ICM, Curs introductiv,

Lect. univ. dr. Cristina Bogdan

Cultură / Civilizaţie / Mentalitate

Istoria tradiţională / Istoria mentalităţilor

“Cuvintele sunt instrumente cărora fiecare dintre noi este liber să le dea întrebuinţarea pe care o doreşte, cu condiţia să-şi explice intenţiile.”

(Claude Lévi-Strauss)

CIVILIZAŢIE / BARBARIE

• Civilizaţie / Barbarie;

• Civilizaţie (în sensul prim, etimologic) se referă la “rafinarea atitudinilor”, “îmblânzirea moravurilor”;

• Civilizaţia desemnează simultan VALORILE MORALE şi VALORILE MATERIALE;

• M. Mauss – civilizaţia “este tot ceea ce a realizat omenirea.”

CIVILIZAŢIE / CULTURĂ

• Distincţia CIVILIZAŢIE (valori materiale) / CULTURĂ (valori spirituale) – spaţiul german;

• Distincţia CIVILIZAŢIE (valori colective) / CULTURĂ (valori individuale) – spaţiul francez;

• Distincţia CIVILIZAŢIE (societăţile moderne) / CULTURĂ (sistemul de existenţă primitiv) – spaţiul anglo-saxon (mai ales în antropologie).

CIVILIZAŢIILE ÎNSEAMNĂ (cf. F. Braudel)

A. SPAŢII (arii geografice, relief, climă, vegetaţie, faună);Arie CULTURALĂ: un spaţiu în interiorul căruia se regăseşte,

dominant, asocierea anumitor trăsături culturaleB. SOCIETĂŢI (populaţiile care animă spaţiile geografice);C. ECONOMII (date economice, tehnologice, demografice)

raportul creştere demografică / avânt sau recul al civilizaţiilor

D. MENTALITĂŢI COLECTIVE (ceea ce civilizaţiile pot comunica cel mai puţin una alteia, ceea ce le izolează şi le deosebeşte cel mai bine);

E. CONTINUITĂŢI Orice civilizaţie are un trecut, o istorie, o curgere care îi

determină anumite caracteristici din prezent şi care o orientează către un parcurs viitor.

CULTURĂ / MENTALITATE

Culturile – moduri unice de a da sens lumii;

Mentalitatea – viziune specifică unei colectivităţi umane asupra lumii (R. Mandrou); ea se exprimă prin cadre mentale universale (cadre cosmologice, religioase, structuri identitare etc.);

MENTALITATE(la origine, lat. mens, mentis – “înţelegere”,

“capacitate de gândire”)

• Engleză – mentality (1691, în dom. filozofic) –

“fel particular de a gândi şi de a simţi al unui popor / al unei colectivităţi”

• Franceză – mentalité

(sec. XVIII, în limbajul curent)

• Termenul capătă uneori o dimensiune PEIORATIVĂ.

Termenul “mentalitate” folosit iniţial în etnologie şi în psihologia copilului

• ETNOLOGIE – pentru a desemna psihismul populaţiilor primitive

• Lucien Lévy-Bruhl (Les fonctions mentales dans les sociétés inférieures, Paris, 1910; La mentalité primitive, Paris, 1922)

mentalităţi – “funcţii culturale dominate de comportamente emoţionale şi prelogice”

• PSIHOLOGIA COPILULUI (mentalitate infantilă)

• Psihologii Charles Blondel şi Henri Wallon vorbesc despre similitudinile dintre mentalitatea primitivă şi mentalitatea infantilă

MENTALITĂŢI (definiţie)

• Ansamblu de reprezentări, credinţe, convingeri, imagini dominante etc., situate la limita dintre conştient şi inconştient, asociate atitudinilor, conduitelor şi practicilor care le exprimă.

POSIBILE TERMINOLOGII, DEFINIŢII

L. Febvre – foloseşte sintagmele “instrument mental” sau “utilaj mental”;

R. Mandrou – mentalităţi – “visions du monde”;

J. Le Goff şi C. Ginzburg, mentalităţile – structuri care cuprind elementele cele mai inerte, obscure, inconştiente ale unei colectivităţi umane;

G. Duby şi Alain Boureau au propus renunţarea la termenul “mentalităţi” şi folosirea unor sintagme precum: “cunoaştere socială”, “imaginar”, “reprezentări (sociale) colective”; “reprezentări ale imaginarului”, “paradigme explicative” etc.;

Istoricii englezi folosesc mai frecvent termenul “atitudine”, iar germanii, “forme de gândire”.

CARACTERISTICI ALE MENTALITĂŢILOR (cf. Al.-Fl. Platon)

• 1. sunt COLECTIVE;

• 2. sunt extrem de STABILE;

• 3. reprezintă un substitut al SPECIFICITĂŢII;

• 4. nu sunt OMOGENE (la nivelul aceleiaşi societăţi coexistă numeroase “resturi” care pot ieşi la suprafaţă în situaţii excepţionale);

CARACTERISTICI ALE MENTALITĂŢILOR

• 5. se manifestă printr-o serie de CADRE PERMANENTE proprii, indiferent de timp şi de spaţiu, tuturor grupurilor umane:

• A. CADRUL COSMOLOGIC (legat de modalităţile de reprezentare a lumii);

• B. FENOMENELE ŞI COMPORTAMENTELE RELIGIOASE;

• C. CATEGORIILE VIEŢII SOCIALE (valorile şi ierarhiile; identitatea şi alteritatea etc.)

• “O mentalitate poartă în ea o viziune asupra lumii şi dă naştere unor atitudini (adică unor modalităţi specifice de raportare faţă de realitate).” (Alex Muchielli)

• “Mentalitatea este nucleul identităţii de grup.”

(adică este “ceea ce au în comun Cezar şi ultimul soldat al legiunilor sale, Ludovic cel Sfânt şi ţăranul de pe domeniile sale, Cristofor Columb şi marinarul care îi conduce corabia”).

(Jacques Le Goff)

PRECURSORI AI ISTORIEI MENTALITĂŢILOR ÎN SPAŢIUL

OCCIDENTAL

Jules Michelet (1789-1874), Istoria Franţei;

Jakob Burckhardt (1818-1897), Cultura Renaşterii în Italia;

Johan Huizinga (1872-1945), Amurgul Evului mediu.

• În Prefaţa la Istoria Franţei (1869) vorbeşte despre o istorie totalizatoare, în care istoricul trebuie să se implice cu toate pasiunile şi emoţiile sale.

PRECURSORI AI ISTORIEI MENTALITĂŢILOR ÎN SPAŢIUL

ROMÂNESC

Nicolae Iorga – a insistat asupra necesităţii ca istoria să nu fie doar o simplă acumulare de date;

Alexandru Duţu – primul “mentalist” român Literatura comparată şi istoria mentalităţilor

(Buc., Ed. Univers, 1982);Dimensiunea umană a istoriei. Direcţii în

istoria mentalităţilor (Buc., Ed. Meridiane, 1986)

ISTORIA ISTORIATRADIŢIONALĂ MENTALITĂŢILOR

Este o istorie evenimenţială, cronologică, factologică, fragmentară;

Este istoria oamenilor şi a faptelor exemplare;

A fost numită şi “istoria care istoriseşte” sau “istoria-bătălie”;

Este preponderent o istorie politică şi diplomatică; narează şirul dinastiilor, al regilor; evocă războaie.

Are un teritoriu mult mai amplu, se interesează de toate categoriile umane;

L. Febvre: “Omul, măsură a istoriei. Singura sa măsură. Mai mult, raţiunea sa de a fi.”;

E interesată de atitudinile, comportamentele, sensibilităţile, reprezentările, viaţa cotidiană a oamenilor dintr-o epocă.

ISTORIA MENTALITĂŢILOR

• A apărut ca reacţie la istoria tradiţională;• Este numită şi “istoria-problemă” sau “istoria-

răscruce” (J. Le Goff);• L. Febvre: “A pune probleme, iată începutul şi

sfârşitul oricărei istorii. Nu punem probleme, nu avem istorie, ci naraţiuni, compilaţii.”

• Încercarea de reconstituire GLOBALĂ a aspectelor vieţii umane dintr-o anumită epocă (la nivel social, economic, cultural, mental etc.)

• Metoda folosită: INTERDISCIPLINARITATEA.• O lectură diferită a SURSELOR.