pentru extinderea creditelor;- costuri generate de rău-platnici;- costuri ale furnizării serviciilor;- costuri aferente facturărilor, procesării comenzilor, expediţiei etc.;- costuri de transport.

Specialiştii consideră că alegerea celui mai potrivit / adecvat canal de distribuţie este determinată de următorii factori :

• consumatorii. Întreprinderile ce au o orientare de marketing situează în centrul fiecărui proces decizional consumatorul. Acest fapt este cu atât mai relevant în sfera distribuţiei, sferă în care se încearcă formularea de răspunsuri la întrebări referitoare la numărul consumatorilor, distribuţia lor geografică, frecvenţa de cumpărare, aşteptările în legătură cu produsul achiziţionat etc. O piaţă dispersată trebuie deservită printr-o reţea vastă de distribuitori, iar o piaţă concentrată de utilizatori frecvenţi ai produsului va necesita legături cât mai scurte;

• caracteristicile produsului. În cazul produselor perisabile, de exemplu, timpul şi lungimea canalului de distribuţie sunt esenţiale în menţinerea beneficiilor oferite consumatorului;

• întreprinderea. Cultura şi caracteristicile întreprinderii influenţează alegerea canalului de distribuţie. Întreprinderile au puncte forte şi puncte slabe diferite, de care trebuie să se ţină seama. Astfel, poziţia pe piaţă, puterea financiară, calitatea şi volumul informaţiilor disponibile etc. Reprezintă elemente relevante de care trebuie să se ţină seama atunci când se decide asupra activităţilor şi proceselor care sunt delegate intermediarilor;

• concurenţa. Atunci când nu fac parte dintr-un sistem de marketing, intermediarii independenţi din canalul de distribuţie au interese proprii. Se consideră că este în interesul intermediarilor ca pe piaţă să se menţină concurenţa pentru serviciile pe care ei le oferă;

• mediul. Mediul extern al întreprinderii se află într-o continuă schimbare. De exemplu: dezvoltarea comunicaţiilor a oferit întreprinderilor noi modalităţi de a aduce cumpărătorilor produsele proprii; evoluţia mediului socio-cultural a condus la creşterea numărului de gospodării alcătuite dintr-o singură persoană, fapt care a contribuit la dezvoltarea marketingului direct; schimbările de natură politică pot face unele canale de distribuţie irelevante etc.;

• strategia. Ca element al strategiei generale a întreprinderii, distribuţia trebuie să conlucreze cu toate celelalte elemente componente ale acesteia.

8

Alegerea canalului de distribuţie este o decizie importantă pe care trebuie să o adopte întreprinderea, aceasta având implicaţii atât asupra vânzărilor cât şi a costurilor, pe o perioadă îndelungată.

6.3 Formele distribuţieiDistribuţia poate fi realizată:

în forma directă (fără intermediari sau nespecializată); în forma cu intermediari (sau specializată).

Distribuţia directă (fără intermediari) este realizată de către producătorii înşişi, prin intermediul propriilor departamente / servicii / compartimente de vânzare. Vânzarea propriu-zisă a produselor se face, de regulă, în locuri care aparţin întreprinderii producătoare. Acest sistem este mai puţin utilizat, îndeosebi în perioada actuală, preferându-se apelarea la sistemele de distribuţie cu intermediari (specializate, sau indirecte). În aceste sisteme, principalii intermediari sunt angrosiştii şi detailiştii.

Principalul avantaj al distribuţiei directe (fără intermediari) este acela că permite vânzătorului să controleze ansamblul procesului de marketing. Practicarea distribuţiei directe este favorizată de existenţa:

unui număr limitat de cumpărători potenţiali; unui grad înalt de concentrare geografică a potenţialilor

cumpărători; unui grad înalt de complexitate tehnică ce necesită servicii

extensive; unui grad înalt al inovării tehnologice; unei cereri stabile (fără variaţii sezoniere sau ciclice care să

impună depozitarea produselor ce fac obiectul distribuţiei).

Distribuţia cu intermediari prezintă, în mod evident, atât avantaje, cât şi dezavantaje. Astfel, principalele avantaje ale distribuţie cu intermediari sunt legate de costuri, acoperire şi oferta de servicii. În ceea ce priveşte avantajele legate de costuri, utilizarea unui intermediar:

Minimizează costul organizării pe teren; Elimină costul depozitării; Minimizează sarcinile financiare legate de inventariere; Micşorează costurile de vânzare; Micşorează riscul pierderilor urmare a perisabilităţii mărfurilor

depozitate; Micşorează pierderile datorate rău-platnicilor şi reduce costul

controlului creditului; Elimină costurile livrării locale; Reduce costurile procesării pentru a satisface comenzile

nestandardizate etc.În ceea ce priveşte avantajele legate de acoperire, utilizarea intermediarilor

permite producătorului să acceseze un număr sporit de utilizatori potenţiali, fără a mări costurile fixe.

9

Din perspectiva avantajelor legate de oferta de servicii, intermediarii sunt disponibili şi pot efectua servicii locale, ante şi post vânzare, într-un mod mult mai eficient decât majoritatea producătorilor.

Principalul dezavantajal utilizării intermediarilor se referă la pierderea controlului direct asupra:

• activităţilor legate de vânzare (selecţia clienţilor, publicitatea produsului etc.);• stabilirii preţurilor;• livrării;• service-ului etc.

În ţara noastră, în comercializarea produselor şi serviciilor pe piaţă, se practică următoarele forme de comerţ :

• comerţul cu ridicata/de gros – activitatea desfăşurată de comercianţii care cumpără produse în cantităţi mari, în scopul revânzării acestora încantităţi mai mici, altor comercianţi sau utilizatori profesionali sau colectivi;

• comerţul cu amănuntul/de detail - activitatea desfăşurată de comercianţii care vând produse, de regulă, direct consumatorilor, pentru uzul personal al acestora;

• comerţul de gros cash and carry/formă de comerţ cu autoservire, pe bază de legitimaţie de acces – activitatea desfăşurată de comercianţii care vând mărfuri prin sistemul de autoservire către persoane juridice sau persoane fizice autorizate şi asociaţii familiale autorizate potrivit legii, înregistrate în baza de date a vânzătorului, în scopul revânzării şi/sau prelucrării, precum şi al utilizării acestora ca produse consumabile;

• comerţul ambulant – activitatea de comercializare cu amănuntul realizată prin trecere dintr-un loc în altul, în rulote mobile, standuri mobile, chioşcuri mobile sau în vehicule special amenajate;

• serviciul de alimentaţie publică– activitatea de pregătire, preparare, prezentare şi servire a produselor şi a băuturilor pentru consumul acestora în unităţi specializate sau la domiciliu/locul de muncă al consumatorilor;

• exerciţiul comercial – una sau mai multe activităţi de comercializare cu ridicata, cu amănuntul de tip cash and carry, de alimentaţie publică, precum şi a serviciilor desfăşurate de un comerciant;

• serviciul de piaţă– orice acţiune sau prestaţie care face obiectul vânzării-cumpărării pe piaţă şi care nu are drept consecinţă transferul proprietăţii asupra unui bun corporal, efectuată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor;

• comerţul în zone publice – activitatea de comercializare a produselor şi serviciilor, desfăşurată permanent sau sezonier în pieţe, târguri, oboare, pasaje publice, porturi, aeroporturi, gări, autogări, drumuri publice şi străzi sau orice zonă de altă natură destinată folosinţei publice.

Aceste forme de comerţ se desfăşoară în diferite tipuri de structuri de vânzare (spaţii de desfăşurare a unuia sau mai multor exerciţii comerciale), după cum urmează:

• structuri de vânzare cu suprafaţă mică – structură de vânzare având o suprafaţă de vânzare (suprafaţă destinată accesului consumatorilor pentru achiziţionarea produsului/serviciului, expunerii produselor oferite, plăţii acestora şi circulaţiei personalului angajat pentru derularea activităţii. Nu constituie suprafeţe de vânzare cele destinate depozitării şi păstrării mărfurilor, producţiei, birourilor şi anexelor) de până la 400 mp inclusiv;

10

• structuri de vânzare cu suprafaţă medie – structură de vânzare având o suprafaţă de vânzare cuprinsă între 400 şi 1000 mp inclusiv;

• structuri de vânzare cu suprafaţă mare – structură de vânzare având o suprafaţă mai mare de 1000 mp.

De asemenea, activităţile comerciale se pot desfăşura în:• centre comerciale – structuri de vânzare cu suprafaţă medie sau mare, în care

se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate. Suprafaţa de vânzare a unui centru comercial este rezultată din suma suprafeţelor de vânzare cu amănuntul de produse şi servicii de piaţă şi de alimentaţie publică cuprinse în aceasta;

• zone publice. Comerţul în zone publice reprezintă activitatea de comercializare a produselor şi serviciilor, desfăşurată permanent sau sezonier în pieţe, târguri, oboare, pasaje publice, porturi, aeroporturi, gări, autogări, drumuri publice şi străzi sau orice altă zonă de altă natură destinată folosinţei publice.

11