CURS 13

ALEGEREA ŞI MONTAREA DINŢILOR ARTIFICIALI

Alegerea şi montarea dinţilor artificiali reprezintă un domeniu al proteticii

unde arta domină ştiinţa, unde estetica este o preocupare majoră şi unde

cunoştinţele trebuie să fie cu discernământ aplicate pentru a reda o înfăţişare

agreabilă bolnavului, dar şi pentru a restabili celelalte funcţii perturbate ale

sistemului stomatognat.

1. ALEGEREA DINŢILOR ARTIFICIALI

Din punct de vedere didactic, această etapă cuprinde doi timpi şi anume:

1.1. alegerea dinţilor din zona anterioară;

1.2. alegerea dinţilor din zona laterală.

1.1. ALEGEREA DINŢILOR DIN ZONA ANTERIOARĂ

Se face în funcţie de anumite criterii principale cum sunt:

dimensiunea dinţilor;

forma dinţilor;

culoarea dinţilor;

gradul de vizibilitate.

Dimensiunea dinţilor din zona frontală se apreciază pe baza reperelor

înregistrate pe machetele de ocluzie, existând mai mulţi parametri dimensionali care se

iau în consideraţie:

În sens vertical, lungimea dinţilor frontali (înălţimea cervico-incizală), este

determinată de distanţa dintre planul de ocluzie şi linia surâsului

În sens mezio-distal (lăţimea dinţilor frontali superiori) este determinată

prin măsurarea distanţei dintre linia mediană şi linia caninului.

În sens vestibulo-oral (grosimea dinţilor frontali) trebuie să fie în

armonie cu grosimea crestei alveolare reziduale din zona anterioară a arcadei.

Forma dinţilor frontali

Trebuie să imite naturalul, şi de aceea vor fi anatomorfi, dar cu aspecte

variabile în plan frontal şi sagital. De aceea, forma este dată, în principal, de:

aspectul marginilor incizale ale dinţilor;

raportul dintre aceste margini şi coletul dinţilor;

profilul plan sau convex al acestora.

În literatura de specialitate există o serie de corelaţii între forma dinţilor

frontali (în special a incisivilor centrali superiori) şi:

arhitectura facială osoasă;

conturul părţilor moi;

sexul;

vârsta;

tipul constituţional;

personalitatea pacientului.

Astfel au apărut:

Principiul armoniei dento-faciale al lui Williams;

Principiul armoniei dento-dentare a lui Berry şi Williams;

Determinarea conturului figurii prin desenarea acestuia pe hârtie sau prin

utilizarea unui tipar, al cărui perimetru să se suprapună peste cel al feţei

pacientului (propus de Housé şi Loop);

Principiul armoniei dento-somato-facială a lui MUZI;

Principiul lui GERBER evidenţiază similitudinea care există între forma

incisivilor centrali şi forma nasului;

Principiul lui LEE propune fragmentarea în patru părţi egale a lăţimii

nasului şi raportarea sa la lăţimea frontalilor;

Triada lui NELSON stabileşte armonia care trebuie să existe între

conturul feţei, forma arcadei şi forma incisivilor centrali;

Principiul „triunghiului estetic” a lui ZAWEZY şi NELSON: subliniază

relaţia dintre aspectul facial, curbura dintelui şi alinierea lui pe arcadă;

Indicele S.P.A. (sex, personalitate, vârstă) propus de SEARS;

Principiul dentogeniei, a lui ZEN;

Principiul individualizării a lui FRUSCH ŞI FISCHER

Criteriul tipului constituţional SIGAUD şi HORAUF;

Criteriul profilului facial;

Teoriile combinate;

Tehnologia computerizată.

Culoarea dinţilor

Reprezintă un alt criteriu deosebit de important în alegerea dinţilor

artificiali şi are drept caracteristici: nuanţa, saturaţia şi strălucirea. Culoarea

dentară trebuie în primul rând armonizată cu cea a tegumentelor, a părului, a

irisului, a vârstei bolnavului.

1.2. ALEGEREA DINŢILOR DIN ZONA LATERALĂSe va realiza după aceleaşi criterii: dimensiune, formă şi culoare.

Dimensiunea dinţilor din zona laterală:

Dimensiunea în sens vertical este reprezentată de jumătatea distanţei

spaţiului interalveolar din care se scad 2 mm necesari bazei acrilice.

Dimensiunea în sens mezio-distal se va alege în funcţie de distanţa dintre

linia caninului şi limita distală a spaţiului protetic de sprijin, din care se cad 0,5-

1 cm, din considerente biomecanice.

Dimensiunea în sens vestibulo-oral se va stabili:

- în funcţie de grosimea crestei edentate;

- aplicând regulile lui Pound;

- realizând coincidenţa şanţurilor mezio-distale ale dinţilor inferiori, cu o

linie paralelă corespunzătoare muchiei crestei.

Forma dinţilor laterali

Va avea o anumită curbură vestibulară şi orală, în concordanţă cu cea a

arcadei reziduale, urmărind morfologia dinţilor pe care îi înlocuieşte.

Se pot utiliza dinţi :

anatomorfi (Gysi, Costa);

semianatomorfi ;

dinţi neanatomorfi (Sears, Frusch, Fisch, Granjer).

Criterii de alegere a formei dinţilor din zonele laterale, în funcţie de

stereotipului dinamic de masticaţie:

clinice;

anatomice;

funcţionale.

2. MONTAREA DINŢIILOR ARTIFICIALI

2.1. CONCEPŢII PRIVIND MONTAREA DINŢILOR ARTIFICIALI

Concepţia mecano-geometrică Gysi : Principiul de bază de la care se

porneşte este cel de realizare a unui contact tripodal între suprafeţele ocluzale

ale arcadelor dentare artificiale.

Pe baza concepţiei ocluziei bilateral echilibrate, elaborată de Gysi,

montarea dinţilor artificiali se poate realiza prin mai multe metode:

Metoda de montare a lui Gysi;

Metoda de montare Ackermann;

Metoda montării monoplane Granger;

Metoda de montare după Sears;

Metoda montării în ocluzie lineară Frusch şi Fischer.

Concepţia ocluziei unilateral echilibratea lui Schultz şi Pound