curs 1

5/15/2018 Curs 1 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/curs-1-55ab4e64ef67f 1/10

ECOSISTEMUL AGRICOL

Ecosistemul agricol sau agroecosistemul este ,,o unitate funcţională a

biosferei creată de om în scopul obţinerii de produse agricole şi prin aceastădependenţă de el” ( Puia şi Soran, 1988)

Concept. Diferenţe faţă de ecosistemele naturale

Marton (1995) defineşte ecosistemul agricol ,,ca o porţiune de terenamenajată de om în scopul cultivării unei plante sau a unui amestec de specii ţisoiuri, care îi sunt utile prin biomasa obţinută, prin fructe, seminţe, frunze, tulpini,tuberculi etc”.

Agroecosistemele au la bază ecosistemele naturale însă particularitatea lor rezidă în faptul că sunt proiectate, gestionate şi controlate de om, plantele şianimalele exploatate suferind o perioadă lungă de ameliorare. Aceste lucruri leconferă proprietăţi diferite în planul funcţionării şi echilibrului.

Agroecosistemul reprezintă o copie simplificată a ecosistemelor naturale şieste creat şi gospodărit de om printr-un aport suplimentar de energie (,,energieculturală” ).

Ecosistemele agricole, ca ecosisteme amenanjate, se deosebesc structural şifuncţional de ecosistemele naturale în primul rând printr-un consum de energie

sporit (deoarece utilizează şi alte surse,nu numai energie solară )şi printr-un flux deenergie care nu ţine seama de ciclurile biogeochimice naturale, fiind suplimentaresau înlocuite prin circuite artificiale. Fluxul energetic în cazul ecosistemelor naturale este de circa 1-4 x 103 kcal/an şi generează negentropie, la cele agricoleeste mult mărit, producător de entropie.

Ca element constitutiv al ecosistemului agricol se consideră sola( parcela).Sola are o suprafaţă precis delimitată pe principiul uniformităţii biotopului şi pe celal unei decizii administrative.

Pe suprafaţa ei se vor face aceleaşi tratamente agrotehnice care dirijează s-au modelează factorii de mediu:

•lucrările solului;•îngrăşemintele şi pesticidele aplicate;•cantitatea de apă administrată etc.

Nivelul superior solei este asolamentul in care ea este încadrată. Arealul pecare asolamentul este organizat prezintă o delimitare precisă.Pe ansamblu ecosistemului, biocenoza (care este aceeaşi ), repartizarea sa spaţială(omogenă) precum şi alternanţa în timp pe diferite sole, sunt specifice acestui nivelecologic. Asolamentul, este organizat la nivel de fermă sau de unitate agricolă.

1



Din punct de vedere al structurii, ecosistemele naturale prezintă oconfiguraţie stabilă, echilibrată, cele agricole se caracterizează printr-o diversitateinternă scăzută, structură mult simplificată, cu nişe ecologice nesaturate şi odistribuire a substanţei şi energiei pe canale puţine şi largi.Deosebirea dintre cele două tipuri de ecosisteme nu constă în structura trofică

generată ci în complexitatea ei. Ecosistemele naturale au un număr mare de speciicomponente care saturează toate nişele ecologice, cele agricole conţin o diversitateredusă de specii, lanţuri trofice simplificate şi scurte, care dau productivităţi maricu ajutorul unor tehnici speciale. Structura acestora este programată artificial, iar exportul de biomasă este compensat prin importul de energie.

Structura trofică este similară,fiind constituită de plantele verzi, care fixeazăenergia solară. Mecanismele prin care circulă substanţele, se scurge energia şi setransmit informaţiile sunt naturale.

Agroecosistemele pot fi asemănătoare însă cu ecosistemele naturale se potautoorganiza,prezintă echilibru biologic prin reglaj cibernetic, funcţionarea

componentelor este influenţată de informaţiile biocenză-biotop dau modificări dedimensiuni mici. Ecosistemele agricole nu posedă capacitatea de autoorganizare,relaţia factor uman-mediu nu este supusă mecanismelor de autoreglare, suntcaracterizate prin procese liniare, echilibrul ecosistemului se face prin transfer deenergie şi informaţie din alte ecosisteme, de către om, care poate închide astfel

bucla conexiunii inverse.Omul,care reprezintă elementul de organizare şi conducere în

agroecosisteme, a accelerat în ultimele decenii o detaşare marcantă aagroecosistemelor din rândul celor naturale, prin amplificarea celor trei fluxuri

fundamentale ale ecosistemelor: substanţă, energie şi informaţie.Elementele comparative între agroecosisteme şi ecosistemele naturale

tinere şi mature (după Puia şi Soran, 1987)Tabelul 1

Caracteristici aleecosistemelor

Agroecosisteme Ecosisteme naturale

tinere mature(climax)

Biomasa mică mică mareRaportul P/R 1 >1 >1 sau <1 aprox.1

Raportul P/B2

ridicat ridicat scăzutAutoorganizarea lipseşte spontană spontanăLanţuri trofice foarte scurte

(de regulă)scurte

(păşunatul dominant)lungi,

complexe(lanţul detritivor

dominant)Stratificarea Foarte slabă sau

inexistentăslabă pronunţată

Diversitatea de specii Foarte mică mică Variabilă, de regulă

2



mareCicluri vitale scurte,simple scurte simple lungi,

complexeMecanisme

preponderente dereglare a populaţiilor

antropice fizice biologice

Fluctuaţii mari pronunţate mai puţin pronunţateCiclurile

substanţelor minerale

deschise (cu exporturişi importuri mari)

deschise mai mult sau mai puţin închise

Roluldetrivorelor

puţin important important foarte important

Stabilitatea controlată de om fluctuantă homeostatăRecolta

potenţială pentru omridicată sau

foarte ridicatăridicată Scăzută sau

foartescăzută

1P-producţie brută; R-respiraţia comunităţii. 2P-producţia brută; B-biomasa

În agroecosisteme omul devine specie dominatoare, nu sub raport numeric, cidin punct de vedere al reglării cibernetice a structurii şi funcţionării ecosistemelor.

El urmăreşte prin abaterea fluxului natural al substanţelor nutritive din sol sămărească productivitatea biologică pe unitate de suprafaţă, dar nu în ansamblucomunităţii vii ci doar a speciilor care îl interesează. El favorizează şi alte specii,numai în măsura în care acestea sunt utile pentru finalitatea scopului lui şi anumeobţinerea unei producţii maxime.

Tipuri de ecosisteme agricole

În funcţie de cantitatea de energie suplientară sau culturală introdusă de om,Puia şi Soran (1987) au stabilit trei mari categorii de agroecosisteme:

•extensive;•intensive;•industriale.

Ecosistemele agricole extensive se caracterizează printr-un raport ridicatînenergia ieşită sub formă de produs faţă de energia industrială. Astfel, o calorieintrodusă produce circa 10 calorii sub formă de recoltă. Deşi randamentul subraportul energiei suplimentare investite este mare, totuşi, recolta utilă este micădeoarece tehnologiile aplicate sunt rudimentare şi nu există control asupradăunătorilor, iar soiurole utilizate au productivitate mică.În categoriaecosistemelor agricole extensive se înscriu sistemele agriculturii tradiţionale,livezile şi grădinile familiale, pajiştile naturale.Ecosistemele agricole extensive

3



permit reciclarea tuturor resurselor naturale terestre şi regenerarea lor. Ecosistemele agricole intensive.Se caracterizează printr-un raport energetic

ieşire-intrare aproximativ egal cu 1, productivitatea lor este mai mare întrucăt 1calorie produce până la 6.000 de calorii sub formă de biomasă.Energiasuplimentară provenită din utilizarea combustibililor fosili, utilizarea unor

genotipuri noi, a irigaţiilor etc. conduce la o productivitate mai ridicată de circa 3-6 ori decăt în agroecosistemele tradiţionale. În aceste sisteme,reciclarea naturală a substanţelor minerale şi organice trebuie suplinită prinîngrşeminte chimice şi alte substanţe, care măresc consumul de energie.

Nerealizarea reciclării naturale are implicaţii aspra substanţei organice din sol,care intră în lanţul trofic al detritivorelor, reducându-se mult cantitativ şirezultând scăderea progresivă a substanţei organice uşor solubile,ceea ce are mareimportanţă în fertilitatea solului.

Din această categorie de ecosisteme agricole fac parte formele care practicătehnologii complet mecanizate şi chimizate, plantaţiile pomicole, podgoriile

intensive etc. Ecosistemele agricole industriale. Se cracterizează printr-un raport energetic

ieşire-intrare mai mic decât 1. Pentru a se pute obţine o calorie de produsalimentar se consumă între 2 şi 20 calorii de energie culturală,în specialtehnologică, omul introducând astfel mai multă energie decât în sistemeleagricole tradiţionale.

Energia culturală, provenită în special de la combustibilii fosili, setransformă în final, în cadrul acestor agroecosisteme, în produse alimentare(carne, ouă, lapte, legume etc.).Aceste agroecosisteme sunt prifilate pe ob’inerea

de produse de la o singură specie crescută în condiţii absolute controlate.Majoritatea acestor ecosisteme pot fi comparate cu ecosistemele naturaleheterotrofe (ecosisteme lipsite de producători primari) cum sunt apelefreatice,peşterile, care sunt complet dependente de schimburile cu alte ecosisteme.Structura şi productivitatea ecosistemelor agricole industrializate sunt totaldependente de resursele energetice de care dispune omenirea.

Din cauza dependenţelor şi a aprovizionării în flux continuu cu resurseenergetice, organice şi minerale, deşi realizează producţii mari, agroecosistemeleindustriale sunt extrem de sensibile la acţiunea factorilor perturbatori, rolulfactorului uman fiind crucial pentru menţinerea acestor ecosisteme în echilibru.

Din această grupă fac parte complexele de creştere a păsărilor, suinelor,taurinelor, complexele piscicole şi serele.

Structura ecosistemului

Ecosistemul reprezintă unitatea de bază structurală şi funcţională a ecosferei,alcătuită din biotop şi biocenoză, ce formează un ansamblu integrat în permanentăineracţiune şi care se poate realiza productivitarea biologică.

4



După Magdalena Georgescu şi colab.( 1991), ,, ecosistemul este alcătuit din patru subsisteme:

•biocenoza comunicarea biolgică•biotopul

•subsistemul agro-fitotehnic

•subsistemul socio-economic.”Ecosistemul cuprinde atît componentele structurale ale biotopului cît şi pecele ale biocenozei.

Principalele tipuri de ecosisteme din ecosferă sunt ecosistemele terestre şiacvatice. Componentele structurale sunt aceleaşi în ambele tipuri de ecosisteme,deosebirea esenţială dintre acestea cunoscînd în faptul că sunt populate de speciidiferite.

Biotopul constituie un complex de factori care condiţionează compoziţia biocenozei. Acesta este alcătuit din elemente ale mediului cosmic, geofizic,orografic,edafic, hidrologic şi geochimic (Strugen,1982) .

Toate organismele vii îşi desfăşoară activitatea pe diferite substraturi neviidin litosferă, hidrosferă sau atmosferă, iar ansamblul acestor componente neviireprezintă biotopul.

Astfel, biotopul este constituit din substratul geologic, reprezentat de roci cuo anumită structură mineralogică şi chimică, apa cu anumite însuşiri fizice şichimice, atmosfera şi energia radiantă generată de Soare. Toate sunt componenteanorganice care formează în totalitatea lor mediul abiotic.

Factorii abiotici sunt diferiţi şi caracteristici pentru anumite zone delongitudine, altitudine şi relief. Aceştia determină particularităţile fiecărui biotop, la

rândul lor, condiţionând existenţa unui anumit tip de biocenoză (Pârvu,2001).Prin biotope se desemnează totalitatea factorilor abiotici:• lumină;• aer;• apă;• vânt;• precipitaţii;• umiditate;• căldură etc.

precum şi relaţiile dintre ei.

Biocenoza reprezintă un nivel supraindividual de organizare a materiei vii(animale,plante, microorganisme), care interacţionează între ele şi care convieţuiescîntr-un anumit mediu din biosferă biotop,fiind determinată de diversitatea,distribuţia în spaţiu, numărul ţi biomasa speciilor componente, dinamica şi relaţiiledintre specii. Unitatea funcţională a ecosistemului rezultă din structurile saleintegrate sistemic.

Biocenoza este alcătuită din fitocenoză, zoocenoză şi microbiocenoză.

5



Fitocenoza reprezintă totalitatea plantelor dintr-o anumită biocenoză.Plantele, de obicei, reprezintă producătorii şi prima verigă a lanţului trofic,transformând substanţele anorganice în substanţe organice, prin procesul defotosinteză şi ocupând astfel un loc foarte important în cadrul biocenozei.

Zoocenoza reprezintă totalitatea animalelor dintr-o anumită anumită

biocenoză. Ele sunt consumatori şi formează verigile de mijloc ale lanţului trofic,consumând atât plante cât şi animale.Microbiogenoza este formată din totalitatea microorganismelor dintr-o

biocenoză. Acestea sunt descompuneri şi reprezintă ultima verigă a lanţului trofic,având menirea de a transforma substanţele organice în cele anorganice

Structura şi caracteristicile ecosistemelor agricole

Agricultura are scopul de abate fluxul natural din ecosistem în beneficiulanumitor specii, pentru a asigura productivităţi maxime ale acestora. Pentru

realizarea unor astfel de obiective, formele naturale de plante şi animale suntînlocuite prin varietăţi cultivate, care în decursul unor procese de selecţie au fostalese pentru obţinerea produselor necesare omului.

Dezvoltarea şi modernizarea agriculturii este un proces firesc şi necesar, ceasigură bunurile agroalimentare pentru o populaţie sănătoasă, bine hrănită. Nu se

poate concepe ridicarea calităţii vieţii, dacă agricultura nu este stimulată să producăcât mai mult şi de calitate superioară. Există preocupări în toate ţările pentruintensificarea producţiei agricole, iniţiindu-se diverse programe de lucru avândcaracter tehnologic şi social-economic. Aceste acţiuni pot avea o finalizare efectivă

dacă se are în vedere esenţa teritoriului agricol şi a plantelor cultivate ca sistemecologic, ca unitate fundamentală a biosferei, a peisajului geografic (Mănescu şiMarcela Ştefan,2005).

După Parceedu (1992),un agroecosistem este definit ca ,, un rezultat alconvergenţei între legile ecosistemului natural şi gestionarea agricolă, în sensul căultima se suprapune sistemului de bază, care funcţionează conform legilor naturaleale fluxului de energie şi al circulaţiei materiei”.

În ecosistemul agricol, energia solară este captată şi convertită în biomasă decătre frunzele plantelor, iar o parte din acestea este exportată sub forma produselor comerciale sau constituie reziduuri culturale. O parte din fluxul de energie care

intră în ecosistem, de origine fosilă, este controlată şi folosită foarte divers pentru procesul tehnologic (Mănescu şi Marcela Ştefan, 2005)

În ecosistemul agricol componentele abiotice sunt reciclate şi conservate, întimp populaţiile animale, vegetale şi microbiene se regenerează. Factorul destabilitate al ecosistemului agricol este cultivatorul, care prin practicile curenteacţionează energic şi permanent pentru a păstra capacitatea de producţie a terenuluişi a plantelor cât mai constantă şi ridicată(Mănescu şi Marcela Ştefan, 2005).

6



Ionescu (1988) consideră că ,,terenurile agricole se pot împărţi înmicroecosisteme sinuzii al căror caracter deschis, în care se mişcă de-a lungulnivelului trofic substanţe organice,anorganice şi energia se păstrează permanent”.

Părţile componente ale organismului sunt agrobiocenoza sau agrocenoza şiagrobiotipul.

Agrobiocenoza (componenta biotică, vie) este impusă de om prin cultivareaanumitor specii de plante sau întreţinerea unor specii de animale domestice.Agrobiocenoza este reprezentată de plantele de câmp( biocenoza agricolă sau

agrocenoza), plante pomicole( biocenoza pomicolă sau pomocenoza),plantelegumicole( bocenoza legumicolă sau legumicenoza),plante floricole (biocenozafloricolă sau floricenoza),viţa de vie biocenoza viticolă sau viticenoza cu toateorganismele vii ce acţionează în spaţiul lor.

Ecosistemul agricol poate fi perturbat de diferite accidente climatice(grindină, îngheţuri, brume etc), boli şi dăunători, exces de umiditate în sol.

Biocenoza instalată pe un teren este aproximativ uniformă în spaţiul, pe toată

suprafaţa cultivându-se aceeaşi plantă, căreia i se asociază aceleaşi buruieni, aceiaşidăunători cu prădătorii caracteristici. Microflora şi microfauna din sol sunt, deasemenea, omogene deşi mai puţin specifice culturii. În timp, pe o solă se succedculturi care-i menţin proprietăţile uniforme.

Cu alte cuvinte, funcţionalitatea agrobiocenozelor depinde în principal de plantele de cultură, dar şi de complexul altor organisme producătoare,consumatoare şi reducătoare. În acest context, elementele principale aleagrobiocenozelor sunt buruienile, animalele vertebrate care trăiesc în sol şi însemănături şi plantaţii, animalele nevertebrate care-şi duc viaţa în sol sau pe plante,

microorganismele rizoferei plantelor de cultură şi ale buruienilor, ciupercile demicoriză, bacteriile de nodozităţi, alte bacterii, ciuperci, actinomicete şi alge cevieţuiesc liber în sol, organismele parazite ale plantelor de cultură(bacterii,ciuperci, virusuri), bacteriofagi etc.

În agroecosisteme lanţurile sunt scurtate artificial prin lucrările de întreţinere,care elimină unele buruieni, prin folosirea pesticidelor, care anihilează dăunătoriiculturilor etc.,reţeaua trofică fiind astfel simplificată (Marton, 1995).

Pot exista însă, asociaţii complexe care compun biocenoza. Astfel Baicu(1988) menţionă că pe limbul frunzei de grâu se formează pete albe determinate deciuperca Blumeria graminis,ea fiind superparazitată de Ampelomices quisqualis,

apoi ciuperca Puccinia recondita (produce rugina brună) şi ea este parazitată de Eudariuca caricis, Puccinia striiformis produce rugina galbenă este parazitată deciuperca microscopică.

Aphanocladium album etc. ]ntre petele albe, galbene, ruginii ale acestor ciuperci trăiesc o serie de bacterii, actinomicete, drojdii, microplasme, ciuperciantagoniste şi saprofite.

7



Agrobiotonul (componenta abiotică, nevie) este amenajt în cadrul biotopuluinatural de către om, prin transformări ale mediului fizic necesare creării de condiţiicât mai bune pentru plantele de cultură.

Agrobiotopul este reprezentat printr-un anumit teritoriu cu tot ansamblul defactori ai mediului fizic, abiotic, sub incidenţa căruia se manifestă cu anumite

intensităţi activitatea bioproductivă a diferitelor culturi (Mănescu şi MarcelaŞtefan, 2005).După Marton (1995), biotopul unui agroecosistem ,,reprezintă în primul rând

o porţiune de teren/sol profund modificat de om, fizic, chimic şi biologic, care areconexiuni atât pe verticală, cu atmosfera şi pânza freatică, substratul geologic, cât şi

pe orizontală, cu ecosistemele vecine, prin componentele abiotice inundaţii,depunerea unor particule aduse de vânt, poluare etc. şi cele biotice insecte,rozătoare, păsări… ”.

După modul cum acţionează, factorii abiotici care alcătuiesc biotopul se potgrupa în:

factori de existenţă, care sunt absolut necesari supravieţuirii: lumina, apa,aerul etc.;

factori de influenţă, care intervin uneori, fără a fi necesari existenţei:inundaţii, polei, grindină, o furtună etc.

De asemenea,se pot deosebi:• factori abiotici direcţi, ce activează nemijlocit asupra organismelor vii

(oxigenul etc.)• factori abiotici indirecţi, care se manifestă prin modificarea modului de

intervenţie al altor factori (de pildă, umiditatea şi vântul pot modifica acţiunea

temperaturii asupra organismelor).În raport cu modificarea factorilor abiotici şi a ineracţiunii dintre ei, posibilitatea de supravieţuire ale organismelor se situează între anumite valorimaxime şi minime, care reprezintă amplitudinea toleranţei individuale a populaţieisau a speciei. Prin intervenţia omului, are loc de fapt reglarea acestor factoriabiotici la un anumit prag optim pentru plantele de cultură sau animale, prag la care

productivitatea acestora este maximă.În raport cu modificarea factorilor abiotici şi a interacţiunii dintre ei,

posibilităţile de supravieţuire ale organismelor se situează între anumite valorimaxime şi minime, care reprezintă amplitudinea toleranţei individuale a populaţieisau a speciei. Prin intervenţia omului, are loc de fapt reglarea acestor factoriabiotici la un anumit prag optim pentru plantele de cultură sau animale, prag la care

productivitatea acestora este maximă.

Tipologia agroecosistemelor

8



Tipologia agroecosistemelor este descrisă de subsistemele din care pot fialcătuite. După Mănescu şi Marcela Ştefan(2005), există următoarele subsisteme şisisteme:

Subsistemul agrofitotehnic se referă la lucrurile de tehnică agricolă prin care

agricultorul se introduce în ecosistem, îl controlează şi îl dirijează în vedereaformării unor recolte constante şi ridicate. Subsistemul socio-economic se manifestă prin prezenţa resurselor umane,

materiale şi financiare introduse în ecosistem pentru menţinerea echilibruluiacestuia şi asigurarea unei eficienţe economice maxime.

Sistemul ecologic agricol se caracterizează prin implementarea unor metodemoderne de tehnică agricolă, prin mecanizarea şi automatizarea lucrărilor, prinirigarea de mari suprafeţe şi integrarea acestora cu industria alimentară. Îninteriorul lui acţionează patru categorii mari de factori cu influenţe determinanteasupra bioproductivităţii lui:

• biologici;• tehnici;• climatici;

• social-economici.

Ecosistemele agricole sunt producătorii recoltelor prin care omul şi animalele beneficiază de un spor de hrană. De aici, însuşirile lor de a produce un anumit produs, de o anumită calitate, dirijat aproape în întregime de cultivator. În biocenozele agricole agrobiogenezele , covorul vegetal este format din culturi

agricole cerealiere, tehnice, furajere, pe care le alege cultivatorul. Sistemul ecologic horticol cuprinde culturile horticole de plante anuale şi perene ce cresc şi fructifică în strânsă legătură cu condiţiile ecologice, ale căror valori minime trebuie să asigure desfăşurarea armonioasă a ciclului biologic şiechilibrul proceselor metabolice. Respectarea strictă a relaţiilor ecologice a făcut ca

plantele horticole să cuprindă teritorii specifice la şes şi la deal şi ele să capete odeosebită importanţă economică. În această accepţiune, se poate considera căteritoriile cu legume, plantaţiile de pomi şi viţă de vie se constituie în ecosisteme cu

biocenoza şi biotipul lor specific, ele devenind producătoare de recolte de oanumită calitate de care beneficiază populaţia.

Ecosistemele horticole pot fi specializate ( legumicol,pomicol, viticol ) sausuperspecializate (sere de sticlă sau de plastic, adăposturi joase de plastic) înfuncţie de componenta biotică (planta) sau abiotică (clima) dominantă.

Ecosistemul viticol ,de exemplu, este o concentrare, pe o anumită suprafaţă,de soiuri asociate ce condiţionează cantitatea şi calitatea strugurilor, dar mai ales a

9



vinurilor. Biotopul viticol este şi el variat, mai ales pe terenurile din zona colinară,ceea ce influenţează direct metabolismul viţei de vie (Magdalena Georgescu şicolab., 1991).

Ecosistemul pomicol funcţionează cu intrări, stări de transformare, ieşiri şireglări; cultivatorul conduce întregul proces de producţie pe baza mecanismului de

feed-back. Biosistemul pomicol este reprezentat ca o mulţime de pomi ce cuprinderamuri, rădăcini, trunchiuri şi timpul biologic, care fac un schimb permanent desubstanţă, energie şi informaţii cu mediul(Cireaşă şi Elena Cireaşă, 1983)

Ecosistemul legumicol se încadrează în ecosistemele terestre, clasificându-seîn subsisteme pentru câmp şi teren protejat. Sera, construcţie cu climat în partedirijat şi controlat,poate fi considerată ca un sistem complex, un mediu înconjurător în cadrul căruia plantele îşi manifestă potenţialul lor biologic de producţie şi seformează recolta. În seră acţionează intrări controlate şi necontrolate, carereprezintă de fapt diferiţii factori ecologici de influenţă asupra randamentului

plantelor, fiind determinanţi în procesul tehnologic al producţiei finite (Mănescu,

1971). Sistemul ecologic zooproductiv include populaţiile de animale domestice

destinate alimentaţiei omului, locurile de adăpostire ale acestora şi teritoriile păşunilor,fâneţelor şi culturilor furajere. Sistemele de creştere şi exploatare aanimalelor domestice, în care funcţionează relaţiile şi principii ecologice, sunt defapt ecosisteme, puternic antropizate, cu un lanţ trofic mai lung şi cu zooproduse decalitate superioară (Gruia,1998)

10

curs 1

Documents